.

Aprobat
Administrator

INSTRUCTAJ INTRODUCTIV GENERAL

privind
APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Scopul şi condiţiile de efectuare a instructajului introductiv

general

Instruirea salariaţilor în domeniul apărării împotriva incendiilor este o componentă a

pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare în
vederea prevenirii şi stingerii incendiilor, reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă
sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiilor şi operatorilor economici.

La instructajul introductiv general participă următoarele categorii de persoane:

a) nou-angajaţii în muncă, indiferent de durata sau de forma contractului de muncă;
b) salariaţii transferaţi de la o unitate la alta sau detaşaţi în unitatea respectivă;
c) lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
d) studenţii şi elevii din şcoli şi licee aflaţi în practică de specialitate.

La terminarea instructajului introductiv general persoanele instruite vor fi verificate pe bază

de teste asupra cunoştinţelor acumulate. Persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de
cunoştinţe stabilit pentru instructajul introductiv general nu vor fi admise la locurile de muncă.

Reglementări specifice:
 .
 Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

 Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu Ordinul Ministrului de

Internelor şi Reformei Administrative nr. 163/2007

 OMAI nr. 712/ 2005 privind executarea instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă

CAUZE DE INCENDII

Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea
acestuia:
 sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă
necesară pentru aprinderea combustibilului;
 existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea
arderii;
 existenţa unor împrejurări determinante şi a altor condiţii favorizante, care să pună în
contact sursa de aprindere cu masa combustibilă.

Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere, astfel, se pot deosebi:

a) Surse de aprindere cu flacără:

Chibritul. Aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor materiale uşor aprinzibile (lan de
grâu, resturi de hârtie – inclusiv din coşuri de gunoi, lichide inflamabile – inclusiv uleiul încis din bucătării ş.a.).
Un risc deosebit îl reprezintă aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă explozivă (chiar
scurderi de gaz).

Focurile în loc deschis, aprinse voluntar în diferite scopuri, cum ar fi pentru arderea gunoaielor ori
deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în, şantiere, curţi, depozite, cât şi în
spaţii interioare (clădiri în construcţie ş.a.) pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie
combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.
Factori favorizanţi sunt vântul şi prezenţa materialului combustibil în apropiere (deşeuri ori
resturi menajere, construcţii din lemn etc.).
Aparatele de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică. Flăcările acestor aparate pot atinge temperaturi
înalte şi pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropiere sau
prin conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

b) Surse de aprindere de natură termică

 .
Ţigara. Incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10-11% din total). Restul de ţigară
poate iniţia incendierea resturilor de hârtie, ţesăturilor din materiale fibroase ş.a.

Becuri incandescente, proiectoare. Se pot iniţia incendii în cazul becurilor cu puteri mari, peste 150
W şi în cazul contactului direct cu materile combustibile (draperii, perdele, hârtie, rafturi,
mărfuri în stive înalte, abajururi din materiale combustibile).
Sobele, îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat de incendiu în perioada
de iarnă, în special, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare.
În cazul sobelor cu combustibil solid, ca surse de aprindere potenţiale sunt jarul şi cenuşa
provenite din ardere, uneori depozitate necorespunzător, precum şi scânteile şi particulele aprinse
care ies pe uşiţa deschisă a focarului.
În cazul sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură, depozitarea
materialelor combustibile în contact direct cu pereţii sobei sau în imediata apropiere provoacă
incendii chiar după încetarea programului de lucru.

Coşurile de evacuare a fumului defecte si burlanele supraîncălzite se manifestă ca sursă de

aprindere prin scânteile şi particulele incandescente care ies pe gura coşului sau prin fisurile
existente, ca şi prin temperatura pereţilor lor în contact direct cu elementele de construcţie
combustibile (grinzi lemn ş.a.).

Aparatele de încălzire electrice. Reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de aprindere, prin

amplasarea necorespunzătoare – sub birouri şi rafturi etc., unde există o probabilitate mare de
intra în contact cu materiale combustibile (lemn, textile etc.). Un risc mărit îl prezintă reşorile
improvizate, de putere mare, executate artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire a
ştecherelor improvizate.

Brocurile de la sudare şi particulele incandescente. Incendiile datorate acestei cauze au încă o

frecvenţă mare şi provoacă deseori pagube importante. Aceste particule au un potenţial termic
ridicat şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături. Un astfel de broc de la sudare poate
ajunge până la o distanţă de 10 m de punctul de lucru, cu o temperatură de peste 800°C.

c) Surse de aprindere de natură electrică

Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante:

 montarea instalaţiilor electrice direct pe elementele combustibile;
 depozitarea materialelor combustibile (hârtie, ambalaje, textile, paie) în apropierea circuitelor
sau în interiorul tablourilor electrice;
 îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de legătură, lipire
sau sudare;
 supradimensionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (îndeosebi a siguranţelor);
 suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (reşouri, ventilatoare,
aparate electrocasnice etc.) cu puteri care depăşesc puterea calculată prin proiect pentru
reţeaua respectivă;
 instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice (întrerupătoare, prize, dulii
etc.) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor normelor;
 .
 în cazul aparatelor electrice, cordonul de alimentare constituie cea mai importantă cauză de
incendiu; nu numai că astfel de cordoane de alimentare sunt mai puţin bine izolate, atât
electric cât şi mecanic, dar suferă numeroase deteriorări datorită unor manevrări greşite sau a
unor şocuri; cordoanele se încălzesc, atât de la o suprasarcină elecrică, cât şi de la eventualele
surse exterioare, iar izolaţia din plastic se înmoaie, suficient pentru ca să intre în contact
conductoarele, provocând un scurtcircuit care va aprinde, de regulă, izolaţia.
Arcul electric, scânteile electrice – constituie importante surse de incendii şi explozii, în
general, în prezenţa unor materiale combustibile uşor aprinzibile sau a unor amestecuri inflamabile.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ

Sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact
direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri
ridicînd temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie
foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară, becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice,
căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.
Radiaţia
Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este
reprezentat de undele electromagnetice.
Conducţia termică
Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în
masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact
minim şi diferenţe de temperatură.
Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi
ridicate, 700 – 1 500 gradea C, prin acest nivel termic acţioneaza ca sursă de aprindere a materialelor
combustibile.
Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor
aprinzibile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.
Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se
caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.
Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit
de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau defecţiuni. În
cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar
intervenţia dificilă.
Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare,
formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni
mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse
prin coşuri.
Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic
necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri
învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10
– 30 m.
Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît
sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.
Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteile şi particulele incandeşcente ce ies
prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

Incendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere tot mai mare
în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Regulile
anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa
 .
personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea unor piese electrice şi întreruperea
funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să intervină dispozitivele de
protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai
să semanalizeze apariţia regimului anormal.
Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă
tensiune şi care constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :
- Supracurenţii;
- Supratensiunile;
- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;
- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;
- Punerea la pămînt a unei faze.
Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de
funcţionare, în ordinea fregvenţei de manifestare sunt :
- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;
- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;
- producerea anormală de căldură în izolaţie;
- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase;
- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;
- arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente;
- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a
căldurii produse.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.
Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii
unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii
acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă
însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de
rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.
Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică
a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două
conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două
conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂ

Aprinderea spontană ( autoaprinderea ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin
autoîncălzirea unei substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică,
fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc
autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică şi biologică.
Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe în
contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează
în condiţii normale.
Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării
substanţelor care acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi :
scîntei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor
care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari
de căldură sau a flăcării iniţiale.
Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor
substanţe combustibile în urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.
- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît
o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate
dura săptămani sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea temperaturii peste cea de
autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere spontane
se înmulţesc.
 .
Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare
de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de
căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea
căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai ales în spaţii închise.
Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere
spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu
diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele
de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante, lipsă ventilaţie, tip recipient.
Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît
şi unor produse de natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor
microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.
Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.
Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o
cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate
cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt
ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel
debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru autoîncălzire pînă la
producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum
este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.
Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de
încălzire, atunci cînd din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%.
Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi
mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

