1. Disfuncția erectilă psihogena: cauze și particularități clinice.

Principalele cauze ale disfuncției erectile psihogenă:

• tulburările de sănătate mintală, precum depresia, anxietatea de performanță sexuală (teama de a eșua

în atingerea unor anumite performanțe în timpul actului sexual) sau sindromul văduvului (bărbatul
simte că este infidel soției decedate și dezvoltă impotență psihogenă la începutul unei noi relații
sexuale);
• teama de afecțiunile cu transmitere sexuală;
• experiențe sexuale traumatice petrecute în trecut (viol, incest sau abuz sexual).
• conflictele sau lipsa de comunicare în relația de cuplu;
• atitudinea negativă a partenerului cu privire la contactul sexual;
• dorința sexuală inhibată, din cauza stresului sau a oboselii excesive;

Particulatitati clinice:

Disfuncția erectilă psihogenă se manifestă prin incapacitatea de a obține o erecție pentru a avea un raport
sexual satisfăcător sau prin incapacitatea de a menține erecția până la ejaculare. Frecventă la vârste tinere,
disfuncția erectilă psihogenă poate fi generalizată sau situațională. În lipsa controlului medical, disfuncția
erectilă psihogenă poate să devină o problemă pentru sănătatea generală a organismului. Impotența
psihogenă îi poate face pe bărbați să își piardă stima de sine și să renunțe la contactele sexuale, ceea ce poate
să determine, pe termen lung, apariția sau agravarea episoadelor depresive sau anxioase. 

2. Diagnosticul disfuncției erectile. Tipurile de chestionare de diagnostic (IIEF, IIEF-

5, BSSC-M)
Diagnosticul.
Diagnosticul disfuncţiei erectile este stabilit de către pacient, rolul medicului este de a stabili tipul de
disfuncţie şi conduita terapeutică. În acest scop se examinează:

1. Istoricul sexual, pune în evidenţă timpul şi modul de dezvoltare a pubertatului, date despre activitatea
sexuală precedentă şi constituţia sexuală, prezenţa familiei şi copiilor. Se apreciază starea la moment a
componentelor actului sexual, libidoul, erecţia, ejacularea, orgasmul, metodele de tratament a disfuncţiei
erectile aplicate în antecedenţă.

2. Istoricul medical presupune o trecere în revistă a datelor privitor la starea organelor interne şi afecţiunile
somatice şi psihice suportate în trecut sau prezente actual, tipul constituţional da dezvoltare, prezenţa
semnelor de hipogonadism, anomalii de dezvoltare şi afecţiuni ale aparatului genital. Medicamentele
utilizate anterior, în special de lungă durată.

3. Examenul clinic oferă informaţii utile a cauzei organice de impotenţă. Atenţie deosebită se acordă
sistemului vascular, nervos, endocrin şi genitourinar. Se apreciază pulsaţiile arteriilor periferice, starea
reflexelor periferice, tonusul sfincterului rectal, refluxul bulbocavernos, sensibilitatea perineală şi membrilor
inferioare. Se examinează starea ţesutului adipos, glandei tiroide, prezenţa ginecomastiei, dezvoltarea
organelor genitale externe, pilozitatea. Este efectuat tuşeul rectal şi depistarea inflamaţiei organelor genitale.

4. Examenul de laborator include examinarea secreţiilor uretrale şi prostatice, spermei, glicemia, probele
hepatice şi renale, transaminazele, aprecierea fonului hormonal (testosteronul plasmatic, LH, prolactina, la
necesitate hormonii glandei tiroide), estradiol 17- ketosterozii în ser şi urină.

