Paradigmele cercetării calitative

Principalele paradigme care modelează cercetarea de tip calitativ sunt:

1. Pozitivismul
- Se referă la existența unei realități exterioare care poate fi cercetată pe baza relației
cauză – efect;
- Studiul relației cauzale este mijlocit prin intermediul variabilelor;
- Pune accent pe controlul variabilelor dependente și independente;
- Principiile pozitivismului sunt:
o Realitatea este obiectivă;
o Neutralitatea cercetătorului;
o Explicarea predicția și ontrolul fenomenului studiat;
o Cunoștințele rezultate sunt acceptate ca legi ce pot fi generalizate;
o Validitatea internă;
o Validitatea externă;
o Fidelitatea;
o Obiectivitatea.
Psihologia pune accent pe măsurare și experimentare în relevanței umane, sociale, culturale.

Temă: Expuneți un punct de vedere cu privire la limitele pozitivismului în cercetarea

psihologică

2. Poststructuralism și postmodernism
Postmodernismul
- Afirmă evoluția umană spre o etapă calitativ diferită de cea modernă.
o Sub aspect ontologic se afirmă relativitatea și multiplicitatea realității;
o Sub aspect epistemologic se afirmă dimensiunea tranzacțională a cercetătorului
cu obiectul investigat;
o Sub aspect metodologic se pune accetnt pe semnificație, construcție,
reconstrucție
Poststructuralismul
- Susține că pentru a înțelege un fenomen este necesar ca acesta să fie studiat atât în sine
cât și din perspectiva sistemului de cunoștințe care l-a produs;
- Ideile fundamentale ale postmodernismului/poststructuralismului sunt:
 o Realitatea este multiplă, de multe ori conflictuală;
o Adevărurile absolute nu există;
o Cunoașterea și cunoștințele noastre sunt dependente de contextul istoric, social
și cultural;
o Validarea empirică a cunoștințelor nu este neapărat necesară;
o Descripțiile și explicațiile fenomenelor nu sunt și nu pot fi neutre.
- Deconstructivismul, ca termen asociat poststructuralismului, presupune că lumea poate
fi interpretată în moduri diferite. A deconstrui înseamnă a căuta semnificații alternative
pentru lucruri, fenomene, stări.

Temă: Expuneți un punct de vedere cu privire la limitele poststructuralismului și

postmodernismului în cercetarea psihologică

Constructivismul social
- Subliniază relevanța culturii și a contextelor specifice în înțelegerea fenomenului socio-
uman iar sistemul de cunoștințe este construit în funcție de această înțelegere.
Perceperea și înțelegerea nu este o reflectare a realității, ci rezultatul modului în care
este înțeleasă lumea.
- Esența cunoașterii este reprezentată de interacțiunea dintre subiect și obiect. Un
fenomen sau eveniment poate fi înțeles doar cunoscând contextul și că acesta poate fi
descris în diverse forme.
Temă: Expuneți un punct de vedere cu privire la limitele constructivismului social în
cercetarea psihologică
Teoria critică (Școala de la Frankfurt – Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Theodor
Adorno)
- Obiectivul fundamental este reprezentat de provocarea ideologiei dominante prin
sugerarea faptului că lucrurile pot sta și altfel;
- Ideile fundamentale care stau la baza teoriei critice:
o Cercetarea și cunoștințele implică automat relații de putere;
o Faptele nu pot fi izolate de domeniul de valori;
o Limbajul are un rol esențial în formarea subiectivității;
o În orice societate există grupuri mai privilegiate față de altele;
o Opresiunea are fațete diferite;
 o Datele și raportul cercetării sunt biasate de rasa, sexul, clasa și orientarea politică
a cercetătorului;
o Cercetarea tradițională a păstrat liniște sau a ignorat membrii grupurilor
marginalizate sau oprimate
- Ruptura dintre lumea reală și lumea academică a fost una din cauzele care au contribuit
la dezvoltarea psihologiei critice. Mișcarea unidirecțională a cunoștințelor pe direcția
lumea academică-lumea reală a fost o importantă cauză în apariția curentului critic în
psihologie.
Psihologia critică – evaluează critic implicațiile morale, sociale și politice ale teoriilor și
practicilor psihologiei. Obiectivul psihologiei critice este acela de a remodela psihologia în
scopul emancipării societății. Conceptele des folosite în psihologia critică sunt oprimarea și
emanciparea. Oprimarea înseamnă orice formă de dominare, subordonare, exploatare sau
excludere. Emanciparea se referă la experimentarea libertății față de sursele interne și
externe ale oprimării și exercitarea abilităților de dezvoltare fizică, emoțională, intelectuală,
spirituală și socială.
Temă: Proiectați o cercetare psihologică luând în considerare valorile psihologiei critice
Cercetarea calitativă: caracteristici, stadii, metode, avantaje, limite
Cercetarea calitativă. Definiție
- O abordare multidisciplinară și transdisciplinară, pluriparadigmatică și multimodală, ce
implică studierea subiectului/fenomenului în cadrul natural, cu scopul înțelegerii și
interpretării lui pe baza semnificațiilor pe care persoanele le aduc cu ele.
De ce a apărut cercetarea calitativă?
- Datorită criticilor aduse cercetărilor calitative și care vizează următoarele aspecte:
o Eludarea contextului care dau semnificație variabilelor studiate;
o Ignorarea procesualității fenomenelor investigate;
o Omiterea interpretării cu scopul de a produce o imagine cât mai apropiată de
realitatea obiectivă și nemediată de reprezentări subiective;
o Ignorarea scopurilor și motivațiilor atașate acțiunilor;
o Neaplicabilitatea datelor generale la cazuri particulare, individuale;
o Eliminarea dimensiunii de descoperire a cercetării prin tipul de testare a
ipotezelor experimentului, model care împiedică apariția de noi idei și
înțelegerea lor.
 Caracteristicile cercetării calitative
1. Critica perspectivei pozitiviste
CC s-a afirmat în urma chestionării validității enunțurilor pozitivismului și afirmării
postpozitivismului. Postpozitivismul afirmă că realitatea nu poate fi surprinsa total
niciodată. Postpozitivismul propune metode multiple de cercetare, atât cantitative
cât și calitative pentru a propune și verifica teorii în mediul natural.
2. Perspectiva constructivistă
Având în vedere că metodologia calitativă își fundamentează principiile pe baza
paradigmei constructivismului, aceasta susține natura plurală și plastică a realității.
Constructivismul social se focalizează în special pe limbaj. Surprinderea
semnificațiilor reprezintă scopul fundamental al CC. CC are o orientare euristică și
nu una explicativă.
3. Perspectiva individuală și interpretativă
Obiectivul major al CC consta în surprinderea obiectului in vestigat prin observații,
interviuri, grupuri participative, studii de caz etc. CC nu pretinde să descopere
adevăruri universale ci modul în care actorii sociali înțeleg sau interpretează lumea
cotidiană. Se are în vedere surprinderea modului în care sunt construite
semnificațiile și felul în care acestea sunt exprimate prin limbaj și acțiuni
(interpretările). Modalitatea prin care cercetarea ajunge la interpretarea acțiunilor
umane este înțelegerea.
4. Contextualizarea
Comportamentele individuale și sociale nu pot fi înțelese detașate de context.
Decontextualizarea persoanei sărăcește cunoașterea. Realitatea ca rezultat al
procesului social poate fi cunoascută doar în contexte specifice iar cunoștințele sunt
inteligibile doar în contexte particulare. Normele ideologice, socio-economice,
istorice, culturale influențează convingerile, expectațiile, comportamentul verbal și
non-verbal al participanților și cercetătorului.
5. Reflexivitatea
- Descrie încercarea de a face explicit procesul prin care materialul și analiza sunt
produse. Reflexivitatea indică prezența cercetătorului ca parte intrinsecă din contextul
și cultura pe care încearcă să o explice. Paradigma teoretică la care aderă cercetătorul
afectează modalitățile de explorare a fenomenului iar modul în care se investighează
afectează explicațiile pe care le oferă. CC studiază modul în care subiectivitatea
 saturează cercetarea conducând la un nivel mai mare de obiectivitate. Deci,
subiectivitatea și reflecivitatea devin o sursă pentru obiectivitate.
6. Descripții bogate
- In CC datele sunt reprezentate prin limbaj. CC este o cercetare densă, complexă care
reflectă interpretările cercetătorului asupra lumii sociale particularizată în situații locale.
- Ce se urmărește prin CC?
o Cronologia evenimentelor, modul în care anumite evenimente conduc la
anumite consecințe, procesul de atribuiri de semnificație, relația dintre cercetător
și fenomenul studiat.
o Bogăția datelor din CC este amplificată prin cea ce se numește triangulare.
Triangulația presupune combinarea diferitelor surse de colectare a datelor
(pacienți, doctori etc.), a diferitelor metode (observația, interviul, studii de caz,
metode cantitative și calitative) și perspective de analiză a datelor (psihanalitic,
constructivism cognitiv, constructivism social, psihologic etc.).
7. Diversitatea și creativitatea
CC implică tehnici metodologice diverse, rezultate din diversitatea fenomenului
social și uman. CC utilizează metode semiotice, narative, de conținut, discursive,
etnografice, psihanalitice, statistice etc.
Cercetătorul trebuie să fie suficient de creativ pentru a surprinde cât mai exact
realitatea observată.

Caracteristicile cercetării calitative după Rossman și Rallis:

- Are loc în mediul natural;
- Apelează la metode multiple;
- Este participativă și emergentă;
- Este fundamental interpretativă;
- Fenomenul social este văzut holistic;
- Este permanent reflexivă;
- Apelează la raționamente complexe de tip inductiv și deductiv.
Metode de cercetare calitativă
După Tesch metodele de cercetare calitativă sunt grupate în 3 mari categorii în funcție
de scopul urmărit:
- Concentrarea pe experiențe individuale (abordarea fenomenologică, analiza narativă,
studiul de caz, metoda biografică etc.);
- Concentrarea pe limbaj și comunicare (analiza de discurs, analiza conversațională etc.);
- Concentrarea pe societate și cultură (abordări antropologice, etnografice, sociologice
etc.)

Stadiile cercetării calitative

Indiferent de metodele analizate CC cuprinde 6 stadii generale:
1. Stadiul reflectării
Formularea întrebărilor cercetării (obiective în cazul cercetărilor
cantitative). Ghidează studiul. Întrebările pot fi teoretice, să vizeze o anumită populație, sau
un anumit loc). Analitul poate traduce întrebările cercetării și în formularea succintă a
scopului studiului.
Scopul și întrebările cercetării calitative
Scopul cercetării Întrebările cercetării
Explorator Ce se întâmplă în acest program social?
Investigarea fenomenelor vag înțelese Care sunt temele, patternurile de
Identificarea, descoperirea de semnificații semnificații?
Generarea de ipoteze despre cercetări Cum sunt conectate între ele patternurile
viitoare descoperite?
Explicativ Ce evenimente, convingeri, atitudini sau
Explicarea relației dintre patternuri și politici studiate modelează fenomenul?
fenomen Cum interacționează aceste forțe pentru a
Identificarea posibilelor relații care produce fenomenul?
influențează fenomenul
Descriptiv Care sunt acțiunile, evenimentele,
Documentarea și descrierea fenomenului atitudinile, structurile și procesul social
urmărit care are loc în acest fenomen?
Emancipativ Cum problematizează participanții
Crearea de oportunități pentru acțiuni circumstanțele lor de viață și cum se
sociale implică în acțiuni sociale?

2. Documentarea teoretică în subiectul ales. Scopul cadrului teoretic este de a

demonstra reperele pe care se fundamentează întrebările cercetării, eventual
paradigma;
 3. Identificarea paradigmei teoretice reprezentată de premisele epistemologice,
ontologice și metodologice ale cercetătorului. Există CC care nu pornesc de
la un cadru teoretic, scopul fiind acela de a dezvolta o teorie pe baza
dovezilor acumulate.
4. Stadiul planificării presupune conturarea strategiei cercetării. Se au în vedere
la acest stadiu:
a. Alegerea participanților;
b. Locul de desfășurare;
c. Selectarea metodelor de colectare și analiză a datelor;
5. Studiul pilot
6. Stadiul colectării datelor, transcrierea interviurilor
7. Analiza și interpretarea datelor
8. Redactarea raportului. Se au în vedere următoarele:
a. Titlul
b. Partea introductivă
c. Metoda utilizată
d. Rezultatele obținute și analiza lor
e. Interpretarea datelor, explorarea de semnificații
f. Referințele bibliografice
g. Publicarea pentru diseminarea rezultatelor cercetării
Criterii de evaluare a cercetării calitative
Pentru cercetările cantitative criteriile de evaluare sunt:
- Lot reprezentativ din punct de vedere al mărimii;
- Design care neutralizează variabilele confundate;
- Tehnici de măsurare valide;
- Analize statistice adecvate.
Pentru cercetările calitative acestea nu sunt bine conturate. Totuși exemplificăm (Yardley,
2000):
Sensibilitatea la context: context (contextul teoretic (contextul literaturii relevante și al
cercetărilor empirice anterioare), conștientizarea contextului socio-cultural, contextului
comunicării, al statutului profesional și social al cercetătorului);
- Implicarea se referă la angajamentul real, nu doar ca cercetător ci și ca persoană față de
subiectul abordat, disponiblitate în dezvoltarea competențelor și abilităților
metodologice, imersia în procesul de colectare a datelor;
 - Rigoarea – rezultă din modalitățile în care se adună și se analizează datele
- Transparența – motivele care au dus la alegerea subiectului, legătura personală cu
subiectul respectiv, detalierea metodelor folosite, selecția participanților, modul de
înregistrare, codare și transcriere a datelor, reacțiile emoționale și raționale ale
cercetătorului la experiențele participanților, dificultățile de interpretare a datelor, citate
din relatările participanților etc.;
- Coerența. Proiectul de cercetare trebuie să construiască o versiune veridică a realității;
- Impactul și importanța cercetării. Ideile proiectului trebuie să influențeze convingeri,
atitudini ale altora

Temă: Elaborați schematic un proiect de cercetare folosind stadiile unei CC.

Etica cercetării calitative

Confuzia creată de cercetarea cantitativă între termenii de subiect și obiect au genrat suspiciuni
în legătură cu granița dintre etic și nonetic în psihologie. În cercetarea cantitativă persoanele
sunt subiecți dar ele sunt tratate ca obiecte. În același timp cercetarea cantitativă se pretinde a
fi obiectivă deși cercetătorul este subiectiv.
Starea de bine, sănătatea, valorile, demnitatea participanților sunt elemente fundamentale ce
trebuie avute în vedere în demersul etic al unei cercetări. Principalele elemente ale unui ghid de
norme etice în CC sunt:
- Obținerea consimțământului participanților. Trebuie consolidată încredere dintre
cercetător și participant;
- Protejarea participanților;
- Păstrarea confidențialității și anonimatului;
- Valoarea proiectului (Merită cu adevărat întreprinderea acestei cercetări?);
- Respectarea propriilor limite de competențe;
- Onestitate și integritate profesională (datele cercetării nu trebuie falsificate!);
- Beneficiu maxim pentru știință, umanitate, participanți la cercetare prin evitarea
riscurilor și prejudiciilor;
Rogers mentionează 3 atitudini etice: onestitate, empatie și respect.
 După Flinders cadrul etic al cercetării calitative este redat mai jos:
Pragmatic Deontologic Relațional Ecologic
Selectare Consimțământ Reciprocitate Colaborare Empatie
culturală
Munca de Evitarea Evitarea Evitarea Evitarea
teren prejudiciului riscului impunerii detașării
Raportul Confidențialitate Onestitate Confirmare Comunicare

Temă: Menționați, pe exemplul unei cercetări calitative, consecințele asupra participanților

și cercetării prin nerespectarea principiilor etice

Avantaje și dezavantaje ale unei cercetări calitative

Puncte tari Puncte slabe
Interacțiune față în față cu participanții Depinde de gradul de cooperare al
participanților
Datele se adună în mediul natural Esențialul se poate pierde în mulțimea de
date
Explorează percepțiile participanților Datele pot fi interpretate în diverse moduri
Permite follow-upuri de clarificare Necesită o pregătire de specialitate
riguroasă
Facilitează evidențierea nuanțelor Dificil de replicat
Utilă în explorarea fenomenelor complexe Echipament și materiale costisitoare
Adună date verbale și nonverbale Generează dileme etice
Oferă flexibilitate Datele pot fi influențate de cercetător
Oferă informație contextualizată Depinde de onestitatea participanților
Facilitează cooperarea Poate cauza disconfort sau chiar situații de
risc pentru cercetător
Se pot obține cantități mari și diverse de Stitlul de redactare poate pierde cercetarea
date într-un timp relativ scurt
Ușor de cuantificat și de analizat statistic Depinde într-o mare măsură de abilitățile
cercetătorului

Metoda interviului

Intr- formulare succintă, interviul poate fi definit ca „arta de a pune intrebări și de a

asculta”.
Interviul presupune:
 O relație duală de comunicare intre cercetător și persoana/persoanele intervievate;
fiecare intră în relația de comunicare cu experiența, valorile, convingerile, atitudinile și
sentimentele sale. Comunicarea este asimetrică, în sensul că de cele mai multe ori
întrebările sunt puse de intervievator, iar persoana intervievată își exprimă opiniile
personale asupra subiectului abordat;
  Un obiectiv explicit mentionat; interviul poate avea loc doar dacă există acordul
(formulat în scris) al persoanei intervievate privind tema ce urmează a fi abordată;
 Un context specific (spital, școală, închisoare, alte tipuri de instituții, domiciliul
persoanei intervievate, biroul cercetătorului); contextul în care se desfășoară interviul
poate facilita sau inhiba derularea sa. Din perspectiva contextului temporal, interviul nu
trebuie să depășească 60-90 de minute; dincolo de acest interval de timp discuția poate
deveni obositoare. Unii autori acceptă că interviul se poate întinde și până la două ore.
Când subiectul abordat nu poate fi epuizat în această perioadă de timp, este de preferat
ca interviul să continue la o următoare întâlnire;
 Un schimb structurat de informații, în care obiectivul cercetătorului este acela de a
stimula persoana intervievată să își verbalizeze convingeriile, percepțiile, cunoștiințele,
emoțiile. Interviul nu se desfășoară ca o conversație improvizată, care poate duce la
neînțelegeri sau chiar conflicte. Interviul presupune o formare profesională temeinică a
cercetătorului la nivel emoțional (autocontrolul anxietății, ostilității și iritării,
nerăbdării); atitudinal (eliminarea prejudiciilor, educarea flexibilității și a toleranței);
comportamental ( relaționare, adaptare, observare); și a tehnicilor de intervievare
(formularea și adresarea de întrebări, reformularea, vocea, tonul, ritmul vorbirii,
ascultarea activă și comunicarea nonverbală, respectiv distanța, poziția spațială, postura,
gesturi, contact vizual).

Pentru a surprinde mai nuanțat aspectele specifice interviului, vom prezenta totodată si
ce nu este interviul:
 Interviul nu este un monolog;
 Interviul nu este un interogatoriu, persoana intervievată poate oricând să refuze
răspunsul la anumite întrebări, poate să întrerupă când dorește procesul interviului;
 Interviul nu este o dezbatere de idei. Scopul interviului esteacela de a înțelege universul
persoanelor participante la studiu și nu de a stabili adevărul opiniilor exprimate de
aceștia;
 Interviul ca metodă de cercetare în științele sociale nu este un interviul jurnalistic;
 Interviul nu este o confesiune în sens religios sau juridic. În ambele cazuri confesiunea
implică o atitudine evaluativă și morală.

Cel puțin două cauze pot determina cercetătorul să opteze pentru utilizarea interviului ca
tehnică de investigare: în primul rând, interesul pentru semnificațiile subiective conferite
subiectului sau problemei investigate de participanți; în al doilea rând, explorarea nuanțată a
unor subiecte considerate prea complexe pentru a fi investigate prin metode calitative.
Calitățiile unui bun intervievator sunt:
 Știe să asculte activ;
 Este empatic;
 Este entuziast;
 Este interesat în mod autentic de oameni și experiențe umane;
 Are capacitatea de a suspenda judecățiile critice;
 Este profund interesat de subiectul cercetării;
 Are simțul umorului;
 Face față la informații contradictorii și complexe;
 Știe să încurajeze participanții reticenți sau inhibați fără a crea disconfort;
 Știe să întrerupă divagațiile nerelevante fară a jigni;
 Se poate focaliza total în timpul interviurilor;
 Se exprimă cu claritate;
 Conștientizează faptul că experiențele sale personale fac parte din „baza de date” a
cercetării;
 Știe să își adapteze ținuta la situația de cercetare (ex: nu se va îmbrăca în ținută sport
când va intervieva un manager, după cum nu va purta un costum elegant când va sta de
vorbă cu persoane fără adăpost).

Tipuri de interviu:
 Interviul informal sau nestructurat în care întrebările sunt puse spontan, în funcție
de contextul interacțiunii;
 Interviul ghidat sau semi-structurat cuprinde un set de întrebări derivate din teorie,
cercetări anterioare sau intuiția cercetătorului. Scopul unui interviu ghidat este de a
furniza o direcție minimă de discuție care permite atât cercetătorului cât și
participanților să abordeze domeniile cheie pentru cercetare;
 Interviul structurat este utilizat mai ales atunci când este important să fie utilizate
aceleași întrebări la toți participanții, când există un număr mare de participanți sau
de cercetători, când scopului studiului este compararea.

Caracteristicile și avantajele/dezavantajele tipurilor de interviuri:

Tipuri de interviu Avantaje Dezavantaje
Structurat 1. Este ușor de 1. Dificultăți în construirea
Ordinea întrebărilor este administrat; de întrebări potrivite
prestabilită și toți 2. Eficient pentru un pentru toți participanții;
participanții răspund la tot studiu populațional; 2. Cercetătorul nu poate să
setul de întrebări. 3. Ușor de codat și aprofundeze anumite
analizat cu ajutorul topici;
computerului; 3. Cercetătorul este limitat la
4. Cercetătorul are setul de întrebări
controlul interviului. prestabilit.
Semi-structurat 1. Colectarea de date 1. Deoarece cercetătorul
Topica și întrebările sunt este sistematizată; poate adapta structura
formulate în interviu dar 2. Interviul ofera un interviului pentru fiecare
rămâne la latitudinea anumit grad de participant, experiența
cercetătorului decizia de a libertate în interviului este diferită
utiliza sau nu anumite desfățurare; pentru fiecare persoană;
întrebări și momentul în care 3. Cercetătorul poate 2. Posibilitatea de
ele sunt puse. decide asupra căror comparare este redusă;
topici să insiste și care 3. Întrebări cheie pot să nu
pot fi omise. fie puse sau tratate cu
superficialitate.
Nestructurat 1. Participanții sunt 1. Analiza poate fi dificilă
Nu există un set de întrebări liberi să răspundă sau din cauza volumului mare
prestabilit; cercetătorul, nu la întrebare sau să și variat de date;
pornind de la întrebări de ofere atâtea detalii
genul „ce parere aveți câte doresc;
 despre...?” permite 2. Participanții pot să își 2. Deoarece fiecare interviu
interviului să ia o direcție exprime opiniile este unic, rezultatele nu
spontană, asemănătoare cu personale și să discute pot fi comparate;
cea din conversația socială. experiențe proprii; 3. Interviurile pot sa dureze
3. Cercetătorul poate prea mult;
insista să obțină mai 4. Permite intervievarea
multe detalii; doar a unui număr relativ
4. Cercetătorul poate mic de persoane;
obține informații 5. Nu permite generalizări la
despre atitudini și o anumită populație.
valori.

Cel mai tipic interviu este cel individual, prin contactul direct, „față în față”. Cele mai
multe forme de intervievare individuală sunt interviul nestructurat și cel semi-structurat.
Acestea mai sunt numite și interviuri de profunzime datorită scopului explorator și de înțelegere
nuanțată a unor fenomene și comportamente complexe (ex. interviul fenomenologic, narativ,
biografic, etc).
Interviul fenomenologic este probabil cel mai tipic interviu în psihologia calitativă. Prin
acest tip de interviu, cercetătorul încearcă să surprindă semnificațiile de profunzime ale
experiențelor trăite de participanți și modul în care aceștia descriu semnificația fenomenului.
Un interviu este fenomenologic în măsura în care cercetarea este interesată de percepțiile
personale ale unui fenomen, context, experiență descrise de participanți. Apelăm la interviul
fenomenologic atunci când dorim să aprofundăm înțelegerea și cunoașterea unui
fenomen/experiență bine conturată.
Se poate constata în ultimii 10-15 ani o creștere rapidă a interesului pentru interviul
narativ și narațiunii în toate disciplinele științelor sociale. Prin narațiune, experiența umană este
organizată în episoade temporale semnificative și împărtășită ascultătorilor (cercetătorului). Nu
doar narațiunea structurează experiența dar și experiența transformă narațiunea. Interviul
narativ se dovedește potrivit mai ales în cercetările focalizate pe experiența bolii.
Istoria de viață și metoda biografică sunt variante ale interviului narativ ce urmăresc
colectarea de narațiuni pe care oamenii le spun despre viețile lor. Nararea propriei vieți
facilitează formarea conștinței și imaginii de sine, după cum ascultarea „poveștii vieții” cuiva
ne permite să cunoaștem mai bine persoana în cauză și modul în care aceasta construiește
semnificațiile lumii sale sociale. Metoda se bazează pe asumpția existenței unei interațiuni
complexe între modul în care persoana înțelege lumea și lumea însăși.
Marshall și Rossman (1999) oferă cinci criterii pentru istoria de viață:
 Persoana este vazută ca membru al unei anume comunități culturale, deci narațiunea
vieții este construită în context personal, interpersonal și social;
  Metoda surprinde rolul semnificativ pe care ceilalți îl joacă în transmiterea stocului de
cunoștiințe sociale;
 Sunt descrise atât regulile și codurile de comportament cât și ritualurile și miturile;
 Se surprinde procesul de dezvoltare personală a persoanei pe parcursul anilor;
 Viața persoanei este raportată continuu la viața socioculturală a comunității.

Alegerea persoanei care să nareze povestea vieții sale se face în general după trei criterii
formale: (1) persoane marginale (ex. alcoolicul, travestitul); (2) persoane deosebite, de excepție
(pompierul care si-a riscat viața să salveze alte persoane, laureatul Nobel) și (3) persoane
comune (Plumer, 1999).
Diferența dintre interviul fenomenologic și cel utilizat în istoria de viață constă în timpul
alocat adunării de date. Dacă pentru prima metodă sunt necesare 1-2 ore, realizarea unor
interviuri pentru metoda biografică necesită aproximativ 3-8 ore de intervievare (Smith, 1994).
Interviul etnografic, fundamentat de antropologia cognitivă, este utilizat în scopul adunării
de date despre o cultură anume prin intermediul membrilor săi (este mai puțin folosit de către
psihologi și utilizat cu predilecție de antropologi și sociologi).
Alte tipuri de interviuri cu grade mai mari sau mai mici de nestructurare/semi-structurare
sunt : istoriile orale, istoria de viață/metoda biografică, interviul narativ. Istoria orală (Gluck și
Patai, 1991)este o metodă utilizată pentru a aduna date de la persoane și grupuri care au fost din
diverse motive ignorate, discriminate sau uitate.
Intervievarea unor persoane din elite profesionale, aparținând unor domenii diferite, poate
să fie un demers nu tocmai ușor de realizat: accesul dificil la persoană, amânarea repetată a
interviului, solicitarea întrebărilor înaintea interviului, locul de desfășurare de cele mai multe
ori controlat de persoana intervievată, limitarea timpului de intervievare la 20-30 de minute
sunt doar câteva dintre obstacolele care pot să apară.
Intervievarea copiilor ridică probleme speciale relaționate cu nivelul lor de dezvoltare
cognitivă, emoțională, morală și socială.
Varianta interviului de grup structurat și semistructurat este cunoscută sub denumirea de
focus group și este una dintre cele mai folosite metode de CC. Se utilizează în general cu scop
de pre-testare dar și în scop explorator. În psihologia sănătății, focus group-ul este utilizat
frecvent pentru explorarea cunoștințelor, atitudinilor și comportamentelor relevante pentru
sănătate sau riscul de îmbolnăvire. Focus group-ul implică participarea unui număr de 6-12
persoane și a intervievatorului. Compoziția focus group-ului este omogenă din perspectiva
categoriei de participanți (adolescenți, profesori, părinți, fumători, experți, etc) dar diversă din
punctul de vedere al statusului social, educațional, profesional (Ramirez, 1986).
 În focus group, intervievatorul provoacă și urmărește discuția participanților pe tema
propusă pentru cercetare după un ghid elaborat anterior. Numărul întrebărilor trebuie să fie în
general limitat la 8-10, maxim 12, astfel încât în timpul alocat interviului (1,5-2 ore) fiecare
persoană să aibă posibilitatea să își exprime opinia.
Tehnici de intervievare folosite în focus group:
 Tehnica cercului în care fiecărui participant i se pune aceași întrebare;
 Lansarea unei idei controversate și lăsara discuției să decurgă liber pe baza acelei idei;
 Prezentarea unui scenariu de idei și solicitarea dezvoltării de posibile răspunsuri;
 Brainstorming-ul, încurajarea gandirii laterale, dezvoltarea unei arii largi de posibile
răspunsuri sunt alte câteva modalități care pot fi utilizate în focus group.

