Energia si puterea electrica, sunt două mărimi care nu pot fi separate.

Energia ca si mărime fizică nu reprezintă altceva decât capacitatea unui sistem de a efectua lucru
mecanic ca rezultat al transformarilor suferite în trecerea de la o stare iniţială la o stare de referinţă.

Energia furnizată de un generator electric într-o unitate de timp se numeşte putere electrică.  

Trecerea unui sistem în cursul transformării de la o stare la alta, are ca rezultat schimbări de viteză,
poziţie, temperatură, etc., schimbări ce au loc atât asupra sa cât şi asupra sistemelor externe.

Efectul Joule

La trecerea curentului electric print-un conductor, are loc un fenomen de încălzire care poartă
denumirea de efect caloric sau efectul Joule. Acesta este un fenomen fizic ireversibil, rezultat de energia
eliberată la ciocnirea electronilor sub acţiunea câmpului electric şi care produce încălzirea
conductorului.

Relaţia între Energie şi Putere

Unitatea de măsură pentru energie, standardizată la nivel internaţional este Joule. Dacă vorbim
de  energia electrică (W), unitatea de măsură utilizată este W/h (wat/oră). Un wat reprezintă consumul
unui Joule pe secundă.

J = W*S

W = P*t = W*h

W – Energia (w/h)

P – Puterea (w)

T – Timpul  (h)

Unitatea de măsură pentru energia electrica (W) este kilowat/ora (Kw/h). Cum 1 Kw = 1.000W, rezultă
că W = 1.000 w*1h = 1.000w*3.600secunde = 3.600.000 Jouli (J)

Energia electrica are o serie de vantaje: poate fi transformată în alte forme de energie, poate fi produsă
relativ ieftin in comparaţie cu alte forme de energie şi poate fi transportată pe distanţe mari.

Dezavantajul cel mai mare pe care îl prezintă această formă de energie este acela că nu poate fi stocată
şi deci dacă nu este consumată în momentul producerii, aceasta se pierde.

Formule ale energiei (W) şi puterii (P)

W = P*t = U*I*t
 Dacă aplicăm legea lui Ohm, care spune că intensitatea curentului electric care trece printr-un circuit
este direct proporţională cu tensiunea aplicată acelui circuit şi invers proporţională cu rezistenţa acelui
circuit şi înlocuim în formula energiei (W), avem următoarele formule rezultate:

 I = U/R → W = U*I*t = U*U/R*t = U 2/R*t

 U = I*R → W = U*I*t = I*R*I*t = R*I 2*t

 P = U*I = U*U/R = U2/R → din această formulă deducem că la tensiune constantă, puterea unui
consumator, este mai mare cu cât rezistenţa sa este mai mică.

 Randamentul electric

 Din formula energiei (W), puterea curentului electric (P) are următoarea formulă:

 W = P*t → P = W/t

 Un generator electric este caracterizat de o tensiune electromotoare (E), dar şi de o rezistenţă electrică
internă (r).

 Puterea pe care o furnizează generatorul electric, către un circuit exterior este astfel influenţată şi de
rezistenţa internă (r) cât şi de rezistenţa externă (R).

 Tinând cont de formula puterii avem:

 Pgenerator = E2/R+r

 Pexternă = R*E2/(R+r)2

 Pinternă = r*E2/(R+r)2

 Condiţia ca un generator să aibă un transfer optim de putere, este ca cele două rezistenţe ( rezistenţa
internă şi rezistenţa circuitului exterior) să fie egale (R = r).

 Randamentul unui generator se referă la energia utilă furnizată consumatorului extern şi reprezintă
raportul dintre dintre energia externă şi energia consumată intern.

 η = Wext/Wgen → η = R/R+r

 Această relaţie arată că randamentul este are o valoare subunitară care depinde de valoarea
rezistenţelor din circuit (internă şi externă)
 SUPER USER

 BLOG

 ACCESĂRI: 76857

Legile lui Kirchhoff

Legile lui Kirchhoff servesc la calcularea retelelor electrice. Cunoscandu-se o parte din marimile care
intervin intr-o retea, putem determina celelalte marimi necunoscute.

In cele mai multe cazuri, circuitele electrice sunt complexe, continand una sau mai multe surse de
energie electrica, mai multe rezistente legate in diferite moduri alcatuind retele electrice. Marimile care
intervin intr-o retea elecrica sunt: fortele elecromotoare, rezistentele diferitelor laturi si curentii prin
aceste laturi.

