MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

LICEUL TEHNOLOGIC „SPIRU HARET”

TÂRGOVIȘTE

ÎNVĂȚĂMÂNT POSTLICEAL SANITAR

EXAMEN DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE NIVEL 5

Calificarea: Asistent Medical Generalist

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT:

DR. ANTOFIE CAMELIA NEDELCU IONUȚ DANIEL

TÂRGOVIȘTE

2021

[1]
[2]
ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENTULUI
CU
FRACTURI
ALE MEMBRELOR SUPERIOARE

[3]
 Cuprins

SEMIOLOGIE..........................................................................................................................8

CAPITOLUL I - SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE............................................9

I.1 SCHELETUL CENTURII SCAPULARE...........................................................................9

I.2 SCHELETUL EXTREMITĂŢII LIBERE A MEMBRULUI SUPERIOR........................10

I.2.1. SCHELETUL BRAŢULUI.............................................................................................10

I.2.2. SCHELETUL ANTEBRAŢULUI................................................................................10
I.2.3. SCHELETUL MÂINII....................................................................................................12

I.3. DATE GENERALE DESPRE ARTICULAŢII...............................................................13

I.3.1. ARTICULAŢIILE EXTREMITĂŢII LIBERE A MEMBRELOR SUPERIOARE.......14
I.3.2. TIPURILE DE MIŞCĂRI ŞI AXUL MIŞCĂRILOR ARTICULARE..........................15

CAPITOLUL II - ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS...............................17

II.1. PATOLOGIE....................................................................................................................17

II.2. FRACTURI ALE MEMBRELOR SUPERIOARE..........................................................17

II.2.1. CLASIFICARE..............................................................................................................17

II.2.2. SEMNELE FRACTURII...............................................................................................20

II.2.3. EXAMENUL RADIOLOGIC........................................................................................21

II.2.4. COMPLICAŢIILE FRACTURILOR.............................................................................21

II.2.5. TRATAMENTUL FRACTURILOR.............................................................................23

II.2.6. TRATAMENTUL CALUSULUI VICIOS....................................................................24

II.2.7. FRACTURILE CLAVICULEI......................................................................................24

II.2.8. FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A HUMERUSULUI........................26

II.2.9 FRACTURILE DIAFIZEI HUMERALE.......................................................................27

II.2.10. FRACTURILE COTULUI..........................................................................................28

II.2.11. FRACTURILE EXTREMITĂŢII DISTALE A RADIUSULUI...............................29

II.2.12. FRACTURA DE SCAPULĂ.......................................................................................29

[4]
CAPITOLUL III - ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN FRACTURI.........................33

III.1. SCOPURI ......................................................................................................................33

III.2. PRINCIPIILE UNEI IMOBILIZĂRI CORECTE .........................................................33

III.3. MIJLOACE UTILIZATE PENTRU IMOBILIZARE PROVIZORIE..........................34

III.4. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN FRACTURI.................................................34

CAPITOLUL IV - TEHNICI DE ÎNGRIJIRE........................................................................36

IV.1. PREPARAREA UNEI FEŞE GIPSATE.......................................................................36

IV.2. MĂSURAREA PULSULUI ..................................................................................36
IV.3.TRANSPORTUL PACIENTILOR.................................................................................37

CAPITOLUL V - CAZURI CLINICE......................................................................................39

CAZUL I
DOSAR DE ÎNGRIJIRE……………………………………………………………………39

CAZUL II
DOSAR DE ÎNGRIJIRE....................................................................................................45
CAZUL III
DOSAR DE ÎNGRIJIRE....................................................................................................51

Bibliografie..............................................................................................................................57

[5]
Arta medicinei constă în a amuza pacientul
în timp ce natura vindecă boala.

Voltaire

[6]
 SEMIOLOGIE

Examenul obiectiv al oaselor

Fracturile se caracterizează prin mobilitate anormală a unui segment osos și

crepitații osoase.Deformările osoase apar prin creșterea și dezvoltarea anormală a oaselor,
prin proliferări tumorale sau tulburări endocrine (acromegalie) sau metabolice (rahitism,
osteomalacie, boala Paget).

Examenul obiectiv al articulațiilor

Se referă la volumul, sensibilitatea, deformările și mobilitatea articulațiilor și la

țesuturile periarticulare. Congestia – colorația roșiatică a tegumentelor din jurul articulațiilor
apare în cazul artritelor (inflamații articulare).

Tumefacția țesuturilor periarticulare duce la deformarea articulară, durere

spontană la mișcare și limitarea mobilității articulare.

Tumefacția articulară apare în artrite și poate realiza aspecte diverse semnificative

pentru bolile însoțite de modificări articulare(reumatism articular acut, poliartrită reumatoidă,
artrite reactive, lupus eritematos sistemic, boli de colagen). Ea poate fi provocată de
acumulare de lichid în cavitatea articulară în special în articulațiile mari, de exemplu, la
genunchi, lichidul evidențiindu-se clinic prin semnul denumit șocul rotulian. Pot apărea
nudozități cutanate (tofii gutoși) care se formează prin depozite de urat de sodiu în jurul
articulațiilor și care au semnificația pentru boala metabolică numită gută. Constatarea durerii
articulare se realizează prin palparea articulațiilor și prin mișcările active sau pasive efectuate
de pacient. La o inspecție atentă se pot observa deformările articulare ce au semnificație în
artrite sau în artroze (procese degenerative articulare cu caracter cronic). Prin mișcările active
sau pasive ale articulațiilor se evidențiază mobilitatea articulară , bolile articulare cauzând
dispariția sau reducerea mobilității unei articulații din cauza durerii fie din cauza anchilozei
sau semianchilozei articulare. Totodată, în cazul mobilizării articulațiilor se pot distinge
zgomote anormale – crepitații articulare care pot apărea în distrucții ale suprafețelor osoase
sau artroze, participând la formarea articulațiilor.

[7]
 CAPITOLUL I

SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE

Scheletul membrelor superioare este alcătuit din:

- Oasele centurii scapulare şi oasele extremităţii libere a membrelor superioare.
Oasele centurii scapulare sunt claviculă şi scapulă.
Oasele extremităţii libere a membrelor superioare sunt: osul humerus, care
formează scheletul braţului, radius şi ulna, formând scheletul antebraţului şi oasele carpiene,
metacarpiene, falangele care formează scheletul mâinii.

I.1 SCHELETUL CENTURII SCAPULARE

Claviculă este un os lung, de forma unui, S”, turtit de sus în jos. Are o faţă
superioară, alta inferioară, două margini şi două extremităţi: sternală şi acromială.
Extremitatea sternală prezintă o faţă articulară pentru stern, iar extremitatea
acromială, o faţă articulară pentru acromion.
Scapula este un os lat şi subţire, de formă triunghiulară cu baza în sus. Are două
feţe, trei margini şi trei unghiuri..
Faţă anterioară sau costală este concavă şi priveşte spre torace.
Faţă posterioară are o proeminenţă transversală, denumită spina scapulei, care
formează două fose : una deasupra spinei – fosa suspinoasă, alta dedesubt – fosa
intraspinoasă. Lateral, spina scapulei prezintă o prelungire turtită de sus în jos, numită
acromion, situat deasupra articulaţiei scapulo – humerale, cu o faţă articulară pentru
claviculă.
Marginea medială este numită şi margine vertebrală, iar cea laterală, mai groasă
se numeşte margine axială.
Dintre cele trei unghiuri, două sunt superioare – unul medial şi altul lateral, mai
voluminos -, iar al treilea este inferior.
Unghiul lateral are cavitate articulară numită cavitate glenoidă, care se
articulează cu capul osului humerus, formând articulaţia scapulo-humerală.
Scapula se leagă de torace prin muşchi.

[8]
 I.2 SCHELETUL EXTREMITĂŢII LIBERE A MEMBRULUI
SUPERIOR

I.2.1. SCHELETUL BRAŢULUI

Humerusul formează scheletul braţului, este alcătuit dintr-un corp – diafiză şi

două extremităţi – epifize.
Corpul are forma unei prisme triunghiulare cu trei feţe: antero-laterală, antero
medială şi posterioară - şi trei margini, dintre care cea anterioară este mai rotunjită. În partea
mijlocie a feţei antero-laterale se află tuberozitatea deltoidiană şi posterior de ea, şanţul
nervului radial, prelungit pe faţă posterioară.
Epifiză superioară are un cap articular cât o treime dintr-o sferă, numit capul
humeral, prin care se articulează cu cavitatea glenoidă al scapulei : în jurul capului articular se
află un şanţ circular, denumit colul anatomic. Lateral şi anterior epifiză superioară are doi
tuberculi : tuberculul mare şi tuberculul mic. Între cei doi tuberculi se află şanţul
intertubercular, cu direcţie verticală.
Epifiză inferioară, mult lăţită transversal, are în partea laterală o faţă articulară
sferică denumită condilul humeral, prin care se articulează cu capul radiusului. Medial se află
o faţă articulară sub forma de trohlee, cu axul oblic în jos şi medial, prin care se articulează cu
ulna. Superior şi medial de trohlee se află o proeminenţă – epicondilul medial, iar în partea
opusă, lateral de condil, epicondilul lateral. Anterior, deasupra trohleei, se află groapă sau
fosa coronoidă, iar lateral de ea, fosa radială. Posterior, deasupra trohleei, se găseşte fosa
olecraniană.

I.2.2. SCHELETUL ANTEBRAŢULUI

Radiusul - este un os lung cu un corp şi două epifize. Împreună cu ulna, formează

scheletul antebraţului, el fiind aşezat lateral.

Corpul în partea superioară este rotund, iar inferior are forma de prismă
triunghiulară, cu trei feţe şi trei margini.

