Noţiuni generale despre management

De ce trebuie studiat managementul?

Fiecare persoană are şansa potenţială de a fi promovat într-un post de
conducere. În momentul numirii în post, sentimentul de mîndrie este foarte
puternic. Apoi apare teama de a nu face faţă situaţiei. Activităţile zilnice
mărunte ale persoanei ajunse conducător devin preocupări constante. Apare
criza de timp şi directorul sau managerul nu are posibilitatea să reflecteze
asupra activităţii sale. Totul parcă se transformă în haos, apare stresul cu consecinţele sale
negative. De aceea, studiul managementului vă poate ajuta
să depăşiţi situaţii analogice şi să aveţi un randament eficient.
Pentru un manager, ca şi pentru orice altă persoană, a fi eficient înseamnă
a înţelege şi a îndeplini cu succes sarcinile pe care le presupune munca sa. Cei
care vor să-şi îmbunătăţească activitatea trebuie să-şi revizuiască atît eficacitatea,
cît şi eficienţa. Aceste noţiuni nu sînt sinonime absolute.
Eficacitate înseamnă realizarea cu exactitate a ceea ce trebuie de făcut.
Eficienţă înseamnă o folosire cît mai raţională a resurselor.
Eficacitatea este mai importantă decît eficienţa, deoarece, mai întîi, este
necesar să îndeplineşti ceea ce ai de făcut. Numai atunci contează dacă sarcina
este îndeplinită eficient, adică în modul cel mai potrivit.
Studiul managementului poate contribui la o mai bună gestionare a celor
4 tipuri de resurse de care dispuneţi:
• resurse umane;
• resurse materiale;
• resurse financiare;
• timp.
Noţiuni şi definiţii despre management şi manager
Există mai multe definiţii ale managementului. În continuare vom încerca
să expunem cîteva dintre ele, care ne par mai complete.
Prin management se înţelege procesul de proiectare şi de menţinere a
unor condiţii în care diferite persoane, lucrînd împreună în grupuri, îndeplinesc
în mod eficace anumite scopuri selectate şi bine definite. El constă în
ansamblul activităţilor de organizare şi conducere, în vederea adoptării deciziilor
optime în proiectarea şi dirijarea proceselor social-economice. Într-un
sens mai restrîns, managementul este o artă de a atinge scopurile folosind
munca, intelectul, comportamentul altor oameni. Dicţionarul-standard (Oxford)
al limbii engleze menţionează că managementul este modul şi maniera
de comportare cu oamenii, abilitatea şi arta conducerii, managerul fiind persoana
care realizează aceste funcţii.
Verner Siegert şi Lucy Lang, vorbind despre management, subliniază
că este vorba despre o astfel de conducere a oamenilor şi o folosire a mijloacelor,
care permit rezolvarea problemelor trasate pe o cale umană, raţională, economică.
O definiţie mai concretă a managementului necomercial a fost expusă de
teoreticianul american P. F. Drucker. El susţine că managementul contemporan
este un mod specific de conducere, care îşi propune să-i facă pe oameni
capabili de activitate continuă, să atribuie eforturilor lor o eficacitate înaltă şi
să atenueze slăbiciunile lor specifice, deoarece capacitatea omului de a aduce
un aport societăţii depinde în măsură egală atît de eficacitatea conducerii instituţiei,
cît şi de eforturile şi randamentul proprii.
Managementul este o artă şi, totodată, o ştiinţă. Deci necesită calităţi
înnăscute din partea persoanei, precum şi cunoştinţe, adică o ştiinţă se poate
dobîndi prin învăţare şi educaţie. Unii teoreticieni susţin că managementul
este 70% bun simţ şi 30% cunoştinţe.
Cuvîntul management provine din latinescul manus, desemnînd strunirea
cu ajutorul hăţurilor a cailor care trag la un car sau la o căruţă. Imaginea
este plastică, dar o putem folosi în studiul celorlalte definiţii.
Sensurile verbului englez to manage sînt destul de surprinzătoare, dar o
parte dintre ele pot contribui la o mai bună înţelegere a conceptului:
1) a ţine un cal în frîu;
2) a administra;
3) a trata cu indulgenţă;
4) a fi (atît de) neîndemînatic şi ghinionist (încît ...) ;
5) a duce ceva la bun sfîrşit.
Prezentăm cîteva definiţii ale managementului, date de diferiţi cercetători:
1. „Managementul este procesul compus din funcţii şi activităţi sociale
şi tehnice legate între ele, care apare într-un cadru organizaţional
oficial, în scopul atingerii unor obiective dinainte determinate, prin
utilizarea resurselor umane sau de alt fel” (H. Koontz).
2. „Asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea şi reglementarea
activităţii unor oameni care lucrează pentru un scop comun,
astfel încît rezultatul corect să fie eficient şi economic” (Brech).
3. „Lucrul cu indivizi sau grupuri, pentru îndeplinirea unor obiective
organizaţionale” (H. Blanchard).
