Teoria și metodologia instruirii

Pegagogie. An II. Grupa 3

Ursu Raluca

PORTOFOLIU - TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII

1. Eseu- principiile didactice și responsabilitățile

profesorului de limba engleză.
2. Referat tematic al prezentării de seminar.
3. Proiect de lecție pentru o oră educativă / fișă de
lectură.
4. Referat- Avntajele vs dezavantajele unei metode de
predare-învățare.
 1. Principiile didactice și responsabilitățile profesorului de limba engleză

Principiile didactice sunt concepte cu caracter general, sistematic, normativ și deschis, care
stau la baza atingerii obiectivelor educaționale și care guvernează proiectarea, organizarea și
desfășurarea activității didactice.
Principiile didactice sunt sisteme de norme cu caracter general, care pot fi aplicate la orice tip
de activitate instructiv-educativă, aplicarea lor în diverse situații de învățare putând conduce la
multiplicarea sau la integrarea lor în principii cu o sferă de cuprindere mai mare.
Sistemul principiilor didactice este următorul: principiul însuşirii conştiente şi active a
cunoştințelor, principiul intuiției, principiul accesibilității şi individualizării învățării, principiul
legării teoriei de practică, principiul însuşirii temeinice a cunoştințelor, deprinderilor şi priceperilor,
principiul sistematizării şi continuității în învățare.
Acestea cuprind cerințe cu caracter legic privind esența procesului de învățământ, teze
normative, idei generale în organizarea şi conducerea activității instructiv-educative, norme sau
reguli didactice care se aplică în activitatea de predare-învățare.
Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştințelor presupune participarea conştientă a
elevului la actul învățării, respectiv înțelegerea cât mai clară şi profundă a materialului de învățat, de
asemenea, participarea activă presupune efort personal (voluntar), implicarea elevilor într-o
multitudine de activități: ascultare, scriere, dezbatere, experimentare, rezolvare de probleme, creație.
 Principiul intuiției presupune abordarea învățării ca proces de cunoaştere, realizat în manieră
senzorială, intuitivă. Respectarea principiului intuiției presupune valorizarea pedagogică a
experienței directe în cunoaştere.
Principiul accesibilității şi individualizării învățării presupune accesibilitatea conținutului, a
metodelor şi tehnicilor instruirii, a limbajului şi formelor de activitate. Individualizarea presupune
deosebirea elevilor potrivit particularităților lor fizice şi psihice, prin diferențierea sarcinilor
didactice şi a căilor de îndeplinire a lor. Presupune crearea de condiții ca fiecare copil să se dezvolte
în ritmul său propriu, prin activizarea potențialului real şi valorificarea acestuia.
Principiul legării teoriei de practică presupune ca lecțiile să ofere suficiente ocazii de
valorificare, în practică, a cunoştințelor teoretice şi a capacităților învăŃate; LecŃiile să asigure
putere operatorie cunoştințelor teoretice, adică transferul învățării în circumstanțe noi. Lecțiile să
aducă elemente de viață cotidiană în şcoală.
Principiul însuşirii temeinice a cunoştințelor şi deprinderilor presupune însuşirea durabilă a
cunoştințelor şi abilităților astfel încât să poată fi actualizate şi utilizate atunci când se reclamă
prezența lor.
Principiul sistematizării şi continuității în învățare presupune desfăşurarea ordonată, logică
şi pedagogică a conținuturilor predării şi învățării. Sistematizarea tematică a programelor şcolare, a
planificărilor calendaristice, a unităților de învățare şi a lecțiilor.
 Educația este un fenomen complex de care se ocupă o serie de factori: școala,
familia, instituțiile culturale, presa, radioul, televiziunea, opinia publică, etc. Între acesți factori, un
rol distinct le este atribuit educatorilor de profesie (educatoare, învatațori, profesori). De-a lungul
timpului, în toate comunitățile, cadrul didactic a fost considerat ca fiind unul dintre reprezentanții de
seamă ai fenomenului cultural din societate, el având rolul principal în formarea și educarea
generațiilor tinere pentru o deplină integrare socială.
Datoriile cadrelor didactice se prezintă în doua categorii: acțiuni permise si acțiuni interzise.
În continuare vor fi prezentate datoriile cadrelor didactice așa cum sunt prevăzute într-o societate
democratică și cu un învățământ dezvoltat.
Primul rol al profesorului este acela de a organiza lecția. Organizarea unei lecții începe în
afara clasei, atunci când profesorul se gândește la ce anume trebuie să predea, își creează un plan fie
în minte, fie îl așterne pe hârtie, își alege mijloacele pe care le va utiliza și activitățile în care vor fi
implicați elevii, își imaginează modul în care se va desfășura lecția. Rolul de organizator va continua
și în clasă când profesorul hotărăște modul de grupare al elevilor, dispunerea mobilierului,
împărțirea materialelor utilizate. Abordările moderne ale predării limbii engleze promovează un
profesor care nu mai stă nemișcat în fața clasei și de acolo își rostește discursul în calitate de
autoritate atotștiutoare. Dimpotrivă el este mult mai flexibil, ia în calcul nevoile și dorințele elevilor
săi și își adaptează metodele în funcție de acestea. Există însă și situații în care profesorul trebuie să
își controleze elevii într-o manieră asemănătoare profesorului tradițional.
 În timpul unei ore profesorul joacă roluri multiple, strâns legate între ele, fără a exista
delimitări foarte stricte. Ca o concluzie la cele spuse anterior, trebuie spus că un profesor de engleză
bun este un lider carismatic și un manager, capabil să administreze eficient toate resursele de care
dispune și să îi motiveze pe elevi să se implice în procesul, uneori dificil al învățării unei limbi
străine.

