Sunteți pe pagina 1din 98

CREDINTA CREŞTINĂ

NORMALĂ
WATCHMAN NEE

Living Stream Ministry


Anaheim, California USA
Copyright 2000 Living Stream Ministry

Ediţia a Il-a, august 2000


ISBN: 0-7363-0980-2
Traducere din limba engleză Titlul original: Normal Christian Faith (Romanian translation)
în România: S.C. Curentul Vieţii IMPEX S.R.L. C.R 79-57 Bucureşti
Editura: Living Stream Ministry 2431 La Palma Ave., Anaheim, CA 92801 USA P. O. Box
2121, Anaheim, CA 92814 USA

CUPRINS

Titlul Pagina
Prefaţă V
Partea I; Cristos şi Dumnezeii 1
1 în căutarea lui Dumnezeu 3
2 Cuvântul lui Dumnezeu 19
3 Dumnezeu devine om (1) 31
4 Dumnezeu devine om (2) 43
Partea a Il-a: Cristos şi creştinismul 55
5 Cristos în contrast cu doctrinele 57
6 Cristos — baza doctrinei noastre 71
7 Cei doi oameni corporativi 85
8 Cristos ca viaţă a noastră 93
Partea a IlI-as Cristos şi viaţa cea nouă 103
9 Iertarea păcatelor 105
10 Răstignirea păcătoşilor împreună cu Cristos 119
11 Cristos ca viaţă în Duhul 127
12 Viaţa prin credinţă 139
Partea a IV-a: Cristos şi creştinii 147
13 înţelesul credinţei 149
14 O viaţă a credinţei 161
15 Faţă de lume 173
Apendice 185
1 Către biserică 187
2 Există un Dumnezeu 195

PREFAŢĂ
Această carte este alcătuită din mesajele evanghelice ţinute de fratele
WatchmanNeeînTientsinîn 1936. Primul apendice, intitulat „Către biserică," era inclus
într-o ediţie englezească mai veche a cărţii Credinţa creştină normală, fiind considerat
capitolul al şaisprezecelea. Cu toate acestea, el nu a făcut parte din Conferinţa de la
Tientsin, din 1936. El a fost inclus în acest volum ca apendice împreună cu al doilea
apendice „Există un Dumnezeu," care a fost publicat pentru prima oară în ianuarie 1936
în revista Vestea bună (publicată de Shanghai Gospel Book Room). Ambele mesaje au
fost ţinute de fratele Nee şi publicate de Shanghai Gospel Book Room în aceeaşi
perioadă.
Capitolele din Credinţa creştină normală au fost alcătuite din notele luate în timpul
întâlnirilor; ele nu au fost editate de către vorbitor. întreaga serie este împărţită în patru
părţi, conţinând subiecte despre credinţă, care variază de la cunoaşterea lui Dumnezeu,
a lui Cristos şi a Bibliei până la doctrinele despre mântuire, viaţă şi Duhul.

PARTEA I CRISTOS ŞI DUMNEZEU


CAPITOLUL 1

ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU


PRIMA ÎNTREBARE
Vom analiza credinţa creştină chiar de la temelia ei. Primul subiect pe care îl abordăm
este Dumnezeu.
Să citim câteva versete din Biblie. Psalmul 14:1 din Vechiul Testament spune: „Nebunul
zice în inima lui: ,Nu este Dumnezeu.' " Această propoziţie ar mai putea fi tradusă astfel:
„Nebunul nu-L vrea pe Dumnezeu în inima lui." Rezultatul acestei afirmaţii poate fi găsit
în a doua propoziţie a aceluiaşi verset: „S-au stricat oamenii; fac fapte urâte."
Să citim şi un pasaj din Noul Testament. Evrei 11:6 spune: „Căci cine se apropie de
Dumnezeu trebuie să creadă că El este."
TREI FELURI DE OAMENI
Orice ai susţine, că eşti creştin, necredincios sau căutător al adevărului, noi vom începe
cu analizarea subiectului „Dumnezeu." Având în vedere acest subiect, lumea se împarte
în trei categorii. Prima este cea a ateilor, care nu cred în Dumnezeu. A doua constă din
agnostici. Ei nu au o cunoaştere exactă în legătură cu divinitatea. Pe de o parte ei nu
îndrăznesc să afirme că Dumnezeu nu există, dar pe de altă parte lor nu le este clar
faptul dacă Dumnezeu există. Noi aparţinem celei de-atreia categorii, acelor care credîn
Dumnezeu.
RECHIZITORIU
Există Dumnezeu? Nu voi încerca să răspund cu da sau nu la această întrebare. Insă voi
face din acest loc un tribunal. Vă voi cere să fiţi judecătorul, iar eu voi fi procurorul.
Rolul judecătorului este acela de a lua decizii, de a aproba sau a dezaproba afirmaţiile;
rolul procurorului este acela de a prezenta toate dovezile şi argumentele pe care le poate
aduna.
4
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
înainte de a începe, trebuie să ne fie foarte clar următorul fapt: nici un procuror nu este
martor ocular al delictelor. El nu este poliţist. Poliţistul poate asista personal la un
incident, dar procurorul obţine informaţiile numai în mod indirect. El prezintă înaintea
judecătorului toate acuzaţiile, dovezile şi argumentele pe care le-a adunat. în acelaşi
mod, eu voi prezenta în faţa voastră tot ce am putut să adun. La întrebarea dacă L-am
văzut sau nu pe Dumnezeu, eu voi răspunde „nu." Eu citesc sau demonstrez ceea ce am
adunat. Slujba mea este să cercetez faptele şi să chem martorii. Trebuie ca voi înşivă să
ajungeţi Ia o concluzie.
CALIFICĂRILE
Mulţi oameni afirmă că nu există Dumnezeu. Ca procuror, vă cer ca întâi să verificaţi
calificarea acestor oameni. Oare ei sunt calificaţi să facă asemenea afirmaţii? Oare cei
care afirmă că nu există Dumnezeu sunt morali sau imorali? Nu primiţi argumentele lor
fără nici un discernământ. Chiar hoţii şi escrocii au argumentele lor. Desigur, ca hoţi şi
escroci, argumentele sunt în favoarea lor. Subiectele argumentelor lor pot fi foarte
nobile: ei pot vorbi despre starea naţiunilor şi bunăstarea societăţii, dar opiniile lor nu pot
fi luate în serios. Ei nu sunt vrednici să emită asemenea judecăţi. Dacă un om este
integru în conduita şi în judecata sa morală, noi putem acorda credit cuvintelor sale; dar
dacă nu este astfel, cuvintele sale îşi pierd credibilitatea. Acest lucru este valabil în
special când este vorba de problema divinităţii. Este interesant de remarcat faptul că
standardele morale ale oamenilor sunt legate în mod direct de concepţia lor despre
Dumnezeu. Cei care îşi admit ignoranţa au un standard mulţumitor, în timp ce ateii
insistenţi au în mod invariabil un nivel scăzut al responsabilităţii morale. Nu pretind că-i
cunosc pe toţi ateii, dar dintre cele câteva mii pe care-i cunosc, nici unul nu este de o
moralitate remarcabilă. Poate îmi veţi spune că odată a existat un ateu moral. Dar dacă
într-adevăr a existat, el este mort. Sau poate îmi veţi spune că va exista un ateu moral,
dar oricine ar putea fi acela, el încă nu este aici. Cel puţin putem spune că pentru
moment nu cunoaştem nici un ateu moral.
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
3
NICI UN ATEU NU ESTE MORAL Odată, la o întrunire de la Universitatea din Nanking, am
făcut următoarea remarcă: Nu există nici un ateu moral. Erau acolo mulţi studenţi care
nu credeau în Dumnezeu. Ei s-au simţit foarte ofensaţi de aceste cuvinte. A doua zi, în
timp ce vorbeam, ei au intrat târându-şi picioarele, încercând să distragă atât atenţia
mea, cât şi pe cea a audienţei, în ziua următoare, când au intrat din nou, au făcut gesturi
caraghioase şi s-au strâmbat în faţa mea, continuând în felul acesta tot timpul vorbirii. în
ziua a patra, vice-preşedintele universităţii, domnul Williams, a venit şi mi-a spus: „Ar fi
mai bine să schimbăm locul întâlnirii. Studenţii aceştia sunt înfuriaţi din cauza afirmaţiei
pe care aţi făcut-o în prima zi, şi anume că nici un ateu nu este moral. Astăzi nu se vor
mai mulţumi să-şi folosească numai picioarele şi buzele; ei au de gând să-şi folosească
pumnii. Am auzit că vor aştepta la intrarea din hol şi vor sări la dumneavoastră când veţi
intra înăuntru." Am fost de acord cu aranjamentul său şi am ţinut întrunirea într-un alt
loc. în drum spre locul întrunirii am trecut pe lângă mulţi studenţi şi le-am ascultat
conversaţiile. Deşi mulţi nu erau de acord cu mine şi se simţeau incomodaţi de predica
mea, totuşi voiau să se întoarcă. Unul dintre ei a remarcat: „Domnul Nee a spus că
oamenii care nu au nici un Dumnezeu nu au nici un simţ al responsabilităţii morale. Acest
lucru este perfect adevărat. Cum poate un om cu decenţă morală să-şi târască picioarele
şi să facă glume în timp ce alţii vorbesc? Ieri au făcut o agitaţie atât de mare în întrunire,
iar astăzi vor veni sa se bată. Cu certitudine un om integru nu ar face aşa ceva. Nu există
nici o îndoială că cei care nu cred în Dumnezeu nu au nici o decenţă morală. Haideţi să
mergem la întrunire, indiferent ce au de gând ei să facă."
Odată, un tânăr i-a spus unui predicator: „Când eram tânăr, credeam în mod serios în
Dumnezeu. Dar acum, de când sunt la colegiu, nu mai pot să cred în El." Predicatorul,
care era în vârstă de cincizeci de ani, 1-a bătut prieteneşte pe umăr şi i-a spus: „Fiule, tu
nu mai crezi în Dumnezeu! Permite-mi să-ţi pun o întrebare: De când ai fost convertit la
ateism, ai avansat din punct de vedere moral? Te-a ajutat ateismul să devii mai bun? Ţi-a
făcut gândurile mai curate şi inima mai pură? Sau ateismul a făcut din tine tocmai
contrariul?" Tânărul s-a simţit ruşinat. El a recunoscut că, de când
3
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
îl negase pe Dumnezeu, decăzuse din punct de vedere moral. Predicatorul a continuat:
„Mi-e teamă că în realitate tu nu spui că crezi că nu există nici un Dumnezeu; tu doar
speri că nu există Dumnezeu."
NU JUDECAŢI DUPĂ SPERANŢE
Mulţi oameni nu sunt cu adevărat convinşi că nu există Dumnezeu; ei doar nădăjduiesc
să fie astfel. Ei ar prefera să nu existe un Dumnezeu în univers. Pentru ei, din multe
puncte de vedere, ar fi mult mai convenabil să fie astfel.
Eu însumi am fost astfel. Când eram student afirmam că nu există Dumnezeu. Deşi eram
extrem de puternic în afirmaţia mea, ceva dinăuntrul meu părea să protesteze şi să
spună: „Există Dumnezeu." în adâncul inimii ştiam că Dumnezeu există. Dar buzele mele
refuzau să recunoască acest lucru, ca astfel să am o scuză pentru păcatele mele.
Declarând inexistenţa lui Dumnezeu, frecventarea locurilor păcătoase era justificată
pentru mine. Dacă nu exista nici un Dumnezeu, deveneam îndrăzneţ în a păcătui. Atunci
când crezi în Dumnezeu, nu îndrăzneşti să faci anumite lucruri. Dar când îl înlături pe
Dumnezeu, te simţi liber să comiţi cele mai grele păcate, fără absolut nici o teamă. Dacă
speri în mod sincer să-ţi ridici standardul moral afirmând că nu există Dumnezeu, atunci
argumentele tale încă sunt plauzibile. Totuşi, singurul motiv pentru care oamenii afirmă
că nu există Dumnezeu este acela de a avea o scuză pentru nelegiuirea, imoralitatea,
desfrâul şi indecenţa lor. Din acest motiv, nici unul dintre argumentele lor nu sunt
vrednice de luat în seamă. Se pune următoarea întrebare: Eşti calificat să afirmi că nu
există Dumnezeu? Dacă doar speri să scapi de justiţie, deja ţi-ai pierdut terenul.
OARE OMUL ESTE CEL MAI MARE?
într-o zi a venit la mine un tânăr care mi-a spus: „Eu nu cred într-un aşa-numit
Dumnezeu. Omul este cel mai mare. El este cea mai nobilă dintre toate creaturile. Nu
există nici un Dumnezeu în acest univers; omul este totul." Stăteam unul în faţa celuilalt.
După ce am auzit ce a spus, m-am ridicat, m-am dus într-un colţ al camerei, m-am
înclinat şi l-am fixat cu privirea în mod intenţionat. „Eşti cu adevărat
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
7
mare!", i-am spus. Apoi, m-am îndreptat către celălalt colţ al camerei şi l-am privit dintr-
un alt unghi. „Aşa este," am spus în mod deliberat, „eşti mare! în provincia Kiangsu
există treizeci de milioane care sunt ca tine. în China există cel puţin patru sute de
milioane la fel ca tine. Lumea conţine numai două miliarde care sunt la fel ca tine. Ştii tu
că în ultimele câteva zile în sud a avut loc o inundaţie? Digurile aflate de-a lungul râului
sunt în primejdie. întreaga populaţie din Hsing Hwa, mai mult de două sute de mii de
oameni, a fost recrutată şi trimisă urgent la diguri. Ei cară pământ pentru a consolida
malurile. Lucrarea de reparaţie continuă încă."
„Să presupunem că întreaga omenire este convocată să golească soarele. în suprafaţa lui
este făcută o gaură şi fiecare trebuie să scoată o anumită cantitate dinăuntru.
Presupunând că nici un om nu va fi transformat în cenuşă, crezi că ei pot să termine
această lucrare? Chiar dacă toţi oamenii s-ar afla înăuntru, ei nu vor reuşi niciodată să
umple soarele. Şi asta nu este totul. Dacă ai pune câteva sute de planete de mărimea
Pământului înăuntrul soarelui şi ai începe să-1 agiţi, vei vedea că totuşi soarele a rămas
foarte gol pe dinăuntru. Câţi sori există în univers? Ştii tu că numărul sistemelor solare
este de ordinul sutelor de milioane?"
