Profilaxia infecţiilor nosocomiale

Plan:
1)Infecţia nosocomială
2)Măsuri de combatere a infecţiilor nosocomiale

• Infecţia nosocomială -este o patologie infecțioasă căpătată de o persoană în

urma suportării sau acordării asistenței medicale, în cursul spitalizării sau în
condiții de ambulator.

Pe parcursul istoriei omenirii există nenumerate dovezi pentru

prezenta în rândul populației a unor boli infecțioase care au produs epidemii sau
pandemii devastatoare -cu pierderi umane insemnate- (ciuma, variola, pesta,
holera, poliomielita, difteria, gripa, etc.) sau care au evoluat endemic, mai putin
zgomotos, dar cu consecințe tot atât de însemnate în morbiditate si mortalitate
(sifilisul, malaria, tetanosul, hepatita virală B si C, infectia HIV, etc.). 

În controlul și limitarea gravității sau extinderii lor transmisibile, perioada anilor

1930-1940 și anii următori ai secolului XX, au adus mijloace importante de acțiune
prin: descoperirea chimioterapeuticelor / antibioticelor, perfectionarea preventiei
prin vaccinare și prin dezvoltarea tehnicilor medicale de îngrijiri. 

Astfel, o serie de boli infecțioase transmisibile au devenit eradicate (variola),

sporadice sau eliminate teritorial (poliomielita, difteria, tetanosul) sau controlate
atât prin terapie etiologică (sifilisul, holera, pesta) cât și prin imunoprofilaxie
specifică (difteria, tetanosul, hepatita B). 

Infecțiile legate de actul de îngrijire medicală sunt cunoscute din secolul XVII, dar
la rangul de abordare stiințifică sunt semnalate sistematic doar din secolul XIX
prin observarea 'bolii de spital', respectiv din secolul XX, concomitent cu
perfecționarea cunostințelor de etiologie și patogenie infectioasă, respectiv
clarificarea noțiunilor de asepsie, antisepsie, sterilizare, dezinfecție, etc.

Cel mai adesea, infecțiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul

internării actuale, dar este posibil să se manifeste și după externare. În patologia
infecțioasă generală, rata acestor infecții este de 5-20% , incidența maximă, de de
28-30%, apare în serviciile de reanimare. Aceste infecții sunt responsabile de 70%
din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. [3] Infecțiile
nosocomiale sunt de obicei severe, deoarece sunt implicati germeni de spital
 multirezistenti la antibiotice și afectează persoane tarate, cu diverse deficiențe de
organ sau imunodeprimați.

Prima și cea mai importantă măsură de combatere a acestei infecții ar fi:

- respectarea regimului sanitar antiepidemiologic.

-Igiena zilnica ,

-respectarea regulilor intraspiaticesti,

- prevenția primara și educație sanitară - sunt polii combaterii acestei infecții.

În orice sital pot veni bolnavi cu o infecție contagioasă pe lângă patologia de bază,
deaceea examinarea la internarea în spital este foarte importantă. Lucratorul
medical deasemenea,

- trebuie să atraga o atenție deoasebită igienei,

-să evite contactul cu țesuturile infectate a bolnavilor,

-să lucreze doar în echipament

In caz de necesitate, își va pune mască, instrumentele vor fi manipulate dor cu

ajurorul penselor, fiecare pacient va fi supus prelucrării sanitare.

Se pot interna bolnavi care, pe lângă afecţiunea lor de bază se găsesc în

perioada de incubaţie a unei boli infecţioase. Aceştia pot fi surse de infecţie pentru
ceilalţi bolnavi. În instituţii unde perioada de spitalizare este de lungă durată, este bine ca
bolnavii nou internaţi să fie ţinuţi în carantină o perioadă echivalentă cu incubaţia
majorităţii bolilor infecţioase.

Prevenirea infecţiilor transmise prin vectori (ca tifosul exantematic, febra recurentă)
se face foarte uşor prin deparazitarea bolnavilor la internare. În lipsa vectorilor
transmiţători, aceşti bolnavi nu mai sunt periculoşi.

Prevenirea infecţiilor transmise pe cale parenterală, ca hepatita acută virală, sifilisul,

infecţia cu HIV se realizează prin sterilizarea riguroasă a instrumentelor şi materialelor
utilizate pentru intervenţii şi tratamente prin autoclavare. Pentru injecţii şi prelevări de
sânge sau alt material biologic, se vor utiliza seringi şi ace de unică folosinţă.