Etapele cercetării prin interviuri

- Tematizarea – alegerea topicii și formularea scopului cercetării;
- Designul – stabilrea planului cercetării;
- Interviurile – realizarea unui număr de interviuri;
- Transcrierea interviurilor – trecerea de la forma orală la text scris;
- Analiza interviurilor – prin metoda fenomenologică, cercetare fundamentată, analiza de
discurs, analiză conversațională, analiză tematică sau de conținut;
- Verificarea – interviurile, analiza și interpretarea;
- Raportul – comunicarea datelor cercetării.
După criteriul conținutului (Silverman, 2001) există mai multe forme de întrebări:
- Întrebări referitoare la caracteristicile socio-demografice;
- Întrebări referitoare la cunoștințe;
- Întrebări referitoare la percepții, convingeri și valori;
- Întrebări referitoare la motive, emoții și sentimente;
- Întrebări referitoare la motive, emoții și sentimente;
- Întrebări referitoare la comportamente și experiențe de viață;
- Întrebări referitoare la fapte;

Temă: realizați un plan de interviu pentru persoanele afectate de tulburare depresivă recurentă, episod
depresiv sever
Tehnici de ascultare
O condiție esențială în ascultarea interlocutorului este imersia cercetătorului în interviu și în narațiunea
persoanelor investigate. Sunt recomandate 3 căi de ascultare (Anderson, Jack, 1991):
- Ascultarea vocii morale a persoanei. Vocea morală permite identificarea relației dintre imaginea
de sine a persoanei și normele culturale. Când experiența personală nu se potrivește cu valorile
 culturii dominante se opturează expunerea propriilor gânduri și emoții. În aceste condiții se pot
pune întrebări referitoare la sentimentele, valorile și atitudinile persoanei analizate;
- - Ascultarea meta-limbajului. ML apare când interlocutorul se oprește spontan și comentează ce
a spus. Această observare ne permite să observăm cum persoana își monitorizează gândurile,
sentimentele, cum socializează;
- Ascultarea logicii narațiunii – urmărirea contradicțiilor interne. Acest fapt permite înțelegerea
gradului de consonanță sau disonanță dintre acțiuni, evenimente și experiența subiectivă.

Erori în conducerea unui interviu

- Întreruperi;
- Lipsa de concentrare a cercetătorului;
- Starea de încordare/anxietate a cercetătorului;
- Întrebări lungi;
- Întrebări justificative;
- Utilizarea jargonului;
- Structurarea rigidă de tipul întrebare-răspuns;
- Saltul de la o idee la alta;
- Bombardarea interlocutorului cu întrebări;
- Evitarea întrebărilor dificile;
- Consilierea persoanelor investigate;
- Exprimarea propriilor opinii în legătură cu cele relatate de interlocutor;
- Abordarea superficială a subiectelor puse în discuție

Avantaje și limite în metoda interviului

Avantaje:
Interviul este un mijloc valoros pentru:
- Obținerea de informații bogate și variate despre experiențele de viață ale persoanelor;
- Permite libertăți pe care metodele cantitative nu le oferă;
- Facilitează ascultarea repetată a interviurilor înregistrate;
- Poate fi folosit în paralel cu metodele cantitative, cu observația participativă;
- Permite expunerea liberă a propriilor experiențe de către interlocutori;
Dezavantaje:
- Solicitarea emoțională a cercetătorului;
- Lipsa caracterului științific, obiectiv, valid, generalizabil.
-
 Observația
Caracteristicile observației.
Observația este definită ca act de urmărire și descriere sistematică a comportamentelor
și evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural (Banister si colab., 1995).
Observația este metoda care permite răspunsuri la întrebarea „ce se întâmplă aici?”.
Observația ne permite să cunoaștem lumea la „prima mână”.Prin observație se înregistrează
comportamentul efectiv al oamenilor și multitudinea de factori ce determină acțiunile și
interacțiunile lor. Scopul observației este mai degrabă acela de a înțelege ce fac oamenii în
anumite situații, decât de a cerceta ce gândesc ei despre ceea ce fac.
Scopurile observației dupa Silverman sunt:
 A vedea prin ochii persoanelor observate evenimente, acțiuni, norme, valori;
 A descrie contextul si persoanele observate cu scopul de a permite înțelegerea a ceea ce
se întâmplă acolo;
 A contextualiza social și istoric evenimentele observate pentru a fi înțelese corect;
 A integra, a vedea viața socială ca un proces de evenimente interconectate și relaționate;
 A evita utilizarea prematură a teoriilor și conceptelor înainte ca fenomenul să fie cu
adevărat înțeles;
 A oferi un design de cercetare flexibil care permite o investigare deschisă spre aspecte
neașteptate și neprevăzute.

Una din notele esențiale ale observației este caracterul de non-intervenție. Observația are ca
scop final înțelegerea și atribuirea de semnificații celor observate.
Adler și Adler (1994) subliniază caracterul flexibil al observației. Observația se poate
focaliza pe aspecte și dimensiuni foarte specifice, înguste sau poate avea o focalizare generală.
Participanții (subiecții observației) pot fi conștienți sau nu asupraprezenței observatorului și a
aspectelor urmărite. Timpul observației poate varia de la o singură observare la observații
multiple în situații asemănătoare sau diferite.
Tipuri de observație.
Formele observației pot fi grupate în 3 mari categorii (Adler și Adler, 1994):
 Observația naturală;
 Observația structurată;
 Auto-observația.

Observația naturală presupune înregistrarea comportamentelor unor persoane/grupuri în

mediul lor de viață. Observația este naturală doar în măsura în care observatorul nu interferează
cu procesul observat. Observația trebuie astfel realizată încât comportamentul persoanelor să
nu fie stingherit de observator.
 Observația sistemică s-a dezvoltat din nevoia de a controla variabile imposibil de controlat
în mediul natural. În observația sistemică se pot crea situații specifice în scopul provocării
comportamentelor urmărite.
Auto-observația, deși mult timp negată ca posibilă metodă de cercetare, și-a reintrat în
drepturi odată cu afirmarea paradigmei calitative de investigare. Încorporată de Max Weber ca
metodă de cercetare, investigarea sinelui s-a dovedit a fi tehnică utilă în studiu. Utilizarea
jurnalelor, a fișelor de monitorizare, a auto-rapoartelor sunt modalități de înregistrare a
propriilor gânduri, emoții și comportamente.
Temă
Dați exemple de situații de cercetare în care este adecvată utilizarea fiecarui tip de
observație din cele prezentate mai sus.

Stadiile observației
Planificarea și desfășurarea observației trebuie să se bazeze pe răspunsurile la câteva
întrebări fundamentale care ghidează cercetarea:
 De ce se inițiază observația?;
 Cine va fi observat?;
 Unde va fi realizată observația?;
 Pe ce perioadă de timp se va întinde observația?;
 Care sunt aspectele comportamentului verbal și nonverbal care vor fi observate și cum
se va face înregistrarea celor observate?

După acest prim stadiu, urmează realizarea observației propriu-zise, urmată de stadiul
analizei datelor.

Condițiile unei bune observații

Observația eficientă presupune o planificare și un antrenament riguros al observatorului.
Un reper important al calității observației este realizarea studiului pilot. Utilizarea a cel puțin
doi observatori independenți și compararea aspectelor reținute în urma observării este un alt
criteriu de calitate a observației. Elaborarea unei grile de observare asigură caracterul sistematic
al observației. Grila va cuprinde unitățile de comportament care vor fi observate, durata,
intensitatea, frecvența, latența comportamentelor. Marshall si Rossman (1999) propun o grilă
de observare și codare, cu funcția de reper general și fără pretenția de exhaustivitate
 Grilă de observare și codare
Comportament Comportament Reacția audienței Aspecte globale Aspecte
verbal nonverbal combinate
(verbale și
nonverbale)
Ton (intonație, Kinestezic (față, Postura corpului, Utilizarea obiectelor, Saluturi
intensitate, timbru); mâini, corp, zâmbet, contact lungimea de timp de
picioare); vizual, părăsirea vorbire a bărbaților
Durata (lungimea locului, critici, și femeilor, lideri
frazelor, concizie); Mișcări (ocuparea întrebări, umor, formali și informali,
spațiului); clarificări. norme de grup,
Conținut (întrebări întreruperi acorduri/dezacorduri,
de identificare, Înfățișare etc
fraze de scuză, (îmbrăcăminte,
autodenigrare, machiaj, coafură,
glume, metafore, accesorii).
propoziții cu un
caracter politic sau
valoric, părți de
vorbire: verbe,
adjective);

Puterealimbajului
(agresiv, jignitor,
superior, dramatic,
ton de expert,
manipulativ);

Tăceri (timp de
reculegere,
dramatizare).

Lee (2000) organizează grila de observare în 5 domenii:

 Aspecte fizice (stilul de îmbrăcăminte, coafură/freză, tatuaje sau alte aspecte
particulare);
 Expresivitatea mișcărilor (gesturi, postură, privirea);
 Localizarea spațială față de celelalte persoane (distanță: publică, socială, personală,
intimă);
 Timpul alocat anumitor comportamente;
 Conversația.

Notarea detaliată a procesului observat este un element fundamental al metodei. Notarea

presupune urmarea în linii mari a următorului model care permite respectarea criteriului
replicabilității (Banister si colab., 1995):
 Descrierea contextului în care are loc observația;
 Descrierea participantilor;
 Detalii despre observator, cine este el, sexul, vârsta, ce anume va înregistra, ce
legătură are cu subiecții observației;
 Descrierea acțiunilor participanților;
 Interpretarea situațiilor;
  Oferirea de interpretări alternative;
 Analiza reflexivă, explorarea reactivității emoționale în calitatea de observator,
dacă s-a simțit confortabil în perioada cercetării, probleme din punct de vedere etic
pe care a trebuit să le depășească.

Analiza datelor observației poate să urmeze unul sau mai multe din următoarele criterii:
 Cronologic. Se descriu evenimentele așa cum au avut loc, de laînceput la sfârșit;
 Evenimente cheie. Sunt prezentate și interpretate evenimentele majore, fără a ține cont
de ordinea în care au avut loc;
 Contextul. Fiecare cadru/loc în care a avut loc observația (școală, loc de joacă, familie)
constituie un studiu de caz independent, după care se poate trece la generalizări în
analiză;
 Persoanele. Indivizii sau grupurile de persoane sunt unitatea de analiză;
 Procesele. Datele observației pot fi organizate astfel încât să descrie procese relevante
pentru cercetare (ex. luarea de decizii, comunicarea, rezolvarea de probleme).

Avantajele și limitele observației.

Observația este de cele mai multe ori utilizată împreună cu alte metode, în particular
interviul și analiza de documente.
Avantajele observației:
 Este cea mai puțin intruzivă;
 Permite redirecționarea atenției în procesul cercetării în măsura în care noi aspecte
interesante apar la lumină;
 Poate deschide sau sugera noi perspective de studiu, tocmai de aceea observația este
deseori utilizată ca metodă ce precede alte tehnici de investigație;
 Furnizează date bogate în perioade scurte de observație;
 Datele obținute sunt din viața reală, deci nu ridică problema validității ecologice ca în
cazul experimentului;
 Descrierile furnizate de observator permit cititorului să emită judecăți și interpretări
proprii;
 Observația dă acces la fenomene care altfel sunt mai puțin evidente prin alte tehnici,
cum sunt elementele comportamentului non-verbal, postura corpului sau intonația;
 Situația observată poate fi replicată, adică observată din nou.

Limitele observației:
 Dificultatea de a controla toate variabilele implicate în fenomenul investigat;
 Rezultatele obținute din observații pot să fie contaminate de subiectivitatea celui care
observă;
 Categoria de subiecți poate fi incorect aleasă;
  Dacă se desfășoară pe termen scurt, aspecte relevante pot să se piardă; dacă este pe
termen lung, o abundență de informații se pot aduna dar ele pot fi redundante;
 Selectarea aspectelor și dimensiunilor ce vor fi urmărite poate fi problematică.

Calitatea metodei observației depinde în mare măsură de experiența si abilitățile pe care le

posedă observatorul.
 Studiul de caz
Metoda cea mai potrivită de cercetare atunci când se dorește o investigare completă a unui
subiect este metoda studiului de caz.
Caracteristicile specifice ale studiului de caz sunt:
- Accentul este pus pe alegerea unității de studiu;
- Studiul de caz este intensiv;
- Studiul de caz include și evoluția în timp a cazului studiat;
- Studiul de caz implică analiza relațiilor obiectului de studiu cu exteriorul.
În metoda studiului de caz sunt utilizate:
- Analiza documentelor;
- Observația participativă sau non-participativă;
- Interviul;
- Sondajul de opinie;
- Experimentul.
Tipuri de studii de caz:
- Exploratorii – cercetarea de teren și colectarea datelor poate fi făcută înainte de definirea
ipotezelor;
- Descriptive – în care cazurile sunt legate de o teorie. În cadrul acestui tip de studii de
caz se încearcă identificarea modului în care funcționează relațiile de tipul cauză – efect;
- Explicative – încearcă să identifice relațiile cauzale care explică fenomenul studiat.

Studiile de caz se pot concentra asupra unui caz sau asupra mai multora. Studiile de caz
multiple oferă concluzii mai convingătoare, folosind compararea dintre cazuri. SCM permit
atât studierea fiecărui caz în parte, cât și studierea fiecărei caracteristici în mai multe cazuri.
Când se folosește?
- SC este folosit pentru a genera, confirma sau infirma o teorie într-o situație unică sau
extremă, folosind deseori date longitudinale.

Cum se selectează cazurile?

Cazurile sunt selectate în funcție de teoria testată. Pentru selectarea cazurilor se pot folosi
următoarele strategii:
- Eșantionarea probabilistă sau stratificată – permite generalizarea rezultatelor la nivelul
întregii populații sau a subgrupurilor;
- Selectarea cazurilor cu maximum de informație – cazuri extreme sau deviante, cazuri
cu maximă variație, cazuri critice.
Bibliografie
Robert K. Yin Studiul de caz
 Diagnosticul psihodinamic operaționalizat (OPD2)
Ce este OPD2?
OPD2 este un instrument de diagnosticare și detaliere a tulburărilor psihice pe baza
simptomelor.
Cum este construit OPD2?
OPD2 are o structură multiaxială care cuprinde:
Axa 1 – Trăirea bolii și premisele tratamentului;
Axa 2 – Relații interpersonale;
Axa 3 – Conflicte;
Axa 4 – Structura (reglarea sinelui și a relațiilor de tip obiect)
Axa 5 – Diagnostic (bazat pe DSM IV și ICD 10)
Axele 1 – 4 sunt tratabile din perspectivă psihanalitică prin aprofundarea aspectelor ce ţin de
personalitate, conflict intrapsihic şi transfer.
Axa 1 – tratează simptomele şi aşteptările legate de tratament;
Axa 2 – trateează raportul sistemic transfer – contratransfer;
Axa 3 – tratează conflictele internalizate care afectează calitatea vieţii persoanei;
Axa 4 – tratează calitatea structurii psihice;
Axele 3 şi 4 sunt direct corelate în sensul că structurile dezintegrate nu permit evidenţierea clară
a conflictelor disfuncţionale repetitive;
Axa 5 – evidenţiază diagnosticul descriptiv – fenomenologic.
Care este finalitatea OPD2?
- Identificarea diagnosticului clinic;
- Planificarea şi priorităţile terapiei.
Se porneşte de la congruenţa (tratată ca legătură) problemă – tratament – rezultat.
Documentarea cazului pentru pacientul X
Formular de evaluare a datelor pentru Diagnosticul Psihodinamic Operaționalizat
(OPD2)
Axa I Trăirea bolii și Deloc / Mediu Foarte înalt Imposibil
premisele tratamentului Puțin de
prezent evaluat
0 1 2 3 4 9
Evaluarea obiectivă a afecțiunii
1 Severitatea curentă a tulburării
1.1 Severitatea 0 1 2 3 4 9
simptomelor
1.2 GAF – valoarea
maximă în 7 zile
1.3 EQ- 5D 1 2 3 4 5 9
total_x_valoarea
itemilor
2 Durata tulburării
2.1 Durata tulburării <6 6-24 luni 2-5 ani 5-10 ani >10 ani 9
luni
2.2 Vârsta la prima
manifestare a bolii
Trăirea și prezentarea bolii și concepția despre boală a pacientului
3. Trăirea și prezentarea bolii
3.1 Trăirea subiectivă 0 1 2 3 4 9
3.2 Prezentarea 0 1 2 3 4 9
acuzelor fizice și a
problemelor
3.3 Prezentarea 0 1 2 3 4 9
acuzelor psihologice
și a problemelor
3.4 Prezentarea 0 1 2 3 4 9
problemelor sociale
4. Concepția despre boală a pacientului
4.1 Conceptul de 0 1 2 3 4 9
boală orientat spre
factori somatici
4.2 Conceptul de 0 1 2 3 4 9
boală orientat spre
factori psihologici
4.3 Conceptul de 0 1 2 3 4 9
boală orientat spre
factori sociali
5. Concepția despre schimbare a pacientului
5.1 Tipul dorit de 0 1 2 3 4 9
tratament fizic
5.2 Tipul dorit de 0 1 2 3 4 9
tratament
psihoterapeutic
5.3 Tipul dorit de 0 1 2 3 4 9
tratament: mediul
social
Resursele pentru schimbare și impedimentele în calea schimbării
6. Resursele pentru schimbare
6.1 Resurse 0 1 2 3 4 9
personale
6.2 Sprijin 0 1 2 3 4 9
(psihosocial)
7. Impedimente în calea schimbării
7.1 Impedimente 0 1 2 3 4 9
externe
7.2 Impedimente 0 1 2 3 4 9
interne
Axa II Relații interpersonale
Perspectiva A: Percepția pacientului
Pacientul se percepe Pacientul îi percepe pe ceilalți

Perspectiva B: Percepția celorlalți (inclusiv intervievatorul)

Formularea dinamicii relaționale

Vă rugăm să descrieți:
....cum îi vede
pacientul mereu pe
ceilalți:
.... cum
reacționează la
aceasta:
....ce fel de relație
oferă pacientul
celorlalți
(inconștient) odată
cu această reacție:
....ce fel de
răspunsuri
sugerează celorlalți
(inconștient):
.... cum percepe
pacientul situația în
care ceilalți
reacționează așa
cum le sugerează
el:
Axa III Conflict
Întrebări pentru clarificarea premiselor evaluării conflictului
A) Conflictele nu pot fi cotate, lipsește siguranța Da=1 Nu=0
diagnosticului.
B) Pe baza integrării structurale reduse, în cazul Da=1 Nu=0
temelor conflictuale recognoscibile nu este
 vorba despre tipare conflictuale disfuncționale
distincte, cât mai mult de scheme conflictuale.
C) Din cauza percepției conflictelor și afectelor Da=1 Nu=0
supusă apărărilor, axa conflictelor nu poate fi
evaluată.
D) Stres conflictual (conflictul actual) fără tipare Da=1 Nu=0
conflictuale disfuncționale repetitive
esențiale,
Conflicte repetitiv disfuncționale Nu sunt Putin Importante Foarte Nu pot fi
prezente importante importante cotate
Individuație versus 0 1 2 3 9
dependență
Submisivitate versus control 0 1 2 3 9
Îngrijire versus autosuficiență 0 1 2 3 9
Conflictul legat de stima de 0 1 2 3 9
sine
Conflictul legat de vinovăție 0 1 2 3 9
Conflictul oedipian 0 1 2 3 9
Conflictul legat de identitate 0 1 2 3 9
Conflictul principal __ Conflictul secundar __
Modul de elaborare a conflictului Predominant Mixt mai Mixt mai Predominant Nu pot fi
principal activ curând activ curând pasiv pasiv cotate
X
AxaIV Structură bine 1.5 moderat 2.5 redus 3.5 Dezin- Nu poate fi
tegrat cotat
Percepția sinelui 1 2 3 4 9
Percepția obiectului 1 2 3 4 9
Reglarea sinelui 1 2 3 4 9
Reglarea relației cu 1 2 3 4 9
obiectul
Comunicarea internă 1 2 3 4 9
Comunicarea cu 1 2 3 4 9
exteriorul
Atașamentul de 1 2 3 4 9
obiectele interne
Atașamentul de 1 3 4 9
obiectele externe
Structură TOTAL
Axa 5. Tulburări psihice și psihosomatice
Va: ICD 10 DSM IV
Tulburări (criterii de cercetare) (opţional)
psihice
Diagnostic
principal:
Diagnostic
auxiliar 1:
Diagnostic
auxiliar 2:
Diagnostic
auxiliar 3:
 Pacient Cod Vârsta Sex Data colectării

Descrierea generală a pacienţilor

Se bazează pe experienţa evaluatorului de a analiza atitudinea şi trăsăturile pacientului. În ceea
ce priveşte trăsăturile pacientului clinic se evaluează expresivitatea în suferinţă în vederea aprecierii,
o dată în plus, a severităţii bolii.
Exemple:

Scorarea itemilor

Scorarea itemilor pentru capitolul „Severitatea curentă a tulburării”

“Severitatea simptomelor
Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Simptomele se manifestă la intensități reduse
2 Mediu Există simptome relevante manifestate la nivel
somatic, psihic sau la ambele nivele
4 Foarte ridicat Simptomatologia psihică și fizică este extinsă

Scala GAF (se colectează valoarea maximă în ultimele șapte zile)

Nivele de funcționare Interpretare
100-91 Funcționare superioară într-o gamă largă de
activități
90-81 Bună funcționare în toate domeniile
80-71 Doar o ușoară afectare
70-61 Ușoare simptome sau dificultăți
60-51 Simptome sau dificultăți moderate
50-41 Simptome sau dificultăți importante
40-31 Afectări severe în mai multe domenii
30-21 Afectare importantă sau incapacitatea de a
funcționa în toate domeniile
20-11 Pericol potențial de a-și face rău sau de a
face rău celorlalți
 10-1 Pericol persistent (de a-și face rău sau de a
face rău celorlalți) sau incapacitatea
persistentă de a funcționa
0 Nu există date suficiente

Chestionarul EQ-5D
1. Flexibilitate/mobilitate

Semnificație Scor
Pacientul nu are probleme cu mobilitatea și flexibilitatea cotidiană 1
Pacientul are unele probleme cu mobilitatea și flexibilitatea cotidiană 2
Pacientul este restricționat la pat 3
2. Autoîngrijirea

Pacientul nu prezintă probleme de autoîngrijire 1

Pacientul are unele probleme de autoîngrijire, de intensitate moderată 2
Pacientul nu se poate spăla/îmbrăca singur 3
3. Activități zilnice(servici, învățat, activități casnice, famile, activități de relaxare)

Pacientul nu are probleme cu activitățile obișnuite, cotidiene 1

Pacientul are unele probleme moderate cu îndeplinirea activităților cotidiene 2
Pacientul nu este capabil să îndeplinească activitățile cotidiene 3
4. Durerea

Pacientul nu prezintă durere sau disconfort 1

Pacientul prezintă durere sau disconfort de nivel moderat 2
Pacientul prezintă durere extremă și disconfort intens 3
5. Anxietate/depresie

Pacientul nu este anxios, nici depresiv 1

Pacientul este moderat anxios sau depresiv 2
Pacientul este foarte anxios sau depresiv 3”
(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)

Durata tulburării
De ce este evaluată durata tulburării? (Dezvoltare)
 - Permite evaluarea severităţii tulburării;
- Permite evaluarea reuşitei măsurilor terapeutice;
- Permite evaluarea cronicităţii acuzelor.

Scorarea itemilor pentru capitolul „Trăirea și prezentarea bolii, concepția despre boală
și schimbare, resursele și impedimentele pacientului”
„Suferința subiectivă
Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Lipsa oricărei forme de suferință afișată pe
parcursul derulării interviului
2 Mediu Prezența suferinței (în trecut sau în prezent)
determinată de tulburare și simptome aferente
4 Foarte ridicat Suferința subiectivă intensă este determinată de
situații legate de stresorii interni sau externi.
Pacientul folosește toate mijloacele de exprimare a
conținutului și afectului în scopul primirii
ajutorului.

Prezentarea acuzelor fizice și a problemelor

Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Inexistența (sau prezența la un nivel minimal) a
simptomelor fizice și a problemelor în cadrul
interviului.
2 Mediu Acuzele fizice, problemele și / sau cauzele
presupuse ale bolii sunt exprimate verbal, scenic,
gestual dar nu-i rețin predominant sau exclusiv
atenția.
4 Foarte ridicat Pacientul afișează simptomele fizice, problemele și
/ sau perspectiva asupra suferinței fizice, folosind
mimica, gestica, expresiile corporale, cuvinte
adecvate fără a primi sugestiile corespunzătoare
din partea diagnosticianului.

Prezentarea aspectelor și a problemelor psihologice

Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Simptomele descrise de pacient, problemele și
acuzele fizice lipsesc sau sunt prezentate la un nivel
minimal. Mijoacele folosite pentru mascare sunt:
boala în sine, mecanismele defensive, adaptarea
cea mai bună, medicația sau alte modalități de
tratament. Mijloacele menționate sunt folosite de
 pacient pentru a nu aprofunda prea mult traumele
sufletești.
2 Mediu Pacientul accentuează în interviu acuzele fizice (nu
exclusiv) și cauzele de natură fizică ale stării
actuale prin gesturi, cuvinte și puneri în scenă.
4 Foarte ridicat Pacientul relatează predominant acuzele și
problemele psihice pentru a găsi o explicație
plauzibilă a simptomelor fără însă a o face la
sugestia intervievatorului. Intervievatorul trebuie
să raporteze la realitate aspectele expuse de
pacient.

Prezentarea problemelor sociale

Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Inexistența (sau prezența într-o măsură
neînsemnată) în interviu a aspectelor sociale ale
suferinței pacientului. Ignorarea (totală sau
parțială) a stresorilor sociali cu pondere în
dinamica suferinței pacientului se poate datora
evoluției bolii, a mecanismelor psihosociale de
apărare, utilității adaptative a acestora sau unor
măsuri aferente tratamentului.
2 Mediu Spațiu amplu acordat problemelor sau cauzelor de
natură socială, vizând suferința pacientului.
Pacientul poate fi conștient de aceste aspecte fără
a-și înțelege pe deplin boala. Atenția pacientului
poate fi captată și de alte fațete ale bolii.
4 Foarte ridicat Pacientul expune detaliat (prin cuvinte, gesturi,
punere în act) aspectele sociale ale problemei sale
fără a fi sugestionat sau îndrumat în acest sens de
intervievator. Expunerea detaliată (ca volum și
semnificație) este semnificativă în interviu.

Concepția despre boală orientată spre factorii somatici

Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) În explicarea simptomelor, fie din proprie inițiativă
fie la solicitarea intervievatorului, pacienții nu
emit ipoteze legate de cauzele fizice ale bolii.
2 Mediu Pacientul ia în considerare o posibilă cauză fizică
a bolii lor dar nu este sigur de aceasta.
4 Foarte ridicat Pacientul este sigur de cauza fizică a bolii sale și
enunță relații între cauzele fizice și efectele lor,
evidențiind influența factorilor biofizici externi.

Concepția despre boală orientată spre factorii psihologici

Punctaj Semnificație Descriptori
 0 Absent (minim)
2 Mediu
4 Foarte ridicat
Pacientul nu identifică factorii psihologici / psihici
sau interacționali ai bolii. Când i se prezintă
această posibilitate o respinge total.
Pacientul ia în considerare posibilitatea ca boala
să fie determinată de factori psihologici, psihici
sau interacționali dar nu este sigur de aceștia.
Ascultă cu atenție sugestiile oferite de evaluator.
Pacientul este sigur că factorii psihologici / psihici
sau sociali au declanșat boala. Pacientul consideră
că are o contribuție semnificativă în prezența
relațiilor conflictuale, problematice, asumându-si
responsabilitatea în realizarea și menținerea lor.
Modelul de boală este cel orientat spre factorii
psihici sau interacționali.

Concepția despre boală orientată spre factorii sociali

Punctaj Semnificație
0 Absent (minim)
2 Mediu
4 Foarte ridicat
Descriptori
Pacientul respinge prezența unor potențiali factori
sociali care acționează în mediul său și care ar fi
putut să aibă o influență asupra apariției și
evoluției bolii.
Pacientul nu este convins că la baza cauzelor
problemelor sale se află factorii sociali sau de
mediu dar ia în considerare o asemenea
posibilitate. Prin această considerare pacientul
găsește un echilibru între propriile atribuiri și
cauzele externe.
Pacientul este convins că la baza apariției și
evoluției bolii stau factorii sociali și de mediu. El
neagă faptul că la baza neplăcerilor sale pot fi
cauze care țin de persoana sa și respinge o
asemenea posibilitate.

Concepția despre schimbare a pacientului

Tipul de tratament dorit: fizic
Nivel 0 absent Pacientul nu exprimă nicio dorință pentru a urma un tratament fizic.
sau minim Trei alternative sunt posibile: el dorește exclusiv psihoterapie, are
nevoie de sprijin social sau nu întrezărește niciun tip de terapie care
i-ar putea folosi.
Nivel 2 mediu Pacientul dorește tratament fizic alături de alte forme de tratament.
Această cotare mai poate fi atribuită în situația în care pacientul are
rezerve în legătură cu terapia fizică.
Nivel 4 foarte Pacientul dorește în exclusivitate tratament fizic. Pacientul are
ridicat așteptări ridicate legate de tratament, indiferent de părerea
intervievatorului. Sursa acestor așteptări poate fi indicată de o
rezistență semnificativă la psihoterapie, de lipsa de cunoaștere cu
 privire la alte tipuri de tratament sau chiar de o indicație exclusivă
pentru tratamentul fizic.

Tipul de tratament dorit: psihoterapia

Nivel 0 absent Pacientul nu exprimă nicio dorință pentru a urma o psihoterapie.
sau minim Poate fi cazul pacientului care dorește un alt tip de tratament sau
care nu are nicio idee despre un alt tratament care ar fi util în cazul
său.
Nivel 2 mediu Pacientul dorește tratament psihoterapeutic împreună cu alte forme
de tratament și în mod egal cu acestea. Este cazul acelor pacienți
care consideră că o singură formă de tratament nu le rezolvă
problemele.
Nivel 4 foarte Pacientul dorește constant și exclusiv tratament psihoterapeutic.
ridicat Cazul apare la pacienții care prezintă pe de o parte o bună capacitate
de introspecție, o bună înțelegere a factorilor psihologici, iar pe de
altă parte frica manifestată față de consumul de medicamente, față
de procedurile invazive sau chiar față de rezistențele manifestate față
de toate acestea.

Tipul de tratament dorit: domeniul social

Nivel 0 absent Pacientul nu exprimă nicio dorință de a urma o psihoterapie /
sau minim consiliere în zona socială ca urmare a unei lipse de nevoi în acest
sens sau chiar ca urmare a manifestării unei rezistențe semnificative.
Nivel 2 mediu Pacientul dorește tratament psihoterapeutic și terapie / consiliere
socială.
Nivel 4 foarte Pacientul dorește în exclusivitate consiliere / asistență socială și nu
ridicat acceptă alte forme de tratament chiar dacă îi sunt indicate.

