UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALITATEA MASTER NUTRIŢIE CLINICĂ ŞI
COMUNITARĂ

MASTERAND: PASTOR PATRICIA MARIA

- 2014-
 1. Problematica educabilitatii.In ce masura putem vorbi de spre
ereditatea psihologica si determinare socio-culturala a individului?

Educabilitatea reprezintă o caracteristică esenţială a personalităţii umane

care desemnează capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogică progresivă,
permanentă, continuă. Valorificarea deplină a acestei capacităţi general-
umane constituie o direcţie fundamentală în evoluţia activităţii de educaţie,
realizabilă în condiţii specifice la toate nivelurile sistemului de învăţământ.

       Educabilitatea defineşte raporturile de interdependenţă existente

între factorii dezvoltării pedagogice a personalităţii umane: ereditatea, care
reprezintă premisa naturală a dezvoltării personalităţii umane;mediul, care
reprezintă condiţia socială a dezvoltării personalităţii umane; educaţia, care
reprezintă "conexiunea determinantă" pentru dezvoltarea personalităţii umane, prin
valorificarea deplină a premiselor ereditare şi a condiţiilor social Educabilitatea
priveste omul ca fiinta educabila, fapt finalizat in ceea ce denumim „homo
educandus" (omul care se educa, care este educabil). Ea reprezinta conceptia,
legitatea si fenomenul care dinamizeaza posibilitatile de devenire, de formare si
dezvoltare a omului ca personalitate si profesionalitate.

Educabilitatea fundamenteaza teoretic si aplicativ pedagogia ca stiinta a

educatiei, care asigura eficienta sociala a educatiei si invatamantului.
Educabilitatea constituie o conceptie optimista pentru dezvoltarea educatiei si
invatamantului. Definitorie pentru fiinta umana din punctul de vedere al
educabilitatii este faptul ca omul (dezvoltarea sa ca personalitate) este in primul
rand un produs (rezultat) al modelarii socio-culturale, indeosebi educationale, adica
un produs al fenotipului si nu un produs nemijlocit al evolutiei biologice naturale,
adica al biotipului. Desigur, in abordarea stiintifica a problemei va reiesi ca si
evolutia biologica, ereditatea, au un rol important in dezvoltarea personalitatii,
fiind in relatie si interactiune cu mediul social si cu educatia - care detine un rol
preponderent. Trebuie avut in vedere faptul ca daca omul ar supravietui fizic numai
prin evolutia (dezvoltarea) sa natural-biologica, ci nu ar deveni o fiinta umana, ci
ar ramane un hominis (hominid). apropiat de nivelul si comportamentul maimutei
antropoide, foarte putin adaptat luptei pentru existenta.

Sub influenta agentilor socio-educationali, omul se modeleaza structural si

informational, transformandu-se treptat in fiinta umana, cu personalitate, care se
caracterizeaza prin limbaj articulat, gandire logica, intentionalitate, afectivitate
superioara si vointa, fapt ce-l deosebeste esential de maimutele antropoide (de
animale in general).

2.Probleme majore în dezvoltarea psiho-comportamentală a puberilor şi

adolescenţilor, corolare educative.

Perioada pubertăţii (10/11-14/15 ani) este denumită şi ca perioadă a

şcolarităţii mijlo cii,dat fiind faptul că se parcurge cel de al doilea ciclul
elementar,gimnaziu,cu ritmul său alert legat de solicitarile fata de copil.Aceasta
este solicitată să se adapteze mai intens la stilul diferit al profesorilor pe materii şi
elaborate de comportamente variate.

Dacă in perioada şcolară mică,tutela familială şi şcolară sunt accentuate,în

pubertate se modifică treptat,ca urmare a mai marii autonomii şi responsabilităţi
crescute a copilului.

Dominantă, în această perioadă, este maturizarea biologică şi intensă

dezvoltare a personalităţii.