2. Referat tematic al prezentării de seminar.

Lecția

Cuprins:
1. Etimologie;
2. Diferite definiții ale ,,lecției’’;
3. Situații didactice;
4. Tipuri și variante de lecții;
5. Bibliografia.

1. Etimologie
Termenul de lecție provine din latinescul ,,lectio’’, derivat din legere, care înseamnă:
 a citi cu glas tare un manuscris important;
 a audia;
 a lectura;
 a medita.
 Lecţia a apărut în arealul (aria specifică de răspândire a unei specii, gen, clase) educaţional, sub
diverse ipostaze, încă din Antichitate, însă de o concepţie pedagogică propriu-zis
elaborată despre aceasta putem vorbi de abia din momentul în care Comenius (filosof și
pedagog ceh)fundamentează sistemul de educaţie pe clase şi lecţii:
 Gruparea elevilor pe clase în funcție de intervalul de vârstă;
 Organizarea conținuturilor pe descipline de studiu și abordarea lor graduală pe ani de studiu în
funcție de complexitate;
 Promovarea elevilor dintr-un an de studiu în altul superior pe baza performanțelor;
 Desfășurarea activităților după un orar, sub formă de lecții, cu toți elevii unei clase.
 Acesta considera lecţia ca fiind o formă de organizare a procesului de învăţământ – fiind cea
mai mică  unitate a activităţii şcolare şi o plasa ca o verigă a sistemului integral al activităţilor
dintr-o şcoală.
2. Diferite definiții ale ,,lecției,,
 În legătură cu definiţia logică acordată acestui concept, trebuie spus că au apărut foarte
multe variante. A. Manolache şi D. Muster (în: Dicţionar de pedagogie, EDP, Bucureşti,
1979) susţin că lecţia este “o activitate a elevilor sub îndrumarea profesorului în vederea
asimilării cunoştinţelor şi formării deprinderilor prevăzute de o temă din programa şcolară şi
într-un timp determinat (de regulă 50 minute); se constituie ca unitate de muncă didactică
valorificând “interacţiunea factorilor procesului de învăţământ - scop, elev, profesor,
conţinut, metode, tehnologie didactică.

 O altă definiție, de această dată din cartea domnului Constantin Cucoș-,,Pedagogie’’, editura
Polirom, 2006, spune că: Lecția reprezintă un demers unitar care derivă simultan prin
centrarea acesteia către o serie de obiective specifice, către un anumit specific al
conținutului de transmis, către modalitatea principală de interacțiune a actorilor, către
temporalitatea rezervată acțiunilor, către cadrul metodologic dominant, către
instrumentalizarea adecvată cu mijloace de învățământ.
 Ioan Cerghit precizează că lecția este o ,,entitate de învățământ, care este ceva mai mult
decât o formă sau un cadru de organizare a instrucției, căci presupune mecanisme și legități
de structurare și funcționare ce trebuie bine cunoscute’’.