Resursele personale
Punctaj Semnificație
0 Absent (minim)
2 Mediu
4 Foarte ridicat
Descriptori
Pacientul nu dispune (deloc sau aproape deloc) de
resurse personale pentru a gestiona boala
corespunzător.
Prezența la pacient a resurselor capabile să-l facă
pe acesta să aibă un stil activ de viață. Folosirea
resurselor se realizează în scop compensator iar
prin această strategie pacientul dorește,
independent de boală, să valorizeze viața din
diverse perspective.
Pacientul dispune de resurse efective și potențiale
pentru gestionarea corespunzătoare a bolii.
Folosirea resurselor se dovedește productivă,
compensând stresul psihic și psihogen. El dispune
de comportamente de menținere a sănătății sau
chiar recurge la altele noi. Mijloacele folosite sunt
relaționarea socială și abilitatea emoțională.

Punctaj Semnificație
0 Absent (minim)
2 Mediu
4 Foarte ridicat
Sprijin psiho(social)
Descriptori
Pacientul nu crede în posibilitatea / necesitatea de
a beneficia de sprijin instrumental și /sau
emoțional. Nu există / există un număr foarte mic
de persoane care să-i ofere un asemenea sprijin.
Există persoane capabile să ofere sprijin
emoțional, pacientul este deschis spre acest sprijin
dar nu se dovedește capabil să folosească eficient
contactele existente.
Există persoane capabile să ofere pacientului
suport instrumental / emoțional și există deschidere
în acest sens manifestată de pacient.

Impedimente în calea schimbării

Impedimente externe în calea schimbării
Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim) Nu există impedimente externe relevante.
2 Mediu Există impedimente individuale externe care pot fi
însă eliminate.
4 Foarte ridicat Există impedimente externe mari.

Impedimente interne în calea schimbării

Punctaj Semnificație Descriptori
0 Absent (minim)Nu există impedimente interne relevante.
2 Mediu Pacientul indică prezența unui număr considerabil
de impedimente interne sau a unui număr redus,
dar cu intensități considerabile
4 Foarte ridicat Există o varietate de impedimente interne
relevante.”
(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)

Informațiile scenice pe
“Axa I Trăirea subiectivă a bolii
Trăirea subiectivă a bolii
- Mimica și gestica pacientului;
- Adecvarea expresiei faciale și a gesturilor pacientului la severitatea bolii;
- Surprinderea prezenței durerii în timpul interviului clinic.

Concepția pacientului asupra bolii

- Punctul de vedere al pacientului asupra bolii;
- Interesul pacientului în obținerea unui diagnostic specific.
Concepția pacientului cu privire la schimbare și tratamentul dorit
- Interesul manifestat de pacient pentru diverse forme de tratament / consiliere;
- Atitudinea pacientului față de opțiunile de terapie;
- Importanța relației terapeutice pentru pacient.

Resurse pentru schimbare

- Rezistența pacientului față de opțiunile de tratament;
- Deschiderea pacientului față de diverse forme de tratament;
- Nevoia pacientului de a se prezenta la interviu singur sau însoțit.

Axa II Relatii interpersonale. Itemi

“Pacientul percepe mereu că el Teme Pacientul îi percepe mereu pe

/ ceilalți.... relaționale ceilalți ca.....
Ceilalți, inclusiv intervievatorul, Ceilalți, inclusiv intervievatorul,
îl percepe pe pacient că.. se percep pe ei mereu că.. în
legătură cu pacientul
o 1 Oferă mult spațiu, îi A oferi celorlalți o 1 Îi oferă mult spațiu, îl
lasă pe ceilalți să spațiu lasă să facă ce are de
facă ce au de făcut făcut

o 2 A-i ghida pe o 2
Conduce puțin, evită ceilalți Îl ghidează puțin, evită
influențarea influențarea
o 3 Îi admiră, îi A oferi o 3 Îl admiră, îl
idealizează recunoaștere idealizează
celorlalți

o 4 Se scuză, evită A-i face pe o 4

reproșurile celorlalți ceilalți Își cere scuze, evită
răspunzători reproșurile
o 5 Își arată afecțiunea A arăta o 5 Sunt excesiv/invaziv de
într-un mod invaziv afecțiune afectuos cu el.
o 6 Dorește armonie, A arăta o 6 Doresc armonie, evită
evită agresivitatea agresivitate agresivitatea
o 7 Îi pasă foarte mult, se A-i păsa o 7 Le pasă foarte mult, se
îngrijorează îngrijorează

A stabili
o 8 Se impune este lipsit contacte o 8 Se impun în fața lui
de tact fără tact
o 9 Oferă puțin spațiu, se A oferi spațiu o 9 Oferă puțin spațiu, se
amestecă în treburile amestecă în treburile
lor lui

o 10 A-i ghida pe o 10
Dominant, emite ceilalți Dominanți, emit
pretenții pretenții
o 11 Devalorizant, îi pune A-i valoriza pe o 11 Devalorizanți, îl pun în
în dificultate pe ceilalți dificultate
ceilalți

o 12 A atribui o 12
Acuzator, face responsabilități Acuzatori, fac
reproșuri reproșuri
o 13 Își retrage afecțiunea A arăta o 13 Își retrag afecțiunea
afecțiune
o
14 Atacă, rănește A arăta o 14 Îl atacă, îl rănesc
agresivitate
o 15 Neglijat, abandonat A-i păsa o 15 Îl neglijeză, îl
abandonează

o 16 E trecut cu vederea, A stabili o 16 Sunt trecuți cu vederea,

ignorat contacte sunt ignorați
o 17 Cere spațiu și A pretinde o 17 Cer spațiu,
independență pentru propriul spațiu independență pentru ei
sine

o 18 o 18
Sfidător, rezistent A se conforma Sfidători, rezistenți
o 19 Iese în evidență, A se afirma o 19 Ies în evidență, doresc
dorește să fie în să fie în centrul atenției
centrul atenției

o 20 A admite o 20
Neagă orice vinovăția Negare și vinovăție
vinovăție
o 21 Se pierde când A accepta o 21 Se pierd când le arată
ceilalți îi arată afecțiune afecțiune
afecțiune
o 22 o 22 Se protejează
Se protejează A se proteja insuficient, permit
insuficient, permite dezvoltarea
evoluția periculoasă periculoasă a
a lucrurilor lucrurilor

o 23 Se lasă mult pe A se baza pe o 23 Se lasă mult pe seama

seama celorlalți, se ceilalți lui, se agață de el
agață de ei

o 24 Își pune puține limite, A permite o 24 Își pun puține limite, se

se implică prea mult contactul implică prea mult

o 25 Evită autonomia, A pretinde o 25 Evită autonomia, caută

caută ghidajul spațiu propriu ghidajul lui
celorlalți

o 26 E compliant, se A se conforma o 26 Sunt complianți, se

retrage, renunță retrag, renunță
o 27 Se devalorizează, se A se afirma o 27 Se devalorizează, se
înjosește înjosesc

A admite
o 28 Se autoculpabilizează vinovăția o 28 Se autoculpabilizează
 o 29 Se închide în sine, se A accepta o 29 Se închid în ei, se
retrage în fața afecțiunea retrag în fața
manifestărilor de manifestărilor lui de
afecțiune ale afecțiune
celorlalți

o 30 A fi o 30
Se protejează mai autoprotector Se protejează tot timpul
ales de atacuri, e tot de atacurile lui, sunt
timpul în gardă tot timpul în gardă
o 31 Nu se bazează pe A se baza pe o 31 Nu se bazează pe el,
ceilalți, doar pe ceilalți doar pe ei înșiși
sine

o 32 Se izolează, se A permite o 32 Se izolează, se retrag,

retrage, se contactul se îndepărtează”
îndepărtează

(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)

Teme relationale disfunctionale

„Variante disfuncționale Teme relaționale Variante disfuncționale
„prea putin” „prea mult”
Nu lasă spaţiu Restricţionează Oferirea de spațiu Lasă foarte Îi lasă pe
celorlalţi, îi spaţiul celorlalți și a-i lăsa mult spaţiu ceilalţi să se
tratează de sus celorlalţi, pe ceilalți să se celorlalţi descurce
interferează ocupe de propriile singuri
lucruri
Caută mereu Evită Dezvoltarea Cere mult Face totul în
ghidare din independenţa libertății și spaţiu şi mod
partea independenței în independenţă independent şi
celorlalţi prezența celorlalți pentru sine în felul său
Devalorizează Devalorizează, Valorizarea și Admiră şi în Îi idealizează
total şi îi îi face pe recunoașterea mod pe ceilalţi, îi
critică aspru ceilalţi să se celorlalți particular supraevaluează
pe ceilalţi simtă ruşinaţi. oferă pe ceilalţi
recunoaştere
celorlalţi
Se Se A se pune în valoare, Cere multă Îşi dă mereu
devalorizează devalorizează într-o manieră importanţă importanţă, se
total, se neagă total, se adaptată, în fața pune mereu în
pe sine minimizează pe celorlalți centrul atenţiei
sine
Nu mai arată Retrage A arăta afecțiune Invadează cu Îi persecută pe
afecţiune afecţiunea celorlalți afecţiune ceilalţi cu
pentru cei din pentru cei din propria
jur jur afecţiune
Fuge când Se retrage când A accepta afecțiunea Acceptă Se pierde când
alţii îşi arată alţii îşi arată celorlalți afecţiunea alţii îşi arată
afecţiunea afecţiunea celorlalţi afecţiunea
pentru el pentru el
Îi neglijează şi Are puţină A arăta grijă pentru Arată foarte Îi pasă de
îi grijă şi îi ceilalți multă grijă ceilalţi mereu.
abandonează neglijează pe pentru
pe ceilalţi ceilalţi ceilalţi
 Se bazează Are puţine A arăta că are nevoie Arată foarte Se agaţă de
doar pe sine, nevoi, se de ceilalți, a avea multe nevoi, ceilalţi, se
nu are nevoie bazează foarte încredere și a învăța se bazează bazează foarte
de ajutor de la puţin pe ceilalţi de la ceilalți foarte mult pe mult pe ceilalţi.
ceilalţi ceilalţi
Nu vrea să îi Se fereşte să îi A-i ghida, a-i Controlează, Este foarte
influenţeze pe influenţeze pe conduce pe ceilalți, este greu de dominant,
ceilalţi în ceilalţi, nu îi adaptat propriului mulţumit, foarte greu de
niciun fel ghidează pe rol, a fi un lider cere foarte mulţumit, are
ceilalţi mult de la cereri severe
ceilalţi pentru ceilalţi.
Este foarte Opune foarte A se conforma Se adaptează Se supune total,
rezistent, repede rolului, într-un mod rapid, se renunţă, se
sfidează orice rezistenţă, îi adaptat, a se supune retrage resemnează
regulă place să îi
sfideze pe
ceilalţi
Evită orice fel Mai degrabă A atribui într-un mod Face rapid Îi acuză
de reproş, îi evită să facă potrivit, reproşuri, îi constant pe
scuză imediat reproşuri, îi responsabilitatea acuză adesea ceilalţi, se
pe ceilalţi scuză pe celorlalţi, pentru pe ceilalţi plânge mereu
ceilalţi vina lor
Reorientează Dă rapid vina A accepta într-un Îşi asumă În mod
vina spre pe altcineva mod adaptat, rapid vina constant îşi
altcineva responsabilitatea asumă vina
pentru propria vină pentru orice
Se fereşte de Mai repede se A arăta respingere şi Devine rapid Îi ameninţă în
orice formă de fereşte de agresivitate în mod agresiv, îi mod agresiv
agresivitate agresivitate, adecvat atacă pe sau îi atacă pe
armonizează ceilalţi ceilalţi
Se pune în Interpretează A se proteja adecvat Este foarte Este în mod
primejdie greşit, trece de atacuri/pericole atent de frica constant în
mereu şi rapid peste atacurilor gardă în faţa
mereu, fiind ameninţări oricărui tip de
total atac
neprotejat
Ignoră Se apropie A stabili contacte cu Este puţin Nu acordă
limitele foarte tare de ceilalţi în mod interesat în niciun pic de
celorlalţi, se ceilalţi, fără adecvat ceea ce-i atenţie, îi
impune cu tact tact priveşte pe ignoră pe
în faţa ceilalţi şi îi ceilalţi
celorlalţi trece cu
vederea
Este total Are limite slab Deschidere adecvată Se retrage din Se retrage, se
transparent în definite în faţă de stabilirea de contacte, se izolează,
faţa celorlalţi contact cu contacte cu ceilalţi şi închide în părăseşte”
ceilalţi delimitare sine
(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)

Axa II Relații interpersonale. Informatii scenice

- Relevanța pentru diagnostic a comportamentului interpersonal al pacientului cu
terapeutul;
- Surprinderea comportamentelor specifice caracterului conflictual sau submisiv;
- Percepția obiectelor.
 Axa III Semnificații, forme și scorări ale conflictelor
Semnificații și forme
Tip conflict Semnificație Forme
Pasivă Activă
Individuație versus Vizează semnificațiile Dependență exagerată Independență
dependență determinate de în plan existențial, exagerată în plan
calitatea de a fi singur emoțional emoțional și existențial
sau împreună cu
ceilalți
Submisivitate versus Vizează semnificațiile Dominanța Dominanța controlului
control determinate de submisivității asupra celorlalți
opțiunea de a se
supune celorlalți sau
de a-i domina pe
ceilalți
Nevoie de îngrijire Se referă la nevoia de a Dependență Lipsa cererilor în
versus autosuficiență primi atenție, îngrijire emoțională profundă relații, atitudine
(dependență cu cereri) de o persoană altruistă fundamentală
dar și de a oferi atenție semnificativă și nevoia
și îngrijire fără a de a primi atenție,
revendica / solicita siguranță și îngrijire
ceva în schimb
Stima de sine Se referă la propria Pierderea propriei Încredere în sine
valoare versus valori neadecvată
valoarea obiectului (exagerată)
Conflictul legat de Se manifestă în lupta Acceptarea exagerată Negarea și atribuirea
vinovăție dintre tendințele a vinovăției vinovăției asupra
egoiste și cele celorlalți
prosociale
Conflictul oedipian Se referă la nevoia de a Se referă la persoanele Se referă la încercările
primi atenție și care nu se simt de a capta atenția
recunoaștere admirate, apreciate printr-un
sau atractive din punct comportament erotic
de vedere sexual
 sau provocator
neadecvat
Conflictul legat de Se referă la acceptarea Trăirea cronică a lipsei Se referă la tendințele
identitate /neacceptarea și de identitate de a compensa
compensarea lipsei insecuritatea
identității de sine determinată de lipsa
propriei identități
Scorarea conflictelor disfuncționale repetitive (afectarea unui domeniu de viață este
cotată prin varianta “puțin semnificativ”, afectarea a două domenii de viață este cotată
prin varianta “semnificativ”, iar afectarea a trei domenii de viață este cotată prin variant
„foarte semnificative”). Domenii de viață: familia de origine, cuplul/familia actuală,
profesia, contextul social, posesiunile, corpul/sexualitatea, bolile.
“Tip conflict Absente Puțin Semnificative Foarte Nu poate fi
semnificative semnificative evaluat
Individuație 0 1 2 3 9
versus
dependență
Submisivitate 0 1 2 3 9
versus
control
Nevoie de 0 1 2 3 9
grijă versus
autosuficiență
Conflictul 0 1 2 3 9
stimei de sine
Conflictul de 0 1 2 3 9
vinovăție
Conflictul 0 1 2 3 9
oedipian
Conflictul de 0 1 2 3 9
identitate
Conflictul principal:______________ Urmat în ordinea importanței,
de:____________________
Mod de Predominant Combinat, Combinat, Predominant Nu poate fi
elaborare a activ mai curând mai curând pasiv evaluat
conflictului activ pasiv
principal
1 2 3 4 9”
(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-2. Manual
de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)
 Axa III Conflict. Informații scenice
Individuație versus dependență
- Surprinderea apropierii sau distanței asumată de pacient prin contactul vizual
intens / superficial, poziția corpului etc.;
- Cooperarea pacientului cu terapeutul; deschiderea pacientului prin disponibilitatea
acestuia de a răspunde la întrebări, sau afișarea unei atitudini mai distante prin
invocarea neînțelegerilor formulate, prin propoziții care nu răspund direct
întrebărilor adresate etc.;
- Modul în care pacientul face față limitărilor impuse de interviu (comportament
verbal precipitat sau un comportament de așteptare fără implicare emoțională);
- Modul în care, la sfârșitul interviului, pacientul se detașează de conversație (rapid
sau cu dificultate).

Submisivitate versus control

- Atitudinea pacientului față de restricțiile resimțite, impuse (relaxare, iritare,
enervare, furie etc.);
- Plăcerea, nevoia de a-i controla pe ceilalți.

Nevoia de îngrijire versus autosuficiență

- Nevoia manifestată de pacient în timpul interviului de a i se acorda atenție, sau
afișarea unei atitudini de autosuficiență;
- Dorința pacientului de a fi îngrijit.

Conflictul legat de stima de sine

- Prezența unui sentiment de rușine;
- Modul în care pacientul se prezintă (ca persoană nesemnificativă, sigură pe sine
etc.).

Conflictul legat de vinovăție

- Disponibilitatea pacientului de a atribui vina propriei persoane sau celorlalți în
situații defavorabile.

Conflictul oedipian
- Capacitatea pacientului de a-și externaliza emoțiile într-o formă dramatică,
comportament sexualizat indecent;
- Comportamentul timid, modest, atitudine retrasă la scene conflictuale;
- Prezența teatrală, erotică, rivalizantă;
- Omiterea sau expunerea excesivă a erotismului, sexualității sau rivalității;
- Corp neglijat sau pregătit pentru a servi plăcerii.

Conflictul legat de identitate

 - Identificarea elementelor contradictorii ale personalității și evaluarea capacității
acestora de a determina în plan perceptiv o stare de luptă cu propria persoană.

Percepția conflictelor și afectelor supuse apărărilor

- Pacientul încearcă să mascheze prezența conflictelor active;
- Pacientul consideră lipsită de semnificație legătura dintre scenele de viață trăite,
starea internă și acuze;
- Felul în care pacientul verbalizează episoade semnificative din viața sa (tonul plat,
afectiv de fundal (lipsă de afect) etc.);

Conflictul actual
- Afectarea pacientului de stresori de intensitate moderată / severă care generează
scene conflictuale.

Axa IV Structura
“Criterii pentru nivelul de integrare structurală, dimensiunile structurale ale evaluării
Nivel ridicat de integrare
Scor: 1.5 Semnificație: înalt până la
moderat
Nivel moderat de integrare
Scor: 2.5 Semnificație: moderat până la
scăzut
Nivel scăzut de integrare
Sine relativ autonom, spațiu psihic intern
bine structurat, unde pot avea loc conflicte
intrapsihice, capacitate de autoreflecție și
percepție reală a celorlalți, capacitate de
autoreglare, capacitate empatică, obiect
intern suficient de bun.
Angoasa centrală: pierderea îngrijirii și
atenției obiectului
Conflictele intrapsihice sunt mai distructive,
autodevalorizare și tendințe autodistructive,
dificultăți în realizarea imaginii de sine și a
identității; supracontrol și reducerea reglării
stimei de sine; imaginea obiectelor este
limitată la câteva tipare; abilitate empatică
redusă; predominanța relațiilor diadice.
Angoasa centrală: pierderea obiectului
important.
Spațiu intern psihic puțin dezvoltat și
substructuri psihice diferențiate în mică
măsură; conflictele sunt mai degrabă
interpersonale decât intrapsihice; absența
autoreflecției; difuzia identității; intoleranță
la afecte negative; izbucniri ale impulsului și
emotivitate ridicată la posibilitatea de a fi
rănit emoțional; mecanisme de apărare:
idealizare, devalorizare; lipsă de empatie și
capacitate limitată de comunicare; obiectele
interne sunt predominant persecutorii și
punitive.
 Scor: 3.5 Semnificație: Scăzut până la
dezintegrat
Dezintegrat
Scor: 4 Semnificație: dezintegrat
Angoasa centrală: anihilarea Sinelui prin
pierderea obiectului bun sau prin obiectul
rău.
Lipsă de coerență a sinelui și emoționalitate
copleșitoare, ambele fiind acoperite de tipare
defensive în sens postpsihotic, posttraumatic
sau prin forme perverse de organizare.
Percepția empatică a obiectului este aproape
imposibilă. Responsabilitatea pentru
acțiunile individuale, impulsive nu este
trăită.
Angoasa centrală: contopirea simbiotică a
reprezentărilor Sinelui și obiectului ar duce
la pierderea Sinelui.

Autopercepția și percepția obiectului

Percepția de sine Percepția obiectului
Reflectarea și diferențerea imaginii de sine Diferențierea sine / obiect: distincția dintre
propriile gânduri, nevoi, impulsuri de ale
celorlalți
Diferențierea propriilor afecte Percepția celorlalți prin întreaga lor
personalitate
Trasarea și apoi dezvoltarea propriei Capacitatea de a trasa o imagine realistă a
identități celorlalți
Autoreglarea și reglarea relației de obiect
Reglarea de sine Reglarea relației de obiect
Distanțarea propriei persoane de impulsuri, Protejarea relației de propriile impulsuri
controlul și integrarea acestora perturbatoare, apărări intrapsihice, în loc de
apărări interpersonale
Distanțarea de afecte, reglarea afectivă Menținerea interesului propriu în relație și
luarea în considerare a interesului celorlalți
Distanțarea de răni emoționale, reglarea Capacitatea de a creea o imagine realistă a
stimei de sine celorlalți

Comunicarea internă și comunicarea externă

Comunicarea internă Comunicarea externă
Generează și trăiește propriile afecte Creează contactul emoțional: permite
sentimentele față de ceilalți, îndrăznește să
investească emoțional în ceilalți, are
sentimente de reciprocitate
Generează și utilizează fantasmele proprii Exprimă propriile afecte, își permite să
rămână în contact cu afectele celorlalți
Animează din punct de vedere emoțional Trăiește empatia
percepția propriului corp sau a sinelui
corporal
 Abilitatea de atașare de obiectele interne și externe
Abilitatea de atașare față de obiectele
interne
Internalizarea: reprezentări de sine pozitive,
reprezentări de obiect pozitive, capacitatea
de a construi și menține afecte pozitive legate
de obiect
Introiecții pozitive: capacitatea de a ține la
propria persoană, de a se calma, consola,
proteja și de a-și lua apărarea
Atașamente variabile și triangulare: diverse
calități ale obiectului intern, atașarea de
cineva nu înseamnă renunțarea la altcineva
Abilitatea de atașare față de obiectele
externe
Capacitatea de a crea atașamente: atașarea
de ceilalți din punct de vedere emoțional
(gratitudine, grijă, vinovăție, tristețe)
Acceptarea ajutorului: sprijin, grijă,
ghidare, scuzele celorlalți
Capacitatea de a se retrage din atașamente
și de a tolera despărțirile

Scoruri pentru evaluarea nivelului structural

Axa IV: Ridicat 1.5 Moderat 2.5 Scăzut 3.5 Dezintegrat Neevaluat
Structură
Autopercepția 1 2 3 4 9
Percepția 1 2 3 4 9
obiectului
Autoreglarea 1 2 3 4 9
Reglarea 1 2 3 4 9
relației de
obiect
Comunicarea 1 2 3 4 9
internă
Comunicarea 1 2 3 4 9
externă
Abilitatea de 1 2 3 4 9
atașare de
obiectele
interne
Abilitatea de 1 2 3 4 9
atașare de
obiectele
externe
Structură 1 2 3 4 9”
total
(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)

Axa IV Structură. Informații scenice

Abilități cognitive: percepția Sinelui. Declarațiile și comportamentul pacientului în timpul
interviului
- Lipsă de răspuns la întrebarea, cum sunteți dvs?
 - Discrepanță între modul în care pacientul descrie situațiile de viață și cum se
descrie pe sine;
- Poziție autoreflexivă inexistență la întrebările legate de trăiri, comportamente
contradictorii;
- Pacientul nu conștientizează faptul că secvențe diferite de evenimente relatate nu
sunt relaționate.

Abilități cognitive: percepția obiectelor. Declarațiile și comportamentul pacientului în timpul

interviului
- Incapacitatea de diferențiere a imaginii de sine de imaginea celuilalt;
- Incapacitatea autoevaluării. Suprapunerea imaginii partenerului peste propria
imagine;
- Incapacitatea pacientului de a-și reprezenta propriile interese în interacțiune cu
alte persoane;
- Percepția nerealistă, din partea pacientului, a terapeutului și a intențiilor acestuia;
- Interferarea în propria descriere a perspectivei altor persoane.

Abilități de autocontrol: autoreglarea. Declarațiile și comportamentul pacientului în timpul

interviului
- Senzația de agresare resimțită de pacient în timpul interviului;
- Relatarea de situații problematice la serviciu, determinate de relaționarea cu
colegii care invocă, în opinia pacientului, tendința acestuia de a-i jigni;
- Evitarea unor teme calde pentru a masca trăirea emoțiilor asociate;
- Modificări comportamentale bruște;
- Reacții afective de amploare care apoi tind să fie evitate.

Abilități de reglare: reglarea relației cu obiectul. Declarațiile și comportamentul pacientului

în timpul interviului
- Deschiderea amplă a pacientului spre dialog;
- Comportament inadecvat, ostil, dominant, solicitant;
- Credința pacientului că ideile sale trebuie realizate cu orice preț. Pacientul crede
că doar ideile sale sunt realizabile;
- Tendința de a generaliza ostilitatea întregii lumi față de propria persoană, ca
urmare a unui demers eșuat. Această strategie este însoțiță de una de retragere;
- Modificări comportamentale bruște, neinteligibile;
- Teama, îngrijorarea, anxietatea pacientului legată de ideea de a greși.

Abilități emoționale: comunicarea internă. Declarațiile și comportamentul pacientului în

timpul interviului
- Atenția pacientului este direcționață în exclusivitate spre problemele concrete de
viață și în general spre realitate;
- Incapacitatea de a descrie stări interne și emoționale;
 - Utilizarea clișeelor în formularea de răspunsuri, ceea ce face ca acestea
(răspunsurile) să ofere informație inexactă sau lipsită de conținut la întrebările
adresate;
- Emoții intense, bulversante, de unde și impresia pacientului că nu se simte bine în
propriul corp, și mai mult, că se simte străin față de corpul său;
- Tendința pacientului de a evita confruntarea cu propriile emoții;
- Incapacitatea pacientului de a-și aminti visele.

Abilități emoționale: comunicarea cu lumea externă. Declarațiile și comportamentul

pacientului în timpul interviului
- Lipsă de tact a pacientului;
- Contact dificil cu pacientul;
- Comportament deviant;
- Lipsa de disponibilitate a pacientului pentru interviu urmată de tendința acestuia
de a întrerupe interviul.
- Incapacitatea pacientului de a vedea utilitatea dialogului, comportament inadecvat
în interviu;
- Interes redus al pacientului de a empatiza cu ceilalți, care sunt considerați
impertinenți.

Abilități de atașare: obiectele interne. Declarațiile și comportamentul pacientului în timpul

interviului
- Tendința pacientului de a se feri, de a se proteja de terapeut;
- Tendința pacientului de a etala poziții, comportamente defensive;
- Pacientul se simte în permanență amenințat, în alertă și trebuie în mod repetat
liniștit;
- Deschiderile spre relații sunt limitate;
- Stres mai mare resimțit în relaționarea cu grupuri decât în relaționarea cu o
persoană.

Abilități de atașare: obiectele externe. Declarațiile și comportamentul pacientului în timpul

interviului
- Incapacitatea pacientului de a păstra o relație pe o perioadă mai îndelungată;
- Tendința de a refuza ajutorul celorlalți și de a afișa artificial un comportament
independent;
- Pacientul dezvoltă un atașament solid cu terapeutul;
- Deschiderea pacientului spre descrierea episoadelor de decompensare și a stărilor
psihice manifestate în urma despărțirilor;
- Capacitatea pacientului de a-și susține propriile puncte de vedere;
- Pacientul evită subiectul despărțirilor din trecut.”

(Oprea Aron M. S., Dumitru, Boutiere, & Hum, Diagnostic Psihodinamic Operaționalizat OPD-
2. Manual de diagnostic și planificarea terapiei, 2012)
Interviul psihodinamic
Analiza proceselor intrapsihice prin tehnica interviului scoate în evidenţă, pe de o parte,
aspecte critice legate de problema validităţii concluziilor desprinse, iar pe de altă parte,
potenţialul de dezvoltare şi perfecţionare a cadrelor de manifestare a transferului pacient-
terapeut şi a contratransferului terapeut-pacient.
În ciuda progreselor înregistrate de neuroştiinţe, revelarea potenţialului adaptativ al
persoanei, guvernat de legea unicităţii, pare a fi cel mai bine evidenţiat prin interviu. Expunerea
scenică a propriilor interpretări ale pacientului, într-un mediu permisibil şi eficient gestionat de
terapeut, este de natură să schimbe miraculos scena permanentizării statusului psihic alterat
într-o scenă de transformări menite să sensibilizeze reacția psihică la dezechilibru.
În interviul psihodinamic, tranzacțiile „așteptări curente – alternative adaptative” generează
veriga lipsă “așteptări viitoare” care completează lanțul circular menit să ofere utilitate
terapeutică. În esența sa, funcția terapeutică a interviului psihodinamic este aceea de a genera
tensiuni constructive, capabile să ofere valențe multicolore în spațiul tensional al pacientului.
Acesta este un demers orientat în scopul deturnării atenției pacientului de la scena bulversantă
care irosește resursele psihice ale acestuia și care transcrie într-o singură notă (deprimantă)
întreaga sa experiență de viață. Structura interviului psihodinamic este prezentată în anexa A.

