Sunteți pe pagina 1din 16

Cum să

închiriezi o mașină

în UE
Conținutul acestui material reprezintă doar punctul de vedere al ECC Romania și este doar responsabilitatea
acestuia; nu poate fi interpretat în niciun caz ca reflectând punctul de vedere al Comisiei Europene și/sau al
Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente sau al oricărei alte instituții a Uniunii
Europene. Comisia Europeană și Agenția nu își asumă nicio răspundere pentru niciun fel de utilizare a
informațiilor din acest material.

Ac vitățile Centrului European al Consumatorilor din România (ECC Romania) sunt finanțate de către Comisia Europeană
și de către Guvernul României prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din România.ECC
Romania funcționează în cadrul Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România (APC-Romania).
Te-ai decis să închiriezi o mașină pentru o călătorie de afaceri sau pentru petrecerea vacanței în
Europa, dar nu știi cum să procedezi și la ce trebuie să fii atent?

Închirierea unei mașini este de cele mai multe ori un mijloc practic și comod pentru a călători în
Europa. Însă, necitirea condițiilor de închiriere, a informațiilor privind atenționările speciale sau a
celor privind răspunderea companiei, îți poate crea o mulțime de surprize neplăcute. Iată câteva
sfaturi practice, care să te ajute să eviți eventualele probleme.

Înainte de închirierea mașinii se recomandă să


compari ofertele, astfel încât cea aleasă să
corespundă nevoilor tale, disponibilităților și
bugetului alocat. De regulă, o mașină se închiriază
având în vedere trei considerente: numărul de
persoane cu care călătorești și al bagajelor, numărul
kilometrilor pe care vrei să îi parcurgi și
caracteristicile mașinii, acestea din urmă fiind
diferite în funcție de zona pe care vrei să o vizitezi. Spre exemplu, pentru o zonă montană se
recomandă o mașină cu o capacitate mare, iar pentru vizitarea unei zone istorice o mașină de
dimensiuni mai mici.

Odată făcută alegerea companiei și a mașinii pe care vrei să o închiriezi trebuie să te decizi cum
faci rezervarea: online, prin intermediul site-ului companiei sau al platformelor web specializate
sau direct de la ghișeul companiei.

Mr. Wings te sfătuiește:

· verifică, înainte de a face rezervarea, ce au spus


alți consumatori despre compania de la care vrei să
închiriezi mașina sau despre pla orma online;
· verifică dacă mașina pe care doreș să o închiriezi
este cea care corespunde cel mai bine nevoilor tale;

3
· nu încerca să te ghidezi doar după preț, condițiile de închiriere sunt cele care ar
trebui să îți ofere siguranța unei închirieri fără probleme.

Închirierea mașinii online

Este cunoscut faptul că închirierea unei mașini prin intermediul web site-ului companiei sau a
platformelor web site-urilor specializate îți oferă comoditate și rapiditate.
Dar, trebuie să știi că înainte de a proceda la rezervarea efectivă a mașinii
trebuie să citești condițiile generale de rezervare și condițiile de închiriere
ale companiei de închirieri, pentru a fi sigur că îndeplinești toate cerințele
solicitate, cum ar fi de exemplu deții un card de credit și nu unul de debit, ai
permis de conducere valabil și cu o anumită vechime, dar și pentru a
cunoaște excluderile și limitările de răspundere ale companiei.

Platformele online trebuie să îți ofere, înainte de a proceda la rezervarea unei mașini, informații
despre:
· condițiile de închiriere ale companiilor de închirieri partenere;
· categoria, marca, tipul și clasele mașinilor de închiriat;
· dotările suplimentare ale mașinii;
· vârsta și permisul de conducere;
· metodele de plată acceptate;
· documentele necesare la preluarea mașinii;
· tariful de închiriere cu toate serviciile incluse și taxele suplimentare;
· condiții de livrare și returnare ale mașinii;
· modificarea și anularea rezervării.

Odată cu finalizarea procesului de rezervare vei primi un e-mail de confirmare a rezervării și


voucher-ul care trebuie să conțină aceleași informații cu cele furnizate de tine.