5.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂ

Spre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scînteile mecanice sunt
particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri
mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura
activităţilor mecanice care le generează.
Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe
în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.
Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se
încălzesc pînă la incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile
sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

6.SURSE DE APRINDERE NATURALE

Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de
furtună, între nori şi pămînt, prin interiorul unor canale de aer izolat
Se pot deosebi:
- trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mare,
astfel încît sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube îndeosebi prin
efecte termice;
- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina
trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube
prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIVILILOR SI MATERIALELOR INCENDIARE

Explozivii
Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor
mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a
explozivilor au o structură organică complexă cu particularitatea că au în structură molecule de azot.
Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :
 .
- propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de
salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf );
- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;
- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu :
dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).
Artificii
Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra
sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii pirotehnice) în teatre pentru
imitarea focului sau a incendiului, în arta militară — pentru semnalizări luminoase etc.
In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor aprinzibile, aflate în condiţii de deshidratare sub
acţiunea unei călduri intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare
Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi
menţionate şi substanţele incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial
pentru bombele incendiare:
— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru, alte
elemente .1%, se aprinde la 800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără albastră,
puternică, degajând un fum alb, dens.
— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se foloseşte
sub formă de praf presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină dizolvată în
alcool. Temperatura de aprindere este de circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind necesară o amorsă
specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C fără a genera fum sau gaze.
— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină şi 5—
10% săpun de napalm (fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt, creozat etc.).
Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă
superioară benzinei.
Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au
caracteristici destructive superioare.

8. INCENDII INTENTIONATE (ARSON)

Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă
distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei
vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau
parte la acţiunea de stingere sau de salvare.
Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan
internaţional, a fost preluat ca atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept
incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia juridică romînească.
Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :
- pentru obţinerea unui cîştig;
- din răzbunare;
- pentru acoperirea altor infracţiuni;
- din motive social-politice;
- din vanitate;
- din vandalism;
- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;
- autoincendierea.

Efectele nocive ale incendiilor

 .
Efectele nocive asupra oamenilor, bunurilor şi mediului au şi căldura degajată, fumul şi gazele
arse şi chiar utilizarea neadecvată a unor produse de stingere.
Fenomene cum ar fi degajarea fumului şi a gazelor de ardere sunt de multe ori ignorate,
neapărând atât de evident periculoase cu flăcările. De multe ori, însă, aceste produse ale arderii
provoacă pericole şi distrugeri mai mari decât flăcările, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti.

A SE REŢINE: Propagarea rapidă a fumului (pe casa scărilor, tubulatura de ventilaţie, coridoare
etc.) provoacă panică în rândul persoanelor care ocupă clădirea. Reducerea vizibilităţii duce atât la
diminuarea capacităţii de orientare a acestora, cât şi la îngreunarea intervenţiei pompierilor.
Aceasta împiedică părăsirea rapidă a zonei periculoase şi, ca urmare, se măreşte durata de
staţionare sub influenţa căldurii şi gazelor toxice, şansele de supravieţuire diminuându-se.

Particularităţile fizico-psihice ale fiecărui individ provoacă reacţii faţă de incendii şi fum, în
funcţie de anumiţi factori, cum ar fi:
- gradul de cunoaştere a căilor de evacuare;
- interesul privind bunurile afectate de incendiu;
- instructajul prealabil asupra conduitei optime în caz de evenimente negative;
- aptitudini fizice;
- starea emotivă şi trăsături psihice.
Deşi majoritatea particulelor de fum sunt prea grosiere pentru a fi inhalate, ele se pot localiza
mai întâi în nas, în gură sau în gât, înainte de a fi înghiţite, provocând simptome de ameţeală şi
vomă.
Lipsindu-i oxigenul, victima incendiului intră în stări euforice, comportându-se însă într-o
manieră iraţională sau ineficace.
Reacţia datorită atât stresului, cât şi alterării comportării datorită fumului este predominant
caracterizată de frică şi panică şi se manifestă sub trei forme majore: fuga (uneori, însă, în direcţie
greşită), lupta sau acţiunea (de multe ori victimele sunt împinse la gesturi disperate – aruncarea pe
fereastră în cazul cladirilor înalte) ori ignorarea realităţii pericolului, o pasivitate totală (un procent
mic de oameni se pot apuca de ordonarea hârtiilor de pe birou, în timp ce acoperişurul în flăcări se
prăbuşeşte peste ei).

IMPORTANT: Comportarea recomandată în toate cazurile de propagare a fumului într-o incintă

este următoarea: ştiind că fumul şi gazele au tendinţa de a se aduna în strat sub tavan, se dă
alarma, apoi se merge aplecat, fără ezitări, spre o cale de evacuare. De aceea, o importanţă
deosebită o are instructajul periodic în cazul ocupanţilor unei clădiri (care asigură reflexe
indispensabile evitării actelor ilogice datorate intoxicaţiei cu fum), respectiv inscripţionarea vizibilă
a căilor de evacuare şi măsuri de avertizare.

În compoziţia fumului intră însă şi gaze de ardere cu efecte, deseori, extrem de nocive.
Oxidul de carbon se formează aproape la toate incendiile (mai ales la cele mocnite sau cu aport
insuficient de aer). El reprezintă cel mai mare pericol, deoarece este deosebit de toxic (oxidul de
carbon are pentru hemoglobina din sânge o afinitate de 300 de ori mai mare decât oxigenul, formând
carboxihemoglobina, care, chiar la valori foarte mici, induce modificări ireversibile fatale).
 .
Dioxidul de carbon produce moartea prin asfixie la concentraţii peste 20%, iar la concentraţii
mai mici produce dureri de cap, congestie cerebrală, reducerea capacităţii de a auzi.
Tot mai des utilizate ca elemente de construcţii, de finisaj, obiecte de uz casnic, izolaţie electrică
etc., materialele plasice degajă, prin ardere, gaze toxice sau corozive. Alături de fosgen, amoniac,
formaldehidă, îndeosebi acidul clorhidric produce simptome de sufocare şi afectează sistemul
pulmonar, dar, în acelaşi timp, are un efect coroziv, distructiv asupra aparatelor şi instalaţiilor
tehnologice, calculatoarelor, aparaturii de măsură şi control, de birotică etc.
În caz de incendiu, un pericol deosebit îl reprezintă materialele plastice termoplaste, care se
înmoaie la căldură, se topesc şi curg. Ele pot cădea pe pielea oamenilor, provocând arsuri greu
vindecabile sau pe alte materiale, propagând incendiul mai rapid.

Evacuarea persoanelor
Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în
care incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.
Căile de circulaţie, prin care se realizează evacuarea, sunt constituite din uşi, scări, coridoare
care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor
suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în
deplină siguranţă.
Dimensionarea căilor de evacuare se face de proiectanţi, pe baza reglementărilor în vigoare, în
funcţie de numărul de persoane pe fiecare nivel şi compartiment de incendiu, concretizat în numărul
de fluxuri de persoane.
Avertizarea la timp a ocupanţilor unei clădiri despre apariţia unui incendiu creşte mult şansele de
evacuare şi salvare a celor care ar putea fi surprinşi de flăcări şi fum.

A SE REŢINE:
- nu constituie căi de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se pot bloca în poziţie
închisă, precum şi trecerile, galeriile, tunelurile etc. prin care se transportă substanţe periculoase;
- traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte şi independente (după caz) şi astfel
inscripţionate încât persoanele care se evacuează să recunoască traseul spre exterior cu uşurinţă;
- căile de evacuare trebuie să asigure capacitatea de ieşire rapidă şi în siguranţă a tuturor
persoanelor aflate la orice etaj;
- căile de evacuare nu trebuie să intersecteze zone cu pericol de incendiu;
- în casele de scări de evacuare nu vor fi amenajate spaţii de lucru sau de depozitare şi nu vor fi
introduse conducte de gaze naturale sau lichide combustibile; căile de evacuare trebuie să fie în
permanenţă libere;
- se recomandă iluminatul natural pentru casele de scări de evacuare, direct din exterior; în caz
contrar, se va asigura iluminatul de siguranţă şi posibilitatea de evacuare a fumului;
- uşile căilor de evacuare se vor deschide numai spre exterior;
- nu se vor amplasa oglinzi pe căile de evacuare.

