Sunteți pe pagina 1din 3

Calitatea învățământului preșcolar.

Calitate în educație preșcolară este un proces continuu a sistemului educațional, pentru


atingerea stării optime în dezvoltarea personală, socială, fizică și intelectuală a fiecărui copil si
va fi dat sub formă de produs societății.

Totodată , este o cerință a orientării spre performanță și creșterii competitive a grădiniței. 

Calitate este dependentă de valorile societății în care funcționează sistemul respectiv de


educație. 

 Valorile care fundamentează Definirea calității în educație sunt:

-  grădiniță comunică/  transmite cultura/  civilizația

-  grădinița Urmărește satisfacerea nevoilor și intereselor imediate ale educatorilor

-  grădinița răspunde nevoilor sociale / comunitar

Oricare ar fi scopul pe care nu o stabilim la un moment dat, pentru a atinge, pe lângă


efortul depus în acest sens, avem nevoie și de un anumit set de resurse.

Să ne oprim puțin atenția asupra resurselor umane, pentru că o echipă este formată din
totalitatea persoanelor care conlucrează pentru anumită perioadă de timp în vederea atingerii
unui rezultat.

Chiar dacă la prima vedere unele acțiuni până în lumina reflectoarelor un singur personaj,
trebuie să privim puțin și în spatele cortinei pentru că acolo se ascunde efortul depus de o
intreaga echipa.

Cadru didactic va crea condiții pentru a lucra în ritmul propriu de învățare al copilului, ca
element definitoriu pentru individualizarea instituirii se va Exclude ,, lucruri cu categorii de
școlari,,  și se va aprecia  ,, lucru cu persoane individuale,,. 

Cadru de doctor va crea oportunități de dezvoltare în funcție de tipul de inteligență și stilul


de învățare al fiecărui copil. Se va renunța la sarcini uniform, la perspectivă alimentată a
concentrării pere sarcini ce vizează doar competențele de tip Academic.
Se va renunța la sași uniforme, la perspectiva alimentată a concentrării pe saci în ce vizează
doar competențe de tip Academic și va aplica o sarcină practică centrată pe copil, pensie
situațiile lui, prin care se stimulează copiii se va reziste resurse individuale prin implicarea mai
multor inteligențe sau stiluri de învățare

Piramida Calităților de succes:

Viziune

Adaptibilitate Creativitate Responsabilitate Competitivitate

Implicare Curaj

Echipă Corectitudine Muncă / efort

Pentru asigurarea calității urmărim trei domenii.

Domeniile calității:

1.  Competențe instituțională -  învățarea este direct de pe notă de participarea responsabilă a


tuturor celor implicați direct sau indirect în acest proces verbal se impune ca managerii
directorii să realizeze proiecte de dezvoltare instituțională compatibile cu oricare altele din
spa'iul european.  un manager eficient acționează pentru perfecționare colaboratorilor, indep si
rea lor atunci când greșesc, evita stresare acestora, încearcă să îi ajute în depășirea momentelor
dificile.

Cercetările au dovedit că soluțiile cele mai bune în management când se țină de bunul simț.
Toate acestea, este foarte dificilă introducerea bunului simț în practică comună.  Deci, 
managementul este o   altitudine, un mod de viață, având la bază dorința reală de a lucra cu
oamenii și arta de a fi ajutat să aibă succes, iar instituție să prospere.

2. Eficacitatea  Educațională constă în mobilizarea de resurse cu scopul de a obține rezultate


așteptate ale învățării.  Cadrele didactice sunt responsabile de crearea unui mediu favorabil de
învățare -  atractiv, plăcut, securizant, funcțional, care se invete copiii la jocuri și activitate,
unde e se se simte stăpâni și în siguranță.   
Cadru didactic va pregăti și vă organiza spațiu educațional pe centre de activitate /  arii de
stimulare, după Criteriul activităților fundamentale pe care le desfășoară copiii: prin știință,
jocuri de mișcare, jocuri de masă, bibliotecă, artei, nisip și apa.

3. Managementul calitatii determină dezvoltarea managerială în instituții preșcolare la creșterea


nivelului prestațiilor didactice,  pe de o parte, la producerea, măsurarea, monitorizarea și

ameliorarea calității întregului proces educational  pe de altă parte. 

Structura de asigurare a calitatii

- Organizarea sistemului de asigurare calitatii


- Elaborarea indicatiilor si metodologiilor de asigurare calitatii.
- monitorizarea procesului de asigurarea a calitatii.
- Elaborarea regulamentelor interne
- Coordonarea procesulului de elaborare a programului de studii
- Coordonarea elaborarii si aplicarii suportului curricular

Ca sa asiguram o calitate in educatie trebuie urmarim procesul eucational:

a) planificarea si realizarea sensului

b) monitorizarea rezultatelor

c) evaluarea externa si interna a rezultatelor.

S-ar putea să vă placă și