Sunteți pe pagina 1din 10

3.3. Comanda. Redactarea conţinutului unui scrisori de comandă.

Confirmări
de comandă.

Comanda este actul economic şi juridic demarat de către consumator cu scopul


furnizării unei mărfi sau executării unui serviciu, specificându-se cantitatea,
calitatea (sau alte caracteristici ale bunului sau serviciului), condiţiile de plată,
termenul de livrare, modul de efectuare a plăţii etc.

Comanda poate fi emisă oricând apare necesitatea procurării unor bunuri sau
servicii. În general, ea trebuie scrisă (comanda orală este admisă numai de legislaţia
americană). Fiind generatoare de relaţii economice sau juridice şi îndeplinind o serie
de servicii, comanda trebuie să cuprindă toate datele necesare furnizorului pentru
executarea ei: să aibă un termen de valabilitate, să poarte semnăturile celor care pot
angaja unitatea ş.a. De aceea ea se redactează doar după ce clientul a analizat toate
informaţiile asupra produsului/serviciului pe care îl solicită (calitate, aspect,
rezistenţă, culoare, tehnică de fabricare, tarife practicate; condiţii de plată; termen de
livrare etc.).
De obicei, comanda se bazează pe o ofertă primită în prealabil. De multe ori,
după analiza de către solicitant a informaţiilor, între el şi furnizor se negociază şi se
clarifică – fie telefonic, fie prin corespondenţă (telex/telefax etc.) – condiţiile în care
se va derula afacerea. Numai după încheierea negocierilor, se întocmeşte comanda.
Cumpărătorul transmite ofertantului comanda de mărfuri sau servicii,
de regulă, prin :
a) formular de comandă-tip. Acesta poate fi tipizat, dar poate fi și redactat de
către furnizor și remis clienților. Formularul este ușor de utilizat și prezintă
dublul avantaj de a fi precis și de a de a evita redactarea unei scrisori către
client.
b) scrisoarea de comandă înregistrată și recomandată. Scrisoarea de comandă
este obligatorie din punct de vedere legal, de aceea trebuie să se acorde cea
mai mare atenție clarității și preciziei formulării. Ca și celelate scrisori de
afaceri, comenzile trebuie numerotate, deoarece data nu este suficientă pentru
a se face o identificare precisă. Este util să li se dea un număr pentru a le
diferenția, chiar dacă sunt adresate unei singure firme.
c) comenzi transmise prin telefon, prin telex sau fax. Aceste moduri de
transmitere a comenzii sunt folosite mai rar.
Conform referințelor și condițiilor stipulate, se deosebesc comenzi :
a) ferme sau propriu-zise . Comanda fermă este similară cu încheierea unui
contract și tine locul acestui act. Ea trebuie să repete, în mod oligatoriu, toate
condițiile de ofertă sau pe cele negociate anticipat cu furnizorul și anume:
obiectul comenzii, cu descrierea detaliată și exactă, cantitatea, calitatea, preț,
condiții de plată, de livrare, termen de livrare, alte instrucțiuni și precizări.
b) de probă. Comanda de probă se scrie cu scopul solicitării unei mărfi pentru a
fi testată. Cumpărătorul are dreptul sa returneze marfa pe propria cheltuială,
dacă aceasta nu-l satisface.
c) de modificare. În comenzile de modificare, solicitantul cere modificarea
unora dintre condițiile de ofertă. În acest caz, este necesară confirmarea de
acceptare integrală, care trebuie sa fie expediată de furnizor în cel mai scurt
timp.
d) repetate. În comanda repetată se solicită mărfuri sau servicii identice cu cele
din comanda fermă sau din cea precedentă, se specifică numărul acesteia.
Comanda este obligatorie din punct de vedere legal, de aceea trebuie să se acorde
cea mai mare atenţie clarităţii şi preciziei formulării.
Scrisoarea de comandă cuprinde toate elementele unei scrisori oficiale: antet,
numele şi adresa destinatarului, număr de ordine după specificaţia actului (comanda
nr. … data …).
Textul comenzii este compus din enumerarea produselor ce urmează a fi livrate,
simbolul acestora, unitatea de măsură, cantitatea, preţul unitar, valoarea totală,
termenul de livrare, modul de plată, mod de expediere etc..
Calitatea de bază a comenzii este precizia, de aceea scrisoarea trebuie să
cuprindă toate datele necesare identificării produsului.
În multe cazuri, pentru întocmirea comenzii, beneficiarul solicită date
suplimentare faţă de cele cuprinse în ofertă, furnizorul comunică eventualele
modificări ale ofertei, face precizări care nu au fost cuprinse în ofertă.
Confirmarea comenzii. Imediat ce furnizorul a primit comanda, el trebuie să
confirme acest lucru beneficiarului.
Există mai multe posibilităţi de redactare a confirmării comenzii (de răspuns la
comandă):
● furnizorul este de acord să execute comanda integral (nu are nici un fel de
modificări asupra conţinutului comenzii);
● furnizorul nu acceptă integral comanda;
● furnizorul nu poate executa comanda beneficiarului.
Dacă comanda clientului necesită lămuriri suplimentare, în scrisoarea de răspuns
a furnizorului se vor solicita acele lămuriri, deşi în acest caz furnizorul este în
situaţia de a întârzia efectuarea livrării şi de a creşte costurile cu corespondenţa, dar
nu din vina sa.
Redactarea scrisorii de comandă
Deoarece întocmirea comenzilor nu presupune o mare varietate de abordări,
formulele de începere a lor, în majoritatea cazurilor, pot fi asemănătoare după
conținut. Și totuși introducerea, în funcție de obiect, poate să indice ce l-a
determinat pe solicitant să scrie comanda. În introducere se mai poate sublinia că
este prima oară când solicitantul se adresează acestei întreprinderi.
Conținutul scrisorii de comandă trebuie să fie concis, dar, în același timp, să
descrie în detaliu sau fiecare articol sau fiecare serviciu solicitat, menționându-se
după caz : cantitatea (exprimată în nr.), descrierea exactă a produsului, prețul unitar,
cantitatea fiecărui articol, locul și modul de livrare cu datele complete.
Încheierea scrisorii poate exprima speranța de a primi marfa în condițiile
specificate în comanda și rugămintea de confirmare a comenzii.
3.3. Formulări specifice pentru redactarea comenzii:
A. Formule introductive:
– Vă mulţumim pentru oferta dvs. din…, pe care o acceptăm în condiţiile
menţionate…
– Vă mulţumim pentru livrarea din …, pe care o acceptăm în condiţiile oferite