Stingerea incendiilor
 .
Clase de incendii
În funcţie de natura materialelor materialelor sau substanţelor combustibile prezente în spaţiile
afectate de incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile pot fi clasificate, astfel:
- clasa A – incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în
mod normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse
din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldură ş.a.;
- clasa B – incendii de lichide sau de solide lichefiabile. Exemple: benzină, petrol, alcool, toluen,
lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc la căldură ş.a.;
- clasa C – incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;
- clasa D – incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, titan etc.

Procedee de întrerupe a arderii

Alegerea unui sau altuia dintre procedee depinde de natura, situaţia şi mărimea incendiului, de
proprietăţile substanţelor care ard, de calitatea produselor de stingere, de mijloacele şi personalul
care participă la stingere şi altele.

a) Răcirea zonei de ardere. Se realizează prin introducerea unor substanţe aflate la temperatură
joasă comparativ cu cea a incendiului, care să preia o parte din căldura necesară continuării
procesului de ardere. Ca urmare, viteza de ardere se micşorează, iar cantitatea de căldură
degajată se reduce.
Produsele de stingere indicate a se folosi în acest procedeu sunt: apa, zăpada – când lipseşte
apa, dioxidul de carbon sau alte gaze de stingere.

b) Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul atmosferic care întreţine

arderea. În acest fel, se reduce viteza de ardere şi, respectiv, degajarea de căldură. Metodele
cele mai utilizate pentru izolarea de aerul atmosferic a materialor şi substanţelor care ard sunt
aplicarea de prelate ude, refularea de spume ori pulberi stingătoare etc.

c) Reducerea conţinului de oxigen. Procedeul constă în introducerea de substanţe care nu

întreţin arderea. La un conţinut în oxigen sub 15% arderea încetează.
Produsele de diluare cele mai întrebuinţate sunt dioxidul de carbon, aburul, apa pulverizată
foarte fin etc.

d) Îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere. Prin îndepărtarea materialor

combustibile care vin în contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi limitată.

Pentru întreruperea procesului de ardere se pot folosi, simultan, mai multe procedee descrise.
La o combinare a acestora însă, unul din ele este principal şi hotărâtor în acţiunea de stingere a
incendiului.

Prevederi generale privind organizarea apărării împotriva incendiilor

 .
Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul de activităţi specifice şi măsuri
organizatorice şi tehnice, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi
asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării
şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de
urgenţă determinate de incendii.

Responsabilităţile şi modul de organizare privind apărarea împotriva incendiilor sunt reglentate

de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor si actele normative subsecvente
acesteia. La art. 22 sunt stabilite pentru salariati urmatoarele obligaţii privind prevenirea si stingerea
incendiilor la locul de muncă:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub
orice formă, de conducatorul unitatii;
b) să utilizeze instalaţiile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi
celor date de conducătorul unitatii;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale mijloacelor tehnice şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului unitatii orice încălcare a normelor de
apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de
incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la mijloacele tehnice şi instalaţiile de apărare
împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea
realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei
oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare
la producerea incendiilor.

Organizarea apărării împotriva incendiilor într-o unitate constă în:

a) respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, prin intretinerea aparatelor si echipamentelor
care prezintă pericol de incendiu, eliminarea surselor posibile de aprindere, marcarea
pericolelor de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare;
b) asigurarea conditiilor tehnice si organizatorice pentru alarmarea personalului si anuntarea
dispeceratului pentru situatii de urgenta, precum si a mijloacelor de interventie pentru
stingere;
c) instruirea salariaţilor şi certificarea efectuării acestuia;
d) menţinerea condiţiilor de evacuare pentru salvarea personalului propriu si clientilor şi
evacuarea valorilor si bunurilor, precum si afişarea planurilor de evacuare;
e) stabilirea componenţei echipei care trebuie să asigure stingerea unui eventual incendiu,
salvarea şi evacuarea persoanelor.

Reguli de prevenire a incendiilor

 .

Reguli specifice încăperilor pentru birouri

a) Se vor lua măsuri de reducere, la minim, a pericolului de incendiu, prin limitarea, la strictul
necesar, a materialelor combustibile şi respectarea regulilor stabilite privind folosirea focului
deschis etc.
b) Deşeurile din hârtie şi alte materiale combustibile, care rezultă din operaţiunile de lucru în
birouri, se colectează şi se evacuează ritmic si la terminarea programului.
c) La terminarea programului de lucru, toti consumatorii electrici se vor deconecta de la retea.
d) Insecticidele sau alte produse inflamabile se vor utiliza la lumina zilei, numai după
întreruperea curentului de la tabloul de alimentare, a reţelei electrice existente în încăperi,
precum şi verificarea inexistenţei altor surse de foc sau scântei.

Reguli specifice exploatării instalaţiilor electrice

Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalaţiile si aparatele electrice vor fi întreţinute,

verificate şi utilizate în condiţiile prevăzute în documentaţiile producătorului. Se interzice:
a) înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele
necalibrate;
b) supraîncărcarea circuitelor peste sarcina admisă pentru instalaţia respectivă prin racordarea
mai multor consumatori;
c) supunerea conductorilor si legăturilor electrice la eforturi de tracţiune;
d) folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct
în prize;
e) utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri etc.) fără luarea măsurilor de
izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
f) utilizarea lămpilor mobile (portative), alimentate prin cordoane improvizate şi/sau uzate;
g) utilizarea consumatorilor electrici neomologati sau în alte locuri decât cele stabilite prin
instrucţiunile producatorului;
h) folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a
receptorilor electrici;
i) introducerea în panouri, nişe, tablouri sau canale electrice a obiectelor de orice fel;
j) efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către persoanal necalificat şi
neautorizat.

Lucrările cu foc deschis

Prin foc deschis, în sensul prezentelor instructiuni, se înţelege acea ardere care nu se desfăşoară
într-un spaţiu închis de combustie. Pot fi incluse în această categorie flacăra produsă de: brichete,
chibrituri, aparate de lipire, tăiere, sudură etc.
În categoria foc deschis se includ şi materialele în stare incandescentă, aflate în situaţii deosebite,
cum sunt: împroşcările, deversările, care pot provoca incendii datorită contactului direct cu
materialele combustibile.
 .
Lucrările cu foc deschis se vor executa şi se vor supraveghea numai de persoane calificate şi
instruite.
Fumatul

Incendiile produse de fumat se datorează atât flăcării (chibrit, brichetă) utilizate pentru
aprinderea ţigării, cât şi resturilor de tigari si chibrituri aprinse aruncate la intamplare pe materiale
combustibile.
La locurile de muncă unde este permis fumatul se vor asigura scrumiere. Acestea se amplasează
astfel încât să nu facă posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere. De asemenea, la
locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere si se vor instala inscripţii "LOC PENTRU
FUMAT".
Golirea scrumierelor şi a vaselor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă.
Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.
Se interzice aprinderea chibriturilor sau a brichetelor în încăperi în care s-au produs scurgeri de
gaze.

Căi de acces, de evacuare şi de intervenţie

Menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie la parametrii la

care au fost proiectate şi realizate, este necesara în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor
aflate în pericol, stingerii incendiilor şi limitării efectelor acestora.
Se interzice blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc lăţimea
sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori efectuarea unor modificări la acestea, prin care se
înrăutăţeşte situaţia iniţială.
Nu este permisa blocarea în poziţie deschisă a uşilor care, în caz de incendiu, au rol să oprească
pătrunderea fumului, a gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor.
Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie mentinut in stare de functionare
incat să permită deschiderea cu uşurinţă a acestora în caz de incendiu.

