Design 07

Design
Curs 7. CREATIVITATE (CREATOLOGIE) TEORII

PSIHOLOGICE sI TEHNICI DE STIMULARE A
CREATIVITĂŢ II
DESIGN curs nr.7- asistent dr. Alin Hoblea1

DESIGN
Curs 7. Creativitate (creatologie) teorii
psihologice si tehnici de stimulare a creativitatii
PSIHOLOGIA CREAŢIEI – concept
 Creativitatea e considerată o importantă sursă de progres.
 Psihologii au definit creativitatea ca fiind o “aptitudine

generală”, “capacitate umană”, “comportament creator”, “talent
creativ”, “coordonată esenţială a personalităţii”.
 Haefele defineşte creativitatea superioară drept “priceperea

de a realiza inovaţii de o valoare socială deosebit de mare”.
 Blake King: “creativitatea la un arhitect sau un inginer denotă

talentul de a sintetiza şi introduce noi şi îmbunătăţite
configuraţii în serviciul omului. Elementele esenţiale sunt
percepţia, imaginaţia şi talentul de a o proiecta şi exprima”.
2
DESIGN
 C. Rogers: “adaptarea creativă naturală ar fi singura posibilitate

prin care omul să poată ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a
lumii sale”.
 J. P. Guilford: “creativitatea ar viza abilităţi comune majorităţii
oamenilor, reunind sui-generis însuşiri de personalitate a fiecărui
individ iar personalitatea creatoare se manifestă şi în aptitudini,
atitudini, calităţi temperamentale”.
 Mihaela Roco: creativitatea nu înseamnă doar receptarea şi
consumul de nou, ci în primul rând crearea noului.
Tipuri de creativitate:
1. artistică,
2. ştiintifică,
3. tehnică,
4. didactică,
5. Organizatorică
Etape ale creativităţii:
-pregătirea: în care problema pune stăpânire pe subiectul creator şi

 -incubaţia: în care subiectul caută soluţii la problema pusă în
subconştient. 3
DESIGN
 Definitie: un sistem complex, dinamic, rezonant, ale cărui elemente
fundamentale sunt subiectul creator, mediul creativ, activitatea
creatoare şi produsul creativ, fiecare dintre acestea fiind
necesare dar nu şi suficiente.
 Pentru manifestarea creativităţii, consonanţa elementelor

constituente e mai importantă decât fiecare element în parte, ea
având elemente de rezonanţă.
Trăsăturile caracteristice personalităţii creatoare dupa R. Weisberg :
 interesele de cunoaştere,
 independenţa judecăţilor,
 încrederea în sine şi percepţia de sine ca individ creativ
El consideră conceptul de geniu drept un mit.
4
DESIGN
Mintea creatoare dispune de 3 facultăţi:
imaginaţia (facultate mentală de a elabora o infinitate de asociaţii noi),
judecata (combinarea ideilor şi observarea acordurilor şi dezacordurilor pentru

grupări şi eliminări) şi
gustul (simţ intern pt delimitare, un supliment de judecată de factură estetică).
Calităţile creativităţii:
productivitatea (nr de idei, soluţii),
utilitatea (rezultatele acţiunilor),
eficienţa (randamentului economic şi performanţele acţiunii),
valoarea (produselor acţiunii),
ingeniozitatea (eleganţa şi eficienţa metodelor),
noutatea (în timp),
originalitatea (raritatea ideilor, soluţiilor diferă de noutate).

