Sunteți pe pagina 1din 227

NR. INDICATIV DATE NR. FILE NR.

CUTIE OBSERVAŢII
DOSAR NOMENCLATOR CONŢINUTUL PE SCURT AL DOSARULUI EXTREME
1 200/1944/Anglia Extras din presă privind discursul lordului Halifax în Camera Comunelor martie- 37 1 limba română şi
şi propunerile pentru menţinerea păcii şi securităţii rezultate în urma
întâlnirilor de la Washington între delegaţii Angliei, Statelor Unite, URSS
şi China.
Rezumat din lucrarea "London, Washington, Moscova, partners in peace?"
- H.J. Laski. noiembrie 1944 engleză
2 200/1944/Anglia martie 1944- 82 1 limba română şi
Extrase şi tăieturi din presă privind relaţiiIe Angliei cu Africa de Sud
(1944, 1945, 1946, 1947, 1948).
decembrie 1948 engleză
3 200/1944/Anglia octombrie 58 1 limba română, engleză
Note de convorbiri între ministrul Eugen Filotti cu Le Rougetel,
reprezentantul diplomatic britanic şi Marjoriebanks, consilier al Misiunii
diplomatice britanice (ruperea relaţiilor diplomatice cu Japonia, plecarea 1944-
regelui Carol din Mexic, solicitarea generalului Rădescu adresată Misiunii
britanice de a primi azil politic).
Informarea ambasadorului Iorgu Iordan către Gheorghe Tătărăscu, septembrie
vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al afacerilor străine,
privind transmiterea scrisorilor de acreditare la Moscova.
1945 şi franceză
4 200/1944/Anglia Extrase si tăieturi din presă privind relaţiile Angliei cu Italia. octombrie 66 1 limba română şi
Informare a Legaţiei României la Roma privind încheierea acordului
financiar italo-britanic. 1944-octombrie
Extras din raportul Legaţiei României la Roma.
(1944,1945,1946,1947) 1947 engleză
5 200/1944/Anglia Extrase din presă şi rapoarte ale reprezentanţilor diplomatici la Londra octombrie 73 1 limba română şi
referitoare la relaţiile Angliei cu Japonia in perioada 1944-1947, Elveţia
1944-ianuarie
1945-1946, Finlanda 1946-1947, Austria 1946, Olanda 1946-1947, Irak
1946-1947, Irak 1946-1948, Birmania -1947. 1948 engleză
6 200/1944/Anglia Relaţiile economice şi politico-diplomatice între Anglia şi Polonia noiembrie 176 1 limba română şi
reflectate în articole de presă si rapoartele diplomatice ale amabasadorului 1944-noiembrie
roman de la Londra (1944, 1945, 1946, 1947). 1947 engleză
7 200/1944/Anglia Extrase din presă referitoare la relaţiile economice dintre Anglia şi SUA decembrie 93 1 limba română şi
(încheierea unui acord financiar).
Extras din ziarul "Poporul" privind semnarea unei alianţe militare între 1944-ianuarie
Anglia şi SUA în 1947.
(1944, 1945, 1946, 1947) 1947 engleză
8 200/1944/Anglia decembrie 135 1 limba română şi
Extrase şi tăieturi din presă privind situaţia internă din Grecia, relaţiile
politico-diplomatice ale Angliei cu Grecia (1944, 1945, 1946, 1947). 1944-august
1947 engleză
9 200/1944/Anglia decembrie 32 1 limba română şi
Extrase şi tăieturi din presă referitoare la situaţia economică şi politică din
1944-august
Germania (1944, 1945, 1946, 1947).
1947 engleză
10 210/1944/Anglia octombrie 38 1 limba română şi
Referat privind Conferinţa de la Moscova din 9-18 octombrie 1944 şi
1944-august
discursul lui Churchill din Camera Comunelor la 27 octombrie 1944.
1947 engleză
11 20/1945/Anglia Note privind discuţiile avute de membrii Legaţiei române din Anglia cu ianuarie- 18 2 limba română şi
reprezentanţi diplomatici englezi şi ruşi referitoare la Conferinţa mondială
sindicală de la Londra, cererea Comisiei Aliate de Control (delegaţia rusă) septembrie
de consultare a documentelor CED (Comisia Europeană a Dunării),
intervenţia anglo-americană în România. 1945 franceză
12 200/1945/Anglia ianuarie- 236 2 limba română şi
Extrase si tăieturi din presă referitoare la: discursul primului ministru
englez, Winston Churchill în Camera Comunelor privind situaţia din
Grecia şi diferite probleme de război, expunerea lui Anthony Eden,
ministrul afacerilor străine, cu prilejul dezbaterilor de politică externă din
Camera Comunelor, discursul lui Winston Churchill de la radio din 13 mai
1945 privind activitatea guvernului si probleme internaţionale, discursul
lui Churchill în vederea alegerilor din Anglia,politica externă a Angliei,
expunerea lui Clement Attlee din Camera Comunelor.
Material " Marea Britanie in anii razboiului actual".
decembrie 1945 engleză
13 200/1945/Anglia ianuarie- 82 2
Extrase din presă privind relaţiile dintre Anglia si URSS, istoria relaţiilor
anglo-ruse, situaţia internă din URSS.
decembrie 1945
14 200/1945/Anglia ianuarie 1945- 29 2 limba română şi
Situaţia internă din Anglia şi Ungaria, politica externă şi relaţiile dintre
cele 2 ţări după război reflectate în tăieturi din presă, comunicatele
agenţiilor de presă, posturile de radio şi corespondenţa dintre Legaţia
română din Budapesta şi Minister (1945, 1946, 1947).
august 1947 engleză
15 200/1945/Anglia Situaţia guvernelor din Balcani reflectată în presa engleză (The 1 septembrie 9 2
Economist). 1945
16 200/1945/Anglia Acordul economic ruso-român, situaţia politică internă şi externă a Rusiei octombrie - 24 2
reflectate în presa engleză. noiembrie 1945
17 200/1945/Anglia noiembrie 8 2
Tăieturi din presă, comunicate ale agenţiilor de presă, emisiuni radio,
informări ale Legaţiilor române din Portugalia şi Suedia referitoare la:
-relaţiile Angliei cu Portugalia - folosirea bazelor aeriene din Insulele
Acores de către forţele anglo-americane (noiembrie 1945-noiembrie
1945-noiembrie
1946);
-politica Suediei faţă de puterile anglo-saxone, ratificarea acordului
încheiat între SUA, Anglia, Franţa şi Suedia referitor la bunurile germane
din Suedia (noiembrie 1945-octombrie 1946).
1946
18 200/1945/Anglia Relaţiile Angliei cu Indonezia reflectate în tăieturi din presă şi noiembrie 1945 20 2
comunicatele agenţiilor de presă (1945, 1946, 1947). - iulie 1947
19 200/1945/Anglia Relaţiile dintre Anglia şi Albania (incidentul din Canalul Corfu) reflectate noiembrie 1945 15 2 limba română şi
în tăieturi din presă si comunicatele agenţiilor de presă (1945, 1946,
1947). - august 1947 engleză
20 200/1945/Anglia Relaţiile Turciei cu Marile Puteri şi modificarea Convenţiei Strâmtorilor noiembrie 1945 45 2 limba română, engleză,
reflectate în tăieturi din presă, comunicatele agenţiilor de presă şi posturile
de radio (1945, 1946, 1947, 1948).
Referatul secretarului Legaţiei României din Turcia privind relaţiile
Turciei cu Anglia, Rusia si SUA. - martie 1948 franceză
21 200/1945/Anglia Politica internă şi externă a Canadei, situaţia economică a acesteia noiembrie 24 2
oglindite în tăieturi de presă (1945, 1946, 1947, 1948).
1945-decembrie
Lista Guvernelor Canadei, Australiei şi Noii Zeelande trimise Ministerului
de reprezentanţa diplomatică din Londra . 1948
22 200/1945/Anglia "What the loan does not mean: a return to the gold standard, abolition of 17 decembrie 5 2 limba română şi
imperial preference or distruction of the sterling area" - de Richard Law,
ministru de stat în Coaliţia Guvernamentală ( articol apărut în Daily
Telegraph). 1945 engleză
23 200/1945/Anglia decembrie 23 2 limba română şi
Tăieturi din presă, comunicate ale agenţiilor de presă, emisiuni radio
referitoare la:
- poziţia guvernului britanic faţă de regimul Franco din Spania, situaţia
economică a Spaniei (decembrie 1945-iunie 1947);
- ratificarea de către guvernul britanic din Noua Zeelandă a Acordului de
la Neuchatel (din februarie 1947 referitor la păstrarea sau restituirea 1945-decembrie
dreptulului de proprietate industrială obţinut în timpul războiului), acord la
care au aderat Noua Zeelandă şi Samoa Occidentală (mai 1946-decembrie
1947);
- activitatea militară a Angliei în Siria după război (februarie 1946-mai
1947).
1947 engleză
24 210/1945/Anglia Politica internă a Angliei (alegerile generale, discursurile primului ianuarie 1945- 189 2 limba română şi
ministru, W. Churchill, ale ministrului afacerilor straine, Antony Eden,
ministrului muncii, Ernest Bevin ) reflectată în tăieturi din presă şi
comunicate ale agenţiilor de presă. februarie 1946 engleză
25 210/1945/Anglia Telegrame ale Legaţiei române la Sofia privind recomandările Angliei si septembrie- 3 2
SUA faţă de alegerile din Bulgaria, politica externă a Bulgariei reflectată
în mesajul primului Regent al Bulgariei. decembrie 1945
26 210/1945/Anglia Relaţiile anglo-iugoslave, poziţia Iugoslaviei faţă de Aliaţi şi problema decembrie 1945 77 2 limba română şi
Triestului, situaţia economică, politica internă şi externă a Iugoslaviei
reflectate în tăieturi din presă, comunicatele agenţiilor de presă şi -septembrie
corespondenţa dintre Legaţia română din Belgrad şi Minister (1945, 1946,
1947). 1947 engleză
27 211/1945/Anglia februarie-iunie 8 3 limba română şi
Solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către MAE referitoare la
exitenţa unor legături cu Anglia pentru a obţine informaţii despre
avansurile acordate in anii 1939-1940 unor firme din Anglia şi fostului
ataşat naval român din Anglia.
Corespondenţa privind detaşarea pe lângă Misiunea engleză a elevului
adjutant Balica Gheorghe din Regimentul 4 Roşiori Regina Maria.
1945 engleză
28 212/1945/Anglia Notă de convorbiri privind Conferinţa Intereuropeană de Transporturi de ianuarie-mai 6 3
la Londra, solicitarea lui Nicolae Caranfil pentru acordarea de sprijin în
studierea reconstrucţiei oraşelor şi participarea României la Congresul
sindical de la Londra.
Telegramă privind retragerea lui Nicolae Caranfil de la Londra. 1945
29 214/1945/Anglia Corespondenta intre legatie si minister referitoare la proprietatile detinute iunie 1945 - 12 3 probleme legate de
de cetatenii britanici in Romania, la rechizitia de imobile pentru legatia septembrie
britanica la Bucurest (1945-1946, 1947, 1948) 1948 bunuri
30 216/1945/Anglia Telegrame ale Legaţiei din Paris şi corespondenţa Societăţii Naţionale octombrie- 9 3 limba română, engleză
"Crucea Roşie" referitoare la achiziţionarea unui plămân de oţel din
Anglia. noiembrie 1945 şi franceză
31 217/1945/Anglia mai-decembrie 16 3 limba română şi
Corespondenţă referitoare la folosirea de către Universitatea din Londra a
unei sume acordate de guvernul român pentru promovarea studiilor la
Şcoala de studii slavone şi est-europene, salarizarea profesorilor de la
Universitatea din Sibiu, angajarea unui profesor englez la catedra de limbă
engleză din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Litere din Cluj.
1945 engleză
32 20/ 1946/ Anglia Note transmise de Ambasada Regală a României în Turcia privind februarie 1946 - 84 3 limba română şi
semnalarea manifestaţiilor anti-britanice în Egipt (tăieturi din presă),
transmiterea unui extras al Acordului Bevin-Sidky, solicitarea revizuirii
tratatului anglo-egiptean din 1936.
Acordul provizoriu anglo-egiptean asupra reglementării creanţelor
sterling. august 1947 engleză
33 20/1946/ Anglia februarie 1946- 103 3 limba română si
Note transmise de Legaţia Regală Română către MAS cu privire la
problema recunoaşterii Guvenului bulgar de către Anglia, vizita
Arhiepiscopului de Canterbury menita a stabili legăturile dintre Biserica
Ortodoxa Bulgară şi cea Anglicană.
Vizita deputatului englez John Mack în Bulgaria şi participarea
preşedintelui Vasil Kolarov la Conferinţa de Pace de la Paris, ambele
având drept scop îmbunătăţirea relaţiilor de prietenie între Anglia si
Bulgaria.
octombrie 1947 engleză
34 20/1946/ Anglia martie- 73 3
Rapoarte întocmite de George Constantinescu, secretarul Direcţiei
Relaţiilor Culturale cu Străinătatea, referitoare la componenţa noului
Guvern britanic şi măsurile pe care acesta urma să le aplice începând cu 1
iulie 1946.
Raport transmis de Legaţie către MAS cu privire la reorganizarea
Ministerului Afacerilor Străine Britanic.
Notă informativă referitoare la activitatea lui Grigore Gafencu în Anglia,
situaţia politică a României şi pericolul dominaţiei politico-economice
sovietice.
decembrie 1946
35 20/1946/ Anglia februarie 1946 - 65 3 limba română şi
Note transmise de Legaţia din Cehoslovacia, extrase din rapoartele
Legaţiei României la Praga referitoare la desfăşurarea alegerilor in
Slovacia, politica externă a Cehoslovaciei, în special relaţiile cu ţările
occidentale.
Raporturile franco-cehoslovace şi proiectul de alianţă franco-britanic.
Extras din "Manchester Guardian" din 3 martie 1948 referitor la Rusia şi
criza cehoslovacă.
(1946, 1947, 1948)
martie 1948 engleză
36 20/1946/ Anglia ianuarie - iunie 115 3 limba română şi
200/1946/ Anglia Note, tăieturi din presă referitoare la probleme economice comune Angliei
şi României: chestiunea zonelor petrolifere deţinute de englezi în
România, organizarea unei conferinţe speciale a miniştrilor alimentaţiei şi
agriculturii la Londra în perioada 3-6 aprilie 1946 privind discutarea
problemelor economice europene, semnalarea conflictului de la fabrica
"Unirea" (sechestrarea a 5 cetăţeni britanici de către un grup de muncitori
români), solicitarea transmisă de Banca Naţională a României către Banca
Angliei privind obţinerea unor fonduri pentru cheltuielile delegaţiei
române de la Londra.
Nota guvernului Angliei din 27 mai 1946 referitoare la libertate presei.
vol. I
1946 engleză
37 20/1946/ Anglia iulie - 137 3 limba română şi
Note, tăieturi din presă, referate privitoare la situaţia socială din România,
200/1946/ Anglia
proiectul guvernului britanic pentru încheierea unui acord de plăţi către
România, solicitarea acceptului pentru organizarea vizitelor unor
reprezentanţi economici englezi in România şi a unor ziarişti în perioada
octombrie 1946 cu ocazia alegerilor din România.
Discursul lui Bevin (publicat de agenţia de presă Rador la 11 octombrie
1946) referitor la tratatul de pace cu România.
vol. II
decembrie 1946 engleză
38 20/1946/ Anglia februarie 1946 - 53 3 limba română şi
213/1946/ Anglia Informări referitoare la transferarea în timpul războiului a rezervei
metalice a Băncii Naţionale Belgiene în contul Băncii Naţionale a
României .
Solicitări ale Legaţiei Britanice din Bucureşti de schimburi valutare, ale
ministrului Mihail Macavei de a i se acorda delegaţia de administrare a
fondului de interese superioare de stat, ale Consiliului Deţinătorilor de
Obligaţiuni Străine privind cifra datoriilor publice ale României.
Solicitare de sume în vederea executării unor reparaţii imobiliare ale
Legaţiei, repatrierea unor cetăţeni români din Germania, alimentarea
fondului special cu o suma de bani pentru Legaţia română la Londra
(1946, 1947, 1948, 1949).
decembrie 1949 engleză
39 200/1946/ Anglia ianuarie-mai 65 3 limba română si
Comunicări de la diverse agenţii de presă referitoare la dezbaterea politicii
externe a Angliei.
Discursul lui Winston Churchill din 6 martie şi prezentarea de către
Agenţia Rador a declaraţiilor lui Stalin referitor la acest discurs.
Raport de presă şi telegrame referitoare la situaţia politică internă a
României, criticarea politicii Guvernului român, exprimarea dorinţei
politicienilor de a avea alegeri libere si înlăturarea dominaţiei ruse din
viaţa politică şi economică.
1946 engleză
40 200/1946/Anglia Extrase din presă şi informări ale Ambasadei de la Moscova privind ianuarie- 130 4 limba română si
relaţiile dintre Anglia si URSS si reacţii ale diferitelor ţări (Bulgaria,
Cehoslovacia) referitoare la un eventual razboi între Anglia şi URSS,
discursul lui Winston Churchill în SUA şi declaraţiile lui Stalin cu privire
la acest discurs, politica sovietică in S-E Europei. decembrie 1946 engleză
41 200/ 1946/ Anglia Extrase din diverse publicaţii interne şi internaţionale referitoare la ianuarie 1946 - 6 4
semnalarea unor evenimente petrecute în Iran, precum alegerea lui Ghavan
Sultaneh în funcţia de prim-ministru, implicarea Rusiei in problemele
interne ale Iranului, controlul Angliei în exploatările petroliere din Iran
(Directia Presă). ianuarie 1947
42 200/1946/Anglia Relaţiile dintre Cehoslovacia şi Anglia, situaţia generală a Angliei după ianuarie 1946- 113 4
război, situaţia politică internă şi externă a Australiei, politica petrolieră a
Angliei în Orientul Mijlociu reflectate în tăieturi din presă, comunicate ale
agenţiilor de presă.
Vizita la Londra a ministrului informaţiilor Mihai Constantinescu Iaşi martie 1947
43 200/1946/ Anglia Semnalarea în presa internă şi internaţională a unor situaţii din Noua ianuarie 1946 - 20 4 limba română şi
Zeelandă (ianuarie 1946-mai 1947), Malta (ianuarie-septembrie 1947),
septembrie
Norvegia (mai-iulie 1947) cu impact asupra relaţiilor cu Anglia (Direcţia
Presă). 1947 engleză
44 200/1946/ Anglia februarie 1946- 107 4 limba română si
Semnalarea în diverse publicaţii interne şi internaţionale a relaţiilor
militare, politice şi financiare anglo-americane.
Discursurile lui Winston Churchill de la New York (13 martie 1946) şi cel
al preşedintelui Harry Truman în cadrul Congresului American (12 martie
1947).
Publicarea în revista "Pravda" a unui articol referitor la subordonarea
politicii externe engleze celei americane şi repercusiunile acesteia.
Convenţia petroliferă anglo-americană din Orientul Apropiat menţionată
în publicaţia "Vecernia Moscova".
octombrie 1947 engleză
45 200/1946/ Anglia februarie 1946 - 28 4 limba română,
Informaţii transmise de diverse agenţii de presă privind relaţiile dintre
Anglia şi India, semnalându-se în special intenţia Angliei (prin Clement
franceză,
Attlee) de a oferi libertate politică Indiei, precum şi repercusiunile asupra
probleme legate de
înţelegerii dintre musulmani şi hinduşi în această situaţie.
Semnalarea în presa internaţională a relațiilor dintre Anglia şi Palestina.
Memorandum referitor la soarta a 20000 de evrei, cetățeni români,
evrei
refugiați în timpul regimului Antonescu în Uniunea Sovietică.
ianuarie 1948
46 200/1946/ Anglia martie- 76 4 limba română si
Discursurile lui Wiston Churchill în diverse publicaţii: Fulton, Rador cu
privire la situaţia precară a Angliei şi stagnarea relaţiilor de colaborare
dintre cele Trei Mari Puteri.
Referatul Serviciului Presei din Londra referitor la presa britanică din
Londra şi din provincie.
Remanierea guvernului londonez în comunicatul agenţiei de presă Rador.
Discursul lui Clement Atlee, prim ministru britanic, semnalat de agenţia
de presă Reuter cu privire la politica lipsita de transparenţă a guvernului
sovietic.
Raport asupra situaţiei politice din Anglia dupa Conferinţa de Pace de la
Paris.
decembrie 1946 engleză
47 200/1946/ Anglia Extrase din diverse publicaţii internaţionale referitoare la recunoaşterea de martie 1946 - 7 4
către Anglia a independenţei Transiordaniei.
Transmiterea de către Ambasada Regală a României în Turcia a referatului
secretarului Legaţiei, Constantin Dumitriu, despre politica regelui
Transiordaniei (Direcţia Presă).
(1946, 1947, 1948) ianuarie 1948
48 200/1946/Anglia Relaţiile dintre România şi Anglia, situaţia politică internă, externă şi aprilie-august 99 4 limba română şi
economică a României reflectate în tăieturi de presă, vol.I 1946 engleză
49 200/1946/Anglia septembrie- 60 4 limba română şi
Relaţiile dintre România şi Anglia, situaţia politică internă, externă şi
economică a României reflectate în tăieturi de presă, vol.II
decembrie 1946 engleză
50 200/1946/Anglia Raport al Serviciului Presei din Londra către MAE referitor la organizarea aprilie- 58 4
agenţiei AGERPRESS.
Politica externă a Ungariei, relaţiile acesteia cu România, situaţia
economică a României, influenţa politicii laburiste asupra situaţiei interne septembrie
din Grecia reflectate în presa engleză.
Tăieturi din presa românească referitoare la vizita deputatului laburist
John Mack în România. 1946
51 200/1946/ Anglia Tăieturi din presa românească referitoare la vizita deputatului laburist aprilie 1946 - 77 5 limba română şi rusa
John Mack în România (Direcţia Presă). august 1947
52 200/1946/ Anglia iunie-iulie 1946 130 5 limba română si
Discursurile lui Wiston Churchill semnalat de diverse agenţii de presă
(Reuter, Rador) cu privire la politica internă şi externă a Angliei.
Rapoarte de presă referitoare la îmbunătăţirea situaţiei economice a
Bulgariei, influenţa relaţiilor tensionate dintre Iugoslavia şi Statele Unite
asupra desfăşurării Conferinţei de Pace, semnarea acordurilor comerciale
cu Franţa si Argentina, demisia lui Henry Wallace.
Transmiterea de către Legaţia României la Londra a unei referat asupra
revistelor britanice în completarea referatelor generale asupra presei din
Anglia.
engleză
53 200/1946/ Anglia Rapoarte săptămânale întocmite de Ministerul Informaţiilor, Direcţia iulie - 88 5
Relaţiilor Culturale cu Străinătatea cu privire la vizita ministrului român septembrie
Constantinescu-Iaşi în Anglia, în perioada 17-23 iulie 1946. 1946
54 200/1946/Anglia iulie-decembrie 118 5 limba română şi
Buletine ale Oficiului englez de presă (British Press Office, Information
Department Office of the British Political Representative).
1946 engleză
55 200/1946/ Anglia octombrie 1946 115 5 limba română si
Rapoarte de presă referitoare la situaţia politică internaţională transmise de
diverşi corespondenţi: opoziţia democraţilor occidentali faţă de comunism,
desfăşurarea procesului de la Nurnberg, semnalarea intenţiei de
dezarmarea a Germaniei.
Referat - comentariu saptămânal asupra relaţiilor anglo-franco-americane.
Reorganizarea Ministerului Afacerilor Străine Britanic.
engleză
56 200/1946/ Anglia noiembrie - 112 5 limba română si
Rapoarte de presă referitoare la situaţia politică şi economică anglo-
americană (rezolvarea problemelor sociale cu care se ţările se confruntau
dupa război).
Raport transmis de Legaţia de la Londra către MAS cu privire la politica
externăa Angliei (Orientul Mijlociu, Grecia, Dardanele şi Germania).
Referat transmis de către Legaţia României la Londra-Serviciul Presei
către Ministerul Informaţiilor cu privire la măsurile adoptate de Anglia
pentru abolirea şomajului.
Raport transmis de către Agenţia Rador cu privire la Mesajul Regelui
Angliei referitor la reconstruirea lumii după război.
Articole din "The Daily Telegraph" privind poziţia lui Winston Churchill
faţă de ideea unităţii europene.
decembrie 1946 engleză
57 210/1946/Anglia ianuarie 1946 5 6
Discursul lui W. Churchill ţinut în şedinţa secretă a Camerei Comunelor.
58 211/1946/Anglia noiembrie- 13 6
Corespondenţă privind obţinerea de abonamente ale unor reviste
aeronautice pentru documentare in domeniul construcţiilor aeronautice.
Tăieturi din ziare privind pregătirea Angliei de război: măsuri de apărare,
organizarea armatei, necesitatea serviciului militar obligatoriu conform
declaraţiilor primului ministru, Clement Atlee, din Camera Comunelor.
decembrie 1946
59 212/1946/Anglia mai-octombrie 13 6 limba română şi
Tăieturi din ziare privind aprobarea în Camera Comunelor a rezoluţiei
privind naţionalizarea industriei fierului şi oţelului, reforme în industria
carboniferă.
Corespondenţă între profesorul Constantinescu-Iaşi cu Biblioteca
Universităţii din Londra referitoare la trimiterea unor publicaţii româneşti
de specialitate: Anuarul Statistic al României, Buletinul Demografic al
României, Statistica Industriei Extractive.
Telegrame si referat privind sosirea în ţară a unui grup de 7 persoane din
Camera de Comerţ Sud-Est Europeană de la Londra, secţia Comerţului
Exterior.
1946 engleză
60 212/ 1946/ Anglia Tăieturi din presă, adrese referitoare la expunerea unor probleme din octombrie 1946 21 6 limba română, engleză
economia engleză şi cea românească. Scrisoare refritoare la reglementarea
importului de plante din Anglia. iulie 1947
61 215/1946/Anglia februarie 1946- 31 6 limba română şi
Corespondenţa MAE referitoare la scutirea de taxe pentru telegramele
delegaţilor din Comisia Pregatitoare a Naţiunilor Unite, regimul tarifelor
poştale din România, normele de circulaţie aeriană internaţională în
vigoare în România, obţinerea brevetelor de pilot (1946, 1947, 1948).
decembrie 1948 engleză
62 216/1946/Anglia ianuarie 1946- 58 6 limba română şi
Relaţiile dintre România şi Anglia: ajutoare medicale şi sociale acordate
de guvernul britanic, schimbul de informaţii epidemiologice, intocmirea
unui studiu asupra produselor farmaceutice din România de către firma
"Eli Lilly and Comp." din SUA, solicitarea Legaţiei engleze la Bucureşti
pentru numirea unui doctor român ca medic consultant permanent al
Legaţiei, colaborarea dintre Institutul Cantacuzino cu Staţiunea de malarie
experimentală Horton-Epson privind cercetările de chimio-terapie etc.
(1946, 1947, 1948).
decembrie 1948 engleză
63 217/1946/ Anglia Corespondenţă referitoare la întocmirea unor ediţii ale Anuarului ianuarie - 90 6 limba română şi
Englezesc Statesman's Yearbook, modalitatea de plată a profesorilor din
învăţământul superior, posibilitatea punerii la dispoziţie a unor posturi în
cadrul Universităţii din Bucureşti, solicitare şi transmitere de materiale
documentare, informaţii referitoare la inaugurarea Federaţiei Mondiale a
Oamenilor de Ştiinţă (Direcţia Cultură). decembrie 1946 engleză
64 220/1946/Anglia Nota guvernului Angliei adresată guvernului României referitoare la octombrie- 14 6 limba română şi
alegerile din România din noiembrie 1946. noiembrie 1946 engleză
65 200/1947/ Anglia ianuarie - 126 6
Referat asupra regimului presei în Anglia, raportul ziarului "The Daily
Telegraph" referitor la Campania pentru Statele Unite ale Europei
(prezidată de Winston Churchill), rezumatul raportului din 20 ianuarie
1947 al Reprezentanţei Politice din Londra ce examinează poziţia Angliei
faţă de situaţia internă şi internaţională de la acea dată (Direcţia Presă).
februarie 1947
66 200/1947/Anglia Rapoarte de presă referitoare la situația social-politică, economică si ianuarie- 86 6 limba română şi
relațiile internaţionale ale Angliei cu diverse ţări, vol.I februarie 1947 engleză
67 200/1947/Anglia Rapoarte de presă referitoare la situația social-politică, economică si ianuarie - 65 6 limba română şi
relațiile internaţionale ale Angliei cu diverse ţări, vol.II februarie 1947 engleză
68 200/1947/Anglia Rapoarte de presă referitoare la situația social-politică, economică si martie-iulie 84 6 limba română şi
relațiile internaţionale ale Angliei cu diverse ţări, vol.III 1947 engleză
69 200/1947/Anglia ianuarie- mai 106 6 limba română, engleză
Declarația ambasadorului României la Londra, R. Franasovici,
reprezentanților presei din Londra referitoare la imaginea României
reflectată în presa engleză.
Rapoarte privind activitatea Serviciului Presei, telegrame referitoare la
articole din presa engleză privind adoptarea legii oficiilor industriale,
declarațiile lui W. Churchill în Camera Comunelor, producția română de
petrol, criza economică din România etc.
Notă verbală referitoare la garantarea permiselor de intrare pentru
corespondenții de presă și oamenii de afaceri care doresc să viziteze
România.
1947
70 200/1947/Anglia Aspecte ale vieţii sociale, situaţia politică internă (numirea Anei Pauker in ianuarie- 41 7
funcţia de ministru de externe, procesul lui Iuliu Maniu, situaţia evreilor
etc.) reflectate în presa engleză.
decembrie 1947
71 200/1947/Anglia ianuarie 1947- 151 7 limba română, limba
Extrase din presă si informări ale Ambasadei de la Moscova referitoare la
întâlnirea dintre mareşalul Montgomery, şeful statului major englez, şi
Stalin de la Moscova, criticile sovietice din ziarul" Pravda"aduse
declaraţiei lui Ernest Bevin, reînnoirea tratatului de alianţă între URSS şi
Anglia, preocupările sovietice privind colaborarea militară anglo-
americană, tratative economice anglo-sovietice.
Materialul lui Mihai Angheluţă, secretar al Legaţiei, privind "Problema
revizuirii tratatului anglo-sovietic din 26 mai 1942.
februarie 1948 engleză
72 200/1947/ Anglia Extras din ziarul "Daily Mail" referitor la moartea Elenei Văcărescu, februarie - 6 7
delegata României la Liga Naţiunilor.
Extras din raportul Legaţiei Române la Paris nr. 2377 din 13 martie 1947
referitor la semnarea tratatului franco-englez de la Dunkerque din 4 martie
1947 şi la Conferinţa miniştrilor de externe ai celor patru Mari Puteri
(Direcţia Presă). martie 1947
73 200/1947/Anglia Extrase și articole din presa engleză referitoare la relațiile economice și februarie-august 46 7 limba română, limba
social-politice cu India. 1947 engleză
74 200/1947/ Anglia martie - mai 150 7
Rapoarte de presă din 4 martie şi 6 mai 1947 privind relaţiile dintre marile
puteri în lumina presei engleze transmise de Ministerul Informaţiilor,
Direcţia Relaţiilor Culturale cu Străinatatea, Secţia Anglo-Americana.
Declaraţia lui Marshall asupra conferinţei de la Moscova din 28 aprilie
1947. Discursurile lui Harry Truman înaintea
Congresului American din 12 martie 1947, al lui Winston Churchill
susţinut la Albert Hall - Londra la 14 mai 1947 cu privire la Statele Unite
ale Europei, al lui Ernest Bevin în Camera Comunelor în ziua de 15 mai
1947, asupra lucrărilor conferinţei de la Moscova (Direcţia Presă).
1947
75 200/1947/Anglia Relaţiile Angliei cu Africa de Sud, Rusia, Orientul Mijlociu (vizita mai-noiembrie 21 7 limba română şi
mareşalului Montgomery, şeful Statului Major Britanic, la Moscova din
ianuare 1947) reflectate în tăieturi de presă.
Articole în presa engleză despre Elena Lupescu. 1947 engleză
76 200/1947/Anglia martie- 89 7 limba română, limba
Note verbale, corespondenţă, articole din presă referitoare la: acodări de
vize şi invitaţii unor parlamentari britanici care şi-au manifestat intenţia
de a cunoaşte situaţia social-politică a ţărilor din sud-estul Europei.
noiembrie 1947 engleză
77 200/1947/Anglia Rapoarte de presa referitoare la situația social-politică, economică si mai 1947 52 7
relațiile internationale ale Angliei cu diverse tari.
78 200/1947 Anglia Articole din presa engleză referitoare la situația economică și social- iunie 1947 90 7 limba engleză
politică din România, relațiile României cu Anglia.
79 200/1947/Anglia Rapoarte de presă ale Serviciului Presei din Londra referitoare la iunie 1947 25 8
evenimentele din Anglia si situaţia internaţională vazute prin prisma presei
britanice.
80 200/1947/Anglia Rapoarte, note verbale, informări, telegrame privind relațiile Angliei cu iunie-iulie 1947 70 8 limba română, limba
România și Germania, cenzura antibritanică din România asupra
periodicelor și filmelor britanice.
Cupuri din ziarele britanice referitoare la situația social-politică din
România. engleză
81 200/1947/Anglia Reacţii anglo-americane în presă, nota guvernului britanic referitoare la iunie-iulie 1947 11 8 limba română şi
situaţia internă din România (arestarile ilegale, procesele intentate
membrilor din partidele de opoziţie etc.) franceză
82 200/1947/ Anglia Rapoarte de presă referitoare la evenimentele din Anglia şi situaţia iunie - august 140 8
internaţională vazute prin prisma presei britanice, situaţia politică din
România semnalându-se în special relaţia dintre monarhie şi partidul
comunist. 1947
83 200/1947/ Anglia Rapoarte de presă ale Serviciului de Presă Londra referitoare la iunie - 59 8
evenimentele din Anglia şi situaţia internaţională, vazute prin prisma
presei britanice (Direcţia Presă). octombrie 1947
84 200/1947/Anglia Rapoarte și articole din presa engleză privind situația social-politică, iulie-august 105 8 limba română, limba
economică și culturală a României, relațiile României cu Anglia precum
și cele cu familia regală britanică. 1947 engleză
85 200/1947Anglia august- 93 8 limba română, limba
Rapoarte de presă, corespondența dintre Serviciul Presei din Londra cu
Ministerul Informațiilor, Direcția Relațiilor Culturale cu Străinătatea,
Secția Anglo- Americană privind: reacția presei engleze față de
evenimentele politice și economice din România şi situația economică din
Anglia.
Raport privind modalitatea de abordare de către diverși ziariști și
parlamentari britanici a unor aspecte politice, economice și sociale din
Anglia, Franța și Uniunea Soietică
decembrie 1947 engleză
86 200/1947/Anglia august- 82 8 limba română, limba
Informări, rapoarte de presă, telegrame referitoare la vizita în România a
unui grup de deputați britanici, lista cărților donate de Fundația Regală
Facultății de Filologie a Universității din Glasgow, principalele subiecte
tratate în presa engleză printre care și căsătoria fostului rege, Carol al II-
lea al României cu Magda Lupescu, relațiile anglo-americane.
decembrie 1947 engleză
87 200/1947/ Anglia Tăieturi din presă, buletine de informaţii referitoare la instabilitatea septembrie - 86 9 limba română, engleză
situaţiei politice şi economice din România, coordonarea forţelor
comuniste împotriva imperialismului la nivel internaţional şi încercările de
distrugere a planului Marshall (Direcţia Presă). octombrie 1947 şi franceză
88 200/1947/ Anglia noiembrie 1947 120 9
Tăieturi din presă referitoare la numirea Anei Pauker în funcţia de
ministru de externe şi nemulţumirea la nivel internaţional faţă de noua
politică din România, semnarea pactului de prietenie şi ajutor reciproc
între România şi Ungaria.
Rapoarte de presă referitoare la situaţia internă economică şi politico-
militară, schimbări legislative, reforma Camerei Lorzilor, nunta regală şi
situaţii internaţionale: grevele şi criza din Franţa, conferinţa celor patru
miniştri de externe asupra Germaniei şi Austriei, discursul lui Molotov,
negocierile comerciale anglo-sovietice (Direcţia Presă).
89 200/1947/ Anglia Tăieturi din presă referitoare la logodnaa regelui Mihai cu Anne de decembrie 1947 63 9 limba română, engleză
Bourbon Parma, mişcarea muncitorească din Anglia din decembrie 1947,
planul de bază militar din Balcani, abdicarea regelui Mihai (Direcţia
Presă). - martie 1948 şi franceză
90 210/1947/ Anglia ianuarie - aprilie 101 9

Raport transmis de Reprezentanţa Guvernului Român la Londra privind


poziţia Angliei faţa de situaţia politică internă şi cea internaţională.
Rapoarte transmise de reprezentantul guvernului român la Londra către
Gheorghe Tătărăscu, vicepreşedintele consiliului de miniştri şi ministrul
afacerilor străine, referitoare la "Cartea Albă britanică asupra situaţiei
economice din Anglia" şi "Situaţia politică din India în lumina hotărârii de
a-şi retrage trupele şi a recentelor dezbateri din Camera Lorzilor".
Poziţia partidelor comuniste faţă de diferitele probleme de politică din
Orientul Mijlociu.
Semnalarea în presă a solicitării Partidului Comunist Britanic privind
reorganizarea guvernului laburist.

1947
91 210/1947/Anglia Situaţia politică internă şi economică a Angliei reflectate în tăieturi de ianuarie- 135 9 limba română şi
presă.
Cartea Albă britanică asupra situaţiei economice din Regatul Unit, relaţii
economice româno-engleze. noiembrie 1947 engleză
92 210/1947/ Anglia mai - decembrie 107 10
Rapoarte transmise de Legaţia Regală a României la Londra către George
Tătărăscu referitoare la situaţiei partidelor politice din Anglia în urma
alegerilor din 1945 (criza partidului laburist), criza economică din Anglia.
Referat asupra raportului întocmit de diplomatul George Macovescu (de
orientare fascistă).
1947
93 210/1947/Anglia Informare a Legaţiei României din Londra privind Congresul Partidului noiembrie- 22 10 limba română şi
Conservator.
Material privind "Situatia interna din Anglia". decembrie 1947 engleză
94 210/1947/Anglia Aspecte asupra raportului consilierului Barbu Zevedei asupra mişcării 1947 3 10
comuniste din Anglia.
95 211/1947/Anglia ianuarie- 30 10 limba română şi
Corespondenţa privind trimiterea de la Londra a unor reviste aeronautice
pentru documentare în domeniul construcţiilor aeronautice şi misiunea
militară olandeză din România.
Tăieturi din ziare privind: schimbul de ofiţeri între Anglia şi SUA în baza
noului acord pentru continuarea cooperării din timpul războiului, dezbateri
din Camera Comunelor privind apărarea Angliei, votarea serviciului
militar obligatoriu, vizita generalului Montgomery la Moscova etc.
noiembrie 1947 engleză
96 213/1947/Anglia iulie 1947 8 10 limba română şi
Nota verbală a Ministerului Afacerilor Externe al României către Legația
britanică prin care se înaintează 6 chitanțe reprezentând sumele de bani
reținute de la membrii fostei misiuni diplomatice românești din Germania
de către autoritățile britanice de ocupație din Germania și Austria.
engleză
97 217/1947/ Anglia Corespondenţă referitoare la transmiterea unor lucrări, materiale ianuarie - iunie 120 10 limba română şi
informative, cataloage, filme, a Anuarului Statistic al României,
organizare de evenimente culturale, referat privitor la înfiinţarea unui
Oficiu de Turism la Londra (Direcţia Relaţii Cultură). 1947 engleză
98 217/1947/Anglia Corespondenţa MAE referitoare la trimiterea de cărţi şi publicaţii în ianuarie-august 9 10
Anglia pentru catedra de studii româneşti din cadrul Universităţii din
Glasgow. 1947
99 217/1947/ Anglia Referate, adrese privitoare la susţinerea unor conferinţe culturale, iulie - 100 10 limba română şi
transmitere de materiale documentare, de cărţi româneşti către Facultatea
Romanică a Universităţii din Glasgow, menţinerea legăturilor cu casa de
editură A.Black & Co. septembrie
Solicitare catre MAS referitoare la participarea la Conferinţa
Internaţională a Dansului şi Cântecului Popular la Londra în anul 1947
(Direcţia Cultură). 1947 engleză
100 217/1947/ Anglia octombrie 1947 104 10 limba română şi
Transmitere de materiale documentare pentru lucrarea Comandantului
Young, solicitarea de materiale informative către Direcţia Afacerilor
Politice pentru editarea Enciclopediei Hebraice.
Corespondenţă între
Direcţia Relaţii Culturale cu Străinătatea cu Serviciul de Presă Londra - octombrie
privind transmitere inventarelor cu obiecte artizanale, filme româneşti şi
discuri de gramofon.
Adrese referitoare la organizarea de expoziţii, concursuri, numirea unor
cadre didactice în diverse funcţii în cadrul Universităţii Bucureşti.
1948 engleză
101 220/1947/Anglia Raport al Legaţiei române referitoare la situaţia economică a Angliei, februarie-iunie 16 10
relaţiile anglo-egiptene, independenţa Birmaniei etc.
Informări ale Legaţiei privind poziţia laburistă faţă de "Confederaţia
Europeană", Congresul "Uniunii Europene a Federaliştilor" de la
Amsterdam (din aprilie 1947), vizita primului lord al Amiralităţii britanice
în Suedia. 1947
102 00/1948/Anglia Adresa Legaţiei din Londra către MAE în care se precizează faptul că nu 5 august 1948 1 11
au primit materialele şi instrucţiunile privind vizele de intrare-ieşire şi de
tranzit pentru posesorii de paşapoarte obişnuite.
103 10/1948/Anglia Note verbale referitoare la prezentarea scrisorilor de reacreditare ale şefilor ianuarie 1948- 87 11 limba română şi
111/1948/Anglia Misiunilor Diplomatice ale statelor străine in România, vizita in România
130/1948/Anglia a unor reprezentanţi diplomatici englezi, rechiziţionarea de către septembrie
autorităţile româneşti a garajului unde se păstrau automobilele Legaţiei,
obţinerea vizelor diplomatice. 1949 engleză
104 20/1948/Anglia Informări privind alcătuirea panului de muncă, planul de muncă al februarie - 14 11
Legației de la Londra pe perioada 21 septembrie-7 noiembrie.
noiembrie 1948
105 20/1948/Anglia februarie 1948 78 11 probleme legate de
Rapoarte, note, informări privind cauzele și consecințele acțiunii
americane în urma apropierii de Rusia, situația economică a Angliei,
Conferința Partidului Laburist de la Scabourgh, expulzarea unui deputat
din Partidul Laburist, dineul organizat de Holman cu ocazia întoarcerii de
la Londra.
Interpelările din Camera Comunelor privind forțele armate românești și
bulgare.
Vizita lui George Enescu la Londra.
Bunurile personale lăsate de cetăţenii britanici care au părăsit România în
perioada 1940-1941.
Note ale Legaţiei Britanice transmise către MAS referitoare la cazul Betty
şi Simone Marovitz, copii lui Iankel şi Sura Marovitz, cetăţeni britanici
ucişi pe teritoriul R.P.R. cu ocazia progromurilor rasiale, prin care se
solicita obţinerea drepturilor financiare pentru cei doi minori.
- ianuarie 1949 evrei
106 131/1948/Anglia Corespondenţă între Legaţia României la Londra şi MAE referitoare la aprilie- 34 11 limba română şi
exportul efectelor personale ale supuşilor britanici care au părăsit România
în timpul Gărzii de Fier şi regimului Antonescu din anii 1940-1941
(scutirea de taxe vamale pentru exportul lucrurilor personale ale lui
Reginald Hoare, fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Marii
Britanii la Bucureşti). noiembrie 1948 engleză
107 200/1948/Anglia Raport de presă întocmit pe baza materialului trimis de Serviciul de Presă 12 ianuarie 6 11
din Londra referitor la numirea Anei Pauker în funcţia de ministru de
externe, procesul lui Iuliu Maniu, poziţia Angliei faţă de evenimentele din
România (reflectate în presa engleză). 1948
108 200/1948/ Anglia ianuarie - mai 146 11 limba română, engleză
Adrese referitoare la transmiterea rapoartelor de presă în care se
menţionează relaţiile economice şi politice ale României cu Anglia:
import-export, situaţia companiilor petroliere engleze din România,
arestarea lui Iuliu Maniu, abdicarea regelui Mihai, prezentarea Anei
Pauker, ministru de externe al României.
Prezentarea situaţiei interne din Anglia: criza economică, politica lui
Attlee şi Bevin, războiul "Rece" Anti-Sovietic.
Raport special transmis de Serviciul Presei Londra referitor la garanţiile
militare americane pentru Europa de Vest şi la relaţia cu Japonia.
1948 şi franceză
109 200/1948/Anglia Rapoarte de presă referitoare la situaţia social-politica şi economică a ianuarie 137 11 limba română şi
României oglindită în presa engleză precum şi atitudinea reprezentanţilor
Partidului Conservator referitoare la aceasta.
Informări privind manipularea de către presă a opiniei publice britanice,
politica internă din Anglia. noiembrie 1948 engleză
110 200/1948/Anglia ianuarie- 19 11 limba română, engleză
Rapoarte de presă, referate, informări privind principalele subiecte
abordate de presa britanică: rebeliunea din Grecia, alegerile prezidențiale
din Statele Unite, manipularea opiniei publice de către presa britanică.
noiembrie 1948
111 200/1948/ Anglia iunie - 134 11
Rapoarte de presă transmise de Legaţia RPR la Londra referitoare la
conferinţa de la Londra asupra Germaniei, opinia publică şi opiniile
oamenilor politici şi de presă asupra evenimentelor din Berlin si relaţiile
dintre Belgrad şi "Cominform".
Schimburi de scrisori între Winston Churchill si Attlee, lupta
intelectualilor români pentru pace în concordanţă cu Congresul de la
Wroclaw.
Situaţia socială defavorabilă din România prezentată în ziarul "Rumanian
News".
noiembrie 1948
112 200/1948/Anglia august- 20 12 limba engleză
Articole din ziare referitoare la relațiile social-politice și culturale cu
Irlanda.
decembrie 1948
113 200/1948/Anglia noiembrie- 102 12
Rapoarte de presă, referate, informări privind principalele subiecte
abordate de presa britanică: rebeliunea din Grecia, alegerile prezidențiale
din Statele Unite, manipularea opiniei publice de către presa britanică.
Informări referitoare la activitatea Serviciului de Presă a Legației
României din Londra precum și modalitatea de întocmire a buletinelor
informative.
decembrie 1948
114 210/1948/Anglia Rapoarte ale Legaţiei României de la Londra referitoare la situaţia politică ianuarie- 146 12
din Anglia: evoluţia Partidului Comunist, Conferinţa Partidului Laburist,
Conferinţa Sindicatelor Britanice etc. noiembrie 1948
115 210/1948/Anglia ianuarie 84 12
Informări privind dezbaterile Conferinței Partidului Laburist de la
Scaborough, a Congresului Sindicatelor și situația politică din Anglia. -decembrie
Raportul Legaţiei privind activitatea Partidului Laburist Englez.
1948
116 210/1948/ Anglia Raport întocmit de G. Macovescu, prim consilier de legaţie, adresat 1 noiembrie 13 12
ministrului afacerilor externe al R.P.R., Ana Pauker, privind aspecte ale
luptei de clasă în Anglia. 1948
117 210/1948/Anglia Material privind situaţia internă din Anglia: naţionalizările , coloniile 1948-1949 26 12
engleze, politica laburistă în colonii etc.
Informarea Direcţiei III Relaţii privind reacţiile diferitelor state faţă de
legea naţionalizării din România.
118 211/1948/Anglia mai 1948-iunie 10 12
Corespondenţă privind arhiva militară a Legaţiei din Londra si evidenţa
documentelor ridicate de generalul Gudju, apariţia lucrării "Consecinţe
militare şi politice a energiei atomice" scrisă de profesorul P.M.S Blacket,
existenţa unui aranjament referitor la transmiterea corespondenţei pentru
"Military Permit Office for Rumania".
Situaţie refritoare la bazele engleze în străinătate.
Adresa Legației Angliei referitoare la solicitarea luării măsurilor necesare
în vederea organizării de vizite pentru atașații militari englezi în unele
școli și centre de instrucție din RPR.
1949
119 212/1948/Anglia februarie 1948 - 80 12 limba engleză
Informări ale Legaţiei din Londra, corespondenţa MAE referitoare la
relaţiile economice cu Anglia (afacerile încheiate cu diferite firme engleze,
solicitarea de date statistice economice de către Legaţia Angliei,
organizarea unei secţii economice cu mărfuri exportabile în cadrul
expoziţiei de la Londra din februarie 1949, schimburi de publicaţii
economice etc.) situaţia economică şi politica salarială din Anglia,
cumpărarea de bunuri maritime excedentare din Germania, convenţiile,
acordurile şi tratatele comerciale încheiate cu Anglia şi SUA, relaţii
economice ruso-engleze.
iunie 1949
120 212/1948/Anglia mai-noiembrie 78 12 limba română şi
Note şi informări privind solicitările Angliei privind furnizarea de
informaţii statistice referitoare la importuri şi exporturi de minereu de
mangan, trimiterea în România a unui reprezentant al firmei Phonix Oil
and Transport Company Ltd. din Londra, cererile venite la Legaţia
României de la Londra privind importul de produse: lemn, petrol, hârtie şi
de a exporta chimicale şi utilaje, situaţia economică a Angliei, situaţia
unităţilor comerciale de stat, tratative pentru încheierea unui acord cu
Ministerul Comerţului Exterior.
Dezbaterile din Parlamentul Britanic cu privire la "Cartea Albă" din 21
februarie 1947.
1948 engleză
121 215/1948/Anglia Informaţii solicitate de Legaţia engleză privind aeroporturile de la Arad, octombrie 29 12 limba engleză
Tg. Jiu, Suceava, normele de circulaţie aeriană intrenaţională valabile în
România, rute aeriene, pavilioanele marinei comerciale (1948, 1949,
1950). 1948-mai 1950
122 216/1948/Anglia Note şi corespondenţă privind primirea de ajutoare pentru copiii din ianuarie-mai 4 12 limba română şi
România si solicitarea Medical Research Council privind organizarea
sanitară din ţara noastră. 1948 engleză
123 217/1948/Anglia Adresa MAE către Societatea Română de Radiodifuziune referitoare la ianuarie-mai 11 12
emisiunile "României Libere", referatul Serviciului Presei referitor la
organizarea bibliotecilor din Anglia, propunerea Citizen Film LTD
referitoare la producerea unui film pentru copii.
Solicitarea publicaţiei engleze "Impact on Film" pentru obţinerea unui
material referitor la situaţia industriei filmului românesc. 1948
124 217/1948/Anglia Referate, note, corespondență referitoare la posibilitatea creării la ianuarie - 80 13 limba română,
București a unui birou British Council, înființarea catedrei de istorie a
civilizației și culturii engleze în cadrul Facultății de Litere și Filozofie
București, organizarea bibliotecilor engleze etc. decembrie 1948 engleză, franceză
125 220/1948/Anglia Informări, rapoarte ale Legaţiei din Londra referitoare la situaţia politică mai 1948- 49 13
internaţională din Europa dupa război, acţiunile Trade Union-urilor
engleze pentru suspendarea activităţii Federaţiei Sindicale Mondiale,
poziţia autorităţilor britanice faţă de Afacerea Harrison.
Dezbaterile din Camera Lorzilor din 9 martie 1949 privind diplomaţia
totalitară. martie 1949
126 31/1948/Anglia Notă verbală şi corespondenţă referitoare la repatrierea a 3 marinari februarie-august 14 13 limba română şi
români. 1948 engleză
127 31/1948/Anglia Corespondenţă între Legaţie şi MAE privind situaţia celor 237 prizonieri ianuarie 1948- 25 13
41/1948/Anglia de război români aflaţi în Anglia proveniţi din armata germană, repatrierea
a 3 marinari români, prizonieri de război. mai 1949
128 41/1948/Anglia Corespondenţă privind acordarea de vize de intrare unor cetăţeni englezi şi mai 1948- 52 13 limba română, engleză
recensământul din 31 ianuarie 1948 (situaţia cetăţenilor români
înregistraţi la recensământul din 1948 la Londra).
Rapoarte ale Legaţiei privind problemele acordării vizelor şi rechemării a
doi membri ai Legaţiei britanice din România, suspectaţi de implicarea
într-un complot. ianuarie 1949 şi franceză
129 42/1948/Anglia Corespondenţă privind sosirea în portul Constanţa a vasului Landaf sub aprilie 1948- 43 13 limba română şi
pavilion francez avand 2 călători români clandestini şi acordarea vizelor
pentru cetăţeni români.
Informaţii privind activitatea Serviciului consular.
Situaţia vizelor cerute de Legaţia RPR Londra de la 1 aprilie 1948-1
decembrie 1948. ianuarie 1949 engleză
130 58/1948/Anglia octombrie- 3 13
Corespondenţă privind renunţarea la cetăţenia română de către cetăţeanul
român Tudor Iordache.
decembrie 1948
131 613/1948/Anglia Nota Legaţiei adresată Ministerului referitoare la scutirea englezilor februarie-august 3 13
domiciliaţi în România de a preda valorile prevăzute în articolele b şi c din
legea 248.
Informare a Legaţiei adresată guvernatorului Băncii Naţionale de Stat a
României referitoare la intenţia autorităţilor britanice de a folosi fondurile
româneşti blocate în Anglia pentru acoperirea împrumuturilor româneşti
nerambursate de Statul Român. 1948
132 614/1948/Anglia Informare a Legaţiei României din Londra privind obiectele de inventar 21 septembrie 1 13
distruse în urma incendiului care a avut loc la Secţia Presei. 1948
133 20/1949/Anglia ianuarie- 36 13 limba română şi
Notă verbală referitoare la reglementarile din ţara noastra în legătură cu
tratamentul vaselor straine în porturile româneşti.
Informare privind întârzierea unei telegrame transmisă de MAE către
Legaţia română din Londra.
Informare privind vizita decanului de Canterbury în SUA şi Canada, care a
vizitat şi România în toamna anului1948.
Plan de muncă al Legaţiei pe perioada 6 martie-1 mai 1949.
Plan de muncă al Legaţiei pe perioada 1 septembrie-31 decembrie 1949.
Raportul de activitate diplomatică pentru perioada 1 octombrie-30
noiembrie 1949.

decembrie 1949 engleză


134 20/1949/Anglia Informare transmisă de prim consilierul de Legaţie, George Macovescu, mai 1949 28 13
către Ana Pauker, referitoare la scrisoarea trimisă Partidului de către
Harry Pollit, secretar general al Partidului Comunist Englez, în numele
Comitetului Central.
135 20/1949/Anglia Note de conversaţie şi de audienţă ale reprezentanţilor diplomatici englezi mai 1949- 75 13
la MAE.
Raportul de activitate diplomatică a Legaţiei de la Londra pentru perioada
1 decembrie 1949-15 ianuarie 1950.
Relaţiile dintre România şi Anglia în anii 1949 şi 1950. februarie 1951
136 200/1949/Anglia Informări privind activitatea Servicului de Presă, articolul privind biserica ianuarie 1949 12 13 limba română şi
din România publicat în "Religion and the People". engleză
137 200/1949/ Anglia ianuarie - 165 13 limba română şi
Rapoarte de presă, note referitoare la evidenţierea relaţiilor economice
dintre Anglia şi R.P.R. (vânzarea de cereale în Anglia, situaţia pieţii
petrolului), criza survenită în Anglia datorită evenimentelor din Orientul
Mijlociu, transmitere de publicaţii si articole, activitatea presei britanice,
sărbătorirea Zilei de 23 August în Anglia.
Raportul lui Paul Cornea, consilier de presă, referitor la presa comunistă
din Anglia.
Tăieturi din presă referitoare la publicarea articolelor despre dezbaterile
din Camera Lorzilor, comentându-se opiniile lui Robert Vansittart, care
acuză oficiile diplomatice ale ţărilor de democraţie populară de spionaj şi
imixtiune în afacerile interne.
Prezentarea planului de muncă al Legaţiei R.P.R. la Londra pentru
perioada 1 ianuarie - 6 martie 1949 într-un raport de presă.
august1949 engleză
138 200/1949/Anglia ianuarie- 110 13 limba română şi
Informare reflectată în presă privind criza din politica externă a Angliei
cu ocazia evenimentelor din Orientul Mijlociu.
Raport despre presă britanică în decursul lunii februarie 1949.
Informare privind "Dezbaterile din Camera Lorzilor din 9 martie 1949"
referitoare la diplomaţia totalitară.
Informare a consilierului de presă referitoare la ratificarea Pactului
Atlantic.
Rapoarte ale consilierului de presă, Paul Cornea, despre Conferinţa
Anuala a Patidului Laburist Englez, "Stânga Laburistă" şi Congresul
Trade-Union de la Bridlington.
Informare privind propaganda românească de la Londra prin presă.

octombrie 1949 engleză


139 200/1949/ Anglia aprilie - august 129 13 limba română şi

Rapoarte ale serviciului de presă al Legaţiei RPR la Londra referitoare la


activitatea presei britanice în care se reflectă situaţia politică, economică şi
culturală din RPR, situaţia politică la nivel internaţional influenţată de
regimul comunist, ajutorul acordat României de către URSS.
Tirajul ziarului "Rumanian News" şi impactul pe care acesta îl are faţă de
cetăţenii englezi, trimiterea în RPR a unor sume de bani de către americani
în vederea organizării unei mişcări de rezistentă anti-sovietice.
Conferinta Partidului Laburist de la Blackpool din 6-10 iunie 1949,
demiterea lui George Macovescu din funcţia pe care o ocupa în cadrul
MAE.
Transmiterea de publicaţii, buletine informativeîn România de către
Legaţiile române din Budapesta şi Londra.

1949 engleză
140 200/1949/ Anglia septembrie - 89 14 limba română şi
Oglindirea crizei relaţiilor anglo-americane în presă britanică, raportul de
presă al lui Paul Cornea referitor la Congresul Trade-Union ţinut la
Bridlington.
Extrase din presă referitoare la concentrări de trupe româneşti pe teritoriul
României în vederea înfruntării trupelor ruseşti, convocarea a 7 diplomaţi
americani la Londra pe 24 octombrie 1949 pentru stabilirea strategiei în
războiul rece.
Arestări masive în România.
Ofensiva lui Iosif Visarion Stalin faţa de Josif Broz Tito.
Rapoarte privind activitatea presei britanice şi reflectarea în presă a
evenimentelor interne şi internaţionale, îngrădirea libertăţii de exprimare a
presei româneşti.
decembrie 1949 engleză
141 210/1949/Anglia Raport al secretarului de Legaţie, Eugen Mantu, asupra Partidului ianuarie-iunie 132 14 limba română şi
Conservator Englez.
Raport al prim consilierului, George Macovescu, în legătură cu scrisoarea
trimisă Partidului, în numele Comitetului Central, de către Harry Pollit,
secretar general al Partidului Comunist Englez.
Dezbatere în Camera Comunelor privind ratificarea Pactului Atlantic,
semnat la 4 aprilie la New York. 1949 engleză
142 210/1949/Anglia Raport al secretarului de Legaţie, Eugen Mantu despre "Criza de dolari a noiembrie 1949 120 14
Marii Britanii şi consecinţele ei".
Informare a prim-consilierului de Legaţie, George Macovescu privind
"Contradicţii în Imperiul Britanic".
143 212/1949/Anglia Convenţii, acorduri, tratate comerciale încheiate cu Anglia şi SUA, relaţii ianuarie- 45 14 limba română, engleză
comerciale cu firmele şi guvernul englez (alocaţia de iută indiană,
importul de instalaţii pentru mecanizarea triajelor CFR etc.)
Memorandum-ul Legaţiei Britanice referitoare la procurarea de mostre de
acid naftenic brut pentru Consiliul Australian de Cercetări Ştiinţifice şi
Industriale. decembrie 1949 şi franceză
144 212/1949/Anglia martie- 40 14
Rapoarte ale prim consilierului economic, J. Berman, referitoare la planul
economic englez de 4 ani şi la bugetul englez 1949-1950, "Deficiul
balanţei de plaţi".
Informare privind activitatea Legaţiei în ceea ce priveşte exportul Angliei
spre Europa Estică.
Informare privind materialul trimis deputaţilor de către Harold Wilson,
ministrul comerţului britanic privind dezvoltarea comerţului Angliei cu
ţările din afară zonei dolarului, şi în special cu ţările din Europa de Est.
decembrie 1949
145 214/1949/Anglia septembrie 15 14
Corespondenţa privind datoriile fostei Comisii Române de Restituiri din 1949-
Germania (1949, 1950, 1951, 1952, 1953). septembrie
1953
146 217/1949/Anglia Dare de seamă, corespondență referitoare la: viața culturală londoneză din ianuarie- 154 14 limba română, limba
lunile octombrie-noiembrie, expozița organizată la Londra în perioada 9
februarie-2 martie cu tema "Femeile în R.P.R.", lista revistelor și cărților
expediate la British Museum, intenția trupelor teatrelor Workshop Theatre
din Manchester și Unity Theatre din Londra de a vizita România,
schimburi de publicații etc. decembrie 1949 engleză
147 220/1949/Anglia Telegramă de felicitare adresată prim ministrului dr.Petru Groza de ianuarie- 7 14 limba română, limba
Asociaţia Prieteniei Româno-Britanică cu ocazia aniversării unui an de la
proclamarea Republicii Populare Române.
Corespondenţă privind rechemarea în ţară a lui J.Berman, prim consilier
economic în Marea Britanie.
Adresele de corespondenţă ale asociaţiilor de prietenie cu Rusia din
Australia şi Noua Zeelandă. decembrie 1949 engleză
148 31/1949/Anglia martie 104 14 limba română şi
41/1949/Anglia
Informare privind aplicarea noului tarif consular, acordarea de vize de
ieşire pentru grecii din România, acordarea vizei de intrare pentru
episcopul de Gibraltar, preschimbarea paşapoartelor cetăţenilor români din
Londra, situaţia prelungirii paşapoartelor diplomatice, posibilitatea foştilor
-decembrie
prizonieri de război germani de origine română, aflaţi în Anglia, de a-şi
aduce familiile din România, activitatea "Asociatiei britano-romana pentru
ajutorarea refugiatilor din Romania".
Raportul de activitate consulară din perioada 1 ianuarie-1 noiembrie 1949.
1949 engleză
149 47/1949/Anglia Corespondenţa legaţiei cu Ministerul referitoare la depistarea unei sume mai-iunie 1949 3 14
de bani asupra unui cetăţean britanic, sumă nedeclarată la intrarea acestuia
în România.
150 48/1949/Anglia august- 5 14 limba română şi
Corespondenţa MAE cu Legaţia britanică referitoare la maltratarea unor
cetăţeni englezi de către agenţi ai guvernului român in anul 1940.
decembrie 1949 engleză
151 58/1949/Anglia Corespondenţa MAE referitoare la renunţarea la cetăţenia română a iunie 1949-iunie 15 14 limba română şi
Ghizellei Friedmann din Oradea (1949, 1950, 1951). 1951 engleză
152 59/1949/Anglia Copie de pe adresa Legaţiei britanice referitoare la bunurile personale 19 august 1949 1 14
lăsate în România de fostul ministru al Legaţiei britanice la Bucureşti, Sir
Reginald Hoare.
153 10/1950/Anglia Note și scrisoare referitoare la agrementul acordat de Marea Britanie lui martie - 12 15 limba română și
Cioroiu Niculae, ca ministru plenipotențiar al României la Londra,
precum și rechemarea fostului ministru plenipotențiar Mihail Macavei din
Anglia. octombrie 1950 engleză
154 111/1950/Anglia Nota Legației Marii Britanii în România referitoare la solicitarile de decembrie 1950 2 15 limba română și
eliberare a unor permise pentru diplomații britanici, ce urmau să plece la
Ploiești. engleză
155 131/1950/Anglia Note si adrese referitoare la scutirea unor taxe pentru diplomații români și feburarie - iunie 5 15
britanici. 1950
156 14/1950/Anglia Note ale Legației Britanice la București și ale Ministerului Afacerilor iulie - 20 15 limba română și
Externe referitoare la conflictele unor reprezentanți ai Legației
(comandorul Brittain - atașat aeronautic, R. A. King - secretar III, Birch -
membru) cu autoritatile române. noiembrie 1950 engleză
157 20/1950/Anglia Planuri de muncă ale Legaţiei Române la Londra pentru perioada 1 ianuarie-iunie 10 15
ianuarie-30 iunie 1950. 1950
158 20/1950/Anglia Informări ale Legaţiei României la Londra privind şedinţa Comitetului februarie- 28 15
Conferinţei Internaţionale Specialiste (Comisco), desfășurată la Paris (11-
12 decembrie 1949), preluarea conducerii Legaţiei de către Nicolae septembrie
Cioroiu, organizarea manifestărilor pentru sărbătorirea zilei de 23 august,
întârzierea unor telegrame etc. 1950
159 20/1950/Anglia Note si adrese ale Legației României în Marea Britanie către Ana Pauker decembrie 1950 35 15 limba română și
și Foreign Office din Marea Britanie referitoare la fuga unor marinari
- decembrie
români de la bordul unor vase românești acostate în Marea Britanie.
(1950, 1951, 1952) 1952 engleză
160 200/1950/Anglia Adrese de înaintare a ziarelor și publicațiilor din Marea Britanie, către ianuarie 1950 - 77 15
Ministerul Afacerilor Externe din România. (1950, 1951, 1952) februarie 1952
161 200/1950/Anglia ianuarie 1950 - 151 15 limba română și
Note și adrese referitoare la solicitările Ministerului Afacerilor Externe,
către Legația României în Marea Britanie privind trimiterea de publicații
britanice și comercializarea publicațiilor românești în Marea Britanie.
Raport de presă al Legației României în Marea Britanie, ce cuprinde
referitor informații despre situația economică din Marea Britanie.
Referatul intitulat "În jurul Congresului T. U. C." (T. U. C. - Trades Union
Congress), întocmit de Legația României la Londra.
Raportul de activitate al Serviciului de Presă al Legației României la
Londra pentru perioada octombrie - noiembrie 1950. (1950, 1951)
februarie 1951 engleză
162 200/1950/Anglia Note și adrese referitoare la trimiterea informațiilor necesare Legației decembrie 1950 153 15 limba română și
României la Londra, în vederea asigurării materialului necesar
popularizării României în Anglia.
Note și adrese referitoare la trimiterea de publicații britanice în România și - decembrie
comercializarea publicațiilor românești în Marea Britanie.
Adresă referitoare la deportarea românilor în Uniunea Sovietică (1950,
1951) 1951 engleză
163 210/1950/Anglia Raportul politic general asupra situaţiei politice și economice din Anglia aprilie 1950 - 121 15 limba română și
pentru perioada 1 ianuarie-30 martie 1950.
Traducerea textului rezoluției adoptate de Uniunea Muncitorilor din Poștă
în cadrul Conferinței anuale din Anglia (6 iulie 1950).
Referatele Legației Române în Londra referitoare la nivelul de trai din
Anglia și referitoare la Congresul T. U. C." (T. U. C. - Trades Union
Congress). (1950, 1951) martie 1951 engleză
164 212/1950/Anglia Scrisori ale Legației României la Londra referitoare la legile australiene februarie- 29 15 limba română, engleză
de cetăţenie, drepturi de patente, drepturi de autor, precum și la
raţionalizarea alimentelor din România,.
Informare privind datele statistice despre România, ce urmau să fie
publicate în Anuarul Oficial al Bursei din Londra. octombrie 1950 și franceză
165 212/1950/Anglia Note și adrese referitoare la neonorarea obligațiilor firmei britanice "Platt septembrie 80 15 limba română, germană
Brothers" , prevăzute în contractul încheiat cu întrprinderea
"Mașinimport".
Referat, note și adrese referitoare la reglementarea unor legi și
regulamente privind regimul acordării brevetelor pentru invenții.
1950 -
Note si adrese privind schimbul de reviste și informații cu diverse
pubicații și biblioteci din Marea Britanie.
Nota Legației Romaniei din Londra privind eforturile americanilor de a
scoate de pe piață sau a devaloriza lira sterlină. (1950, 1951) decembrie 1951 și engleză
166 215/1950/Anglia Note și adrese referitoare la solicitarea unei edituri din Marea Britanie octombrie 1950 45 16 limba română, franceză
privind transmiterea unor informații despre căile ferate române, precum și
la expedierea coletelor venite din Australia pe ruta Iugoslavia - Ungaria - - decembrie
România.
Copia amendamentului 5 referitoare la aviația canadiană (1950, 1951) 1951 și engleză
167 217/1950/Anglia Note, scrisori, referate referitoare la distribuirea de manuale școlare, ianuarie 1950 - 82 16 limba română, engleză
activitatea Asociației de Prietenie Romano - Britanice.
Raport referitor la emisiunile posturilor de radio (1950, 1951). martie 1951 și ebraică
168 217/1950/Anglia aprilie 1950 - 148 16 limba română și
Adrese ale Legației României către Ministerul Afacerilor Externe
referitoare la transmiterea de publicații engeze către ministerul român.
Note, referat și adresă referitoare la editarea și difuzarea, în Anglia, a unei
broșuri despre România, de către Asociația de Prietenie Româno -
Britanică.
Scrisoarea Bisericii Metodiste din Marea Britanie către Legația Română
din Londra privind organizarea conferinței anuale a acesteia (oraș
Bradford)
Note și adrese referitoare la transmiterea unor informații și materiale
propagandistice despre Romania publicate în presa din Marea Britanie
(1950, 1951)
ianuarie 1951 engleză
169 217/1950/Anglia Adrese privind corespondenţa Legaţiei cu MAE referitoare la schimburi de octombrie 1950 7 16 limba română și
materiale documentare între Institutul de Studii şi Cercetări de Istorie
Veche din România şi Institutul de Arheologie din cadrul Universităţii din
Londra. (1950, 1951) - ianuarie 1951 engleză
170 36/1950/Anglia aprilie 1950 15 16
Adrese de înaintare a unor liste referitoare la cetățenii români care au
obținut cetățenia britanică și propunerea de ridicare a cetățeniei române.