Personalul la orice manevră prin care vine în contact cu lichidele sau ţesuturile
organismului: sânge, lichid cefalo-rahidian, lichid amniotic va purta mănuşi de cauciuc
de unică folosinţă.
Prevenirea infecţiilor transmise pe cale digestivă (ca febra tifoidă, dizenteria ) se
realizează prin respectarea regulilor de igienă spitalicească. Dejecţiile bolnavului,
lenjeria de corp şi de pat, vesela şi tacâmurile, resturile de alimente, tot ceea ce se scoate de
la bolnav trebuie supuse unei dezinfecţii riguroase . Dejecţiile, înainte de a fi vărsate în
reţeaua de canalizare, vor fi amestecate în părţi egale cu dezinfectant pe o durată de trei
ore, dacă spitalul nu are linie septică pentru dezinfectarea produselor vărsate la canal.
Resturile de alimente vor fi arse.

Personalul din secţie trebuie să respecte riguros normele igienice ale distribuirii
alimentelor, spălatul mâinilor, al veselei şi tacâmurilor. Acestea din urmă, după spălare,
vor fi dezinfectate.

Ploştile şi urinarele vor fi spălate prin procedee automate cu apă fierbinte şi apoi
dezinfectate sau sterilizate. Este important ca personalul spitalului să se supună în
mod obligatoriu examinărilor periodice pentru depistarea purtătorilor de germeni.

Dezinsecția şi deratizarea completează măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor

digestive.

Prevenirea infecţiilor transmise prin contact direct sau indirect (cum sunt de exemplu
stafilococii ) este una din problemele cel mai greu de realizat, în special în cazul
stafilocociilor, care, în spitalele unde se utilizează cantităţi mari de antibiotice, îşi
găsesc un teren favorabil pentru dezvoltare. Contra acestor infecţii se utilizează pe
scară largă dezinfecţia lenjeriei de corp şi de pat, a păturilor şi saltelelor, izolarea
purtătorilor şi pansarea tuturor manifestărilor stafilococice cutanate, pentru a le izola
de mediul înconjurător, sterilizarea riguroasă a sondelor, cateterelor şi a celorlalte
instrumente, precum şi respectarea riguroasă a planului de dezinfecţie curentă şi ter-
minală.

Prevenirea infecţiilor transmise pe cale aerogenă (ca rujeola, difteria, scarlatina,

varicela, gripa, virozele respiratorii) reprezintă o problemă de asemenea greu de
realizat. Izolarea bolnavilor în saloane separate, realizarea circuitelor septice şi
aseptice în spitale, dezinfecţia continuă şi terminală, formolizarea, razele ultraviolete.
Infecţiile aerogene se transmit, fie direct, fie indirect prin personalul medical şi de
îngrijire. Din acest motiv, este bine dacă se poate realiza ca asistentul medical care
îngrijeşte o categorie de persoane cu boli aerogene să nu mai intre şi la alte categorii
de bolnavi. Dacă acest lucru nu este posibil, este bine dacă peste hainele de protecţie
mai îmbracă un halat, pe care-l depune atunci când a ieşit din salonul respectiv .
Aceste halate, numite de supraprotecţie, pot fi de unică folosinţă sau se schimbă la
intervale de 8-24 de ore. Medicul, asistentul medical sau infirmiera, după ce au ieşit
de la aceşti bolnavi şi au lăsat halatul de supraprotecţie în camera tampon, nu vor
intra la alţi bolnavi, cu altă îmbolnăvire, pentru a nu vehicula infecţiile aerogene cu
difuzibilitate mare. Din acest motiv este bine ca în cazul în care nu se poate asigura
personal aparte pentru bolnavii cu infecţii aerogene, în limita posibilităţilor- dacă nu
sunt printre ei cazuri de urgenţă - saloanele lor să fie lăsate la urmă.

Personalul spitalului poate reprezenta o sursă de infecţie aerogenă în special în cazul

gripei, stafilocociilor sau scarlatinei. Din acest motiv, ei trebuie să se apropie de
bolnavi cu mască pentru a nu le transmite vreo infecţie.

Dacă într-un salon apare totuşi o infecţie aerogenă, bolnavul va fi izolat într-o
rezervă, iar restul bolnavilor din salonul respectiv trebuie consideraţi contacți.
Salonul va fi carantinizat şi nu vor face internări până la expirarea perioadei de
incubaţie a bolii respective. Faţă de bolnavii în carantină se vor lua măsuri de
protecţie individuală prin imunizare pasivă, după caz, cu ser specific, imunoglobuline
specifice.

Este important să se facă, în mod regulat, controlul bacteriologic al suprafeţelor şi al

aeromicroflorei şi în cazul în care este pusă în evidenţă floră patogenă de spital,
salonul sau încăperea respectivă să fie închisă temporar pentru dezinfecţia riguroasă
terminală.

In final, prevenirea si controlui IN contribuie la:

• Protejarea pacienților

• Protejarea personalului medical și a altor persoane prezente în mediul de

spital

• Diminuarea morbidității

• Diminuarea pagubei morale și economice.