5
DESIGN
Criterii de delimitare a activităţii creatoare de cea productivă:
 I.A.Taylor: însemnatatea şi recunoaşterea socială a performanţei, formulare

coerentă şi inteligibilă a rezultatelor.
 S.Golan: rezultate performante, proces creativ (spontaneitate, flexibilitate),

potenţial creativ (fluiditate, originalitate).
 F. Barron: raritatea în colectivitatea unde apare corelată cu adecvarea la realitate.
 A. Koestler: nivelul de conştiinţă în căutare, tipuri noi de experienţă, natura

obstacolului care trebuie depăşit.
Tehnici de dezvoltare a creativităţii:
1.Tehnica autochestionarii Osborn -constă în multiplicarea întrebuinţărilor vechilor

obiecte, care duce la soluţii inedite:
 a) adaptarea obiectelor actuale la necesităţi noi
 b) ce rezultă din mărirea necesităţilor lucrurilor sau a duratei acţiunilor
 c) ce rezultă din micşorarea dimensiunilor sau duratei acţiunilor
 d) pot fi înlocuite materialele, procedeele, sursele de energie convenţionale? Cu ce?
 e) ce combinaţii de noi elemente ar fi posibile?
6
DESIGN
Faze premergatoare ale actului de creaţie:
 -preparaţie (elaborarea unei preforme a ideii, neclară),

 -incubaţia,
 -iluminarea,
 -verificarea.
Specializarea şi interdisciplinaritatea G. P. Shaw:
 “Specialistul
este un om care află din ce în ce mai mult
despre un domeniu din ce în ce mai mic, până când într-o
anumită zi începe să ştie totul despre nimic”.
 Regula de aur a vechilor greci era: “Să ştii totul despre

ceva şi ceva despre tot” şi ea ar trebui reformulată: “Să
cunoaştem esenţa tuturor fenomenelor pentru a înţelege
noua esenţă a unui fenomen”.
7
DESIGN
2.Metoda testului pentru dezvoltarea potenţialului creator
–măsoara factorii cei mai înalţi ai creativităţii:
-fluenţa ideilor;
-flexibilitatea gândirii;
-originalitatea.
Ex: se prezintă o imagine (un purice şi un elefant) şi se cere să se găsească cât

mai multe titluri pentru ea.
3. Brainstorming –reguli:
aprecierile critice sunt interzise
imaginaţia să fie total liberă, se acceptă orice idée, oricât de extravagantă ar

fi
se cere cantitate
asociaţii neobişnuite de idei, combinările şi ameliorările soluţiilor propuse de ceilalţi

8
DESIGN
4. Sinectica
-principala rivală a brainstormingului, întemeiată de W. Gordon, induce stări

psihologice sau favorizează imaginaţia;
-metodă calitativă, spre deosebire de brainstorming care e mai mult

metoda cantitativă;
-metoda constă în expunerea unei idei unui grup de indivizi, specialişti din
domenii diferite, rezultatul e elaborarea unei idei sau unui concept
complet nou;
Comportă 3 faze:
1. convertirea ciudatului în familiar
2. convertirea familiarului în ciudat
3. reconvertirea ciudatului în familiar şi elaborarea unui concept, idei sau

metode de rezolvare noi.
9
DESIGN
Etape:
 -elaborarea soluţiei;
 -elaborarea modelului
 -prospectarea pieţei.
Metoda analogică – se folosesc analogii referitoare la un fenomen dat.

Analogii:
-lujer de ceapă spălat de ploaie
-pasăre care curăţă dinţii crocodilului;
-ceapă cu foiţe ce se decojesc.
6. Metoda <<6 – 3 – 5>>
6 –nr de membrii ai grupului;

 3 –nr de idei pentru o problemă;
 5 –nr de persoane care prelucrează un set de idei
10
DESIGN
7. Metoda Phillips <<6 – 6>>
 -un grup mare se împarte în mai multe subgrupe eterogene;

 -fiecare grup emite idei, enunţate apoi în plen de un reprezentant al
grupului (se face în timp limitat)
PROBLEMATICA METODICII DESIGNULUI
Metoda designului clasic schiţată în 1970 de catre Christopher

