carmen.varasteanu@gmail.

com
Etimologie: l. latină observatio, acţiunea de
supraveghere, a nu pierde din ochi)

Ca metodă de cercetare constă în

psihologică,
urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă,
sistematică a diferitelor manifestări
comportamentale ale individului (sau ale
grupului) ca si al contextului situaţional al
comportamentului, fără nici o inervenţie din
afară.
Verifica-ti capacităţile
observative!
 Antrenaţi-vă capacitatea de observaţie.

 Vă voi prezenta două fotografii (A şi B) care diferă

una de cealaltă prin câteva elemente.
 În două minute, identificaţi aceste diferenţe.

Bias-urile observatorului
bias s.n. Tendinţă de îndepărtare de valoarea medie. (psih.) Orice
deformare a anchetelor.
Fotografia A Fotografia B
Observaţi detaliile
Care sunt elementele care nu se regăsesc în fotografia anterioară?
Specificitate:
a) Conţinuturile observaţiei sunt reprezentate de
• simptomatica stabilă:
 trăsăturile bio-constituţionale: înălţime, greutate,
lungimea şi grosimea membrelor, circumferinţa craniană,
toracică, abdominală;
trăsăturile fizionomice: aspectul capului, al feţei, relaţiile
dintre diferitele detalii anatomice ale feţei

• simptomatica labilă (multitudinea comportamentelor şi

conduitelor flexibile, mobile ale individului: conduita verbală,
motorie, mnezică, inteligenţa, ca şi varietatea expresiilor
afectiv-atitudinale: varietatea manifestărilor comportamentale, reflecţiile
verbale, conduita nonverbală, exteriorizarea trăirilor efective, relaţiile cu
mediul exterior.
 b) Formele observaţiei – criterii de clasificare
I. După orientarea actului observațional:
• autoobservație, care este orientata spre studierea particularităților
propriului comportament;
• observație propriu-zisa, orientată spre observarea manifestărilor
comportamentale a altor oameni.

II. După prezenta sau absenta observatorului:

• directa  când e prezent observatorul şi subiecții sunt conștienți de
faptul ca sunt supuși observației;
• indirecta  când observatorul nu e prezent şi observarea are loc prin
intermediul unor mijloace: geamuri, televiziune cu circuit închis etc.;
• cu observator uitat, ignorat  observatorul e atât de cunoscut
subiecților ca ele este ignorat.
b) Formele observaţiei – criterii de clasificare

III. După implicarea sau nonimplicarea observatorului:

• pasivă fără implicarea directa a observatorului în activitate;
• participativă când observatorul este membru al grupului şi
participă la activitatea lui.

IV. După durata:

• continua efectuata pe o perioada mare de timp;
• discontinua pe unităţi de timp mai mici si la intervale diferite.

V. După obiectivele urmărite:

• integrala observă toate manifestările de conduita;
• selectiva observatorul se concentrează doar numai la o singura
conduita.
c) Calitatea observaţiei – depinde de

 Particularităţile psihoindividuale ale observatorului:

 Capacitatea de a-şi concentra atenţia, de asesiza esenţialul;
 Gradul de sensibilitate;

 Anumite caracteristici ale perceptiei umane:

 Selectivitatea;
 Categorizarea spontană şi structurantă a câmpului de
observaţie;
 Factorii sociali ai percepţiei care o modelează şi o deformează.
Condiţiile unei bune observaţii:
• Stabilirea clară şi precisă a scopului, a obiectivului
urmărit;
• Selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate,
a condiţiilor şi mijloacelor necesare;
• Elaborarea unui plan riguros de observaţie;
• Consemnarea imediată a celor observate într-un protocol
de observaţie;
• Efectuarea unui număr optim de observaţii;
• Utilizarea grilelor de observaţie.
 Atenţie!
• Deoarece metoda observaţiei este limitată la comportamente vizibile, este
important să notăm în grila de observaţie doar comportamentele, fără a
face judecăţi de valoare. Practica observaţională realizată constant ne
ajută să evităm erorile în evaluarea copiilor. Concluziile la care ajungem
trebuie limitate la datele observate şi notate. De exemplu, dacă am notat
“vociferează în clasă” în cazul unei observaţii, nu putem concluziona că
elevul “nu ştie să comunice cu ceilalţi”.