Activitatea fundamentală,pentru perioada pubertăţii,rămâne învătarea şi

instruirea teoretică,inclusiv preparaţia pentru exercitarea unor profesiuni viitoare în
care influenţile structurii economice şi sociale se simt din plin.

Conştiinţa de sine se încarcă cu idea statutului de elev,bun,slab sau

mediocre,ceea ce il face să manifeste atitudini de un anumit fel faţă de
activitate.Familia îşi formulează şi ea o serie de cerinţe faţă de puber,dar care nu
sunt atât de precise,fapt ce îl face să trăiască momente contradictorii şi o uşoară
opozitie faţă de statutul şi rolul incert ce i se acordă.Puberul se simte din ce în ce
mai confortabil în grup,pentru că îl securizează şi acceptă stilul gălăgios,exuberant
şi uneori agresiv.impulsiv.

În plan psihologic, aceste fenomene determină trăiri tensionale ,confuse şi

stări de discomfort.Trăirile respective sunt intensificate şi de prezenţa acneelor,a
transpiraţiilor abudente şi mirositoare ,a sensibilităţii pielii în emotii (eritemul de
pudoare),a stângăciei în mişcări şi a unei coordonări reduse a cestora se
accentuează fenomenul de erotism ,care implică emotii puternice,trăiri interne
,atitudini sincere faţă de sexul opus.Erotismul se derulează sub forma “dragostei
platonice”,în care sensibilitatea şi iubirea imaculată ocupă un loc central
fără,însă,să se excludă atracţia corporală ce amplifică întreaga stare a puberului în
momentul când este atins de o persoană de sex opus,maturizării organelor sexuale
 3.Inadaptabilitatea scolara si comportamentul deviant

Un elev este adaptat şcolar atunci când realizează adaptarea pedagogică

(instrucţională) şi adaptarea relaţională. Prima înseamnă disponibilitatea elevului
de a-şi însuşi informaţiile transmise şi de a le operaţionaliza în mod creativ. Cea
de-a doua se referă la capacitatea elevului de a relaţiona cu profesorul şi cu ceilalţi
elevi, de a interioriza normele şcolare şi valorile sociale acceptate.

Cauze ale comportamentului şcolar deviant:

a) Antipatia în raport cu şcoala. În acest caz, profesorul trebuie să ducă o muncă

sisifică de motivare a elevilor, prin:

- a avea aşteptări maxime în raport cu elevii;

- a fi plin de entuziasm pentru obiectul de studiu;

- a comunica elevilor scopurile urmărite, mijloacele şi strategia pe care

intenţionează să le utilizeze în acest scop.

b) Nevoia de recunoaştere socială, mai ales din partea colegilor. Aceasta se face în
modul cel mai evident prin provocarea autorităţii profesorului.

c) Izolarea socială - Apare în cazul elevilor labili psihic, marginalizaţi în grupul

şcolar, care, din dorinţa de a se integra în grup, provoacă probleme profesorului.

d) Comportamentul impulsiv - al elevilor incapabili să anticipeze consecinţele

actelor lor.

e) Ignorarea regulilor, conştientă sau inconştientă.

f) Conflicte între sistemele de reguli ale elevului (cele de acasă, cele pentru grupul
de prieteni, cele pentru şcoală).

g) Transferul afectiv - Spre exemplu, antipatia resimţită de elev faţă de tatăl său
(dacă există), poate fi transferată asupra profesorului şi a şcolii, în general. Această
cauză este, deci, legată de problemele din mediul familial al elevului. 8. Pornirea spre
agresivitate.
h) Anxietatea - provocată şi de profesor, dacă acesta are obiceiul să judece elevul
în faţa colegilor etc.

4.Cunoaşterea personalităţii elevilor. Fişa psihopedagogică.

Cunoasterea elevului reprezinta o activitate de investigare stiintifica a resurselor

existente la nivelul personalitatii obiectului educatiei, activitate proiectata si
realizata de subiectul educatiei in mod independent sau cu sprijinul unor factori
specializati: profesori-consilieri, profesori-logopezi, profesori-cercetatori etc.