4. „O serie de activităţi integrate şi interdependente, care determină o
anumită combinaţie de mijloace (financiare, umane, materiale), astfel
încît să se poată genera o producţie de bunuri sau de servicii utile
economic şi social” (Aktouf).
5. „A prevedea şi planifica, a organiza, a conduce, a coordona şi a
controla” (H. Fayol).
În ciuda diversităţii elementelor pe care pun accentul aceste definiţii,
există cîteva elemente-cheie comune tuturor:
• nevoia de scopuri şi obiective pentru a obţine rezultatele scontate;
• importanţa coordonării eforturilor individuale în cadrul procesului;
• faptul că munca directă este în mare parte sau chiar în întregime efectuată
de alţii, şi nu de manager.
O definiţie de lucru simplă şi utilă ar fi următoarea: „Managementul este
procesul prin care realizezi o treabă prin intermediul altora corect, la timp şi
în limitele bugetului” (D. Gustafson).
Nu este o definiţie perfectă, dar reprezintă un punct de plecare. Se sugerează,
deci, că nu managerul este cel care „trage căruţa”, el doar ţine hăţurile
şi biciul, ghidînd, motivînd şi controlînd echipa care lucrează. Desigur, analogia
poate fi desfăşurată, dar managerii care-i privesc pe oameni doar ca pe
nişte cai ce trag o căruţă nu vor obţine niciodată rezultate prea bune. Această
imagine ne poate ajuta în sublinierea diferenţelor majore dintre munca managerială
şi alte feluri de muncă.
Nonmanagerii (lucrătorii) îndeplinesc ei înşişi nişte sarcini (indiferent la
ce nivel, de la cel necalificat la cel înalt calificat) care li se dau:
Lucrător sarcină
Managerii îi determină pe ceilalţi să îndeplinească nişte sarcini:
Manager alţi oameni sarcini
A doua noţiune este cea de manager – persoana dintr-o organizaţie căreia
i s-a încredinţat responsabilitatea realizării unei activităţi prin colaboratorii săi
în cadrul unei unităţi operaţionale. Noţiunea indică specificul atitudinii pe care
trebuie să o manifeste organizatorul faţă de personalitatea umană, indiferent de
faptul dacă prin postul ocupat acesta se află în relaţii de interdependenţă sau în
relaţii de subaltern–conducător faţă de organizator. În aceste condiţii, poziţia
de manager impune realizarea unei serii de principii care-şi pun amprenta pe
exercitarea funcţiilor, introducînd schimbări în conţinutul activităţilor. De aceste
principii ţin: stima faţă de om, democratismul şi umanismul în conducere,
adoptarea hotărîrilor ca proces colectiv, delegarea împuternicirilor, atitudinea
individualizată faţă de colaboratori, stimularea personală, egalitatea în drepturi
şi obligaţii a membrilor colectivului, perfecţionarea permanentă, autonomizarea
conducerii, renovarea continuă, creativitatea etc.
Sarcinile managementului
După P. Drucker, sarcinile managementului sînt următoarele:
• unirea oamenilor în jurul obiectivelor comune ale întreprinderii, altfel
o mulţime de oameni niciodată nu se transformă în colectiv;
• dezvoltarea la fiecare colaborator al întreprinderii a unor cerinţe proprii
şi satisfacerea lor în măsura posibilităţilor;
• desfăşurarea neîntreruptă a procesului de perfecţionare a oamenilor;
• întemeierea muncii pe comunicare între membrii colectivului şi totodată
pe responsabilitatea lor individuală, deoarece abilităţile şi pregătirea
profesională a oamenilor ce lucrează în colectiv sînt diferite şi ei
execută activităţi diferite;
• aprecierea rezultatelor activităţii unei organizaţii trebuie să se sprijine
pe indici diferiţi şi pe mijloace de evaluare variate.
Rolurile managerului
În procesul de conducere managerul îndeplineşte mai multe roluri. Cea
mai reuşită clasificare a acestor roluri este recunoscută cea a lui Mintzberg,
care susţine că rolurile conducătorului (managerului) sînt următoarele:
I. Roluri interpersonale
1. Conducător principal.
2. Lider.
3. Verigă de legătură.
II. Roluri informative
1. Receptor al informaţiei.
2. Distribuitor al informaţiei.
3. Reprezentantul principal al organizaţiei.
III. Roluri legate de luarea deciziilor
1. Întreprinzător.
2. Persoană care înlătură neajunsurile
3. Distribuitor de resurse.
4. Negociator.
Principiile de conducere
În continuare, prezentăm principiile de conducere după Henri Fayol,
considerat părintele managementului modern (1930):
1. Diviziunea muncii (pe verticală şi orizontală). Scopul acesteia este
îndeplinirea lucrului în volum mai mare şi de o calitate mai bună.
2. Împuterniciri şi responsabilitate. Împuternicirea este dreptul de a da
ordine, iar responsabilitatea este obligaţia de a efectua un lucru. Cînd
se dau ordine, atunci apare şi responsabilitatea.
