Costurile de producţie şi

posibilitatea obţinerii profitului

1 . Conceptul şi clasificarea costurilor de producţie.

2. Costurile de producţie în perioadă scurtă de timp. Costurile
de producţie în perioada lungă de timp.
3. Izocostul şi activitatea productivă.
4.Mărimea economică a producţiei firmei.
5. Profitul – tipologia, factorii, maximizarea. Pragul de rentabilitate
 1. Conceptul şi clasificarea
costurilor de producţie
Costul de producție reprezintă expresia valorică (în unități
monetare) a consumului factorilor de producție în procesul
de fabricare a produselor.
Consumul factorilor de producție reprezintă folosirea
nemijlocită a factorilor de producție la fabricația bunului.
Capitalul tehnic folosit în activitatea economică, denumit şi
capital fizic, productiv sau net, este constituit din două
componente:
a) capitalul fix - acea parte a capitalului care participă la mai
multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se
înlocuieşte la intervale mari de timp;
b) capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibil,
semifabricate, produse în curs de execuţie) - care se consumă
integral într-un singur ciclu de fabricaţie şi se înlocuieşte
 În structura costului de producție se include:
- consumul privind remunerarea muncii;
- consumul de materiale și materie primă (capitalul
circulant);
- consumul utilajelor (uzura capitalului fix);
- cheltuieli generale (chirie, încălzire, iluminare);
- cheltuielile comerciale (pentru ambalare, publicitate,
realizarea producției).
Fiind un indicator economic de o mare importanță, costul îndeplinește mai multe funcții:
- de măsurare a cheltuielilor necesare pentru obținerea unui bun oarecare.
- indicatorul principal pentru stabilirea prețului la bunurile oferite pentru vânzare. El indică
limita de jos, acceptabilă, în cazul negocierii prețului de vânzare.
- de control și de reglare a activității economice. Mărimea costului permite a determina cât de
eficient sunt utilizate resursele economice.
- de determinare a nivelului eficienței economice a întreprinderii: în cazul în care prețul este
cunoscut, mărimea profitului depinde de mărimea costului.
Mărimea costului reprezintă expresia bănească a tuturor cheltuielilor suportate de
întreprinzător pentru producerea și desfacerea bunurilor. Ea diferă de la un
producător la altul, de la un produs la altul, precum și de la o perioadă de timp la
alta. Mărimea costului reflectă condițiile de producție, precum și poziția
întreprinderii față de concurenți; ea determină, în mare măsură, însuși viitorul
acesteia.

În teoria economică la definirea și calcularea costurilor de producție se ia nu numai plățile

propriu-zise dar și valoarea sacrificarilor șanselor sau costul de oportunitate. Astfel, în cazul în care
proprietarii pentru acoperirea cheltuielilor utilizează resursele proprii, costurile de producție pe
lângă valoarea consumului propriu-zis include și veniturile care le-ar fi obținut la bănci de pe urma
depozitării mijloacelor folosite de firmă.
Tipuri de costuri
Costul contabil - cheltuielile, măsurate în bani, efectiv suportate de întreprindere pentru achiziționarea
factorilor de producție de la alți agenți economici, precum și amortizarea.

Costul economic (coincide în realitate cu costul de producție) este un concept mai larg decât costul contabil,
cuprinde și cheltuielile factorilor proprii (costurile implicite), care nu sunt reflectate în evidența contabilă,
cum ar fi: pamântul și clădirile care aparțin întreprinderii date, consumul de muncă al proprietarului, etc.

Costurile explicite reprezintă plățile pentru procurarea factorilor de producție din exteriorul
întreprinderii exemplu: plățile furnizorilor a materiei prime.

Costuri implicite - costurile aferente utilizării factorilor de producție proprii întreprinderii, ex.: uzura
clădirii, utilajului, salariile proprietarilor.
 2.Costurile de producţie în perioadă scurtă de timp.
Costurile de producţie în perioada lungă de timp.
Pe termen scurt se evidențiază următoarele tipuri de costuri:
I. Costul global- determină costul global care este cantitatea totală a costurilor factorilor consumaţi
pentru un volum de producţie. El este format din:

-cost fix (CF / FC) - toate cheltuielile pe care le efectuează întreprinzătorul şi el nu depinde de Q de
bunuri produse, cum ar fi: întreţinerea clădirilor administrative, salarii pe administraţie, dobânda
pentru credit, întoarcerea creditului, impozit pe imobil, ş.a.

-cost variabil (CV / VC) - direct proporţional cu Q de bun. produse: salariile muncitorilor, costul
factorilor utilizaţi, impozitul pe venit, energie, apă. La rândul său:

-cost total (CT / TC) - ∑cost fix +cost variabil.

II. Cost mediu sau unitar (CM / AC)-exprimă costul pe unitate de bun etc. și este raportul dintre cost
fix global la Q de produse.