CÂT DE MARE ESTE UNIVERSUL? Atunci i-am spus tânărului: „Şi iată-te acum pe tine! Nici
măcar nu ai străbătut întregul pământ şi totuşi te consideri mai mare decât întregul
univers. Permite-mi să te întreb: Ştii tu cât de mare este universul? Ia lumina ca
exemplu. Lumina călătoreşte cu viteza de 186.000 de mile pe secundă. încearcă să
calculezi cât de departe călătoreşte lumina într-un minut sau într-o oră sau într-o zi sau
într-un an. Există stele a căror lumină călătoreşte trei mii de ani pentru a ajunge la noi.
Du-te şi calculează cât de departe sunt de noi! Şi tu crezi că eşti atât de mare! Eu i-aş
sfătui pe toţi ateii şi pe tinerii asemenea lor să recunoască incompetenţa omului nu
numai pe plan moral, ci şi pe plan intelectual şi academic."
POATE OMUL SĂ SE EXTINDĂ DINCOLO DE GRANIŢELE TIMPULUI ŞI SPAŢIULUI?
Altă dată, în timp ce mă aflam în Kaifeng, am întâlnit un alt
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
tânăr ateu convins. M-am îndreptat către el şi l-am bătut pe umăr spunându-i: „Astăzi L-
am văzut pe Dumnezeu!" Ochii i s-au făcut mari de curiozitate şi mi-a cerut să-i explic.
„Tu eşti Dumnezeu!" i-am răspuns eu. „Dacă eşti aşa de sigur că nu există Dumnezeu,
atunci înseamnă că tu eşti Dumnezeu." El mi-a cerut o explicaţie. „Din moment ce eşti
convins că nu există nici un Dumnezeu, atunci înseamnă că ai călătorit pe întreg
pământul. Dacă Dumnezeu nu este în Shanghai, este posibil ca El să fie în Nanking.
înseamnă că ai fost în ambele locuri. Şi asta nu este totul. Dacă Dumnezeu nu este în
Nanking, este posibil ca El să fie în Tientsin. înseamnă că ai fost şi în Tientsin. Dar nu poţi
desprinde această concluzie fiind numai în China; Dumnezeu ar putea fi într-o altă ţară.
Deci înseamnă că tu ai fost în toate ţările de pe acest pământ. Dacă Dumnezeu nu este
într-un loc, El poate fi într-un altul. Aşadar, înseamnă că tu ai călătorit în toată lumea. Nu
poţi şti niciodată dacă Dumnezeu nu Se ascunde la Polul Nord sau la Polul Sud, în păduri
sau undeva în deşert. Deci înseamnă că tu ai fost în toate aceste regiuni. Iar dacă
Dumnezeu nu poate fi găsit pe pământ, atunci probabil EI poate fi găsit pe lună. Prin
urmare, înseamnă că ai fost şi pe lună. De asemenea, Dumnezeu ar putea fî pe alte
planete sau în alte spaţii. Asta înseamnă că tu ai călătorit prin spaţiu şi de asemenea prin
toate galaxiile. Dacă poţi spune că nu există nici un Dumnezeu, atunci înseamnă că ai
călătorit în întregul univers. Dacă este aşa, atunci înseamnă că tu însuţi eşti Dumnezeu."
„Şi asta nu este tot. Chiar dacă ştii că Dumnezeu nu există astăzi în Shanghai, cum
rămâne cu ziua de ieri? Sau poate că Dumnezeu va veni mâine. Tu spui că ştii că nu
există nici un Dumnezeu astăzi, dar cum rămâne cu anul trecut? Şi de unde ştii că
Dumnezeu nu va veni anul viitor? Tu spui că anul acesta nu există nici un Dumnezeu, dar
cu o mie de ani în urmă? Foarte bine, atunci înseamnă că eşti o persoană veşnică, una
care ştie totul despre trecut şi despre viitor, înseamnă că eşti o fiinţă dincolo de timp şi
spaţiu. înseamnă că eşti în Tientsin şi în acelaşi timp în altă ţară; înseamnă că eşti omni-
prezent de la est până la vest şi de la Polul Nord până la Polul Sud. Cine altul în afară de
tine ar putea fi Dumnezeu? Dacă tu nu eşti Dumnezeu, atunci niciodată nu poţi fi calificat
să spui că nu există nici un Dumnezeu.'-
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
5
DOVADA
Unii vor da înapoi imediat şi vor spune: „Dar eu nu am spus niciodată că ştiu că nu există
Dumnezeu. Nimeni nu poate spune dacă există sau nu Dumnezeu." Ei bine, dacă nu
puteţi desprinde o concluzie, le voi cere martorilor pe care eu îi consider demni de
încredere să vă prezinte argumentele şi să vă dovedească existenţa lui Dumnezeu.
Permiteţi-mi să vă amintesc: eu sunt procurorul, iar voi sunteţi judecătorul. Eu nu fac
nimic altceva decât să vă prezint dovezile. Decideţi pentru voi înşivă dacă există
Dumnezeu.
UNIVERSUL
Priviţi întâi natura, lumea care este în faţa ochilor voştri şi fenomenele care au loc în ea.
Noi toţi ştim că ştiinţa explică în mod raţional fenomenele naturale. De exemplu, să
presupunem că temperatura unui pacient scade evident. Scăderea temperaturii este un
fenomen, iar ştiinţa ni-1 explică. Când un măr cade din pom, acesta este de asemenea
un fenomen. De ce un măr nu zboară prin aer? Explicaţiile date acestui fenomen
constituie cunoaşterea. Un om care are cunoştinţă este un om care deţine explicaţiile
corecte.
NUMAI DOUĂ EXPLICAŢII
In univers au loc nenumărate fenomene, de diverse forme, culori, mărimi şi naturi. Nu
putem să nu observăm aceste fenomene care se petrec sub ochii noştri. Explicaţia
tuturor acestor fenomene este cunoscută ca fiind cunoaşterea (cunoştinţa). Toţi
gânditorii au doar două explicaţii pentru originea universului; nu există o a treia expli-
caţie. Trebuie să acceptaţi una dintre cele două.
Care sunt aceste explicaţii? Prima spune că universul a venit în fiinţă prin evoluţie
naturală şi autointeracţiune; a doua explicaţie pune originea universului pe seama unei
Fiinţe personificate, dotată cu intelect şi scop. Acestea sunt singurele două explicaţii
prezentate de către toţi filozofii lumii. Nu există o a treia.
Toate lucrurile întâmplătoare au anumite caracteristici. V-aş sugera să faceţi o listă
detaliată a acestora — cu cât va fi mai detaliată cu atât va fi mai bine — iar apoi
comparaţi toate fenomenele universului cu lista voastră. Pe lângă această listă, alcătuiţi
o alta, alcătuită din caracteristicile care, în opinia voastră, ar fi proeminente dacă
5
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
universul ar fi creat de o Fiinţă inteligentă. Ei bine, prin simpla comparaţie a naturii celor
două liste veţi desprinde cu uşurinţă o concluzie rezonabilă.
EVENIMENTELE ÎNTÂMPLĂTOARE
Care sunt caracteristicile lucrurilor ce se petrec întâmplător? In primul rând ştim că ele
sunt lipsite de organizare. Cel mult ele pot fi integrate parţial. Ele nu pot fi complet
organizate niciodată. Un scop specific poate fi atins din întâmplare numai o singură dată,
dar nimeni nu poate atinge un scop specific din întâmplare tot timpul. Orice lucru care se
petrece la întâmplare poate fi integrat numai parţial şi niciodată total. De exemplu, dacă
arunc acest scaun în cealaltă parte a camerei, este posibil ca din întâmplare el să cadă
pe picioarele sale într-un unghi perfect. Dacă fac acelaşi lucru cu un al doilea scaun, se
poate întâmpla ca acesta să cadă frumos lângă primul. Dar nu se va întâmpla la fel şi cu
al treilea şi al patrulea, şi aşa mai departe. întâmplarea poate asigura numai o organizare
parţială. Ea nu garantează o integrare totală. Mai mult, toate interacţiunile întâmplătoare
sunt lipsite de ţintă, sunt dezorganizate şi fără scop. Ele nu sunt caracterizate de ordine
şi structură; sunt dezlegate, lipsite de formă, dezordonate şi nu se îndreaptă spre un
scop semnificativ. Pe scurt, putem spune că toate evenimentele întâmplătoare au drept
caracteristici discordanţa, neregulari-tatea, inconsecvenţa, lipsa de sens şi lipsa de
însemnătate. Vom scrie aceste patru caracteristici de pe lista noastră.
CONSECVENTA ŞI ORGANIZAREA
Acum să comparăm caracteristicile lucrurilor din univers cu cele menţionate mai sus. De
exemplu, să analizăm fiinţa umană. Ea este purtată în uterul mamei sale timp de nouă
luni şi apoi se naşte; ea creşte şi în cele din urmă moare. Acest ciclu se repetă cu fiecare
individ. Se poate observa stabilitatea (consecvenţa). Nu este un joc necontrolat al
întâmplării. Sau de exemplu priveşte soarele de deasupra capului tău. El nu există fără
scop. Dimpotrivă, el are scopul şi importanţa lui. Priveşte prin telescop luna, stelele şi
miriadele de galaxii. Unele stele au propriile lor planete. Şi toate urmează traiectorii şi
modele precise. Toate sunt organizate. Felul
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
11
în care se mişcă ele poate fi calculat şi prevăzut. Calendarul din mâna ta este derivat din
ele. Fiecare calendar poate fi tipărit înainte ca anul anterior să se fi încheiat. Toate
acestea arată că universul este organizat, consecvent şi plin de scop.
MICROORGANISMELE Să ne referim la microcosmos. Luaţi o aşchie subţire de lemn.
Puneţi-o la microscop şi observaţi-i particulele şi structura, toate sunt minuţios proiectate
şi calculate (ritmice). Chiar şi un fir de iarbă şi petala unei flori sunt formate cu
rafinament. Nimic nu este dezorganizat sau confuz. Totul este ordonat şi funcţional.
Toate acestea dau mărturie despre un singur fapt: universul, cu aspectele sale
macroscopice şi microscopice, are un scop şi un sens. Oare puteţi spune că toate acestea
au venit în existenţă din întâmplare? Cu siguranţă nu puteţi.
LOCUIEŞTE CINEVA AICI?
Odată predicam evanghelia într-un sat împreună cu un colaborator al meu. La întoarcere
ni s-a făcut extrem de sete. Prin apropiere nu exista nici o ceainărie şi nici un pârâu din
care să putem lua apă. De fapt, întreaga zonă era nelocuită. După ce am mers un timp,
am ajuns la o colibă acoperită cu paie. Ne-am îndreptat repede spre uşă şi am bătut. Deşi
am aşteptat mult, nu am primit nici un răspuns. Am crezut că acolo nu locuia nimeni.
Când am deschis uşa şi am intrat, am descoperit că podeaua era proaspăt măturată, într-
una dintre camere se afla un pat cu cearşafuri frumos împăturite. Pe masă se afla un
ceainic, iar ceaiul din el era încă cald. „Cu siguranţă aici locuieşte cineva," am spus eu.
„Toate aceste lucruri arată, dincolo de orice îndoială, că această casă este locuită de
cineva. Nu ar trebui să bem din acest ceai. Trebuie să ieşim repede, căci altfel oamenii
vor crede că suntem hoţi." Am ieşit afară şi am aşteptat să se întoarcă proprietarul.
Observând aranjamentele din casă, am dedus că acolo locuia o persoană, chiar fără s-o fi
văzut. Tot astfel, din aranjamentul fiecărui lucru din univers noi ştim că Dumnezeu
există, deşi nu-L putem vedea. Fiecare fenomen al naturii este atât de echilibrat,
organizat, plin de înţeles şi funcţional. Ai putea spune că ele sunt
12
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
întâmplătoare, dar mie îmi este imposibil să cred că întâmplarea este unica lor origine.
Biblia spune: „Nebunul zice în inima lui, / Nu este Dumnezeu." Numai oamenii nechibzuiţi
pot spune în inima lor că nu există Dumnezeu.
ÎNTÂMPLARE SAU PLAN
Universul trebuie să fie creat de Cineva dotat cu o înţelepciune profundă, care are o
cunoştinţă vastă şi un plan complicat. Dacă nu poţi accepta ideea că universul a apărut
la întâmplare, trebuie să recunoşti faptul că el a fost creat de un asemenea Dumnezeu.
Nu poate exista o a treia explicaţie. Tu alegi varianta. Trebuie să decizi dacă universul a
venit din întâmplare sau a fost creat de Dumnezeu.
O NEVOIE ŞI OBIECTUL EI
S-ar putea ca un singur martor să nu fie suficient. Voi chema un altul. De data aceasta
vom analiza inima omului. înainte de a o face, ar trebui de asemenea să observăm un
singur fapt: ori de câte ori există o dorinţă, trebuie să existe şi un obiect pentru acea
dorinţă. De exemplu, un orfan care nu şi-a văzut niciodată tatăl simte o dorinţă naturală
după o anumită dragoste paternă. I-am întrebat despre acest lucru pe mulţi oameni care
erau orfani, şi toţi mi-au mărturisit că au simţit acest dor de nestăpânit. Deci, fiecare
dorinţă a inimii are ca bază un obiect din lume existent deja.
Ca fiinţe umane, noi avem nevoie de o apartenenţă socială. Avem nevoie de tovărăşie şi
reciprocitate. Dacă laşi un băiat pe o insulă izolată şi el creşte singur, el tot va simţi un
dor după tovarăşi, după fiinţe ca el însuşi, chiar dacă nu a văzut niciodată vreo fiinţă
umană. Această năzuinţă sau dorinţă este însăşi dovada faptului că undeva în lume
există ceva cunoscut sub numele de „om." De la o anumită vârstă omul începe să se
gândească la posteritate; el începe să-şi dorească copii şi nepoţi. Aceasta nu este numai
o fantezie. Dorinţa izvorăşte din existenţa şi posibilitatea rodirii. Deci, acolo unde există
dorinţă, există şi un obiect care să satisfacă acea dorinţă.
EXISTĂ DUMNEZEU ÎN INIMĂ
Avem vreo altă dorinţă în afară de identitatea socială şi auto-propagarea? Ce alte dorinţe
fierbinţi mai avem? în adâncul fiecărui
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
7
om există o dorinţă puternică după Dumnezeu. Fie că este vorba de rase foarte civilizate,
cum sunt caucazienii sau civilizaţiile antice, ca de exemplu civilizaţia chinezească, fie că
este vorba de indigenii africani nativi şi necultivaţi, toţi au un dor comun — Dumnezeu.
Din moment ce sunt oameni, ei au un dor după Dumnezeu, indiferent de rasă şi
naţionalitate. Acesta este un fapt. Nu poţi aduce argumente împotriva lui. Toţi îl caută pe
Dumnezeu. Fiecare om are o dorinţă după Dumnezeu. Acest lucru este foarte clar.
