Romania in al doilea razboi mondial

Declanşarea de către Germania nazistă a celui de-al Doilea Război Mondial la

1 septembrie 1939 a găsit România într-un delicat moment de opţiune
strategică. Cursul evenimentelor anului 1940, prin rapturile teritoriale impuse
României în vara acelui tragic an, au împins statul român într-o menghină a
intereselor marilor puteri şi într-o reţea de proiecţii a statelor vecine interesate
în dezmembrarea sa teritorială.

Participarea Armatei Române la operaţiunile celui de-Al Doilea Război

Mondial poate fi înţeleasă în două etape - până în vara anului 1944 în sfera
operaţiunilor Germaniei naziste şi ulterior până la încheierea războiului alături
de Uniunea Sovietică. În ambele situaţii, participarea a îmbrăcat un caracter
complex, pe de o parte fiind vorba de implicarea într-o alianţă de forţe cu
anumite specificităţi, dar mai important de păstrarea liniei de apărare
teritorială a ţării.

Rapturile teritoriale impuse statului român, la 26-28 iunie 1940 de Uniunea

Sovietică şi la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena, au agravat criza
regimului politic al regelui Carol al II-lea. La 5 septembrie 1940, regele a
suspendat Constituţia din 1938, a dizolvat corpurile legiuitoare şi a trecut cea
mai mare pare a prerogativelor regale generalului Ion Antonescu, pe care l-a
numit prin decret regal preşedinte al Consiliului de Miniştri. În data de 6
septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat actul de abdicare în favoarea fiului
său Mihai şi a părăsit ţara, potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor''
(Editura Militară, Bucureşti, 1992). La 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la
Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra.

Impunerea dominaţiei naziste asupra României a avut grave consecinţe şi în

ce priveşte relaţiile externe ale statului român. Implicarea în sfera politică a
Germaniei naziste a fost definitivată prin aderarea la 23 noiembrie 1940, în
Pactul Tripartit.

Punerea în aplicare a operaţiei Barbarossa în vara anului 1941 a însemnat

includerea României în planurile de luptă ale Germaniei naziste. Ion
Antonescu a acceptat la 18 iunie 1941 implicarea României în această
operaţiune şi la 22 iunie 1941 Armata Română a intrat în război împotriva
Uniunii Sovietice, cu dorinţa exprimată de recuperare a Basarabiei şi
Bucovinei, indică volumul ''Istoria Militară a Românilor''. Acţiunile militare ale
Armatei Române împotriva Uniunii Sovietice s-au desfăşurat în cinci etape:
campania din 1941 purtată în două faze (iunie-iulie şi august-octombrie 1941),
luptele din iarna anului 1941 - primăvara anului 1942, campania din anii 1942-
1943 ce include participarea forţelor române în bătălia de la Stalingrad,
acţiunile militare din Crimeea şi luptele pentru apărarea teritoriului naţional,
consolidarea frontului şi acţiuni desfăşurate până în august 1944. Până la 26
iulie 1941, întreaga Basarabie a fost eliberată, forţele sovietice retrăgându-se
la est de Nistru. În timpul luptelor pierderile forţelor terestre s-au cifrat la 4.112
morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi, reprezentând 6% din efectivele angajate
în operaţii, indică sursa citată anterior.

După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, a fost pusă în discuţie

chestiunea adoptării modelului finlandez sau continuarea participării la
operaţiunile militare. Situaţia celor două ţări fiind total diferită, Ion Antonescu a
hotărât şi în urma cererii exprese a liderului hitlerist continuarea participării
României la război.

La 16 octombrie 1941, Armata a 4-a română cucerea Odessa, în cadrul unei

bătălii, începute la 8 august, cu o violenţă deosebită datorită însemnatelor
lucrări genistice şi aportului consistent al artileriei grele navale şi de coastă
adverse. În această confruntare, Armata 4 română a înregistrat 17.729 morţi,
63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi.

Operaţiunile militare desfăşurate în bătălia pentru Crimeea şi ulterior la Cotul

Donului, stepa Kalmukă şi Caucaz, desfăşurate până la 15 martie 1943, au
lăsat răni adânci în efectivele Armatei Române, respectiv 149.571 militari
morţi, răniţi, dispăruţi şi bolnavi. Într-o observaţie specifică generalul Petre
Dumitrescu sublinia că factorii germani au folosit abuziv şi după bunul plac
forţele române: ''S-au despărţit trupe de comandamentele lor organice
(armată, corp de armată, divizie), s-au separat chiar batalioanele de
regimente şi companiile de batalioane prin intercalarea lor în unităţi similare
germane, s-a folosit artileria grea, aviaţia în folosul sectoarelor germane fără a
se ţine cont de nevoile unităţilor noastre şi de protestările exprimate.
Intervenţiile comandamentului român nu au putut influenţa strategia nefastă şi
nici sustrage forţele noastre de la efectele neîndoielnice ale dezastrelor
prevăzute.'', conform lucrării ''Istoria Militară a Românilor''.
În luptele din Caucaz, desfăşurate în intervalul 1 februarie - 9 octombrie 1943,
trupele române au înregistrat 1.598 de morţi, 7.264 răniţi şi 806 dispăruţi. La
est de Nistru, se aflau în primăvara anului 1944 12 mari unităţi române.
Deterioarea situaţiei forţelor germane pe flancul sudic al frontului şi reluarea
ofensivei de către fronturile 1-4 ucrainene au generat o direcţie majoră în
activitatea Marelui Stat Major, respectiv salvarea marilor unităţi din Crimeea.
În acest moment, s-au expus direct neînţelegerile dintre Marele Stat Major
român şi conducerea militară hitleristă. Aceasta nu era o doleanţă nouă
impusă doar de evoluţia tactică de pe câmpul de luptă, în 26 noiembrie 1942
Marele Stat Major român ceruse aducerea în ţară a marilor unităţi pentru
refacere, inclusiv pe fondul diminuării capacităţii lor operative. Aducerea în
ţară a efectivelor Armatei Române din Crimeea a primit numele de cod
''operaţiunea 60.000''. S-a reuşit aducerea în ţară a 42.190 de militari, 39.134
pe mare şi 3.056 pe calea aerului. Pierderile marilor unităţi române din
Crimeea, în intervalul aprilie -mai 1944, s-au ridicat la 22.522 militari,
reprezentând 34% din efectivul aflat în peninsulă înainte de declanşarea
ofensivei sovietice.