[9]
 Faţă anterioară se întâlneşte cu cea posterioară la nivelul marginii mediale,
numită şi margine sau creastă interosoasă, deoarece pe ea se prinde membrana interosoasă
care îl leagă de ulna. Faţă laterală se continuă cu cele anterioară şi posterioară prin margini
mai rotunjite.În partea superioară, între faţă anterioară şi cea posterioară, se află o
proeminenţă denumită tuberozitatea radială. Deasupra acesteia corpul se leagă de capul radial
prin colul radiusului.
Epifiză superioară poartă denumirea de cap radial. Acesta are pe faţă superioară
o suprafaţa articulară scobită, denumită foseta capului radial, prin care se articulează cu
condilul humerusului. Circumferinţa capului prezintă medial o faţă atriculara pentru ulna,
numită circumferinţa articulară.
Epifiză inferioară, mult mai voluminoasă, are forma unei prisme patrulatere.
Faţă laterală se prelungeşte în jos cu o proeminenţă ascuţită denumită apofiza stiloidă a
radiusului. Medial are o faţă articulară scobită, numită incizura ulnară, prin care se articulează
cu capul culnei. Faţă inferioară prezintă o faţă articulară concavă, numită faţă articulară
carpiană, prin care se articulează cu primul rând al oaselor carpului, formând articulaţia radio-
carpiană.
Ulna - este osul medial al scheletului antebraţului, format dintr-un corp şi două
extremităţi.
Corpul are trei feţe – anterioară, posterioară şi medială – despărţite de trei
margini. Marginea laterală este ascuţită ; pe ea se prinde membrana interosoasă care leagă
ulna de radius şi de aceea se mai numeşte margine sau creastă interosoasă.
Epifiză superioară este mai voluminoasă şi are anterior o faţă articulară scobită,
numită incizura trohleară, prin care se articulează cu trohleea humerală.
Incizura trohleară este mărginită posterior de o proeminenţă îndreptată în sus,
denumită olecran, iar anterior, de apofiza coronoidă. Sub ea, pe faţă laterală a apofizei
coronoide se găseşte o faţă articulară scobită, cu concavitatea în sens antero-posterior,
denumită incizura radială, prin care se articulează cu circumferinţa capului radial.
Epifiză inferioară poartă denumirea de capul ulnei. Medial, capul se prelungeşte
în jos cu o proeminenţă ascuţită, numită apofiza stiloidă. Lateral, capul are o faţă articulară
cilindrică, denumită circumferinţa articulară cu radiusul. Pe faţă inferioară a capului se
găseşte faţă articulară carpiană, care, prin intermediul unui cartilaj, se articulează cu osul
piramidal al carpului.

[10]
 I.2.3. SCHELETUL MÂINII

Carpul
Format din cele opt oase carpiene, carpul alcătuieşte segmentul proximal al
scheletului mâinii. Oasele carpiene sunt scurte şi mici, aşezate pe două rânduri transversale :
- unul superior
- unul inferior,
Care se articulează între ele.
În sus, carpul se articulează cu oasele antebraţului, iar în jos cu oasele
metacarpiene.
Rândul superior - este format din patru oase. Mergând din afară înăuntru, acestea
sunt: scafoidul, semilunarul, piramidalul şi pisiformul.
Rândul inferior - este format din alte patru oase, care din afară, înăuntru sunt:
trapezul, trapezoidal, osul mare şi osul cu cârlig.

[11]
 Metacarpul este format din cinci oase metacarpiene, care alcătuiesc segmental
mijlociu al scheletului mânii. Ele se numerotează din afară înăuntru de la I la V,
metacarpienele începând de la al II-lea, la al V-lea şi corespund podului palmei. Fiecare
metacarpian are un corp, o bază şi un cap. Prin baza lor se articulează cu oasele rândului
inferior al carpului. Prin cap se articulează cu prima falangă a degetelor. Primul metacarpian
este cel mai scurt şi gros , al II-lea cel mai lung, dup care descresc în lungime până la al V-lea,
care este şi cel mai subţire.
Falangele formează scheletul segmentului distal al mâinii, (al degetelor). Cu
excepţia degetului mare denumit şi police, care are numai două falange, toate celelalte degete
au câte trei falange, numite de sus în jos : proximală, medie şi distală. Baza primelor falange
se articulează cu capul metacarpienelor corespunzătoare degetelor. Mai departe falangele se
articulează între ele.

I.3. DATE GENERALE DESPRE ARTICULAŢII

Articulaţiile sunt organele de legătură dintre oase şi reprezintă sediul mişcărilor

dintre piesele scheletice cu care vin în contact.
Există două mari categorii de articulaţii :
- Articulaţii fixe (sinartroze)   - cu mobilitate foarte redusă
- Articulaţii mobile (diartroze).
Sinartrozele - sunt articulaţii lipsite de mobilitate, sau mobilitate foarte redusă.
Ele nu au cavitate articulară. Cele două oase care se articulează sunt unite prin ţesut fibros,
cartilaginos sau osos, de unde şi împărţirea lor în : sindesmoze, sincondroze şi sinostoze.
Sindesmozele –. Sunt articulaţii în care, între cele două oase se interpune ţesut
fibros; menţionăm în acest sens articulaţia dintre oasele coxale şi sacru, unite prin ligamente
interosoase puternice.. Tot sindesmoze sunt suturile de la nivelul oaselor craniului. Oasele
sunt articulate între ele, dar sunt despărţite printr-un strat subţire de ţesut fibros.
Se descriu 3 tipuri de suturi:
- Sutura dinţată, în care suprafeţele osoase prezintă dinţi de fierăstrău care se
întrepătrund (sutura fronto-parietalaă sau parieto-occipitală
- Sutura solzoasă (scuamoasă) în care cele 2 oase care se articulează sunt tăiate
oblic : sutura parieto-temporala
- Sutura plana - în care marginile sunt regulate - ex. cele 2 oase nazale

[12]
 Sincondrozele - se caracterizează prin intrepunerea de ţesut cartilaginos între
oasele care se articulează. Ţesutul cartilaginos poate fi hialin, că în cazul cartilajelor costale,
sau fibrocartilaginos, cum sunt discurile intervertebrale.
Sinostozele – se formează prin osificarea la vârsta adultă a sidesmozelor şi
sincondrozelor :
Ex : osificarea suturilor, a cartilajelor de creştere.

Diartrozele
Sunt articulaţii cu mobilitate crescută. Acestea unesc oasele lungi (articulaţia
genunchiului, a cotului). Structura capsulei diartrozelor este diferită în funcţie de articulaţie,
dar în majoritatea cazurilor, acesteia i se descrie un strat extern fibros şi un strat intern
sinovial. O particularitate a diartrozelor este că legătură dintre capetele osoase se realizează
prin intermediul unor ligamente şi a unei capsule de ţesut conjunctiv. Această capsulă
cuprinde cavitatea articulară care la rândul ei conţine lichid sinovial. Acesta are rolul de a
facilita glisarea suprafeţelor articulare acoperite de cartilaj hialin dar şi de a hrăni cartilajul
articular.
După gradul lor de mobilitate se împart în : - artrodii şi amfiartroze
Artrodiniile - sunt diartrozele cu cel mai mare grad de mobilitate şi se găsesc mai
ales la nivelul membrelor.
Amfiartrozele - au o mobilitate mai redusă (de aceea sunt denumite şi articulaţii
semimobile)

I.3.1. ARTICULAŢIILE EXTREMITĂŢII LIBERE A MEMBRELOR

SUPERIOARE

Articulaţia umărului - scapulo-humerală - se formează între capul humeral şi

cavitatea glenoidă a scapulei, completată pe margini de un fibrocartilaj : labrum glenoide.
Este o articulaţie sferoidală. Capsulă articulară, destul de subţire este întărită pe faţă anterioară
de ligamentele gleno-humerale în număr de trei : superior, mijlociu şi inferior. Funcţional,
articulaţia umărului are trei grade de libertate. Mişcările posibile sunt flexia şi extensia,
abducţia - aducţia, rotaţia medială şi laterală, circumducţia.
Articulaţia cotului – este diartroză complexă care face legătură între osul
braţului, humerus şi oasele antebraţului : ulna şi radius. Mişcările din articulaţia cotului sunt

[13]
flexia şi extensia în jurul axului transversal care trece prin trohlee şi condilul humeral.
Articulaţia cotului are un singur grad de libertate.
Articulaţia radioulnară. Anatomic sunt două articulaţii radio ulnare : proximală
şi distală . La acestea se adăugă sindesmoza radioulnară. Funcţional ele formează o singură
articulaţie radioulnară şi are un singur grad de libertate, în ea se face o mişcare de rotaţie
(pronaţia şi supinaţia).
Articulaţia mâinii. Este formată din articulaţia radiocarpiană şi intercarpiană.
Are două grade de libertate principale. În ea se fac mişcările de flexie şi extensie ale mâinii în
jurul axului transversal şi de înclinaţie laterală medială, în jurul axului sagital.
Articulaţiile degetelor. Articulaţiile metacarpofalangiene se fac între capetele
metacarpienelor şi baza falangelor proximale. Mişcările sunt de flexie - extensie şi abducţie
adducţie.

I.3.2. TIPURILE DE MIŞCĂRI ŞI AXUL MIŞCĂRILOR ARTICULARE

Axul mişcării – este linia imaginară care trece prin articulaţie, în jurul căreia se
face mişcarea de rotaţie ; de acea se mai numeşte şi ax de rotaţii.
Cu cât numărul axelor de rotaţie este mai mare, cu atât este mai mare şi gradul de
mobilitate sau libertate a articulaţiilor.
Tipuri de mişcări articulare :
Flexia - este mişcarea prin care cele două segmente articulate se apropie unul de
altul ;
Extensia – este opusă flexiei, iar segmentele se depărtează unul de altul ;
Adducţia este mişcarea prin care membrele sau segmentele se apropie de planul
medio-sagital.
Abducţia - este opusă adduciei şi constă în îndepărtare segmentelor de planul
medio-sagital.
Circumducţia -. Rezultă din executarea succesivă a celor patru mişcări
precedente: abducţia, extensia, aducţia, flexia. Segmentul de membru sau membrul întreg
execută o mişcare rotativă, care ar descrie în spaţiu un con, cu vârful în articulaţie
(circumducţia braţului, mâinii, coapsei etc);
Mişcarea de rotaţie - este răsucirea în jurul axului unui segment sau membru, în
raport cu segmentul proximal, care nu se mişca. Rotaţia poate fi externă (laterală)- când

[14]
capătul osos care se răsuceşte are tendinţa de 'a ieşi din articulaţie şi internă (medială), când
capătul osos are tendinţa de 'a intra' în articulaţie;
Pronaţia - este mişcarea de rotaţie prin care membrul se roteşte medial, în jurul
axului sau longitudinal.
Supinaţia - este mişcarea de răsucire a antebraţului cu ducerea palmei în sus.

[15]
 CAPITOLUL II

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

II.1. PATOLOGIE

FRACTURILE :

Definiţie:
Prin fractură se înţelege întreruperea totală sau parţială al continuităţii unui os,
produsă de traumatisme violenţe. Fracturile patologice se produc pe un os fragilizat prin
suferinţe anterioare că : tumora osoasă, osteoporoză, osteită.