Jones-“Design Methods”
-designul contemporan se poate disocia în:
 analiza procesului de design (APD) şi
 metodele designului;
-APD- defineşte designul, obiectivele sale şi profesia
-metodele clasice erau cele consacrate de evoluţia meşteşugurilor şi

designul pe bază de desen (desen tehnic şi design arhitectural)
-metodele noi elaborate faţă de cele clasice sunt argumentate de noile

realităţi şi încearcă să dezvăluie gândirea intimă a specialiştilor în design 11
DESIGN
Existau 3 criterii de evaluare a noilor metode de evaluare:

al creativitatii,
 al raţionalitatii şi
 al controlului procesului de design.
Prin stimularea creativităţii a apărut brainstorming-ul şi sinectica (input-circuit,

decantor-output).
Comune acestor metode ar fi obiectivele, variabilele şi criteriile fixate dinainte.
 -problema de proiectare în design poate fi defalcată în subansambluri însă nu

întotdeauna fără a afecta performanţa, preţul, greutatea, aspectul
interacţiunilor dintre componente.
 -această dependenţă între componente duce la o activitate circulară când de

fapt se doreşte linearitatea fără bucle informaţionale repetate.
 -o trecere unică liniară ideală ar arăta astfel: identificarea tuturor variabilelor

importante, relaţiilor între ele, maximalizarea variabilelor de ieşire.
 Pentru această metodă liniară este nevoie de previziune, însă nu se reuşeşte

întotdeauna eliminarea neprevăzutului
12
DESIGN
Criterii pentru controlul proiectelor de design:
 identificarea şi analizarea deciziilor critice,
 corelarea cheltuielilor de cercetare şi design cu penalizari pentru decizii greşite,
 corelarea activităţii de design cu oamenii ce trebuie să le realizeze,
 identificarea surselor de informaţii utilizate,
 explorarea interdependenţei dintre produs şi mediul ambiant.
Principalul element din trecut al procesului de design şi anume desenul la scară,

nu mai răspundea metodelor noi, fiind nevoie de un proces nou, coerent:
automatizarea procesului de proiectare prin transpunerea într-un program pe
calculator
S-a încercat descompunerea metodei clasice şi reasamblarea ei, ceea ce a dus
la viziunea unui proces în 3 etape:
 divergenţa,
 transformarea,
 convergenţa.
13
DESIGN
Principala consecinţă a acestui demers a fost că a făcut publică gândirea

proiectantului:
 tipul intuitiv-cutia neagra,

 tipul raţional-cutia de sticlă,
 tipul procedural-gândire despre gândire
Reconstituirea procesului de design s-a bazat pe:
 utilizarea computerului,
 cooptarea tuturor celor implicaţi în proiect,
 reunirea divergenţei şi convergenţei prin interfeţele grafice ale calculatorului
Astfel metodele în design au fost clasificate după gradul de preplanificare şi

după configuraţia cercetărilor:
 preplanificate (liniare),
 adaptative (cu bucle ciclice)
 ramificate,
 incrementale
14
DESIGN
Au rezultat 6 secţiuni care grupau aceste metode:
strategii prestabilite (convergenţa)
 cercetare sistemică,
 analiza valorilor,
 ingineria sistemelor,
 proiectarea sistemelor om-maşină,
 cercetarea limitelor,
 strategia acumulativă;
controlul strategiei
 comutarea strategiei (gândirea spontană influenţează gândirea planificată şi
invers),
 metoda fundamentală de design a lui Matchet;
metode de explorare a situaţiilor de design (divergente):

 stabilirea obiectivelor,
 cercetarea bibliografiei,
 cercetarea vizuală a incompatibilităţilor,
 culegerea informaţiilor de la utilizatori,
 formularea de chestionare,
 cercetarea comportării utilizatorilor,
 testarea sistemică,
 alegerea scărilor de măsură,
 ordonarea şi reducerea datelor;
15
DESIGN
metode pentru căutarea ideilor:

 brainstorming,
 metoda sinectică,
 înlăturarea blocajelor mentale,
 diagrame morfologice;
metode pentu cercetarea structurii metodelor (transformarea)

 matrici de interacţiune,
 reţele de interacţiune,
 analiza ariilor de decizie interconectate,
 transformarea sistemelor,
 inovarea prin deplasarea limitelor,
 inovarea funcţională,
metoda Alexander pentru determinarea componentelor,

 clasificarea informaţiilor de design;
 metode de evaluare (convergentă)
 liste de verificare,
 alegerea criteriilor de selectare,
 ierahizare şi evaluare,
 scrierea specificaţiilor,
 indicele gradului de fiabilitate
16
DESIGN
Etapele procesului de creatie. Geneza creativitatii. Teorii asupra creativitatii.

