OXIGENOTERAPIA

Scop :
Asigurarea unei cantități corespunzătoare de O2 în țesuturi.

HIPOXIA-scăderea cantității de O2; poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar,scăderea

hemoglobinei,tulburări ale sistemului circulator , perturbări ale difuziunii pulmonare.
Metode de administrare de Oxigen
1. prin sonda nazală-este metoda cea mai larg utilizată
- permite administrarea O2 în CO2 de 24-45%
- poate fi utilizată pe termen lung
- nu se folosește la pacienții cu afecțiunii ale mucoasei nazale
2. prin mască- permite administarea de O2 în CO2 de 40-60%
- este incomodă datorită modului de prindere
- crește starea de teamă (anxietate)mai ales la copii
- poate cauza iritația feței
- nu se utilizează la pacienții cu arsuri la nivelul feței
3. prin ochelari pentru Oxigen
- sunt prevăzuți cu două sonde care se introduc în ambele nări
- se folosesc la copii și pacienți agitați
- sunt mai bine tolerați de pacienții în general
4. prin cortul de Oxigen- este frecvent utilizat la copii
- are ca și inconvenent încălzirea atmosferei și supraîncălzirea cu vapori
datorită inspirului și expirului eliminat în același mediu
- O2 introdus în cort nu se umidifică ci se trece prin instalații de răcire
Materiale necesare
- Sursă de O2
- Umidificator (este un recipient care conține apă sterilă necesară balbotării
oxigenului)
- Sondă nazală
- Cateter
- Mască sau cort (în funcție de metoda aleasă)
- Material adeziv
Intervențiile asistentei
- Pregătirea fizică-așezarea în poziție corespunzătoare
- Pregătirea psihică- i se explică pașii
- Asamblarea echipamentului
- Dezobsturarea căilor respiratorii
- Măsurarea lungimii sondei de la nas la tragus
- Umectarea sondei cu apă sterilă pentru pt ușurarea inserției și prevenirea
lezării mucoasei
- Introducerea sondei cu în nară și fixarea acesteia pe obraz
- Dacă folosim masca se așează astfel încât să acopere nasul și gura și se
fixează cu o curea în jurul capului
- Fixarea debitului de administrare în funcție de prescripție
- Aprecierea răspunsului terapeutic-cianoza
- Supravegherea pacientului pt depistarea apariției de complicații
- Supravegherea echipamentului presine-debit
- Acordarea suportului psihic și combaterea oricărei stări de discomfort
- Mobilizarea periodică a sondei
- Scoaterea și mutarea pe cealaltă nară o dată pe zi
- Curățarea echipamentului la terminarea tehnicii
Incidente și accidente
 OXIGENOTERAPIA
- Răsturnarea barbotorului și asfixierea pacientului prin împingerea lichidului în
căile respiratorii
- În cazul utilizării prelungite a O2 în concentații mari sau la presine ridicată pot
apărea :iritarea locală a mucoasei , congestie și edem alveolar, hemoragie
intraalveolară,pătrunderea gazului în esofag ducând la distensia abdominală.

Intervenții pentru mobilizarea secrețiilor

 hidratarea – este eficace pt funcționarea sistemului mucociliar(mucozități+cili)
- la un pacient cu hidratare moderată o tuse ușoară poate disloca ușor
mucozitățile
- cantitatea de lichid 2000ml/zi
 umidificarea –constă în adăugarea vaporilor de apă la aerul inspirat
- păstrează căițe aeriene umede permițând eliminarea secrețiilor
- se realizează cu pulverizatoare sau recipiente cu apă așezate pe o sursă de
căldură
 nebulizarea- constă în adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat
- se realizează prin pulberizarea cu ajutorul atomizatoruluio sau cu ajutorul
aerosolilor (amestec de gaz cu medicament)
 tapotament – constă în lovirea peretelui toracic cu mâna ritmic pe toată
suprafața timp de 1-2 min
- cotul este în flexie , iar închietura mâinii trebuie să fie relaxată
- pacientul trebuie să respire lent și adânc
- metoda este contraindicată la pecienții cu fracturi și la cei cu probleme de
sângerare
 vibrația – pacientul este rugat să inspire adânc pe gură și să expire lent pe
nas
- în timpul expirației se aplică cu mâna pe peretele toracic o presiune ușoară
și oscilatorie
- după expirație pacientul este rugat să tușească pt a expectora
- nu se poate realiza la sugar și copii mici
 drenaj postural – este un procedeu pozițional care permite eliminarea
secrețiilor
- poziția se schimbă la20-30 de min
- prima poziție:
1. decubit ventral cu pătura rulată sub abdomen
2. poziția decubit ventral cu patul înclinat la 20 °
3. poziția decubit dorsal
4. poziția decubit lateral dreapta
5. poziția decubit lateral stânga
6. poziția șezut
- la finalul fiecărei poziții pacientul trebuie să respire profund
- se renunță la poziția care provoacă dispnee sau discomfort
- contraindicat la pacienții cu leziuni la măduva spinării și hipertensiune
craniană