Acesta activitate urmareste realizarea urmatoarelor scopuri pedagogice: a)

evidentierea nivelului de dezvoltare fizica, psihica si sociala a elevului, in raport cu
standardele varstei psihologice si ale treptei scolare; b) evidentierea nivelului de
cunostinte (informatii de baza-strategii de cunoastere-atitudini cognitive) dobandite
in raport cu obiectivele generale si specifice ale treptei si ale disciplinelor scolare;
c) evidentierea strategiilor de educatie/instruire adaptate la situatia concreta a
fiecarui elev.

Pentru a primi cunoştinţe relevante referitoare la capacităţile elevilor săi,

profesorul trebuie să cunoască:

* Direcţiile de acţiune ale cunoaşterii psihopedagogice – consilierea, cu accent pe

dezvoltare; psihoterapia, cu accent pe recuperare, orientarea, cu accent pe
prevenire.

* Condiţiile unei reale cunoaşteri psihopedagogice – cunoaşterea să fie sistematică

şi permanentă, utilizarea cât mai multor metode şi procedee pentru acelaşi elev,
copilul nu trebuie să ştie că este studiat, împrejurările în care este studiat elevul să
fie cât mai variate, observaţia copilului presupune un climat de încredere şi
afecţiune reciprocă, intimitatea creează şi sporeşte încrederea.

* Unde şi cum îl urmăreşte pe copil? – în sala de clasă, în sala de gimnastică, în

curtea şcolii, în drum spre şcoală, în vizite la domiciliu, în timpul activităţilor
extraşcolare, în raport cu mediul, etc.

* Metodele de cunoaştere – observaţia, analiza produselor activităţii elevilor,

convorbirea, ancheta retrospectivă, metoda biografică, autocaracterizarea,
experimentul, chestionarul, evaluarea (aprecierea obiectivă), tehnici sociometrice,
studiul de caz, metoda testului.
 FIŞA PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVULUI
PERIOADA DE OBSERVAŢIE________________

I. DATE DE IDENTITATE
Numele _______________________iniţiala
tatălui________________prenumele______________________
Data naşterii______________________locul
naşterii_____________________________________________
Domiciliul
părinţilor:str._________________nr.___bl.___sc.___ap.___localitatea_____________________
Jud._____________tel._____________înscris din data
de________________nr.matricol________________

II. STRUCTURA FAMILIEI ŞI MEDIUL FAMILIAL

Tata: profesia_________________locul de
muncă___________________tel._________________________
Mama: profesia________________locul de
muncă___________________tel._________________________
Tutore: profesia_______________ locul de
muncă___________________tel._________________________
Alţi membri ai
familiei:____________________________________________________________________

Mediul familial: Favorabil Pasiv Coercitiv Nefavorabil

III. REPERE PSIHOPEDAGOGICE

1. Starea de sănătate şi dezvoltarea fizică a elevului
 Starea de sănătate: Bună Medie Precară
 Dezvoltarea fizică: Armonioasă Bună Deficitară
2. Trăsături individuale
a. Performanţa şcolară:
 Domenii curriculare de
excelenţă_______________________________________________________
 Discipline cu rezultate foarte
bune______________________________________________________
 Discipline cu rezultate
modeste________________________________________________________

b. Capacitate şi stil de muncă

 Capacitate: Mare Medie Redusă
Foarte redusă
 Stil: Interesat, activ Sistematic Independent
Haotic
 c. Inteligenţe definitorii: Lingvistică Logico-matematică Spaţială
Muzicală
Kinestezică Naturistă Inter-personală Intra-
personală
 Nivel general de inteligenţă: Foarte inteligent Inteligent Mediocru
Scăzut

d. Echilibru afectiv-emoţional: Calm Controlat, stăpânit Emotiv

Hiperemotiv

e. Comportamentul şi activităţile în cadrul colectivului

În familie
 Faţă de părinţi: Respect Ataşament Docilitate Dependenţă
Independenţă
 Faţă de fraţi/surori: Ocrotire Ajutorare Dependenţă
Indiferenţă

