MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea „Ştiinţe Economice”

Departamentul „ Finanţe şi Bănci”

REFERAT

‘’ Factorii determinanți ai deciziei de creditare în practica bancară’’

DISCIPLINA

BAZELE ACTIVITĂȚII BANCARE

Nume, Prenume
Spînu Victoria
Grupa FB 1902
Lect.univ. Lachi Cristina

Chişinău, 2021
În sens larg comercial, creditarea bancară poate fi definită ca direcţia activităţii bancare, ce se bazează pe interacţiunea dintre bancă şi
debitor, care vizează circulaţia împrumutului bănesc de la bancă de către debitor în baza principiilor de rambursabilitate, scadenţă
şi dobândă şi corespunde nevoilor de credit ale debitorului.

Printre trăsăturile caracteristice ce identifică, în mod clar, operaţiunile şi procesele ce se referă la activitatea de creditare a băncilor,
putem enumera:
-creditorul întotdeauna este banca;
-relaţiile dintre subiecţi se bazează pe principii de piaţă;
-mişcarea de valoare îmbracă întotdeauna formă monetară;
-reglementarea administrativă a întregului proces ş.a.

Activitatea bancară se caracterizează prin aspecte diferite în comparaţie cu celelalte instituţii financiare şi, respectiv, necesită o
abordare diferită, în special când este vorba despre determinarea valorii. În cadrul procesului de estimare, apar un şir de factori care
influenţează rezultatul final al modelelor de evaluare financiară: abilitatea managementului bancar de a gestiona corect activitatea
băncii, reglementarea şi performanţele bancare, situaţia pe piaţa financiară, stabilitatea economiei etc. Aceşti factori diferă în
funcţie de metoda de evaluare utilizată şi necesită o analiză mai detaliată.

Băncile comerciale sunt adesea considerate de către investitorii financiari drept mai puţin volatile(care nu se evapora… care nu cedează
și dispar) decât societăţile nefinanciare(producători de piață și a căror activitate principală constă în producerea de bunuri și
servicii nefinanciare) datorită nivelului înalt al reglementării şi supravegherii bancare, veniturilor constante, dividendelor
favorabile. Însă, în ultima perioadă, activitatea bancară soldează rezultate tot mai diferite. Aceasta se explică, în mare măsură, prin
majorarea ponderii creditelor neperformante în totalul portofoliului de credite al băncilor, prin modificarea calităţii activelor
bancare, politicii managementului bancar,ceea ce impune autorităţile bancare să determine factorii care influenţează mersul normal
al activităţii băncilor.

Băncile au un mecanism de creditare destul de complex. Procesul are loc în mai multe etape interdependente, iar din punct de
vedere al clientului, creditarea începe prin depunerea dosarului şi se termină prin închiderea dosarului de credit sau valorificarea
garanţiilor constituite la credite.

În prezent, mai mult decȃt oricȃnd, rolul băncilor, activitatea derulată de acestea, dobândesc valențe noi, moderne, care pot fi
sintetizate, prin : administrarea riscurilor. Într-o accepțiune modernă, rolul primordial al instituțiilor bancare este acela de a
administra riscurile cu care se confruntă, printre cele mai importante fiind: de credit, operaționale, de fraudă, politice, economice și
de faliment.

Decizia băncilor de a acorda un împrumut depinde de gradul riscului de credit. În practica bancară, se utilizează principiile „prudenţei”
şi „diferenţierii”. Aceste repere urmăresc atingerea unui grad înalt de credibilitate, necesar pentru a menţine relaţia bancă-client.
Cu toate că, în procesul de creditare, banca apare într-o postură privilegiată, atât debitorul, cât şi creditorul (banca) au drepturi şi
obligaţii reciproce. Ei sunt antrenaţi într-o relaţie partenerială, absolut benevolă şi de interes pentru ambele părţi.
Conform abordării procesuale, procesul de creditare poate fi ilustrat drept multitudinea proceselor ce se desfăşoară în interiorul băncii,
prin care resursele atrase sunt transformate în credite (funcţia distributivă a creditului) (figura1)

PROCES
Figura 1. Tratarea procesuală a activităţii bancare
Sursa: elaborată de autor

2
 Organizarea raţională a activităţii de creditare prezintă o importanţă majoră pentru succesul oricărei bănci, deoarece creditele
reprezintă o parte considerabilă a activelor bancare, iar veniturile din activitatea de creditare constituie cea mai importantă componentă
a profiturilor bancare. După cum atestă statistica internaţională, circa 40% dintre veniturile operaţionale aferente operaţiunilor active
ale băncilor comerciale sunt formate din dobânzile la credite, în unele state în dezvoltare, acestea se cifrează chiar la 70-85%.
Segmentarea procesului de creditare pe etape individuale şi punerea în aplicare a acestora au un impact considerabil asupra
performanţelor şi rezultatelor activităţii de creditare.
Eşecurile bancare, pierderile aferente activităţii de creditare şi „subdezvoltarea” creditării în ţările în dezvoltare sunt legate nemijlocit
de lipsa perceperii şi realizării procesului de creditare ca un sistem.
În domeniul creditului bancar, relaţiile se bazează pe sistemul creditării bancare, carereprezintă totalitatea elementelor ce determină
organizarea procesului de creditare şi gestionarea lui conform principiilor de creditare.