171 41/1950/Anglia Note,adrese ale Legației României în Londra și Legației Britanice către martie - 46 16 limba română și
Ministerul Afacerilor Externe referitoare la cererea organizației "National
Peace Council" privind realizarea unei vizite în România de către o
delegație a acesteia, obținerea unor vize pentru cetățenii britanici care
doresc să vină în România. decembrie 1950 engleză
172 41/1950/Anglia septembrie- 16 16 limba română și
Note și adrese referitoare la rechemarea în Anglia, prin intermediul
Legaţiei Britanice, a unor muncitori englezi aflaţi la Iaşi pentru instalarea
unor mașini achiziționate de la firma "Platt Brothers of Oldham".
octombrie 1950 engleză
173 613/1950/Anglia Referat și adrese referitoare la cheltuieli ale Legației României în Marea ianuarie 1950 - 94 16
Britanie privind salariile, deplasările cu ocazia participării la diverse
evenimente etc. (1950, 1951, 1952) ianuarie 1952
174 10/1951/Anglia Note privind convorbirile dintre ministrul Angliei W. J. Sullivan și mai - 7 17
tovarășul Zlatev N. referitoare la intrarea în audiență la Ana Pauker
septembrie
Adresă privind cererea firmei "The Exchange Telegraph Company
Limited" privind lista miniștrilor și ministerelor 1951
175 130/1951/Anglia Note privind transmiterea din Romania către Marea Britanie a unor aprilie 1951 5 17
bunuri a fostului ministru britanic la București, Reginald Hoare
176 130/1951/Anglia iulie - 11 17 limba română, engleză
Note referitoare la apartamentele în care sunt cazați reprezentanți ai
Legației Britanice în București și scutiri de taxe.
decembrie 1951 și franceză
177 20/1951/Anglia Planul de muncă al Legației României în Londra pentru perioada ianuarie ianuarie - iunie 61 17
- martie 1951
Rapoarte privind activitățile Legației Române.
Raport politic al Legației României în perioada aprilie - mai 1951. 1951
178 20/1951/Anglia februarie - 80 17
Raport referitor la congresul ARLUS (Organizația de Prietenie Româno -
Sovieitică), acțiunile muncitorești din Marea Britanie,
Informare despre discursul ținut de Moșa Pijade, vicepreședintele
Parlamentului Iugoslav la Asociația ziariștilor străini din Londra (15
martie 1951)
Adrese și note referitoare la ministrul Marii Britanii în România, W. J.
Sullivan (adresă privind acreditarea acestuia), plecarea unor persoane din
România în Marea Britanie datorită intervenției oficialilor britanici
decembrie 1951
179 20/1951/Anglia Raport politic al Legației Române în Londra pentru perioada 1 aprilie - 31 iunie 1951 33 17
mai 1951
180 20/1951/Anglia Rapoarte consulare ale Legației Române în Marea Biritanie pentru decembrie 1951 25 17
perioadele mai - noiembrie 1951 și decembrie 1951 - martie 1952.
Adresă privind cererea unei persoane de la Universitatea Cambridge care
este interesată de condițiile în care se poate pierde cetățenia română.
(1951, 1952) - mai 1952
181 200/1951/Anglia Plan de muncă pentru perioada ianuarie - martie, rapoarte bilunare, raport decembrie 1950 160 17
trimestrial pentru perioada noiembrie 1950 - noiembrie 1951 al Serviciului
de presă al Legației României la Londra. - martie 1952
182 200/1951/Anglia februarie - 32 17
Adrese și note referitoare la publicarea unor materiale românești în Marea
Britanie, transmiterea de publicații britanice în România, solicitare a unei
edituri din Marea Britanie privind informații despre România.
decembrie 1951
183 210/1951/Anglia Adresă prin care se înaintează rezoluția Asociației Clericilor socialiști prin februarie - 44 17 limba română și
care interzic bomba cu hidrogen (fără anexe)
Declarația de presă a Consiliului de Pace Britanic din ședința din 31 septembrie
martie 1951
Adresă privind întrunirea COMISCO din martie 1951, Londra 1951 engleză
184 211/1951/Anglia Adresă privind intenția de vânzare a unor autovehicule blindate de către februarie 1951 - 20 17 limba română și
firme britanice României.
Note privind plecarea atașatului militar român la Londra, Rau Mihai.
Notă referitoare la repartizarea unei locuințe secretaruui atașatului militar
român la Londra (1951, 1952, 1953). iunie 1953 engleză
185 212/1951/Anglia Adrese de înaintare a corespondenței Legației Române în Marea Britanie februarie 1951 - 25 17
cu instituții economice din România (1951, 1952). iunie 1952
186 212/1951/Anglia martie - mai 25 17
Note privind situația economică din Marea Britanie.
1951
187 212/1951/Anglia aprilie - 37 17
Adrese și note referitoare la refuzul Legației române în Londra de a
legaliza o procură a IBM World Trade Corporation
decembrie 1951
188 216/1951/Anglia Cerere privind cumpărarea unor publicații despre malarie. ianuarie - 16 17
Informare privind desființarea unui spital din Marea Britanie.
Note privind ajutorul trimis coreenilor de statul român. octombrie 1951
189 217/1951/Anglia ianuarie - iunie 81 17 limba română și
Adrese referitoare la participarea României la expoziții din Marea Britanie
etc în cadrul asociației de prietenie româno - britanice
Notă privind cerea unui cetățean din Coasta de Aur de a studia medicina în
România
Notă referitoare la participarea studenților britanici la jocurile de iarnă de
la Poiana Stalin.
Notă privind conferința "Mișcării europene" care urmărește integrarea
țărilor din estul Europei în "unitatea europeană"
1951 engleză
190 217/1951/Anglia Vizite ale unor cetățeni britanici din diverse domenii la acțiuni culturale februarie - 171 18 limba română și
din România și ale unor cetățeni români în Marea Britanie
Note și adrese ale legației române în Londra referitoare la interesul unor
străini și publicații din Marea Britanie despre industria, cultura și persoane
politice din România
Transmitere de filme de propagandă august 1951 engleză
191 217/1951/Anglia februarie 1951 - 84 18
Note și adrese referitoare la trimiterea de materiale informative scrise în
limba engleză și materiale de popularizare a realizărilor României de către
Legația României la Londra către Ministerul Afacerilor Externe din
România, precum și expedierea de materiale informative (partituri, filme)
de Ministerul Afacerilor Externe din România către Legația României la
Londra.
Referat privind cimiterele soldaților străini uciși pe teritoriul României
februarie 1952
192 217/1951/Anglia Note referitoare la vizita unor oficiali engelzi în România și a aniversării mai - decembrie 78 18 limba română și
eliberării României de armata sovietică, publicarea unor romane și
difuzarea de filme românești în Anglia, cereri de timbre românești, vizita
și raportul întocmit de cetățenii australieni care au vizitat România în
august 1951

1951 engleză
193 217/1951/Anglia Notă privind scrisoarea lui Alan Lomax referitoare la procurarea de date noiembrie 1951 144 18 limba română și
depsre cântece populare românești
Propunerea sindicatului pompierilor din Marea Birtanie de a vizita
România
Informare privind programele postului B.B.C. (1951, 1952) - ianuarie 1952 engleză
194 217/1951/Anglia Note și adrese privind vizita unei delegații a Uniunii Sindicale a decembrie 1951 19 18
Pompierilor din Anglia în România - mai 1952
195 32/1951/Anglia Adrese referitoare la falsificarea vizei de prelungire a pașaportului lui septembrie - 8 18
Gheorghe Fesus noiembrie 1951
196 33/1951/Anglia februarie - 9 18 limba română și
Note referitoare la dispariția unor persoane
noiembrie 1951 engleză
197 41/1951/Anglia februarie - 111 18
Note privind numirea ministrului britanic la București, în persoana lui W.
I. Sullivan și stabilirea de locuințe și case de vară pentru diplomații
britanici din România, cerere de vize pentru cetățeni britanici,
decembrie 1951
198 41/1951/Anglia Raport al Legației României în Londra privind activitatea acesteia în iunie - 31 18 limba română și
periaoda 25 noiembrie 1950 - 20 aprilie 1951.
Adrese și note referitoare la cererile unor cetățeni și oficiali englezi
privind acordarea vizei pentru ieșirea și intrarea în România octombrie 1951 engleză
199 44/1951/Anglia Adresă referitoare la avizul pentru ieșirea din România a unor cărți rare și iunie - iulie 3 18
interzise 1951
200 46/1951/Anglia Referate privind un accident de circulație produs de un reprezentant al iunie - august 4 18
Legației Britanice în România 1951
201 47/1951/Anglia Notă privind reclamația secretarului Legației Britanice la București februarie 1951 1 18
referitoare la împiedicarea acesteia de către miliție să viziteze orașul Stalin
și Poiana Stalin
202 613/1951/Anglia ianuarie - 22 18
Adrese referitoare la cheltuielile Legației României la Londra
noiembrie 1951
203 00/1952/Anglia ianuarie - 40 19 limba română și
Borderou de corespondență adresat de Agenția Economică RPR Londra
Ministerului Comerțului Exterior;
Note privind formalitățile necesare pentru trimiterea de colete către
Legația RPR Londra, două articole scrise de un activist al PC Britanic;
Lista cu donațiile efectuate de către membrii Legației RPR Londra cu
ocazia "Zilei Copilului", către Căminul de Copii al MAE București.
noiembrie 1952 engleză
204 10/1952/Anglia Note privind restricțiile introduse de către Foreign Office în deplasările martie - 4 19
diplomaților sovietici, bulgari și români, probleme administrative în cadrul
Legației RPR Londra. decembrie 1952
205 130/1952/Anglia februarie - 22 19 limba română, engleză
Note privind o eroare de protocol, invitația făcută de Guvernul englez
Guvernului RPR de a trimite o delegație la încoronarea reginei Elisabeta,
dificultățile întâmpinate de către ministrul de externe și atașatul său militar
de a se deplasa pe teritoriul României, situația dificilă prin care a trecut
H.K.Matthews, prim secretar la Legația britanică din București.
noiembrie 1952 și rusă
206 20/1952/Anglia ianuarie - 301 19 limba română și

Note, referate, scrisori, telegrame privind discursul lui Imre Horvath,


ministrul RP Ungare la Londra, probleme administrative, conferința
"Comisiei pentru Europa Centrală și Răsăriteană a mișcării europene";
Referat privind accidentul în care este implicată mașina atașatului militar
englez Stevens, relațiile dintre RPR și Anglia, problemele intervenite în
relațiile cu Legația britanică din București, dialogul între Asociația pentru
Prietenie Britano-Română și ONU, organizația "Ajutorul Roșu" în vara
anului 1924, vizita Șefului Secției Consulare a Legației britanice la MAE;
Note verbale dintre Legația RPR Londra și Foreign Office;
Planul de muncă al Serviciului de Presă și Cultură pe perioada iulie -
octombrie 1952;

decembrie 1952 engleză


207 20/1952/Anglia ianuarie - 107 19 limba română și rusă
Nota privind organizarea Conferintei Comisiei pentru Europa Centrală și
Răsăriteană de la Londra, din 21 ianuarie 1952;
Planuri de muncă trimestriale ale Legației RPR de la Londra și rapoarte de
analiză a activității oficiului;
septembrie
Note, rapoarte, adrese ale diplomaților români de la Londra privind
tratamentul la care sunt supuși din partea funcționarilor englezi, diverse
probleme financiare ale oficiului de la Londra etc.
Telegrama și scrisoarea lui John D. Vidikan adresată regelui Mihai I.
1952
208 20/1952/Anglia ianuarie 1952 - 202 19 limba română și
Note, adrese, rapoarte, referate, telegrame privind activitatea Elenei
Georgescu, reprezentantă a Legației RPR Londra, fuga a șase cetățeni
români din Iugoslavia, relatări în presa engleză despre comandorul Edgar
P. Young, vicepreședintele Asociației de Prietenie Britano-Române și engleză
președintele Asociației de Prietenie Anglo-Bulgară, emiterea de permise
de conducere a mașinilor pentru membrii Legației Britanice la București,
activitatea Legației RPR Londra pe anul 1952 și 1951, manifestațiile și
evenimentele la care au luat parte membrii reprezentanțelor diplomatice și
delegați speciali, planul de muncă și analiza muncii Legației RPR Londra
etc.
ianuarie 1953
209 200/1952/Anglia Referate, rapoarte și liste privind activitatea și felul în care s-a oglindit aprilie - iulie 179 19
RPR în presa engleză și din colonii în decursul lunilor decembrie 1951,
ianuarie, februarie, aprilie, mai, iunie 1952. 1952
210 200/1952/Anglia Referate, rapoarte și liste din partea Legației RPR Londra privind septembrie 188 20
activitatea și felul în care s-a oglindit RPR în presa engleză și din colonii
1952 -
în decursul lunilor august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie
1952.
Note, scrisori, referate, articole de presă privind organizarea unui turneu februarie 1953
211 200/1952/Anglia muzical în Londra, lista cu reviste tehnice puse la vânzare din partea ianuarie 1952 - 137 20 limba română, engleză
librăriei "Collett`s" din Londra, acțiunile întreprinse ca urmare a
deschiderii la New York a celei de-a 7-a sesiuni a Adunării Generale a
ONU, combaterea unor articole calomnioase la adresa RPR, popularizarea
RPR în colonii și dominioane, drepturile de autor;
Liste și tabele cu publicațiile transmise de către Agerpres și adresele de
corespondență;
Rapoarte din partea Legației RPR Londra privind activitatea Serviciului de februarie 1953 și franceză
212 Presăprivind
200/1952/Anglia Note pe perioada
vizitaiulie - octombrie
pompierului 1952.
Philip Nussey în RPR, fotografii ale august - 72 20 limba română și
conducătorilor Partidului Muncitoresc Român și ai Guvernului RPR
(Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu), scrisoarea trimisă de Dr.
Leff ziarului "Manchester Guardian";
septembrie
Inventarul materialului trimis de M.A.E. către Legația RPR Londra;
Suplimentul nr.2/1952 al publicației "Europa", cuprinzând un capitol
despre RPR;
Articol din revista "Veac Nou" din 14 august 1952. 1952 engleză
213 200/1952/Anglia ianuarie - 39 20 limba română și
Plan de acțiune privind conferința de la Londra asupra problemelor
Europei Centrale și Răsăritene;
Note privind obținerea unui abonament la Buletinul Oficial al RPR,
Buletinul Agerpres tipărit în limba engleză, transmiterea de materiale către
diferite instituții și agenții de presă, "Buletinul Comerțului Exterior" editat
de MCE, colaborarea dintre IMEX (întreprinderea românească pentru
difuzarea publicațiilor în străinătate) și firma engleză Collet`s,
persecutarea bisericii catolice în RPR, lista materialelor transmise cu
ocazia celei de a 8-a aniversări a eliberării RPR de sub jugul fascist;
Extras din planul de muncă al Legației RPR Londra pentru perioada
ianuarie - martie 1952;
Borderou din partea Legației RPR Londra privind materialul de
propagandă aflat la Asociația de Prietenie etc.

august 1952 engleză


214 200/1952/Anglia Note privind înaintarea de reviste, ziare și articole, prelungire de ianuarie 1952 - 122 20
abonamente. ianuarie 1953
215 210/1952/Anglia Referat din partea Legației RPR Londra privind Congresul Anual al septembrie - 14 20
Sindicatelor Engleze, 1-5 septembrie 1952. noiembrie 1952
216 211/1952/Anglia aprilie - 23 20
Note din partea Legației RPR Londra privind înaintarea de reviste, ziare,
articole, corespondență, colete;
decembrie 1952
217 212/1952/Anglia Note privind dialogul între Sir Ian Critchett, secretar comercial, și februarie 1952 - 105 20 limba română și
ministrul comerțului exterior, fotocopia unui cec de 10000 lire, primit de
la Westminster Bank LTD, cec emis de Guvernul României în octombrie
1923 (semnat de N. Titulescu), cereri din străinătate de înregistrare și
reînregistrare a mărcilor de fabrică etc. octombrie 1953 engleză
218 213/1952/Anglia Notă privind bugetul pentru secretar III, îngrijitor, necăsătoriți. ianuarie 1952 5 20
219 214/1952/Anglia Note din partea I.M.E.X. București referitoare la o creanță pe care aceasta octombrie 1952 3 20
o deține asupra editurii "Disco Publications LTD".
220 215/1952/Anglia Note și rapoarte privind intrarea în apele teritoriale a unui remorcher februarie - 24 20 limba română, engleză
englez "Ascot", însoțit în remorcă de două corabii grele "Elly" și "Mary",
situația marinarilor de pe vasul Plehanov;
Circularele nr.77-92 ale Ministerului Aviației Civile din Anglia. decembrie 1952 și rusă
221 216/1952/Anglia Note privind scrisoarea expediată de către Ionel Atanasiu, decanului de ianuarie - iunie 12 20
Canterbury, lucrarea "Monographie der asiatischen Arten der Gattung
Melica L.", scrisă de către S. Papp. 1952
222 217/1952/Anglia ianuarie - martie 155 21 limba română și
Note, referate, scrisori, rapoarte privind transmiterea de publicații, turneul
în Anglia a unei echipe de artiști români, cererea editurii engleze "George
Allen and Union Ltd." pentru plata unor drepturi de autor, solicitarea de
filme de 16 mm, expoziția documentară de la Leeds, propuneri din partea
Legației R.P.R. Londra privind organizarea delegațiilor britanice în RPR
în vara anului 1952, informaţii privind organizația bisericească "Creștinii
și Criza", transmiterea de către universitățile din Londra și Cambridge
către legații a programelor cursurilor și conferințelor organizate pentru
străini, scrisoarea primită din partea editorului ziarului pentru tineret
"Pather Alo" din Nabasan, India.
1952 engleză
223 217/1952/Anglia Note privind lista colecțiilor de reviste tehnice furnizate de către librăria aprilie - iunie 134 21
Collet`s, planul de muncă cultural al oficiului pe anul 1952, lista grupului
de tineri artiști ce participă la Festivalul Tineretului, organizarea de către
Comitetul de Luptă pentru Pace din Anglia a unei expoziții de artă
plastică, invitația primită din partea organizatorilor "Festivalului Filmului"
din Edinburgh, corespondența primită de la M.A.E. privitor la revista
Asociației de Prietenie, adresa înaintată de către "Conseil International des
Unions Scientifiques" din Cambridge privind premiul Kalinga pentru
scrieri științifice etc. 1952
224 217/1952/Anglia iulie - 147 21 limba română și
Note privind lista celor invitați de Comitetul pentru Pace din RPR,
fotografii de la expoziția "Artiștii pentru Pace", lucrarea "Everything has a
History" de J.B. Haldane, organizarea unui concert de către pianistul
englez L. Cassini, broșura despre minoritățile naționale din RPR scrisă de
septembrie
Jack Lindsay, recepția în cinstea zilei de 23 August.
Planul de muncă al Serviciului de Presă și Cultural pe perioada iulie -
octombrie 1952.
1952 engleză
225 217/1952/Anglia octombrie - 161 21 limba română, franceză
Note privind publicarea romanelor "Mitrea Cocor" de Mihail Sadoveanu și
"Desculț'" de Zaharia Stancu, scrisoarea folcloristului englez A.L.Lloyd,
organizarea unui turneu în Anglia a unei echipe de artiști români,
activitatea celor care au vizitat RPR în cursul anului 1952, aspecte din
activitatea asociațiilor de prietenie britanice cu țările din lagărul socialist,
scrisoarea lui Alan Lomax,cercetător burghez de folclor, solicitarea
societății de filme engleze "Bond Films Ltd." a filmului "1 Mai la Londra"
etc.
decembrie 1952 și engleză
226 220/1952/Anglia septembrie 10 21 privind
Note verbale privind regimul de corespondență Anglia și RSR.
1952
227 222/1952/Anglia Note privind circulara primită de la Foreign Office referitoare la suma de februarie - 9 21
lire sterline cu care se poate ieși din Anglia, încărcătura de transporturi din
vamă;
Decizia 919/1950 pentru reglementarea regimului de import a trimiterilor
prin colete poștale destinate particularilor. octombrie 1952
228 41/1952/Anglia ianuarie - 44 21 limba română și
Note privind acordări de vize pentru cetățeni englezi.
decembrie 1952 franceză
229 42/1952/Anglia Notă privind arestarea lui Sergiu Godeanu, angajat al Legației britanice la martie 1952 2 21 limba română și
București. engleză
230 613/1952/Anglia ianuarie - 58 21 limba română și
Note, chitanțe, situații contabile, registre jurnal, rapoarte, proiecte de buget
privind cheltuieli cu salariile personalului Biroului Atașatului Militar
Român la Londra, subvenții pentru Asociația de Prietenie Britano-
Română, subvenții pentru apariția cărții "Desculț" de Zaharia Stancu,
cheltuieli cu transport, lucrări de tapițerie, procurare de cărți, cantină,
procurare materiale, medicamente, bilete de avion, protocol, expoziții.
decembrie 1952 engleză
231 00/1953/Anglia Corespondență privind transmiterea de diverse materiale; ianuarie - 17 22
Notă telefonică privind documentele necesare șoferilor ce transportă
corespondența MAE. octombrie 1953
232 02/1953/Anglia Note privind probleme administrative ale Legaţiei: aprovizionarea cantinei martie - 17 22 limba română şi
legației din Londra, mașina de serviciu a legației, solicitarea unor adrese
de livrare, achiziționarea unui nou imobil pentru Legație. decembrie 1953 engleză
233 10/1953/Anglia Note, rapoarte, discursuri privind recepția pentru sărbătorirea zilei de 23 ianuarie - 42 22
August;
Note privind prezența oficialilor RPR la încoronarea reginei Elisabeta a II-
a si recepția susținută cu această ocazie de Ministrul Angliei la București. noiembrie 1953
234 111/1953/Anglia Note de informare privind regimul de deplasare în Anglia al membrilor martie - iulie 5 22
legației RPR. 1953
235 20/1953/Anglia ianuarie - 144 22 limba română şi
Note, rapoarte, planuri de muncă cu privire la activitatea Legației RPR
Londra, dialoguri între oficialii români pe diferite teme, acordarea de azil
politic unor persoane de către RP Polonă, desfășurarea aniversării zilei de
naștere a lui William Shakespeare la Stratford-upon-Avon, evidența
relațiilor și vizitelor protocolare și a participărilor membrilor legației PRP
în Anglia la diverse festivități, vizita în RPR a unei delegații din partea
sindicatului feroviar englez, etc.
Extrase din ziarul "The Voice of Britain" în legătură cu dezbaterea din
Camera Comunelor privind politica externă a Angliei, Note Verbale la
care nu i s-a răspuns Legației .
Discursul lui Tom Lewis cu referire la RPR.
decembrie 1953 engleză
236 20/1953/Anglia Raport de activitate pe anul 1953 al Legației RPR Londra; mai 1953 - 67 22
Rapoarte de relații ale Legației. martie 1954
237 20/1953/Anglia Note și rapoarte privind convorbirile avute de oficiali români cu diverse ianuarie - 273 22
personalități în cadrul recepției de la București cu ocazia încoronării
reginei Marii Britanii, problemele de relație între MAE și Legația Angliei
la București, relațiile protocolar-diplomatice;
Note de convorbiri ale oficialilor români cu diferite persoane;
Circulare trimise de The Board Deputies of British Jews;
Note verbale între Legația RPR Londra și Foreign Office. decembrie 1953
238 200/1953/Anglia decembrie 1952 179 22
Planul de muncă al Serviciului de Presă pentru anul 1953;
Evidența lunară a prezenței imaginii RPR în presa engleză și din colonii
- octombrie
(ianuarie-august);
Raport asupra activității Serviciului de Presă pe anul 1953 (trimestrul 2).
1953
Note și scrisori privind solicitarea și transmiterea de diverse materiale,
239 200/1953/Anglia corespondențe și publicații, apariția unor articole cu referire la RPR, ianuarie - iulie 208 23 limba română şi
distribuirea cărții "Rumanian Summer" în teritoriile engleze, desfășurarea
activității de presă în corelare cu sărbătorirea zilei de 23 August, situația
fugarului Pinohas Haimovici și prezența acestuia în presa engleză,
difuzarea filmului "Henric V";
Proces verbal de ardere a unor exemplare din "Materiale privitoare la 1953 engleză;
devierea de dreapta din PMR".
240 200/1953/Anglia Note și scrisori privind solicitarea și transmiterea de diverse materiale, august 1953 - 282 23 Conține părți din ziare;
corespondențe și publicații, difuzarea filmelor românești de 35mm și 16 Conține texte în limba
mm, apariția în presa englezească a unor recenzii la lucrări românești. engleză;
ianuarie 1954
241 210/1953/Anglia martie 1953 - 95 23 limba română şi
Notă de convorbire privind un meeting care a avut ca subiect principal
"Adevărații dușmani ai evreilor", un meeting organizat de Consiliul pentru
Pace cu China, a II-a Adunare Națională a Femeilor, Conferința Anuală a
Asociației de Prietenie Britano-Sovietice, meeting-uri desfășurate cu
ocazia morții lui I.V. Stalin, sărbătorirea celei de-a 36-a aniversări a Marii
Revoluții Socialiste din Octombrie, meeting de protest împotriva
acțiunilor samavolnice ale guvernului englez în Guyana, transmitera
noului imn al României către legația RPR Anglia;
Raport despre Congresul Partidului Laburist.

ianuarie 1954 engleză


242 211/1953/Anglia Notă de înaintare privind lista de abonamente la diverse publicații ianuarie - 36 23
destinate Ministerului Forțelor Armate, trimiterea de diverse plicuri și
publicații. decembrie 1953
243 212/1953/Anglia februarie - 184 23
Corespondență privind neplata unor mărfuri contractate de Legația RPR limba română şi
Londra, prelucrarea laptelui și alte teme comerciale;
Lucrări de documentare privind piața și situația economică engleză;
Lucrarea "A Change in the British attitude to East - West Trade";
Note privind întâlnirea între redactorul revistei "The Economist" și
reprezentantul Legației RPR pe teme economice, diverse contracte, engleză;
titulaturile corecte ale membrilor legației RPR Anglia, posibilitatea unui
acord economic RPR-Anglia, o ședință a "Progressive Business Men's
Forum".
decembrie 1953
244 213/1953/Anglia februarie - 8 23 limba română şi
Note privind plata știrilor furnizate către Agerpress de către Reuter Press,
abordarea cursului de schimb într-o situație dată.
octombrie 1953 engleză
245 215/1953/Anglia Note privind cooptarea șefului legației RPR Londra ca membru de onoare februarie - 19 23 limba română şi
al Asociației de Automobile din Anglia, mărirea plafonului la autorizația
de lire sterline pentru cei ce călătoresc în RPR, escala vasului "Berezina"
la Londra. decembrie 1953 engleză
246 216/1953/Anglia Note privind scrisoarea de la Marie Curie Memorial Foundation în februarie 1953 3 23
legătură cu combaterea cancerului.
247 217/1953/Anglia Note și inventare privind pregătirea expoziției de artă populară mai 1953 - 114 23 limba română şi
românească din Anglia.
ianuarie 1958 engleză
248 217/1953/Anglia Note de convorbire, discursuri, rapoarte privind Festivalul Mondial al februarie - 68 24 limba română şi
Tineretului de la București. noiembrie 1953 engleză
249 217/1953/Anglia ianuarie - iunie 148 24 limba română şi
Note și scrisori privind ședințele desfășurate în cadrul Legației RPR
Londra, conferința lui A.L. Lloyd despre muzica populară românească,
comemorarea a 100 de ani de la moartea lui Nicoale Bălcescu, traducerea
unei cărți românești în spaniolă, tipărirea de cărți românești în engleză,
concertul lui L. Cassini, prefața la Mitrea Cocor de către Mulk Raj Anand,
conferința lui Jack Lindsay despre cartea sa,"Rumanian Summer",
promovarea imaginii RPR în India, importarea de filme românești în Noua
Zeelandă, vizita în România a diferite persoane, livrarea de publicații în
Germania Apuseană, expoziții de educație sanitară și carte, proiect de
îmbunătățire a alfabetizării, redactarea Buletinului Asociației etc.
Planul de muncă pentru anul 1953.
1953 engleză
250 217/1953/Anglia iulie - 268 24 limba română şi
Note și scrisori privind concertul lui L. Cassini, gală de filme organizată
de către Legație, vizite în România a diferiți oficiali și personalități,
festival cultural organizat de studenții indieni din Anglia, transmiterea
materialului despre RPR către redacțiile din Anglia și colonii, tipărirea
broșurii "Three British Workers in Rumania", celebrarea a 9 ani de la
eliberarea. Poloniei, proiect de îmbunătățire a alfabetizării, tipărirea în
Anglia a unor romane, înregistrarea de material audio etc.
Rapoarte ale manifestațiilor culturale și ale Oficiului Presei pe trimestrul
III;
Transmiterea de diferite materiale audio, video, tipărite;
Listă de meetinguri și adunări unde s-a vizat și imaginea RPR;
Broșura "Geographical Survey of the RPR".
decembrie 1953 engleză
251 220/1953/Anglia Liste, rapoarte, proiecte privind note verbale trimise de Legația Majestății februarie - 66 24 limba română şi
sale Britanice la care Legația RPR nu a răspuns. noiembrie 1953 engleză
252 30/1953/Anglia Notă privind cererea de prelungire a valabilității pașapoartelor unor octombrie 1953 2 24
membri ai Legației RPR - Londra.
253 41/1953/ Anglia Cereri și informări privind acordarea de vize pentru oficiali și persoane ianuarie 1953 - 117 24 limba română, engleză,
străine;
Note privind intervenția ministrului englez într-o problemă ce implică o
cetățeană română de origine engleză.
ianuarie 1959 franceză şi rusă
254 41/1953/Anglia august - 8 24
Note privind acordarea de vize pentru tinerii englezi în vederea participării
acestora la Festivalul Mondial pentru Tineret de la București, conflictul
septembrie
iscat de un cetățean englez cu tată român, acordarea de vize de trecere
pentru doi cetățeni din Burma (actuală Myanmar).
1953
255 46/1953/Anglia ianuarie 1953 3 24
Notă de convorbire privind accidentul rutier al unui atașat militar englez.
256 00/1954/Anglia februarie - 15 25 limba română şi
Adrese de înaintare a unor documente (anexele adreselor nu există în
dosar).
Notă informativă privind incidentul din 2 octombrie 1954 referitor la
refuzul unor angajaţi ai Legaţiei de a primi documentele unei persoane.
decembrie 1954 engleză
257 10/1954/Anglia Note, rapoarte privind participarea la recepții organizate de Casa Regală, ianuarie - 102 25
organizarea aniversării zilei de 23 August.
Listă cu reprezentanții Corpului Diplomatic la Londra. decembrie 1954
258 110/1954/Anglia Note privind discuțiile purtate cu secretarul de stat Wiliam Strang și februarie 1954 10 25
evidența vizitelor protocolare efectuate de diplomații români.
259 120/1954/Anglia Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind solicitarea mai 1954 5 25 limba română şi
Editurii "Shaw Publishing Co." de prezentare a ordinelor și decorațiilor
românești. engleză
260 130/1954/Anglia Corespondență cu Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor privind martie 1954 13 25 limba română şi
nerespectarea Convenției Poștale Universale de către Ministerul de
Externe al Angliei. franceză
261 20/1954/Anglia august - 149 25 evrei limba
Rapoarte trimestriale privind activitatea Legației.
Note privind scrisorile unor asociaţii în care se reclamau persecuțiile la
care erau supuși evreii în România şi întemnițarea sioniștilor din România.
Informări referitoare la organizarea unei expoziții comerciale românești la
Londra, întâlnirile cu politicieni și ziariști englezi, lipsa unui specialist în
relații economice în cadrul Legaţiei, activitatea Asociației
Reprezentanților Economici din Londra etc.
decembrie 1954 română şi engleză
262 20/1954/Anglia februarie - 105 25 limba română şi
Copii ale notelor verbale schimbate cu Foreign Office și Legația Islandei
în perioada decembrie 1953 - 1 iunie 1954 privind probleme
administrative, acordarea de vize și trimiterea unei delegații comerciale
române în Islanda.
Note referitoare la organizarea unei vizite în România a unei delegații de
muncitori şi a unei expoziții de artă populară la Londra.
Raport despre angajamentele diplomatice ale Șefului Oficiului României
din Londra pentru perioada 20 aprilie- 1 iunie 1954.
octombrie 1954 engleză
263 20/1954/Anglia Planurile de muncă privind activitatea culturală și consulară a Legaţiei pe februarie 1954 74 25
anul 1954.
264 200/1954/Anglia Adrese de înaintare a unor articole din presă, publicații, programul ianuarie - 108 25 Adresele nu sunt
emisiunilor în limba engleză de la Radio București. însoțite de publicațiile
Note referitoare la pregătirea conferinței tineretului englez, necesitatea
unor materiale de propagandă, comentariile presei față de filmele și cărțile menționate în cuprins.
românești difuzate în Anglia.
Listă cu numele editurilor românești de literatură socialistă. limba română şi
Raport privind poziția presei britanice faţă de Conferința de la Berlin. decembrie 1954 engleză
265 200/1954/Anglia 1954 36 26
Corespondență privind procesul intentat de Augustin Popa Editurii
septembrie -
"Lawrence an Wishart" în legătură cu cartea "Rumanien Sumer".
iulie 1955
266 200/1954/Anglia ianuarie - 75 26 Adresele nu sunt

Adrese prin care se înaintează publicații, lucrări științifice și buletine. însoțite de publicațiile

decembrie 1954 menționate în cuprins


267 200/1954/Anglia Adrese prin care se înainteaza discuri, se solicită informații despre februarie - 101 26 Adresele nu sunt
muzeele și bibliotecile din România. Lista muzeelor mai importante din însoțite de discuri
România. limba română și
Notă informativă privind filmul "One Great Vision". decembrie 1954 engleză
268 200/1954/Anglia Note informative privind întrevederea dintre R. Vianu și ziaristul Lajos iulie - 17 26 evrei
Lederer pe tema politicii statului român față de evrei.
Raport privind desfăşurarea cokteilului de presă organizat de Legație la
data de 26 noiembrie. decembrie 1954
269 200/1954/Anglia Rapoarte privind articolele despre România apărute în presa indiană și februarie - 179 26 limba română și
britanică, despre cărțiile și publicațiile în limbi străine editate în România,
invitarea în România a ziaristului Derek Kartun.
Planul de muncă al Serviciului Presă pe anul 1954.
Raportul Legaţiei privind popularizarea României. noiembrie 1954 engleză
270 200/1954/Anglia ianuarie - 67 26
Note, rapoarte prin care se comunică necesitatea informării Ministerului
Afacerilor Externe cu privire la cărțile editate în Anglia ce cuprind
informaţii despre România, conținutul unor lucrării precum: "The
Churches of Europe under Comunist Governments", "All My Brothers" de
J. S. Wallce, "Civil War in England" de J.Jack Lindsay, "Europa de Est în
lumea socialistă", traducerea articolui "Viitorul Petrolului românesc".
Raport privind analiza activităţii Legaţiei pe linie de presă și cultură pe
trimestrul II al anului 1954.
decembrie 1954
271 210/1954/Anglia februarie - 188 26
Rapoarte privind articolele din presă despre următoarele evenimente:
retragerea din viața politică a lui W. Churchill, congresul TUC, conferința
partidelor comuniste și muncitorești din țările Imperiului Britanic,
congresele Partidului Comunist Englez, Sindicatelor Britanice şi
Partidului Comunist al Uniunii Sud Africane, conferința anuală a
Partidului Laburist.
Copii după corespondența cu Foreign Office prin care se comunică sosirea
la post a unor diplomați, precum și diverse probleme administrative.
decembrie 1954
272 211/1954/Anglia ianuarie - 22 26
Adrese, note prin care se comunică plecarea la post a atașatului militar şi
septembrie
expedierea prin curierul diplomatic a corespondenței atasatului militar.
1954
273 212/1954/Anglia Raportul consilierul economic privind relațiile economice ale României cu aprilie-august 15 26
Anglia.
Note, rapoarte referitoare la expoziția din Birmingham și tratativele
privind încheierea de acorduri comerciale cu Ungaria și Polonia. 1954
274 212/1954/Anglia Note, raport privind articolele din presă despre conferința economică a februarie 1954 37 26
miniștrilor de finanțe din Comonwealth, expoziția inustrială de la
Birmingham.
275 213/1954/Anglia ianuarie - 26 26
Planul de muncă pe anul 1954 al Secției Contabilitate.
Note prin care se solicită schimbarea de valută, depunerea de numerar la
Banca de Stat a României, plata abonamentelor la publicații britanice,
reținerea a 5% din salariul lui R. Vianu, note privind sistemul valutar
englez.
Corespondența cu Banca de Stat şi Ministerul de Finanțe privind
publicarea cursului devizelor străine în ”Buletinul de Informațiuni
Economice Externe”, echivalentul de schimb leu - liră sterlină, leu - dolar.
Scrisoare a Băncii Angliei prin care comunică noile comisoane la
administrarea conturilor.
noiembrie 1954
276 215/1954/Anglia ianuarie - martie 17 27
Note, referate prin care se solicită și se oferă informații despre transportul
aerian și cel pe calea ferată din România, informații solicitate de Lloyd`s
Londra și de Uniunea Națională a Feroviarilor din Anglia.
1954
277 216/1954/Anglia august - 40 27 limba română și
Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind studiul ONU
referitor la ”Îngrijirea copiilor sub 5 ani în timpul zilei” și cererea unui
cetățean britanic prin care solicită informații despre recunoașterea
surzeniei ca boală profesională în România, precum și tipurile de
compensații pe care le primesc muncitorii afectați de această boală.
decembrie 1954 engleză
278 217/1954/Anglia ianuarie - 155 27 limba română și
Corespondență cu Ministerul privind organizarea de cursuri de vară pentru
studenții străini de către Universitatea Londra, desfășurarea campionatului
mondial de tenis de masă, înființarea Asociației de prietenie româno -
ceyloneză, relațiile cu Asociația de Prietenie Britano-Română, intervenții
septembrie
pentru înmânarea de cadouri și corespondență expediată de cetățeni
britanici pentru cetățeni români, expoziția de cărți și ziare românești din
Londra, materiale de propagandă, solicitarea de obiecte de artă populară
de către curatorul Muzeului Horniman.
1954 engleză
279 217/1954/Anglia ianuarie- 76 27
Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind solicitarea
cetățeanului John Reid de a-și continua studiile în România, trimiterea de
traduceri din literatura română, invitarea unor scriitori englezi în România,
invitarea unor studenți englezi în tabăra internațională.
Scrisoarea cânterețului Auberey Pankey prin care solicită aprobări pentru
concerte în România.
Note privind solicitările lui WW Gottlieb, J. Finlay Dick și Emily
Andersonde de materiale despre primul război mondial, despre stilul
arhitectonic și fotografii ale Poștei Centrale și respectiv copii ale unor
eventuale scrisori ale lui Ludwig Beetoven.
decembrie 1954
280 217/1954/Anglia februarie - mai 116 27
Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind următoarele
probleme: solicitarea Asociației de Prietenie Britano-Române pentru
invitarea în România a echipei de natație a Scoției și a celei de rugby din
Swansea, conferința pianistului L. Cassini, prezentarea filmului ”One
Great Vision”, materialele despre România trimise unui director de şcoală
din Ceylon, expoziția de artă populară, întrevederea lui R. Vianu cu
Desmond Buckle, activist comunist.
Scrisoarea secretarului Partidului Muncitoresc Progresist din Canada prin
care solictă ca doi membri de partid să viziteze România.
Fișe bibliografice ale unor muzicieni români,
1954
281 217/1954/Anglia Note, rapoarte privind relațiile culturale dintre România și Anglia iulie - 187 27 limba română și
(organizarea expoziției de artă populară românească, publicațiile, cărțile în
care se regăsesc informații despre România, liste cu oameni de cultură
englezi ce pot fi popularizaţi în România, Festivalul Filmului de la
Edinburgh, concertul de muzică românească, organizarea de excursii
pentru muncitorii englezi în România). octombrie 1954 engleză
282 220/1954/Anglia februarie - 91 27 Limba română și
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Legația Angliei la
București prin care se solicită răspuns la notele verbale trimise de
Ministerul de Externe al Angliei în perioada 1948-1954, informații despre
bunurile societăților engleze în România, respectarea drepturilor omului,
prevederile Tratatului de Pace, fondurile României blocate în Anglia,
arestarea unor funcționari români ai Legației Angliei.
decembrie 1954 engleză
283 221/954/Anglia Note, adrese privind solicitarea Legației Angliei la București de a vinde un ianuarie - 20 27
autoturism în România, trimiterea unor lucrări științifice, invitația făcută
de lordul Boyd-Orr pentru o delegație a ministrului comerțului exterior,
interpelarea unui deputat englez referitoare la negocierea unui acord
comercial Anglia-România.
Extrase din articole de presă privind acordul comercial dintre Polonia și
Anglia. decembrie 1954
284 613/1954/Anglia Pașaportul ziaristului indian OM Prakash Arya și adresa prin care se noiembrie 1954 2 27
comunică plata pentru preschimbarea pașaportului.
285 31/1954/Anglia Corespondență privind solicitările deputatului englez Walter Fletcher noiembrie 1954 8 27
pentru plata zilelor petrecute într-un lagar din Anglia de către cetăţeanul
român, Stwmbulich Martin.
286 41/1954/Anglia Corespondența cu Legația Angliei la Bucuresti privind dispariția sau ianuarie 1954 8 27
arestarea unor angajați români ai Legației în perioada decembrie 1953 -
februarie 1954.
287 41/1954/Anglia Corespondenţa Legației cu Ministerul Afacerilor Externe privind februarie - 15 27
acordarea de vize pentru cetățeni englezi.
Scrisoarea unui cetațean englez prin care solicită stabilirea pentru un an in
România. noiembrie 1954
288 92/1954/Anglia Notă informativă, însoţită de un extras din jurnalul de bord şi o adresă a martie1954 5 27
conducerii vasului, privind situaţia vasului românesc Plehanov, acostat în
portul Londrei în perioada 24 - 30 ianuarie 1954, în legătura cu
neprezentarea la ora de imbarcare a 9 membri ai echipajului și la
întârzierea plecării vasului.
289 00/1955/Anglia ianuarie - 22 28 limba română si
Corespondență privind rechemarea în țară a colonelului Frunză Vasile;
Note privind achiziționarea de către Ministerul Afacerilor Externe a patru
lingophoane și trei magnetofoane pentru a fi folosite la cursurile de limbă
franceză si engleză;
Notă privind îmbunătățirea programului curierilor români care fac legătura
între România și Anglia.
decembrie 1955 engleză
290 10/1955/Anglia octombrie - 58 28 limba română si
Raportul privind recepția de la 23 august 1955 dată de Legația română la
Londra cu prilejul celei de a 11-a aniversare a eliberării României.
decembrie 1955 engleză
291 20/1955/Anglia ianuarie - 171 28 limba română si
Note, informări privind acțiunile economice, politice și culturale în curs de
rezolvare, decembrie 1954 - decembrie 1955;
Note verbale cu privire la trimiterea unei delegații române la Londra
pentru încheierea unui acord comercial, precum și rezolvarea pretențiilor
financiare britanice;
Rapoarte privind relațiile diplomatico -politice în perioada decembrie
1954 - martie 1955;
Notă privind probleme politico - diplomatice între România și Anglia
asupra cărora nu s-a luat o hotărâre;
Notă de informare între reprezentantul Legației britanice și reprezentantul
Legației române referitoare la situația vaccinării a 35 copii greci în
România.
noiembrie 1955 engleză
292 20/1955/Anglia aprilie - 66 28
Planul de muncă al Legației române pentru anul 1955, însoțit de
propuneri de organizare.
decembrie 1955
293 20/1955/Anglia Rapoarte privind relațiile diplomatice ale Legației române în perioada aprilie - iulie 111 28
martie - iulie 1955. 1955
294 20/1955/Anglia aprilie - iulie 47 28 limba română si
Note, propuneri și informări privind vizita în țara noastră a unor
personalități din domeniul culturii;
Rapoarte politice privind demisia lui Winston Churchill și alegerile
generale, Conferința Afro-Asiatică de la Bandung, bugetul Angliei pe anul
1955 - 1956 și cazul Bevan în Partidul Laburist;
Informare privind discuții diplomatice dintre oficiali români și cei
britanici.
Rapoarte de activitate diplomatică ale Legației române la Londra; 1955 engleză
295 20/1955/Anglia Conferința Partidului Laburist Britanic la Margate în perioada 10-14 august - 176 28 limba română si
octombrie 1955;
Notă de audiență a Legației britanice la Ministerul Afacerilor Externe,
referitoare la înlocuirea secretarului II în Legația britanică;
Propuneri privind planul de muncă al Legație române la Londra pe anul
1956.
decembrie 1955 engleză
296 200/1955/Anglia ianuarie - 30 28
Instrucțiuni către Legația română de la Londra privind informarea politică
și urmărirea articolelor din presă care fac referire la România;
Informare cu privire la publicarea în presa britanică a unui articol în care
ar fi fost condamnați la închisoare mai mulți fruntași social-democrați
români;
Planul de muncă al Legației române pe linie de presă;
septembrie
Notă privind cumpărarea a două filme care redau atacul Legației române
de la Berna;
Rapoarte privind publicarea în presa străină a unor articole politico -
economice care reflectă diferite situații din România;
Extrase din presa engleză referitoare la exercițiile aeriene '' Carte Blanche''
organizate de N.A.T.O la care iau parte 3000 de avioane din 11 țări.
1955
Cereri și transmiteri de publicații (fară anexe) primite de la oficiile
297 200/1955/Anglia consulare; februarie - 79 28 limba română si
Notă privind
Raport schimbul
privind vizita dede2 publicații
săptămâniîntre Ministerul
în țara noastră aIndustriei
ziaristuluiLemnului,
Norman
Hârtiei
Mackenzieși Celulozei și Institutul
de la publicația forestier
britanică NewalStatesman
Universități
anddin Oxford;
Nation; decembrie 1955 engleză
298 200/1955/Anglia Informare privind publicarea în editura O.N.U a unei colecții de 16 decembrie 1955 39 28 limba română si
volume a dezbaterilor Conferinței Internaționale pentru folosirea energiei
atomice care a avut loc la Geneva 1955;
Cereri și transmiteri de publicații (fară anexe) primite de la oficiile
consulare;
Notă privind vizita în România a corespondentului la Londra al
Serviciului de presă Chicago Tribune;
Cerere formulată de Camera Press din Londra cu privire la transmiterea de
fotografii ale oficialilor români pentru a putea fi publicate în presa internă
și străină.
Informare cu privire la un comunicat de presă care demască calomniile
apărute în legătură cu un număr de microfoane descoperite în fosta locație
a Ambasadei Cehoslovaciei. engleză
299 200/1955/Anglia februarie - 74 29 limba română si

Notă către Legația română cu privire la posibilitatea comercializării în


Anglia a unor discuri cu muzică populară si cultă românească;
Notă privind îmbunătățirea publicației Buletinului Asociației de Prietenie
Britano-Română în presa engleză și în presa democrată;
Cereri și transmiteri de publicații (fară anexe) primite de la oficiile
consulare;
Notă cu privire la abonarea Legației române la emisiunile Agenției Reuter;
Informare cu privire la apariția în ziarul londonez Daily Telegraph din 5
martie 1955 a unei informaţii privind transportul de petrol destinat R.P
Chineze efectuat de vasul tanc finlandez Aruba;
Informare către Asociația de Prietenie Britano-Română cu privire la
apariția în ziarul Daily Record din 23 februarie 1955 Glasgow a unui
articol care face referire la întâlnirea echipei române de rugby și echipa de
rugby din Scoția;
Note cu privire la cererea Brendei Cross de a i se pune la dispoziție filmele
pentru copii făcute în anii de după razboi, fiindu-i necesare pentru scrierea
unei cărți intitulată ,,Filmele pentru copii în Europa postbelică;
Notă cu privire la solicitarea de date suplimentare pentru publicarea unor
articole despre România în enciclopedia Europa.

decembrie 1955 engleză


300 202/1955/Anglia Informare referitoare la persoanele care au participat la dineul organizat de noiembrie 1955 16 29 limba română si
Societatea pentru Libertate Individuală din Londra în noiembrie 1955,
precum și 3 broșuri Freedom First. engleză
301 210/1955/Anglia ianuarie - 35 29 limba română si

Notă privind necesitatea trimiterii către Comandamentul suprem al


marinei militare engleze și argentiniene, descrierea și desenul diferitelor
steaguri ce se arborează pe navele comerciale, de salvare, pescărești și de
război, precum și însemnele aeronavelor civile românești;
Informare privind conținutul a două scrisori primite de Legația română la
Londra din partea Comitetului Național Executiv al Partidului Laburist
Britanic (proteste împotriva întemnițării unor socialiști în România).
Notă verbală privind alegerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar
al Comitetului de Miniștri al României, precum și numirea lui Chivu
Stoica în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri;
Corespondenţă privind obținerea unei decorații regale în locul celei
pierdute de Leon Skrzypkowski;

decembrie 1955 engleză


302 210/1955/Anglia martie 1955 31 29
Raport privind discursul ținut de Winston Churchill la Woodford, 23
noiembrie 1954, cu prilejul sărbătoririi apropiatei aniversări de 80 ani;
Note privind textele discursurilor unor fruntași ai partidului conservator,
rostite cu ocazia Conferinței Partidului Conservator Britanic care a avut
loc în perioada 7-9 octombrie 1954, la Blackpoo, unde au participat
aproximativ 4100 de reprezentanți ai organizațiilor locale.
Note cu privire la aprobarea expedierii prin curier a unor plicuri
303 211/1955/Anglia ianuarie - 28 29
diplomatice la Biroul atașatului militar de pe lângă Legația română la
Londra;
Informare privind numirea colonelului Mihai V. Gavrilovici în funcția de
atașat militar al României la Londra (date personale, acordare de viză);
decembrie 1955
304 212/1955/Anglia martie - 31 29
Notă privind materialele trimise de către Ministerul Finanțelor pentru
Comisia guvernamentală R.P.R. la Londra;
Notă informativă cu privire la comercianții englezi care au vizitat R.P.R.;
Rapoarte și note verbale privind problemele economice între R.P.R. și
Anglia;
Extras din raportul diplomatic al Legației R.P.R. la Londra.
decembrie 1955
305 212/1955/Anglia Informare cu privire la apariția în presa engleză a două articole care fac aprilie - 34 29 limba română si
referire la tratativele comerciale între Anglia si România;
Borderouri și opisuri cuprinzând materiale trimise de Ministerul
Finanțelor către Comisia guvernamentală română de la Londra;
Notă privind apariția în ziarul englez Daily Worker a informaţiei privind
posibilitatea sosirii unei delegații de la fabrica Cosmo la misiunea
diplomatică română la Londra;
decembrie 1955 engleză
306 213/1955/Anglia Notă privind fondurile misiunilor diplomatice blocate în Anglia în anii martie 1955 - 18 29 limba română si
1947-1948;
Corespondență între Legația română la Londra si Ministerul Finanțelor
privind diferite situații financiare;
Note si liste privind acțiunile românești la Banca Angliei; ianuarie 1956 engleză
307 214/1955/Anglia Note verbale și telegrame privind existența în R.P.R. a unui testament sau iulie - august 8 29 limba română si
a unor moștenitori ai defunctului Emanuel Trahtman. 1955 engleză
308 216/1955/Anglia Raport cu privire la achiziționarea din Anglia și trimiterea în R.P.R. a unor februarie - 15 29 limba română si
culturi de microbi, acestea fiind necesare la prepararea vaccinurilor și a
serurilor la Institutul Dr. I. Cantacuzino. decembrie 1955 engleză
309 216/1955/Anglia Rapoarte și note privind relațiile diplomatice ale Legației române la martie- 23 30 limba română si
217/1955/Anglia Londra în perioada octombrie 1954-iulie 1955;
Notă cu privire la relatiile culturale între R.P.R. și Anglia. decembrie 1955 engleză
310 217/1955/Anglia Note privind turneul de concerte în R.P.R. al unui grup de muzicieni ianuarie - 62 30
englezi;
Note și informări privind relațiile culturale între R.P.R și Anglia. august 1955
311 217/1955/Anglia ianuarie - 64 30 limba română si
Note și informări privind relaţile culturale între R.P.R. și Anglia:
propuneri privind schimbul delegațiilor române si engleze din rândul
profesorilor și studenților prin organizația World University Service
(conține două broșuri), organizarea la Universitatea Cambridge a unor
cursuri de vară (conține șase broșuri), organizarea unei excursii în R.P.R.
de către agenția de turism Progresive Tours (conține 2 broșuri), invitarea
echipei române de tenis de masă la un turneu în Anglia;
Scrisoare de mulțumire a ziaristului englez Norman Mackenzie cu prilejul
vizitei în R.P.R.;
Informații privind reacţiile cititorilor englezi la articolul calomnios scris
de ziaristul englez Norman Mackenzie în revista The New Statesman and
Nation.
Note și informări privind relațiile culturale și organizarea de expoziții între decembrie 1955 engleză
312 217/1955/Anglia R.P.R și Anglia; septembrie - 142 30 limba română si
Rapoartele culturale ale Legației române la Londra în perioada septembrie
-octombrie 1955;
Propuneri privind acțiunile culturale pe anul 1956. decembrie 1955 franceză
313 220/1955/Anglia Note ale Legației engleze privind recapitularea adreselor trimise ianuarie - 57 30 limba română si
Ministerului Afacerilor Externe, insistând asupra punctelor esențiale la
care nu au primit răspuns la diferite categorii de probleme;
Informare privind manifestul către toate guvernele în vederea revizuirii
Chartei Națiunilor Unite, acesta fiind semnat de deputatul Clement
Davies. octombrie 1955 engleză
314 23/1955/Anglia iulie - 50 30 limba română si
Raportul delegației române la Londra privind tratativele financiare și
comerciale din perioada februarie-iunie 1955;
Note privind acordul comercial și rezolvarea problemelor financiare între septembrie
România și Anglia;
Rezumatul negocierilor comerciale și financiare între România și Anglia.
1955 engleză
315 30/1955/Anglia Rapoarte de activitate consulară pe 1954 - 1955, precum și situația martie - iulie 21 30
pașapoartelor diplomatice aparținând personalului Legației române la
Londra. 1955
316 31/1955/Anglia Scrisoare către Ministerul Afacerilor Externe trimisă de Frieda Zisman aprilie 1955 2 30
privind dreptul de emigrare în Israel.
317 32/1955/Anglia Corespondență privind convorbiri între oficiali din cadrul Ministerului aprilie - 132 30 limba română si
Afacerilor Externe din România și Ministerul Afacerilor Externe din
Anglia care fac referire la acordarea și prelungirea vizelor diplomaților
celor două țări. decembrie 1955 engleză
318 41/1955/Anglia Cerere de urgentare obținere viză pentru copilul a doi membri ai Legației aprilie 1955 2 30 limba română si
române la Londra. engleză
319 613/1955/Anglia februarie - 8 30
Lista cuprinzând denumirea funcțiilor diplomatice și administrative după
noul nomenclator;
Notă privind situația financiară a Legației române la Londra și extrasul din
planul de muncă pentru probleme contabile;
Notă cu privire la vizita făcută de reprezentantul Legației române la
Londra, prim secretarului Legației R.P.Ungare, precum și discuția purtată
pe tema condițiilor de locuit și salarizarea diplomaților unguri la Londra.
octombrie1955
320 00/1956/Anglia Scrisoarea preşedintelui Comitetului Central al muncitorilor metalurgişti ianuarie 1956 8 31 limba română și
şi de mecanică din R.P.R., Martin Kovacs, transmisă Asociaţiei de
Prietenie Anglo-Română cu referire la restabilirea unităţii sindicale
internaţionale (conţine şi plic cu felicitare). engleză
321 20/1956/Anglia ianuarie-martie 57 31 limba română și
Raport de activitate diplomatică al Legației R.P.R. la Londra: întălniri cu
ziariști și diplomați arabi, afgani, libanezi, britanici, francezi etc.;
aniversări ale unor zile naționale, alegerile din Grecia; cocktail-uri de
presă (mențiuni despre o posibilă vizită a lui Gamal Abdul Naser în
România și vizita lui Robert Anthony Eden în S.U.A.).
Corespondență privind planul de relații culturale pentru anul 1956, între
invitați: dirijorii Muir Mathieson, George Weldon, Roy Jenkins, primari
din Anglia, scriitori etc.; cocktail de presă; colaborarea bilaterală în
domeniul cercetărilor forestiere.
1956 engleză
322 20/1956/Anglia ianuarie-mai 104 31 limba română și
Note verbale referitoare la existenţa unor avocați rezidenţi în Anglia,
cetățeni români sau britanici care să cunoască legislația R.P.R., regimul
restrictiv al deplasărilor diplomaților români pe teritoriul Angliei.
Rapoarte de activitate diplomatică desfășurată de Legația României la
Londra cu privire la: întâlniri cu ambasadorul URSS; războiul arabo-
palestinian, problema Sudanului; un cocktail de presă organizat și
participarea a peste 200 de invitați - între problemele discutate se remarcă
alegerile din Franța, vizita primului-ministru britanic, Robert Anthony
Eden în S.U.A., Criza Suezului etc.
Note de informare referitoare la "probleme de relații" ce au intervenit
între MAE și Legația Marii Britanii la București: primiri în audiență,
tratativele comerciale şi financiare româno-engleze, acordarea de vize de
intrare și ieșire din România (cazul "Sarry"), incidentul diplomatic al
grupului căpitanului John S. Kennedy, aniversări culturale, accidente de
automobil, prezentarea, scrisorilor de acreditare la București de către
diplomatul Alan Alves Dudley.
Instrucțiuni cu privire la întocmirea rapoartelor și informarea M.A.E. de
către oficii.
1956 engleză
323 20/1956/Anglia Notă de informare privind activitatea în domeniul energiei atomice ianuarie- 119 31 limba română și
coordonată de Comitetul Energiei Atomice din Anglia.
Rapoarte în legătură cu: poziția Angliei la Conferinţa de la Geneva a
Miniștrilor de Externe din 1955, bugetul de toamnă a lui " Butler".
Corespondenţa Legaţiei României la Londra cu Ministerul de Externe al
Angliei relativă la prezentarea de scrisori de acreditare și primirea lui
Nicolae Korcinschi, ministrul României la Londra în audienţă la regina
Angliei şi protocolul uzitat (fostul ministru la Londra, Pavel Babuci);
plecări în ţară ale unor diplomaţi români; noi membri ai corpului
diplomatic la Londra, acordări de vize; facilități la cumpararea de produse
alimentare.
Corespondenţă referitoare la relaţiile ştiinţifice dintre Academia R.P.R. şi
Academia Britanică (Royal Society), schimburi de vizite şi lucrări
ştiinţifice (este amintit Traian Săvulescu și președintele Royal Society, Sir
Cyril Hinshelwood).
Notă şi articol de ziar privind relaţiile tensionate dintre Grecia şi Anglia ca
urmare a conflictului din Cipru; relațiile economice româno - grecești.
Note verbale în legătură cu activităţile culturale româneşti desfăşurate la
Londra: aniversare George Enescu, centenarul Moses Gaster; reluarea
activităţii centrului P.E.N. românesc (Poets Essayists Novelist) - este
amintită o scrisoare a lui Victor Eftimiu, fost președinte al P.E.N. din
București; expoziție de obiecte populare româneşti. decembrie 1956 engleză
324 20/1956/Anglia februarie-mai 112 31 limba română și
Rapoarte de activitate diplomatică ale Legației R.P.R. la Londra:
participări la recepții și dinee; întălniri și discuții cu diplomați și ziariști
străini cu referire la schimbul de vizite parlamentare Romania - Anglia
(menționaţi deputaţii Marcus Lipton, Wavell Wakefield), atacul asupra
Legației României la Berna (februarie1955) și procesul intentat românilor,
situația din Orientul Mijlociu și din Sudan, vizita lui Nikita Sergheevici
Hrușciov, secretar general al P.C.U.S. la Londra, situația grupurilor de
"refugiați" din U.R.S.S., relațiile cu Islanda, acordul comercial româno-
englez; vizite la misiuni diplomatice, la ambasada U.R.S.S.; note despre
folcloriştii Constantin Brailoiu şi Allan Lomax etc. (conţine şi plic cu
invitaţii la expoziţia de carte a Librăriei Collet's).
1956 engleză
325 20/1956/Anglia aprilie - august 87 31 limba română și
Rapoarte de activitate diplomatică ale Legației R.P.R. la Londra:
participări la recepții și dinee; întălniri și discuții cu diplomați și ziariști
străini cu referire la relațiile ruso-britanice, situația economică și politică
din Egipt, problematica "denunțării lui Stalin", situația din Orientul
Mijlociu, activități culturale bilaterale, posibila colaborare cu B.B.C.-ul
etc.; vizite la întreprinderi industriale din Anglia și de prezentare la șefi de
misiuni diplomatice ale Norvegiei, Islandei, Chinei, U.R.S.S.-ului,
Bulgariei etc.; acreditarea ministrului R.P.R. în Islanda (scurt istoric al
relațiilor bilaterale).
Programul desfășurarii Conferinței Societății Naționale a Îngrijitoarelor de
Copii.
Raport politic referitor la situația din Anglia, activitatea laburiștilor si
conservatorilor, bugetul Marii Britanii pe anul 1956 -1957.
1956 engleză
326 20/1956/Anglia aprilie- 47 31
Plan şi raport de activitaţi culturale, economice, ştiinţifice şi politice ale
Legaţiei R.P.R. la Londra; istoric al relaţiilor româno-engleze.
Raport privind poziţia Angliei faţă de evenimentele din Ungaria din 1955.
decembrie 1956
327 20/1956/Anglia iunie- 195 31 limba română și
Note verbale privind activitățile Institutului Român pentru Relațiile
Culturale cu Străinătatea: invitarea de personalități (romancierul John St.
John, dirijorul Constantin Silvestri), schimb de publicații, manifestări
culturale (amintiți: Horia Hulubei, scriitorul Graham Green), festivalul de
la Edinburgh; listă de cetățeni britanici, membrii de onoare ai Academiei
R.P.R.
Rapoarte și planuri de activitate diplomatică.
Rapoarte diplomatice despre Barbu A. Călinescu, fiul lui Armand
Călinescu; recepția organizată la Londra cu prilejul zilei de 23 August;
vizite la ambasadori acreditați la Londra.
Notă verbală cu referire la corespondența adresată Ministerului Afacerilor
Străine britanic, dar la care nu s-a primit răspuns (este amintită o scrisoare
adresată de Sir Winston Churchill lui Gheorghe Gheorghiu Dej) și note cu
privire la Tratatul de Pace cu România.
decembrie 1956 engleză
328 20/1956/Anglia Stenogramă de audiență și note în legătură cu solicitările diplomaţiei septembrie- 18 31 limba română și
britanice adresate României pentru eliberarea din închisoare a lui Liviu
Nasta, jurnalist "Jurnalul de Dimineaţă ", condamnat la 25 de ani de
închisoare; se acordă viză de ieşire din ţară soţiei acestuia; cu referiri şi la
cazurile " Sarry şi Ghika" (1957, 1959). octombrie 1956 engleză
329 20/1956/Anglia noiembrie - 111 32 limba română și
Raport de relații diplomatice desfașurate de Legația R.P.R la Londra:
întălniri cu ambasadori, ziariști și politicieni britanici.
Rapoarte privind Conferinţa Partidului Conservator de la Landudno
(octombrie 1956), Conferinţa Partidului Laburist de la Blackpool din
octombrie 1956.
Documentare diplomatică a ambasadorului Nicolae Korcinschi în legătura
cu: evenimentele din Ungaria din octombrie 1956, criza Canalului Suez,
situația din Siria, Irak etc.
Notă despre vizita ministrului Filip Ghelț și a lui Alexandru Graur la
Londra.
decembrie 1956 engleză
330 200/1956/Anglia ianuarie-aprilie 194 32 limba româna, engleză
Corespondență, telegrame privind solicitări, transmiteri și schimb de
publicații, difuzarea de filme românești prin intermediul firmei Mac Finn,
lista Biroului politic al Partidului Progresist Muncitoresc din Canada,
vizita ministrului Pavel Babuci la Primăria Tottenham, cupuri din presa
engleză, vize de intrare în România pentru ziariști străini și propunei de
vizite pentru ziariști britanici, vizita delegației comerciale românești la
Londra; liste privind componența Academiei R.P.R., filiale și institute de
cercetare, rapoarte și cockteil-uri de presă etc.
1956 și germană
331 200/1956/Anglia ianuarie- 109 32 limba română şi
Corespondență privind solicitări, transmiteri și schimb de publicații (ziare,
reviste, cărți), istoric al Angliei și Irlandei de Nord, lansarea de vizite în
România pentru ziariști de la "Financial Times", "Daily Herald" și "Daily
Mirror, rapoarte de presă cu referire la Asociația de prietenie româno-
britanică, organizarea unui important cockteil de presă în ianurie 1956 etc.
noiembrie 1956 engleză
332 200/1956/Anglia Corespondență privind transmiteri și schimb de publicații (cărți, ziare, ianuarie- 99 32 limba română şi
reviste), cu referiri la: jocul de rugby, traducerea și publicarea în Anglia a
lucrării " La Republique Populaire Roumaine", desfășurarea Congresului
P.E.N. (Poets Essayists Novelist) de la Londra din iulie 1956, listă de
cărți cumpărate pentru Institutul de Istorie al Academiei R.P.R., posibila
vizită în România a scriitoarei Naomi Mitchinson și a ziaristului Derek
Kartun etc. noiembrie 1956 engleză
333 200/1956/Anglia ianuarie- 136 32
Corespondență privind solicitări de abonamente la reviste, transmiteri și
schimb de publicații: ziare, broșuri, buletine științifice, publicații ale
guvernului englez, colecții de documente, buletine diplomatice etc.
Raport asupra vizitei cineastului și operatorului de film Leonard W.
Dudley în România; scenariul filmului difuzat la televiziunea engleză și
programul filmărilor din România.
Scrisoarea profesorului britanic E.D. Tappe în legatură cu schimbul de
publicații cu Biblioteca Academiei R.P.R. (copie).
decembrie 1956
334 200/1956/Anglia Buletine ale Agenției Naționale de Presa AGERPRES cuprinzând texte ianuarie- 171 32
ale emisiunilor de radio difuzate de "Radio Londra", referitoare la situația
politică internațională și interna din Marea Britanie, Unirea Principatelor
Române, George Enescu, Alexandru Proca, Gheorghe Apostol etc.;
alegerile din R.P.R. pentru sfaturile populare, vizita lui Nikita Sergheevici
Hrușciov și a lui Nicolai Alexandrovici Bulganin la Londra, vizita lui
Iosip Broz Titto în U.R.S.S. și România etc. decembrie 1956
335 200/1956/Anglia mai-decembrie 158 33 limba română şi
Corespondență privind solicitări, transmiteri și schimb de publicații (ziare,
reviste, cărți), activitatea delegației comerciale românești la Londra, vizita
delegației Crucii Roșii a R.P.R. la Londra, invitarea în România a
scriitoarei Edith Black, meciul de rugbi al echipei României în Anglia,
comentarii pe marginea procesului de la Berna, spațiul de tipărire a datelor
despre George Enescu în enciclopedia "Lumea Muzicii"; scrisoarea
directorului general al Agenției Reuter, Christopher Chancellor, informații
de presă, editarea Buletinului Asociației de prietenie Anglo-Română etc.
1956 engleză
336 202/1956/Anglia Adresă transmisă de ministrul N. Korcinschi către MAE referitoare la iulie 1956 1 33
formarea unui comitet democratic liber român de fugarii în Anglia.
337 210/1956/Anglia Corespondență și materiale de documentare necesare tratativelor mai-iunie1956 34 33 limba română şi
comerciale româno-engleze, legislația americană privind sechestrarea
fondurilor românești blocate în S.U.A., pierderea și recunoașterea
cetățeniei române, legislația naționalizărilor din Românaia, convenții și
acorduri antebelice etc. engleză
338 212/1956/Anglia Corespondență între Legația RPR la Londra și Direcția Economică din ianuarie 1956- 4 33 limba română, engleză
cadrul MAE referitoare la solicitările societățiilor Gerard Commercial
Company, Hackbridge Cable Co. Ltd. de a consolida relații comerciale cu
RPR, organizarea de expoziții cu caracter economic, transmiterea unor
tăieturi din ziare referitoare la plata cupoanelor acțiunilor "Phoenix"
naționalizate, discutarea problemei relațiilor comerciale între RPR și
Anglia. iunie 1957
339 212/1956/Anglia Corespondenţă privind posibilele colaborări în domeniul creşterii februarie 1956 13 33 limba română şi
animalelor de rasă; scrisori ale deputatului conservator, sir Wavell
Wakefield. engleză
340 212/1956/Anglia Raport întocmit de Comisia Financiară din delegația RPR la Londra august 1956 50 33 conține documente
referitor la desfășurarea tratativelor de la Londra din perioada iulie-august strict secret de
1956. importanță deosebită
341 213/1956/Anglia februarie- 23 33 limba română și
Corespondenţă cu Banca Angliei și deconturi referitoare la tragerea la sorţi
a unor obligaţiuni româneşti, pretențiile Angliei față de arieratele
românești.
Adresă transmisă de Ministerul de Finanțe către MAE referitoare la
solicitarea, prin Legația RPR la Londra, a rezultatului recensământului
titlurilor de rentă română externă aflate în circulație pe piața engleză.
decembrie 1956 engleză
342 214/1956/Anglia ianuarie-aprilie 36 33 limba română și
Note verbale cu referire la faptul că Ministerul Afacerilor Străine britanic
doreşte răspuns la cererile cetăţenilor britanici adresate direct României
engleză;
potrivit art. 2 al Tratatului de Pace, în legătură cu bunuri situate în
bunuri românești
România, naționalizarea imobilelor în baza Decretului nr. 92 din 1950;
proiect de răspuns la această chestiune. 1956
343 215/1956/Anglia martie 1956 4 33 limba română, engleză
Corespondență între Direcția III Relații și Locțiitorul Ministrului Poștelor
și Telecomunicațiilor referitoare la solicitarea Legației Angliei la
București a regulamentului privind admiterea în RPR a pachetelor trimise
prin poștă de către diferiți cetățeni străini.
Adresă transmisă de Legația RPR la Londra către MAE referitoare la
înaintarea unei copii a scrisorii emise de "Department of Scientific and
Industrial Research, Fluid Meckanics Division, Mechanical Engineering"
din Glasgow prin care se solicită adresa autorității care poate furniza
informații despre lungimea tunelelor din RPR.
344 216/1956/Anglia Corespondență în legătură cu Congresul Sanitar de la Blackpool; schimbul februarie- 20 33 limba română și
și degradarea unor tulpini de bacili tifici (menţionat academicianul Mihai
Ciucă), protecția animalelor în România.
Notă verbală privind efectuarea unei misiuni veterinare în România și
restricţiile la importul de carne din România. noiembrie 1956 engleză
345 216/1956/Anglia Corespondență între MAE, Legația RPR la Londra și Crucea Roșie iulie 1956 5 33
referitoare la schimbul de vizite între delegațiile Crucii Roșii a RPR și a
Angliei.
346 217/1956/Anglia ianuarie- 277 33 limba română, engleză
Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la schimb
de vizite între RPR și Anglia cu scop cultural, solicitare de materiale
informative în vederea elaborării de lucrări, pentru popularizarea imaginii
RPR în Anglia și organizare de expoziții, concerte.
decembrie 1956
347 217/1956/Anglia ianuarie- 291 34 limba română, engleză
Desfășurarea turneului echipei de tenis de masă a RPR în Anglia, oferirea
unor informații despre activitatea culturală a Legației RPR la Londra, a
Asociației de Prietenie Britano-Română în perioada noiembrie 1955-
ianuarie 1956.
Transmiterea de invitații unor personalități engleze (scriitori, savanți,
ziariști, profesori, graficieni), dar și studenți de a vizita RPR cu scop
cultural și stabilirea de relații de colaborare între instituții românești și
engleze.
Scrisoare trimisă de deputatul Wawel Wakefield referitoare la întălnirea
avută cu Arhiepiscopul de Canterbury în care s-a discutat reînnoirea
relațiilor dintre Biserica Anglicană și Biserica Românească.
Transmiterea propunerilor de acțiuni culturale pe anul 1957 de către
Legația RPR la Londra.
decembrie 1956
348 220/1956/Anglia ianuarie- 63 34 limba română și
Corespondență privind plecarea lui Maurice Harold Macmillan din fruntea
Ministerului de Externe al Marii Britanii, vizită la ambasadorul U.R.S.S.
la Londra, G. Malik, încheierea misiunii la Londra a lui Pavel Babuci,
prezentarea scrisorilor de acreditare la Londra de către noul ministru
plenipotențiar al României, Nicolae Korcinschi și scrisori de răspuns ale
diferiților ambasadori la Londra, scrisoarea reginei Elisabeta a II-a
adresată Prezidiului Marii Adunări Naționale (copie); patru fotografii
reprezentandu-i pe Nicolae Korcinschi și pe soția acestuia la data
prezentării scrisorilor de acreditare.
Notă privitoare la rechemarea în țară a ministrului plenipotențiar la
Londra, Pavel Babuci.
Aide memoire în legatură cu un incident ce a dus la arestarea atașatului
britanic militar al aviației, capitanul John S. Kennedy, pe drumul dintre
Caransebeş și Timişoara.
decembrie 1956 engleză
349 220/1956/Anglia Corespondență între MAE și Secția Externă a CC al PMR, Legația RPR la iulie 1956- 113 34 limba română, engleză
Londra privind lansarea unor invitații către diverși primari din Anglia de a
vizita RPR, transmiterea planului cu activitățile ce se vor desfășura prin
aceste vizite, precum și comunicarea impresiilor primarilor în urma
vizitelor. decembrie 1958
350 241/1956/Anglia ianuarie 1956- 13 34 limba engleză
Note verbale ale Legației Angliei la București transmise către MAE
referitoare la semnalarea unor schimbări legislative cu impact internațional
(depunerea instrumentelor de acceptanță de către guvernele RP Bulgar,
Finlanda, Tunisia, Sudan a constituției Organizației Educaționale,
Științifice și Culturale a Națiunilor Unite, în Arhiva Foreign Office din
Londra, solicitarea unui răspuns în problema acceptării de către Guvernul
RPR a Convenției Internaționale referitoare la Respectarea Liniilor de
Încărcare, semnarea protocolului la 15 decembrie 1956 pus în discuție de
mai multe țări cu ocazia Conferinței Zahărului Națiunilor Unite, aderarea
la funcția de membru a Ghanei și a Federației Malaya pentru Uniunea
Poștei Universale).
octombrie 1957
351 30/1956/Anglia august- 17 34
Raport anual de activitate al Secției Consulare - vize de intrare și ieșire din
țară.
octombrie 1956
352 41/1956/Anglia martie- 9 34
Note de audiență privind acordarea de vize de ieșire din România pentru
unii cetațeni britanici; vize de tranzit.
Corespondență între MAI și MAE referitoare la eliberarea Silviei Placa,
fostă funcționară la Legația SUA la București și trimiterea ei în Anglia.
noiembrie 1956
353 59/1956/Anglia Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la aprilie 1956 3 34
restituirea unor scrisori, aparținând lui Max Goldstein, de către P. Babuci
(copiile scrisorilor erau destinate CC al PMR).
354 614/1956/Anglia Adresă transmisă de Legația RPR la Londra către MAE referitoare la iunie 1956 1 34
solicitarea mutării sediului legației în aceeași clădire cu Agenția
Comercială din Cadogan.
355 00/1957/Anglia aprilie - august 7 35 Adresele nu sunt
Adrese prin care se înaintează textele unor emisiuni BBC și Europa
însoțite de
Liberă, discursul unui parlamentar englez etc.
1957 documentele anexe
356 20/1957/Anglia Corespondența Legației Angliei cu Ministerul de Externe privind notele ianuarie - 51 35 limba română şi
verbale la care Legația nu a primit răspuns (referitoare la relațiile
comerciale, aplicarea unor prevederi din Tratatul de Pace, probleme
juridice şi de proprietate). decembrie 1957 engleză
357 20/1957/Anglia Note, rapoarte privind întâlnirile cu dipolmații acreditați la Londra, stadiul februarie - mai 93 35
relațiilor dintre România, Anglia şi Piața Comună, tratativele economico-
financiare, activitatea Grupului Englez al Uniunii Interparlamentare,
mișcarea cooperatistă din Anglia. 1957
358 20/1957/Anglia Rapoarte informative privind situația economiei engleze, evenimentele februarie - 139 35
culturale desfăşurate în Londra, demostrațiile antiguvernamentale,
discuțiile purtate cu diverși diplomați, regimul deplasărilor membrilor
Legației, vizita rabinulu Moses Rosen în Anglia. Notă privind pe
Frederick Hoyer Miller, fost comisar britanic în Germania. Referat privind
emigrația română din Anglia. august 1957
359 20/1957/Anglia februarie - 82 35
Copia corespondenței Legației României cu Ministerul de Externe al
Angliei privind incidentele produse de diplomați români, sosirea la post a
unor diplomați români, audiența delegației Congresului Mondial Evreesc
la Şeful Legaţiei României la Londra, economia Angliei.
Raport privind vizita de răspuns a ambasadorului Paul Grey.
decmebrie 1957
360 20/1957/Anglia Rapoarte lunare privind activitatea diplomatică, evenimentele politice, mai - iunie 1957 160 35
discuțiile purtate cu diplomații, oamenii politici și ziariști britanici, situația
politică și economică a Angliei.
361 20/1957/Anglia iulie - 8 35
Note de audiență în care se relatează intervențiile diplomațiilor englezi
pentru acordarea de vize pentru foști cetățeni români sau cetățeni britanici
care aveau rude în România, sistemul de acordare a vizelor pentru Canada.
decembrie 1957
362 20/1957/Anglia Note informative privind covorbirile cu ziariști și diplomați referitoare la august - 98 35 limba română şi
relațile comerciale, situația economico-socială din Anglia şi impresiile lor
despre România.
Rapoarte lunare, trimestriale privind evoluția situației politice, economice
și sociale din Anglia, relațiile dintre România și Anglia.
Listă cu personele care au acceptat să participe la recepția de la 23 August
organizată de Legaţia României. decembrie 1957 engleză
363 200/1957/Anglia ianuarie- 166 35 limba română şi
Referate, note, adrese prin care se solicită filme şi materiale de
popularizare a realizărilor României, publicații și fotografii pentru
savantul român Gogu Constantinescu, activitatea Asociației de Prietenie
Româno-Britanică, abonarea la revista ”The Chronicale of the United
Nations Activitties”, vize pentru ziariștii: Eric Bourne, Rhodl Anthony,
Sherman George şi criticul teatral, Ossia Trilling.
Note privind articolele din presa britanică despre concertele susținute de
Constantin Silvestru.
Notă privind audiența reporterului Anthony John Cavendish la Ministerul
Afacerilor Externe.
octombrie 1957 engleză
364 200/1957/Anglia ianuarie - 183 36 limba română şi
Note, telegrame, adrese, rapoarte prin care se comunică titlurile articolelor
despre România publicate în presa britanică, solicitările de informații
privind obiectivele turistice din România, filmele documentare românești,
echipele de rugby din România, fabricarea porțelanului de sticlă, vize
pentru ziariști, plata unei despăgubiri văduvei șoferului mort în tipul
atacului asupra Legației din Berna, suspiciunea autorităţilor engleze că
personalul auxiliar al Legației îndeplinea activități de spionaj, moartea în
închisoare a unei foste angajate a Legației Angliei la București, Eleonora
Bunea, vizita rabinului Mosen Rosen, organizarea unei expoziții de artă
plastică românească etc.
Apelul lui Clement Davies, președintele World Association of
Parlimentarians for World Government către miniștrii de externe.
Listă cu publicațiile britanice trimise de Legație unor instituții din
România. Copie a revistei "Parliamentary Profils".
decembrie 1957 engleză
365 200/1957/Anglia Adrese prin care se înaintează publicații britanice, cărți, materiale ianuarie 202 36 nu sunt anexele
documentare solicitate de diferite instituții românești. Adresele nu sunt -decembrie
însoțite de publicații. 1957
366 200/1957/Anglia Rapoarte ale Şefului Legaţiei privind activitatea pe linia popularizării februarie - 60 36
României în presa britanică, recomandări privind subiectele ce pot fi
abordate de autorii articolelor, necesitatea de a publica un Buletin
Diplomatic.
Notă prin care se solicită plată ziariștilor britanici care au publicat în ziare
și reviste românești. octombrie 1957
367 200/1957/AngliaB Buletine informative ale Agerpres privind emisiunile Radio Londra despre aprilie - august 191 36
situația politică, economică, socială, religioasă și culturală din România,
nerespectarea drepturilor omului în România, abuzurile asupra populației,
articole din presa scrisă, comentariile unor emigranți români, scrisoarea lui
Ion Rațiu publicată în ziarul Times și interviul acestuia de la postul de
radio, comentarii pe baza unor documente ale Partidului Muncitoresc
Român. 1957
368 200/1957/Anglia Buletin Informativ al Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor privind mai 1957 37 36 limba română şi
articole din presa britanică despre situația evreilor din România, interviul
șefului cultului mozaic din România, Moses Rozen, vizita rabinului în
Anglia. engleză
369 200/1957/Anglia august 2 36
Adresă prin care se înaintează publicaţia "British Medical Journal", august
-septembrie
1957.
1957
370 200/1957/Anglia Anexe din Buletinul Informativ al Agerpres, în care se regăsesc traduceri august - 79 36
ale articolelor din presa britanică și emisiunile posturilor de radio despre
România, politica URSS, activitatea culturală a emigranților români,
sistemul de salarizare din România, conferința istoricului englez Allan
Hodge, scrisoarea lui Emil Cioran etc. octombrie 1957
371 200/1957/Anglia Anexe din Buletinul Informativ al Agerpres, în care se regăsesc traduceri octombrie - 85 36
ale articolelor din presa britanică și emisiunile posturilor de radio despre
România, interviurile unor emigranți români, Congresul Sindicatului
Muncitorilor din Agricultură și Silvicultură etc. noiembrie 1957
372 200/1957/Anglia Referate privind publicațiile britanice ( membri redacției, tiraj, locul 1957 35 36
apariției, acționariat, scurt istoric).
373 210/1957/Anglia februarie - 60 37 evrei
Rapoarte privind următoarele probleme: situația politică din Anglia,
activitatea organizației reprezentative a evreilor din Anglia ”The Board of
Deeputies of British Jews”, dezbaterile din cadrul celui de al 25-lea
congres al Partidului Comunist al Mării Britanii (19-22 aprilie).
Note privind scrisorile lui Roy Stone prin care solicită informații privind
legile rasiale în România și textele legilor rasiale.
Notă privind invitaţia de participare la Congresul Ghildei Femeilor
Cooperatoare din aprilie 1957 de la Leicester. Memorandum privind
privilegiile și imunitățile diplomatice în Anglia.
octombrie 1957
374 212/1957/Anglia ianuarie - 28 36
Raport referitor la schimbul de specialiști din domeniul cercetării
științifice.
Note privind organizarea unei vizite în România a unui grup de
comerciați, informații din presă privind relațiile comerciale.
Corespondență cu Ministerul Comerțului Exterior prin care se comunică
restricțiile la importul de plante din Anglia, solicitări de informații cu
caracter economic și financiar; invitația de participare la Expoziția
industrială din aprilie 1958.
noiembrie 1957
375 213/1957/Aglia Raport privind execuția bugetului Legației pe primele 10 luni ale anului februarie 1957 3 37
1956 și întocmirea corectă a actelor contabile.
376 215/1957/Anglia iunie 1957 4 37 limba română şi
Adresă prin care TAROM solicită Ministerului Afacerior Externe o
informare asupra modalității de răspuns la solicitarea de informații privind
transportul aerian în România a "Firmei Jane' s All The World".
engleză
377 216/1957/Anglia ianuarie - 37 37
Corespondența Ministerul Afacerilor Externe cu Mininisterul Sănătății și
Institutul de Seruri și Vaccinuri privind posibilitățile de tratament în
România a unui copil cu paralizie cerebrală (mama copilului dorea să se
întoarcă în România), organizarea unei sesiuni științifice româno -
britanice în domeniul neurologiei, trimiterea de preparate bacteriofage de
către institute de cercetare din Londra, participarea unei delegații române
la Congresul de Igienă de la Folkestone, invitarea unor medici britanici în
România, trimiterea unor medici români la ”Arab Hospital”.
august 1957
378 217/1957/Anglia ianuarie - aprilie 107 37
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Institutul pentru Relații
Culturale cu Străinătatea privind activitatea culturală a Legației și a
Asociației de Prietenie Româno-Britanice, stabilirea de relații cu savantul
Gogu Constantinescu, organizarea vizitei în România a unor specialiști și
oameni de cultură englezi, note cu datele biografice ale specialiștilor
britanici (programul vizitei), punerea în scenă a piesei ”O scrisoare
pierdută” de către teatrul "Unity", vizita folcloristului american Allan
Lomax, organizarea de expoziții de broderii și țesături românești.
1957
379 217/1957/Anglia Corespondeță cu Institutul Român pentru Relații cu Străinătatea și alte ianuarie - 184 37 limba română, engleză
instituții administrative centrale și culturale privind vizita unor medici
englezi în România, expoziția de desene a copiilor din Anglia de la
Leningrad, stabilirea de contacte științifice între oameni de știință români
și englezi, turneele unor trupe de artiști britanici în România și a unor
artiști români în Anglia. august 1957 şi rusă
380 217/1957/Anglia februarie - iunie 161 37
Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind următoarele
probleme: invitarea unei delegații a Bisericii Ortodoxe la Congresul
Bisericii Anglicane, restituirea scrisorilor lui Max Goldstein, concertele
lui Constantin Silvestru, vizita lui Behrens, președintele Partidului Liberal,
în România, recitalul artiștilor români Mîndru Katz și Ion Oprea,
trimiterea de ansambluri folclorice, organizarea unui schimb de grupuri de
artiști amatori, vizita în Anglia a profesorului E. Crăciun, participarea
Ansamblului CFR-Giulești la Festivalul Internațional de la Llangollen-
North Wales.
1957
381 217/1957/Anglia iunie - 60 37
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Institutul pentru Relații
Culturale cu Străinătatea privind organizarea vizitei în România a unor
specialiști și deputați englezi (note cu datele biografice ale specialiștilor
britanici, programul vizitei și întrunirile membrilor delegației).
octombrie 1957
382 217/1957/Anglia august 142 37
Corespondeță cu Ministerul Afacerilor Externe privind următoarele
probleme: vizita lui John Baird în România, posibilitatea invitării unor
ansambluri artistice engleze în România, vizita grupului de oameni de
cultură români la Festivalul de la Edinburgh, vizita unei delegații sindicale
-decembrie
și de oameni de știință englezi, realizarea unui film documentar despre
muzica românească legat de viața lui G. Enescu, turneul echipei de fotbal
a României în Anglia; indicații privind întocmirea propunerilor Legației
pentru relațiile culturale dintre România și Anglia.
1957
383 217/1957/Anglia Corespondență cu Ministerul Afacerilor Externe privind vizita în România septembrie 110 37 limba română şi
a deputatului laburist John Baird, programul în limba engleză al Radio
România, conferința româno-britanică de neurologie, turneul Ansamblului -decembrie
Giulești, concursul ”George Enescu”, articolele scrise de dr. Mac.
Gillivray. 1957 engleză
384 222/1957/Anglia Note care relatează problemele ridicate în timpul audienței secretarului mai - noiembrie 10 37 limba română şi
comercial al Angliei, L. Newman la conducerea Direcției Relații din
Minister privind relațiile comerciale dintre cele două țări şi publicațiile
comerciale românești. 1957 engleză
385 30/1957/Anglia februarie - 24 37
Rapoarte privind activitatea consulară a Legaţiei României, observațiile
Ministerului privind problema acordării vizelor, lichidarea succesiunilor
din Anglia și Canada şi istoricul emigrației române în Anglia.
aprilie 1957
386 32/1957/Anglia aprilie - 2 37
Note informative privind intervenția lui Platts Mills pentru aprobarea
plecării din România a soților Grigore și Florentina Cristide.
octombrie 1957
387 00/1958/Anglia Corespondenţă referitoare la: părărsirea postului de trimis extraordinar şi septembrie - 9 38 limba română şi
ministru plenipotenţiar în România, a lui A.A. Dudleey şi înlocuirea
acestuia cu Robert David John Scott Fox; trimiterea unei sume de bani în
contul Legaţiei Marii Britanii de la Bucureşti pentru plata drepturilor
salariale ale personalului. noiembrie 1958 engleză
388 20/1958/Anglia ianuarie - 118 38 limba română şi