În şcoală
Disciplinat Receptiv Politicos Maleabil
Cooperant
Independent Destabilizant Neparticipativ Bravant
Dezinteresat

În grup şi în societate
Bun coleg Bun participant, dar fără opinie Retras
Apreciat pentru poziţia în clasă Autoritar, dar bun organizator Se sustrage de
la sarcini
Apreciat pentru performanţe şcolare Participă din obligaţie Izolat
Apreciat pentru performanţe extraşc. Lipsit de iniţiativă Individualist,
egoist
Aprecieri extraşcolare Nu este apreciat de colectiv Dezinteresat

f. Temperamentul
 Tipul nervos: Agitat Fermecător Entuziast
 Tipul sentimental: Timid Închis Conştiincios
Sensibil
 Tipul activ: Exuberant Întreprinzător Aventuros Bun
camarad
 Tipul pasionat: Sigur Muncitor Adoră succesul Bun
conducător
 Tipul flegmatic: Foarte serios Ordonat Fără entuziasm
 Tipul sanguin: Abil Descurcăreţ Posesiv
  Tipul amorf nonşalant: Nepăsător Indolent Apatic
Influenţabil
 Tipul apatic: Fără mari resurse Încet Ranchiunos

g. Trăsături dominante de caracter, manifestate prin:

Atitudinea faţă de societate

Cinste Bunătate Loialitate Politeţe Ataşament
Patriotism
Ipocrizie Perfidie Răutate Sfidare Ironie
Indiferenţă

Atitudinea faţă de sine

Demnitate Spirit autocritic Optimism Modestie
Curaj
Îngâmfare Indiferenţă Aroganţă Lăudăroşenie
Laşitate

IV. ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ

 Aspiraţia
elevului:_______________________________________________________________
 Posibilităţile elevului: Mari Mici
Reduse________________________________
 Dorinţa părinţilor: Concordanţă cu a elevului Apropiată
Opusă_________________
 Recomandarea
şcolii:____________________________________________________________
 Concluziile examenului de specialitate (după caz): DA NU

V. CARACTERIZAREA FINALĂ
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________________________
5.Rolul expectanţelor, a aspiraţiilor şi a motivatiei în învăţare.

Expectanţa este probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită/explicită privind

apariţia unui rezultat, voluntar sau nu, ca urmare a unui anume comportament.
Cercetări recente în domeniu evidenţiază câteva aspecte importante. Astfel
expectanţele (înalte sau scăzute) ale profesorilor sunt provocate de: atractivitatea
fizică, informaţii diverse (Q.I; note anterioare), clasa socială şi rasa; la aceşti
factori se adaugă durata relaţiilor de cunoaştere reciprocă. Expectanţele
profesorilor modelează comportamentul şi performanţele elevilor, astfel
optimismul pedagogilor e o condiţie necesară a succesului.

Nivelul de aspiratie este nivelul rezultatelor pe care individului i-ar place sa le

