Unitatea de învățare 11 - 2 ore

COSTUL DE PRODUCŢIE. NIVELE ŞI STRUCTURI

Introducere:

În cadrul acestei unități de învățar se prezintă o analiză a costului de producţie,

deoarece prin intermediul acestuia sunt evaluate toate eforturile implicate de procesul
economic determinat.

Obiective:

• Explicarea conţinutului costurilor, a rolului acestora în activitatea de gestiune şi

decizie economică;
• Delimitarea diferitelor concepte, tipuri de cost şi a relaţiilor dintre ele;
• Explicarea comportamentului producătorului bazat pe criteriul de eficienţă în
alocarea şi utilizarea resurselor.

Cuprins:

11. Costul de producţie. Nivele şi structuri

Costul de producţie constă din totalitatea cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează
să fie făcute, toate în exprimare bănească, de către o întreprindere pentru producerea şi
desfacerea de bunuri corporale şi incorporale. Este vorba deci de evaluarea tuturor
eforturilor implicate de procesul economic determinat.
Analizele microeconomice se bazează şi pe luarea în consideraţie a diferenţelor dintre
costul explicit, costul implicit şi costul contabil.
Costul explicit constă din acele cheltuieli necesare făcute cu procurarea factorilor de
producţie din afara întreprinderii şi pe care aceasta le efectuează pentru fiecare ciclu de
producţie.
Costul implicit - acele cheltuieli inerente producţiei care nu presupun plăţi către terţi,
ele făcându-se pe seama resurselor proprii ale unităţii în cauză (amortizarea, munca
proprietarului şi întreprinzătorului, dobânda cuvenită capitalului propriu).
 Costul producţiei - ca evaluare - însumează atât costul explicit, cât şi pe cel implicit.
Costul contabil cuprinde costul explicit şi amortizarea, aceasta din urmă făcând parte
din costul implicit.
Fiind un indicator factorial, unul rezultativ şi de eficienţă, costul este un instrument
extrem de util în luarea deciziilor menite să asigure nivelul performant al producţiei.
Cunoaşterea costului îi permite întreprinzătorului să fundamenteze în aşa fel utilizarea
factorilor de producţie, încât să obţină o rentabilitate mai mare, în raport cu concurenţii
săi.
Nivelul costului de producţie sau mărimea lui reprezintă totalitatea cheltuielilor
(plăţi şi evaluări) exprimate în unităţi monetare, efectuate de un producător -
întreprinzător pentru producerea şi desfacerea bunurilor ce fac obiectul activităţii sale.
Gruparea care prezintă interes deosebit pentru întreprinzător, pentru fundamentarea
ofertei pe termen scurt este cea care împarte costurile în: global, mediu şi marginal.

Test de autoevaluare 1.
Ce reprezintă nivelul costului de producție sau mărimea lui?

A. Costul global al producţiei desemnează toate cheltuielile ocazionate de

fabricarea unui volum dat al producţiei şi de desfacerea acesteia (costul producţiei de grâu
la o fermă într-un an agricol). Acesta este fix, variabil şi total.
A1. Costul global fix - acea parte a costului care este independentă de volumul
producţiei; elementele de cost fix sunt suportate de întreprindere, indiferent de nivelul
producţiei. Într-un sistem de axe, costul fix al producţiei se reprezintă ca o dreaptă
paralelă cu axa cantităţilor, cu abscisa.
A2. Costul global variabil constă în acele cheltuieli care variază o dată cu volumul
fizic al producţiei. Unele din aceste costuri sunt, pe termen scurt, direct proporţionale cu
producţia fizică (salariile directe); altele au acelaşi sens cu producţia, ambele putând fi
fie crescânde, fie descrescânde. Aceste costuri sunt nule la nivelul zero al producţiei. În
graficul geometric, aceste costuri se reprezintă ca o dreaptă crescătoare, în raport cu
creşterea cantităţilor produse.
A3. Costul global total constă din însumarea costurilor fixe şi a celor variabile.
Rezultă că, pe termen scurt, modificarea costurilor globale totale constituie rezultatul
exclusiv al schimbărilor survenite în costurile variabile. Acesta cuprinde şi costurile de
fabricaţie (F) şi pe cele de distribuţie (D).
CGT = CGF (CFP + CFD) + CGV (CVP + CVD)
Relaţiile de mărime dintre costurile globale pot fi sugerate cu graficele de mai jos:
Graficul 11.1. Costurile globale
 B. Costul mediu (unitar) rezultă din împărţirea costului global la producţia omogenă
obţinută. Altfel spus, acestea sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu. Costul
mediu este de asemenea fix, variabil şi total.
B1. Costul mediu fix se calculează prin raportarea costului global fix la producţia
obţinută. El este variabil în raport cu cantitatea produsă. În graficul geometric, acest cost
se reprezintă ca o curbă cu pantă descrescătoare. Dacă producţia tinde către infinit, costul
mediu fix tinde către zero şi invers. Deci, funcţia costului mediu fix are drept asimptote
cele două axe ale sistemului de coordonate.
B2. Costul mediu variabil se calculează ca raport între costul global variabil şi
producţia fizică obţinută. Deci, el exprimă costul variabil pe bun (produs sau serviciu).
Curba costului mediu variabil ia alura literei U, adică, pe măsură ce cantitatea
producţiei sporeşte, costul mediu variabil scade până la un punct, apoi el începe să
crească.
B3. Costul mediu total reprezintă suma costurilor medii fixe şi a celor medii variabile,
respectiv raportul dintre costul global total şi producţia obţinută în expresie naturală.
Curba costului total, în funcţie de volumul producţiei, are, de asemenea, formă de U,
dar mai atenuată decât cea a costului mediu variabil. Nivelul minim al costului mediu
total se află în dreapta sus, faţă de minimul costului mediu variabil.
C. Costul marginal reprezintă sporul de cheltuieli totale antrenat de obţinerea unei
unităţi suplimentare de produs şi/sau de serviciu.
Deoarece creşterea costului depinde de creşterea producţiei, interesează raportul:
CT
Cmg  , în care pentru Q = 1, Cmg = CT
Q

