Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FILANTROPULUI EMANUIL GOJDU
CU STUDENŢII ROMÂNI DIN BUDAPESTA
Maria BERÉNYI
469
Tradiții istorice românești și perspective europene
1V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românescă pentru Unirea din 1918, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p.140.
470
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
471
Tradiții istorice românești și perspective europene
Relaţiunea
Comisiunei denumite în cauza înfiinţândului gimnaziu românesc
din Lugoşiu
473
Tradiții istorice românești și perspective europene
474
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
Deciziune
475
Tradiții istorice românești și perspective europene
4 Concordia, nr. 13, Pesta, 1861, p. 51-52.
476
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
Invitare
5 I. Chira şi N. Chidioşan, op. cit., p. 25.
477
Tradiții istorice românești și perspective europene
alegîndu-şi mai cu seamă sfera juridică, în care cugetă a putea face mai mare
serviciu patriei şi naţiunii.
Tineri ca aceştia merită ajutoriul naţiunei, merită, ca tot insul, care
se află în o stare materială mai favoritorie, să confereze după puteri la
susţinerea lor !
Deci Comitetul susânsemnat îşi ia voia de a se adresa către tot
binesimţăroriul român cu rugarea, ca încât îl va ierta starea materială şi
inima, să sacrifice spre acest scop frumos din averea-i câştigată o părticică, să
prospereze spre ajutorarea acestei instituţiuni filantropice, având în înaintea
ochilor, că cu tot denariul, ce va da spre acest scop, şterge o lacrimă de pe faţa
tristă a unei comuni – a naţiunei, şi stârneşte mulţămită fierbinte în inimia
acelora, cari prin astea ajutoare se vor pune în stare de a se putea sacrifica cu
trup cu suflet chemării, ce şi-au ales.
Sumele adunate sunt de a se trimite sub adresa:
7 I. Chira şi N. Chidioşan, op. cit., p. 24-25.
8 Ioan Chira, Viorel Faur, Documente referitoare la activitatea politică şi
filantropico-naţională a bihoreanului Emanuil Gojdu, în “Emanuil Gojdu 1802-
1870”, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1972, p. 132-133.
479
Tradiții istorice românești și perspective europene
9 Ibidem, p. 136-137.
10 Ibidem, p. 138-139.
11 I. Chira şi N. Chidioşan, op. cit., p. 24-25.
480
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
482
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
14 „Reminiscenţe jubilare“, în Viitorul, Budapesta, nr. 28, 1884, p. 2-3.
483
Tradiții istorice românești și perspective europene
vârtos cei din Biharia şi Arad, cari foarte rău ori nimic nu ştiau vorbi
româneşte, fiind crescuţi de mici tot la şcoale maghiare. Pe aceştia
seniorii noştri, în frunte cu Dr. At. Marienescu, i-au luat la trei parale,
li-au procurat şi dat cărţi, jurnale româneşti spre a putea învăţa limba
literară. Şi tinerii noştri făcură în puţin timp un sporiu atât de mare, cât
chiar aceştia au început în Budapesta a edita o foaie românească scrisă
cu mâna care să dedea din mână în mână spre cetire. Aceasta foaie avea
un conţinut mai vârtos beletristic şi umoristic (caricaturile cele mai
nimerite le făcea George Ardelean), din care apoi mai târziu, văzându-
se tinerimea întărită spiritualmente, a răsărit jurnalul beletristic Aurora
română sub redacţiunea nominală a Dlui Ioanichie Miculescu. Spre
caracterizarea timpurilor de atuncea este destul de a menţiona numai
atâta, că de exemplu Iosif Vulcan când a venit la Budapesta (1859),
foarte rău vorbea româneşte, şi în urmă se făcu cel mai activ literat şi
jurnalist român; Mihai Beşan în Budapesta învăţase româneşte din
fundament, şi apoi a scris pentru Concordia, Telegraful român, şi Aurora
română, articole politice fulminante, dimpreună cu Titu Haţeg şi
Partenie Cosma au făcut studiu şi din limba franceză, Ioan Man
învăţase italieneşte, iar cu un an mai târziu Saba Fercu s-a apucat de
limba spaniolă. Bănăţenii tot câţi erau au învăţat franţuzeşte, pe când
Alexandru Mocioni, fireşte prin educaţiunea sa de acasă, era perfect;
iar Dr. At. M. Marienescu foarte înaintat în această limbă.