 Înregistrarea, prin observaţie, a unui eveniment sau a unui

comportament, se realizează de regulă pe baza unei grile / protocoale
de observaţie, care oferă un cadru de sistematizare a obiectivelor
urmărite.
• După fiecare observaţie este util să includem şi câteva comentarii, acestea
fiind de mare ajutor în evaluarea finală. Pot fi utilizate, de asemenea, şi alte
forme de implementare a metodei observaţiei:
• Observarea liberă a comportamentelor unui copil şi notarea acestora, fără
a le delimita în funcţie de anumite aspecte urmărite.
• Utilizarea unor tabele, care pot fi structurate în funcţie de nivelul de detalii
urmărite:
1.
Comportament Dată Comentarii / interpretare

2.
Comportament Dată Frecvenţă Durată Intensitate Context

3.
Itemii din fişă Descrierea detaliată a Momentul aproximativ al
comportamentului apariţiei/frecvenţă

4.
Domeniu de dezvoltare Comportament Dată
 Exemplu de grilă de observaţie
Nr. Fapte de conduită sau unităţi de Indicaţii pentru
comportament interpretare
1. Abandonează nejustificat activitatea
2. Realizează sarcinile cu entuziasm
3. Se decide greu pentru acţiune
4. Execută activitatea în tăcere
5. Gesturile şi cuvintele sunt aproape absente
6. La fiecare succes exclamă de bucurie, bate
din palme
7. Se sustrage la orice excitant
8. Pune multe întrebări
9. Are tendinţă de a supraestima sarcina de
lucru
Avantaje:
 surprinderea fenomenelor psihopedagogice în modul lor natural de
manifestare;
 oferirea de informaţii precise şi detaliate;
 precizarea clară a antecedentelor şi consecinţelor unui comportament;
 facilitarea evaluării în activitatea cotidiană.

• Marea sursă de eroare în informaţiile obţinute prin observare o constituie

lipsa obiectivităţii observatorului (D. Morissette, op. cit., pag. 196)
• uneori necesită timp, atât pentru organizarea cadrului adecvat, cât şi
pentru observaţia propriu-zisă;
• este limitată la evaluarea comportamentelor direct observabile.
 Constă în verificarea ipotezelor cauzale prin
integrarea unor siutaţii constastante,
controlabile (Greenwood - 1945).

 Constă în măsurarea efectelor manipulării unei

variabile independente asupra variabilei
dependente într-o situatie în care acţiunea
altor factori este redusă minim. (Leon Festinger)
a) Variabile dependente

 Fac obiectul observaţiei, iar cercetătorul le

va studia variaţia în cursul exeprimentului;

b) Variabile independente

 Nu depind de o altă variabilă;

 Sunt legate de decizia experimnetatorului
care le-a introdus în mod deliberat în
experiment.
 Variabilele studiilor experimentale
- independente şi dependente -

Variabila independentă: CAUZA

- Condiția antecedentă
- Are cel puțin două niveluri

Variabila dependentă: EFECTUL

-Comportamentul particular care ne așteptăm să se
schimbe ca rezultat al intervențiilor experimentale.

-Se numește dependentă deoarece valorile pe care le ia

depind de valorile variabilei independente: pe măsură ce
valorile variabilei independente se modifică, ne așteptăm
la schimbări corespunzătoare ale valorilor variabilei
dependente.
 Exercitiu
Identificați variabilele în fiecare situație de mai jos.

1 Copiii pedepsiți fizic sunt mai agresivi.

Dezvoltarea limbajului este favorizată de expunerea copiilor

2 la stimuli auditivi.

Oamenii sunt mai dispuşi să accepte o cerere dacă este

3
adresată din partea unei persoane pe care o simpatizează.

4 Tipul de feedback influenţează stima de sine.

 Tipuri de experimente
Cele mai răspândite tipuri de experimente sunt:

a) Experimentul de laborator;

 presupunerea scoaterea subiectului din atmosfera lui

obişnuită şi activitate şi introducerea într-o ambianţă
artificială (cameră specială, amenajată, dotată cu
aparatură de laborator artificială, condiţii şi programe de
desfăşurare a experimentului bine determinate, deseori
obligatorii)
Avantaje
 Este foarte precis şi riguros prin dozarea şi succesiunea precisă a
sarcinilor;
 Realizează un control maxim al situaţiei experimentale;
 Elimină variabilele ascunse care ar putea influenţa rezultatele.