 Lecția trebuie, de asemenea, să aibă o serie condiții didactice:

1. Să aibă un scop didactic precis - fapt ce rezultă din necesitatea de a le contura elevilor un
anumit interes. Scopul didactic principal este axat pe una dintre preocupările principale din
procesul de învăţământ, respectiv: predarea, consolidarea, sistematizarea, evaluarea
rezultatelor elevului, precum şi formarea unor atitudini, calităţi morale, capacităţi
intelectuale, fizice, practice, etc.

2. Să vizeze un echilibru rezonabil între aspectul instructiv şi cel educativ al procesului

didactic- încălcarea acestui echilibru se concretizează prin rezultate incomplete, în raport cu
obiectivele lecției.

3. Lecţia să beneficieze de o elaborare metodică suficientă - aceasta constă în organizarea

conţinutului pe fiecare etapă a lecţiei, corelarea fiecărei etape cu metodele, procedeele şi
mijloacele de învăţământ necesare. Nerespectarea acestor deziderate face loc, de regulă,
improvizaţiei. Iar improvizaţia apare azi destul de des, sub pretextul creativităţii celui care
înfăptuieşte lecţia.
4. În lecţie, să se coreleze în modul cel mai convenabil activitatea individuală cu cea
colectivă – adică lecţia trebuie astfel organizată încât să permită fiecărui elev din clasă
înţelegerea şi însuşirea conţinuturilor predate.

5. Proiectarea, realizarea lecţiei şi evaluarea rezultatelor ei să se producă într-o viziune

sistemică - altfel spus, lecţia să fie concepută astfel încât să se integreze într-un sistem de
relaţii, prin raportare la obiective, metode, mijloace.
  Un moment important în evoluția lecției îl constituie propunerea lui Johann Friedrich
Herbart (filosof, psiholog german, fondator al pedagogiei ca disciplină academică) și a
colaboratorilor săi.
 Herbart propune ca lecția să parcurgă anumite ,,trepte formale’’ numite și ,,trepte herbartiene’’
:
 ,,Punerea în temă’’ - pregătirea elevilor pentru activitate prin informarea lor despre ceea ce
urmează a li se preda;
 ,,Ascocierea’’ – legarea ideilor noi de cele vechi prin predarea profesorului;
 ,,Generalizarea’’ – evidențierea ideilor principale;
 ,,Metoda’’ – aplicarea generalităților la situații noi.

Ioan Cerghit propune un model tridimensional al variabilelor lecției, identificând:

a) Dimensiunea funcțională presupune ca orice lecție să aibă un scop și obiective bine definite;
b) Dimensiunea stucturală se referă la faptul că orice lecție angajează resurse umane, materiale și
de conținut, se referă, de asemenea, la selectarea unor metode și mijloace de învățământ, se
realizează într-un timp determinat și într-un mediu pedagogic;
c) Dimensiunea operațională vizează desfășurarea lecției cu strategii și procese specifice și
evaluarea cu funcție de optimizare;

 Mariana Momanu (Profesor universitar al Universității Alexandru Ioan Cuza )încearcă să

evidențieze o serie de avantaje ale acestei forme de organizare a instruirii:
I.Este o formă mai comodă de organizare și desfășurare ale activității pentru profesor;
II. Conferă sistematicitate și continuitate procesului de instruire;
III. Se impune spargerea monotoniei lecției, prin proiectarea și desfășurarea creativă a
lecției.

3. Situații didactice:
 Lecția presupune o punere în act a unor evenimente sau situații didactice, Gagné scoate în
evidență următoarele momente:
1. Captarea atenției elevilor prin stârnirea intereselor acestora;
2. Informarea cu privire la obiectivele ce trebuie atinse;
3. Reactualizarea și performarea unor capacități formate anterior;
4. Prezentarea elementelor de conținut specifice;
5. Dirijarea învățării;
6. Obținerea performanței;
7. Asigurarea feedback-ului;
8. Evaluarea performanțelor obținute;
9. Consolidarea retenției și a capacității de tranfer.