Va să zică, juriştii români de atuncea nu s-au îndestulit numai
cu studiile academice, ci pe lângă ocupaţiunile, ce le aveau în diferite
cancelarii ale advocaţilor, mai aveau timp de a se ocupa şi cu studiile
limbilor romanice, de cari e mare trebuinţă în viaţa practică.
Toate acestea însă n-au putut alina din destul setea tinerilor
români pentru progresul spiritual. Ei au simţit lipsa de conveniri
literare, şi aşa se întruniră în cvarterul lui Partenie Cosma într-o
societate literară, la început privată, sau cum îi zicea: secretă, care mai
târziu s-a făcut publică sub numele de Societatea Petru Maior, şi care
există şi astăzi în Budapesta. În aceasta societate tinerii noştri tot la
două săptămâni care de care emula cu cetirea operatelor proprie
beletristice în limba română, acestea apoi se predau altora spre
criticare, ceea ce se cetea în şedinţa următoare.
Secret însă n-a putut rămâne mult timp aceasta societate. Ea din
îndemnarea Dlui Alexandru Roman, fiindcă tinerimea mult se interesa
484
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
485
Tradiții istorice românești și perspective europene
iar cele juridice la Pesta. În timpul studenţiei, era cântăreţ în strană la biserica
greco-valahă din Pesta. A practicat avocatura la Beiuş şi, apoi, a reprezentat
interesele domeniilor Episcopiei greco-catolice din Oradea. S-a implicat în
mişcarea politico-naţională a Românilor bihoreni, încă din timpul studenţiei, în
calitate de publicist şi apoi de deputat în parlamentul maghiar, între anii 1872-
1881, ca reprezentant al Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria. Are un
rol însemnat în unificarea P. N. R., în 1881, fiind, până în 1884, preşedinte al
Comitetului central naţional al acestuia. Din anul 1885 e director al Băncii
“Albina” din Sibiu, funcţie păstrată până în 1915, când s-a refugiat în Regatul
României. În anii primului război mondial s-a refugiat în Moldova şi apoi în
Rusia. A fost senator în parlamentul României întregite pe listele P. N. R.
18 Enciclopedia Română, vol. II, Editura şi tiparul lui W. Kraft, Sibiu, 1900, p. 588-589.
486
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
487
Tradiții istorice românești și perspective europene
488
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
nostru era Dr. Nemeşiu ori Dr. Marienescu ? nu-mi mai aduc bine
aminte) şi l-au salutat cu cea mai mare însufleţire, căci vocea sa
valoroasă a o pus în pond pentru români. – <<Sunt patriot maghiar>>.,
zise Gozsdu între altele, - <<ca advocat în toată viaţa mea am luptat
pentru dreptate şi pentru validitarea legilor, - ca român nu pot fi alta,
decât liberal, şi eu şi în casa magnaţilor numai pentru dreptate şi
libertate mi-am ridicat cuvântul, şi ţin, că cel ce predică neîntrerupt
egalitate, libertate şi frăţietate, fără ca aceste idei sublime să le aplice şi
faţă de români: acela nu e bun patriot, căci diferitele naţionalităţi din
Ungaria le aţâţă una contra celeilalte şi mână ape pe moară –
absolutismului>>„19.