Aplicând principiul pe care tocmai l-am menţionat, din moment ce inima noastră simte
nevoia după un Dumnezeu, trebuie să existe un Dumnezeu în univers. Dacă Dumnezeu
nu există, noi nu am avea niciodată un astfel de dor în inima noastră.
Noi toţi avem apetit pentru mâncare. Tot astfel, noi toţi avem apetit pentru Dumnezeu.
Dacă ar exista doar apetitul pentru hrană dar nu ar exista hrană, ar fi imposibil să trăim.
Tot astfel, ar fi imposibil să trăim dacă ar exista o capacitate pentru Dumnezeu, dar nu ar
exista Dumnezeu.
NU TE-AI GÂNDIT NICIODATĂ LA DUMNEZEU?
Odată, un ateu mi-a reproşat pe un ton dur şi cu voce tare: „Tu spui că omul are o nevoie
psihologică de Dumnezeu. Dar nu există un astfel de lucru şi eu nu cred în el." I-am spus:
„Ei bine, vrei să spui că nu te gândeşti niciodată la Dumnezeu? De fapt, chiar când ai
vorbit, tu te-ai gândit la El. Aceasta indică făptui că ai o capacitate pentru Dumnezeu. Nu
există nimeni care să nu se fi gândit niciodată la Dumnezeu. Poate cineva încearcă să nu
se gândească prea mult la El. Din moment ce în tine se află acest gând, înseamnă că în
afara ta există un asemenea obiect care să-ţi satisfacă nevoia."
CUVINTELE ŞI INIMA
Odată a venit la mine un tânăr pentru a avea o dispută despre Dumnezeu. El era
vehement împotriva existenţei lui Dumnezeu. El mi-a prezentat argument după
argument pentru a dovedi că nu există Dumnezeu. în timp ce îmi enumera variatele
motive pentru care nu există Dumnezeu, eu îl ascultam în tăcere, fără să spun nici un
cuvânt, Apoi i-am spus: „Deşi insişti că nu există Dumnezeu şi te bazezi pe atâtea
argumente, ţi-ai pierdut deja cauza." El a spus:
14
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
„Ce vrei să spui?" Am continuat explicându-i: „Gura ta poate să vorbească oricât ar vrea
despre faptul că nu există Dumnezeu, dar inima ta este de partea mea." A fost nevoit să
fie de acord cu mine. Deşi cineva poate să aibă tot felul de argumente în mintea sa, în
inimă există o credinţă pe care nici un argument nu o poate învinge. O persoană
încăpăţânată poate să prezinte o mie şi unul de motive, dar tu poţi avea îndrăzneala de
a-i spune: „în inima ta ştii foarte bine că există Dumnezeu. De ce să te mai complici să
cauţi evidenţe în afara ta?"
CHEMAREA LUI DUMNEZEU ÎN TIMPURI DE PRIMEJDIE
Odată, un misionar din America de Sud a văzut un om predicând în faţa unei mulţimi într-
un loc deschis dintr-o pădure. Omul nega cu putere şi vehemenţă existenţa lui
Dumnezeu. Cu entuziasm, el a prezentat mai mult de zece argumente, unul după altul,
pentru a dovedi inexistenţa lui Dumnezeu. După ce a terminat de vorbit, el a întrebat:
„Este cineva care are de obiectat? Vă rog veniţi aici."
Pentru un timp a fost tăcere. Misionarul a decis că ar trebui să spună ceva. El s-a ridicat
în picioare şi s-a adresat mulţimii spunând: „Prieteni, eu nu pot aduce multe argumente.
Nu pot să vă prezint decât fapte şi am să vă spun o istorisire. Ieri mă plimbam de-a
lungul malului unui mare râu care, aşa cum ştiţi toţi, este foarte rapid şi duce la o
cascadă periculoasă. Eram pe mal şi am auzit un om strigând după ajutor. El striga foarte
clar: ,0 Dumnezeule! Salvea-ză-mă!' Am alergat spre locul de unde se auzea glasul şi am
descoperit că în mijlocul râului era un om care era purtat de curent spre cascadă. Fără să
ezit şi fără să mă gândesc la pericol, am sărit în râu. Torentul era iute şi m-am luptat din
greu pentru a nu fi tras sub apă. Din fericire, am fost foarte puternic. Cu o mână în jurul
lui şi cu cealaltă înotând, am reuşit să-1 trag până la mal. După ce am făcut aceasta, m-
am simţit foarte fericit. Ştiţi cine este omul care striga la Dumnezeu pentru ajutor?
Permiteţi-mi să vi-1 prezint." Spunând aceste cuvinte, el a arătat spre omul care tocmai
vorbise. „Cel care L-a chemat pe Dumnezeu ieri," a încheiat el, „este cel care îl neagă pe
Dumnezeu astăzi. Aceasta este ceea ce voi numiţi ateu!"
Toate problemele vin din interior. Când omul se află la hotarul dintre viaţă şi moarte, el îl
cheamă pe Dumnezeu. Când pericolul
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
8
a trecut, el aduce argumente pentru a-L nega pe Dumnezeu. In inima noastră noi toţi
ştim că există Dumnezeu; nu este nici o îndoială în legătură cu acest lucru. Ştim
deoarece avem o capacitate pentru Dumnezeu. Capacitatea pentru Dumnezeu
dovedeşte că există Dumnezeu.
RUGĂCIUNEA PRIMEŞTE RĂSPUNS?
Ar trebui să luăm în considerare nu doar fenomenele obiective, ci şi propria noastră
experienţă subiectivă. Noi ştim că Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Odată i-am vorbit
unui om care nega cu hotărâre existenţa lui Dumnezeu. I-am spus să nu fie prea
îndrăzneţ şi încrezut. Omenirea are o istorie de aproximativ cinci sau şase mii de ani. în
acest timp, nenumăraţi oameni din creştinism şi din afara lui s-au rugat lui Dumnezeu.
Poţi tu să dovedeşti că nici măcar una dintre aceste numeroase rugăciuni, făcute de-a
lungul multor ani şi de către numeroşi oameni, nu a primit răspuns? Eşti tu atât de
îndrăzneţ încât printr-o singură mişcare să înlături validitatea tuturor răspunsurilor la
rugăciuni? Aceşti oameni s-au rugat cerului. Poţi să afirmi că nici una dintre rugăciunile
lor nu a primit răspuns? Permite-mi să depun mărturie că nu au existat numai unul sau
două răspunsuri; au existat nenumărate răspunsuri. Dar chiar şi un singur răspuns ar fi
suficient pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Prieteni, credeţi că nu a existat
niciodată răspuns la rugăciuni? Vreţi să spuneţi că toate răspunsurile la rugăciuni sunt
false? Eu personal am avut cel puţin două sau trei mii de răspunsuri la rugăciuni. Oare
este posibil să le soctim ca fiind simple coincidenţe? Mulţi alţi oameni au primit răspuns
la rugăciunile lor. Oare toate acestea sunt coincidenţe?
Odată, în timp ce un predicator traversa Atlanticul, o ceaţă groasă a înconjurat brusc
vasul. Vasul nu a putut să meargă mai departe şi a trebuit să fie ancorat în mijlocul
oceanului. Omul a mers la căpitan şi i-a spus: „Trebuie să ridici din nou pânzele; sunt
programat să predic marţi în Quebec." Căpitanul a replicat: ,Vezi cât de groasă este
ceaţa? Este imposibil ca vasul să pornească. Dacă poţi să te rogi pentru împrăştierea
ceţei, Iii sigur că eu îmi voi ridica ancora." Predicatorul a răspuns: „Mergi drept înainte.
Am să mă rog chiar aici, în timp ce ridici ancora. Nu este nici o clipă de pierdut." El a
început să se roage.
9
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Căpitanul a început să se ocupe de ancoră în timp ce predicatorul se ruga. Când ancora a
fost sus, ceaţa dispăruse deja. Vasul a sosit la timp. Oare aceasta a fost o coincidenţă?
ADEVĂRATUL DUMNEZEU RĂSPUNDE RUGĂCIUNILOR
Odată am mers împreună cu câţiva fraţi într-un sat pentru a predica. Mulţi oameni de
acolo au spus: „Dumnezeul nostru este foarte puternic; numele lui este Dah-wang (adică
Marele împărat). O dată pe an noi ţinem o procesiune pentru el şi de mulţi ani în acea zi
întotdeauna predomină vremea bună. Vremea nu a fost niciodată rea în ziua aceea."
îndemnat de Dumnezeu, unul dintre noi a spus: „Mâine, în timp ce se va desfăşura
procesiunea, va ploua cu siguranţă." A doua zi, parada era programată pentru ora zece.
Dar începând cu ora nouă dimineaţa a plouat torenţial; Marele împărat nu a fost capabil
să iasă şi parada programată a fost amânată, în urma unei lungi dezbateri s-a anunţat
că, în urma unui calcul atent, ziua fusese aleasă greşit; ea ar fi trebuit să fie ziua a
paisprezecea în loc de a unsprezecea. Am declarat cu îndrăzneală că în mod sigur în ziua
a paisprezecea va ploua din nou. A venit ziua şi într-adevăr a plouat din nou. Neavând
altă şansă, oamenii au scos afară statuia lui Dah-wang pentru procesiune. Cei care îl
purtau au alunecat pe drum de mai multe ori, iar Dah-wang a căzut şi s-a spart în bucăţi.
Oare aceasta a fost o coincidenţă? Există nenumărate incidente de aceeaşi natură. Ele
nu sunt decât o foarte mică parte a experienţei creştine. Dacă ar fi enumerate toate
răspunsurile la rugăciuni, cine ştie cât de mare ar fi cartea care s-ar putea scrie. Aceste
răspunsuri la rugăciuni constituie o dovadă puternică a existenţei lui Dumnezeu.
COLET DIN STATELE UNITE
Când eram tânăr aveam o mentalitate neîmblânzită şi încăpăţânată. Nu numai că
refuzam să cred în Dumnezeu, dar refuzam chiar să cred în Statele Unite ale Americii.
După ce am văzut harta acestei ţări, tot nu credeam că exista un asemenea loc. într-o zi,
în timp ce tatăl meu comanda câteva lucruri de acolo, am inclus şi eu o comandă pentru
o pereche de pantofi şi o barcă de jucărie. Mai târziu, când el a adus coletul de la poştă şi
mi-a dat pantofii şi
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU
17
barca de jucărie, am început să cred în realitatea Statelor Unite, deoarece am văzut cu
ochii mei coletul din America. Câţiva ani mai târziu, când am mers în Chicago, am vizitat
intenţionat magazinul universal de unde îmi primisem jucăria. Arătând cu degetul către
clădire, mi-am spus că aceasta m-a făcut să cred în America.
Nu-ţi pot da o dovadă directă sau un răspuns direct la întrebarea ta în legătură cu
existenţa lui Dumnezeu. Dar îţi prezint toate aceste mărturii ale răspunsurilor Ia
rugăciuni. Nu ar trebui să fii atât de îndrăzneţ încât să-L negi vehement pe Dumnezeu şi
să respingi categoric credibilitatea rugăciunilor.
CONTACTAREA LUI DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE Odată am întâlnit un student la
Universitatea Yenching. El mi-a mărturisit: „Când eram în liceu, atât capelanul cât şi
profesorii m-au învăţat că există un Dumnezeu şi eu credeam în El. Mai târziu am mers la
colegiu şi acolo toţi spuneau că nu există nici un Dumnezeu. Lumea, spuneau ei, a venit
în existenţă prin evoluţie naturală, iar universul s-a format din întâmplare. După ce atât
de mulţi oameni au spus acelaşi lucru, am devenit confuz. Luni în şir am fost tulburat de
această problemă. Trebuia să aleg una dintre cele două posibilităţi. Există un Dumnezeu,
sau nu există nici un Dumnezeu? întâi am reflectat la teoria întâmplării. Oare este posibil
ca nişte lucruri care sunt adunate împreună, agitate şi amestecate unele cu altele, să
poată rezulta într-o fiinţă umană vie? Oare este posibil ca întreaga lume şi chiar întregul
univers să fi fost constituite în felul acesta? Pornind de la această ipoteză nu puteam
ajunge la o concluzie. In cele din urmă, nu am putut să fac altceva decât să mă plec pe
genunchi şi să spun: ,0 Dumnezeule, nu ştiu dacă exişti cu adevărat. Cu cât mă gândesc
mai mult la acest lucru, cu atât sunt mai confuz. Te rog arată-mi-Te.' După două
săptămâni de la această rugăciune am respins teoria întâmplării şi am crezut că există
un Creator. Nu-ţi pot spune de ce am luat această decizie. Dar cred că Dumnezeu mi-a
răspuns la rugăciune şi m-a condus să cred în El." Acesta este un alt caz de primire a
unui răspuns la rugăciune. Eu îl cunosc pe Dumnezeu prea bine. Am avut de a face cu El
de multe ori, iar între mine şi El au fost încheiate multe tranzacţii. Ştiu ce vorbesc. Dacă
L-ai atins vreodată pe Dumnezeu, vei şti şi tu ce vreau să spun.
18
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
O JUDECATĂ FĂCUTĂ CU GRIJĂ Acum ce aveţi de spus? După ce aţi privit la natură şi la
univers, după ce v-aţi controlat, simţământul lăuntric şi după ce aţi ascultat mărturiile
atâtor martori, urmează ca voi să decideţi dacă există sau nu Dumnezeu. Dar nu ar
trebui să fiţi iresponsabili; atitudinea voastră trebuie să fie echilibrată, deoarece în
curând fiecare va trebui să-L întâlnească pe Dumnezeu. într-o zi toţi veţi sta înaintea Lui.
Toate lucrurile în legătură cu voi înşivă vor fi descoperite. Dar acum este timpul să vă
pregătiţi. Noi toţi ar trebui să fim gata să-L întâlnim pe Dumnezeul nostru.
CAPITOLUL 2
. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
Voi începe considerând că problema existenţei lui Dumnezeu este rezolvată. Noi toţi
credem că există Dumnezeu. Ca unii care dorim să cunoaştem adevărul, trebuie să
facem încă un pas pentru a afla ce fel de Dumnezeu este El. Dumnezeu este cel mai
mare Necunoscut. Trebuie să petrecem timp pentru a afla ceva despre această Persoană
necunoscută. Acum următorul pas este acela de a cunoaşte ce fel de Dumnezeu este El.
NAŞTEREA RELIGIEI
în ultimele câteva mii de ani, omul şi-a pus întrebări în legătură cu natura lui Dumnezeu.