Informări, note referitoare la: propaganda desfăşurată în străinătate de


oficiali britanici; depunerea de coroane de flori de către delegaţiile Marii
Britanii şi Franţei la cimitirul militar din Slobozia cu ocazia împlinirii a 40
de ani de la încheierea armistiţiului cu Germania; lista invitaţilor
ministrului britanic A.A. Dudley, la recepţia de sărbătorire a zilei
naţionale a Marii Britanii; copii ale telegramelor trimise de diverse
oficialităţi române cu ocazia acestei sărbători; denigrarea României cu
ocazia interviului dat de Lawrence Wilkinson, autorul cărţii "No fruit
more bitter" al cărei subiect l-a constituit atacul bandei de legionari
împotriva Legaţiei R.P.R. de la Berna.
Raport privind Conferinţa anuală a Partidului Laburist de la Scadborough.

noiembrie 1958 engleză


389 20/1958/Anglia ianuarie 69 38 limba română şi
Rapoarte, note privind: relaţiile economice dintre România şi Anglia;
convorbirile dintre I. Ganea şi Barbara Castle, deputat laburist, precum şi
cu B. Gorjan, prim secretar al Ambasadei Iugoslaviei; solicitări de -decembrie
informaţii periodice de la Legaţia Română din Londra referitoare la
evenimentele politic , mişcarea sindicală, probleme de politică externă.
1958 engleză
390 20/1958/Anglia Note de audientă referitoare la principalele discuţii purtate cu ianuarie - 20 38
reprezentanţii Legaţiei Marii Britanii referitoare la: acordări de vize de
ieşire din România a unor cetăţeni români şi străini.
Notă de convorbire privind plecarea definitivă a lui A. Dudley,
reprezentantul Marii Britanii în România. decembrie 1958
391 20/1958/Anglia ianuarie - 67 38
Informări lunare referitoare la relaţiile româno-engleze în domeniile:
economic, cultural şi social-politic.
decembrie 1958
392 20/1958/Anglia ianuarie 81 38 limba engleză
Note verbale întocmite de Legaţia britanică de la Bucureşti referitoare la
-decembrie
diverse aspecte economico-sociale şi politice.
1958
393 20/1958/Anglia februarie 88 38
Note verbale întocmite de Legaţia britanică de la Bucureşti referitoare la:
situaţia imobilului din strada Olteni nr. 43-48, proprietate a Ambasadei
Marii Britanii; presiuni asupra unor cetăţeni britanici pentru a solicita
cetăţenia română; urgentarea acordării de vize de ieşire unor cetăţeni -noiembrie
români care doresc să plece în Australia şi Anglia; persoane de naţionalite
britanică care intenţionează să părăsească România; arestarea unor cetăţeni
români aflaţi în serviciul Legaţiei britanice etc.
1958
394 20/1958/Anglia mai 1958 - 4 38 limba română şi
Notă a Direcției Protocolului adresată Legației R.P.R. Londra referitoare
la reglementarea import - exportului de autovehicule de către misiunile
diplomatice străine din RPR și membrii acestora: în ce condiții pot fi
importate, ce formalități se indeplinesc la inscrierea și radierea din
circulație a autovehiculelor, regimul obținerii carnetelor de conducere
(raport al Legației RPR Londra către MAE din mai 1958 in legătură cu
obținerea permiselor de conducere pentru șoferii din Legație)
ianuarie 1959 engleză
395 20/1958/Anglia Note de audienta referitoare la arestarea lui Sussman Rose, cetățean august 1958 - 23 38
român, fost cetățen englez și încercările Guvernului Regatului Unit de a o
readuce în Anglia.
Note prin care Legația Majestații Sale Britanice cere Ministerului
Afacerilor Externe, informații despre Sylvia Oldfield, fost cetăţean
britanic, devenită cetăţean român, dispărută din locuința sa. iunie 1959
396 20/1958/Anglia Corespondență între Legația R.P.R. la Londra și MAE referitoare la iulie 1958 - 111 38 limba română şi
dezvoltarea relațiilor culturale între Anglia și RPR (culegeri de poezii
engleze, piese de teatru, titluri de compoziții muzicale, propunerea
217/1958/Anglia organizării la București a expoziției realizate de Daily Worker). noiembrie 1960 engleză
397 20/1958/Anglia august 1958 - 180 39 limba română şi
Corespondență între Legația RPR Londra și MAE cu privire la dezvoltarea
relațiilor cultural-științifice prin organizarea unor evenimente atât în
R.P.R., cât şi în Anglia (participarea medicilor români și englezi la
"Society of Medicine", vizita în Anglia a medicului Ana Aslan şi a
academicienilor Iorgu Iordan, Horia Hulubei, Emil Pop, vizita în RPR a
profesorului Gogu Constantiescu si a profesoarei de engleză D. Keith
Wilson de la Universitatea din Teheran).
217/1958/Anglia decembrie 1959 engleză
398 20/1958/Anglia Note şi adrese transmise de Legaţia R.P.R. din Londra către M.A.E. cu septembrie 85 39
privire la organizarea unei expoziţii de artă populară românească la
1958 -
Edinburg, în perioada 19-20 august 1959; solicitarea unor materiale
217/1958/Anglia documentare necesare elaborării unor lucrări. octombrie 1959
399 20/1958/Anglia decembrie 1958 90 39 limba română şi
Corespondenţă între Legaţia R.P.R. La Londra şi Ministerul Afacerilor
Externe referitoare la solicitarea şi transmiterea unor rapoarte trimestriale
cu privire la activitatea culturală a acesteia.
Plan MAE aprobat de Comisia Guvernamentală privind acţiunile culturale
ce urmau a fi puse în practică în anul 1959.
Proiect de acţiuni elaborat de MAE în relaţiile dintre R.P.R. şi Anglia pe
anul 1959.
217/1958/Anglia -iulie 1959 engleză
400 131/1958/Anglia Corespondenţă cu Ministerul Justiţiei referitoare la principalele întrebări martie - iunie 5 39
adresate de Legaţia Angliei referitoare la formalităţile necesare pentru
vânzarea unor bunuri de către personalul acesteia. 1958
401 200/1958/Anglia ianuarie - iunie 129 39 limba română şi
Telegrame, informări, corespondenţă referitoare la : solicitări de filme,
periodice româneşti şi engleze; acordări de vize de intrare unor jurnalişti
englezi pentru a întocmi articole şi reportaje refritoare la România precum
şi interviuri cu personalităţi politice; abonamente la diverse ziare şi
reviste; organizarea la Bucureşti (11-13 mai) a întâlnirii internaţionle a
reporterilor având tema" Reportajul mijloc de cunoaştere şi înţelegere între
popoare"; solicitarea unor fotografii reprezentative pentru a fi publicate în
cartea "Geografia universală despre oameni şi activitatea lor" editată de
Departamentul de Geografie al Universităţii din Liverpool etc.
1958 engleză
402 200/1958/Anglia ianuarie - iulie 96 39 limba română şi
Corespondenţă referitoare la: reflectarea în presa românească a relaţiilor
româno-engleze; manifestările culturale româneşti în Anglia.
Scrisori privind solicitări de informaţii referitoare la diverse aspecte ale
vieţii social-culturale din România.
Traduceri ale unor articole publicate în "The Times" referitoare la
exploatarea trestiei din Delta Dunării.
Informare privind interviul acordat de Elena Joja, director adjunct al
Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea , referitor la
activitatea acestuia.
1958 engleză
403 200/1958/Anglia Scrisori şi informări referitoare la: editarea volumului "Oameni de ştiinţă ianuarie - 44 39 limba română şi
din Europa şi din comunitatea britanică" de editura Pergamon Press
Limited; solicitări de materiale documentare pentru a fi publicate în presa
engleză.
Adrese privind înaintarea unor publicaţii engleze (lipsă publicaţiile). decembrie 1958 engleză
404 200/1958/Anglia Informări referitoare la : lucrările cu caracter enciclopedic în cadrul cărora februarie - 45 39 limba română şi
sunt publicate materiale informative despre România şi care sunt
incomplete; prezentări ale unor jurnalişti englezi care au cerut vize de
intrare în România; vizita în România a ziaristului Stephen Preston;
intenţia de a invita un ziarist englez în România pentru a publica articole
cu scopul de a dezminţi articolele negative despre România publicate în
media engleză. noiembrie 1958 engleză
405 200/1958/Anglia Telegramă referitoare la participarea matematicienilor Grigore Moisil, februarie - 13 39
N.Teodorescu, C. Iacob la Congresul Internaţional de Matematică de la
Edinbourgh şi comunicările susţinute.
Notă şi informare privind vizitele ziaristului englez Arthur Helliwell în
România; soliciatre de vize de intrare în România.
Tabel nominal cu personalul Legaţiei din R.P.R. care deţine abonamente
de presă. decembrie 1958
406 200/1958/Anglia Corespondenţă referitoare la solicitarea de acordări de vize de intrare în iulie - 116 39 limba română şi
ţară pentru diverşi jurnalişti englezi care intenţionează să întocmească
reportaje şi articole despre România sau să interieveze diverse
personalităţi politice.
Expedieri de materiale pentru a fi publicate într-o serie de enciclopedii
engleze cu scopul popularizării României. decembrie 1958 engleză
407 200/1958/Anglia Corespondenţă referitoare la: solicitări de materiale documentare şi iulie - 72 40
fotografii pe diverse teme pentru a fi publicate în presa şi expoziţiile
engleze; traduceri ale unor articole din presa engleză referitoare la
România. decembrie 1958
408 210/1958/Anglia Rapoarte întocmite de Petre Bălăceanu, ministrul român la Londra, octombrie - 32 40 limba română şi
referitoare la: situaţia partidelor politice engleze din perspectiva
evenimentelor politice interne şi externe; conferinţa anuală a Partidului
Conservator de la Blackpool, 7-11 octombie 1958. decembrie 1958 engleză
409 212/1958/Anglia ianuarie - 18 40 limba română şi
Note referitoare la solicitări de date statistice despre producţia românească
de zahăr.
Corespondenţă privind eventualitatea trimiterii unui observator de
specialitate la expoziţia de aparataj electric de la Londra 25-29 martie.
Informare privind descrierea instalaţiei de reformare catalitică cu
Raport privind
catalizator participarea Băncii de Stat a R.S.R.la cea de a 11-a sesiune
de platin.
a Școlii Bancare Internaționale de Vară de la St. Andrews (Scoția), precum decembrie 1958 engleză
410 213/1958/Anglia și asupra vizitelor și întrevederilor efectuate. aprilie - 35 40
Notă de convorbire dintre Marcu Gheorghe, reprezentant al Agenției
economice române la Londra și Weston, reprezentantul Ministerului de
Finanțe englez referitoare la reglementarea arieratelor și încheierea unui
acord comercial.
Notă verbală întocmită de Legația Britanică privind reluarea negocierilor
financiare și comerciale între cele două țări care au fost întrerupte în
1956.
Instrucțiuni privind utilizarea sumelor în lire sterline încasate de la British noiembrie 1958
411 215/1958/Anglia Note întocmite de Foreing Office-ul referitoare zonele considerate
Petroleum. aprilie - mai 5 40 limba română şi
periculoase pentru navigaţii maritime şi aeriene. 1958 engleză
412 216/1958/Anglia Corespondenţă referitoare la trimiterea tulpinii de virus F.S.A. de către noiembrie 1958 2 40
Laboratorul Central Veterinar din Weybridge, Institutului de Patologie şi
Igienă
Scrisori,Animală.
corespondenţă referitoare la solicitări de materiale documentare
413 217/1958/Anglia pentru organizarea de expoziţii şi întocmirea de studii şi articole; ianuarie - martie 162 40 limba română şi
participări la expoziţii; vizite ale unor personalităţi din domeniul cultural-
ştiinţific.
Informare privind activitatea autorităţilor oficiale britanice referitoare la
propaganda în srăinătate şi relaţiile culturale intrenaţionale. 1958 engleză
414 217/1958/Anglia Corespondenţă între Legaţia RPR Londra şi MAE referitoare la furnizarea ianuarie - martie 107 40 limba română şi
de informaţii şi materiale documentare despre RPR în sprijinul creerii
enciclopediei "Europa" (Direcţia Cultura). 1958 engleză
415 217/1958/Anglia ianuarie - 42 40 limba română şi
Scrisori, corepondenţă referitoare la invitaţia primarului din Edinbourgh
adresată preşedintelui Sfatului Popular al municipiului Bucureşti, D.
Diaconescu, de a participa la deschiderea Festivalului de de Muzică şi
Teatru de la Edinbourgh din perioada 23-26 august 1958.
august 1958 engleză
416 217/1958/Anglia ianuarie - 42 40
Planul de acţiuni culturale al Legaţiei R.P.R. din Londra pe anul 1958 şi
septembrie
lunile septembrie-decembrie 1958.
1958
417 217/1958/Anglia ianuarie - 75 40 limba română şi
Scrisori, informări, corespondenţă cu Institutul Român pentru Relaţiile
Culturale cu Străinătatea privind organizări de expoziţii cu temele: artă
plastică , fotografie şi pictură românească.
Raport întocmit de Asociaţia de Prietenie Anglo-Română privind modul
septembrie
de desfăşurare a adunării generale a Asociaţiei cu ocazia sărbătoririi celei
de a 14-a aniversări a eliberării României.
Informare privind organizarea la Bucureşti a unei expoziţii filatelice cu
ocazia "Centenarului mărcii poştale româneşti".
1958 engleză
418 217/1958/Anglia Informări, note referitoare la traducerea, în engleză, şi prezentarea pe ianuarie 1958 - 55 40 limba română şi
scena londoneză a piesei "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian. noiembrie 1960 engleză
419 217/1958/Anglia ianuarie - 78 40 limba română şi
Corespondenţă, informări privind: invitaţia arhiepiscopului Geoffrey de
Canterbury adresată Patriarhului Justinian de a participa la Conferinţa
Anglicană de la Lambeth.
Informări privind difuzarea unor materiale în media engleză referitoare la
România.
decembrie 1958 engleză
420 217/1958/Anglia martie - 66 40 limba română şi
Corespondenţă, telegrame referitoare la solicitări pentru transmiterea de
filme de scurt metraj şi animaţie pentru a fi difuzate în media engleză sau
pentru a fi studiate. septembrie
Informare privind vizita în România a lui Kenneth Wright, jurnalist la
BBC Londra, pentru a realiza un film despre Festivalul George Enescu.
1958 engleză
421 217/Anglia martie - 98 41 limba română şi
Corespondenţă cu Institutulul Cultural Român pentru Relaţiile Culturale
cu Străinătatea referitoare la: invitaţia în România a unor personalităţi
engleze ( Benn Levy, scriitor, Mortimer Whleer, secretar al Ambasadei
Marii Britanii şi Edward Appleton, fizician); solicitări de vize de intrare în
ţară ale unor jurnalişti şi oameni de cultură englezi.
Raport privind vizita ziaristului Gerald Morice, în calitate de membru al
juriului Festivalului Internaţional de Păpuşi etc.
noiembrie 1958 engleză
422 217/1958/Anglia martie - 63 41
Informări, corespondenţă referitoare la : activitatea de popularizare a
României prin difuzarea de publicaţii trimise din ţară; intenţia de a traduce
în limba română cărţi ale unor autori englezi (Maurice Edelman, Gwyn
Thomas, Benn Levy.
Solicitarea lui Roy Mac Gregor - Hastie, scriitor australian de a ocupa un
post de lector la Universitatea din Cluj intenţionând să întocmescă
traduceri de poezii româneşti.
Corespondenţă referitoare la invitaţia în România a savantului englez,
John Bernal; copie a raportului întocmit de acesta în urma participării la
Congresul inginerilor constructori din Anglia (8-11octombrie).
decembrie 1958
423 217/1958/Anglia Raport şi informări referitoare la turneul întreprins de Ansamblul de aprilie - mai 39 41 limba română şi
cântece şi dansuri "C.F.R. Giuleşti" în Anglia. 1958 engleză
424 217/1958/Anglia aprilie - 71 41 limba română şi
Referate, scrisori, note referitoare la: organizarea Congresului
Internaţional de Folclor, în România, în anul 1959 şi a unei conferinţe
despre dezvoltarea resurselor naturale; participarea la Compionatele
Mondiale de Pentatlon; invitaţii la diverse congrese şi întruniri
internaţionale; vizita unor scriitori şi jurnalişti englezi în România etc.
decembrie 1958 engleză
425 217/217/Anglia aprilie - 64 41 limba română şi
Telelegrame, informări referitoare la: intenţia de angajare a unor artişti
români pentru programul de "Music -Hall International" de la Londra;
participări la Concursul Internaţional de la Llangollen (Wales); invitaţia
adresată baritonului Dan Iordăchescu de a susţine o serie de recitaluri.
Informare privind activitatea desfăşurată de George Enescu la şcoala de
vară de la Bryanston.
decembrie 1958 engleză
426 217/1958/Anglia Corespondenţă refritoare la organizarea Conferinţei româno-britanice de mai - 48 41 limba română şi
neurologie (27-30 iunie Oxford şi Londra) şi la menţinerea relaţiilor
româno-engleze create cu această ocazie. septembrie
Raport asupra activităţii delegaţiei de neurologi care a luat parte la
sesiunea ştiinţifică comună. 1958 engleză
427 217/1958/Anglia mai - decembrie 16 41 limba română şi
Corespondenţă referitoare la solicitarea de materiale documentare pentru a
fi publicate în diverse reviste şi publicaţii din Anglia.
1958 engleză
428 217/1958/Anglia Informări, corespondenţă referitoare la: solicitări de informaţii despre iulie - 23 41 limba română şi
concursul internaţional de vioară "Karl Flesch", precum şi despre
organizarea congresului şi a expoziţiei privind construcţiile de imobile şi
lucrările edilitare din Marea Britanie. octombrie 1958 engleză
429 217/1958/Anglia iulie 1958 - 115 41 limba română şi
Corespondență între Legația R.P.R. Londra și MAE cu privire la
organizarea unor vizite reciproce cu scopul de a dezvolta relațiile culturale
dintre R.P.R. și Anglia (vizita în RPR a studentului Mohamed Daria,
absolvent al Colegiului de Telegrafie din Londra care dorește să susțină
examenul pentru definitivarea studiilor în RPR, lansarea unei invitații din
partea Angliei de a participa la "British Council", prezentarea cursurilor
organizate de Consiliul Britanic).
decembrie 1959 engleză
430 217/1958/Anglia august 1958 - 175 41 limba română şi
Informări, note, adrese refrirtoare la: publicarea unor articole în presa
engleză despre România; solicitări de materiale documentare; tabel
nominal cu personalităţile române incluse în "Internaţional Who`s Who";
lista cărţilor donate de către Biblioteca Centrală de Stat Bibliotecii British
Museum etc.
Raport privind activitatea Legaţiei R.P.R. Londra în domeniul cultural şi
ştiinţific în cursul anului 1960; plan de activitate pe semestrul I/1961.
decembrie 1961 engleză
431 217/1958/Anglia Corespondenţă între Legaţia R.P.R. Londra şi MAE referitoare la septembrie 25 41 limba română, engleză
furnizarea de informaţii şi materiale documentare despre opera română
pentru editarea lucrării "The Opera Directory" de către editura John Calder
Ltd. din Londra (Direcţia Cultură). 1958 - mai 1960 şi franceză
432 224/1958/Anglia Informări, note, stenograme, note de audienţă şi articole din presă februarie - iunie 58 41 limba română şi
referitoare la arestarea şi condamnarea lui George Balica jr., funcţionar în
cadrul Legaţei britanice din Bucureşti. 1958 engleză
433 30/1958/Anglia Notă semnată de P. Bălăceanu, ministrul României la Londra, prin care martie 1958 17 41 limba română şi
înaintează principalele note primite de la Foreign Office referitoare la
probleme consulare. engleză
434 40/1958/Anglia Corespondenţă referitoare la: acordarea vizei de întoarcere în ţară, de la august - 5 41 limba română şi
Paris, a familiei Christide; vizita lui John Platts-Mills, preşedintele septembrie
Asociaţiei de prietenie britano-sovietică şi a soţiei sale în România. 1958 engleză
435 00/1959/Anglia martie - 4 42
Adresă înaintată de MAE către Legația RPR Londra în care se transmit
instrucțiunile cu privire la întocmirea rapoartelor și modul de informare al
MAE de către oficiile diplomatice (instructiunile nu sunt atașate).
decembrie 1959
436 10/1959/Anglia martie - 76 42 limba română, engleză
Corespondență între MAE, Direcția Protocolului și Legația RPR Londra
referitoare la diferite acțiuni protocolare (ceremonial, informări, acțiuni de
protocol).
Note ale Ministerului Forţelor Armate către MAE, Directia Protocol cu
privire la numirea in functia de atașat militar a colonelului Dinculescu
Gheorghe.
Lucrare transmisă de Legația RPR Londra referitoare la problemele de
protocol din Anglia.
noiembrie 1959
437 10/1959/Anglia Vizite protocolare înteprinse de R.A. Allan, subsecretar de stat iunie - 29 42 limba română, engleză
parlamentar al Foreign Office și David Scott Fox, ministrul Angliei la
București.
Schimb de telegrame între Gheorghe Maurer și regina Elisabeta a II-a cu
ocazia zilei de naștere a reginei. noiembrie 1959
438 20/1959/Anglia Planul MAE aprobat de Comisia Guvernamentală privind acțiunile ianuarie - mai 51 42
culturale propuse de RPR în Anglia în anul 1959.
Concluzii pe marginea discutării planului de directive si acțiuni în relațiile
cu Anglia pe anul 1959.
Note referitoare la relațiile româno-engleze politice, diplomatice, culturale
și raportul general al Legatiei RPR la Londra pe 1959. 1959
439 20/1959/Anglia Note verbale transmise de Legația RPR de la Londra către MAE cu ianuarie - iunie 170 42 limba română, engleză
privire la dezvoltarea relațiilor diplomatice între RPR și Anglia (rapoarte
privind activitatea desfășurată de Gheorghe Gabor cu diferiți diplomați
englezi, francezi, australieni). 1959
440 20/1959/Anglia ianuarie - 27 42
Note de audienţă referitoare la solicitarea vizelor de părăsire a RPR de
septembrie
către cetăţenii români.
1959
441 20/1959/Anglia ianuarie - 19 42 limba română, engleză
Note verbale ale Legației Angliei la București către MAE referitoare la
septembrie
schimburile culturale dintre Anglia si RPR.
1959
442 20/1959/Anglia Note de audiență transmise de MAE referitoare la vizitele unor diplomați ianuarie - 154 42
englezi în RPR (A.A Dudley, Philip McKearney, Robert Scott Fox)
acestea având atât scop protocolar, cât și rezolvarea unor probleme de
ordin financiar. decembrie 1959
443 20/1959/Anglia ianuarie - 113 42 limba română, engleză
Note verbale transmise de Legația Majestații Sale Britanice către MAE
pentru stabilirea relațiilor comerciale și financiare între Anglia si RPR.
decembrie 1959
444 20/1959/Anglia Note transmise de MAE către Legația RPR Londra referitoare la unele ianuarie - 21 42
situații tensionate intervenite între MAE și Legația Angliei din București
pe linie politică. decembrie 1959
445 20/1959/Anglia Note referitoare la propunerea firmei "North Thames Gas Board" și a ianuarie - 22 42
deputatului conservator Wavell. Wakefield, privind importul din RPR a
gazului metan lichefiat, îmbunătățirea relațiilor comerciale dintre RP
Ungară și Anglia. decembrie 1959
446 20/1959/Anglia ianuarie - 36 42 limba română, engleză
Note verbale transmise de Legația Angliei în București către MAE în care
se discută probleme referitoare la codul particular al Băncii Angliei,
acceptarea Convenției Internaționale pentru Ocrotirea Vieții pe mare,
vizita reverendului Satterthwaite la București pentru a urmări activitatea
Bisericii Ortodoxe Române, reglementarea importului de plante.
decembrie 1959
447 20/1959/Anglia Note întocmite de Legația RPR din Londra către MAE, Direcția IV-a iunie - 93 43
Relații, cu privire la întrevederile avute de către oficialii diplomatici ai
celor doua țări pentru discutarea unor probleme comerciale, dezbaterea
organizării învațamântului în Anglia și România, desfăsurarea
Congresului NATO de la Londra din 5-10 iunie. decembrie 1959
448 20/1959/Anglia iulie 1959 6 43
Notă transmisă de MAE către MAI cu privire la intrarea prin efracție în
apartamentele unor membrii ai Legației Marii Britanii din București.
449 20/1959/Anglia ianuarie - 136 43 limba română, engleză
200/1959/Anglia
Note de serviciu ale MAE către Direcția Presei referitoare la procurarea
unor abonamente la revistele engleze (Eastern World, Oversea Quarterly).
Extras din raportul de relații al lui Gheorghe Gabor de la Legația RPR
Londra pe luna februarie 1959 referitor la întrevederile cu diferiți ziariști
din Anglia (Olga Franklin-Daily Mail, Peter Zinkin-Daily Worker).
Note și informări referitoare la organizarea vizitelor în RPR a unor ziariști
americani și englezi (Victor Sawdon Pritchett-Holiday, Olga Franklin-
Daily Mail).
Telegrame de presă referitoare la concertele lui Constantin Silvestri și Ion
Voicu, oaspeți ai orchestrei din Manchester și articole despre RPR
publicate în presa engleză.
Corespondență între Legația RPR Londra și MAE referitoare la solicitarea
unor fotografii ale Miliției din București care urmau să apară în revista
publicației Police Review.

decembrie 1959
450 20/1959/Anglia Corespondență între MAE și Ministerul Sănătații referitoare la obținerea februarie - iulie 14 43 limba română, engleză
216/1959/Anglia informațiilor solicitate de Legația Britanică la 26 februarie 1959 în
legătură cu practica și legislația românească în problema fecundării
artificiale la oameni. 1959
451 20/1959/Anglia Corespondență între Direcția Relațiilor Culturale și Legația RPR la Londra ianuarie - 130 43 limba română, engleză
217/1959/Anglia cu privire la organizarea unor acțiuni de tip cultural: concertul pianistul
român Mândru Katz, solicitarea traducerii în limba engleză a piesei "O
scrisoare pierdută" a lui I. L Caragiale, punerea în scena teatrului englez a
piesei "D-ale Carnavalului", difuzarea piesei " Jocul de-a vacanța" de
Mihail Sebastian. decembrie 1959
452 20/1959/Anglia februarie - 112 43 limba română, engleză
217/1959/Anglia Răspunsurile Direcției Relațiilor Culturale la adresele formulate de către
Legația RPR Londra și Academia RPR cu privire la cererile de materiale
documentare cu referire la activitatea cinematografică si sportivă.
Adrese întocmite de Legația RPR din Londra transmise către MAE
privind informarea asupra vizitei în RPR a unor angajați ai televiziunii
BBC, participarea Iolandei Balaș la Concursul Internațional de Atletism la
Londra.
Note de audientă ale MAE referitoare la filmele oferite de Legația
Britanică pentru a fi difuzate in cinematografele din RPR.
decembrie 1959
453 20/1959/Anglia Note și adrese intocmite de Legația RPR din Londra către MAE cu privire martie - 60 43 limba română, engleză
217/1959/Anglia la solicitarile unor cetățeni englezi (scriitori, studenți, cadre medicale) de a
vizita RPR. octombrie 1959
454 20/1959/Anglia Note și adrese întocmite de Legația RPR din Londra către MAE martie - 24 43
217/1959/Anglia referitoare la schimburile culturale si stiințifice între țarile socialiste și
Anglia, Conferința Consiliului Național de Muzică al Angliei, desfășurată
în data de 13 martie 1959.
Informare adresată MAE de către Ambasada Republicii Populare Române
Moscova în legătură cu vizita președintelui Comitetului de Stat pentru
Relații cu Străinătatea, Gheorghe Jukov. decembrie 1959
455 20/1959/Anglia aprilie 1959 - 117 43 limba română, engleză
217/1959/Anglia Vizita lui Ronald Syme în RPR în septembrie 1960.
Solicitarea Direcţiei Relaţii Culturale transmisă către Legaţia RPR Londra
în vederea susţinerii unor conferinţe la diverse instituții de învăţământ din
Anglia pentru promovarea imaginii RPR în Anglia.
Notă referitoare la reuniunea comună a neurologilor români şi englezi
organizată în RPR în perioada 12-13 septembrie 1960.
Invitaţii transmise de Academia RPR către diverşi oameni de ştiinţă şi
arheologi englezi în vederea intensificării schimburilor culturale dintre
Anglia şi RPR.
decembrie 1960
456 20/1959/Anglia august - 25 43
217/1959/Anglia Note emise de MAE referitoare la vizita în RPR a deputatului englez
Konni Zilliacus.
octombrie 1959
457 20/1959/Anglia Notă întocmită de Legația Angliei din București transmisă către MAE octombrie - 6 43 limba română, engleză
217/1959/Anglia privind înființarea unui Institutut de Drept Internațional și Comparat în
Anglia. noiembrie 1959
458 20/1959/Anglia decembrie 1959 74 43
217/1959/Anglia Informări, note ale Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu
Străinătatea Bucureşti şi ale MAE referitoare la vizita fostului deputat - decembrie
laburist Maurice Orbach în RPR.
1960
459 200/1959/Anglia Tăieturi din presă publicate de Olga Franklin, corespondenta ziarului ianuarie 1959 12 44 limba română, engleză
englez Daily Mail cu privire la Institutul de Geriatrie condus de Ana
Aslan.
460 200/1959/Anglia ianuarie 99 44
Corespondență între Legația RPR Londra și MAE referitoare la solicitarea
-decembrie
unor materiale din presă (ziare, reviste, broșuri).
1959
461 200/1959/Anglia Rapoarte de presă întocmite de Legația RPR la Londra referitoare la: februarie- 62 44
Decretul MAN cu privire la agricultură, comerțul între RPR și Anglia și
probleme financiare. decembrie 1959
462 210/1959/Anglia Extrase intocmite de Biroul Central Conservator și Unionist referitoare la septembrie 86 44 limba română, engleză
discursurile lui Harold Macmillian și alegerile din 19 septembri 1959.
Publicații ale ziarelor engleze: Daily Telegraph, The Guardian, The Times
Monday. 1959
463 210/1959/Anglia Publicații ale ziarelor engleze: The Times Monday, The Guardian, Reuter octombrie 1959 78 44 limba română, engleză
cu privire la victoria alegerilor legislative ale Partidul Conservator condus
de Harold Macmillian în fața Partidului Laburist (declarațiile liderilor
laburiști Hugh Gaitskell, Morgan Phillips).
464 210/1959/Anglia noiembrie - 23 44
Adresă a Legației RPR Londra către MAE referitoare la raportul asupra
alegerilor din Anglia pentru Camera Comunelor de la 8 octombrie 1959.
decembrie 1959
465 212/1959/Anglia Corespondență purtată de MAE cu Ministerul Forțelor Armate și ianuarie - 7 44 limba română, engleză
Ministerul Agriculturii și Silviculturii privind solicitarea unor informații
legate de aviație și agricultură. noiembrie 1959
466 213/1959/Anglia Adresă a Legației RPR Londra către MAE cu privire la scrisoarea adresată aprilie - mai 8 44 limba română, rusă
de Moscow Norodny Bank, Bancii de Stat a RPR, în care își oferă
serviciile pentru eventuala finanțare a operațiunilor RPR de import din
Anglia sau alte țări capitaliste. 1959
467 215/1959/Anglia Corespondență purtată de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor februarie - 4 44 limba română, engleză
cu MAE referitoare la procedeul aplicat de poșta britanică pentru a
împiedica violarea corespondenței. august 1959
468 216/1959/Anglia Corespondență referitoare la solicitarea ajutorului medicului Ana Aslan august 1959 - 12 44
pentru aplicarea unor tratamente de scleroză și artrită unor pacienți septembrie
englezi. 1960
469 217/1959/Anglia ianuarie - 31 44 limba română, engleză
Corespondență între Institutul de Geriatrie, Prof. Dr. C. I. Parhon
București și MAE, Direcția Relații Culturale, referitoare la lansarea
invitațiilor reciproce între Ana Aslan și medici străini de a participa la
septembrie
congrese și conferințe medicale.
Răspunsuri ale Direcției Relațiilor Culturale către Legația RPR Londra și
Academia RPR cu privire la cererile de materiale documentare.
1959
470 Răspunsurile Direcției Relațiilor Culturale la adresele formulate de către ianuarie - 85 44
217/1959/Anglia Legația RPR Londra și Academia RPR cu privire la cererile de materiale
documentare (revista Doina, material bibliografic și iconografic despre
Imperiul Roman, discuri cu imprimări de la festivalul "George Enescu",
steme ale RPR). decembrie 1959
471 217/1959/Angliia Adrese și informări ale Legației RPR Londra către MAE referitoare la ianuarie - 169 45 limba română, engleză
intensificarea relației cultural-stiințifice dintre RPR și Anglia prin prisma
organizării unor evenimente (concertul lui Mândru Katz in sala Royal
Festival Hall ianuarie - iunie, Expoziția Internațională de Artă de Amatori,
organizată de revista "The Artist", minuta Adunării Generale Anuale a
Asociației de Prietenie RPR-Anglia, Expoziția de Artă Populară
Românească). decembrie 1959
472 217/1959/Anglia ianuarie 1959 - 117 45 limba română, engleză
Vizita în RPR a folcloristului englez A.L. Lloyd (ianuarie 1959 -
decembrie 1960).
Organizarea în RPR a turneului orchestrei Halle din Manchester (mai 1959
- octombrie 1960).
Vizita în RPR a cântăreţului Paul Robenson (iunie 1959 - mai 1960).
Turneul în RPR al balerinei Beryl Grey (noiembrie 1959 - ianuarie 1960).
Prezentarea la televiziunea britanică a unor schiţe ale lui Ion Luca
Caragiale (noiembrie 1959 - februarie 1960).
mai 1960
473 217/1959/Anglia ianuarie 1959 - 56 45 limba română, engleză
Corespondenţă Legaţia RPR Londra şi MAE referitoare la schimburile
culturale dintre Anglia şi RPR în cinematografie, filatelie şi sport.
Adresă transmisă de Legaţia RPR Londra către MAE prin care înaintează decembrie 1960
474 217/1959/Anglia copiile scrisorii lui Glyn Evans, secretarul Asociaţiei Româno-Engleze, februarie - 28 45 limba română, engleză
cu H.G. Wanderheld, membru al Asociaţiei de Prietenie Anglia-România
şi Andre L. Simon, preşedintele al "The Wine and Food Society" din
Londra cu privire la organizarea importului de vinuri din RPR. august 1959
475 februarie - 64 45 limba română, engleză
217/1959/Anglia Corespondenţă între Legaţia RPR la Londra şi MAE referitoare la întărirea
relaţiilor culturale prin transmiterea şi primirea unor materiale literare.
noiembrie 1959
476 217/1959/Anglia martie - 34 45 limba română, engleză
Adrese transmise de Legația RPR din Londra cu privire la solicitarea de
materiale de către redactorul publicației enciclopedice " Burke' Peerage
Ltd" referitoare la originile emigrației românești in SUA, solicitarea
Universității din Hull a unor materiale geografice despre RPR.
decembrie 1959
477 217/1959/Anglia Notă transmisă de Legatia RPR Londra către MAE cu privire la vizita iunie - 8 45
pianistul român, Mândru Katz în Anglia la sfârșitul lunii aprilie 1959,
având drept scop dezvoltarea și posibilitatea de a se afirma pe plan
internațional. octombrie 1959
478 217/1959/Anglia decembrie 12 45 limba română, engleză
Adresă întocmită de Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu
Străinătatea transmisă către MAE referitoare la corespondența purtată cu
British Council pentru oficializarea relațiilor culturale cu Anglia.
1959
479 217/1959/Anglia Corespondenţă între Direcţia Relaţii Culturale a MAE şi Editura Politică - decembrie 1959 55 45
Comisia pentru enciclopedii, Legaţia RPR Londra privind solicitarea,
respectiv transmiterea de materiale documentare necesare întocmirii - noiembrie
Enciclopediei Britanice, alcătuirea unor biografii de personalităţi din
istoria RPR, schimburi reciproce de cărţi. 1960
480 217/1959/Anglia Informări asupra vizitelor unor oameni de știință englezi în RPR cu scopul decembrie 1959 148 45
de a dezvolta relațiile culturale.
Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la invitația - decembrie
lansată vicepresedintelui Asociației de Prieteni Edgar P. Young de a vizita
RPR. 1961
481 220/1959/Anglia Corespondență între Legația Angliei în București şi MAE referitoare la ianuarie - 11 45 limba română, engleză
cifra octanică și prețul combustibilului de avion care poate fi furnizat septembrie
avioanelor comerciale britanice. 1959
482 220/1959/Anglia februarie - 164 46 limba română, engleză
Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la
organizarea vizitelor lansate de primarii oraşelor Birmingham, Leeds și
Kensington către preşedinţii Sfaturilor Populare din București, Ploiești și
Cluj cu scopul de a îmbunătăţi colaborarea dintre RPR şi Anglia.
decembrie 1959
483 222/1959/Anglia Adresă transmisă de către MAE către Legaţia Angliei cu privire la iunie - 2 46
reținerea de către autoritațile vamale românești a unor obiecte ale
cetățeanului englez Peter Woodard. octombrie 1959
484 30/1959/Anglia Instrucțiuni transmise de Direcția Consulară către Legația RPR Londra cu august 1959 8 46 limba română,
privire la acordarea vizelor de către Oficiul Diplomatic al RPR din Londra
cu împuternicirea Republicii Democrate Germane. germană
485 37/1959/Anglia Adresă transmisă de MAI către MAE referitoare la înaintarea a patru iulie 1959 6 46
dosare cu accidente de circulație dintre autoturismele unor corpuri
diplomatice și autovehicule aparținând IRTA și ITB.
486 41/1959/Anglia Copie a scrisorii transmise de Donald J. Hemming din Birmingham prin februarie 1959 4 46 limba română, engleză
care îi solicită lui Alexandru Lăzăreanu să intervină la autorităţile
competente pentru a i se acorda azil politic în RPR.
487 41/1959/Anglia Corespondenţă între Legaţia RPR la Londra şi MAE referitoare la mai 1959 - 24 46
repatrierea artistei Tanzi Cutava Barozzi-Adams, care doreşte să renunţe la septembrie
cetăţenia engleză în schimbul celei române. 1960
488 20/1960/Anglia ianuarie - 78 46 limba română, engleză,
Note ale Legaţiei Angliei la Bucureşti referitoare la negocierile financiare
şi comerciale între Anglia şi RPR, semnalarea unor situaţii asupra unor
tratate internaţionale, transmiterea către autorităţile RPR competente a
programelor şi formularelor pentru înscrierea la competiţia internaţională
de acrobaţie aeriană pentru trofeul britanic Lockheed, schimbarea
denumirii Comisiei Imperiale a Cimitirelor de Război în Comisia
Commonwealth-ului a Cimitirelor de Război, preluarea de catre guvernul
britanic a misiunii de apărare a intereselor Olandei în Indonezia, a Statelor
Unite ale Americii şi a Mexicului în Republica Dominicană, transmiterea
buletinului epizotiilor RPR pe luna august 1960 la solicitarea Maltei,
efectuarea unui control asupra tancului petrolier Stancloud, care urmează
să ajungă în Constanţa pe 15 decembrie 1960.
decembrie 1960 franceză
489 20/1960/Anglia Note de audienţă ale Direcţiei Consulare, Direcţiei IV Relaţii, Direcţiei ianuarie - 103 46 limba română, engleză
Protocol referitoare la succesiunea Megherdici Arharouni, solicitarea
facilitării plecarii unor cetăţeni români în Australia, Anglia, răspunsul
RPR în problema negocierilor comerciale şi financiare cu Anglia şi
chestiuni de protocol. decembrie 1960
490 20/1960/Anglia Înaintarea de către Legatia RPR la Londra către MAE a raportului politic ianuarie 1960 - 126 46
general, raportul de relaţii întocmit de George Vasile în urma vizitei din
Australia, raport de activitate al lui G. Gabov din perioada ianuarie-martie
1960.
Raportul general al Legației pe semestrul II din 1960. aprilie 1961
491 20/1960/Anglia Informări transmise de Direcţia IV Relaţii către Legaţia RPR Londra februarie - 24 46
referitoare la problemele de relaţii intervenite între MAE şi Legaţia
Angliei din Bucureşti. decembrie 1960
492 20/1960/Anglia Note ale Direcţiei IV Relaţii referitoare la participarea la Conferinţa Est- martie - iunie 53 46 limba română, engleză
Vest în jurul Mesei Rotunde la Londra a lui Ion Pas şi a lui George Ivascu
în perioada 2-4 februarie 1960 şi analizarea muncii Legaţiei RPR la
Londra şi a relaţiilor dintre RPR şi Anglia. 1960
493 20/1960/Anglia Nota Legaţiei Angliei la Bucureşti transmisă către MAE referitoare la martie - 3 46
disponibilitatea societăţii Auster Aircraft Ltd. de a vinde 2 avioane
militare ce au aparţinut armatei britanice. noiembrie 1960
494 20/1960/Anglia martie - 27 46
Note ale Legaţiei RPR la Londra referitoare la atitudinea autorităţilor
engleze faţă de regimul de deplasare al diplomaţilor români în Anglia,
prezentarea problemei posibilei înarmări a Germaniei cu ocazia mesei
oferite de Barber, secretar economic la Ministerul de Finanţe Englez,
solicitarea participării unor membrii ai Legaţiei RPR Londra la diverse
conferinţe.
Nota Ioanei Bălăceanu privind sărbătorirea celei de-a 50 aniversare a zilei
internaţionale a femeii în Anglia.
decembrie 1960
495 20/1960/Anglia mai - 30 46
Nota Legaţiei RPR la Londra transmisă către MAE referitoare la
aprecierile asupra dezbaterilor guvernului englez din Camera Comunelor
în politica externă şi apărare.
Note şi corespondenţă referitoare la solicitarea Legaţiei britanice din
Bucureşti de a i se procura date despre cazuri de boli apărute la animale pe
teritoriul RPR şi transmiterea buletinului cu epizotii pe luna august 1960,
transmiterea unui pachet conţinând un număr de 50 de fiole Gerovital H3
pentru decanul de Canterbury, doctorul Hewlett Johnson, vizita lui Sir
Wavell Wakefield în RPR, preşedintele grupului parlamentar anglo-
român, pentru tratament medical la lacul Techirghiol.
Notă transmisă de Banca de Stat a RPR către MAE referitoare la preţul
aurului la Londra.
decembrie 1960
496 20/1960/Anglia martie 1960 - 49 47
200/1960/Anglia Transmiterea planului referitor la principalele acţiuni de presă ale Legaţie
RPR la Londra pe anul 1960.
Raportul Legaţiei RPR la Londra referitor la vizita la BBC a lui Ion Pas.
Note ale MAE referitoare la invitarea în RPR a unor ziarişti englezi în
vederea popularizării imaginii RPR în Anglia.
Raport de presă al Legaţiei RPR la Londra pentru perioada iulie -
decembrie 1960
ianuarie 1961
497 20/1960/Anglia Note şi adrese referitoare la organizarea expoziţiei de artă populară ianuarie - 129 47 limba română, engleză
217/1960/Anglia românească în Anglia, schimburi culturale între RPR si Anglia, RPR şi
SUA (invitarea unor personalităţi politice şi culturale în RPR, solicitare de
materiale documentare pentru popularizarea RPR în Anglia, solicitare şi
transmitere piese de teatru). decembrie 1960
498 20/1960/Anglia Note şi adrese referitoare la organizarea expoziţiei de artă manuală şi februarie - 31 47 limba română, engleză
217/1960/Anglia desene de copii de către Daily Woeker la care a participat şi RPR.
Participarea unui reprezentant al Sfatului Popular al Capitalei al RPR la
Congresul şi Expoziţia privind Serviciile Municipale şi Lucrările Publice
din perioada 14-19 septembrie 1960 în Anglia. august 1960
499 200/1960/Anglia ianuarie - 159 47 limba română,
Corespondenţă între MAE şi Legaţia RPR Londra, Ministerul Industriei
Bunurilor de Consum, Agerpres, Europa Publications Ltd., Asociaţia
Filateliştilor din RPR referitoare la transmiterea, primirea de publicaţii sau
extrase din publicaţii engleze, materiale documentare, republicări de
articole.
Transmiterea de către Legația RPR la Londra a unei scrisori a Comitetului
Evreiesc din SUA, a articolului "Situația Evreimii din România" publicat
de Maurice Orbach.
decembrie 1960 franceză, engleză
500 210/1960/Anglia Adrese ale Legaţiei RPR la Londra privind transmiterea către MAE a unor ianuarie - 69 47
rapoarte referitoare la conferinţa partidului laburist din Anglia din 28-29
noiembrie 1959, congresul sindicatelor britanice din 5-9 septembrie 1960
de la Douglas şi conferinţa laburistă din 3-7 octombrie 1960 de la
Scarborough (Direcţia Relaţii). noiembrie 1960
501 211/1960/Anglia mai - decembrie 27 47 limba română, engleză
Transmiterea către Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Prezidiului Marii
Adunări Naţionale a RPR, a textului discuţiilor avute la Londra, 2-6
februarie 1960 cu ocazia organizării Conferinţei Est-Vest în jurul Mesei
Rotunde, consacrate încetării experimentelor şi cursei înarmării nucleare.
Completare la raportul referitor la înarmarea nucleară a Angliei.
1960
502 212/1960/Anglia martie - 23 47 limba română, engleză
Corespondenţă între MAE şi Ministerul Comerţului, Ministerul
Transportului şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Economiei Forestiere,
Ministerul Industriei Grele, Ministerul Industriei Bunurilor de Consum
privind informarea asupra organizării unor expoziţii de maşini forestiere,
transmitere prospecte pentru aparate electronice, deschiderea unei linii noi
tehnologice de obiecte sanitare, construirea şi punerea în funcţiune a
Combinatului de Produse Lactate Bucureşti.
decembrie 1960
503 215/1960/Anglia ianuarie - mai 8 47 limba română, engleză
Corespondenţă intre Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor,
Direcţia Transporturi Aeriene şi MAE referitoare la solicitarea Legaţiei
Britanice din Bucureşti de a se transmite către aviatorii englezi a
notificărilor (NOTAM-uri) publicate de autorităţile avizate ale RPR.
1960
504 216/1960/Anglia Corespondență referitoare la solicitarea RPR de a încheia un aranjament iulie 1960 - mai 36 47 limba română, engleză
comercial cu Anglia pentru ușurarea comerțului cu, carne și pregătirea
vizitei unor experți britanici în acest domeniu.
Memorandum referitor la reglementarea problemei sănătății la animale și
sănătății publice în Anglia. 1961
505 217/1960/Anglia Adresă transmisă de Legaţia RPR Londra către MAE referitoare la ianuarie - aprilie 5 47
obţinerea acordului ministerului în vederea organizării vizitelor unor
studenţi englezi pe teritoriul RPR. 1960
506 217/1960/Anglia ianuarie - 62 47 limba română, engleză
Corespondenţă între MAE şi Legaţia RPR Londra, Oficiul de Spectacole
şi Turnee Artistice din RPR referitoare la consolidarea realţiilor culturale
între RPR şi Anglia prin organizarea de concerte pentru solişti români, dar
şi englezi, înfiinţare de fundaţii culturale engleze şi pe teritoriul RPR.
noiembrie 1960
507 217/1960/Anglia ianuarie 1960 - 122 47 limba română, franceză
Corespondenţă între MAE şi Legaţia RPR privind solicitarea, transmiterea
şi primirea de materiale documentare, cărţi, broşuri între RPR şi Anglia.
ianuarie 1961
508 217/1960/Anglia ianuarie 1960 - 90 48
Rapoarte ale Legaţiei RPR la Londra transmise către MAE referitoare la
îmbunătăţirea relaţiilor cultural-ştiinţifice dintre Anglia şi MAE pe anul
1959, şi discutarea posibilităţii încheierii unui acord scris care să vizeze
acest aspect, participarea lui Gheorghe Vasile la Conferinţa neoficială
Educaţia şi Exercitarea Autorităţii, organizată la Aylesbury în mai 1960.
Discuţii asupra organizării vizitelor unor personalităţi româneşti în Anglia.
Transmiterea raportului privind activitatea Oficiului RPR la Londra în
domeniul cultural-științific în anu 1960 și planul de activitate din acest
domeniu pentru primul semestru al anului 1961.
februarie 1961
509 217/1960/Anglia ianuarie 1960 - 109 48 limba română, engleză
Organizare de expoziții de păpuși, cărți, arte plastice și artă populară
românească în Anglia.
decembrie 1961
510 217/1960/Anglia ianuarie 1960 - 164 48 limba română, engleză
Transmiterea unor informații cu privire la cea de-a X-a Conferința
Națională din Anglia referitoare la problemele mecanizării agriculturii,
participarea oamenilor de știință și cultură la diverse evenimente.
Invitații transmise către diverși oameni de știință, cultură ( J.F.W. Mconie,
Sir Gyril Hinshelwood, Gogu Constantinescu, profesorii Maurice Dobb,
P.A. Angley, P.J. Hilton, Buckingam) de a vizita RPR.
Vizita lui Scott F., ministrul plenipotențiar al Angliei, în ziua de 18
ianuarie 1961 la Universitatea "C.I.Parhon".
martie 1962
511 217/1960/Anglia Corespondenţă între MAE şi Ministerul Săntăţii şi Prevenţiei Sociale, februarie - 56 48 limba română, engleză
Ministerul Învăţământului şi Culturii, Legaţia RPR Londra referitoare la
solicitările unor studenţi străini de a vizita RPR, transmiterea lectoratelor
de limba română din Anglia, trimitere reciprocă între Anglia şi RPR de
cadre didactice la specializare. decembrie 1960
512 217/1960/Anglia martie 1960 5 48 limba română, engleză
Informare transmisă de Legaţia RPR la Londra către MAE referitoare
scrisoarea trimisă de cetăţeanului englez J.N.F. Newall, Asociaţiei de
Prietenie şi în care se plânge de ostilitatea arătată de autorităţile româneşti
de frontieră de care s-a lovit cu ocazia participării sale la Conferinţa
Internaţională a Consiliului de Muzică Folcloristică de la Sinaia.

