Sunteți pe pagina 1din 6

Lista cetăţilor Moldovei (1359 - prezent)-

Denumirea Cetăţii Statul în care se află astăzi Secolul în care a fost ridicată

Cetatea Albă Ucraina XIV


Cetatea Chilia Ucraina XV (1479)

Cetatea Crăciuna România XIV

Cetatea Hotin Ucraina XIV


Cetatea Neamţ România XIV

Cetatea Orhei Republica Moldova XV

Cetatea Soroca Republica Moldova XV


Cetatea Suceava România XIV

Tighina Republica Moldova

Ţeţina Ucraina XIV

Cetatea Albă a Moldovei (1386 - prezent)


Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc frumos şi de
importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate.
Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este
un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea
Odesa).

Menţionată mai întăi ca aşezare construită de grecii din Milet, sub denumirea Tyras, după
numele antic al fluviului Nistru (sec. VI-I î.Hr.) şi amplasată conform documentelor pe insula
formată de cele două braţe ale deltei rîului Nistru (Tyras) (Notă: astăzi răul Nistru nu are deltă
la vărsarea în Marea Neagră ci se varsă print-un liman, fapt datorat micşorării debitului
acestui fluviu). În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras şi ţinea de regatul dacic al lui
Burebista. În secolele I - IV d.Hr. Cetatea se află sub stăpânire romană. Sursele medievale o
menţionau, aproape fără excepţie, cu denumiri precum:Albi Castri, Citta
Alba, Belgorod, Alba Iulia, Akkerman, etc., toate însemnând în traducere "Cetatea Albă".

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor,
dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a
lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor. Cetatea Albă era considerată,
alături de Cetatea Chilia (situată la gurile Dunării), "poarta creştinătăţii" şi "cheia a
toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunăre" sau "plămânii Moldovei". Rolul lor
strategic în stoparea expansiunii otomane era recunoscut de sultanul Mehmed al II-ea încă din
1462: "atâta timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale valahilor şi Belgradul sârbesc e al
ungurilor, noi nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri" (Nicolae Iorga).

După numeroase încercări nereuşite, la 30 iulie 1484, o puternică oaste turco-tătară, condusă
de sultanul turc Bayazid al II-lea, a asediat Cetatea Albă pe timpul domnitorului Ştefan cel
Mare, cetatea căzând sub ocupaţie otomană la 5 august a aceluiaşi an.

Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 şi 1940. .

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistruli. In
secolul VI i.e.n. in locurile descoperite de greci se afa colonia Tiras, mai bine zis o cetate-
polis greceasca si greco-romana suprapusa dupa unii cercetatori pe cetatea medievala succesiv
bizantina, genoveza, romaneasca, turceasca avind in aceste perioade numele respective de
origine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genoveyii -
Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.

Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul
era sugerat de culoarea pietrei din care a fost ciplita din indaratnecia si truda unor mesteri
anonimi dar si de numele "Riului alb ". Caci asa s-ar fi numit alta data riul Nistru pe malul
caruia a fost ctitorita cetatea, in acest caz albul denotind probabil limpezimea si curatenea
apelor fluviului.Marturiile de epoca, resturile de ziduri de piatra din diferite perioade ale
anticitatii, inscriptiile grecesti si latine,resturile de arhitectura antica (coloane, placi de
teracota pictate inspirat,ceramioca greciasca, romana, bizantina, mici obiecte de bronz, os si
teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930 atesta
pelerinajul savirsit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe
ori cu razboae si ginduri de cucerire a noi si noi paminturi. Unele semintii au ratacit pe aici in
scurtul lor popas, fiind in curind izgonite si puse pe de adversarii mult mai puternici si mai
bine inarmati. Astfel romanii i-au gonit pe geti de pe aceste meleaguri, intemeind Alba Iulia,
unul din cele mai importante si mai frumoase orase din Dacia Taiana.

Cei care au inaltat in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea au fost genovezii si
se numea, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi
chilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti era inconjurat de un sant de aparare foarte lat,
cu o adincime de 25 de metri.

Dupa intemeierea stului independent al Moldovei, o reconstrueste in secolul al XIV-lea, a fost


fortificata si largita Alexandru cel Bun in 1421, apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai
mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca.

Stefan cel Mare, vrednicul si inimosul domn al Moldovei, o reconstruieste cu o deosebita


osirdie, amplificind si perfectionind indeosebi sistemul de fortificatii. In 1476 e construita
"poarta mare", deasupra careia se inalta falnica stema a Moldovei si inscriptia ce glasuieste:
"In anii de la intruparea domnului 6984 (1476) s-au sfirsit marea poarta in zilele
binecinstitorului Io Stefan Voievod si in zilele panului Luca si a panului Herman". Peste trei
ani a fost inaltat si al treilea zid circular de aparare.