In general, circuitele electrice nu sunt formate dintr-un singur generator si un singur consumator, ci sunt
circuite ramificate care contin mai multe generatoare si consumatori. Pentru calcularea acestor circuite
se folosesc legile lui Kirchhoff.

Definiţie:

- Se numeşte nod de retea orice punct dintr-un circuit unde se întâlnesc cel puţin trei conductori;

- Se numeşte ochi de retea orice porţiune închisă dintr-un circuit care poate să nu conţină sursă, dar care
nu are nici o ramificaţie (contururi poligonale închise, formate dintr-o succesiune de rezistori şi surse);

- Se numesc ramuri de reţea, porţiuni din reţeaua electrică cuprinse între două noduri succesive;

I. Prima Lege a lui Kirchhoff este o expresie a conservării sarcinii electrice într-un nod al unei reţele
electrice. Este evident că sarcina electrică totală ce pătrunde într-un nod de reţea trebuie să fie egală cu
sarcina electrica ce părăseşte acel nod.

Astfel, prima lege a lui Kirchhoff spune că suma algebrică a curenţilor dintr-un nod de reţea este egală cu
zero.
 -i1 + i2 - i3 + i4 = 0

II. A doua Lege a lui Kirchhoff  se referă la ochiuri de reţea şi spune că: Suma algebrică a tensiunilor
electromotoare dintr-un ochi de reţea este egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune din acel ochi
de reţea.

Pentru scrierea ecuaţiei se alege un sens de referinţă şi se consideră pozitive, atât tensiunile cât
şi  intensităţile curenţilor care au acelaşi sens cu cel de referinţă.

E1 - E2 = R1I1 - R2I2

E2 - E3 = R2I2  + I3R3

Aplicarea teoremelor lui kirchhoff

Daca se cunosc elementele consecutive ale unui circuit (caracteristicile generatoarelor si

consumatorilor), ecuatiile obtinute prin aplicarea teoremelor lui Kirchhoff permit aflarea intensitatilor
tuturor curentilor ce strabat acel circuit.

Etapele care trebuie parcurse pentru analiza circuitelor, aplicand teoremele lui Kichhoff sunt:

se identifica nodurile circuitului

se identifica laturile circuitului

se noteaza curentii si se aleg sensuri pentru acestia

se aplica teorema I a lui Kirchhoff pentru n-1 noduri retea.

se aleg ochiurile de retea pentru care se aplica teorema a II a lui Kirchhoff

 se aleg sensuri de referinta in acele ochiuri de retea

Se aplica teorema a II a lui Kirchhoff in acele ochiuri alese. Cu cele n-1ecuatii obtinute se obtine un
sistem de ecuatii, care este egal cu numarul laturilor, deci egal cu numarul necunoscutelor (intensitatile
curentilor).

Transformatorul electric

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static cu ajutorul

căruia se transferă energia din circuitul primar în circuitul (circuitele) secundare izolate de primul, prin
intermediul unui circuit magnetic comun.
Transferul de energie se efectuează în condiţiile măririi sau micşorării tensiunii, conform cerinţelor
concrete ale aplicaţiei.

Corespunzător definiţiei, din punct de vedere funcţional transformatorul se compune din:

- o înfăşurare (bobină) primară;

- una sau mai multe înfăşurări (bobine) secundare;
- miezul magnetic comun pe care sunt plasate înfăşurările.

Infasurarea primara şi înfăşurarea secundară sunt înlănţuite de fluxul magnetic comun care asigură
transferul de energie din circuitul primar în cel secundar.

Transformatoarele îndeplinesc două funcţii esenţiale şi anume:

a) - transformă tensiunea şi curentul conform cerinţelor impuse;

b)- izolează electric circuitul consumatorului de cel al sursei de energie în cazul în care se impune acest
lucru.

Transferul de energie se face astfel: energia electrică a sursei ce alimentează primarul se transformă în
energie magnetică, transferându-se în energie electrică accesibilă la bornele secundarului.