Sezonul rece

Perioada sezonului rece este caracterizată de cresterea numarului de incendii datorate utilizarii
necorespunzatoare a sistemelor şi mijloacelor de încălzire. Efectele sezonului rece (îngheţ şi
depuneri de zăpadă) pot influenţa în sens negativ şi operaţiunile de intervenţie pentru stingerea
incendiilor prin reducerea posibilităţilor de acces la locul incendiului si de folosire a surselor de
alimentare cu apă.
Aparatele electrice de încălzit si reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea
lor necorespunzătoare, în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.). De asemenea,
aparatele electrice de încălzit improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a
acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, care conduc la suprasolicitarea instalaţiei
electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.).
 .

Incendiile intenţionate

Numărul incendiilor intenţionate este într-o continuă creştere, atât pe plan mondial, cât şi în ţara
noastră.
Locurile alese de un incendiator pentru a provoca incendiu sunt, de regulă, nepăzite, puţin
circulate (mai dosnice), cu aglomerare de materiale (mobilier, arhive, deşeuri etc.) care permit, în
primele faze ale incendiului, o dezvoltare lentă şi fără manifestări vizibile. Obiectivele fără pază
vizibila şi împrejmuiri sigure, fără instalaţii de antiefracţie şi antiincendiu sunt ţinte pentru
incendiator.

Reguli privind stingerea şi evacuarea în caz de incendiu

Responsabilităţi

Conducătorul unităţii este responsabil pentru:

 Repartizarea membrilor echipei de primă intervenţie;
 Asigurarea resurselor necesare tuturor membrilor echipei de intervenţie, pentru a-şi putea
îndeplini atribuţiile;
 Asigurarea îndeplinirii măsurilor şi recomandărilor făcute de autorităţi, cu ocazia controalelor
de specialitate, pe timpul aplicaţiilor şi exerciţiilor;
 Asigurarea gestionării eficiente a modului de evacuare.

Responsabilul cu atribuţii de prevenire si stingere a incendiilor are următoarele obligatii:

 Verifică funcţionarea mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor şi se ocupă de
întreţinerea periodică a acestora;
 Menţine legătura cu serviciile de urgenţă (pompieri, ambulanta, protecţia civilă, poliţia etc.)
pentru asigurarea pregătirii intervenţiei în caz de incendiu;
 Întocmeştea evidenţa exerciţiilor de stingere şi evacuare în caz de incendiu, efectuate în
unitate;

Membrii echipei de primă intervenţie sunt responsabili pentru:

 Cunoaşterea locurilor în care sunt amplasate mijloacele de primă intervenţie în caz de
incendiu, ieşirile de urgenţă şi punctele de declanşare manuală alarmei de incendiu din zona
de care răspund;
 Îndeplinirea atribuţiilor stabilite pentru intervenţia în cazul unui incendiu;
 Anunţarea la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenţă (tel. 112) a oricărui început de incendiu
sau alt accident tehnic, generator de incendii sau explozii, care impune necesitatea evacuării
persoanelor sau a altor situaţii de risc deosebit, care presupune intervenţie organizată cu
mijloace adecvate;
 .

Procedura de urgenţă

La descoperirea unui incendiu, orice persoană are următoarele obligaţii:

 Să anunţe imediat incendiul si sa actioneze butoanele manuale de alarmare;
 Să încerce să stingă incendiul (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar dacă focul nu s-a putut
stinge – să parasească imediat zona;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată;
 Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea
incendiului.

La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:

 Încetează orice activitate;
 Opresc aparatele sau echipamentele la care lucrează;
 Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei
de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit;
 Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
 Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a
bunurilor si valorilor materiale;
La declanşarea alarmei de incendiu, membrii echipei de primă intervenţie sunt obligaţi:
 Să dirijeze clientii pentru evacuarea clădirii pe cea mai apropiată ieşire de urgenţă;
 Să încerce stingerea incendiului, folosind stingatoare si hidrantii interiori, iar dacă focul nu
poate fi stins – să parasească imediat zona;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată;
 Să informeze conducătorul unităţii privind locul şi amploarea incendiului;
 Să se deplaseze la punctul de adunare după evacuare;
 Să asigure ca nici o persoană să nu intre înapoi în clădire până la primirea dispoziţiei, în
acest sens, a conducerii unităţii;
 Să participe la analiza de după terminarea evenimentului şi să informeze despre orice
dificultate întâlnită în procesul de evacuare;
Stingătoarele sunt recipiente sub presiune care la punerea în funcţiune refuleaza o pulbere
fină cu efect de stingere, care acoperă focarul, împiedicând contactul acestuia cu oxigenul
atmosferic. Agentul propulsor utilizat este azotul sau dioxidul de carbon.
Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide
combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).
Declansarea stingatorului se face prin scoaterea sigurantei si actionarea manerului.
Jetul de pulbere va fi indreptat la baza focarului.

Procedura de contabilizare a persoanelor

 .

Îndată ce salariaţii unităţii şi persoanele din afara acesteia, care se aflau în clădire, s-au
adunat la locul stabilit, membrii echipei de intervenţie vor proceda la numărarea persoanelor.
Contabilizarea persoanelor se va face consultând:
 Condica de prezenţă a personalului salariat;
 Informaţiile primite de la personalul salariat al unităţii, după asigurarea validităţii
informaţiei.
Se va ţine cont de starea emotivă a persoanelor într-o astfel de situaţie şi se va încerca validarea
informaţiilor primite prin consultarea a cel puţin 2 surse de informare.

Accesul forţelor de intervenţie

Accesul echipajelor specializate ale pompierilor militari se va face pe usa de acces principală.
Conducătorul unităţii sau şeful echipei de primă intervenţie vor asigura accesul echipelor de
intervenţie şi le vor comunica detalii referitoare la incendiu (locaţie, amploare, situaţiile în care nu se
va folosi apa pentru stingere, starea alimentării cu energie electrică etc.).
De asemenea, îi vor informa cu privire la eventualele persoane lipsă la apel (împreună cu locaţia
presupusă a acestora) şi vor rămâne la dispoziţia acestora pe durata operaţiunii de stingere a
incendiului.

Modul de acţiune şi evacuare în cazul unui incendiu

La descoperirea unui incendiu, orice angajat are următoarele obligaţii:
 Să anunţe imediat incendiul;
 Să încerce să stingă incendiul, dacă nu este prea riscant (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar
dacă focul nu s-a putut stinge – să parasească imediat zona;
 Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea
incendiului;
 Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai
apropiată zonă neafectată.
La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:
 Încetează orice activitate;
 Opresc instalaţiile sau aparatele la care lucrează;
 Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei
de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit;
 Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
 Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a
bunurilor si valorilor materiale.
 .
Apelarea la numărul de urgenţă 112
Apelarea la numărul de urgenţă 112 este gratuită şi poate fi făcută din orice reţea de telefonie
fixă sau mobilă. Cu cât daţi mai multe informaţii corecte, cu atât intervenţia pompierilor va fi mai
rapidă, eficientă şi mai sigură.
Dacă sunaţi la 112 trebuie sa anunţaţi:
- Ce urgenţă aveţi (exemplu: incendiu si ce arde...);
- Unde este urgenţa (adresa exactă);
- Unde vă aflaţi;
- De la ce număr de telefon sunaţi;
- Cum vă numiţi.
Operatorul evaluează urgenţa apelantului în funcţie de informaţiile primite şi transmite aceste
informaţii serviciilor de urgenţă.
După furnizarea acestor date, trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu
pompierii şi pentru a primi eventuale recomandări.
Dacă legătura cu numarul 112 se întrerupe, trebuie să sunaţi din nou.
Rămâneţi calmi şi răspundeţi la toate întrebările; nu închideţi până când nu vi se spune.

Sunaţi la 112 doar dacă aveţi o urgenţă!

Apelurile false sunt pedepsite prin lege!

Utilizarea stingătoarelor portative de incendiu

Stingatoarele pot salva vieti si pot împiedica producerea unor pagube materiale considerabile.
Daca s-a observat la timp producerea unui incendiu, acesta poate fi stins si de neprofesionisti cu un
stingator.
Declansarea stingatorului se face prin scoaterea sigurantei si actionarea manerului.
Jetul de pulbere sau de bioxid de carbon va fi indreptat la baza focarului.
Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide
combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).