Dumnezeu este bun sau drept? Este indiferent faţă de noi sau este extrem de interesat
de treburile omeneşti? Asemenea întrebări sunt cauza directă a tuturor religiilor
omeneşti. Ce este religia? Religia reprezintă interesul omului faţă de Dumnezeu şi
cuprinde explicaţiile pe care el le-a găsit cu privire la El. Prin. aceste explicaţii, diferiţi
oameni au ajuns la concepţii diferite despre Dumnezeu. Ce fel de Dumnezeu este El?
Aceasta este o mare întrebare. De asemenea este o întrebare foarte serioasă. Noi toţi ne-
am gândit la acest subiect la un moment dat. Poate că această întrebare s-a pus în mica
noastră minte când aveam cinci ani. Toţi oamenii, educaţi sau ignoranţi, au fost intrigaţi
de această întrebare. Ea se naşte în mod natural după o oarecare contemplare şi
observaţie.
PRESUPUNEREA OMULUI DESPRE DUMNEZEU
Dar o persoană care încearcă să speculeze despre Dumnezeu este ca o furnică ce
încearcă să înţeleagă o fiinţă umană. Pentru mica creatură este extrem de dificil să
înţeleagă viaţa, natura şi mintea noastră. în acelaşi mod, este imposibil ca noi să-L
înţelegem pe Dumnezeu. Din acest motiv, în ultimele câteva mii de ani, tot felul de
20
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
oameni, teologi şi filozofi deopotrivă, au meditat mult in legătură cu El. Ce a făcut
Dumnezeu în tot acest timp? A fost indiferent faţă de noi, sau aîncercat să ni Se
reveleze? Care este atitudinea lui Dumnezeu? Crezi că El va spune: „Eu sunt Dumnezeu
şi nu am nimic de-a face cu fiinţele umane. Nu-Mi pasă ce gândiţi voi despre Mine. Voi
sta în ceruri ca Dumnezeu. Muritorii să fie ignoranţi!"? Sau crezi că El are dorinţa de a Se
revela pe Sine omului şi de a-1 vizita?
Când am fost în India, am văzut câţiva oameni care stăteau dezbrăcaţi pe paturi de cuie.
Unii umblau desculţi pe cărbuni aprinşi. Aceşti oameni şi-au devotat o mare cantitate de
energie pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Ce le-a făcut Dumnezeu? Oare S-a ascuns El şi
nu i-a băgat în seamă deloc? Oare El S-a învăluit într-un mister absolut? Iată o mare
întrebare. Trebuie s-o analizăm din punct de vedere ştiinţific şi obiectiv, pentru a afla
cum este Dumnezeu.
DUMNEZEU ESTE VIAŢĂ
Cu câţiva ani în urmă am vorbit despre un subiect similar unor studenţi la medicină într-
un amfiteatru al universităţii Cheloo. Am spus că omul este un organism care are o viaţă.
Dumnezeu este şi El o viaţă. Viaţa omului este superioară vieţii animalelor, iar viaţa lui
Dumnezeu este mai înaltă chiar decât cea a omului. I-am întrebat pe studenţi: „Deoarece
realizăm că toate organismele vii au legi şi caracteristici comune, puteţi să le
enumeraţi?" Diferiţi studenţi au început să menţioneze diferite aspecte. La sfârşit am
rezumat discuţia în felul următor: toate organismele vii au două caracteristici comune.
Puteţi numi aceste caracteristici — expresiile lor comune sau legile lor comune. In primul
rând, fiecare viaţă vrea să se conserve pe sine. Ea tinde să se auto-reproducă. In ea
există capacitatea de a produce urmaşi, de a-şi continua propria viaţă. In al doilea rând,
fiecare viaţă vrea să aibă părtăşie cu alte vieţi. Ea nu poate rezista de una singură. Când
un om nu poate avea părtăşie cu alte fiinţe umane, el merge la câini, pisici, peşti sau
păsări, şi îşi face prieteni dintre animale. Toate creaturile vii doresc părtăşie.
Pe baza acestor două caracteristici ale vieţii, şi anume conservarea de sine şi părtaşi a cu
alţii, sunt instituite legile guvernării omeneşti. De exemplu, pedeapsa cu moartea
reflectă dorinţa condamnatului de a-şi conserva propria viaţă; pedeapsa este în formă de
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
11
înlăturare şi terminare a unei asemenea vieţi. Aceasta este calea de a provoca suferinţă
unei vieţi. întemniţarea, ca o pedeapsă mai puţin gravă, îl lipseşte pe om de părtăşia cu
alţii. Acest revers al principiului vieţii devine atunci o suferinţă pentru el. Deci pedeapsa
este aplicată conform principiilor vieţii.
Având aceste două caracteristici principale în minte, să ne întoarcem spre viaţa lui
Dumnezeu. Dumnezeu este un organism de un ordin mai înalt decât fiinţele umane. El
este guvernat în mod natural de către această lege a vieţii. Pe Dumnezeu îl putem
cunoaşte prin caracteristicile şi trăsăturile distinctive ale vieţii Sale. Astfel putem deduce
dacă Dumnezeu, vrea sau nu vrea să aibă părtăşie cu omul.
RELIGIA NATURALĂ ÎN CONTRAST CU RELIGIA REVELATĂ
Există două feluri de religie: religia bazată pe concepţiile naturale şi religia bazată pe
revelaţie. Religia naturală începe având omul ca centru. El este cel care îl caută pe
Dumnezeu şi studiază despre El. Atunci ce este religia revelată? Religia revelată vine
direct de la Dumnezeu. El este Cel care vine să ne reveleze lucrurile. Gândurile omului
sunt adesea fantezii inutile. Numai revelaţia lui Dumnezeu este vrednică de încredere.
Creştinismul este diferit de toate celelalte religii naturale prin aceea că este o religie care
vine din revelaţie. Creştinismul. începe din Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care vine să-1
caute pe om, şi nu omul este cel care-L caută pe Dumnezeu.
Nu voi încerca să vă conving să credeţi în Dumnezeu sau să citiţi Biblia. Voi face numai
câteva presupuneri. Vom trata subiectul în acelaşi mod în care am rezolva o problemă de
geometrie. Vom începe de la presupuneri şi apoi ne vom deduce argumentele pas cu
pas. Vom examina raţionamentele noastre pentru a vedea dacă sunt sănătoase şi dacă
concluziile noastre sunt logice. Ca şi în matematică, unele probleme le rezolvăm inductiv,
în timp ce altele le rezolvăm deductiv. în orice caz, la sfârşit ar trebui să fim capabili să
spunem dacă o presupunere este sau nu justificată.
CÂTEVA PRESUPUNERI
Trebuie să facem câteva presupuneri. Prima este aceea că Dumnezeu există. Deja am
tratat acest fapt. Am căzut de acord că Dumnezeu există. El este o Fiinţă care are un
scop.
11
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
în al doilea rând, noi recunoaştem faptul că Dumnezeu are dorinţa de a Se revela pe Sine
omului. Dacă Dumnezeu vrea să Se reveleze pe Sine omului şi dacă El vrea ca noi să-L
cunoaştem, cum realizează El acest lucru? în ce mod ni Se poate face cunoscut? Dacă El
ne vorbeşte prin tunete sau ne scrie prin fulgere, noi nu vom fi capabili să-I înţelegem
mesajul. Atunci cum ni Se face cunoscut Dumnezeu?
MODUL ÎN CARE DUMNEZEU SE REVELEAZĂ PE SINE
Dacă este vorba ca El să Se reveleze pe Sine şi dacă El vrea ca noi să-L cunoaştem, El
trebuie s-o facă neapărat folosind mijloace omeneşti. Atunci care sunt mijloacele
obişnuite prin care oamenii comunică unii cu alţii? în primul rând, ei comunică prin
vorbire, şi în al doilea rând, prin scriere. Toate mijloacele de comunicare, fie că este
vorba de telegraf, telefon, semne sau simboluri, sunt incluse în aceste două categorii.
Dacă este vorba ca Dumnezeu să Se manifeste pe Sine, acestea sunt singurele două
mijloace prin care El poate face acest lucru. Pentru moment, lăsăm la o parte aspectul
vorbirii; vom vedea cum anume Dumnezeu comunică cu noi prin scriere.
Dacă Dumnezeu Se revelează pe Sine prin scriere, dintre toate volumele scrise de diferiţi
oameni de-a lungul secolelor, trebuie să existe o singură carte care să fie inspirată în
mod divin. Acesta este un test crucial. Dacă o asemenea carte există, nu numai că ea
dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, dar de asemenea conţine şi revelaţia Sa scrisă pentru
noi. Deci, există o asemenea carte scrisă în mod divin?
In căutarea unei asemenea cărţi, să menţionăm întâi câteva principii de bază. Să
presupunem că eu vreau să comand o carte de la un editor. Dacă pot să-i spun numele şi
autorul cărţii, nu voi întâmpina nici o problemă în obţinerea ei. Dacă totuşi uit numele şi
autorul cărţii, pot să-i descriu editorului caracteristicile ei, cum ar fi conţinutul, mărimea,
culoarea, modul în care este legată, etc. Apoi editorul va căuta printre toate cărţile sale
şi va identifica volumul pe care-1 doresc. Dumnezeu are o singură carte în acest univers.
Cum o găsim? Trebuie să-i cunoaştem caracteristicile. Dacă există o carte care a fost
scrisă de către Dumnezeu, ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii sau să aibă
anumite calificări înainte de a se putea spune despre ea că ea este de la Dumnezeu.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
23
PATRU CALIFICĂRI
Permiteţi-mi să enunţ câteva propoziţii. Dacă există o carte scrisă de Dumnezeu, înainte
de toate ea trebuie să-L menţioneze pe Dumnezeu. Ea trebuie să-ţi spună că este de la
Dumnezeu şi că autorul ei este Dumnezeu. Aceasta este prima calificare. în al doilea
rând, ea trebuie să aibă un standard moral care să fie mai înalt decât ceea ce noi
cunoaştem în mod obişnuit. Dacă nu este decât o invenţie, standardul poate să fie cel
mult la acelaşi nivel cu omul. în al treilea rând, dacă există o asemenea carte divină, ea
trebuie să ne spună despre trecutul şi viitorul acestei lumi. Numai Dumnezeu ştie clar ce
s-a petrecut în trecut şi ce se va întâmpla în viitor. Numai spunându-ne aceste lucruri noi
îl vom recunoaşte ca Dumnezeu, în al patrulea rând, această carte trebuie să fie simplă
şi la îndemâna oricui, pentru ca toţi să fie capabili s-o procure şi s-o înţeleagă. Dacă ar
exista numai o singură carte ca aceasta în lume, atunci numai foarte puţini oameni ar
putea s-o vadă. Atât timp cât nu ar fi o carte la îndemâna oricui, ea nu ar trece testul. In
Statele Unite există un grup de oameni care pretind că au o carte de la Dumnezeu. Ea
este gravată în aur şi conţine numai douăsprezece pagini. O astfel de carte nu ar fi
accesibilă chinezilor. Dumnezeu nu ne-ar scrie niciodată o carte pe care să n-o putem
vedea.
Acum problema s-a simplificat. Să recapitulăm aceste patru condiţii. (1) Dacă această
carte există, ea trebuie să ne spună în mod explicit că autorul ei este Dumnezeu. (2) Ea
trebuie să aibă un standard înalt de moralitate. (3) Ea trebuie să descrie în mod detaliat
trecutul şi viitorul universului. (4) Ea trebuie să fie la îndemâna oricui. Să alegem câteva
dintre cele mai importante scrieri din istoria civilizaţiei umane şi să le punem faţă în faţă
cu aceste patru calificări, pentru a vedea dacă vreuna dintre ele îndeplineşte cerinţele
noastre.
CĂRŢI BUNE
Vom începe cu cărţile care în general sunt considerate ca fiind bune. De exemplu, să ne
oprim la scrierile clasice chinezeşti ale lui Confucius. Ele sunt descalificate imediat de
prima cerinţă, căci nici una dintre ele nu pretinde că este scrisă de către Dumnezeu, într-
adevăr, ele au un standard înalt de moralitate, dar nu ne spun
24
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
care este originea şi destinul lumii, a universului şi a omului. Aceasta nu înseamnă că ele
sunt cărţi fără valoare; înseamnă numai că nu au calificările pe care le dorim noi. Ele nu
sunt ceea ce noi căutăm.
Să analizăm scrierile clasice ale altor culturi. Există numeroase volume de scrieri celebre,
dar nici una dintre ele nu trece de primul test. Toate sunt în mod clar scrise de om. Ele
pot fi capodopere ale filozofiei şi moralităţii, dar nu sunt scrise de Dumnezeu şi nici nu
sunt inspirate în mod divin. Trebuie să le lăsăm la o parte.
In India există o carte numită Rig-Veda. Odată ea a dominat hinduismul. Dar ea nu
pretinde că este scrisă de Dumnezeu.
O altă carte, Avesta, scrisă de un persan numit Zoroastru, este de asemenea extrem de
influentă în Orientul Mijlociu. Nici ea nu pretinde că este de la Dumnezeu. Mai mult,
standardul ei moral nu este deosebit de lăudabil.
Să analizăm acum Coranul mahomedanismului. Aceasta este cartea care satisface cel
mai mult cerinţele noastre. Ea ne spune că vine de la Dumnezeu; ea îndeplineşte prima
cerinţă. Dar nu o îndeplineşte pe a doua, căci standardul ei moral este extrem de scăzut.
Cerul pe care ea îl descrie este plin de pofte şi de carne. Dumnezeu nu ar scrie niciodată
o carte care să conţină atât de multă desfrânare şi imoralitate. Aşa că această carte nu
trece testul moralităţii.
SINGURA CARTE CARE ÎNDEPLINEŞTE TOATE CELE PATRU CONDIŢII
Dacă aţi cercetat toate aceste cărţi, în final trebuie să ajungeţi la Biblie. Dacă Dumnezeu
doreşte să comunice cu omul, şi dacă El o face prin scriere, atunci aceasta este singura
carte care trece toate cele patru teste. De aceea, aceasta trebuie să fie cartea pe care
Dumnezeu o are pentru om.
Ce spune această carte? în cartea legii din Vechiul Testament se spune „aşa vorbeşte
Domnul" de cel puţin cinci sute de ori. Alte cărţi din Vechiul Testament repetă expresia
de aproximativ şapte sute de ori. Pe lângă referinţele din Noul Testament în legătură cu
vorbirea lui Dumnezeu, Biblia conţine mai mult de două mii de afirmaţii de origine divină.
Dacă Dumnezeu nu are nici o dorinţă de a comunica cu omul, putem să uităm de această
carte. Dar dacă totuşi El comunică cu omul prin scriere, atunci această carte trebuie
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
13
aibă o valoare imensă. Puteţi găsi o altă carte în care Dumnezeu să fie revendicat de atât
de multe ori ca autor al ei?