În plus, trebuie observat faptul că, întrucât costul global fix rămâne neschimbat,
costul marginal depinde doar de costul variabil, el fiind doar unitar (mediu) şi variabil.
Pentru acel nivel al producţiei la care costul marginal este mai mic decât costul mediu
total, sporirea cu o unitate a producţiei contribuie la scăderea costului mediu
(unitar) total, deci, costul marginal „trage” în jos întregul cost mediu total.
Invers, în situaţia când costul marginal este mai ridicat decât cel mediu total, el
„trage” în sus costul mediu total. Schimbarea de stare a costului marginal se reflectă în
evoluţia curbei acestuia, care trece prin punctul ce marchează costul mediu total minim.

• Dependenţa funcţională a costurilor de cantităţile oferite.

Timpul economic al costului

Modificarea cantităţilor produse generează efecte funcţionale asupra costului unitar şi

asupra costurilor globale. Aceste efecte sunt cunoscute sub denumirea de funcţie cost,
care este o formă specifică a funcţiei de producţie, respectiv inversul ei. Dacă funcţia de
producţie se prezintă ca:
Q = f(x), atunci funcţia cost apare ca: x = f(q), în care:
Q = cantitatea producţiei;
x = unităţile de cost variabil.
Generic, funcţia cost se exprimă astfel: C = f(q).
 Dependenţa funcţională a costurilor faţă de producţie se exprimă specific în
orizonturile de timp scurte şi în cele lungi.
Din punctul de vedere al costului, timpul scurt înseamnă intervalul în care un
producător poate spori producţia numai în limitele capacităţilor de producţie existente. În
această perioadă întreprinderea nu poate să schimbe proporţia dintre factorii de producţie
sau tipul de tehnologie, acesta din urmă decurgând din deciziile investiţionale anterioare.
Volumul producţiei poate fi ajustat doar prin modificarea cantităţii de muncă şi/sau de
materii prime (vezi funcţia cost).
Curba costurilor pe termen scurt, în cadrul timpului istoric al unei tehnologii anume,
se prezintă ca în graficul alăturat.

Graficul 11.2. Curba costului pe termen scurt

Din acelaşi punct de vedere, perioada lungă reprezintă timpul (orizontul) în care sunt
posibile modificări în scara producţiei pe baza unui „mod tehnologic de capital intensiv”
(multe maşini şi puţini muncitori) şi/sau a unui „mod tehnologic de muncă intensiv”
(mulţi muncitori şi puţine maşini). Pe termen lung, evoluţia costurilor este determinată de
economiile de scară, de concentrarea producţiei. De fapt, economiile de scară însele sunt
caracterizate prin scăderea costului pe termen lung, concomitent cu sporirea
randamentului factorilor de producţie (preţuri constante ale factorilor de producţie) o dată
cu trecerea de la un aparat tehnic de producţie la altul.
Curba generală a costurilor pe termen lung se reprezintă ca în graficul alăturat, costuri
care marchează trecerea de la tehnologiile cu randamente mici la cele cu randamente mai
mari (Graficul 11.3. Curba costurilor pe termen lung).

