Obiceiuri de iarnă la români

1.Notaţii istorice şi lingvistice

a. Colinda populară tradiţională românească
A colinda înseamnă a merge din casă în casă cu diferite urări de belşug şi sănătate ,
împliniri diferite .
Obiceiurile practicate in timpul sărbătorilor de iarnă conţin : colindatul copiilor ,
colindatul cetei, cântece de stea , vicleimul, pluguşorul, buhaiul, sorcova, jocuri cu
măşti,(brezaia, capra), dansuri(căiuţi, căluşeri), teatru popular.
Colindele sunt foarte variate: ale casei , de gospodari, de tineri căsătoriţi, de flăcăi,
de fată tânără, de copil, de văduvă, de cioban, de pescar, primar, pentru oi, vaci etc.
Alături de colindele laice, de origine străveche mitică şi magică , se dezvoltă , mai
târziu, colindele creştine .
Colindele se cântă în grup .Ele au contribuit la unitatea şi perpetuarea spiritului
românesc.
b. De când se serbează Crăciunul?
Sărbătoarea Naşterii Domnului, atestată pentru prima oară în 354 şi oscilantă ca
dată, la început , a fost fixată la 25 decembrie abia în sec. al IV- lea , de Papa Iulius
.Inscripţiile din sec. V-VI dovedesc faptul că şi în Dacia străveche Crăciunul era
sărbătorit .
Legenda românească a lui Moş Crăciun spune că Maica Domnului , Căutând un loc
să nască , a cerut adăpost lui Crăciun , un om hain , care a alungat-o .Crăciunoaia însă,
inimă bună, i-a adăpostit pe ascuns în staul, unde a servit chiar ca moaşă pruncului ,La
aflarea faptului , Crăciun. De furie, i-a tăiat mâinile , dar pruncul Isus, atingând-o cu
mânuţele , i le-a lipit la loc.Văzând această minune , Crăciun s-a închinat Domnului şi
a devenit primul credincios , ajungând un om milos şi darnic.
Bătrânul Crăciun din colinde apare solemn şi grandios .El stă la masa sfinţilor , în
haine albe şi simbolizează spiritul înnoitor , pur şi fertil , care pregăteşte noul an.(Moş
Gerilă, existent în tradiţia slavă, a fost „răspândit” intens , în deceniile comuniste,
pentru a-l combate , fără succes însă, pe sacrul şi tradiţionalul Moş Crăciun.)
 Cuvântul de origine dacă „moş” apare şi în expresia „din moşi-strămoşi”, ca personaj
fantastic (Moş Ene, Moş Ajun), ca sărbătoare de pomenire a morţilor, în derivatul
„moşie” (cu sensul de pământ strămoşesc).
c. Bradul este considerat, în mitologia română, arbore al vieţii, al nunţii şi al naşterii,
al fertilităţii şi un arbore de bun augur. De aceea se găseşte invocat în nenumărate
mituri, legende şi obiceiuri.
d. Pluguşorul vorbeşte limpede despre vechi ceremonialuri agrare legate de cultul
soarelui geto-dacic, dar şi despre un erou mitic Troian , probabil un zeu al iernii.
e.Cuvinte ale sezonului de iarnă :”a ura „(moştenit din latineşte), „sorcova”(provenit
din bulgară), „revelion”(din francezul „reveiller”-a se trezi-şi care ne face să credem
că cei care sărbătoreau Anul Nou se culcau de cu seară şi se deşteptau la miezul nopţii
pentru masă), „Ignat”(cuvânt împrumutat de la numele Sf. Ignat , sărbătorit la 20
decembrie , tocmai cănd se taie porcii ),numele popular al lunilor anului (Gerar ,
Făurar, Mărţişor, Prier, Florar, Cireşar, Cuptor, Gustar, Răpciune, Brumărel, Brumar,
Undrea).

Întocmit,
Prof. Şurlău Alina