Trebuie să vedem dacă Biblia îndeplineşte a treia condiţie. Să analizăm standardul ei
moral. Oricine a studiat această carte mărturiseşte că ea are cel mai înalt standard
moral. Chiar şi păcatele celor mai nobile persoane sunt consemnate şi condamnate fără
milă. Odată, un puternic oponent al Bibliei a fost întrebat de către fiul său: „De ce eşti
atât de înverşunat împotriva Bibliei?" El a răspuns: „Dacă nu o condamn eu, mă va
condamna ea pe mine." Această carte nu ne lasă să trecem pe lângă ea cu uşurinţă.
Concepţia omenească este aceea că toate actele sexuale comise în afara căsătoriei sunt
considerate ca fiind curvie. Dar Biblia spune că chiar şi un gând rău înseamnă curvie.
Moralitatea omenească consideră un act de ucidere ca fiind crimă, dar Biblia socoteşte o
uşoară ură în inimă ca fiind crimă.
Noi credem că un om care îşi lasă vrăjmaşul să scape fără să se răzbune pe el este
iertător. Dar Biblia îi cere omului să-şi iubească vrăjmaşul. Cât de înalt este standardul ei
moral şi cât de jos suntem noi în raport cu el! Nu poţi să nu recunoşti faptul că ea
prezintă cel mai bun cod etic pentru umanitate.
TRECUT ŞI VIITOR
Mai mult, această carte descrie înmod detaliat trecutul şi viitorul universului. Odată, un
prieten mi-a spus că el poate să creadă tot ce spune Biblia cu excepţia părţilor din
Geneza şi Apocalipsa în care se vorbeşte despre originea şi destinul cerurilor şi al
pământului. I-am spus că dacă Biblia este într-adevăr o carte de la Dumnezeu, atunci
este obligatoriu ca ea să conţină aceste lucruri. Dacă Biblia nu ar conţine Geneza şi
Apocalipsa, ea ar fi la fel ca oricare altă carte şi ar trebui să căutăm o altă carte; nu ar fi
cea pe care o dorim. Dar trecutul lumii şi destinul ei sunt consemnate aici. Astfel, a treia
condiţie este de asemenea satisfăcută.
MAI MULT DE DOUĂ SUTE DE MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTE
Care este circulaţia unei asemenea cărţi? Anul trecut (1935), mai mult de două sute de
milioane de exemplare au fost vândute. Puteţi
26
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
numi o altă carte care să aibă o circulaţie la fel de mare? Mai mult decât atât, această
statistică nu se limitează doar la anul trecut; cifra a rămas aproximativ aceeaşi în fiecare
an. într-un sens, această carte este foarte populară. într-un alt sens, ea este ca un
ghimpe în mâna ta; te străpunge. Această carte îţi provoacă durere de cap. Ea creează o
nelinişte nespusă înăuntrul omului. Ea chiar îl face pe om să i se împotrivească. în ciuda
acestui lucru, anual încă se vând mai mult de două sute de milioane de exemplare.
Mai mult, această carte este tradusă în mai mult de şapte sute douăzeci de limbi. în
fiecare ţară şi în fiecare rasă există o traducere a acestei cărţi unice. Pentru oricine,
oriunde în lume, este extrem de uşor să obţină o Biblie. Dacă Rig-Veda ar fi cartea lui
Dumnezeu, atunci mai mult de o jumătate din lume ar pieri din cauza nereuşitei de a o
obţine. Chiar dacă puneţi Rig-Veda în mâna mea, eu tot nu voi fi capabil s-o înţeleg. Dacă
numai cei educaţi îl pot contacta pe Dumnezeu, atunci destinul meu este iadul. Dacă
numai indienii au această posibilitate, atunci noi, chinezii, ca şi alte rase, suntem fără
nădejde. Dacă Dumnezeu vorbeşte prin Rig-Veda, atunci unde putem găsi această carte?
Probabil putem găsi numai exemplarul original în Muzeul Londonez. Şi s-ar putea ca nici
chiar acel exemplar să nu conţină înţelesul original al revelaţiei lui Dumnezeu pentru noi.
O CARTE COMPLETĂ
Aceasta nu este tot. Biblia conţine şaizeci şi şase de cărţi şi ea este împărţită în Vechiul şi
Noul Testament. Ea a fost scrisă de nu mai puţin de treizeci de oameni. Intervalul de timp
dintre perioada în care a fost scrisă prima carte şi perioada în care a fost terminată
ultima carte este mai mare de o mie şase sute de ani. Locurile în care ele au fost scrise
sunt de asemenea diferite. Unele au fost scrise în Babilon, altele în Italia, unele la un
capăt al Asiei Mici, altele la celălalt capăt al Mediteranei. Mai mult, scriitorii înşişi au avut
origini sociale diferite. Unii au fost avocaţi; alţii au fost pescari. Au fost prinţi şi au fost
păstori (ciobani). Toate aceste cărţi scrise de oameni de diferite origini, limbi, medii şi în
perioade de timp diferite sunt adunate împreună. Uimitor este faptul că ea este totuşi o
carte completă.
Toţi cei care au o anumită experienţă în munca de editare ştiu că
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
14
pentru a reuni câteva articole scrise de diferiţi autori este necesar ca autorii să aibă nivel
academic comparabil şi puncte de vedere asemănătoare. Chiar şi atunci când
standardele academice şi punctele de vedere sunt similare, încă vor exista conflicte şi
contradicţii când reuneşti cinci sau şase articole. Dar Biblia, deşi complexă în conţinut,
cuprinde istorie, poezie, legi, profeţii, biografii şi doctrine, şi a fost scrisă de persoane
atât de diferite în perioade de timp diferite şi în împrejurări diferite; şi totuşi, când le
aşezi împreună, în mod surprinzător ele alcătuiesc un singur volum continuu. Nu există
nici un conflict şi nici o contradicţie. Ele sunt scrise dintr-o singură suflare.
MÂNA LUI DUMNEZEU
Dacă citeşti cu atenţie această carte, trebuie să recunoşti că mâna lui Dumnezeu este în
spatele tuturor acestor scrieri. Mai mult de treizeci de oameni cu origini şi idei diferite, în
perioade de timp diferite şi în locuri diferite, au scris aceste şaizeci şi şase de cărţi. Când
le grupezi, acestea se leagă unele de celelalte ca şi cum ar fi fost scrise de un singur
individ. Geneza a fost scrisă cu aproximativ o mie cinci sute de ani înainte de Cristos, iar
Apocalipsa a fost scrisă cu nouăzeci şi cinci de ani după Cristos. între perioadele în care
aceste două cărţi au fost scrise există un interval de timp de o mie şase sute de ani. O
carte vorbeşte despre începutul lumii, în timp ce cealaltă descrie sfârşitul ei. Cu toate
acestea, tot ce începe în Geneza îşi are concluzia în Apocalipsa. Această trăsătură
uimitoare nu poate fi explicată în termeni omeneşti. Fiecare cuvânt din ea trebuie să fi
fost scris de Dumnezeu prin om. Dumnezeu este Motivatorul din spatele întregii
compoziţii.
SĂ MORI PENTRU BIBLIE
Există un alt lucru remarcabil în legătură cu această carte. In ea însăşi, este o carte care
dă viaţă. Şi cu toate acestea, nenumăraţi oameni şi-au pierdut vieţile din cauza ei. A
existat o vreme când oricine ţinea în mână această carte era condamnat la moarte
imediat. Cel mai puternic imperiu din istorie a fost imperiul roman. A existat o vreme
când acest imperiu şi-a concentrat toate forţele pentru a distruge această carte. Toţi cei
care o posedau erau persecutaţi în mod inuman, şi în final erau omorâţi sau arşi. Au fost
ucişi mii de
14
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
oameni şi au fost arse nenumărate exemplare ale Bibliei. Chiar a fost înălţat un
monument într-un loc unde au fost ucişi creştini. Pe el se afla inscripţia: „Creştinismul
este îngropat aici." Aceşti oameni au crezut că dacă au ars toate Bibliile şi i-au ucis pe
toţi creştinii vor vedea creştinismul stând acolo, sub picioarele lor. Dar nu după mult timp
Biblia s-a întors. Chiar şi într-o ţară ca Anglia, care deja a acceptat creştinismul ca religie
a ei de stat, dacă vizitaţi diferitele locuri de acolo, încă puteţi vedea mormintele
martirilor pentru Cristos. Aici şi acolo puteţi vedea locuri unde Biblia a fost arsă odată.
Sau puteţi vedea câte un mormânt care vă spune că o persoană sau alta s-a străduit şi a
scris numeroase cărţi pentru a se opune Bibliei. Un loc poate să-ţi spună că odată Biblia a
fost arsă acolo, iar un alt loc poate să-ţi spună că odată creştinii au fost omorâţi acolo. O
inscripţie ar putea să-ţi arate o statuie reprezentând un martiraj, iar o alta poate să-ţi
arate un loc unde a fost arsă Biblia.
Oare de ce atât de mulţi oameni s-au străduit atât de mult să se opună Bibliei? De ce
mulţi oameni au trecut cu vederea alte cărţi, dar acesteia, fie că i s-au opus cu toată
fiinţa lor, fie că şi-au pus viaţa în joc pentru ea? Trebuie să existe ceva ieşit din comun
aici. Chiar dacă nu crezi că acesta este cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să recunoşti
faptul că există ceva neobişnuit în legătură cu această carte.
EA NU TE VA LĂSA ÎN PACE
Această carte pare să fie foarte simplă şi uşoară. Dacă o analizezi din punct de vedere
istoric, ea îţi spune care este originea universului, a pământului, a plantelor, a fiinţelor
umane, felul în care şi-au instaurat împărăţiile şi cum în cele din urmă au murit. Aceasta
este tot. Nu este nimic deosebit în asta. Dar ea a fost transmisă din generaţie în
generaţie timp de secole. Astăzi ea încă este cu noi. Mai mult, dacă nu mărturiseşti că ea
este adevărul, trebuie să decizi că este falsă. Poţi fi indiferent faţă de alte cărţi, dar nu
poţi ignora această carte. Nici ea nu te va ignora pe tine. Ea nu te va lăsa în pace. Ea
cere un verdict de la tine. Ea nu va trece pe lângă tine.
ÎMPLINIREA PROFEŢIEI
Un alt lucru remarcabil în legătură cu această carte este acela
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
29
că aproape jumătate din ea este profeţie. Dintre toate profeţiile, aproape jumătate sunt
împlinite. Cealaltă jumătate sunt pentru viitor şi îşi aşteaptă împlinirea. De exemplu,
Biblia a prevestit soarta naţiunilor Moab şi Amon, precum şi a oraşelor Tir şi Sidon. Astăzi,
când oamenii vorbesc de marile oraşe, ei menţionează Londra şi Shanghai. La vremea
aceea Tirul şi Sidonul erau renumite. Ele au fost două oraşe importante ale lumii antice.
Toate profeţiile cu privire la aceste două oraşe au fost împlinite. Odată am fost în
Orientul Mijlociu. Din anumite motive nu am vizitat acele două locuri. Dar am cumpărat
două ilustrate cu cele două oraşe. Am rămas uimit când am privit aceste ilustrate. Nu am
putut decât să cred în Biblie. A fost profeţit că dacă aceste două metropole nu se vor
pocăi, ele vor fi distruse şi devastate. Ţara lor va fi plină de grămezi de stânci şi de
pietriş, unde pescarii vor veni să-şi usuce năvoadele. In ilustratele pe care le-am
cumpărat nu erau altceva decât bărci de pescuit şi năvoade întinse pe ţărm. Acesta este
numai un mic fapt care dovedeşte veridicitatea profeţiei biblice.
Dacă comparaţi evenimentele trecute cu profeţiile din Biblie, veţi descoperi că toate
corespund unele cu celelalte. Ca un alt exemplu, gândiţi-vă la naşterea lui Cristos. Isaia a
profeţit cu privire la o fecioară cu un copil cu câteva sute de ani înainte ca Cristos să vină
în realitate. Mai târziu, El a fost născut într-adevăr din fecioara Măria. Profeţia s-a împlinit
cu exactitate. Aşa cum profeţiile cu privire la trecut s-au împlinit, tot astfel şi profeţiile cu
privire la viitor trebuie să se împlinească.
CARTEA GĂSITĂ
Dacă Dumnezeu doreşte să comunice cu omul, El trebuie să facă acest lucru prin
mijloace omeneşti obişnuite de comunicare. El trebuie să folosească limbajul omenesc
sau scrierile omeneşti. Cu alte cuvinte, în lume trebuie să existe o carte care să fie o
revelaţie directă de la Dumnezeu. Dacă o asemenea carte există, ea trebuie să satisfacă
cele patru criterii pe care le-am menţionat. Acum putem spune că această carte este
găsită. Această carte ne spune că Dumnezeu doreşte să aibă părtăşie cu noi. El ne
vorbeşte prin această carte. Prin ea, Dumnezeu nu mai este o Fiinţă necunoscută. Acum
noi 11 putem cunoaşte. Această carte este Biblia. Sper că voi toţi o veţi citi.
CAPITOLUL 3
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
LIMBA VORBITĂ ESTE UN MIJLOC MAI BUN DE COMUNICARE
Dumnezeu doreşte să ni Se reveleze. El o face prin mijloace accesibile omului, adică prin
limba vorbită şi scrisă. Am văzut felul în care Dumnezeu ni Se revelează prin scriere.
Acum dorim să ne oprim asupra revelării Sale prin vorbire.
Să presupunem că ai corespondat cu o persoană timp de mai mulţi ani; cu toate acestea,
nu ai văzut-o niciodată. Normal, ai vrea să o cunoşti mai mult, pentru a avea o relaţie
directă cu ea. Nu poţi înţelege pe deplin o persoană doar prin scriere. Contactarea
directă este o cale mai bună. Este ca şi cum comunicarea prin vorbire este mai intimă şi
mai completă decât scrierea. Când limba vorbită este adăugată limbii scrise,
comunicarea este intensificată. Dacă elimini oricare dintre ele, se creează un gol.
Desigur, dacă le elimini pe ambele, comunicarea este complet anulată. Comunicarea
eficace are loc întotdeauna prin aceste două mijloace.
Dacă intenţia lui Dumnezeu este aceea de a ni Se revela, atunci faptul ca El să o facă
prin vorbire este o necesitate. Dar cum vorbeşte Dumnezeu? Oare El trâmbiţează din
ceruri? Dacă ar face-o, atunci toţi ne-am speria foarte tare. Toţi am fugi. Nimeni nu ar
îndrăzni să asculte. Intre El şi noi există un abis. Fiind atât de mare şi de înalt, Dumnezeu
ne-ar alunga din sfinţenia Sa. Atunci, cum vorbeşte El?