Etiologie: În marea majoritate a cazurilor, intensitatea agentului traumatic trebuie

să fie foarte violentă pentru a produce o fractură.La persoanele în vârsta, la care există un
proces de rarefiere şi deci o slăbire a structurii

Osoase - osteoporoza - rezistența osului scade foarte mult, astfel încât, poate lua
naştere o fractură şi după traumatisme mici.

Oasele patologice, care au în ele abcese sau formaţiuni tumorale se fracturează cu

uşurinţă. La nivelul leziunii, structura osoasă nu mai există, fiind înlocuită de abces sau de
masa tumorală care este complet lipsită de rezistenţă.
Fracturile sunt mai numeroase la bărbaţi deoarece, prin natura muncii lor, sunt
mai expuşi accidentărilor. În aceleaşi condiţii de acţiune a agentului traumatic, procesul
fracturilor este egal la bărbaţi şi femei.

II.2. FRACTURI ALE MEMBRELOR

SUPERIOARE

II.2.1. CLASIFICARE

Fracturile se clasifică în funcţie de:

1) Mecanismul de producere al fracturilor

[16]
 2) Aspectul anatomopatologic al fracturilor

1) Mecanismul de producere al fracturilor:

În funcţie de mecanismul care acţionează pentru a se produce o fractură, se

deosebesc 2 tipuri de fracturi:

A) fracturi directe, produse la locul de impact al agentului vulnerant cu osul.

B) fracturi indirecte, produse la distanţă de sediul traumatismului.

După modul de acţiune al traumatismului, fracturile pot fi directe şi indirecte.
  Fractura directă se produce la nivelul la care acţionează forţa reprezentată
prin zdrobire, compresiune sau şoc violent. Acestea sunt fracturi apărute la marile accidente,
care se asociază cu leziuni mai mult sau mai puţin grave a părţilor moi

Fractura indirectă se produce în alt loc decât acolo unde a acţionat agentul
traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase şi după modul de aplicare a
traumatismului, se pot produce diferite tipuri anatomopatologice de fracturi.

În fracturile indirecte traumatismele pot acţiona prin unul din următoarele 4

mecanisme:

Ø    flexiune, când forţa se exercită asupra unei curburi osoase care, depăşind
elasticitatea normală rupe osul la maximum de curbura;

Ø    tracţiunea, în urma tractilor musculare violente care duc la smulgerea unor
fragmente osoase, ce prezintă zone de inserţie tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor
prin tracţiune ligamentoasă;

Ø    compresiune, în lungul axului osului, ducând la fractura epifizei, ca în

fracturile de astragal sau pilon tibial în urma căderii de la înălţime;

Ø    torsiunea, când forţa vulnerantă produce o răsucire a membrului determinând

totdeauna o fractura spinoidă sau helicoidală.

2. Din punct de vedere anatomopatologic fracturile pot fi fracturi închise,

fracturi deschise, fracturi complete sau incomplete

Fractura închisă: este orice fractura în care segmentele osoase sunt acoperite
integral de părţile moi din jur (muşchi, fascii, vase şi nervi.)

Fracturile deschise: sunt acelea în care pielea a fost lezată (de agentul
traumatic sau de un segment al osului fracturat) şi osul ajunge în contact cu exteriorul.

[17]
Deosebirea dintre aceste două tipuri de facturi este extrem de importantă deoarece în cazul
fracturilor deschise, osul se poate infecta, poate apărea un proces septic de osteită sau de
osteomielită, care întârzie vindecarea sau poate da naştere unor alte complicaţii: distrugeri
osoase, calus vicios, pseudoartrite.

Sediul fracturii:

Acestea pot fi pentru oasele lungi: la extremitatea osului (epifizar), la mijlocul

acestuia (diafizar), sau în zonele intermediare (diafizo-epifizar).

Există nenumărate aspecte anatomopatologice ale oaselor fracturate: fracturi

închise, deschise, fracturi complete, fracturi incomplete

Fracturile epifizelor pot fi adesea interarticulare, eventualitate gravă întrucât

prezenţa de fragmente osoase interarticular tulbură structura şi integralitatea articulaţiei
creând dificultăţi de funcţionare chiar dacă s-a produs o vindecare corectă a facturii.
Fracturile incomplete sunt mai frecvente la copii, unde datorită elasticităţii
osului şi a grosimii periostului, fractura are un traiect care interesează numai corticala. Este
fractura denumită ‘en bois vert’. La oasele late ăla cutii craniene se pot produce înfundări.
Fisurile sunt fracturi incomplete în care integritatea osului există clinic şi se evidenţiază
numai radiologic. Fragmentele osoase nu sunt deplasate.
Fracturile complete se situează, de obicei, la nivelul punctelor slabe ale osului,
în fracturile indirecte şi au sediul variabil, în fracturile directe.
În general, sunt două fragmente de oase şi un traiect de fractura.
Când apar mai multe fragmente şi mai multe traiecte, fractura se cheamă
cominutivă. Deplasarea fragmentelor fracturate se datorează retracţiilor musculare.
Deplasarea poate fi prin : rotaţie sau prin ascensiune.
Odată cu fractura, se pot produce şi leziunile părţilor moi. Pielea poate fi
contuzionată sau secţionată de traumatism sau de capetele osoase ale fragmentelor osoase ; la
fel şi muşchii. Vasele mici sau mari pot fi contuzionate sau sfâşiate de către fragmentele
osoase, producând hematoame.
Odată cu ruptura osului se produc leziuni ale sistemului nervos proprioceptiv, ale
terminaţiilor nervoase de tip VATER-PACINI din periost şi din păienjenişul terminaţiilor
nervoase din canalele HAVERS. Aceste leziuni nervoase determină reflexe medulare care
explică tulburările vasomotorii din focarul de fractura. De aici, pornesc şi reflexe în diferiţi
centri nervoşi de asociere şi integrare în creier. Nervii pot fi lezaţi prin contuzionare sau

[18]
secţionare. Leziunea nervoasă poate fi numai o simplă întrerupere funcţională (neuropraxie), o
zdrobire cu păstrarea continuităţii tecii Schwann (axonotmesis) sau o secţiune completă
(neurotmesis). Articulaţiile pot fi interesate direct, prin fractura interarticulară sau prin
înţeparea unui fragment osos.

II.2.2. SEMNELE FRACTURII

Semnele fracturii se împart în:

Semen de probabilitate şi semen de certitudine (de siguranţă).
Semnele de probabilitate:
Ř Durerea – este vie şi mai intensă la locul fracturii, dar nu apare imediat aşa
cum se întâmplă în entorse şi luxaţii;

Echimoze tardive (uneori la distanţă de focarul de fractura)

Ř Deformarea regiunii – este mai vizibilă la oasele lungi;
Ř Scurtarea regiunii – este valoroasă dar poate apărea şi în luxaţii;
Ř Impotenţa funcţională a membrului afectat – este frecventă, dar apare şi în
entorse şi luxaţii;
Ř tumefacţie;
Ř edem;
Ř creşterea temperaturii locale;
Semnele de certitudine (siguranţa):
Ř Mobilitatea anormală – este prezentă în fracturile complete;
Ř Crepitaţia osoasă – se deosebeşte de crepitaţia oferită de cheagurile de sânge,
care este mai fină;
Ř Întreruperea continuităţii osoase - se apreciază prin palpare;
Ř Lipsa de transmitere a mişcării pe traiectul normal al osului.

II.2.3. EXAMENUL RADIOLOGIC

[19]
 Examenul radiologic de faţă şi profil este obligatoriu pentru precizarea
diagnosticului complet, care arată sediul, traiectul şi tipul de fractura, precum şi calitatea
reducerii fracturii înainte de imobilizarea în aparat gipsat.

II.2.4. COMPLICAŢIILE FRACTURILOR

Complicaţiile fracturilor se pot împărţi în:

- Complicaţii imediate şi şi tardive.
Complicaţiile imediate:
Ř Rănirea pielii - prin capetele de fractura tăioase şi transformarea unei fracturi
închise într-o fractura deschisă;
Ř Lezarea pachetului vasculo-nervos – prin capetele ascuţite ale oaselor
fracturate sau prin compresie, urmate de hematoame, ischemie periferică şi paralizii;
Ř Apariţia şocului traumatic - datorită durerii şi reflexelor propioceptiv medulare
sau corticale cu punct de plecare, bogăţia terminaţiilor senzitive nervoase de la nivelul osului;
Ř Embolia grăsoasă cu punct de plecare în grosimea medularei mai frecvenţă a 5-
a sau a 6-a zi de la traumatism;
Ř Embolia pulmonară – se manifestă prin junghi toracic puternic, sincopal,
dispnee, paloare şi o senzaţie de moarte iminenta;
Ř Embolia grăsoasă cerebrală – dă o stare de somnolenţă, amnezie, confuzie şi
tulburări vizuale;
Ř Embolia urinară – se manifestă prin picături fine de grăsime în urină la 2-3 zile
de la fractura, uneori urina capătă aspectul lactescent;
Ř Complicaţiile unor afecţiuni cronice care se agravează după fracturi: tulburări
micţional la bolnavii cu adenom de prostată; pneumopatii acute pe fondul unor supuraţii
pulmonare cronice; declanşarea diabetului decompensat la unii bolnavi cu diabet latent;
tromboembolii la bolnavii cu varice; ischemii periferice pe fondul unor arteriopatii cronice.
Ř flebita, care este o complicaţie frecvenţă şi adeseori gravă. Ea apare datorită
tulburărilor circulatorii şi de coagulabilitate cu punct de plecare din focarul de fractura.
Complicaţiile tardive ale fracturilor sunt:
Ř Calusul vicios - se datorează incorectei imobilizări şi deplasări sub imobilizare.
Dintre varietăţile de deplasare a fragmentelor de fractura cele mai frecvente sunt decalajul şi

[20]
unghiularea. Aceste calusuri duc la deteriorarea articulaţiei din vecinătate şi apariţia artrozei.
Corectarea chirurgicală constă în osteoclazie, osteotomie şi rezecţie.
Ř Întârzierea consolidării – poate avea mai multe cauze: reducerea imperfectă,
contenţia insuficientă a fragmentelor, diminuarea rezistenţei bolnavului. Întârzierea în
consolidare se recunoaşte prin persistenţa durerii la nivelul calusului, după perioada normală
de consolidare.
Ř Pseudartroza – este o consolidare patologică definitivă. Criteriul clinic al
apariţiei pseudartrozei este mobilitatea în focar şi lipsa durerii spre deosebire de calusul
întârziat care este dureros.
Consolidarea focarului de fractura trece prin următoarele faze:
1. Faza pseudoinflamatorie sau faza hemoragică şi hiperemică. Revărsatul
sangvin existent între fragmentele osoase suferă un proces de coagulare în care încep
fenomenele de inflamaţie aseptică, caracterizate prin edem, vasodilataţie şi transudat. Ţesutul
conjunctiv al periostului începe un proces de întinerire, odată cu ţesuturile vecine, prin
transformarea lor în ţesut conjunctiv mezenchimal care va invada hematomul.
2. Faza calusului fibros se desfăşoară sub influenţa factorilor complecşi care
transformă celulele conjunctive nediferenţiate în celule formatoare de os (osteoblaste) şi de
cartilaj (condroblaste). Acest ţesut nou format duce la unirea fragmentelor. Se formează un
păienjeniş de vase care asigură nutriţia calusului fibros.
3. Faza calusului osos primitiv începe în jurul celei de a treia săptămâni, prin
mineralizarea calusului fibros şi începerea procesului de osificare cu trabeculatie dezordonată.
4. Faza de remodelare care conduce la înlocuirea ţesutului osos primitiv prin ţesut
osos lamelar. Acest proces de remodelare este dirijat de forţele mecanice exercitate şi care
duce la refacerea continuităţii şi formei osului iniţial.
În afară de complicaţiile ce ţin de formarea calusului, mai trebuie să menţionăm şi
alte complicaţii la distanţă, cum sunt:
Osteoporoza – care poate constă în decalcifieri de vecinătate sau la distanţă;
Miozita osificata;
Atrofiile musculare - după imobilizarea prelungită;
Litiaza renală.

