18.

Împotriva oricarei nadejdi, Avraam a crezut cu nadejde ca el va fi parinte al

multor neamuri, dupa cum i s-a spus: «Aşa va fi semintia ta»

Dumnezeu a fagaduit în har o binecuvantare, iar Avraam a proslvit pe Dumnezeu,

crezand fagaduina împotriva oricarei nadejdi
Avraam era lipsit de nadejdea fireasca omeneasca mai presus de nadejdea
omeneasca,ci a crezut intru nadejdea puterii lui Dumnezeu, Cel ce i-a fagaduit,
intru nadejdea fagaduintei lui Dumnezeu..Sf Ap Pavel defineste aici credinta lui
Avraam prin nadejde, El a crezut cu toata inima ca va deveni ceea ce fagaduise
Dumnezeu, tatal multor neamuri. Nadejdea, asa cum foloseste Sf Ap Pavel cuvantul,
spune ca Avraam a crezut în Dumnezeu împotriva oricarei nadejdi, el a facut acest
lucru într-o vreme cand ce era promis nu mai era posibil din punct de vedere
omenesc. Însa Avraam a continuat sa creada ca Dumnezeu va face ce a promis. Iar
pentru ca Avraam a crezut acea promisiune în nadejde, el a devenit parintele multor
neamuri, exact asa cum i-a promis Dumnezeu. Împotriva oricarei nadejdi se refera la
faptul ca varsta facea ca împlinirea fagaduintei sa fie, în mod natural,
imposibila. Insa nadejdea lui Avraam era cea inspirata de cuvantul fagaduintei lui
Dumnezeu el a crezut în Dumnezeu cu o nadejde vie si s-a bucurat ca si cum l-ar fi
primit pe Isaac..
Avraam a fost deci ales ca sa fie mijlocitorul binecuvantarii lui Dumnezeu, în
primul rand fata de Israel si în al doilea rand fata de toate neamurile. Aceasta
chemare de iubire a chemarii si înnoirii. Chemarea pe care Dumnezeu i-a facut-o lui
Avram se repeta întocmai si cu toti binecredinciosii crestini care sunt “iubiti ai
lui Dumnezeu, chemati sfinti” impotriva oricarei nadejdi, Aceasta chemare prin
credinta în Iisus Hristos aduce în cei ce cred o renastere duhovniceasca intru
nadejdea vietii vesnice,
Temeiul trairi lui Avraam si a urmasilor sai a fost credinta ferma în Dumnezeu si
privirea neabatuta catre împlinirea fagaduintei ceresti referitoare la Mantuitorul
Iisus Hristos. „Dumnezeu l-a scos afara si i-a zis: priveste la cer si numara
stelele, de le poti numara! si a adaugat: Atat de multi vor fi urmatii tai!”
Dumnezeu îsi dezvaluie tocmai maretia unica. Pentru El, a fagadui înseamna deja a
darui. Cel care a plasmuit trupul si a adus pe om de la nefiinta la fiinta, Cel
care a creat pe toate cele vazute, poate sa daruiasca si cele mai presus de fire”.
Sf. Pavel vede în fagaduinta facuta lui Avraam împlinita în Hristos..
Fiindca credincios este Dumnezeu.. credincios fagaduintei prin care El s-a
însarcinat sa mantuiasca pe cel ce crede; credincios Fiului Sau, credincios
lucrarii pe care a început-o în noi si pe care El n-o poate întrerupe pana n-o va
duce la bun sfarsit. Sfintii nu nadajduiesc pe credinciosia lor proprie, ci pe
credinciosia Mantuitorului lor care este neschimbata.
Binecuvantarile lui Dumnezeu pot sa întarzie, dar ele sunt sigure.
Fagaduinta lui Dumnezeu ne este aratata aici ca un lucru viu si adevarat. Pentru ca
Cuvantul Sau este viu si vine de la Dumnezeul cel viu,
Temeiul nadejdii este însasi iubirea lui Dumnezeu si fagaduinta Lui facuta omului
pentru mantuire. Din iubire, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau în lume pentru mantuirea
noastra. Primilor oameni Dumnezeu le-a promis un Mantuitor pe care L-a si dat la
„plinirea vremii”. Implinirea nadejdii nu poate fi alta decat Dumnezeu.
Nadejdea e o nazuinta care da sens vietii crestinului.
Nadejdea in Dumnezeu este dorul arzator si asteptarea cu incredere a implinirii
tuturor celor fagaduite de Dumnezeu tuturor acelora care cred in voia Sa. Omul stie
ca « nemincinos este Dumnezeu » si se vor implini toate cele fagaduite lui pentru
ca de-a lungul veacurilor Doar nadajduind cu increderea adevarata in implinirea
fagaduintelor si mai ales in Fagaduitorul cel drept ne pot duce spre calea
vesniciei. Apoi nadejdea in Dumnezeu isi trage radacina din credinta statornica in
El, asa cum copacul odrasleste din radacina. Credinta duce la adeverirea
bunatatilor fagaduite si putinta de a le avea ; nadejdea insa ne face sa le dorim
si sa le asteptam. Credem deci ca « Cel care a poruncit sa nu mintim, cu mult mai
mult El nu va minti », de aceea Sfantul Apostol Pavel spune impotriva oricarei
nadejdi a crezut cu nadejde..
De multe ori incercarile aparute in vietile noastre la o prima privire sunt de
nedepasit, imposibil de rezolvat si greu de indurat, dar oricine s-a lovit de un
necaz la un moment dat, stie ca lupta cu acesta l-a facut mult mai puternic, nu
neaparat pentru ca l-a calit in al depasi ci pentru ca l-a facut mai puternic
leagandu-l mai strans pe om de Dumnezeu. O suferinta, un necaz, nu trebui nicidecum
sa duca la o mare deznadejde ci, dimpotriva, ar trebui sa dezvolte o nadejde mai
puternica si de nestramutat. Nadejdea, rabdarea si gandul bun au dus tot timpul pe
om in legatura mai puternica si mai profunda cu Dumnezeu.
Suferinta este o incercare facuta de Dumnezeu asupra credintei, nadejdii si
dragostei noastre, pregatind astfel inima noastra pentru bunatatile fagadaduite..
asteptandu-le cu nadejde..
Si cat viata este mai curata si mai apropiata de voia lui Dumnezeu cu atat si
nadejdea lui este de nestramutat, avand Credinta ca temelia, prin care Nadejdea
înaripeaza sufletul cu o vie dorire catre Dumnezeu si a imparatiei Cerurilor.