Imnul

“Deşteaptă-te, române!”

de Andrei Mureşanu

Suport informativ

Imnul este o poezie lirică închinată unei personalităţi, unei idei măreţe, unui sentiment nobil. Numele acestei specii literare este de
origine greacă (hymnos) şi însemnă “cântec de biruinţă, de slavă”. Reprezintă o specie lirică înrudită cu oda, fiind una dintre cele mai
vechi forme de poezie din literatura universală.

TRĂSĂTURI:

- de obicei, imnul se deschide cu o invocaţie retorică, urmând ca, pe baza evocării, să fie amintite figuri măreţe, personalităţi de
seamă din istoria unei ţări;
- spre deosebire de odă, imnul “se cântă”;
- are un caracter solemn, în care se exprimă preţuirea faţă de eroii legendari, faţă de patrie, divinitate sau faţă de un eveniment
deosebit;
- tonul este înflăcărat;
- conţine îndemnuri cu caracter mobilizator;

În epoca modernă au apărut imnuri naţionale, cântece patriotice adoptate de popoare pentru a fi intonate în cadrul unor ceremonii
publice, naţionale şi internaţionale. Textul imnului naţional al României este poezia “Un răsunet”, de Andrei Mureşanu. Scrisă în 1848, a
apărut în “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, alături de prima parte a Proclamaţiei de la Islaz, act fundamental al Revoluţiei din
Ţara Românească. Poezia a fost adoptată ca imn al revoluţionarilor români de la 1848 şi este cântată pe melodia lui Anton Pann.

Andrei Mureşanu a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania, care a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca
profesor la Brașov. Poeziile sale aveau un caracter social protestatar, fiind legate de frământările sociale ale poporului. La 1848 este
printe fruntaşii revoluţiei.
 Titlul este format dintr-un verb la imperativ, ‘’deşteaptă-te’’ şi un substantiv în vocativ, ‘’române’’, urmate de semnul exclamarii
şi exprimă un îndemn hotărât adresat tuturor romanilor de a se trezi la lupta împotriva tiraniei şi a tuturor duşmanilor ţării şi pentru
apărarea libertăţii şi independenţei naţionale.

Prima strofa reia titlul, îndemnand pe toţi românii la deşteptare naţională, încurajându-i totodată să-şi construiască o altă soartă, mai
bună, mai frumoasă, pe care s-o invidieze până şi duşmanii. În strofa a doua, poetul adaugă mândria de a fi urmaşi ai romanilor prin
faima de care se bucură şi astăzi ginta latina: ‘’Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume, / Triumfător în lupte, un nume de
Traian’’.Strofa a treia exprimă faptul că vitejia românilor se regăseşte în sângele fiecărui roman, idee exprimată prin comparaţii:
‘’Cum stau ca brazii în munte voinici sute de mii’’. Strofa a patra începe printr-o invocaţie retorică adresată eroicelor figuri istorice ale
neamului, care pot vedea că românii sunt demni urmaşi ai luptei lor de independenţă şi libertate naţională. Îndemnul este exprimat prin
verbul la imperativ, ,,priviti’’ şi prin enumerarea unor domnitori exemplari ,,Mihai, Stefan, Corvine’’, ca simboluri ale celor trei
provincii româneşti (Ţara Românească, Moldova, Transilvania ).Idealul de unire a tuturor româniilor este exprimat în strofa a cincea,
prin două simboluri sugestive (‘’Milcov si Carpati ‘’). În strofele e şasea şi a şaptea este surprinsă imaginea patriei prin metafora
personificatoare ‘’O mamă văduvită’’. Ţara cere sprijinul fiilor ei, rostind în acelasi timp o imprecaţie (blestem) împotriva trădătorilor.
Blestemul continuă în strofa a şaptea, în care, ţara, personificată, invocă urgiile naturii care să se abată asupra laşilor, atunci când patria
trebuie apărată.Strofele a opta şi a noua aduc în memoria românilor asuprirea otomană ce a provocat suferinţe şi chinuri atâtor
generaţii. Românii jură să nu mai îndure niciodată tirania nimănui.Penultima strofă exprimă o adresare directă către ‘’Românii din
patru unghiuri’’, ‘’acum ori niciodată’’, îndemnand la unire în ‘’cuget’’ şi în ‘’simţiri’’.Ultima strofă se adresează preoţilor, pe care
autorul îi îndeamnă, la lupta pentru libertatea poporului şi a ţării, care este sfântă. Ultimele două versuri ale poeziei exprimă ideea
sacrificiului suprem pe care românii sunt capabili să-l facă din dragoste pentru pământul străbun, pentru patrie şi poporul lor.

De-a lungul celor unsprezece strofe poezia este străbătută de un ton solemn,retoric,sugerând datoria românilor faţă de propria ţară.