Locomotiva cu abur este o locomotivă propulsată cu ajutorul forței aburului.

În varianta clasică, prin

arderea unui combustibil fosil este încălzită apa dintr-un cazan, fiind generat abur care împinge un
piston, antrenând un dispozitiv bielă-manivelă conectat la roțile locomotivei.[1] Pe lângă aceasta, au mai
existat anumite variante de locomotive cu abur, precum cele fără focar, cele electrice și locomotivele cu
turbină.

Motorul cu abur a fost folosit pe scară largă pentru locomotive timp de mai bine de o sută de ani, de la
inventarea acestora la începutul secolului al XIX-lea, până la mijlocul secolului al XX-lea[2], acest mod de
transport reprezentând baza dezvoltării comerțului și transportului internațional în acea perioadă.[3] În
această perioadă au fost realizate anumite progrese în ceea ce privește eficiența acestor motoare, dar
insuficiente pentru a putea face față progreselor aduse de motoarele diesel și electrice.[4]

În a doua jumătate a secolului trecut, locomotivele cu abur au fost gradual înlocuite cu tehnologia diesel
și mai apoi și cu locomotive electrice datorită eficienței lor relativ reduse și din cauza cheltuielilor mari
de exploatare, întreținere și reparații.[4] Începând cu ultimul sfert al secolului al XX-lea, construcția de
locomotive cu abur a devenit o excepție.[5] Ele continuă însă să fie folosite într-o anumită măsură pe linii
istorice și foarte rar pe linii industriale în anumite țări ale lumii.[6][7]