obtina sau pe care spera sa le obtina. Nivelul de aspiratie exprima speranta uneori
destul de vaga a subiectului. Avand un anumit nivel de aspiratie elevul va incerca
sa obtina o anumita performanta, care sa satisfaca acest nivel; absenta acestei
aspiratii il va determina sa depuna un efort mai putin sustinut. Unii elevi nu aspira
niciodata in scoala sa obtina performante superioare si nici sa-si continue studiile.
Altii, din ratiuni care tin de educatia din familie, ori de succesele anterioare isi
fixeaza niveluri de aspiratie, care ii vor mobiliza si le vor directiona actiunile spre
realizarea acestora. Nivelul de aspiratie tinde sa ramana aproape de nivelul
performantelor anterioare, dar raspunde mai rapid la succes decat la nereusita. Cu
cat succesul este mai mare cu atat sansa ridicarii nivelului de aspiratie creste.
invatarii scolare.
Motivatia are rol de activare si mobilizare energetica,de orientare,de directionare
a conduitei intr-un anumit sens,fiind numita chiar ,,motorul personalitatii”.
Motivatia invatarii se subsumeaza sensului general al conceptului de motivatie si
se refera la totalitatea factorilor care il mobilizeaza pe elev la o activitate menita sa
conduca la asimilarea unor cunostinte,la formarea unor priceperi si deprinderi.Ea
energizeaza si faciliteaza procesul de invatare prin intensificarea efortului si
concentrarea atentiei elevului,prin crearea unei stari de pregatire pentru activitatea
de invatare.
Exista o stransa relatie intre motivatie si invatare.Motivatia este una din cauzele
pentru care elevul invata sau nu invata,dar poate fi si efectul activitatii de
invatare,datorita faptului ca rezultatele activitatii de invatare sustin eforturile
ulterioare ale elevului.Daca initial efortul lui este incununat de succes,elevul isi va
dezvolta motivatia de a invata mai mult. Apare astfel necesitatea ca profesorul sa
cunoasca motivele,care,impreuna cu aptitudinile,temperamentul si caracterul il
determina pe elev sa reuseaca sau nu in activitatea de invatare.
6.Problematica diferenţelor individuale şi a tratării diferenţiate a elevilor în
şcoală.
Invatamantul modern cauta sa adopte structuri, continuturi si forme de organizare
care sa faciliteze o dezvoltare intelectuala mai rapida, sa-l puna pe elev in situatia
de a se dezvolta si de a-si valorifica pe deplin posibilitatile si aptitudinile.
Se urmareste incepand cu ciclul primar ameliorarea rezultatelor scolare prin
valorificarea la maximum a potentialului fiecarei varste. Printre modalitatile de
adaptarea invatamantului la particularitatile individuale ale elevilor se inscrie si
activitatea diferentiata cu elevii. Fiecare elev are individualitatea lui definita de o
serie de aspecte dintre care mentionam:
· Un anumit specific psihologic reprezentat de anumite particularitati ale
proceselor sale psihice; unele insusiri psihice (aptitudini, temperament, caracter) si
structuri afectiv emotionale distincte (interese, aspiratii, convingeri, trebuinte etc.)
· Un anumit specific neurofiziologic reprezentat, in principal, de
particularitatile functionale ale sistemului nervos si ale analizatorilor;
· Un anumit nivel de dezvoltare intelectuala: unii memoreaza mai lent si
gandesc mai greu, altii mai repede dar superficial, unii au un spirit de observatie
mai dezvoltat, altii mai putin;
· Un anumit volum de cunostinte, priceperi si deprinderi;
· O anumita experienta de viata si un anumit stil de a invata etc.
Este necesar ca institutorul sa cunoasca toate aceste particularitati, sa gaseasca si
sa foloseasca metode si procedee corespunzatoare lor pentru a asigura dezvoltarea
intelectuala si succesul la invatatura al fiecarui elev.

7.Probleme specifice învăţării la adulţi.

Procesul de invatare a adultilor se refera atat la procesul prin care trec indivizii in
incercarea lor de a-si schimba sau imbogati cunostintele, valorile, abilitatile si
strategiile, dar si la rezultatul dobandit de fiecare in noua acumulare de cunostinte,
valori, abilitati si strategii .
Toti adultii, indiferent de nivelul lor de inteligenta, varsta si stadiu de pregatire,
sunt capabili sa invete pana cand pleaca de pe aceasta lume. Adultii
experimenteaza o stare pozitiva cand invata si cand mediul unde isi desfasoara
activitatile ii sprijina si ii incurajeaza in invatare.
Un conflict principal in procesul de invatare a adultilor este natura si
caracteristicile studentilor adulti in comparatie cu copiii. Unii autori si cercetatori
sustin ca, invatarea este invatare si este aceeasi la orice varsta. Altii sunt de parere
ca, procesul de invatare a adultilor si procesul de invatare a copiilor sunt diferite
atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ. Desigur, procesul mental si cel
fiziologic incluse in invatare pot fi aceleasi atat pentru adulti cat si pentru copii,
deoarece se bazeaza pe aceleasi functii biologice. Totusi, exista si alte variabile
care afecteaza procesul si rezultatele invatarii atat la adulti cat si la copii, din
moment ce acestea deriva din caracteristicile sociale, psihologice, situationale si de
dezvoltare, ce difera de la un individ la altul.