II.2.5. TRATAMENTUL FRACTURILOR

[21]
 Tratamentul fracturilor cuprinde patru etape;
- Prevenirea (profilaxia);
- Primul ajutor;
- Tratamentul ortopedic;
- Tratamentul chirurgical.
Prevenirea (profilaxia) – constă în atenţia şi prudenţă în respectarea măsurilor de
protecţie a muncii, în evitarea accidentelor casnice şi rutiere. Este mai simplu şi mai
convenabil să prevenim fracturile decât să le tratăm.
Primul ajutor – este esenţial deoarece uşurează durerile, previne complicaţiile
grave şi şocul traumatic. Primul ajutor constă în: imobilizarea provizorie, administrarea de
analgezice (algocalmin, piafen, antinevralgic), oxigenoterapie, hemostază (în cazul
hemoragiei asociate) şi transportul corect. Imobilizarea provizorie se execută prin atele sau
atele improvizate din beţe, scânduri, pături, perne vâsle, etc. La nivelul membrelor superioare,
imobilizarea se poate face cu ajutorul eşarfei care fixează membrul superior de torace. Atelele
vor fi capitonate cu vată, feşi, prosoape, bucăţi de pânză, pentru a evita traumatizarea
tegumentelor. Ele se vor fixa cu feşi, cravate, sfori sau batiste. Atelele trebuie să fie suficient
de lungi pentru a fixa articulaţiile de deasupra şi dedesuptul fracturii. Nu se vor strânge prea
tare pentru a evita blocarea circulaţiei sangvine. Acest blocaj este resimţit de victimă prin
amorţeli şi furnicături, imobilitatea mişcării degetelor sau umflarea acestora. Coloraţia palidă
a degetelor corespunde ischemiei prin blocaj venos. În aceste cazuri se vor lărgi legăturile
care fixează atelele.
Tratamentul ortopedic – constă în reducerea şi imobilizarea fracturii. Examenul
radiologic este obligatoriu înainte şi după reducerea fracturii. Reducerea fracturii se face sub
anestezie locală (în focar), rahidiană sau generală, după caz. Imobilitatea se face în aparat
gipsat, cu ajutorul feselor impregnate de sulfat de calciu (gips) care are proprietatea de a usca
rapid şi de a întări. Dacă metodele manuale de reducere a fracturii nu sunt posibile, datorită
musculaturii puternice la nivelul membrului fracturat, se recurge la extensia continuă, mai
ales la fracturile de femur. Extensia continuă se poate face prin benzi adezive sau prin
potcoavă ortopedică. Potcoava ortopedică se fixează printr-o broşă transcondiliană care
permite cu ajutorul unui scripete extensia continuă prin folosirea unor greutăţi puse în
platanul de la capătul scripetelui. După imobilizare în aparat gipsat, se face în mod obligatoriu
controlul radiologic pentru a fi sigur dacă reducerea fracturii s-a făcut corect.

[22]
 Tratamentul chirurgical – constă în osteosinteze efectuate prin: cerclaj, plăci de
metal sau plastic, înşurubare, broşe şi tije centromedulare. Broşa Kirschner se introduce în
canalul medular al oaselor mici, tija centromedulară Kűntscher se foloseşte pentru oasele
mari. Operaţia se execută sub ecranul de Rx TV

II.2.6. TRATAMENTUL CALUSULUI VICIOS

Tratamentul calusului vicios şi al pseudartrozei se face prin:

Osteoclazii – prin ruperea calusului şi îndepărtarea fracturii urmată de o nouă
imobilizare
Osteotomii – tăierea calusului şi repunerea în ax a capetelor de fractura, rezecţii
de calus urmată de osteosinteză;
Osteoplastii – cu grefoane osoase recoltate din alte părţi ale corpului
accidentatului;
Artrodeze – fixarea şi blocarea articulaţiilor în cazul fracturilor de col femural sau
humeral prin cuie, grefoane, broşe;
Artroplastii – cu proteze de plastic complexe (proteză Moon sau cupă Smith-
Petreson)

II.2.7. FRACTURILE CLAVICULEI

Fractura de claviculă este una din cele mai comune fracturi întâlnite în practica
ortopedică. Cele mai frecvent ea rezultă prin cădere directă laterală  sau în urma unei lovituri
directe asupra umărului (85%), în căderile pe cot pe umăr sau pe mână. Cauzele cele mai
frecvente până la vârsta de 30 ani sunt accidentele rutiere şi cele sportive (căderea de pe
bicicletă). În studiile epidemiologice, fractura de claviculă reprezintă până la 5% din toate
fracturile şi până la 44% din fracturile centurii scapulare.

[23]
 Fractura poate fi completă, când interesează toată circumferinţa osului, sau
incomplete, la copii în special când poartă numele de fractura “în lemn verde “.
Fracturile complete pot fi cu sau fără deplasare. În caz de fractura cu deplasare,
fragmentul medial este deplasat în sus, fiind tras de muşchiul sterno-cleido-mastoidian, iar
fragmentul lateral în virtutea greutăţii membrului.
Fracturile claviculei pot fi închise sau deschise.
De cele mai multe ori, fractura se produce la unirea treimii medii cu treimea
laterală. Linia de fractura poate fi transversală, oblică, sau cu fragment intermediar.
Dintre semnele clinice amintim în primul rând durerea şi impotenţa funcţională.
De cele mai multe ori, bolnavul îşi ţine cotul de parte fracturată cu mâna, pentru a imobiliza
clavicula. La palpare se constată o mică deformaţie locală, pe care o constituie fragmentele de
fractura. Uneori, clavicula este considerabil scurtată, fragmentele fiind încălecate.
Diagnosticul de precizie este dat de radiografie, care arată traiectul liniei de
fractura şi da indicaţii de tratament.
La copii, fractura se vindecă în 10-14 zile, iar la adult în 30 de zile.
Dintre complicaţiile imediate menţionăm rănirea arterei sau a venei subclaviculare
de către fragmentele osoase ascuţite, vasele menţionate fiind în imediata apropiere a
claviculei. De asemenea poate fi rănit şi plexul brahial, dând tulburări nervoase ale membrului
[24]
superior. O altă complicaţie gravă o constituie interpretarea pleurei la nivelul domului pleural,
dând un pneumotorax. Mai târziu, consolidarea focarului de fractura într-un calus mare,
voluminos, care apăsa asupra mănuchiului vasculo-nervos, poate constitui o altă complicaţie.
În fracturile fără deplasare, simpla imobilizare a membrului superior respectiv
într-o eşarfă tip Gerdy este suficientă.
În fracturile cu deplasare se încearcă mai întâi să se reducă deplasarea
fragmentelor şi apoi se face imobilizarea acestora. Acest lucru se realizează, fie graţie unor
inele imaginate Delbet şi perfecţionate de Titova, fie graţie unei camera de bicicletă răsucită
în opt la spate între scapule şi uşor umflată.
Inelele se confecţionează din vată şi tifon, se aplică la rădăcina membrelor, se
solidarizează între ele prin intermediul unor bucăţi de tub de cauciuc şi se fixează la centură.
Aceste inele exercită o extensie continuă asupra claviculelor, împiedicând ridicarea umerilor.
La copil se recomandă imobilizarea membrului superior la spate, cu cotul flectat.
Când deplasarea fragmentelor este mare şi greu de redus sau când între
fragmentele osoase se interpun părţi moi se recurge la intervenţia chirurgicală. Se incizează
pielea, se descoperă focarul de fractura, se îndepărtează dintre fragmentele osoase părţile moi
şi face osteosinteză, fie cu sârmă trecută în brăţară, fie cu ajutorul unei broşe trecută în lungul
canalului medular al celor două fragmente. Imobilizarea timp de o lună este obligatorie.

II.2.8. FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A HUMERUSULUI

Se disting fracturi ale capului humeral, ale gâtului anatomic, ale gâtului
chirurgical şi fracturi ale tuberozităţilor (trohin şi trohiter).
Fracturile capului şi ale gâtului anatomic sunt acoperite de capsula articulară şi
sunt deci şi fracturi intraarticulare. Fracturile gâtului chirurgical sunt extraarticulare.
La copii, se pot produce dezlipiri epifizare, datorită existenţei în vecinătate a
cartilagiului de creştere, cu tulburări de creştere ale osului. Dintre semnele clinice, durerea şi
impotenţa funcţională se situează pe primul plan. Impotenţa funcţională poate fi relativă sau
absolută. Bolnavul ţine braţul lipit de torace, după una sau două zile apare echimoza, care se
întinde pe muşchiul marele pectoral. Când fragmentele osoase sunt deplasate, apare
deformarea locală. Palparea provoacă durere într-un punct fix, uneori o mobilitate anormală,
chiar crepitaţii osoase şi eventual deplasarea fragmente.
Diagnosticul de precizie se obţine prin 2 radiografii : una de faţă, a doua de profil.