5. Tehnici diagnostice moderne:

1) Monitorizarea tumescenţei nocturne – pentru evaluarea erecţiei spontane;
2) Aprecierea presiunii arteriale şi pulsul sanguin penian (Doppler),
3) Determinarea timpului latent a reflexului bulbocavernos
4) Teste de erecţie farmacologică. Se injectează intracavernos papaverină sau prostaglandina E1.
5) Cavernozometria dinamică prin infuzie şi cavernozografia.
6) Arteriografii selective peniene şi iliace interne. Arteriografia este aplicată numai prin indicaţii certe:
Precizarea nivelului traumei vaselor arteriale şi în plan de pregătire pentru operaţii vasculare reconstructive.
Cateterul este introdus prin artera femorală până la nivelul arterei iliace interne, uneori până în artera
prudentă internă.

* Pentru a afirmaa diagnosticul corect al acestei afecțiuni, este recomandată utilizarea chestionarelor de
apreciere a funcției sexuale și a celei erectile. Scopul final al acestor chestionare este de a confirma prezenta
DE și a determina gradul ei de manifestare.
Chestionarul Indexul internațional funcției erectile conține 15 întrebări cu câte 5-6 variante de răspuns și
implică evaluarea celor mai importante domenii ale funcției sexuale masculine: funcția erectilă, cea
orgasmică, dorința sexuală, satisfacția de la raportul sexual şi satisfacția totală. Fiecare variantă de răspuns
este apreciată cu un anu- mit număr de puncte, la sumarea cărora se determină cinci niveluri ale funcției
erectile: disfuncție erectilă severă sau completă, disfuncție erectilă moderată, disfuncție moderat-ușoară,
disfuncție erectilă uşoară și absența disfuncției erectile.

3. Rolul investigațiilor paraclinice în diagnosticul disfuncției paraclinice. Profilul

lipidici și hormonal. Farmacodopplerografia peniana.
Diagnosticul imagistic al DE.
În evaluarea pacientului cu disfuncții sexuale, investigațiile imagistice au importanță sub câteva aspecte:
-determinarea cauzelor posibile ale dereglărilor erectile,
-diagnosticul diferențial între disfuncția erectilă vasculogenă și cea psihogenă,
-aprecierea gradului de severitate a patologiei.

*Metoda de bază pentru determinarea cauzelor vasculare ale disfuncției erectile este dopplerografia
peniană. Aceasta are scopul de a aprofunda testarea farmacologică simplă a erecției și este indicată atunci
când cauzele vasculogene ale disfuncției nu sunt certe, iar procesul aterosclerotic nu este atât de avansat
pentru a fi detectat prin metode clinice sau biochimice. Alte indicații pentru dopplerografie sunt: diagnosticul
diferențial al disfuncțiel erectile psihogene sau stabilirea indicațiilor pentru protezarea peniană.
Indicatorul principal al examinării Doppler peniene este viteza sistolică maximă și cea diastolică terminală.
Viteza sistolică maximă va fi mai mare de 30 ml/sc, iar indicele de rezistență- mai mare de 0,8.
Pacienții cu un IR mai mare de 0,8 au o functie venoocluzivà normală, iar dacă e mai mică de 0,75 se
presupune o disfuncție venoocluzivă.
Angiografia peniană se realizează pentru evaluarea vascularizării corpilor cavernoşi. Este indicată, de
obicei, pacienților cu traumatism penian care necesită intervenții chirurgicale de revascularizare. Metoda se
realizează prin cateterizarea selectivă a arterei pudentale interne și introducerea substanței de contrast.

*Determinarea profilului lipidic, care include aprecierea trigliceridelor, a colesterolului și a fracțiilor sale
LDI și HDL, se o va efectua pentru a diagnostica o eventuală hiperlipidemie. Având in vedere faptul că
prevalența DE crește la persoanele vårstnice concomitent cu scăderea nivelului de testosteron, in caz de
hipogonadism se va determina nivelul seric de testosteron total și liber. Determinarea altor hormoni sexuali,
precum prolactina, hormonul luteinizant, estradiolul, ajută la diferențierea cauzelor hipogonadismului la
pacientul cu DE, dar vor fi indicate selectiv. La pacienții cu tablou clinic sau anamneză de patologie a
glandei tiroide, se va determina nivelul hormonilor tiroidieni.