513 217/1960/Anglia Înaintarea de rapoarte între Legaţia RPR la Londra şi MAE referitoare la martie - 64 48 limba română, engleză
vizitele realizate de personalităţi din domeniul cultural pe teritoriile
Angliei şi ale RPR. decembrie 1960
514 217/1960/Anglia Transmiterea de informaţii necesare editării în Anglia a unor lucrări despre martie 1960 - 59 48
RPR sau traducerea de cărţi româneşti în Anglia.
Corespondență dintre Uniunea de Cultură Fizică și Sport și MAE
referitoare la schimbul de vizite între reprezentativele de rugby ale RPR și
ale Angliei. aprilie 1961
515 217/1960/Anglia septembrie 115 49 limba română, engleză
Corespondență între MAE, Legația RPR la Londra și mai multe instituții
din RPR referitoare la solicitarea, transmiterea și primirea de materiale 1960 -
documentare, informative, cărți, reviste.
decembrie 1961
516 217/1960/Anglia Solicitări de filme, de informații legate de desfășurarea turismului în RPR, octombrie 1960 115 49 limba română, engleză
participarea organizațiilor românești cinematografice la festivalul filmului
de la Vancouver, popularizarea RPR prin filme.
Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la
evenimentele sportive la care vor participa sportivi români și englezi de-a
lungul anului 1961. - ianuarie 1962
517 217/1960/Anglia octombrie 1960 145 49 limba română, engleză
Adrese referitoare la organizarea de expoziții (Exporziția Internațională de
Artă pentru Copii, Expoziția de Artă Populară Românească, Expoziția
Industrială Engleză, Expoziția de Cărți Românești) pe teritoriul Angliei. - decembrie
Propuneri de consolidare a relațiilor culturale cu RPR venite din partea
Legației Angliei la București.
1962
518 220/1960/Anglia martie - 81 49 limba română, engleză,
Informări şi rapoarte transmise între Legaţia RPR la Londra şi MAE
referitoare la disensiunile dintre Legaţia RPR la Londra şi Foreign Office,
înfiinţarea unui comitet anglo-român în Anglia în aprilie 1960 şi
descrierea modului de desfăşurare a relaţiilor dintre acest comitet şi RPR.
decembrie 1960 franceză
519 30/1960/Anglia martie - 86 49
Raport al Legaţiei RPR la Londra către MAE referitor la acordarea de vize
unor cetăţeni englezi.
Instrucţiuni referitoare la acordarea vizelor pentru călătorii în scop turistic.
Raport referitor la analiza activităţii lui Ion Dumitru la secţia Consulară a
Legaţiei RPR Londra.
Raportul de activitate al secției consulare pe perioada 1960-1961, intocmit
de Florea Aurel.
decembrie 1960
520 41/1960/Anglia Solicitări de vize venite din partea Legaţiei Angliei din Bucureşti pentru septembrie - 7 49 limba română, engleză
cetăţeni români care doresc să meargă în Anglia. noiembrie 1960
521 48/1960/Anglia Corespondenţă între Legaţia RPR la Londra şi MAE referitoare la martie - mai 7 49 limba română, engleză
reţinerea lui Dumitru Diaconescu, secretar eonomic la Agenţia Comercială
RPR din Londra, de poliţia londoneză, acest incident putând afecta
relaţiile dintre RPR şi Anglia. 1960
522 20/1961/Anglia Raport privind ecoul din Anglia al Consfătuirii de la Moscova a partidelor ianuarie - 24
comuniste şi muncitoreşti.
Informare privind colaborarea româno-engleză în domeniul editorial.
Informări privind deschiderea Festivalului de la Edinburgh, expoziţia de
artă populară românească în Bristol.
Raport al Ambasadei RPR la Varşovia pe perioada ianuarie-septembrie
1961 (Direcţia IV Relaţii). noiembrie 1961
523 20/1961/Anglia ianuarie - 23 limba engleză
Note verbale ale Legaţiei de la Londra referitoare la semnarea de către
Senegal, Mali, Nigeria, Cipru a documentelor de aderare la Unesco.
Informări privind acordarea de burse şi specializări în Anglia, precum şi
trimiterea la studii în ţara noastră a unor specialişti englezi.
Note privind invitaţia de participare a RPR la Congresul Societăţii
Medicale de Ştiinţe de la Scarborough din aprilie 1962 (Direcţia Relaţiilor
Culturale).
decembrie 1961
524 20/1961/Anglia Note de audienţă ale reprezentanţilor diplomatici englezi (R.D.J. Scott- ianuarie - 58
Fox, ministrul Marii Britanii, C.W. Sqire, al II lea secretar al Legaţiei,
James Dalton Murray ş.a.m.d.) la MAE referitoare la acordarea de vize,
drepturi ale cetăţenilor străini în România, proprietăţile naţionalizate
aparţinând unor cetăţeni care s-au stabilit în Anglia, sosirea la post a lui
Murray şi plecarea la Londra a lui Al. Lăzăreanu ş.a.m.d. (Direcţia IV
Relaţii). decembrie 1961
525 20/1961/Anglia Informări privind probleme intervenite între MAE şi Legaţia britanică din ianuarie - 36
Bucureşti, acordarea de vize diplomatice, colaborări culturale -vizite
reciproce etc. decembrie 1961
526 20/1961/Anglia Proiectul planului de acţiuni al Legaţiei pe 1961. februarie 1961 9
527 20/1961/Anglia februarie - 42 limba română şi
Informări, adrese referitoare la invitaţia de participare la demonstraţia de
zbor şi expoziţia Societăţii constructorilor britanici de avioane de la
Farnborough, transmiterea buletinului epizootiilor pe perioada 1
septembrie-31 decembrie 1960, solicitat de Legaţie pentru informarea
guvernului Maltei.
Notă privind propunerile de colaborare culturală între România şi British
Council.
Informare privind scrisoarea ministrului englez adresată lui Vasile
Dumitrescu, adjunct al ministrului afacerilor externe privind eliberarea din
închisoare a foştilor funcţionari ai Legaţiei engleze (Direcţia Tratate).

noiembrie 1961 engleză


528 20/1961/Anglia Note de audienţă ale diplomaţilor englezi la MAE (reprezentant MAE, februarie - 31
Clara Ardeleanu) referitoare la bunurile cetăţenilor care s-au stabilit în
Anglia, simplificarea formalităţilor de viză, reglementarea circulaţiei pe
drumurile publice (Direcţia Consulară). noiembrie 1961
529 20/1961/Anglia Note verbale referitoare la vânzarea unor fuselaje de avioane de către martie - aprilie 8 limba română şi
Anglia (Direcţia IV Relaţii). 1961 engleză
530 20/1961/Anglia Note de audienţă ale diplomaţilor englezi la MAE referitoare la programul martie - 38
de schimburi cultural-ştiinţifice, festivităţile de 23 august, obiecte ale
cetăţenilor britanici lăsate în ţară la începutul războiului şi după război
(Direcţia IV Relaţii). decembrie 1961
531 20/1961/Anglia iunie - august 5
Informare din Dailly Telegraph privind lucrările literare ale scriitorului
englez Arnold Wesker şi declaraţiile lui privind vizita în România.
Adrese de înaintare a raportului Ioanei Bălăceanu, participantă la
Congresul Anual al Guildei Femeilor Cooperatiste din Anglia şi Walles
(lipsă raport).
1961
532 20/1961/Anglia ianuarie - 73
Informări alcătuite de Direcţia a IV-a Relaţii MAE pentru informarea
Legaţiei RPR de la Londra privind principalele probleme discutate în
cadrul întâlnirilor dintre oficiali ai ministerului şi cei ai Legaţiei britanice
la Bucureşti şi stadiul relaţiilor bilaterale din perioada noiembrie 1961 -
decembrie 1962;
Liste ale deplasărilor efectuate în România de diplomaţii din cadrul
Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti;
Raport de evaluare a activităţii Legaţiei RPR de la Londra în cursul anului
1961, alcătuit de Direcţia a IV-a Relaţii a MAE.
decembrie 1962
533 200/1961/Anglia ianuarie 79 limba română şi
Informări, tăieturi din ziare referitoare la articolul din presă "Un cap de
Brâncuşi" privind donarea d-rei Pogany Galeriei Tate de către Charles
-octombrie
Clore, articol despre Casa de discuri Electrecord ş.a.m.d.
Traducere a lucrării "Arta SUA" de A.D. Cegodaev (Direcţia Culturala).
1961 engleză
534 200/1961/Anglia ianuarie - 72 limba română şi
Corespondenţă între Legaţia RPR şi MAE referitoare la trimiterea de
publicaţii engleze în ţară.
decembrie 1961 engleză
535 200/1961/Anglia ianuarie - 75
Telegrame şi informări privind diferite manifestări cultural-ştiinţifice
româneşti la Londra (expoziţie de artă populară românească, participarea
la Conferinţa Internaţională de Embriologie), donarea de cărţi ştiinţifice
Universităţii C.I. Parhon, articol laudativ referitor la Gheorghe Gheorghiu
Dej, articole ale ziaristului Bernard Orna privind cazanul cu aburi
construit de Traian Vuia, concertele lui Ion Voicu la Manchester.
decembrie 1961
536 200/1961/Anglia ianuarie - 36 limba română şi
Informări şi extrase din ziare privind organizarea Bazarului de iarnă
(strângere de fonduri pentru susţinerea ziarului Partidului Comunist
Englez), cererea cetăţeanului Bernard Orna de a veni să lucreze în RPR,
asigurând astfel şi traduceri de cărţi, subtitrări de filme, a Treia Conferinţă
a Rabinilor din Europa de la Paris la care a participat rabinul şef din
România, dr. Moses Rosen ş.a.m.d.
Plan privind activitatea de presă a Legaţiei RPR Londra pentru anul 1961.
decembrie 1961 engleză
537 200/1961/Anglia martie - 6
Notă privind venirea în ţara noastră a unui grup de turişti însoţiţi de
ziaristul Andrei Brukar.
Notă privind acordarea de viză de intrare-ieşire pentru ziaristul Francoise
Eugene.
Adrese de înaintare a unor publicaţii (lipsă documentele menţionate).
decembrie 1961
538 200/1961/Anglia martie - 7
Nota privind schimbul de ziarişti englezi-români.
Notă de audienţă la MAE a lui Jenö György, însărcinat cu afacerial RPU
la Bucureşti despre vizita ziaristului englez Leonard Richard Lawrence.
Notă informativă a Ambasadei RPR din Budapesta despre articolele
ziaristului Anthony Rhodes referitoare la Ungaria. (Direcţia Presei).
decembrie 1961
539 200/1961/Anglia aprilie - mai 13
Raport privind fenomenul concentrării presei engleze (Direcţia Presei).
1961
540 200/1961/Anglia octombrie 1961 60
Informare privind întâlnirea dintre reprezentantul diplomatic la Londra şi
Richard Clements, editor-şef al ziarului Tribune în care se discută despre o
posibilă vizită a acestuia în ţara noastră.
Note şi informări referitoare la articolele apărute în presă despre
participarea României la expoziţia permanentă cu vânzare pentru
strângerea de fonduri pentru ziarul "Daily Worker", aniversarea lui
Nicolae Titulescu, programul emisiunilor zilnice ale radioteleviziunii
pentru Anglia, articol defăimător despre Winston Churchill.
Plan privind activitatea de presă a Legaţiei RPR Londra pentru anul 1961.
Raport al lui Nicolae Petrescu, şeful sectorului de presă privind activitatea
acestui sector.
541 200/1961/Anglia ianuarie 1962 - 83 51
Rapoarte de activitate pentru anul 1961 şi pentru perioada iunie 1961 -
iunie 1962 ale Secţiei Presă din cadrul Legaţiei RPR de la Londra, planuri
de muncă pentru anul 1962 şi primul semestru al anului 1963 ale acesteia
şi evaluări din partea Direcţiei Presă din MAE cu privire la planurile de
muncă prezentate;
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii lui N. Petrescu, secretar II
şi responsabil cu activitatea de presă în cadrul Legaţiei RPR de la Londra;
Informări lunare şi trimestriale cu privire la modul în care a fost reflectată
imaginea RPR în presa britanică şi evaluări ale conducerii MAE cu privire
la acestea;
ianuarie 1963
542 200/1961/Anglia ianuarie - 45 50
Rapoarte de activitate pentru anul 1961 şi pentru perioada iunie 1961 -
iunie 1962 ale Secţiei Presă din cadrul Legaţiei RPR de la Londra şi
planuri de muncă pentru anul 1962 şi primul semestru al anului 1963 ale
acesteia;
decembrie
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii lui N. Petrescu, secretar II
şi responsabil pentru activitatea de presă a Oficiului RPR de la Londra;
Informare de presă cuprinzând traducerea articolului "Puterea de rezistenţă
a lui Gheorghiu Dej", publicat în săptămânalul britanic "The Economist".
1962
543 202/1961/Anglia Note şi informări referitoare la apariţia cărţii intitulată "Paşii pierduţi" a februarie - iunie 55
fugarului român, Silviu Crăciunaş şi reacţii în presa engleză.
Informare privind apariţia la Londra a ziarului fugarilor români, "Glia"
(Direcţia IV Relaţii). 1961
544 210/1961/Anglia Raport al Ioanei Bălăşescu, soţia ministrului RPR la Londra ca urmare a februarie - 10
participării la Adunarea naţională a femeilor din Anglia (Direcţia IV
Relaţii). martie 1961
545 210/1961/Anglia Notă şi corespondenţă privind solicitarea Ligii Howard pentru reforma mai - iunie 1961 6
penală de a transmite informaţii privind problema pedepsei capitale
(Direcţia Tratate).
546 210/1961/Anglia Material privind "Puterea legislativă în Marea Britanie" (Direcţia IV noiembrie 1961 2
Relaţii).
547 211/1961/Anglia Notă referitoare la declaraţia ministrului de externe al Marii Britanii, septembrie - 14
făcută la 31 august, în legătură cu hotărârea URSS de a relua experienţele
nucleare.
Informări privind scrisoarea cetăţeanului englez Crowe pe care lt.col.
Godwin a trimis-o la Secţia legături externe şi care avea un conţinut
calomnios la adresa ţării noastre, prin folosirea expresiei "ţările de după
cortina de privind
Informări fier" (Direcţia IV Relaţii).
încheierea unui acord comercial cu Anglia şi reacţiile noiembrie 1961
548 212/1961/Anglia din presă referitoare la acest aspect şi oferta de vânzare a unor fuselaje de ianuarie - 37
hidroavioane Princess.
Note privind discuţiile de la Camera de Comerţ ale directorului Secţiei
Europa de Est si Asia de Nord din Federaţia Industriilor Britanice privind
dezvoltarea relaţiilor comerciale cu Anglia, exporturile româneşti.
Notă privind vizitele în România ale lordului Boothby şi a lui Leslie
Plumor, preşedintele şi vicepreşedintele grupului parlamentar englez
pentru promovarea comerţului est-vest. noiembrie 1961
549 212/1961/Anglia Corespondenţă, raport privind perspectivele dezvoltării relaţiilor mai 1961 10 limba română şi
comerciale ale Angliei cu ţările socialiste. engleză
550 212/1961/Anglia Corespondenţă, informări referitoare la schimburile comerciale româno- noiembrie - 30
engleze conform Aranjamentului comercial.
Lista produselor exportate în Anglia. decembrie 1961
551 213/1961/Anglia noiembrie 1961 5
Copie a notei transmisă de ministrul Alexandru Lăzăreanu la Londra
privind corespondenţa dintre bănci din Anglia şi Banca de Stat a RPR.

552 214/1961/Anglia Adrese privind înapoierea scrinului japonez aflat la Legaţia britanică din februarie 1961 2
Bucureşti (Direcţia IV).
553 215/1961/Anglia Schimb de note între guvernele URSS şi Marea Britanie privind ianuarie - 4
modificările introduse în acordul transporturilor aeriene reciproce, semnat
la Londra la 19 decembrie 1957 şi informare referitoare la extinderea liniei
Tarom Bucureşti-Paris până la Londra, conform publicaţiei "Travel Trade
Gazette". februarie 1961
554 215/1961/Anglia Corespondenţă privind participarea României la Conferinţa naţională februarie - 6
pentru modernizarea căilor ferate britanice. martie 1961
555 216/1961/Anglia Corespondenţă Ministerul Agriculturii cu MAE referitoare la trimiterea februarie - mai 8
buletinului epizotiilor pe perioada 1 septembrie-31 decembrie 1960 şi
solicitarea de medicamente pentru uz veterinar. 1961
556 217/1961/Anglia Corespondenţă între MAE şi Legaţia Londra referitoare la stabilirea unor ianuarie 1961 3
legături de prietenie între şcolile din Bristol şi Bucureşti, vizita lui
Alexandru Cornescu, directorul Centrului de Televiziune Bucureşti la
televiziunea engleză şi propunerea către televiziunea "Associated
Rediffusion" de a adapta 5 schiţe ale lui Caragiale.
557 217/1961/Anglia Corespondenţă privind organizarea de expoziţii: expoziţia de artă populară ianuarie - mai 16 limba română şi
românească organizată de "Art Exhibition Bureau", lista expoziţiilor care
se organizează sau se vor organiza în Anglia. 1961 engleză
558 217/1961/Anglia ianuarie - 22
Corespondenţă referitoare la invitarea preşedintelui Sfatului Popular al
Capitalei la Festivalul Internaţional de la Edinburgh din luna august 1961.
august 1961
559 217/1961/Anglia ianuarie - 34 limba română şi
Corespondenţă privind schimburile culturale româno-engleze: conferinţe
despre RPR ţinute de membrii Legaţiei, stabilirea de legături de prietenie
între copiii unor şcoli din România şi cei din Anglia.
octombrie 1961 engleză
560 217/1961/Anglia Note, corespondenţă între Legaţia Londra şi Direcţia Relaţii Culturale, ianuarie - 116
tăieturi din ziare referitoare la activitatea culturală desfăşurată de Legaţie
pe 1960, planul de relaţii culturale, personalităţile din domeniul cultural şi
ştiinţific cu care Legaţia întreţine legături, posibilităţi de dezvoltare a
turismului.
Documentar întocmit de Legaţia Londra privind "Regatul Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord pe 1961". noiembrie 1961
561 217/1961/Anglia Corespondenţă privind punerea în scenă a piesei "D-ale Carnavalului" la ianuarie - 10
Brighton, traducerea şi prezentarea piesei de teatru "Steaua fără nume",
turneul lui Ion Voicu, punerea în scenă a piesei "Celebrul 702" la Teatrul
Civic din Chesterfield. noiembrie 1961
562 217/1961/Anglia ianuarie - 76
Corespondenţă, note de serviciu, rapoarte referitoare la schimburile
culturale româno-engleze: piese de teatru, programe de muzică, turneul în
Anglia al violonistului Ion Voicu şi al dirijorului George Georgescu,
turneul în RPR al corului de fete din Wales, solicitarea acordeonistului
Trever Mac Lachlan de a susţine concerte în ţara noastră.
decembrie 1961
563 217/1961/Anglia Corespondenţă, informări referitoare la schimbul de filme documentare, ianuarie - 72
schimburi de publicaţii cu British Museum, studii de specialitate,
solicitare informaţii privind edituri, ziare, galerii de artă, drepturi de autor
etc. decembrie 1961
564 217/1961/Anglia Corespondenţă între MAE şi Legaţia Londra referitoare la programele de ianuarie - 5
muzică lăutărească pe care le va susţine în ţara noastră A.L. Lloyd pentru
BBC, donarea unor discuri şi partituri cu muzică populară românească,
propunerea făcută de Marlene Fielder ca un grup de tineri actori şi
instrumentişti să facă un turneu în RPR. decembrie 1961
565 217/1961/Anglia ianuarie 1961 - 145 limba română şi
Adrese, note, informări şi corespondenţă, broşuri referitoare la punerea în
scenă a unor piese de teatru, publicarea unor lucrări privind rolul muzicii
în educaţie, listă lucrări de autori englezi apărute în editurile din RPR,
schimburi de materiale între Radioteleviziunea Română şi BBC, iniţierea
tipăririi unor lucrări ale lui Caragiale şi Creangă de către IRRCS prin
întreprinderea IMEX, trimiterea de materiale de popularizare turistică a
ţării noastre, organizarea de excursii de studii în domeniul ornitologiei,
vizite turistice în scopuri ştiinţifice, culturale şi artistice.
martie 1962 engleză
566 217/1961/Anglia Informare privind Asociaţia de prietenie româno-engleză şi alegerea februarie - 5 limba română şi
preşedintelui acesteia. aprilie 1961 engleză
567 217/1961/Anglia Informări şi corespondenţă referitoare la vizitele întreprinse în ţara noastră februarie - iunie 8
de personalităţi din Anglia sau invitarea în România a unor personalităţi
din diferite domenii. 1961
568 217/1961/Anglia Corespondenţă referitoare la cereri din partea unor cetăţeni din Anglia februarie - 14
pentru a studia în RPR, participarea unor profesori şi studenţi la cursuri în
Anglia şi RPR. octombrie 1961
569 217/1961/Anglia februarie - 9
Corespondenţă privind participarea României la conferinţe şi congrese,
vizite de cercetare, invitaţii de participare la festivaluri de muzică.
decembrie 1961
570 217/1961/Anglia Corespondenţă între MAE şi Legaţia Londra referitoare la participarea la februarie - 13
conferinţe (Viaţa femeii în RPR, conferinţă cu tema "Republica Populară
Română" ţinută la sediul grupului tineretului socialist)
solicitarea/trimiterea de materiale documentare privind muzeele din
România. decembrie 1961
571 217/1961/Anglia martie - 7
Informări, corespondenţă privind popularizarea ţării noastre prin filme.
octombrie 1961
572 217/1961/Anglia aprilie 1961 - 102
Rapoarte, note, adrese privind schimburile de filme artistice şi
documentare între case de producţie din Marea Britanie şi Televiziunea
Română, comercializarea unor filme artistice româneşti în străinătate,
vizita proprietarului casei de film "Contemporary Films" la Direcţia
Reţelei Cinematografice şi Difuzării Filmelor din RPR, liste ale filmelor
artistice şi documentare propuse de autorităţile române pentru difuzarea de
către BBC etc.;
Rapoarte, note, informări privind turneele efectuate de sportivi din RPR şi
Marea Britanie în cele două ţări, în cadrul unor competiţii sportive
oficiale.
decembrie 1962
573 217/1961/Anglia Informare privind colaborarea OSTA cu impresarul Van Wyck, cel care mai 1961 2
organizează turnee pentru artiştii români (Ion Voicu), dar şi pentru artişti
români fugari.
574 217/1961/Anglia Note privind vizita în România a lordului Boyd Orr, preşedintele mai - iunie 1961 7
Consiliului britanic pentru promovarea comerţului internaţional.
575 217/1961/Anglia mai - 9
Corespondenţă privind pregătirea materialului despre ţara noastră pentru
publicarea în anuarul "The International Year Book and Statesmen' s Who' septembrie
s Who", informaţii despre România în Enciclopedia Britanică.
1961
576 217/1961/Anglia Corespondenţă, note referitoare la vizite reciproce: mitropolitul Justin mai - octombrie 9 limba română şi
Moisescu la Londra, vizita lui Hardie Ratcliffe, preşedintelui Federaţiei
Internaţionale a Muzicienilor la Bucureşti, editorul Peter Finch la
Bucureşti, vizita la Marea Adunare Naţională a lui B. Drayson, membru al
Camerei Comunelor. 1961 engleză
577 217/1961/Anglia Note, informări, articole din presă privind vizitele lordului Boothby şi mai 1961 - 59
Leslie Plumer, preşedintele şi vicepreşedintele grupului parlamentar
englez pentru promovarea comerţului est-vest în ţările cu democraţie
populară. aprilie 1962
578 217/1961/Anglia Note informative privind activitatea Legaţiei în semestrul I/1961 în iunie - 14
domeniul propagandistic (editorial şi turistic), organizarea de către British
Council a unei gale de film documentar, prezenţa la Legaţia de la Londra a
afaceristului W.A. Burborough şi încercarea acestuia de a se infiltra sub
forma de "colaborare culturală". decembrie 1961
579 217/1961/Anglia iunie 1961 - 240 limba română şi
Rapoarte, note de audienţă, adrese privind schimburile culturale reciproce
româno-britanice - efectuarea unor stagii de specializare de către bursieri
români sau britanici în cele două ţări şi rapoarte de activitate ale
bursierilor români, colaborarea dintre instituţii culturale omoloage,
schimburile în domeniul cinematografic sau cel al teatrului, organizarea
unor turnee ale unor ansambluri artistice, publicarea unor materiale
referitoare la RPR în diverse enciclopedii, dicţionare etc. britanice, donaţii
reciproce de cărţi, prezentări ale unor universităţi din RPR etc.
decembrie 1962 engleză
580 217/1961/Anglia Informare a Legaţiei privind participarea României la Festivalul iulie 1961 2
Internaţional de la Edinburgh.
581 217/1961/Anglia iulie 1961 2 limba engleză
Corespondenţă MAE-Legaţia din Bucureşti privind cursurile de vară de la
Sinaia, participarea doctorilor din România la evenimente sportive.

582 217/1961/Anglia Informaţii privind activitatea lui Corneliu Mănescu, Avram Bunaciu, iulie 1961 23
Gramîko Andrei, Rapacki Adam şi David Vaclav, necesare introducerii în
volumul II al "Dicţionarului Diplomatic" de la Moscova şi în
"International Who' s Who" din Londra.
583 217/1961/Anglia iulie - 5
Corespondenţă privind întocmirea unei situaţii a editării de lucrări
româneşti sau despre România în Marea Britanie (încheierea unui contract
cu Sylvia L. England, specialistă în efectuarea unor asemenea lucrări de
cercetare), transmiterea spre publicare în anuarul "World of Learning" a
unor materiale, trimiterea spre publicare în revista "Secolul XX" a unor
lucrări ale scriitorului englez Alan Sillitoe.
decembrie 1961
584 217/1961/Anglia Rapoarte, note, adrese ale Legaţiei RPR de la Londra privind schimbul de iulie 1961 - 151 limba română, engleză
publicaţii organizat între Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie şi The
Institute of Petroleum din Marea Britanie;
Note, adrese privind expedierea unor publicaţii, materiale documentare
etc. de către Legaţia RPR de la Londra sau Centrala MAE, solicitări de
procurare a unor materiale documentare, informări privind organizarea
unor evenimente culturale etc. decembrie 1962 şi franceză
585 217/1961/Anglia Rapoarte, note, programe, informări, adrese privind desfăşurarea iulie 1961 - 60 limba română şi
Expoziţiei Industriale Britanice de la Bucureşti, din perioada 14 - 26
octombrie 1962 şi manifestările organizate de autorităţile române şi
britanice cu acest prilej. decembrie 1962 engleză
586 217/1961/Anglia septembrie 28
Note, informări, tăieturi din ziare referitoare la vizita în România a
1961 - ianuarie
societăţii fabienilor din cadrul partidului laburist englez.
1962
587 217/1961/Anglia Raport referitor la Conferinţa despre RPR ţinută de profesorul S. Pragano octombrie 1961 9
la Wedgwood Memorial College, Barlston (Olanda).
Raport referitor la participarea unor delegaţii din RPR la congrese şi
conferinţe în Anglia (Conferinţa Internaţională de Embriologie, Conferinţa
Internaţională de Documentară).
588 217/1961/Anglia decembrie 1961 104 51
Rapoarte şi adrese de înaintare a unor opere ale scriitorilor britanici Alan
Sillitoe şi Peter Finch, în vederea realizării unor recenzii ale acestora de
către redactorii revistei "Secolul XX";
Fişe bibliografice, alcătuite de Sylvia England la cererea Legaţiei RPR de
la Londra, privind lucrările principale referitoare la România publicate în
Marea Britanie în perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XIX-lea şi
- decembrie
1961;
Notă, rapoarte, adrese privind publicarea unor lucrări în Marea Britanie
referitoare la RPR, liste ale operelor unor scriitori englezi publicaţi în RPR
în 1961 - 1962, reacţii ale autorităţilor române faţă de publicarea unor
lucrări ostile regimului politic din România în Marea Britanie, publicarea
unor autori români în Marea Britanie.
1962
589 217/1961/Anglia 1961 - 113 limba română şi
Raport de activitate pentru anul 1961, plan de activitate culturală pe 1962
ale Legaţiei RPR de la Londra, raport de activitate al ataşatului cultural
RPR din Marea Britanie şi observaţii pe marginea acestora ale Direcţiei
Relaţii Culturale a MAE;
Note de audienţă ale unor diplomaţi britanici din cadrul Legaţiei Regatului
Unit la Bucureşti privind stagiile de pregătire efectuate de bursieri români
şi britanici şi schimburile culturale bilaterale;
Analiză a relaţiilor cultural-ştiinţifice româno-britanice în cursul anului
1962, alcătuită de Direcţia Relaţii Culturale MAE.
decembrie 1962 engleză
590 217/1961/Anglia Raport de activitate pentru anul 1961 şi planuri de activitate culturală pe 1961 - 50 53
1962 şi 1963 ale Legaţiei RPR de la Londra;
Raport de activitate şi stenogramă a şedinţei de analiză a activităţii
ataşatului cultural RPR de la Londra, Gheorghe Vasile; decembrie 1963
591 220/1961/Anglia februarie- iunie 3 54
Informare privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre Anglia şi Ungaria.
1961
592 220/1961/Anglia Informare privind cuvântarea deputatului laburist Denis Healy ţinută la iunie - 6
Atena la 24 octombrie 1961, privind sistemul regional de dezarmare şi
control în Europa Centrală. noiembrie 1961
593 220/1961/Anglia noiembrie 1961 45 limba română şi
Informări, note, rapoarte, adrese privind participarea unei delegaţii a RPR
la ceremoniile de sfinţire a noii catedrale din Coventry şi la manifestările
prilejuite de acest eveniment;
Note, rapoarte ale Legaţiei RPR de la Londra privind vizita efectuată de o
delegaţie parlamentară cehoslovacă în Marea Britanie şi evoluţia relaţiilor
dintre RP Ungară şi Regatul Unit;
Documentare alcătuite de Direcţia a IV-a Relaţii MAE privind evoluţia - decembrie
relaţiilor româno-britanice;
Note de audienţă, chestionare, rapoarte referitoare la informaţiile furnizate
de MAE român Ambasadei RP Ungare la Bucureşti privind relaţiile
culturale româno-britanice, organizarea Expoziţiei Industriale Britanice de
la Bucureşti şi vizita unei delegaţii formate din membri ai Camerei
Comunelor în RPR.
1962 engleză
594 224/1961/Anglia noiembrie - 11 limba română şi
Corespondenţă, informări privind "Campania pentru amnistie" lansată în
Anglia.
decembrie 1961 engleză
595 30/1961/Anglia Informare şi plan de muncă al Secţiei Consulare pe perioada 1 ianuarie-30 februarie 1961 5
iunie 1961 (Direcţia Consulară).
596 30/1961/Anglia Raport de activitate al Secţiei Consulare pe perioada ianuarie-martie aprilie 1961 8
1961.
597 30/1961/Anglia iunie - 18
Raport de activitate al Secţiei Consulare pe perioada ianuarie-martie 1961.
Proces-verbal şi coraport privind analiza Secţiei Consulare de la Legaţia
RPR din Londra (Direcţia IV Relaţii).
octombrie 1961
598 30/1961/Anglia ianuarie - 66
Rapoarte de activitate ale Secţiei Consulare din cadrul Oficiului RPR de la
Londra pentru al doilea semestru al anului 1961 şi perioada 1 ianuarie - 15
septembrie 1962, planuri de muncă ale unităţii pentru anii 1962 - 1963 şi
rapoarte de evaluare a documentelor menţionate de către Direcţia
Consulară a MAE;
Liste nominale cuprinzând cetăţenii britanici în privinţa cărora au fost
înregistrate litigii în acordarea vizei de intrare în RPR de Secţia Consulară
română de la Londra în perioada aprilie - iunie 1962;
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii desfăşurate de Aurel
Florea, şeful Secţiei Consulare de la Londra;
Note, rapoarte privind diferite incidente înregistrate în plata vizelor de
intrare în RPR a unor specialişti britanici şi inspectarea unui vas românesc
ancorat într-un port britanic de către un consilier al Legaţiei RPR de la
Londra.
decembrie 1962
599 40/1961/Anglia Adresă de înaintare a situaţiei statistice privind acordarea vizelor pe luna februarie - mai 2
41/1961/Anglia septembrie 1960 (fără anexă).
Informare privind acordarea de vize oamenilor de afaceri englezi. 1961
600 53/1961/Anglia Informări privind eliberarea din închisoare a foştilor angajaţi români ai octombrie 1961 3
Legaţiei britanice.
601 20/1962/Anglia ianuarie - 46 54
Informare a Legaţiei RPR de la Londra privind conversaţiile întreţinute de
şeful Oficiului cu parlamentari laburişti britanici asupra schimburilor
comerciale dintre cele două ţări, viaţa politică din Marea Britanie şi
organizarea unor vizite oficiale ale parlamentarilor la Bucureşti;
Informare alcătuită de Direcţia a IV-a Relaţii a MAE român privind
corespondenţii de presă britanici aflaţi în RPR cu prilejul vizitei delegaţiei
de partid şi guvernamentale a URSS din 18 - 25 iunie 1962;
Note de convorbiri dintre diplomaţii RPR de la Londra, omologi ai
acestora din Brazilia şi diverşi oficiali britanici privind schimburile
economice dintre RPR şi Brazilia, relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi
SUA, politica de înarmare nucleară a unor puteri europene, relaţiiile
economice şi culturale româno-britanice, poziţia laburiştilor britanici faţă
de diverse probleme internaţionale, publicarea unor lucrări despre RPR în
Marea Britanie etc.
noiembrie 1962
602 20/1962/Anglia ianuarie - 39 54 limba engleză
Litigii
Anexat - copie a unui
Note verbale ale Legaţiei Marii Britanii de la Bucureşti cuprinzând document din 1931,
solicitări de informaţii referitoare la situaţia unor bunuri aparţinând conţinând o solicitare
cetăţenilor britanici, naţionalizate anterior de statul român, precum şi cea a
unor credite internaţionale contractate de statul român anterior anului de confirmare a
1944. existenţei unui credit
acordat Oţelăriilor
Reşiţa
decembrie 1962
603 20/1962/Anglia ianuarie - 32 54
Note de audienţă ale diplomaţilor din cadrul Legaţiei Marii Britanii la
Bucureşti la oficiali ai Direcţiei Consulare MAE privind acordarea
dreptului de plecare definitivă din RSR pentru diverşi cetăţeni români,
probleme de vize întâmpinate de diplomaţii sau cetăţenii celor două state
etc.;
Extras din nota de audienţă a grupului parlamentar britanic pentru
promovarea comerţului Est-Vest la ministrul adjunct român de externe,
George Macovescu, privind acordarea de vize de ieşire din RSR pentru
rudele unor cetăţeni britanici.
decembrie 1962
604 20/1962/Anglia ianuarie - 91 54 limba română şi
Note verbale ale Legaţiei Marii Britanii de la Bucureşti şi note de audienţă
ale unor funcţionari ai Oficiului la MAE român privind eliberarea unor
vize de ieşire din ţară pentru cetăţeni români, invitarea unor oficiali
români la vizionarea unor filme cu un caracter tehnic proiectate de Legaţie
sau pentru efectuarea unor stagii de pregătire tehnică în Marea Britanie,
eliberarea din detenţie a unor foşti angajaţi români ai Oficiului,
condamnaţi pentru spionaj de autorităţile române în cursul anilor `50,
propunerea unor studenţi britanici pentru a urma cursurile de vară ale
Universităţii Bucureşti, acordarea dreptului de acces la documente de
arhivă clasificate şi transportarea în ţara de origine a arhivei fostei Legaţii
a României de la Lisabona şi cea a Legaţiei Portugaliei de la Bucureşti,
diverse incidente în care au fost implicaţi angajaţi ai Oficiului britanic etc.;
Listă a statelor semnatare ale Cartei UNESCO.
decembrie 1962 engleză
605 20/1962/Anglia ianuarie - 80 54 limba română şi
Note verbale ale Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti privind schimburile
culturale româno-britanice, susţinerea unor prelegeri de către personalităţi
din mediul universitar al celor două ţări, primirea unor cursanţi britanici şi
români pentru a urma cursuri de pregătire, desfăşurarea unor cursuri ale
British Council în România, schimburile de cărţi între bibliotecile
universitare din cele două ţări etc;
Curriculum vitae ale cursanţilor britanici primiţi în RPR în cadrul
programului de schimburi culturale reciproce;
Programe ale vizitelor specialiştilor români (Alexandru Graur, Andrei
Oţetea etc.) participanţi la diverse conferinţe din Marea Britanie;
Liste cuprinzând titlurile prelegerilor susţinute de specialiştii britanici în
RPR;
Rezumate ale unor filme tehnice împrumutate de Legaţia Marii Britanii la
Bucureşti autorităţilor române.
decembrie 1962 engleză
606 20/1962/Anglia ianuarie - 25 54 limba română şi
Note de audienţă ale legatului Marii Britanii la Bucureşti, J. Dalton
Murray, şi altor diplomaţi britanici la diverşi oficiali ai MAE român, în
cursul cărora au fost abordate subiecte precum: activitatea Organizaţiei
Naţiunilor Unite, diferite probleme administrative ale Oficiului britanic,
invitarea unor oficiali din sectorul economic al RPR în vizită în Marea
Britanie, plecarea unor diplomaţi britanici de la post etc.
decembrie 1962 engleză
607 20/1962/Anglia ianuarie - 147 54
Planuri de muncă şi proiecte ale planului de muncă anual al Legaţiei RPR
de la Londra şi observaţii ale Direcţiei a IV-a MAE pe marginea acestora;
Raport politic general semestrial al Legaţiei RPR de la Londra şi
observaţii ale Centralei MAE pe marginea acestuia;
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii lui Alexandru Lăzăreanu,
legatul RPR de la Londra şi aprecieri ale Direcţiei a IV-a MAE privind
activitatea Oficiului din Marea Britanie;
Proiect al planului de obiective al Legaţiei RPR de la Londra pe anul 1963
şi observaţii ale conducerii MAE pe marginea acestuia.
decembrie 1962
608 20/1962/Anglia Notă verbală a Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti de înaintare a unui februarie 1962 1 54 limba engleză
mesaj din partea Secretariatului Statistic al International Wool Textiles
Organisation adresat guvernului RPR, prin care se solicită o serie de date
statistice privind industria lânii din România
609 20/1962/Anglia Notă verbală a Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti prin care se protestează martie 1962 4 54 limba română şi
faţă de tratamentul la care a fost supus un diplomat al Oficiului în cursul
unei călătorii în RPR de către autorităţile române;
Aide memoire al Oficiului britanic la Bucureşti privind organizarea vizitei
unei delegaţiii oficiale a RPR în Marea Britanie. engleză
610 20/1962/Anglia martie - 161 55
Note de audienţă ale diplomaţilor din cadrul Legaţiei Marii Britanii la
Bucureşti la diverşi oficiali români (Ion Gheorghe Maurer, Corneliu
Mănescu, M. Suder ş.a.) privind schimburile comerciale şi culturale
bilaterale, desfăşurarea procesului de colectivizare a agriculturii în RPR,
diverse probleme administrative ale Oficiului britanic şi incidente în care
au fost implicaţi membrii acestuia, invitarea unor delegaţii oficiale RPR în
Marea Britanie, acordarea de vize pentru diplomaţii britanici sau cetăţenii
români, organizarea Expoziţiei Industriale Britanice la Bucureşti,
eliberarea din detenţie a foştilor angajaţi ai Legaţiei Marii Britanii în RPR
etc.;
Traducere a discursului secretarului Foreign Office, lordul Home, din 23
octombrie 1962 referitor la criza rachetelor din Cuba;
Note de audienţă ale reprezentanţilor unor state socialiste în RPR la
oficiali ai MAE român privind relaţiile economice şi comerciale
întreţinute de RPR cu Marea Britanie şi alte state occidentale
decembrie 1962
611 20/1962/Anglia Notă de audienţă a legatului britanic la Bucureşti, J.D. Murray, privind aprilie 1962 3 54
invitaţia adresată de autorităţile britanice unor oficiali români din sectorul
economic de a vizita Marea Britanie.
612 20/1962/Anglia aprilie - 180 54
Informări ale Legaţiei RPR de la Londra privind vizita unor oficiali
români în Marea Britanie în cadrul programului de schimburi cultural-
ştiinţifice dintre cele două ţări, convorbirile întreţinute cu reprezentanţi ai
unor concerne ale industriei chimice din Marea Britanie şi oficiali ai
"Moscow Narodny Bank" privind schimburile comerciale dintre RPR şi
Marea Britanie şi situaţia economică mondială;
Notă de conversaţie a consilierului la Misiunea Permanentă a RPR la New
York şi reprezentanţii Marii Britanii la ONU privind situaţia din Congo şi
constituirea Pieţei Comune Europene;
Note de convorbiri dintre diplomaţi ai Ambasadei RPR de la Varşovia,
Legaţiei RPR de la Londra etc. şi oficiali ai statelor gazdă privind vizita în
RP Polonă a lui Hugh Gaistkell, preşedintele Partidului Laburist din
Marea Britanie şi poziţia acestuia faţă de principalele probleme europene,
aderarea Marii Britanii la Piaţa Comună, relaţiiile comerciale şi culturale
româno-britanice, Conferinţa prim-miniştrilor ţărilor din Commonwealth
de la Londra din septembrie 1962 şi poziţia acestora faţă de aderarea Marii
Britanii la CEE, principalele evenimente din viaţa internaţională etc.
decembrie 1962
613 20/1962/Anglia mai - decembrie 22 54
Notă de convorbire dintre secretarul II al Legaţiei Marii Britanii la
Bucureşti şi oficiali ai MAE român privind prezentarea de către Oficiu a
unei serii de filme documentare britanice referitoare la industria
carboniferă şi petrochimică; listă a filmelor în cauză;
Note de convorbire dintre secretarul II al Legaţiei RPR de la Londra şi
oficiali britanici, omologi reprezentând alte state sau oameni de afaceri
britanici privind desfăşurarea şi cauzele unor greve din Marea Britanie,
aderarea Marii Britanii la CEE şi poziţia altor state europene (Franţa,
Finlanda ş.a.) faţă de această eventualitate.
1962
614 20/1962/Anglia Notă verbală a Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti prin care se solicită iulie 1962 1 54 nelegat
autorităţilor române procurarea mai multor numere ale cotidianului
"România Liberă"
615 20/1962/Anglia Documentare alcătuite de Direcţia a IV-a Relaţiii MAE: "Unele probleme septembrie 14 54
interne şi internaţionale mai importante privind Anglia" şi "Stadiul
relaţiilor dintre RPR şi Marea Britanie";
-noiembrie
Instrucţiuni remise de Direcţia a V-a Relaţii a MAE legaţiilor RPR de la
Londra şi Washington privind procurarea unor materiale documentare
referitoare la ţările Africii. 1962
616 20/1962/Anglia Notă de convorbire dintre legatul RPR de la Londra, Al. Lăzăreanu, şi noiembrie 1962 4 54
jurnalistul britanic H.C. Taussig privind vizita delegaţiei române, conduse
de Gheorghe Gheorghiu Dej, în Asia de Sud-Est, conflictul indiano-chinez
şi biografia lui H.C. Taussig.
617 20/1962/Anglia Note de audienţă ale legatului Marii Britanii la Bucureşti la oficiali ai noiembrie - 7 55
MAE privind evoluţia relaţiilor politice şi culturale bilaterale, posibilitatea
creşterii exporturilor RPR spre Marea Britanie, şi problema ridicării
reciproce a restricţiilor de călătorie ale diplomaţilor pe teritoriul celor două
state. decembrie 1962
618 200/1962/Anglia Note informative şi de conversaţie privind respingerea vizei de intrare în ianuarie - 15 55
RPR pentru ziaristul britanic Anthony Rhodes, autor al unui articol ostil
RPR publicat în revista "Encounter";
Notă a legatului RPR în Marea Britanie privind desemnarea unui
corespondent de presă român la Londra;
Notă de audienţă, raport privind publicitatea în presa română şi britanică a
Expoziţiei Industriale Britanice de la Bucureşti octombrie 1962
619 200/1962/Anglia ianuarie 1962 - 76 55
Liste ale titlurilor din presa britanică sub care au fost prezentate grevele de
la Griviţa din 1933, expediate de Legaţia RPR de la Londra Secţiei Relaţii
Externe a CC al PMR;
Note de conversaţii între diplomaţi români şi jurnalişti britanici referitoare
la bruierea emisiunilor în limba română transmise de posturile de radio
BBC, vizitarea unor obiective din RPR de către ziarişti din Marea
Britanie, consecinţele politice ale Conferinţei prim-miniştrilor din cadrul
Commonwealth, aderarea Marii Britanii la Piaţa Comună, relaţiile româno
- britanice şi politica europeană a Marii Britanii, conflictul indo-chinez
etc.
ianuarie 1963
620 200/1962/Anglia ianuarie 1962 - 68 55 Limba română şi
Borderou al publicaţiilor din Marea Britanie expediate de Legaţia RPR de
la Londra pe adresa MAE în cursul lunii noiembrie 1961;
Informări de presă alcătuite de Legaţia RPR din Marea Britanie
cuprinzând traduceri ale unor articole din presa britanică de interes pentru
MAE - "Ambasadori în germene. O nouă privire asupra Serviciului Extern
britanic", publicat în "The Sunday Times", la 07.01.1962, "România îşi
intensifică comerţul cu Occidentul", publicat în "Daily Telegraph", la
02.10.1962 etc.; engleză.
Note, rapoarte, adrese privind articolele dedicate RPR sau unor membri ai
Consiliului său de Miniştri (Ion Gheorghe Maurer, Avram Bunaciu ş.a.)
publicate în presa britanică;
Materiale de informare expediate de MAE societăţii Europa Publications
Ltd., cuprinzând liste ale membrilor Consiliului român de Miniştri, ai
Biroului Politic al CC al PMR şi numele tuturor şefilor de misiuni
diplomatice ale RPR.
decembrie 1963
621 200/1962/Anglia Telegrame adresate Legaţiei RPR de la Londra privind aniversarea în RPR februarie - 6 55 Limba română şi
a 150 de ani de la naşterea lui Charles Dickens, schimburile culturale
româno-britanice, corespondenţa Radiodifuziunii Române cu instituţii
similare din străinătate etc. noiembrie 1962 engleză
622 200/1962/Anglia februarie - 40 55
Note ale Legaţiei RPR de la Londra privind solicitările de informaţii
primite din partea unor cetăţeni britanici cu privire la istoricul portului
Constanţa şi al altor porturi din RPR, istoricul navigaţiei comerciale şi
industria navală din România etc.;
Informări din presa britanică privind modul în care a fost percepută
Plenara CC al PMR din 30 noiembrie - 5 decembrie 1961, trimiterea unor
lucrări de specialitate privind politica PMR şi istoria României pentru
diverse publicaţii din Marea Britanie, relaţiile comerciale româno-
britanice etc.;
Listă a oficialilor RPR invitaţi la recepţia oferită de Legaţia britanică cu
prilejul sărbătorii naţionale a Marii Britanii;
Solicitare primită de Legaţia RPR de la Londra din partea revistei "Labour
Monthly" privind sporirea numărului de abonamente al Oficiului la
această publicaţie
decembrie 1962
623 200/1962/Anglia mai - decembrie 37 55 Limba română şi
Note, rapoarte, adrese privind vizita în RPR a unui reporter BBC, R.
Lloyd, realizator al emisiunii "Holiday Hour";
Informări, adrese privind vizita în RPR a lui Maurice Cranston, profesor la
London School of Economics, şi a unor jurnalişti britanici;
Fotocopie a articolului "What Romania can offer the tourist", publicat în
revista "Travel Topics".
1962 engleză
624 200/1962/Anglia 1962 - 184 55 Limba română şi
Rapoarte şi planuri de muncă privind activitatea de presă a Legaţiei RPR
de la Londra din 1962 - 1963 şi observaţii ale Direcţiei Presă MAE pe
marginea acestora şi a activităţii ataşatului de presă, N. Petrescu;
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii lui N. Petrescu de către
Direcţia a IV-a MAE;
Rapoarte, note privind contractarea serviciilor agenţiei de relaţii publice
"John Lewis" de către oficialităţile române;
Informare a Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR privind
desfăşurarea unei campanii de presă împotriva conducerii RPR de către
ziarul britanic "The Observer" pe tema nerespectării drepturilor minorităţii
maghiare;
Informări, note, rapoarte privind schimbul de corespondenţi de presă între
agenţiile Agerpres şi Reuters;
Note privind vizita în RPR şi alte state socialiste a unei delegaţii de
jurnalişti britanici;
Note de convorbiri dintre diplomaţi români din Marea Britanie şi jurnalişti
sau politicieni britanici referitoare la problema aderării Marii Britanii la
Piaţa Comună, viaţa politică internă din Regatul Unit şi diverse
evenimente de pe plan internaţional;
Informări ale Legaţiei RPR de la Londra privind imaginea RPR în presa
britanică şi rezultatele participării româneşti la Expoziţia "Ideal Home" de
la Londra.

decembrie 1963 engleză


625 201/1962/Anglia aprilie - 4 55
Adrese de înaintare a publicaţiilor emigranţilor români din Marea Britanie.
decembrie 1962
626 201/1962/Anglia Fotocopie a stenogramei şedinţei Congresului SUA din 7 martie 1962, mai 1962 2 55 Limba română şi
publicată în cadrul "Congressional Record", cuprinzând intervenţia unui
membru al Camerei referitoare la punerea sub acuzare a lui Viorel Trifa
pentru participarea la pogromul antisemit de la Bucureşti din ianuarie
1941. engleză
627 201/1962/Anglia Note, rapoarte, buletine informative Agerpres, adrese privind activitatea decembrie 1962 18 55
desfăşurată de "Free Romanian Press Agency", cu sediul la Londra şi
fotocopii ale articolelor publicate de aceasta. - februarie 1963
628 210/1962/Anglia Informări alcătuite de Legaţia RPR de la Londra privind desăşurarea martie - 44 55
conferinţei organizaţiei Tinerilor Conservatori din Marea Britanie, din
februarie 1962, activitatea mişcării sindicale britanice şi remanierea
Cabinetului Macmillan. decembrie 1962
629 210/1962/Anglia Informări ale Legaţiei RPR de la Londra privind situaţia partidelor din iunie - 68 55
Marea Britanie, desfăşurarea celui de-al XCIV-lea Congres al Sindicatelor
britanice, a conferinţei anuale laburiste şi a celei organizate de Partidul
Conservator;
Observaţii ale MAE pe marginea informărilor primite. decembrie 1962
630 212/1962/Anglia ianuarie - 58 55
Documentar alcătuit de Direcţia a IV-a Relaţii MAE: "Unele probleme
privind raporturile economice ale Angliei cu ţările Commonwealth-ului";
Rapoarte, note privind vizita în Marea Britanie a unor specialişti români
pentru documentarea în problema epurării apelor reziduale;
septembrie
Rapoarte, adrese privind vizita unei delegaţii oficiale RPR la o expoziţie
industrială de la Londra, conversaţiile întreţinute cu membrii grupului
parlamentar din Camera Comunelor al Partidului Cooperatist, expoziţia
industrială a RS Cehoslovace de la Londra, din iulie 1962 etc.
1962
631 212/1962/Anglia Solicitări de informaţii din partea Legaţiei Marii Britanii de la Bucureşti ianuarie - 16 55
cu privire la sistemul de unităţi de măsură valabil în RPR şi rapoarte
cuprinzând răspunsul autorităţilor române;
Referat cu privire la tratativele desfăşurate la Bruxelles pentru aderarea
Marii Britanii la CEE, alcătuit de Legaţia RPR de la Londra. noiembrie 1962
632 212/1962/Anglia Extrase din stenogramele dezbaterilor susţinute în Camera Lorzilor privind ianuarie - 13 55 Limba română şi
comerţul britanic cu ţările socialiste;
Note privind vizita efectuată de un membru al Camerei de Comerţ din
Londra la Camera de Comerţ a RPR şi exportul de lemn şi produse din
lemn al RPR în Marea Britanie. decembrie 1962 engleză
633 212/1962/Anglia februarie - 5 56
Notă verbală a Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti, rapoarte, note privind
transmiterea unor date statistice referitoare la industria textilă din RPR, la
solicitarea International Wool Textiles Organisation.
martie 1962
634 212/1962/Anglia Note de audienţă ale legatului britanic de la Bucureşti la ministrul martie - mai 3 56
Economiei Forestiere RPR şi alţi oficiali români privind dezvoltarea
schimburilor comerciale bilaterale, importul unor utilaje industriale
britanice în RPR şi invitarea ministrului român în Marea Britanie. 1962
635 212/1962/Anglia martie - 7 56
Extras din planul de muncă pentru anul 1962 al Oficiului RPR de la
Londra, observaţii ale Centralei MAE pe marginea acestuia, note privind
schimburile comerciale româno - britanice din cursul anului 1962 şi
diverse interpelări din Parlamentul englez pe marginea acestui subiect.
noiembrie 1962
636 212/1962/Anglia Informări ale legatului RPR de la Londra, Alexandru Lăzăreanu, privind mai 1962 6 56
convorbirile întreţinute cu reprezentanţii conducerii "Imperial Chemical
Industries" asupra dezvoltării industriei petrochimice din RPR şi politica
economică a Marii Britanii.
637 212/1962/Anglia Extrase din informări ale Oficiului RPR de la Londra, note, adrese privind mai - iulie 1962 5 56
desfăşurarea vizitelor oficiale ale unor delegaţii economice ale RPR în
Marea Britanie.
638 212/1962/Anglia mai - octombrie 44 56
Note de convorbiri, rapoarte, adrese ale Legaţiei RPR de la Londra privind
convorbirile întreţinute de diplomaţii Oficiului cu reprezentanţii "Imperial
Chemical Industries", ai "Moskow Narodny Bank" din Londra, băncii
"Guiness, Mahon & Co. Ltd." ş.a. şi ministrul britanic al Comerţului, Alan
Green, privind relaţiile economice româno - britanice;
Referate privind desfăşurarea celui de-al XCIV-lea Congres al
Sindicatelor Britanice şi a Conferinţei de la Londra a prim-miniştrilor din
Commonwealth, din 12 - 19 septembrie 1962.
1962
639 212/1962/Anglia Note, adrese privind vizita efectuată de prim secretarul Legaţiei britanice mai - octombrie 6 52
din RPR la Consiliul Superior al Agriculturii şi exportul unor produse
agricole româneşti în Marea Britanie. 1962
640 212/1962/Anglia mai - noiembrie 62 52 Limba română şi
Notă de audienţă a legatului britanic la Bucureşti, rapoarte, adrese privind
invitaţia la o vizită oficială adresată de Comisia Forestieră din Marea
Britanie ministrului economiei forestiere al RPR, M. Suder;
Note, program oficial, informare, extrase din presa britanică şi română,
adrese privind desfăşurarea vizitei lui M. Suder în Marea Britanie, din
perioada 20 septembrie - 1 octombrie 1962 şi impactul acesteia;
Documentar alcătuit de MAE pentru Ministerul Economiei Forestiere al
RPR: "Stadiul relaţiilor dintre RPR şi Marea Britanie" .
1962 engleză
641 212/1962/Anglia mai 1962 - 116 56 Limba română şi
Note de audienţă ale diplomaţilor britanici acreditaţi la Bucureşti,
rapoarte, note, adrese privind organizarea vizitei oficiale a unei delegaţii
economice române în Marea Britanie, la invitaţia guvernului britanic, şi
reglementarea unor probleme bilaterale legate de transportul aerian de septembrie
pasageri;
Sinteză documentară: "Referat asupra deplasării în Anglia a delegaţiei
guvernamentale a RPR în perioada 17 iulie - 1 august 1962".
1963 engleză
642 212/1962/Anglia Note de audienţă, informări, rapoarte, adrese privind organizarea vizitei iunie - 16 56
ministrului român al Economiei Forestiere în Marea Britanie, din
perioada 20 septembrie - 1 octombrie 1962. noiembrie 1962
643 212/1962/Anglia octombrie 1962 114 56 Limba română şi
Rapoarte, note, adrese privind invitarea de către ministrul metalurgiei şi
construcţiilor de maşini din RPR directorilor generali din cadrul unor
firme britanice din industria metalurgică de a vizita România;
Rapoarte privind activitatea economică din anul 1962 şi primul semestru
al anului 1963 a Legaţiei RPR de la Londra, plan de muncă pentru anul
1963 al Secţiei Economice a Oficiului şi note cuprinzând observaţiile
Direcţiei Relaţii Economice din MAE pe marginea acestora;
Raport privind activitatea lui C. Rădulescu, şeful Agenţiei Economice
Londra a RPR, din anul 1962 .
- iulie 1963 engleză
644 213/1962/Anglia Corespondenţă legată de înlocuirea din funcţie a lui K.S. Weston, ianuarie - 6 56 limba română şi
vicepreşedinte al delegaţiei guvernamentale economice britanice în
relaţiile cu RPR;
Notă de audienţă a unui secretar al Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti la
Banca de Stat a RPR, în cursul căreia au fost discutate diverse probleme
privind evoluţia economică a României. octombrie 1962 engleză
645 213/1962/Anglia Notă privind dificultăţile întâmpinate în valorificarea bunurilor, valorilor februarie 1962 2 56
şi drepturilor succesorale româneşti din Marea Britanie, alcătuită de Banca
de Stat a RPR.
646 213/1962/Anglia Note, rapoarte, adrese privind solicitarea Legaţiei RPR de la Londra de mai - decembrie 9 56
scutire de la plata taxei de timbru de către autorităţile britanice, cu ocazia
legalizării actului de cumpărare a unui imobil. 1962
647 213/1962/Anglia decembrie 1962 12 56
Note, rapoarte, informări de presă ale Legaţiei RPR de la Londra privind
desfăşurarea tratativelor comerciale româno-britanice şi stabilirea listelor
de mărfuri acceptate la schimb între cele două ţări în perioada 1962 - 1963
şi dezbaterile din Parlamentul britanic asupra acestei probleme.
- ianuarie 1963
648 214/1962/Anglia decembrie 1962 5 56 litigii
Note, adrese privind acţiunile deţinute de RPR la editura Europa
Publications Ltd. din Marea Britanie.
- ianuarie 1963
649 215/1962/Anglia Notă a MFA al RPR privind stabilirea rutelor de navigaţie ale navelor decembrie 1962 2 56
britanice pe braţul Sulina.
650 216/1962/Anglia Rapoarte, note privind expedierea buletinului de informare a autorităţilor mai 1962 4 56
britanice asupra epizootiilor din RPR.
651 216/1962/Anglia mai - decembrie 13 56
Adrese de înaintare a buletinelor de informare a autorităţilor britanice
asupra epizootiilor din RPR;
Notă de audienţă privind vizita prim secretarului Legaţiei Marii Britanii de
la Bucureşti la Consiliul Superior al Agriculturii;
Rapoarte, note, adrese privind răspândirea unei epidemii de febră aftoasă
şi obţinerea unui vaccin împotriva acesteia de la autorităţile britanice.
1962
652 217/1962/Anglia ianuarie - 67 57 limba română şi
Rapoarte, informări, adrese privind prelegerile susţinute de un conferenţiar
britanic asupra muzicii folclorice din România, facsimile ale unui articol
publicat de acesta în cadrul unei reviste britanice, evaluări ale oficialilor
din Ministerul Culturii din RPR asupra prestaţiei artiştilor britanici
participanţi la Festivalul Internaţional "George Enescu";
Rapoarte, note, adrese privind vizitele întreprinse în RPR de personalităţi
din domeniul vieţii culturale sau ştiinţifice din Marea Britanie şi Canada
(ing. Gogu Constantinescu, J. Armitage etc.);
Invitaţie a organizaţiei Amnesty International adresată Uniunii Scriitorilor
din RPR pentru participarea la o serie de conferinţe;
Informări ale Legaţiei RPR de la Londra privind diverse evenimente
culturale desfăşurate în Marea Britanie de interes pentru autorităţile
române
noiembrie 1962 engleză i
653 217/1962/Anglia ianuarie - 76 57 limba română şi
Rapoarte, note, informări, adrese privind vizitele în RPR ale lui Leslie
Plummer, Sidney Silverman şi Koni Zilliacus, membri ai Parlamentului
britanic, R.L. Speaight, director al Contactelor Culturale în cadrul Foreign
Office, K.R. Johnstone, director general adjunct al British Council,
Maurice Cranston, profesor la London School of Economics, Graham
Greene ş.a.;
Note, adrese privind invitarea în RPR sau sosirea în vizite turistice a unor
personalităţi din Marea Britanie, listă a celor invitate în RPR în cursul
anului 1962;
Note, rapoarte privind activitatea Asociaţiei Bisericii Anglicane şi a
Bisericilor din Răsărit.
decembrie 1962 engleză
654 217/1962/Anglia ianuarie - 60 57 limba română şi
Informări ale ataşatului cultural RPR în Marea Britanie privind punerea în
scenă a unor piese româneşti şi desfăşurarea unor expoziţii de artă
populară românească în Regatul Unit, donaţia unor cărţi româneşti pentru
Biblioteca "British Museum" etc.;
Traduceri ale însemnărilor unor scriitori australieni în urma vizitei
acestora la Legaţia britanică de la Bucureşti;
Rapoarte, note, adrese privind schimburile culturale româno-britanice şi
promovarea imaginii RPR în Marea Britanie.
decembrie 1962 engleză
655 217/1962/Anglia februarie - 23 57 limba română şi
Rapoarte, adrese privind solicitările de date biografice ale conducătorilor
RPR venite din partea unor publicaţii din Marea Britanie şi fişe biografice
ale persoanelor respective întocmite de autorităţile române.
aprilie 1962 engleză, franceză
656 217/1962/Anglia februarie - 41 57 lLimba română şi
Evaluare din partea Legaţiei RPR de la Londra privind activitatea ONT
"Carpaţi" în Marea Britanie şi problemele ridicate de transportul aerian al
turiştilor britanici în RPR;
Informări ale Oficiului de la Londra privind vizita efectuată în RPR de
R.L. Speaight şi K. Johnstone;
Informare privind acordul cultural încheiat între RP Ungară şi Marea
Britanie şi problemele intervenite în relaţiile dintre cele două state
(anexată - traducerea acordului).
august 1962 engleză
657 217/1962/Anglia februarie 1962 - 179 57 limba română şi
Corespondenţă între Radioteleviziunea Română şi BBC privind
schimburile reciproce de programe radio şi de televiziune;
Note, rapoarte, adrese privind participarea unui grup de ciclişti români la o
competiţie desfăşurată în Marea Britanie, acordarea de asistenţă medicală
în Regatul Unit unor pacienţi români etc.;
Note de convorbiri, rapoarte, adrese privind desfăşurarea vizitelor în RPR
ale unor scriitori şi artişti britanici (Graham Greene, Basil Davidson,
Robert Helpmann ş.a.), a directorului Bibliotecii British Museum, Selwyn
Clarke, secretar al Societăţii Medicale Britanice ş.a.m.d.
decembrie 1963 engleză
658 217/1962/Anglia Raport de activitate al Asociaţiei de Prietenie Anglia - RPR şi informare martie - 5 57
privind sărbătorirea zilei de 23 august în cadrul asociaţiei. noiembrie 1962
659 217/1962/Anglia mai 1962 - 108 57 limba română şi
Rapoarte, note de convorbiri, informări, adrese privind schimburile
culturale reciproce româno - britanice - organizarea vizitelor unor
personalităţi culturale din cele două ţări, desfăşurarea unor expoziţii
dedicate monumentelor arheologice din RPR în Marea Britanie,
participarea întreprinderilor române de comerţ exterior la târguri şi
expoziţii economice internaţionale, organizarea unor competiţii sportive
cu participarea reprezentativelor celor două ţări, corespondenţa primită de
Radioteleviziunea Română de la ascultătorii din Marea Britanie, turneul
din Marea Britanie al Filarmonicii de Stat "George Enescu" etc.
decembrie 1963 engleză
660 217/1962/Anglia iunie 1962 - 34 57
Rapoarte, note de convorbiri, adrese privind punerea în scenă a unei piese
de IL Caragiale la un teatru din Brighton, Marea Britanie şi desfăşurarea
unui turneu al Filarmonicii de Stat "George Enescu" în Regatul Unit;
Rapoarte privind vizita în Marea Britanie a lui Dumitru Trancă, directorul
general al Centralei Editurilor din RPR.
noiembrie 1963
661 217/1962/Anglia Note privind organizarea unei conferinţe de presă cu prilejul deschiderii octombrie 1962 2 57
Expoziţiei Industriale Britanice de la Bucureşti.
662 217/1962/Anglia Note, telegrame, rapoarte privind efectuarea de către un cercetător român a octombrie 1962 43 57 limba română şi
unui stagiu de specializare la Institutul de Cercetări (Viroze Animale)
- septembrie
Pirbright, Surrey din Marea Britanie; curriculum vitae şi liste ale lucrărilor
ştiinţifice publicate de cel în cauză. 1963 engleză
663 217/1962/Anglia noiembrie 1962 196 58 limba română şi
Planuri de obiective şi planuri de muncă pentru anul 1963 ale Secţiei
Culturale a Legaţiei RPR de la Londra şi note cuprinzând observaţiile pe
marginea acestora ale Direcţiei Relaţii Culturale MAE;
Sinteză documentară alcătuită de Virgil Cândea: "Scurt istoric al relaţiilor
româno-engleze până în secolul al XIX-lea";
Rapoarte de activitate culturală a Legaţiei RPR de la Londra pentru anul
1962 şi semestrul I din 1963;
Note de convorbiri privind încheierea unui acord cultural româno-britanic, - decembrie
invitarea unor oficiali români la proiectarea unor filme artistice de către
Oficiul britanic de la Bucureşti, stagiile de pregătire efectuate de studenţii
din cele două ţări etc.;
Propuneri ale Legaţiei RPR de la Londra privind dezvoltarea propagandei
româneşti în Marea Britanie;
Rapoarte, note, adrese privind realizarea unor filme de propagandă
turistică a RPR pentru difuzarea la BBC.
1963 engleză
664 217/1962/Anglia Rapoarte, note, adrese privind schimburile de material bibliografic şi decembrie 1962 140 58 limba română şi
didactic întreţinut de instituţii culturale din RPR cu omoloage din Marea
Britanie;
Liste ale lucrărilor publicate în Marea Britanie achiziţionate de Legaţia - decembrie
RPR de la Londra pentru uzul MAE;
Materiale publicitare privind organizarea aniversării lui W. Shakespeare în
Marea Britanie, în cursul anului 1964. 1963 engleză
665 220/1962/Anglia iunie - 34 58
Note, informări ale MAE privind desfăşurarea a diverse evenimente din
viaţa internaţională: consultările de la Paris dintre conducătorii unor state
occidentale (Franţa, Marea Britanie, RFG, SUA), conferinţa prim-
miniştrilor Commonwealth-ului de la Londra, negocierile pentru aderarea
Marii Britanii la Piaţa Comună europeană etc.
noiembrie 1962
666 220/1962/Anglia Informare alcătuită de Direcţiile a IV-a şi a VI-a Relaţii MAE privind decembrie 1962 6 58
revolta împotriva autorităţilor britanice din protectoratul Brunei.
667 224/1962/Anglia ianuarie 1962 - 12 58
Rapoarte, note, adrese privind publicarea în Marea Britanie a lucrării
"Prisoner of Red Justice", de Leonard Kirschen, fost corespondent
Associated Press în RPR, condamnat de autorităţile române pentru
"spionaj" şi demersurile efectuate de autorităţile RPR pe lângă Legaţia
Regatului Unit de la Bucureşti în legătură cu acest eveniment;
Rapoarte, note, adrese privind intervenţiile efectuate de Legaţia britanică
de la Bucureşti pentru eliberarea din detenţie a foştilor angajaţi români ai
Oficiului de la începutul anilor `50, condamnaţi de autorităţile române
pentru spionaj şi acordarea pentru aceştia a permisiunii de emigrare în
Marea Britanie.
ianuarie 1963
668 30/1962/Anglia octombrie 1962 30 58

Raport privind activitatea Secţiei Consulare a Legaţiei RPR de la Londra


din perioada 1 ianuarie - 15 septembrie 1962 şi proces verbal de analiză a
activităţii lui Aurel Florea, şef al compartimentului menţionat;
Coreferat al Direcţiei Consulare MAE cuprinzând observaţiile acesteia pe
marginea raportului de activitate al Secţiei Consulare de la Londra;
Plan de muncă al Secţiei Consulare pentru primul semestru al anului 1963.

- 1963
669 30/1962/Anglia 1962 - 21 58
Rapoarte privind activitatea Secţiei Consulare a Legaţiei RPR de la
Londra în cursul trimestrului IV din 1962 şi a semestrului I/1963 şi
observaţii ale Direcţiei Consulare MAE pe marginea acestuia;
Liste cuprinzând litigiile privind acordarea vizelor RPR, ce implicau
cetăţeni britanici;
Note ale Legaţiei RPR de la Londra privind principalele probleme legate
de regimul de paşapoarte şi vize înregistrate în relaţiiile cu Marea Britanie
şi activitatea coloniei române din Anglia;
Proces verbal al şedinţei de analiză a activităţii în primul semestru din
1963 a lui Aurel Florea, şeful Secţiei Consulare a Oficiului RPR din
Marea Britanie;
Informare a Legaţiei RPR de la Londra privind "unele defecţiuni în
deservirea turiştilor" britanici care au vizitat RPR în cursul anului 1963;
Notă informativă a Oficiului RPR de la Londra privind convorbirile
purtate de angajaţii Secţiei Consulare a Legaţiei cu reprezentanţi ai
"Amnesty International"
decembrie 1963
670 30/1962/Anglia Raport de activitate pe trimestrul IV/1962 a Secţiei Consulare a Legaţiei 1962 - martie 21 58
RPR de la Londra şi notă privind problemele apărute în acordarea vizelor
RPR cetăţenilor britanici;
Note ale Legaţiei RPR de la Londra privind activitatea coloniei româneşti
din Marea Britanie şi situaţia succesiunilor cetăţenilor RPR asupra unor
bunuri din Regatul Unit. 1963
671 32/1962/Anglia Note, scrisori privind intervenţiile unor oficiali britanici pe lângă septembrie 12 58 limba română şi
autorităţile române pentru eliberarea vizei de ieşire din ţară unor cetăţeni
ai RPR. 1962 engleză
672 32/1962/Anglia Notă privind intervenţia efectuată, pentru acordarea vizei de ieşire din ţară noiembrie 1962 1 58
unor cetăţeni români, de membrii grupului parlamentar britanic pentru
promovarea comerţului Est - Vest, la adjunctul ministrului român de
externe.
673 40/1962/Anglia Note, adrese privind solicitarea de către diplomaţii români din cadrul martie 1962 3 58
Legaţiei de la Londra a unor informaţii privind regimul juridic al
consulatelor din Marea Britanie.
674 92/1962/Anglia Note privind răspunsul acordat de autorităţile române unei solicitări de iulie 1962 2 58 litigii
informaţii din partea Legaţiei Marii Britanii la Bucureşti, referitoare la
foştii acţionari şi data naţionalizării activelor societăţii S.A. "Carpatina
Petroliferă".
675 92/1962/Anglia ianuarie - 3 58 termen de păstrare 15
Note privind solicitarea unui cetăţean britanic de furnizare a unor insigne
ale Miliţiei române, în vederea organizării unei expoziţii tematice.
februarie 1962 ani
676 20/1963/ Anglia Note transmise de Legaţia RPR Londra către Direcţia Relaţii IV din cadrul ianuarie - aprile 172 59
MAE referitoare la discutarea relaţiilor culturale, economice dintre URSS,
Anglia, Austria, Olanda, RPR, Cehoslovacia, depozitare bunuri de către
cetăţeni englezi la sediul Legaţiei RPR la Londra, restituiri sau scutiri de
taxe. 1963
677 20/1963/ Anglia ianuarie - 201 59 limba română, engleză,
Note de la MAE, direcţiile Consulară, Protocol, Relaţii, Presă referitoare semnalare probleme
la solicitarea de vize pentru diverşi cetăţeni români, dezvoltarea relaţiilor
culturale, semnalare de probleme vamale, organizare conferinţe legate de bunuri mobile
economice, înfiinţare de misiuni diplomatice, organizare de vizite pentru
diverse personalităţi, promovarea imaginii RPR în Anglia. și imobile
decembrie 1963
678 20/1963/ Anglia Note de audienţă de la Direcţiile Consulară, Presă şi Relaţii IV referitoare ianuarie - 49 59
la acordarea de vize, eliberare de paşapoarte, vizita unor diplomaţi,
corespondenţi de presă englezi în RPR. decembrie 1963
679 20/1963/ Anglia Note transmise de Legaţia RPR Londra către Direcţia Relaţiilor ianuarie - 192 59 limba română, engleză
Economice din cadrul MAE referitoare la discutarea unor situaţii
economice cu impact internaţional (aderarea Angliei la piaţa comună,
propunerea RPR în calitate de gazdă a congresului forestier mondial din
1965, pregătirea tratativelor comerciale anglo-române). decembrie 1963
680 20/1963/ Anglia Note transmise de Legaţia Angliei la Bucureşti către MAE - tratate ianuarie - 120 59 limba română, engleză
(concesiunea Carpatina Oil, situaţii referitoare la acţionari de la diverse
companii petroliere, lichidare societăţi, răspunsuri la plângerile unor
companii sau ale unor cetăţeni conform regulilor de compensare pentru
străini, tratate internaţionale. decembrie 1963
681 20/1963/ Anglia ianuarie - 100 60 limba engleză,
Note transmise de Legaţia Angliei la Bucureşti către MAE - tratate conține documente
(solicitarea de informaţii referitoare la diverse proprietăţi de pe teritoriul referitoare la
RPR care aparţin unor cetăţeni români şi englezi).
decembrie 1963 proprietăți
682 20/1963/ Anglia ianuarie - 6 60
Raportul Legației RPR la Londra trimis către MAE privind activitatea
serviciului administrativ al Legației pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie.
decembrie 1963
683 20/1963/ Anglia Note transmise de Legaţia Angliei la Bucureşti către MAE, Direcţiile ianuarie - 10 60 limba română, engleză
Presă, Relaţii IV, Cultură referitoare la schimburi culturale și organizarea
unor vizite în vederea consolidării acestora între RPR și Anglia, discutarea
diverselor probleme consulare, economice. decembrie 1963
684 20/1963/ Anglia Note de convorbire de la Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic, ianuarie - 95 60 limba română, franceză
MAE, Legația RPR de la Londra referitoare la discuțiile purtate de diverși
diplomați cu ocazia unor vizite care au avut drept scop rezolvarea unor
probleme administrative, probleme de presă, editări de cărți, schimburi
comerciale. decembrie 1963
685 20/1963/ Anglia Informări transmise de Legația RPR de la Londra către MAE referitoare la ianuarie - 87 60
acțiunile întreprinse de legație cu ocazia sărbătoririi celei de-a XV-a
aniversări a RPR, prezentarea RPR în presa engleză, semnalarea
evenimentelor din Marea Caraibelor, a problemelor economice ale Ghanei,
desfășurarea conferinței anuale a partidului conservator de la Blackpool,
organizațiile africane existente în Anglia, prezentarea obiectivelor
organizației Amnesty. decembrie 1963
686 20/1963/ Anglia Informări transmise de MAE către Legația RPR de la Londra referitoare la ianuarie - 96 60
problemele de relații intervenite între MAE și Legația Angliei din
București, consfătuirea șefilor oficiilor RPR din statele Europei
Occidentale din perioada 26-31 august 1963 de la București. decembrie 1963
687 20/1963/ Anglia Legația RPR de la Londra transmise către MAE următoarele: planul de ianuarie - 223 60
muncă pe semestrul I, lista problemelor nerezolvate până la 1 ianuarie
1963, raportul politic general al oficiului pe semestrul II din 1962, raportul
general pe semestrul I al anului 1963, proiectul planului de obiective pe
anul
Note1964.
informative referitoare la discuțiile despre comerț purtate în Camera decembrie 1963
688 20/1963/ Anglia Comunelor de către deputații laburiști Frank Allaun și Ellis Smith. ianuarie - 51 61 limba română, engleză
Extras din discursul Lordului Boothby ținut în Camera Lorzilor în legătură
cu comerțul dintre Anglia și țările din Europa de Est, cu referire speciala la
RPR.
Corespondența referitoare la stabilirea unor legături comerciale între
Constanța și Hull-Anglia. decembrie 1963
689 20/1963/ Anglia februarie - 22 61 limba română, engleză
Memorandumuri ale Legației Angliei din București referitoare la
principalele prevederi ale proiectului britanic de schimburi culturale între
RPR și Anglia în perioada 1 aprilie 1963 - 31 martie 1965, semnalarea
cazului cetățeanului Swithinbank, reținut la vama de la Negru Vodă,
ridicarea restricțiilor de călătorie atât pentru angajații Legației Angliei din
București, cât și pentru cei ai Legației RPR la Londra, solicitarea lui
J.D.Murray de a vizita RPR pentru a vedea modul în care se desfășoara
lucrările pentru construcția uzinei de oțel de la Galați.
august 1963
690 20/1963/ Anglia martie - 80 61 limba română, engleză
Note referitoare la organizarea vizitei de către Legația Britanică a
deputatului conservator Gilbert Longden pentru dezvoltarea relațiilor
culturale prin infiltrarea ideologiilor britanice în tările socialiste.
Note și informări cu privire la vizita cu scop protocolar a deputatului
laburist Marcus Lipton , vicepreședintele Grupul Parlamentar pentru septembrie
Relații de Prietenie Anglia-România.
Note referitoare la relația Angliei cu URSS și Republica Populară Ungară
în domeniul economic și cultural.