CMF= CF/Q- cost mediu fix, CMV= CV/Q- cost mediu variabil, Cost total mediu - CTM= CT/Q.
 III.
Cost marginal (Cmg/MC)- este cost suplimentar care asigură
majorarea producţiei cu o unitate,
Corelațiile dintre costuri pe termen scurt
implică în special relația dintre costuri
Cmg=∆CT/∆Q
medii și marginale, cum ar fi:

- costurile marginale înregistrează valori minime

în comparație cu cele medii variabile și cele
totale;
- dacă costurile marginale sunt sub nivelul
costurilor medii, costurile medii se reduc, dacă
se reduc costurile marginale sunt sub nivelul
costurilor medii;

- costurile marginale egale cu costuri medii duc

Scopul întreprinderii pe termen scurt este minimizarea costului
mediu (AC). La minimizarea AC se realizează volumul optim al-
producției.
la intersectarea curbei Cmg/MC cu CTM/ATC
și cu CVM/AVC;
dacă costurile marginale sunt mai mari decât
costurile medii, curba indică depășirea
CTM/ATC și CVM/AVC.
Pe termen lung deoarece firma poate modifica toți factorii
de producție se analizează influența proceselor
investiționale, condițiile de decizie. Se iau în calcul costurile
medii pe termen lung (CMTL / LRAC). Scopul firmei este
extinderea producției și reducerea costurilor medii. Curba
LRAC reflectă valorile cele mai mici ale tuturor costurilor
medii pe termen scurt. Dinamica LRAC reflectă III faze. I
fază- LRAC descrește datorită efectului de scară; II fază-
LRAC este constant, adică cantitatea crește în același ritm
cu cantitatea resurselor, randament constant; III fază LRAC
crește, cantitatea crește mai puțin decât resursele folosite,
firma se confruntă cu dezeconomii. În raport cu costul
marginal pe termen lung (CmgTL / LRMC) se observă relația:
când costurile medii se reduc LRMC<LRAC, când cresc
LRMC>LRAC, când costurile medii sunt minime LRMC=LRAC,
iar curbele se intersectează.
 .
3 Izocostul şi activitatea productive.
Constrângerea bugetară a producătorului este determinată de
cantitatea resurselor achiziționate. Ea este prezentată de ecuația

TC=∑Fi*Pi sau TC= K*r+L*w (24)

unde Fi- factor de producție i, Pi- prețul factorului de

producție i, K-resursa de capital , r- dobânda, prețul
capitalului, L- factorul munca, w- salariul

Grafic constrângerea bugetară este reprezentată de linia izocostului.

Caracteristicile dreptei izocost: Dreapta izocostului reprezintă totalitatea combinațiilor posibile ale
1) Pe același sistem de coordonate o dreaptă unește toate factorului capital și factorului munca cărora le corespund aceleași
combinațiile de factori cu același cost;
costuri totale de producție.
2) panta dreptei este descrescătoare și reprezintă posibilitatea
de substituție a factorilor de producție;
Fiecare nivel al costurilor totale este ilustrat printr-o anumită
3) dreapta izocostului poate fi modificată în timp;
4) fiecare nivel de costuri este o anumită dreaptă a dreaptă a izocostului. Dinamica izocostului în condițiile modificării
izocostului; resurselor disponibile ale producătorilor este prezentată de relația:
5) cu cât e mai îndepărtată dreapta de originea sistemului de TC2>TC0.
coordonate cu atât este mai înalt nivelul costurilor;
6) dreptei izocostului sunt paralele, pentru același prețuri ale
factorilor de producție.
 4.Mărimea economică a producţiei firmei.
Creşterea sau scăderea, pe termen lung, a capacităţii de
producţie a firmelor poartă denumirea de modificare a
scării de producţie. O schimbare în scara de producţie poate
afecta în mod diferit costul mediu pe termen lung, în funcţie
de tehnologia de producţie. Firmele pot avea trei tipuri de
randamente de scară: economii interne, constante,
dezeconomii. Atunci când costul mediu pe termen lung
scade o dată cu creşterea nivelului producţiei firma
beneficiază de economii de scară sau de economii interne
de scară. Atributul de intern are menirea de a atrage atenţia
că astfel de economii se obţin numai la nivelul
întreprinderii (în cadrul acesteia), nu şi la cel de ramură sau
de economie naţională. Aceste economii de scară pot fi cu
caracter tehnic sau cu caracter financiar.
Atunci când costul mediu pe termen lung nu se modifică o
dată cu nivelul producţiei, firma are randamente de scară
constante.
Cu anumite tehnologii sau la niveluri foarte ridicate ale
producţiei se pot instala dezeconomii de scară, adică să
aibă loc o creştere a costului mediu pe termen lung o
dată cu creşterea nivelului producţiei. Dezeconomiile de
scară sunt generate de probleme de coordonare ce apar
în cadrul organizațiilor foarte mari, cum ar fi:
- dificultăţi manageriale, care se amplifică după ce
dimensiunile întreprinderii depăşesc anumite limite;
- gestiunea stocurilor devine, de asemenea, foarte
costisitoare dacă dimensiunile producţiei sunt foarte
mari;
- adaptarea producţiei la schimbările pieţei se realizează
tot mai greu.
 Cu anumite tehnologii sau la niveluri foarte ridicate ale producţiei se pot instala dezeconomii
Condiția echilibrului producătorului este
prezentată de formula ratei de substituție:
de scară, adică să aibă loc o creştere a costului mediu pe termen lung o dată cu creşterea
nivelului producţiei. Dezeconomiile de scară sunt generate de probleme de coordonare ce
apar în cadrul organizațiilor foarte mari, cum ar fi:

unde w/r raportul prețurilor factorilor de - dificultăţi manageriale, care se amplifică după ce dimensiunile întreprinderii depăşesc
producție) pentru Q constant. anumite limite;