3.2.1 Scurt istoric al interviului psihodinamic

În forma sa actuală, interviul psihodinamic este rezultatul parcurgerii mai multor etape în
care au fost experimentate și testate convingerile unor reputați specialiști în domeniu. O primă
încercare de interviu a fost orientată în direcția dezvoltării anamnezei asociative (Sullivan, H.C.,
1954) care urmărea exteriorizarea conflictelor interioare ale pacientului psihosomatic,
intervievatorul jucând rolul observatorului tăcut. Sullivan dezvoltă un interviu psihiatric
structurat în care subliniază importanța conversației și a informațiilor legate de biografia și
experiențele de viață în stabilirea diagnosticului. Aici intervievatorul are un rol participativ
(Schusler, G., 2000). Pentru Newman și Redlich interviul are ca finalitate motivarea pacientului
spre tratament. În acest context, este subliniată importanța dezvoltării unor relații adecvate de
transfer și contratransfer.
În concepția psihiatrică europeană, importanța transferului și contratransferului este
subliniată explicit. Mai mult, interviul este structurat pe două dimensiuni, verbală și nonverbală.
Prima dimensiune colectează informații structurate la nivel obiectiv și subiectiv. Dimensiunea
nonverbală vizează dinamica scenică realizată de pacient și alimentată din resursele
inconștientului (Argelander, H., 1970).
Scena interviului, atipică prin faptul că terapeutul nu cunoaște rolul atribuit de pacient,
solicită un efort de anticipare care presupune angajarea intervievatorului într-un rol perfect de
natură să ofere o soluție viabilă la transferurile nevrotice furnizate de pacient. În concepția
actuală a diagnosticului psihodinamic operaționalizat, transferul și contratransferul oferă o
oglindă fidelă a tranzacțiilor psihice desfășurate între intervievator și pacient, având ca obiect
experiențele și transferurile nevrotice.
Dezvoltarea interviului în aria diagnosticului și intervenției psihoterapeutice s-a realizat pe
fundamentul oferit de informațiile factuale culese din zona psihiatriei dar și pe informațiile
legate de dinamica relațională care urmărește recreerea relațiilor de obiect deteriorate prin
relația de transfer și contratransfer (Janssen, P.L., Dahlbender, R.W., Freyberger, H.J., Heuft,
G., Mans, E.J., Rudolf, G., Schneider, W., Seidler, G.H., 1996).
Începutul secolului XX a fost marcat de o preocupare intensă a specialiștilor de a descrie
semnele bolii psihice cu mare precizie. Obsesia preciziei s-a dovedit descurajantă în special
pentru adepții psihiatriei biologice. Kraepelin considera examinarea simptomelor psihice ca
total lipsită de utilitate (Buchheim, P., Dahlbender, R.W., Kachele, H., 1994).
În Germania, preocupările contemporane în zona diagnosticului psihodinamic, prin
modelul nevrozei, urmăresc alinierea temporală a dispoziției nevrotice dobândite anterior, care
acționează ca factor sistematic, cu situația actuală generatoare de variații tensionale
semnificative (Doering, S., 2003). În practica clinică, în scopul obținerii unor informații
comprehensive, Doering și Schusler propun pentru interviul psihodinamic inițial un model
secvențial care include interviul psihanalitic inițial, examinarea psihopatologică exploratorie și
anamneza biografică (Doering, S., Schusler, G., 2004).
Dificultățile de intervievare a pacienților cu tulburări de tip borderline au condus la
dezvoltarea unui interviu adaptat la nivelul structural al pacientului. Informația interviului
sintetizează percepția pacientului față de sine, față de ceilalți, relațiile pe care le gestionează,
raportarea percepțiilor la realitate, adaptarea la serviciu și modul în care se raportează la valorile
morale și sexualitate (Buchheim, P., Cierpka, M., Kachele, H., Jimenez, J.P., 1987). Stilul de
interviu are un puternic accent exploratoriu.
O altă categorie de interviuri sunt interviurile diagnostice structurate, între care menționăm:
- Interviul clinic structural pentru DSM IV folosit la identificarea diagnosticelor
fenomenologice;
 - Interviul de atașament al adultului contruit în scopul suprinderii experiențelor de
atașament timpurii;
- Interviul structurat pentru organizarea personalității (STIPO) (Caligor, E., Stern, B.,
Buchheim, A., Doering, S., Clarkin, J., 2004).
O categorie de interviuri aplicate pe scară largă în Germania și Franța sunt interviurile
pentru diagnosticul psihodinamic operaționalizat (OPD 1 și 2) care sintetizează în bună măsură
structurile interviurilor mai sus menționate. Astfel, instrumentul OPD este destinat să surprindă
informația biografică și informațiile obținute din investigarea celor cinci axe:
Axa I Trăirea bolii și premisele tratamentului
Trăirea subiectivă a bolii trabuie precedată de o evaluare obiectivă care urmărește
surprinderea severității curente a bolii precum și durata acesteia. Felul în care pacientul trăiește
boala este descris în două capitole, fiecare având următorii itemi asociați:
- Trăirea bolii, modul de prezentare și concepția pacientului despre boală:
o Suferința subiectivă;
o Prezentarea acuzelor fizice și a problemelor;
o Prezentarea simptomelor și problemelor psihologice;
o Prezentarea problemelor sociale;
o Concepția orientată spre factorii somatici;
o Concepția orientată spre factorii psihologici;
o Concepția orientată spre factorii sociali;
o Tipul de tratament dorit (fizic, psihoterapeutic, social);
- Resursele pentru schimbare, obstacolele existente:
o Resurse pentru schimbare;
o Resurse personale;
o Suport psihosocial;
o Obstacole (interne / externe) în calea schimbării.

Axa II Relații interpersonale

OPD-ul tratează relațiile interpersonale prin prisma unui dublu diagnostic:
- Diagnosticul individualizat al tiparelor relaționale disfuncționale. Informațiile
necesare pentru conturarea acestui diagnostic au în vedere:
o Trăirea experienței relaționale care se conturează din perpectiva experienței
pacientul, a modului în care acesta relaționează cu ceilalți și din perpectiva
 modului în care partenerii pacientului, inclusiv investigatorul, gestionează
oferta relațională a pacientului;
o Percepția pacientului în mediul relațional (modul în care pacientul se percepe
de fiecare dată în raport cu ceilalți dar și modul în care acesta îi percepe de
fiecare dată pe ceilalți) și percepția intervievatorului (cum se percepe
intervievatorul în raport cu pacientul și cum percepe intervievatorul
pacientul);
- Itemii care descriu perspectiva relațională subiectivă a pacientului sunt prezentați în
anexa B. Această listă de itemi descrie modurile de relaționare evidențiate în
modelul circumplex (Benjamin, 1993), (Wiggins, J. S., 1991). Informațiile rezultate
permit formularea dinamicii relaționale (modul în care pacientul se percepe constant
ca fiind .... și modul în care pacientul îi percepe mereu pe ceilalți ca fiind...) respectiv
percepția celorlalți (intervievatorul îl percepe mereu pe pacient ca fiind ... și modul
în care ceilalți, incluzând intervievatorul se percep în raport cu pacientul ca fiind...).
- Determinarea și evaluarea cu precădere a temelor relaționale disfuncționale. Teoria
OPD evidențiază temele relaționale disfuncționale și cele două variante “prea puțin”
și „prea mult”, prezentate în anexa C.
Axa III Conflict
Modalitatea de concepere a axei III conflict este corelată cu axa IV structură. Este vorba de
ideea reprezentării axei ca un continuum capabil să surprindă episoadele disonante în cazul
persoanelor cu un nivel de integrare structurală scăzut sau dezintegrat. Dinamica psihică
conflictuală pune în evidență două tipuri de conflicte, unul activ, cu valențe repetitive, iar
celălalt pasiv care se manifestă cu precădere în decompensarea clinică.
În opinia noastră, experiențele de viață bulversante au capacitatea de a genera un stres sever
dacă eficiența apărărilor este total ineficientă, incapabilă să genereze o justificare ideatică a
unui eșec de natură să mențină resortul motivațional al persoanei la nivele funcționale.
Incapacitatea de anticipare a efectelor unor experiențe bulversante alimentează o furie orientată
spre neputință iar efectele în plan psihic se manifestă în forma retragerii sau resemnării. Aceasta
este forma pasivă de manifestare a unui conflict. În forma activă, conflictele sunt trăite intens
ca urmare a angajării mecanismelor de apărare care întrețin două scene disonante, una reală la
care persoana ia parte iar cealaltă personală, configurată de propriile convingeri.
Practica OPD2 tratează detaliat primele două conflicte identificate ca importanță. Tipurile
de conflicte disfuncționale, care fac obiectul analizei OPD2, sunt:
- Individuație versus dependență;
 - Submisivitate versus control;
- Nevoia de grijă versus autosuficiență;
- Conflictul stimei de sine;
- Conflictul de vinovăție;
- Conflictul oedipian;
- Conflictul de identitate.
Localizarea acestor conflicte este identificabilă în următoarele domenii de viață:
- Familia de origine;
- Cuplul / familia actuală;
- Profesia;
- Contextul social;
- Posesiunile;
- Corpul / sexualitatea;
- Bolile.
Axa IV Structură
Axa IV tratează sinele și relațiile de obiect din perspectiva disponibilității funcțiilor psihice
capabile să le regleze.
Gradul de disponibilitate al funcțiilor psihice este descris în termenii nivelului de integrare
structurală. Ținta principală a integrării structurale constă în capacitatea de gestionare a
conflictelor interne și a efectelor generate de scenele de viață stresante. Concret, dimensiunea
structurii investighează raportul entropic / antientropic în gestionarea dinamicii psihice.
Aspectul entropic este întreținut de prezența conflictului / conflictelor care determină
configurarea simptomatologiei, în timp ce dimensiunea antientropică caracterizează
disponibilitatea resurselor psihice de a contribui la prevenirea sau gestionarea
simptomatologiei.
Există nivele de integrare psihică care predispun spre anumite tipuri de conflicte. În
evaluarea nivelului de integrare structurală trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- Istoricul experiențial relatat de pacient;
- Reprezentarea internalizată (din perspectiva pacientului) a tranzacțiile psihice,
având ca proiecție interacțiunea psihică;
- Contratransferul perceput de terapeut;
- Capacitatea structurală a pacientului manifestată în relația cu diagnosticul;
- Introspecția pacientului referitoare la propria persoană și la comportamentele
furnizate în tranzacții.
Nivelele de intergrare structurală operaționalizate de OPD sunt:
- Nivelul înalt;
- Nivelul moderat;
- Nivelul scăzut;
- Nivelul dezintegrat.
Nivelul înalt de integrare structurală
Acest nivel permite:
- Percepția diferențiată a experiențelor psihice;
- Stingerea conflictelor la nivel intrapsihic.
Capacitatea de percepere diferențiată a experiențelor din istoricul de viață al pacientului
clarifică demersul de reglare a conflicului / conflictelor la nivel intrapsihic. Reprezentarea
nuanțată a experiențelor de viață induce la nivelul investigatorului senzația unui complex de
emoții de natură să revalorizeze experiențele semnificative ale pacientului. Aceste experiențe
asociate cu trăirile consumate vor structura Eul matur și vor contribui la imunizarea psihică față
de scenele ce solicită comportamente nespecifice, cu potențial destructurant.
Nivelul moderat
Acest nivel descrie un grad redus de accesibilitatea a resurselor de reglare intrapsihică.
Cauza trebuie căutată fie la nivelul prezenței unui Eu imatur aliniat la idealuri stridente, fie la
nivelul prezenței unor surse de generare a unor impulsuri de intensitate apreciabilă, deși, și în
acest caz putem vorbi de existența unui Eu imatur, incapabil să integreze aceste impulsuri. Din
acest motiv, angoasa pacientului cu nivel moderat de integrare structurală este localizată la
nivelul fricii față de intensitatea impulsurilor sale dar și față de pierderea unui obiect important
care l-ar vulnerabiliza și mai mult.
Nivelul scăzut
Pentru nivelul scăzut de integrare structurală, specifică este accesibilitatea redusă a
resurselor de reglare psihică. Vulnerabilitatea evidentă a Sinelui determină o impulsivitate
accentuată direcționată spre exterior, ceea ce face ca prezența conflictelor intrapsihice să fie
nesemnificativă sau foarte redusă. Această vulnerabilitate constituie de altfel sursa angoasei
manifestată în termenii fricii de anihilare a Sinelui.
Contratransferul este dificil de gestionat, fiind influențat de intensitatea emoțiilor.
Statornicirea unui Sine firav face ca manifestările emoţionale să se perpetueze în timp, ceea ce
implică un efort sporit al terapeutului care trebuie să inducă pacientului resurse de
desensibilizare fie şi temporare.
Nivelul dezintegrat
 Caracteristicile nivelului dezintegrat sunt:
- sinele şi obiectul sunt aparent confundate;
- incapacitatea de atribuire personală a responsabilităţii propriilor acţiuni;
- limitarea severă a funcţiilor structurale.
Frica este exteriorizată şi poate fi amplificată de teama disoluţiei Sinelui şi a pierderii Eului.
Axa V DSM IV / ICD 10 (WHO, 1993a), (WHO, 1993b), (WHO, 1993c), (WHO, 1993d)
– furnizează informații legate de simptome și comportament. Cadrul de raportare a tulburărilor
psihice și psihosomatice este prezentat în anexa I.

Proceduri de aplicare a interviului

Caracterul complex și multiaxial al interviului OPD2 (conținutul interviului OPD2 este
prezentat în anexa A) induce anumite constrângeri și proceduri în modul de colectare a
informațiilor. Abilitatea intervievatorului trebuie să fie suficient de pronunțată pentru ca
informațiile să poată fi colectate pe durata a circa 90 de minute de interviu.
Un principiu de bază în filozofia de aplicare a interviului este alternarea tiparului
exploratoriu cu tiparul dinamic relațional. Ecartul structural – exploratoriu este completat de
următoarele tipuri de proceduri:
- Procedura de interviu liber care are ca țintă surprinderea dezvoltărilor interioare și
tiparele relaționale promovate de pacient;
- Procedura de interviu moderat structurat unde intervențiile intervievatorului sunt
minimale și orientate în direcții specifice (detalieri biografice, detalieri legate de
introspecții relaționale, percepții etc.);
- Procedura de interviu structurat destinată surprinderii și aprofundării
particularităților simptomelor clinice.
Un alt principiu în realizarea interviului OPD2 vizează climatul în care acesta se desfășoară,
climat care trebuie să fie dominat de o atitudine deschisă. În vederea unei expuneri cât mai
comprehensive, pacientul va stabili importanța fiecărui conținut tematic, va decide temele pe
care dorește să le expună mai consistent dar și temele pe care le consideră mai puțin importante.
Demersul de refacere a structurilor psihice alterate, prin implicarea manifestă a transferului
și contratransferului, amplifică importanța interviului nestructurat. Chiar și la acest nivel se
poate interveni cu strategii psihodinamice de clarificare, confruntare și interpretare. Rolul
acestor strategii este de a clarifica pacientul, în ordinea strategiilor menționate, asupra
aspectelor particularizante, interioare, trecând de la nivelurile realiste la specificitatea
proceselor inconștiente care le determină. Practic, la acest nivel se construiesc ipoteze
referitoare la disfuncțiile relaționale și conflictele interioare unde aspectele nonverbale dar și
cele ce exced expunerilor verbale au o importanță deosebită.
Investigarea structurii psihice se bazează pe un fundament implicit determinat de
interpretarea modului în care pacientul reușește să gestioneze stresorii sau conflictele interne.
Structura depinde însă explicit de resursele psihice disponibile ale pacientului care conferă
acestuia, capabilități de control și de percepere a Sinelui, a mediului etc.
În procedura de interviu moderat structurat intervievatorul tratează domeniile tematice
ale pacientului, tiparele relaționale și percepția. Pentru percepție și tipare relaționale, OPD-ul
fixează diagnostice specifice și obligatorii.

Fazele interviului
Procedura de interviu OPD cuprinde 5 faze:
- Faza inițială;
- Investigarea episoadelor relaționale;
- Investigarea percepției de sine, a domeniilor subiective și obiective ale vieții;
- Investigarea percepției obiectelor, a domeniilor subiective și obiective ale vieții;
- Motivația pentru psihoterapie, premisele tratamentului, capacitatea de insight.
Observațiile notate de psihoterapeut pe parcursul derulării fiecărei faze, alături de
aprecierile legate de transfer și contratransfer, constituie o bază informațională solidă pentru
stabilirea diagnosticului și identificarea direcției corespunzătoare de tratament.

Faza initială
Faza iniţială a interviului trebuie să deschidă posibilitatea manifestării unor relaţii
corespunzătoare de transfer şi contratransfer care să conducă la stabilirea corectă a
diagnosticului ICD 10. Informaţiile necesare pentru identificarea diagnosticului sunt preluate
din relatările problemelor expuse de pacient şi completate de manifestările scenice. În această
fază, terapeutul trebuie să evalueze gradul de severitate al afecţiunii psihice, trăirea subiectivă
a bolii, situaţia actuală de viaţă cu toate aspectele ce decurg din aceasta, capacitatea de percepere
a sinelui, experienţele de viaţă, şi, în măsura posibilului, episoadele relaţionale, conflictele, fără
a intra însă în detaliile acestora.

Investigarea episoadelor relaţionale

Interesul pentru această fază este reprezentat de identificarea tiparelor relaţionale
(stereotipii, similarităţi determinate de suprageneralizare), disfuncţii relaţionale manifestate
prin discontinuităţi, disonanţe, capacitatea pacientului de a discrimina obiectele etc.
 Investigarea episoadelor relaţionale, din perspectiva terapeutului, se realizează pe
principiul aproximărilor succesive, pornind de la episoadele relaţionale actuale în care se
identifică poziţionarea pacientului faţă de obiectele sale, germenii disfuncţiilor relaţionale
reprezentate de aştepări şi temeri, poziţionarea celorlalţi faţă de pacient, tipare relaţionale
repetitive etc. În vederea obţinerii unei imagini corecte a dinamicii relaţionale, terapeutul
trebuie să recurgă la analiza simultană atât a experienţelor relaţionale curente şi anterioare cât
şi a aspectelor ce se manifestă la nivelul transferului şi contratransferului.

Investigarea percepției de sine, a domeniilor subiective și obiective ale vieții

Cea de a treia fază a interviului furnizează informaţiile necesare pentru evaluarea
conflictelor şi structurii pacientului. Se are în vedere capacitatea pacientului de a se descrie şi
delimita de obiectele sale. Sunt abordate pe larg aspecte legate de pecepţia de sine în context
biografic şi social, aspecte referioare la familie, la mediul social (loc de muncă, colegi, prieteni),
la adaptabilitate de unde se pot desprinde informaţii legate de conflictele ce guvernează viaţa
pacientului.

Investigarea percepției obiectelor, a domeniilor subiective și obiective ale vieții

În această fază se urmăreşte surprinderea aprofundată a relaţiilor pacientului cu ceilalţi.
Intervievatorul trebuie să coreleze afirmaţiile pacientului din faza iniţială a interviului cu cele
relatate în această fază. În acest scop pacientul este solicitat să descrie relaţiile de obiect.

Motivația pentru psihoterapie, premisele tratamentului, capacitatea de insight

Această etapă de interviu folosește sinteza aspectelor constatate în legătură cu conflictele
intrapsihice, nivelul de integrare structurală, trăirea subiectivă a bolii pentru a testa tipare de
intervenție în vederea orientării pacientului spre zonele problematice constatate. De un real
folos pentru terapeut sunt constatările legate de transferul și contratransferul manifestat pe
parcursul interviului. Totodată, este testată capacitatea pacientului de a urma un tratament
terapeutic, folosind intervenții calibrate la nivelul de structurare al pacientului.

Observația clinică
Informația scenică afișată în timpul interviului OPD2 este de natură să ghideze
intervievatorul spre aprofundarea unor insighturi sensibile ale pacientului. Pentru obținerea
unor informații relevante este necesar ca relația transfer-contratransfer să ofere o ambianță cât
mai naturală pacientului astfel încât jocul scenic să nu fie afectat de experiența interviului.
Principalele informații scenice (Weiss, J., Sampson, H., 1986) pe fiecare axă și pe fiecare
construct sunt prezentate în anexa D.
 Structura interviului psihodinamic
„Axa I
Trăirea și prezentarea bolii / tulburării
Suferința subiectivă, prezentarea acuzelor și a problemelor
Întrebări introductive
1. Descrieți cu propriile cuvinte acuzele și problemele pe care le simțiți.
2. Care este motivul pentru care considerați că aveți nevoie de aceste ședințe?
3. Cât de puternic considerați că vă afectează viața această tulburare?
4. Care este gradul de severitate pe care considerați că îl are această tulburare în ceea ce
privește afectarea vieții personale, sociale și profesionale?

Întrebări de aprofundare
1. Cât de puternic considerați că vă afectează viața această tulburare?
2. Care este gradul de severitate pe care considerați dumneavoastră că îl are această
tulburare, în ceea ce privește afectarea vieții personale, sociale și profesionale?

Concepția pacientului asupra bolii

1. Care este explicația pe care vi-o oferiți dumneavoastră pentru aceste simptome?
2. Medicina psihosomatică încearcă, printre altele să stabilească o legătură între, de
exemplu, stresul resimțit la nivel psihic și bolile fiziologice. Vă puteți imagina că în
cazul bolii dumneavoastră există o asemenea legătură?

Concepția pacientului cu privire la schimbare și tratamentul dorit

1. Ce anume considerați că v-ar putea ajuta să vă simțiți mai bine?
2. Considerați că psihoterapia ar fi un tratament adecvat pentru dumneavoastră?

Resurse pentru schimbare și posibile obstacole în procesul de schimbare, resurse

personale, sprijin social, posibile beneficii secundare ale bolii

1. Ce anume sau cine anume vă ajută să gestionați boala?

2. Puteți să descrieți puțin mai detaliat modul în care familia dumneavoastră reacționează
de fiecare dată când se intensifică durerea?
3. Ați spus că ați mai avut simptome similare în trecut. Ce făceați atunci ca să vă simțiți
mai bine?
4. Sunteți înscris pentru a primi ajutor social pentru boală? Cum s-ar schimba situația
dumneavoastră dacă ați primi pensia de ajutor social?
5. Aveți o asigurare care acoperă costurile internărilor?
6. Ați aranjat ca cineva să vă supravegheze domiciliul în timp ce sunteți internat?

Axa II
 Episoade relaționale
1. Menționați persoanele importante din viața dumneavoastră.
2. În cazul în care pacientul a menționat persoanele importante din viața sa se continuă
cu întrebări suplimentare de genul:
- Nu îmi pot imagina foarte exact cum ar decurge o relație cu o persoană de
tipul X, îmi puteți descrie o situație în care X se comportă într-o manieră
anume, care vă provoacă un distres pronunțat sau care vă face să vă simțiți
atacat de el?
- Dacă nu apar informații suficiente despre relațiile relevante din viața
pacientului atunci se continuă cu întrebările:
o Care este cea mai importantă persoană din viața dumneavoastră?
o Care este persoana pe care o simțiți cea mai apropiată?
o Ați putea să îmi descrieți o situație specifică în care erați împreună
cu X și vă simțeați stresat în mod special?
o Ați putea să-mi spuneți la ce vă așteptați din partea sa în acel moment
sau care era lucrul pe care vă așteptați să îl facă în acel moment, de
care vă era frică?
o ....ce a făcut în acel moment sau a gândit / simțit?
o ....ceea ce dumneavoastră simțeați / gândeați în acel moment și ceea
ce ați făcut?
o Ați spune că persoanele reacționează față de dumneavoastră
întotdeauna la fel?
o Eu am impresia că dumneavoastră vă comportați astfel tocmai din
cauză că, poate la nivel inconștient, vă este teamă să nu...

Axa III
Individuație versus dependență
1. Sunteți genul de persoană care caută o relație foarte apropiată sau mai degrabă aveți
nevoie de spațiul dumneavoastră și independență?
2. De câtă apropiere și cât contact cu celelalte persoane considerați că aveți nevoie? Cât
spațiu personal preferați să vă rezervați în cadrul unei relații?
3. Puteți să vă relaxați de unul singur și să vă simțiți bine astfel?
4. Este adevărat că vă simțiți bine doar atunci când sunteți în compania altor persoane?
5. Cum v-ați simțit în momentele de schimbare a vieții? Cum a fost atunci când v-ați mutat
prima oară din casa părinților, când ați schimbat primul serviciu, când v-ați despărțit
de prima iubire sau când v-ați mutat singur?
6. Este mai important să fiți în preajma colegilor față de care vă simțiți mai apropiat sau
să avansați în carieră, cu posibilitatea de a schimba firmele și a lucra într-un mediu
mai competitiv, dar ocupând o poziție mai bine plătită?
7. Cum trăiți perioadele de boală din viață atunci când trebuie să depindeți de ceilalți
pentru a vă oferi îngrijirea necesară?
8. Faptul că aparțineți unor diverse asociații sau comunități vă face să vă simțiți mai bine?
9. Cunoașteți sentimentul acesta din timpul unei relații, când se pare că partenerul s-a
apropiat prea mult de dumneavoastră și s-a creat o legătură prea strânsă? V-a făcut
vreodată să vă simțiți sufocat sau blocat?
10. Vă simțiți mai bine atunci când sunteți singur?
11. Vă simțiți imediat singur, duceți lipsa companiei altora atunci când se întîmplă să fiți
singur o perioadă de timp?
12. Vi se face ușor dor de casă?
13. Din descrierile dumneavoastră, mi-am format impresia că sunteți genul de persoană
care consideră foarte important spațiul personal și un grad mai scăzut de intimitate
într-o relație, ca și cum ați prețui mai degrabă independența proprie decât relația în
sine. Este o impresie corectă?
14. Ultimul interviu mi-a relevat faptul că dumneavoastră vă simțiți cel mai bine atunci
când sunteți într-o relație apropiată cu ceilalți. Cum vi se pare această observație?

Submisivitate versus control

1. Cât de importante sunt regulile și ordinele în viața dumneavoastră?

2. Este adevărat că vă place / displace să vă supuneți regulilor sau normelor impuse?
3. Este adevărat că vă place / displace să dați tonul discuțiilor cu ceilalți?
4. Cum faceți față ordinelor și regulilor în general?
5. Cum reacționați atunci când cineva se îndoiește de regulile și normele impuse de
dumneavoastră?
6. Ați întâlnit des în viață situații conflictuale cu persoane autoritare?
7. Este adevărat că doriți să aveți dreptate cel mai des, atunci când există discuții
divergente de opinie?
8. Se întâmplă des să vă spună alții că sunteți de neclintit sau, dimpotrivă, că
întodeauna adoptați calea celei mai slabe rezistențe?

Nevoia de îngrijire versus autosuficiență

1. Simțiți deseori că celorlalți nu le pasă suficient de dumneavoastră?

2. Sunteți genul de persoană care face foarte multe pentru ceilalți, însă nu cere nimic
înapoi?
3. Vă simțiți confortabil să solicitați ajutorul cuiva?
4. Cum vă simțiți atunci când cineva dorește să vă facă o favoare, să aibă grijă de
dumneavoastră sau să vă gătească?
5. Este cel mai important pentru dumneavoastră să fiți alături de persoanele dragi atunci
când acestea au nevoie de ajutorul dumneavoastră, fără să țineți cont de propriile
nevoi?
6. Vă doriți să aveți parte de mai mult sprijin și de mai multă siguranță?
7. Vi se pare greu să renunțați la anumite persoane din viața dumneavoastră?
 Conflictul legat de stima de sine
1. Vă simțiți în mod frecvent inferior celorlalți?
2. Se întâmplă să percepeți situații / gânduri / sentimente de care vă este rușine?
3. Vi s-a spus vreodată că aveți o părere prea bună despre dumneavoastră?
4. Mi se pare că dumneavoastră sunteți o persoană foarte sigură pe sine. Există totuși
situații în care nu vă simțiți atât de stăpân pe propriile forțe?
5. Vă simțiți adesea admirat de către ceilalți?
6. Cum vă simțiți atunci când sunteți în centrul atenției, în timpul unei întâlniri?
7. Există ceva anume care vă lezează sau vă irită în mod special?

Conflictul legat de vinovăție

1. Mi se pare că dumneavoastră tindeți să căutați vinovați sau persoane responsabile,
indiferent de situație; căutați această vină în dumneavoastră, în ceilalți, în circumstanțe
externe, de exemplu la locul de munca etc.
2. Vă asumați responsabilitatea pentru partenerul dumneavoastră, părinți, copii atunci
când aceștia întâmpină un eșec sau considerați că ei sunt de vină, atunci când vă simțiți
rău?
3. Cum faceți față situațiilor când altcineva dă vina pe dumneavoastră pentru o anumită
greșeală, vă apărați sau vă asumați vina?
4. Sunteți deranjat de gânduri care se învârt în jurul faptului că v-ați comportat greșit față
de altcineva sau că alții nu au avut un comportament corect față de dumneavoastră?
5. Aveți tendința să acceptați ușor bolile, să treceți ușor peste perioadele în care sunteți
bolnav sau să suferiți foarte mult și să îl invinuiți pe medic că nu este capabil să vă
ajute?