76
 Pe termen lung, punctele de intersecţie dintre costuri şi creşterea producţiei se
grupează în jurul unei curbe care are forma C - C'. Ea porneşte de la un nivel relativ ridicat
al costurilor, corespunzător unui nivel scăzut al producţiei, coboară o dată cu creşterea
producţiei, se menţine la un nivel constant şi în cele din urmă costurile cresc. Această
evoluţie este valabilă în limitele aceluiaşi aparat de producţie.
Tendinţa legică a funcţiei respective se explică în principal prin efectele diferite pe
care le au anumite elemente ale costului (fixe, variabile, directe, indirecte) asupra
dinamicii generale a costului. Astfel, în timp ce costurile fixe rămân neutre faţă de
evoluţia producţiei, cele variabile sunt sensibile la o astfel de evoluţie.
Se presupune că relaţia dintre mărimea costului global, total şi nivelul producţiei
unei întreprinderi este - pe termen scurt - sugerată prin datele ce urmează:

Q 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
-bucăţi
CGT 30 50 65 75 80 82,5 90 107 130 165 210
-mii lei

Pe baza relaţiilor de mărime dintre costurile globale şi cele medii, ca şi a relaţiilor

dintre costurile totale, fixe şi variabile, se calculează toate mărimile de costuri, aşa cum
apar în continuare:

CGF 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30
-mii lei
CGV - 20 35 45 50 52,5 60 77 100 135 180
-mii lei

De la costurile globale şi nivelurile producţiei, se poate ajunge la costurile medii şi la

cel marginal:

CMT - 50 32,5 25 20 175 15 15,3 16,26 18,3 21

-mii lei
CMF - 30 15 10 7,5 6 5 4,3 3,75 3,3 3
-mii lei
CMV - 20 175 15 12,5 115 10 11 12,50 15 18
-mii lei

Cmg - 20 15 10 5 2,5 7,5 17 23 35 45

-mii lei

Relaţiile dintre costurile medii şi cel marginal, pe de o parte şi volumul producţiei, pe

de alta, pot fi sugerate prin graficul geometric de mai jos.

77
 Graficul 11.4. Reprezentarea grafică a costurilor medii

După cum se observă, modificarea producţiei (sporul ei) determină evoluţii

neuniforme ale diferitelor costuri medii. Dimpotrivă, sensurile şi intensităţile modificării
costurilor medii sunt diferenţiate în diferite orizonturi de timp şi pe cantităţi de producţie.
Modificările inegale ale costurilor medii şi sensurilor lor de evoluţie sunt imprimate de
dinamica specifică a costului marginal. De aceea întreprinzătorul urmăreşte cu atenţie
comportamentul costului marginal în raport de modificarea volumului de producţie.
Curba costului marginal are mai întâi o pantă descrescătoare, apoi una
crescătoare. În ceea ce priveşte specificitatea acestei curbe se pot spune următoarele: ea
înregistrează un nivel minim înainte ca un asemenea nivel să fi fost atins de costul mediu
total (la producţia de 5, faţă de producţia de 6 bucăţi, nivel la care costul mediu total
atinge un astfel de nivel). Apoi, costul marginal urcă rapid şi se intersectează cu costul
mediu total la nivelul minim al acestuia.
Deci, sporirea producţiei este eficientă (prin prisma costurilor) până în momentul în
care curbele costului mediu total şi costului marginal se întâlnesc. Acesta este numit
timpul economic al costului, adică secvenţa de timp al costului în care se realizează
producţia optimă (costuri medii totale minime).
Încadrarea în timpul economic al costului reprezintă obiectivul esenţial al
producătorului. Tendinţa de ieşire a costurilor din această zonă îi atrage atenţia
producătorului că trebuie să ia măsuri pe termen lung: promovarea progresului tehnic,
înnoirea produselor. Toate acestea pentru a menţine sensul descrescător al costurilor,
respectiv pentru a păstra asemenea niveluri de cost care să asigure maximizarea profitului.
Evoluţia generală a costului mediu total se încadrează în trei zone, deosebit de
importante pentru comportamentul producătorului, prin fundamentarea ofertei:
degresivă, optimă, progresivă.

78
 În zona degresivă (descrescătoare) a costurilor unitare (în exemplul nostru zona
producţiei de la 1 la 6 bucăţi), costul total unitar este în scădere, aceasta fiind generată şi
susţinută de scăderea puternică a costului marginal; acum, la acest nivel de producţie,
costul marginal „trage” în jos costul mediu total.
În zona optimă, întreprinderea lucrează cu cele mai mici costuri unitare, acestea
rămânând sub cel marginal. Nivelurile respective decurg nu doar din mărimile costurilor
globale, ci şi din cantităţile produse şi vândute. Preţurile de vânzare fiind date, asemenea
costuri asigură profituri maxime.
În zona progresivă, în paralel cu creşterea volumului producţiei, se realizează creşteri
puternice ale costului marginal, creşteri mult mai mari decât ale costului mediu total; la
acest nivel al producţiei costul marginal „trage” în sus costurile medii variabile şi totale.

Test de autoevaluare 2.
Ce reprezintă funcția cost?