Transferul energiei electrice realizându-se prin intermediul energiei magnetice, înseamnă că pentru
transferarea unei energii cât mai mari este necesar ca energia câmpului magnetic să fie cât mai mare,
adică fluxul Φ să fie cât mai mare.
  În circuitele magnetice apar curenţi turbionari ce cauzează pierderi importante. Pentru reducerea
acestora circuitul   magnetic (miezul) transformatorul se confecţionează din foi de tablă electrotehnică
(tole) izolate între ele şi având o rezistenţă electrică mare obţinută prin adăugare de siliciu în structura
materialului feromagnetic.
  Înfăşurările (bobinajele) se realizează din conductori de cupru, bobinarea efectuându-se pe o carcasă
rigidă din material electroizolant sau făra carcasă în cazul transformatoarelor de puteri mari.
  Partea circuitului magnetic pe care se dispun înfăşurările se numesc coloane, iar celălalte părţi ce inchid
circuitul magnetic între coloane se numesc juguri. Miezurile se pot realiza din tole E+I sau U+I

Înfăşurările se pot dispune:

     - pe aceeaşi coloană:
     - pe coloane diferite

Între mărimile caracteristice transformatorului există următoarele relaţii:

U1/U2 = N1/N2 = K, unde:

K - raportul de transformare
U1 şi U2 - tensiunea din primar, respectiv secundar
N1 şi N2 - numărul de spire din primar, respectiv secundar

  Factorul de putere

Dacă se neglijează pierderile de putere în transformator se poate spune că:

P2  ≈ P1, adică U2*I2*cosφ2  = U1*I1*cosφ1  → cosφ2  ≈ cosφ1

Această relaţie arată că factorul de putere al unui transformator este determinat de sarcina conectată la
ieşirea sa şi prin urmare este improprie indicarea puterii active a unui transformator: P=UIcosφ, putând
lua valori în intervalul 0 ÷ UI

Din acest motiv în cazul transformatoarelor se indică puterea aparentă, adică:  S = UI [ VA ]

DESCARCATOARE

Descarcatoarele sunt aparate de protectie care pe langa functia principala de limitare a supratensiunilor
sunt capabile să reducă curentul de însoţire la valori mult mai mici, fiind prevăzute cu dispozitive
speciale de stingere a arcului electric.

Rolul funcţional al descărcătorului electric este de a limita supratensiunile atmosferice şi de comutaţie

într-o instalaţie electrică.

Descarcatorul se montează la intrarea în instalaţia electrica între fază şi pamânt. Pentru protecţia la
supratensiuni atmosferice a liniilor electrice se folosesc pe lângă descarcatoare şi eclatoare care sunt
mai simple constructiv, dar nu conţin elemente de stingere a arcului electric şi deci utilizarea lor este
posibilă doar alternant cu descărcătoare.
Tratarea neutrului

Într-o retea electrica trifazată perfect izolată, potenţialul neutrului nu are o valoare fixă, ci poate lua
orice valoare cuprinsă între zero şi tensiunea reţelei.

În funcţionarea normală, dacă reţeaua este încărcată simetric (curenţii din faze sunt egali şi decalaţi cu
1200 unul faţă de celălalt), potenţialul punctului neutru este egal cu zero şi coincide cu potenţialul
pământului (toate fazele au capacităţile faţă de pământ, rezistenţele de izolaţie şi tensiunile egale).

În aceste condiţii, conductoarele neutre, nu vor fi parcurse de curent, iar punctele neutre ale
transformatoarelor cu înfăşurările legate în stea, vor avea potenţial faţă de pământ zero. În acest caz de
simetrie, este indiferent dacă neutrul transformatoarelor este legat sau izolat faţă de pământ.

Dacă apare o punere accidentală la pământ a unei faze, sau a două faze ale unei linii, comportarea
reţelei este diferită în funcţie de modul cum este tratat neutrul transformatoarelor, putând apărea fie
supratensiuni, fie supracurenţi solicitând în mod diferit izolaţia echipamentelor electrice.

Din acest punct de vedere există trei metode de tratare a neutrului:

Neutru izolat faţă de pamant (o reţea al cărei neutru nu are nici o legătură special făcută cu
pamantul)

Neutru legat la pământ printr-o bobină sau rezistenţă (o retea al cărei neutru este legat la pamant
printr-o bobină a cărei reactanţă are o astfel de valoare încât, la o punere la pamant, curentul inductiv
de frecvenţă industrială care circulă între punctul de defect şi bobină, neutralizează practic
componenta capacitivă la frecvenţa reţelei a curentului de defect)

Neutru legat direct la pamant (o reţea al cărui neutru este legat direct la pamant, sau printr-o
impedanţă de valoare mică, care reduce oscilaţiile tranzitorii şi permite trecerea unui curent suficient
de mare pentru a asigura selectivitatea protecţiei)

Fiecare din aceste metode se aplica în functie de caracteristicile si tensiunea nominala a retelei,
prezentând avantaje si dezavantaje.