Conflictul oedipian

1. Ați putea vă rog să îmi exemplificați modul în care decurg relațiile cu părinții
dumneavoastră / frații / partenerul / colegii de serviciu?
2. Vă rog să îmi explicați prin exemple specifice cum relaționați cu propriul corp, cu
sexualitatea dumneavoastră, cu rivalitățile din viața dumneavoastră? Cum le
gestionați? Cât de mult le apreciați?
3. Puteți să-mi spuneți în ce măsură vă simțiți acceptat ca bărbat / femeie și dacă simțiți
că atrageți într-o măsură satisfăcătoare atenția persoanelor din jur? În ce măsură vă
face plăcere acest lucru?
4. Vă rog să îmi exemplificați cum priviți boala, cum o gestionați?
5. Este greșită impresia mea că vă considerați o persoană neatractivă și că aveți tendința
de a vă izola de contactul social?
6. Am impresia că dumneavoastră sunteți o persoană care dorește să aibă parte de foarte
multă armonie și înțelegere în relațiile personale, în relația cu părinții și cu persoanele
 foarte apropiate și stabilind acest nivel de armonie, încercați să evitați posibile tensiuni
sau conflicte nedorite. Cum vi se pare această observație?
7. Sunt de părere că dumneavoastră puneți foarte mult preț pe siguranță, pe confort în
relațiile sociale, mai degrabă decât pe propria atractivitate sau dorință pe care o
inspirați altora. Cum vi se pare această impresie despre dumneavoastră?
8. Am impresia că tindeți să excludeți erotismul, sexualitatea și rivalitatea din viața
dumneavoastră, probabil din cauză că vă este frică de situația în care nu sunteți
considerat în mod special atractiv. Ce părere aveți despre această observație?
9. Cum vă simțiți când vă gândiți că cineva s-ar putea să vă dorească foarte mult sau când
se pune problema ca dumneavoastră să doriți pe cineva foarte intens?
10. Vă percep corect atunci când spun că, în mod general, vă considerați o persoană
puternică, superioară și atractivă, în mod special, și că nu aveți dificulatăți
semnificative de a atrage atenția și a vă asuma un rol principal în interacțiunile cu
ceilalți?
11. Am înțeles corect că este foarte important pentru dumneavoastră să vă simțiți apropiat
emoțional față de mama dumneavoastră / tatăl dumneavoastră și că uneori, chiar și la
vârsta adultă, vă aflați în competiție cu frații dumneavoastră pentru a câștiga
afecțiunea părinților?
12. Am impresia că dumneavoastră doriți, în mod frecvent, să le demonstrați celorlalți că
sunteți mai bun, mai capabil sau mai dezirabil decât ei și că acest lucru duce la tensiune
resimțită în relația cu ceilalți și la reproșuri din partea lor, că sunteți prea egoist. Ce
părere aveți despre această observație?
13. Din ce am discutat, am înțeles că dumneavoastră puneți un preț foarte mare pe
imaginea dumneavoastră, pe modul în care arată corpul dumneavoastră și pe îngrijirea
pe care o acordați acestuia în mod constant și acest lucru este din cauză că doriți să fiți
cât mai atractiv posibil și să fiți perceput ca superior celorlalți. Ce părere aveți despre
impresia pe care mi-am creat-o din ceea ce mi-ați spus despre dumneavoastră?
14. Înțeleg că pentru dumneavoastră boala este un eveniment dramatic și vă doriți ca în
momentele în care sunteți bolnav să primiți toată atenția necesară din partea medicilor
și a familiei dumneavoastră, însă de foarte multe ori, sunteți dezamăgit de calitatea
serviciilor medicale de care beneficiați.
15. Mi se pare că dumneavoastră aveți nevoie să căutați în mod repetitiv acceptarea și
recunoașterea din partea celorlalți, probabil și din cauză că nu sunteți foarte sigur dacă
sunteți atât de atractiv, capabil și dezirabil pe cât vă simțiți.
16. Înțeleg că pentru dumneavoastră sexualitatea este foarte importantă și că
dumneavoastră cautați recunoașterea și confirmarea atractivității sexuale, în relațiile
intime pe care le întrețineți, însă, totodată, am impresia că nu sunteți întru totul capabil
să vă simțiți împlinit din acest punct de vedere.
17. Cum ați privi puterea dumneavoastră de atracție erotică, sexuală și performanța
dumneavoastră ca amant dacă acestea ar fi supuse unei provocări externe? Cum ați
reacționa?
 Conflictul legat de identitate

1. Aveți senzația că sunteți împărțit în două roluri pe care trebuie să le jucați în mod
constant?
2. Înțeleg că există situații în care ideile pe care le aveți despre dumneavoastră se află
într-un conflict atât de puternic, încât nu sunteți tocmai sigur care sunt lucrurile care
vă caracterizează ca persoană. Ce părere aveți despre observația aceasta?
3. Cunoașteți sentimentul de a avea idei conflictuale în legătură cu o anumită carieră pe
care doriți să o alegeți sau un stil de viață anume care vi s-ar potrivi?

Percepția conflictelor și a afectelor supusă apărărilor

1. Puteți să îmi exemplificați câteva situații în care ați reacționat deosebit de puternic din
punct de vedere emoțional?
2. Din ceea ce îmi spuneți am impresia că viața dumneavoastră se derulează fără
probleme, foarte lin și fără prea multe suișuri și coborâșuri resimțite la nivel emoțional.
Acesta este modul în care vă trăiți viața?
3. V-a mai spus cineva până acum că sunteți o persoană extrem de rațională sau că uneori
nu afișați nicio emoție legată de discuția pe care o purtați?
4. Am impresia că dumneavoastră faceți tot posibilul pentru a elimina rapid posibilele
dificultăți și probleme resimțite în relația cu ceilalți, în loc să vă permiteți să trăiți
emoțiile în intensitatea lor maximă. Dumneavoastră cum priviți acest lucru?
5. Am observat că pentru dumneavoastră este foarte important să întrețineți relații cât mai
armonioase cu persoanele semnificative din viața dumneavoastră și să evitați, pe cât
posibil, orice conflict major, care s-ar putea manifesta în relație cu acestea. Este greșită
observația mea?
6. Vi s-a întâmplat până acum să conștientizați că, în relație cu ceilalți, dumneavoastră
tindeți să vă asumați mai degrabă un rol rațional, în timp ce lăsați persoanelor cu care
interacționați rolurile mai emoționale?
7. Vă surprinde uneori reacția irațională, emoțională, vehementă a celor din jur?
8. Am impresia că dumneavoastră sunteți convins că există soluții raționale pentru orice
problemă, indiferent de natura sa. Cum vi se pare această observație?

Conflictul actual

1. A existat până acum un eveniment major în viața dumneavoastră care să vă provoace

un nivel semnificativ de distres și care s-a manifestat în perioada în care au apărut
acuzele dumneavoastră?
 Axa IV
Abilități cognitive: percepția sinelui
Intervenții introductive
1. Mi-ați spus deja destul de multe despre dumneavoastră. Poate ați vrea să vă descrieți
încă o dată într-o manieră care să mă facă să înțeleg mai ușor ce fel de persoană sunteți.
2. Puteți să-mi descrieți ce simțiți în această situație?
3. Nu îmi pot imagina exact această latură a caracterului dumneavoastră, ați putea să-mi
spuneți mai multe despre asta?
4. Vi se întâmplă uneori să nu fiți sigur de ceea ce simțiți în acel moment?
5. Sunteți capabil să reflectați asupra propriei persoane? Există situații în care nu reușiți
să o faceți?

Intervenții aprofundate
1. Tocmai v-ați descris două laturi distincte: cum reușiți să îmbinați aceste două
caracteristici diferite ale persoanei dumneavoastră?
2. Observați faptul că aveți anumite dificultăți de a vă descrie ca persoană? Este oare
posibil să cereți părerea celorlalți din cauză că nu sunteți sigur ce se întâmplă în
interiorul dumneavoastră sau pentru că nu știți ce ar putea fi mai bine pentru
dumneavoastră?
3. Ceea ce tocmai mi-ați descris pare să însemne că nu sunteți sigur cine sunteți
dumneavoastră de fapt.
4. Se pare că X,Y vă percepe cu totul altfel decât vă percepeți dumneavoastră.
5. Am impresia că dumneavoastră vă priviți și vă prezentați în moduri foarte diferite în
diverse situații. Faceți acest lucru pentru a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine?
6. Este adevărat că, după ce vă decideți să faceți ceva concret, nu mai aveți asemenea
sentimente de tensiune și îngrijorare?
7. Aceste sentimente par să fie absolut insuportabile pentru dumneavoastră, atât de
puternic le trăiți, încât parcă nici nu vă doriți să le discutăm împreună.

Abilități cognitive: percepția obiectelor

Intervenții introductive
1. Ați menționat în mod repetat persoana XY. Puteți să mi-o descrieți într-un mod în care
să îmi pot crea o imagine clară despre ea?
2. Nu pot să îmi imaginez această latură a lui XY foarte clar. Îmi puteți spune mai multe
despre ea?
3. Cum ați descrie persoana XY în comparație cu dumneavoastră?
4. Unele persoane au o capacitate de înțelegere foarte dezvoltată a naturii umane.
Considerați că și dumneavoastră aveți această capacitate? Puteți să-mi dați un
exemplu?
 Intervenții aprofundate
1. Spuneați că XY este...., oare are și alte calități?
2. Tocmai mi-ați relatat că XY este ...., însă această descriere a sa nu corespunde cu ceea
ce mi-ați relatat mai devreme despre el. Cum vă explicați acest lucru?
3. În acest episod al relației cu XY pe care tocmai mi l-ați descris, am impresia că nu ați
înțeles întocmai ceea ce el și-a dorit. Cum vi se pare această observație?
4. Când îl descrieți pe XY, am impresia că imaginea pe care o aveți despre el suferă
anumite modificări în funcție de starea dumneavoastră afectivă. Credeți că este posibil
să fie așa?
5. Este posibil ca, de fiecare dată când cineva deține această caracteristică, să trageți în
mod automat o serie de concluzii negative despre acea persoană, fără să fiți capabil să
conștientizați cum stau lucrurile în realitate și în mintea dumneavoastră?

Abilități de autocontrol: autoreglarea

Intervenții introductive
1. Cum reușiți să gestionați tensiunea atunci când aceasta se acumulează în interior?
2. Ați putea descrie o situație în care a trebuit să vă confruntați cu sentimente foarte
puternice? Care erau aceste sentimente? Cum le-ați gestionat?
3. Sunteți familiarizat cu sentimentul de schimbare subită a dispoziției?
4. Cum reacționați când cineva vă insultă?
5. V-ar plăcea uneori să fiți mai spontan decât sunteți acum?
6. Aveți uneori sentimentul că toată lumea s-a aliat împotriva dumneavoastră?
7. Unele persoane sunt capabile să se reechilibreze psihic, cum ar fi de exemplu, în
situațiile jenante. Cum priviți dumneavoastră această informație? Sunteți de părere că
este nevoie de mai mult timp pentru a reuși să revenim la nivelul de echilibru?

Intervenții aprofundate

1. Uneori am impresia că sunteți copleșit de emoții și că faceți tot ce puteți doar ca să

vă mențineți capul deasupra apei și să supraviețuiți acestor stări emoționale.
2. Poate că uneori vă eschivați de la o confruntare cu mine fiindcă nu doriți să continui
să vă întreb despre detalii legate de acest subiect.
3. Dumneavoastră vă descrieți ca încrezător în propriile abilități și independent, însă
din situația pe care tocmai ați descris-o reiese în mod evident faptul că ați primit o
lovitură brutală.
4. Momentan sunt surprins din cauza reacției dumneavoastră foarte puternice,
deoarece nu mi-ați dat niciun indiciu, acum câteva secunde, că vă simțiți atât de
iritat de ceea ce tocmai discutam.
5. Adineauri am avut senzația că v-ați simțit lezat de ceea ce tocmai v-am spus. A fost
o senzație corectă din punctul dumneavoastră de vedere?
6. Vi s-a întâmplat vreodată să reacționați impulsiv într-o situație similară cu aceasta,
din cauză că nu mai puteați să suportați emoțiile pe care le trăiați în acel moment?
 7. Am impresia că nu mai suportați să simțiți emoțiile acestea. Aș vrea să încercăm să
ne gândim amândoi la ce anume este atât de insuportabil la situația în care vă aflați.
8. În momentul în care deveniți extrem de enervat, în legătură cu o anumită situație și
simțiți niște emoții foarte puternice, durează mai mult timp până reușiți să vă liniștiți
și să deveniți din nou calm?
9. Vi se întâmplă uneori să vă simțiți atât de jignit, încât să rupeți orice legătură cu
persoana care v-a provocat acele emoții atât de negative?

Abilități de reglare: reglarea relației cu obiectul

Intervenții introductive
1. Cum vă comportați atunci când sunteți confruntat cu o situație de conflict de interese
cu cineva?
2. Întâmpinați dificultăți de a vă imagina cum va reacționa altcineva față de
dumneavoastră?
3. Cum ați reacționa dacă cineva ar fi capabil să vă înfurie puternic?
4. Vă vine greu să faceți compromisuri?
5. Uneori ne confruntăm cu situații de viață în care unul dintre noi doi trebuie să facă un
compromis care în orice circumstanțe este greu de acceptat. Cum vi se pare această
situație?

Intervenții aprofundate
1. Am impresia că uneori sunteți foarte copleșit de emoțiile dumneavoastră, într-atât de
mult încât nu puteți să vă separați sentimentele de relația cu XY.
2. Modul în care ați spus acest lucru semnalează faptul că vă imaginați că posibilele
consecințe ale acțiunilor dumneavoastră ar fi exagerate.
3. E posibil, oare, ca uneori să trebuiască să vă controlați foarte tare astfel încât să nu vă
scape o serie de cuvinte, pe care le veți regreta mai târziu?
4. Vă simțiți ca și cum vi s-a făcut o nedreptate însă modul în care relatați acest fapt
sugerează că partenerul dumneavoastră a reacționat atât de violent la adresa
dumneavoastră, deoarece tocmai v-ați descărcat furia asupra lui. Ce părere aveți
despre asta?
5. Sună ca și cum nu ați vorbi despre dumneavoastră acum, fiindcă încercați să nu fiți o
povară pentru nimeni.
6. Putem să ne imaginăm că și ceilalți fac compromisuri în care pierd unele beneficii și
câștigă altele. Vi s-a întâmplat vreodată să trăiți o asemenea situație?
7. Este oare posibil că, dacă vreo persoană vă adresează o cerere, să vă simțiți privat de
drepturile și libertățile personale?

Abilități emoționale: comunicare internă

Intervenții introductive
1. Vă amintiți conținutul viselor dumneavoastră?
2. Este ușor să vă dați seama ce se petrece în interiorul dumneavoastră?
3. Cât de bine considerați că vă cunoașteți propriile nevoi?
4. Sunteți uneori ajutat de către imagini internalizate, care vă spun ce anume trebuie să
faceți?
5. Vă simțiți îmbogățit și împlinit de afectele dumneavoastră sau, mai degrabă, considerați
că ele nu fac decât să vă irite și să vă limiteze experiențele?
6. Cât de bine considerați că trăiți senzațile din propriul corp?
7. Corpul dumneavoastră și modul în care vă raportați la el au un rol important pentru
dumneavoastră?

Intervenții aprofundate
1. Având în vedere lucrurile pe care mi le-ați relatat mai devreme, am impresia că nu ați
înțeles chiar atât de bine de ce v-ați comportat astfel.
2. Modul în care descrieți această situație mă face să cred că nu vă simțiți confortabil cu
corpul dumneavoastră, ci mai degrabă îl simțiți rigid și vă simțiți blocat în el.
3. Am impresia că practicați foarte mult sport, în mod special atunci când mai degrabă
ați simți nevoia să plângeți.
4. Poate ați oferit din nou un răspuns atât de rapid, fără să vă asigurați că este răspunsul
adecvat, tocmai pentru că vă doriți să nu păreți prost sau ridicol.
5. Se pare că de foarte multe ori nu sunteți conștient de stările interioare pe care le trăiți.
6. Spuneți că nu visați niciodată nimic, însă nu știți de ce sau cum să interpretați acest
lucru.
7. Vă tratați corpul ca și cum ar fi un copil răzgâiat, care trebuie doar controlat într-un
mod mai eficient.
8. Am impresia că încercați să vă îndepărtați fantasmele și gândurile.

Abilități emoționale: comunicare cu lumea externă

Intervenții introductive
1. Vi se pare dificil să stabiliți contacte cu ceilalți?
2. Vă puteți imagina ceea ce simte o altă persoană, într-un moment anume?
3. Cât de bine considerați că puteți empatiza cu ceilalți?
4. Aveți dificultăți de exprimare a emoțiilor?
5. Mi-ați spus destul de multe despre dumneavoastră și totuși, încă nu am o imagine clară
despre ceea ce simțeați în momentul în care s-a întâmplat.....
6. Unele persoane reușesc să se descurce, indiferent de locul în care se află, și aceste
persoane, în mod obișnuit, sunt și foarte apreciate de ceilalți oameni. Vă regăsiți în
descrierea aceasta? În ce condiții vi se pare dificil să vă descurcați?

Abilități de atașare: obiectele interne

Intervenții introductive
1. Cum vă imaginați că ați face față unei situații stresante?
2. Ce ați face dacă ați întâlni dificultăți? Vă puteți aduce aminte ce v-a sfătuit o persoană
apropiată să faceți ?
3. Ați observat că în relațiile dumneavoastră tind să reapară aceleași probleme?
4. Cum vă simțiți atunci când sunteți singur?
5. Majoritatea dintre noi avem capacitatea de a ne aminti momentele plăcute din viața
noastră, petrecute alături de persoanele dragi nouă. Cum vă evaluați această
capacitate?

Intervenții aprofundate
1. Tocmai v-ați descris partenera. Descrierea ei sună foarte asemănător cu a fostei
prietene XY.
2. Mi-ați relatat că ați trăit cu XY. Au existat și momente semnificative? Ați putea să îmi
prezentați câteva astfel de momente?
3. Ați presupus că, în situația aceea, XY a simțit multă ostilitate față de dumneavoastră.
Cu toate acestea, ulterior s-a dovedit că de fapt nu era așa. Ce părere aveți despre asta
acum?
4. Am impresia că vă simțiți dezamăgit, în mod repetat.
5. Dintotdeauna ați avut expectanțe foarte mari față de dumneavoastră, chiar dacă
celelalte persoane din viața dumneavoastră nu v-au impus niciodată niște standarde
atât de extreme. Ce părere aveți, s-ar putea cumva să fi făcut asta din cauză că vă este
teamă să nu fiți judecat aspru de către ceilalți, fiindcă nu v-ați dat întotdeauna toată
silința să fiți cel mai bun?
6. Ceea ce mi-ați spus îmi transmite faptul că dumneavoastră considerați că v-ați neglija
interesele și pe dumneavoastră, dacă ar fi să faceți asta, la fel cum s-a întâmplat în
trecut cu părinții dumneavoastră.
7. Atunci când sunteți singur nu sunteți capabil să aveți grijă de dumneavoastră, ci tindeți
să cădeți în depresie, cum se mai întâmpla și în trecut, când erați lăsat singur toată
noaptea.
Abilități de atașare. Obiecte externe

Intervenții introductive

1. Ați spune despre dumneavoastră că sunteți genul de persoană care se atașează ușor de
alți oameni?
2. Cum trăiți separarea de o persoană dragă?
3. Vi s-a întâmplat vreodată să nu puteți să vă despărțiți de cineva, să nu puteți să rupeți
o relație cu cineva?
4. Sunteți capabil să dezvoltați relații apropiate sau până acum ați întâmpinat doar
eșecuri repetitive?
5. În situațiile dificile, puteți apela la ceilalți pentru ajutor?
6. Vi se par problematice situațiile în care trebuie să acceptați ajutorul celorlalți?
 7. Unele persoane pot să stabilească o legătură aparte cu partenerii lor, în timp ce alte
persoane consideră că este o încercare predispusă la eșec. Ce părere aveți despre acest
ultim tip de legătură?

Intervenții aprofundate

1. Mi se pare că ați părăsit o relație de fiecare dată când s-au ivit anumite conflicte cu
persoana cu care erați împreună. Evitați conflictele fiindcă nu știți cum să vă apărați
în fața celuilalt sau vă este în mod inexplicabil frică de certuri?
2. Am observat că evitați să trăiți orice sentiment în urma unei despărțiri în aceeași
manieră în care nu vă era permis să discutați despre emoții și sentimente cu mama
dumneavoastră, după ce tatăl a divorțat de ea.
3. Părerea mea este că v-ați impus să evitați relațiile intime, deoarece vă este frică să nu
vă pierdeți în persoana cu care vă împărțeați viața. Cum vi se pare observația aceasta?
4. Am impresia că tindeți să fiți foarte dependent de partenerul dumneavoastră fiindcă
aveți impresia că altfel nu ați reuși să vă descurcați de unul singur, că n-ați putea să
faceți față vieții fără partener.
5. Am observat că vă este foarte dificil să încheiați conversația cu mine, acum că timpul
ședinței s-a scurs.
6. Din câte îmi spuneți, înțeleg că evitați să vă luați rămas bun.
7. În mod evident vi se pare foarte dificil să vă implicați într-o relație la un nivel mai
avansat cu altă persoană. Aveți vreo idee legată de legătura ce se poate creea între
comportamentul acesta la momentul prezent și experiențele din trecutul
dumneavoastră?” (Oprea Aron, Dumitru, Boutiere, & Hum, 2012)

Analiza semanticii latente

Analiza semanticii latente (Latent Semantic Analysis – LSA) (Weng, C., Thompson, D.L.,
Haffner, P. et al., 2014), (Zhang, Y., Deng, I., Wei, B., et al., 2014), (Hui, P-Y., Meng, H.,
2014) este folosită în procesarea limbajului natural și urmărește identificarea relațiilor dintre
documente și cuvintele incluse. Relațiile se pot reprezenta prin matrici de tipul:
 a1,1......a1,n 
 
t T   ................ 
 am ,1......am,n 
 

Aparițiile termenului i în fiecare document este descrisă de vectorul:

tiT   ai ,1........ai ,n 

Relația dintre documentul j și cuvintele pe care-l conțin este dată de vectorul coloană:
  a1, j 
 
d j   ... 
a 
 m, j 

Produsul scalar tiT t p evaluează corelația dintre cuvintele i și p.

 a p ,1 
 
. 
tiT t p   ai ,1.....ai ,n   . 
 
. 
a 
 p ,n 

Principala deschidere oferită de metoda LSA constă în posibilitatea oferirii unei măsuri a
similarității sensurilor cuvintelor în funcție de aparițiile acestora în diverse contexte de relatare.
În acest cadru, analiza face apel la statistica „tf-idf” care evidențiază cât de important este
un cuvânt într-un document sau într-o colecție de documente. Termenul tf(t,d) măsoară
frecvența brută a termenului t în documentul d. Pentru evaluarea acestei frecvențe se poate
folosi alternativ frecvența booleană definită astfel:
1 dacă t  d
tf  t , d   
0 dacă t  d

sau frecvența scalei logaritmice

1  log f  t , d  dacă t  d

tf  t , d   
0 dacă f  t , d  =0

Termenul idf(t,D) este destinat să măsoare informația furnizată de un cuvânt într-un document
sau într-o colecție de documente.
N
idf  t , D   log
d  D , t  d 
unde N reprezintă numărul de documente iar numitorul evaluează numărul de documente unde
apare termenul t.
Similaritatea “cosin”, folosită de LSA, măsoară similaritatea dintre doi vectori, exprimată
ca unghi.
A B
Similaritatea  cos  
A B

Similaritatea “cosin” este egală cu 0 dacă cei doi vectori, A și B, sunt ortogonali.
 Considerăm în continuare un vector vd care definește ponderile termenilor într-un
document:
vd  u1,d , u 2,d ,......, uP,d 

unde
D
ut ,d  tf  t , d   log
d  D, t  d 
Similaritatea între documentul dj și un corpus de termeni r poate fi calculată din relația:
P

u u ij ir
similaritatea  d j , r   i 1
P P

 uij2
i 1
u
i 1
2
ir

Folosirea unui singur document restrânge LSA la clasica analiză factorială.