Cu prilejul sărbătorilor creştineşti şi naţionale, ca şi la zilele
onomastice, Gojdu, până la moartea sa, era înconjurat de mulţimea
studenţilor universitari, în mijlocul cărora se simţea ca într-un plăcut
cerc familial. În 1862, la împlinirea vârstei de 60 de ani, studenţii
români de la Pesta au organizat în cinstea lui un banchet, fiindu-i
apreciate eforturile întreprinse pentru cauza învăţământului şi culturii
româneşti, a bisericii ortodoxe. Despre acest eveniment se publică în
Concordia următoarea notă intitutalată Onomastica:
„Iestimp încă ca şi în toţi anii un număr frumos de onoratori al
Dlui Emanuil Gozsdu se adunară la vila cea ospitală a domniei sale. Ziua
decurse în petreceri şi convorbiri politice-naţionale. După jocul
căluşerilor improvizat din partea junimei române pe câmpul verde de
lângă vilă, - seara către capătul cinei, unul dintre oaspeţi închinând în
sănătatea onoratului, atinse mai multe momente din viaţa Domniei sale,
între altele, că a fost român bun pe acelea timpuri, când aceea se părea a
fi ruşine, că a conlucrat a susţine sentimentele celea naţionali în sânul
comunităţii române din Pesta, şi că în casa magnaţilor singur a înălţat al
său grai potinte în cauza naţională, tot atâtea fapte ce merită
recunoştinţa din partea naţiunei, iar închinătorul crede a poate avea
temei spre a descoperi dorinţa, - ce a derivat-o a fi înrădăcinată şi în
nobila inimă a Domnului Gozsdu şi a doamnei consoarte ce împarte
sentimentele consoţului său, - cumcă prin productul talentelor ce i-a dat
natura, punând cununa faptelor sale, şi va eterniza numele între
Români.
19 „Reminiscenţe jubilare”, în Viitorul, nr. 24, Budapesta, 1884, p. 2-4, şi nr. 25, p. 2.
489
Tradiții istorice românești și perspective europene
21M. Beşan, „Concert şi bal românesc”, în: Aurora Română, nr. 5, Pesta, 1865,
p. 57-59
491
Tradiții istorice românești și perspective europene
Ce dulce melodie,
Ce vers suav şi blând,
Ce lină armonie
S-aude răsunând ?!
Ascult cu admirare,
Şi-mi sună ca-şi-n vis
Un cânt din depărtare
Din splendidul Elis.
Nu eşti tu filomelă,
Seraf, încântător;
Ai voce mult mai belă,
Şi cânţi mult mai sonor.
492
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
Cu inima-ncântată,
Suav te-ar admira.
Cu inima-ncântată
Ruga-te-ar bucuros,
Să le înveţi îndată
Să cânte-aşia frumos.
Nu eşti tu filomelă,
Seraf încântător;
Eşti o sirenă belă
Cu ton amăgitor
Şi orice om să fie,
Decumva i-ai cântat:
Acela pe vecie
Ţi-e sclav încătuşat !22
22 Concordia, nr. 14, Pesta, 1865, p. 54.
493
Tradiții istorice românești și perspective europene
lăsat prin testament ce s-a deschis îndată după moartea sa, toată averea
de mai multe sute de mii, spre înfiinţarea unei fundaţiuni pentru tineri,
preoţi şi învăţători săraci de religiune greco-orientală. (...)
La înmormântare se văzuse afară de rudenii un număr ne mai
văzut până aci de condolenţi, între cari erau: dirigători, septemviri, judi,
oficianţi, ministeriali, advocaţi, telegrafişti (români) studenţi, cetăţeni din
Pesta şi din provincie, de toate naţionalităţile, religiunile etc.
Ceremonialul se împlini prin parohul român din Pesta,
asistându-l încă parohul local sârbesc şi grecesc.
La trăsura funebrală erau prinşi 6 cai îmbrăcaţi în pânză neagră,
pe amândouă părţile haiduci, studenţi şi telegrafişti cu făclii aprinse.
După ce fu lăsat trupul mortului în criptă, se ridica unul dintre
dd. condolenţi pe una colină, şi ţinu una cuvântare excelentă, foarte
nimerită, prin care aminti meritele lui Gojdu, ca comite suprem şi
membru al casei magnaţilor, apoi ca testatoriu; accentuând întru altele
ca pe Gojdu mulţi nu numai că l-au cunoscut, ba chiar l-au condamnat;
mulţi au aruncat cu pietre asupra lui.
<<Aceştia rămân acum ruşinaţi, şi trebuie să se închine cu
pietate naintea mormântului celui sfânt, naintea faptei fără exemplu,
naintea primului faptor pentru promovarea românismului etc, etc.>>.
Fini cuvîntarea funebrală cu: <<Fie-i ţărâna uşoară, că memoria-i va
fi eternă !” la ce toată inteligenţa cu un glas striga: “eternă să fie! >>„23
Doamnelor şi Domnilor !
Invitat de confraţii şi amicii mei şi mişcat prin sentimentul de
pietate ce am pentru memoria lui Emanuil Gozsdu, mi-am luat trista
dar, pentru mine, onorifica sarcină d-a vă adresa, cu aceasta duioasă
ocaziune, câteva cuvinte sincere.