Evacuarea persoanelor

Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care

incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.
Căile de circulaţie prin care se realizează evacuarea sunt constituite din uşi, scări, coridoare
care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor
 .
suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în
deplină siguranţă.
Deschideţi cu prudenţă uşile, deoarece afluxul de aer proaspăt poate provoca o înteţire a arderii.

Deplasarea prin spaţiile inundate cu fum se poate face târâş, deoarece la nivelul pardoselii
este mai puţin fum. Puneţi pe cap o pătură sau o haină umedă.

Căile de evacuare (holurile, casa scării) nu trebuie blocate prin depozitarea a tot felul de
materiale, mobilier, coşuri de gunoi, cutii ş.a.
În cazul în care aţi părăsit clădirea nu vă mai întoarceţi în nici un caz înapoi, pentru a vă lua
acte, haine sau lucruri de valoare.
Aşteptaţi sosirea echipajelor de intervenţie în apropierea clădirii.
La sosirea acestora informaţi-i despre situaţia din clădire şi despre eventuala existenţă a altor
persoane surprinse în interiorul acesteia.
Pompierii pot găsi persoanele rămase înăuntru mai repede cu ajutorul informaţiilor care le daţi
dumneavoastră.

Cum se procedează dacă este blocată calea de evacuare

Dacă sunteţi într-o clădire cu mai multe etaje, în cele mai multe cazuri, singura cale de
evacuare este casa scărilor. În cazul în care nu puteţi coborî pe scări:
- Închideţi uşile care despart zona unde se manifestă incendiul de restul clădirii.
- Dacă incendiul v-a blocat ieşirea sau atunci când casa scărilor din clădire este blocată sau
inundată cu fum, păstraţi-vă calmul, încercaţi să vă retrageţi într-o cameră cât mai depărtată
de focar şi care să aiba, pe cât posibil, telefon şi geam care să poată fi deschis.
- Aşezaţi cârpe, pături şi alte materiale textile umede avute la dispoziţie, în jurul cadrului uşii,
pentru a împiedica pătrunderea fumului în încăperea în care vă aflaţi.
- Deschideţi geamul pentru a respira aer curat, pentru a striga după ajutor şi pentru a putea fi
observat şi salvat de echipajele de intervenţie. Dacă nu puteţi deschide geamul, atunci trebuie
să-l spargeţi.

Cum se procedează dacă vă iau foc hainele:

- OPRIŢI-VĂ!
- ARUNCAŢI-VĂ LA PODEA!
- ROSTOGOLIŢI-VĂ!
Nu alergaţi sau să vă agitaţi atunci când vă iau foc hainele deoarece acest comportament nu
duce decât la o ardere şi mai accentuată.
 .
Dacă hainele nu se sting prin rostogolire, încercaţi să înăbuşiţi flăcările acoperindu-le cu un
material textil umed (pătură udă, prelată, ş.a.).

Tratarea arsurilor
Arsurile sunt leziuni ale pielii şi pot fi: uşoare (când pielea se înroşeşte, devine fierbinte şi
dureroasă), medii (când pe piele apar băşicuţe) şi grave (când arsura a străpuns pielea, a ajuns la
muşchi şi vase de sânge). Gravitatea arsurii poate depinde şi de suprafaţa ei, chiar dacă este uşoară
sau medie. Primul-ajutor constă în stingerea focului de pe accidentat cu o pătură şi îndepărtarea
hainelor. În funcţie de felul arsurii se va proceda astfel:
a) pentru arsuri uşoare - aplicarea compreselor cu apă rece, spirt sanitar sau cloramină;
b) pentru arsuri medii - leziunile se dezinfectează cu betadină sau cloramină, (atenţie, nu se
sparg băşicile!), se pansează steril;
c) pentru cele grave sau pe suprafeţe mari (peste 10 % din suprafaţa corpului) accidentatul se
va acoperi cu un prosop curat şi se va transporta cât mai repede la spital. Pentru calmarea durerilor se
vor administra calmante.

Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor, substanţelor uleioase!

Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune
gheaţă în contact direct cu tegumentul. Se acoperă pacientul pentru a preveni pierderea căldurii.

STINGĂTOARE DE INCENDIU

In cadrul mijloacelor de prima interventie la incendiu, stingatoarele ocupa un loc prioritar. Ele sunt
mijloace de stingere actionate manual, care contin o substanta ce poate fi refulata si dirijata asupra unui focar
de ardere, sub efectul presiunii create in interiorul lor.
Intrucat stingatoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanta de stingere), ele pot fi
folosite numai in faza initiala a arderii.
Utilizarea stingatoarelor la stingerea unor suprafete mai mari decat cele recomandate (capacitatea de
stingere a utilajului) este inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte mijloace de prima interventie
( hidranti, motopompe,etc.).
In general, suprafata controlata de un stingator este dependenta de natura materialelor combustibile si
de substanta de stingere , precum si de caracteristicile functionale ale utilajului (capacitate, intensitate de
refulare,lungime jet).
Actiunea de stingere poate fi influentata si de indeminarea manuitorului, de conditiile de mediu in care
se desfasoara interventia (temperatura, umiditate, curenti de aer), la care se pot adauga uneori factori de
influenta subiectiva, de natura psihica ( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica (incarcare
necorespunzatoare, defectiuni, etc.).
Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanta de stingere care poate fi expulzata prin
acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.
Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu
mâna şi care în stare de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.
 .
Stingatoarele se simbolizeaza in functie de natura substantei de stingere pe care o contin, astfel:
 cu pulbere (P);
 cu spuma mecanica (SM);
 cu dioxid de carbon (G);
 cu apa pulverizata (AP).
STINGATOARE PORTABILE CU PULBERE
Stingatoarele portabile cu pulberi sunt destinate primei interventii la incendiile din clasele B si C (gaze
combustibile sub presiune) si mai putin la cele din clasele A si D, la care se utlizeaza pulberi speciale.
Eficienta ridicata la stingerea lichidelor combustibile, lipsa pericolului de electrocutare in cazul
interventiei la echipamentele electrice sub tensiune si domeniul larg al temperaturii admise pentru pastrare, le
asigura utilizarea cu preponderenta in spatii exterioare sau interioare cu pericol mediu si mare de incendiu:
magazine, ateliere mici de reparatii auto si vopsitorii, instalatii tehnologice folosind lichide combustibile,
ateliere pentru tratamente termice ( calire in ulei ), depozite de marime redusa pentru lichide combustibile,
posturi TRAFO de mica capacitate,etc.
Aplicarea sustantei de stingere pe suprafata incendiata, mai ales la stingerea lichidelor combustibile, se
face prin dirijarea jetului la baza flacarilor, incepandu-se, in general, cu marginea cea mai apropiata si
progresandu-se catre extremitatea opusa cu o miscare de maturare (dreapta- stanga), pe intreaga latime a
focarului.Trebuie avut grija, totusi, a se dirija jetul tangential la suprafata ce arde, pentru a se evita deversarea
lichidului incendiat.
In cazul utilizarii stingatorului in aer liber, pentru contracararea efectelor nedorite ale curentilor de aer,
se recomanda dirijarea jetului perpendicular pe directia vantului, cu deplasare spre directia de inaintare a
acestuia. In nici un caz nu se actioneaza in sens contrar directiei vantului.
STINGATOARE PORTABILE CU PULBERE SI DOXID DE CARBON
Acestea folosesc ca agent de vehiculare dioxidul de carbon, incarcat in butelii interioare sau exterioare.
Functionarea stingatoarelor se bazeaza pe principiul sifonului: dioxidul de carbon eliberat din butelie, prin
spargerea membranei, impinge cu presiune pulberea din recipient si o dirijeaza prin tubul sifon si furtunul de refulare
spre exterior.
Recipientii stingatoarelor sunt executati din otel sudat.
STINGATOARE PORTABILE CU PULBERE
PRESURIZATE
Aceste stingatoare sunt presurizate permanent, agentul
propulsor utilizat fiind azotul ce prezinta stabilitate la variatiile de
temperatura si este ecologic.
Recipientii stingatoarelor sunt executati din otel sau
aluminiu.
Stingatoarele cu pulbere sunt echipate cu robineti din
alama cu parghie de declansare, dotati cu supapa de siguranta
cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu
sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu
intaritura textila stratificata si dotat cu duza din alama
galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.
Pulberea utilizata este tip ABC sau BC; nu este coroziva,
abraziva si este ecologica.
Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune
mai mica de 1000 V.