Analiza de discurs tratată cu metoda LSA, ca formă de analiză factorială, oferă perspectiva
reprezentării corpusurilor mari de text în termenii ponderilor deținute de cuvintele conținute.
Un astfel de demers prezintă interes pentru ușurința calculării corelațiilor dintre cuvinte,
sugerând posibile stereotipii mentale în abordarea solicitărilor mediului. În acest context,
obținerea unor asocieri complete între corpusuri diferite de text poate fi explicată prin
similaritatea absolută a conținuturilor și ponderilor de cuvinte. Altfel exprimat, la nivelul
reprezentărilor, corpusurile de text se confundă. Dimpotrivă, asocierile nule care semnalează
independența corpusurilor poate sugera ideea activării unor procese inconștiente care
favorizează o formă particularizată a relaxării de idei ca atitudine de adaptare la mediu.
Aplicarea analizei semanticii latente la tematica tezei este interesantă pentru că permite
evaluarea depresiei ca stare morbidă în funcție de stările psihice rezultate din cuvintele folosite
în relatarea episoadelor de viață semnificative ale persoanei. În acest scop, este necesar un
demers de traducere a cuvintelor în stări psihice.
În capitolele următoare vom prezenta și detalia o cercetare calitativă, având ca obiectiv
identificarea de patternuri de conservare ale episodului depresiv.
Analiza Interpretativ Fenomenologica (I.P.A).
Analiza interpretativ fenomenologica (I.P.A) a fost dezvoltata ca o abordare distincta a
cercetarii calitative in psihologie, oferind atat o baza teoretica cat si un ghid metodologic-
procedural detaliat (Smith si colab., 1999). In scopul unei mai bune intelegeri a metodologiei
cercetarii de fata si a motivatiei alegerii acestei strategii de cercetare detaliez in cele ce urmeaza
principiile de baza si caracteristicile acestei metode.
Dezvoltarea si conturarea metodei este legata de numele psihologului britanic Jonathan
Smith si a fost utilizata pentru prima data in domeniul psihologiei clinice. Autorul afirma ca
“nu a inventat” cei trei termeni care definesc analiza interpretativ fenomenologica , “fiecare
dintre acestia avand o istorie intelectuala indelungata” ( Smith, 2004, p.40). In ultimul deceniu,
analiza interpretativ fenomenologica (I.P.A) a devenit o metoda consacrata in psihologia
calitativa, mai ales in Marea Britanie, dar s-a extins si in alte domenii de cercetare ( Eatough si
Smith, 2006, p.115).
Izvoare filosofice: Husserl si Heidegger.
Fenomenologia transcedentala, formulata de Husserl la inceputul secolului al XX-lea
studiaza lumea asa cum ni se prezinta ea noua, oamenilor si are ca deziderat intoarcerea la
lucrurile insesi. Este interesata mai degraba de felul in care fiinta umana percepe in anumite
contexte si in anumite momente decat de declaratii abstracte despre natura lumii in general.
Conform perspectivei fenomenologice, nu are sens sa ne gandim la lume, la obiecte si subiecte
ca fiind separate de experienta noastra fata de ea. Toate obiectele si subiectele trebuie sa ni se
prezinte ele insele drept ceva si manifestarea lor drept acel sau acest ceva constituie realitatea
lor la un anumit moment ( Willig, 2001, p.51).
Aparitia unui obiect ca si fenomen perceptual variaza in functie de locatia si contextul
observatorului,de unghiul perceptiei si foarte important, de orientarea intelectuala a
observatorului, de dorinte, teluri, emotii, judecati. Acest lucru este denumit “intentionalitate”
si permite obiectelor sa apara ca si fenomene. Dupa cum afirma Moustakas (1994), “persoana,
obiectul si lumea sunt componente inseparabile ale intelegerii”( Moustakas cit. in Willig, 2001,
p.51). In acest sens, semnificatia nu este ceva adaugat perceperii ca si lucru deja gandit, ci
perceptia este intotdeauna intentionara si de aceea este parte a experientei insasi.
Fenomenologia transcedentala recunoaste ca perceptia poate fi mai mult sau mai putin
influentata de idei, judecati si identifica strategii de a ne putea focaliza pe ceea ce exista inainte,
in sens fenomenologic pur (Husserl, 1931, cit. in Willig, 2001) si de a reflecta la ceea ce noi
aducem in actul perceptiei prin emotii, gandire, memorie, judecati. Dupa Willig, acest ultim
aspect “ contureaza implicatiile metodologice ale fenomenologiei” ( Willig, 2001, p.51).
Heidegger vede individul uman ca fiind o parte a realitatii si nu un Ego separat de lumea
inconjuratoare (separarea subiectului de obiect). Viziunea asupra individului uman ca parte a
realitatii, ca o realitate impamantenita, sofisticata, patrunsa de lumea in care traieste ii apartine
si lui Husserl, fondatorul abordarii fenomenologice si mentorul lui Heidegger. Husserl
contureaza intrebarea daca exista o realitate separata de noi ( si de gandurile noastre despre ea),
afirmand ca singurele cunostinte sigure si obiective pe care oamenii le-ar putea avea ar putea fi
atinse prin procese de constiinta ( deoarece trebuie sa intalnim inevitabil lumea prin acel
mediu). Intr-un sens mai profund, apreciaza Willig (2001), viziunea lui ne ofera posibilitatea
unei interpretari absolut noi a cuvantului “realitate” recunoscand astfel ca termenul deriva intr-
adevar din verbul care inseamna “ a gandi”. Aprofundand aceasta interpretare am putea sugera
ca “realitatea” este mai bine inteleasa ca insemnand ceva aproape de “ ceea ce se gandeste
despre lucruri in general” mai degraba decat “cum sunt lucrurile de fapt cand gandul este dat
la o parte” ceea ce inseamna ca vorbim despre interpretarea tipic moderna ( Willig, 2001).
Versiunea lui Heidegger asupra fenomenologiei pastreaza directivitatea intentionala ca fiind
esentiala activitatii umane, insa el respinge ideea ca intentionalitatea este mentala. El sugera
faptul ca gandul este trecator si ad-hoc in natura si este putin mai mult decat un aspect derivativ
al intentionalitatii generale pe care o aratam cand ne angajam activ in lumea din jurul nostru.
Smith (2008) afirma ca atunci cand suntem capabili sa ne integram cu succes intr-o situatie
anume, gandul este un aspect rar implicat – el devine necesar numai atunci cand ordinea
normala a lucrurilor decade si cand ne lovim de o problema anume. La baza acestui argument
sta viziunea lui Heidegger asupra persoanei ca fiind intotdeauna integrata in context. Suntem o
parte fundamentala a unei lumi pline de inteles si lumea semnificativa este de asemenea o parte
fundamentala a noastra. Natura umana, afirma Smith (2008) este sa fim intotdeauna undeva,
intotdeauna localizati si implicati intr-un context semnificativ.
Metoda fenomenologica: bazele ontologice si epistemologice ale investigarii persoanei in
context.
Metoda fenomenologica de a genera cunoastere implica trei faze distincte de
contemplare descrise de Moustakas ( cit. in Willig, 2001, p.52) dupa cum urmeaza: “timp”
(“epoch”), presupune suspendarea presupozitiilor, judecatilor si interpretarilor noastre pentru a
ne permite sa devenim complet constiente de ceea ce se afla de fapt inaintea noastra. A doua
faza, “ reductia fenomenologica” ( “ phenomenological reduction”) presupune descrierea
fenomenului care ni se prezinta in totalitatea sa, incluzand atat caracteristici fizice ca forma,
culoare etc. cat si caracteristici experientiale ca ganduri si emotii ce apar in constiinta noastra
in timp ce urmarim fenomenul. Prin reductie fenomenologica putem identifica partile care
compun felul in care noi experimentam fenomenul, ceea ce ni se permite sa constientizam ce
face o experienta ceea ce este. A treia faza, “ variatia imaginativa” (“ imaginative variation”)
consta in incercarea de a accesa componentele structurale ale fenomenului. Daca reductia
fenomenologica se refera la “ce?” constituie experienta, variatia imaginativa se intreaba “
cum?” sunt integrate pentru a ajunge la intelegerea esentei fenomenului.
Willig apreciaza ca probabil cel mai presant lucru pentru psihologie este sa admita ca
nu este de fapt posibil, chiar daca este dezirabil, sa ne departam pe noi insine si gandurile noastre
si sistemul nostru de valori de lumea inconjuratoare pentru a afla cum stau lucrurile de fapt intr-
un sens bine definit. Prigagine si Stengers ( cit.in Willig, 2001) ne indeamna sa luam mai
degraba ca o provocare ceea ce ei au numit “ asumptia mai degraba naiva a unei legaturi
directe dintre propria noastra descriere a lumii si lumea in sine”. Obiectivitatea ia astfel un
inteles mai subtil, in sensul ca, orice ar insemna realitatea, ea corespunde intotdeauna cu o
constructie activa intelectuala. Descrierile prezentate de stiinta nu mai pot fi separate in acest
punct de activitatea noastra de interogare, sustine Willig (2001).
Fenomenologia si psihologia.
Desi fenomenologia transcedentala a fost conceputa ca un sistem filosofic al gandirii,
recomandarile sale metodologice s-au dovedit a fi in interesul cercetatorilor stiintelor sociale in
general si al psihologiei in particular, datorita faptului ca fenomenologia se concentreaza asupra
continutului constiintei si a cunoasterii individuale a lumii.
Pionieratul in cercetarea fenomenologica empirica in psihologie s-a facut la
Universitatea Duquesne, SUA. Au urmat apoi cercetari fenomenologice extensive asupra “
sentimentului de a fi inteles” (Van Kaam, 1959), “invatare” (Giorgi, 1975, 1985), “victimizare”
(Fisher si Wertz, 1979), “furie” ( Stevick, 1971) s.a (citati in Willig, 2001, p.53). Desi orice
experienta umana poate fi subiectul analizei fenomenologice, exista insa diferente intre
fenomenologia transcedentala si utilizarea metodei fenomenologice in psihologie.
Spinelli, citat in Smith (2004), sublinia ca fenomenologia psihologica este mai
preocupata de diversitatea si variabilitatea cunoasterii experientei umane decat de identificarea
esentelor dupa cum sustine Husserl. De fapt este aproape unanim acceptat in domeniul
psihologiei faptul ca este imposibil sa suspendam toate preconceptiile noastre in cunoasterea
unui fenomen. Mai degraba, se incearca divizarea fenomenului care permite angajarea
cercetatorului intr-un proces de examinare critica, reflexiva a acestuia. Smith (2008) atrage
atentia asupra importantei de a diferentia contemplarea fenomenologica a unui obiect sau
eveniment asa cum se prezinta el cercetatorului, de analiza fenomenologica a relatarii unei
experiente particulare asa cum este prezentata cercetatorului de catre subiect. In cercetarea
fenomenologica in psihologie, relatarea participantului la studiu reprezinta fenomenul cu care
cercetatorul vine in contact si pe care il analizeaza (Smith, 2008).
Analiza interpretativ fenomenologica (I.P.A) si cercetarea calitativa in psihologie si in
psihologie clinica.
Decada anterioara a fost martora unei cresteri dramatice a utilizarii in cercetare a
metodologiei calitative in psihologie (Smith, 2008). Aceasta exploziea fost atat de ampla incat
importanta abordarilor privind metodologiile calitative este recunoscuta tot mai pregnant.
Astfel, diverse abordari calitative au diferite accente teoretice, metodologice si epistemologice
(Smith, 2004, p.40). diversitatea epistemologica a dus la reflectii asupra convergentei sau
divergentei anumitor abordari. Reicher ( cit. in Eatough si Smith, 2006) distinge intre cercetarea
experientiala (cu focalizare pe intelegerea, reprezentarea si interpretarea felului in care gandesc
oamenii, motivatia, comportamentul s.a) si cercetarea discursiva ( cu o focalizare pe felul in
care vocabularul construieste lumea oamenilor).
Analiza fenomenologica interpretativa apartine primei categorii, recunoscand in acelasi
timp importanta limbajului in influentarea modului in care oamenii percep experientele traite
iar cercetatorii inteleg interpretarea participantilor. Totusi ea nu este de acord cu pretentia
potrivit careia limbajul este singurul si principalul constructor al realitatii ( Eatough si Smith,
2006, p.115).
Accentul deosebit pus de I.P.A pe interpretare, atat a participantului cat si a
cercetatorului, denota faptul ca “ cognitia este vazuta ca o preocupare central analitica ceea ce
sugereaza o alianta teoretica cu paradigma cognitiva, dominanta in psihologia contemporana”
( Eatough si Smith, 2006, p.116). Asemenea psihologiei cognitive si cognitiei sociale, I.P.A
este preocupata de descoperirea relatiei dintre ceea ce cred oamenii, spun (relateaza) si fac
(comportament). Difera insa metodologia abordata in vederea explorarii acestei relatii. Daca
psihologia cognitiva, cel mai adesea continua sa aleaga o metodologie cantitativa si
experimentala, I.P.A se bazeaza pe o analiza calitativa de profunzime ( Smith, 2004, p.41).
I.P.A poate fi privita din doua perspective diferite si anume: din aceea a curentului
principal al psihologiei sau din aceea a psihologiei fenomenologice. Un efort mai mare a fost
depus in examinarea si explicitarea relatiei dintre I.P.A si curentul principal in psihologie. In
raport cu cel de-al doilea element, examinarea relatiei dintre I.P.A si alte ramuri ale psihologiei
fenomenologice, Smith apreciaza ca I.P.A face parte din abordari foarte strans legate care au ca
scop principal explorarea experientei personale traite, dar care au diverse accente sau sugereaza
tehnici pentru a face acest lucru. Printre aceste abordari inrudite sunt si cele ale lui Ashworth
(1999), Benner (1994), Giorgi (1985), Halling (1994), Moustakas (1994) si Van Manen (2002)
( citati de Smith, 2004, p.41).
Smith (2004) invita la o analiza a modului in care se schimba definitiile in timp; in acest
context, “nucleul cognitiv” al I.P.A poate fi vazut aproximativ la acelasi nivel cu conceptia
originala a psihologiei cognitive, asa cum apare ea definita de Bruner ca stiinta a semnificatiei.
In anii 1990, Bruner (cit. de Smith, 2004) se lamenta cu privire la viziunea psihologiei cognitive
ca stiinta a semnificatiei care a parut sa se piarda, de vreme ce ea a devenit de fapt stiinta
procesarii informatiilor. I.P.A impartaseste cu Bruner (1990) o viziune mai degraba a
psihologiei cognitive ca o stiinta a intelesului si interpretarii decat a unei stiinte a procesarii
informatiei ( Smith, 2004).
Abordarea I.P.A este asociata cu domenii de cercetare cu ar fi interactionismul
fenomenologic si simbolic care sustine ca oamenii nu sunt receptori pasivi ai unei realitati
obiective, ci mai degraba ei ajung sa interpreteze si sa inteleaga propria lume prin formularea
propriilor istorisiri biografice intr-o forma care are sens pentru ei (Brocki si Wearden, 2006,
p.88).
S-a sugerat ca I.P.A ar putea avea o legatura particulara cu psihologia clinica (Smith si
colab., 1999, p.410) si majoritatea lucrarilor publicate care au utilizat I.P.A au sustinut acest
lucru. In abordarea biomedicala a bolii, clinicienii au realizat importanta intelegerii perceptiilor
pacientilor cu privire la interpretarea experientelor lor corporale si a semnificatiilor atribuite (
Smith, 1999). Astfel, I.P.A permite explorarea experientelor subiective, descrierea acestora si
in final o intelegere mai profunda in privinta proceselor prin care persoanele dau sens propriilor
experiente.
In opinia lui Smith ( 1996, p.257) , acest mod de abordare “a suferit, pana de curand, o
neglijare din partea curentului principal al psihologiei clinice”.
Psihologia clinica a folosit initial abordari de cercetare cantitativa; adeptii I.P.A
argumenteaza ca studiile care intrebuinteaza metodologia calitativa ar putea completa studiile
cantitative tipice in aceasta disciplina. Smith si Osborn (2003, p.53) descriu I.P.A ca fiind “
utila in mod special in cazul preocuparii privind complexitatea, procesul sau inovatia”. Desi
se potriveste cu siguranta scopurilor cercetarii in psihologia clinica, aceasta metoda poate fi si
este utilizata si in alte domenii de cercetare in psihologie. Yardley considera ca aplicarea
metodologiei I.P.A intr-o arie restransa de cercetare ( psihologie clinica) se poate datora
utilizarii limitate a metodologiei calitative in psihologie in general si proliferarii
corespunzatoare a metodelor calitative in cercetarea sanatatii ( Yardley, 2000).
In plus, un alt motiv pentru utilizarea I.P.A in cercetarea sanatatii ar putea fi acela ca,
oamenii sunt interesati sa auda “ povestile de boala ale altora, satisfacandu-le o nevoie
innascuta de a afla despre vietile si experientele altora” ( Smith si Osborn, 2003, p.54).
Ce este Analiza Interpretativ Fenomenologica(I.P.A)?
I.P.A poate fi decrisa ca avand trei mari elemente: reprezinta o pozitie epistemologica,
ofera un set de directii principale privind conducerea cercetarii si descrie un codice de cercetari
empirice ( Smith, 2004, p.40). Termenul de analiza interpretativa fenomenologica este utilizat
sa semnaleze “fatetele duale ale abordarii si reflectiile unite ale participantului si ale
cercetatorului, in forma pe care consideratia analitica le-a produs” (Smith si colab., 1999,
p.218).
Smith descrie I.P.A ca fiind fenomenologica in sensul focalizarii ei pe experienta
individului si “strans legata de traditia interpretativa sau hermeneutica” prin recunoasterea
centralitatii cercetatorului in analiza si cercetare (Smith, 2004, p.50). Este recunoscut faptul ca
interpretarile sunt legate astfel de abilitatile participantilor de a-si articula propriile ganduri si
experiente in mod adecvat, precum si de abilitatea cercetatorului de a reflecta si de a analiza
(Smith si colab., 1999, p.219).
In centrul I.P.A sta notiunea de oameni ca “ fiinte umane cu interpretari proprii”
(Taylor, 1985 in Smith, 2008). Indivizii sunt activi in a interpreta evenimente, obiecte si
oamenii din viata lor iar aceasta activitate interpretativa este definita ca “making sense” adica a
da sens, a interpreta, a intelege. Principala preocupare a unui studiu I.P.A este deci intelesul pe
care il au in mod particular experientele, starile, trairile, evenimentele si obiectele pentru fiecare
participant. I.P.A tinde sa exploreze in detaliu experientele personale traite de participanti si
modul in care acestia percep aceste experiente.
Astfel, cercetarea I.P.A a incercat sa se axeze pe explorarea experientei participantilor,
a modului lor de intelegere, a perceptiilor si a punctelor lor de vedere (Reid si colab., 2005).
“Procesele” la care se face referire aici, include toate aspectele introspectiei si se refera la modul
in care I.P.A presupune ca participantii cauta sa isi interpreteze experientele intr-o forma pe
care ei o pot intelege. Consecventa cu originile sale fenomenologice, I.P.A vrea sa inteleaga
cum este o experienta, eveniment, obiect din punctul de vedere al persoanei.
I.P.A este deci fenomenologica prin preocuparea sa privind perceptiile indivizilor
asupra obiectelor sau evenimentelor, insa I.P.A recunoaste de asemenea rolul principal al
analistului in a da semnificatie acelei experiente personale si este astfel, legata puternic de
traditia interpretativa sau hermeneutica ( Giorgi si Giorgi, 2003).
I.P.A implica o “ dubla hermeneutica sau proces de interpretare duala”: participantul
incearca sa dea o semnificatie propriei lumi personale si sociale; cercetatorul incearca sa dea o
semnificatie faptului ca participantul incearca sa dea o semnificatie propriei lumi personale si
sociale. Aceasta dubla hermeneutica este sintetizata de Jonathan Smith: “ cercetatorul incearca
sa inteleaga participantii care incearca sa-si inteleaga propria lor lume” (Smith, 2004, p. 40).
Cuvantul “intelegere” precizeaza Smith(1999), cuprinde aceste doua aspecte ale
interpretarii-intelegerii in sensul identificarii sau empatizarii cu o intelegere, in timp ce se
incearca atribuirea de sens.
Dupa Ricoeur (1970), dubla hermeneutica poate fi gandita si in alt fel si anume in unul
care combina o hermeneutica empatica cu una critica (Smith, Osborn, 1999, p.230).
Permiterea in cercetare a ambelor aspecte poate duce la o analiza mai bogata. I.P.A
recunoaste un merit interactionismului simbolic ( Denzin, 1998), cu preocuparile lui referitoare
la modul in care sunt construite semnificatiile de catre indivizi in cadrul lumii personale si
sociale. I.P.A este implicata teoretic fata de persoana, care este o fiinta cognitiva, afectiva,
lingvistica si fizica si presupune un lant de conexiuni intre vorbirea oamenilor, gandirea si starea
lor afectiva. In acelasi timp, cercetatorii I.P.A realizeaza ca acest lant de conexiuni este
complicat, oameniise straduie sa exprime ce gandesc si ce simt, si pot exista motive pentru care
ei nu vor sa se destainuie iar cercetatorul trebuie sa interpreteze starea mentala si afectiva a
oamenilor plecand de la ceea ce spun acestia (Smith, 2008).
Smith descrie trei caracteristici esentiale ale I.P.A: ideografica, inductiva si interogativa
(2004, p.41), caracteristici ce vor fi prezentate in detaliu in continuare.
I.P.A este puternic ideografica prin felul in care incepe cu examinarea detaliata a unui
caz pana la atingerea unei forme comprehensive, continuand apoi cu o analiza in detaliu a celui
de-al doilea caz si asa mai departe prin tot corpusul de cazuri.
Majoritatea studiilor I.P.A cuprind un numar redus de participanti, fiind posibila
promovarea ulterioara a logicii ideografice si dirijarea unei analize I.P.A pe un caz singular.
Majoritatea autorilor considera ca o asemenea abordare poate fi valoroasa prin evidentierea
clara a contributiei semnificative a cazului in sine, neglijat din pacate de catre psihologie (
Radley si Chamberlain, 2001; Yin, 1989).
In sprijinul celor afirmate mai sus, Yin considera ca valoarea unui studiu de caz bine
realizat si substantial (detaliat) prezentat este dubla: permite aflarea multor aspecte cu referire
atat la persoana respectiva cat si, foarte important, la raspunsul sau la acea situatie specifica,
cat si observarea conexiunilor dintre diferite aspecte ale aprecierilor facute de persoana in cauza
(Yin, 2001).
Astfel, in ceea ce priveste I.P.A, o caracteristica particulara a ei este tocmai acest
angajament pentru un nivel de analiza a studiului de caz ideografic. In contrast cu principiile
nomotetice care sunt in majoritatea studiilor psihologice empirice centrate pe analiza grupurilor
si populatiilor si verificarea ipotezelor probabilistice despre indivizi, I.P.A este ideografica prin
concentrarea sa pe particular ( Smith si colab., 2008).
I.P.A este inductiva pentru ca “face loc” subiectelor sau temelor neanticipate care apar
in timpul analizei. Astfel, cercetatorii I.P.A nu incearca sa verifice sau sa nege ipoteze specifice
stabilite pe baza literaturii existente, ci mai degraba construiesc intrebari de cercetare mai ample
care sa duca la colectarea unor date mai vaste ( Smith, 2003).
Smith apreciaza ca cea mai antrenanta analiza este adesea aceea care se dezvolta in mod
nepremeditat; colectia flexibila de date si tehnicile de analiza I.P.A faciliteaza acest lucru
(Smith, 2008). Caracteristica inductivitatii nu este una particulara pentru I.P.A, ci din contra, a
constituit unul din marcajele de lunga durata din metodologia calitativa (Smith, 2004, p.43).
 Un deziderat cheie pentru I.P.A este acela de a aduce o contributie in psihologie prin
intermediul cercetarii de tip interogativ sau revelator. In timp ce I.P.A difera in mod
considerabil de curentul principal in psihologie in unele dintre presupunerile sale
epistemologice si in majoritatea practicilor sale metodologice, este important centrul sau
psihologic. In ciuda diferentelor evidente, I.P.A impartaseste constructii si concepte cu acest
curent principal in psihologie si este capabila sa se angajeze intr-un dialog constructiv ( Smith
si colab., 1999).
Desi I.P.A implica o analiza ampla si profunda a unui set de studii de caz, rezultatele
analizei nu sunt sustinute pur si simplu, ci mai degraba sunt discutate in subsidiar in relatie cu
literatura psihologica existenta (Smith, 2004, p.44).
Atractivitatea metodei de cercetare calitativa I.P.A este data printre altele si de faptul ca
ofera un set de directii principale privind conducerea cercetarii,a analiza si interpretarea datelor
cat si redactarea unui raport de cercetare ( Smith, 2004, p.40).
Metodologia cercetarii de fata s-a bazat pe acest set de directii principale trasate de
Jonathan Smith, fondatorul metodei analizei interpretativ fenomenologice.

Aspecte ale esantionarii in literatura de specialitate (I.P.A).

Structurarea si selectionarea esantioanelor pentru studiu reprezinta o caracteristica
general valabila a cercetarii sociale indiferent daca forma cercetarii este calitativa sau
cantitativa. Chiar daca o cercetare implica studii de caz efectuate pe grupuri foarte mici sau
indivizi totusi, deciziile trebuie sa fie luate in legatura cu oamenii, mediile sau actiunile
(Burgess, 1984, cit. in Bryman, 2001).
Atunci cand sunt descrise strategiile de esantionare se face o diferenta esentiala intre
esantioanele bazate pe probabilitate si cele care nu se bazeaza pe probabilitate (Bryman, 2001).
Esantionarea in functie de probabilitate este considerata in general drept cea mai riguroasa
abordare in ceea ce priveste esantionarea pentru studii statistice, insa este inadecvata cercetarii
calitative (Baban, 2002).
Cercetarea calitativa foloseste esantioane care nu au la baza probabilitatea pentru
selectionarea grupurilor de studiu. Obiectivul esantionului nu este acela de a fi reprezentativ
din punct de vedere statistic: sansele de selectie pentru fiecare element nu sunt cunoscute, dar
in schimb, caracteristicile grupului sunt folosite drept baza pentru selectie.
Spre deosebire de cercetarea statistica, cea calitativa nu are ca scop evaluarea incidentei
fenomenelor asupra grupurilor mai mari. Astfel, esantionarea calitativa necesita o logica diferita
de cea care opereaza in cercetarea cantitativa; una in care nici reprezentarea statistica, nici scara
nu reprezinta consideratii cheie ci mai degraba capacitatea de a reprezenta caracteristicile
dominante are nevoie de prioritate in structurarea esantionului.
Tocmai aceasta caracteristica le face adecvate pentru studiile la scara redusa sau pentru
cele de profunzime.
Esantionarea in cadru I.P.A tinde sa fie intentionala si in mare parte omogena,
considerand ca un lot de marime mica poate oferi o perspectiva suficienta daca este selectionat
adecvat (Smith si Osborn, 2003, p.70). In acest sens, I.P.A difera de alte metodologii calitative
, precum teoria generata (“ grounded theory”), intrucat selectia participantilor la studiu are drept
scop evidentierea unei anumite intrebari de cercetare si dezvoltarea unei interpretari complete
si interesante a datelor. Pe de alta parte, teoria generata foloseste esantionarea teoretica care
presupune continuarea colectarii de date pe masura ce analiza avanseaza, pana cand nu mai apar
teme noi si se atinge nivelul de saturatie teoretica. Astfel, in timp ce teoria generata este
interesata de stabilirea unor afirmatii valabile pentru o populatie mai larga, I.P.A tinde sa fie
preocupata mai mult de examinarea divergentelor si convergentelor in cadrul loturilor reduse
de participanti (Smith si Osborne, 2003).
Oricum, majoritatea lucrarilor care implica I.P.A nu au ca obiectiv obtinerea unui lot
reprezentativ in termeni de populatie sau probabilitate (Brocki si Wearden, 2006, p.95).
Cercetatorii I.P.A incearca de obicei sa gaseasca un esantion omogen, un grup definit
mai indeaproape, in cadrul caruia intrebarile de cercetare vor fi semnificative.
Smith si Osborn (2003, p.54) retin ca marimea lotului depinde de un numar de factori si
ca nu exista “ o marime potrivita de lot”. Dintre acesti factori fac parte: gradul de dezvoltare,
implicare fata de nivelul de analiza al studiului de caz si de raportare, bogatia cazurilor
individuale si constrangerile sub care se lucreaza (ex. cine este pregatit sa participe la lucrare).
Meta-analiza facuta de Brocki si Wearden (2006, p.104-108) arata studii I.P.A intreprinse pe
esantioane de la minim un caz (Robson, 2002; Eatough si Smith, 2006) la 6-10 cazuri (Jarman
si colab., 1997; Johnson si colab., 2004; Larkin si Griffiths, 2004) sau 14-20 de cazuri in medie
(Jaret si colab., 1999; Flowers si colab., 2003; Turner si Coyle, 2000), pana la un maxim de 35
de participanti (Reynolds si Prior, 2003; Murray, 2004). Un studiu foarte recent a lui Visser si
Smith (2007) include 31 de participanti. Cel mai mare numar de transcrieri incluse in analiza a
fost de 48, studiul ii apartine lui Clare (2002, 2003) care a intervievat 12 pacienti si partenerii
lor, in doua momente diferite.
J. Smith sugerea ca si ghid un esantion de 5-6 participanti ca fiind rezonabil pentru un
studiu care utilizeaza I.P.A. Acest esantion “ ofera destule cazuri pentru a examina deosebirile
si asemanarile dintre participanti, dar nu atat de multe incat cel care face studiul sa fie coplesit
de datele generate” (Smith si Osborn, 2003, p.54). Analiza detaliata a fiecarui caz in parte
referitoare la transcrieri necesita mult timp iar scopul studiului este de a spune ceva in detaliu
despre perceptiile si intelegerile acestui grup in particular, mai degraba decat sa aduca pretentii
generale premature. Mai mult, pare sa se evidentieze un consens in utilizarea unei dimensiuni
mai reduse a lotului de participanti (Smith, 2004; Reid si colab., 2005). Conform lui Elliot,
Fischer si Rennie (1999, p.222-223), cercetarea calitativa ar trebui sa se straduiasca sa atinga
“intelegerea reprezentata intr-un mod in care sa obtina coerenta si integrare, in timp ce
pastreaza nuantele”, iar cand cercetatorul simte ca analiza lui a atins aceste scopuri, analiza
poate fi considerata cu adevarat completa ( Elliot si colab., 1999).

Metode de colectare a datelor- literatura I.P.A.

