Râzând, îndrepți moravu', nu și arabu’!

Greșelile se plătesc la un moment dat, 

REALIST!!!!! PERTINENT si reluat - dupa OARECE TIMP ! cel putin - bancul final !

Râzând, îndrepţi moravu’, nu şi

arabu’
Dacă vă mai aduceţi aminte, în filmul „Născuți
asasini” se depăna, la un moment dat, o fabulă
indiană:
O femeie dintr-un trib a găsit într-o iarnă un
şarpe aproape îngheţat. I s-a făcut milă de el, l-a
luat în casă, l-a încălzit, i-a dat să bea lapte, dar,
când şi-a venit în fire, şarpele şi-a înfipt în ea colţii
veninoşi. Cu ultimele puteri, înainte să moară,
femeia l-a întrebat: „Am fost bună cu tine, te-am
îngrijit, de ce ai făcut asta?”. Iar şarpele i-a
răspuns: „Femeie, ştiai că sunt şarpe”.
       În postura femeii milostive e Franţa de azi. A
hrănit la sânul ei milioane de şerpişori arabi care
acum au crescut mari. Unii sunt inofensivi, nici
măcar nu îndrăznesc să sâsâie în arăbeşte, dar
alţii sunt răi şi ameninţă să paralizeze cu veninul
lor o ţară întreagă. Şi ea, ca şi femeia, ştia că
şerpii sunt şerpi şi deci nu vor putea fi niciodată
mieluşeii Domnului.
Cine-i de vină pentru ce s-a întâmplat în
Franţa? În primul rând, Franţa însăşi, nu doar
politicienii, ci şi francezii în general, adăpaţi
decenii la rând la fântâna corectitudinii politice.
Ani în şir ei – şi occidentalii, în general – au
permis minorităţilor să-şi ia tot mai multe drepturi,
din teama de a nu le face să se simtă prost într-o
societate modernă. Şi azi o moschee, mâine un
văl, poimâine un covoraş de rugăciune, arăbeţii
au ajuns să se simtă în patria lui Charlemagne şi
Roi Soleil ca la ei acăsică şi să considere Franţa
un fel de ţară islamică, plasată, ce-i drept, cam
prost de Allah, tocmai la capătul Europei.
Occidentalii n-au înţeles nici până acum un
lucru fundamental, pe care până şi
neanderthalienii, da’ ce zic eu neanderthalienii,
până şi cercopitecii l-ar fi priceput: că oaia nu
poate fi niciodată prietenă cu lupul. Că o
populaţie aflată în anul de la Hegira 1440 n-are
absolut nimic de împărţit cu o populaţie care
tocmai a sărbătorit intrarea în 2020.
Dorinţa de a comunica în vreun fel cu nişte
spălaţi pe creier veniţi direct din Evul Mediu,
dorinţa de a-i face pe indivizii ăştia morocănoşi să
râdă la o caricatură, e la fel de absurdă ca intenţia
de a încerca să intri în vorbă cu un tigru. Căci şi
musulmanii ăştia fundamentalişti sunt tot un fel
de tigri: îi înviţi în sufragerie să le dai salată boeuf
şi vin de Bordeaux şi ei te mănâncă de viu şi apoi
ţi se pişă pe canapea, ca să-şi marcheze teritoriul.
Ce are, aşadar, civilizaţia apuseană în comun
cu animalele astea care au ajuns dintr-un accident
genetic în postură bipedă? Ce legătură se poate
crea între un om modern şi un islamist cu creier
teşit, care îşi consideră nevasta doar o maşină vie
de făcut copii şi se străduieşte să-şi ia cât mai
multe asemenea maşini în garaj? Absolut niciuna.
Ipocrizia acestor arăbeţi e strigătoare la cer şi
Allah, dacă nu e ocupat cu altceva, ar trebui să ia
măsuri: adică vii tu, ciuhap, să declari război
Europei şi, în loc să te foloseşti de sabie, arc şi
săgeţi, ca un dreptcredincios adevărat, apelezi la
arme automate, computere, iPhone-uri şi alte
creaţii diavoleşti, făcute de creştini?
Lăsând gluma deoparte, concluzia e clară:
nişte oameni crescuţi în religia lui „întoarce şi
obrazul stâng dacă-ţi iei o scatoalcă peste cel
drept” nu pot convieţui cu nişte oameni a căror
religie a stat încă de la început sub semnul
violenţei şi care au decretat: „ori eşti musulman,
ori te tai”. Mai devreme sau mai târziu, religia
violentă se va impune, căci evoluţia nu are
partipriuri cu miloşii. Aşa că, occidentalii, în loc
să-şi pună pe Facebook afişe cu „Je suis
Charlie”, mai bine şi-ar scrie „Je suis Richard
Coeur de Lion” şi şi-ar cumpăra o mitralieră.
Ajută.
Cine stie, poate curand ne vom deștepta din
coșmarul acesta de "corectitudine" unde
majoritatea se zbate să acomodeze minoritatea ...
 Iată un banc simpatic ''de rezistență''
împotriva acestor specimene:
Un arab cu "fața de masă" în cap și înfășurat
în cearșaful în care a dormit azi-noapte, oprește
un taxi în New York. Cum se urcă, îi și cere
șoferului să închidă radioul care transmitea o
muzică rock (decadentă!) motivând că pe vremea
profetului nu exista radiou... Mustăcind, șoferul o
face, deh! clientul nostru stăpânul nostru! După
numai câteva clipe, arăbetele îi cere șoferului să
oprească aerul condiționat căci este subțire
îmbrăcat, ca pe vremea profetului și atunci era
cald și bine în deșert etc., etc.
Deodată soferul trage la bordură și cu
zâmbetul pe buze (foarte profesional!) îi zice
arăbetelui:
Dă-te-n p... mă-tii jos și așteaptă o cămilă, că pe
vremea profetului nici taxiuri nu erau!