Este important de știut că, dacă rezervarea a fost efectuată prin intermediul unei platforme
online specializate, preluarea mașinii de la compania de închirieri presupune și semnarea unui
contract de închiriere, ale cărui clauze trebuie să fie în acord cu informațiile furnizate prin
condițiile de închiriere puse la dispoziție prin platformă. Cu toate acestea, se recomandă să

4
citești condițiile de închiriere ale companiei de închirieri furnizoare a mașinii rezervate, pentru
că nu de puține ori s-a constatat că platformele online specializate nu postează condițiile de
închiriere ale companiilor partenere în totalitate, cu atât mai mult cu cât acestea nu își asumă
răspunderea pentru eventualele probleme întâmpinate de tine, fiind doar companii
întermediare în procesul de închiriere.

Deși rezervarea efectuată online este considerată a fi un contract la distanță, acesta este exclus
în mod explicit de la dreptul de retragere. Prin urmare, nu vei putea renunța în termen de 14 zile
la rezervarea făcută, dacă te răzgândești.

Mr. Wings te sfătuiește:

· citește cu atenție condițiile de rezervare și de închiriere ale


companiei de închirieri;
· asigură-te că deții un card de credit valabil și acceptat de
către compania de închirieri;
· asigură-te că suma pe care o deții în cont acoperă prețul
închirierii și eventualele garanții;
· verifică, înainte de efectuarea plății, dacă datele introduse
în sistemul de rezervări sunt corecte;
· verifică dacă voucher-ul emis conține aceleași date cu cele transmise de tine, pentru a
nu fi nevoit să suporți costuri suplimentare pentru modificarea acestora;
· contactează compania dacă nu ai primit voucher-ul de închiriere, pentru a nu risca
repetarea procedeului de rezervare și inclusiv plata rezervării de două ori;
· cere informații despre prețul serviciilor suplimentare (scaun copil, GPS, asigurare
suplimentară sau șofer suplimentar, predarea mașinii în afara orelor de program, predarea
mașinii în alt loc decât cel convenit, etc.);
· verifică tipul de asigurare pentru autoturismul închiriat;
· solicită informații despre tipurile de asigurări incluse în preț și despre riscurile
acoperite de acestea; în cele mai multe cazuri, parbrizele, anvelopele, yalele, oglinzile și cheile
autoturismului nu sunt acoperite de asigurare;
· printează și păstrează e-mail-ul de confirmare și voucher-ul pentru a le prezenta
companiei de închirieri la preluarea autoturismului.

5
Închirierea mașinii direct la ghișeul companiei de închirieri

Spre deosebire de închirierea online, închirierea mașinii direct de la ghișeul companiei


presupune, pe lângă un preț mai mare al chiriei/zi, mai multă atenție din partea ta la clauzele
contractului de închiriere și la termenii și condițiile companiei de închiriere. Astfel, se
recomandă să le citești cu foarte mare atenție pentru a te asigura că ai înțeles exact drepturile și
obligațiile tale și ale companiei de închirieri.

De regulă, contractul de închiriere și


termenii și condițiile companiei de
închiriere sunt redactate în limba statului
din care închiriezi mașina. Dar nu trebuie
să fii descurajat, pentru că poți să ceri să ți
se prezinte varianta acestora în limba
engleză. Refuzul companiei ar trebui să îți
ridice un semn de întrebare și să te
determine să soliciți informații supli-
mentare pentru a fi sigur că nu întâmpini
probleme la predarea mașinii datorită lipsei înțelegerii clauzelor contractuale.

Cu toate acestea, închirierea mașinii direct la ghișeul companiei de închirieri prezintă avantajul
de a verifica starea mașinii înainte de a semna contractul de închiriere.

Mr. Wings te sfătuiește:

· informează-te pe cât posibil din țară asupra


termenilor și condițiilor companiei de la care vrei să închiriezi
mașina, pentru a nu fi în situația de a pierde mult timp la ghișeu
cu citirea acestora;
· solicită companiei să îți pună la dispoziție contractul
de închiriere și termenii și condițiile privind închirierea în limba
engleză;
· asigură-te la ghișeu că ai înțeles termenii și condițiile companiei și că acestea nu diferă

6
de cele despre care ai luat cunoștință pe web site;
· citește cu atenție contractul de închiriere și solicită lămuriri suplimentare dacă nu l-ai
înțeles;
· verifică starea mașinii împreună cu reprezentantul companiei de închirieri;
· informează-te asupra regulilor de circulație pe care trebuie să le respecți (limite de
viteză, locuri de parcare);
· verifică în ce condiții poți călători cu mașina în afara granițelor țării, dacă intenționezi
să vizitezi și astfel de locuri.