Echilibrul redat grafic: - gestiunea stocurilor devine, de asemenea, foarte costisitoare dacă dimensiunile producţiei
sunt foarte mari;

- adaptarea producţiei la schimbările pieţei se realizează tot mai greu.

Punctul de minim al curbei costului mediu pe termen lung reprezintă dimensiunea optimă a
întreprinderii. Studiile empirice arată că, în practică, zona de economii de scară tinde să fie
relativ redusă, ea fiind urmată de o porţiune relativ lungă cu randamente de scară constante.
Zonele de dezeconomii de scară sunt mai puțin vizibile şi apar numai la niveluri foarte
ridicate ale producţiei. Echilibrul, optimul producătorului reprezintă acea stare a
producției cand se obține un volum de producție la un nivel minim al costurilor de producție.
Optimul redat grafic se observă în condiția tangenței izocuantelor cu izocostul.
 5.Profitul – tipologia, factorii,
maximizarea.Pragul de rentabilitate
Întreprinderile își stabilesc volumul de producție în dependență de costuri și de încasări. Pentru a
determina nivelul optim al producției se ia în considerație maximizarea profitului. Din punct de
vedere subiectiv profitul reprezintă recompensa antreprenorului, recompensa pentru riscul asumat.
Din punct de vedere obiectiv- un rezultat al exploatării factorilor de producție. producătorul trebuie
să compare sporul de costuri cu sporul venitului obținut prin creșterea producției.

Profitul în sens larg constituie diferența dintre încasările totale obținute de

producător în rezultatul activității sale și costul de producție. Profitul este venitul net.
Funcțiile profitului:
- mijloc de orientare a activității economice;
- sursă de autofinanțare;
- instrument de stimulare economică;
- repartiție;
- indicator sintetic al activității economice;
 Formele profitului:
- Profit economic- diferența dintre veniturile totale ale firmei și costurile
economice, profit pur;

- profitul contabil - diferența dintre veniturile totale ale firmei și costurile

contabile;

- Profit normal - diferența dintre profitul contabil și cel economic, care asigură
recuperarea costurilor de oportunitate, profitul minim, salariul
întreprinzătorului;

- Supraprofit- surplus de profit obținut în condiții speciale ale pieții.

- Profitul brut - profitul stabilit la calculare, care poate fi profit din activitatea
operațională, din activitatea economico-financiară.

- Profitul net- profitul calculat cu deducerea impozitului.

Indicatorii profitului
TR=P*Q
ATR=P=TR/Q
MTR= deltă TR/delta Q
Dacă încasările sunt mai mari decât costurile firma înregistrează profit. Egalitatea dintre veniturile
marginale (MR) și costurile marginale (MC) MR=MC semnifică condiția generală de maximizare a
profitului, aplicabilă la orice firme, indiferent de particularitatea pieței în cadrul căreia acestea își
comercializează producția. Producătorul este motivat să continue activitatea și să o îmbunătățească.

Pragul de rentabilitate determină nivelul vânzărilor la care firma nu inregistrează nici profit nici
pierderi. Atunci când veniturile totale sunt egale cu costurile totale suportate. TR= TC, iar π=0 pragul
de rentabilitate (Qc) va fi calculat prin:
 Întrebări și activități de învățare:
1. O firmă are următoarele cheltuieli anuale: chirie de 12000 u.m., întreținerea
clădirii 6000 u.m., materie primă și materiale 24000 u.m., combustibil, energie
12000 u.m., salariile lucrătorilor din secții 24000 u.m., salariile
compartimentului administrativ 6000 u.m. Firma utilizează capital fix în
valoarea de 120000 u.m. cu durata de 20 ani. De calculat cost fix, cost variabil
și costul total, costul marginal, profitul și rata profitului.

2. Costul total este prezentat de funcția CT=100+10Q+15Q2. Reprezentați

grafic costurile.

3. Cost fix mediu scade cu 10 u.m., iar cel variabil mediu crește cu 10 u.m.
Cum se modifică FC, VC, TC, ATC, MC? Explicați modificarea costurilor
folosind graficele.

4. Să se determine pragul de rentabilitate a firmei, dacă costul fix este 1600

u.m., prețul este de 10 u.m, iar costul mediu variabil 6 u.m. Presupunem că
profitul firmei este de 200 u.m., calculați volumul producției.