 Lecția, în calitate de microsistem, captează și reconfigurează într-un mod specific toate

componentele universului didactic:
 Conținuturi;
 Strategii;
 Metodologii;
 Modalității de organizare;
 Forme de evaluare.
4. Tipuri și variante de lecții:
 Principalele categorii/tipuri de lecții sunt:
 Lecția mixtă – vizează realizarea, în măsură aproximativ egală, a mai multor scopuri sau
sarcini didactice: comunicare, sistematizare, fixare, verificare;
 Lecția de comunicare/dobândire de noi cunoștințe – acest tip de lecție are un obiectiv didactiv
fundamental: însușirea de cunoștințe(și, pe baza acestora, dezvoltarea unor capacități și
atitudini intelectuale);
 Lecția de formare de princeperi și deprinderi – este specifică unor domenii de activitate: desen,
muzică, lucru manual, educație fizică, literatură;
 Lecția de fixare și sistematizare/consolidare – vizează, în principal, consolidarea cunoștințelor
însușite, dar și aprofundarea lor și completarea unor lacune (lipsă în continuitatea);
 Lecția de verficare și apreciere a rezultatelor școlare/evaluare – aceasta urmărește, în
principal, constatarea nivelului de pregătire a elevilor, dar și actualizarea și încadrarea
cunoștințelor în noi cadre de referință, cu cunoștințe importante asupra viitoarelor trasee de
învățare.

5. Bibliografia
 Constantin Cucoș, ,,Pedagogie’’, Polirom, 2006.
  Teoria și metodologia instruirii, Marian D. Ilie, Timișoară, 2012.

3. Proiect de lecție pentru o oră educativă / fișă de lectură.

Proiect de lecție

Propunător: Ursu Raluca

Data: 17.01.2021

Grupa: mare

Domeniul de activitate (exeperiențial): Științe

Categoria de activitate: Cunoașterea mediului

Tema activității: „Rechizitele școlarului-observare”

Tema săptămânii: „Aș vrea să fiu...în curând școlar”

Tema anuală: „Ce și cum vreau să fiu...altora de folos”

Tema proiectului : Observarea rechizitelor școlarului

Titlul (Subiectul) activității : „Rechizitele școlarului”

Tipul de activitate: predare-învățare

Mijlocul de realizare: Observarea

Obiectivul fundamental (Scop): dezvoltarea capacității de a identifica rechizitele necesare unui școlar precizând
utilitatea fiecărui obiect din categoria rechizitelor școlare prezentate (penar, pixuri, stilou, creioane colorate,
carioci, radieră, ascuțitoare, lipici, riglă, caiete-tip 1, foarfecă, copertă, acuarele, penson).

Obiective operaționale:

O1 – să identifice intuitiv rechizitele pe care un școlar ar trebui să le aibă în ghizdan;

O2 – să precizeze utilitatea fiecărui obiect din categoria rechizitelor școlare prezentate;

O3 – să sorteze rechizitele școlare ale unui elev dintr-o mulțime de obiecte date.

Strategii didactice:

Metode si procedee didactice: conversația euristică și catehetică, explicația, observarea, problematizarea.

Mijloace didactice: planșe cu rechizite, penar, carioci, creioane colorate, pix, stilou, radieră, ascuțitoare,
lipici, riglă, caiete-tip 1, foarfecă, coperți, acuarele, penson, stimulente.
Formă de organizare a învățării: frontal, individual.
 Durată: 30 de minute

Bibliografie:

Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6\7 ani) MECTS, 2008

Metode de învățământ de Ioan Cerghit, Ediura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Durata activității: 30-35 de minute

Scenariul didactic
NR. Secvențele O Conținutul instructiv-educativ Strategia didactică
CRT activității B Evaluarea
.
Metode și Mijloace Forme de
procedee didactice organizare
1. Moment
organizatoric Asigurarea condițiilor optime Frontal Capacitatea
pentru pentru buna desfășurare Conversația Materiale copiilor de a se
a activității: euristică necesare organiza pentru
Aerisirea sălii de activității Individual activitate.
grupă;
Așezarea mobilierului;
Pregatirea materialelor
didactice;
2. Introducerea
în activitate Se vor lipi pe tablă două
imagini reprezentând școlari ce
merg împreună spre școală și se Explicația
va pune întrebarea : Capacitatea
 „Ce observați în Planșe cu Frontal copiilor de a
imagini?” (R: copii care rechizite percepe un mesaj
merg împreună spre Conversația școlare oral.
școală) euristică
 „Cum ne dăm seamă că
acei copii se îndreaptă
spre școală? Ce elemente
vă indică acest lucru? ”
( R: Poartă uniforme și au
ghiozdane în spate)
După ce elevii au intuit
despre ce vom discuta astăzi
voi adresa următoarea
întrebare: „Voi sunteți
pregătiți să deveniți școlari?”