IARNA PE MUNTE
Permiteţi-mi să vă povestesc o întâmplare. într-o iarnă stăteam pe muntele Lu-shan,
pentru a mă restabili după o boală. Era imediat după război şi practic pe munte nu locuia
nimeni. Cât era ziua de lungă, cu greu puteai vedea pe cineva în apropierea locuinţei
mele. Eu sunt o persoană tăcută din fire. Acest mediu era foarte atrăgător
32
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
pentru mine. Acolo nu numai că era linişte, dar era şi frig. De dimineaţă până seara,
singurul om pe care îl vedeam era un băiat care venea de trei ori pe zi ca să-mi aducă
mâncarea. La început m-am simţit foarte în largul meu. Dar după un timp, chiar şi un om
ca mine a început să se simtă singuratic.
Odată, după masa de prânz, m-am dus să dorm puţin. La fereastra dormitorului meu era
un balcon. Când m-am trezit, am văzut câteva mici creaturi care se strânseseră în jurul
balconului. Acolo fuseseră puse firimituri de la masa mea, iar păsărelele ciripeau ocupate
în jurul lor. In timp ce ţopăiau înjur, ele ciripeau şi scoteau o mulţime de sunete voioase.
Mi-am spus: „Ei bine, din moment ce pe aici nu este nici o fiinţă umană, voi încerca să
mă împrietenesc cu aceste păsărele."
M-a ridicat şi am ieşit să le salut. Dar într-o clipă au zburat toate. Atunci mi-a venit o
idee. Am luat puţin din orezul rămas de la masă şi am început să-1 aranjez în rânduri,
punând numai câteva boabe în primul rând şi tot mai multe către pragul uşii. M-am
ascuns în spatele uşii şi le-am urmărit venind. Curând s-au adunat din nou înjur. Mi-am
spus: „Aceasta este şansa mea." Am ieşit şi am început să mă împrietenesc cu ele. Dar în
clipa în care m-au văzut, toate s-au împrăştiat. Unele au zburat pe ramurile pomilor din
jurul balconului meu şi se uitau ţintă la mine, ca să vadă ce intenţii am. De fiecare dată
când mă apropiam, ele zburau; şi de fiecare dată când plecam, ele se întorceau. Aşa s-a
întâmplat de câteva ori.
REFUZUL DE A VENI
Voiam să le vorbesc păsărilor. Voiam să le spun: „Păsărelelor, nu vreau să vă fac nici un
rău. Este iarnă, suntem pe munte şi hrana este puţină. Dar eu am hrană destulă şi vreau
s-o împart cu voi. Vă rog liniştiţi-vă şi coborâţi aici. Nu vă cer decât să stau cu voi cât
timp mâncaţi. Vreau să vă ascult cântecele şi să vă privesc jucân-du-vă. Veniţi! Să
devenim prieteni!..." Dar păsările nu veneau. Ele nu mă înţelegeau. Am fost nevoit să
renunţ.
Mai târziu am avut o anumită realizare lăuntrică. Am început să-mi vorbesc mie însumi.
Am spus: „Acest trup al meu este prea mare. Dacă aş putea să mă micşorez de la 1,81 m
până la mărimea unei păsări şi chiar să mă transform într-o pasăre, ele nu s-ar mai
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
16
speria de prezenţa mea. Atunci aş putea să le vorbesc despre intenţia inimii mele şi am
putea petrece iarna împreună pe muntele Lu-shan."
DUMNEZEU TREBUIE SĂ DEVINĂ LA FEL CA NOI
Astăzi noi avem o problemă asemănătoare. Dacă Dumnezeu ar rămâne Dumnezeu, noi
nu L-am putea înţelege niciodată. Dacă El ne-ar vorbi în limba Sa, am fi cu desăvârşire
pierduţi. Dacă Dumnezeu ar vrea să Se reveleze pe Sine prin vorbire şi să aibă părtăşie
cu omul, El ar trebui să Se micşoreze într-o asemenea măsură încât să fie la fel ca noi.
Numai atunci El ne va putea vorbi şi ne va putea spune despre El însuşi şi despre tainele
universului. Numai atunci noi am fi capabili să-L înţelegem.
Oare Dumnezeu a devenit om pentru a Se revela pe Sine prin vorbire? Să folosim din nou
metoda presupunerii. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu S-ar revela pe Sine prin limba
omenească? Ce s-ar întâmpla dacă El ar deveni om şi ar avea părtăşie cu omul? Impli-
caţia de aici este extraordinară! Ar însemna că, în această lume, dintre toate fiinţele
umane care au trăit în istorie, o singură persoană a fost nu numai om, ci şi Dumnezeu!
Dacă admitem că Dumnezeu a devenit un om, atunci trebuie să fi existat vreun muritor
care să fi fost şi divin. Trebuie să aflăm mai multe despre această Persoană.
CALIFICĂRILE PE CARE TREBUIE SĂ LE AIBĂ UN OM PENTRU CA SĂ FIE DUMNEZEU
Aceasta este o sarcină dificilă. Dar vom folosi metoda eficace pe care am adoptat-o, şi
anume vom stabili câteva principii. Apoi vom face unele cercetări având în vedere aceste
calificări şi directive. Dorim să ne bazăm evaluarea pe modul de viaţă şi pe calificările pe
care ar trebui să le aibă un om dacă ar fi vorba ca el să fie Dumnezeu.
Prima condiţie pe care acest om trebuie să o îndeplinească este aceea că el trebuie să
afirme că este Dumnezeu atunci când se află pe acest pământ. El nu poate să-şi ceară
scuze pentru aceasta. El trebuie să declare cu îndrăzneală că este Dumnezeu. Numai
atunci putem şti cine este el. Dacă nu declară aceste lucru, noi nu avem nici o
posibilitate de a-i ghici identitatea. Deci, declaraţia este prima calificare necesară.
în al doilea rând, felul în care această persoană a venit în lume
17
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
trebuie să fie diferit de felul în care noi înşine am venit în lume. Dacă eu aş spune că sunt
Dumnezeu dar m-am născut la fel ca oricare alt muritor, atunci cuvintele mele nu ar avea
nici o greutate. Pe de altă parte, dacă aş fi venit din cer, afirmaţia mea ar fi luată în
serios. Felul în care acest om vine în fiinţă trebuie să fie extraordinar. El trebuie să vină
într-un mod complet diferit; altfel cuvintele sale nu ar avea greutatea necesară.
în al treilea rând, acest om trebuie să aibă un standard moral care să fie mult deasupra
tuturor celorlalte fiinţe umane. El trebuie să aibă sfinţenia lui Dumnezeu, iar viaţa sa
trebuie să poarte amprenta divinităţii lui Dumnezeu. De exemplu, dacă eu aş deveni o
pasăre şi aş trăi exact la fel ca celelalte păsări, fără să le arăt nimic extraordinar, nu le-aş
putea convinge că de fapt sunt un om. Dacă este vorba ca Dumnezeu să devină un om,
comportarea Sa morală trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Acesta este singurul mod
în care noi am putea să-L identificăm ca Dumnezeu.
Mai mult, dacă un om este Dumnezeu, el trebuie ca neapărat să facă lucruri pe care nici
un muritor nu le poate face. Dacă el poate realiza ceea ce noi nu putem realiza şi
cunoaşte ceea ce noi nu cunoaştem, atunci putem spune că într-adevăr este Dumnezeu.
în cele din urmă, această persoană trebuie să fie capabilă să ne spună scopul divin al
existenţei omului. Care a fost scopul lui Dumnezeu în crearea universului şi a omului?
Cum Se îngrijeşte El de durerile şi necazurile omeneşti? Care este originea şi soluţia
finală a oricărui lucru din univers? Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de
Dumnezeu? Acest om trebuie să ne reveleze toate aceste lucruri. Dacă această persoană
nu ne arată ceea ce noi nu vedem, atunci nu putem spune că ea ne-a arătat vreo
revelaţie.
UN OM CARE ÎNDEPLINEŞTE TOATE CELE CINCI CONDIŢII
Vom stabili toate aceste cinci condiţii şi vom pune toată omenirea la încercare. Să vedem
dacă cineva împlineşte cele cinci cerinţe. O asemenea persoană cu siguranţă ar fi
calificată să fie Dumnezeu.
Prima persoană supusă testului ar trebui să fii tu însuţi. Cu siguranţă Tu nu eşti
Dumnezeu, deoarece nu ai pretins niciodată că eşti Dumnezeu. Nici eu nu am afirmat
vreodată că sunt. Deci această condiţie ne elimină pe mine şi pe tine. Foarte bine; acum
îl vom
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
35
prezenta pe Confucius. Dacă-i citeşti cărţile, vei afla că într-adevăr a dus o viaţă foarte
morală şi corectă. Dar nici el nu a afirmat vreodată că este Dumnezeu. Astfel, el cade la
acest test chiar de la început.
Dar ce se poate spune despre Sakya Muni, fondatorul budismului? în acest caz nu numai
că acolo nu s-a afirmat divinitatea, dar filozofia sa în sine este lipsită de divinitate. El nu
credea în existenţa lui Dumnezeu. Din moment ce el nu a avut nici un Dumnezeu, atunci
nici el nu poate fi Dumnezeu.
în continuare să-1 analizăm pe Mahomed. El a crezut în Dumnezeu. Dar el nu a afirmat
niciodată că este Dumnezeu. El L-a numit pe Dumnezeu Alah, iar pe el însuşi s-a numit
profetul lui Al ah. Dacă analizezi pe rând fiecare om din istorie, vei descoperi că nici unul
nu a pretins vreodată că este Dumnezeu, în afară de Unul singur. Acela este Isus din
Nazaret. El a afirmat că este Dumnezeul cel viu. Nici o altă persoană nu a făcut o
asemenea afirmaţie.
AFIRMAŢIA DE A FI DUMNEZEU - O CHESTIUNE SERIOASĂ
Cum poate Isus din Nazaret să afirme că este Dumnezeu? înainte de a continua, trebuie
să ne oprim puţin pentru a analiza în mod serios această problemă. Nu este uşor să
afirmi că eşti Dumnezeu. Un om care face o asemenea afirmaţie se încadrează în una din
trei categorii. El trebuie să aparţină uneia dintre aceste trei categorii; nu poate aparţine
tuturor celor trei. în primul rând, dacă pretinde că este Dumnezeu şi de fapt nu este,
atunci el trebuie să fie nebun sau alienat mintal. în al doilea rând, dacă nu este nici
Dumnezeu, nici alienat, atunci el trebuie să fie un mincinos care îi înşeală pe alţii cu
minciuna sa. în al treilea rând, dacă nu este nici unul dintre aceştia, el trebuie să fie
Dumnezeu. Nu poţi alege decât una dintre aceste trei variante. Dacă nu crezi că El este
Dumnezeu, trebuie să-1 consideri nebun. Dacă nu-1 poţi considera nici Dumnezeu şi nici
nebun, atunci trebuie să-1 socoteşti mincinos. Nu este nici o nevoie să dovedim că Isus
din Nazaret este sau nu este Dumnezeu. Tot ce trebuie să facem este să aflăm dacă El
este un nebun sau un mincinos. Dacă nu este nici unul, nici celălalt, atunci El trebuie să
fie Fiul lui Dumnezeu. Acestea sunt cele trei opţiuni pe care le avem. Nu poate exista o a
patra.
36
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
TATĂL ŞI FIUL SUNT UNUL SINGUR
Ce a spus Isus din Nazaret despre Sine însuşi? în loan 10:30 El a spus: „Eu şi Tatăl
suntem unul singur." Avem nevoie de explicarea acestei afirmaţii. în Biblie, Dumnezeul
invizibil este numit Tatăl. Fiul îl manifestă şi îl exprimă pe Tatăl. Ceea ce este ascuns este
Tatăl, iar ceea ce este exprimat este Fiul. Fiul este Cel care poate fi văzut şi atins. în
spate, îl ai pe Tatăl. în faţă, îl ai pe Fiul. Cei doi sunt de fapt unul singur. Ei sunt cele două
aspecte ale aceleiaşi realităţi. Când vorbim despre doi, ne referim la faptul că unul este
ascuns, iar celălalt este revelat. Când vorbim despre Ei, noi spunem că Cel revelat este
pur şi simplu Cel ascuns în manifestare. Aceasta este interpretarea biblică a adevărului
despre Tatăl şi Fiul.
De aceea, atunci când într-o zi Isus din Nazaret a spus „Eu şi Tatăl suntem unul singur,"
aceasta a fost o afirmaţie pe care nimeni altul nu a putut s-o facă. Acest om spunea că,
în realitate, El şi Dumnezeul invizibil sunt o singură entitate. El este Dumnezeu şi
Dumnezeu este El. Dumnezeu este Tatăl cel invizibil, iar El este Fiul manifestat. Tatăl şi
Fiul sunt unul singur! Cine poate fi Cel care a făcut o asemenea afirmaţie? Este El un
nebun? Oare vrea El să ne înşele?
După ce Isus a spus asemenea cuvinte, care a fost reacţia? „Iudeii au luat din nou pietre
ca să-L ucidă. Isus le-a zis: V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu;
pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?' " Iudeii au răspuns: „Nu
pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că Tu, care eşti om, Te faci
Dumnezeu" (v. 31-33). Din cuvintele lui Isus, iudeii au înţeles foarte bine că El pretinde
că este Dumnezeu. După ce au auzit aceste cuvinte ei au vrut să-L ucidă cu pietre. Isus
făcuse o afirmaţie, iar iudeii au formulat la adresa Lui o acuzaţie; ambele erau în legătură
cu divinitatea Sa. Oare Isus era alienat mintal? Oare pur şi simplu El vorbea prostii numai
pentru a-i determina pe oameni să-L ucidă? Sau era un şarlatan care avea un plan? Dacă
da, atunci ce încerca El să câştige? încerca El să câştige moartea?
FIUL ÎL EXPRIMĂ PE TATĂL
Să ne întoarcem puţin la începutul Evangheliei lui loan pentru a vedea ce scrie acolo.
loan 1:18 spune: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu născut,
care este în sânul
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
18
Tatălui, Acela L-a declarat." De ce nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu? Deoarece
Dumnezeu este invizibil. Isus a spus că El este singurul Născut din Tatăl; El îl exprima pe
Dumnezeul invizibil. Când îl vezi pe singurul Născut, îl vezi pe Tatăl.
Din nou, cu privire la El însuşi a vorbit astfel: „Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce
S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer" (3:13). Aţi auzit vreodată pe
cineva spunând asemenea cuvinte? Eu nu pot spune: „Nimeni nu a fost în Shanghai, în
afară de cel care vine din Shanghai la Tientsin, adică eu, Watch-man Nee, care sunt în
Shanghai." Dacă aş vorbi în acest fel aş spune o prostie. Dar Isus vorbea o limbă
cerească. El spunea că vine din cer şi că încă este în cer. Ce poate fi un om care poate
exista simultan în două locuri? Fie este Dumnezeu, fie este un nebun sau un mincinos.