 Caracterul artificial;
 Condiţiile de laborator fiind total diferite de viaţa reală se pune
problema identităţii comportamentului subiecţiilor în condiţii de
laborator şi în condiţii concrete, naturale de viaţă
 Forţa unor variabile care intervin în laborator este cu totul alta decât
cea din viaţa reală, subiectul putând să o sub sau supraaprecieze;
 Este posibil ca uneori experimentatorul să sugereze în mod
involuntar ce anume aşteaptă de la subiect, deformându-i reacţiile
sau subiecţii din dorinţa de a se prezenta într-o lumină favorabilă să
reacţioneze altfel decât în condiţiile obişnuite.
b) Experimentul natural;
 Presupune aplicarea probei sau a sarcinii declanşatoare
într-un cadru obişnuit, familiar de existenţă şi activitate
a individului.

Avantaje
 Desfăşurându-se în condiţii obişnuite, reacţiile
subiectului nu vor fi influenţate de ambianţă.

 Acest tip de experiment este imprecis şi nu avem

certitudinea că intervin şi alţi factori care să influenţeze
desfăşurarea fenomenului.
c) Experimentul psiho-pedagogic:

 Constatativ - urmăreşte fotografierea,

consemnarea situaţiei existente la un
moment dat;

 Formativ – ţinteşte introducerea în grupul

cercetat a unor factori de progres, în vederea
schimbării comportamentului, schimbare
constatată prin compararea situaţiei iniţiale
cu cea finală.
Condiţii de aplicare:
 Generarea surselor de variaţie – stabilirea variabilei
dependente de urmează a fi investigate;
 Formularea paradigmei experimentale – precizarea
situaţiei în care variabila experimentală va fi studiată;
 Emiterea şi testarea ipotezei – ipoteza trebuie sa
satisfacă o serie de cerinţe: să existe o variabilă dependetă;
să stabilească mai multe variabile independente; să existe
predicţia unui efect;
 Manipularea experimentală – stabilirea a cel puţin două
stări ale variabilei independente;
 Construirea planului experimental – planul măsurii
independente a două grupuri, unul de control şi altul
experimental;
• Este un dialog angajat între cercetător şi subiectul
investigat care presupune: relaţia directă de tipul "faţă
în faţă", abilitatea cercetătorului pentru a obţine
angajarea autentică a subiectilor în convorbire;
empatia cercetătorului.
• Spre deosebire de observaţie şi experiment prin
intermediul cărora investigăm conduitele, reacţiile
exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea
mai directă a vieţii interioare a acestuia, a intenţiilor ce
stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor,
intereselor, convingerilor, aspiraţiilor, conflictelor,
prejudecăţilor şi mentalităţilor, sentimentelor şi valorilor
subiectului.
 Formele convorbirii
• -convorbirea standardizată, dirijată, structurată, bazată pe
formularea aceloraşi întrebări, în aceeaşi formă şi ordine
tuturor subiecţilor, indiferent de particularităţile lor
individuale;

• -convorbirea semistandardizată sau semidirijată cu adresarea

unor întrebări suplimentare, cu reformularea altora, cu
schimbarea succesiunii lor;

• -convorbirea liberă, spontană, asociată, în funcţie de

particularităţile situaţiei în care se desfăşoară, de cele
psihoindividuale ale subiectului, chiar şi de particularităţile
momentului când se face.
Este o metodă care presupune recoltarea
sistematică a unor informaţii despre viaţa psihică
a unui individ sau a unui grup social, ca şi
interpretarea acestora în vederea desprinderii
semnificaţiei lor psihocomportamentale.