Modifcarea și anularea rezervării

Politica de modificare și anulare, indiferent de


modalitatea în care faci rezervarea, depinde
întotdeauna de compania de închirieri. Astfel, în
unele cazuri există un număr minim de zile în
care poți modifica sau anula o rezervare, fără
penalități. În alte cazuri, nu poți modifica sau
anula deloc rezervarea făcută, pentru că tariful oferit este unul special.

Mr. Wings te sfătuiește:

· adresează o cerere companiei de închirieri și interme-


diarului, după caz, dacă vrei să modifici sau să anulezi
rezervarea;
· oferă toate informațiile de care este nevoie: identitatea ta,
numărul rezervării, data rezervării;
· atașează cererii de modificare sau anulare confirmarea
rezervării și voucher-ul primite;
· folosește un limbaj simplu, politicos și explică în mod clar problema, fără a te pierde în
detalii.

7
Condiții de plată a prețului închirierii și a garanției

De regulă, plata prețului închirierii se face cu card de credit și în avans, cu atât mai mult dacă
închirierea mașinii s-a făcut online. În această situație, companiile de închirieri menționează în
mod expres tipul cardului de credit acceptat pentru plată, dar și faptul că la preluarea mașinii se
impune prezentarea aceluiași card de credit cu care s-a efectuat plata și aparținând aceleiași
persoane care a făcut rezervarea. Nu de puține ori
s-a întâmplat ca prezentarea la ghișeu a altui tip de
card de credit sau a cardului de credit aparținând
unui alt pasager să conducă la debitarea cardului
prezentat cu aceeași sumă plătită odată cu
efectuarea rezervării. Pentru recuperarea sumei
plătite inițial trebuie demarată procedura restituirii
care, de multe ori, s-a dovedit a fi anevoioasă.

Prezentarea aceluiași card de credit cu care s-a efectuat plata este necesară și pentru
constituirea depozitului (garanției) înainte de preluarea efectivă a mașinii. Așadar, se impune ca
pe cardul de credit să deții sumele necesare plății prețului închirierii, a sumelor aferente
serviciilor suplimentare, după caz, precum și a constituirii depozitului (garanției).

Unele companii de închiriere nu acceptă plata în numerar sau acceptă plata în numerar doar
alături de un card de credit, din motive legate de securitate.

Garanția se restituie dacă ai predat mașina


în aceeași stare în care ai preluat-o, dacă nu
prezintă nicio zgârietură sau defecțiune și
dacă ai predat toate echipamentele,
accesoriile și documentele primite la livrare.

Garanția se reține total sau pațial dacă


mașina a suferit avarii din vina ta și acestea
nu sunt acoperite de asigurările incluse în preț sau de cele suplimentare plătite de tine. Dacă
garanția reprezintă franciza pentru avarii, aceasta se reține în totalitate.

8
Asigurare

De regulă, prețul închirierii include asigurarea de


răspundere civilă RCA. Unele companii de
închirieri includ în oferta de închiriere asigurarea
împotriva furtului și asigurarea CASCO. Ca să fii
sigur că ești exonerat de plata pagubelor
provocate de furtul mașinii sau de avariile
produse ca urmare a impactului mașinii cu
animalele sau de avariile produse de fenomene
naturale (trăsnet, furtună, grindină sau inundații), solicită să ți se comunice dacă aceste
asigurări sunt sau nu incluse în prețul închirierii. Pentru situația în care nu sunt incluse în preț,
poți solicita informații despre costul lor și condițiile în care poți opta pentru ele.

Asigurare de răspundere civilă RCA

Acest tip de asigurare are ca obiect acoperirea prejudiciilor provocate de tine altor partipanți la
trafic, ca urmare a producerii unui eveniment asigurat. Riscurile acoperite de asigurarea RCA
sunt pagubele materiale produse mașinii, vătămarea corporală sau decesul persoanelor
implicate în evenimentul rutier din culpa ta. Limitele de despăgubire pentru astfel de incidente
sunt diferite de la o tară la alta, astfel că se recomandă să te informezi asupra acestora, pentru a
vedea dacă se impune încheierea unor asigurări suplimentare.

Asigurare împotriva furtului

Pentru a putea beneficia de protecția oferită de o asigurare a mașinii împotriva furtului trebuie
să știi că fără un document de constatare a furtului, emis de către Poliție, nu poți fi exonerat de
răspundere față de compania de închirieri.