În condiţiile existente băncile comerciale se confruntă în mod constant cu instabilitatea şi lipsa de previzibilitate a factorilor, ce
determină eficienţa activităţii bancare. Instabilitatea financiară a diferitor domenii şi a elementelor economiei naţionale sunt cauze
principale ale apariţiei tendinţelor negative în funcţionarea băncilor comerciale.
Cauza instabilității bancare este liberalizarea bancară.
În primul rând, dereglementarea ratei dobânzii este corelată cu o creştere a nivelului ratelor dobânzii. Dar, din cauza asimetriei
scadenţelor, care este conectată de transformarea scadenţelor intermediarilor bancari, performanţa intermediarilor bancare poate
scădea atunci când dereglementarea creşte costul resurselor bancare, în timp ce ratele dobânzilor la active nu reacţionează foarte
rapid, datorită termenului mai lung pe care îl implică.
În al doilea rând, liberalizarea financiară implică deschiderea sistemului financiar. Ea poate conduce la crearea de centre financiare
regionale. Pentru sectoarele bancare, deschiderea sistemului financiar oferă posibilitatea de a strânge fonduri de pe pieţele bursiere
externe; aceasta este situaţia asimetriei de monedă, în care creditele acordate sunt garantate cu angajamente monetare pe termen
scurt; în cazul ieşirilor de capital, acest lucru este un factor de slăbire. Aceste dezechilibre ar putea explica unele crize bancare.
În al treilea rând, dereglementarea împrumuturilor bancare creşte numărul de credite acordate de băncile comerciale sectorului privat.
Există doi indicatori care ilustrează această usurinţă în cea ce priveşte disponibilitatea creditelor.
Primul indicator este compararea ratelor de creştere reală internă a creditului în sectorul privat şi produsul intern brut, care subliniază
că, în acele ţări în care pe termen lung creditul creşte mai repede decât produsul intern brut, diferenţa precede o criză monetară.
Al doilea indicator este evoluţia procentuală a raportului dintre creditul intern şi produsul intern brut, care evaluează boom-ul de
creditare. Fiecare boom de creditare a fost precedat de liberalizarea financiară. Expansiunea creditului intern este corelată cu
crizele monetare, ceea ce implică un risc mai mare de fluctuaţii în ceea ce priveşte încrederea investitorilor. Boom-ul de creditare
implică o creştere a riscului de credit suportat de către băncile comerciale, ceea ce creşte probabilitatea de eroziune a bilanţurilor
bancare.
Boom-ul de creditare presupune aşa-numitul „sindromul de supra-creditare” (rezultatul tranziţiei de la o economie reprimată la o
economie liberalizată). Acest sindrom ridică problema solidităţii şi eficienţei sistemului bancar. Deci, garanţia statului pentru
depozitele bancare are un efect contra-productiv în ceea ce priveşte stabilitatea financiară; prin urmare, „eşecurile instituţionale”
sunt o parte a mecanismului de hazard moral.

Concluzie:
Activitatea bancară și cea de creditare, nu pot fi realizate oricum, sau la întȃmplare, după cum nici succesul sau eșecul băncii nu
aparține acesteia în totalitate. Deci activitatea bancară trebuie să fie susținută de celelalte componente instituționale și
guvernamentale, atât la nivel național, cât și european sau mondial. Rolul de reglementare al băncilor centrale și al organismelor
internaționale, devine obligatoriu și esențial, în contextul în care produsele și serviciile bancare au atins un grad de complexitate
foarte ridicat și exercită, ca urmare a globalizării, efecte asupra celor mai puternice sisteme economice mondiale.
Se impune ca nici un grup financiar bancar să nu activeze fără a avea o perspectivă clară din punct de vedere al administrării riscurilor,
centrate în jurul celui de credit, în vederea asigurării şi conservării potenţialului de dezvoltare pe termen scurt şi lung. Această
strategie trebuie să-i asigure subzistenţa(care se menține), dar şi raţionalitatea, eficienţa, în condiţiile în care contextul economic
global, destul de neprietenos datorită crizei prelungite, va deveni tot mai complex şi mai dinamic.

Băncile trebuie să manifeste în relația cu consumatorii un anumit comportament, o anumită atitudine, ce se concretizează în
delimitarea direcțiilor strategice, a modalităților practice de înfăptuire a obiectivelor acestora şi se reflectă cel mai pregnant în
conținutul şi mai ales în aplicarea politicii de creditare.

Finanţarea entităţilor economice devine piatra de încercare în contextul economic actual, iar băncile comerciale trebuie să îşi adapteze
în permanenţă politica de creditare şi tipologia creditelor, pentru a răspunde provocărilor economice în condițiile în care doresc și
să diminueze provizioanele, și să facă plasamente profitabile, cu garanţii cât mai sigure.

Băncile trebuie să utilizeze modele de scoring(un punctaj al situatiei financiare, familiale, personale prin care se decide aprobarea sau
respingerea unui credit… cand merge vorba despre un credit.. sau de exemplu la solicitarea unui avans) care să calculeze
probabilitatea de nerambursare prin compararea unor indicatori financiari relevanți ai solicitantului de credit, cu indicatorii
financiari ai altor solicitanți analizați anterior și să țină cont inclusiv de istoricul acestora în rambursarea creditului.

La fel, trebuie folosirea corectă de creditor a modelului econometric de estimare a probabilității de nerambursare a unui solicitant de
3
 credit, întrucât acesta permite calculul activelor ponderate de risc (Risc Weighted Assets) și stabilirea unui preț corect al creditării.

Se prefigurează că, tipologia creditelor acordate, pornind de la segmentarea clientelei şi de la identificarea nevoilor acesteia, bazându-se
pe informaţii relevante oferite de modelul de analiză de risc practicat şi a cărui rezultate sunt consolidate în loturi relativ omogene
specifice unei anumite categorii de clienți, va determina modele de deservire şi preţ diferenţiate chiar în cadrul aceleaşi instituţii de
creditare. Astfel, vor exista bănci universale, care vor furniza şi în continuare o paletă largă de servicii de finanţare destinate unui
spectru larg de clientele.( totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, adica
multimea de client)