Ancheta pe bază de chestionar

Ancheta pe bază de interviu
• Ancheta pe bază de chestionar este una dintre cele mai laborioase
metode ale psihologiei, folosirea ei ştiinţifică implicând parcurgerea mai
multor etape:
1. stabilirea obiectului anchetei;
2. documentarea;
3. formularea ipotezei,
4. determinarea populaţiei (a universului anchetei);
5. eşantionarea;
6. alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului;
7. pretestul (pentru a vedea dacă chestionarul a fost bine elaborat);
8. redactarea definitivă a chestionarului;
9. alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane
special destinate acestei operaţii sau prin autoadministrare);
10. defalcarea (depuierea) rezultatelor;
11. analiza rezultatelor obţinute în raport cu obiectivele formulate;
12. redactarea raportului final de anchetă.
• Ancheta pe bază de interviu presupune raporturi verbale
între participanţii aflaţi faţă în faţă, centrarea asupra temei
cercetate, direcţia unilaterală de acţiune, fiecare
participant păstrându-şi locul de emiţător sau receptor
(prin acesta se deosebeşte de convorbire).

• În practica psihologică, la copiii mici se foloseşte mai

mult interviul, iar la elevi ancheta pe bază de chestionar,
chiar prin autoadministrare. Prin intermediul ei sunt
sondate de obicei opiniile, atitudinile, dorinţele,
aspiraţiile, interesele vocaţionale ale elevilor în vederea
realizării orientării lor şcolare şi profesionale.
• Chestionarul presupune un set de întrebări item ce
vizează în mod exclusiv atitudinea, intenţia, opinia sau
motivaţia individului.

• Nu trebuie confundat cu chestionarul sau inventarul de

personalitate, care este o metodă ce presupune măsurarea
structurii de personalitate per ansamblu, evidenţierea
unor trăsături specifice de personalitate şi în special pune
în evidenţă eventualele tendinţe către o tulburare psihică.
• Chestionarul din sondajul de opinie presupune parcurgerea câtorva etape:
 formularea clară şi explicită a obiectivului cercetării (informaţiile
solicitate celor intervievaţi pot viza intenţiile, atitudinile, motivaţiile
acestora în raport cu o situaţie foarte clar prezentată);
 elaborarea setului de întrebări menite să acopere problematica
cercetării;
 construirea unui eşantion reprezentativ din punct de vedere
statistic pentru categoriile de populaţie vizate de cercetare;
 pretestarea instrumentului de lucru şi efectuarea unor eventuale
corecţii asupra acestuia;
 stabilirea tehnicilor de înregistrare a datelor, precizarea
modalităţilor de prelucrarea statistică;
 aplicarea lui propriu-zisă
 prelucrarea statistică a datelor
 analiza rezultatelor şi desprinderea concluziilor
• Este o metoda eficienta, destul de simplu de aplicat, dar este limitativă
pentru că vizează doar atitudinea şi opinia.
Clasificarea chestionarelor (I)
Criterii
1) Tipul de informaţii:
a) Chestionare de date factuale
- întrebări factuale
- întrebări de opinie
- întrebări de cunoştinţe
- întrebări de clasificare

*Factual- Care se referă la fapte.

“Când se analizează rezultatele anchetei,

niciodată nu menţionăm numele persoanelor
chestionate, dar am vrea să le putem clasifica
după unele criterii: vârstă, sex, ocupaţie etc.“
(C.A. Moser, 1958/1967, 314).
 Chestionare cu întrebări factuale

Întrebările factuale solicită răspunsuri care se referă

la comportamentul subiecţilor sau al altor persoane, la
situaţii trăite de subiecţii sau de alte persoane din jurul
lor.
a. „Cât timp petreceți zilnic în fața
calculatorului?”
b. „Câte seriale ai urmărit în ultima săptămână la
televizor?”
c. „La ce oră vă treziți dimineaţa?”
 Chestionare cu întrebări de opinie
Întrebările de opinie încearcă să surprindă poziţia subiectului în raport
cu situaţii, evenimente sau fenomene reale sau ipotetice, din universuri
temporale diferite (trecute, prezente sau viitoare). În unele clasificări, în
această categorie sunt incluse şi acele întrebări care îşi propun să
surprindă atitudini, credinţe, aşteptări ale subiecţilor, dar considerăm că
acest sens este prea larg
a. „Considerați importantă existența unei prefețe sau unei postfețe la o
carte?”