Asigurare CASCO

Acest tip de asigurare acoperă avariile produse mașinii cu excepția furtului sau a tentativei de
furt. Deși asigurarea CASCO acoperă o plajă foarte mare de riscuri (ciocniri, loviri, zgârieturi,
derapări, răsturnări, explozii, etc), sunt și excepții, cum ar fi:

9
· avarii ale pieselor de schimb (anvelope, parbrize), ale prelatelor, huselor;
· pierderea/deteriorarea cheilor mașinii;
· pagube produse ca urmare a influenței temperaturii asupra motorului mașinii;
· pagubele produse motorului sau cutiei de viteze, ca urmare a supraîncălzirii din
oricare alte cauze decât cele cuprinse în asigurare.

CDW (Collision Damage Waiver)

Acest tip de “asigurare” este o opțiune suplimentară și reprezintă o renunțare a companiei de


închirieri la dreptul de a-ți cere despăgubiri pentru avarierea/defectarea mașinii, costul
reparațiilor fiind limitat la suma plătită de tine, cu excepția cazurilor în care ai provocat
intenționat pagubele sau ai utilizat mașina în mod necorespunzător, de exemplu, ai condus
mașina în afara drumurilor asfaltate sau ai subînchiriat mașina.

Așadar, suma plătită de tine nu se restituie dacă mașina a fost predată fără avarii. Cu toate că
această opțiune suplimentară acoperă răspunderea pentru defecțiuni provocate mașinii sau
pieselor și accesoriilor, în cele mai multe cazuri avarierea anvelopelor, parbrizelor, yalelor, sau
ale oglinzilor laterale nu sunt acoperite de această opțiune suplimentară.

Indiferent de tipul asigurării incluse în preț sau pentru care ai optat și plătit suplimentar trebuie
să știi că producerea unui eveniment rutier, indiferent de gravitatea acestuia, conduce la
respectarea instrucțiunilor privind informarea companiei de închirieri asupra incidentelor
petrecute, la declararea acestora la Poliție și la obținerea documentelor necesare exonerării tale
de răspundere, după caz.

Mr. Wings te sfătuiește:

· verifică ce tip de asigurare intră în prețul închirierii;


· informează-te asupra condițiilor în care asigurarea
CASCO te exonerează de răspundere; sunt companii de închirieri
care, în caz de avariere a mașinii, recurg la retragerea de pe
cardul de credit a unei sume prestabilite, reprezentând franciza
pentru asigurare CASCO;

10
· informează-te asupra riscurilor acoperite de asigurare și de opțiunea suplimentară
CDW (Collision Damage Waiver), cât și asupra excluderilor, pentru a nu fi victima unor abuzuri
din partea companiei de închirieri;
· Informează-te asupra asigurărilor suplimentare pe care le poți încheia pentru a fi
absolvit complet de orice răspundere; unele companii de închirieri oferă asigurări de accidente
care acoperă riscurile de invaliditate permanentă sau deces ca urmare a unor accidente;
· respectă întocmai instrucțiunile companiei privind informarea companiei de închirieri
asupra evenimentului rutier în care ai fost implicat, declararea accidentului la Poliție și
procurarea documentelor indispensabile pentru funcționarea asigurării și pentru repararea
mașinii.

Predarea-primirea mașinii închiriate

Predarea și primirea mașinii închiriate au loc,


de regulă, la sediul companiei de la care ai
închiriat. Însă, la cererea ta, mașina poate fi
predată-primită la aeroport, la hotel sau în alte
locații dorite, pe baza unui tarif convenit.

Predarea și primirea mașinii se fac în prezența


reprezentantului companiei de închirieri, după
semnarea contractului de închiriere și după plata intregală a sumelor stabilite. În ambele situații
trebuie întocmit un proces-verbal în care se menționează toate observațiile privind starea
tehnică a mașinii la momentul preluării și al restituirii acesteia (zgârieturi, avarii, pagube).