 Teresa Amabile (1983): modelul are următoarele componente:
1. calificarea (grad de specializare în domeniu),
2. abilităţi creatoare şi
3. motivaţie intrinsecă
 Robert Weisberg (1986): studii împărţite în mituri consacrate şi

cercetări experimentale. Contesta iluminarea fulgeratoare.
Creativitate=gândire creativă evolutivă
 H. Gardner (1993): perspectiva holistă cu următoarele niveluri:

1. subpersonal,
2. personal,
3. intrapersonal,
4. multipersonal.
Tensiunile dintre ele generează creativitatea.
 M. Csikzentmihaly (1997): Creativitatea nu ar fi ceva personal ci

interacţiunea a 3 sisteme:
1. setul instituţiilor sociale,
2. domeniul cultural stabil şi
3. individul.
17
DESIGN
Michel şi Bernadette Fustier (1988): 5 curente istorice:
 curent clasificator sau logic (preocuparea omului raţional de a ordona

universul), experimental (tehnici de verificare a ipotezelor),
 funcţional (instrumentele făurite de om ar permite utilizarea legilor
fundamentale ale naturii),
 combinatoric (creaţie şi inovaţie) şi
 intuitiv (gândirea raţională completată de sensibilitate, intuiţie şi sentiment)
 Insight şi creativitate( R. Sternberg, I. Davidson):
 vederea din interior se apropie de intuiţie şi intersectează cele 3 planuri ale
desfăşurării activităţii psihice: conştient, subconstient, inconstient.
Ar exista 2 forme de insight:
 convergent(soluţii ce dau sens unor fapte aparent nelegate până atunci) şi

 divergent (explorarea de posibilităţi ce generează noi implicaţii).
Prin legătura cu analogia şi metafora, insight-ul s-ar situa în relaţie cu motivaţia.
Motivaţie şi creativitate (C Rogers, Rolo May):

 resortul creativităţii este tendinţa omului de a-şi realiza potenţialul
18
DESIGN
Dezorganizarea creativă (G.T. Land) nevoia de restructurare, de degradare a

unui echilibru existent ar fi cheia găsirii unei noi modalităţi de a vedea lumea.
După Land, procesul creativ ar avea 4 stadii:
 formativ(creştere aditivă),
 normativ (creştere replicativă),
 integrativ(creştere acomoditivă),
 transformaţional(creştere creativă).
Etapizarea procesului creator dupa Mihaela Roco:
 interpretări cu dominantă mistică (inspiraţie de la zei sau muze)

 abordări pragmatice generate de creşterea interesului pentru dezvoltarea
creativităţii
 interpretarea psihoanalitică
 abordarea psihometrică cu introducerea testelor de apreciere a creativităţii
Alte 2 variante de etapizare a procesului creator:

Modelul elaborat de G Wallas cu 4 etape:
 prepararea,
 incubaţia,
 iluminarea şi
 verificarea
19
DESIGN
2. Soluţia de topografiere în 4 secvenţe:
 analiza logică (prepararea),

 rezolvarea intuitivă (incubaţia),
 verbalizarea rezolvării intuitive (iluminarea),
 formalizarea rezolvării (verificarea)
Principalele etape ale creatiei dupa modelul G Wallas