– Mulţumim pentru lista dvs. de preţuri din… şi detaliile privind condiţiile dvs.

– Confirmăm convorbirea telefonică de azi-dimineaţă şi vă trimitem în anexă
comanda noastră pentru următoarele…
– Am analizat cu atenţie catalogul/mostrele dvs. şi ne-am decis să cumpărăm
următoarele produse:
– Ne-am bucura, dacă ne-aţi putea trimite cu titlu de probă…
B. Formule referitoare la obiectul comenzii
1. Formule referitoare la cantitate şi calitate
– Referitor la calitate, vă rugăm să aveţi grijă de / să se potrivească / să fie
conformă mostrei/ să corespundă aşteptărilor noastre.
– Rugăm să ne livraţi produse de primă calitate / în culori asortate / trimiteţi
mostre la preţuri medii, întrucât pe piaţa noastră nu au căutare produse mai
scumpe.
– Dacă ne satisface calitatea, vă vom remite noi comenzi în viitorul apropiat.
− Cantitatea minimă solicitată este de…, dar am fi dispuşi să acceptăm până la un
maximum de…, dacă este de calitate superioară.
− Lungimea totală a ţevilor să nu depăşească 10 m, iar greutatea totală a unei
legături să nu fie mai mare de 1 tonă.
− Calitatea materialului trebuie să corespundă mostrelor prezentate.
− Greutatea totală nu trebuie să depăşească 100 kg; dimensiunile nu au voie să
depăşească…
2. Formule referitoare la preţuri şi reduceri
– Considerăm valabile preţurile menţionate în lista dvs., confirmată în oferta
dvs. din…
− Această comandă o remitem pe baza ultimei liste de preţuri.
− Conform înţelegerii, preţurile includ şi ambalajul de transport.
− Vă rugăm să luaţi în considerare în calculul preţului pe articol un rabat de
cantitate şi un scont pentru plata în numerar la recepţie.
− Comandăm… la preţul de … pe unitate / bucată /m2/kg etc.
− Considerăm preţul convenabil, dar am dori să ştim dacă aţi putea acorda un
rabat de 2% pentru o cantitate de peste…
− Dacă preţurile şi condiţiile sunt convenabile, această comandă de probă va
fi urmată de comenzi considerabile.
− Având în vedere comanda mare pe care o facem, sperăm că ne-aţi putea
acorda o reducere faţă de preţul din catalog.
3. Formule referitoare la termenul de livrare
− Vă rugăm să ne trimiteţi cât de curând posibil, nu mai târziu de data de
…, câte un exemplar din următoarele:…
− V-am ruga să luaţi măsuri ca livrarea să aibă loc imediat.
− V-am fi recunoscători pentru expedierea imediată a comenzii, fiindcă
stocurile noastre sunt pe terminate.
− Vă rugăm să consideraţi această comandă ca deosebit de urgentă.
− Aşteptăm primirea mărfii în decurs de 21 de zile, aşa cum aţi indicat în
scrisoarea dvs.
− Rugăm să faceţi tot posibilul de a urgenta prima tranşă.
− Vă rugăm să daţi comanda în lucru pentru a fi livrată marfa imediat.
− Insistăm ca lucrarea să se efectueze în conformitate cu oferta dvs.
4. Formule referitoare la ambalaj şi marcare
− Vă rugăm să expediaţi marfa în ambalaj corespunzător, aşa încât