Dacă încă nu ai crezut în Cristos, te rog să dai un verdict în legătură cu acest punct în
litigiu. Cine este acest om?
VORBIREA DIN CERURI
Să citim loan 3:31-32: „Cel ce vine de sus este mai presus de toţi; cel ce este de pe
pământ este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai
presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi nimeni nu primeşte mărturia Lui."
El a spus că a venit din cer şi că este deasupra tuturor. După scurt timp El a spus din nou
acelaşi lucru. Să vedem care este scopul din spatele acestor cuvinte. El a venit să
predice lucrurile din ceruri dar nimeni nu a primit cuvintele Sale. El a folosit cuvinte cum
ar fi „cer," „mai presus de toţi," „din cer," etc. Ce fel de om era El? Confucius nu a spus
niciodată asemenea lucruri. Şi nici Sakya Muni sau Mahomed. Oare Isus a fost un nebun
ori un mincinos, sau a fost Fiul lui Dumnezeu?
loan 5:17 spune: „Dar Isus le-a răspuns: Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de
asemenea lucrez.'" El Se punea întotdeauna pe acelaşi loc cu Tatăl. Versetul 18 spune:
„Tocmai de aceea iudeii căutau şi mai mult să-L omoare, nu numai pentru că încălca ziua
Sabatului, ci şi pentru că spunea că Dumnezeu este Tatăl Său şi astfel Se făcea pe Sine
egal cu Dumnezeu." Acum, când noi citim cuvintele Sale, le-am putea considera ca fiind
simple remarci. Dar iudeii ştiau ce spunea El. Ei ştiau că El să făcea pe Sine egal cu
Dumnezeu. De fapt, cuvintele Sale însemnau că Dumnezeu este Tatăl Său şi că El a venit
ca să-L
19
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
exprime pe Dumnezeu. Cel invizibil este Dumnezeu, iar Cel vizibil este El. De aceea iudeii
căutau să-L omoare. Ce ar trebui să facem noi cu o asemenea persoană neobişnuită?
CUNOAŞTEREA FIULUI ÎNSEAMNĂ CUNOAŞTEREA TATĂLUI
loan 6:46 spune: „Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la
Dumnezeu; da, Acela L-a văzut pe Tatăl." Aici totul este mai clar. El spunea că nimeni în
afară de El însuşi nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Numai El ştia cum este Tatăl. Nu
pot decât să spun cu sobrietate şi reverenţă că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu.
Citiţi loan 8:18. Ce a spus El? „Deci, despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine
mărturiseşte şi Tatăl care M-a trimis." întrebarea din versetul 19 este foarte interesantă:
„Atunci ei l-au spus: ,Unde este Tatăl Tău?' Isus le-a răspuns: Voi nu Mă cunoaşteţi nici
pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, L-aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.'
"Vedeţi ce spunea El? Ei II văzuseră, dar nu L-au cunoscut. Cu singuranţă, ei nu-L
cunoşteau nici pe Tatăl, pe care nu-L văzuseră. Dacă oamenii L-ar fi cunoscut pe El, L-ar
fi cunoscut pe Dumnezeu. Atunci cine este El? Dacă a-L cunoaşte pe El echivalează cu a-
L cunoaşte pe Dumnezeu, oare nu este ca şi cum s-ar spune că El este Dumnezeu şi că
Dumnezeu este El?
Citiţi loan 8:23: „Şi El le-a zis: Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea
aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.'" în limba greacă, prepoziţia „din" este ek. Ea
înseamnă „care vine din." Iată cum ar trebui tradus acest text: „Şi El le-a zis: Voi
proveniţi din lumea aceasta, dar Eu nu provin din lumea aceasta.' " Acest om afirma că
vine de sus; El nu venea din lumea aceasta. Cine poate fi El?
MAI MARE DECÂT AVRAAM
Iudeii erau nedumeriţi. Ei erau complet zăpăciţi. Cine era acest om? Strămoşul iudeilor
este Avraam. Ei se lăudau că sunt descendenţii lui Avraam în acelaşi mod în care chinezii
se laudă că sunt sămânţa lui Hwang-ti. Numele Avraam era foarte venerat printre iudei.
Acum ei l-au comparat cu Avraam. Vă rog să citiţi loan 8:53: „Eşti Tu mai mare decât
părintele nostru Avraam, care a murit? Proorocii au murit şi ei. Cine Te crezi Tu că eşti?"
Cum le-a răspuns
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
39
Isus? Era El mai mare sau mai mic decât Avraam? în versetul 56 Isus a zis: „Tatăl vostru
Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat." Ce înseamnă
aceasta? Chiar şi Avraam trebuia să-L aştepte cu nerăbdare pe Isus! De aceea, versetul
57 spune: „Atunci iudeii l-au spus: .Nu ai nici cincizeci de ani, şi l-ai văzut pe Avraam?' "
Acum vă rog să fiţi atenţi la răspunsul lui Isus din versetul 58: „Adevărat, adevărat vă
spun, înainte să se nască Avraam, sunt Eu." Spuneţi-mi cine este omul acesta? Dacă eu
v-aş spune că înainte să fie Hwang-ti, eu, Watchman Nee, eram acolo, imediat m-aţi
socoti nebun. Unii dintre voi ar spune că sunt un mincinos. Cuvintele pe care Domnul Isus
le-a spus arătau că El este fie un nebun, fie un mincinos, fie Dumnezeu. Nu poate exista
a patra alternativă.
EL ESTE ÎN DUMNEZEU
Trebuie să citim mai departe. în loan 10:37-38 Isus a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui
meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă Ie fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar
lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să continuaţi să cunoaşteţi..." Să
cunoaşteţi ce? Clauza următoare este foarte importantă. Ea este o mare afirmaţie: „Că
Tatăl este în Mine şi că Eu sunt în Tatăl." Atunci cine este omul acesta? El spunea că este
în Dumnezeu şi că Dumnezeu este în El.
în Biblie există multe pasaje asemenea celui de mai sus. Voi menţiona încă unul. Citiţi cu
atenţie loan 14:6-7: „Isus i-a zis: ,Eu sunt calea, realitatea şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl
decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de
acum înainte îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.'" Se spune clar că dacă L-ai fi cunoscut pe
Isus din Nazaret, L-ai fi cunoscut pe Dumnezeul invizibil. De ce este aşa? Deoarece El
este Dumnezeu.
NU TREBUIE SĂ CEREM SĂ-L VEDEM PE TATĂL
Unul dintre ucenici era nedumerit. loan 14:8 spune: „Filip I-a zis: ,Arată-ne pe Tatăl, şi ne
va fi de ajuns.' " Filip cerea să i se arate Tatăl care mereu fusese menţionat de către Isus.
Versetul 9 spune: „Isus i-a zis: ,De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?
Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl; de ce tu spui: Arată-ne
20
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
pe Tatăl?' " Aici Isus a lămurit foarte clar faptul că a-L vedea pe El înseamnă a-L vedea pe
Dumnezeu. El nu Şi-a cerut deloc scuze în legătură cu aceasta. El este Dumnezeu. Nu
mai este nici o nevoie să-L vezi pe Tatăl. Dacă-L vezi pe El, îl vezi pe Dumnezeu!
O JUDECATĂ
Cine este Isus din Nazaret? Ce-ai spune tu? Este El numai fondatorul religiei creştine?
Este El doar un exemplu al sacrificiului de sine şi al umanismului? Este El un reformator
social? Este El un avocat al dragostei, al păcii şi al libertăţii universale? Ascultă ce spune
El despre Sine însuşi. El a spus că El este Dumnezeu. Care este concluzia ta? Este EI un
nebun sau un mincinos? Este El un farsor sau este Dumnezeu? Aceasta este o întrebare
vitală.
Poate El să fie un nebun? Dacă-i citeşti biografiile din Evanghelii şi-I observi viaţa şi felul
Său de a fi, vei realiza faptul că El nu era numai sănătos şi în toate minţile, dar era şi
foarte sobru şi ferm. Dacă a existat o persoană perfect sănătoasă în lumea aceasta, El
trebuie să ii fost aceea. Mintea Sa era clară, iar mentalitatea Sa era alertă (trează). Dacă-
I studiezi cu atenţie faptele şi cuvintele, va trebui să mărturiseşti că gândurile Sale sunt
foarte logice şi consecvente, iar manierele Sale sunt plăcute şi cuviincioase. El nu trebuia
decât să le răspundă cu câteva propoziţii Celor care I se împotriveau, şi argumentele lor
împotriva Lui erau înfrânte. El nu avea nici o urmă de nebunie în El. Un nebun nu ar
putea face niciodată ceea ce a făcut El.
Atunci, este El un mincinos? Un mincinos întotdeauna minte pentru a obţine un profit.
Dacă nu poţi câştiga nimic, ce rost are să minţi? De ce a fost răstignit Isus? Pentru nici un
alt motiv decât acela de a fi declarat că El este Dumnezeu. La ultima judecată, când
trebuia să fie hotărâtă eliberarea sau răstignirea Lui, Ei a fost interogat în legătură cu
cine spune că este. Care a fost răspunsul Său? El a spus că Fiul Omului va sta la dreapta
Măririi în ceruri, coborându-Se pe nori în glorie (Mat. 26:24). Chiar şi atunci El a declarat
că este Dumnezeu. Ca rezultat, El a fost răstignit pe cruce. Există vreun mincinos care
să-şi sacrifice viaţa pentru minciuna sa?
CUVÂNTUL SĂU ESTE ADEVĂRAT Odată am întâlnit un om care dorea să discute cu mine
despre
DUMNEZEU DEVINE OM (I)
41
credinţa noastră. El citise unele cărţi despre Isus şi a recunoscut faptul că Isus avea un
standard înalt de moralitate. El II putea considera pe Isus ca un om perfect, ca un model
pentru umanitate. Dar nu putea crede că Isus este Dumnezeu. I-am spus: „Dacă
recunoşti că El a avut un standard înalt de moralitate, atunci cel puţin El nu este un
mincinos. Dacă eşti de acord că nu este un mincinos, atunci trebuie să accepţi că
afirmaţia Sa in legătură cu divinitatea Sa este adevărată. El a afirmat în mod repetat că
este Dumnezeu. Dacă-I admiri moralitatea, trebuie să-I recunoşti şi divinitatea. Isus din
Nazaret este Dumnezeu!"
CUVÂNTUL A DEVENIT CARNE
Vă rog să citiţi loan 1:1. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu." Versetul 14 spune: „Şi Cuvântul a devenit carne, şi Şi-a făcut
cortul printre noi (iar noi am contemplat gloria Sa, o glorie ca aceea a singurului născut
din Tatăl), plin de har şi realitate." Ce este „Cuvântul" menţionat în versetele 1 şi 14?
Versetul 1 vorbeşte despre relaţia Cuvântului cu Dumnezeu. în legătură cu timpul (când),
Cuvântul era acolo de la început. în legătură cu locul (unde), Cuvântul era cu Dumnezeu,
în legătură cu ce era, Cuvântul era Dumnezeu. Astăzi, Cuvântul a devenit carne; El a
îmbrăcat un trup omenesc şi a locuit printre oameni. Cât despre felul în care locuieşte
(cum), se spune că El este „plin de har şi realitate" şi că „noi am privit gloria Sa, glorie ca
aceea a singurului născut din Tatăl." Cine este acesta? Este Isus din Nazaret.
Aici am văzut numai una dintre cele cinci calificări menţionate anterior. Numai Isus din
Nazaret satisface această primă condiţie. Aceasta dovedeşte că El este Dumnezeu. Vom
continua pentru a vedea celelalte patru condiţii sau calificări. Isus din Nazaret trebuie să
satisfacă şi celelalte patru calificări înainte ca noi să putem trage concluzia că El este
Dumnezeu.
i
CAPITOLUL 4
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
NAŞTEREA LUI ISUS
Dacă este vorba ca Dumnezeu să fie un om, El trebuie să vină în lume într-un mod foarte
diferit de toţi ceilalţi muritori. Noi venim în lume piin părinţii noştri şi suntem concepuţi
de mamele noastre. Pentru a stabili dacă Isus din Nazaret este o persoană obişnuită sau
este Dumnezeul încarnat, trebuie să analizăm naşterea Sa. Dacă naşterea Sa nu a fost
diferită de a noastră, atunci trebuie să desprindem concluzia că El nu este altceva decât
un om. El nu trebuie să obţină doar prima calificare, ci şi pe cea de-a doua. Nu trebuie să
ne grăbim să credem într-un om numai pentru că el declară că este Dumnezeu; trebuie
să-1 testăm raportându-1 la un al doilea criteriu. Dacă într-adevăr este Dumnezeu, atunci
el trebuie să se fi născut într-un mod ieşit din comun. Dacă studiem naşterea lui Isus,
vom descoperi că ea a fost foarte diferită de a noastră. El S-a născut dintr-o fecioară.
Atât Evanghelia lui Matei cât şi Evanghelia lui Luca din Noul Testament atestă acest fapt.
Isus a fost născut dintr-o fecioară, Măria.
NĂSCUT DINTR-O FECIOARĂ
înainte de a continua, trebuie să stabilim faptul că există două căi de a-L cunoaşte pe
Dumnezeu: prin speculaţie naturală sau prin revelaţie. Conform speculaţiei naturale,
omul meditează şi face diverse presupuneri în legătură cu Dumnezeu. în revelaţie, Dum-
nezeu este Cel care îi vorbeşte omului. Vrem să analizăm revelaţia lui Dumnezeu. Vrem
să ştim ce spune Dumnezeu.
Evangheliile lui Matei şi Luca ne arată că Isus a fost născut dintr-o fecioară, Măria. Acest
lucru important ne conduce la concluzia că El nu este o persoană obişnuită, şi în acelaşi
timp justific;! faptul că suntem creştini.
44
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
21
Mentalitatea naturală nu poate accepta cu uşurinţă acest lucru. Cu câţiva ani în urmă, în
Anglia a avut loc o mare dezbatere. De o parte se aflau lideri proeminenţi ai şcolilor
teologice moderniste. De cealaltă parte era un renumit pastor-teolog prezbiterian. Au
fost dezbătute patru teme majore. De două ori pe zi, timp de patru zile consecutive,
fiecare parte ţinea alternativ câte o cuvântare lungă, deci în total au fost ţinute opt
mesaje. Una dintre teme era legată de subiectul nostru — naşterea din fecioară. Teologii
modernişti afirmau că un singur motiv era suficient pentru a respinge naşterea din
fecioară: evenimentul era imposibil din punct de vedere biologic. Conform legii biologiei,
naşterea din fecioară este imposibilă.