1. Prepararea – etapa de acumulare , de colectare a materialului brut
analizată secvenţial, prepararea se subdepartajează în :
 sesizarea problemei,
 analiza şi definiţia problemei,
 acumularea materialului necesar,
 formularea ipotezelor şi schiţarea primelor soluţii
2. Dominanta preparării : intuirea în sens larg
a) alături de cunoştinte în domeniu, strategii logice şi experimentale, creaţia

de anvergură înseamna cultură şi experienţă
b) creativitatea presupune uzanţa deprinderilor intelectuale şi motrice
3. Condiţiile ambientale : facilitează buna desfăşurare a procesului creator

20
DESIGN
II .Incubaţia:
 refugierea creatorului într-o etapă de aşteptare

 conştienţa,
 preconştienţa,sau care trebuie pusă pe seama altor procese => structura
inconştientă sau preconştientă
C.Rogers : “incubaţia este o deschidere faţă de experienţa internă” -

individul are acces la capitolul informativ, depozitat mai demult în memorie.
Concluzie : contribuţia factorilor abisali în procesul creator
III .Iluminarea (inspiraţia şi intuiţia) – exprimă apariţia firească a soluţiei
 momentul iluminarii = fulgeraţia unei clipe unice
 iluminarea
este laitmotivul prezent inevitabil în orice proces creator-are loc
dozarea involuntară a proporţiei dintre inspiraţie şi afectivitate, inteligenţă.
 iluminarease produce în modul corect numit “serendipitate” (descoperire

întâmplătoare), revelaţia soluţiei apare în momente de relaxare, în timpul
somnului, sau influenţată de hazard.
21
DESIGN
IV . Verificarea – etapa care desăvârşeşte procesul creator
 presupune elaborarea respectiv materializarea ideii într-o

formă explicită
 conţinutul verificării înseamnă întreruperea ideii furnizate de
iluminare şi evaluarea acesteia (verificarea nu este prezentă
în orice domeniu: în arte fiind vorba de acceptare sau
respingere mai mult)
 verificarea este prin excelenţă o cale activă în toate
momentele sale
 concretizarea ideii nu este niciodată copia originalului
prefigurat în imaginaţia creatorului
 opera creatoare parcurge 4 stadii în drumul său către public:
 cunoaştere,
 convingere,
 decizie,
 confirmare.
22
DESIGN
Teoria neurobiopsihologică
-explorarea zonelor funcţionale din creier cu cele 100 miliarde de neuroni în
care se desfăşoară procesele creativităţii
Modelul triadic al creierului :
 -creierul reptilian (apărarea teritoriului, rutine, itinerare, automatism)

 -creierul limbic (visceral, se ghidează după 7 legi :
1. impermeabil logicii raţionale;
2. pe aici sunt filtrate unidirecţional toate informaţiile;
3. filtrarea dă tonalităţile emoţionale informaţiei (interesant /monoton);
4. înregistrarea acţiunilor şi transformarea în reflexe;
5. stocarea amintirilor şi dobândirea experienţei;
6. acţionarea filtrului în funcţie de tipul de amintiri ;
7. asigurarea debitului cunoaşterii prin imagine
 Cortexul apare la mamiferele superioare ca sediu al recunoaşterii

obiectelor, ca realitate externă într-un spaţiu dat; la om dă specificitate
prin operarea cu simboluri, limbaj şi gândire abstractă
 În cadrul creierului operează specializarea pe orizontală ( creierul drept şi

stâng ) şi tipuri de emisfericitate (complementaritatea emisferelor)
23
DESIGN
Există 4 sectoare de reactivitate cerebrală:

 preferinţe cerebrale şi interconexiuni între sectoare, profiluri marcante şi
interconexiuni privilegiate,
 diferenţieri în gradul de folosire al sectoarelor,
 modul de rezolvare al problemelor şi localizare în creierul total,
 comunicare interpersonală.
Creativitatea si factorii stimulatori sau inhibitori decurgând din complexele

personale
Bariere personale în raporturile interumane (E. Limbos )