1963
691 20/1963/ Anglia martie - 41 61 limba română, engleză
Note elaborate de MAE referitoare la cazul John Profumo, ministrul de
război al Angliei, care ar fi ajutat indirect serviciul de informații sovietic.
Informații din presă referitoare la articolul "Comuniștii englezi în
încurcătură" în care se discută despre conflictul doctrinar dintre URSS și
China.
Transmiterea de către Legația RPR de la Londra către MAE a
următoarelor: raportul cu privire la desfășurarea celui de-al XXVIII-lea
Congres Național al Partidului Comunist al Angliei, raportul privind cel
de-al XCV-lea congres al sindicatelor britanice.
octombrie 1963
692 20/1963/ Anglia aprilie - august 137 61 limba română, engleză
Note transmise de Legaţia RPR Londra către Direcţia Relaţii IV din cadrul
MAE referitoare la interesul RPR de a dezvolta relaţii comerciale,
culturale cu Anglia, prezentarea discuţiilor purtate de Alexandru
Lăzăreanu cu John Gollan şi Peter Kerrigan, numirea lui Gheorghe Ion
Popa în funcţia de ataşat militar, naval şi aerian al RPR la Londra.
1963
693 20/1963/ Anglia Note și informări referitoare la extinderea relațiilor comerciale între aprilie - 76 61 limba română, engleză
Anglia și tările socialiste (RPR, RP Ungară, URSS, RP Bulgară, RS
Cehoslovacă, RD Germană). noiembrie 1963
694 20/1963/ Anglia mai - decembrie 22 61
Note întocmite de Gheorghe Ioniță, secretar II la Legația RPR de la
Londra cu privire la bugetul Angliei pe perioada 1963-1964.
1963
695 20/1963/ Anglia iunie - 5 61
Notă transmisă de MAE, Direcția IV Relații referitoare la congresul anual
al Ghildei femeilor cooperatiste din Anglia.
Note informative referitoare la discuția purtată de Alexandru Lăzăreanu,
ministrul RPR la Londra cu Theodor Miclău privind situația dirijorului și
compozitorului Theodor Cosma, care solicită să se întoarcă în RPR.
noiembrie 1963
696 20/1963/ Anglia Note transmise de Legaţia RPR Londra către Direcţia Relaţii IV din cadrul septembrie 111 61
MAE referitoare la interesul RPR de a dezvolta relaţii comerciale cu
Anglia, primirea în vizită în RPR a unor corespondenţi englezi, discuţii 1963 - ianuarie
între oficiali români, englezi, maghiari privind domeniile culturale,
economice, politice. 1964
697 20/1963/ Anglia decembrie 1963 162 61
Transmiterea de către Legația RPR la Londra a raportului politic general
pe semestrul II/1963, proiectul planului de munca pe semestrul I pe 1964,
raportul politic general pe anul 1964, raportul de activitate a serviciului
administrativ pe anul 1964 și planul de muncă pe anul 1965.
- martie 1965
698 20/1963/ Anglia 1963 - ianuarie 3 62
Extras din raportul politic general al oficiului RPR-Londra pe semestrul II/
1964
699 20/1963/ Anglia Note referitoare la vizitele turistice înteprinse în RPR ale ziariştilor septembrie - 35 62
200/1963/ Anglia englezi: Nicolas Carol (Sunday Time), Michael Cnnock (Financial Times)
și Mark Fr. Frankland (corespondent permanent la Moscova al
săptămânalului britanic Observer). decembrie 1963
700 20/1963/ Anglia februarie - 37 62 limba română, engleză
212/1963/ Anglia Aprecieri asupra activității Oficiului RPR la Londra în domeniul relațiilor
economice.
Corespondență între Consiliul Superior al Agriculturii și MAE referitoare
la trimiterea unor specialiști români în Anglia pentru documentare și
perfecționare în domeniul agricol.
Discursul ministrului comerțului din Anglia, Erroll, la conferința
organizată de "Westminster Chamber of Commerce" și de "Federal Trust
for Education and Research".
Schimb de vizite între Anglia și R.P. Bulgară, URSS pentru consolidarea
relațiilor economice.
octombrie 1963
701 20/1963/ Anglia ianuarie - 28 62
215/1963/ Anglia Transmiterea unei invitații din partea Serviciului Consultativ al Căilor
Ferate din Anglia către o delegație de la Căile Ferate Române să viziteze
Anglia.
Informare asupra activității delegației TAROM în deplasarea efectuată la
Londra în problema organizării transporturilor de turiști pentru vara anului
1963.
Notă referitoare la deschiderea unui drum navigabil direct spre portul
Sulina pentru înlesnirea tranzacțiilor comerciale între RPR și Anglia.
noiembrie 1963
702 20/ 1963/ Anglia ianuarie - 118 62 limba română, engleză
Note referitoare la vizitele în RPR a unor personalițăți politice cu scop
217/ 1963/ Anglia
protocolar (J.N. Henderson , director adjunct al Departamentului nordic
din Foreign Office, lansarea unor invitații către Lordul Radnor,
președintele Comisiei Forestiere Britanice și Harold Wilson, liderul
partidului laburist englez)
Note referitoare la vizita lui Robert Heath Mason, director la Foreign
Office în RPR, având ca principal obiectiv stabilirea problemelor în
relațiile politice și diplomatice cu Anglia.
decembrie 1963
703 20/1963/ Anglia ianuarie - 87 62 limba română, engleză
217/1963/ Anglia Raportul activității culturale a Oficiului RPR Londra, pe anul 1962 și
semestrul I/1963.
Plan de activitate al secției culturale pe semestrul II/1963.
Raport privind transmiterea la radio BBC a piesei "O scrisoare pierdută"
de I.L Caragiale.
Note de informare privind organizarea vizitelor în RPR ale unor ziarişti
englezi pe probleme de turism (Evelyn Garrett - Dailz Telegraph, Arhur
Eperon - Dailz Herald, Jenepher Wolff - Vogue Magazine, Patrick
Goldring şi Harcourt Champnezs-Surrez Mirror).
Notă informativă referitoare la seara literară organizată de Legația Angliei
la Budapesta.

decembrie 1963
704 20/1963/Anglia februarie - 126 62 limba română, engleză
217/1963/Anglia Corespondență referitoare la vizita întreprinsă de un grup de membri ai Asoc
decembrie 1963
705 20/1963/Anglia martie - mai 7 62
217/1963/Anglia Note referitoare la relațiile culturale dintre Anglia și RPR (enciclopedie și 1963
706 20/1963/Anglia iulie - august 8 62
217/1963/Anglia Note privind lansarea vizitei și posibila stabilire în RPR a savantului rom 1963
707 200/1963/ Anglia Corespondenţă a Direcţiei Consulare referitoare la obţinerea vizelor de ianuarie - 43 62 limba română, engleză
intrare - ieşire în RPR a ziariştilor englezi Desmond Buckele şi Eward
Nelson.
Corespondenţă între Direcţia Presei şi Legaţia RPR Londra referitoare la
cererea şi transmiterea materialelor de ordin economic. noiembrie 1963
708 200/1963/Anglia Corespondenţă între Legaţia RPR Londra şi MAE cu privire la ianuarie - 95 62 limba română, engleză
transmiterea publicaţiilor engleze care fac referire la RPR şi cele ale
ambasadelor şi oficiilor diplomatice.
Informare din săptămânalul britanic "Sunday Times" referitoare la
articolul despre Institutul Pasteur. decembrie 1963
709 200/1963/Anglia ianuarie - 122 63 limba română, engleză
Informaţii din presa engleză referitoare la presupusa opoziţie a
preşedintelui RPR, Gheorghe Gheorghiu Dej faţă de planul conducătorului
URSS, Nikita Hrusciov de integrare a economică în Europa Răsăriteană.
Note referitoare la articolele calomnioase apărute în ziarul "Observer"
despre presupusa subjugare a minorităţilor maghiare care locuiesc în RPR.
Propuneri ale Legaţiei RPR Londra referitoare la dezvoltarea propagandei
RPR în Anglia.
Note şi informări referitoare la vizita unei delegaţii de ziarişti români în
Anglia şi problemele dezbătute cu reprezentanţii economici.
decembrie 1963
710 200/1963/ Anglia Adrese transmise de Legația RPR de la Londra către MAE referitoare la mai - octombrie 7 63
trimiterea unor materiale documentare, materiale cu caracter comercial-
economic, cataloage de cărți tehnico-științifice. 1963
711 200/1963/Anglia decembrie 35 63
Adresă de înaintare a raportului privind activitatea de presă a Oficiului pe
semestrul II/1963.
Corespondenţă între Direcţia Presei şi Ambasada RPR Londra referitoare
1963 - ianuarie
la dezvoltarea relaţiilor pe linie de presă dintre Anglia şi RPR.
Extras din raportul politic general al Oficiului RPR Londra (semestrul
II/1963).
1964
712 212/1963/ Anglia ianuarie - iunie 19 63
Informare întocmită de Gheorghe Ioniță, secretar II al Legației RPR la
Londra, cu ocazia participării acestuia la conferința "Situația economică a
Angliei" ținută de ministrul de finanțe Maudling în cadrul "Asociației de
presă" din Anglia.
Raport cu privire la conferința anuală a grupului de economiști englezi din
domeniul afacerilor, ținută la Oxford în perioada 18-21 aprilie 1963.
1963
713 212/1963/ Anglia Note privind stabilirea costurilor pentru mărfurile ce urmează să fie septembrie 60 63 limba română, engleză
comercializate de către Marea Britanie din RPR.
1963 -aprilie
Informări ale Legației RPR la Londra către MAE cu privire la comerțul
dintre Marea Britanie și țările socialiste. 1965
714 212/1963/ Anglia Transmiterea raportului economic pe semestrul II din 1963 și a planului de decembrie 1963 51 63
muncă al secției economice a oficiului în prima parte a anului 1964,
întocmite de Gheorghe Ioniță. - ianuarie 1964
715 212/1963/Anglia 1963 110 63 limba română, engleză
Extras din Proiectul Planului de Obiective pe anul 1963 al Legației RPR la
Londra.
Planuri de muncă ale Secţiei Economice a Legaţiei RPR de la Londra
pentru primul si al doilea semestru al anului 1963.
Note ale Direcției Relații Economice referitoare la observațiile făcute
asupra acestor planuri.
Raport economic pe prima jumătate a anului 1963.
Raport personal de activitate al lui Gheorghe Ionită, secretar II la Legația
RPR la Londra pentru perioada iunie 1962-31 iulie 1963.
Raport întocmit de Gheorghe Ioniță privind cel de-al XCV-lea Congres al
Sindicatelor Britanice desfășurat la Brighton în perioada 2-6 septembrie
1963.

716 216/1963/ Anglia ianuarie - 4 64


Adrese referitoare la transmiterea buletinului de epizotii din perioada 1-15
martie 1962 către Ministerul Agriculturii și Pescuitului din Anglia.
Informare transmisă de Direcția IV Relații referitoare la transferarea unei
sume în contul Legației RPR la Londra pentru plata spitalizării inginerului
Mircea Jianu.
noiembrie 1963
717 217/1963/Anglia Corespondență între Legația RPR la Londra și MAE referitoare la schimb februarie - 269 64 limba română, engleză
de vizite între personalități culturale, cadre didactice din RPR și Anglia,
vizita OSTA în Anglia, organizarea de expoziții, transmitere de materiale
informative, cărți, filme.
Raport referitor la sesiunea a XI-a de lucru a Prezidiului UNIMA la
Londra 13-17 iunie 1963 și Festivalul Internațional al Teatrului de Păpuși
și marionete de la Colwyn-Bay 19-25 iunie. decembrie 1963
718 217/1963/Anglia Rapoarte înaintate de Legația RPR la Londra către MAE referitoare la februarie 1963 - 26 64
vizita în Anglia a delegației OSTA în luna decembrie 1962, vizita
profesorului englez E.D.Tappe la patriarhul Justinian Marina, vizita
directorului general al Centralei Editurilor din RPR, Dumitru Trancă, în
Anglia, în perioada 17-24 septembrie 1963. februarie 1964
719 217/1963/ Anglia Manifestări culturale organizate în RPR cu prilejul comemorării a 400 de mai 1963 - 188 64 limba română, engleză,
ani de la nașterea lui William Shakespeare.
Organizarea expozițiilor de pictură contemporană engleză la sala Dalles și
de carte cu privire la operele lui William Shakespeare. martie 1964 franceză
720 217/1963/ Anglia Vizite ale cercetărorilor români în Anglia în vederea specializării, schimb mai 1963 - 135 64 limba română, engleză,
de cadre didactice între Anglia și RPR. noiembrie 1964 franceză
721 217/1963/ Anglia Vizita inginerului George Constantinescu, stabilit în Anglia, la Academia august 1963 - 135 64 limba română, engleză,
RPR.
septembrie
Schimb de vizite între delegațiile universitare române și engleze în cadrul
unui program cultural. 1964 franceză
722 217/1963/ Anglia octombrie 167 65 limba română, engleză,
Vizita profesorilor români: Irimia Staicu, Victor Saghini, Aurel Beleș,
Matei Marinescu, în Anglia, a profesorilor englezi Wain, Anderson,
Selwyn Clarke, Chloros, Alistair Cameron, Duncan Cameron, Foster în
RPR cu scopul realizării unor schimburi cultural-științifice.
Propuneri de invitare a profesorului englez H.C. Longuet-Higgins în RPR.
1963-iulie 1964 franceză
723 217/1963/ Anglia decembrie 1963 136 65 limba română, engleză
Propuneri și planuri de activititate ale serviciului cultural privind
obiectivele propuse pentru promovarea RPR în Anglia.
Vizita directorului adjunct al Institutului de Istoria Artei din București,
Mircea Popescu în Anglia în vederea menținerii bunelor relații de
colaborare științifico-culturale între cele două state.
Vizite ale unor personalități marcante ale Angliei în RPR (Michael
Ramsay-arhiepiscopul de Canterbury, Edward Du Cann- ministrul
Comerțului).
- iulie 1964
724 217/1963/ Anglia decembrie 141 65 limba română, engleză
Vizita directorului Bibliotecii Centrale de Stat, Angela Popescu Brădiceni
în Anglia, cu scopul realizării unui schimb cultural și planul de activitate
privind schimbul de experiență cu bibliotecile engleze. 1963-decembrie
Corespondență între Ambasada RPR de la Londra și MAE referitoare la
transmiterea și primirea unor publicații şi filme.
1964
725 220/1963/Anglia aprilie - 33 65 limba română, engleză
Corespondență referitoare la relațiile politico-diplomatice ale Angliei cu
statele din Africa , Orientul Apropiat și Mijlociu.
Informare cu privire la conferința de presă a liderului Partidului Laburist
din Anglia, Harold Wilson, desfășurată la Clubul Presei din Washington.
Notă referitoare la aplicarea rezoluției ONU privind politica de apartheid
dusă de guverrnul Republicii sud-africane.
Informare cu privire la discursul președintelui Comisiei Comunițății
Economice Europene, Walter Hallstein despre "Anglia și Comunitatea
Europeană-prezent, trecut și viitor".
Informare în legătură cu vizita la Tokyo a ministrului de externe englez
Home cu scopul de a ratifica tratatul comercial și de navigație anglo-
japonez.
noiembrie 1963
726 32/1963/ Anglia martie - 27 65 limba română, engleză
Corespondenţă între Legaţia RPR Londra şi MAE referitoare la intervenţia om
octombrie 1963
727 32/1963/ Anglia octombrie 1963 1 65
Corespondenţă între Legaţia RPR la Londra şi MAE referitor la cazul emig
728 32/1963/ Anglia Corespondenţă dintre Ministerul Transportului şi Telecomunicaţiilor cu noiembrie 1963 3 65
MAE referitoare la extrădarea cetăteanului român Bogdănescu Aurel,
acuzat că a delapidat o sumă mare de bani.
729 41/1963/ Anglia Corespondenţă între Ministerul Forţelor Armate şi MAE cu privire la iulie - 6 65
problemele întâmpinate la vama Băneasa de către cetăţenii englezi Skruby
Jean şi Skruby Chrles.
Corespondenţa între Legaţia RPR şi MAE (Direcţia Consulară), referitor
la solicitarea cetăteanului Shzam Nano Balkisun (șeful Partidului
Conservator Democratic Fijian) de a i se acorda azil politic. decembrie 1963
730 53/1963/Anglia iunie - 15 65 limba română, engleză
Corespondeţa referitoare la scrisorile adresate de omul politic Bertrand
Russell către preşedintele RPR, Gheorghe Gheorghiu Dej cu privire la
eliberarea din închisoare a cetăţenilor Herbert Zilber şi Alexandru
Samitca, condamnaţi la 15 ani de inchisoare din motive politice.
decembrie 1963
731 20/1964/Anglia ianuarie - mai 223 66 limba română şi
Note de audienţă ale Legaţiei din Londra referitoare la situaţia politică
internaţională, politica internă şi externă a Angliei (relaţiile comerciale ale
Angliei cu cu diferite ţări, politica Partidul Comunist Englez şi a
Partidului Laburist, problema centralelor atomo-electrice, colaborări
culturale, ştiinţifice, medicale, economice cu România, vizite ale ziariştilor
englezi în România, comunicatele de presă emise de Foreign Office,
politica de credit faţă de ţările socialiste, Comitetul Britanic al Păcii,
situaţia politică din Ghana, problema dezarmării, situaţia din Asia de Sud-
Est, vizita la Pekin a lui Ion Gheorghe Maurer etc.).
1964 engleză
732 20/1964/Anglia ianuarie 179 66 limba română şi
Note de audienţă şi de convorbiri, corespondenţa MAE şi aAmbasadei
referitoare la relaţiile dintre România şi Anglia (schimburi şi colaborări
culturale şi economice, înfiinţarea unei linii aeriene Bucureşti-Londra,
vizita Arhiepiscopului de Canterbury în România, interesul organizaţiei
Amnesty International faţă de situaţia deţinuţilor politici români, grupul
parlamentar anglo-român, sistemul de asistenţă socială de care beneficiază -decembrie engleză
personalul diplomatic român din Anglia, decesul unui marinar român aflat (deţinuţi politici)
în apele neo-zeelandeze, locuinţele personalului diplomatic englez la
Bucureşti etc.), politica internă şi externă a Angliei, competiţia electorală
din SUA, relaţiile României cu Ungaria, poziţia Indiei în cadrul
Commonwealthul-ui britanic etc.
1964
733 20/1964/Anglia ianuarie 185 66 limba engleză
Note originale trimise de Ambasada britanică Ministerului Afacerilor
-decembrie
Externe.
1964
734 20/1964/Anglia ianuarie - 39 66 limba română şi
Note originale trimise de Ambasada britanică Ministerului Afacerilor
Externe.
decembrie 1964 engleză
735 20/1964/Anglia ianuarie - 44 67 limba română şi
Note originale trimise de Ambasada britanică Ministerului Afacerilor
Externe.
decembrie 1964 engleză
736 20/1964/Anglia ianuarie - 82 67 limba engleză
Note originale ale Ambasadei britanice trimise Ministerului Afacerilor
Externe.
decembrie 1964
737 20/1964/Anglia Informări ale Ambasadei României la Londra trimise către MAE şi note ianuarie - 151 67 limba română şi
de audienţă ale MAE cu reprezentanţi diplomatici şi personalităţi politice
britanice. decembrie 1964 engleză
738 20/1964/Anglia ianuarie 1964 - 292 67
Note de audienţă şi convorbiri, informări trimise de MAE Ambasadei limba română şi
României la Londra referitoare la situaţia politică internaţională, politica
internă şi externă a Angliei şi României şi relaţiile dintre cele 2 ţări engleză;
(evoluţia crizei politice din Cipru, relaţiile culturale ale Bulgariei cu alte proprietăţi ale
ţări, programul de schimburi culturale ale României cu Anglia,
cetăţenilor englezi în
recunoaşterea "de facto" a Chinei de către puterile occidentale, relaţiile
comerciale ale Angliei cu ţările socialiste, crearea forţelor multilaterale România;
atomice, solicitarea ambasadorului britanic privind eliberarea din
închisoare a unor cetăţeni români etc.)
ianuarie 1965
739 20/1964/Anglia februarie 1964 9 67
Notă de audienţă a convorbirii dintre directorul Direcţiei Relaţii
Economice din MAE, Vasile Pungan, şi J. I. McGhie, secretar la
Ambasada britanică, referitoare la reglementarea importului de cereale în
Anglia, aderarea României la Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor
consulare de la Viena, vizele acordate cetăţenilor englezi.
Aide-memoire-ul Ambasadei britanice referitor la importul de cereale în
Anglia.

740 20/1964/Anglia Note de convorbiri ale secretarului Ambasadei României la Londra, februarie - 47 67
Gh.Ioniţă, cu diferiţi oameni de afaceri, ziarişti şi oficiali englezi
referitoare la politica economică a Angliei.
Informarea Direcţiei Relaţii Economice privind relaţiile economice ale
Angliei cu China. decembrie 1964
741 20/1964/Anglia mai - decembrie 310 68 limba română şi
Note de audienţă ale Legaţiei din Londra referitoare la situaţia politică
internaţională şi la politica internă şi externă a Angliei.
1964 engleză
742 20/1964/Anglia Note verbale ale Ambasadei britanice trimise Ministerului Afacerilor iunie - august 5 68
Externe referitoare la ordinele prezentate în Parlamentul Angliei privind
preţurile produselor importate şi aranjamentele asupra taxelor pentru
cereale. 1964
743 20/1964/Anglia Note de audienţă ale convorbirilor dintre Petre Iosif, director adjunct al iunie - 18 68
Direcţiei Presei, cu ziarişti englezi referitoare la politica salarială din
România, politica externă şi economică a României, populaţia de origine
germană din România etc. decembrie 1964
744 200/1964/Anglia Adrese ale Direcţiei Relaţii Culturale către Academia RPR prin care ianuarie - 3 68
înaintează 10 exemplare ale unui articol publicat de un grup de specialişti
români de la Institutul Pasteur, tăieturi din presa londoneză şi broşuri din
SUA. februarie 1964
745 200/1964/Anglia Adrese ale Ambasadei către MAE prin care trimite tăieturi din presă şi ianuarie - 46 68 limba română şi
publicaţii engleze.
Informaţie din presă: comerţul Angliei cu ţările socialiste.
Informări despre diferite ziare şi reviste din Anglia.
Informarea Ambasadei referitoare la publicarea în "Daily Sketch" a unui
articol privind neparticiparea ambasadorului român, Al. Lăzăreanu, la
recepţia reginei. decembrie 1964 engleză
746 200/1964/Anglia ianuarie - 172 68 limba română şi
Informări, note de convorbiri ale diplomaţilor români din Anglia cu
diferiţi ziarişti şi oameni politici englezi, adrese ale Ambasadei referitoare
la invitarea unor ziarişti englezi în România, consfătuirea ataşaţilor de
presă ai oficiilor diplomatice ale ţărilor socialiste din Londra organizată la
Ambasada Rusiei, reacţii în presa engleză privind vizita lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej în Iugoslavia, turismul, politica economică în România,
problema dezarmării, politica internă şi externă a Partidului Laburist,
indexul materialelor publicate despre România în presa engleză,
publicarea unor suplimente despre România în "The Times", "The New
York Times", "Le Monde" etc.
decembrie 1964 engleză
747 200/1964/Anglia Informări şi adrese ale Ambasadei referitoare la vizita în România a februarie - 60 68 limba română şi
proprietarului grupului de presă "Sunday Times", Roy Thomson, invitarea
unor ziarişti englezi în România, indexul materialelor publicate de presa
engleză despre România. decembrie 1964 engleză
748 200/1964/Anglia Adrese ale Ambasadei Britanice şi ale MAE prin care trimit diferite martie - 5 68
reviste privind situaţia economică a Angliei şi materiale de la Expoziţia septembrie
internaţională de maşini-unelte de la Londra. 1964
749 200/1964/Anglia martie - 39 68 limba română şi
Informări ale Ambasadei României referitoare la: articolul "Anglia
prezintă Rusiei pretenţii de 10 milioane lire sterline" publicat în "Daily
Telegraph", reacţii în presa occidentală privind apariţia în Rusia a broşurii
"Iudaismul fără fard", constituirea în Anglia a unui Comitet pentru
înfrângerea revizionismului şi pentru unitate economică, publicarea unei
cărţi despre România de către un ziarist de la "Daily Telegraph",
publicarea biografiei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în "The International
Year Book and Statesmen`s Who`s Who".
decembrie 1964 engleză
750 200/1964/Anglia decembrie 1964 48 69
Raport privind activitatea de presă pe anul 1964 şi planul de muncă pe
anul 1965 ale Ambasadei britanice la Londra.
- februarie 1965
751 210/1964/Anglia august 1964 - 20 69
Corespondenţă MAE referitoare la trimiterea unor informaţii Companiei engl
august 1965
752 210/1964/Anglia octombrie - 16 69
Note ale Direcţiei IV Relaţii referitoare la: alegerile generale din Anglia şi
venirea la putere a Partidului Laburist, conferinţa anuală a Partidului
Laburist din decembrie 1964, orientarea noului guvern britanic.
decembrie 1964
753 212/1964/Anglia ianuarie - 106 69 limba română şi
Proces-verbal al şedinţei privind analiza activităţii secretarului II de la
Ambasada României la Londra, Ioniţă Gheorghe.
Raportul economic al Ambasadei pe anul 1964.
Nota de convorbire a lui Ioniţă Gheorghe cu adjunctul directorului din
cadrul Consiliului Britanic pentru promovarea comerţului internaţional, P.
Timberlake, referitoare la vizita acestuia în România.
Raport privind conferinţa Grupului de economişti din domeniul afacerilor
de la Nottingham din aprilie 1964.
Referat privind propaganda turistică a României în Anglia.
Stabilirea de relaţii între The Standard Bank Limited din Londra cu Banca
de Stat a României.
Informaţii trimise Consiliului Internaţional al Grâului referitoare la morile
de făină din România.
Note privind interesul Chinei pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu
ţările capitaliste.
decembrie 1964 engleză
754 212/1964/ Anglia ianuarie 1964 - 36 69 limba română, engleză
Corespondenţă MAE referitoare la relaţiile comerciale cu Anglia: importul
de animale din Anglia, regulamentul britanic privind importul de cartofi,
importul de cereale în Anglia.
Nota Direcţiei Relaţii Economice privind colaborarea cu Ministerul
Finanţelor pentru elaborarea de propuneri privind arieratelefinanciare
dintre Anglia şi România.
Discuții între autoritățile române și engleze privind schimbul de animale
de rasă.
aprilie 1965
755 212/1964/ Anglia Nota MAE privind unele aspecte ale poziției Angliei față de comerțul martie - 34 69
internațional.
Informări ale Ambasadei privind vizita în Anglia a delegaţiei economice a
MAE, expoziţia engleză de instrumente şi aparatură ştiinţifică de la Pekin
din aprilie 1964, comerţul anglo-chinez.
Condiţii sanitar-veterinare cerute la exportul de carne în Anglia. octombrie 1964
756 212/1964/Anglia aprilie - 45 69 limba română şi
Corespondenţă MAE referitoare la comportamentul neprofesional al unor speci
noiembrie 1964 engleză
757 212/1964/Anglia Rapoarte de activitate pe anii 1964 şi 1965. octombrie 1964 105 69
Planuri de muncă pe anii 1965 şi 1966 ale Secţiei Economice.
Raport de activitate al reprezentantului diplomatic la Londra, Ioniţă
Gheorghe, pentru perioada noiembrie 1964-noiembrie 1965.
Corespondenţă referitoare la posibilitatea deplasării în Anglia a unei
delegaţii de specialişti în domeniul comerţului exterior. - februarie 1966
758 213/1964/Anglia Nota de audienţă a convorbirii dintre directorul adjunct al Direcţiei Relaţii ianuarie - iunie 31 69 limba română şi
Economice, Octavian Bărbulescu, şi J.I. McGhie, secretar I la Ambasada engleză
britanică, referitoare la valoarea proprietăţilor engleze aflate pe teritoriul proprietăţi engleze în
României în 1939.
Nota Ambasadei privind bugetul Angliei pe anul 1964-1965. România
1964
759 216/1964/Anglia Nota Ambasadei Angliei referitoare la importul de cartofi şi protecţia iunie 1964 3 69 limba română şi
plantelor în Anglia. engleză
760 217/1964/Anglia Adresa Direcţiei Relaţiilor Culturale înaintată Direcţiei Relaţii Externe din ianuarie - iunie 10 69
cadrul Ministerului Învăţământului referitoare la vizita membrilor corpului
diplomatic la Edinburgh.
Informare a Ambasadei din Londra privind Consfătuirea din iunie 1964 a
ataşaţilor culturali ai ţărilor socialiste din Londra. 1964
761 217/1964/ Anglia Schimb de materiale între Anglia și RPR (fotografii, cărți, reviste, ianuarie - 181 69 limba română, engleză
dicționare, microfilme) în vederea întocmirii și publicării unor cărţi şi
studii.
Vizite ale unor personalităţi culturale britanice în RPR (arhitectul
Begley,directorul Bibliotecii Naționale din Scoția, William Beattie etc.) cu
scopul de a obține informații în vederea promovării imaginii RPR în
Anglia. noiembrie 1964
762 217/1964/ Anglia ianuarie 1964 - 126 69 limba română, engleză
Vizita academicianului și rector al Universității din București, Gheorghe
Mihoc, la diferite universități din Anglia.
Participarea unei delegații a Crucii Roșii române la desfășurarea
activităților de instruire ale Centrului Internațional de Studii britanic.
Organizarea expoziției de artă românească la Londra.
Informări ale Legației RPR la Londra către MAE cu privire la apariția
volumelor "Baltagul" și "Răscoala" în limba engleză.
Organizarea unor concerte simfonice la Londra, cu participarea lui Mircea
Basarab, directorul Filarmonicii "George Enescu".
februarie 1965
763 217/1964/ Anglia ianuarie 1964 - 144 70 limba română, engleză
Vizita în RPR a Stellei Alexander, membră a Comitetului est-european din
Consiliul Britanic şi secretara Comitetului de Relaţii cu estul din
organizaţia quakerilor britanici.
Vizitele delegaţiei sindicale britanice în RPR, la invitaţia făcută de către
Uniunea Sindicatelor RPR, şi a primarului oraşului Edinburgh, lordul
Provost.
Deplasarea unei delegaţii britanice din domeniul forestier în RPR cu
scopul stabilirii legăturilor de colaborare între cele două state.
februarie 1965
764 217/1964/ Anglia Realizarea planului de activitate de către serviciul cultural al MAE pentru ianuarie 1964 - 194 70 limba română, engleză
Legaţia RPR la Londra pe anul 1964 şi propuneri referitoare la schimburi
culturale cu Anglia.
Plan de muncă al Secţiei culturale pe semestrul I/1965.
Schimburi de delegaţii culturale. februarie 1965
765 217/1964/Anglia Nota MAE adresată ministrului Corneliu Mănescu referitoare la invitarea februarie 1964 1 70
în România a lui C.F. Powell, profesor în cadrul Departamentului de
fizică-matematică, Universitatea din Birmingham.
766 217/1964/ Anglia Vizite ale cercetătorilor englezi în RPR și ale studenților români în Anglia februarie - 136 70 limba română, engleză
în vederea specializării în medicină, inginerie, demografie.
Propuneri privind organizarea unor turnee muzicale ale artiștilor români în
Anglia.
Vizita regizorului englez al Teatrului Cooperatist din Brighton, Edwin
Earl, în RPR și a directorului Teatrului Tineretului, Radu Penciulescu, în
Anglia. octombrie 1964
767 217/1964/ Anglia Schimburi de delegaţii culturale (vizita coregrafului Oleg Danovski și a februarie 1964 - 196 70 limba română, engleză
balerinei Liciu Irinel în Anglia, vizita lui Ronald Alley, critic de artă
englez, în RPR etc.)
Organizarea unor expoziții de artă populară românească și fotografii în
muzeele din Anglia și pictură engleză în RPR.
Apariția ghidului intitulat "România" în Anglia.
Apariția unor cărți românești în limba engleză la editurile din Anglia. ianuarie 1965
768 217/1964/ Anglia februarie 1964 134 70 limba română, engleză
Participarea studenților români la cursurile de vară desfășurate la Londra.
Schimburi de vizite culturale ale unor personalități române și engleze.
-martie 1966
769 217/1964/ Anglia martie - 142 71 limba română, engleză
Vizita regizorului de film Mihai Iacob în Anglia cu scopul documentării în
domeniul cinematografic şi predării disciplinelor de specialitate la
Institutele cinematografice britanice.
Propuneri pentru realizarea unor co-producţii de filme româno-engleze,
reluarea legăturilor sportive între Anglia și RPR.
Deplasarea şefului Serviciului de organizare şi prelucrare a fondului de
filme la British Film Institute în vederea unei documentări.
Acțiuni de promovare a RPR peste hotare prin intermediul literaturii şi
radiodifuziunii.
Vizita în Anglia a vicepreședintelui Radiodifuziunii RPR, Silviu Brucan,
ca răspuns la invitația directorului BBC, Frank Guillard.
decembrie 1964
770 217/1964/ Anglia Corespondență între Legație și MAE cu privire la vizitele unor aprilie - 108 71 limba română, engleză,
personalități engleze în RPR.
Nota MAE referitoare la stadiul relațiilor româno-engleze.
Al II-lea program al Angliei în domeniul folosirii energiei nucleare.
Informare referitoare la vizita în România a purtătorului de cuvânt pe
probleme externe al Partidului Laburist, Patrick Gordon Walker. iulie1964 franceză
771 217/1964/ Anglia aprilie - 235 71 limba română, engleză
Corespondenţă MAE şi a Ambasadei referitoare la schimburi de vizite
ştiinţifice şi culturale între Anglia şi România.
decembrie 1964
772 217/1964/Anglia aprilie 1964 - 168 71
Corespondență între Ambasada RPR la Londra și Direcția Relațiilor
Culturale referitoare la prezentarea refuzului MAE și al Ministerului
Învățământului de a primi teatrul de amatori "Elizabethan Players" în
turneu în RPR.
Trimiterea unui colectiv de teatru românesc la festivalul internațional de
teatru din Aldwich, organizat în anul 1968.
Solicitarea de către Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă către Direcția
Relațiilor Culturale a unei sume de 100 lire pentru transportul pe ruta
Paris-Londra-Paris și asigurarea sculpturilor și desenelor lui Constantin
Brancuși.
Organizarea turneului ansamblului "Ciocârlia" (sub denumirea "Rapsodia
Română") în Anglia în anul 1967.
Discuții purtate cu diverși impresari englezi în vederea facilitării vizitelor
cu scop cultural pe teritoriile RSR și Anglia, de către artiști români și
englezi.
(1964, 1965, 1966, 1967).
decembrie 1967
773 217/1964/ Anglia Corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la vizita în Anglia a august 1964 - 82 71 limba română, engleză
delegației reprezentanţilor Sfaturilor Populare. aprilie 1965
774 217/1964/Anglia octombrie 1964 136 72 limba română, engleză
Corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la schimburi de vizite
- decembrie
ştiinţifice şi culturale între Anglia şi România.
1965
775 217/1964/Anglia octombrie 1964 174 72 limba română, engleză
Schimb de materiale documentare și burse de specializare între RSR și
Anglia.
Vizita profesorului universitar englez Gimson în RSR cu scopul de a
susține cursuri la universitățile românești. - decembrie
Vizita de documentare a profesorului universitar Dan Duțescu în Anglia.
Schimb de lectori între RSR și Anglia având ca scop specializarea acestora
în domeniul lingvistic.
1965
776 217/1964/Anglia otombrie 1964 - 186 72
Corespondenţă Ambasada RPR şi MAE referitoare la schimburile culturale şi
decembrie 1965
777 217/1964/Anglia octombrie 1964 179 72 limba română, franceză
Corespondenţă referitoare la dezvoltarea relaţiilor culturale între Anglia ş
- ianuarie 1966
778 217/1964/Anglia noiembrie 1964 83 72
Corespondenţă între Direcţia Relaţiilor Culturale şi Ambasada RPR (RSR) cu -pnoiembrie
1965
779 220/1964/ Anglia Stadiul relațiilor dintre RPR și Marea Britanie. ianuarie - 52 72
Informări ale Legaţiei referitoare la principalele evenimente politice
interne și externe britanice (relații cu Polonia, Congo, SUA, Bulgaria,
China) din anul 1964. noiembrie1964
780 20/1965/Anglia Informare privind vizita în Anglia a lui Silviu Brucan. ianuarie 1965 4 73
781 20/1965/Anglia Note de convorbiri întocmite de T. Diţulescu, secretar II la Ambasada ianuarie - 6 73
R.S.R. de la Londra referitoare la discuţiile purtate cu diverşi ziarişti
privind problemele ţărilor comuniste. februarie 1965
782 20/1965/Anglia Note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti ianuarie - iunie 162 73 limba română şi
referitoare la stabilirea unor relaţii culturale între cele două ţări: schimb de
vizite ale unor profesori şi oameni pentru a participa la diverse congrese şi
simpozioane; programul de schimburi culturale, ştiinţifice şi tehnice;
solicitări de materiale documentare referitoare la România; participări la
cursuri de vară etc. 1965 engleză
783 20/1965/Anglia Note de convorbire, adrese trimise de Ambasada României de la Londra ianuarie - iulie 220 73 limba română şi
referitoare la convorbirile purtate cu personalul diplomatic din diverse ţări,
jurnalişti şi oameni de afaceri privind: relaţiile politice, economice,
culturale şi sociale; situaţia forţelor progresiste din Marea Britanie;
organizări de vizite; situaţia economică; furnizarea de informaţii cu
privire la contractele încheiate de întrepriderile româneşti de comerţ
exterior etc. 1965 engleză
784 20/1965/Anglia ianuarie - 50 73
Note de audienţe referitoare la discuţiile lui Virgil Huţanu, director
adjunct al Direcţiei Consulare, cu diverse personalităţi oficiale britanice,
aflaţe în România referitoare la: vizita lui Roland Murray, prim secretar al
Ambasadei Canadei din Belgrad pentru a vizita un cetăţean canadian aflat
în detenţie în România; solicitări de vize de ieşire idin ţară; solicitarea
Ambasadei Marii Britanii pentru a i se achita sume de bani, reprezentând
costul telegramelor pentru vizele delegaţilor români care vor pleca în
Canada etc.
noiembrie 1965
785 20/1965/Anglia Note de convorbire şi de audienţe întocmite de Direcţia Presei referitoare ianuarie - 16 73
la discuţiile cu diverşi jurnalişti englezi aflaţi în România. noiembrie 1965
786 20/1965/ Anglia ianuarie - 208 73
Note referitoare la vizitele înteprinse de ministrul afacerilor externe al
Angliei, Michall Stewart în RS Cehoslovacia şi RSF Iugoslavia pentru
reglementarea relaţiilor politico - diplomatice, economice, culturale,
consulare.
Notă referitoare la vizita înteprinsă în RFG de primul ministru britanic,
Harold Wilson cu scopul de a rezolva unele divergenţe existente în
relaţiile anglo - germane (opoziţia stângii laburiste faţă de înarmarea
nucleară a RFG).
Corespondenţă între MAE şi Ambasada RPR la Londra referitoare la
organizarea unui grup parlamentar anglo- român şi a unor reuniuni
denumite "masa rotundă".
Notă informativă a MAE referitoare la vizita premierului britanic Harold
Wilson în Franţa cu scopul de a restabilii relaţiile franco-britanice.
decembrie 1965
787 20/1965/Anglia ianuarie - 303 74 limba română şi
Note de audienţe şi de convorbire referitoare la: situaţia unor cetăţeni
străini aflaţi în detenţie în România; programul cultural româno-englez şi
schimburile culturale dintre cele două ţări; vizita de prezentare la Direcţia
Protocolului a noului ambasador al Marii Britanii, Leslie Charles Glass
etc.
Informare privind cea de-a doua Adunare Generală Model a Naţiunilor
Unite, Oxford, 5-8 aprilie 1965.
Planul de muncă, proiectul de plan, raportul politic general şi cel al
Sectorului administrativ, pe anul 1965, al Ambasadei R.P.R. de la
Londra.
decembrie 1965 engleză
788 20 /1965/Anglia ianuarie - 72 74 limba română şi
Aide Memoire şi note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii
referitoare la diverse probleme economice, tehnice; vizitele în România şi
Anglia ale unor oameni politici şi specialişti din diverse domenii.
decembrie 1965 engleză
789 20/1965/Anglia Note de convorbire întocmite de Direcţia Protocol a Ministerului ianuarie - 22 74 limba română şi
Afacerilor Externe referitoare la: înmânarea de către ambasadorul Marii
Britanii din Bucureşti a unei note verbale şi a unui aide-memoire privind
decesul lui Sir Winston Churchill; acordul guvernului român referitor la
numirea lui L.C. Glass în funcţia de ambasador al Marii Britanii la
Bucureşti şi vizita de prezentare a acestuia; posibila vizită a reginei
Angliei în U.R.S.S. etc decembrie 1965 engleză
790 20/1965/Anglia ianuarie - 189 74 limba română şi
Note de convorbire, informări privind: solicitări de vize de la Ambasada
engleză din Bucureşti; vizite ale unor jurnalişti britanici pentru a întocmi
diverse articole despre România, precum şi despre vizita de prezentare a
noului ataşat al aerului, Ronald Whittam; vizitele unor diplomaţi
britanici; schimbarea denumirii din R.P.R în R.S.R.; relaţiile sociale,
economice şi politice între cele două ţări.
Informare referitoare la Societatea Regală şi relaţiile sale cu guvernul
britanic.
decembrie 1965 engleză
791 20/1965/Anglia ianuarie - 179 74 limba română şi
Note de convorbiri ale personalului diplomatic al Ministerului Afacerilor
Externe cu diplomaţi britanici referitoare la: tratativele culturale româno-
engleze; schimburi de vizite ministeriale şi culturale între cele două ţări;
Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român etc.
decembrie 1965 engleză
792 20/1965/Anglia Note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti ianuarie - 64 75 limba engleză
referitoare la: solicitări de informaţii cu privire la diverse persoane şi
imobile; schimbarea certificatelor pentru exportarea animalelor; ratificarea
de către R.F.G. a Tratatului internaţional de interzicere a exporturilor
nucleare etc. decembrie 1965
793 20/1965/Anglia Note verbale ale Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti referitoare la: ianuarie 1965 - 69 75 limba română şi
solicitări de informaţii privind consumul, importul şi exportul de lână al
României; condiţiile privind importurile de animale din Regat;
modificarea Regulamentului privind importul de plante; participarea la
deschidera expoziţiei engleze de aparate tehnice de la Bucureşti; februarie 1966 engleză
794 20/1965/Anglia Note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti februarie - 20 75 limba română şi
referitoare la scrisori de mulţumire pentru: mesajele de condoleanţe
transmise în urma decesului lui Sir Winston Churchill; cadoul trimis
ambasadorului Marii Britanii al Bucureşti, J.D. Murray; vizita în Anglia a
unor specialişti români. noiembrie 1965 engleză
795 20/1965/Anglia Note de audienţe referitoare la: schimbul de scrisori între cele două aprilie - 13 75
guverne privind sistemul preţurilor minime la importul de cereale în
Anglia; vizita unei delegaţii parlamentare engleze. octombrie 1965
796 20/1965/Anglia Note ale MAE referitoare la vizita înteprinsă în RPR de ministrul de stat al mai - 174 75
Foreign Office, George Thomson şi MAE cu scopul evoluţiei relaţiilor
româno - engleze. septembrie
Comunicat cu privire la vizita în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
a delegaţiei de partid şi guvernamentale a RSR. 1965
797 20 /1965/Anglia Note verbale referitoare la : organizarea, în România, a unei expoziţii mai - decembrie 32 75 limba română şi
britanice de aparataj ştiinţific; cultivarea de diverse soiuri de plante; vizite
ale unor specialişti englezi pentru a vizita Ministerul Agriculturii,
Pescuitului şi Alimentaţiei etc. 1965 engleză
798 20/1965/Anglia Note verbale trimise de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti referitoare iulie - august 110 75 limba română şi
la: organizări şi participări la cursuri de vară; participări la conferinţe;
schimbul de bursieri în cursul anului universitar 1965/1966; schimburi de
vizite ale unor personalităţi ştiinţifice etc. 1965 engleză
799 20/1965/Anglia august - 195 76 limba română şi
Note informative şi de convorbire, adrese trimise de Ambasada României
de la Londra referitoare la convorbirile purtate cu personalul diplomatic
din diverse ţări, jurnalişti şi oameni de afaceri privind: vizite ale unor
ziarişti în România; emisiuni ale postului B.B.C. referitoare la România;
vizite ale unor diplomaţi şi oameni politici; încheierea unei convenţii
consulare anglo-maghiare; conferinţa anuală a partidului laburist; situaţia
internă din Marea Britanie etc.
decembrie 1965 engleză
800 20/1965/Anglia Note verbale trimise de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti referitoare septembrie - 162 76 limba română şi
la: acordări de burse; schimburi de vizite ale unor oameni de ştiinţă
englezi şi români conform prevederilor Programului de schimburi cultural-
ştiinţifice şi tehnice dintre Regatul Unit şi R.S.R.; acordări de burse;
concursuri internaţionale instrumentale etc. octombrie 1965 engleză
801 20/1965/Anglia Adresă de înaintare a lucrării întocmită de Direcţia Relaţii Economice septembrie - 142 76 limba română, engleză
referitoare la unele aspecte ale situaţiei economice şi financiare ale
Angliei în anul 1964.
Corespondenţă între Direcţia Relaţiilor Culturale cu Direcţia IV Relaţii
referitoare la desfășurarea relațiilor cuturale și tehnico - științifice dintre
români și englezi. octombrie 1965
802 20/1965/Anglia Notă de protocol referitoare la vizita ambasadorului Marii Britanii la octombrie 1965 2 76
Bucureşti, Leslie Charles Glass, la Jean Livescu, adjunct al ministrului
învăţământului, în cadrul căreia s-a discutat despre predarea limbii engleze
în România.
803 20/1965/Anglia noiembrie - 152 76 limba română şi
Note verbale trimise de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti referitoare
la relaţiile culturale: solicitări de materiale pentru organizarea expoziţiei
de sculptură şi grafică"Hery Moore" la Bucureşti; schimburi de vizite;
concursul literar organizat de BBC; acordări de burse etc.
decembrie 1965 engleză
804 20/1965/Anglia martie - aprilie 10 77
Notă de audienţă referitoare la conflictul anglo - argentinian al insulelor
217/1965/Anglia
Falkland si reprezentarea lor în lucrări apărute în România.
Adresă a Ambasadei RPR Londra către MAE cu privire la Convenţia
încheiată la 14 octombrie 1964 între Guvernul Regatului Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord şi Guvernul Regatului Suediei pentru evitarea
dublei taxări şi prevenirea eschivării de la plata impozitelor.
Notă privind redenumirea insulelor Falkland în insulele Maldive şi
menţionarea drepturilor Argentinei asupra lor.
1965
805 20/1965/Anglia iulie - august 10 77
220/1965/Anglia Corespondenţă între Ambasada Română la Londra şi MAE referitoare la vizi 1965
806 20/1965/Anglia 1965 - 134 77 limba română, engleză
Transmiterea de către Ambasada RSR la Londra a unei fișe documentare
200/1965/Anglia
cu privire la agenția de știri "Reuters Ltd."
Informări, note de convorbire elaborate în urma întâlnirilor, reuniunilor
atașaților de presă în care au loc discuții despre probleme economice,
politice, culturale la nivel internațional.
Relațiile pe linie de presă între RSR și Anglia.
Raport privind activitatea de presă a Ambasadei RSR la Londra pe anul
1965.
decembrie 1966
807 200/1965/Anglia Raport privind activitatea Secţiei de Presă pe anul 1965. ianuarie 1965 29 77
Adresă prin care se înaintează traducerea din Revista "Survey" a
capitolului introductiv şi al celui referitor la România.
808 200/1965/Anglia Corespondenţă referitoare la: articolele publicate în presa engleză despre ianuarie - 24 77 limba română şi
România; transmiterea de date biografice despre Chivu Stoica,
septembrie
preşedintele Consiliului de Stat al R.S.R.
Informare privind activitatea grupului de presă "Daily Mirror". 1965 engleză
809 200/1965/Anglia Corespondenţă referitoare la indexul articolelor şi centralizatorul ştirilor ianuarie - 95 77 limba română şi
despre R.P.R. publicate în presa engleză
Informare întocmită de T. Duţulescu, secretar II, cu privire la deplasarea în
oraşul Chichester.
Corespondenţă referitoare la propunerea redacţiei ziarului "Daily Worker"
de a edita un supliment despre România. decembrie 1965 engleză
810 200/1965/Anglia februarie - 21 77 limba română şi
Corespondenţă referitoare la solicitarea unei colaborări a Ambasadei Marii
Britanii cu academicianul Horia Hulubei pentru elaborarea unor articole
pentru colocviul cu tema "Dezarmare şi Cultură" pe care intenţionează să-l
organizeze, în anul 1966, Comisia naţională română pentru UNESCO,
vizitele unor grupuri de studenţi englezi etc.
august 1965 engleză
811 200/1965/Anglia Extras din raportul de activitatea al Secţiei de Presă pe anul 1964 şi februarie 91 77 limba română şi
proiect de plan de muncă pe anul 1966.
Corespondenţă referitoare la: relaţiile în domeniul presei între R.P.R. şi
Regatul Unit; publicarea unor articole de presă referitoare la România; -noiembrie
tabelele şi fişele personale ale unor jurnalişti, din diverse ţări, care au
vizitat România etc.
1965 engleză
812 200/1965/Anglia octombrie 1965 4 77 limba română şi
Corespondenţă referitoare la solicitarea anuarului "International Who,s
Who"şi ale unei publicaţii care publică unarticol refritor la caracteristicile
tehnice şi economice ale centralei atomo-electrice "Dungeness-B".
engleză
813 202/1965/Anglia Informare privind cartea lui Ghiţă Ionescu "Comunismul în România ianuarie 1965 4 77 limba română şi
1944-1962". engleză
814 210/1965/Anglia Note informative referitoare la: activitaea de cercetare ştiinţifică pe ianuarie 109 77
probleme de relaţii internaţionale şi drept internaţional din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii; situaţia Parlamentului
Britanic şi perspectiva unor noi alegeri; situaţia economico - financiară din -octombrie
Anglia; situaţia guvernului laburist.
Raport privind conferinţa anuală a Partidului Laburist de la Blackpool 27
septembrie-1 octombrie. 1965
815 210/1965/Anglia Informări referitoare la posibilitatea încheierii; schema consiliilor şi martie - 16 77 limba română şi
posturilor importante din Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei şi Ministerul
Tehnicii din Marea Britanie; Congresul Partidului Comunist din Marea
Britanie; principalele Comitete parlamentare.
decembrie 1965 engleză
816 211/1965/Anglia Note referitoare la: măsurile guvernului englez în domeniul industriei februarie 8 77
aviaţiei militare; vizita ministrului Forţelor Armate, Leontin Sălăjan, în -octombrie
Italia, Franţa şi Anglia. 1965
817 211/1965/Anglia Corespondenţă referitoare la acţiunile întreprinse de Ambasada R.S.R. la octombrie 1965 4 78
Londra cu ocazia zilei Forţelor Armate ale R.S.R.
818 212/1965/ Anglia Informări ale MAE către Ambasada RPR la Londra privind producția ianuarie - 20 78 limba română, engleză
cauciucului sintetic pe teritoriul RPR și comercializarea acestuia. august 1965
819 212/1965/ Anglia ianuarie - 220 78 limba română, engleză
Notă a Ambasadei RPR la Londra cu privire la poziția guvernului englez
față de Piața Comună către MAE.
Referatele realizate de către Gheorghe Ioniță, secretar al Ambasadei RPR
la Londra privind relațiile comerciale anglo-române.
Referat cu privire la rezultatele unor măsuri luate de guvernul englez pe
linie economico-financiară realizat de către Ambasada RPR din Anglia.
Informare asupra vizitei în Anglia a membrilor Academiei RPR: Nicolae
Tipei și Dan Pavelescu cu scopul obținerii de informații pentru
dezvoltarea cercetărilor din domeniul economiei deșfășurate pe teritoriul
RPR.
octombrie 1965
820 212/1965/Anglia Raport economic pe anul 1965 al Serviciului Economic. martie 1965 - 61 78 limba română şi
Referate, informări privind: rezultatele măsurilor luate de guvernul englez
în domeniul economico-financiar şi aspecte ale economiei britanice;
naţionalizarea industriei oţelului în Anglia; relaţiile economice anglo-
sovietice. ianuarie 1966 engleză
821 212/1965/Anglia Note de convorbire ale reprezentanţilor României în Anglia cu diverşi aprilie - mai 21 78 limba română şi
reprezentanţi ai mediului economic referitoare la relaţiile economice dintre
cele două ţări.
Copia schemei consiliilor şi posturilor din Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei
şi Ministerul Tehnicii. 1965 engleză
822 212/1965/ Anglia Propuneri de vizite nerealizate între oficialitățile române și engleze din aprilie - august 16 78
domeniul economico-financiar. 1965
823 212/1965/ Anglia aprilie 1965 - 54 78 limba română, engleză
Analiza și evoluția relațiilor dintre RSR și Marea Britanică între anii 1941-
1965 realizată de către Camera de Comerț a RSR.
Vizita lui Victor Ionescu (președintele Camerei de Comerț al RSR) în
Anglia cu scopul de a dezvolta relațiile comerciale între cele două state.
ianuarie 1966
824 212/1965/Anglia iunie 1965 - 92 78 limba română şi
Note de audienţă referitoare la : vizita în România a lui George Thomson,
ministru de stat al Foreign Office; invitarea în Anglia a unei delegaţii de
specialişti, cu funcţii superioare, în domeniul planificării economice.
ianuarie 1966 engleză
825 212/1965/Anglia iulie 1965 3 78
Informare întocmită de Al. Lăzăreanu, ambasadorul R.P.R. la Londra
referitoare la vizita efectuată la şantierul naval Sir Laing & Sons în urma
comenzii de două cargouri de mărfuri pentru I.S.C.E. Industrialexport.
826 212/1965/ Anglia iulie - august 35 78 limba română, engleză
Referat cu privire la relaţiile comerciale anglo - române, întocmit de Amb
1965
827 212/1965/Anglia Note verbale şi telefonice referitoare la: vizita unei delegaţii a Federaţiei august - 8 78
engleze pentru mase plastice în România; trimiterea unor liste oficiale cu
varietăţile de plante cultivate în România, solicitată de Ministerul
Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei din Anglia. decembrie 1965
828 212/1965/Anglia octombrie 1965 72 78 limba română, engleză
Notă de audiență a ambasadorului britanic la București, Leslie Charles
Glass, la MAE al României referitoare la invitarea în Anglia a ministrului
Marinescu.
Notă, adrese, proiect de program, notă telefonică, note verbale între MAE
al României, Foreign Office și ambasade privind detaliile organizatorice
ale vizitei în Anglia a ministrului Industriei Metalurgice, Ion Marinescu.
Informații generale despre Marea Britanie și stadiul relațiilor bilaterale, în
vederea documentării vizitei.
Raport al Ambasadei asupra desfășurării vizitei; note conținând observații
politice asupra vizitei.
- iulie 1966
829 213/1965/ Anglia Note și referate întocmite de către Gheorghe Ghiță (secretarul Ambasadei ianuarie - 63 78
RPR la Londra) cu privire la problemele economico-financiare din Anglia
și la bugetul acesteia pentru 1965-1966.
decembrie 1965
830 213/1965/ Anglia Referat al Ambasadei RPR transmis către MAE cu privire la bugetul martie - aprilie 24 79
Angliei între anii 1965-1966. 1965
831 214/1965/ Anglia Nota Ambasadei RSR la Londra referitoare la propunerea engleză de a se octombrie 1965 5 79
purta discuții în vederea întocmirii unei liste cu bunurile britanice din
RSR.
832 216/ 1965/ Anglia aprilie - august 11 79 limba română, engleză
Schimb de informații între Ambasadei RPR la Londra și MAE cu privire
la problemele cu caracter sanitar (epidemii, organizarea sănătății publice).
1965
833 217/1965/ Anglia Vizita unor producători englezi de televiziune în RPR cu scopul realizării ianuarie - 15 79
unei co-producții româno-engleze. august 1965
834 217/1965/Anglia ianuarie - 104 79
Corespondenţă a Ambasadei RPR şi MAE referitoare la schimburile culturaleseptembrie
1965
835 217/1965/ Anglia Publicarea unor opere literare românești în limba engleză la edituri din ianuarie - 85 79 limba română, engleză
Anglia.
Schimb de materiale culturale între Anglia și RSR (cărți poștale,
fotografii, cărți). octombrie 1965
836 217/1965/Anglia ianuarie - 161 79 limba română, engleză
Programul privind schimburile culturale între RSR și Anglia.
Schimburi de cercetători între Anglia și RSR.
octombrie 1965
837 217/1965/Anglia ianuarie - 190 79 limba română, engleză
Schimb de materiale documentare între RSR și Anglia cu scopul de a
elabora diverse enciclopedii.
Donații de cărți englezești făcute Universității București de către
Ambasada Marii Britanii.
Schimb de filme documentare și echipe sportive între Anglia și RSR.
Desfășurarea concursului literar organizat de către BBC la care au
participat scriitori români.
noiembrie 1965
838 217/1965/Anglia Informări făcute de Ambasada RSR la Londra către MAE cu privire la ianuarie - 142 80 limba română, engleză
traducerea și editarea unor opere literare românești în limba engleză.
decembrie 1965
839 217/1965/Anglia Raport de activitate elaborat de către Ambasada RSR la Londra cu privire ianuarie 1965 - 111 80 limba română, engleză
la activitatea secției culturale engleze.
Prezentarea stadiului de schimburi culturale și tehnico-științifice româno-
engleze de către MAE.
Schimburi culturale între Anglia și RSR (burse de studiu, specializări,
expoziții). februarie 1966
840 217/1965/Anglia februarie 1965 - 187 80 limba română, engleză
Raport de activitate al secției culturale pe anul 1965 din cadrul Ambasadei
RSR de la Londra.
Informări ale Ambasadei RSR la Londra cu privire la relațiile culturale și
tehnico-științifice externe ale Marii Britanii.
Vizita turistică a contesei Listowell în RSR.
Informări ale Ambasadei RSR la Londra către MAE cu privire la situația
pieții turistice engleze.
Vizita în RPR a directorului Departamentului Nordic din Foreign Office
din Londra, T. Smith cu ocazia unor vizite în statele din estul Europei.
ianuarie 1966
841 217/1965 Corespondenţă referitoare la schimbul de vizite în cadrul Programului februarie 1965 - 20 80
intercultural dintre România şi Marea Britanie. aprilie 1966
842 217/1965/ Anglia Vizite ale unor personalități britanice din domeniul culturii în RSR. martie - 25 80 limba română, engleză
Invitația lui Popescu Baran, secretar al Ministerului Agriculturii la
expoziția regală de produse lactate în Anglia. noiembrie 1965
843 217/1965/Anglia Vizita medicului Dragoș Bocancea în Anglia cu scopul efectuării unui martie - 203 80 limba română, engleză
stagiu de specializare în domeniul urologiei.
Participarea studenților și profesorilor universitari români la cursurile de
vară desfășurate în Anglia.
Discuții privind organizarea expoziției "Henri Moore" la București de
către autoritățile române. decembrie 1965
844 217/1965/ Anglia Cererea reprezentantului guvernului de la Cairo către RPR, R. Holden mai - iunie 1965 11 81 limba română, engleză
pentru obținerea unei burse pentru studentul angolez Vita Antoine.
845 217/1965/Anglia Note verbale ale Ambasadei Marii Britanii la București și corespondența mai 1965 - mai 47 81
cu MAE al României referitoare la primirea unor studenți englezi pentru
studii în România (burse de 3 - 6 luni) în cursul anului universitar
1965/1966. 1966
846 217/1965/Anglia iulie - 25 81 limba română şi
Corespondenţă referitoare la solicitările de date bibliografice despre Ion
Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri, Corneliu Mănescu,
ministrul afacerilor externe, precum şi despre unele personalităţi artistice
pentru a fi prezentate în publicaţiile enciclopedice britanice.
decembrie 1965 engleză
847 220/1965/Anglia februarie - 125 81
Corepondenţă referitoare la organizarea vizitei unei delegaţii a Parlamentul
decembrie 1965
848 220/1965/ Anglia martie - august 128 81 limba română, engleză
Corespondenţă Ambasada RPR la Londra şi MAE referitoare la poziţia
Guvernului englez faţă de Piaţa Comună (CEE) , de ideea "Europa
Europenilor" şi relaţiile cu ţările socialiste.
Situaţia economică, politica internă şi externă a Angliei în cursul anului
1964, întocmită de MAE.
Adresă de înaintare a raportului privind conferinţa primilor miniştrii ai
Commonwealth-ului care a avut loc în iunie 1965 pentru discutarea
problemelor de ordin economic, politic, cultural-ştiinţific şi social.
1965
849 220/1965/ Anglia aprilie - iunie 16 81
Note MAE referitoare la dezvoltarea relaţiilor româno - engleze discutate cu
1965
850 220/1965/Anglia aprilie - august 95 81 limba română, engleză
Informare transmisă de Ambasada RPR la Londra cu privire la unele aspecte
1965
851 220/1965/Anglia Extrase din presa britanică referitoare la dezvoltarea relaţiilor anglo- iulie 1965 9 81
germane.
Notă referitoare la interpelarea primului ministru britanic la RPR.
852 220/1965/Anglia august - 253 81 limba română, engleză
Adresă prin care se înaintează lucrarea întocmită de Ambasada RPR
Londra referitoare la problemele politice şi economice în relaţiile Angliei
cu ţările africane membre ale Commonwealth-ului. Lista cu ţările membre
ale Commonwealth-ului.
Valoarea împrumuturilor şi donaţiile engleze acordate unor țări africane,
membre ale Commonwealth-ului şi unor teritorii dependente de Anglia.
Notă referitoare la eventuala întrevedere a ministrului afacerilor externe al
RSR, Corneliu Mănescu şi secretarul de stat pentru afaceri străine al
Angliei, Michael Stewart, pentru discutarea problemelor politice
bilaterale.
decembrie 1965
853 20/1966/Anglia Notă de audiență a Direcției Relații Economice referitoare la solicitarea lui ianuarie 1966 3 82
Rezso Reny de a obține informații în legătură cu relațiile economice ale
RSR cu Anglia și cu Olanda în perioada de după cel de-al doilea război
mondial.
854 20/1966/Anglia ianuarie - aprilie 185 82 limba română, engleză
Note ale Legației Angliei la București transmise către MAE al RSR
referitoare la schimburi de materiale informative, culturale științifice,
vizite ale unor profesori, cineaști în RSR și Anglia, confirmare de burse de
studii pentru studenți englezi, organizare de cursuri, de concursuri.
1966
855 20/1966/Anglia Note verbale ale Ambasadei Angliei către MAE referitoare la schimbul de ianuarie - 79 82 limba română, engleză
vizite a unor oficiali englezi şi români (vizita lui George Thomson în RSR
cu scopul de a facilita obţinerea vizelor de iesire, vizita la Londra a septembrie
diplomatului Alexandru Bârlădeanu în vederea negocierilor anglo -
române privind pretenţiile financiare). 1966
856 20/1966/Anglia ianuarie - 14 82
Note transmise de Direcția Protocol a MAE referitoare la debitele
Ambasadei Angliei la București către Oficiul pentru Deservirea Corpului
Diplomatic, comunicarea programului vizitei ambasadorului Leslie
Charles Glass, vânzarea unui autoturism, propritatea primului secretar al
Ambasadei Angliei, R.Brash, către cetățeanul indian, profesor Indu
Prakash Pandly;
Nota circulară trimisă de MAE a RSR misiunilor diplomatice acreditate în
București în problema relațiilor acestora cu instituțiile centrale române.
noiembrie 1966
857 20/1966/Anglia ianuarie - 188 82
Stabilirea unor obiective în relaţiile dintre RSR şi Anglia, intocmite de
Ambasada RSR la Londra.
Adrese de înaintare a planurilor de măsuri pentru sprijinirea dezvoltării
relaţiilor economice între RSR şi Anglia (perioada 1 iulie - 31 decembrie
1966).
Note verbale referitoare la schimbul de vizite între diplomaţii români şi
englezi cu scopul de a stabilii dezvoltarea relaţiilor comerciale şi culturale.
decembrie 1966
858 20/1966/Anglia ianuarie - 52 82 limba română, engleză

Note transmise de Legația Angliei la București referitoare la interzicerea


totală a exporturilor către Rhodesia, transmiterea unor invitații către
delegați din RSR de a vizita Anglia în diverse scopuri, solicitări de
audiențe ale unor diplomați, reprezentanți ai unor firme în vederea
rezolvarii problemelor din domeniile agricol, economic, solicitări ale
oamenilor de știință englezi de a stabili relații de colaborare cu cercetătorii
români.
Trimiterea de către Colecția Corry de Arme Antice a unui reprezentant în
Europa pentru achiziționarea de pistoale mai vechi de 100 ani.
Extras din conferința de presă a lui Michael Stewart, ministrul de externe
al Angliei în problema relațiilor Vest-Est de la Burxelles din 7 iunie 1966.

decembrie 1966
859 20/1966/Anglia ianuarie - 195 83 limba română, engleză
Note de audiență ale MAE, Direcția IV Relații referitoare la schimbul de
vizite între diverși diplomați englezi și români cu scopuri protocolare,
solicitări de vize, consolidării relațiilor economice, tehnico-științifice,
reluarea negocierilor financiare anglo-române, solicitarea acordului de
debarcare a unor ambarcațiuni britanice în diverse porturi ale RSR.
decembrie 1966
860 20/1966/Anglia ianuarie 1966 - 59 83 limba română, engleză
Note de convorbire întocmite de MAE referitoare la debitele Ambasadei
Angliei la București, transmiterea listei cu persoanele pentru care MAE a
solicitat vize în diverse perioade ale anului 1966, vizita ambasadorului
Angliei, Leslie Charles Glass în regiunile Banat și Cluj.
Notă de convorbire referitoare la nota circulară trimisă de MAE misiunilor
diplomatice acreditate în București în problema relațiilor acestora cu
instituțiile centrale române.
ianuarie 1967
861 20/1966/Anglia februarie - 56 83 limba română, engleză
Note transmise de Legația Angliei la București referitoare la relațiile
comerciale ale Angliei cu mai multe țări (importul unei anumite categorii
de copaci forestieri, achiziție de mașinării, vânzare-cumpărare de obiecte
sanitare, urmărirea importului de țigări în RPR).
Corespondență între MAE și Ambasada RSR de la Londra privind
stabilirea întâlnirilor între reprezentanții unor firme cu profil tehnic și
reprezentanții diferitelor ministere din RPR, solicitare de date statistice
referitoare la producția de lână și produse din lână.
august 1966
862 20/1966/Anglia februarie - 16 83
Note de audiență ale MAE, Direcția Consulară referitoare la discutarea
unor probleme legate de obținerea de pașapoarte de către cetățenii de
origine etnică germană, maghiară și evreiască, de obținerea de vize,
situația bunurilor mobile ale unor cetățeni englezi și posibilitatea
expedierii acestora în Anglia, semnalarea unor accidente rutiere și
solicitarea informațiilor în vederea rezolvării acestora.
decembrie 1966
863 20/1966/Anglia februarie - 107 83 limba română, engleză
Transmiterea planului de muncă al Sectorului Administrativ pe 1966.
Note de convorbire referitoare la oferirea de vize pentru cetățeni români cu
acces în anglia, invitarea unor studenți englezi la cursuri în RSR, acordare
de burse.
Deplasarea în Anglia în interes științific a lui Gligor Virgil și Ludovic
Rudescu, vizitele unor ziariști englezi, oameni de cultură în RSR și
impresiile acestora despre RSR.
Discuții purtate pe tema turneului Baletului Regal Coven Garden, care nu
poate participa la festivalul "George Enescu".
Semnalarea poziției RSR față de problema blocurilor militare.
Comunicarea situației din Uganda (lovitura de stat pregătită de Sir Edward
Mutesa pentru a doborî guvernul Milton Obote).
Vizita ministrului de externe spaniol în Anglia în care s-au început
discuțiile în problema Gibraltarului.
Discutarea posibilității stabilirii unor relații diplomatice între RSR și
Camerun, înființarea unei asociații anglo-române.
decembrie 1966
864 20/1966/Anglia Note de convorbire ale Ambasadei RSR la Londra referitoare la martie - iunie 102 83 limba română, engleză
speculațiile din presa britanică asupra organizării de noi alegeri
parlamentare în Anglia, lovitura de stat din Ghana, situația din Vietnamul
de Sud, dezvoltarea relațiilor economice, diplomatice, culturale și tehnico-
științifice ale Angliei cu țările socialiste. 1966
865 20/1966/Anglia Note ale Legației Angliei la București transmise către MAE al RSR aprilie - iulie 176 83 limba română, engleză
referitoare la diverse schimburi culturale, tehnice și științifice, propuneri
de vizite. 1966
866 20/1966/Anglia Note referitoare la discuțiile purtate de reprezentanți ai Direcției Presei din mai - noiembrie 25 84
cadrul MAE cu ziariști englezi privitoare la impresiile create acestora din
urmă prin vizitarea RSR, solicitarea de informații despre vizita lui Ciu En-
Lai. 1966
867 20/1966/Anglia Note verbale originale ale Ambasadei Angliei către MAE referitoare la iulie - 223 84 limba română, engleză
organizarea de vizite reciproce între Anglia și RSR, având drept scop
dezvoltarea relaţiilor cultural - stiinţifice. decembrie 1966
868 20/1966/Anglia iulie - 153 84
Note de convorbire ale Ambasadei RSR la Londra referitoare la
semnalarea dorinței a doi diplomați de la Ambasada Japoniei la Londra de
a dezvolta relațiile cu RP Chineză, relațiile Turciei cu alte state balcanice,
vizita ministrului de externe grec, Amiral Toumbas, în Anglia în vederea
perfectării acordului pentru livrarea de către Anglia a doua reactoare
atomo-electrice, situația din Vietnam, vizita la Londra a lui Dean Rusk,
semnalarea situației industriei petroliere românești de către diplomații
englezi, problema securității europene, vizita lui De Gaulle la Moscova și
la Londra, situația relațiilor indo-pachistaneze și indo-chineze, situația
economico-financiară a Indiei, vizita în RDG a delegației Partidului
Comunist Englez la 19 noiembrie 1966, agresiunea SUA în Vietnam.
decembrie 1966
869 20/1966/Anglia ianuarie 1966 - 86 84 limba română, engleză
200/1966/Anglia Transmiterea planului de muncă al Ambasadei RSR la Londra pe anul
1966 al secției de presă.
Informări referitoare la reuniunea atașaților de presă socialiști de la
Ambasada URSS din Londra la 21 februarie 1966, la vizita în Anglia a
unui grup de ziariști români în perioada 8-25 martie 1967.
Informare întocmită de Gheorghe Gustea, secretar II, referitoare la
Conferința de la Londra cu tema "Rolul Europei" la care au participat
ziariști din Anglia, RP Polonă, RS Cehoslovacia și Olanda.
Raportul de activitate al secției de presă al Ambasadei RSR la Londra pe
anul 1966.
aprilie 1967
870 200/1966/Anglia ianuarie - 130 85
Ambasada RSR la Londra transmite către MAE indexurile, opisele și
tabelele centralizatoare ale articolelor despre RSR apărute în presa engleză
în perioada noiembrie-decembrie 1965, ianuarie-decembrie 1966.
decembrie 1966
871 200/1966/Anglia februarie - 53 85 limba română, engleză
Solicitări venite din partea "The Guardian" referitoare la publicarea unui
articol despre evoluția relațiilor comerciale anglo-române, Ministerul
Învățământului solicită reviste pentru copii, publicate în Anglia; redacția
revistei "New Scientist" prin Agerpres solicită materiale informative și o
colaborare cu un specialist în probleme de știință și tehnică; cereri de
materiale ale unor reviste din domeniile economie, politică, social, cultură.
Lista unităților propuse a primi gratuit publicația International Railway
Journal.
Solicitări de vize de intrare-ieșire în RSR pentru diverși ziariști englezi
care au ca scop scrierea de articole despre meciul dintre Petrolul Ploiești și
FC Liverpool.
octombrie 1966
872 200/1966/Anglia Ambasada RSR la Londra transmite către MAE opisele și tabelele martie - 94 85 limba română, engleză
centralizatoare ale articolelor despre RSR apărute în presa engleză în
perioada ianuarie - octombrie 1966. decembrie 1966
873 200/1966/Anglia Transmiterea fișei documentare a Grupului de Presă Thomson de către aprilie-august 15 85
Ambasada RPR la Londra.
Adresa CC al PCR transmisă către Partidul Comunist din Africa de Sud
prin care se solicită ca centrul de difuzare a presei din RSR să se aboneze
la publicația "The African Communist".
Informare referitoare la vizita în RP Polonă a unei delegații oficiale de
ziariști din Anglia între 12-24 iunie 1966. 1966
874 200/1966/Anglia decembrie 1966 10 85 limba română, engleză
Adresă și notă referitoare la oferta de servicii în domeniul propagandei pe
care le oferă firma „International Interform Organisation of Zurich”.
Notă asupra profilului revistei „Trade partners”.
- mai 1967
875 200/1966/Anglia decembrie 1966 144 85 limba română, engleză,
Raport de presă al Ambasadei României la Londra pe anul 1966, note
informative referitoare la marcarea în presa engleză a unor zile festive
românești sau evenimente politice (30 decembrie, sesiunea Marii Adunări
Naționale, alegerea lui Corneliu Mănescu în funcția de președinte al
sesiunii Adunării Generale a ONU, alegerea lui N. Ceaușescu în funcția de
președinte al Consiliului de Stat).
Notă de convorbire a reprezentanților Ambasadei României la Londra cu
un corespondent de presă maghiar despre dorința acestuia de a colabora la
publicațiile române de limbă maghiară.
Telegrame referitoare la discuții și colaborări cu ziariști englezi,semnalări
de articole, vizite în România.
Raport asupra articolelor negative apărute în presa britanică referitoare la
România (mai ales presa de orientare conservatoare).
Notă de convorbire privind vizita unei delegații de ziariști britanici în
1967.
Telegramă referitoare la dorința unui ziarist englez de a adresa o serie de
întrebări lui Ilie Verdeț, prim vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, cu
ocazia vizitei sale în Anglia.
Telegrame privind organizarea zborului inaugural Londra - București, cu
participarea unor ziariști englezi.
- ianuarie 1968 franceză
876 210/1966/Anglia ianuarie - 58 85 limba română, engleză
Informări referitoare la desfășurarea Congresului al XXIX-lea al partidului
comunist din Anglia, conferința anuală a partidului conservator din Anglia
de la Blackpool din perioada 12-15 octombrie 1966, discutarea
problemelor legate de cenzura în Anglia, cea de-a LXV-a conferință
anuală a partidului laburist, "Grupul Atlantic European".
Descrierea partidului laburist din Anglia privind totodată securitatea
europeană, problema dezarmării, problema germană, agresiunea SUA în
Vietnam, măsurile luate de guvernul englez pentru restabilirea încrederii
în lira sterlină, organizațiile mișcărilor de eliberare națională din unele
teritorii africane care își desfășoară activitatea în Anglia.
noiembrie 1966
877 210/1966/Anglia iulie 1966 3 85
Informare întocmită de M. Ghibernea, secretar II al Ambasadei RSR la
Londra, asupra participării delegației române la al XIX-lea Congres IFAC.
878 211/1966/Anglia Invitație transmisă de maiorul M.Oswald, șeful direcției administrativ- ianuarie - 6 85 limba română, engleză
organizatorice a informațiilor din Ministerul Apărării către atașatul militar
pe lângă Ambasada RSR la Londra, colonelul G.I.Popa, de a participa în
aprilie 1966 la un exercițiu militar demonstrativ. septembrie
Președintele "Asociației de Instrucțiuni cu Vele" din Londra transmite
Ministerului Forțelor Armate al RSR o invitație de a participa la
competițiile navelor veliere din iulie 1966. 1966
879 211/1966/Anglia Note ale Direcției Protocolului referitoare la discuțiile purtate cu ocazia februarie 1966 7 85 limba română, engleză
cocteilului de la Ambasada Republicii Populare Ungare din 11 februarie
1966 și transmiterea de către Comisia Cimitirelor de Război ale
Commenwealth-ului britanic a celui de-al XLVI-lea raport de activitate al
acestei comisii.
880 211/1966/Anglia Adresă transmisă de directorul protocolului Dionisie Ionescu către noiembrie 1966 3 85 limba română, engleză
Ministerul Forțelor Armate, Secția Legături Externe referitoare la
organizarea în data de 13 noiembrie 1966 la Cimitirul Militarilor Britanici
de la Snagov cu ocazia comemorarii soldaților britanici căzuți în cele doua
războaie mondiale.
881 212/1966/Anglia decembrie 1965 118 85

Planul de muncă al secției economice a Ambasadei României la Londra pe


anul 1966.
Informare asupra desfășurării întâlnirii lunare a șefilor oficiilor
diplomatice ale țărilor socialiste la Londra.
Raportul secției economice a Ambasadei pe anul 1966.
Notă asupra vizitei ambasadorului român, Vasile Pungan, și a inginerului
Gheorghe Horumbă, de la agenția comercială a RSR, la Institutul național
pentru mecanizarea agriculturii (Silsoe, disctrictul Bedford).
Notă a Ambasadei referitoare la hotărârea guvernului englez de a acorda
alocații în numerar pentru investiții întreprinderilor industriale (înlocuirea
vechiului sistem de a impozita profiturile destinate investițiilor).