b. „Cum credeți că se va schimba nivelul dumneavoastră de trai în

următorii 4 ani?”
a. Se va îmbunătăți b. Va rămâne neschimbat c. Se va înrăutăți

c. „Consideraţi cǎ aveţi acces cǎtre toate spaţiile de instrucţie şi

educaţie?”
Da Nu Acces limitat
Clasificarea chestionarelor (II)

2) Volumul de informaţii:
c) Chestionare speciale (cu o temă)
d) Chestionare omnibus (cu mai multe teme)

3) Forma întrebărilor:
e) Chestionare cu întrebări închise
(dihotomice, trihotomice, în evantai, cu răspunsuri multiple)
f) Chestionare cu întrebări deschise
g) Chestionare cu întrebări închise şi deschise
h) Chestionare cu întrebări directe / indirecte
 Chestionare cu întrebări închise

Tipuri de chestionare cu întrebări închise:

● dihotomice
● trihotomice
● în evantai
● cu răspunsuri multiple
 Chestionare cu întrebări închise

De tip dihotomic
◘ Răspunsuri: DA sau NU

De trihotomic
◘ Răspunsuri: DA, NU, NU ŞTIU (“Nu am nicio
părere”, “Nu am avut ocazia să-mi pun această
întrebare”)
◘ Răspunsuri:Intotdeauna, Uneori, Niciodata

În evantai ◘ Răspunsuri: Foarte Usor, Usor, Greu,

Foarte Greu
  Chestionare cu întrebări deschise
„Efectul Afrodita” Discriminarea pe piața muncii a persoanelor moderat atractive,
autor: Septimiu Chelcea 27 April 2016

Percepţia discriminării pe piața muncii a persoanelor în funcție de înfățișarea lor (înălțime,

greutate, trăsături ale feței etc.), așa cum rezultă din Eurobarometrul special nr. 296 din 2008
și Eurobarometrul special nr. 393 din 2012.
Ambele barometre au vizat percepția discriminării în cele 27 de țări ale Uniunii Europene.
În legătură cu tema studiului de față ne interesează:
1) Care este importanța factorului înfățișare a candidatului la angajare, după opinia
cetățenilor și a managerilor din UE;
2) Care este percepția cetățenilor din România despre discriminarea pe baza înfățișării
candidatului la angajare, comparativ cu percepția acestui factor de către cetățenii UE.
În ambele eurobarometre a fost inclusă întrebarea:
 „În (ţara dvs.), când o companie vrea să angajeze pe cineva şi are de ales între doi candidaţi
cu aceleaşi abilităţi şi calificare, după opinia dumneavoastră, care dintre următoarele
criterii îl dezavantajează pe un candidat?”
http://www.romaniasociala.ro/efectul-afrodita-discriminarea-pe-piata-muncii-a-persoanelor-moderat-atractive/
 Întrebare deschisă
Cine este autorul acestui desen?
 Întrebare dihotomică:
Cine este autorul acestui
desen: Salvador Dali sau
Pablo Picasso?


Salvador Dali
Pablo Picasso

 Întrebare trihotomică:


Salvador Dali
Pablo Picasso
Nu ştiu
Care dintre cele două desene este de Salvador Dali?
 A B

Care dintre cele două desene este de Salvador Dali?
 A B

  Chestionare cu întrebări directe/indirecte
◘ Întrebări directe abordând subiectul frontal, fără nici un fel de
menajamente
a. „Ce vârstă aveți?”
b. „La ce școală învățați?”
c. „Care este numele învățătorului d-voastră?”

◘ Întrebări indirecte, subiectele delicate fiind luate în discuţie „pe

ocolite”, pentru ca intervievatul să nu se simtă stânjenit sau tentat să
dea răspunsuri incorecte:
a. „Toți elevii sunt amatori să absenteze nemotivat la unele ore. Care
sunt ocaziile în care dv. lipsiți? De câte ori pe săptămână o faceți?:
niciodată___ o dată___ de două-trei ori___ zilnic___
b. „După cum ştiți, mai toți elevii fumează. O faceți şi dv.?”
c. „Majoritatea elevilor aplică pedepse corporale colegilor. Dv. o
faceți?”
Clasificarea chestionarelor (III)