„Dragii mei, sunteți la

sfârșitul unei frumoase povești
începută cu doamna voastră
educatoare. Povestea voastră a
început acum patru ani și se
apropie cu pași repezi de șfârșit.
 În curând va sosi vacanța
de vară, dar noi știm că după
asta veți deveni școlari, și veți
merge la școală. Însă pentru
școală trebuie să fiți pregătiți.
De aceea, astăzi vreau să mă
asigur că voi sunteți pregătiți să
deveniți școlari.”

3. Anunțarea Explicația
temei și “Dragilor, noi astăzi o să Capacitatea
obiectivelor vorbim despre ce ar trebui să Frontal copiilor de a
aibă școlarul în ghiozdan, adică recepta mesajul
rechizitele acestuia, de ce Conversația oral transmis.
anume are nevoie un școlar euristică
pentru a merge și a învăța
lucruri noi.”
4. Prezentarea,
explicarea și Pentru început voi afișa pe
valorificarea tablă planșe cu diferite Conversația Planșe cu
O
conținutului 1
rechizite (penar, pixuri, stilou, catehetică și rechizite
temei noi creioane colorate, carioci, euristică
radieră, ascuțitoare, lipici, riglă, Frontal
caiete-tip 1, foarfecă, copertă, Explicația
acuarele, penson).

În acelați timp, pe masă voi

așeza un coșuleț plin de Conversația coș
 rechizite, aceleași rechizite ca în euristică penar
imaginile alăturate, pe măsură lipici Frontal Capacitatea
ce noi vom denumi un obiect de Explicația stilou elevilor de a
O pe panou îl vom identifica și pixuri identifica
2 extrage și din coșuleț (penar, radieră Individual rechizitele
pixuri, stilou, creioane colorate, Observarea ascuțitoare necesare unui
carioci, radieră, ascuțitoare, riglă școlar.
lipici, riglă. caiete-tip 1, copertă
foarfecă, copertă, acuarele,
penson), după ce toate
rechizitele vor fi expuse pe
masă le vom lua pe rând și le
vom analiza, mai exact vom
preciza utilitatea fiecăreia dintre Capacitatea
ele: Conversația Penar Frontal elevilor de a
euristică Individual preciza utilitatea
penarului.
 “La ce folosim noi
penarul?” (Penarul îl Capacitatea
folosim pentru a ține în el elevilor de a
obiecte de scris, Radieră preciza utilitatea
ascuțitoare, radieră, etc) radierei.
Explicația
 “La ce folosim radiera?”
(Radiera o folosim atunci Capacitatea
când vrem să ștergem elevilor de a
desene sau cuvinte pe Lipici preciza utilitatea
care le-am greșit) Conversația Frontal lipiciului.
euristică Individual
 Capacitatea
 “La ce folosim lipiciul?” elevilor de a
(Lipiciul îl folosim atunci Foarfecă preciza utilitatea
când vrem să lipim foarfecei.
anumite lucruri din
hârtie) Explicația Capacitatea
elevilor de a
 “La ce folosim foarfeca?” Riglă preciza utilitatea
(Foarfeca o folosim riglei.
atunci când vrem să tăiem Capacitatea
o bucată de hartie) Frontal elevilor de a
Individual preciza utilitatea
 “La ce folosim rigla?” unei ascuțitori.
(Rigla o folosim atunci Ascuțitoare
când vrem să subliniem Capacitatea
ceva) elevilor de a
preciza utilitatea
 “La ce folosim creionului.
ascuțitoarea?” Creion Frontal Capacitatea
(Ascuțitoarea o folosim Conversația Individual elevilor de a
atunci când vrem să eurisică preciza utilitatea
ascuțim un creion) cariocilor și
Carioci creioanelor
 “La ce folosim creionul?” Creioane colorate.
(Creionul îl folosim colorate
atunci când vrem să Capacitatea
facem un desen) Explicația Frontal elevilor de a
Coperți Individual preciza utilitatea
coperților.
 “La ce folosim cariocile
și creioanele colorate?” Capacitatea
(Le folosim pentru a Pix elevilor de a
desene) preciza utilitatea
pixului.
 “La ce folosim Capacitatea
coperțile?” Acuarele elevilor de a
(Coperțile le folosim Frontal preciza utilitatea
pentru a proteja cărțile și Conversația Individual acuarelelor
caietele de murdărie sau euristică Penson Capacitatea
mâzgâlituri) elevilor de a
preciza utilitatea
 “La ce folosim pixul?” pensonului.
(Pixul îl folosim pentru a Frontal
scrie propoziții, texte, etc) Explicația Caiet-tip 1 Individual Capacitatea
elevilor de a
 “La ce folosim preciza utilitatea
acuarelele?” caietelor.
(Acuarelele le folosim
pentru a picta cu ele)