- august 1966
882 212/1966/Anglia ianuarie 1966 91 86 limba engleza si
Nota a Direcției Economice asupra relațiilor comerciale româno-engleze.
Corespondență între firme din România și Regatul Unit din domeniul
siderurgic (cabluri și conductori), al industriei mobilei pentru stabilirea de
contacte directe; situația sanitară a animalelor domestice, studiu în
domeniul epurării apelor reziduale (vizita a unei delegații de la Comitetul
de Stat al Apelor).
Vizita în Anglia a vicepreședintelui Consiliului Superior al Agriculturii,
Angelo Miculescu (nota asupra vizitei, programul vizitei).
Vizita în România a unei delegații a Federației Manufacturierilor pentru
echipament de construcții din Anglia pentru a participa la Expoziția
britanică de mașini agricole și de construcții și pentru a stabili contacte la
Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini (nota verbală, adrese între
ministerele competente).
Nota verbala și adrese ale Ambasadei britanice la București referitoare la
vizita în România a unei delegații reprezentând un concern industrial, în
scopul de a proiecta, livra și finanța exportul de instalații complete pentru
industria chimică, a construcțiilor și industria prelucrătoare.
Notă de servciu prin care Direcția IV Relații înaintează Direcției Relații
Economice publicații de specialitate din domeniul tehnic pentru a fi
distribuite instituțiilor interesate.
romana
883 212/1966/Anglia Convorbirea unui diplomat român al Ambasadei României la Londra cu februarie - iulie 9 86 limba română și
directorul Camerei de Comerț din Londra; adrese referitoare la reclamele
comerciale.
Notă de convorbire a reprezentanților Ambasadei României la Londra cu
reprezentanții Board of Trade, cu ocazia schimbării șefului agenției
comerciale a României. 1966 engleză
Notă de convorbire a reprezentantului Ambasadei României la Londra cu
884 212/1966/Anglia februarie - 192 86
reprezentanți ai Ambasadei Japoniei referitor la susținerea Chinei la ONU
și la nemulțumirea Japoniei față de nerespectarea de către Vietnamul de
Sud a destinației ajutoarelor primite.
Raport și adresă privind relațiile comerciale ale Angliei cu statele
socialiste; notă de Direcției Relații Economice asupra acestuia.
Adresă și raport al Ambasadei României la Londra referitoare la poziția
guvernului englez în relațiile comerciale cu RSR.
Note de convorbire ale reprezentaților Ambasadei României la Londra cu
înalți funcționari britanici (din domeniul prelucrării fierului și oțelului), cu
alți diplomați asupra eventualei aderări a Angliei la piața comună, vizita
lui De Gaulle la Moscova.
Notă și raport asupra situației economice interne a Angliei (măsurile luate
de guvernul englez Howard Wilson - laburist, pentru restabilirea încrederii
în lira sterlină); informări asupra alocării de investiții întreprinderilor
industriale.
Informare a Ambasadei Romaâniei la Paris asupra desfășurării unei
dezbateri organizate de ziarul „Les Echos” (Lyon) pe tema perspectivelor
de expansiune economică ale Marii Britanii.
Informări privind vizita unei delegații române de la Comitetul de Stat al
Planificării în Anglia (2-16 decembrie 1966), a ministrului Metalurgiei,
Ion Marinescu (mai 1966), a vicepreședinteului Consiliului de Miniștri al
RSR, Alexandru Bârlădeanu (februarie 1966).
Note ale Direcței Relații Economice asupra politicii economice a decembrie 1966
guvernului englez, stadiul actual al schimburilor economice româno-
885 212/1966/Anglia Note verbale ale Ambasadei Marii Britanii la București referitoare la martie - 10 86 limba română, engleză
stabilirea de contacte între reprezentanții unor firme engleze la Direcția
Generală a Gospodăriilor de Stat pentru discuții tehnice în domeniul
sectorului avicol, al mașinilor agricole.
Expedierea de către Ambasada britanică la București a unui film la
Consiliul Superior al Agriculturii, referitor la noile tipuri de mașini
agricole. noiembrie 1966
886 212/1966/Anglia Corespondență între Ambasada României la Londra, Ministerul martie 1966 - 88 86 limba română și
Comerțului Exterior, direcțiile din M.A.E. referitoare la relațiile
comerciale bilaterale: vizita în Anglia a unei delegații de exportatori
români și a unor exportatori englezi în România; propunerea de încheiere
a unui acord în vederea recunoașterii certificatului de tonaj emis de
autoritățile române; poziția guvernului laburist față de relațiile comerciale
cu România și cu alte țări socialiste. aprilie 1967 engleză
887 212/1966/Anglia mai - iulie 1966 11 86
Note, adrese, corespondență între UCECOM și Fundația „Plunkett” de
studii cooperatiste din Londra referitoare la modul de organizare al
Cooperației meșteșugărești din România, pentru elaborarea unui studiu
necesar ONU.Notă a Direcției IV Relații către Ambasada României la
referitoare la vizita în România, la invitația Consiliului Superiâor al
Agriculturii, a doi oameni de știință britanici: G. A. Clayton, specialist în
probleme de genetică a păsărilor, și I.W.B. King, cercetări zootehnice.

888 212/1966/Anglia mai 1966 - 74 86


Invitarea în RSR a ministrului agriculturii, alimentației și pescuitului din
Anglia, Fred Peart și a ministrului agriculturii din Italia, Franco Restivo.
noiembrie 1967
889 212/1966/Anglia Scrisoare a Departamentului britanic adresată Ambasadei României la iunie - 19 86 limba română și
Londra pentru garantarea creditelor la export.
Ministerul britanic al Agriculturiii, Pisciculturii și Alimentației anunță
partenerilor comerciali modificarea regulamentului cu privire la marcarea
și sterilizarea cărnii. decembrie 1966 engleză
890 212/1966/Anglia Corespondență între Ambasada României la Londra și Direcția Relații iulie - 15 86
Economice din MAE privind solicitarea Asociației engleze a
importatorilor și exportatorilor de oțel de a se consulta cu experții români
în problema încheierii de contracte.
Notă informativă a Ambasadei României la Londra privind vizita în
Anglia a vicepreședintelui Consiliului de Minștri al URSS, Kirillin. decembrie 1966
891 212/1966/Anglia iulie 1966 - 18 86
Corespondență între Comitetul de Stat al Apelor, direcțiile de relații din
MAE și Ambasada României la Londra referitoare la procurarea filmului
documentar „The river must live”, produs de Shell Centre din Londra,
pentru a fi vizionat de specialiștii Inspecției de Stat a Apelor.
februarie 1967
892 212/1966/Anglia Schimb de vizite la nivel guvernamental între Anglia și RSR în vederea iulie 1966 - 82 86
îmbunătățirii relațiilor economice, intensifcarea schimburilor comerciale,
încheierea unui acord de cooperare tehnico-științifică (telegrame, adrese,
note). octombrie 1967
893 212/1966/Anglia Corespondență între MAE și Ministerul Industriei Chimice, Ambasada decembrie 1966 33 86 limba română, engleză.
Angliei referitoare la invitarea lui Ion Velea, prim-adjunct al ministrului
industriei chimice, în Anglia la 25 aprilie 1967, în calitate de oaspete al
guvernului britanic (vizita amânată). - aprilie 1967
894 212/1966/Anglia decembrie 13 87 limba română şi
Corespondenţă MAE cu Ambasada Londra şi Ministerul Comerţului
Exterior privind negocierile dintre Clubul Producătorilor de Alumuniu şi
ISCE Metalimport pentru încheierea unei înţelegeri pentru exportul de
aluminiu pe piaţa vestică, adică supunerea importurilor de aluminiu din
1966-noiembrie
România unor licenţe individuale specifice.
Vizita în România a Elmei Dangerfiekd, director cu publicitatea în cadrul
Consiliului britanic pentru mişcarea europeană, cu ocazia expoziţiei
industriale britanice din octombrie 1968.
1967 engleză
895 213/1966/Anglia Informare pentru presă privind vizita guvernatorului Băncii Naționale a martie - iunie 8 87
României, Vasile Malinschi; raport al Ambasadei României la Londra
referitoare la bugetul Angliei pe 1966/1967. 1966
896 213/1966/Anglia mai - 19 87
Raport privind negocierile financiare anglo-române între delegația
guvernamentală română condusă de Vasile Voloșeniuc și reprezentanții
Foreign Office; comunicate de presă asupra desfășurării întâlnirilor.
Raport al Ambasadei la Londra cu privire la bugetul Angliei pe
1966/1967. septembrie
Adresă a Ambasadei României la Londra referitoare la recomandarea ca
reprezentanții Băncii Naționale ai României să poarte convorbiri cu
Cristopher Goldsmith, funcționar la National Discount Company, aflat în
vizită în România.
1966
897 215/1966/Anglia Note de audiență, notă de propuneri, adrese referitoare la aprobarea noiembrie 1966 21 87
efectuării unei vizite de curtoazie a unei nave militare britanice, fregata
„HMS Lowestoft”, în portul Constanța.
Informare asupra desfășurării cermoniilor, în prezența oficialităților
române, a ambasadorului britanic și a atașaților militari acreditați la
București.
898 216/1966/Anglia martie - 8 87
Notă a Ambasadei Marii Britanii la București, memorandum, adrese și
corespondență, referitoare la vizita în România a reprezentanților unor
firme britanice („British Drug Houses Limited”, „Smith & Nephew-
Southalls Ltd”) pentru a stabili contacte la Ministerul Sănătății.
decembrie 1966
899 217/1966/Anglia iulie 1965 - 121 87
Vizite în Anglia: pictorul Brăduț Covaliu, Liviu Ștefănescu
(vicepreședinte al Consiliului Superior al Artelor), Liviu Ciulei (în
delegația teatrală, alături de Nicole Munteanu și David Esrig)
Vizite în România: John Baker (avocat), Martin Esslin (critic de teatru),
dr. Iorwerth C. Peate și dr John Geraint Jenkins (antropologi), Sir Robert
H. Matthew (arhitect), lord Amulree (gerontolog), David Myrddin Lloyd
(Biblioteca Națională din Scoția), Sir Herbert Read (amânată), Julius
Emeleus Harry (anulată), J.E.H. Blakie (inspector școlar), D.M. Wallace.
decembrie 1966
900 217/1966/Anglia august 1965 - 219 87 limba română, engleză,
Note, adrese, corespondență referitoare la colaborarea bilaterală româno-
engleză în domeniul cultural: schimburi de filme de televiziune, delegație
română de cineaști în vizită în Marea Britanie (Lucian Pintilie), filme
didactice de învățare a limbii engleze, realizarea de filme documentare,
organizarea unor gale de film; filatelie (expedierea de emisiuni filatelice);
sport (inițierea unor întâlniri între cluburi de rugby, fotbal, tenis de masă);
radioteleviziune (opisul de filme și emisiuni referitoare la România
difuzate la televiziunile din Marea Britanie), muzică (vizita lui Jean
Rânzescu și Constantin Bugeanu la Londra; vizita compozitorului Ivar B.
Christopher Keys în România, a criticului muzical William Mann), turism,
concedii în România (studenți în vederea întocmirii lucrărilor de diplomă
despre România; Anthony Kerr, în vizită la Institutul de Pedagogie;
scriitorul Graham Greene).
ianuarie 1967 franceză
901 217/1966/Anglia octombrie 1965 148 87 limba română, engleză

Note verbale, adrese referitoare la vizite, în cadrul Programului de


schimburi culturale-științifice, ale unor specialiști români în Anglia: Ababi
Vasile (Facultatea de chimie, Univ. Iași), Nițulescu Iuliu (Institutul de
Medicină Iași), Manea Gheorghe și Bratu Emilian (Institutul Politehnic
București), Nica Alexandru (Institutul de Mecanica Fluidelor), prof.
Nicolae Tipei (Institutul Politehnic București), Virgil Vătășanu.
Vizite în România: M.P. Benthall (regizor de teatru), Arthur Davies
(profesor de geografie la Universitatea Exeter), Ivor Christopher Banfield
Keys (compozitor, Nottingham University), William Daniel Gill (Colegiul
Imperial de Știință și Tehnologie, Universitatea Londra), Percy Francis-
Praill (Universitatea din Londra), Cedric Oswald Carter (Institutul de
Sănătate a Copilului, Londra), A. C. Gimson (University College,
Londra), J.S.G. Simmons (bibliotecar, Universitatea Oxford), Adrian
Ziderman (Școala de Economie Politică din Londra), Cyril Alfred Hogarth
(Colegiul de tehnologie modernă Brunel, Londra), M. Whalley Taylor
(specialist în agronomie)

- iunie 1966
902 217/1966/Anglia octombrie 1965 215 88 limba română, engleză
Note, adrese, corespondență, informări referitoare la stagiile în Anglia ale
unor cercetători români: Lazăr Ion (Institutul de Biologie), Ioana
Georgescu (Drams Centre London), Vifor Ștefan Popescu (la Congresul
internațional pentru creșterea animalelor, Edinburgh), Victor Roman
(sculptor), un grup de tehnicieni poligrafi (pentru specializare la firma
Monotype), Constantin G. Săndulescu (lector la Universitatea București),
- decembrie
Voicu Grecu (Facultatea de Fizică, Universitatea Cluj), Mihai Vasile
Baltac (Institutul Politehnic Timișoara), Drăgănescu Condrea (Institutul
Agronomic București), Victor Istrățoiu (Institutul de proiectări pentru
îmbunătățiri funciare), Francisc Proinov (Institutul de medicină și
farmacie București), Aurel Curtui.
Vizita în România a lui Robert Darwin (critic de artă).
1966
Proiectul planului de muncă al secției culturale a Ambasadei RSR la
Londra și raportul de activitate pe anul 1966.
Corespondență privind participarea unui student englez la cursurile de
vară de limba română de la Sinaia.
903 217/1966/Anglia Notă de audiență la MAE a ambasadorului britanic L. Ch. Glass noiembrie 1965 185 88 limba franceza,
referitoare la chestiuni politice și la turneul baletului Operei Covent
Garden (corespondență, invitații oficiale).
Informare privind vizita în Anglia a lui Mihail Berza, directorul
Institutului de Studii Sud-Est Europene din București, pentru a susține
conferințe.
Notă de propuneri referitoare la cererea de bursă a unui student din colonia
britanică din Mauritius. - decembrie
Note verbale referitoare la participarea lordului Brown, ministru de stat la
Ministerul Comerțului al Marii Britanii, și a altor oficiali britanci la
deschiderea expoziției engleze de mașini agricole; întâlniri cu oficiali
români.
Lucrarea „Prezentarea României în unele enciclopedii din Anglia”
întocmită de Ambasada R.S. România.
Invitația primită din partea Asociației Profesioniștilor de Golf de Tomiță 1966 engleze, romana
Pavel, profesorul de golf de la Clubul Diplomaților din București de a
904 217/1966/Anglia vizita Anglia. noiembrie 1965 179 88
Note,
Notă deadrese, rapoarte,
propuneri informări,
referitoare corespondență
la măsuri referitoare engleze
luate de autoritățile la schimburile
culturale în domeniul
defavorabile artistic:
turismului propunerea
cetățenilor englezide
îndonare a unor obiecte
țările socialiste.
muzeale de artă populară către muzeul „Victoria și Albert” din Edinburgh;
sugestia părții britanice ca Expoziția de artă plastică românescă
contemporană să includă și opere ale lui C. Brâncuși; corespondență
privind realizarea catalogului expoziției, transportul operelor de artă și al
delegaților: Ion Gheorghiu, Mircea Popescu, Henry Catargi; informare
referitoare la organizarea și deschiderea expoziției.
Adrese privind inițiativa lui Graham Metson, artist plastic, de organizare a
festivalului artistic „Visual Arts for Harlow” cu lucrări ale artiștilor din - decembrie
țări socialiste.
Deschiderea expoziției de sculptură „Henry Moore” la Sala Dalles.
Expoziția de artă feudală românescă la Edinburgh, Cardiff și Londra (note,
adrese, corespondență referitoare la expedierea cataloagelor, sosirea
delegaților: Virgil Vătășanu; informări asupra vernisajelor din cele trei
orașe).
Corespondență privind dorința producătorilor britanici de medicamente de
a organiza o mică expoziție la București cu ocazia unei conferințe pe teme
medicale.
1966
905 217/1966/Anglia noiembrie 1965 99 88 limba română, engleză
Plan de activitate culturală pe 1966 și raportul cultural al Ambasadei
României la Londra.
Note de convorbiri, informări referitoare la relațiile culturale și științifice
româno-britanice (1958, 1965-1967).
- decembrie
Vizita lui Alexandru Bârlădeanu în Anglia (sinteze, punctaje pentru
discuții).
Notă de audiență a ambasadorului britanic la MAE referitoare la
programele de colaborare culturală și științifică.
1966
906 217/1966/Anglia 224 88 limba română, engleză
decembrie 1965
Corespondență a MAE cu Ministerul Învățământului, Ambasada Marii
Britanii referitoare la propunerile de studenți români pentru a studia în
Marea Britanie; cursuri de perfecționare a profesorilor români de limba
engleză cu lectori englezi (la Sinaia); studenți români la cursurile de vară
din Anglia (8 studenți), rapoarte de activitate ale unor participanți. - noiembrie
Informări, note și adrese privind necesitățile logistice ale lectorului de
limba română de la Universitatea Londra, Ioan Preda (cărți, dicționare, alte
publicații).
Probleme logistice ale reprezentanților ambasadei engleze: înscrierea
copiilor la grădinițe, cursuri de limba română pentru membrii famiilor, 1966
locuințe.
Vizite de studii și documentare în România: Michael Impey (în domeniul
literaturii).

907 217/1966/Anglia decembrie 1965 22 89


Note verbale, adrese, corespondență referitoare la donația de cărți oferită
prin intermediul ambasadorului britanic Leslie Charles Glass Bibliotecii
Centrale Universitare de către Biblioteca Națională a Scoției și
Universitatea din Edinburgh.
Donație a lui J.S.G. Simmons, bibliotecar la Universitatea Oxford:
- decembrie
dicționare etimologice oferite Bibliotecii regionale din Iași.
Donații de cărți românești către biblioteci britanice.
Corespondență a Ambasadei României la Londra referitoare la date
biografice ale unor artiști români care vor figura într-o enciclopedie de
teatru editată în Anglia.
1966
908 217/1966/Anglia decembrie 1965 257 89 limba română, engleză
Cereri și trimiteri de materiale de popularizare a țării noastre.
Schimb de publicații din domeniile medical, educație fizică, învățământ,
arhitectură, partituri muzicale, lucrări tehnice, științele naturii, modă etc.
Lista materialelor de popularizare (cărți, filme, broșuri) deținute de
Ambasada României la Londra.
- ianuarie 1967
909 217/1966/Anglia ianuarie - 177 89 limba română și
Organizarea turneului în România al Baletului Regal Covent Garden.
Detalii organizatorice ale vizitei în Anglia a delegației teatrale: Liviu
Ciulei (regizor, directorul teatrului „Bulandra”), Nicolae Munteanu
(Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă), David Esrig (Teatrul de
Comedie).
Arta Florescu (artist liric), Radu Aldulescu (violoncelist), Magdalena Popa
(balerină), Aida Moga, Nicolae Nițescu (soliști de muzică ușoară) M.
Constantinescu (violonist), ansamblul folcloric „Perinița”, Ion Florea și
Iosif Dolezal (Oficiul de Stat pentru Turnee Artistice), Anatol Chisadji
(dirijor, respins de partea engleză).
noiembrie 1966 engleză
910 217/1966/Anglia ianuarie - 166 89 limba română, engleza
Note și adrese referitoare la prezența lui Ion Gheorghe Maurer în
enciclopedia britanică „Statesmen Year Book”.
Note, adrese, chestionare referitoare la solicitările enciclopediilor „Who's
who in America”, „The international year book and statesmen's who's
who”, „Europa Year Book”, „International Who's Who”, „Encyclopaedia
Britannica”pentru prezența țării („Romania”), a unor personalități (Chivu
Stoica, I.Gh. Maurer, Corneliu Mănescu), orașe (Timișoara, Târgoviște și
Târgu-Mureș), artiști români, lista șefilor misiunilor diplomatice ale
României în străinătate.
Donație de cărți din partea Bibliotecii Naționale a Scoției pentru
Biblioteca Centrală Universitară de la București; donația unor dicționare
etimologice către mai multe bibiloteci universitare din România de către
JSG Simmons de la Universitatea Exford.
Notă privind apariția ghidului „România”, de Ted Appleton.
Lucrarea de sinteză a Ambasadei României la Londra „Prezentarea
României în unele enciclopedii din Anglia”.
decembrie 1966
911 217/1966/Anglia ianuarie - 167 89 limba română, engleză
Adresă, note privind invitarea în România a lui A.C. Kendall, din partea
Ceremonialului de Stat al Angliei, de către Consiliul de Stat al RSR; a
președintelui Consiliului Municipal al Londrei, H. Ferguson; vizita lui
P.A. Rhodes, director adjunct în cadrul Departamentului Nordic din
Foreign Office; Rendall Davies, secretar general al schimburilor de tineri
cu țările est-europene.
Adrese, note, corespondență referitoare la vizite românești în în Marea
Britanie: o delegație sindicală din domeniul transporturi și telecomunicații
; vizita în Anglia a Patriarhului Justinian.
decembrie 1966
912 217/1966/Anglia ianuarie - 191 90 limba română, engleză
Note verbale, adrese, corespondență privind schimburile culturale româno-
engleze în domeniul literaturii: editarea unor autori români (Liviu
Rebreanu, Zaharia Stancu) la editura P. Owen, vizita editorului în
România pentru tratative cu editura Meridiane și Editura pentru Literatură;
vizita în România a scriitorului Allan Ross; colaborarea dintre Oxford
University Press și Centrala Editurilor și Difuzării Cărții din România.
Vizita în Anglia a unei delegații de scriitori români (Aurel Rău, Marin
Preda, Ion Horea și Matei Călinescu); vizite ale unor traducători englezi
pentru a colabora cu edituri românești; contacte ale Centralei Editurilor și
Difuzării Cărții cu editori englezi (raport de activitate al editorului Dan
Grigorescu, care a transmis și o invitație de a veni în România - acceptată
pentru anul 1967- criticului de artă Sir Herbert Read); notă privind
propunerea de invitare în România a scriitorului Graham Greene (a mai
vizitat România în 1963); vizita în Anglia a Simonei Drăghici de la revista
„Secolul XX”.
decembrie 1966
913 217/1966/Anglia ianuarie - 117 90 limba română, engleză
Informări, note și adrese ale Ambasadei României la Londra către Direcția
Relații Culturale din MAE referitoare la activități culturale: întâlniri cu
atașații culturali ai țărilor socialiste; propuneri pentru schimburi cultural
științifice pe perioada 1967, 1968, 1969; activitatea lectoratului de limbă
română la Universitatea Londra (inclusiv raportul de activitate al
lectorului de limba română în Anglia, Ioan Preda); popularizarea
României prin participarea reprezentanților ambasadei cu expuneri la
diverse reuniuni și conferințe; solicitarea preotului Vintilă Popescu de a se
instala un altar românesc de valoare artistică pentru colonia românescă din
Anglia (fostul altar al bisericii mănăstirii Antim).
Invitarea lui Alexandru Bârlădeanu (vicepreședinte al Consiliului de
Miniștri) de a susține seminarii la Universitățile din Munchen, Londra,
Grenoble; corespondență privind schimburi de specialiști în domeniul
istoriei (M. Berza, H. Seton-Watson); vizite ale unor bibliotecari.
Schimburi culturale în domeniul artistic: o formație artistică, delegația
teatrului „Bulandra”condusă de Liviu Ciulei, expoziția pictorului Ion
Mirea, expoziția de artă medievală.
Participarea României la Târgul britanic de produse alimentare.
Schimburi în domeniul editorial: traducerea și publicarea romanului
„Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu de către editorul englez Peter
Owen; editarea în România a cursului progresiv Oxford de limba engleză.
Participarea maestrului internațional de șah Victor Ciocâltea la un turneu
de șah în Anglia; vizită a unor specialiști în domeniul sportului (rugby).
Popularizarea României prin intermediul emisiunilor radio BBC.
Vizite turisitice, concedii.
decembrie 1966
914 217/1966/Anglia ianuarie 1966 - 85 90 limba română, engleză
Opise lunare ale manifestărilor științifice, cultural-sportive, emisuni de
televiziune etc. în care a fost popularizată România.
Informare a lui St. Popescu-Vifor, director în Ministerul Învățământului,
asupra stagiului său în Anglia în domeniul geneticii animale.
Informare asupra participării acad. Elie Carafoli la al IV-lea Congres al
Consiliului Internațional pentru Științe Aeronautice (ICAS) defășurat la
Londra.
Recomandare pentru specializare în istoria României a studentului englez
D.B. Wilson.
Notă verbală, adrese și corespondență privind interesul unui colecționar
britanic de antichități de a cumpăra un anumit tip de pistoale mai vechi de
100 de ani.
Informări asupra deplasării în Anglia a delegației OSTA (impresariat
artistic) și a redactorului șef al editurii Meridiane, Dan Grigorescu.
Informare a Ambasadei României la Londra asupra organizării și
deschiderii expoziției de artă românească contemporană („Arta
românească a secolului XX. Brâncuși și contemporanii săi”).
Corespondență referitoare la oferta agenției „Export Translators” de a
executa traduceri de materiale tehnice din limbile română și engleză.
Propunere de donație de cărți românești pentru Universitatea din Leeds.
Corespondență privind propunerea unor firme englezești de a realiza și
difuza filme documentare despre România.
Schimburi sportive: turneu al echipei de rugby Dinamo.
Scrisoare a municipalității din Newcastle de a primi informații despre
funcționarea administrativă centralizată a municipiului București.
ianuarie 1967
915 217/1966/Anglia februarie - 184 90 limba română, engleză
Note, adrese, corespondență, informări și rapoarte de activitate privind
schimburi științifice: acad. D. Dumitrescu, acad. O. Gherman, delegația
bibliotecarilor de la Biblioteca Centrală de Stat, M. Berza (Institutul de
Studii Sud-Est Europene), N. Tipei (Institutul de Mecanica Fluidelor),
Pompiliu Georgescu (stagiu la Universitatea Reading), Gheorghe Băia
(Institutul de Cercetări Zootenhice), Virgil Poli (agronom), I. Nițulescu
(Institutul Medico-Farmaceutic Iași), Vasile Ababi (Facultatea de Chimie,
Universitatea Iași).
Vizite în România: Arthur Edward Muskett (patologia plantelor), Anthony
Bradshow și prof. Martin (Imperial College of Science and Technology),
A.C. Gimson (fonetică, University College, London), Elisabeth A. Close
(filologie franceză, Trinty College, Oxford), O.V.S. Heath, George Hugh
Nicholas Seton-Watson (istorie, Universitatea din Londra), Whalley
Taylor (director ajunct la Serviciul Consultativ Național Agricol), Robert
H. Matthew (arhitect), Percy Francis Prail (chimie, Universitatea Londra).
octombrie 1966
916 217/1966/Anglia februarie - 39 90

Note de audiență, note de convorbiri, adrese referitoare la: convorbirea lui


Marcel Ghibernea, secretar II la Ambasada României la Londra, cu R. L.
Speaight, director al Contactelor Est-Vest din Foreign Office, referitor la
cazul studentului Easterman; reprezentantul Ambasadei britanice la
București în audiență la MAE referitor la problema cunoștințelor de limba
engleză ale cocandidaţilor propuși la stagii de partea română; notă de
convorbire a reprezentantului Ambasadei României la Londra cu istoricul
D. Obolensky, șeful catedrei de istoria Rusiei de la Colegiul „Christ
Church”, despre predarea istoriei României și a țărilor balcanice.
Plan de măsuri al Ambasadei pentru intensificarea activității de
propagandă în Marea Britanie pentru semestrul II/1966.
Notă de convorbire a ambasadorului României la Londra, Vasile Pungan,
cu P.M.S. Blankett, președintele Societății Regale, care și-a exprimat
dorința de a vizita România și de a-l întâlni pe acad. Horia Hulubei; notă
asupra dejunului oferit ambasadorului de către secția europeană a BBC.
Listă cu personalități propuse a fi invitate în România în anul 1967.

decembrie 1966
Informări trimise de Ambasada României la Londra asupra activității
culturale a oficiului și unele aspecte ale vieții cultural-științifice din
Anglia.
917 217/1966/Anglia Informare în legătură cu vizita atașatului cultural al Ambasadei Marii februarie - 61 90
Britanii la București pentru a discuta despre turneul baletului Covent
Garden la București; vizita delegației engleze reprezentând International
Education Council solicitând stabilirea de contacte cu organizații de
tineret din România.
Informare a atașatului cultural la Londra cu alți diplomați; vernisajul
expoziției pictorului Ion Mirea la Londra; vizita scriitoarei Simona
Drăghici, de la revista „Secolul XX”;
Notă a Ambasadei Marii Britanii la București referitoare la expedierea
lucrării „Predarea limbii engleze”.
Adrese, note privind expedierea unor materiale de popularizare despre
viața artistică din România; aflilierea Centrului de Documentare Științifică
Nomenclatorul întocmitlade
al Academiei Române Consiliul
ASLIB Național
(Asociația al Cercetării
Bibliotecilor Științifice și
specializate
privind domeniile
birourilor tehnico-științifice
de informare care prezintă
din Anglia); propunere interes în
de donație decolaborarea
cărți cu
decembrie 1966
Anglia.
românești bibiotecii Universității din Leeds.
918 217/1966/Anglia Note, adrese, corespondență, informări și rapoarte de activitate privind mai - 177 90 limba română, engleză
Opisul filmelor, emisiunilor de radio și televiziune referitoare la România
schimburi
difuzate înștiințifice: deplasarea
Anglia în lunile în și
august Anglia a unei1966.
septembrie delegații a Comitetului
de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare, condusă de Vasile
Bumbăcea; Olga Necrasov și Mihai Pop (antropologi), acad. Stefan
Peterfi, acad. Grigore Moisil, Eugen Potorac (veterinar la Institutul
Cantacuzino), Eugen Ionescu (inginer, specialitate epurarea apelor),
Emilian Bratu (Institutul Politehnic), Ivan Singer (Institutul de septembrie
Matematică), Gheorghe Manea (prof.dr.doc.ing., delegat al Ministerului
Învățământului).
Vizite în România: John G. Simms (lector și bibliotecar la Universitatea
Oxford), Elisabeth A. Close (filologie franceză, Trinty College, Oxford),
O.V.S. Heath (biolog, Universitatea din Reading), C. A. Hogarth
(Fizician, Colegiul de Tehnologie modernă Brunel din Londra), John 1966
Baker (avocat), D. M. Wallace, dr. William A. Cobb, Walter Murgatroyd,
919 217/1966/Anglia Notă de propuneri privind vizita în România a arhitectului englez John iunie - 8 91
Ivor Keys (compozitor, Universitatea din Nottingham), Robert H.
Jordan.
Matthew (arhitect, Univ. Edinburgh), Hugh Seton-Watson (Univ. Londra).
Informare a Ambasadei României la Londra referitoare la o emisiune a
postului BBC în care s-au făcut referiri și la România. decembrie 1966
920 217/1966/Anglia Adrese și informare referitoare la vizita lui Ion Cosma, președintele august 1966 - 30 91 limba română, engleză.
Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului București, la Londra,
în urma invitației primarului Londrei, H. Fergusson, în perioada 10-16 mai
1967. iunie 1967
921 217/1966/Anglia Adrese, informări, dare de seama, rapoarte de activitate referitoare la august 1966 - 155 91
susţinerea de cursuri, specializări în cele două ţări, participarea la cursuri
de vară, acordarea de burse reciproce, (curs de limba română susţinut de
Preda Ion, participarea Ecaterinei Radu la cursurile de vară de la
Universitatea din Exeter, acordarea unei burse studentului englez David
Wilson etc). iulie 1967
922 217/1966/Anglia Adrese, informări, rapoarte de activitate referitoare la relaţiile româno- august 1966 - 162 91 limba română şi
engleze pe linie de învăţământ: delegaţie pentru documentare a
profesorilor români Zugrăvescu Ion, Popa Ilie, Matei Paul, Cartianu Ana
şi Dobrovici Viorica, cursuri de vară în Anglia pentru 10 profesori şi
studenţi români, specializare timp de 1 an pentru Dragănescu Condrea, şef
lucrări la Institutul Agronomic Bucureşti, acordarea de burse de
specializare în diferite domenii etc. decembrie 1967 engleză
923 217/1966/Anglia septembrie - 107 91 limba română și

Schimburi științifice între România și Anglia: A.T. Balaban, V.E. Sahini


(Congresul de chimie aromatică de la Sheffield), Emil Bratu (Institutul
Politehnic), Comșa George (fizician), Traian Ionașcu (Institutul de
Cercetări Juridice), Nicolae Mateescu (Institutul de Fizică Atomică),
Roman Moldovan (conducător al delegației oficiale a Consiliului Național
al Cercetării Științifice, pentru încheierea unui acord de colaborare), Ioan
Lazăr (Institutul de Biologie), S. Peterfi (Univ. Cluj)
Vizite de documentare ale specialiștilor enlezi: prof. Walter Murgatroyd,
Sir Herbert Read, Hugh Seton-Watson, F.T.G. Prunty (afilierea României
la Uniunea Societăților de Științe Medicale), Eric Claude Pelham și Frank
Arthur Peregrine (Institutul de Agricultură, Oaklands).

decembrie 1966 engleză


924 217/1966/Anglia octombrie 1966 156 91
Adrese, rapoarte de activitate, dări de seamă, note privind schimburile
cultural-ştiinţifice dintre România şi Anglia: vizite specialişti între cele
două ţări, participarea la conferinţe (deplasarea în Anglia a doi bibliotecari
români, Radu Stan şi Ioana Creţeanu Bică, a profesorilor Nicuţă
Constantin, Ivaşcu George şi Popescu Cartianu Gheorghe, vizita în
România a lui Leonard Alfred Stockdale, inspector general la
Departamentul Educaţiei şi Ştiinţei, delegaţie de la Universitatea Oxford,
delegaţie a Colegiului Imperial de Ştiinţe şi Tehnologie al Universităţii din
Londra etc.)
- mai 1967
925 217/1966/Anglia octombrie 1966 154 91 limba română, engleză
Note ale Ambasadei României la Londra referitoare la solicitarea de
materiale documentare, cărți, breviare statistice, filme, microfilme,
decoruri, fotografii pentru promovarea manifestărilor culturale românești
(montarea unor piese de autori români pe scene din Anglia, participarea
cu imagini pe diverse teme la expoziții organizate de instituții engleze -
broșuri tipărite care să ilustreze securitatea circulației rutiere etc.),
cercetări asupra arhitecturii teatrelor românești construite după anul 1946,
realizarea de filme documentare de popularizare în școlile din Marea
Britanie.
Solicitare de materiale științifice românești pentru a fi oferite unor
cercetători interesați; publicații de specialitate oferite de specialiști englezi
insituțiilor românești prin intermediul Ambasadelor.
Corespondență privind facilitățile oferite în activitatea de turism pentru
tineret.
Opise lunare ale emisiunilor de televiziune și radio în care au fost difuzate
materiale despre România.

- ianuarie 1968
926 217/1966/Anglia noiembrie 1966 79 92 limba română, engleză
Corespondență referitoare la chestiunile organizatorice ale expoziției de
artă plastică românescă în Anglia și expoziției sculptorului Victor Roman
(transport, asigurări etc.).
Propunerea de expoziție în România a pictorului american William
Chester (neacceptată de partea română).
- decembrie
Corespondență referiotare la organizarea unei expoziții de carte românescă
de artă în Liverpool, ca urmare a vizitei în România a președintelui
Asociației Bibliotecarilor din Marea Britanie, George Chandler.
Propunere de organizare a expoziției pictorului Țuculescu în 1968.

1967
927 217/1966/Anglia decembrie 1966 43 92 limba română şi
Adrese, corespondenţă IRRCS cu MAE referitoare la colaborările româno-
engleze prin Asociaţia de prietenie Anglia-România: organizarea unei
expoziţii de artă populară românească, expoziţia "Mişcarea artistică de
amatori", invitaţia adresată lui Glyn Evans, secretarul Asociaţiei în
- septembrie
România, vizita lui Joseph Green, membru al Comitetului Executiv al
Asociaţiei de prietenie româno-engleză etc.
Material documentar întocmit de M. Ghibernea, secretar I, "Asociaţii de
prietenie".
1967 engleză
928 220/1966/Anglia martie 1965 - 63 92 limba română, engleză
Note ale Ambasadei României la Londra referitoare la intenția lordului
Roy Thomson of Fleet (proprietar de ziare din Anglia și Canada) de a
vizita România (exprimată din 1964, realizată în 1966).
Notă de audiență la MAE a unui reprezentant al Ungariei, referitoare la
vizita în mai multe țări socialiste a liderului Partidului Liberal din Anglia,
Joseph (Jo) Grimond; notă informativă a MAE referitoare la vizita lui
Joseph Grimond; corespondență privind detaliile organizatorice ale vizitei.
Notă a Direcției IV Relații referitoare la poziția Partidului Liberal pe
Informare a Ambasadei
eșichierul politic României la Londra referitoare la poziția Marii
britanic.
Britanii și a Franței referitoare la reactivizarea Uniunii Europei noiembrie 1966
929 220/1966/Anglia Occidentale (Anglia,deFranța,
Note de convorbiri, R.F.G.,
audiență, noteItalia,
verbaleBelgia, Olanda,
referitoare Luxemburg)
la opoziția noiembrie 1965 43 92 limba română și
din inițiativa
Angliei britanică;
față de declararea independenței Rhodesiei de Sud. - iunie 1966 engleză
Note ale ambasadei referitoare la declarațiile unui deputat laburist privind
930 220/1966/Anglia ianuarie 1966 - 60 92 limba română și
relațiile dintre Est și Vest: vizita lui George Brown, prim secretar de stat,
în U.R.S.S.; vizita prim ministrului Howard Wilson în U.R.S.S.; vizita lui
Kirillin, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S., în Anglia;
organizarea de discuții cu reprezentanți ai parlamentelor din țările
socialiste; evenimente colocviale la nivelul grupului parlamentar româno-
englez, cu ocazia sosirii la post a ambasadorului Vasile Pungan.
Informare a Ambasadei României la Londra referitoare la poziția Marii
Britanii în problema Berlinului; sinteză privind relațiile anglo-americane;
notă referitoare la relațiile Angliei cu Turcia.
Notă, adrese referitoare la relațiile dintre Anglia și Iugoslavia (scutirea
reciprocă de taxe de viză); vizita în Anglia a președintelui pakistanez
Ayub Khan.
Sinteză a Direcției IV Relații referitoare la relațiile româno-engleze (vizita
delegației guvernamentale române condusă de Alexandru Bârlădeanu,
vizita în România a ministrului britanic de externe, Michael Stewart,
ianuarie 1967 engleză
relațiile economice, arieratele financiare, perspectivele relațiilor
bilaterale).
Situație (fișa C) întocmită de Direcția Politică de Sinteză privind vizitele
unor șefi de stat și guvern din alte țări în Anglia și ale britanicilor în alte
țări.
Note, adrese, informări referitoare la relațiile bilaterale dintre Marea
Britanie și alte state: Australia (conferința prim-miniștrilor din
931 220/1966/Anglia Commonwealth; vizita în Anglia a primului ministru al Australiei, Holt), februarie 1966 - 134 92 limba română, engleză
Cehoslovacia (vizita vicpreședintelui Consiliului de Miniștri, O. Cernik),
Etiopia (vizita reginei Elisabeta a II-a în Abisinia), Grecia (notă a Direcției
IV Relații), R.A.U.(notă a DR IV), Ungaria (informare despre
manifestările organizate în Anglia cu ocazia împlinirii a 10 ani de la
evenimentele din 1956), U.R.S.S. (notă asupra conflictului chino-sovietic),
China (notă a DR IV), Tunisia (notă a DR IV).
Declarații ale ministrului Michael Stewart la Asociația Presei Străine, ale
ministrului de stat George Thomson la Conferința Uniunii Vest-Europene;
notă referitoare la opiniile diferite referitoare la aderarea Angliei la
Comunitatea Economică Europeană.
Relațiile bilaterale cu România (sondarea poziției României referitoare la
propunerea engleză la O.N.U. privind rezolvarea pașnică a conflictelor);
notă referitoare la poziția Marii Britanii în problema dezarmării; moțiune a
unui grup de deputați laburiști în sprijinul declarațiilor lui N. Ceaușescu
privind abolirea pactelor militare.
Notă asupra stadiului relațiilor bilaterale înaintată lui N. Ceaușescu și altor
ianuarie 1967
oficiali din Consiliul de Miniștri. Date generale despre Marea Britanie.
932 220/1966/Anglia Note
Notă și corespondență
a Direcției referitoare
IV Relații la solicitarea
referitoare istoricului
la aprecierea englez
pozitivă unor Jan
referate august - 9 92 limba română și
Weinstein
întocmite dereferitoare
diplomații la români
detențiunea
de laînAmbasada
România din
în perioada
Londra. 1939 - 1944 a
fostului ministru de externe polonez, Josef Beck. decembrie 1966 engleză
933 220/1966/Anglia decembrie 1966 46 92
Note informative şi de propuneri referitoare la intenţia Angliei de a
- septembrie
elabora o "Declaraţie de principii" privind cooperarea inter-europeană.
1967
934 222/1966/Anglia Scrisoare a Ambasadei României la Londra către Direcția IV Relații în ianuarie 1966 2 92
care solicită o listă a obiectelor scutite de taxe vamale ce pot face obiectul
unor cadouri.
935 20/1967/Anglia septembrie 142 93
Note și planuri privind obiectivele propuse de Ambasada României din
Londra pentru relațiile cu Anglia și Islanda pe anul 1967.
Planul de muncă al Ambasadei României la Londra pentru anul 1967.
Note referitoare la munca de informare politică desfașurată de Oficiu in
perioada ianuarie - mai 1967.
Adresa și proiectul planului de perspectivă în domeniul muncii de
popularizare a României în Marea Britanie. 1966 -
Rapoartele privind activitatea de presa, activitatea politică generală a ianuarie 1968
Ambasadei Romaniei la Londra pe anul 1967.
Informări referitoare la creșterea politico - profesională a cadrelor din
Ambasada României la Londra, precum și la activitatea acesteia fată de
desfășurarea conflictului arabo - izraelian.
936 20/1967/Anglia ianuarie - 61 93 limba română şi
Note întocmite în urma convorbirilor unor reprezentanți ai Direcției Presă
din cadrul Ambasadei României la Londra (Mircea Bec - secretar II,
Gheorghe Vintilă - secretar III, Petre Iosif - director adjunct) cu ziariști
străini (J.R. S. Cooper - redactor la "The Financial Times ", Kenneth
Morgan și Francis Crowdy - corespondenți B.B.C., Nicholas Carrol -
redactor ziarul "Sunday Times", Charles Martin Page - corespondent
ziarul "Sunday Mirror", Martin Weaver - colaborator la Agenția "Paris
Press", Dessa Trevissan - corespondentă la Viena a ziarului "The Times"
ș.a.m.d.), cu prilejul cărora s - au dezbătut problemele legate de difuzarea
unor știri referitoare la România, menite să popularizeze imaginea țării
noastre în Marea Britanie.
octombrie 1967 engleză
937 20/1967/Anglia ianuarie - 54 93 limba română şi
Note, memorii ale Ambasadei Marii Britanii la București înaintate octombrie 1967
Ministerului Afacerilor Externe, prin care se transmit informații despre:
memorandumul Ambasadei (21 februarie 1967) privind exigențele
statutare pentru etichetarea produselor agricole și horticole în Marea
Britanie, problema cooperării pentru promovarea și dezvoltarea folosirii
pașnice a energiei atomice între Marea Britanie, Irlanda de Nord și
România, vizita unei delegații de ziariști români în Marea Britanie, vizita
lui Ion Velea, prim adjunct al ministrului industriei chimice în Marea
Britanie ș.a.m.d.
engleză
938 20/1967/Anglia ianuarie - 52 93 limba română şi
Note și adrese întocmite în urma convorbirilor și audiențelor unor noiembrie1967
reprezentanți ai Ambasadei României din Londra (Vasile Șandru - director
Protocol, Petre Iosif - director adjunct la Direcția Presă, Gheorghe Gustea
- secretar II, N. Piroșca - secretar II, Ciubotaru Dumitru - secretar III) cu
oficialitați din străinătate (Hanbury Tenison - însărcinatul cu afaceri al
Marii Briatnii la București, J. R. S. Cooper - ziarist "The Financial Times
", N. Carrol - redactor la ziarul englez "Sunday Times") cu prilejul cărora
s-au dezbatut următoarele: acordarea agrementului noului ambasador al
Marii Britanii la București - Sir John Chadwick, organizarea unei
expoziții, la București, în colaborare cu firma britanică "Rotaprint LTD",
îndeplinirea unor prevederi cu îndeplinirea unor prevederi ale Convenției
internaționale din 1960 privind asigurarea vieții umane pe mare,
activitatea Ligii Statelor Arabe și oficiile acesteia, efectuarea unei vizite în
țara noastră a unei delegații singaporeze pe linie de comerț, vizitele unor
ziariști în România.
Referat intitulatîntocmite
Note și adrese "Principalele aspecte
în urma ale sistemelor
convorbirilor de salarizare din
unor reprezentanți ai
Marea Britanie",
Ambasadei întocmit
Romaniei de Nicolae
din Londra (PauPiroșca.
Nicolae - secretar I, Dumitru
Ciubotaru - secretar III, Marcel Ghibernea - secretar I, George Anghelescu
- consilier , Gheorghe Gustea - secretar II) cu oficialități din străinătate engleză
939 20/1967/Anglia (George Shkutov - secretar III la Ambasada Bulgariei la Londra, Lubomir ianuarie - 175 93 limba română şi
Jeliascov - consilier al Ambasadei Bulgariei, Ian Mikardo - membru al decembrie
Partidului Laburist, Sergio Berlinguer - secretar II la Ambasada Italiei,
Masao Honma - secretar II la Ambasada Japoniei, Werner Killian -
secretar II la Ambasada R.F. Germania, Ronald Walker - secretar II la
Oficiul Înaltului Comisar al Australiei, Tabarak Husain - cosilier la
Ambasada Pakistanului, Samir El Khoury - șef secție consulară de la
Ambasada Libanului, Enrico Tosio - șef secție consulară de la Ambasada
Elveției ș.a.m.d.), precum și cu funcționari din cadrul Foreign Office (T.
1967
Golden, L. St. Clair, D.A. Pittman), cu prilejul carora s-au dezbatut
urmatoarele probleme: posibilitatea înființării unei societăți mixte româno
- engleze, aderarea Angliei la "Piața Comună", situația din Vietnam,
poziția României exprimată de Ion Gheorghe Maurer la Organizația
Națiunilor Unite, evenimentele din Orientul Mijlociu, organizarea unei
expoziții intitulate "Titulescu", acordurile româno - italene pe linie
comercială și culturală, relațiile economice, politice, cuturale, tehnico - engleză
științifice romano - engleze ș.a.m.d.
Informare referitoare la convocarea unei Conferințe europene cu
participarea redactorilor publicațiilor de politică externă din țările
europene, ce urma să se desfășoare la Londra (3 - 4 mai 1968).
Note și adrese întocmite în urma convorbirilor unor reprezentanți ai
Ambasadei Romaniei din Londra cu oficialități din străinătate, cu prilejul
940 20/1967/Anglia carora s-au dezbatut probleme referitoare la : conflictul chino - sovietic, ianuarie - 237 93
conflictul arabo - izraelian, aderarea Angliei la Piața Comună, dezvoltarea decembrie
relațiilor economice și comerciale româno - engleze, dezvoltarea relațiilor
politico - diplomatice româno - engleze, relațiile diplomatice româno -
germane, relațiile americano - mongole și americano - albaneze, relațiile
bulgaro - engleze, perspectivele relațiilor R. F. Germania cu țările
socialiste, organizarea Seminarului european (30 martie - 7 aprilie 1968),
Note și adrese
soluționarea între Ministerul
arieratelor Afacerilor
financiare Externe
și importul și Ambasada
de produse României
petrolifere
din Londra,dezvoltarea
întocmite înrelațiilor
urma primirii în audiențe, 1967
românești, culturale romano - de către oficialitățile
engleze, organizarea
din România
turneului (Nicolae
soliștilor Ceaușescu
de operă români- la
secretarul
Dublin, general al Comitetului
solicitarea filmului
Central
documentaral Partidului
"Crimca"Comunist Român,posibilitatea
pentru Irlanda, Corneliu Manescu
încheierii- ministrul
unui tratat
afacerilor
bilateral politic între Marea Britanie și Polonia, aprecierile asupra de
externe, Ion Gheorghe Maurer - președintele Consiliului
Miniștri,
articoluluiGeorge Macovescu
lui Nicolae - adjunct
Ceaușescu al ministrului,
( publicat Corneliu
la 7 mai 1967 Bogdan -
în ziarul
director în Ministerul
"Scânteia"), schimbul Afacerilor Externe, Gheorghe
de vizite, propunerea Vasile
lui British - prim
Institute of secretar
941 20/1967/Anglia la Ambasada Romaniei
Management din un
de a organiza Londra ș.a.m.d.),
seminar despreaeconomia
unor diplomați din Marea
și comerțul ianuarie - 167 93 limba română şi
Britanie
României, (Sir John Chadwick
activitatea - ambasadorul
Consiliului Marii Britanii la București,
Europei ș.a.m.d. decembrie
Leslie Charles Glass - fostul ambasador al Marii Britanii la București, A.
Rendal și J.A. Birch - primi secretari la Ambasada Marii Britanii la
București ș.a.m.d.), cu prilejul cărora s-au avut în vedere urmatoarele
aspecte: aceptarea noului ambasador britanic și vizita de ramas bun a
fostului ambasador, situația din China și necesitatea reintrării acesteia în
Organizația Națiunilor Unite, convocarea unei conferințe mondiale a
partidelor comuniste sau organizarea unei conferințe a partidelor
comuniste din Europa pentru dezbaterea problemelor securității europene,
conflictul din Vietnam, conflictul arabo - izraelian, aderarea Angliei la 1967
Piața Comună, poziția Marii Britanii față de NATO, dezvoltarea relațiilor
bilaterale anglo - române în special în domeniul economic, colaborarea
româno - engleză în domeniul tehnico - științific, intensificarea
schimburilor culturale, reglementarea arieratelor financiare la exportul de
petrol românesc în Anglia, achiziționarea de avioane englezești,
soluționarea unor cereri de plecare din țara noastră a unor cetățeni români,
inițiativa engleză în legătură cu "Declarația privind Europa", aprecierierile
asupra articolului lui Nicolae Ceaușescu publicat în "Scânteia" la 7 mai engleză
1967 ș.a.m.d.
Memorandumul Ministerului Agriculturii , Pisciculturii și Alimentației
referitor la etichetarea și sortarea produselor agricole și horticole în Marea
Britanie.
Copia proiectului de program a vizitei în Marea Britanie a prim -
vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Ilie Verdeț, realizată în
decembrie 1967.
942 20/1967/Anglia ianuarie - 85 94
Note și adrese între Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României decembrie
din Londra, întocmite în urma convorbirilor lui C. Antoniu, director al
Oficiului pentru Deservirea Corpului Diplomatic și I. Florescu, director
adjunct al aceluiași oficiu, cu ocazia carora s - au dezbatut solicitările
cetățenilor români pentru obținerea vizelor necesare plecării în Marea
Britanie și Irlanda.
Note și adrese între Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Marii
Britanii la București referitoare la convorbirile și audiențele
reprezentanților celor doua instituții, cu prilejul cărora s-au dezbătut
următoarele: propunerea unui acord de colaborare tehnico - științifică între 1967
Marea Britanie și România, problemele legate de modul de transmitere a
invitațiilor la acțiunile protocolare de către misiunile diplomatice,
îmbunătățirea schimburilor cultural - științifice, donația unor cărți ale
Ambasadei Marii Britanii la București către Institutul Politehnic
"Gheorghe Gheorghiu Dej", plecarea definitivă a unor persoane din țară,
transportul efectelor
Note și adrese personale
întocmite aleconvorbirilor
în urma fostului atașat cultural
unor al Ambasadei
diplomați români
Marii Britanii la București (David Williams) ș.a.m.d.
(Vasile Pungan - ambasadorul României la Londra, Gheorghe Ioniță -
secretar I, M. Ghibernea - secretar I, A. Ciclovan - secretar II) cu
943 20/1967/Anglia oficialități din străinătate (Lordul Brown - ministru de stat la Ministerul ianuarie 1967 - 48 94
Comerțului din Anglia, W. A.P. Manster - șef departamentul Relații
Internaționale din cadrul Federației Britanice a Oțelului și Fontei,
Balambert - președintele de onoare al Consiliului internațional de
vânătoare, O. Morain - ministrul agriculturii al Irlandei, A.R.B. Hore -
secretar Consiliul pentru Comerțul cu Europa de Est, St. Claire și
T.Golden - funcționari la Foreign Office ș.a.m.d.), cu prilejul cărora s - au
dezbătut următoarele probleme: dezvoltarea comerțului anglo - român prin
sporirea cotelor și creșterii exporturilor românești, proiectul de lege
privind naționalizarea industriei oțelului, aderarea Angliei la Piața
Comună, poziția Irlandei față de Piața Comună, impactul evenimentelor
din Orientul Mijlociu asupra relațiilor economice anglo - române, februarie 1968
propunerea guvernului român de încheiere a unui acord comercial pe
termen lung cu Anglia, stadiul dezvoltării comerțului Angliei cu țările
socialiste din Europa ș.a.m.d.
Note și adrese întocmite în urma audiențelor unor diplomați români
(Alincăi Vasile - secretar II la Direcția consulară, B. Pugh - secretar II la
Ambasada Angliei din București, Anghel Ioan - directorul Direcției
944 20/1967/Anglia consulare, D.V. Cole - secretar II la Ambasada Angliei din București, februarie - 45 94
Nicu Șerban - director adjunct al Protocolului din Ministerul Afacerilor octombrie 1967
Externe, Ion Dumitru - însărcinat cu afaceri la Ambasada României din
Londra) cu oficialități din străinătate (B. Pugh - secretar II la Ambasada
Angliei din București, H.D. Michell - consilier la Ambasada Angliei la
Praga, Richard Hanbury Tenison - însărcinatul cu afaceri al Marii Britanii,
Todor Dimitrov - prim secretar la Ambasada Bulgariei), cu prilejul cărora
s - au dezbătut următoarele probleme: datoriile provenite din bunuri
patrimoniale ale cetățenilor sau din obligații financiare comerciale, sume
blocate înainte de anul 1945, datorii provenite din naționalizare, evoluția
poziției Angliei în Orientul Mijlociu, abaterile de la statutul diplomatic al
atașaților militari ai Marii Britanii la București, discuțiile dintre
Cehoslovacia și Anglia asupra inițiativei engleze privind "Declarația
945 20/1967/Anglia martie - 20 94 limba engleza și
pentru Europa", aderarea Angliei la Piața Comună, stadiul reglementării
Nota întocmită în urma între
convorbirii lui Ilie și
Verdeț, noiembrie 1967
problemelor financiare Cehoslovacia Angliaprim vicepreședinte al
ș.a.m.d.
Consiliului de Miniștri, cu Sir John Edward Chadwick, ambasadorul Marii
Britanii la București, cu prilejul căreia s -a dezbătut necesitatea efectuării
unor vizite reciproce între cele două țări, precum și dezvoltarea relațiilor
economice între cele două țări.
Nota întocmită în urma primirii în audiență a ambasadorului Marii Britanii
la București, Sir John Edward Chadwick, de către Octavian Bărbulescu,
directorul Direcției Relații Economice, cu ocazia căreia s - au stabilit o
serie de măsuri pentru dezvoltarea și diversificarea relațiilor economice și
comerciale între cele două țări.
Adrese referitoare la Acordul pentru stabilirea prețurilor la importul de
cereale
Note și în Marea
adrese aleBritanie.
Ministerul Afacerilor Externe și Ambasadei Marii
Britanii din București, întocmite în urma primirii în audiență, de către
reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (Nicolae Atanasiu - romana
946 20/1967/Anglia director adjunct, Gheorghe Vasile - prim secretar, Vasile Sandru - adjunct martie - 78 94 limba engleza și
al ministrului de externe, George Macovescu - prim - adjunct al decembrie 1967
ministrului ) a unor diplomați ai Ambasadei Marii Britanii din București
(Sir John Chadwick - ambasadorul Marii Britanii la București, Hanbury
Tenison - însărcinatul cu afaceri, A. Rendal - secretar I), cu prilejul cărora
s-au dezbătut următoarele: acordarea vizelor solicitate de cetățeni români
la Ambasada britanică, cooperarea între guvernul britanic și român în
promovarea și dezvoltarea folosirii pașnice a energiei atomice, poziția
celor două țări față de conflictul arabo - izraelin, rezolvarea arieratelor
financiare și propunerile referitoare la obținerea unor compensații de către
Shell prin cumpărarea de produse petrolifere și petrochimice din România,
colaborarea dintre firma British Aircraft Corporation și Tarom pentru
producerea unor avioane proiectate de firma englezească, dezvoltarea
continuă a relațiilor economice și comerciale româno - engleze, romana
desfășurarea lucrărilor Conferinței Naționale a Partidului Comunist
Român (6 - 8 decembrie 1967), dezvoltarea relațiilor culturale româno -
engleze, relațiille României cu Uniunea Sovietică ș.a.m.d.
947 20/1967/Anglia aprilie - iunie 200 94
Telegrame ale ambasadelor României la Londra, Moscova, Stockolm,
Viena înaintate Ministerului Afacerilor Externe, prin care s-au transmis
informații despre: desfășurarea Conferinței naționale britanice pentru
bunăstarea socială
(C.N.B.B.S.), aderarea Angliei la Piața Comună, comerțul anglo -
singaporez, posibilitatea înființării unei grupări noi politico - economice
sub denumirea de "Organizația Pacifică", dezvoltarea relațiilor economice
și comerciale româno - engleze, relațiile anglo - vest - germane,
reglementarea tarifelor vamale din Anglia, tensiunile dintre Grecia și
Turcia, acțiunea președintelui Adunării Atlanticului de Nord de a organiza
o întâlnire a unor parlamentari ai N.A.T.O. și Tratatului de la Varșovia,
evenimentele din Orientul Apropiat, conflictul arabo - izraelian, întrunirea
Consiliului N.A.T.O. de la Luxemburg, propunerea B.B.C. privind
realizarea unui film documentar despre festivalul "George Enescu"
ș.a.m.d.

1967
948 20/1967/Anglia iunie - 202 94 limba engleza și
septembrie
Telegrame ale ambasadelor României la Londra, Moscova, Haga, Pekin,
Paris înaintate Ministerului Afacerilor Externe, prin care s-au transmis
informații despre: situația politică din Ngeria, politica U. R. S. S. față de
țările arabe, impactul conflictului arabo - izraelian, adeziunea Angliei la
Piața Comună, vizita ministrului Corneliu Mănescu în Singapore, relațiile
chino - engleze, relațiile sovieto - engleze, relațiile anglo - germane,
organizarea turneului ansamblului "Ciocârlia" în Anglia, planul de întărire
a blocului N. A. T. O., poziția României față de problema Orientului
Apropiat, deschiderea "Centrului pentru Europa de Est" (16 noiembrie
1967
1967), dezvoltarea industrială a României, creșterea potențialului de
schimburi comerciale și colaborarea tehnico - economică, colaborarea
multilaterală și de lungă durată cu firma "Shell", manevrele N. A. T. O.
din Balcani, știrile anunțate de B. B. C. și principalele ziare britanice de
circulație națională privind alegerea lui Corneliu Mănescu în funcția de
președinte al celei de - a XXII -a sesiuni a Adunării Generale a O. N. U.
ș.a.m.d.
romana
949 20/1967/Anglia septembrie - 219 94
decembrie 1967
Telegrame ale ambasadelor României la Londra, Paris, Praga, Haga
înaintate Ministerului Afacerilor Externe, prin care s-au transmis
informații despre: campania Statelor Unite menită să împiedice
dezvoltarea relațiilor economice externe cubaneze cu țările vestice,
problemele dezbătute în cadrul Conferinței anuale a Partidului Liberal,
situația din Vietnam, aderarea Angliei la Piața Comună, Conferința de
presa organizată de Consiliul pentru comerțul Angliei cu Europa de est,
desfășurarea sesiunii ordinare a Organizației interguvernamentale
consultativă a navigației maritime (13 - 31 octombrie 1967), conflictul
arabo - izraelian, tratativele bulgaro - engleze pentru construirea unor
obiective industriale, reducerea tarifelor vamale între membrii Acordului
General pentru Tarife și Comerț (GATT), restabilirea relațiilor
diplomatice între Anglia și Egipt, fuzionarea marilor monopoluri General
Electric Co. (G.E.C.) și Associated Electrical Industries (A.E.I.), întâlnirea
de la Haga a Consiliului interparlamentar Benelux (16 decembrie 1967),
situația tensionată dintre Turcia, Grecia și Cipru ș.a.m.d.