[25]
 Dintre complicaţiile acestei fracturi citam : lezarea nervului axilar, care poate da o
paralizie trecătoare sau definitivă a muşchiului deltoid, făcând imposibilă abducţia membrului
superior ; alte complicaţii sunt ; lezarea vaselor axilare (hematom, anevrism), comprimarea
ramurilor plexului brahial şi luxaţia capului femural fracturat, el ajungând uneori până sub
claviculă, când este nevoie de intervenţie chirurgicală (extirparea capului humeral).
Deşi prognosticul acestei fracturi – exceptând complicaţiile – este bun, uneori
bolnavul rămâne totuşi cu oarecare limitare a mişcărilor.
Tratamentul fracturilor fără deplasare este pur ortopedic. Fiind vorba în cea mai
mare parte de pacienţi bătrâni, imobilizarea se poate face de obicei într-o eşarfă, punându-se
în axilă o perniţă, pentru ca bolnavul să poată face mici mişcări cu umărul, prevenind atrofia
muşchiului deltoid.
Când fragmentele sunt deplasate, reducerea lor se obţine prin extensii cu benzi de
leucoplast, pe o atelă abductoare. Când reducerea fragmentelor a fost obţinută, peste această
atelă se completează cu feşe gipsate aparatul toraco-brahial. Durata imobilizării este de
aproximativ 30-45 de zile.
În cazuri excepţionale se recurge la intervenţie chirurgicală, care urmăreşte fixarea
fragmentelor (osteosinteză) printr-o placă de metal.

II.2.9. FRACTURILE DIAFIZEI HUMERALE

Traiectul acestei fracturi poate fi transversal, oblic, spiroid (helicoidal) sau

cominutiv.
Dintre complicaţii, cea mai de temut este rănirea nervului radial, care trece prin
şanţul de torsiune al humerusului, putând fi deci prins, strivit, sau secţionat de fragmentele
osoase. Când se produce o asemenea complicaţie, survine paralizia nervoasă respectivă :
bolnavul nu poate face flexia dorsală a mâinii şi nici abducţia policelui. Constatarea unei
asemenea paralizii indică intervenţia chirurgicală în scopul degajării nervului din focarul osos
(neuroliza), respectiv sutura lui (neurorafie).
O altă complicaţie posibilă la acest nivel este interpunerea de muşchi între
fragmentele osoase, ceea ce duce la împiedicarea unei consolidări, la crearea unei articulaţii
false (pseudartroza).
Dintre complicaţiile mai tardive trebuie amintită în special consolidarea vicioasă :
calus unghiulat, scurtarea membrului prin încălecare mare a fragmentelor.

[26]
 Tratamentul ortopedic urmăreşte imobilizarea într-un aparat gipsat toraco-
brahial, după o anestezie în focar cu novocaină 1% şi reducere.
Când tratamentul ortopedic este imposibil, din cauza interpoziţiei musculare, se
recurge la intervenţia chirurgicală. Osteosinteza se face, fie cu un fir de sârmă, sub foram de
2-3 brăţări, atunci când fragmentele osoase sunt ascuţite (fractura oblică), fie cu ajutorul unei
tije metalice Küntscher, care se introduce în canalul medular al fragmentelor osoase, atunci
când traiectul fracturii este transversal.

II.2.10. FRACTURILE COTULUI

În această categorie se include, atât fracturile extremităţii distale a humerusului

cât şi fracturile extremităţilor proximale ale oaselor antebraţului.
Aceste fracturi sunt de cele mai multe ori intraarticulare ; de aceea, prognosticul
funcţional este serios, în sensul că mişcările articulaţiei cotului vor avea aproape întotdeauna
de suferit.
La copii sub 4 ani aceste fracturi sunt deosebit de grave putând produce dezlipiri
epifizare la nivelul cartilajului de creştere, cu tulburări ulterioare de creştere în lungimea
osului. Mănunchiul vasculo-nervos poate fi întins, strivit, rănit, ducând la tulburări grave.
Nervii mari, ca nervul median, dar mai ales nervul radial, pot fii striviţi între fragmentele
deplasate ale acestei fracturi, dând paralizii mai mult sau mai puţin grave.
Semnele clinice ale fracturii de cot sunt : durerea, impotenţa funcţională,
deformarea regiunii cotului şi echimoze.
Extremitatea distală a humerusului poate prezenta diverse traiecte de fractura : în
Y, În V, transversală, parcelară.
Imobilizarea fracturilor de cot, mai ales la copil se face în aparat gipsat. La
adult este nevoie de fixarea unor fragmente mici cu ajutorul unui şurub metalic, sau chiar a
extremităţii distale a humerusului cu butonul metalic imaginat de Ernest Juvara.
Olecranul se poate fractura şi el, de obicei prin căderi directe pe cot. Fracturile
fără deplasare se imobilizează în aparat gipsat. Fractura la baza olecranului, greu de menţinut
redusă, din cauza tracţiunii tricepsului, se tratează prin osteosinteză ; fixarea cu sârmă
(cerclaj).

II.2.11. FRACTURILE EXTREMITĂŢII DISTALE A RADIUSULUI

[27]
 Sunt relativ frecvente, datorită căderilor pe mână, în hiperextensie.
Traiectul liniei de fractura este de obicei transversal şi situat la 1-2 cm deasupra
articulaţiei pumnului. Fragmentul mic, distal, se deplasează de obicei dorsal şi atunci mâna
privită din profil ia aspectul de ‘ dos de furculiţă ‘ ; ia se produce prin hiperextensia mâinii pe
antebraţ. Când însă fragmentul mic, distal, se deplasează palmar, mână ia din profil aspectul
de ‘ burtă de furculiţă ‘.
Dintre complicaţiile cele mai importante ale fracturilor, la acest nivel menţionăm
leziunea nervului median şi tulburările circulatorii. Leziunea nervului median se manifestă
clinic prin imposibilitatea bolnavului de a executa în mod activ flexia indexului şi opoziţia
policelui. Tulburările circulatorii se manifestă printr-o decalcifiere, uneori foarte pronunţată, a
regiunii pumnului.
Tratamentul fracturilor extremităţilor distale a radiusului este aproape exclusiv
ortopedic. Se anesteziază focarul de fractura, injectându-se intraosos 10ml novocaină 1% ;
apoi se face reducerea fracturii prin tracţiune şi presiune asupra fragmentului distal, în sensul
invers deplasării sale ; odată reducerea obţinută, se aplică un aparat gipsat. Se va supraveghea
atent circulaţia mâinii şi imediat ce bolnavul acuză furnicături în deget, aparatul trebuie
suprimat. Dacă aparatul este bine tolerat, bolnavul va face mişcări ale degetelor. Imobilizarea
durează timp de o lună

II.2.12 FRACTURA DE SCAPULĂ

[28]
 Cauze

Fracturile scapulei sunt relativ rare, reprezentând procentual 1% din toate

fracturile şi 3%-5% din toate fracturile centurii scapulare. Raritatea fracturilor scapulei se
datorează ţesuturilor moi care învelesc acest os. Un alt motiv este reprezentat de mobilitatea
articulaţiei gleno-humerale şi a altor articulaţii ce alcătuiesc centura scapulară
(sternoclaviculară, interfaţa scapulo-toracică).

Fracturile glenoidale şi de corp scapular sunt tipic secundare unor traumatisme

puternice şi sunt foarte comune tinerilor şi bărbaţilor de vârsta adultă. 19% dintre pacienţii cu
fractura de scapulă au şi alte leziuni asociate (adesea datorită celorlalte leziuni, fractura de
scapulă poate să treacă neobservată).

Traumele relativ minore pot să ducă la apariţia unei întreruperi simple a inelului,
această leziune fiind considerată stabilă. Dacă sunt implicate doua leziuni ale acestui inel
(“întrerupere dublă”), acesta poate aş devină instabil.

Un exemplu ar fi următoarea fractura: colul scapulei şi treimea mijlocie a

claviculei, mai exact sindromul de “floating shoulder”.

Clasificări

1. Fracturi ale corpului scapulei: fractura fosei supraspinoase, fractura fosei

subspinoase, fractura spinei scapulei.

2. Fracturi ale unghiului scapulei: fracturi ale unghiului intern, fracturi ale
unghiului inferior, fracturi ale unghiului extern (glenei).

3. Fracturi ale proceselor: fracturi de acromion, fracturi de coracoid.

[29]
  imagini CT

 Cunoaşterea mecanismului producerii ajută atât la diagnostic, cât şi la tratament.

Examinarea fizică scoate în evidenţe umărul aplatizat, dacă fractura implică spina scapulară
[30]
sau acromionul. La palparea ţesuturilor moi apare durere şi sensibilitate locală. Poziţia tipică
în adducţie a braţului şi mişcările incomplete datorită durerii sunt semne diagnostice
importante. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic şi prin
Computer Tomograf.

  

CAPITOLUL III

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN FRACTURI

[31]
 Principiile tehnicilor

Persoana care acordă prim ajutor ar trebui să-i explice victimei ce se intenţionează a se face la
fiecare pas, urmărind obţinerea cooperării/colaborării acesteia.

III.1. SCOPURI :

· reducerea durerii prin imobilizarea corectă a membrului lezat ;

· împiedicarea mişcărilor active şi pasive, pentru a pune în repaus organele şi
ţesuturile traumatizate ;
· de a menţine axa corectă a membrului atunci când fragmentele nu sunt
deplasate, sau când au putu fi reduse corect, cu ocazia acordării primului ajutor ;
· de a evita complicaţiile pe care le poate provoca mişcarea în focar a unui
fragment osos rupt şi devenit tăios ; (secţionări ale unor nervi şi vase, sfâşierea musculaturii
din jurul osului, perforarea tegumentului şi transformarea luxaţie închise
Într-una deschisă)

III.2. PRINCIPIILE UNEI IMOBILIZĂRI CORECTE :

Rugaţi victima să înlăture obiectele potenţial constrictive cum ar fi inele, brăţări,

ceas de mână, etc. Dacă acestea se află în interiorul sau în apropierea suprafeţei rănite şi dacă
acest lucru este posibil fără a produce noi daune/consecinţe negative.
• Verificaţi existenţa circulaţiei periferice
• Pregătiţi materialele necesare:
• o suprafaţă dură, rigidă, dreaptă
• material pentru fixare (de ex. Un bandaj mare)
• Fixaţi zona rănită având în vedere următoarele principii:
• acţionaţi încet şi cu grijă, evitând contactul cu/sau membrul rănit sau mişcarea acestuia,
• menţineţi membrul în poziţia în care a fost găsit,
• menţineţi zona rănită alături de o suprafaţă dură, rigidă, plată sau de o parte a corpului
nevătămată (membrul sănătos, trunchi sau deget), protejând între timp toate punctele de
contact dintre corp şi materiale.