In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului
mediu ra ia cu denumirea Akkerman. Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai
tirziu sa treaca rind perind in miinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc.,
fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul
acest pamint si aceasta multpatimita, dar neingenuncheata Tara a Moldovei. In etapa finala a
fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane.

Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie
defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce
impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire.

Dupa ani si ani de izbinzi si infringeri Cetatea Alba si-a pierdut stralucirea si importanta de pe
vremuri si a ajuns punct vamal si adapost pentru serviciul de carantina, ca mai apoi sa devina
straina noua, parasita si data uitarii, care a cotropit si sortit pierzaniei imparatii intregi.
Zidurile ei neinvinse de trecerea vremii mai amintesc si astazi de niste stramosi vrednici si un
trecut glorios, indemnindu-ne sa nu uitam cine am fost, ce-am ajuns sa fim si incotro tinem
calea prin cenusa cotropitoare de suflete a unei istorii inca necunoscute pina in miezul
adevarului curat. Istorie invesnicita in inimile noastre si in piatra acum vorbitoare.

Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre


bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale
Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai
vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură.
Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un
kilomentru intri în vama ucraineană. Aici ai nevoie de răbdare, prea repede... nu scapi. Ai
timp să te gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac. Şi că, pe
vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români. De la Burebista la Ştefan cel Mare.
Oare ce a mai rămas în urma lor? Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă.
Cetatea Albă-Bilhorod-Dnistrovschi. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o
stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România.

Cetatea Hotin a Moldovei (1400 - prezent)


Cetatea Hotinului - cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte
din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului. Apărătorii vrednici ai acestui
tinut din nordul principatului Moldovei au ţinut piept hoardelor de invadatori şi venetici ce au râvnit la
pamântui strabun de-a lungul întregii istorii a neamului nostru. Cetatea cu turnurile înalte a sfidat norii
negri de plumb şi ploile naprasnice de foc şi de sânge, ce s-au abătut necontenit asupra acestor
pamânturi mănoase, dar năpăstuite de soartă, iar curajul apărătorilor ei baga frica în asediatori, facea
sa li se moaie genunchii şi să o ia razna îndărăt.

Voievodul Ştefan cel Mare, la urcarea sa pe tron, a fost preocupat în primul rând de gândul
recuceririi ei.
E oarecum simbolică afirmaţia ce se desprinde din legenda istorica despre întemeierea cetaţii.
Ea glăsuieşte că ideea zămislirii acestei zidiri ar fi aparţinut unui vestit rege dac, care ar fi ales anume
aici locul de înalţare.
Dupa una din versiunile mai mult sau mai puţin intemeiate pe cercetări, documente şi mărturii
de epocă, cetatea Hotinului a fost înălţată în secolul al XIV-lea, ca prin izbanda Muşatinilor să ajungă
în stăpânirea Moldovei şi s-o slujească mai apoi timp de doua secole. Alexandru cel Bun a reparat
cetatea, coborind cu oştile sale în jos pe Nistru, cucerind oraşul Tighina şi ajungând până la Cetatea
Albă.

Dintr-o alta sursa aflam că cetatea a fost înălţată la începutul secolului al XV-lea din însaşi
vrerea lui Alexandru cel Bun cu sprijinul lui Vitold, marele cneaz al Lituaniei. "tinind cont de aspectui şi
arhitectura edificiului, avem tot temeiul să acceptăm alternativa şi cea de-a doua versiune.

Ilie, fiul domnitorului, luptând cu fratele sau Stefan, a pus mai presus interesele personale decât
pe cele ale ţării şi la 1436 cedă Hotinul polonilor în schimbul unui ajutor din partea acestora. În 1455,
venind la putere pentru a doua oara la domnie, Petru Aron recistigă cetatea, dar e nevoit sa cedeze
târgul Siretului şi alte localităţi. Însă după o anumită vreme ea trece din nou în mâinile polonilor.

Moldovei, prea înţeleptul domnitor şi-a pus drept scop reintoarcerea cetăţii sub stăpânirea sa.
Doi ani de zile a durat asediul. Până la urmă prin pacea de la 4 aprilie 1459 Stefan cel Mare a reîntors
în hotoarele istorice oraşul Hotin, abia mai târziu izbutind să pună stăpânire şi pe cetate. În perioada
respectivă ea a fost amplificată şi întrejită în repetate rânduri. La porunca domnitorului a fost construit
paraclisul de la etaj, pe latura dinspre malul Nistrului. Anume faptul ca fusese construită din piatra şi
din cărămidă, cu faţetele decorate cu figuri geometrice din cărămidă, i-a facut pe unii cercetători să
creadă şi să afirme că edificiul ar fi fost rezultatul colaborării unor meşteri veniţi din Ţările Baltice, care
au muncit alături de meşterii locali.