950 200/1967/Anglia decembrie 1966 63 95


Adresă de înaintare a planului de muncă al Secţiei Presă pe anul 1967.
Informări privind desemnarea unor jurnalişti englezi pentru vizite de
documentare în România.
- iulie 1967
951 200/1967/Anglia Informare întocmită de Direcţia Presei din cadrul Ambasadei R.P.R. La ianuarie 1967 3 95
Londra referitoare la elementele noi survenite în articolul "F.R.P.- Presa
liberă română" publicat la Londra de Ion Raţiu.
952 200/1967/Anglia Informări întocmite de Direcţia Presei din cadrul Ambasadei R.P.R. la ianuarie 1967 8 95 limba română şi
Londra referitoare la articolele publicate la Londra de Ion Raţiu. engleză
953 200/1967/Anglia ianuarie - 267 95 limba română şi
Opise întocmite de Ambasada R.S.R. la Londra referitoare la articolele şi
ştirile despre România publicate în presa engleză în perioada noiembrie
1966-decembrie 1967.
Informări privind: organizarea activităţii de presă în Marea Britanie; vizita
unei delegaţii a televiziunii BBC pentru a realiza un film despre România.
decembrie 1967 engleză
954 200/1967/Anglia ianuarie - 48 95 limba română și
Note și adrese referitoare la articole documentare realizate de Direcția
Presei din cadrul Ministerului Român de Externe transmise către
Ambasada României la Londra, precum și articole apărute în buletinul de
infomații sovietice editat la Londra despre România.
Plan privind popularizarea României în Marea Britanie.
Notă referitoare la cererea Ambasadei Marii Britanii la București privind
difuzarea de materiale despre expoziția industrială engleză din octombrie
1968.
decembrie 1967 engleză
955 200/1967/Anglia Plan de muncă și raport de activitate pe anul 1967 al secției de presă din ianuarie 1967 - 29 95
cadrul Ambasadei României la Londra (1967, 1968) ianuarie 1968
956 200/1967/Anglia Opise întocmite de Ambasada R.S.R. la Londra referitoare la articolele şi ianuarie 1967 - 224 95 limba română şi
ştirile despre România publicate în presa engleză în perioada noiembrie
1966-decembrie 1967.la eficiența buletinelor Agerpres distribuite în Marea
Informare referitoare februarie 1968 engleză
957 200/1967/Anglia Britanie; iunie - 24 96
Notă referitoare la publicarea unor articole cu ocazia zilei de 30
decembrie;
Informare privind organizarea activității de presă în Marea Britanie. octombrie 1967
958 210/1967/Anglia Informări întocmite de Ambasada României de la Londra referitoare la ianuarie - 122 96 limba română şi
politica internă a Marii Britanii. noiembrie 1967 engleză
959 211/1967/Anglia Corespondenţă cu Ministerul Forţelor Armate referitoare la numirea mai - noiembrie 16 96 limba română şi
locotenent colonelui Mărginean Dumitru Constantin, în funcţia de ataşat
militar, aero şi naval al R.S.R. în Anglia.
Notă referitoare la comemorarea de către Ambasada Marii Britanii la
Bucureşti a militarilor englezi căzuţi pe teritoriul României în cele două
războaie militare. 1967 engleză
960 212/1967/Anglia Adresă de înaintare a planului de muncă şi a raportului de activitate ale decembrie 1966 28 96
Secţiei Economice pe anul 1967.
Informări privind întâlnirea diplomatică organizată de Foreign Office la
Wilton Park; organizarea unei săptămâni a industriei britanice şi a unui
simpozion pe teme economice. - iulie 1967
961 212/1967/Anglia decembrie 1966 171 96
Planul de muncă şi raportul de activitate ale Secţiei Economice pe anul
1967.
Plan de măsuri refritoare la dezvoltarea schimburilor comerciale româno-
engleze pe anul 1967.
- noiembrie
Procese-verbale refritoare la şedinţa de analiză a activităţii lui Gheorghe
Ioniţă, secretar I la ambasada română din Londra şi raportul personal de
activitate.
Informări referitoare la relaţiile economice ale Angliei cu diverse ţări.
1967
962 212/1967/Anglia Notă şi informări privind clauza emborgo introdusă de Departamentul de ianuarie - 19 96 limba română şi
garantare a creditelor pentru export, propunerea făcută de R. Sternberg,
preşedintele companiei "Dominion Export" pentru organizarea unei
agenţii anglo-române de comerţ, întâlnirea pentru comerţul cu ţările
socialiste din Europa. noiembrie 1967 engleză
963 212/1967/Anglia ianuarie - 58 96
Note privind clauza embargo introdusă de Departamentul de garantare a
creditelor pentru export şi propunerile grupului C.W.S. (Co-operative
Wholesale Society).
Plan de măsuri privind intensificarea schimburilor comerciale cu Marea
Britanie pe 1967.
Note privind audienţele la Ministerul Finanţelor şi la intreprinderi de
comerţ exterior ale reprezentanţilor firmei Shell pentru încheierea unui
acord pentru importul de produse petroliere şi petrochimice din România.
Note, adrese privind Memorandumul Ministerului Agriculturii din Anglia
referitor la etichetarea şi sortarea produselor agricole şi horticole.

decembrie 1967
964 212/1967/Anglia februarie - 14 96
Corespondenţă între Ministerul Petrolului şi Ambasada Londra referitoare
la livrarea unor piese de schimb pentru autocamioanele Ministerului
Petrolui, conform contractului cu firma Leyland.
Situaţia comerţului englez şi lista acţiunilor întreprinse din mai 1966-
ianuarie 1967 pentru dezvoltarea relaţiilor economice.
Corespondenţă Ministerul Comerţului Exterior cu MAE privind delegaţia
de exportatori români din sectorul alimentar, condusă de Butnaru Dumitru,
director general al ISCE Prodexport.
aprilie 1967
965 212/1967/Anglia Notă referitoare la dificultățile economice din Marea Birtanie. februarie - 32 96 limba română și
Note și scrisoare referitoare la simpozionul dedicat proiectării
construcțiilor din prefabricate (Londra, 22 - 24 mai 1967) și intenția de
vânzare în România a licenței de proiectare.
Note, referate și adrese privind cooperarea economică dintre Marea
Britanie și țările socialiste (Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia etc.) și
specializarea cetățenilor români in domeniul horticulturii în Anglia. noiembrie 1967 engleză
966 212/1967/Anglia Corespondenţă cu Ambasada R.S.R. referitoare la deschiderea unor martie - aprilie 17 96
restaurante cu specific românesc în Anglia şi Olanda. 1967
967 212/1967/Anglia martie 1967 - 168 96 limba română și
Note, telegrame referitoare la vizita delegației Ministerului Tehnologiei și
a ministrului tehnoogiei din Marea Britanie în România în perioada 3 - 9
iunie 1968, precum și discuțiile cu oficialii români referitoare la
cooperarea științifică, economică și tehnică româno - britanică.
iulie 1968 engleză
968 212/1967/Anglia aprilie 1967 - 38 97
Corespondenţă referitoare la vizitele în Anglia ale unor specialişti români
ianuarie 1968
969 212/1967/Anglia iunie - 28 97
Informări întocmite de Ambasada R.S.R. din Londra referitoare la: Conferinţ
octombrie 1967
970 212/1967/Anglia iunie - 22 97
Note și adrese privind specializarea în Anglia, în domeniul horticol, a doi
români și informații despre pesta porcină și febra aftoasă din Anglia.
Note referitoare la organizarea simpozionului prezentat de British Nuclear
Export Executive prin care prezintă realizările engleze în domeniul
reactoarelor energetice cu apă grea.
Note referitoare la posibilitatea aderării României la Consiliul de
Cooperare Vamală de la Bruxelles.
decembrie 1967
971 212/1967/Anglia iunie - 50 97 limba română și
Note referitoare la fuzionarea a două firme englezești din domeniul
eletrotehnic, relațiile comerciale dintre Marea Britanie și Republica
Democrată Germană.
Note privind publicarea în Financial Times a unui articol despre România,
seminar al British Institute of Management referitor la situația economică
și comerțul din România.
Note referitoare la rezervele de aur ale Marii Britanii și situația economică
a acesteia.
Notă referitoare la popularizarea în Anglia a celei de-a 50-a aniversări a
revoluției din octombrie din Uniunea Sovietivă.
decembrie 1967 engleză
972 212/1967/Anglia septembrie 58 97 limba română și
Note și adrese referitoare la vizita în Anglia a unei delegații românești
(Petre Lupu - președinte al Comitetului de Stat pentru Problemele
Organizării Muncii și Producției și ale Salarizării, Cornel Hidoș -
vicepreședinte al Comitetului, Ion Niculescu - directorul Centrului de
perfecționare, a pregătirii cadrelor de conducere din întreprinderi) la
1967 - februarie
invitația lui John Marsh, directorul British Institute of Management, în
cadrul schimbului de experiență româno - britanice privind pregătirea
cadrelor de conducere a întreprinderilor.
Raport al deplasării în Marea Britanie întocmit de Petre Lupu. (1967,
1968).
1968 engleză
973 213/1967/Anglia februarie - 35 97
Notă referitoare la poziția Statelor Unite ale Americii, Angliei și Franței
cu privire la crearea unei unității de rezervă a Fondului Monetar
Intenațional.
Note privind situația economică, bugetul pe anul 1967 - 1968 și rezerva de
aur a Angliei, devalorizarea lirei sterline și impactul acesteia asupra
relațiilor comerciale cu alte state și asupra pieței valutare mondiale,
acordarea unui ajutor de către Statele Unite ale Americii și Elveția privind
menținerea cursului lirei sterline.
noiembrie 1967
974 213/1967/Anglia februarie - 27 97
Notă referitoare la poziția Statelor Unite ale Americi, Angliei și Franței cu
privire la crearea unei unității de rezervă a Fondului Monetar Intenațional.
Note privind bugetul pe anul 1967 - 1968, acordarea unui ajutor de către
Statele Unite ale Americii și Elveția privind menținerea cursului lirei
sterline.
Notă referitoare la Consiliul pentru comerț cu Europa de Est.
noiembrie 1967
975 213/1967/Anglia Note și adrese referitoare la acțiunile pe care Ministerul de Externe Român martie 1967 - 10 97 limba română și
le are la firma "Europa Publication LTD" din Marea Britanie. februarie 1968 engleză
976 213/1967/Anglia Note referitoare la situația economică a Angliei (inclusiv bugetul Angliei octombrie 1967 67 97
pe anul 1968 - 1969), la devalorizarea lirei sterline și influența acesteia
asupra zonei lirei sterline. - iunie 1968
977 213/1967/Anglia Adrese referitoare la vizita în România a guvernatorului Băncii Angliei, noiembrie 1967 12 97 limba română și
Leslie K. O'Brien la invitația Băncii Naționale a României. - martie 1968 engleză
978 213/1967/Anglia Adrese referitoare la recuperarea de către Ministerul Minelor a unei sume iulie 1967 - 15 97 limba română și
de bani de la firma "National Coal Board" în urma neparticipării delegației
Ministerului la un eveniment din anul 1965. aprilie 1968 engleză
979 215/1967/Anglia Adrese referitoare la vizita navei școală de război românească "Mircea" în martie - 40 97 limba română și
perioada 8 - 10 august 1967 la Porthsmouth (Anglia) și informare
referitoare la această vizită. decembrie 1967 engleză
980 216/1967/Anglia Adrese referitoare la circulara Marii Britanii privind certificatul oficial octombrie 1967 8 97 limba română și
pentru România recunoscut prin Regulamentul privind Sănătatea Publică - noiembrie
din anii 1937 și 1948 (produse importate). 1967 engleză
981 216/1967/Anglia Informare a Ambasadei Române la Londra referitoare la febra aftoasă din decembrie 1967 6 97
Marea Britanie.
Planul de muncă și raportul de activitate al secției culturale din cadrul
982 217/1967/Anglia Ambasadei Române la Londra pe anul 1967; decembrie 117 97 limba română și
Note referitoare la programul cultural româno - britanic;
Informare privind ședința de lucru a grupului pentru România din cadrul 1966-
Comitetului est - european al Consiliului Britanic
Adrese privind contribuția României la restaurarea casei "Marx". decembrie 1967 engleză
983 217/1967/Anglia Informare privind ședința de lucru a grupului pentru România din cadrul decembrie 1966 99 97 limba română și
Comitetului est - european al Consiliului Britanic
Note referitoare la proiectul de plan cultural pentru perioada 1967 - 1969
și popularizarea României în Marea Britanie.
Planul de muncă și raportul de activitate al secției culturale din cadrul
Ambasadei Române la Londra pe anul 1967. - ianuarie 1968 engleză
984 217/1967/Anglia Adrese referitoare la cursuri de vară, specializări și vizite reciproce ale ianuarie - iunie 200 98 limba română și
cetățenilor români și britanici conform Programului de schimburi cultural
- științifice și specializări. 1967 engleză
985 217/1967/Anglia ianuarie - 65 98 limba română, engleză
Notă de convorbiri referitoare la participarea la întrunirea ataşaţilor
culturali ai ţărilor socialiste.
Note de convorbiri dintre reprezentanţii diplomatici români la Londra şi
oficiali englezi, informări referitoare la participarea României la dineul
organizat de Comitetul est-european al Consiliului Britanic, proiectul
englez al Programului cultural, conferinţa "România şi ţările balcanice"
ţinută de secretarul I al Ambasadei României, M. Ghibernea, la
universitatea Aberdeen, vizite la universităţile Leeds şi Birmingham,
obţinerea de burse.
Material documentar întocmit de M. Ghibernea "Din experienţa ţărilor
socialiste în domeniul propagandei".
octombrie 1967
986 217/1967/Anglia Note, adrese privind articole și lucrări românești apărute în Marea ianuarie - 146 98 limba română și
Britanie, precum și apariția unui ghid despre România executat de o
editură engleză.
Informare privind îndeplinirea Planului de schimburi culturale dintre
România și Marea Britanie. noiembrie 1967 engleză
987 217/1967/Anglia ianuarie - 113 98 limba română și
Adrese referitoare la cererea de filme românești artistice și documentare de
către englezi spre a fi vizionate de publicul din țara lor, realizarea de filme
în coproducție româno - engleză, realizarea de filme documentare despre
România de case de producție britanice.
Adrese privind chemarea lui Victor Rebengiuc în Marea Britanie pentru a
juca în filme produse de aceștia.
Informare și adrese referitoare la vizita unei delegații de cineaşti români
(Aristide Moldovan și alții) în Anglia în luna noiembrie 1967.
decembrie 1967 engleză
988 217/1967/Anglia ianuarie - 221 98 limba română și
Informări și note privind întâlnirea atașaților culturali ai țărilor socialiste
cu referire la acțiunile culturale care vor fi întreprinse de acestea în Marea
Britanie, tratatul privind explorarea spațiului cosmic.
Note referitoare la prezentarea României în Marea Britanie.
Informări prvind turneele ansamblurilor "Ciocârlia" și "Madrigal" în
Marea Britanie, precum și vizita unor scriitori români în Marea Britanie (1
- 15 februarie 1967).
decembrie 1967 engleză
989 217/1967/Anglia Informări privind turneul cântăreţilor români de operă la Dublin, turneul ianuarie - 105 98
corului "Madrigal" în Ţara Galilor, propaganda românească prin
organizare de expoziţii şi film.
Material întocmit de Marcela Gustea, referent în cadrul Secţiei culturale a
Ambasadei "Prezentarea României în unele manuale şcolare de istorie şi
geografie publicate în Marea Britanie". decembrie 1967
990 217/1967/Anglia ianuarie - 169 99
Informări ale Ambasedei române la Londra privind "Învățământul pentru
adulți în Marea Britanie" și despre manifestările dedicate României de
Universitatea Leeds.
Note referitoare la schimburile culturale româno - engleze în perioada
1965 - 1967 și lucrările românești apărute în Marea Britanie în anul 1967.
decembrie 1967
991 217/1967/Anglia ianuarie - 115 99 limba română și
Adrese privind vizita unor echipe de rugby și temis de masă în Marea
Britanie.
Adrese referitoare la turneul ansamblului "Ciocârlia" în Marea Britanie.
Adrese și note referitoare la vizita în România a unor muzicolologi
(William Mann, Ivor Barnfeld Keys), precum și traducerea articolelor
publicate de aceștia despre România și muzica românească.
Note și adrese referitoare la vizita unor cetățeni britanici în România și a
unor cetățeni români în Marea Britanie în cadrul programului de schimburi
culturale româno - britanice.
Informare a Ambasadei Române la Londra privind planul de măsuri pentru
intensificarea turismului și conferința referitoare la turismul în România
susținută în Marea Britanie.

decembrie 1967 engleză


992 217/1967/Anglia ianuarie 1967 - 136 99 limba română și
Note și informare referitoare la vizita în Anglia a scriitorilor Marin Preda,
Ion Horea, Aurel Rău, Matei Călinescu (1 - 15 februarie 1967).
Note și adrese referitoare la posibilitatea de traducere în engleză și
publicare în Anglia a unor lucrări românești ca "Amintiri din copilărie"
(Ion Creangă), volum de poezii scrise de Tudor Arghezi, "Jocul cu
moartea" (Zaharia Stancu), "Zodia Cancerului" etc.
Note referitoare la invitarea de către Uniunea scriitorilor din România a
unor scriitori din Anglia.
Informări referitoare la activitate unor edituri din Marea Britanie.
ianuarie 1968 engleză
993 217/1967/Anglia Note și informări referitoare la sărbătorirea Unirii Principatelor Române în februarie - 13 99
cadrul coloniei de români din Anglia și situația coloniei românești din
Anglia. decembrie 1967
994 217/1967/Anglia Note referitoare la ghiduri despre România publicate în Marea Britanie, martie - 205 99 limba română și
vizita unor cetățeni englezi în România în cadrul programului de schimb
cultural româno - britanic. octombrie 1967 engleză
995 217/1967/Anglia Adrese referitoare la solicitarea unui student englez către Ambasada aprilie - iulie 9 99
României la Londra privind informații despre cum este văzută
autodeterminarea de către juriștii români. 1967
996 217/1967/Anglia aprilie - 112 99 limba română și
Note, adrese rapoarte privind deplasările unor cetățeni români în Anglia și
a unopr englezi în România în contextul schimbului cultural - științific
între cele două țări.
Note referitoare la vizita în Anglia a unei delegații a Academiei Române.
octombrie 1967 engleză
997 217/1967/Anglia mai - noiembrie 95 99 limba română și
Adrese privind măsurile luate pentru dezvoltarea turismului;
Adrese referitoare la vizita în Anglia a reprezentanților Oficului Național
de Turism Român privind posibilitatea semnării de contracte cu agențiile
turistice din Marea Britanie în vederea aducerii turiștilor britanici în
România;
Notă referitoare la dezvoltarea turismului cu Marea Britanie;
Adrese referitoare la vizitele particulare ale ministrului de externe britanic,
George Thomson, și a unor memrbii ai Mișcării Unitariene din Statele
Unite ale Americii și Anglia;
Planul de muncă și raportul de activitate al secției culturale din cadrul
Ambasadei Române la Londra pe anul 1967.
1967 engleză
998 217/1967/Anglia Note, informări referitoare la acţiunile culturale organizate de colonia mai - decembrie 150 100 limba română şi
română din Londra, sărbătorirea Zilei Unirii şi a Independenţei de către
aceştia; solicitări şi trimiteri de cărţi şi materiale de presă.
Raport despre situaţia emigraţiei române din Anglia. 1967 engleză
999 217/1967/Anglia mai - 94 100
Telegrame ale Ambasadei României la Londra înaintate Ministerului decembrie 1967
Afacerilor Externe, prin care s-au transmis informații despre: organizarea
turneului ansamblului "Ciocârlia" în Anglia, înființarea "Centrului Marea
Britanie - Europa de Est", ce avea ca obiect intensificarea activității de
popularizare în Anglia a României, Bulgariei, Cehoslovaciei și Ungariei
(16 noiembrie 1967), desfășurarea Conferinței de istorie contemporană,
organizată de Institutul de Istorie din Londra, planificarea organizării unui
concurs internațional de muzică ușoară "Brașov - România " (dotat cu
marele premiu "Cerbul de aur"), propunerea B. B. C. de a realiza un film
documentar despre festivalul "George Enescu" ș.a.m.d.

1000 217/1967/Anglia Notă referitoare la dezvoltarea turismului cu Marea Britanie. iunie 1967 10 100
1001 217/1967/Anglia Informare referitoare la vizita în Anglia a delegației Academiei Române, și iunie - 95 100
altor academicieni.
Note privind vizitele românilor în Anglia și a unor cetățeni englezi în
România în cadrul schimbului cultural dintre cele două țări.
decembrie 1967
1002 217/1967/Anglia Adrese referitoare la cursuri de vară, specializări și vizite reciproce ale iunie - 151 100 limba română și
cetățenilor români și britanici conform Programului de schimburi cultural
- științifice și specializări. decembrie 1967 engleză
1003 217/1967/Anglia august 1967 - 137 100 limba română şi
Informări, note, corespondenţă referitoare la vizitele reciproce ale unor per
iunie 1968 engleză
1004 217/1967/Anglia septembrie 29 100
Corespondenţă între Departamentul Cultelor şi MAE, informări ale
Ambasadei de la Londra, note referitoare la vizitele în România ale
pastorului Ronald Goulding, secretarul general al Federaţiei Baptiste
Europene, trimiterea unui observator la Conferinţa de la Lambeth din 1968
1967-octombrie
a Bisericii Anglicane, vizita în ţara noastră a reverendului Owen
Chadwick, în cadrul schimburilor de profesori de teologie dintre Biserica
Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană, dotarea bisericii ortodoxe
române de la Londra cu cărţi.
1968
1005 217/1967/Anglia octombrie 1967 233 100
Tabele referitoare la materialele documentare difuzate de Ambasada R.S.R. la- decembrie
1968
1006 217/1967/Anglia decembrie 1967 7 101
Corespondenţă între Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi MAE,
note de serviciu privind poziţia Marii Britanii faţă de emisiunea de timbre
poştale apărută în Guatemala integrând şi Hondurasului Britanic.
Lucrări întocmite de reprezentanţii diplomaticii români la Londra privind - februarie 1968
1007 217/1967/Anglia relaţiile
Adresă de Angliei cu diferite
înaintare ţări: "Elemente
a raportului noialale
de activitate politicii
Secţiei la Est pe
Culturale de anul
Suez19
a ianuarie 1968 27 101
1008 220/1967/Anglia guvernului laburist al Marii Britanii", "Tendinţe actuale în politica ianuarie - 120 101 limba română şi
guvernului englez faţă de relaţiile cu Europa";
Informare privind poziţia exprimată de cancelarul vest-german, Kurt G.
Kiesinger, aflat în vizită în Anglia.
Informări privind relaţiile Angliei cu Guatemala, Iran, Scoţia, Somalia,
URSS, Turcia, poziţia Angliei faţă de situaţia din Vietnam, poziţia Angliei
faţă de alegerea lui Corneliu Mănescu, preşedinte al Adunării Generale a
ONU. decembrie 1967 franceză
1009 220/1967/Anglia ianuarie- 160 101
Note informative, materiale documentare, adrese privind poziţia Angliei
faţă de liberalizarea vânzării aurului în Franţa, faţă de încheierea unui
acord de cooperare în domeniul folosirii în scopuri paşnice a energiei
nucleare, relaţiile cu Bulgaria, China, Cehoslovacia, poziţia Angliei faţă
de situaţia din Cipru, influenţa situaţiei din Grecia asupra minorităţii
greceşti din Anglia, relaţiile anglo-vest-germane ca urmare a vizitei
cancelarului Kiesinger în Anglia, vizita în Franţa a premierului britanic
Harold Wilson, poziţia negativă exprimată de preşedintele de Gaulle cu
privire la posibilitatea aderării Angliei la Piaţa comună. vol. I
decembrie 1967
1010 220/1967/Anglia februarie - 200 101
Note informative, telegrame ale oficiilor diplomatice de la Londra, Cairo,
Budapesta, Moscova ş.a.m.d. şi rapoarte referitoare la relaţiile anglo-
iugoslave, anglo-poloneze, restabilirea de relaţii diplomatice cu Egipt,
baza militară engleză din Singapore, evoluţia relaţiilor româno-engleze,
relaţiile cu URSS, vizita premierului rus la Londra şi discuţiile privind
relaţiile bilaterale, dar şi aspecte ale situaţiei internaţionale, relaţiile cu
Cehoslovacia, poziţia Angliei faţă de situaţia din Vietnam. vol. II
decembrie 1967
1011 220/1967/Anglia Corespondenţă între Ambasada Londra şi MAE, telegrame referitoare la februarie - 26 101
invitaţia CC al PCR adresată unor activişti ai PC din Anglia pentru a-şi
petrece concediul de odihnă în ţara noastră şi invitarea în România a unei
delegaţii a Partidului Laburist Englez. decembrie 1967
1012 220/1967/Anglia aprilie - iunie 51 101
Corespondenţă referitoare la vizita în Anglia a unei delegaţii a Marii Adună
1967
1013 220/1967/Anglia Note de propuneri, note de convorbiri, telegrame privind vizita în mai - decembrie 37 101
România a deputatei laburiste, Renee Short şi cererea lui Kimani
Kimanjoike, preşedintele organizaţiei "MAU-MAU" din Kenya în
România. 1967
1014 220/1967/Anglia mai 1967 - 39 101
Informări, note, corespondenţă referitoare la vizita în România a preşedint
martie 1968
1015 20/1968/Anglia Scrisori privind invitarea lui Ilie Verdeț de a vizita Anglia, propuneri de octombrie 1967 17 102
itinerariu;
Note privind vizita în RSR a unei delegații din Anglia. - februarie 1968
1016 20/1968/Anglia octombrie 1967 62 102
Planul de muncă pentru anul 1968 al Ambasadei RSR la Londra;
Rapoarte privind activitatea Ambasadei RSR la Londra pe anul 1968;
- ianuarie 1969
1017 20/1968/Anglia Telegrame între MAE și alte instituții oficiale privind impulsionarea ianuarie - aprilie 14 102
turismului din Marea Britanie spre RSR, invitarea în RSR a profesorului
Martin Gilbert. 1968
1018 20/1968/Anglia ianuarie - aprilie 271 102
Telegrame între MAE și alte instituții oficiale privind problema
Gibraltarului, devalorizarea lirei sterline, problema Cehoslovaciei, situația
Greciei, vizite ale oficialilor englezi în diferite state printre care și RSR,
tratatul de neproliferare a armelor nucleare, problema Golfului Persic,
problema Vietnamului, conținutul foii "Presa Liberă" - editată de Ion
Rațiu și acțiunile "Asociației românilor din Anglia", situația din Asia de
Sud-Est, întrunirea consultativă de la Budapesta, situația politică din
Polonia, activitatea NATO, întâlnirea de la Stockholm a miniștrilor de
finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din "Grupul celor zece".
1968
1019 20/1968/Anglia ianuarie - iunie 164 102 limba română și
Note verbale privind acordarea de burse la Trinity College - Universitatea
din Cambridge unui student român, vizite în RSR și Anglia a diferite
personalități și oficiali pe probleme culturale, cursuri de vară.
1968 engleză
1020 20/1968/Anglia ianuarie - 19 102
Note între oficiali români și cei străini privind primirea la Direcția Presei
septembrie
din MAE a unor ziariști străini.
1968
1021 20/1968/Anglia Note între oficiali români și cei străini privind relațiile culturale, științifice ianuarie - 19 102
și tehnice dintre U.R.S.S. Și Anglia; reluarea tratativelor privind
încheierea convenției consulare dintre Anglia și RSR; relațiile româno-
ghaneze. octombrie 1968
1022 20/1968/Anglia ianuarie - 108 102
Note între oficiali români și cei străini privind procesul de stagnare a
înscrierilor în Partidul Comunist Englez; poziția RSR în problema
conflictului din Orientului Apropiat; vizita lui Ilie Verdeț, prim-
vicepreședinte al Consiliului de Miniștrii RSR, în Anglia; problemele
consulare dintre Olanda și Anglia; problema intrării Angliei în Piața
comună; relațiile dintre Uniunea Generală a Sindicatelor din RSR și
Departamentul Internațional al Sindicatelor Britanice; relațiile comerciale
dintre RSR și Republica Malgașă; situația internă din Cehoslovacia; vizita
la Moscova a ministrului de externe britanic, M. Stewart etc.
noiembrie 1968
1023 20/1968/Anglia Note între oficiali români și cei străini privind vizita lui Ilie Verdeț, prim- ianuarie - 152 102
vicepreședinte al Consiliului de Miniștrii RSR, în Anglia; vizita în RSR a
secretarului de stat pentru afacerile externe al Marii Britanii, George
Brown; executarea unor lideri africani de către autoritățile Rhodesiei de
Note privind reglementarea
Sud; neproliferarea armelor clasificării unor legume;
nucleare, problema Africii de Sud și situația
Chestionarul Organizației
Orientului Apropiat etc. Internaționale a Lânii; noiembrie 1968
Informări privind sisteme de cartare automată a scrisorilor, cursuri de
1024 20/1968/Anglia calculator, vizita unor directori de firme din diverse domenii de activitate, ianuarie - 170 103 limba română și
concentrații ale elementelor chimice din gaze reziduale, comunicatul de
presă rezultat misiunii Birmingham în RSR, sisteme de control a
circulației;
Scrisori privind Expoziția Industrială englezească de la București, invitația decembrie 1968 engleză
la o fabrică de hârtie din Anglia.
1025 20/1968/Anglia Note de informare privind prezența oficialilor Ambasadei RSR Londra la ianuarie - 57 103
acțiuni protocolare pe anul 1968, vizita ambasadorului Marii Britanii la
București (18 Decembrie 1967), plecări și sosiri ale unor delegații
românești;
Notă de convorbire între Secretarul General al Ministerului
Transporturilor cu președintele firmei British Aircraft Corporation. decembrie 1968
1026 20/1968/Anglia ianuarie - 154 103 limba română și
Note de audiență ale oficialilor români de la București cu diverse persoane
privind întâlnirea între Ilie Verdeț și lordul Brown, ultima vizită oficială a
lui John Cadwick - ambasadorul Marii Britanii la București, noi măsuri
economice adoptate de guvernul britanic, conferința ministrului A.W.
Benn de la Casa Universitarilor, solicitare de echipament tehnic pentru
Institutul Politehnic din București, eliberarea vizelor pentru călătorii
temporare în Anglia, problema Gibraltarului, căsătorii între cetățeni
români și englezi.
decembrie 1968 engleză
1027 20/1968/Anglia ianuarie - 144 103
Note între oficiali români și cei străini privind primirea la Direcția Presei a
unor ziariști englezi; articolul 4 din Programul de schimburi culturale, care
prevede schimburi de persoane care lucrează în domeniul agriculturii;
primirea Qatarului în Uniunea Poștală Internațională; acceptarea noului
ambasador al Marii Britanii la București, Denis Seward Laskey etc.
decembrie 1968
1028 20/1968/Anglia Note verbale privind formarea unei grupe de lucru mixtă în domeniul ianuarie 1968 - 105 103
industriei chimice, furniziarea de echipament pentru un laborator micro-
electronic în Universitatea Politehnică, aranjamentul dintre guvernul
Finlandei și cel al RSR referitor la transportul rutier internațional, politica
NATO și relațiile acesteia cu Europa de est și Cehoslovacia, acord Anglia
- RSR în domeniul transporturilor, căsătoriile între cetățeni români și
englezi. ianuarie 1969
1029 20/1968/Anglia Note între oficiali români și cei străini privind proiectul tratatului de februarie - mai 29 103
neproliferare și propunerile RSR pentru acesta; relațiile singaporo-
indoneziene; războiul din Vietman; relațiile dintre R.S. Cehoslovacă și
U.R.S.S.; Congresul Național African despre problema Africii de Sud-
Vest etc. 1968
1030 20/1968/Anglia Note între oficiali români și cei străini privind primirea la Direcția Presei februarie - 49 103
din MAE a unor ziariști străini. noiembrie 1968
1031 20/1968/Anglia Note privind convorbirea între ambasadorul român și profesorul martie - mai 13 103
universitar D.Mitrany, plecarea în Anglia a unor oficiali români. 1968
1032 20/1968/Anglia Note între oficiali români și cei străini privind eventualele demonstrații de martie - 21 104 limba română și
protest la Ambasada Marii Britanii, în urma executării unor lideri africani
de către autoritățile Rhodesiei de Sud; vizita în RSR a secretarului de stat
pentru afacerile externe al Marii Britanii, Michael Stewart; vizitele de
rămas bun solicitate de ambasadorul Marii Britanii la București, John
Chadwick etc. noiembrie 1968 engleză
1033 20/1968/Anglia aprilie - 341 104
Telegrame între MAE și alte instituții oficiale privind a XV-a sesiune a
Consiliului ministerial CENTO, vizita în Anglia a ministrului de externe a
Israelului, problema Cehoslovaciei, relațiile cubano-române, problema
Vietnamului, situația Orientului Mijlociu, mișcările studenților din Franța,
relațiile RSR-Franța, problema RFG-RDG, tratatul de neproliferare a
armelor nucleare, licitația manuscriselor românești, relații economice între
Anglia și RSR, conferința anuală a Alianței Internaționale Cooperatiste,
politica NATO, comerțul RSR cu alte țări, politica Israelului, marcarea a
50 de ani de la destrămarea Imperiului Austro-Ungar.
decembrie 1968
1034 20/1968/Anglia Telegrame între MAE și alte instituții oficiale privind problema mai - decembrie 212 104
Cehoslovaciei, exercițiu militar cu privire la controlul asupra armelor,
discuții despre politica internațională - în special Grecia, reabilitarea unor
activiști de partid, conferința NATO, relații cultural-științifice și
economice, acordul de neproliferare a armelor nucleare, alegerile
prezidențiale în Franța, întâlnirea reprezentanților partidelor comuniste în
Praga, liberalizarea în Anglia a importurilor din RSR. 1968
1035 20/1968/Anglia Note verbale privind vizite în RSR și Anglia a diverse personalități și iunie 1968 - 122 104 limba română și
oficiali pe probleme culturale, cursuri de vară, plasarea unor studenți
români în instituțiile de învățământ superior din Anglia. ianuarie 1969 engleză
1036 20/1968/Anglia Note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii la București decembrie 1968 102 104 limba română și
referitoare la vizitele în RSR ale unor reprezentații ai mediului academic și
cultural în conformitate cu prevederile programului de schimburi
culturale. - mai 1969 engleză
1037 20/1968/Anglia Note referitoare la solicitarea din decembrie 1968 a biografiilor membrilor decembrie 1968 148 105 limba română și
PCR, Ion Gheorghe Maurer și Corneliu Mănescu de către "Dictionary
International Biography" în Anglia. - septembrie
Note cu privire la solicitarea și transmiterea unor materiale pe linia
cinematografiei și radiodifuziunii. 1969 engleză
1038 200/1968/Anglia Note privind publicarea, în revista "International Affairs," a unui articol martie 1966 - 141 105 limba română și
despre politica externă a RSR scris de Corneliu Manescu;
Variante de lucru ale articolului pentru revista "International Affairs":
"RSR în concertul națiunilor". noiembrie 1968 engleză
1039 200/1968/Anglia Opisul articolelor și centralizatorul știrilor și informațiilor despre RSR ianuarie - 31 105
publicate în presa britanică în luna noiembrie - decembrie 1967. februarie 1968
1040 200/1968/Anglia Informare privind posibilitatea vizitării RSR de către Charles Douglas- ianuarie - 13 105 limba română și
Home, corespondent cu probleme de apărare la ziarul "Times";
Note privind îmbunătățirea relațiilor Ambasadei RSR Londra cu presa și a
informarea acesteia asupra problemelor privind RSR, organizarea
"Săptămânii celor întemnițați pentru conștiință". noiembrie 1968 engleză
1041 200/1968/Anglia ianuarie - 78 105 limba română și
Planul de muncă al Secției Presă pe perioada ianuarie - decembrie 1968;
Rapoarte de activitate pe perioada august 1957 - mai 1968, septembrie
1967 - octombrie 1968;
Apreciere asupra activității desfășurate de Nicolae Petrescu, secretar II la
Ambasada RSR din Londra pe perioada august 1967 - mai 1968 și de
Gheorghe Gustea, secretar II, pe perioada septembrie 1967 - octombrie
1968;
Notă din partea Ambasadei RSR Londra privind vizita profesorului
G.Giurescu
Note privindînîntâlnirea
Anglia. cu ziariști în vederea promovării în "Morning Star"
a întreprinderilor românești de export; decembrie 1968 engleză
1042 200/1968/Anglia Adrese de înaintare a diferite materiale, măsuri de reducere a cheltuielilor ianuarie - 110 105
valutare necomerciale ale oficiului RSR Londra - lista revizutiă de abonați
din Anglia la publicațiile ce promovează RSR, vizite în RSR a diverși
ziariști englezi și dialogul acestora cu oficialii români, ecourile expunerii
lui Nicolae Ceaușescu în legătură cu poziția RSR față de presiunile URSS;
Sinteza relațiilor de presă româno-engleze și reflectarea RSR în presa decembrie 1968
1043 engleză (ianuarie 1967 - aprilie 1968).
200/1968/Anglia Articol despre RSR apărut în "Soviet News", publicat în Anglia; februarie - 142 105 limba română și
Opisul articolelor și centralizatorul știrilor despre RSR apărute în presa
britanică, ianuarie - august 1968;
Liste privind prezența imaginii RSR în Marea Britanie (mass-media, engleză
filme, manifestații științifice, culturale și sportive) în lunile martie - mai
1968;
Note privind publicarea Istoriei Partidului Comunist. decembrie 1968
1044 200/1968/Anglia februarie - 192 106
Note privind ecoul din presa britanică a vizitei în Anglia a lui Ilie Verdeț,
îmbunătățirea relațiilor Ambasadei RSR Londra cu presa britanică și
furnizarea acestora de material despre RSR, ecoul în presa britanică a
vizitei în RSR a președintelui Franței - Charles de Gaulle, acțiunile pe
linie de presă desfășurate cu ocazia vizitelor în RSR a unor miniștri de
externe, activitatea "Camera Press Ltd." și "Monitor International Photo",
declarație în urma invadării Cehoslovaciei, sărbătorirea în colonia română
din Anglia a unirii Transilvaniei cu RSR;
Opisul articolelor și centralizatorul știrilor despre RSR apărute în presa
britanică - ianuarie - aprilie, iunie - august 1968.
decembrie 1968
1045 200/1968/Anglia Scrisoare din partea editorului șef al ziarului "Morning Star", George iulie - 7 106
Matthews, adresată redactorului șef al ziarului "Scânteia". noiembrie 1968
1046 200/1968/Anglia Scrisoarea lordului Thomson of Fleet din Marea Britanie adresată septembrie - 47 106 limba română și
președintelui Nicolae Ceaușescu, însoțită de un material de propuneri
privind modul în care realizările RSR ar putea fi popularizate în ziarul
Note privind discuția avută de corespondentul Agerpres în Anglia cu Ion
"Times".
Rațiu, lucrarea "Baza propagandei dușmănoase dusă de unele organe octombrie 1968 engleză
1047 202/1968/Anglia engleze față de țara noastră", articolul publicat de Ion Rațiu cu referire la septembrie 163 106
anul internațional al drepturilor omului, fișe personale ale unor membri în
Comitetul executiv al "Asociației Culturale a Românilor din Anglia",
propuneri de măsuri pe linia bisericii ortodoxe române din Anglia, lista
1967 - ianuarie
volumelor selecționate pentru biblioteca Bisericii Ortodoxe Române din
Londra, marcarea în Anglia a zilei de 24 Ianuarie, gala de film organizată
pentru colonia română din Anglia, broșura "Basarabia, pământ românesc",
reabilitarea unor activiști de partid; 1969
1048 202/1968/Anglia Planul
Note
de muncă al Secției Culturale a Ambasadei RSR Londra pe anul decembrie 1967 36 106
1969.privind expunerea despre RSR susținută de profesorul Seton-Watson,
aducerea în RSR a documentației și mașinilor sonice lăsate de George
Constantinescu, stabilirea în RSR a Evei Constantinescu, dorința de
- noiembrie
vizitare a RSR a redactorului revistei "Adam" - Miron Grindea, posibila
vizită în RSR a dirijorului Constantin Silvestri, expoziția "Mișcarea
artistică de amatori". 1968
1049 202/1968/Anglia Note privind dorința de vizitare a RSR a redactorului revistei "Adam" - mai - iulie 1968 11 106 limba română și
Miron Grindea, vizita în RSR a unui grup de preoți anglicani și laici -
condus de Doreen Berry etc. engleză
1050 202/1968/Anglia mai 1968 - 39 106
Note privind tipărirea de biblii românești, dialogul cu șeful cultului
mozaic din Londra - dr. I. Brodie, publicarea în revista "Spectator" a
articolului "Brave Encounter", vizita în RSR a reverendului Basil Minchin
și dialogul acestuia cu Episcopul Antim, hotărârea luată de Consiliul
Britanic al Bisericilor în legătură cu evenimentele din Cehoslovacia,
înființarea unor restaurante cu specific românesc în străinătate etc.
februarie 1969
1051 201/1968/Anglia Note privind Conferința națională bienală a Congresului Mondial Evreiesc februarie - 20 106 limba română și
(secțiunea britanică), organizațiile de extremă stânga ce activează în engleză
Anglia, Partidul Comunist din Lesotho. octombrie 1968
1052 210/1968/Anglia Note privind remanierea guvernului englez; aprilie - Iulie 13 106 limba română și
Discursul susținut la Conferința Partidelor Comuniste de la Budapesta de
Jack Woddis - "United action against imperialism", crearea unui partid
comunist prochinez în Anglia. 1968 engleză
1053 210/1968/Anglia iulie - 44 106
Note privind Congresul Sindicatelor Britanice, conferința anuală a
Partidului Conservator, conferința anuală a Partidului Laburist.
octombrie 1968
1054 211/1968/Anglia Note privind invitația Comandantului Colegiului Militar Imperial din noiembrie 1967 33 106 limba română și
Londra făcută ambasadorului român la Londra pentru a face o expunere în
fața cursanților despre politica externă a RSR, vizita în RSR a unei
delegații formate din cursanți și cadre din conducerea Colegiului Imperial
al Apărării din Londra, convorbirea între Jean Baschir și însărcinatul cu
afaceri al Marii Britanii la București. - august 1968 engleză
1055 211/1968/Anglia Note privind Ceremonia anuală a militarilor britanici care au murit în cele octombrie 1968 4 106 limba română și
două războaie mondiale. engleză
1056 212/1968/Anglia decembrie 1967 58 106 limba română și
Plan de muncă al Secției economice pe anul 1968;
Note din partea Ambasadei RSR privind seminarul cu tema "Operațiuni
europene - RSR", organizat de Institutul Britanic de Conducere;
intensificarea procesului de fuzionare a monopolurilor britanice și
semnificația lui pentru economia britanică; aspecte ale situației
economico-financiare a Marii Britanii, aspecte ale situației economice din
Danemarca, stadiul acțiunilor de cooperare economică româno-britanică.
- ianuarie 1968 engleză
1057 212/1968/Anglia decembrie 1967 44 107
Planul de muncă al Secției Economice pe anul 1968, note complementare;
Note privind aprecierile lordului Erroll asupra întâlnirii cu Ilie Verdeț,
seminarul pe problemele RSR organizat de Institutul britanic de
conducere, elaborarea noului buget britanic, discuția dintre secretarul
oficiului comercial și șeful Serviciului în legătură cu industria de
calculatoare electronice, neajunsurile de la Fabrica de oxigen din cadrul
Combinatullui Galați, vizita în Anglia a delegației române pe probleme în
industria chimică, problema licenței pentru calculatoare.
- mai 1968
1058 212/1968/Anglia ianuarie - 83 107
Note privind intensificarea procesului de fuzionare a monopolurilor
britanice și semnificația lui pentru economia britanică, desfășurarea
sarcinilor rezultate odată cu vizita în Anglia a lui Ilie Verdeț și concluzii,
vizita în Anglia a prim-vicepreședintelui Consiliului Superior al
Agriculturii în vederea unei cooperări în domeniul irigațiilor agricole,
vizita în RSR a președintelui Consiliului Britanic pentru Comerțul cu
Europa de Est, informări făcute de șeful Biroului ONT în legătură cu unele
demersuri făcute la Board of Trade;
Raport asupra deplasării în Marea Britanie a delegației comitetului de stat
pentru probleme de organizare și salarizare.
august 1968
1059 212/1968/Anglia Note, telegrame privind vizita inginerului Nicolae Popescu la Londra, ianuarie - 32 107 limba română și
colaborarea în domeniul aeronautic cu unele firme engleze, întâlnirea
Grupului atlantic european care a discutat problema formării și
perfecționării cadrelor de conducere în economie;
Scrisoare din partea lui Sir Geoffrey Tuttle, vicepreședinte al Companiei
britanice de aviație, către prim-vicepreședinte, Ilie Verdeț. octombrie 1968 engleză
1060 221/1968/Anglia ianuarie - 48 107 limba română și
Corespondență Ministerului Afacerilor Externe cu Ambasada RSR la
Londra privind contractarea unor utilaje tehnice necesare industriei
româneşti, pretențiile finaciare și de coperarea cu firma ”Shell”, situația
schimburilor comerciale româno-engleze, deficiențele de la Fabrica de
oxigen din cadrul Combinatului Galați.
Comunicatul de presă al Camerei de Comerț și Industrie din Birmigham în
urma vizitei în RSR a unei delegații a acestei instituții, iunie 1968.
octombrie 1968 engleză
1061 221/1968/Anglia Note, raport privind răspunsul Foreign Office-ului la cererea RSR din 30 ianuarie - 7 107 limba română și
august 1968 privind liberalizarea importurilor din RSR şi majorarea
contigentelor la unele produse. octombrie 1968 engleză
1062 212/1968/Anglia Note privind vizita în Anglia a delegației conduse de președintele februarie - 57 107
Comitetului de stat pentru problemele organizării și salariilor, vizita în
RSR a directorului general al Institutului britanic de conducere din Marea
Britanie, vizita în RSR a președintelui Uniunii Naționale a Fermierilor
Britanici, vizita în RSR a directorului organizației de consulații Urwick
Orr and Partners Ltd. etc. aprilie 1968
1063 212/1968/Anglia Note, telegrame, informări referitoare la amortizarea capitalului fix în februarie - mai 48 107
SUA, Anglia, Franța, RFG, Italia, Suedia, Elveția și Austria. 1968
1064 212/1968/Anglia Note privind vizita în Anglia a unui grup din domeniul planificării și februarie - 86 107 limba română și
administrării regionale condusă de Holt Dumitru, vizita în Anglia a unei
delegații de specialiști condusă de Emil Drăgănescu - ministrul energiei
electrice;
Raport asupra deplasării în Marea Britanie a delegației Comitetului de Stat
pentru Probleme de Organizare și Salarizare. noiembrie 1968 engleză
1065 212/1968/Anglia februarie - 331 107 limba română și
Acțiuni rezultate în urma vizitei în Anglia a prim-vicepreședintelui, Ilie
Verdeț: dotarea cu echipamente de calcul și automatizarea prelucrării
datelor; trimiterea a 10 specialiști români pentru specializare în domeniul
calculatoarelor electronice la universități și institute de cercetare engleze;
propuneri privind școlarizarea la institute de învățământ superior din
Anglia; constituirea unui grup de lucru la Departamentul de automatizări
și echipamente mecanice de ridicat și manipulat care vizitează RSR în mai
1968; grup de lucru mixt care să se deplaseze în RSR pentru discuții în
domeniul mașinilor unelte; vizita delegației mixte în RSR pentru discuții
în domeniul metalurgiei neferoase; cooperarea cu firma "Vickers";
propuneri de colaborare în domeniul echipamentului pentru laborator și
mașini unelte etc.
noiembrie 1968 engleză
1066 212/1968/Anglia Note privind vizita în RSR a lui Alexander Ross - președintele Consiliului februarie - 19 108
britanic pentru comerțul cu Europa de Est;
Raport privind deplasarea în Anglia a unor specialiști din cadrul
Colectivului permanent de lucru pentru balanța legăturilor dintre ramuri și
lista materialelor documentare aduse în RSR de delegație. decembrie 1968
1067 212/1968/Anglia Adresă de înaintare a textului unei conferințe, ”Metode de a face comerț și aprilie 1968 2 108
1068 212/1968/Anglia Note din partea Ambasadei Marii Britanii la București către Ministerul aprilie - 44 108 limba română și
Afacerilor Externe privind scrisoarea din partea directorului "Asociației
engleze a Producătorilor de Mașini Textile și Accesorii", E. Howcroft,
prin care invită o delegație de tehnicieni textiliști români să facă o vizită în
Anglia. octombrie 1968 engleză
1069 212/1968/Anglia aprilie - 43 108 limba română și
Proiect de protocol privind înființarea Comisiei guvernamentale mixte
româno-engleze de colaborare economică și tehnico-științifică;
Note privind întrunirea Asociației reprezentanților economici ai oficiilor
diplomatice din Londra, suplimentarea cotelor la mobilă și scaune pentru
Legație, vizita în Anglia a unei delegații române pentru metalurgie
neferoasă, discuția avută de oficialii români cu corespondentul financiar la
"Daily Telegraph", reorganizarea industriei atomice din Marea Britanie.
noiembrie1968 engleză
1070 212/1968/Anglia iunie - 33 108 limba română și
Informări, note, telegrame din partea Ambasadei RSR Londra referitoare
la unele aspecte privind criza sistemului monetar internațional; vizita de
documentare a unei delegații românești de statisticieni; vizita lui Nicolae
Giosan, președintele C.S.A., în Anglia; organizarea de către Grupul
European-Atlantic a unei discuții pe tema "Posibilități europene ale
managementului", la care invită și un specialist român;
Tematica cuprinzând principalele probleme care vor fi analizate cu prilejul
deplasării în Anglia la firma "Marks & Spencer".
decembrie 1968 engleză
1071 212/1968/Anglia august - 21 108 limba română și
Note din partea Ambasadei Marii Britanii la București către Ministerul
Afacerilor Externe privind invitarea unei delegații a Ministerului Energiei
Electrice, care să viziteze fabricile grupului Kent.
noiembrie 1968 engleză
1072 212/1968/Anglia Notă privind solicitarea ambasadorului Islandei la Moscova, O. august 1968 - 8 108
Gudjonsson, de a rezolva cererea Islandei de cumpărare din România a
unei cantităţi de benzină.
Note privind relațiile comerciale româno-engleze. februarie 1969
1073 212/1968/Anglia Notă din partea Ambasadei RSR Londra privind întâlnirea Grupului octombrie - 19 108
atlantic european care a discutat problema formării și perfecționării
cadrelor de conducere în economie;
Plan de muncă al Secției Economice pe perioada ianuarie - decembrie
1968. decembrie 1968
1074 212/1968/Anglia Corespondență a Ministerului Afacerilor Externe cu Ambasada RSR la octombrie 1968 17 108
Londra și cu Ministerul Energiei Electrice referitoare la specializarea unor
ingineri români la Centrul de Cercetări pentru Construcții Civile din
Anglia. - aprilie 1969
1075 212/1968/Anglia Corespondența Ambasadei române la Londra cu Ministerul Afacerilor octombrie 1968 9 108
Externe referitoare la vizita în RSR a directorului Institutului de
Management din Londra, John Marsh. - mai 1969
1076 213/1968/Anglia Note privind acțiunile guvernului britanic de reducere a cheltuielilor februarie - iunie 25 108
bugetare, creșterea instabilității lirei sterline și influența acesteia asupra
zonei lirei sterline, intervențiile Băncii Angliei pentru stabilizarea lirei
sterline, bugetul Angliei pe 1968-1969 și implicațiile lui economico-
financiare. 1968
1077 213/1968/Anglia octombrie - 14 108
Note privind materiale documentare în domeniul circulației bănești din țări
socialiste și capitaliste, politica și practica monetară britanică.
decembrie 1968
1078 213/1968/Anglia octombrie - 10 108 limba română și
Note privind fuziunea dintre Foreign Office și Commonwealth Relation
Office, reuniunea miniștrilor de finanțe ai țărilor Commonwealthului etc.
decembrie 1968 engleză
1079 215/1968/Anglia iunie - iulie 4 108
Note privind acordul rutier încheiat între Finlanda și RSR.
1968
1080 215/1968/Anglia iulie 1968 7 108
Note privind traseul de pe linia TAROM București - Londra, în loc de
Aeroportul Gatwick aterizarea să se facă pe Aeroportul central Heathrow.

1081 216/2968/Anglia Note privind sosirea la București a profesorului Avery Jones. februarie 1968 5 108
1082 216/1968/Anglia Note de înaintare privind transmiterea de materiale referitoare la mai - decembrie 7 108
funcționarea "British Medical Association", incluzând și statutul de
organizare, în vederea îmbunătățirii organizării pe plan sanitar a RSR;
Scrisoare din partea Consiliului Medical de Cercetare din Anglia ce
solicită informații privind împărțirea teritorială a RSR. 1968
1083 216/1968/Anglia decembrie 1968 16 108 limba română și
Corespondența Ambasadei RSR la Londra cu Ministerului Afacerilor
Externe referitoare la convențiile din domeniul asistenței medicale
încheiate de Anglia cu Bulgaria și RSR.
- noiembrie
Notă privind convorbirile dintre Cornel Radu, directorul Direcției Relații,
și Denis Seward Lashey, ambasadorul Angliei, privind proiectul britanic
de asistență medicală și problema arieratelor financiare.
1969 engleză
1084 217/1968/Anglia Adrese prin care ambasadorul V. Pungan solicită un articol semnat de ianuarie - iunie 2 108
Patriarhul Justinian și se înainta o notă informativă ( lipsa nota). 1968
1085 217/1968/Anglia ianuarie - 181 108 limba română și
Corespondența Ambasadei RSR la Londra cu Ministerul Afacerilor
Externe, Uniunea Scriitorilor și Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă
privind traducerea și publicarea unor cărți de literatură și istorie ( "Jocul cu
moartea" de Zaharia Stancu, "Transilvania" de C. Giurescu etc), necesitate
unor materiale documentare despre istoria, învățământul şi literatura din
RSR etc. septembrie
Rapoarte privind vizitele efectuate în Anglia de delegația Centralei
Editurilor și Difuzării Cărților și de Pompiliu Matei, directorul Editurii
Meridiane.
Listă cu traducerile din literatura engleză publicate de editurile românești
în anii 1966 - 1967.
1968 engleză
1086 217/1968/Anglia ianuarie - 138 109 limba română și
Corespondența Ambasadei RSR la Londra cu Direcția Relații Culturale
privind trimiterea la studii universitare în Anglia a unor studenți români,
schimbul de specialiști, crearea unui Centru de Studierea istoriei Europei
Centrale și de Sud-Est la Universitatea Laincester, efectuarea unui stagiu
la un spital din RSR de către studentul Neal Killala, organizarea studiilor
elevului Le Pan Hon la Școala de Muzică nr. 2 din București, plasarea la
studiu a unor studenți români, printre ei Valentin Ceaușescu.
Programul Școlii de vară pentru profesorii de engleză de la Cambridge.
Fișele de înscriere ale profesorilor români.
noiembrie 1968 engleză
1087 217/1968/Anglia ianuarie - 86 109 limba română și
Observații asupra Memorandumului Centrului Marea Britanie - Europa
de Est.
Note informative referitoare la filmul Europa Waterway și la prezentarea
de filme românești unor membri ai ambasadelor socialiste la Londra.
Raport privind realizarea prevederilor Programului de schimburi culturale
între RSR și Marea Britanie.
Liste cu emisiunile de radio și televiziune referitoare la RSR difuzate în
Anglia.
Note privind invitarea în Anglia a unor reprezentanți ai tineretului și
sindicatelor etc.
noiembrie 1968 engleză
1088 217/1968/Anglia ianuarie - 74 109 limba română și
Corespondența Ambasadei Române la Londra cu Ministerului Afacerilor
Externe privind primirea și înscrierea la colegii din Anglia a unor studenți
români, înscrierea la Școala de Muzică nr. 2 din București a fiului lui
Ruth King, achiziționarea de la licitaţii a unor documente istorice și a unui
manuscris al lui Antim Ivireanu, publicarea lucrării lui C.C.Giurăscu
”Transilvania”, contactarea istoricului Martin Gilbert pentru a scrie o
istorie a RSR, vizita la Londra a unei delegații a Institutului de Istorie,
vizita de studii a lui Damian Hurezeanu.
Notă privind discuţiile purtate de adjunctul ministrului afacerilor externe,
Vasile Glica cu ambasadorului Sir john Edward Chawick referitoare la
desemnarea unui student român pentru a studia la Trinity College
Cambridge și onorarea abonamentelor cetățenilor englezi la publicații
românești.
noiembrie 1968 engleză
1089 217/1968/Anglia ianuarie - 151 109 limba română și
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Institutul Român pentru
Relațiile Culturale cu Străinătatea, Comitetul de Stat pentru Cultură și
Artă și Ambasada Română la Londra privind organizarea vizitelor în RSR
a unor personalități ale vieții cultural-științifice din Anglia ( L.P. Eiswan,
Norman Webster, Eric Ditmar Tape, Timothy Mason, William Harpharm,
L.P. Kirwan, Anthony Lewis, Edwin Woodford, Hugh Wood, Burleigh
Stuart ş.a) și a unor muzeografi și istorici în Anglia ( Ion Ardeleanu,
Cornel Dimos, Teodor Ionescu, Marica Viorica, , Nicol Borteș, Ira
Ferenzei ş.a.). Fotografii privind vizita lui A. Lewis la Cluj.
decembrie 1968 engleză
1090 217/1968/Anglia ianuarie - 140 109 limba română și
Corespondență Ministerului Afacerilor Externe cu Ambasada RSR din
Londra prin care se solicită materiale documentare privind biografia unor
lideri politici: Nicolae Ceaușescu, Gaston Marin, Ion Gheorghe Maurer,
Corneliu Mănescu, pentru a fi incluși în enciclopedii britanice, istoria
RSR, schimbul de cărți dintre instituțiile de învățământ din Anglia și RSR.
Notă prin care sunt prezentate enciclopediile britanice.
Listă cu cărțile trimise Direcției Culturale din Minister de către
Ambasadă.
decembrie 1968 engleză
1091 217/1968/Anglia ianuarie - 157 109 limba română și
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Ambasada RSR din
Londra prin care se solicită materiale documentare privind biografia unor
lideri politici: Nicolae Ceaușescu, Gaston Marin, Ion Gheorghe Maurer,
Corneliu Mănescu, pentru a fi incluși în enciclopedii britanice, istoria
RSR, schimbul de cărți dintre instituțiile de învățământ din Anglia și RSR.
Notă prin care sunt prezentate enciclopediile britanice.
Listă cu cărțile trimise Direcției Culturale din Minister de către
Ambasada.
decembrie 1968 engleză
1092 217/1968/Anglia ianuarie - 235 109 limba română și
Note, rapoarte privind schimburile culturale dintre Anglia și RSR,
concertele susținute de muzicienii Operei Române, întrevederile pe care
conducerea Operei Romîne le-a avut în Anglia, organizarea de vizite de
documentare pentru balerinii Ileana Iliescu și Dan Moise.
Informarea întocmită de Nistor Nicolae, directorul Casei Centrale a
Creației Populare, privind amatorismul din Anglia.
Note informative privind organizarea următoarelor expoziții: de carte
românească, arhitectură, de fotografii privind ”mișcarea artistică de
amatori în RSR”.
Notă prin care se propunea organizarea unei expoziții cu operele Miliței
Pătrașcu..
decembrie 1968 engleză
1093 217/1968/Anglia Planul Secției culturale a Ambasadei RSR din Londra pe anul 1968. ianuarie 1968 - 13 110
Extrase din raportul general al Ambasadei pe anul 1968. ianuarie 1969
1094 217/1968/Anglia februarie - 45 110
Corespondența Ambasadei RSR la Londra cu Direcția Relații Culturale
din Ministerul Afacerilor Externe referitoare la relațiile din domeniile
învățământului și culturii (trimiterea la studii a unor studenți români,
traducerea lucrării lui C. Giurescu ”Transilvania", sprijinirea secției
române a BBC cu 1-2 colaboratori).
Notă privind perspectivele încheierii noului program cultural -științific
dintre RSR și Anglia.
Notă privind Pproiectul de program al sejurului în RSR a soțiilor Dillon
Ripley.
noiembrie 1968
1095 217/1968/Anglia februarie - 151 110
Note de convorbiri cu reprezentanții pe probleme culturale ai Ungariei,
Iugoslaviei, URSS-ului referitoare la schimburile culturale dintre Anglia şi
ţările lor.
Note privind vizita de documentare și specializare a lui Nicolae
Bogoevici și Eufrosina Păun în domeniul învățământului universitar
electronic, activitatea Asociației compozitorilor din Marea Britanie,
audiența colaboratoarei Enciclopediei Britanice la Ministerul Afacerilor
Externe ( solicită sprijn pentru 2-3 diafilme despre viața unei eleve și a
unei familii de muncitori).
Notă referitoare la principalele instituții istorice din Anglia, structura și
activitatea lor.
Liste cu publicațiile, cărțiile și filmele despre RSR editate şi difuzate în
Anglia.
Proiectul acordului de colaborare tehnico-științifică dintre Consiliul
Superior al Agriculturii din RSR și Consiliul Britanic pentru Export
Agricol al Marii Britanii.
Raport privind activitatea Secței Culturale din cadrul Ambasadei Române
la Londra pe primul semestru al anului 1968.
noiembrie 1968
1096 217/1968/Anglia februarie - 46 110 limba română și
Planul de muncă al Secției culturale a Ambasadei RSR la Londra pe anul
1968.
Notă referitoare la perspectivele încheierii noului program cultural-
științific dintre RSR și Anglia.
Note prin care se comunică trimiterea documentelor istorice achiziționate
la licitație, vizita profesorului Aurelian Ionașcu și relațiile acestuia cu Ion
Rațiu, vizitele unor lideri sindicali români la organizații sindicale din
Anglia, nemulțuirile turiștilor englezi față de condițiile de cazare, masă și
petrecerea timpului liber oferite de ONT, vizita lui Horia Hulubei în
Anglia.
decembrie 1968 engleză
1097 217/1968/Anglia martie - 63 110 limba română și
Corespondența Ambasadei RSR la Londra cu Direcția Relații Culturale
referitoare la relațiile din domeniul radio-televiziunii, necesitatea
recrutării unui crainic român la BBC, vizita în RSR a unei delegații BBC,
realizarea unui film despre industria românească, vizitele de studii în RSR
ale profesorului Hugh Wood şi a unui grup de muncitori condus de
Catherine Adler de la Universitatea Oxford.
Notă privind discuțiile purtate cu Ruth King, directoarea unei şcoli de
muzică din Londra, privind progresele realizate de fiul ei, Le Pan Hon,
elev la Școala de Muzică nr. 2 din București.
noiembrie 1968 engleză
1098 217/1968/Anglia martie - 111 110 limba română și
Corespondență Ambasadei RSR la Londra cu Direcția Relații Culturale
privind schimbul de studenți și specialiști dintre RSR și Anglia
(specialiștii englezi la Școala de vară de la Sinaia, specialiști români la
Cursurile de vară de la Altingham Park, bursa acordată lui Dennis
Deletant, detalii privind cheltuielile aferente studiilor studentului Ianos
Fazekas, listă cu studenți români aflați la studii în Anglia).
Raport de activitate al bursierului Mântescu Lucian.
decembrie 1968 engleză
1099 217/1968/Anglia Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Institutul Român pentru martie - 12 110
Relațiile Culturale cu Străinătatea și Oficiul Național de Turism și
Ambasada privind vizita în RSR a lui Wiliam Harpharm, director al
Comitetului pentru Promovarea Înțelegerii între Marea Britanie și Țările
din Europa de Est, transporturile aeriene de turiști pe relația Anglia,
nemulțumirile și reclamațiile unor turiști. decembrie 1968
1100 217/1968/Anglia Corespondenţă referitoare la acţiunile înteprinse în cadrul "Programului de martie 1968 - 166 110 limba română şi
schimburi culturale" desfăşurat între Anglia şi RSR (vizite reciproce ale
cadrelor didactice şi ale oamenilor de ştiinţă, schimb de materiale
documentare). octombrie 1969 engleză
1101 217/1968/Anglia aprilie - 63 110 limba română și
Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Oficiul Național de
Turism și Ambasada RSR la Londra privind schimburile culturale dintre
RSR și Anglia, creşterea calităţii în turism, fondul de cărți românești în
biblioteci din Anglia, organizarea Centrului Marea Britanie - Europa de
Est, invitarea în Anglia a vicepreședintelui Marii Adunări Naționale,
Maria Groza și vizita istoricului C.C. Giurescu în Anglia.
decembrie 1968 engleză
1102 217/1968/Anglia aprilie 1968 - 120 111 limba română şi
Corespondență între Direcția Relațiilor Culturale și Ambasada RSR la
Londra cu privire la organizarea unor activităţi artistice: propunerea unei
colaborări a orchestrei Royal Philharmony cu tineri solişti din Londra,
participarea unor membri ai teatrului românesc la ediţia din 1970 a
Festivalului Internaţional de Teatru din Londra, lansarea invitaţiei în
Anglia a directoarei teatrului "Ţăndărică", Margareta Niculescu).
ianuarie 1970 engleză
1103 217/1968/Anglia mai - decembrie 115 111 limba română și
Rapoarte privind vizitele de documentare în Anglia a următorilor
specialiști români: Traian Stănescu, Anton Iliescu, Mihai Ionescu, Viorel
Gligore, Nistor Nicolae, coregrafa Taub Gabriela.
Note privind organizarea viztelor specialiștilor britanici în RSR: William
John Hughes Butterfield, John Stuart Gray.
Notă privind discuţiile cu istoricului Hugh Seton-Watson despre intenţia
acestuia de a studia în Arhivele României corespondența tatălui său cu
oamenii politici români ( IC Brătianu, O.Goga).
1968 engleză
1104 217/1968/Anglia Organizarea de expoziții prin Ambasada RSR la Londra: " Label iunie 1968 - 163 111 limba română şi
Internațional 1969", unde se vor expune instrumente și aparate ştiințifice,
expoziția de artă plastică organizată la Edinburg, expoziție de artă
populară la British Museum, expoziția de carte la librăria Foyle din
Londra, expoziția internațională de oceanologie Brighton.
Corespondență referitoare la solicitarea unor materiale informative pentru
diferite edituri din Anglia. decembrie 1969 engleză
1105 217/ 1968/Anglia Telegramă prin care ambasadorul RSR la Londra, V. Pungan, comunică iulie 1968 1 111
conducerii Ministerului demisia lui Glyn Evans, secretarul Asociației de
Prietenie Anglia-RSR.
1106 217/1968/Anglia Note referitoare la solicitarea schimburilor de materiale din domeniul iulie 1968 - 256 111
muzical și medical.
Corespondență referitoare la vizitele reciproce organizate între RSR și
Anglia în cadrul "Programului de schimburi culturale". august 1969
1107 217/1968/Anglia Corespondența Ministerului Afacerilor Externe cu Asociația Juriștilor din august - 6 111
RSR privind invitarea de către Lordul cancelar al Camerei Lorzilor din
Anglia a președintelui Asociației, Stelian Nițulescu, de a participa la
ședința inagurală a anului judecătoresc în Anglia, şedinţă organizată de
Curtea de Justiție. octombrie 1968
1108 217/1968/Anglia august 1968 - 222 112 limba română şi
Corespondenţa între Ambasada RSR la Londra şi MAE referitoare la
dezvoltarea relaţiilor culturale prin organizarea de vizite documentare,
schimburi de experienţă între studenţii români şi englezi, specializarea
cadrelor didactice în cadrul universităţilor engleze.
decembrie 1969 engleză
1109 217/1968Anglia noiembrie 1968 184 112 limba română şi
Corespondență referitoare la organizarea unor expoziții: Muzica în Marea
Britanie, Festivalul de Dansuri Românești și Expoziția de Obiecte de
Artizanat de la Thurrock.
Opisul manifestărilor științifice, cultural-sportive referitoare la RSR care
au avut loc în Anglia în iunie și august 1969.
Acțiuni organizate în Anglia pentru marcarea celei de a 25-a aniversări a
eliberării RSR.
Note și informări referitoare la vizita în RSR a directorului adjunct al
Diviziei Relațiilor Științifice Internaționale a Departamentului pentru
Invățământ și Știință.
- ianuarie 1969 engleză
1110 220/1968/Anglia Corespondența Ministerului Afacerilor de Externe cu Ambasada RSR la ianuarie - iunie 60 112
Londra referitoare la organizarea vizitelor în RSR a următoarelor
personalităţi: ministrul de externe britanic, George Brown, lordul
Thomson
Informare of Fleet, președintele
referitoare Companiei
la poziția TUC față de”Thomson
relațiile cuOrganisation
sindicatele din
Limited” (2-6 mai), precum şi a unei delegații a Partidului Comunist din
țările socialiste.
Marea Britanie.
Notă privind expunerea despre politica externă a RSR făcută de 1968
1111 220/1968/Anglia ambasadorul V. Pungan în fața Comitetului parlamentar de politică ianuarie - 225 112
externă al Partidului Conservator.
Note privind reacţiile opiniei publice britanice la poziția PCR față de
Întîlnirea consultativă a Partidelor Comuniste și Muncitorești de la
Budapesta.
Notă privind rugămintea Guvernului Britanic pentru o intervenţie a
Guvernului RSR pe lângă Guvernul Republicii Chineze pentru acordarea
vizelor de ieșire pentru diplomați englezi din Pekin.
Notă privind relațiile anglo-cehoslovace, vizitele în Anglia a următorilor
demnitari străini: ministrul de externe egiptean Mahmud Riad, premierul
izraelian, Eshkol, primul ministru al Luxemburgului,primul ministru și
ministrul de externe ai Olandei poziția față de conflictul din Vietnam.
Note referitoare la relațiile politice româno-engleze, politica externă a
Marii Britanii, vizita primului-ministru, H. Wilson, la Moscova și
Washington.
Raport prind desfășurarea relațiilor româno-engleze în prima jumătate a
anului 1968. decembrie 1968
1112 220/1968/Anglia Corespondență
Raport referitorîntre
la cooperarea economicăRSR
MAE și Ambasada și tehnico-știinșifică
Londra referitoaredintre
la RSR ianuarie 1968 - 19 112
şi Marea Britanie.
organizarea vizitei în Anglia a vicepreședintelui Consiliului de Miniștrii,
Ilie Verdeț. iulie 1969
1113 220/1968/Anglia Corespondența Ministerului de Externe cu Ambasada RSR la Londra februarie - iulie 66 113
referitoare la organizarea vizitei în RSR, 23-31 mai, a delegației Partidului
Laburist (fișe biografice ale membrilor delegației, programul vizitei,
istoricul Partidului Laburist etc.) 1968
1114 220/1968/Anglia Note, telegrame privind următoarele probleme referitoare la politica martie - aprilie 19 113
externă a Marii Britanii: constituirea Federației Emiratelor Arabe și poziția
acesteia față de Marea Britanie, poziția Iranului față de constituirea
Federației, retragerea trupelor britanice la Est de Suez, posibilitatea oferirii
de ajutoare pentru Indonezia și Singapore, alegerea grupului parlamentar
anglo-român. 1968
1115 220/1968/Anglia Telegrame referitoare la invitația lansată de către Partidul Conservator din aprilie 1968 - 54 113 limba română şi
Anglia unei delegații cu funcții importante în conducerea PCR de a vizita
Anglia. martie 1969 engleză
1116 220/1968/Anglia Notă privind relațiile Marii Britanii cu Republica Tunisia. Rezoluția de mai - octombrie 6 113 limba română și
condamnare a intervenției militare în Cehoslovaciei de către Organizația
din Manchester a Asociației Personalului Științific Tehnic și de
Conducere. 1968 engleză
1117 220/1968/Anglia mai - decembrie 128 113
Note referitoare la reflectarea politicii externe a RSR în publicația
”Strategic Survey 1967”.
Note privind conferința de la Kuala Lumpur a reprezentanților celor 5
(Anglia, Malayezia, Singapore, Australia, Noua Zeelandă) din 10-11 iunie,
reuniunea miniștrilor de finanțe ai țărilor Commonwealthului, Londra,
septembrie 1968.
Lucrarea ”Tendințe noi în poziția Marii Britanii față de relațiile cu RSR”
de Gh. Gustea.
Informări referitoare la propunerea deputatului Eric Moonman privind
vizita unei delegații de parlamentari în RSR, poziția Marii Britanii la
evenimentele din Cehoslovacia și Franța, ecoul în presa britanică a vizitei
în RSR a președintelui Franței, Charles de Gaulle, vizita la Londra a lui
U. Thant, secretarul general ONU, cauzele tensionării relațiilor dintre
Anglia și URSS.
1968
1118 220/1968/Anglia Corespondența Ministerului de Externe cu prim-vicepreședintele iunie - iulie 12 113 limbă română și
Guvernului RSR, Ilie Verdeț, privind invitația de a vizita Anglia, adresată
acestuia de Anthony Wedgwood Benn, ministrul tehnologiei din Marea
Britanie. 1968 engleză
1119 220/1968/Anglia Note, telegrame privind organizarea vizitei în RSR a ministrului de septembrie 33 113 limba română și
externe al Marii Britanii, Michael Stewart ( programul vizitei din perioada
8-11 septembrie, lista cu ziariștii admiși la conferința de presă a
ministrului de externe din 11 septembrie, listă cu întrebările propuse de
ziariști). 1968 engleză
1120 220/1968/Anglia Telegrame, note privind invitarea Ministrului afacerilor externe, Corneliu noiembrie - 10 113
Mănescu, ( în calitatea sa de președinte al Adunării Generale ONU) de
către Geoffrey de Freitas, președintele Adunării Consultative a
Consiliului Europei la una din sesiunile acesteia. decembrie 1968
1121 220/1968/Anglia Discuții între Ambasada RSR la Londra și MAE cu privire la vizita în noiembrie 1968 17 113
RSR a lui David Young, membru Partidului liberal din Scoția cu scopul
de a purta discuții cu membrii unor instituții române.
Informare a Ambasadei RSR la Londra către MAE cu privire la conferința
anuală a Tinerilor Socialiști. - mai 1969
1122 220/1968/Anglia Telegrame ale Ambasadei RSR la Londra referitoare la organizarea vizitei decembrie 1968 92 113 limba română şi
în Anglia a delegației IRRCS condusă de Dumitru Popescu.
Adresă a Ambasadei RSR de înaintare a lucrării "Elemente noi cu privire
la situația Partidului Laburist". - mai 1969 engleză
1123 220/1968 Anglia decembrie 1968 5 113
Discuții între Ambasada RSR la Londra și MAE cu privire la programul
- decembrie
vizitei delegației Marii Adunări Naționale în Anglia.
1969
1124 20/1969/Anglia Note informative şi telegrame referitoare la: întâlnirea primilor miniştri ianuarie - aprilie 205 114
din ţările Commonwealt-ului; activitaea sindicală; discuţile oamenilor
politici englezi cu diverşi oficiali străini; colaborarea Angliei cu diverse
ţări în domeniul economic şi comercial etc.
Informare privind sărbătorirea, în Anglia, a celei de-a 150-a aniversări a
lui Nicolae Bălcescu. 1969
1125 20/1969/Anglia ianuarie - mai 17 114
Note de informări întocmite de Ambasada României la Londra referitoare
la: principalele acţiuni protocolare; expunerea la Colegiul de Tehnologie
Lanchester din Coventry privind politica externă a României; vizita în
Marea Britanie a preşedintelui Italiei, Giuseppe Saragat.
1969
1126 20/1969/Anglia Note de convorbiri ale personalului diplomatic de la Londra cu oficiali ianuarie - mai 6 114
englezi referitoare la: stadiul formalităţilor în vederea ratificării
Convenţiei Consulare dintre cele două ţări şi vizita în Anglia a delegaţiei
Uniunii sindicatelor minerilor din R.S.R. 1969
1127 20/1969/Anglia ianuarie - iunie 53 114
Planuri de muncă al Ambasadei R.S.R. la Londra şi al Secţiei Politice pe
anul 1969 şi note de observaţii la acestea; principalele obiective pe anul
1969.
Corespondenţă referitoare la invitarea în România a Ministrului
comerţului din Anglia; transmiterea greşită a unor adrese refritoare la
vizita în Turcia a preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu.
Infirmare privind şedinţa de lucru a Ambasadei R.S.R. la Londra.
1969
1128 20/1969/Anglia ianuarie - iunie 61 114
Note de convorbiri întocmite de reprezenzanţii diplomatici ai României la
Londra în urma convorbirilor cu diverse personalităţi politice şi jurnalişti
referitoare la: relaţiile economice şi tehnice ale Marii Britanii cu ţările
socialiste; activitatea CAER şi Tratatul de la Varşovia; pregătirea
Congresului Internaţionalei Soocialiste de la Londra din luna mai; situaţia
partidelor comuniste din ţările occidentale etc.
1969
1129 20/1969/Anglia Note verbale întocmite de Ambasada Marii Britanii, la Bucureşti ianuarie - iunie 9 114 limba română şi
referitoare la: vizita în Anglia a unei delegaţii de experţi din domeniul
televiziunii; importul de carne din România; vizita ministrului tehnologiei,
Rt. Hon. Anthony Wedgwood Benn. 1969 engleză
1130 20/1969/Anglia Telegrame ale Ambasadei R.P.R. de la Londra prin care se transmit ianuarie - iunie 133 114
informări refritoare la: relaţiile politice, culturale şi economice cu diverse
ţări; modalitatea de percepere a semnificaţiilor declaraţiilor politice din
România; întâlnirile politice internaţionale etc. 1969
1131 20/1969/Anglia ianuarie - iulie 39 115
Note de convorbiri şi de audienţe referitoare la audienţele reprezentanţilor
diplomatici ai Marii Britanii şi ale unor jurnalişti referitoare la: cumpărări
de locuinţe pentru membrii ambasadei; simplificarea formalităţilor pentru
acordarea de vize; vizitele în România ale unor cetăţeni englezi; Acordul
rutier româno-englez; relaţiile culturale dintre cele două ţări.
1969
1132 20/1969/Anglia Note de audienţe referitoare la: dezvoltarea relaţiilor politice, economice şi ianuarie - iulie 101 115 limba română şi
culturale româno-britanice; situaţia Gibraltarului; primirea în vizite de
prezentare a lui Seward Laskey, noul ambasador al Marii Britanii la
Bucureşti; vizita lui Ion Gheorghe Maurer şi a unei delegaţii a Marii
Adunări Naţionale în Anglia. 1969 engleză
1133 20/1969/Anglia ianuarie - 64 115 limba română şi
Note verbale ale Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti referitoare la
relaţiile economice dintre cele două ţări.
decembrie 1969 engleză
1134 20/1969/Anglia ianuarie - 20 115
Note de convorbiri întocmite de diplomaţii români de la Ambasada R.S.R.
din Londra referitoare la: sistemul de vize; aspecte ale relaţiilor consulare
dintre Bulgaria şi Anglia; vizita de curtoazie a ambasadorului Combogiei
la Londra reprezentantului României, Vasile Pungan;
decembrie 1969
1135 20/1969/Anglia Note verbale referitoare la: importul de plante; vizita în Anglia a februarie - 50 115 limba română şi
preşedintelui Consiliului Superior al Agriculturii, N. Giosan; colaborări în
domeniul economic şi agricol etc. august 1969 engleză
1136 20/1969/Anglia februarie - 48 115
Note de audienţă întocmite de personalul diplomatic al Ministerului
Afacerilor Externe în urma convorbirilor cu reprezenzanţii diplomatici ai
Marii Britanii la Bucureşti referitoare la: prezentarea noului ambasador,
Denis Seward Laskey; acordul cu privire la transporturile rutiere
internaţionale; modalitatea de reglementare între Austria şi Marea Britanie
a problemei călătoriilor fără viză; problemele securităţii europene. etc
noiembrie 1969
1137 20/1969/Anglia martie - 66 115 limba română şi
Note de audienţă şi infomative întocmite de Ministerul Afacerilor Externe
referitoare la: vizita delegaţei Comitetului pentru ştiinţă şi tehnologie al
grupului parlamentar laburist; cooperarea între editurile celor două ţări;
propunerea Angliei privind încheierea unei Convenţii pentru prohibirea
armelor biologice; abordarea problemei Gibraltarului în cadrul Adunării
Generale a ONU; exportul de carne în Marea Britanie etc.
decembrie 1969 engleză
1138 20/1969/Anglia mai - august 189 115
Note informative şi telegrame referitoare la: principalele vizite, întâlniri şi
acţiuni protocolare din perioada ianuarie-iulie 1969; stadiul derulării
contractului încheiat cu firma Britten-Norman Ltd. privind construirea, în
România, a 215 avioane; planul de acţiuni pentru sărbătorirea, la Londra, a
celei de-a 25-a aniversări a eliberării României, vizita unor oameni politici
din diverse ţări etc.
Raport de activitate, pe trimestrul II 1969, al Oficiului Comercial Londra.
1969
1139 20/1969/Anglia mai - octombrie 114 116 limba română şi
Note verbale ale Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti refritoare la
nominalizarea unor persoane din mediul academic şi culural pentru a
participa la diverse cursuri în cadrul Programului de schimburi culturale.
1969 engleză
1140 20/1969/Anglia Telegrame ale Ambasadei R.P.R. de la Londra prin care se transmit iunie - 138 116 limba română şi
informări referitoare la: vizita în Anglia a unei delegaţii a I.R.R.C.S.;
participarea la seminarul "Strategic Arms Control and European Security";
principalele acţiuni protocolare în perioada mai-iulie; reacţia în Anglia la
vizita în România a preşedintelui american, Nixon; aprecierile cercurilor
politice engleze privind evenimentele politice şi economice din diverse
ţări etc. octombrie 1969 engleză
1141 20/1969/Anglia octombrie - 165 116 limba română şi
Note şi telegrame ale Ambasadei R.P.R. de la Londra referitoare la:
activitatea protocolară a ambasadorului român, Vasile Pungan, în perioada
21 august-15 octombrie; vizita de studiu a unui grup de membri ai
Societăţii Fabiene, Convenţia privind transmiterea în străinătate a actelor
juduciare şi extrajudiciare încheiată la Haga în 1965, dar care intră în
vigoare în 1969 etc.
Convorbirile cu diverşi oameni politici englezi şi din alte ţări referitoare
la aspecte economico- sociale, politice şi culturale.
decembrie 1969 engleză
1142 20/1969/Anglia Note de audienţă ale diplomaţilor britanici acreditaţi la Bucureşti privind decembrie 1969 52 116
recuperarea cărţilor aparţinând unei biblioteci din Timişoara a Serviciului
de Informaţii britanic, rezultatele vizitei lui Ion Gheorghe Maurer în
Marea Britanie, furnizarea de informaţii referitoare la evenimentele
politice şi economice din RSR Oficiului britanic de la Bucureşti, acordarea
de vize unor cetăţeni britanici aflaţi la studiu în RSR, colaborarea
bilaterală pe linie de presă etc. - august 1970
1143 20/1969/Anglia decembrie 1969 63 116
Raport general de activitate al Ambasadei RSR de la Londra pentru anul
1969 şi plan de muncă pentru anul 1970 şi observaţii ale Direcţiei a III-a
Relaţii şi altor direcţii din MAE pe marginea acestora;
Note de evaluare alcătuite de Direcţia a III-a MAE privind activitatea în - octombrie
domeniul politic şi economic desfăşurată de Ambasada RSR de la Londra;
Propuneri ale Oficiului RSR din Regatul Unit privind programul de
obiective al MAE pentru anul 1971.
1970
1144 20/1969/Anglia decembrie 1969 215 116
Informări alcătuite de Ambasada RSR de la Londra privind: vizita în
Marea Britanie a lui Ion Gheorghe Maurer din 1970 şi modul în care a fost
aceasta reflectată de postul de radio "Europa Liberă", publicarea minutelor
Cabinetului britanic din 1970, conflictul chino-sovietic şi negocierile
desfăşurate între cele două state, relaţiile RFG - RDG, evoluţia situaţiei
din Irlanda de Nord, declaraţiile ostile politicii RSR ale ataşatului militar
- decembrie
sovietic de la Londra, tulburările din Cipru şi situaţia din Bahrein,
reflectarea în presa britanică a evenimentelor politice din RSR, pregătirea
şi activitatea arhitecţilor din Marea Britanie, politica externă a RP China,
relaţiile dintre SUA şi RFG, situaţia din Indochina, semnarea tratatului
polono-vest- german şi modul de reflectare a evenimentelor din Polonia în
presa britanică etc.
1970
1145 200/1969/Anglia Plan de muncă al Secţiei Presă pe anul 1969. ianuarie 1969 4 116
Informare a Ambasadei referitoare la măsurile luate pentru procurarea de
cărţi şi publicaţii periodice privind situaţia economică şi politică din
Islanda şi Irlanda.
1146 200/1969/Anglia Opise ale materialelor, emisiunilor radio şi de televiziune şi ale ianuarie - mai 77 117
manifestărilor din Anglia referitoare la România pentru perioada 1968-
1969.
1969
1147 200/1969/Anglia Extras din raportul general al Ambasadei României referitor la activitatea ianuarie - iunie 14 117
de presă pe anul 1968.
Telegrame ale MAE - Direcţia Presei şi ale Ambasadei referitoare la
colonia ucrainiană din Anglia, solicitarea revistei "Ucrainsca Dumca"
(Gândul Ucrainian) de a face schimb de publicaţii cu "Novîi vic" (gazetă a
populaţiei ucrainiene din România), acţiuni de presă ale Ambasadei
privind aniversarea eliberării României. 1969
1148 200/1969/Anglia ianuarie- 41 117 limba română şi
Note de convorbiri ale oficialilor din MAE - Direcţia Presei cu diferiţi
ziarişti şi publicişti englezi referitoare la politica externă a României
(poziţia ţării noastre faţă de evenimentele din Cehoslovacia, Tratatul de la
Varşovia, relaţiile României cu ţările din Balcani etc.)
Corespondenţă între Direcţia Presei şi Ambasadă referitoare la publicarea
de articole despre România în presa engleză, vizita lui W.Lindley, secretar
general al Uniunii Sindicatelor Muncitorilor Portuari cu sediul la Londra,
în România, trimiterea la Ambasadă a buletinelor Agerpres şi a altor
materiale de popularizare a României.
Solicitarea Ambasadei britanice referitoare la sprijinul MAE pentru
realizarea de către BBC a unui film documentar şi intervievarea unei
personalităţi române .
noiembrie 1969 engleză
1149 200/1969/Anglia ianuarie - 211 117 limba română şi

Opise ale articolelor şi centralizatoare ale ştirilor şi informaţiilor despre


România apărute în mass media engleză în perioada 1968-1969.
Telegrame şi note ale MAE şi ale Ambasadei referitoare la vizitele unor
ziarişti englezi în România, vizita în Anglia din noiembrie 1969 a lui Ion
Gheorghe Maurer însoţit de Corneliu Mănescu, a unei delegaţii a
Radioteleviziunii Române la invitaţia guvernului englez, manifestările
organizate de Ambasadă privind aniversarea eliberării României, apariţia
în revista "International Affairs" a unui articol semnat de Corneliu
Mănescu etc.
Sinteza relaţiilor de presă româno-engleze pe anul 1968 (Irlanda, Canada).