[32]
• asiguraţi-vă că încheieturile de deasupra şi dedesubtul rănii sunt de asemenea imobilizate,
• fixaţi materialele (de ex. cu bandaj), fără a trece peste zona rănită şi nu prea strâns.
• Îmbrăcămintea strâmtă, şireturile, etc. ar trebui slăbite, dar victima n-ar trebui descălţată.
• Limitaţi orice mişcare a victimei cât de mult posibil.

III.3. MIJLOACE UTILIZATE PENTRU IMOBILIZARE PROVIZORIE :

· Atele Cramer (făcute din sârmă), care au avantajul că sunt lungi şi pot fi
mulate pe membrul rănit. În scopul imobilizării, se aşează un strat de vată pe una din feţele
atelei care vine în contact cu tegumentul, strat ce se fixează la atelă cu ture circulare de faşă ;
· Aparat gipsat sau atelă gipsată ;
· Atele de lemn (căptuşite cu vată, fixată pe atele cu faşă)  ;
· Atele din material plastic simplu sau gonflabil ;
· Mijloace improvizate care pot folosi orice obiect rigid;
(scândurele de lemn, rigle, placaj, beţe, bastoane, umbrele, etc)
Fixarea segmentului care urmează a fi imobilizat la atelă, se face cu feşi sau alte
mijloace improvizate (făşi de pânză, lenjerie, etc).

III.4. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN FRACTURI

· Degajarea victimei de la locul accidentului;
· Verificarea prezenţei pulsului, respiraţiei şi conştienţei ;
· Stabilirea prezenţei leziunilor traumatice şi evaluarea gravităţii lor ;
· Asiguraţi-vă că zona rănită este fixată.
· Evaluaţi suferinţele victimei, care ar trebui să înceteze sau să se reducă
semnificativ.
· Asiguraţi-vă că circulaţia periferică este prezentă
· În fracturile închise se imobilizează provizoriu cu atelă sau orice mijloc
improvizat membrul traumatizat ;
· În fracturile deschise se face toaleta plăgii, se imobilizează provizoriu
segmentul lezat, se face profilaxia antitetanică ;
· Pot fi administrate calmante (algocalmin, mialgin) numai pe cale
parenterală ;

[33]
 · Transportul accidentatului se face la cel mai apropiat spital dotat cu
serviciu de ortopedie.

CAPITOLUL IV

TEHNICI DE ÎNGRIJIRE

[34]
 IV.1. PREPARAREA UNEI FEŞE GIPSATE

Material necesar : - faşă (lungă de 5m, lată de 10 cm)  ;

- gips într-un recipient.
Tehnica preparării cu gips a feşii simple
Pe plan neted (scândură, masa), se desfăşoară faşa pe o porţiune de ~ 50cm (cel
care execută gipsarea feşii se aşează la unul din capete sau lateral faţa de planul neted).
Pe porţiunea de faşă desfăşurată se presară cu mâna un strat de rigips.
Persoana care execută manevra întinde uniform stratul de rigips, cu marginea
cubitală a mâinii stângi, astfel încât grosimea stratului de rigips pe suprafaţa feşii să fie de 1-
2mm (să nu se vadă faşă).
Cu mâna dreaptă se înfăşoară nu prea strâns faşa astfel gipsată, de la capătul ei
liber până la porţiunea de faşă încă negipsată.
Se repetă manevrele expuse şi se continuă până se face gipsată ajunge la un
diametru de 8-10 cm. Această dimensiune nu trebuie să fie depăşită pentru că feşile gipsate
mai groase nu pot fi înmuiate simultan şi către miezul lor şi către periferie, când sunt
introduse în apă.

IV.2. MĂSURAREA PULSULUI

MĂSURAREA PULSULUI

Scop

• evaluarea funcţiei cardiovasculare

Elemente de apreciat

• ritmicitate

• frecvenţă

• celeritate

• amplitudine.

Locul de măsurare

[35]
 • oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, femurală, humerală, carotidă, temporală superficială, pedioasă.

Materiale necesare

• ceas cu secundar

• creion roşu sau pix cu mină roşie.

Intervenţiile asistentei

• pregătirea psihică a pacientului

• asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min.

• spălarea pe mâini

• reperarea arterei

• fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

• exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor

• numărarea pulsaţiilor timp de 1 min.

• consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cent că

fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii

• unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei

• consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor

pulsului.

IV.3. TRANSPORTUL PACIENŢILOR

Printr-un transport corect efectuat se evita agravarea durerilor şi apariţia unor

complicaţii cum ar fi : înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic, transformarea unei
fracturi închise într-una deschisă.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii :
[36]
 · Evacuarea traumatizaţilor la locul accidentului;
· Transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital şi invers;
· Transportul de la o secţie la alta.
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi :
· Accidentaţii în stare de şoc cu leziuni ale membrelor inferioare ;
· Inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi ;
· Astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru ;
· febrili, operaţi ;
· cu insuficientă cardiopulmonară ;
· psihici.
Mijloace de transport :
· Brancard, cărucior ;
· Fotoliu şi pat rulant ;
· Mijloace improvizate ;
· Autosalvări, avioane sanitare.
Transportul cu targa
Pregătirea tărgii – targa se acoperă cu o pătură şi un cearceaf, la nevoie cu
muşama şi aleză, pernă subţire.
Pregătire pacientului – se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra
scopului transportului şi a locului unde va fi transportat. Dacă pacientul are montate perfuzii
sonde, drenuri, se vor lua măsuri de siguranţă, se pregăteşte documentaţia necesară.
Aşezarea pacientului pe targa – pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia de
mers, la urcatul scărilor, brancardierul din urma va ridica targa până la nivel orizontal. La
coborâtul sacrilor brancardierul din faţă va ridica targa la nivel orizontal.
Targa este susţinută la cele doua extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte
un singur mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului.
Aşezarea pacientului pe targa necesită trei persoane ; acestea se vor aşeza de-a
lungul patului pe partea tărgii atârnate ; îşi introduc mâinile cu palma şi degetele întinse sub
pacient, prima susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ, a doua
sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut şi a treia susţine membrele superioare.
Prima persoană comandă mişcările :
1. ridică deodată pacientul ;
2. după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi ;
[37]
 3. brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală
sub pacient ;
4. se aşează pacientul pe targa şi se acoperă ;
5. brancardierii încep deplasarea, pornind de pe loc cu pas schimbat.
Accidentaţii cu leziuni la nivelul membrelor sunt aşezaţi pe targa în decubit
dorsal ; cu membrul inferior sprijinit pe o pernă, iar membrul superior aşezat peste torace şi
fixat cu o eşarfă.

CAPITOLUL V

CAZURI CLINICE

SPITALUL JUDEŢEAN TÂRGOVIŞTE

SECŢIA ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE

CAZUL I

DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTIFICARE
Numele : C Prenumele : R
Vârsta : 29 ani sex : M
Domiciliu : -
Str. - nr. - jud : Dâmboviţa

DATE DE SPITALIZARE
Data internării : anul: 2021 lună: IV ziua 20 ora : 17.30
Data ieşirii: anul: 2021 lună: IV ziua: 29 ora: 10.30
Motivele internării: durere braţ stâng, impotenţă funcţională la umăr şi la

[38]
cot, mişcări anormale cu crepitaţii osoase 1/3 medie la cotul stâng, escoriaţii multiple la
nivelul feţei, cefalee, hematom fronto-parietal.
Diagnostic la internare: POLITRAUMATISM PRIN ACCIDENT
RUTIER, FRACTURA 1/3 MEDIE DIAFIZĂ HUMERUS STÂNG

SITUAŢIA FAMILIALĂ ŞI SOCIALĂ

Situaţia familială : necăsătorit
Situaţia socială : bună profesia : șofer
Condiţii de locuit : bune, apartament cu 2 camere

PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA

R. E. Mama adresa : - str. - nr.- tel. -

ANTECEDENTE
Heredo-colaterale : fără importanţă
Personale : nu
Factori de risc legaţi de modul de viaţă : consumator de alcool

EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL  LA INTERNARE

Pacient în vârsta de 29 de ani, afirmă că în urma cu ½ orĂ a suferit un
accident rutier, după care acuză durere în braţul stâng, cu impotenţă funcţională umăr şi
cot stâng, mişcări anormale cot stâng, escoriaţii multiple la nivelul feţei, cefalee,
hematom fronto-parietal.
Tegumente şi mucoase palide, transpirate, escoriaţii la nivelul feţei ;
Ţesut celular subcutanat - normal reprezentat ;
Sistem osteo-articular- subiectiv : durere şi impotenţă funcţională
Obiectiv : deformarea regiunii la nivelul cotului stâng, mişcări anormale cu
crepitaţii osoase 1/3 medie cot stg., imposibilitatea mişcării cotului stg.  ; ax vasculo-
nervos periferic dureros ;
Sistem muscular – integru ;
Ap. Respirator – torace normal conformat, mişcări respiratorii simetrice,
amplitudine normală. Sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular prezent ;
Ap. Cardiovascular – şoc apexian în spaţiul V intercostal stg. Zgomote
cardiace ritmice, nu se percep sufluri supraadăugate ;
Ap. Digestiv – cavitate bucală normal conformată, dentiţie prezentă,
abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă ;
Ap. Urogenital – micţiuni fiziologice, logi renale libere ;
SNC – orientat temporo-spatial, ROT prezente.

[39]
 PRESCRIPŢII MEDICALE
Tratament : reducerea prin osteosinteza cu Placă A.O. cu 6 şuruburi, bandaj
Examinări : HLG. VSH, TGP, TGO, TYMOL, UREE, CREATININĂ
Regim: normal, bogat în vitamine şi proteine.

OBSERVARE INIŢIALĂ
Situaţia la internare :
H :168 cm, Gr : 77kg ; TA 100/70mmHg ; P 70 p/min ; T
35.5grC R : 20r/min ; Văz : bun ; Auz : bun.

NEVOI FUNDAMENTALE
1. A respira : CRS libere, uşoară polipnee datorită anxietăţii ;
2. A mânca, a bea: inapetentă datorită durerii;
3. A elimina: micţiuni fiziologice, tranzit prezent:
4. A se mişca: impotenţă funcţională la nivelul membrului superior stâng;
5. A dormi, a se odihni: insomnie din cauza durerii;
6. A se îmbrăca, a se dezbrăca: nu poate utiliza mâna stângă;
7. A-şi menţine temperatura în limite normale: afebril;
8. A fi curat: tegumentele palide, escoriaţii la nivelul feţei
9. A evita pericolele: anxietate;
10.A comunica: comunicare eficientă;
11.A-ţi practica religia: nu este interesat de religie;
12. A te recrea: imposibilitate
13. A fi util: imposibilitate
14. A învăţa să-şi menţină sănătatea: este interesat să-şi menţină sănătatea.