Mr. Wings te sfătuiește:

· verifică starea mașinii înainte de a semna procesul-verbal


de predare-primire;
· verifică dacă mașina are toate dotările suplimentare
solicitate și plătite de tine;
· menționează în procesul-verbal de predare-primire toate
constatările rezultate ca urmare a inspectării mașinii atât la
livrare, cât și la predare (pagube, defecțiuni, avarii existente ale mașinii);

11
· fotografiază avariile, pagubele și zgârieturile anterioare ale mașinii, pentru a putea fi
prezentate companiei în cazul în care susține că ești vinovat de producerea lor;
· verifică nivelul carburantului; de regulă, mașina se livrează cu rezervorul plin și trebuie
restituită în același mod;
· păstrează toate bonurile de la benzinării pentru cazul în care compania de închirieri
contestă volumul carburantului;
· solicită reprezentantului companiei de închirieri să menționeze în procesul verbal de
pedare-primire despre avariile constatate cu ocazia inspectării mașinii, despre numărul de
kilometri și depre nivelul carburantului atât la livrare, cât și la predarea mașinii; depășirea
numărului de kilometri pentru care ai optat sau predarea mașinii cu un nivel de carburant mai
scăzut decât la momentul preluării atrage plata taxelor suplimentare;
· nu semna procesul-verbal de predare-primire înainte de a verifica dacă au fost
consemnate toate observațiile;
· asigură-te că procesul-verbal este semnat și de reprezentantul companiei de
închiriere;
· asigură-te că ai predat și parcat mașina în locuri special amenajate; fotografiază locul
pentru a nu fi pus în situația de a plăti eventuale amenzi pentru parcare ilegală.

Reclamații

Orice neregulă/problemă pe care ai constatat-o în timpul procesului de rezervare sau al


închirierii mașinii trebuie reclamată în cel mai scurt timp.

Dacă problema vizează aspecte


care țin de închirierea efectivă a
mașinii, cum ar fi refuzul livrării
mașinii, reținerea totală sau
parțială a garanției sau imputarea
unor defecțiuni ale mașinii, trebuie
să adresezi reclamația companiei
cu care ai semnat contractul de
închiriere, indiferent că rezervarea
a fost făcută online prin intermediul
12
unei platforme specializate. De regulă, platformele online nu fac decât să pună la dispoziția
doritorilor informații despre companiile care
închiriază mașini și să ofere acestora posibilitatea
de a rezerva o mașină de la unul dintre parteneri.
Semnarea contractului de închiriere, care de cele
mai multe ori se prezintă sub forma unui
formular de 1 pagină, atrage și răspunderea
companiei de închirieri semnatare. Sigur, nu este
exclus să încerci soluționarea litigiului și prin
intermediar, dar pentru obținerea unei soluții
rapide se recomandă înaintarea reclamației direct către compania de închirieri cu care ai
semnat contractul.

Mr. Wings te sfătuiește:

· păstrează contractul de închiriere, facturile,


fotografiile, corespondența și procesul-verbal de predare-
primire; companiile de închirieri pot reclama avarii/defecțiuni
ale mașinii și la câteva zile după predarea mașinii; lipsa
documentelor care să ateste faptul că acele avarii erau dinainte
de închirierea mașinii poate conduce la imputarea acestora și la
suportarea costurilor reparațiilor;
· adresează reclamația atât companiei de închirieri, cât și companiei care deține
platfoma online prin intermediul căreia ai rezervat mașina;
· păstrează un exemplar al reclamației pentru a dovedi încercarea soluționării litigiului.

13
Pentru situația în care problema nu se rezolvă, după ce ai luat legătura cu compania de închirieri,
iar aceasta se află într-un alt stat membru decât România, poți să contactezi Centrul European al
Consumatorilor din România (ECC Romania) prin intermediul telefonului, fax-ului, e-mail-ului
sau a formularului de plângere transfrontalieră disponibil pe web site-ul

www.eccromania.ro

Toate serviciile oferite de Centrele Europene ale Consumatorilor sunt gratuite.

14
Centrul European al Consumatorilor din
România

Str. Maior Aviator Ștefan Sănătescu nr. 44


Et. 1, Ap. 2, Sector 1,
Bucureș , 011478

Tel/fax: +40.21.315.71.49

E-mail: office@eccromania.ro

Web: www.eccromania.ro
www.facebook.com/ECC.Romania
h ps://twi er.com/eccromania/

Această broşură este parte a acțiunii 670709 - ECC-Net RO FPA care a primit
Co-funded by finanțare pentru un grant în cadrul Programului pentru Consumatori al Uniunii
the European Union
Europene (2014-2020).

S-ar putea să vă placă și