eventualele deteriorări în timpul transportului sau la încărcare şi descărcare
să fie reduse la minimum.
− Vă rugăm să expediaţi marfa în lăzi căptuşite cu material impermeabil.
− Lăzile trebuie să aibă o căptuşeală impermeabilă /etanşă/
neinflamabilă.
− Fiecare cutie de carton trebuie să fie închisă corespunzător.
− Lăzile/Cutiile de carton trebuie tapetate cu material sintetic spongios.
− Vă rugăm să ambalaţi fiecare obiect separat în hârtie de pergament/
hârtie satinată / hârtie cerată/ pungă de plastic.
− Fiecare cutie de carton trebuie să aibă dimensiuni până la
120 cm x 60 cm x 50 cm..
− Vă rugăm să respectaţi cu exactitate indicaţiile de ambalare.
− În anexă veţi găsi indicaţii exacte referitoare la ambalaj şi marcaj.
5. Formule referitoare la modalităţile de plată
− Cecul nostru pentru întreaga sumă a comenzii plus porto se află în
anexă.
− Vă rugăm să ne comunicaţi când începeţi livrarea şi vom dispune
transferul conform înţelegerii noastre anterioare.
− Plata se va efectua prin transfer bancar la primirea mărfurilor / la
primirea facturii.
− Plata se efectuează în decurs de 30 de zile de la primirea şi verificarea
livrării cu un scont de 3%.
− Vom dispune deschiderea unui acreditiv irevocabil în favoarea dvs.
− Am rugat Banca … din… să deschidă un acreditiv în valoare de… în
favoarea dvs. valabil până la data de …
− Acreditivul deschis acoperă valoarea facturii şi toate celelalte taxe..
5. Formule privind modalitatea de expediere a mărfii
− Vă rugăm să expediaţi marfa prin coletăria de mică viteză/ prin
coletăria de mare viteză/ pe cale ferată/ cu nava următoare/ expres par avion/
cu camionul.
− Vă rugăm să expediaţi marfa direct la depozitul nostru din… / la
adresa sus-numită.
− Aşteptăm livrarea în decurs de trei zile cu camioanele dvs. frigorifice.
− Vă rugăm să trimiteţi marfa prin firma noastră de expediţie şi
transport.
− Vă rugăm să luaţi legătura cu firma noastră de expediţie de îndată ce îi
puteţi preda marfa.
− Firma autorizată de noi va efectua transportul lotului de marfă, va
prelua coletele/lăzile/ conteinerele pe data de … de la depozitul dvs.
C.Formule de încheiere
− Vă rugăm să confirmaţi această comandă şi să ne asiguraţi că marfa se
va livra în condiţiile stabilite.
− Sperăm că veţi fi de acord cu condiţiile expuse şi aşteptăm răspunsul
prin telex / telefax.
− Executarea atentă a comenzii este premisa unor comenzi viitoare mai
mari.
− Vă rugăm să confirmaţi primirea comenzii noastre şi să-i acordaţi cea
mai mare atenţie.
− Avem certitudinea/ suntem convinşi că veţi executa această comandă
spre deplina noastră satisfacţie.
− Vă vom fi îndatoraţi / obligaţi dacă veţi acorda atenţia cuvenită
comenzii noastre.
Exemplu de comandă
„MAGDA”SRL
MD-2005, Chişinău
Str. Studeților 30, Of. 410
Tel.:+ 373 22 286987
E-mail: magda@yahoo.com
Cod fiscal: 1005200345614
Cont: 2220422035, BC EximBank SA

