Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aliaje Neferoase Speciale Turnate Cu Baz
Aliaje Neferoase Speciale Turnate Cu Baz
TEMA DE CASA
An universitar
2013/2014
Aliaje neferoase speciale turnate
cu baza de cupru
Aliajele cuprului
În tehnică şi mai ales în industria de piese turnate o largă utilizare o au aliajele cuprului.
Acestea se pot forma cu o gamă foarte largă de elemente chimice şi pot avea proprietăţi
foarte diferite, dar şi deosebit de atractive pentru domenii normale sau de vârf ale
tehnicii.
În baza primului criteriu, aliajele cuprului se pot grupa în aliaje din sistemul Cu-Zn
(alame) şi aliaje din sistemul Cu-Me (bronzuri), în care Me poate fi: staniu, aluminiu,
mangan, beriliu, siliciu, plumb, nichel etc. Aliajele Cu-Zn (alamele) care conţin 5-42%
Zn sunt destinate turnării în piese, dar şi prelucrării prin deformare plastică la cald sau la
rece. Alamele care conţin între 5-20% Zn sunt cunscute sub denumirea de tombac. În
funcţie de compoziţie şi structură, aliajele Cu-Zn se împart în:
- alame α – care au max. 32% Zn şi sunt monofazice;
Alamele care în afară de Cu şi Zn, conţin şi alte elemente de aliere se numesc alame
speciale şi pentru a preciza natura lor se utilizează şi denumirea celui de-al treilea
element de aliere predominant: alame cu siliciu, alame cu mangan, alame cu staniu,
alame cu plumb etc.
Aliajele Cu-Me sunt cunoscute sub denumirea generică de bronzuri, ele purtând
denumirea elementului de aliere predominant. Deoarece aliajele Cu-Sn au fost cele mai
răspândite în perioada de început, există tendinţa de a denumi „bronzuri” numai aceste
aliaje, ceea ce este incorect. În funcţie de elementul principal de aliere aceste aliaje se pot
grupa în două mari categorii:
- bronzuri cu staniu, pe baza sistemului Cu-Sn
- bronzuri speciale, care după elementul principal de aliere pot fi: bronzuri cu aluminiu,
bronzuri cu siliciu, bronzuri cu mangan, bronzuri cu plumb, bronzuri cu beriliu, bronzuri
cu nichel etc.
Aliajele de cupru pot fi clasificate şi după alte criterii care vizează proprietăţile lor
tehnologice: antifricţiune, cu conductibilitate electrică şi termică ridicată, refractare,
anticorozive, criogene, superconductoare, magnetice, antiscântei, rezistive, cu proprietăţi
mecanice deosebite etc. În afara aliajelor cu bază de cupru industriale se mai întâlnesc
aliajele metalurgice pe bază de cupru, cunoscute sub denumirea de prealiaje, folosite
pentru producţia altor aliaje sau ca adaosuri tehnologice (dezoxidanţi, rafinatori,
modificatori).
1.Bronzurile cu staniu
Bronzurile cu staniu sunt aliajele cuprului în care componentul principal de aliere este
staniul. Pe lângă staniu, aceste bronzuri mai conţin uneori şi alte elemente de aliere cum
ar fi: zincul, plumbul şi nichelul. Bronzurile cu staniu pot fi aşadar bronzuri binare
(simple) care au ca element de aliere numai staniul, şi bronzuri complexe care pe lângă
cupru şi staniu mai contin şi zinc, plumb sau nichel în cantităţi importante.