Dnelor şi Dnilor! Bine aţi făcut, că aţi venit, să petrecem la locul
răpausului etern, umbra unui suflet nobil. Bine aţi făcut, că n-aţi
întârziat a oferi fericitului Emanuil Gozsdu tributul pietăţii şi al stimei
495
Tradiții istorice românești și perspective europene
avere din cele mai notabili; a ştiut să-şi cucerească stima şi respectul
tuturor chiar şi al duşmanilor săi. Dovadă e împrejurarea, că era să fie
numit ministru în cabinetul actual al Ungariei. Da, Emanuil Gozsdu a
fost un om, despre care se poate zice, cu drept cuvânt, că a trăit!
Pentru cine a trăit el? Ultima faptă a lui a dovedit, pentru cine
dânsul a trăit una viaţa din cele mai laborioase şi fructifere. Lumea n-
a ştiut, cine este Gozsdu ca român, ce simte el ca român; lumea a fost
nedreaptă faţă de sentimentele, intenţiunile şi aspiraţiunile lui
devotate Românismului.
<<Sărmana mea naţiune!>> suspina el, venerabilul bătrân, vărsând
lacrime fierbinţi, în ultimele clipe ale peregrinagiului său pământesc.
<<Sărmana mea naţiune românească! cât de suferitorie mai eşti! cum te
maltrată nedreptatea! multe şi grele sunt durorile tale! De ce nu pot, Doamne,
să mai am una viaţă pe acest pământ, să o consacru naţiunei mele, să ajut a-i
vindeca ranele seculari! >> [Subl. n. – M. B.]
Aşa vorbea căruntul Gozsdu, plângând ca un copil infant
atunci, când asculta, pentru ultima oară, vocea sinceră a conştiinţei sale
româneşti, care îi dezveli durerile seculari ale poporului român, ranele
acelui popor, care, în timpuri grele de nevoi, când patria comună era
în periclu, făcea din pieptul şi braţele sale mori de apărare; care n-a fost
niciodată perfid şi trădătoriu al patriei sale, şi a făcut şi face sacrificii
imense, de sânge şi de avere, pentru ţară şi mai ales pentru tronul, ce
se clatenă, nu de mult, cu desperaţiune, sub loviturile acelor ce
monopolizează, astăzi, graţia şi buna voinţă a Habsburgilor.
Da, Gozsdu plângea, când, după multe şi mari speranţe ruinate, văzu,
la bătrâneţele sale, cum poporul român e despoiat de toate câte le-a avut mai
sacre: de ţară, de limbă şi naţionalitate de toate mijloacele şi condiţiunile de
conservare proprie; cum omnipotenţii zilei le arunca afară din mizera colibă,
în care el, acel popor bătut de soartă, îşi recrea odată membrele frânte de lucru
şi suferinţă; da, îl despoia de ultimul petec de pământ, ca să n-aibă sărmanul,
unde să-şi plece capul, după ce va fi câştigat, prin sudorile feţei sale, darea şi
mare, pentru binele şi comoditatea tiranilor săi.
Pe acest popor martir românul Emanuil Gozsdu îl deplângea de pe patul
morţii. Aşa mi-a spus un amic al meu, care a fost martorul scenei dureroase, când
Emanuil Gozsdu s-a despărţit de lumea noastră. [Subl. n. – M. B.]
Da, Gozsdu nu mai este între cei vieţuitori. Umbra lui s-a mutat
în patria eternă şi ferice a lui Zape, Şincai, Şuluţiu ş.a., în lumea
496
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
497
Tradiții istorice românești și perspective europene
499
Tradiții istorice românești și perspective europene
500
In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop
Pe lâng-acest mormânt,
În care doarme blând
Un binefăcător,
Vă strângeţi fraţilor.
O Doamne-al tuturor
Părinte-ndurător
501
Tradiții istorice românești și perspective europene
În lume-i un mister,
Popoare, oameni pier,
Dar faptele trăiesc
Şi-al lor nume vestesc.
26 Ioţa lu Toboc, “Amintiri şi reflexii”, în Drapelul, nr. 116, Lugoj, 1907, p. 1-2.
502