Mulţi suverani ai acelor vremuri demult apuse au râvnit la cetatea care le deschidea calea spre
Moldova şi alte ţări din Orientul Europei. Cu timpul zidurile bine întărite, stăpânite de temerarii
apărători moldoveni o facură de necucerit, respingând puhoaie de poloni, turci, cazaci, care işi
încercaseră de nenumărate ori norocul, cu gândul de a o lovi prin surprindere şi a o stăpâni.

Câteva momente din cronica luptelor pentru aceasta cetate sunt semnificative pentru destinul
ei. La 1538 generalul polonez Tarnovski arunca în aer zidurile. Petru Rareş în a doua sa domnie, le
restabileşte şi sporeşte capacitatea de apărare. De altfel, pe timpul domniei acestui luminat voievod
cetatea a fost nu numai cea mai puternică, dar şi cea mai frumoasă. Ba chiar şi mai târziu Dimitrie
Cantemir în a sa "Descriere a Moldovei" avea sa afirme, ca cetatea ".....în ziua de azi iaste vrednică
de a se socoti cea mai frumoasă şi mai mare decât celelalte ale Moldovei".
În anul 1562 domnitorul Ioan Heraclide Despot cedează Hotinul prietenului sau Albert Laski.
Bogdan al IV-lea repetă gestul predecesorului sau, oferind-o în dar nobilului Dobrovolski. Dar vine la
domnie un alt domnitor vrednic, Ion Voda cel Viteaz, care cucereste cetatea şi o pune sub stăpânirea
legitimă a moldovenilor.

La 1712 turcii pun mâna pe cetate, o repară şi o întaresc. Anume pe timpul ocupatiei lor e
ridicată în interiorul cetăţii o moschee. Dupa o suta de ani Hotinul fu stăpânit de rusi, cetatea işi pierdu
importanţa de altă dată, ca mai apoi la 1856 sa fie desfiinţată şi lăsată pradă uitării. Nimic de mirare,
dacă ne gândim ca un asemenea Imperiu ca cel Rus, care işi extinse cu mult hotarele în urma
războaielor şi a tratatelor favorabile, nu avea nici un interes sa păstreze pentru istorie o cetate
aparţinând poporului văduvit de pământurile sale străbune. Nici până în ziua de azi cetatea Hotinului
nu a scapat de sub stăpânirea straină, pământul pe care se înalţa fiind şi el înstrăinat de adevaraţii
moştenitori.

Cetatea Soroca
Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul XV, întemeiată de Ștefan cel Mare,
în fața vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortărețe genoveze, Alciona. Cetatea a fost
reconstruită ulterior de către Petru Rareș, care a reconstruit zidurile în piatră.

La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul
Domnesc adeveresc adeverind biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert.
Printre boierii Țării Românești Moldova se aflau Toader și Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia
și Dragoș, pârcalabii de Neamț, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco și Alexa, pârcălabii
de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca.

La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de
Lituania Alexandru, unde ca și-n documentul precedent este menționat pan Coste, staroste
de Soroca.

Câteva izvoare istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din
piatră, în scaunul cărora se așează pârcălabi și mari căpitani
de Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca a fost înălțată o
cetate din lemn și pământ, a unei palănci sau poate chiar posade în primul sfert al secolului
XV, dar cu o primă mențiune documentară la 12 iulie 1499 prin primul ei pârcălab Coste.

Datorită reliefului geologic pe care îl străbate, Nistrul prezintă până la vărsarea sa maluri
abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a
cetelor de tătari cu scopuri de jaf și distrugere a așezărilor moldovene. Dacă vadurile de la
Hotin și Tighina erau apărate de garnizoanele cetăților cu același nume, în schimb cel de la
Soroca era fără protecție. Abia în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, vadul și așezarea încep
să fie apărate prin construirea aici a unei fortificații de lemn, înconjurată cu valuri de pământ,
care avea să existe și pe vremea lui Bogdan cel Orb.

În timpul domniei lui Petru Rareș, pe resturile vechii cetăți se construiește o cetate nouă, din
piatră, de 15-20 m. care se păstrează și astăzi într-o stare excepțională. Cetatea Sorocii este
unică printre cetățile medievale moldovenești prin sistemul arhitectonic de construcție. Planul
său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare și un turn de acces de plan
rectangular.

După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o
funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea
nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane
moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea cetăților din sudul
Moldovei.
Cetatea și ținutul Soroca, a cărei personalitate istorică și geografică apare deja definitiv fixată
la sfârșitul secolului XV ar rezulta din necesitatea organizării:

 unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porțiunea Naslavcea –


Vadu Rașcu;
 unei circulații comerciale aflate sub protecția Cetății Soroca;
 unei vieți economice a ținutului Soroca din a cărei activitate economică își avea
existența populația ținutului.

La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care
roagă să i se transmită în posesie niște mori pe Nistru, așezate față în față cu „castrum
nostrum Sorocianum... contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne
apară de păgâni, document care confirmă existența, cât și rostul Cetății Soroc