8.Metode şi tehnici de învăţare eficientă.

Există o multitudine de tehnici şi metode de învăţare. Dintre cele mai importante se

pot enumera: învăţarea sintetică (pentru materiale puţin ample – se citeşte şi se
repetă global), învţarea analitică sau secvenţială (mai întâi globală, apoi
aprofundat, consemnând cu creionul), învăţarea progresivă şi cu repetări recurente
(materiale voluminoase), învăţarea creativă (problematizarea), învăţarea prin
conversaţie , învăţarea de tip problemă-întrebare-răspuns , învăţare cu ajutorul
reprezentărilor grafice . Învăţarea cu sens este mai economică decât întipărirea
mecanică.
1).Luarea notiţelor este activitatea prin care reţinem informaţii atunci când
ascultăm un vorbitor, care poate fi profesorul de la şcoală sau de la universitate, un
instructor, un specialist, o persoană care ţine o conferinţă etc
O posibilitate include un proces în două etape: înregistrare şi prelucrare
2).Înregistrarea
Câteva reguli care pot fi de folos pentru eficientizarea înregistrării sunt:
abrevierile şi prescurtările, schemele, numerotările, marcarea cuvintelor cheie,
evidenţierea conţinutului prin aranjarea în pagină, folosirea culorilor.
Abrevierile şi prescurtările se realizează folosind coduri unanim acceptate, dar şi
prin alegerea unor coduri personale.
Schemele presupun integrarea unor figuri, desene, săgeţi etc.
Numerotările se folosesc pentru a marca ideile principale sau categoriile
enumerate sau descrise.
Marcarea cuvintelor cheie se poate realiza prin sublinieri, accentuări, scris
înclinat, majuscule, scris de tipar, steluţe, încercuiri etc.
Aranjarea în pagină se referă la marcarea elementelor de conţinut prin plasarea lor
în spaţiu într-un anume fel. Paginarea nu are doar valenţe estetice, ci şi de uşurare a
receptării structurii textului.
Folosirea culorilor este recomandată pentru a pune în evidenţă idei, cuvinte cheie,
fragmente de text, definiţii, citate, opinii personale sau ale profesorului etc.
Ca o regulă generală se poate reţine că există trei principii după care se pot
construi mnemotehnici: asocierea, localizarea şi imaginaţia. Mnemotehnicile sunt
metode prin care se realizează memorarea unor informaţii care sunt mai dificil de
reţinut. Cu cât se combină mai multe funcţii ale creierului şi mai mulţi stimuli
(sunete, culori, mirosuri, imagini, gusturi, mişcări, poziţii, structuri, emoţii), cu atât
rezultatul este mai de durată.
Procedeul „pâlniei” înseamnă a porni în învăţare de la ideile generale înspre
detalii. Stabilirea unui cadru general, construirea unei priviri de ansamblu asupra
materialului ajută la o mai bună înţelegere a acestuia.
Asocierile înseamnă conectarea noilor informaţii în mod intenţionat cu lucruri
foarte bine cunoscute: imagini, muzică sau orice altceva. Asocierile nu trebuie să
fie neapărat logice, dar pot fi amuzante.
Mnemotehnicile sunt utile pentru stocarea informaţiei în aşa fel încât să permită
reactualizarea lor rapid şi cu acurateţe.

9.Performanţele şcolare şi succesul social.