ASPECTE PSIHOLOGICE
Starea de conştienţă : prezentă
Comportament : corespunzător vârstei ;
Mod de internare : cu familia ;

ASPECTE SOCIOLOGICE
Modul de viaţă : singur  De familie da Altul
Mediul: rural urban da
Ocupaţie: șofer

[40]
 Particularităţi: îşi întreţine familia
Probleme sociale: nu sunt

POSIBILITĂŢI DE EVOLUŢIE
Vindecare: da
Stabilizare, ameliorare
Agravare: da, dacă nu se intervine medical şi ortopedic
Deces:

OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE GLOBALE:
- Pacientul să fie echilibrat psihic;
- Să prezinte tegumente şi mucoase integre, curate;
- Să pregătească preoperator pacientul;
- Să îl îngrijesc postoperator;
OBIECTIVE SPECIFICE:
Preoperator:
- Să prezinte F.V. în limite normale;
- Să recoltez sânge pentru examene de laborator
- Să însoţesc pacientul la ex. Radiologic.
Postoperator:
- Să supraveghez starea generală a pacientului;
- Să previn apariţia complicaţiilor;
- Să administrez medicaţia prescrisă;
- Să supraveghez şi să schimb pansamentul.
COMPORTAMENT
- În 4 zile pacientul să dobândească minimum de autonomie;
- Să se poată autoîngriji în 10zile;
Să se externeze în 10 zile.

EPICRIZA:
Pacientul în vârsta de 29 de ani, este adus în CPU cu impotenţă funcţională,
durere în braţul stâng. În urma radiografiei se intervine chirurgical în data de
20.04.2020, pentru reducere prin osteosinteză placă A.O. cu 6 şuruburi humerus stâng;
postoperator sub tratament cu antibiotic, anticoagulant, an antiinflamator şi analgezic.

[41]
Evoluţie favorabilă.
Se externează cu următoarele recomandări:
- Păstrează imobilizare bandaj DESOU braţ stâng, încă 1-2 săptămâni;
- Tratament antiinflamator cu Aulin 1cp/12 ore;
- Revine la control după 7 zile pentru extragere fire plagă operatorie.

MODUL DE EXTERNARE:
SINGUR; -
CU FAMILIA: DA
MIJLOC DE TRANSPORT: CU MAŞINA PERSONALĂ
ALTE SITUAŢII: -

ALIMENTE PERMISE: uşor digerabile;

ALIMENTE INTERZISE: flatulente;
PREFERINŢE ALIMENTARE: nu sunt

ALIMENTAŢIA
Data REGIM ALIMENTAR OB
SERVAŢII
20.04.2020 Alimentaţie bogată în vitamine, proteine şi Apetit prezent
29.04.2020 calciu.
- supă de legume şi carne, piureuri, carne fiartă
sau friptă, fructe proaspete, lapte, brânză,
smântână, ou

EXAMENE BIOLOGICE
DATA EXAMENE CERUTE
20.04.2021 Grup sangvin - A II Rh+
HB - 14.3 gr/dl
L - 6000
T - 150000
Glicemie - 111mg/dl
Uree - 44 mg/dl
Creatinina - 0.79 mg/dl
[42]
 Fibrinogen - 288 mg/dl
T.Q. – 12.8’’
TH - 36.5’’
21.04.2021 Glicemie - 92 mg/dl
Proteine - 4,6 g/dl
Ionograma - Na+ 133m Eq/l
K+ 5,0 mEq/l
Ca++ 1,25 mEq/l

TRATAMENT:
DATA TRATAMENT EFECTUAT

20.0.2021 1. Fragmin 5000 u.i. 1f/12ore

2. Algocalmin f. II la nevoie
3. Dexametazona f. II 1F/12ore
4. Augumentin 600 1 cp/12ore

21.04.2021 1. Fragmin 5000 u.i. 1f/12ore

2. Oxacilina 6gr 1,5gr/6ore
3. Gentamicina 80mg/12ore
4. Algocalmin f. II la nevoie
5. Diazepam cp I seara
6. Sol. Glucoză 5% 1000ml în PEV

SPITALUL JUDEŢEAN TÂRGOVIŞTE

SECŢIA ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE

CAZUL II

DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTIFICARE
Numele : I Prenumele : I
[43]
 Vârsta : 67 ani sex : M
Domiciliu : -Tîrgoviște
Str. - nr. - jud : Dâmboviţa

DATE DE SPITALIZARE
Data internării : anul: 2021 lună: III ziua 04 ora : 09.40
Data ieşirii: anul: 2021 lună: III ziua:18 ora: 12.10
Motivele internării: durere şi impotenţă funcţională antebraţ şi membru
inferior dr., tumefacţie şi echimoze genunchi dr.
Diagnostic la internare:
POLITRAUMATISM PRIN CĂDERE
FRACTURA TRANSVERSALĂ RADIUS ŞI CUBITUS DR.
FRACTURA COMINUTIVĂ PLATOU TIBIAL DR.

SITUAŢIA FAMILIALĂ ŞI SOCIALĂ

Situaţia familială : căsătorit nr. copii : 2
Situaţia socială : bună profesia : Pensionar
Condiţii de locuit : bune, locuinţă cu 3 camere

PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA

I. E. R. Soţia adresa : Str - nr. - tel. -

ANTECEDENTE
Heredo-colaterale : fără importanţă
Personale : bolile copilăriei
Factori de risc legaţi de modul de viaţă : nefumător, alcool ocazional

EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL  LA INTERNARE

Pacient în vârsta de 67 de ani, afirmă că în urma cu 3 ore a căzut pe scări.
A fost adus la camera de gardă de familie, pentru durere şi impotenţă funcţională
antebraţ şi membru inferior de., tumefacţii şi echimoze genunchi dr.
Tegumente şi mucoase palide, transpirate, echimoze la nivelul gambei dr.  ;
Ţesut celular subcutanat - normal reprezentat ;
Sistem osteo-articular - subiectiv : durere şi impotenţă funcţională
Obiectiv : tumefacţie genunchi dr., echimoze faţă internă şi externă a
gambei, mişcări limitate cot, pumn şi genunchi; ax vasculo-nervos periferic dureros
Sistem muscular – integru ;
Ap. Respirator – torace normal conformat, mişcări respiratorii simetrice,

[44]
 amplitudine normală. Sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular prezent ;
Ap. Cardiovascular – şoc apexian în spaţiul V intercostal stg. Zgomote
cardiace ritmice, nu se percep sufluri supraadăugate ;
Ap Digestiv – cavitate bucală normal conformată, dentiţie prezentă,
abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă ;
Ap. Urogenital – micţiuni fiziologice, logii renale libere ;
SNC – orientat temporo-spaţial, ROT prezente.

PRESCRIPŢII MEDICALE
Tratament : reducere sângerândă, osteosinteză, aparat gipsat cu fereastră.
Examinări : HLG. VSH, TGP, TGO, TYMOL, UREE, CREATININĂ
Regim: normal, bogat în vitamine, proteine şi calciu.

OBSERVARE INIŢIALĂ
Situaţia la internare :
H  :177 cm, Gr : 90 kg ; TA 130/70mmHg ; P 89 p/min ; T
35.0grC R : 25 r/min ; Văz : bun ; Auz : bun.

NEVOI FUNDAMENTALE
1. A respira : CRS libere, uşoară polipnee datorită anxietăţii ;
2. A mânca, a bea: inapetentă datorită durerii;
3. A elimina: micţiuni fiziologice, tranzit prezent:
4. A se mişca: impotenţă funcţională la nivelul hemicorpului dr.;
5. A dormi, a se odihni: insomnie din cauza durerii;
6. A se îmbrăca, ase dezbrăca: nu poate utiliza mâna dreaptă;
7. A-şi menţine temperatura în limite normale: afebril;
8. A fi curat: tegumentele palide, echimoze la nivelul gambei dr.
9. A evita pericolele: anxietate;
10. A comunica: comunicare eficientă;
11. A-ţi practica religia: nu este interesat de religie;
12. A te recrea: imposibilitate
13. A fi util: imposibilitate
14. A învăţa să-şi menţină sănătatea: este interesat să-şi menţină
sănătatea.
ASPECTE PSIHOLOGICE
Starea de conştienţă : prezentă

[45]
 Comportament : corespunzător vârstei ;
Mod de internare : cu familia 

ASPECTE SOCIOLOGICE
Modul de viaţă : singur  De familie da Altul
Mediul: rural da urban
Ocupaţie: Pensionar
Particularităţi: îşi întreţine sotia
Probleme sociale: nu sunt

INTERPRETAREA DATELOR
Toate nevoile fundamentale sunt nesatisfăcute. Nursa suplineşte sau ajută
pacientul în satisfacerea nevoilor.

POSIBILITĂŢI DE EVOLUŢIE
Vindecare: da
Stabilizare, ameliorare
Agravare: da, dacă nu se intervine medical şi ortopedic
Deces:-

OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE GLOBALE:
- Pacientul să fie echilibrat psihic;
- Să prezinte tegumente şi mucoase integre, curate;
- Să pregătească preoperator pacientul;
- Să îl îngrijesc postoperator;
OBIECTIVE SPECIFICE:
Preoperator:
- Să prezinte F.V. în limite normale;
- Să recoltez sânge pentru examene de laborator ;
- Să însoţesc pacientul la ex. Radiologic.
Postoperator:
- să supraveghez starea generală apacientului;
- Să previn apariţia complicaţiilor;
- Să administrez medicaţia prescrisă;
- Să supraveghez şi să schimb pansamentul.
COMPORTAMENT AŞTEPTAT, ÎN CE INTERVAL
[46]
 - În 4 zile pacientul să dobândească minimum de autonomie;
- Să se poată autoîngriji în 8 zile;
- Să se externeze în 14 zile.