Telegrama Ambasadei prin care solicită Direcţiei III Relaţii o biografie a decembrie 1969 engleză
1150 200/1969/Anglia lui Ion Gheorghe Maurer. august - 2 117
Telegrama Ambasadei prin care informează Direcţia IV Relaţii de vizita în
România a unui ziarist de la "Times". noiembrie 1969
1151 200/1969/Anglia octombrie 1969 272 117 limba română şi
Evaluare a activităţii de presă din 1969 a Oficiului RSR de la Londra, de
către Direcţia Presă din MAE;
Rapoarte, note, adrese privind publicarea unor suplimente dedicate RSR
de către ziarele britanice "The Times" şi "Financial Times";
Traduceri ale articolului publicat de "The Sunday Times Magazine" la 8
februarie 1970 - "România: un strălucit exemplu de echilibristică" şi ale
articolului "Struma, vaporul care niciodată nu a avut vreo şansă de
salvare", de Olivia Manning, publicat în ziarul "Observer", la 1 martie
- noiembrie
1970 şi reacţii ale autorităţilor române la afirmaţiile din cuprinsul acestora;
Note, rapoarte privind publicarea în presa britanică a unor articole
referitoare la RPR, modul de reflectare în ziarele britanice a inundaţiilor
din România etc.;
Informări trimestriale referitoare la reflectarea imaginii RSR în presa din
Marea Britanie şi Olanda;
Informare privind vizita în RSR a corespondentei de la Belgrad a
cotidianului "The Times", Dessa Trevissan.
1970 engleză
1152 202/1969/Anglia ianuarie - 31 117
Telegrame ale MAE şi Ambasadei referitoare la activitatea culturală a
emigranţilor români din Anglia (publicarea almanahului "Altarul",
organizarea aniversării a 110 ani de la Unirea Principatelor, sărbătorirea
zilei de 10 mai etc.), cenaclul literar al intelectualilor maghiari din Anglia.
Nota Ambasadei privind reacţiile emigranţilor români privind vizita
preşedintelui Nixon în România.
decembrie 1969
1153 202/1969/Anglia Telegrama Ambasadei referitoare la întâlnirea dintre Nicolae Ceauşescu şi februarie - 5 117
preşedintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.
Adresa Ambasadei referitoare la acţiunile acesteia privind emigranţii
români (acţiuni culturale, deschiderea la Londra a unui restaurant cu
specific românesc, sprijinirea activităţii de popularizare desfăşurate de
preotul paroh
Scrisoarea etc.)
filatelistului dr. L.N. Cristea (stabilit la Londra) adresată aprilie 1969
1154 202/1969/Anglia Asociaţiei Filateliştilor din România, prin care solicită acordul pentru aprilie - 10 117
publicarea în revista "Filatelia" a unor articole şi studii de specialitate.
Raport de activitate întocmit de dramatugul Paul Anghel, cu ocazia vizitei
în Anglia în cadrul programului româno-britanic de schimburi culturale
(propunerea acestuia privind invitarea în România a lui Miron Grindea,
directorul revistei internaţionale "Adam") . decembrie 1969
1155 202/1969/Anglia Nota Ambasadei referitoare la reacţiile emigranţilor români privind vizita august 1969 7 118
preşedintelui Nixon în România.
Nota Ambasadei privind organizarea de către emigranţii români a
sărbatoririi zilei de 25 august.
1156 202/1969/Anglia noiembrie 1969 63 118
Rapoarte, note, adrese privind activitatea desfăşurată de emigranţi români
domiciliaţi în Marea Britanie şi alte ţări din Europa Occidentală,
popularizarea imaginii RSR în cadrul unor publicaţii ale emigranţilor
români, activitatea Parohiei române de la Londra, activitatea ostilă
conducerii RSR desfăşurată de unii emigranţi români (Richard
Wurmbrand ş.a.) sau de publicaţii editate de aceştia ("Free Romanian
Press" ş.a.), celebrarea unor sărbători oficiale ale RSR în cadrul coloniei
române din Marea Britanie etc.
- mai 1970
1157 210/1969/Anglia ianuarie - iunie 39 118
Informări şi telegrame ale Ambasadei din Londra referitoare la lucrările
celui de-al 11-lea Congres al Internaţionalei Socialiste din iunie 1969,
relaţiile dintre guvernul şi sindicatele din Anglia, Conferinţa anuală a
tineretului conservator (februarie 1969, Bournemouth), problemele din
cadrul guvernului şi Partidului Laburist.
1969
1158 210/1969/Anglia Nota Ambasadei "Noi aspecte în activitatea Parlamentului britanic", martie - aprilie 21 118
însoţită de o listă cu membrii grupului parlamentar anglo-român. 1969
1159 210/1969/Anglia Cererea firmei "Oswald Hickson, Collier & Co" din Londra de a i se martie - aprilie 3 118
transmite informaţii privind legislaţia română referitoare la defăimare. 1969
1160 210/1969/Anglia mai - decembrie 56 118
Informări şi telegrame ale Ambasadei din Londra referitoare la activitatea
Partidului Comunist din Anglia: Convenţia Naţională a unor forţe de
stânga din aprilie 1969, trimiterea de obiecte de către ziarul "Scânteia"
secţiei internaţionale a Bazarului anual al ziarului partidului "Morning
Star", dezacordul Partidului Comunist Cehoslovac faţă de reacţiile PCMB
la evenimentele din Cehoslovacia din august 1968, Congresul Naţional al
PCMB din noiembrie 1969.
1969
1161 210/1969/Anglia iunie 1969 - 66 118
Rapoarte, note, informări, program, adrese privind organizarea unei vizite
neoficiale a unei delegaţii parlamentare a RSR în Marea Britanie, la
invitaţia Partidului Conservator din această ţară;
Informare a Ambasadei RSR de la Londra privind activitatea Partidului
Conservator britanic şi conferinţa sa anuală din 1970;
Note de convorbiri între diplomaţii Oficiului RSR de la Londra şi Alec
Douglas Home, purtătorul de cuvânt în probleme externe al Opoziţiei
conservatoare din Marea Britanie, privind poziţia Partidului Conservator
faţă de organizarea unei conferinţe europene pentru securitate şi vizita
celui din urmă în România.
noiembrie 1970
1162 210/1969/Anglia Informări ale Ambasadei referitoare la unele aspecte ale activităţii august - 13 118
Partidului Conservator din Anglia, Conferinţa anuală a PC din octombrie
1969. octombrie 1969
1163 210/1969/Anglia septembrie - 24 118
Informări ale Ambasadei referitoare la lucrările Congresului sindicatelor
britanice (TUC - Trades Union Congress, septembrie 1969, Portsmouth),
organizaţia "Women for disarmament" - subdiviziune a "United Nations
Associated", conferinţa anuală a Partidului Liberal (septembrie 1969,
Brighton), propunerea Ambasadei pentru invitarea în România a
secretarului general al TUC.
noiembrie 1969
1164 210/1969/Anglia Telegrame ale Ambasadei din Londra referitoare la remanierea guvernului octombrie - 42 118
britanic, conferinţa anuală a Partidului Laburist de la Brighton,
interpelările din Parlamentul britanic privind importul de produse
agroalimentare din România şi vizita în Anglia a lui Ion Gheorghe Maurer
şi a lui Corneliu Mănescu. decembrie1969
1165 211/1969/Anglia Telegrama Ambasadei privind programul militar britanic pentru perioada martie - mai 9 118
1969-1970, numirea de noi ataşaţi militari la Ambasada britanică, poziţia
guvernului britanic faţă de apelul de la Budapesta al statelor participante la
Tratatul de la Varşovia. 1969
1166 212/1969/Anglia ianuarie - martie 19 118
Planul de muncă al Secţiei Economice pe anul 1969, corespondenţa MAE
şi a Ambasadei referitoare la defecţiunile la utilajele importate din Anglia
(firma "British Oxygen Company") pentru Combinatul Siderurgic Galaţi.
1969
1167 212/1969/Anglia Telegrame ale Ambasadei şi MAE referitoare la vizita în România a 2 ianuarie - mai 4 118 limba română şi
experţi din cadrul Consiliului pentru comerţul est-european. 1969 engleză
1168 212/1969/Anglia Corespondenţa MAE referitoare la întâlnirea grupelor de lucru mixte ianuarie - 44 118
româno-britanice (construcţii de maşini - echipamente pentru manipularea
materialelor şi pentru metalurgie neferoasă). octombrie 1969
Activitatea Societăţii comerciale mixte anglo-române "Arcode" în
perioada 1 mai - 31 decembrie 1968.
1169 212/1969/Anglia Schimburi de documentaţii în domeniul agriculturii, al calculatoarelor şi al februarie - 32 118
tehnicii de calcul.
Informarea Ambasadei privind "Noul document de planificare a
dezvoltării economiei naţionale a Angliei".
Schimburi de vizite comerciale: delegaţia română la Camerele de Comerţ
din Londra, Birmingham, Slough, vizita în România a profesorului
Richard Stone, directorul Departamentului de Economie Aplicată de la martie 1969
1170 212/1969/Anglia Universitatea din Cambridge.
Telegrame şi corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la politica de februarie - mai 39 118
construcţii aeronautice britanice (proiectele aerobuzului A-300-B şi
avionului BAC, livrarea de avioane în România), fabricarea de avioane în
colaborare cu parteneri britanici, stadiul de pregătire a echipajelor
TAROM, specializarea unor ingineri români în Anglia, primul zbor al
avionului românesc "Islander" etc. 1969
1171 212/1969/Anglia februarie - mai 19 118
Discuții privind regresul relațiilor comerciale dintre RSR și Anglia.
1969
1172 212/1969/Anglia Notă emisă de către MAE referitoare la dificultățile întâmpinate de RSR și februarie - 43 118
Anglia la schimburile comerciale. septembrie
Lista produselor românești supuse exportului în Anglia. 1969
1173 212/1969/Anglia Telegrame şi corespondenţa MAE şi a Ambasadei privind reînnoirea februarie - 31 119
acordului comercial dintre Anglia şi Polonia, relaţiile economice dintre
România şi Anglia (Acordul de transporturi, sprijinul acordat de Board of
trade exportului românesc).
Nota MAE privind relaţiile comerciale cu Anglia (situaţie întocmită pe
baza rezultatelor înregistrate pe 1968). decembrie 1969
1174 212/1969/Anglia Corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la protestul firmei engleze februarie - 10 119
"MCMicken, Dixon & Hindus Ltd." privind nerespectarea de către ISCE
Agroexport a condiţiilor contractuale de livrare a unor mărfuri, schimb de
documentaţii în domeniul tehnicii de calcul. decembrie 1969
1175 212/1969/Anglia martie - mai 3 119
Propunerea MAE pentru invitarea în România a ministrului comerţului exter
1969
1176 212/1969/Anglia Note privind relațiile comerciale româno-engleze, bulgaro-engleze. martie - mai 35 119 limba română și
Plan de acțiune elaborat de către Ministerul Comerțului Exterior cu privire
la impulsionarea exporturilor românești în Anglia. 1969 engleză
1177 212/1969/Anglia martie - 37 119 limba română şi
Telegrame şi corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la cereri şi
trimiteri de informaţii economice, solicitarea CEC pentru materiale
documentare privind activitatea de atragere a economiilor populaţiei şi
creditele de consum din Anglia şi SUA, activitatea Clubului de la
Stockholm (alcătuit din asociaţii naţionale de export din 9 ţări),
propunerile Ambasadei referitoare la organizarea activităţii Oficiului
comercial şi raspunsul MAE, defecţiunile la utilajele importate din Anglia
(firma British Oxygen Company") pentru Combinatul Siderurgic Galaţi.
decembrie 1969 engleză
1178 212/1969/Anglia aprilie - iulie 30 119
Telegrame şi corespondenţa MAE şi a Ambasadei privind organizarea în
luna iulie a vizitei în Anglia a lui Nicolae Giosan, preşedintele Consiliului
Superior al Agriculturii şi ministrul agriculturii.
1969
1179 212/1969/Anglia Discuții între Ambasada RSR la Londra și MAE privind importul de carne mai - august 91 119
în Anglia din RSR.
Raport al Consiliului Superior al Agriculturii înaintat către MAE cu
privire la condițiile veterinare ale cărnii exportate de către RSR. 1969
1180 212/1969/Anglia iunie - iulie 10 119
Corespondenţă între Ambasadă şi MAE referitoare la propunerile facute şi
raspunsul primit de la Ministerului Tehnologiei din Anglia referitoare la
întâlnirea grupei de lucru mixte anglo-române, încheierea de diferite
colaborări (în domeniul centralelor electrice, folosirea paşnică a energiei
atomice, achiziţionarea de maşini unelte şi aparate de uz casnic din
Anglia), specializări în Anglia în diferite domenii tehnice.
1969
1181 212/1969/Anglia Corespondenţa Ambasadei şi a MAE referitoare la contractul dintre firma iunie - iulie 18 119
"Taylor Woodrow International Limited" şi Industrialimport privind
irigarea unei suprafeţe de teren arabil din Oltenia (perimetrul Sadova-
Corabia) şi sistemul de finanţare a acestuia. 1969
1182 212/1969/Anglia Telegrame şi corespondenţa MAE cu Ambasada privind vizita în Anglia a iulie - 60 119
lui Ion Avram, ministrul industriei construcţiilor de maşini, pentru
tratative privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică între România
şi Anglia.
Nota Ministerului Industriei Construcţiei de Maşini referitoare la vizita
delegaţiei române în Anglia în octombrie 1969. octombrie 1969
1183 212/1969/Anglia iulie - 53 119 limba română şi
Note de audienţă a convorbirilor dintre reprezentanţii MAE cu oameni de
afaceri, oficiali şi diplomaţi englezi, Corespondenţa MAE cu Ambasada
referitoare la schimburile de delegaţii economice dintre Anglia şi
România, rezolvarea arieratelor financiare, încheierea unui contract cu
firma Shell, colaborarea dintre British Aircraft Corporation şi
România,obţinerea creditului financiar de la Banca Rotschild etc.
decembrie 1969 engleză
1184 212/1969/Anglia august - 15 119
Nota CC al PCR de organizare în 1971 a unui colocviu anglo-român pe
teme economice, corespondenţă între MAE şi Ambasadă referitoare la
acţiunile iniţiate de Centrul Marea Britanie-Europa de Est pentru
dezvoltarea relaţiilor cu România, vizita în Anglia a profesorului A.
Zamfir pentru organizarea unor conferinţe pe teme economice.
noiembrie 1969
1185 212/1969/Anglia septembrie - 20 119 limba română şi
Corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la reglementarea
comerţului cu ouă în Anglia.
Nota de audienţă a convorbirii dintre directorul adjunct al Direcţiei IV
Relaţii, Gheorghe Răcuţeanu şi John Walsh, secretar I pe probleme
comerciale la Ambasada britanică, referitoare la reglementarea comerţului
cu ouă, grupa mixtă de lucru pentru maşini unelte, reluarea exportului
românesc de carne pe piaţa britanică, recunoşterea de către România a
autorizaţiilor britanice de conducere auto.
octombrie 1969 engleză
1186 212/1969/Anglia septembrie - 43 119
Telegrame şi corespondenţa MAE şi a Ambasadei referitoare la
colaborarea dintre British European Airways şi Tarom (linia aeriană
Londra-Budapesta-Bucureşti), dezvoltarea turismului din România prin
colaborarea cu parteneri englezi, Protocolul privind schimbul de mărfuri
dintre Anglia şi România (octombrie 1969-septembrie 1970), relaţiile
financiare ale Angliei cu Cehoslovacia şi Polonia, vizita delegaţiei
Comitetului pentru ştiinţă şi tehnică în România, organizarea unei vizite a
primului ministru englez în Rusia etc.
noiembrie 1969
1187 212/1969/Anglia septembrie- 2 119
Telegrama Ambasadei prin care solicită Direcţiei Economice informaţii
despre situaţia negocierilor comerciale cu Anglia care au loc la Bucureşti.
decembrie 1969
1188 212/1969/Anglia Rapoarte, note, informări privind negocierile purtate pentru semnarea unui septembrie 72 119 limba română şi
acord de colaborare pentru dezvoltarea industriei aeronautice româneşti cu
1969 -
firmele "British Aircraft Corporation" (BAC), "Hawker Siddeley" şi alte
firme britanice. decembrie 1970 engleză
1189 212/1969/Anglia Rapoarte, note, informări privind vizita oficială în RSR a lui Roy Mason, octombrie 1969 37 119 limba română şi
preşedintele Board of Trade din Marea Britanie, interpelările la adresa
acestuia din Camera Comunelor privind comerţul româno - britanic,
tratativele purtate de diplomaţii români de la Londra privind relaţiile
comerciale bilaterale. - martie 1970 engleză
1190 212/1969/Anglia Comentariu al consilierului comercial francez la Londra privind noiembrie 1969 116 120 limba română şi
schimburile comerciale engleze (cu referire şi la schimburile Angliei cu
ţările socialiste). franceză
1191 212/1969/Anglia Rapoarte, note, adrese privind deschiderea unui Oficiu Comercial britanic noiembrie 1969 15 120
la Bucureşti.
1192 212/1969/Anglia noiembrie 1969 46 120
Rapoarte, note, informări, adrese privind negocierile derulate între Banca
Română pentru Comerţ Exterior şi Departamentul pentru Garantarea
- noiembrie
Creditelor din Marea Britanie (ECGD) pentru acordarea unui credit băncii
române şi stabilirea modalităţilor de garantare a acestuia.
1970
1193 212/1969/Anglia 1969 - 44 120 limba română şi
Notă cuprinzând bilanţul activităţii secţiilor geografice din cadrul Camerei
de Comerţ a RSR în cursul anului 1969;
Informări înaintate de Ambasada RSR de la Londra privind cooperarea şi
intregrarea firmelor britanice în cadrul unor societăţi străine, cooperarea
ştiinţifică şi tehnologică dintre Marea Britanie şi unele ţări socialiste din septembrie
Europa de Est, situaţia economică şi politica din domeniu a noului guvern
conservator format în iunie 1970, organizarea Expoziţiei Naţionale a RP
Bulgaria de la Londra, deplasarea unei delegaţii comerciale a Camerei de
Comerţ a RSR în Marea Britanie.
1970 engleză
1194 213/1969/Anglia Telegrame ale Ambasadei referitoare la relaţiile financiare dintre unele ţări ianuarie - mai 6 120
socialiste şi Anglia, reluarea negocierilor financiare cu Anglia, aprecieri
asupra materialului întocmit de Gheorghe Duţă privind bugetul Angliei
pentru perioada 1969-1970. 1969
1195 213/1969/Anglia Note privind discuţiile avute de Ministerul Finanţelor şi MAE cu martie - iunie 14 120
reprezentanţii firmei Shell din Londra referitoare problema arieratelor
financiare ( datoria publică a României şi fondurile româneşti blocate de
guvernul britanic), achiziţionarea din România de utilaje şi produse
petroliere şi petrochimice. 1969
1196 213/1969/Anglia Informarea Ambasadei privind bugetul Angliei pe anul 1969-1970. mai 1969 9 120
1197 213/1969/Anglia septembrie - 8 120
Telegrame între MAE şi Ambasadă referitoare la recunoşterea
poansonului Băncii Naţionale a RSR de către piaţa aurului din Londra şi
înscrierea laboratorului acesteia pe lista producătorilor de aur "good
delivery London", expansiunea comerţului Angliei pe plan mondial în
urma reevaluării mărcii vest-germane.
Întâlnirea reprezentantului diplomatic la Londra cu membri ai grupului
financiar Rothschild în cadrul căreia s-au discutat situaţia acordării
creditelor României de către autoritatea de stat pentru garantarea creditelor
(ECGD), recunoaşterea poansonului Băncii Naţionale a RSR de către piaţa
aurului din Londra.
octombrie 1969
1198 216/1969/Anglia Corespondenţa MAE cu Ambasada prin care aceasta solicită materiale februarie 1969 4 120
privind asigurările sociale din Anglia.
1199 216/1969/Anglia februarie - iunie 13 120
Corespondenţa MAE cu Ambasada referitoare la măsurile engleze luate
împotriva febrei aftoase (nemulţumirea acestora faţă de condiţiile de
sacrificare a animalelor în România), analizarea Ministerului Agriculturii
englez de liberalizare a importului de carne din România, şedinţa
organizată de Ministerul Comerţului Exterior privind analiza stadiului
relaţiilor comerciale dintre România şi Anglia, încheierea unui acord
sanitar-veterinar şi unul rutier cu Anglia.
1969
1200 216/1969/Anglia noiembrie 1969 6 120
Note, rapoarte privind încheierea unei convenţii de asistenţă medicală între
- septembrie
RSR şi Marea Britanie.
1970
1201 217/1969/Anglia Adrese prin care se înaintează planul de muncă al Secţiei Culturale pe anul noiembrie 17 120
1969.
1968- aprilie
Corespondenţă referitoare la publicarea unei culegeri de articole de către
Editura "Garstdene press" privind politica externă a României. 1969
1202 217/1969/Anglia Telegrame, corespondenţă referitoare la: vizita unor delegaţii sindicale din ianuarie - 33 120
domeniile minier şi construcţii de maşini.
Notă referitoare la activitatea desfăşurată de Asociaţia de prietenie Anglia-
Româniaîn perioada octombrie 1968-mai 1969. noiembrie 1969
1203 217/1969/Anglia ianuarie - 17 120 limba română şi
Corespondenţă referitoare la: lucrarea lui W. Bryn Thomas "Între cele
două civilizaţii" care a consacrat un capitol situaţia bisericii din România;
solicitarea articolului "Un sfert de veac de viaţă nouă a patriarhieişi a
bisericii noastre", semnat de Partiarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Justinian Marina, pentru a fi publicat în revista "Altarul".
decembrie 1969 engleză
1204 217/1969/Anglia ianuarie - 170 120 limba română şi
Corespondenţă referitoare la:schimburi de bursieri, studenţi şi cadre
didactice pentru a participa la Programul de schimburi în domeniile
ştiinţei, învăţământului şi culturii; propuneri pentru programul de lucru.
decembrie 1969 engleză
1205 217/1969/Anglia Informare privind îndeplinirea de către partea română a prevederilor februarie - mai 21 120
Programului de schimburi culturale pe 1967-1969 între România şi Marea
Britanie.
Opisul filmelor, emisiunilor de radio şi televiziune privind R.S.R. difuzate
în Marea Britanie în luna aprilie. 1969
1206 217/1969/Anglia februarie - 75 121
Informări, telegrame, note referitoare la: cea de a treia consultare între
teologii bisericilor ortodoxe răsăritene şi orientale; vizitele, în Anglia, ale
profesorilor în teologie Dumitru Stăniloaie şi Ene Branişte, precum şi cele
ale unor reprezentanţi ai Bisericii Anglicane în România.
decembie 1969
1207 217/1969/Anglia iunie - 144 121
Corespondență referitoare la schimbul de vizite între oficialii englezi și
români cu scopul de a discuta problemele generale ale relațiilor culturale
între RSR și Anglia, în special organizarea unor acțiuni în afara
Programului de Schimburi Culturale (vizita in Anglia a vicepreședintelui
al IRRCS, Octavian Livezeanu, vizita în România a directorului Centrului
Anglia-Europa de Est, Wiliam Harpham).
Note de audiență referitoare la cooperarea între editurile române și cele
engleze în domeniul tipăriturilor.
octombrie 1969
1208 217/1969/Anglia Informări, telegrame referitoare la: vizitele delegaţiei Marii Adunări iunie - 36 121 limba română şi
Naţionale în Anglia şi ale unor personalităţi engleze pentru a participa la
diverse conferinţe şi seminarii. noiembrie 1969 engleză
1209 217/1969/Anglia Proiecte de acord între Guvernul Marii Britanii şi cel al RSR pentru iulie 1969 - 65 121 limba română şi
cooperarea în folosirea paşnică a energiei atomice;
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind semnarea unor
acorduri între statele occidentale cu privire al utilizarea energiei atomice în
scopuri paşnice, poziţiile exprimate de oficiali britanici faţă de proiectul
român de acord bilateral pentru utilizarea energiei atomice, reorganizarea
industriei nucleare britanice etc. decembrie 1970 engleză
1210 217/1969/Anglia august - 4 121
Note referitoare la: organizarea la Londra a expoziţiilor de carte
septembrie
românească şi de fotografii "Prin România azi".
1969
1211 217/1969/Anglia Corespondenţă referitoare la: intenţia reţelei comerciale de televiziune din august- 5 121
Anglia "Independent Television Network" de a pegăti o emisiune având ca
temă eliberarea României de sub jugul fascist; organizarea galei de fime
româneşti. noiembrie 1969
1212 217/1969/Anglia Note verbale, informări, corespondenţă referitoare la: nominalizările şi septembrie- 136 121
vizitele de documentare şi shimburi culturale conform Programului
româno-britanic de schimburi culturale; decembrie 1969
1213 217/1969/Anglia octombrie 1969 2 121
Corespondenşă referitoare la plecarea ala specializare, în Anglia, a lui
Ştefănescu Doru Mihai, director în cadrul Ministerului Tehnologiei.

1214 217/1969/Anglia Proiect al MAE român al unui acord încheiat cu Marea Britanie privind octombrie 1969 16 121
deschiderea unei biblioteci engleze şi uneia române la Bucureşti,
respectiv, Londra şi informări, rapoarte, note privind negocierile bilaterale
asupra acestui subiect; - noiembrie
Raport privind subiectele planificate a fi abordate de partea britanică cu
prilejul vizitei oficiale întreprinse de Ion Gheorghe Maurer în Marea
Britanie. 1970
1215 217/1969/Anglia noiembrie 1969 151 121 limba română şi
Note verbale, rapoarte, informări, adrese privind efectuarea unor vizite de
documentare ale unor artişti, scriitori, biologi ş.a. din Marea Britanie şi
RSR în cele două ţări, în cadrul programului de schimburi culturale
reciproce, informări asupra modului de desfăşurare a vizitelor, curriculum - noiembrie
vitae ale persoanelor propuse pentru a vizita Marea Britanie, note privind
demersurile întreprinse pentru organizarea vizitelor.

1970 engleză
1216 217/1969/Anglia noiembrie 1969 233 122 limba română şi
Informări, rapoarte, note, adrese priivind: desfăşurarea vizitei oficiale în
Marea Britanie a unei delegaţii a Ministerului Învăţământului RSR,
deficienţele înregistrate în privinţa vizitelor pe termen scurt ale oficialilor
români în Marea Britanie şi a activităţii unor specialişti români beneficiari
ai unor burse sau stagii de pregătire în Marea Britanie, efectuarea unor
stagii de specializare (doctorat etc.) în Regatul Unit de către experţi
români, desfăşurarea turneelor în Marea Britanie ale formaţiei de muzică
de cameră "Ars Nova" din Cluj şi ansamblului folcloric "Doina",
organizarea unor expoziţii de artă românească la Londra şi alte capitale
europene etc.
- februarie 1971 engleză
1217 217/1969/Anglia decembrie 1969 146 122 limba română şi
Rapoarte, note, informări, adrese privind publicarea în cadrul unor
enciclopedii editate în Marea Britanie a unor informaţii referitoare la
obiective economice şi turistice sau institute de cercetare din RSR, precum
şi a unor biografii ale personalităţilor din conducerea PCR sau a
Guvernului român; fişe biografice ale personalităţilor în cauză, alcătuite de
autorităţile române la solicitarea "The International Who`s Who";
Rapoarte, proces verbal privind desigilarea fostei Biblioteci britanice de la
Timişoara şi donarea unor volume din cadrul acesteia unor biblioteci din
RSR;
Informare privind vizita efectuată în Marea Britanie de directorul general
adjunct al Centrului Naţional al Cinematografiei, rapoarte, note privind
expedierea şi difuzarea unor filme documentare şi artistice româneşti în
Islanda şi Marea Britanie;
Note privind efectuarea unui turneu în Marea Britanie de către echipa
reprezentativă de rugby a RSR.
- ianuarie 1971 engleză
1218 217/1969/Anglia decembrie 1969 38 122
Scrisoare a lui ieromonahului Antonie Plămădeală, adresată Patriarhului
Justinian, privind călătoria de studii efectuată în Italia, Grecia şi Israel;
Rapoarte, note de convorbiri, adrese privind: relaţiile dintre BOR şi
Secretariatul pentru Unitatea Creştină, manifestările desfăşurate în Marea
- decembrie
Britanie, SUA şi Canada, cu participarea şefului rabin al Federaţiei
Comunităţilor Evreieşti din RSR, schimburile culturale dintre oraşele
înfrăţite Coventry şi Galaţi, efectuarea unor schimburi de vizite între
membri ai conducerii BOR şi cea a unor culte din Marea Britanie
1970
1219 217/1969/Anglia 1969 - 184 122 limba română şi
Fişe biografice ale compozitorilor români George Enescu şi Paul
Constantinescu alcătuite în vederea publicării în cadrul unei enciclopedii
britanice;
Rapoarte, note, informări privind microfilmarea unor documente din
arhiva Public Record Office din Marea Britanie la solicitarea Arhivelor
Statului din RSR, efectuarea unor turnee de către diverse personalităţi
artistice din Marea Britanie sau RSR, publicarea unor lucrări referitoare la
relaţiile dintre cele două ţări, organizarea unor conferinţe referitoare la
RSR în Marea Britanie etc.;
Raport de activitate pentru anul 1969 al Asociaţiei de Prietenie Anglia -
România;
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind organizarea unei
întâlniri cu membri ai Camerei de Comerţ pentru tineri din Londra, vizita
în Marea Britanie a unei delegaţii a Consiliului Naţional al Organizaţiei
Pionierilor din RSR, reflectarea imaginii RSR în mass-media britanică în
trimestrul IV/1970, relaţiile ştiinţifice dintre RSR şi Marea Britanie,
raportul de activitate al Consiliului Britanic pentru 1969 - 1970 etc.
decembrie 1970 engleză
1220 217/1969/Anglia 1969 - ianuarie 40 122 limba română şi
Rapoarte, note privind turneul efectuat în Marea Britanie de pianistul
român Radu Lupu şi diverse probleme întâmpinate în cursul acestuia;
Extrase din raportul general de activitate al Ambasadei RSR de la Londra
referitoare la activitatea culturală desfăşurată de Oficiu şi observaţii ale
Direcţiei Relaţii Culturale MAE pe marginea acestora;
Informare a Oficiului RSR de la Londra privind consecinţele câştigării
alegerilor din iunie 1970 de către Partidul Conservator din Marea Britanie.
1971 engleză
1221 220/1969/Anglia Note, informări ale Ambasadei RSR la Londra către MAE cu privire la ianuarie - mai 36 122 limba română și
poziția Angliei față de diferite probleme internaționale (conflictul arabo-
israelian,securitate europeană, situația din Orientul Mijlociu, crarea unei
comunități europene) 1969 engleză
1222 220/1969/Anglia Acțiuni inițiate de Centrul Marea Britanie-Europa de Est în vederea ianuarie - mai 19 122
acordării sprijinului său în relațiile cu RSR. 1969
1223 220/1969/Anglia ianuarie - 81 123 limba română și
Vizita membrilor Societății Fabienilor în RSR cu scopul solicitării
acordului autorităților române în vederea efectuării unei vizite de studiu a
mai multor personalități (parlamentari, funcționari locali) în RSR. septembrie
Lucrare a Ambasadei RSR la Londra către MAE privind aspecte ale
organizării și evoluției Societății Fabienilor din Marea Britanie.
1969 engleză
1224 220/1969/Anglia ianuarie - 68 123
Corespondență referitoare la evoluția relațiilor dintre Anglia cu URSS, RF
Germană, RP Chineză, RP Mongolă, Franța, RAU.
Notă informativă a MAE cu privire la principalele aspecte ale relațiilor
româno-engleze.
Informare a Ambasadei RSR la Londra in legătură cu amânarea "Celor 6
Puteri" a aderării Angliei la Piața Comună. noiembrie 1969
1225 220/1969/Anglia Discuții între Ambasada RSR la Londra și MAE cu privire la vizita unei februarie - mai 13 123
delegații PCR în Anglia la invitația PCMB. 1969
1226 220/1969/Anglia februarie - iunie 38 123
Note și telegrame referitoare la vizitele în România ale directorilor
Institutului de Studii Strategice din Londra, A.Buchanan, C. Bertam și a
germanului Peter Bender (angajat la institut ca cercetător pentru tările est-
europene) cu scopul de a discuta evoluția relațiilor internaționale.
1969
1227 220/1969/Anglia Informări ale Ambasadei RSR la Londra către MAE cu privire la relațiile februarie - iulie 166 123 limba română și
Angliei cu: Franța, Austria, Republica Populară Chineză, Canada,
RFGermană, Finlanda, Gibraltar, India, Irak, Israel, Italia, Olanda, SUA,
România, URSS, Vietman, Spania. 1969 engleză
1228 220/1969/Anglia aprilie - iulie 18 123
Telegrame transmise de Ambasada RSR la Londra către MAE referitoare
la propunerea convocării unei conferinţe în problema securității în Europa.
Note de propuneri referitoare la inițierea unui dialog între România și
Marea Britanie pe tema securității europene.
Corespondeța referitoare la invitația lansată ministrului de externe
britanic, Alec Douglas Home.
1969
1229 220/1969/Anglia Vizita delegației Comitetului laburist pentru știință și tehnologie în RSR aprilie - 36 123
cu scopul dezvoltării relațiilor dintre Anglia și RSR. noiembrie 1969
1230 220/1969/Anglia iunie - 78 123
Note ale MAE referitoare la reacția Angliei față de vizita în RSR a
președintelui SUA, Richard Nixon.
Lucrări de sinteză transmise de Ambasada RSR la Londra referitoare la
relațiile Angliei cu ţările socilaliste și poziția britanică fată de NATO,
problema germane, securitatea europeană, Piața Comună, AELS
(Asociația Europeană a Liberului Schimb), dezarmarea (Comitetutul
pentru dezarmare de lșa Geneva), situația din Orientul Apropiat si
Vietnam.
octombrie 1969
1231 220/1969/Anglia Vizita din 24-29 noiembrie în Anglia a președintelui Consiliului de noiembrie 1969 103 123
Ministrii al RSR, Ion Gheorghe Maurer, însoțit de ministrul afacerilor
externe, Corneliu Mănescu cu scopul de a dezvolta relațiile dintre cele
doua tări.
1232 220/1969/Anglia decembrie 1969 99 123 limba română şi
Informare MAE privind desfăşurarea sesiunii Consiliului ministerial
NATO de la Bruxelles, din 4 - 5 decembrie 1969 şi declaraţia adoptată la
încheierea acestuia;
Informări ale Oficiilor RSR de la Londra, Washington, Budapesta etc.,
note de audienţă ale unor reprezentanţi diplomatici de la Bucureşti privind
poziţia Marii Britanii, SUA şi a statelor socialiste din Europa faţă de
- decembrie
problemele abordate în cursul Consiliului Ministerial NATO de la Roma,
din 26 - 27 mai 1970;
Comunicatul final al întrunirii Consiliului Ministerial NATO de la Roma
(fotocopie şi traducere);
Informări privind rezultatele întâlnirilor grupului de planificare nucleară şi
comitetului de planificare pentru apărare ale NATO din 1970.
1970 engleză
1233 20/1970/Anglia decembrie 1969 44 124 limba română şi
Note de audienţă, rapoarte, informări, adrese privind efectuarea unor vizite
oficiale în RSR de către reprezentanţii Camerei de Comerţ din Londra,
utilizarea pesticidelor organochlorine în RSR, transmiterea Decretului - octombrie
Consiliului de Stat nr. 589/1969, referitor la organizarea şi funcţionarea
MAE român, la solicitarea London School of Economics.
1970 engleză
1234 20/1970/Anglia Informări alcătuite de oficiile RSR de la Londra, Teheran, Lagos etc. ianuarie - aprilie 13 124
privind relaţiile dintre statele africane şi cele din Europa Occidentală,
organizarea Conferinţei NATO de la Roma, din mai 1970, criza din
Orientul Apropiat etc. 1970
1235 20/1970/Anglia Informări, note, rapoarte ale Ambasadei RSR de la Londra privind ianuarie - 54 124
desfăşurarea alegerilor generale şi locale din Marea Britanie din cursul
anului 1970. august 1970
1236 20/1970/Anglia ianuarie - 86 124
Rapoarte, informări, note alcătuite de Ambasada RSR de la Londra
privind: activitatea de protocol desfăşurată de şeful Oficiului, modul de
reglementare între Grecia şi Marea Britanie a problemei călătoriilor fără
viză, alocuţiunea susţinută de deputata laburistă Renee Short la întâlnirea
membrilor Asociaţiei de Prietenie Anglia - România, evoluţia economiei
britanice în cursul anului 1969, întâlnirea organizată de Grupul European
Atlantic cu secretarul executiv al Comisiei Economice a ONU pentru
Europa, aspecte ale politicii externe a Islandei, discuţiile purtate cu
membri ai coloniei române din Marea Britanie etc.;
Liste ale organizaţiilor internaţionale cu sediul central la Londra;
Fotocopie a declaraţiei Partidului Naţional Scoţian din 4 aprilie 1970;
Text al discursului rostit de David Healey, candidat al Partidului Laburist
britanic pentru conducerea Foreign Office, la Universitatea Natal din
Durban, la 18 septembrie 1970.
octombrie 1970
1237 20/1970/Anglia ianuarie - 72 124
Informări transmise de Ambasada RSR de la Londra privind conflictul
arabo-israelian şi poziţia statelor occidentale şi URSS faţă de
evenimentele din Orientul Mijlociu;
Text al discursului rostit de Alec Douglas Home, secretar al Foreign
Office, la 31 octombrie 1970, cu privire la poziţia Marii Britanii faţă de
conflictul din Orientul Mijlociu;
Rapoarte ale Oficiului RSR de la Londra privind desfăşurarea
evenimentelor din Cambodgia şi poziţia britanică faţă de acestea.
noiembrie 1970
1238 20/1970/Anglia ianuarie - 30 124 limba română şi
Informări destinate Ambasadei RSR de la Londra privind organizarea unor
cursuri de pregătire pentru funcţionarii Oficiului angajaţi în probleme
comerciale de către Ministerul Comerţului din Marea Britanie şi invitaţiile
adresate unor oficiali români pentru vizitarea Regatului Unit;
Note cuprinzând evaluările Direcţiei a III-a Relaţii asupra informărilor
furnizate de Oficiul RSR de la Londra şi solicitări de informare asupra
unor probleme politice de interes pentru Centrală;
Solicitare a London School of Economics transmisă MAE privind
distribuirea unor chestionare către diplomaţii români pentru realizarea
unui studiu asupra selectării şi pregătirii corpului diplomatic din RSR
decembrie 1970 engleză
1239 20/1970/Anglia aprilie - 8 124
Informări transmise de Ambasada RSR de la Londra privind protestele
exprimate de Oficiul român faţă de declaraţiile ataşatului militar sovietic
de la Londra referitoare la România, defăşurarea şi subiectele abordate în septembrie
timpul conferinţei ambasadorilor britanici, organizată de Foreign Office,
încheierea tratatului între URSS şi RFG din august 1970.
1970
1240 20/1970/Anglia Informări ale Oficiului RSR de la Londra privind tratativele purtate pentru octombrie 1970 7 124
organizarea unei săli "Nicolae Ceauşescu" în cadrul Librăriei "Foyles" din
Londra.
1241 20/1970/Anglia noiembrie - 26 124
Note cuprinzând propunerile ambasadelor RSR din statele vest-europene
pentru planul de obiective al MAE pe anul 1971 (organizarea unor vizite
bilaterale, desfăşurarea unor acţiuni culturale etc.) şi răspunsul MAE şi al
altor instituţii centrale pe marginea acestor propuneri.
decembrie 1970
1242 200/1970/Anglia Extras din planul de muncă pe linie de presă al Oficiului RSR de la ianuarie - martie 8 124
Londra şi observaţii ale Direcţiei Presei MAE pe marginea acestuia;
Notă privind manifestările organizate de Ambasada RP Ungare de la
Budapesta cu prilejul aniversării a 25 de ani de la eliberarea Ungariei de
trupele sovietice. 1970
1243 200/1970/Anglia Note, rapoarte privind publicarea în presa britanică a unor articole ianuarie - 39 124 limba română şi
referitoare la RSR şi cumpărarea de publicitate în paginile publicaţiilor
respective;
Text al emisiunii intitulate "Politica externă a României", transmisă în
cadrul programului BBC World Service, la 4 mai 1970. decembrie 1970 engleză
1244 200/1970/Anglia februarie - 39 124
Informare a Ambasadei RSR de la Londra privind reflectarea imaginii
RSR în presa britanică în cursul primelor două trimestre ale anului 1970;
Note privind publicarea în presa britanică a unor articole privind RSR,
campania condusă împotriva politicii religioase din RSR de Richard
Wurmbrand, conversaţiile întreţinute de reprezentanţii RSR la Londra cu
diverşi jurnalişti britanici şi vizitele în RSR ale celor din urmă.
decembrie 1970
1245 210/1970/Anglia Telegrame, note, rapoarte, adrese privind vizita oficială în RSR a ianuarie - iulie 10 124
secretarului general al Partidului Laburist Britanic, H. Nicholas. 1970
1246 210/1970/Anglia ianuarie - 143 124
Note, rapoarte privind organizarea vizitei unei delegaţii oficiale a PCR în
Regatul Unit, la invitaţia Partidului Comunist din Marea Britanie;
Informări, rapoarte, note de convorbiri, adrese privind activitatea
desfăşurată de Partidul Comunist din Marea Britanie şi a celui din Irlanda
de Nord, poziţia acestor partide faţă de diverse probleme internaţionale şi
relaţiile lor cu alte partide comuniste din Europa de Est, consecinţele
arestării deputatului laburist William Owen, învinuit de spionaj în
favoarea RS Cehoslovace, activitatea unor partide comuniste din coloniile
britanice, acordarea unui ajutor financiar pentru PCMB de către
conducerea PCR, vizita unor membri ai PCMB în România, desfăşurarea
unei reuniuni a reprezentanţilor partidelor comuniste din Europa
Occidentală etc.;
Documentar alcătuit de Direcţia a III-a Relaţii MAE: "Unele aspecte
privind raporturile Partidului Comunist din Marea Britanie cu celelalte
forţe de stânga" şi listă a principalelor grupări de "extremă stângă" din
Marea Britanie;
decembrie 1970
1247 210/1970/Anglia Rapoarte, note privind relaţiile întreţinute de Consiliul Naţional al iunie - august 3 124
Frontului Unităţii Socialiste cu partidele politice din Marea Britanie. 1970
1248 210/1970/Anglia Informări alcătuite de Oficiul RSR de la Londra privind perspectivele iunie - 22 124
asupra politicii interne şi externe a noului Guvern conservator britanic,
aprecierile reprezentanţilor altor state asupra acestor probleme şi
reorganizarea aparatului central guvernamental din Marea Britanie de către
cabinetul condus de Edward Heath. decembrie 1970
1249 212/1970/Anglia ianuarie - 78 125
Proiect al Acordului de Colaborarea în Domeniul Turismului între
Guvernul Marii Britanii şi cel al RSR;
Rapoarte, informări, note, adrese privind negocierile bilaterale desfăşurate
pentru încheierea acordului de cooperare în domeniul turistic, contractele
turistice încheiate de partea română în Marea Britanie, situaţia turismului
britanic spre RSR, nemulţumiri exprimate de turiştii britanici faţă de
condiţiile oferite în RSR, tratativele purtate de ONT "Carpaţi" cu firma
britanică "Lesser" , vizita vicepreşedintelui ONT "Carpaţi" la Londra etc;
Informare alcătuită de Oficiul RSR de la Londra privind promovarea
turismului britanic spre România.
octombrie 1970
1250 212/1970/Anglia ianuarie - 11 125
Informări, rapoarte, note ale Ambasadei RSR de la Londra privind vizita
în România a unei delegaţii comerciale a firmei britanice "Rolls Royce",
cooperarea dintre autorităţile române şi firma britanică în domeniul
aviatic, ajutorul de stat acordat de guvernul britanic firmei "Rolls Royce".
noiembrie 1970
1251 212/1970/Anglia Rapoarte, informări, note, adrese privind cooperarea în domeniul aviatic ianuarie - 17 125
dintre autorităţile române şi firma britanică "Britten Norman",
comercializarea avionului BN 2 Islander, produs de firma respectivă în
colaborare cu partea română, transportul unor turişti britanici în RSR prin
intermediul avioanelor comercializate de firma britanică. noiembrie 1970
1252 212/1970/Anglia ianuarie - 29 125
Rapoarte, informări, note, adrese privind desfăşurarea colocviului româno-
britanic pe teme economico-financiare, din 26 - 29 iunie 1970, organizat la
iniţiativa "Centrului Marea Britanie - Europa de Est"
decembrie 1970
1253 212/1970/Anglia ianuarie - 176 125
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind: desfăşurarea
schimburilor comerciale şi a cooperării economice dintre România şi
Marea Britanie, desfăşurarea negocierilor pentru aderarea RSR la GATT,
organizarea unor seminarii cu privire la situaţia economică a RSR în
Marea Britanie, exportul a diverse produse româneşti în Regatul Unit,
relaţiile economice ale Marii Britanii cu unele state socialiste, organizarea
unei vizite de documentare a unei delegaţii economice a RSR, contractele
de export în Marea Britanie încheiate de firme române, tendinţe ale
dezvoltării economice a Regatului Unit, stabilirea unor tarife vamale
preferenţiale în relaţiile comerciale bilaterale şi încheierea protocolului de
schimburi de mărfuri între cele două state pentru anul 1971, convorbirile
purtate de diplomaţii români cu diverşi oficiali britanici din domeniul
economic, politica fiscală a guvernului conservator britanic.
decembrie 1970
1254 212/1970/Anglia Rapoarte, note, informări, adrese privind activitatea grupei mixte româno- februarie - 24 125 limba română şi
britanice pentru echipamente de manipulare a materialelor; protocol de
organizare şi funcţionare a grupei mixte. aprilie 1970 engleză
1255 212/1970/Anglia februarie - 136 125 limba română şi
Referat de cooperare economică privind amenajarea pentru irigaţii a
perimetrului Flămânda (Terasa Olt - Călmăţui), prin cooperarea între
Ministerul Agriculturii şi Silviculturii din RSR şi firma britanică "George
Wimpey";
Rapoarte, note, telegrame privind deplasarea unei delegaţii a Ministerului
Agriculturii şi Silviculturii din RSR în Marea Britanie, exportul de
produse agricole româneşti în Regatul Unit, tratativele purtate între
autorităţile române şi firme britanice pentru încheierea unui contract de
construire a unui sistem de irigaţii în RSR.
decembrie 1970 engleză
1256 212/1970/Anglia martie 1970 13 125 limba română şi
Notă de audienţă, rapoarte, note, aide-memoire, adrese privind
desfăşurarea exporturilor de ouă ale RSR în Marea Britanie, semnarea
unui acord româno-britanic privind transportul internaţional rutier şi a
unuia privind folosirea paşnică a energiei nucleare.
engleză
1257 212/1970/Anglia Rapoarte, informări, note ale Ambasadei RSR de la Londra privind martie - 21 125
invitarea în România a reprezentanţilor firmei britanice "International
Computers Ltd." şi negocierile dintre această societate şi ISCE
"Electronum", înfiinţarea companiei "Systems International" din Elveţia,
desfăşurarea simpozionului "Factory Data Collection", organizat de
British Computer Society la Manchester şi participarea unei delegaţii RSR
la lucrările acestuia. decembrie 1970
1258 212/1970/Anglia Rapoarte, note, informări privind cooperarea româno-britanic în domeniul aprilie - 24 125
construcţiei de maşini-unelte şi importul unor astfel de utilaje din Marea
Britanie în RSR. decembrie 1970
1259 212/1970/Anglia august 1970 10 125 limba română şi
Rapoarte, adrese privind solicitările adresate de Institutul Român de
Standardizare Oficiului RSR de la Londra privind furnizarea de informaţii
şi achiziţionarea unor publicaţii referitoare la standardele utilizate penntru
controlul statistic al calităţii produselor şi recepţia acestora în Marea
Britanie; Liste ale standardelor şi publicaţiilor solicitate
engleză
1260 212/1970/Anglia Rapoarte, adrese privind invitarea în RSR a unei delegaţii a Confederaţiei noiembrie 1970 8 125
Industriilor Britanice.
1261 213/1970/Anglia ianuarie - 75 125 limba română şi
Rapoarte, note de convorbiri şi de audienţă, informări, adrese privind
negocierile purtate între reprezentanţii guvernelor român şi britanic,
precum şi cele dintre oficialii RSR şi reprezentanţii firmei "Shell" privind
reglementarea situaţiei unor arierate ale părţii române;
Memorandum-uri de înţelegere privind cooperarea economică şi tehnică
dintre RSR şi Grupul "Shell International Petroleum Ltd."
decembrie 1970 engleză
1262 213/1970/Anglia februarie - 35 126
Informări, rapoarte, note, adrese privind: acceptarea poansonului românesc
pe piaţa internaţională a aurului, bugetul Marii Britanii pe anul financiar
1970/1971, încheierea unui acord financiar româno - britanic şi obţinerea
septembrie
de către RSR a unui împrumut de stat din partea Marii Britanii sau a
Grupului "Rothschild", contractarea altor împrumuturi de către statul
român de la consorţii bancare prezente pe piaţa londoneză etc.
1970
1263 214/1970/Anglia ianuarie - 17 126 litigii
Note, rapoarte privind datoriile statului român faţă de Marea Britanie,
derivate din naţionalizarea unor întreprinderi şi depăgubirile de război,
altele decât cele care priveau societăţile petroliere şi negocierile bilaterale
purtate pentru reglementarea modalităţilor de stingere a acestor datorii;
Note de audienţă privind stabilirea modalităţilor de rambursare a datoriilor
deţinute de RSR faţă de grupul petrolier britanic "Shell".
februarie 1970
1264 215/1970/Anglia ianuarie - 37 126
Rapoarte, note, adrese privind negocierile desfăşurate între TAROM şi
firma britanică B.E.A. pentru încheierea unui contract de colaborare şi
extinderea acordului rutier româno-britanic asupra insulelor Man şi Wight;
Rapoarte privind demersurile efectuate pentru autorizarea firmei TAROM
de efectua curse regulate spre aeroportul Heathrow;
Notă de propuneri privind efectuarea unui schimb de scrisori între MAE şi
Ambasada Marii Britanii la Bucureşti în legătură cu recunoaşterea
reciprocă a permiselor de conducere auto pe teritoriul celor două state.
august 1970
1265 217/1970/Anglia Note privind organizarea vizitelor în Marea Britanie ale unei delegaţii ianuarie - 5 126
oficiale a Ministerului Învăţământului din RSR şi a unor membri ai septembrie
Academiei RSR. 1970
1266 217/1970/Anglia ianuarie - 57 126
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra, note de convorbiri, rapoarte
privind: sistemul de salarizare a cadrelor didactice din învăţământul
superior şi din sectorul de cercetare ştiinţifică din Marea Britanie,
documentarea unor experţi români asupra sistemului de organizare a
muzeelor şi galeriilor de artă britanice, schimburile româno-britanice în
domeniul învăţământului economic universitar, clarificarea situaţiei
protocolare a capelanului Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti,
activitatea desfăşurată de unii studenţi români, care urmau programe de
studiu la universităţi din Marea Britanie ca urmare a acordării unor burse
de către statul român (Valentin Ceauşescu, G. Bodnăraş ş.a.), organizarea
unor manifestări culturale româneşti în Marea Britanie etc.
decembrie 1970
1267 217/1970/Anglia ianuarie - 174 126 Limba română şi
Rapoarte, note, informări, adrese privind acordarea unor burse de studiu în
Marea Britanie pentru studenţi sau specialişti români, în cadrul
programului de schimburi culturale reciproce, organizarea unor turnee,
expoziţii, stagii de perfecţionare pentru artiştii din RSR sau Regatul Unit,
deschiderea unei expoziţii de carte britanică în RSR, lansarea unor volume
referitoare la istoria României sau a unor traduceri ale lucrărilor editate în
Marea Britanie, deplasarea în Franţa şi Marea Britanie a delegatului
Oficiului de Comerţ Exterior din Centrala Cărţii a RSR, îmbunătăţirea
conţinutului capitolelor referitoare la România în manualele şcolare din
Marea Britanie, redactarea unui capitol referitor la RSR în cadrul unui
manual de geografie economică publicat în Regatul Unit.
decembrie 1970 engleză
1268 217/1970/Anglia ianuarie - 81 126
Rapoarte, note, informări, adrese privind vizita efectuată în Marea Britanie
de scriitorii Nicolae Breban şi Titus Popovici, publicarea unor lucrări
referitoare la România în Marea Britanie şi efectuarea unor turnee
demostrative în Regatul Unit de către echipe sportive din RSR;
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind difuzarea unor
reportaje referitoare la RSR la posturile de televiziune din Marea Britanie,
aniversarea zilei reginei Marii Britanii în RSR, furnizarea unor materiale
de informare sau de propagandă referitoare la RSR, evoluţia turismului din
Marea Britanie spre România şi promovarea făcută acestuia, reuniunea
comisiei consultative anglo-sovietice pentru probleme culturale etc.

decembrie 1970
1269 217/1970/Anglia Rapoarte, note, adrese privind schimburile de lectori de limbă engleză şi martie 1970 - 9 126
română efectuat între Marea Britanie şi RSR în cadrul programului de
schimburi culturale reciproce. martie 1971
1270 217/1970/Anglia octombrie - 35 126
Proiect român al programului de schimburi în domeniile ştiinţei,
învăţământului şi culturii între RSR şi Marea Britanie pentru perioada 1
aprilie 1971 - 31 martie 1973, alcătuit de Direcţia Relaţiilor Culturale a
MAE; observaţii ale Direcţiei a III-a MAE pe marginea acestuia
noiembrie 1970
1271 220/1970/Anglia ianuarie - mai 114 126
Note de audienţă, rapoarte, note privind: organizarea unor consultări între
ministerele afacerilor externe ale RSR şi Marii Britanii referitoare la cea
de-a XXV-a sesiune a Comisiei Economice a ONU pentru Europa,
problemele apărute în legătură cu stagiile de pregătire efectuate de bursieri
români în Marea Britanie, vizita în RSR a unei delegaţii britanice conduse
de Thomas Brimelow, adjunct al subsecretarului Foreign Office, pentru
consultări cu partea română referitoare la probleme ale securităţii europene
etc.;
Informări alcătuite de MAE român referitoare la relaţiile economice
româno-britanice, poziţia Marii Britanii faţă de principalele probleme
internaţionale, rezultatele vizitei lui Thomas Brimelow în RSR şi
subiectele abordate în consultările organizate cu partea română.
1970
1272 220/1970/Anglia Informări ale Oficiului RSR de la Londra privind relaţiile dintre Marea ianuarie - 120 126 limba română şi
Britanie şi RP Chineză, SUA, Franţa, URSS, Japonia, Iran. noiembrie 1970 engleză
1273 220/1970/Anglia ianuarie - 13 127
Note de audienţă, informări rapoarte, adrese privind convorbirile purtate
de corespondenţi de presă ai unor cotidiene britanice cu oficiali ai MAE
român asupra a diverse probleme internaţionale, diverse chestiuni de
protocol şi efectuarea unor donaţii de către statul român în scop umanitar.
noiembrie 1970
1274 220/1970/Anglia Informări ale Ambasadei RSR de la Londra şi ale altor oficii RSR privind ianuarie - 112 127
relaţiile dintre Marea Britanie şi Ghana, Israel, RFG, Libia, RS
Cehoslovacă, RP Mongolă, RP Bulgaria, Maroc, RP Ungară, Africa de
Sud şi Yemenul de Sud. decembrie 1970
1275 220/1970/Anglia Informări ale Ambasadei RSR de la Londra şi ale altor oficii RSR privind ianuarie - 72 127
evoluţia relaţiilor dintre Marea Britanie şi RDG, RSF Iugoslavia, Spania,
Rhodesia, RP Polonă, Suedia, Cipru. decembrie 1970
1276 220/1970/Anglia Informări ale Oficiului RSR de la Londra privind dezbaterile desfăşurate februarie - 51 127
pe plan intern în Marea Britanie referitoare la aderarea acestei ţări la
Comunitatea Economică Europeană, negocierile desfăşurate cu statele
membre ale CEE din Europa Occidentală, condiţiile de integrare a Marii
Britanii în cadrul Pieţei Comune. decembrie 1970
1277 220/1970/Anglia Note informative redactate de Direcţia a III-a Relaţii MAE privind: februarie - 64 127
evoluţia relaţiilor româno-britanice, poziţia Marii Britanii faţă de
principalele probleme internaţionale, preocupări majore şi tendinţe în
dezvoltarea economică a Marii Britanii, poziţia Regatului Unit faţă de
situaţia din Orientul apropiat, schimbări apărute în politica internă şi
externă a guvernului britanic după victoria în alegeri a Partidului
Conservator. decembrie 1970
1278 220/1970/Anglia Note de audienţă, rapoarte, telegrame, program, liste participanţi, fişe martie - iulie 40 127 limba română şi
biografice, note privind organizarea unei vizite în RSR a unei delegaţii a
Colegiului Imperial al Apărării din Marea Britanie;
Note privind activitatea curierilor diplomatici din cele două ţări. 1970 engleză
1279 220/1970/Anglia aprilie - 26 127 limba română şi
Note, rapoarte, informări, adrese privind vizita în RSR a speaker-ului
Camerei Comunelor, dr. Horace King, activitatea grupului parlamentar
anglo-britanic, relaţiile dintre Parlamentul britanic şi MAN din RSR.
decembrie 1970 engleză
1280 220/1970/Anglia Rapoarte, note, adrese privind vizita în RSR a unei delegaţii a mai - noiembrie 41 127
"Cooperative Union Limited" şi relaţiile acesteia cu Uniunea Centrală a
Cooperativelor de Consum din RSR; informări privind mişcarea
cooperatistă din Marea Britanie. 1970
1281 220/1970/Anglia mai - decembrie 2 127
Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind vizita în România a
unei delegaţii a Uniunii Naţionale a Sindicatelor Minerilor din Marea
Britanie şi legăturile dintre UGSR şi Congresul Sindicatelor Britanice.
1970
1282 220/1970/Anglia Note, rapoarte, telegrame privind organizarea vizitei unor avocaţi din RSR iunie - august 5 127
în Marea Britanie, la invitaţia Uniunii Avocaţilor din Marea Britanie
pentru Europa de Est. 1970
1283 220/1970/Anglia Informări ale Ambasadei RSR de la Londra privind perspectivele relaţiilor iulie - 7 127
româno-britanice după câştigarea alegerilor din iunie 1970 de către
septembrie
Partidul Conservator britanic şi imaginea politicii externe a RSR în presa
britanică. 1970
1284 220/1970/Anglia Notă de convorbire, rapoarte, note, adrese privind vizita efectuată în august - 9 127
Marea Britanie de o delegaţie a Uniunii Naţionale a Cooperativelor
Agricole de Producţie din RSR. decembrie 1970
1285 217/1970/Anglia Informare privind vizita în România a directorului Galeriei ”Demarco” din iulie 1970 4 127
Ediburgh, Richard Demarco.
1286 212/1950/Anglia Nota Ministerului Industriei Ușoare referitoare la încheierea unui contract noiembrie 1950 10 127
cu firma Platt-Bros (Sales) Ltd. din Anglia pentru importarea unei fabrici
de bumbac și instalarea acesteia la Iași.
1287 200/1952/Anglia Solicitări ale Legației RPR din Anglia referitoare la solicitarea unor februarie 1952 - 3 127
materiale documentare pentru Buletinul Asociației. iunie 1953
1288 200/1954/Anglia Nota directorului presei, Paul Cornea, transmisă către Legația RPR ianuarie 1954 6 127
Londra, referitoare la analizarea raportului de activitate al serviciului de
presă.
1289 212/1954/Anglia iunie - august 11 127 limba română și
Transmiterea copiei scrisorii directorului șantierului naval Goshawk
Shipyard Ltd. Din Isle of White, Anglia, prin care societatea se oferă să
vândă în RPR vase fluviale.
Propunerea încheierii unui acord comercial între RPR și Anglia venită din
partea inginerului englez Walter Rudolph Rheinhold Husser, de la firma
Associated British Oil Engines (Export) Ltd. 1954 engleză
1290 217/1954/Anglia februarie - 41 127 limba română și

Propunerea Asociației de Prietenie Britano-Română referitoare la invitarea


în Anglia a unui ansamblu de dansuri și cântece populare românești.
Raport asupra vizitei în România a lui Arthur Haffkins, planul de
activitate al legației pe linie de presă și culturală în perioada iulie -
septembrie 1954, precum și analiza muncii pe linie de presă și cultură în
perioada aprilie - iunie 1954; raport asupra concertului de muzică populară
românească din 25 septembrie 1954 la Londra. decembrie 1954 engleză
1291 217/1956/Anglia Invitarea în RPR a deputatului Wawel Wakefield de către Federația aprilie - iunie 4 127 limba română și
Română de Rugby cu ocazia turneului echipei engleze Harlequin. 1956 engleză
1292 01/1963/Anglia Informare cu privire la consfătuirea cu șefii oficiilor RPR din statele 1963 22 127
Europei Occidentale din București, 26-31 august 1963.
1293 217/1964/Anglia Invitarea în RPR, în anul 1964, a doctorului C.R. Clement, lector la ianuarie 1964 1 127
Institutul de cercetări pentru pășunat din Hurley.

S-ar putea să vă placă și