Paradoxal, simbolismul ca mișcare literară se constituie și se afirmă, pentru prima dată, într-o

țară în care izvoarele și filiațiile autohtone erau pregnant restrânse și fără o capacitate de
anticipație esenșială. în Franța, țara autoritarismului raționalismului clasicist, funcționau cele
mai puternice obstacole în fața noii ipostaze a conștiinței moderne: pozitivismul, naturalismul
și parnasianismul.1

Se pare deci, că ruptura radicală cu vechiul discurs poetic se produce tocmai în locul în care
noul stadiu de dezvoltare a conștiinței moderne întâmpina cea mai puternică rezistență. Noua
generație, percepând cele trei curente ca pe o ‚, triplă tiranie’’, ea fiind purtătoarea unor
structuri mentale și afective, aduce o modalitate inedită de abordare și înțelegere a lumii.
Astfel, ,,poeții blestemați’’ sau ,,absoluți’’ cum s-au denumit primii simboliști, conștientizau
destinul lor conflictual, cât și obligația de a-si asuma rezolvarea contradicției flagrante ce
grevau contextul și care emenințau să devină impedimente fundamentale în dezvoltarea artei 2

Charles Baudelaire( 1821- 1867)

Unul dintre așa- numiții poeți blestemați ( ori „Les poètes maudits” 3 dacă ar fi să folosim
sintagma utilizata de Paul Verlaine în lucrarea sa cu același nume) a fost Charles Baudelaire,
autorul arhicunoscutelor ,,Les Fleurs du mal” (,,Florile Răului”). Baudlaire, celebrat ca
novator și creator al ,,modernității’’ pănă la a fi mitizat, deține un loc crucial în dezvoltarea
criticii moderne, mai ales prin actul radical al introducerii unei noi viziuni asupra fenomenului
poetic.

Influența pe care mediului familial al lui Baudelaire a avut-o asupra vieții și operei sale a
reprezentat obiectul unui extraordinar interes din partea criticilor. În povestea sa de viață
există ingrediente clasice producătoare de nevroză, iar viața sa de adult a fost modelată de un
triunghi al relațiilor familiale despre care unii cred că explică psihicul său complicat.4
Totuși, chiar dacă nu ar fi fost marcat de semnele unui uşor dezechilibru genetic- fiind fiul
unui parinte de 72 de ani și al unei mame de 27 de ani - Baudelaire, cu hipersensibilitatea și
aviditatea sa firească pentru tandrețea iubirii materne, a fost puternic afectat de recăsătorirea
mamei sale, Caroline Archimbaut-Dufay, după moartea tatălui, Joseph-François Baudelaire,
fiind smuls, astfel, ambianței familiale și obligat, incă de la 11 ani să suporte solitudinea și
tristețea dindărătul zidurilor înghețate ale internatelor (fiind inițial ”exilat” în pensionul

1
Zina Molcuț, Simbolismul European Volumul I, Edutura Albatros, București, 1983, p. 173
2
Ibidem. p. 174
3
poeții blestemați - definiție DE | dexonline
4
Charles Baudelaire | Poetry Foundation
Delorme, apoi în cel al Colegiului Regal din Lyon între 1832-1836 și, în cele din urmă, la
internatul Colegiul Louis-le-Grand din Paris în 1836 până în 1839, devenind, de-a lungul
anilor un băiat dificil, simțindu-se neiubit și fără rădăcini, de multe ori depresiv5).
Cu toate acestea, abordarea sa față de tatăl vitreg pare a fi, pentru perioada copilăriei, cel
puțin, una stabilă și, în aparență, lipșită de resentimente. Baudelaire a început să se referă la
tatăl său vitreg drept „Generalul” (Jacques Aupick fusese promovat în 1839) în 1841, pe
vremea când familia sa a încercat să-l trimită pe tânăr într-o călătorie în Oceanul Indian.
6
Această îndepărtare a fiului a avut la bază acumularea de datorii odată cu trecerea
bacalaureatului în 1839, Baudelaire petrecând următorii doi ani în ,,Cartierul Latin’’ urmărind
o carieră literară extrem de costisitoare. Astfel, în iunie 1941 călătoria lui Baudlaire către
”Perla Coroanei Britanice’’( așa cum va fi numită ulterior India) începe. Însă, Baudelaire nu a
vrut să meargă și, de fapt, a sărit nava la Ile Bourbon, întorcându-se la Paris în februarie 1842.
Dacă formularele de adresare rigide din scrisorile sale din acest timp sunt vreo indicație,
Baudelaire a fost înfuriat de intervenția familiei sale, cât și atitudinea lor critică față de stilul
său de viață, considerând, de asemenea că principalul responsabil era tatăl său vitreg.
Odată cu decizia familiei lui Baudlaire de a apela la un consilier juridic ce ar fi capabil să
impună o limită cheltuierilor exuberante pe care le-a comis tânarul pâna în 1844( cheltuind
aproximativ 50.000 de franci din moștenirea de 99.568 primită) și obținerea în instanță a
ajutorului unui avocat ce devine responsabilul legal al averii risipitorului, relațiile dintre
membrii familiei s-au înrăutățit. Baudelaire nu mai suporta să fie în preajma ”generalului” și
au existat perioade lungi de timp în care mamei sale nu i s-a permis să-și vadă fiul. În
următorii 15 ani, scrisorile lui Baudelaire adresate acesteea sunt pline de reproș, afecțiune și
condiții referitoare la posibile împrumuturi financiare. Abia după moartea soțului ei în 1857-
anul publicării ,,Les Fleurs du mal” (,,Florile răului”)- relațiile dintre mamă și fiu au început
să se îmbunătățească.