I.P.A se ocupa de lumea experientiala a participantului incercand sa o inteleaga din
perspectiva acelei persoane. Prin urmare, o metafora potrivita pentru un studiu I.P.A este aceea
ca cercetatorul este un hoinar care “hoinareste cu localnicii, pune intrebari care fac subiectii
sa spuna propriile lor povesti din viata traita de ei si converseaza cu ei in sensul original latin
al conversatiei “hoinarind impreuna cu “ (Kvale, 1996 cit. in Smith si Osborn, 2003).
Exista modalitati diverse ce fac posibila obtinerea de date potrivite pentru analiza I.P.A,
dar autorul metodei opteaza in principal pentru interviul semi-structurat “probabil cea mai buna
cale de colectare a datelor” (Smith si Osborn, 2003, p.55). Autorii descriu interviurile semi-
structurate ca si metoda exemplificativa pentru I.P.A si pentru majoritatea lucrarilor publicate
care folosesc I.P.A. Broki (2006), in recenzia realizata, arata ca 46 din cele 56 de lucrari
analizate folosesc interviul semi-structurat ca metoda de colectare a datelor.
Smith (2003) ii citeaza pe Alexandre si Clare (2004) care descriu procesul de
intervievare ca fiind “colaborativ”, accentuand ca “participantii sunt principalii experti”, iar
aceasta maniera de abordare nu numai ca este in total acord cu “filosofia” I.P.A, ci reprezinta
modalitatea optima de atingere a scopurilor cercetarii.
Broki (2006) arata in urma recenziei ca in majoritatea studiilor, interviurile au fost
directe, fata in fata. Turner si colab., (2002) datorita limitarilor geografice, folosesc
intervievarea prin telefon si recunosc in studiul lor posibilele distorsiuni si limitari iar Murray
(2004) si Murray si Harrison (2004) au utilizat atat interviurile fata in fata cat si cele prin e-
mail.
Majoritatea interviurilor insa au un format semi-structurat, cu intrebari in general
descrise ca fiind deschise-inchise, implica un anumit program de interviu si un stil de
intervievare indirect. Acest format ii permite cercetatorului sa se asigure ca, pe de-o parte,
opiniile participantilor au fost pe deplin intelese iar pe de alta parte este oferita posibilitatea de
a adauga orice alte puncte aditionale aparute in timpul interviului (Broki, 2006).
Smith si Osborn (2003, p.63) sugereaza utilitatea “incurajarilor minimale” (ex. “cum
te-ai simtit in legatura cu acel lucru?”) si recomanda monitorizarea efectului interviului asupra
persoanei (intervievatorul are un rol puternic in modul in care se desfasoara interviul). Interviul
se finalizeaza astfel cu introducerea de noi subiecte si rezumate.
In acest context, toate studiile I.P.A exprima dezideratul de a folosi interviul in scopul
facilitarii abilitatii participantilor de a spune propria poveste cu propriile cuvinte, de altfel o
premisa centrala a I.P.A (Smith, 1996).
O alta caracteristica importanta este aceea ca un studiu I.P.A trebuie sa fie “ in
adevaratul sens al cuvantului condus de participant, si totusi ghidat de cercetator, fiind nevoie
de amandoi pentru a produce relatari teoretice folositoare si semnificative ale fenomenului
care este investigat” (Smith si Osborn, 2003). Cercetatorul, folosind formatul semi-structurat
trateaza oamenii ca experti experimentati pe tema care este investigata (Smith si Osborn, 2003,
p.52), faciliteaza raportul, empatia, permite o flexibilitate mai mare a zonei de acoperire,
permite interviului sa patrunda in arii noi sa tinde sa produca date mai bogate. In privinta
dezavantajelor, acest tip de interviu reduce controlul investigatorului asupra situatiei, necesita
un timp mai indelungat si este mai greu de analizat, apreciaza aceiasi autori.
Desi intrebarile formulate sunt cruciale pentru raspunsurile primite, extrem de rar
articolele publicate include exemple de intrebari sau ghiduri de interviu sau de discutie pentru
focus grupuri sau detalii referitoare la modul in care poate fi obtinuta o copie a acestora. De
asemenea, putini autori dau informatii referitoare la cum anume interpretarile ar trebui
impartasite cu intervievatii (Broki, 2006). Intr-o analiza critica a utilizarii I.P.A, Broki apreciaza
ca fara aceste detalii privind construirea si structurarea interviului, este dificila pentru cititor sa
aprecieze calitatea interviului si impactul pe care acesta il poate avea asupra datelor obtinute
ulterior. Cei mai multi autori justifica aceasta stare de fapt afirmand ca interviul a fost utilizat
doar ca si cadru de lucru (Broki si Wearden, 2006, p.99).
In urma meta-analizei efectuate de Broki si Wearden (2006, p.102), autorii semnaleaza
existenta a doua abordari diferite in proiectarea interviurilor. Prima se refera la proiectarea
interviului si utilizarea I.P.A intr-un cadru teoretic pre-existent, care poate avea impact asupra
informatiei furnizate de participanti. A doua abordare, utilizeaza interviuri complet
nestructurate iar trecerea in revista a literaturii detaliate cu privire la subiectul cercetarii se
realizeaza doar dupa finalizarea analizei datelor.
 Metoda interviului semi-structurat nu este exclusiv utilizata in metodologia I.P.A; exista
studii care au folosit si alte metode de colectare a datelor. Relatari bogate pot fi obtinute si prin
mijloace ca de exemplu autobiografia, notari personale, interviuri online (Weille, 2002),
chestionare completate prin e-mail sau posta (Turner si Coyle, 2000), observatii directe si
notitele aferente (Larkin si Griffiths, 2002), completarea de jurnale personale pe o perioada de
timp (Smith, 1999) sau focus grupuri (Flowers si colab., 2003).
Stadii de analiza. Niveluri de interpretare.
Indiferent daca studiul ia forma unui caz singular sau implica un lot de participanti, este
indicat sa se inceapa intotdeauna cu analiza detaliata a transcrierii primului interviu, inainte de
a incorpora si celelalte transcrieri. Abordarea idiografica a analizei incepe prin urmare cu
exemple particulare si avanseaza incet catre categorisiri sau teorii mai generale ( Smith si colab.,
1999). Autorul precizeaza ca analiza calitativa este un proces inevitabil personal, iar analiza in
sine este munca interpretativa pe care o realizeaza cercetatorul pe parcursul fiecarei etape. In
acest context, analiza interpretativ fenomenologica nu este o abordare prescriptiva ci mai
degraba furnizeaza un set de directii principale flexibile care pot fi adaptate de cercetatori in
lumina scopului de cercetare urmarit (Smith, 1996).
Primul nivel de interpretare presupune transformarea temelor obtinute intr-o apreciere
narativa. Daca analiza este a unui grup de indivizi, un bun studiu I.P.A isi va permite in orice
moment sa fie analizat in doua feluri diferite: ar trebui sa fie posibil sa fie cunoscuta atat
importanta temelor generice cat si experienta de viata narativa a participantilor in mod
particular.
Sectiunea de analiza a raportului este cea mai importanta parte. Aici cititorul va trebui
sa fie convins de importanta povestilor participantilor si a analizei interpretative a
cercetatorului. Folosind matricea temelor ca baza pentru aprecierea raspunsurilor
participantilor, aceasta sectiune ia forma argumentarii presarate cu extrasele textuale din
transcrieri. Procesul este iterativ sustine Smith (2003). Rezultatele pot lua forma unei prezentari
a unei tipologii de raspunsuri care apar in timpul analizei sau pot reprezenta incercarea de a
teoretiza sau explica raspunsurile participantilor. De obicei, aprecierile tematice sunt
prioritizate si folosesc extrasele textuale pentru a elucida sau exemplifica fiecare tema, ca parte
a unei naratiuni construite clar (Smith, 2003).
Smith afirma ca raportul calitativ are o flexibilitate considerabila in relatia dintre
rezultate si discutii (Smith, Osborn, 2003). Temele desprinse in urma analizei pot fi prezentate
intr-o singura sectiune de analiza, in timp ce o sectiune separata poate fi alocata explorarii
relatiilor acestora cu literatura existenta. Poate fi abordata si o alta modalitate de redactare:
fiecare tema poate fi in acelasi timp analizata si conectata cu lucrarile existente.
Meta-analiza facuta de Broki si Wearden (2006) arata ca intinderea fata de care autorii
descriu procesul de analiza, variaza de la o lucrare la alta, cu multe referiri la aprecierea detaliata
a procesului analitic descris de Smith si colab. (1999). Smith si colab. (1999) au statuat insa
explicit ca nu este potrivit sa furnizezi o metodologie prescriptiva pentru I.P.A. in comparatie
cu alte metodologii, in timp ce exista un proces de baza al I.P.A, deplasarea de la descriptiv la
interpretativ, metoda nu cauta sa pretinda obiectivitate prin folosirea unei proceduri formulata
detaliat. De exemplu, Senior si colab. (2002), au clasificat prima data fiecare transcriere in teme
largi, incepand sa lucreze de la acestea si ajungand la teme mai specifice. Diferiti cercetatori
folosesc stagiul initial de familiarizare in moduri diferite. Collins si Nicholson (2002) au folosit
acest stagiu al analizei pentru a face insemnari despre orice lucru din transcriere, legat de
literatura anterioara si de modelele teoretice ale subiectului cercetarii. Autorul metodei, Smith,
prefera sa se concentreze pe “teme si legaturi disponibile in cadrul textului, mai degraba decat
incercarea de a gasi imprejurari care s-ar potrivi unui anumit punct de vedere teoretic,
preexistent” (Smith, 1999, p.411).
Broki (2006) semnaleaza faptul ca exista si autori ai unor studii calitative care fac
referire la I.P.A, fara a pretinde ca au folosit metoda intru totul si ofera spre exemplu pe Walker,
Holloway si Sofaer (1999), care, desi se refera la lucrarea lui Smith (1996), descriu metodele
lor de analiza ca fiind “interpretari inductive, folosind un cadru fenomenologic”, iar Jarrett,
Payne, Turner si Hillier (1999) descriu analiza lor ca fiind o “abordare bazata pe” I.P.A (cit. in
Broki si Wearden, 2006, p.96).
Indiferent de varianta de analiza aleasa, I.P.A cere interactiunea apropiata intre analist
si text: analistul cauta sa inteleaga aprecierea prezentata, in timp ce simultan se foloseste de
propriile “resurse interpretative” (Smith si colab.,1999, p.223).
Smith (2004, p.40) argumenteaza ca, in final, calitatea analizei este determinata de
“munca analitica personala facuta in cadrul fiecarei etape a procedurii”.
Validarea.
Pentru cercetatorii influentati de constructivism, constructionism social sau
hermeneutica, nu exista o realitate externa fixa, cunoscuta: toate experientele realitatii sunt
construite, intr-un fel sau altul. Pe de alta parte, chiar cei care recunosc ca o realitate externa
“obiectiva” ar putea exista, semnele care sunt folosite pentru a da semnificatie acestei realitati
sunt cuvinte, nu numere, ceea ce le face mai greu de masurat si dat un sens obiectiv.
 O concluzie formulata de Smith (1996) este ca punctul de vedere al multor cercetatori
calitativi arata ca validitatea si calitatea sunt elemente importante, insa cercetarea calitativa
trebuie sa fie judecata de criterii potrivite ei. Autorul considera ca potrivit principiilor “vechii”
paradigme, cercetarea calitativa va fi intotdeauna gasita in expectativa; devine astfel necesara
o definitie mai larga a psihologiei “stiintifice” care va implica imbunatatirea criteriilor de
evaluare a valabilitatii diferitelor tipuri de cercetare.
Cele doua mari paradigme de cercetare, cea cantitativa si cea calitativa, difera nu doar
prin fundamentarea epistemologica, ontologica si metodele de culegere si analiza a datelor, ci
si prin ceea ce considera a fi “cunoastere credibila intr-o disciplina” (Bryman, 2001, p.11-13).
Valoarea oricarei metode stiintifice trebuie evaluata din perspectiva abilitatii ei de a
conduce la raspunsuri semnificative si utile intrebarii de cercetare (Elliott, 1999, p.216). Totusi,
una din problemele ridicate de abordarile calitative, fie explicit fie implicit, este aceea a
statutului lor stiintific (Smith, 1999). Pe fondul nemultumirii crescande privind aprecierea
cercetarii calitative in contextul traditional al validitatii si fiabilitatii aplicate cercetarii
cantitative, evaluarea valabilitatii cercetarii calitative a devenit o problema ce a inceput sa
preocupe tot mai multi psihologi.
Una dintre marile provocari pentru cercetatorii calitativi tine de stabilirea unui acord
asupra criteriilor ce trebuie aplicate in evaluarea calitatii acestora. Daca in stiintele cantitative
exista un consens larg in privinta criteriilor de “control calitativ”, cum ar fi validitatea,
esantionarea, puterea statistica, cercetarea calitativa nu poate fi evaluata in termenii canonului
validitatii deoarece cele doua paradigme au prioritati epistemologice si angajamente diferite.
Smith (1996) considera ca discutiile cu privire la evaluarea cercetarilor calitative au
atins un prag de maturitate odata cu publicarea lucrarilor lui Elliott si colab. (1999) si lui
Yardley (2000), lucrari ce prezinta indicatii generale pentru evaluarea calitatii cercetarii
calitative psihologice. Aceste publicatii sunt considerate “mature” deoarece criteriile de
evaluare sugerate sunt mai vaste, oferind modalitati diverse de a stabili calitatea si, extrem de
important, oferind criterii ce pot fi aplicate indiferent de orientarea teoretica a studiului calitativ,
stiut fiind faptul ca exista o mare eterogenitate a orientarilor calitative atat din punct de vedere
teoretic cat si metodologic. In cele ce urmeaza, voi prezenta pe scurt criteriile propuse de cei
doi autori, criterii avute in vederea conceperii si realizarii studiului de fata.
Yardley ofera trei principii vaste pentru evaluarea calitatii cercetarii calitative (Yardley,
2000, p.219): primul este sensibilitatea la context iar al doilea se refera la angajament,
rigurozitate, transparenta si coerenta iar al treilea este impactul si importanta.
 Primul principiu argumenteaza ca o cercetare calitativa ar trebui sa demonstreze
sensibilitate fata de contextul in care este plasat studiul.
Evidentierea contextului poate fi realizata prin mai multe modalitati, printre care:
focalizarea pe literatura in vigoare atat in ceea ce priveste alegerea temei cercetarii cat si in ceea
ce priveste sustinerea metodei de cercetare; luarea in considerare a gradului in care studiul este
sensibil fata de date, masura in care argumentul declarat este sustinut de dovezi din materialele
obtinute de la participanti; un alt mod in care cercetatorii pot demonstra sensibilitatea fata de
context este preocuparea fata de modul in care contextul socio-cultural in care are loc studiul
ar putea influenta desfasurarea si rezultatele studiului. Relatia dintre cercetator si participant
este un alt context fata de care ar trebui sa fim sensibili.
Al doilea vast principiu al lui Yardley se refera la angajament, rigurozitate, transparenta
si coerenta (Yardley, 2000, p.221).
Angajamentul poate fi testat prin gradul de implicare demonstrat in disponibilitatea
pentru dezvoltarea competentelor si abilitatilor metodologice, imersia in procesul de colectare
a datelor.
Rigurozitatea se refera la meticulozitatea studiului in termeni de intrebari ale cercetarii,
justetea alegerii participantului/lotului si complexitatea analizei desfasurate.
Transparenta si coerenta se refera la cat de clar sunt conturate etapele procesului de
cercetare in raportul de cercetare scris. Coerenta argumentului analitic si revendicarile facute
pot fi evaluate si de catre cititor. Coerenta, sugereaza Yardley, se poate referi si la potrivirea
dintre cercetarea realizata si supozitiile filosofice care stau la baza abordarii.
Al treilea vast principiu al lui Yardley este impactul si importanta (Yardley, 2000,
p.223). In opinia autoarei, oricat de bine ar fi condusa o cercetare calitativa, un test cheie al
valabilitatii ei este daca este in masura sa afirme ceva folositor sau important sau modifica
situatia.
Elliott, Fisher si Rennie (1999, p.219) prezinta un set de principii de analiza a
cercetarilor calitative care vizeaza urmatoarele patru functii: legitimizarea studiilor calitative,
asigurarea de evaluari mai adecvate si valide stiintific, asigurarea cresterii controlului calitatii
studiilor calitative si incurajarea dezvoltarii in viitor a metodei calitative.
Autorii prezinta un set de sapte principii comune cercetarilor cantitative si calitative si
alte sapte principii pertinente in mod special cercetarilor calitative in domeniul psihologiei si al
stiintelor sociale in general. Utilitatea setului de principii de analiza a valorii cercetarilor
calitative este motivata ca intentie de a demonstra traditiei cantitative ca cercetarea calitativa
este departe de a fi “o metoda non-metoda” (Kval, 1996 cit. in Elliott, 1999).
 Setul de sapte principii de conducere si aplicare a studiilor calitative propuse de autori
este urmatorul: precizarea perspectivei teoretice a cercetatorului, descrierea esantionului
cercetarii, ancorarea in exemple, verificarea credibilitatii, coerenta, scopuri generale versus
scopuri specifice, rezonanta cititorului.
Precizarea perspectivei teoretice a cercetatorului presupune ca autorii sa descrie
perspectiva teoretica, metodologica si personala pe care o adopta fata de tema cercetarii si
aspectele pe care le anticipeaza (ex. convingeri personale legate de subiectul cercetarii).
Descrierea esantionului cercetarii se refera la prezentarea datelor descriptive precum si
a altor date relevante criteriilor de selectare a participantilor, astfel incat cititorul sa cunoasca
tipul persoanelor si situatiilor pentru care experienta descrisa este relevanta.
Ancorarea in exemple are un dublu rol: pe de o parte ilustreaza procesul analitic dar si
rezultatele, cunoasterea dobandita in urma acestuia.
Verificarea credibilitatii se poate face prin folosirea mai multor proceduri:
 Verificarea rezultatelor cu participantii la cercetare sau cu alte persoane
similare;
 Folosirea de analisti multipli sau a unui “auditor” care sa verifice pasii
urmati in analiza si eventualele discrepante, supra-estimari sau erori
aduse de analistul principal;
 Compararea a doua sau mai multe perspective calitative de analiza a
datelor;
 Folosirea triumviratului, acolo unde este posibil.

Coerenta presupune ca rezultatele cercetarii sa fie prezentate intr-un mod care sa asigure
coerenta si integrare, in timp ce se evidentiaza nuantele prezentate. Rezultatele formeaza fie o
descriere narativa ancorata in date, o “mapa”, “fotografie”, un cadru sau o structura de
intelegere a fenomenului studiat.
Scopurile generale versus cele specifice se refera la limitele legate de generalizarea
rezultatelor la alti subiecti sau la alte situatii, concluziile fiind restranse in grupul cercetat. Prin
urmare, valoarea rezultatelor cercetarii este aceea de a arata unele din formele de manifestare
ale fenomenului studiat.
Rezonanta cititorului presupune stimularea audientei, evaluatorilor lucrarii spre a vedea
in text o prezentare clara, relevanta a subiectului in discutie sau clarificari, extinderi privind
intelegerea temei tratae (Elliott si colab., 1999, p.221-224).
 Giles (2002) considera ca cele doua seturi de principii propuse de Elliott si colab. (1999)
si Yardley (2000), alaturi de altele descrise de alti autori, sunt clare in ceea ce priveste nevoia
de standarde riguroase de analiza si rapoarte convingatoare pentru aceia care sunt sceptici in
privinta meritelor cercetarii calitative. Pe de alta parte, acest aspect a dus la anumite divergente
de opinii in randul psihologilor calitativi si/sau critici. Reicher merge pana la a sugera ca exista
“psihologii calitative” diferite care necesita criterii radical diferite de evaluare (Reicher cit. in
Gilles, 2002).
Dupa Smith (1999), desi nu se poate vorbi inca de existenta unei “liste de criterii”
definitive si unanim acceptate de catre cercetatori, efortul cercetatorilor de a evalua pertinent
cercetarea calitativa marcheaza un progres in eforturile de validare a cercetarii calitative.
Autorul considera ca cele mai des invocate criterii de evaluare a calitatii unei cercetari calitative
sunt: coerenta interna, prezentarea dovezilor, bilantul independent, triumviratul (atunci cand
este indicat) si validarea membrilor.
Coerenta interna, criteriu ce reprezinta cel mai ridicat consens intre cercetatori, este
apreciata ca fiind un mod potrivit de evaluare a cercetarii calitative (Smith, 1999). Argumentul
este acela ca in locul preocuparii pentru reprezentativitatea esantionului folosit intr-un proiect
de cercetare calitativa, concentrarea trebuie sa fie pe consistenta interna si coerenta acestuia.
Prezentarea dovezilor sugereaza ca un bun raport de cercetare calitativa trebuie sa
prezinte destule date brute pentru a permite cititorului sa participe la un dialog interpretativ cu
datele adunate in studiu.
Bilantul independent este propus de Yin (1989) ca un mod de verificare a valabilitatii
unui raport de cercetare. Arhivarea tuturor datelor trebuie facuta in asa fel incat o alta persoana
interesata sa poata urmari sirul dovezilor care conduc la raportul final. Astfel, luand drept
exemplu un proiect bazat pe interviuri, sirul ar putea include note initiale asupra intrebarilor
cercetarii, programarea interviului, casete audio, transcrieri, coduri si clasificari initiale,
rapoarte ciorna si raportul final. Smith si colab. (1999) ii citeaza pe Lincoln si Guba (1985) care
propun un bilant prin intermediul unui cercetator extern care va verifica daca raportul final este
unul veridic in termenii datelor adunate si ca o progresie logica se desfasoara prin sirul de
dovezi. Verificatorul independent incearca sa se asigure ca bilantul produs este unul credibil si
garantat, bazat pe datele adunate , insa nu neaparat singurul bilant sau cel definitiv ce ar putea
fi generat. Prin urmare, un bilant independent nu incearca sa opreasca lecturile alternative sau
sa ajunga neaparat la un consens, ci mai degraba sa valideze un anumit tip de lecturare.
Triumviratul reprezinta o cale de a imputernici rezultatele cercetarii si revendicarile
facute de catre cercetatori pentru a obtine o poveste mai bogata si mai completa. Tindall (1994)
subliniaza patru tipuri diferite de triumvirat care pot fi utilizate intr-un proiect de cercetare (cit.
in Giles, 2002): (1) triumviratul datelor, obtinut prin intervievarea unor participanti diferiti sau
prin efectuarea unor interviuri in locatii diferite, fie prin colectarea unor tipuri diferite de date
arhivate pentru analiza textuala; (2) triumviratul investigatorului implica cercetare efectuata in
mod colaborat care are ca avantaje faptul ca ajuta la adunarea mult mai multor date intr-un timp
scurt, permite generarea mai multor idei in analiza si o gama larga de intuitii aduse in cercetare;
(3) triumviratul metodei, o abordare “cu mai multe metode” este adesea preferata in cercetarea
calitativa desi aceasta poate dura destul de mult daca sunt urmate procedurile complexe ca teoria
de baza; (4) triumviratul teoretic presupune abordarea unei teme prin perspective diferite,
multidisciplinar de exemplu.
Validarea membrilor implica discutarea analizei cu participantii pentru a le permite sa
verifice sau sa comenteze asupra interpretarii. Dintr-o perspectiva fenomenologica, daca se
doreste o inregistrare cat mai apropiata a modului in care o persoana percepe o anumita situatie,
atunci are logica verificarea interpretarilor aduse de cercetator cu persoana insasi. In opinia lui
Smith (1996) validarea membrilor poate juca un rol folositor in cercetare, insa nu trebuie
perceputa ca fiind lipsita de probleme. Oricat de dedicat este cercetatorul unei practici de
cercetare democratice, problema relatiilor de putere nu poate fi evitata. In timp ce participantilor
li se va parea usor atunci cand sunt de acord cu o parte din interpretare, daca exista dezacord ar
putea fi mai dificil pentru ei sa puna sub semnul intrebarii interpretarea cercetatorului, care
adesea va fi perceput ca persoana care detine autoritatea (Smith si colab., 1996).
Smith (2008) este de parere ca atat triumviratul cat si validarea membrilor nu reprezinta
incercari de a ajunge la un adevar absolut, ci mai degraba incercari de a obtine o intelegere mai
deplina a situatiei prin includerea unor puncte de vedere multiple.
Reflexivitatea.
Smith (1999) afirma ca cel mai important lucru pe care il poate face un cercetator este
sa exerseze constientizarea reflexiva in fiecare punct important din studiu. Reflexivitatea este
centrala pentru Mead (1934), care argumenteaza ideea “ca nu este nimic ciudat ca produsul
unui anumit proces sa contribuie la, sau sa devina un factor esential in dezvoltarea ulterioara
a procesului” (cit. in Smith, 1996, p.226). Wilkinson (1988) sugereaza trei moduri de
reflexivitate: personala, functionala si disciplinara (cit. in Giles, 2002). Reflexivitatea personala
se refera la “vocea” cercetatorului individual si constientizarea influentei pe care o are asupra
cercetarii. Acest lucru poate fi exprimat prin “posesia propriei perspective” descrise de Elliott
si colab. (1999). Reflexivitatea functionala se refera la rolul cercetatorului in timpul conducerii
cercetarii, incluzand comentarii legate de accesul la participanti, obtinerea acordului de
cercetare, etc. Reflexivitatea disciplinara se refera la contributia adusa de cercetatorul
individual ca psiholog (sau sociolog, etc).
Problema reflexivitatii este un aspect al cercetarii calitative privit diferit de abordari
distincte (Giles, 2002). Daca spre exemplu, pentru adeptii analizei de continut reflexivitatea nu
este luata in discutie, in cadrul I.P.A reflexivitatea are valoare centrala, necesitand recunoastere
expresa si precizarea contributiei pe care o aduce procesul reflexiv-interpretativ datelor primare
de cercetare (Smith, 2003).
Se poate concluziona astfel ca problema validitatii in cercetarea calitativa este departe
de a fi simpla sau clarificata, insa exista consens in a recunoaste importanta ei si a ghidurilor de
principii, criterii de evaluare adaptate particularitatilor abordarii calitative (Giles, 2002).
Limite si dezvoltari viitoare ale analizei interpretativ fenomenologice.
Broki, in analiza sa critica, afirma ca cercetarea calitativa ar putea fi in general criticata
pe baza faptului ca este oarecum inconjurata de mister, cu atat mai mult cu cat aprecierea
referitoare la ce presupune o analiza calitativa buna ramane mai degraba subiectiva si inefabila.
In contrast cu multe alte metodologii calitative, I.P.A este de departe foarte accesibila.
Teoreticienii I.P.A au tins sa foloseasca mai degraba un limbaj usor de inteles si directii
principale clare, decat un limbaj neinteligibil pentru care alte metodologii calitative ar putea fi
criticate (Broki si Wearden, 2006, p. 100).
Aceeasi autori apreciaza ca, desi nu exista un criteriu anume functie de care o abordare
ar putea fi apreciata ca fiind optima, in utilizarea I.P.A, data fiind recunoasterea rolului dinamic
al cercetatorului, “abordarea privind culegerea de date ar trebui probabil discutata in detaliu
referitor la cercetarea calitativa si sa fie subiectul unei examinari mai riguroase” (Broki si
Wearden, 2006, p.100).
Cercetatorii I.P.A nu recunosc intotdeauna in mod explicit fiecare preconceptie teoretica
pe care o aduc datelor sau propriul rol in interpretare, iar aceasta este o fateta vitala a I.P.A si
una care ii asigura accesibilitatea si claritatea (Broki si Wearden, 2006, p.100).
Cadrele teoretice pre-existente ar putea sa nu fie intotdeauna posibile (daca cercetarea
presupune intrebari inedite) sau utile ( daca dirijeaza prea mult analiza si interpretarea limitand
astfel datele ce ar putea fi obtinute). In acelasi timp, cu toate eforturile depuse de cercetatorii
I.P.A de a mentine flexibilitatea si a evita efectuarea unei analize cu idei preconcepute, “pare
improbabil ca cercetatorii s-ar putea angaja intr-un proiect fara sa aiba macar o oarecare idee
de literatura curenta si de problemele care privesc domeniul respectiv” (Broki si Wearden,
2006).
 Aceeasi autori mentioneaza ca rolul intervievatorului in generarea raspunsului nu este
intotdeauna clarificat in totalitate. Acestia recomanda cercetatorilor I.P.A prezentarea unor
reflectii cu privire la rolul lor in procesul dinamic de analiza cu atat mai mult cu cat acest lucru
este considerat ca avand un impact semnificativ atat asupra descrierii finale prezentate, cat si
asupra cercetarii in sine.
Aspectele care privesc reflexivitatea, afecteaza toate abordarile calitative ale cercetarii,
nu doar I.P.A, care adesea merge mai departe decat o fac multe alte abordari in privinta acestor
probleme, admitand in mod explicit fateta interpretativa a abordarii in fundamentarea sa
teoretica, de unde si obligatia clara de a aborda acest aspect.
Faptul ca I.P.A este o abordare flexibila si inductiva, capabila sa se angajeze in ambele
arii fara un pretext teoretic si cadre de lucru teoretice existente este, desigur, unul din punctele
sale forte (Reid si colab., 2005).
Se poate observa astfel o proliferare a studiilor I.P.A in ultimii ani si o extindere a
metodei in afara domeniului clinic si al sanatatii, spre domenii conexe sau interdisciplinare si
de asemenea in afara spatiului Marii Britanii acolo unde s-a conturat metoda, cum ar fi Olanda,
Italia, Canada, SUA, Africa de Sud, Australia, etc.
Jonathan Smith sugereaza o varietate de moduri in care cercetarea I.P.A s-ar putea
dezvolta, inclusivin analiza micro-textuala, posibilitati diferite referitoare la grupurile
participante si culegerea de date, considerarea constructiilor, a temelor esentiale care apar in
I.P.A si in relatia dintre I.P.A si alte abordari fenomenologice (Smith, 2008). O posibilitate
finala, sugerata de Smith, o constituie analiza crescanda a studiului de caz singular (Smith,
2004, p.51). Autorul argumenteaza ca obligarea ideografica fata de caz este esentiala pentru
I.P.A si a fost sugerat faptul ca studiul de caz are relevanta speciala in psihologia clinica (Radley
si Chamberlain, 2001). Astfel, I.P.A este in totalitate congruenta cu orientarea crescanda
centrata pe pacient.
In concluzie, putem spune ca I.P.A a dovedit ca este adecvata cercetarii din domeniul
psihologiei clinice (Smith, 2008).
Un studiu de caz
Metodologie.
Scopul si intrebarile cercetarii.
Scopul cercetarii:
Intelegerea cat mai profunda a modului in care bolnavii schizofreni remisi au trait
aceasta experienta a bolii precum si semnificatiile, explicatiile pe care acestia le-au acordat-o
schizofreniei.
Intrebarile cercetarii:
In vederea atingerii scopului cercetarii, s-au desprins urmatoarele intrebari:
 Cum a fost traita schizofrenia de catre persoanele care au avut aceasta boala?
 S-a schimbat viata lor in vreun fel o data cu aflarea acestui diagnostic si daca da,
cum anume?
 Cum anume a reactionat anturajul bolnavului la aflarea vestii?
 Ce semnificatii i s-au acordat schizofreniei de catre persoanele care s-au
confruntat cu aceasta tulburare ?
 Cum privesc persoanele remise aceasta boala?
 Reusesc aceste persoane remise sa constientizeze patologia bolii?

Aceste intrebari de cercetare delimiteaza topica studiului si il ghideaza spre investigarea

urmatoarelor dimensiuni:
 Istoricul personal de viata;
 Istoricul bolii;
 Perceptia bolii;
 Semnificatii acordate bolii;
 Nevoi si suport (psiho)social;
 Perspective de viitor;
 Sfaturi pentru a face fata mai bine bolii.
Design si strategia de cercetare.
Denzin si Lincoln considera ca “ un design de cercetare descrie un set flexibil de linii
directoare (ghid) care in primul rand face conexiunea dintre paradigmele teoretice si
strategiile de investigare, iar in al doilea rand cu metodele de colectare a materialului empiric.
Designul de cercetare pozitioneaza cercetatorul in lumea empirica…” (Denzin si Lincoln,
2000, p.22).
Pornind de la aceasta definitie, D’Cruz si Jones considera ca designul de cercetare
realizeaza “puntea dintre conceptualizarea si operationalizarea cercetarii” ( D’Cruz si Jones,
2004, p.84).
In anii ’70 designul de cercetare era asociat numai cu studiile cantitative ( Krausz si
Miller, 1974 in Brewer 2000, p.47), inalt structurate; designul experimental era apreciat ca fiind
singurul in masura sa produca rezultate “ de incredere”.
Janesick (1994) vorbeste de “idolatria metodologiei si a sfintei trinitati metodologice:
validitate, fidelitate si generalizare” ( Janesick cit. in Baban, 2002, p.4).
De mai bine de doua decenii insa, un impact semnificativ asupra stiintelor sociale il are
miscarea intelectuala cunoscuta sub numele de postmodernism. “ Ontologia postmoderna
afirma relativitatea si multiplicitatea realitatii; epistemologia, relatia tranzactionala si
subiectiva a cercetatorului cu obiectul investigat, iar metodologia postmoderna este de tip
hermeneutic si dialectic, focalizata pe semnificatii, constructie si reconstructie” (Baban, 2002,
p.5).
In opinia lui Brewer orice proiect de cercetare trebuie sa aiba un design, inclusiv studiile
putin structurate, calitative prin excelenta.
Pe de alta parte, nu exista o clasificare unanim acceptata a design-urilor de cercetare si
“ este o provocare sa cautam printre varietatea de posibilitati pe care le avem” (D’Cruz si
Jones, 2004, p.86). Cert este faptul ca strategia cercetarii ofera “orientarea generala a modului
de realizare a cercetarii” (Bryman, 2001, p.20).
In acord cu scopul si intrebarile cercetarii de fata, s-a decis alegerea unui demers
calitativ care permite explorarea in profunzime a temei de cercetare: semnificatii acordate
schizofreniei din perspectiva bolnavului remis.
Modul in care aceasta tulburare a fost traita, relevarea semnificatiilor acordate bolii
precum si surprinderea raportarii bolnavului vis-à-vis de aceasta perturbare majora in plan
psihicconstituie argumentele alegerii unei metodologii de cercetare calitativa.
 Am ales abordarea interpretativ fenomenologica (I.P.A) pentru ca, asa cum afirma si
intemeietorul ei, Jonathan Smith, aceasta este utila mai ales atunci cand “exista o preocupare
legata de complexitate, procese sau noutate” (Smith si Osborn, 2003, p.53).
Conform principiului coerentei si pentru o claritate sporita a demersului metodologic,
prezint in cele ce urmeaza etapele desfasurarii cercetarii.
Etapele cercetarii.
Rigoarea demersului de cercetare este un principiu-criteriu de evaluare a cercetarii
calitative cu unul dintre cele mai inalte grade de consens din partea cercetatorilor. In acord cu
acest principiu, etapele studiului de fata sunt urmatoarele:
Etapa reflectarii.
Scopul acestei etape este acela de formulare a intrebarilor , a scopului si a domeniului
de studiu in vederea articularii unitatilor de analiza spre care se va axa studiul.
Pasii primei etape au fost:
 Formularea intrebarilor cercetarii;
 Documentarea teoretica;
 Identificarea paradigmei teoretice reprezentata de premisele
epistemologice, ontologice si metodologice.

Etapa planificarii.
Aceasta etapa a avut drept scop conturarea strategiei de cercetare si a presupus
parcurgerea urmatorilor pasi:
 Stabilirea criteriilor de esantionare (criterii de includere a participantilor
in lotul de cercetare) si a dimensiunii lotului de cercetare;
 Identificarea modalitatilor de acces la participanti;
 Stabilirea locului de desfasurare a cercetarii. A fost folosita o singura
locatie pentru desfasurarea studiului si anume Spitalul de Psihiatrie
“Gheorghe Preda” din Sibiu;
 Stabilirea timpului de desfasurare a cercetarii. Studiul (colectarea
datelor) a avut loc in perioada 23.02.2012- 26.03.2012.
 Selectarea metodelor de colectare a datelor. In acord cu perspectiva
teoretica abordata si cu scopul studiului, am optat pentru triumviratul
tehnicilor de colectare a datelor: analiza de documente ( foaia de
observatie medicala), observatia participativa, interviul;
  Recunoasterea limitelor impuse de subiectul cercetarii. Limitele acestui
studiu deriva atat din cadrul conceptual cat si din proiectarea designului.