Tip Incarcatura Masa Dimensiuni HxD

Focar
stingator nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
P1 5A; 21BC 1 2,4 330x80
P2 8A; 34BC 2 4,2 420x100
P4 13A; 70BC 4 8 460x160
 .
P6 21A; 113BC 6 10 500x160
P9 27A; 144BC 9 13,5 620x170
P12 43A; 183BC 12 18 700x170

STINGATOARE PORTABILE CU SPUMA MECANICA

Stingatoarele presurizate pe baza de spuma sunt utilizate

cu mare eficienta pentru stingerea inceputului de incendiu la
focare de tip A si B.
Ele sunt presurizate permanent, agentul propulsor utilizat
fiind azotul, ce prezinta stabilitate la variatiile de temperatura si
este ecologic.
Agentul de stingere utilizat este spuma.
Recipientii stingatoarelor pe baza de spuma sunt executati
din otel sudat sau aluminiu si sunt protejate la interior
Stingatoarele pe baza de spuma sunt echipate cu robineti
din alama cu parghie de declansare, supapa de siguranta cu arc
pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura
textila stratificata. Duza de spuma este realizata din alama
galvanizata sau material plastic, proiectata si executata pentru a
obtine un grad de infoiere corespunzator, o lungime a jetului si un
timp de descarcare optime.
Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.
ATENTIE ! Nu se utilizeaza pentru echipamentul electric !

Tip Incarcatur Masa Dimensiuni HxD

Focar
stingator a nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
5A;
SM3 3 6 430x130
55BC
8A;113
SM6 6 10,5 500x160
BC
13A;
SM9 9 14,7 620x170
183BC
 .

STINGATOARE PORTABILE CU DIOXID DE CARBON

Stingatoarele portabile cu dioxid de carbon sunt destinate primei interventii la incendiile dezvoltate, in
general, in spatii inchise de dimensiuni reduse, indiferent de natura materialelor combustibile, exceptandu-le
pe cele din clasa D(metale piroforice), cu care dioxidul de carbon, venind in contact, ar putea genera reactii
periculoase.
Stingatoarele cu dioxid de carbon sunt utilizate la stingerea incendiilor din clasele B, C si E, in spatii
interioare si exterioare.
Utilizarea dioxidului de carbon are avantajul ca:
- nu lasa urme;
- nu impurifica
- nu prezinta pericol de electrocutare in cazul
interventiei la echipamente electrice sub tensiune.
Pentru punerea in functiune a stingatoarelor cu dioxid
de carbon, indiferent de tipul ventilului sau marimea lui, se
procedeaza astfel:
- se apuca stingatorul de suportul de sustinere sau
manerul pistoletului si se scoate agrafa de siguranta
( sigiliul );
- se actioneaza ventilul pentru refularea dioxidului de
carbon, dirijand jetul spre focar;
Refularea poate fi facuta, dupa caz, cu intreruperi,
chiar repetate. Ea nu necesita o tehnica deosebita de
lucru,dar nu este recomandabil a se dirija jetul direct asupra
lichidelor care ard, pentru a se evita imprastierea sau
deversarea acestora, precum si asupra elementelor
electronice sensibile, socul termic putandu-le deteriora.
In medii deschise sau cu curenti puternici de aer, eficacitatea dioxidului de carbon scade apreciabil, mai
ales la stingerea lichidelor inflamabile in strat adanc si in rezervoare metalice.
Stingatoarele cu dioxid de carbon au o dubla actiune asupra focarului: inlocuirea oxigenului atmosferic
si racirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub forma de zapada carbonica.
Stingatoarele cu dioxid de carbon au recipientii din otel sau aluminiu, recipienti care sunt testati la o
proba de presiune de 250 bar, in conformitate cu normele in vigoare (EN).
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu insertie dubla de metal, iar duza de evacuare de
inalta performanta este realizata dintr-un plastic izolator special impotriva racirii mainii.
Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.

Tip Fo Incarcatura Dimensiuni HxD

Masa totala (kg)
stingator car nominala (kg) (mm x mm)
21
G2 2 9 505x115
B
34
G3 3 12 645x115
B
55
G5 5 20 615x152
B
70
G6 6 23 720x152
B
 .

STINGATOARE PORTABILE CU APA PULVERIZATA

Stingatoarele portabile cu apa pulverizata sunt destinate primei interventii la incendiile de clasa A
(materiale celulozice si carbonoase uscate, mase plastice) si limitat la unele din clasa B ( motorina grea,
uleiuri, vopsele, unsori) dezvoltate cu precadere in spatii cu pericol redus de incendii (locuinte, birouri, scoli,
magazine, ateliere sau locuri unde se lucreaza cu cantitati mici de materiale combustibile, de regula solide.
Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt utilizate cu eficienta ridicata pentru stingerea inceputului de
incendiu din clasa A. Apa este pulverizata sub forma de ceata, iar presiunea ridicata permite stingerea
incendiilor de la o distanta sigura.
Aplicarea substantei de stingere (a apei) trebuie sa inceapa cat
mai aproape de focar pentru a folosi energia jetului la patrunderea apei
in masa incendiata. Totodata, prin miscari permanente ale furtunului
de refulare sau rotire in jurul focarului, se va asigura acoperirea intregii
suprafete incendiate.
Pentru racirea jarului, refularea va continua chiar dupa ce se
observa disparitia flacarilor.La stingerea unor lichide combustibile,
procedeul de interventie va fi, in prima faza, diferit: refularea apei va
incepe de la distanta de peste 2 m si pe o directie tangentiala la
suprafata lichidului incendiat, pentru evitarea unor reactii de
intensificare brusca a arderii ( prin descompunerea vaporilor de apa) si
pentru eliminarea pericolului de imprastiere a lichidului combustibil.
Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt presurizate permanent,
agentul propulsor utilizat fiind azotul ce prezinta stabilitate la variatiile
de temperatura si este ecologic.
Recipientii stingatoarelor cu apa imbunatatita sunt executati din
otel sau aluminiu si sunt protejati la interior.
Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt echipate cu robineti din
alama cu parghia de declansare, dotati cu supapa de siguranta cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si
inel de siguranta cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura textila stratificata si dotat cu duza din alama
galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.
ATENTIE ! Nu se utilizeaza pentru echipamentul electric

Tip Fo Incarcatura Dimensiuni HxD

Masa totala (kg)
stingator car normala (l) (mm x mm)
AP6 8A 6 10,5 500x160
13
AP9 9 14,7 620x170
A
13
AP10 10 14,5 640x170
A
21
AP12 12 18 700x170
A
 .
STINGATOARE TRANSPORTABILE CU PULBERE

Tip Incarcatur Masa Dimensiuni HxD

Focar
stingator a nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
P30 ABC 30 60 850x300
P50 ABC 50 75 1070x300
P100 ABC 100 145 1300x350

STINGATOARE TRANSPORTABILE CU SPUMA

Tip Incarcatur Masa Dimensiuni HxD

Focar
stingator a nominala (kg) totala (kg) (mm x mm)
SM50 AB 50 78 1070x300
SM100 AB 100 156 1300x350
 .

STINGATOARE TRANSPORTABILE CU DIOXID DE CARBON

Stingatoarele transportabile sunt o solutie eficienta in stingerea incendiilor prin cantitatea mare de agent
de stingere ce se elibereaza intr-un interval de timp redus. Pot fi incarcate cu pulbere, spuma sau dioxid de
carbon.
Sistemul mobil de transport permite deplasarea cu usurinta la locul incendiului.