Totuși, furtuna sufletească și criza existențială constantă în care autorul se afla nu se rezumă
doar la lipsurile sale familiale. Printre sursele de suferință și instatibilitate se numără și
incomprehensiunea contemporanilor, care nu numai că nu au putut realiza că se află in
prezența unei personalități și a unui poet de excepție, ci, după o fază de ignorare totală, trec,
odată cu apariția ,,Florilor răului’’, la măsuri represive. Volumului său care stă la baza întregii
poezii moderne i s-a intentat un proces de ”ultragiu la morala publică" ce s-a soldat cu

5
Charles Baudelaire - Wikipedia
6
Charles Baudelaire | Poetry Foundation
repercusiuni nefaste: ură și calomnie, amenzi editorului și autorului, suprapuneri de veninuri
și murdării pînă la a-l obliga pe Baudelaire să se refugieze in Belgia.7
A fost criticat si blamat de numerosi contemporani. În ciuda acestui fapt, i-au parvenit elogiile
tinerilor Mallarme si Paul Verlaine în care ar fi putut descifra semnele unei noi generatii,
răzvratite și demne pentru care Baudelaire ”blestematul” devenea ”adevaratul vizionar”,
”regele poetilor”8.

Aspectul de scandal al vietii lui Baudlaire, dandysmul său ostentativ, desfraul afisat, legătura cu mulatra
Jeanne Duval, extravagantele vestimentare sau părul vopsit albastru-verzui, violentarea platitudinii
burgheze prin fraze soc, chiar cheltuielile fabuloase într-o stare de anxietate, nu trebuie reținute doar în
versantul lor anecdotic, ci prin ceea ce semnifică ele, ipostaziindu-ni-se, în ultimă instanță, ca forme deviate
ale unei ,, revolte cinice împotriva societății’’ Guy Micheau/. Ch Mauron înțelegea aceste aspect ca
manifestări ale ,,depresiunilor,, unui eu social ,,falimentar,, care voia sa îsi ia revanșa.,, ruptură a
contractelor, beții, fantezii aggressive împotriva sa ori a aproapelui, agresiuni verbale- iată principalele
apărari pe care eul social al lui baudlaire ni le relevă.

Baudelaire, care a dat semnalul celei mai profunde mutații poeziei din secelul at XIX-lea, a fost
perfect constient de superioritatea esenței sale și de destinul său singular. Parțial, incrincenarea și
raporturile de tensiune cu mediul se explică tocmai prin setimentul de revoltă față de inechitatea
brutală a lumii si a vieții, față de absurdul existențial care i se revela ca monstruos prin confruntare cu
calitățile pe care le purta cu sine.

surce remarcabile pentru opera sa ulterioară, ce cumuloază sentimente ce se întind de la

extravaganță la extaz, de la cinism la resemnare.

A fost criticat si blamat de numerosi contemporani, totusi, i-au parvenit elogiile tinerilor Mallarme si
Paul verlaine in care ar fi putut descifra semnele unei noi generatii, razvratite si demne pentru care
Baudelaire blestematul devenea adevaratul vizionar, regele poetilor.

Era perioada in care efectiv haituit, Baudelaire trăia aproape agonic. Fiind pus sub consiliu judiciar de
către familie (datorită cheltuielilor fabuloase efectuate la primirea moștenirii), el nu-şi putea acoperi
din dispensa acordată lunar marile datorii și golurile create de editorul care-l escrose. . Astfel,
paradoxal, deși bogat (din moștenire îi rămăse- încă 160.000 franci actuali), sub presiune a celor mai
stringente privatiuni, se prăbușește paralizat în catedrala Saint Louis din Namur (15 martie 1866)..
 
Ca reacție împotriva unei epoci dominate de „Credo“-ul pozitivist conform căruia „arta este și nu
poate fi decit reproducerea exactă a naturii", „imitație identică“, „copia dicționarului“, Baudelaire
investeste deliberat arta cu finalitatea de a explora stratul ascuns al lumii, cu obligativitatea de a

7
Zina Molcuț, Simbolismul European Volumul I, Edutura Albatros, București, 1983, p. 191
8
Denumire oferită de Rimbaud lui Baudlaire într-o scrisoare către Paul Demeny din data de 17 Aprilie 1871, în
Charleville(Arthur Rimbaud | The Letters (1870-1872) – BLACKOUT ((poetry & politics)) (my-blackout.com))
inventa nu „ceea ce se vede ", ci ceea ce e „dincolo". Fixînd obiectul artei în ,domeniul impalpabilului
și al imaginarului“, domeniu inaccesibil mimesus-ului și fotografiei, Baudelaire orienta de la inceput
„noul“ şi „inventivitatea" spre transcenderea aparențelor, spre sondarea dimensiuni lăuntrice a
universului, punind astfel premisele unei „estetici a profunzimii“.

În ultimă instanță, Baudlaire rămâne, prin excelență, un poet al disperării, al damnării și al căderii, el fiind
primul poet care a avut un excepțional simț al Catastroficului. Prin Baudlaire, tema cărerii a devenit unul din
miturile întregii poezii modern.