S-a ajuns astfel în cea de-a cincea etapă a luptelor împotriva Uniunii
Sovietice, prin apărarea teritoriului naţional. În primăvara anului 1944, forţele
fronturilor 2 şi 3 ucrainene au declanşat noi operaţii ofensive, printre care
operaţia ''Uman-Botoşani'', la finalul cărora cele două fronturi sovietice au
pătruns pe teritoriul României.

În martie 1944, la Cairo, au început primele discuţii între emisari ai guvernului

român şi reprezentanţi ai aliaţilor pentru ieşirea României din alianţa cu
Germania şi alăturarea aliaţilor, negocieri continuate la Stockholm în 12 aprilie
1944, precum şi ulterior prin canale politico-diplomatice.

Au fost definitivate, la nivelul Marelui Stat Major, în anii 1942 şi 1943,

ipotezele ''T'' şi ''U'' care detaliau modul de acţiune al forţelor române
împotriva forţelor ungare ce ocupau teritoriul smuls în august 1940.
Comandamentele române au luat măsuri specific, fără să trezească
suspiciunea reţelelor de spionaj germane, pentru concentrarea efectivelor de
forţe în interior care să asigure la momentul necesar declanşarea şi purtarea
acţiunii de eliberare. În 20 august 1944, se afla la dispoziţia comandamentului
naţional peste 945.000 de militari.
''Actul de la 23 august 1944 a reprezentat un act de mare curaj'', aşa cum
avea să transmită postul de radio Londra despre trecerea României de partea
Naţiunilor Unite. Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea statului
român şi a fost declanşată lupta împotriva Wehrmachtului nazist. Din acest
moment, Marele Stat Major se afla pentru prima dată de la declanşarea
conflictului în exercitarea deplină a atributelor conducerii la nivel strategic a
organismului militar naţional. În ciuda celor trei directive strategice emise de
Wehrmacht privind situaţia din România, acţiunea hotărâtoare a armatei
române a făcut ca în timp scurt strategia germană să înregistreze un eşec şi
în perioada 23-31 august 1944 să fie eliberate spaţiile istorice ale Munteniei,
Dobrogei, Olteniei, Banatului, Crişanei şi podişului transilvan de la nord de
Carpaţii Meridionali.

Luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijin al forţelor sovietice,

pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununare de succes la 25
octombrie 1944, împingând inamicul peste frontierele naţionale. Succesele
Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a frontului aproape
într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică - valea Dunării şi Marea
Adriatică. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 - 25
octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri.
Efortul depus în slujba cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de înfrângere definitivă
a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor pentru eliberarea
Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Însemnate au fost luptele pentru
eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni şi fiind folosite forţe
semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte, cavalerie şi artilerie
antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate, Regimentul 2 care de luptă
şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total de 248.430 militari. Au pătruns
peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4 cursuri mari de apă (Hron,
Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10 masive muntoase,
eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.

În august 1946, la Conferinţa de pace de la Paris, ministrul de externe al

Cehoslovaciei Jan Masaryk avea să declare: ''România a acordat ajutor
poporului cehoslovac în clipele cele mai grele ale luptei sale împotriva
cotropitorilor fascişti. Poporul cehoslovac nu va uita că trupele române au
luptat voluntar împotriva nemţilor pe teritoriul Cehoslovaciei, ajutând la
eliberarea ei.'', potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor''.
Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat în aprilie şi mai 1945 pe
teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă sovietice. Regimentul 2 care de
luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul localităţilor Hohenruppersdorf,
Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf etc. până în
apropierea Vienei. Totodată, în spaţiul austriac şi-au adus aportul şi subunităţi
ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la
reconstrucţia sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la
sporirea capacităţii de garare a unor staţii de cale ferată etc.

Înfrângerea nazismului şi declararea victoriei la 9 mai 1945 a găsit Armata

Română în prima linie de luptă alături de forţele Naţiunilor Unite. Data de 12
mai 1945 reprezintă momentul de încheiere a efortului extraordinar depus de
Armata Română pentru câştigarea războiului.

În ianuarie 1945, într-un discurs susţinut în Camera Comunelor, deputatul

laburist I. Thomas cerea: ''De vreme ce România este a patra ţară cu efective
pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde statut
de cobeligeranţă''. Însă, României i-au fost impuse condiţii grele, politice şi
economice, atât prin Convenţia de la Moscova din septembrie 1944 cât şi prin
prevederi ale Tratatului de pace semnat în 10 februarie 1947.

Preţul plătit de România în decursul războiului a fost de 1.100.000 militari şi

civili, dintre care 315.000 ucişi în timpul luptelor sau în lagărele de
concentrare naziste, 340.000 răniţi, 370.000 dispăruţi şi 100.000 deportaţi,
precum şi mari pierderi materiale, greu de cuantificat, indică volumul ''Istoria
Militară a Românilor''.