 -bariere legate de contextul socio-cultural ce decurg din insatisfacţiile
condiţiilor în care trăieşte individul, condiţionarea şi manipularea prin mass-
media, persistenţa prejudecăţilor, diferenţe culturale, non-integrarea
frustrărilor
şi ultimele descoperiri ştiintifice sau filosofice:
 -bariere datorate fricii endemice : înfruntarea, agresivitatea, principiul

competenţei, rezistenţa la schimbare, lipsa încrederii în sine
 -bariere datorate atitudinii individualiste : egocentrismul, sentimente de
incompetenţă, lipsa de obiectivitate şi realism
 -bariere referitoare la relaţiile individ-grup : lipsa de comunicare,
marginalizare, lipsa de autenticitate, dependenţa.
24
DESIGN
Blocaje ale creativităţii : de tip emoţional, de ordin cultural, de ordin perceptiv
Complexe personale : complexul de abandon, de rivalitate fraternă , de

insecuritate, al castrării sau afirmării de sine în plan sexual, de culpabilitate, de
inferioritate. Complexul este un segment de conduită, compus din tendinţe,
reprezentări, afecte şi fără semnificaţia unitară prin raportare la existenţa
actuala a subiectului.
La ora actuala prin complex se înţelege echivalentul sentimentelor de
inferioritate sau vinovăţie, adică un handicap când este noncompensat sau
nonintegrat dar altfel poate fi şi o sursă de autodepăşire.
Inteligenţa emoţională
Importanţa acordată individului şi drepturilor sale se regăseşte în însemnătatea

emoţiilor şi studiul afectivităţii ce scapă conştiinţei (este la nivel inconştient)
Emoţiile asigură:
supravieţuirea,
luarea deciziilor,
stabilirea limitelor,
comunicarea şi unitatea membrilor speciei umane
-inteligenţa emoţională EQ are o influenţă mai mare asupra reuşitei individului
decât IQ
25
DESIGN
Inteligenţa emoţională implică:
 După Mayer şi Salovey :

1. abilitatea de percepere şi exprimare a emoţiilor,
2. de accedere şi generare de sentimente,
3. facilitează gândirea şi facultatea de cunoaştere şi înţelegere a emoţiilor şi
4. astfel promovarea dezvoltării emoţionale şi intelectuale.
 Reuven Bar – On :
1. adaptabilitate,
2. controlul stresului ,
3. dispoziţia generală,
4. conştientizarea propriilor emoţii,
5. stăpânirea emoţiilor,
6. motivarea interioară,
7. empatia,
8. stabilirea şi dirjarea relaţiilor interumane
 D. Goleman :
1. conştiinţa/încredere în sine,
2. autocontrol,
3. aptitudini sociale 26
DESIGN
A. Mehrabian :
1. perceperea clară,
2. exersarea capacităţii de a răspunde cu emoţia şi comportarea adecvată,
3. implicarea într-o relaţie interpersonală implicând onestitatea,
4. respectul,
5. alegerea profesiei cu satisfacţie profesională,
6. capacitatea de a lucra echilibrat
7. de a se recrea şi relaxa în viaţă.
Nivelurile formării inteligenţei emoţionale :

 evaluare perceptivă şi exprimarea emoţiei,
 facilitatea emoţională a gândirii,
 înţelegerea şi analiza emoţiilor şi utilizarea cunoştinţelor emoţionale,
 reglarea emoţiilor.
Empatia – fenomen psihic de retrăire a stărilor şi acţiunilor celuilalt prin transpunerea

psihologică a eului permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează. Ipostaze
ale empatiei : fenomen psihic, proces psihic, produs psihic, însuşire psihică, construct
multidimensional de personalitate.
Altruism – influenţat de empatie prin 3 variabile :

 abilitatea de discriminare şi clasificare a stărilor afective ale altora ,
 evaluarea ipotetica a modului de comportare a unei alte persoane-impresionabilitatea
emoţională,
 capacitatea de a-ţi unifica simţămintele cu alte persoane.
27

Design 07

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Design 07

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Design

Curs 7. CREATIVITATE (CREATOLOGIE) TEORII

DESIGN curs nr.7- asistent dr. Alin Hoblea1

PSIHOLOGIA CREAŢIEI – concept

 Creativitatea e considerată o importantă sursă de progres.

