Dezvoltarea economică a societăţii contemporane conduce în mod nemijlocit la

asigurarea unui climat de încredere al investitorilor, al statului, al salariaţilor etc., prin

intermediul unei structuri organizatorice proprii, care să evalueze permanent şi obiectiv
gestionarea eficientă, eficace şi economică a resurselor entităţii, precum şi a întregului sistem
de management.
Contextul actual, în care şi entităţile publice din aria de cercetare sunt aliniate la contextul
european, prin intermediul programelor de finanţare (Leonardo Da Vinci, Commenius, alte
programe POSDRU etc.), obligă adaptarea acestor entităţi la perfecţionarea permanentă a
sistemului de gestionare al resurselor. Structurile de audit intern performante au capacitatea de a
oferi feedback, printr-o tratare a riscurilor la un nivel ridicat de acurateţe, în concordanţă cu noile
politici şi surse de finanţare şi să asigure utilizatorilor rapoartelor de audit la un nivel de
încredere ridicat. „Gestionarea eficientă a riscurilor, contribuie la ridicarea performanţei entităţii,
prin găsirea şi utilizarea unor procedee şi tehnici de analiză din ce în ce mai complexe, respectiv
a unui sistem de indicatori de măsurare al performanţei” (Brătian C., 2010).

Pentru a sublinia evoluţia auditului public intern şi pe cea a performaţei

auditului public intern în cadrul acestei cercetări ştiinţifice, am utilizat analiza istorică prin
descrierea şi fixarea evenimentelor care privesc evoluţia controlului şi a referirilor la activitatea
de audit, în ordine cronologică. De asemenea, pentru analiza sistemului de management, al
metodelor, procedurilor şi tehnicilor utilizate în activitatea de audit, a fost utilizată analiza şi
deducţia, metodă de cercetare care a stat la baza desprinderii concluziilor aferente. În cadrul
acestei Teze, am abordat din punct de vedere cantitativ, studii de caz privind impactul
deprecierii profesionale al auditorilor, pe baza modelării matematice prin utilizarea funcţiei
exponenţiale derívate, în raport cu subfinanţarea pregătirii profesionale a auditorilor publici din
aria de cercetare, respectiv legătura dintre domeniile audítate şi nivelul riscurilor prin utilizarea
2
funcţiei χ şi a coeficientului de asociere C, al lui Pearson. Aceste studii de
caz la nivelul structurii de audit, sunt relevante în raport cu asigurarea performanţei auditului
public intern.

Obiectivul acestui demers ştiinţific îl reprezintă, aşa cum am arătat mai sus, cercetarearea
relaţiilor existente între indicatorii de performanţă ai auditului intern din învăţământul de
stat din România şi influenţa acestora asupra performanţei auditului, în raport cu
performanţa entităţii publice din aria de cercetare, prin intermediul analizei descriptive a
rezultatelor obţinute de la respondenţi şi analiza regresională logistică.
 Delimitări ale auditului public intern față de alte forme de verificare ale
gestionării banului public

Pentru a elimina confuziile care încă mai persistă între auditul intern şi alte forme interne
de control a gestiunii entităţilor publice și pentru a particulariza activitatea de audit intern, am
considerat necesară efectuarea unei delimitari între obiectivele acestor concepte.

În actuala etapă, la nivelul entităţilor publice există încă o serie de confuzii în

rândul ordonatorilor de credite bugetare şi chiar a celor cu atribuţii în domeniul auditului intern,
şi aceasta pentru că se consideră auditul intern ca fiind o operaţiune de verificare, deşi în
contextul actual, în care toate entităţile, inclusiv cele publice, sunt interesate de performanţă,
această activitate reprezintă un bun instrument de eficientizare a activităţii entităţilor publice.
Prin misiunile de asigurare şi consiliere în ceea ce priveşte administrarea fondurilor publice,
prin evaluarea proceselor de management al riscurilor şi al controlului intern, activitatea de
audit intern contribuie la responsabilizarea entităţilor publice în ceea ce priveşte gospodărirea
banului public şi, în final, la creşterea performanţei gestiunii financiare a entităţilor publice.
Deci auditul intern nu este un scop în sine, ci un rezultat al necesităţii perfecţionării activităţii
entităţilor publice şi trebuie tratat ca atare.