4) Modul de aplicare a chestionarelor:

i) Chestionare autoadministrate
(poştale, publicate în ziare şi reviste, anexate)
j) Chestionare administrate de către operatori
(individual, prin procedeul extemporalului)
 Structura chestionarelor
Preambul

Întrebări introductive

Întrebări de testare a
ipotezelor

Întrebări de clasificare (de

identificare
Preambul
Test de autoevaluare comportamentală
(adaptat de după J.P. Tagney şi R.L. Dearing, 2002)

Bună ziua,
Suntem de la Facultatea de ….şi dorim să cunoaştem cum îşi
autoevaluează elevii şi studenţii comportamentul în diferite situaţii de
viaţă concrete.
Testul de autoevaluare comportamentală (TAC) va fi aplicat unui
număr mare de studenţi din toată ţara, pe un eşantion probabilist,
construit pe baza hazardului. Dumneavoastră faceţi parte din acest
eşantion.
Vă rugăm să răspundeţi la toate întrebările şi cât mai repede posibil.
La încheierea investigaţiei, vom publica o lucrare ştiinţifică utilizând
datele prelucrate statistic.
Răspunsurile dvs. sunt confidenţiale.
Vă mulţumim pentru colaborare.
Întrebări de testare: Imaginaţi-vă că…

1. Sunteţi într-o cafenea, vă împiedicaţi şi îl faceţi pe

prietenul / prietena dvs. să-şi verse cana cu cafea. Cât de
probabil este să simţiţi/gândiţi următoarele lucruri ?
Deloc probabil Puţin probabil Poate (50 %) Destul de probabil Foarte probabil
    

a) M-aş gândi că toată lumea din cafenea mă fixează şi râde de mine.

    
b) Mi-ar părea rău. Ar fi trebuit să fiu mai atent/ă pe unde calc.
    
c) Nu m-aş simţi prost. La urma urmei, este doar o cafea.
    
d) M-aş gândi: „Nu puteam evita asta. Podeaua era alunecoasă.”
    
Întrebările de clasificare (de identificare)

Să fie plasate la sfârşitul chestionarului

Să fie precedate de explicarea raţiunii lor

Să fie strict legate de ipotezele cercetării

Să respecte dreptul la intimitate a persoanelor

.
 Lista de control a întrebărilor
(Elisabeth Noelle, 1963)

Sunt greutăţi de înţelegere a limbajului? Da Nu

Întrebarea este prea abstractă? Da Nu
Depăşeşte elocvenţa celui anchetat? Da Nu
Necesită capacitate de observaţie prea mare? Da Nu
Suprasolicită gândirea? Da Nu
Este obositoare? Da Nu
Este plicticoasă? Da Nu
Generează teamă? Da Nu
Generează reacţie de prestigiu? Da Nu
Tema este prea intimă? Da Nu
Generează conflicte cu idealul propriu? Da Nu
 Evitați ambiguitățile

W.A. Belson (1986) a analizat întrebarea:

După părerea dvs., copiii suportă consecinţe
negative ca urmare a faptului că privesc la
televizor scene de violenţă ?

Cuvântul „copii” poate să însemne:

● preşcolarii
● elevii din clasele I – IV
● adolescenţii
● alte categorii
(după Fabio Lorenzi-Cioldi, 2003/2007, 256)
 Evitați întrebările generale

Greşit
☻ „Câte filme vizionaţi la tv. într-o lună?“

Corect
☺ “Vă rugam să ne spuneţi titlurile filmelor pe
care le-aţi vizionat la tv. în ultima lună”.
 Fixaţi perioada de referinţă
Greşit
☻ „În afară de nunţi, înmormântări şi botezuri, cât de des aţi
mers în ultimul timp la biserică?
Corect
☺ „În afară de nunţi, botezuri şi înmormântări, cât de des aţi
mers anul trecut la biserică?“
□ De mai multe ori pe săptămână
□ O dată pe săptămână
□ De mai multe ori pe lună
□ De Crăciun, de Paşte şi în alte zile sf.
□ O dată pe an sau mai rar
□ Niciodată
□ Nu-mi amintesc
 Evitaţi întrebările care suprasolicită memoria

Greşit
☻”În primul semestru al acestui an, la câte
prelegeri aţi absentat?”