3. Disciplină. Ea presupune ascultare şi respect pentru acordul (înţelegerile)
dintre firmă şi lucrătorii săi, precum şi aplicarea sancţiunilor întemeiate.
4. Conducere unică.
5. Unitatea direcţiei. Fiecare grup care activează pentru atingerea unui
anumit scop trebuie să aibă un singur plan şi un singur conducător.
6. Subordonarea intereselor personale celor comune.
7. Remunerarea personalului. Pentru a avea fidelitatea şi susţinerea lucrătorilor,
ei trebuie să primească un salariu care să corespundă cu munca pe care o îndeplinesc.
8. Centralizarea. Este necesară asigurarea unui raport echilibrat între
centralizare şi descentralizare (redistribuirea muncii, pentru asigurarea
unui bun rezultat).
9. Lanţul scalar reprezintă un număr de persoane ce se află pe posturi de
conducere, începînd cu persoana din veriga superioară şi terminînd
cu persoana din veriga inferioară.
10. Ordinea care înseamnă loc pentru orice şi totul la locul său.
11. Dreptatea. Este o combinare a bunătăţii şi justiţiei.
12. Stabilitatea locului de muncă pentru personal. O schimbare frecventă
a cadrelor micşorează eficienţa organizaţiei.
13. Iniţiativa semnifică elaborarea planului şi asigurarea realizării cu
succes a acestuia.
14. Spirit corporativ. Unirea este putere, iar puterea este rezultatul
armoniei colectivului.
Pentru a înţelege mai bine managementul, este necesar de a aminti despre
unele activităţi şi termeni conecşi, cum ar fi: organizator al ocrotirii sănătăţii,
medic-şef, administrare, gestiune, dirijare, organizare etc
Noţiunea de organizator al ocrotirii sănătăţii include conducătorii instituţiilor
medicale de diferit profil, şefii direcţiilor medicale, colaboratorii
instituţiilor responsabile pentru pregătirea cadrelor medicale, lucrătorii Ministerului
Sănătăţii.
Termenul medic-şef defineşte funcţia de conducător al instituţiei medicale,
desemnînd, de fapt, una din componentele noţiunii de organizator al ocrotirii sănătăţii.
Administrarea unei afaceri publice sau private înseamnă personalul dintrun
asemenea serviciu, termenul avînd sens apropiat de cel de gospodărire,
cîrmuire, dirijare (a unui bun, imobil, societate) sau ansamblul de operaţii
în legătură cu gospodărirea şi controlul bunurilor încredinţate, administrarea
referindu-se la lucruri. Acest cuvînt are o semnificaţie prea statică pentru a înlocui
conducerea caracterizată prin dinamism şi schimbări rapide; acţiunea desemnată
de acest cuvînt are însă meritul de a păstra integritatea proprietăţii.
Apropiate de termenul conducere sînt şi cuvintele: îndrumare – îndreptare
spre o ţintă, călăuzire; dirijare – diriguirea paşilor într-o anumită direcţie;
alegerea căii de urmat; administrare – acţiune de conducere, de cîrmuire, de
gospodărire a unei organizaţii; gestiune – administrarea bunurilor unei organizaţii
sau persoane; guvernare – conducerea unui stat, unui popor cu ajutorul
guvernului; reglementare – dreptul sau puterea de a lua măsuri; orientare
– aplicarea măsurilor adoptate doar în limite reglementate.
Un alt termen conex al conducerii este organizarea. Vom vedea că organizarea
– ca atribut al conducerii – este partea ei, raportul management–organizare
fiind cel dintre întreg şi parte.
Privitor la istoricul apariţiei şi dezvoltării managementului, putem spune
că începuturile managementului se pierd în negura vremurilor. Omul a făcut
management dintotdeauna, pentru că de cînd există şi-a pus întrebări asupra a
ceea ce are de făcut şi anume – cum se face ceva; conducerea (managementul)
a apărut odată cu societatea omenească. Omul primitiv a folosit forma primitivă
a conducerii, pe baza legii naturale: cu minimum de efort şi maximum de
avantaje. Deşi nu existau legi ca acte normative, în comunităţile umane s-au
stabilit norme de comportament managerial sub forma obiceiurilor, tradiţiilor
potrivit cărora se executau primele forme ale conducerii conştiente. Sfatul bătrînilor,
care alegea conducătorii (căpeteniile) de trib, a continuat în istorie cu
structuri şi ierarhii religioase, militare, politice etc., existente la vechii greci,
romani şi continuate pînă în zilele de astăzi.
Există dovezi care confirmă că despre conducere s-a scris cu peste 3000
de ani în urmă. Prima carte din acest domeniu aparţine lui Xenofon şi poartă
numele Kiropaidaia, după care au urmat altele în Grecia Antică şi în alte sta-
te. Exemple de existenţă a conducerii sînt construcţiile măreţe ale antichităţii,
cum ar fi marele zid chinezesc, piramidele egiptene, monumentele uriaşe din
America de Sud, crearea cărora ar fi fost imposibilă fără o conducere adecvată
a unor mase mari de oameni.