Tip Fo Incarcatura Dimensiuni HxD

Masa totala (kg)
stingator car nominala (kg) (mm x mm)
BC
G10 10 40 1190x170
E
BC
G20 20 67 1240x202
E
BC
G30 30 80 1700x202
E
BC
G60 60 173 1700x440
E

ÎNDRUMAR PENTRU COMPLETAREA ETICHETELOR STINGĂTOARELOR

Culoare
Culoarea corpului stingătorului trebuie să fie roşie. Culoarea etichetei (precizată mai jos) va fi utilizată
pentru identificarea produsului de stingere, iar textul etichetei (se recomandă tipul de literă TIMES NEW
ROMAN) va fi scris cu litere de culoare conform tabelului:

Substanţa de stingere Culoare de identificare Culoare litere text

Apă Albastru Alb
Spumă Galben Roşu
 .
CO2 Negru Alb
Pulbere Alb Negru
 .
TEMATICA SI GRAFICUL ANUAL PENTRU INSTRUCTAJUL PERIODIC AL PERSONALULUI
ADMINISTRATIV IN DOMENIUL SITUATIILOR DE URGENTA

PERIOADA DE TEMA - MATERIALUL PRELUCRAT LA INSTRUCTAJ

DESFASURARE

Trim. I Tema 1- Legea 307/2006, art. 6-8, 22 Obligatii privind apararea impotriva
-luna Februarie- incendiilor
Tema 2- Cauze de incendiu
Tema 3- Organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor pe locul de
Trim. II munca
-luna Mai- Tema 4- Legea 481/2004, art. 1,3,20 Protectia civila – atributiile apararii civile
si obligatiile cetatenilor privind protectia civila
Tema 5- Ordonanta de urgenta Nr. 21 din 15 aprilie 2004 Sistemul national
Trim. III de management al situatiilor de urgenta
-luna Septembrie- Tema 6- Stingatoare de incendiu
Tema 7- Exercitiu practic: Folosirea instalatiilor si a mijloacelor de prima
interventie din dotare
Tema 8- O.M.A.I. nr. 163/2007, art. 80 – 86, 89 - 94 Masuri generale de
prevenire a incendiilor la exploatarea constructiilor, instalatiilor si amenajarilor
Tema 9 - Situatii de urgenta – riscuri naturale (cutremure, alunecari de teren)
Trim. IV
-Luna Decembrie- Tema 10 - Verificare de fond, pe bază de teste tip chestionare

Tema 1.
LEGEA nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor

OBLIGAŢII GENERALE
 Art. 6. - (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile
de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.
   (2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă,
primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
   (3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul
răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de
intervenţie.
   Art. 7. - (1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional
posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a
reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
      Art. 8. - În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin,
cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:
   a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;
 .
   b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de
salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
   c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea
unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea
temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii,
pentru realizarea acestor măsuri.   
OBLIGAŢIILE SALARIAŢILOR
Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
   a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice
formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
   b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele,
potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
   c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de
apărare împotriva incendiilor;
   d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor
de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu,
precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
   e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic
specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de
apărare împotriva incendiilor;
   f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui
pericol iminent de incendiu;
   g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la
producerea incendiilor.

TEMA nr. 2
CAUZE DE INCENDIU

În sensul prevederilor Legii nr. 307/2006, incendiul reprezinta o ardere autoîntreţinută, care se
desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi
care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele
obligatorii menţionate mai sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii sursei de
aprindere
Astfel se pot deosebi următoarele categorii :
1. Surse de aprindere cu flacără deschisă

Chibritul
Chibritul este cel mai obişnuit mijloc utilizat pentru a obţine o flacără. Cele mai răspîndite sunt
chibriturile de siguranţă alcătuite dintr-un băţ de lemn ( în general de plop ) impregnat cu parafină şi o gămălie
ce constă dintr-o pastă pe bază de clorat de potasiu. Suprafaţa de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o
pastă pe bază de fosfor roşu ce conţine clei şi material abraziv – praf de sticlă.
Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde şi poate atinge o temperatură de pînă la 600 grade
C.

Lumînarea
Deşi lumînarea nu mai este utilizată de mult ca factor de iluminat, sunt semnalate totuşi în continuare,
unele incendii provocate de această sursă de aprindere. Lumînările pot fi utilizate şi ca mijloc de aprindere
întîrzietor la incendii intenţionate.
 .

Bricheta
Bricheta este un dispozitiv producător de flacără acţionat manual sau electric, utilizînd drept
combustibil hidrocarburi lichefiate. Brichetele pot fi de unică folosinţă, reglabile, nereglabile sau cu reglare
automată, cu sau fără mecanism de autostingere, cu sau fără sistem paravînt.
Brichetele lăsate la îndemîna copiilor chiar şi cele cu mecanism de siguranţă, pot provoca incendii
grave.

Focuri în loc deschis

Focurile în loc deschis aprinse voluntar în diferite scopuri ( distructiv, gătit, încălzit ), cum ar fi focul de
tabără, focul pentru arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în
curţi, depozite, cît şi în spaţii interioare pot să se propage la materialele şi elementele de construcţie
combustibile din apropiere.

Flăcările unor aparate casnice sau industriale

Flăcările acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat. Flacăra unei lămpi de lipit poate atinge 1
500 grade C lîngă doză, respectiv 200 grade C la 40 cm şi 100 grade C la 70 cm, iar cea a unui arzător cu
propan atinge 2700 grade C
Flacăra unui bec de sudură oxiacetilenică are temperatura de 3 100 grade C la doză, iar aceasta
scade cu distanţa, la circa 10 cm fiind de 1200 grade C iar la 100-130 cm de circa 200 gradeC
Aceste flăcări prin căldura degajată, provoacă incendii :
- prin acţiunea directă asupra materialelor aflate în apropiere
- prin conducţie termică – dacă piesa metalică asupra căreia se efectuează lucrări de sudură sau
tăiere este în legătură cu un material uşor aprinzibil.
În aceiasi categorie pot fi menţionate si maşinile de gătit, sobele, cuptoarele casnice, arzătoarele,
aragazele – toate funcţionînd pe principii similare, fie cu combustibil gazos, fie cu combustibil lichid.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ

Sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact
direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri
ridicînd temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie
foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară, becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice,
căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.
Radiaţia
Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este
reprezentat de undele electromagnetice.
Conducţia termică
Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în
masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact
minim şi diferenţe de temperatură.
Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi
ridicate, 700 – 1 500 gradea C, prin acest nivel termic acţioneaza ca sursă de aprindere a materialelor
combustibile.
Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor
aprinzibile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.
Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se
caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.
Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit
de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau defecţiuni. În
cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar
intervenţia dificilă.
 .
Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare,
formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni
mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse
prin coşuri.
Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic
necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri
învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10
– 30 m.
Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît
sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.
Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteile şi particulele incandeşcente ce ies
prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

Incendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere tot mai mare
în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Regulile
anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa
personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea unor piese electrice şi întreruperea
funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să intervină dispozitivele de
protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai
să semanalizeze apariţia regimului anormal.
Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă
tensiune şi care constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :
- Supracurenţii;
- Supratensiunile;
- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;
- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;
- Punerea la pămînt a unei faze.
Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de
funcţionare, în ordinea fregvenţei de manifestare sunt :
- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;
- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;
- producerea anormală de căldură în izolaţie;
- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase;
- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;
- arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente;
- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a
căldurii produse.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.
Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii
unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii
acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă
însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de
rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.
Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică
a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două
conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două
conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂ

Aprinderea spontană ( autoaprinderea ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin
autoîncălzirea unei substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică,
 .
fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc
autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică şi biologică.
Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe în
contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează
în condiţii normale.
Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării
substanţelor care acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi :
scîntei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor
care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari
de căldură sau a flăcării iniţiale.
Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor
substanţe combustibile în urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.
- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît
o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate
dura săptămani sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea temperaturii peste cea de
autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere spontane
se înmulţesc.
Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare
de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de
căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea
căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai ales în spaţii închise.
Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere
spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu
diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele
de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante, lipsă ventilaţie, tip recipient.
Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît
şi unor produse de natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor
microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.
Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.
Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o
cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate
cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt
ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel
debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru autoîncălzire pînă la
producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum
este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.
Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de
încălzire, atunci cînd din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%.
Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi
mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