 “La ce folosim
pensonul?”
(Pensonul îl folosim ca
instrument de pictat)

 “La ce folosim caietele?”

 (Caietele le folosim
pentru a ne scrie lecțiile
în el).

5. Evaluare
„Pentru a vedea dacă sunteți cu
adevărat pregătiți pentru a fi Telefon
03 școlari v-am pregătit un frontal
exercițiu.” Rechizite
Pe masă vor fi împrăștiate atât Conversația școlare Capacitatea
rechizite precum și obiecte de individual elevilor de a sorta
altă natură( telefon, Explicația Telecomandă rechizitele
telecomandă, ursuleț de pluș, necesare unui
mașină de jucărie, lingură). Problemati- Ursuleț de școlar dintr-o
zarea pluș mulțime dată.
Ei, pe rând, vor veni și vor pune Lingură
întru-un ghiozdănel doar
obiectele necesare unui școlar
pană ce toate rehizitele vor fi în Mașină
ghiozdănel. de jucărie
„Felicitări, ați reușit! Acum
avem propriul nostru ghiozdan,
și acum sunteți cu adevărat
pregătiți să deveniți școlari!”
6. Frontal
Încheierea Se fac aprecieri generale și Explicația
activității individuale asupra modului în Stimulente
care s-a desfășurat activitatea, Individual
apoi se împart stimulentele.
 4. Referat- Avntajele vs dezavantajele unei metode de predare-învățare.

Problematizarea- avantaje vs dezavantaje

Esenţa acestei metode constă în crearea, pe parcursul învâţării, a unor „situaţii-problemă” şi

rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoştinţe anterior însuşite, ajung la adevăruri
noi. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt obţinute prin efort
propriu.
„Situaţia-problemă” este de obicei definită ca un conflict care se declanşează între datele
vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele. Contradicţia
poate apărea între teorie şi aspectele practice, între general şi un caz particular, între experienţa
emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, de
curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin formulare de
ipoteze, verificarea lor şi desprinderea unor concluzii.
Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele: expunerea problematizată de
către profesor a materialului de învăţat, crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi
rezolvarea ei de către elevi împreună cu profesorul; Crearea de către profesor a unei situaţii
problemă şi rezolvarea ei de către elevi în mod independent; sesizarea şi rezolvarea problemei de
către elevi.
Problematizarea este o metodă cu un înalt potenţial formativ, ea contribuie la dezvoltarea
operaţiilor gândirii, a capacităţilor creatoare, la cultivarea motivaţiei intrinseci, la educarea
independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală.
Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor
metode (expunere, demonstraţie) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz
(cazul este o problemă mai complexă).
O serie de avantaje ale folosirii acestei metode ar fi: activizează intens mecanismele cognitive
ale elevilor sau studenților, în special prinmecanismele disonanței cognitive, devin accesibile
rezultate de învățare complexe, cum ar fi analiza, sinteza, evaluarea, gândirea divergentă,
creativitatea, dezvoltă atitudini favorabile față de procesul de învățământ și față de cadrele didactice,
dezvoltă abilități de cooperare în situații de grup, ca și abilități de asumare a conducerii în situații de
grup.
Un dezavantaj ar fi că această metodă însă nu trebuie aplicată oriunde şi oricând : învăţătorul
trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale elevilor săi , de posibilităţile pe care le oferă
conţinutul lecţiei.
După cum putem observa această metoda este una folositoare având mai multe avantaje decât
dezavantaje.