Studiul pilot.
Scopul acestei etape a fost testarea si rafinarea metodelor utilizate, testarea intrebarilor
si exersarea abilitatilor de intervievare.
O singura persoana de gen feminin care urmeaza un tratament ambulator in cadrul
sectiei CSM Adulti a Spitalului de Psihiatrie “Gh. Preda” din Sibiu a fost inclusa in studiul
pilot. In urma studiului pilot, ghidul de interviu a suferit unele modificari (anumite intrebari au
fost reformulate, altele noi au fost introduse). De mentionat faptul ca am ales aceasta persoana
pentru studiul pilot datorita faptului ca la acel moment aceasta acuza o stare de indispozitie,
“nefiind in masura sa va acord un interviu asa cum se cuvine” , preferand astfel sa fie inclusa
in aceasta etapa a cercetarii.
Etapa colectarii datelor.
Procesul de selectie a participantilor la studiu s-a realizat pe baza unor criterii mixte in
vederea adecvarii lotului de participanti la scopul cercetarii. Astfel, in urma colaborarii cu un
psihoterapeut si cu asistentul social al sectiei CSM Adulti, au fost selectate 5 persoane. In urma
aplicarii criteriilor de selectie a rezultat un lot de 3 participanti la studiu, 2 dintre cele 5 persoane
refuzand, fara sa ofere vreo explicatie, sa ia parte la aceasta cercetare.
In concordanta cu scopul studiului si tipul cercetarii ( analiza interpretativ
fenomenologica), interviul semistructurat a fost principala metoda de colectare a datelor.
Fiecare interviu a fost inregistrat audio (dupa primirea consimtamantului participantilor) cu un
reportofon digital iar fiecare inregistrare a fost transcrisa. Portofoliul astfel obtinut cuprinde
relatarile participantilor, “vocea” lor cu privire la experienta bolii si semnificatiile pe care ei le-
au acordat acesteia.
Analiza datelor (primul nivel).
Scopul acestei etape a fost acela de a da voce experientei participantilor, de a aduce in
prim plan perspectiva lor asupra bolii. Aceasta etapa s-a concretizat intr-o matrice de teme si
subteme ce descrie si analizeaza semnificatiile esentiale ale participantilor cu privire la
problematica cercetarii. Este vorba despre perspectiva persoanele cu schizofrenie remisa vis-
à-vis de experienta bolii pe care au trait-o.
Metoda de analiza a datelor este analiza interpretativ fenomenologica.
Validarea.
 Conform principiilor de “buna practica” a studiilor calitative, am optat pentru validarea
participantilor ca metoda de asigurare a validitatii studiului. La sfarsitului interviului,
participantului i s-a cerut acordul pentru o a doua intalnire de maxim 15-20 de minute in care i
se va prezenta “rezultatul celor discutate” si va fi consultat in privinta rezultatelor obtinute in
scopul obtinerii unei relatari cat mai exacte. Matricea temelor rezultate a fost discutata cu
fiecare participant in parte.
Validarea inter-evaluator.
O transcriere aleasa aleator a fost analizata de catre un psiholog, utilizator al metodei
analizei interpretativ fenomenologice si un medic psihiatru. Astfel au fost comparate si
dezbatute rezultatele obtinute. Aceasta etapa a avut ca rezultat operarea unor modificari la
nivelul matricelor de teme.
Cei doi supervizori(verificatori) independenti au incercat astfel sa se asigure ca matricea
de teme obtinuta a fost una credibila si bazata pe datele adunate, insa nu a fost obligatoriu ca
aceasta matrice sa fie varianta definitiva. Validarea inter-evaluator nu incearca sa opreasca
lecturile alternative sau sa ajunga neaparat la un consens, numitor comun ci mai degraba
valideaza un anumit tip de lectura.

Analiza si interpretarea datelor (al doilea nivel de analiza a datelor).

Daca in etapa Analiza datelor (primul nivel) am dat voce experientei participantilor,
aceasta etapa urmareste sa dea sens experientei participantilor.
Redactarea rezultatelor obtinute si interpretarea lor.
Am optat pentru prezentarea lor separata (capitolul x Rezultate si capitolul y Discutii)
si reflecta munca de analiza si interpretare.

Esantionare si acces.
Esantionare.
In aceasta etapa a cercetarii s-a urmarit includerea in lotul de cercetare a acelor
participanti care prezinta anumite criterii care permit explorarea si intelegerea in detaliu a celor
2 teme fundamentale ale cercetarii: experienta schizofreniei si semnificatiile, explicatiile
acordate acestei boli.
Majoritatea studiilor IPA include un numar relativ redus de participanti. Turpin si colab.,
1997; Breackwell si colab., 2006 recomanda un numar de 6-8 subiecti, optim pentru obtinerea
unei grupari a temelor si pentru a se putea analiza in profunzime datele. Pentru studentii sau
incepatorii care nu sunt familiarizati cu un astfel de design, este recomandat folosirea unui
numar mai mic de participanti (Breackwell si colab., 2006).
Dat fiind numarul redus de participanti, nu s-a utilizat esantionarea aleatorie sau
reprezentativa. Analiza Interpretativ Fenomenologica opereaza mai degraba cu esantioane
omogene, in incearcarea gasirii unui grup care sa fie bine definit astfel incat intrebarile
cercetarii sa aiba o relevanta si o semnificatie personala pentru fiecare participant in parte.
IPA este o abordare inductiva, pornind mai degraba de la detalii decat de la principii de
baza spre detalii. Ea nu isi propune testarea de ipoteze ci are ca scop principal surprinderea si
explorarea intelesurilor pe care participantii le acorda experientelor lor.
Cercetare are ca grup tinta persoanele adulte diagnosticate cu schizofrenie si care in
prezent se afla in perioada de remisie a simptomelor.
Criteriile principale de selectie au fost astfel: varsta,diagnosticul pozitiv si existenta
prezenta a remisiunii.
Fiind o metoda idiografica, dimensiunea mica a lotului devine astfel obligatorie
in cadrul IPA datorita faptului ca o analiza a unui set vast de date poate esua in “arcuirea
potential subtila a semnificatiei” (Collins si Nicolson, 2002, p.626).
Astfel, lotul de cercetare a fost alcatuit din 4 participanti si a avut urmatoarele criterii de
includere:
Criterii principale:
 Diagnostic medical de psihoza discordanta in faza/perioada de remisie;
 Studii medii/superioare.
 Mediul urban/rural.

Criterii secundare:

 Gen;
 Numar de internari.


Structura esantionului a generat un grup de 8 participanti potentiali eligibili. In urma

aplicarii criteriilor de selectie a rezultat un grup de 6 potentiali participanti iar dupa obtinerea
acordului de participare la studiu a rezultat un numar de 5 participanti finali, unul dintre ei luand
parte la studiul pilot.
Accesul la participanti.
 Accesul la participanti a fost posibil in urma stagiului de practica pe care il efectuez in
cadrul Spitalului de Psihiatrie “Gh.Preda” din Sibiu si a participarii, la invitatia asistentului
social din cadrul sectiei CSM ADULTI, la cateva sedinte de cerc literar unde am luat pentru
prima data contact cu acestia.
Accesul la documentele medicale a fost aprobat de catre sefa sectiei CSM ADULTI.
Locul de desfasurare al cercetarii (realizarea interviurilor si validarea participantilor) a
fost in acest caz Spitalul de Psihiatrie “Gh.Preda” din Sibiu, in cabinetul asistentului social din
cadrul sectiei CSM ADULTI si intr-o incapere anexa a registrului sectiei.
Descrierea participantilor la studiu.
In vederea protejarii confidentialitatii persoanelor intervievate, s-a optat pentru
atribuirea unor nume fictive.
La studiu au luat parte 2 participanti, o persoana de gen feminin si una de gen masculin.
De mentionat faptul ca unul dintre participanti nu a putut sa ofere decat informatii foarte sarace,
motiv pentru care s-a decis neluarea in considerare a interviului care i s-a luat.
Colectarea datelor.
Pentru ca analiza modului in care participantii au trait experienta schizofreniei si pentru
ca desprinderea semnificatiilor, a intelesurilor pe care ei au acordat-o bolii sa fie posibila, este
necesara existenta unui instrument flexibil de colectare a datelor. Astfel, principala metoda
folosita in colectarea datelor este interviul semi-structurat. Un alt argument in folosirea
interviului drept principala metoda de colectare a datelor este oferit de metodologia analizei
interpretativ fenomenologice.
IPA se ocupa de lumea experientiala a participantului , incercand sa o inteleaga din
punctul de vedere al acelei persoane. Literatura de specialitate cu privire la utilizarea IPA
recomanda interviul semi-structurat ca fiind “probabil cea mai buna cale de colectare a datelor”
(Smith si Osborne, 2003, p.55).
Durata interviurilor a variat de la participant la participant, in functie si de starea de
dispozitie a acestuia la acel moment, fiind in medie nevoie de aproximativ 55-80 de minute
pentru colectarea informatiilor necesare.
Interviurile au fost inregistrate cu ajutorul unui reportofon digital, marca Diasonic.
Analiza si interpretarea datelor (IPA).
Smith (2008) afirma ca analiza calitativa este un proces personal inevitabil iar analiza
in sine este munca de interpretare pe care o realizeaza cercetatorul pe parcursul fiecarei etape.
Procedura adoptata in analiza si prelucrarea datelor urmareste parcurgerea principalelor
etape sugerate de catre intemeietorul metodei ca fiind esentiale in IPA.
Etapa 1. Cautarea temelor in primul caz.
Fiecare interviu a fost inregistrat audio iar apoi a fost transcris cuvant cu cuvant (inclusiv
observatiile de genul: rade, pauza, ridicarea vocii, tonalitate scazuta, etc.).
Prima etapa a implicat o citire detaliata si o recitire a fiecarei transcrieri pentru a
identifica ideile si intelesurile exprimate.
Marginea din stanga foii a fost folosita pentru a nota orice aparea semnificativ si de
interes in legatura cu relatarile participantului. In scopul surprinderii esentei fiecarei idei s-au
generat etichete temporare (asocieri sau conexiuni,interpretari preliminare, etc). Fiecare lectura
a marcat o implicare din ce in ce mai mare in date , o sensibilitate crescanda la ceea ce a relatat
participantul.
Tabel nr 1 – Exemplificarea primei părţi a analizei printr-un citat din interviul cu Elena
P: A....aaa deci pana sa ma imbolnavesc totul a fost, am avut numai rezultate excelente peste
tot, m-am remarcat. Totul a fost foooarte , foarte bine
T: Aha
Incercarea de
recuperare a P: Dupa ce m-am imbolnavit am incercat sa reiau, sa retraiesc viata pe care am avut-o si n-am
vietii de mai putut
dinainte de
imbolnavire T: Ihi
P: Deci din punctul acesta de vedere.
T: Cand s-a intamplat sa va imbolnaviti?
P: In anul 2001
T: In 2001. S-a intamplat ceva mai deosebit in acea perioada?
P: Totul a inceput de la o scrisoare.
Totul a
inceput de la T: O scrisoare.
o scrisoare P: Da….nu e scrisoarea lui Caragiale sau o scrisoare pierduta. Era mai bine daca nu citeam
acea scrisoare dar am citit acea scrisoare si ma luptam cu mine. Sa o citesc, sa nu o citesc, sa
o citesc, sa nu o citesc si am citit-o si…. Si m-am necajit foarte tare de la o scrisoare.
T: Aha. Daca doriti sa-mi spuneti la ce facea referire acea scrisoare. Despre ce era vorba?
Numai daca doriti.
P: ……mi se spunea clar ca nu am nici o sansa, ca pot avea o relatie de amicitie dar nu mai
Descalificare,
“mi se mult.
spuneaclarca T: Aha
nu amnici o
sansa…” P: Deci nu mi se oferea nici o sansa si problema era ca acea persoana pentru care nutream
sentimente de …. era de cativa ani in momentul acela in care m-am imbolnavit sa vedem…doi,
Iubire trei de cinci ani. Deci mie persoana aceea mi-o placut cu multi ani inainte dar nu i-am spus
neimplinita,
neimpartasita, nimic. Ne-am intalnit intr-o tabara, intr-o tabara studenteasca si ne-am mai intalnit si dupa
„fructul aceea si il vedeam liber si asa atuncea…bine, tot el a facut primul pas si io am fost deschisa.
interzis”,
dorinta de a fi Si pana la urma n-a fost sa fie. Deci eu am asteptat persoana respectiva ca sa ma remarce, ca
remarcata, de sa-mi dea atentie si cand mi-a acordat atentie zice “ a fost prea tarziu”. Nu stiu la ce se referea.
 a i se acorda T: Aha. Si nu l-ati tras si dumneavoastra de limba sa va dea mai multe argumente, explicatii?
atentie
P: Sa-I fi schimbat parerea?
T: Aaaa, nu asta. Sa-l fi intrebat de ce v-a spus ca e prea tarziu. Sa va explice mai multe
P: Nu, na, nu mi-a explicat. Bine, in scrisoarea respectiva aaa se lega de persoana mea si imi
spunea de exemplu ca…nu stiu, e ca un cancer stii, terminal, stii…care s-a raspandit in intreaga
„e ca un
cancer persoana si nu stiu, se lega si de aspectul meu fizic si felul meu de a fi si felul de a vorbi
terminal,
si…imi dadea de inteles ca dragostea nu se cumpara ca si cum eu as fi vrut sa cumpar
stii?...care s-a
raspandit in dragostea. Probabil ca daia…nu se poate cumpara aceasta dragoste
intreaga
T: Aha
persoana”

Etapa 2. Codarea.
A doua etapa a implicat intoarcerea la transcriere si folosirea marginii din dreapta a foii
pentru a transforma etichetele initiale in teme sau fraze mai specifice. Temele reflecta un nivel
mai inalt de abstractizare si pot implica o terminologie psihologica. Precautia este esentiala in
acest moment pentru ca legatura dintre cuvintele participantului si interpretarea cercetatorului
sa nu se piarda.
Indemanarea la acest nivel consta in gasirea de expresii care sunt la un nivel suficient
de inalt pentru a permite conexiuni teoretice in cadrul lor si de-a lungul cazurilor, dar care sunt
in continuare bazate pe particularitatea relatarilor participantilor.
In aceasta etapa, intreaga transcriere este tratata ca date si nu se face nici o incercare de
a omite sau selecta pasaje particulare pentru o atentie speciala, rezultand in final o lista de teme.
Tabelul nr 2 – Exemplificarea notării temelor în partea dreaptă a paginii printr-un citat din
interviul cu Elena
P: A....aaa deci pana sa ma imbolnavesc totul a fost, am avut numai rezultate excelente peste
tot, m-am remarcat. Totul a fost foooarte , foarte bine Incercarea de
T: Aha recuperare a vietii de
P: Dupa ce m-am imbolnavit am incercat sa reiau, sa retraiesc viata pe care am avut-o si n-am dinainte de
mai putut imbolnavire.
T: Ihi
P: Deci din punctul acesta de vedere.
T: Cand s-a intamplat sa va imbolnaviti? Debutulboliideclansat
P: In anul 2001 de citireauneiscrisori.
T: In 2001. S-a intamplat ceva mai deosebit in acea perioada?
P: Totul a inceput de la o scrisoare.
T: O scrisoare.
P: Da….nu e scrisoarea lui Caragiale sau o scrisoare pierduta. Era mai bine daca nu citeam acea
scrisoare dar am citit acea scrisoare si ma luptam cu mine. Sa o citesc, sa nu o citesc, sa o citesc,
sa nu o citesc si am citit-o si…. Si m-am necajit foarte tare de la o scrisoare.
T: Aha. Daca doriti sa-mi spuneti la ce facea referire acea scrisoare. Despre ce era vorba? Numai
daca doriti.
P: ……mi se spunea clar ca nu am nici o sansa, ca pot avea o relatie de amicitie dar nu mai
mult.
T: Aha
 P: Deci nu mi se oferea nici o sansa si problema era ca acea persoana pentru care nutream Iubireplatonica.
sentimente de …. era de cativa ani in momentul acela in care m-am imbolnavit sa vedem…doi,
trei de cinci ani. Deci mie persoana aceea mi-o placut cu multi ani inainte dar nu i-am spus
nimic. Ne-am intalnit intr-o tabara, intr-o tabara studenteasca si ne-am mai intalnit si dupa aceea
si il vedeam liber si asa atuncea…bine, tot el a facut primul pas si io am fost deschisa. Si pana
la urma n-a fost sa fie. Deci eu am asteptat persoana respectiva ca sa ma remarce, ca sa-mi dea Nevoia de a fi
atentie si cand mi-a acordat atentie zice “ a fost prea tarziu”. Nu stiu la ce se referea. remarcatasi de a i se
T: Aha. Si nu l-ati tras si dumneavoastra de limba sa va dea mai multe argumente, explicatii? acordaatentie.
P: Sa-i fi schimbat parerea?
T: Aaaa, nu asta. Sa-l fi intrebat de ce v-a spus ca e prea tarziu. Sa va explice mai multe
P: Nu, na, nu mi-a explicat. Bine, in scrisoarea respectiva aaa se lega de persoana mea si imi Explicarearespingerii.
spunea de exemplu ca…nu stiu, e ca un cancer stii, terminal, stii…care s-a raspandit in intreaga
persoana si nu stiu, se lega si de aspectul meu fizic si felul meu de a fi si felul de a vorbi si…imi
dadea de inteles ca dragostea nu se cumpara ca si cum eu as fi vrut sa cumpar dragostea.
Probabil ca daia…nu se poate cumpara aceasta dragoste
T: Aha

Etapa 3. Cautarea conexiunilor.

A treia etapa consta in reducerea datelor prin stabilirea legaturilor dintre temele
preliminare. Se genereaza astfel etichete descriptive care transmit natura conceptuala a temelor
implicate. Smith si Osborne (2003) sugereaza ca cercetatorii sa “isi imagineze un magnet prin
care unele dintre teme le atrag pe altele si ajuta in atribuirea de sens acestora”.
Se verifica permanent transcrierea pentru a se asigura functionarea conexiunilor in cazul
sursei initiale de material (este vorba despre exact cuvintele participantului). Aceasta forma de
analiza este iterativa si implica o interactiune apropiata intre cercetator si text. Cercetatorul se
bazeaza pe propriile resurse de interpretare pentru a da sens spuselor persoanei, insa in acelasi
timp sunt verificate constant atribuirile de semnificatie in raport cu ceea ce participantul
relateaza.
Etapa 4. Generarea unei matrici a temelor.
Urmatoarea etapa consta in realizarea unui tabel (matrice) de teme, ordonat, coerent care
cuprinde fiecare tema de ordin superior si subtemele aferente care surprind preocuparile cele
mai importante ale participantului legate de un anumit subiect explorat. Fiecarei subteme i se
ataseaza un identificator pentru a facilita organizarea analizei si gasirea sursei originale.
In timpul acestei etape, anumite teme pot fi abandonate si anume acelea care nu se
potrivesc bine in structura care a aparut sau care nu sunt bogate in dovezi.
Tabel nr.3- Exemplificarea matricii individuale de teme in cazul Elenei.
Teme Subteme
1. Cine sunt eu? 1.1 Biografia persoanei diagnosticate cu
“ O persoana care iubeste viata. Si schizofrenie;
semenii” 1.2 Particularitatile vietii persoanei diagnosticate
cu schizofrenie.
 2. Ce s-a intamplat de m-am imbolnavit? 2.1 Factorul considerat decisiv in declansarea
“Totul a pornit de la o scrisoare” bolii;
2.2 Trairea abandonului;
2.3 Nevoia de a fi iubita
3. A trai cu schizofrenia 3.1 Cum am aflat ce diagnostic am?
“Ca o furtuna” 3.2 Cum s-a manifestat boala in cazul meu?

4. Ce consecinte a avut aceasta boala in cazul
meu?
“Eu credeam atuncea ca sunt o persoana destul de
bine dar in momentul ala m-am schimbat, cum am
zis. Valorizarea a scazut drastic, la zero”
4.1 Scaderea increderii in propria persoana;
4.2 Metamorfozare;
4.3 Afectarea comunicarii cu ceilalti.

5. Cum fac fata bolii? 5.1 Refugiu in viata bisericeasca;

“Uit ca am memorie scurta, probabil si asta 5.2 Uitare;
ma ajuta sa trec mai departe” 5.3 Obstacole in calea recapatarii increderii in
fortele proprii;
5.4 Dorinte, aspiratii.

Etapa 5. Continuarea analizei cu urmatoarele cazuri.

Literatura de specialitate semnaleaza doua modalitati de a continua analiza datelor.
Prima consta in utilizarea matricei de teme rezultata in urma analizei primului interviu pentru a
incepe analiza celui de-al doilea. Temele rezultate din analiza primului interviu functioneaza
drept ghid in analiza celui de-al doilea,dar, cercetatorul trebuie sa fie foarte atent pentru a putea
identifica aparitia unor noi teme posibile. Reintoarcerea la textul de baza este obligatorie in
sensul unei permanente verficari a corespondentei temelor desprinse cu relatarile
participantului. Procesul continua pana la analiza tuturor transcrierilor.
Cea de-a doua modalitate, pentru care s-a si optat in aceasta cercetare, consta in
repetarea identica a tuturor etapelor de analiza exemplificate mai sus pentru fiecare transcriere
in parte. Rezulta astfel cate o matrice de teme pentru fiecare transcriere in parte.
Etapa 6. Obtinerea matricii finale.
Odata ce fiecare transcriere a fost analizata prin procesul interpretativ, se construieste
un tabel final de teme supraordonate. Decizia privind care teme sa primeasca mai multa atentie
presupune o prioritizare a datelor si implicit o reducere a lor, ceea ce reprezinta o provocare.
Temele nu sunt selectate doar pe baza prevalentei lor in cadrul datelor. Alti factori, cum ar fi
bogatia anumitor pasaje care evidentiaza temele si modul in care aceste teme ajuta la
evidentierea altor aspecte ale aprecierilor, sunt de asemenea luate in considerare. Matricea
finala descrie principalele preocupari ale intregului lot de participanti cu privire la experienta
schizofreniei precum si semnificatiile acordate acestei boli.
Etapa 7.Analiza si discutiile rezultatelor cercetarii.
Daca in cercetarea cantitativa exista de obicei conventii stricte in ceea ce priveste
raportarea datelor obtinute, in cercetarea calitativa “pornesti de la o tablita goala” (Giles,
2002).
Conform cercetarilor care adera la cercetarea calitativa (Smith, 1996), cea mai frapanta
dar si esentiala trasatura a unui raport calitativ este “folosirea datelor brute, adesea in fragmente
mari, detaliate” pentru a putea face posibila evaluarea analizei de catre cititori. Este si o conditie
a evaluarii cercetarii calitative (Yardley, 2000).
Matricei de teme rezultata este utilizata ca baza narativa iar sectiunea “analiza si
interpretarea datelor” ia forma argumentarii presarate cu extrasele textuale din transcrieri.
Smith sugereaza ca un raport bun de cercetare calitativa trebuie sa prezinte destule date brute
pentru a permite cititorului sa participe la un dialog interpretativ cu datele adunate in cercetare.
Standardele de calitate ale studiilor I.P.A recomanda “cunoasterea atat a temelor
generice de grup cat si a experientei particulare de viata a participantilor care si-au spus
povestile” (Smith, 2008). O analiza calitativa buna, afirma acelasi autor, distinge clar intre ceea
ce spune participantul si interpretarea analistului.
Consideratii etice.
Cercetarea de fata s-a realizat respectand atat standardele generale de conduita cat si
cele specifice domeniului cercetarii si valorificarii rezultatelor stiintifice prezentate in codul
deontologic al profesiei de psiholog, adoptat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Aspectelor etice li s-a acordat o importanta crescuta in toate etapele cercetarii. Primul
contact cu potentialii participanti la studiu a avut drept scop o descriere scurta a scopului si
obiectivelor studiului de fata, cu precizarea modului in care persoana poate ajuta si libertatea
acesteia de a consimti sau nu la includerea in lotul de cercetare. A fost precizat de asemenea
faptul ca decizia de a accepta sau nu includerea in lotul de cercetare nu va afecta in vreun fel
serviciile medicale (psihiatrice) prin care s-a contactat persoana.
Participantii au fost informati ca se pot retrage oricand doresc din studiu, daca doresc
acest lucru, fara a fi necesara motivarea deciziei.
Participantii la studiu au fost informati in legatura cu respectarea confidentialitatii
datelor culese, cu specificarea limitelor de confidentialitate, limite date de dezvaluiri care pot
pune in pericol viata personala sau a altora.
Anonimatul s-a realizat prin schimbarea numelor reale cu altele fictive in prezentarea
datelor de cercetare.
 In cadrul interviului s-a solicitat acordul de inregistrare audio a interviului, explicandu-
se modalitatea de utilizare a inregistrarii in scop strict stiintific. Toti participantii au fost de
acord cu acest aspect.
Un aspect important de avut in vedere in cercetarea grupurilor vulnerabile este discutat
de Gromm (2004) care atrage atentia asupra efectelor pozitive sau negative pe care cercetarea
le poate avea asupra participantilor: “ a face bine si rau subiectilor prin conducerea cercetarii”
(p.304). Fiind vorba despre participanti cu schizofrenie remisa, s-a urmarit atent ca prin
atitudine si intrebari sa nu fie afectat echilibrul fragil al acestora.
Recunoasterea faptului ca discutarea unor experiente de viata neplacute poate fi insotita
de o emotionalitate crescuta si ca poate genera astfel nevoia de a continua discutia si dupa
incheierea interviului, toti participantii au beneficiat de cat timp au avut nevoie pentru a incheia
relatia cu cercetatorul daca au dorit acest lucru. In plus, toti au avut optiunea de a beneficia de
o intalnire ulterioara, daca au dorit.
Un ultim aspect etic avut in vedere se refera la onestitatea stiintifica in raportarea datelor
de cercetare si mai ales in interpretarea rezultatelor.

Prelucrarea si interpretarea datelor.

In ceea ce priveste interpretarea datelor, temele si subtemele comune descriu modul in
care participantii la acest studiu au trait experienta si consecintele bolii precum si modul in care
acestia fac fata schizofreniei.
Interpretarea datelor are ca obiectiv traducerea temelor intr-o apreciere narativa. Analiza
devine expansiva pe masura ce temele sunt explicate, ilustrate si nuantate.
Pe langa surprinderea modului in care participantii au trait schizofrenia, s-au mai
remarcat consecintele bolii, strategiile de coping si cauzele,din perspectiva subiectiva, care au
dus la instalarea bolii.
Pentru asigurarea anonimatului, numele reale ale participantilor au fost schimbate cu
unele fictive. Participantei, de gen feminin, i s-a pus numele de Elena iar participantului, de gen
masculin, i s-a pus numele de Stefan.
Matricea finala de teme s-a obtinut urmand toate etapele descrise in capitolul x Analiza
si interpretarea datelor.
 Tabel nr.4- Matricea finala a temelor si subtemelor comune identificate.
Teme
1. Cine sunt eu?
“O persoana care iubeste viata. Si
semenii”.
2. Care sunt motivele pentru care eu
cred ca m-am imbolnavit?
“Totul a pornit de la o scrisoare”
3. A trai cu schizofrenia
“ Ca o furtuna”
4. Ce consecinte a avut aceasta boala
in cazul meu?
„ Eu credeam atuncea ca sunt o persoana
destul de bine dar in momentul ala m-am
schimbat, cum am zis. Valorizarea a scazut
drastic, la zero”
Subteme
1.1 Biografia persoanei diagnosticate
cu schizofrenie;
1.2 Particularitatile vietii persoanei
diagnosticate cu schizofrenie.
2.1 Factorul considerat decisiv in
declansarea bolii;
2.2 Nevoia de a fi iubit.
3.1 Cum am aflat ce diagnostic am?;
3.2 Cum s-a manifestat boala in cazul
meu?
4.1 Scaderea increderii in propria
persoana;
4.2 Afectarea comunicarii cu ceilalti

5. Cum fac fata bolii? 5.1 Descoperirea lui Dumnezeu;

„Uit ca am memorie scurta, probabil si asta 5.2 Uitare;
ma ajuta sa trec mai departe” 5.3 Dorinte, aspiratii.

Primul nivel de interpretare: Vocea participantilor.

Cei doi participanti la studiu au fost rugati sa povesteasca, cat mai deschis posibil, despre
ei, despre copilaria lor, despre traseul profesional urmat, daca isi mai amintesc contextul in care
boala lor s-a instalat, despre experienta bolii, despre modul in care au perceput boala, despre ce
anume au simtit in momentul aflarii diagnosticului, despre modul in care viata lor s-a schimbat,
despre cum anume au facut fata bolii si despre perspectivele de viitor. Astfel, in urma relatarilor
participantilor si dupa parcurgerea tuturor etapelor in ceea ce priveste analiza datelor s-a
desprins o matrice finala care contine urmatoarele teme: “Cine sunt eu?”, “Care sunt motivele
pentru care eu cred ca m-am imbolnavit?”, “A trai cu schizofrenia”, “ Ce consecinte a avut
aceasta boala in cazul meu?”, “ Cum fac fata bolii?”.
Tema 1: “Cine sunt eu?”
Aceasta prima tema are un dublu rol: pe de o parte are un rol de “aclimatizare”, de
cunoastere, familiarizare a celor doi protagonisti ai interviului, cercetator si participant, dar si
de obtinere a unor informatii importante care il ajuta pe cercetator in conturarea unei imagini
de ansamblu in ceea ce priveste istoria de viata a participantului. Aceasta tema este alcatuita
din doua subteme, respectiv “Biografia persoanei diagnosticate cu schizofrenie” si
“Particularitatile vietii persoanei diagnosticate cu schizofrenie”.
1.1.Biografia persoanei diagnosticate cu schizofrenie.

Elena, prima participanta la studiu, poveste faptul ca locuieste in Marsa la bloc, are 36
de ani, are un frate mai mare care locuieste in Franta , ca relatia cu parintii cu care si locuieste
este una armonioasa, ca incearca pe cat posibil sa nu-i supere si ca familia ei este una frumoasa
. De asemenea, ea se descrie ca fiind fericita.