Succesul, ca reacţie socială la performanţa umană este o problemă
intens cercetată în diferite contexte sociale, inclusiv în cel al şcolii, în
care se operează cu noţiunile de succes şi insucces şcolar, de reuşită sau
eşec şcolar.
Succesul şcolar este asigurat de existenţa a numeroşi factori protectori la diferite
niveluri sistemice (familia, vecinătatea, prieteniile, cadrele didactice, cultura şi
valorile şcolii etc. şi relaţiile dintre toate aceste sisteme).
Progresul şcolar exprimă aprecierea rezultatelor obţinute şi a evoluţiei situaţiei la
învăţătură a elevului prin raportarea acestora la performanţe anterioare. Corelat cu
progresul şcolar, succesul nu implică un nivel limită de performanţă şcolară, ci are
un caracter de proces, se află în continuă devenire, ceea ce înseamnă că rezultatele
obţinute de elev se raportează, în orice moment, atât la obiectivele stabilite cât şi la
posibilităţile proprii întru-un moment al dezvoltării sale.

10.Cauzele şi prevenirea eşecului şcolar.

Cauzele esecului scolar:
-abandonare precoce a scolii
-decalaj intre potentialul persoanei si rezultate
-execul la examenele finale
-inadaptarea scolare etc-un nivel foarte scazut de aspiratii;
-reduse disponibilitati voluntare(de vointa);
-absenta unor deprinderi de munca sistematica a elevului de a-si autoevalua
rezultatele scolare;
-insuficiente la nivelul operatiilor logic-abstracte ale gandirii,de
tipul:incompetenta de limbaj,incapacitate de a relationa informatiile,absenta unui
mod dialect de gandire care sa alterneze judecatiile pro si contra,slaba
capacitate(sau ilustrare) a unui fenomen sau principiu invatat la ora,absenta
spiritului critic in gandire;
 - rigiditatea ritmurilor de invatare,ignorandu-se dificultatile pe care le intampina
cei cu ritmuri mai lente;
-diferentele semnificative existente intre profesori in ceea ce priveste natura si
nivelul exigentelor cognitive manifestate fata de elevi;
-abandonarile educative de tip exclusiv frontal;
-numarul mare de elevi dintr-o clasa;
-eterogenitatea clasei de elevi;
-stiluri didactice deficitare;
-deficiente privind resursele scolare si managementul general al invatamantului;
Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:
- stabilirea unor relatii strânse de parteneriat între scoala si familie, deoarece
pentru multi elevi factorii esecului scolar se situeaza în familie, si nu in cadrul
contextului scolar.
- sprijinirea scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane
corespunzatoare unui învatamânt de calitate: dotare cu laboratoare si echipamente
moderne ; cadre didactice calificate si motivate în activitatea lor; programe scolare
de calitate, periodic revazute si îmbunatatite; un climat scolar tonifiant, stimulator
etc.
-proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionala adecvate, care sa se
desfasoare pe tot parcursul scolarizarii, dar mai ales la sfârsit de cicluri si la
trecerea în viata activa.
11.Problematica relaţiilor educaţionale
Conditiile de definire a relatiilor interpersonale sunt:
- caracterul psihologic
- caracterul constient
- caracterul direct
Copilul stabileste relatii interpersonale inca din frageda copilarie, cu mama, cu
familia sa, in timp ce pe masura dezvoltarii sale procesul de socializare (acceptata
ca sporire a capacitatii de adaptare la mediul social si stabilire a unor relatii
diversificate cu mediul social) se amplifica. Relatiile copilului cu grupurile sociale
in care se va integra de-a lungul existentei sale (in cazul nostru clasa de elevi) vor
exercita o importanta deosebita, atat asupra evolutiei sale, ca persoana in
permanenta devenire, cat si asupra randamentului activitatii desfasurate (in cazul
de fata, invatarea).
Tipuri de relatii interpersonale in clasa de elevi:
. relatii de intercunoastere;
. relatii de intercomunicare;
. relatii socio-afective (afectiv-simpatetice)
. relatii de influentare.