1. Retele cu neutru izolat faţă de pamant  - o astfel de funcţionare este aleasă pentru reţelele electrice
de 6 - 10 KV

În cazul extrem când apare o legătură accidentală cu pământul a unei faze, aceasta capătă potenţialul
pământului. Potenţialul punctului neutru al transformatorului nu mai este zero, devenind egal cu
tensiunea de fază, trebuind să fie izolat corespunzător.

Tensiunea fazelor neafectate creşte de √3 ori faţă de situaţia normală, adică atinge tensiunea dintre
faze.

Punerea la pământ a unei faze într-o reţea cu neutrul izolat determină apariţia unor supratensiuni care
solicită izolaţia fazelor sănătoase, dar nu şi curenţi de scurtcircuit monofazat.
Retelele de cabluri de 6 -10 KV, pot fi exploatate cu neutrul izolat faţă de pământ, cu condiţia ca la locul
defectului curentul să nu depăşească 10 A. Arcul electric rezultat în momentul punerii la pământ a unei
faze la locul de defect, se poate stinge poate stinge la prima trecere prin zero şi nu se mai reaprinde la
revenirea tensiunii dacă are valori sub 5 A.

Pentru valori mai mari, acesta se poate reaprinde după fiecare trecere prin zero a curentului, provocând
distrugeri ale izolaţiei.

2. Reţele cu neutru legat la pamant prin bobină de stingere

Rolul bobinei, este de a stinge arcul electric la prima trecere prin zero a curentului şi de a nu permite
reaprinderea acestuia. Astfel toate defectele de punere la pamant cu caracter trecător sunt eliminate
fără intervenţia protecţiei.

Tratarea neutrului prin bobină de stingere, nu elimină dezavantajul indicat în cazul neutrului izolat şi
anume creşterea tensiunilor fazelor faţă de pamant până la valoarea tensiunii între faze.

3. Retele cu neutrul legat direct la pamant

În reţelele cu tensiuni înalte şi foarte înalte, în cazul menţinerii neutrului izolat sau tratat prin bobină de
stingere, curenţii capacitivi devin foarte mari, iar supratensiunile apărute creează mari dezavantaje
economice.  

Prin legarea neutrului direct la pământ, bobinajele transformatoarelor care se află în apropierea 
neutrului nu vor avea faţă de pământ un potenţial prea mare în momentul defectului, înfăşurarea
transformatorului, corespunzătoare fazei puse la pământ este practic scurtcircuitată, rezultând un
scurtcircuit monofazat.

Valorile curenţilor de scurtcircuit monofazat depăşesc cu mult valorile admisibile reţelei şi pentru a se
evita deteriorarea elementelor reţelei se impune ca linia să fie deconectată în scurt timp, ducând
bineînţeles la întreruperea alimentării consumatorilor de pe faza defectă, linia continuând să
funcţioneze în două faze.

Funcţionarea liniei în două faze nu este permisă un timp îndelungat, dar se are în vedere că
scurtcircuitele monofazate se datorează în mare parte unor cauze care dispar repede, fiind posibil ca
faza liniei pe care a apărut defectul, după ce a fost deconectată la ambele capete de protecţie şi a fost
menţinută un timp necesar ca arcul electric apărut la locul defectului să se stingă, să poată fi
reanclanşată.

Acest procedeu este cunoscut sub numele RAR (reanclanşare automată rapidă), RARM, daca se aplica
unei faze si RART, daca se aplica tuturor fazelor

Sisteme de anclanșare automată a rezervei - A.A.R.

Pentru asigurarea continuitatii in alimentarea cu energie electrica este nevoie de doua sau mai multe
surse de energie electrica. Comutarea automata de la o sursa la alta pentru a asigura continuitatea
alimentarii se realizeaza cu ajutorul unui sistem numit AAR (Anclansarea automata a rezervei)

Aceste sisteme au posibilitatea sa asigure trecerea alimentării cu energie de pe sursa principală pe cea
de rezervă, când dispare tensiunea pe sursa principala, sau poate asigura trecerea alimentării cu energie
electrică de pe un sistem de alimentare pe altul, fiecare sursă fiind rezerva celeilalte.