Corect
☺”În ultima lună, la câte prelegeri aţi
absentat?”
Evitaţi introducerea întrebărilor printr-o negaţie

☻ Greşit
- Nu credeţi că Ordonanţa de Guvern prin care
se interzice cumulul pensiei cu salariu este
neconstituţională?

☺ Corect
- Consideraţi că Ordonanţa de Guvern prin care
se interzice cumulul pensiei cu salariu este
neconstituţională?
 Evitaţi dubla negaţie
☻ Greşit
- Consideraţi că nu toţi elevii se comportă nerespectuos cu
profesorii lor?
□ Da
□ Nu
□ Nu pot aprecia

☺ Corect
- Consideraţi că unii elevi se comportă respectuos cu profesorii
lor?
□ Da
□ Nu
□ Nu pot aprecia
 Vizează strângerea cât mai multor informaţii despre
principalele evenimente parcurse de individ în existenţa
sa, despre relaţiile prezente între ele ca şi despre
semnificaţia lor în vederea cunoaşterii istoriei personale
a fiecărui individ, atât de necesară în stabilirea profilului
personalităţii sale.
 Avantaje şi Limite

• Informaţia este afectată de intervenţia autorilor.

• Documentele personale sau relatările despre propria
viaţă nu sunt obiective întru totul, sunt de fapt
reprezentări ale subiecţilor despre propria persoană,
despre lumea socială.
• Adevărul discursurilor propriei vieţi e discutabil, în
măsura în care actorul social, pe de o parte, poate minţi
deliberat şi deforma realitatea, şi pe de altă parte,
datorită faptului ca memoria reţine informaţia sub formă
de flash –uri.
• Anamneza reprezintă metoda de a ordona istoria unui
caz pentru depistarea condiţiilor care ce au dus la apariţia
unei dezordini psihice, în vederea organizării unui sistem
educativ adecvat, sau pentru elaborarea unor corectări şi
tratamente psihice. Este o metodă de recoltare, prin
diferite mijloace, a unor informaţii privitoare la o
persoană în scopul reconstituirii istoriei condiţiilor sale
de existenţă. La început a fost folosită numai de medicii
care colectau date privitoare la evoluţia unei boli prin
integrarea bolnavului
Este una dintre cele mai folosite metode în psihologia
copilului şi psihologia şcolară.
Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect
de investigaţie psihologică.
Prin aplicarea acestei metode obţinem date cu privire la:
capacităţile psihice de care dispun copiii (coerenţa planului
mental, forţa imaginaţiei, amploarea intereselor, calitatea
cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor şi aptitudinilor, etc),
stilul realizării (personal sau comun, obişnuit), nivelul
dotării (înalt, mediu, slab), progresele realizate în învăţare
(prin realizarea repetată a unor produse ale activităţii).
Metodele psihometrice
• Această grupă de metode vizează, cum reiese şi din
denumirea lor, măsurarea capacităţilor psihice ale
individului în vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare.
Cea mai cunoscută şi răspândită este metoda testelor
psihologice.

• Testul psihologic este o probă relativ scurtă care permite

cercetătorului strângerea unor informaţii obiective despre
subiect, pe baza cărora să poată diagnostica nivelul
dezvoltării capacităţilor măsurate şi formula un prognostic
asupra evoluţiei lor ulterioare.
• Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:

1. validitatea: să măsoare exact ceea ce îşi propune;

2. fidelitatea: să permită obţinerea unor performanţe relativ
asemănătoare la o nouă aplicare;
3. standardizarea: să creeze aceleaşi condiţii pentru toţi
subiecţii supuşi testării. De regulă, se standardizează:
conţinutul probei (acelaşi test cu acelaşi conţinut distribuit
tuturor subiecţilor); modul de conduită a cercetătorului faţă
de subiect (se recomandă utilizarea aceluiaşi instructaj
verbal, a aceloraşi conduite faţă de toţi subiecţii), timpul de
aplicare al probei (care trebuie să fie acelaşi pentru toţi
subiecţii, aceasta în cazul testelor cu timp determinat);
4. etalonarea: stabilirea unui etalon, a unei unităţi de măsură
pentru rezultatele obţinute în vederea cunoaşterii valorii lor.
NE VEDEM LA
CURSUL
URMATOR!