Sunteți pe pagina 1din 5

Cozonac cu nuca si cacao

enjoy-dessert.com/2014/12/cozonac-cu-crema-de-nuci-si-cacao.html

December 4, 2014

Sarbatorile de iarna vin impreuna cu mirosul irezistibil de cozonac. Acest cozonac cu nuca si
cacaoa este nelipsit pe masa de Craciun si chiar daca il mai fac si in restul anlui parca atunci
este mai bun, mai pufos si mai aromat ca niciodata. Este clar ca e vedeta sarbatorilor pentru
noi, alaturi de friptura de porc.

Cozonacii mei sunt mari, pufosi si plini de umplutura. Aluatul de obicei ramane acelasi insa
umplutura variaza de cele mai multe ori. Crema de nuca si cacao este cel mai des folosita de
mine pentru ca se face si foarte simplu. Va invit sa testati aceasta reteta grozava de cozonac.

1/5
2/5
Aluat de cozonac
500 gr faina
3 galbenusuri
15 gr drojdie proaspata
50 gr unt
1/3 lingurita sare
3 linguri zahar
200-250 ml lapte
o lingura ulei
Umplutura
300 gr nuca
40 gr cacao
150 gr zahar
3 albusuri
1 plic zahar vanilat
1 lingura rom
lapte

Timp de preparare: 2 ore. Timp de coacere: 45 min.

Pregatim ingredientele pentru cozonac cu 2 ore inainte de a ne apuca de treaba.


Punem 100 ml lapte pe foc impreuna cu zaharul. Cand laptele e caldut oprim focul si
adaugam drojdia. Lasam amestecul la odihnit 10 minute.
Cernem faina impreuna cu sarea iar in mijloc facem o adancitura. Turnam maiaua in mijloc

3/5
apoi galbenusurile si inca 100 ml de lapte. Incepem sa framantan aluatul. Daca mai este
nevoie mai adaugam lapte pana cand obtinem un aluat moale, nelipicios dar usor de
framantat. Continuam framantarea pentru 10 minute apoi adaugam untul moale si uleiul.
Mai framantam cateva minute pana cand untul e complet incorporat.
Acoperim aluatul cu folie alimentara si-l lasam la dospit pentru o ora.

Nucile macinate le amestecam cu zaharul, zaharul vanilat si cacaoa. Batem usor albusurile si
le turnam peste nuci. Adaugam si lingura de rom si amestecam. Daca mai este nevoie
completam cu lapte pana cand obtinem o compozitie umeda insa nu lichida. Trebuie sa
obtinem o crema mai ferma.

Rasturnam aluatul pe masa de lucru bine infainata. Il impartim in doua bucati egale. Luam o
bucata si o intindem intr-o foaie dretunghiulara groasa de 0.5 cm. Distribuim uniform
jumatate din umplutura pe tot aluatul apoi incepem sa-l rulam dinspre latura mai lunga.
Procedam la fel si cu restul de aluat. Cele doua rulouri le impletim si lipim bine capetele.
Punem impletitura in tava de copt bine unsa cu ulei. Ungem cozonacul cu galbenus de ou
diluat cu o lingura de lapte. Forma de cozonac folosita de mine are dimensiunile de 35×10
cm.

Preincalzim cuptorul la 190 de grade. Cand acesta e incins introducem tava in cuptor si
coacem cozonacul timp de 45-50 de minute. Dupa 10 minute reducem focul la 180 de grade.

Scoatem cu grija tava din cuptor si mai lasam cozonacul in tava timp de 10 minute pentru a
se racori. Dupa aceea il transferam pe un gratar si il acoperim cu un prosop curat. Il feliem in
momentul in care s-a racit complet. E delicios si garantez ca o sa va indragostiti de el!

Enjoy!

Cateva sfaturi pentru un cozonac frumos:


– ingredientele sa fie proaspete si de calitate foarte buna
– ca sa aiba o culoare frumoasa ouale sa fie de casa
– nu folositi drojdie mai multa in ideea ca va creste mai mult. E suficienta cantitatea pe care
am scris-o in reteta si va asigur ca va creste foarte frumos.
– cozonacul trebuie framantat bine, timp de 15-20 de minute pentru a obtine un cozonac
pufos si aerat
– aluatul trebuie tinut la dospit intr-un loc caldut, preferabil in cuptorul incalzit la 40 de grade
– cozonacul acesta nu este foarte dulce. Daca va place mai dulce puteti sa mariti cantitatea
de zahar din aluat la 4 linguri, iar din umplutura la 200 de grame.
– din ingredientele date de mine iese un cozonac mare. Daca doriti sa faceti mai multi va
recomand sa mariti cantitatile si sa-i coaceti in tavi individuale pentru a creste mai frumos si
pentru a-si forma crusta pe toate partile.

4/5
5/5

S-ar putea să vă placă și