Sistemele AAR trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să asigure o funcţionare singura şi rapid la căderea tensiunii de pe sursa principală
- să nu permită alimentarea concomitentă a receptoarelor de la cele două surse

Sistemele AAR. care asigură revenirea automată a alimentării cu energie pe sursa de bază la dispariţia
defectului, vor fi prevăzute cu o întârziere a acţionării trecerii de la o sursă pe alta, prin utilizarea unui
releu de timp. Dacă acţionarea sistemului se face instantaneu apare fenomenul de oscilaţie (trecerea de
pe sursa de bază pe cea de rezervă şi invers, nemaiavând posibilitatea selectării uneia dintre surse).

Circuitul electric

Circuitul electric este ansamblul format din generator electric, fire conductoare de legătură,
întrerupător şi consumator (receptor).

Corpurile conductoare permit trecerea curentului electric.

Corpurile izolatoare nu permit trecerea curentului electric.

Într-un circuit electric elementele lui pot fi legate în serie (unul după altul) şi în paralel (între aceleaşi
două puncte ale circuitului).

Efectele curentului electric

– Efectul termic care constă în încălzirea conductoarelor parcurse de curent electric.

– Efectul magnetic care constă în apariţia câmpului magnetic în jurul conductoarelor parcurse de curent
electric.

Ce este curentul electric?

Curentul electric este deplasarea ordonată a purtătorilor de sarcină electrică.

Sensul curentului electric în exteriorul generatorului este de la borna pozitivă spre borna negativă.
Intensitatea curentului electric

Mărimea fizică scalară numeric egală cu sarcina electrică a purtătorilor ce trec prin secţiunea
transversală a unui conductor în unitatea de timp se numeşte intensitatea curentului electric (I).

I = Q/Δt

Intensitatea curentului electric este aceeaşi în orice punct al unui circuit serie.

Tensiunea electrică

Lucrul mecanic efectuat pentru a deplasa unitatea de sarcină electrică între două puncte ale unui circuit
reprezintă tensiunea electrică (U) între cele două puncte.

U = L/q

Lucrul mecanic efectuat pentru a deplasa unitatea de sarcină electrică de-a lungul întregului circuit
reprezintă tensiunea electromotoare (t.e.m.) a generatorului (E).

E = Ltot/q

Lucrul mecanic efectuat pentru a deplasa unitatea de sarcină eletrică de-a lungul circuitului exterior
reprezintă tensiunea la borne (Ub).

Ub = Lext/q
Tensiunea electromotoare este o caracteristică a generatorului şi nu depinde de elementele circuitului
exterior

Legea inducției electromagnetice formulată în 1831 de Faraday este una din cele mai importante legi
ale electromagnetismului. Fenomenul numit inducție electromagnetică constă în apariția tensiunii
electromotoare induse de un flux magnetic variabil în timp. Acest fenomen permite conversia diferitelor
forme de energie în energie electrică.

Enunțul acestei legi este: Tensiunea electromotoare indusă pe o curbă închisă (Γ) este egală cu minus
viteza de variație în timp a fluxului magnetic prin orice suprafață deschisă mărginită de curba închisă (Γ).
Exprimarea sa printr-o formulă este:

 ,

unde  este tensiunea electromotoare (EMF) și Φ B este fluxul magnetic. Sensul forței electromotoare este
dat de legea lui Lenz. Această versiune a legii lui Faraday se referă strict doar la un circuit închis format
dintr-o spiră infinită și nu este valabilă în toate circumstanțele. Forma modificată, generalizată,
numită ecuația Maxwell-Faraday este validă în orice condiții.

Transformatorul electric este un aparat care transferă energie electrică dintr-un circuit electric (primarul

transformatorului) în altul (secundarul transformatorului), funcționând pe baza fenomenului inducției
electromagnetice. Un curent alternativ care străbate înfășurarea primară produce un câmp
magnetic variabil în miezul magnetic al transformatorului, acesta la rândul lui producând o tensiune
electrică alternativă în înfășurarea secundară.