5.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂ

Spre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scînteile mecanice sunt
particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri
mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura
activităţilor mecanice care le generează.
Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe
în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.
Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se
încălzesc pînă la incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile
sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

6.SURSE DE APRINDERE NATURALE

 .
Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de
furtună, între nori şi pămînt, prin interiorul unor canale de aer izolat
Se pot deosebi:
- trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mare,
astfel încît sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube îndeosebi prin
efecte termice;
- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina
trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube
prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIVILILOR SI MATERIALELOR

INCENDIARE
Explozivii
Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor
mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a
explozivilor au o structură organică complexă cu particularitatea că au în structură molecule de azot.
Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :
- propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de
salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf );
- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;
- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu :
dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).
Artificii
Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra
sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii pirotehnice) în teatre pentru
imitarea focului sau a incendiului, în arta militară — pentru semnalizări luminoase etc.
In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor aprinzibile, aflate în condiţii de deshidratare sub
acţiunea unei călduri intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare
Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi
menţionate şi substanţele incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial
pentru bombele incendiare:
— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru, alte
elemente .1%, se aprinde la 800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără albastră,
puternică, degajând un fum alb, dens.
— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se foloseşte
sub formă de praf presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină dizolvată în
alcool. Temperatura de aprindere este de circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind necesară o amorsă
specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C fără a genera fum sau gaze.
— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină şi 5—
10% săpun de napalm (fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt, creozat etc.).
Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă
superioară benzinei.
Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au
caracteristici destructive superioare.

8. INCENDII INTENTIONATE (ARSON)

Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă
distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei
vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau
parte la acţiunea de stingere sau de salvare.
 .
Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan
internaţional, a fost preluat ca atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept
incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia juridică romînească.
Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :
- pentru obţinerea unui cîştig;
- din răzbunare;
- pentru acoperirea altor infracţiuni;
- din motive social-politice;
- din vanitate;
- din vandalism;
- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;
- autoincendierea.

TEMA nr. 3

ORGANIZAREA ACTIVITATII DE APARARE IMPOTRIVA INCENDIILOR LA LOCURILE DE MUNCA

O.M.A.I. nr. 163/2007, art. 21 - 36

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă are ca scop asigurarea
condiţiilor care să permită salariaţilor ca, pe baza instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie,
să acţioneze eficient pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei,
evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii,
explozii sau accidente tehnice.
Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înţelege:
   a) filială, punct de lucru şi altele asemenea;
   b) depozit de materiale,etc.;
   c) atelier de întreţinere;
   d) compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri, cu destinaţie
financiar-bancară;
   e) bibliotecă, arhivă;
Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai mulţi
operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează
la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori,
prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice respective.
Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
   a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă
pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le pot genera, precum
şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;
   b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
   c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
   d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de
protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
   e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi
verificarea efectuării acesteia;
   f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripţii ori
mijloace de atenţionare.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:
   a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
   b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea
normelor specifice de prevenire a incendiilor;
   c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţia tehnică
de proiectare;
   d) verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;
 .
   e) menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalaţii,
echipamente şi utilaje tehnologice.
Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:
   a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului de la locul
de muncă, a conducătorului locului de muncă, precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la
stingerea incendiilor;
   b) stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a
incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi de protecţie a
personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
   c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor/bunurilor;
   d) organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în
funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre
sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă se înscriu într-un
formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin
afectat în caz de incendiu.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de
persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.
Intervenţia la locul de muncă presupune:
   a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice si
anunţarea incendiului la forţele de intervenţie;
   b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
   c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi
efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către persoanele anume desemnate;
   d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din
dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor
manuală;
   e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în
timpul intervenţiei;
   f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului: temperatură, fum,
gaze toxice;
   g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare noi,
acţionându-se pentru stingerea acestora.
Pentru efectuarea operaţiunilor nominalizarea se face pentru programul de lucru, precum şi în afara
acestuia, în zilele de repaus şi sărbători legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele
nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de
apărare împotriva incendiilor.

TEMA nr. 4

LEGEA 481/2004 (extras) art. 1, 3, 20 Protectia civila – atributiile apararii civile si obligatiile
cetatenilor privind protectia civila
Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat
de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare
publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor
de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare
supravieţuirii persoanelor afectate.
 .
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de
pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la
protecţia civilă;
c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,
măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin
şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor
pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului
împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict
armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti,
limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor
armate;
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de urgenţă sau
de conflict armat.
Obligatiile cetatenilor
Cetăţenii sunt obligaţi:
a) să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai agenţilor economici ori ai
organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
b) să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de autorităţile
competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor publice de urgenţă;
c) să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, prin apelarea
numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de urgenţă despre care iau
cunoştinţă;
d) să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic, prin
apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate;
e) să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
f) să participle la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de necesitate,
la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren;
g) să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi apă, precum
şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
h) să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în incinte sau
pe terenuri proprietate privată;
i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparţinând
asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate, în
vederea întreţinerii acestora;
j) să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit
măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;
k) să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
Îndeplinirea obligaţiilor revine, corespunzător situaţiei în care se găsesc, şi cetăţenilor străini care
desfăşoară activităţi, au reşedinţa sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.
Cetăţenii declaraţi inapţi de muncă din motive medicale sunt scutiţi, pe timpul intervenţiei în sprijinul
forţelor de protecţie civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de
bunuri şi altele asemenea, care presupun effort fizic.
 .
TEMA 5
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004, privind Sistemul National de
Management al Situatiilor de Urgenta,aprobată cu modificări prin Legea 15 din 28 februarie 2005
ART. 1(1) Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, se înfiinţează, se organizează
şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor
umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.
(2) Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea
de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau
domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor
prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se
întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă;
c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz,
hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi
înlăturarea efectelor negative;
e) acordarea de ajutoare de urgenţă;
f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României,
republicată;
g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
i) alte măsuri prevăzute de lege.
(2) Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de
forţă majoră.
Sistemul Naţional are in compunere:
-comitete pentru situaţii de urgenţă( Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; comitetele
ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă; Comitetul Municipiului Bucureşti
pentru Situaţii de Urgenţă;comitetele judeţene si locale pentru situaţii de urgenţă;
-Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă:
-servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
-centre operative pentru situatii de urgenţă:
- comandantul acţiunii.

TEMA nr. 6
STINGATOARE DE INCENDIU
In cadrul mijloacelor de prima interventie la incendiu, stingatoarele ocupa un loc prioritar. Ele sunt
mijloace de stingere actionate manual, care contin o substanta ce poate fi refulata si dirijata asupra unui focar
de ardere, sub efectul presiunii create in interiorul lor.
Intrucat stingatoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanta de stingere), ele pot fi
folosite numai in faza initiala a arderii.
Utilizarea stingatoarelor la stingerea unor suprafete mai mari decat cele recomandate (capacitatea de
stingere a utilajului) este inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte mijloace de prima interventie
( hidranti, motopompe,etc.).
In general, suprafata controlata de un stingator este dependenta de natura materialelor combustibile si
de substanta de stingere , precum si de caracteristicile functionale ale utilajului (capacitate, intensitate de
refulare,lungime jet).
Actiunea de stingere poate fi influentata si de indeminarea manuitorului, de conditiile de mediu in care
se desfasoara interventia (temperatura, umiditate, curenti de aer), la care se pot adauga uneori factori de
influenta subiectiva, de natura psihica ( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica (incarcare
necorespunzatoare, defectiuni, etc.).
Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanta de stingere care poate fi expulzata prin
acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.
 .
Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu
mâna şi care în stare de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.
Stingatoarele se simbolizeaza in functie de natura substantei de stingere pe care o contin, astfel:
 cu pulbere (P);
 cu spuma mecanica (SM);
 cu dioxid de carbon (G);
 cu apa pulverizata (AP).

Intocmit,