 Psihologii au definit creativitatea ca fiind o “aptitudine

 Haefele defineşte creativitatea superioară drept “priceperea

 Blake King: “creativitatea la un arhitect sau un inginer denotă

 C. Rogers: “adaptarea creativă naturală ar fi singura posibilitate

-pregătirea: în care problema pune stăpânire pe subiectul creator şi

 Pentru manifestarea creativităţii, consonanţa elementelor

Trăsăturile caracteristice personalităţii creatoare dupa R. Weisberg :

 încrederea în sine şi percepţia de sine ca individ creativ

El consideră conceptul de geniu drept un mit.

imaginaţia (facultate mentală de a elabora o infinitate de asociaţii noi),

judecata (combinarea ideilor şi observarea acordurilor şi dezacordurilor pentru

gustul (simţ intern pt delimitare, un supliment de judecată de factură estetică).

productivitatea (nr de idei, soluţii),

utilitatea (rezultatele acţiunilor),

eficienţa (randamentului economic şi performanţele acţiunii),

valoarea (produselor acţiunii),

ingeniozitatea (eleganţa şi eficienţa metodelor),

noutatea (în timp),

originalitatea (raritatea ideilor, soluţiilor diferă de noutate).

Criterii de delimitare a activităţii creatoare de cea productivă:

 I.A.Taylor: însemnatatea şi recunoaşterea socială a performanţei, formulare

 S.Golan: rezultate performante, proces creativ (spontaneitate, flexibilitate),

 F. Barron: raritatea în colectivitatea unde apare corelată cu adecvarea la realitate.

 A. Koestler: nivelul de conştiinţă în căutare, tipuri noi de experienţă, natura

Tehnici de dezvoltare a creativităţii:

1.Tehnica autochestionarii Osborn -constă în multiplicarea întrebuinţărilor vechilor

Faze premergatoare ale actului de creaţie:

 -preparaţie (elaborarea unei preforme a ideii, neclară),

Specializarea şi interdisciplinaritatea G. P. Shaw:

 Regula de aur a vechilor greci era: “Să ştii totul despre

2.Metoda testului pentru dezvoltarea potenţialului creator

–măsoara factorii cei mai înalţi ai creativităţii:

Ex: se prezintă o imagine (un purice şi un elefant) şi se cere să se găsească cât

aprecierile critice sunt interzise

imaginaţia să fie total liberă, se acceptă orice idée, oricât de extravagantă ar

se cere cantitate

asociaţii neobişnuite de idei, combinările şi ameliorările soluţiilor propuse de ceilalţi

-principala rivală a brainstormingului, întemeiată de W. Gordon, induce stări

-metodă calitativă, spre deosebire de brainstorming care e mai mult

1. convertirea ciudatului în familiar

2. convertirea familiarului în ciudat

3. reconvertirea ciudatului în familiar şi elaborarea unui concept, idei sau

Metoda analogică – se folosesc analogii referitoare la un fenomen dat.

6. Metoda <<6 – 3 – 5>>

6 –nr de membrii ai grupului;

7. Metoda Phillips <<6 – 6>>

 -un grup mare se împarte în mai multe subgrupe eterogene;

PROBLEMATICA METODICII DESIGNULUI

Metoda designului clasic schiţată în 1970 de catre Christopher

 analiza procesului de design (APD) şi

-APD- defineşte designul, obiectivele sale şi profesia

-metodele clasice erau cele consacrate de evoluţia meşteşugurilor şi

-metodele noi elaborate faţă de cele clasice sunt argumentate de noile

Existau 3 criterii de evaluare a noilor metode de evaluare:

 al controlului procesului de design.

Prin stimularea creativităţii a apărut brainstorming-ul şi sinectica (input-circuit,

 -problema de proiectare în design poate fi defalcată în subansambluri însă nu

 -această dependenţă între componente duce la o activitate circulară când de