Lucrare de verificare:

1. Definiţi costul de producţie, costul explicit, costul implicit, costul contabil.

2. Care este importanţa cunoaşterii costului în activitatea de gestiune şi decizie
economică?
3. Definiţi costul global al producţiei, costul mediu (unitar) şi costul marginal.
4. Până când este eficientă sporirea producţiei prin prisma costurilor?

Răspunsurile la testele de autoevaluare:

1. Nivelul costului de producție sau mărimea lui reprezintă totalitatea cheltuielilor

(plăți și evaluări) exprimate în unități monetare, efectuate de un producător -
întreprinzător pentru producerea și desfacerea bunurilor ce fac obiectul activității
sale;
2. Funcția cost este o formă specifică a funcției de producție, respectiv inversul ei.

Rezumat:

Costul de producţie constă din totalitatea cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează
să fie făcute, toate în exprimare bănească, de către o întreprindere pentru producerea şi
desfacerea de bunuri corporale şi incorporale. Este vorba deci de evaluarea tuturor
eforturilor implicate de procesul economic determinat.
Costul explicit constă din acele cheltuieli necesare făcute cu procurarea factorilor de
producţie din afara întreprinderii şi pe care aceasta le efectuează pentru fiecare ciclu de
producţie.
Costul implicit constă din acele cheltuieli inerente producţiei care nu presupun plăţi
către terţi, ele făcându-se pe seama resurselor proprii ale unităţii în cauză (amortizarea,
munca proprietarului şi întreprinzătorului, dobânda cuvenită capitalului propriu).
Costul producţiei - ca evaluare - însumează atât costul explicit, cât şi pe cel implicit.

79
 Costul contabil cuprinde costul explicit şi amortizarea.
Fiind un indicator factorial, unul rezultativ şi de eficienţă, costul este un
instrument extrem de util în luarea deciziilor menite să asigure nivelul performant al
producţiei. Cunoaşterea costului îi permite întreprinzătorului să fundamenteze în aşa fel
utilizarea factorilor de producţie, încât să obţină o rentabilitate mai mare, în raport cu
concurenţii săi.
Nivelul costului de producţie sau mărimea lui reprezintă totalitatea cheltuielilor
(plăţi şi evaluări) exprimate în unităţi monetare, efectuate de un producător -
întreprinzător pentru producerea şi desfacerea bunurilor ce fac obiectul activităţii sale.
Costul global al producţiei desemnează toate cheltuielile ocazionate de fabricarea
unui volum dat al producţiei şi de desfacerea acesteia. Acesta este fix, variabil şi total.
Costul mediu (unitar) rezultă din împărţirea costului global la producţia omogenă
obţinută. Acestea sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu. Costul mediu este de
asemenea fix, variabil şi total.
Costul marginal reprezintă sporul de cheltuieli totale antrenat de obţinerea unei
unităţi suplimentare de produs şi/sau de serviciu.
Sporirea producţiei este eficientă (prin prisma costurilor) până în momentul în care
curbele costului mediu total şi costului marginal se întâlnesc. Acesta este numit timpul
economic al costului, adică secvenţa de timp al costului în care se realizează producţia
optimă (costuri medii totale minime).
Încadrarea în timpul economic al costului reprezintă obiectivul esenţial al
producătorului. Tendinţa de ieşire a costurilor din această zonă îi atrage atenţia
producătorului că trebuie să ia măsuri pe termen lung: promovarea progresului tehnic,
înnoirea produselor. Toate acestea pentru a menţine sensul descrescător al costurilor,
respectiv pentru a păstra asemenea niveluri de cost care să asigure maximizarea profitului.

Bibliografie:

• Angelescu, Coralia; - Economie politică - elemente fundamentale,

Stănescu, Ileana ediţia a III a, Editura Oscar Print, Bucureşti,
2003;
• Angelescu, Coralia; - Economie politică - culegere de teste şi
Stănescu, Ileana; Papuc Marilena; probleme, ediţia a II a, Editura Oscar Print,
Grosu, Tudor; Bucureşti, 2003;
Socol Cristian
• Colectivul Catedrei de - Economie, ediţia a VI- a, Editura Economică,
Economie şi Politici Bucureşti, 2003;
Economice
• Colectivul Catedrei de Economie - Economie - aplicații, ediţia a IV-a,
şi Politici Economice Editura Economică, Bucureşti, 2003;

80
• Iovițu, Mariana, - Microeconomie și macroeconomie, Editura
A.S.E., București, 2011;
• Mansfield, Edwin
• Suciu, Cristina - Martha;
Ivanovici, Mina
• Nedelea, Ștefan
București, 2003.
- Microeconomics, Theory and applications,
W.W. Norton, 1979;
- Economics, Vol. II, Microeconomics,
Ediția a II-a, Editura A.S.E., București,
2010;
- Competitivitate și costuri, Editura A.S.E.,