4.Tratamentul farmacologic al disfuncției erectile. Rolul inhibitorilor de

fosfodiesteraza.
Tratamentul de primă linie al DE la ora actuala este administrarea inhibitorilor de fosfodiesterază de tip 5,
precum sildenafilul citrat, vardenafilul, tadalafilul sau avanafilul. Mecanismul principal de acțiune al tuturor
inhibitorilor de fosfodiesterază este acelaşi, în schimb alți parametri farmacologici, precum echivalentul
biologic al eficacității (potența), selectivitatea şi farmacocinetica, se deosebesc, iar adeseori esențial.
Avanafilul este absorbit cel mai repede și ajunge la concentrația minimă inhibitorie peste 15 minute de la
adminis- trare.
 Sildenafilul și vardenafilul ajung la concentrație maximă în circa 1 oră de la folosire, iar tadalafilul are o
absorbție mai lentă, dar şi o perioadă de semieliminare de circa patru ori mai mare (17 ore).
Efectele adverse întâlnite cel mai frecvent sunt congestia nazală, hipe- remia facială, cefaleea, greața,
dispepsia sau crampele musculare.
De altfel, toți inhibitorii de PDE5 cresc efectele hipotensive ale agenților antihipertensivi.
Contraindicația absolută a administrării inhibitorilor de PDE5 este utilizarea concomitentă a nitraţilor. Nu
se recomandă folosirea sildenafilului și a vardenafilului cu alcool și cu alimente grase. Tadalafilul și
avanafilul pot fi administrate indiferent de alimentație. În unele situații specifice, precum cele induse de
hipogonadismul secudar, se utilizeaza terapia hormonală de substituţie cu testosteron.

5. Tratamentul interventional al disfuncției erectile. Injectatea intracavernoasa de

substanțe vasoactlve. Terapia cu vacuum. Proteza peniana.

*La ora actuală, rolul injectării intracavernoase a substanțelor vasoactive nu este bine definit. Pe de o
parte, injecțiile intracavernoase au un rol important în procesul de efectuare a farmacodopplerografiei
peniene cu scop de diagnostic al DE vasculo- gene. Pe de altă parte, tratamentul cu alprostadil intracavernos
este limitat la disfuncția erectilă neurogenă sau după prostatectomie. Utilizarea terapiei cu unde de şoc a
revoluționat tratamentul în mai multe domenii ale medicinei. Undele de soc de intensitate redusă focalizate
pe membranele endoteliului declanşează eliberarea factorilor angiogenici şi creșterea sintezei de oxid nitric şi
a factorului de creștere a endotelinei vasculare. Linia terțiară de tratament constă în aplicarea metodelor
intervenționale, precum chírurgia de revascularizare, protezarea corpilor cavernoși, utilizarea celulelor stem
sau a transplantului penian.

*Ca tratament adjuvant se foloseşte vacuum-terapia care se bazează pe utilizarea

periodică a unui sistem de vas cu pompă care produce depresie, cu elongaţia în interior a corpilor cavernoşi
şi menţinerea erecţiei prin aplicarea unui inel-garou la baza penisului până la 30 min.

*Protezarea peniană
Montarea unei proteze peniene, indiferent de tipul ei, presupune distrugerea ţesutului erectil şi expunerea la
risc major de infectare. Din aceste considerente, proteza peniană rămâne ca ultima alternativă.
În prezent sunt folosite 3 tipuri de proteze:
- Semirigide – 2 tuburi de silicon cu armatură metalică.
- Gonflabile – 2 clindri implimentaţi intracavernoşi racordaţi la un rezervor
implantat în abdomen, tumescenţa penisului obţinându-se cu ajutorul unei pompe
instalate în scrot.
- Implimentările suple – asemănătoare protezelor rigide dar cu consistenţa mai
moale.

6. Profilaxia DE.