Nr. 05 din 10 octombrie 2019

„Coffehouse” S.A.
MD-2015, Chişinău
str. Decebal, 23
Ref.: Cafea

Stimate domnule director,


Vă mulţumim pentru oferta Dvs. din 28 septembrie a.c. şi comandăm
următoarele:
1. Cafea boabe decofeinizată Papyllon - 100 unităţi, la preţul de 130 lei
unitatea, total 13000 lei;
2. Cafea boabe AURUM - 100 unităţi, la preţul de 170 lei unitatea, total
17000 lei; ;
3. Cafea boabe ARCOBALENO – 100 unităţi la preţul de 150 lei unitatea;
total 15000 lei;
Suma totală – 45000 lei.
Vă rugăm să expediaţi marfa pînă la data de 15 octombrie 2019, în ambalaj
corespunzător.
După cum am stabilit, transportul mărfii, va fi efectuat de către firma Dvs.
direct la depozitul nostru la adresa sus numită .
Plata se va efectua prin transfer bancar la primirea mărfurilor.
Vă rugăm să ne confirmaţi comanda şi să ne asiguraţi că marfa va fi expediată
în condiţiile stabilite.
Cu respect,
Aurel RUSU semnătura
Director comercial L.S.

Exemplu de comandă
„MARI”SRL
MD-2009, Chişinău
Str. Teilor 60, Of. 3
Tel.:+ 373 22 286987
E-mail: magda@yahoo.com
Cod fiscal: 1005289045614
Cont: 2220452035, BC EximBank SA

Nr. 5 din 10 octombrie 2019

„TEHNORM” S.A.
MD-2015, Chişinău
str. Florilor, 12
Ref.: Copiatoare şi maşini de calcul

Stimate domnule director,

Vă mulţumim pentru oferta Dvs. din… şi comandăm pe baza catalogului primit:


Poziţia nr. 300 – 5 copiatoare la preţul … pe unitate, preţ total … lei.
Poziţia nr. 110 – 2 maşini de calcul preţ… pe unitate, preţ total…
Preţul se înţelege franco-frontieră …, inclusiv ambalajul, exclusiv asigurarea.

Dorim să ne livraţi maşinile sus-numite în termen de 30 de zile de la deschiderea


acreditivului irevocabil confirmat.
Asigurarea transportului se va realiza de către noi şi acoperă riscurile de la firma
dvs. până la firma noastră.
Expedierea mărfii se face conform indicaţiilor noastre prin firma noastră de
expediere din Chişinău.
Maşinile/aparatele vor fi ambalate în lăzi destinate transportului rutier. Marcarea
va cuprinde: numele destinatarului, numărul comenzii, numărul curent al lăzii,
localitatea de destinaţie, greutatea netă şi brută. După cum am stabilit de comun
acord, garanţia va fi 12 luni de la darea în folosinţă.

Vă rugăm să ne confirmaţi comanda.

Cu respect,
Ana URSU semnătura
Director comercial L.S.

S-ar putea să vă placă și