EPICRIZA: RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

Pacientul în vârsta de 67 de ani, declară că a suferit un traumatism prin

cădere de pe scară, soldat cu durere şi impotenţă funcţională antebraţ şi membru
inferior dr, echimoze la nivelul genunchiului dr.
Se internează pentru tratament de specialitate.
La ex. Radiologic şi clinic, se pune dg. De “politraumatism prin cădere.
Fractura transversală radius şi cubitus dr. Fractura cominutivă platou tibial dr.”
Se face reducere sângerândă platou tibial extern şi osteosinteză cu palcă în
T şi 6 şuruburi, aparat gipsat cu fereastră şi extensie continuă transcalcaneana; G 2-kg.;
reducere ortopedică şi aparat gipsat antebraţ dr.
Se externează cu stare generală ameliorată şi următoarele recomandări:
- Revine la control după 7 zile;
- Nu se sprijină pe piciorul drept 30 de zile ;
- Regim alimentar bogat în vitamine şi calciu.

MODUL DE EXTERNARE:
SINGUR; -
CU FAMILIA: DA
MIJLOC DE TRANSPORT: CU MAŞINA PERSONALĂ
ALTE SITUAŢII: -

ALIMENTE PERMISE: uşor digerabile

ALIMENTE INTERZISE: nu sunt
PREFERINŢE ALIMENTARE: nu sunt

ALIMENTAŢIA
Data REGIM ALIMENTAR OBSERVAŢII
04.03. 2021 Alimentaţie bogată în vitamine, proteine şi
-18.03.2021 calciu. Apetit prezent
- supă de legume şi carne, piureuri, carne fiartă

[47]
 sau friptă, fructe proaspete, lapte, brânză,
smântână, ou, spanac, sucuri naturale de fructe,
salate.

EXAMENE BIOLOGICE
DATA EXAMENE CERUTE
04.03.2021 Grup sangvin - OI Rh+
HB - 14.2 gr/dl
L - 5500
T - 150000
VSH - 7 mm/h
Glicemie - 112mg/dl
Uree - 40 mg/dl
Creatinina - 0.40 mg/dl
Fibrinogen - 345 mg/dl
T.S. - 2’
TC. – 5’30”
18.03.2021 Glicemie - 92 mg/dl
Proteine - 4,6 g/dl
Ionograma - Na+ 130 m Eq/l
K+ 5,0 mEq/l
Ca++ 1,27 mEq/l

TRATAMENT:
DATA TRATAMENT EFECTUAT
04.03.2021 1. Fragmin 5000 u.i. 1f/12ore
2. Algocalmin f. II la nevoie
3. Diazepam cp I seara
4. Arnetin I f/12 ore
10.03.2021 1. Fragmin 5000 u.i. 1f/12ore
18.03.2021 2. Oxacilina 6gr 1,5gr/6ore
3. Gentamicina 80mg/12ore
4. Algocalmin f. II la nevoie
[48]
 5. Diazepam cp I seara
6. Sol. Glucoză 5% 1000ml în PEV

SPITALUL JUDEŢEAN TÂRGOVIŞTE

SECŢIA ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE

CAZUL III

DOSAR DE ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTIFICARE
Numele : P Prenumele : A
Vârsta : 20 ani sex : M
Domiciliu : -
Str. - nr. - jud : Dâmboviţa

DATE DE SPITALIZARE
Data internării : anul: 2021 lună: I ziua 10 ora : 14.10
Data ieşirii: anul: 2021 lună: I ziua: 10 ora: 18.40
Motivele internării: durere şi impotenţă funcţională şi echimoze degete II-
III mâna dr.
Diagnostic la internare:
FRACTURA INCOMPLETĂ FALANGE MEDIU ŞI DISTAL DEGET II-
III MÂNA DR.

SITUAŢIA FAMILIALĂ ŞI SOCIALĂ

Situaţia familială : necăsătorit nr. copii : -
Situaţia socială : bună profesia : elev
Condiţii de locuit : bune, locuinţă cu 2 camere şi anexe

PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA

V. M. mama adresa : - str. - nr. -

ANTECEDENTE
Heredo-colaterale : fără importanţă
Personale : bolile copilăriei
Factori de risc legaţi de modul de viaţă : nu sunt

[49]
 EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL  LA INTERNARE
Pacient în vârsta de 20 de ani, se prezintă la camera de gardă pentru durere,
impotenţă funcţională şi echimoze la nivelul degetelor II-III mâna dr.
Din relatările mamei reţinem că în seara zilei precedentă, băiatul şi-a prins
degetele în uşa de la maşină.
Tegumente şi mucoase palide, transpirate;
Ţesut celular subcutanat - normal reprezentat ;
Sistem osteo-articular:
- Subiectiv : durere şi impotenţă funcţională
- Obiectiv : tumefacţie degete II-III mâna dr., echimoze faţa internă şi
externă a degetelor, mişcări limitate; ax vasculo-nervos periferic dureros.
Sistem muscular – integru ;
Ap. Respirator – torace normal conformat, mişcări respiratorii simetrice,
amplitudine normală. Sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular prezent ;
Ap. Cardiovascular – şoc apexian în spaţiul V intercostal stg. Zgomote
cardiace ritmice, nu se percep sufluri supraadăugate ;
Ap. Digestiv – cavitate bucală normal conformată, dentiţie prezentă,
abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă ;
Ap. Urogenital – micţiuni fiziologice, logii renale libere ;
SNC – orientat temporo-spaţial, ROT prezente.

PRESCRIPŢII MEDICALE
Tratament : reducere ortopedică, atelă gipsată.
Examinări : HLG. VSH,
Regim: normal, bogat în vitamine şi proteine

OBSERVARE INIŢIALĂ
Situaţia la internare :
H :175cm, Gr : 80kg ; TA 110/70mmHg ; P 78 p/min ; T
35.5grC R : 23r/min ; Văz : bun ; Auz : bun.

NEVOI FUNDAMENTALE
1. A respira : CRS libere, uşoară polipnee datorită anxietăţii ;
2. A mânca, a bea: inapetenţă datorită durerii;
3. A elimina: micţiuni fiziologice, tranzit prezent:
4. A se mişca: impotenţă funcţională la nivelul mâinii dr..;
5. A dormi, a se odihni: insomnie din cauza durerii;
[50]
 6. A se îmbrăca, ase dezbrăca: nu poate utiliza mâna dreaptă;
7. A-şi menţine temperatura în limite normale: afebril;
8. A fi curat: tegumentele palide, echimoze la nivelul degetelor.
9. A evita pericolele: anxietate;
10. A comunica: comunicare eficientă;
11. A-ţi practica religia: nu este interesat să-şi practice religie;
12. A te recrea: imposibilitate
13. A fi util: imposibilitate
14. A învăţa să-şi menţină sănătatea: este interesat să-şi menţină
sănătatea.

ASPECTE PSIHOLOGICE
Starea de conştienţă : prezentă
Comportament : corespunzător vârstei ;
Mod de internare : cu familia 

ASPECTE SOCIOLOGICE
Modul de viaţă : singur  De familie da Altul
Mediul: rural da urban
Ocupaţie student
Particularităţi: -
Probleme sociale: nu sunt

INTERPRETAREA DATELOR
Toate nevoile fundamentale sunt nesatisfăcute. Nursa suplineşte sau ajută
pacientul în satisfacerea nevoilor.

POSIBILITĂŢI DE EVOLUŢIE
Vindecare: da
Stabilizare, ameliorare
Agravare: da, dacă nu se intervine medical şi ortopedic
Deces:

OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE GLOBALE:

[51]
 - Pacientul să fie echilibrat psihic;
- Să prezinte tegumente şi mucoase integre, curate;
- Să respecte indicaţiile medicale;
OBIECTIVE SPECIFICE:
Preoperator:
- să prezinte F.V. în limite normale;
- Să recoltez sânge pentru examene de laborator ;
- Să însoţesc pacientul la ex. Radiologic.
- Să supraveghez starea generală apacientului;
- Să previn apariţia complicaţiilor;
- Să administrez medicaţia prescrisă;
- Să supraveghez şi să schimb pansamentul.

COMPORTAMENT AŞTEPTAT, ÎN CE INTERVAL

- În 4 zile pacientul să dobândească minimum de autonomie;
- Să se poată autoîngriji în 10 zile;
- Să se îndepărteze atela gipsată în 21 zile.

EPICRIZA: RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

Pacientul în vârsta de 20de ani, declară că şi-a prins mâna în uşa de la

maşină în urma cu 16 ore; în timpul nopţii acuză durere, impotenţă funcţională,
tumefacţie şi echimoze degete II-III mâna dr. Se internează pentru tratament de
specialitate. La ex. Radiologic şi clinic se pune dg. De “Fractura falange mediu şi distal
degete II-III mâna dr”. Se face reducere ortopedică şi aplicare de atelă gipstat.
Pacientul nu necesită internare, se recomandă:
- Revine la control după 7 zile;
- Menţine membrul superior drept imobilizat în atelă şi eşarfă;  ;
- Regim alimentar bogat în vitamine şi calciu.

MODUL DE EXTERNARE:
SINGUR; -
CU FAMILIA: DA
MIJLOC DE TRANSPORT: CU MAŞINA PERSONALĂ
ALTE SITUAŢII: -
[52]
 ALIMENTE PERMISE: uşor digerabile
ALIMENTE INTERZISE: nu sunt
PREFERINŢE ALIMENTARE: nu sunt

ALIMENTAŢIA
Data REGIM ALIMENTAR OBSERVAŢII
Pe durata Alimentaţie bogată în vitamine, proteine şi Apetit prezent
recuperării calciu.
-- supă de legume şi carne, piureuri,
carne fiartă sau friptă, fructe proaspete, lapte,
brânză, smântână, ou, spanac, sucuri naturale de
fructe, salate.

EXAMENE BIOLOGICE
DATA EXAMENE CERUTE
10.01.2021 HB - 15.0 gr/dl
L - 5000
T - 170000
VSH - 9 mm/h
Glicemie - 98mg/dl
Calcemie - 9,7 mg/dl

TRATAMENT:
DATA TRATAMENT EFECTUAT
10.01.2021 1. Algocalmin f. II la nevoie
2. Centrum cp I dimineata

[53]
 BIBLIOGRAFIE:

1.V. Ranga, I. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi fiziologia omului, Ed. Viața

Miedicală, 1969
2. E. Pesamosca – Tratat de chirurgie ortopedică, Ed. Viața Medicală, 1982
3. Titirca L. – Ghid de nursing, Ed. Theora, 2001
4. Titirca L. - Urgenţe medico chirurgicale, Ed. Theora, 2001
5. Proca E. – Tratat de patologie chirurgicală, vol III, Ed. Medicală, 1986
6. Grl. Gheorghe Niculescu – Traumatismele Membrelor – Atlas Schematic de
tehnicii Operatorii. - Ed Militară 1973

[54]