- Deşeuri de cupru electrotehnic provenit din demontări, cum ar fi: bare, sârmă de bobinaj
balotată, piese din cupru;
d) Se introduc în cuptor bucăţile de cupru catozi sau cupru deşeu. Întâi se vor introduce
bucăţile cele mai mari iar aşezarea lor trebuie să se facă astfel încât să se evite un contact
direct cu flacăra. Dacă în încărcătură sunt şi materiale prea subţiri (sărme, table etc.) sau
şpan acestea se vor introduce după topirea completă a primelor bucăţi;
f) Se va controla topirea astfel încât suprafaţa metalului lichid să fie acoperită complet de
fluxul de protecţie. Dacă se consideră necesar se vor afunda bucăţile de la suprafaţă în
topitură, însă pe cât posibil nu trebuie să se agite baia metalică formată;
g) Se va completa încărcătura cu bucăţile mai mici, neintroduse iniţial. Acestea trebuie să
fie preîncălzite. Introducerea se face prin afundare cu cuptorul oprit;
2. Bronzurile cu aluminiu
Bronzurile cu aluminiu sunt cele mai răspândite şi cele mai valoroase bronzuri speciale
datorită proprietăţilor lor superioare. Bronzurile cu aluminiu pot fi aliaje binare (simple),
când cuprul este aliat numai cu aluminiul, sau bronzuri complexe, când pe lângă aluminiu
mai conţin şi alte elemente de aliere cum ar fi: fierul, manganul, sau nichelul
Aliajele cu până la 5% Al vor avea o structură constituită din soluţie solidă α, şi vor
prezenta o bună plasticitate şi alungire ridicată, în schimb valori modeste pentru
rezistenţa la tracţiune şi duritate. Aliajele cu 7-10% Al, vor avea o structură formată din
soluţie solidă β până la temperatura de cca. 850 ー C când începe să se separe faza α, iar
faza β se va descompune după o transformare eutectoidă. Din cauza prezenţei
eutectoidului (α + γ2) aliajul capătă caracteristici mecanice superioare în ceea ce priveşte
rezitenţa şi duritatea. La aliajele cu peste 12% Al, va creşte cantitatea de eutectoid (α +
γ2) dar şi faza γ, ceea ce determină o scădere a rezistenţei la tracţiune şi o creştere a
durităţii. Adaosurile diferitelor elemente în bronzurile cu aluminiu aduc o îmbunătăţire a
proprietăţilor acestora. Fierul determină finisarea structurii, măreşte rezistenţa la
tracţiune şi duritatea însă micşorează fluiditatea . Manganul are o acţiune favorabilă
numai în prezenţa fierului îmbunătăţind caracteristicile mecanice. Nichelul, în afara
îmbunătăţirii caracteristicilor mecanice, produce o creştere a proprietăţilor anticorozive şi
antifricţiune precum şi mărirea rezistenţei la temperaturi înalte. Sunt o serie de elemente
chimice care au o acţiune negativă asupra bronzurilor cu aluminiu, cum ar fi: staniul,
plumbul, siliciul, stibiul, fosforul.
- deşeuri de aluminiu tehnic provenit din electrotehnică sau din alte domenii: bare, sârme,
table etc.;
- deşeuri de bronz Cu-Al, provenite din demontări şi a căror compoziţie chimică este
cunoscută;
- deşeuri proprii din turnătorie: rebuturi, maselote, reţele de turnare, scoarţe etc.;
- feromangan.
Materialele nemetalice sunt reprezentate de diferite sorturi de fondanţi specifici elaborării
aliajelor cupru-aluminiu.
f) Se continuă topirea până ce temperatura băii metalice atinge 1150-1200 °C, urmărindu-
se completarea stratului de flux de protecţie;
k) Se omogenizează baia cu ajutorul unei bare de oţel, astfel încât să nu se „rupă” stratul
de zgură sau aceasta să fie antrenată în topitură;
l) Se vor introduce sub formă de prealiaj sau în stare solidă, celelalte elemente de aliere:
procedându-se la omogenizarea băii. Aceste materiale vor fi mărunţite sau debitate la
dimensiuni mici şi preîncălzite;
m) Se supraîncălzeşte topitura la temperatura de turnare, aleasă în funcţie de piesele ce se
toarnă, şi se va menţine la această temperatură cca. 5-10 min. Temperatura de turnare este
recomandabil să fie de 1,05-1,30% din temperatura lichidus, determinată pe diagrama de
echilibru.
p) Se toarnă într-un timp cât mai scurt, de la o înălţime cât mai mică.