S-A ÎNTÂMPLAT SAU NU?
In aceeaşi zi, adversarul lor a ripostat. Permiteţi-mi să menţionez numai câteva dintre
argumentele sale. El a spus: „Prietenii noştri au negat posibilitatea unui asemenea
eveniment pe baza legii biologiei. Mă aflu aici pentru a întreba dacă un asemenea
eveniment a avut loc. Ei au întrebat: Se poate întâmpla aşa ceva? Ei v-au îndreptat
atenţia spre principii academice. Eu întreb: S-a întâmplat acest lucru? Eu mă refer la un
act istoric. Este un lucru ca un fapt să fie justificat din punct de vedere academic. Este un
alt lucru ca un fapt să fie consemnat în istorie."
în timp ce vorbea, a scos un ziar din buzunarul său. în ziar era un articol despre un
accident care avusese loc cu câteva zile mai devreme. Un om conducea maşina pe un
drum de munte în serpentină. Din cauza neatenţiei sale, maşina a alunecat şi s-a
răsturnat într-o prăpastie adâncă. Maşina a fost complet distrusă. Nici măcar o treime
dintr-un metru pătrat din ea nu a rămas neatins. A fost complet deteriorată. Dar acolo
jos, omul nu era deloc vătămat. Dupăun timp el s-a ridicat şi a plecat de acolo. Teologul a
citit pasajul cu voce tare şi a spus: „Această maşină a căzut în prăpastie de la înălţimea
de o mie de picioare (aprox. 300 de metri). Era imposibil de găsit măcar un metru pătrat
de metal întreg şi totuşi omul a scăpat teafăr. Prietenii mei ar pune întrebarea: Este
posibil ca acest om să trăiască? Dar întrebarea mea este: Acest om este viu? Este viu!
Dacă analizaţi posibilităţile, nu există nici una. Dar dacă analizaţi faptul, el există!"
Ceea ce noi avem este un fapt istoric. Dacă încercăm să studiem naşterea din fecioară
din punct de vedere ştiinţific, am putea ajunge la concluzia că este ceva imposibil. Dar
întrebarea mea este dacă un asemenea eveniment a avut loc. Evanghelia lui Matei spune
că Isus S-a născut dintr-o fecioară. La fel spune şi Evanghelia lui Luca. Cel puţin trebuie
să recunoşti că aceste consemnări au afirmat un asemenea lucru şi că un asemenea
eveniment a fost înregistrat în istorie. Cel puţin trebuie să crezi că este un eveniment
istoric.
SCRISĂ DUPĂ O INVESTIGARE ATENTĂ
Nu afirm că Matei şi Luca au fost inspiraţi de Duhul Sfânt atunci când şi-au scris cărţile.
Pentru moment vom lăsa la o parte faptul dacă aceste cărţi au fost sau nu au fost
inspirate in mod divin. Noi spunem că au existat câţiva oameni care L-au urmat pe Isus.
Ei I-au scris biografia. Atât Matei cât şi Luca au fost contemporani cu Isus. Matei L-a
urmat mai mult de trei ani. Luca nu a fost atât de apropiat, dar el a „investigat cu atenţie
toate lucrurile" (Luca 1:3). Cred că atunci când el şi-a scris Evanghelia, mama lui Isus
încă era în viaţă. Ce au spus ei despre naşterea lui Isus? Toţi au depus mărturie despre
naşterea lui Isus din fecioara Măria. Naşterea Sa a fost complet diferită de a noastră.
Astăzi, după aproape două mii de ani, unii oameni care nu L-au văzut niciodată pe Isus,
nu au vorbit niciodată cu Măria mama Sa şi nu l-au întâlnit niciodată pe losif, tatăl Său,
ajung la concluzia că El nu a fost născut dintr-o fecioară. Cum poţi spune că El nu S-a
născut în acest mod? Elimini posibilitatea unui asemenea eveniment şi ajungi la
concluzia că nu s-a întâmplat din cauza unor argumente pe care le-ai propus în camera
ta de studiu sau a unor teorii pe care le-ai emis în laborator?
NĂSCUT DIN MĂRIA
Poate că ar trebui să citim genealogia lui Isus din Evanghelia lui Matei. Există patruzeci şi
două de generaţii în genealogie, începând cu prima generaţie, se spune în mod repetat
„Cutare a născut pe cutare." Această expresie este folosită până la versetul 15, care
spune: „Şi Eliud a născut pe Eleazar, Eleazar a născut pe Matan, iar Matan l-a născut pe
Iacov." Versetul 16 continuă: „Şi Iacov l-a născut pe losif." Surprinzător este faptul că
următoarea parte
46
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
a propoziţiei nu continuă cu „losif L-a născut pe Isus." în loc de aceasta se spune: „losif,
bărbatul Măriei, din care S-a născut Isus, care este numit Cristos." Când linia ajunge la
losif, şablonul este abandonat. Acest lucru se datorează faptului că Isus Cristos S-a
născut din fecioara Măria. Modul în care El S-a născut a fost foarte diferit de modul în
care ne-am născut noi.
CUNOAŞTEREA ANTICIPATĂ A MORŢII SALE
Am văzut că modul în care El a venit în lume a fost neobişnuit. Acum dorim să analizăm
modul în care El a părăsit lumea. Aşa cum vom vedea, felul în care El a murit a fost de
asemenea diferit de felul în care mor oamenii în mod obişnuit. Nimeni nu poate prezice
vreodată locul, timpul şi modul în care el sau ea va muri. Peste
0 sută de ani, noi toţi cei de aici vom fi morţi. Dar nimeni nu ştie cum vom muri. Dar Isus
din Nazaret a prevăzut propria Sa moarte. El a ştiut exact când, unde şi cum urma să
aibă loc.
A MURIT PE CRUCE
Odată, când cineva I-a spus că urma să fie omorât, El a spus că nu se poate ca un
prooroc să moară în afara Ierusalimului (Luca 13:33). El a ştiut că urma să moară în
Ierusalim. într-o zi El le-a spus ucenicilor Săi că venise ceasul. El nu numai că a simţit
iminenţa morţii Sale; El le-a spus altora că a venit ceasul morţii Sale. De asemenea El ştia
cum anume urma să moară. De câteva ori a menţionat faptul că va fi răstignit. Acest
lucru este consemnat de cel puţin trei ori în Matei. Omul acesta nu a fost diferit doar prin
modul în care a intrat în lume, ci chiar şi prin maniera plecării Sale din lume, care nu a
fost mai puţin ieşită din comun. Atât naşterea cât şi moartea Sa au fost foarte
neobişnuite. Oare aceste este Fiul lui Dumnezeu?
FĂRĂ PĂCAT
Să analizăm a treia condiţie. Ce fel de moralitate a avut Isus din Nazaret? A fost la fel ca
noi? A păcătuit vreodată?
îmi place mult propoziţia pe care Isus a spus-o în loan 8. Mulţi
1 s-au împotrivit în acea situaţie. Ei L-au înconjurat şi L-au supus unui interogatoriu
încrucişat. La rândul Său, El i-a întrebat: „Cine dintre voi poate dovedi că am păcat?" (v.
46). Aceasta a fost o provocare
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
23
extraordinară! Cine dintre noi ar îndrăzni să stea în picioare înaintea tuturor şi să arunce
provocarea de a fi dovedit vinovat de păcat? Oricine ar face un asemenea lucru ar fi dat
de ruşine în clipa în care soţia lui s-ar ridica în picioare pentru a depune mărturie
împotriva sa. Poate în mai puţin de cinci minute, şapte sau opt oameni s-ar ridica imediat
pentru a-i demasca minciunile şi necredincioşia. Dar atunci când Isus a făcut o asemenea
afirmaţie, nimeni nu a putut să-L dovedească vinovat de păcat. De-a lungul veacurilor au
existat extrem de mulţi sfinţi şi înţelepţi, dar nici unul dintre ei nu a fost suficient de
îndrăzneţ pentru a afirma că este perfect şi fără păcat. Oare de ce doar Isus a îndrăznit
să facă o asemenea afirmaţie?
Tot ceea ce pot să spun este că fie acest om este extrem de arogant, fie este sfânt în cel
mai înalt grad. Un om mândru poate să vorbească într-un mod excentric deoarece nu se
cunoaşte pe sine însuşi; el nu-şi dă seama ce fel de om este. Dar atunci când Isus a
aruncat provocarea: „Cine dintre voi poate dovedi?", era imposibil ca El să fie umil sau
politicos în legătură cu acest lucru. El este fără păcat şi El este sfânt în cel mai înalt grad.
Isus din Nazaret nu este ca şi Confucius, care a spus că dacă i s-ar mai da un anumit timp
el ar scăpa de defectele mari, morale. Isus este fără păcat. Când a declarat acest lucru,
El a făcut-o înaintea vrăjmaşilor Săi. Dacă ar fi existat cea mai mică greşeală în conduita
Sa, iudeii ar fi văzut-o imediat. Iudeii nu sunt scriitori prolifici; în afara Sfintei Scripturi ei
nu au produs multe alte cărţi. Dar după timpul lui Isus iudeii au scris multe cărţi pentru a-
L contrazice. Toate aceste cărţi au negat divinitatea Sa, dar nici una nu s-a atins de
moralitatea Sa. Dintre toate scrierile împotri vito are, nici una nu dovedeşte că Isus a
păcătuit vreodată.
NU A AVUT NEVOIE SĂ SE POCĂI ASCĂ
La un moment dat, fiecare filozof sau întemeietor de religie a spus: „Mă pocăiesc," sau
„Regret cutare şi cutare lucru. De acum înainte voi face mai bine." Dar Isus din Nazaret
nu S-a pocăit niciodată. Un păcătos trebuie să se pocăiască neapărat. Dar de ce anume
ar trebui să se pocăiască un om fără păcat? Isus nu Şi-a cerut scuze niciodată nimănui; El
nu a greşit niciodată nimănui.
Când eram în Anglia, câţiva prieteni britanici mi-au cerut
23
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
părerea în legătură cu poporul lor. Am spus: „Printre voi aud foarte des cuvintele Scuză-
mă şi Te rog să mă ierţi." Pentru englezi, oricine nu ştie cum să folosescă aceste două
expresii trebuie să fie o persoană foarte nedemnă, pentru că ea nu-şi cunoaşte propriile
greşeli. Oricine poate să greşească, dar atunci când cineva refuză să-şi recunoască
greşelile, el se face pe sine vulgar. Din acest motiv trebuie să spunem mereu: „Scuză-
mă" şi „Te rog să mă ierţi."
Este uimitor faptul că Isus din Nazaret nu a spus niciodată cuiva: „îmi pare rău." El nu Şi-
a cerut scuze niciodată. Oare El putea fi atât de rău încât să-Şi ignore total conştiinţa?
Oare El îşi uita propriile Sale greşeli? Sau este El cu adevărat fără păcat? Dacă-i aşa, El
nu putea să spună: „îmi pare rău." Pentru El nu este o problemă de umilinţă sau de
politeţe, ci o problemă de menţinere a poziţiei Sale.
ATINGEEE ŞI NU ÎMBULZIRE
îmi place foarte mult istorisirea în care Isus mergea pe un drum. Mulţi oameni erau
adunaţi în jurul Lui, sperând să vadă învierea unui mort. El era atât de îmbulzit, încât pur
şi simplu oamenii se călcau în picioare unii pe alţii. O femeie, care suferea de ani de zile
de o scurgere de sânge, a avut credinţa că Isus, din moment ce făcuse tot felul de
minuni, cu siguranţă va putea să o vindece. Ea nu a venit la Domnul în mod direct. Tot
ceea ce a făcut a fost să atingă marginea veşmântului Său, şi boala ei a fost vindecată
imediat (Marcu 5:25-29).
Isus a simţit ceva, S-a întors înjur şi a întrebat: „Cine M-a atins?" Cum au răspuns
ucenicii? Ei au spus: .Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi Tu spui: Cine M-a atins?" (v. 31).
El ar fi trebuit să întrebe: „Cine M-a îmbulzit?" în loc de „Cine M-a atins?" Dacă aş fi fost
Isus, eu aş fi spus într-o manieră de gentleman: „Scuzaţi-mă." Dar Isus nu trebuia să
spună aceasta. Când a spus că acolo a fost o atingere, El a vrut să spună că a fost o
atingere, nu o îmbulzire. Ucenicii ştiau doar că mulţi se îmbulzeau în jurul Lui. Dar El a
ştiut că cineva L-a „atins." El ştia ce făcea. Nu era nevoie de nici o scuză. El nu cunoaşte
nici un păcat, deoarece El este fără păcat.
A TRECUT PRIN MIJLOCUL LOR
Permiteţi-mi să menţionez o altă istorisire despre Isus. într-o zi
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
49
El a venit la o sinagogă din oraşul său natal. Cineva I-a dat Scriptura şi El a început să
citească pasajul cu privire la El însuşi. Dar oamenii de acolo L-au dispreţuit. El a remarcat
faptul că întotdeauna un prooroc este dispreţuit de oamenii din locul său natal. Din acest
motiv Dumnezeu nu-i va alege, ci în loc de aceasta va merge la altcineva. La auzul
acestor cuvinte, ei au fost foarte indignaţi. L-au scos afară şi au încercat să-L arunce într-
o prăpastie. îmi place foarte mult ce a făcut Isus atunci. El a trecut prin mijlocul lor (Luca
4:16-30). Dacă cineva ar încerca să ne arunce într-o prăpastie, noi ne-am lupta ca să
scăpăm. Dar El nu era o persoană obişnuită. El pur şi simplu a trecut prin mijlocul
persecutorilor Săi. Ei nu au putut face nimic altceva decât să-L lase să treacă! El este
fără păcat.
Din nou, acelaşi Isus i-a predicat unui fruntaş la miezul nopţii într-o casă (loan 3:2), în
timp ce cu o femeie El a ales să converseze lângă o fântână în miezul zilei (4:5-7). Tot ce
a făcut El a fost foarte corect. Nimeni nu poate spune nimic împotriva Sa. Nu poţi găsi
nici o greşeală în El.
NICIODATĂ NU A FĂCUT UN LUCRU GREŞIT
într-o altă situaţie, împotrivitorii Săi au venit să-L ispitească. Ei L-au întrebat dacă se
cuvine să plătească bir Cezarului. După cum ştiţi, Ia acea vreme naţiunea iudee nu mai
exista şi Cezar din Roma era împăratul lor. Dacă Isus ar fi răspuns „nu" la întrebare, El ar
fi provocat o problemă politică, iar împotrivitorii Săi ar fi. avut un motiv pentru a-L
condamna. Dacă ar fi spus „da," atunci toţi iudeii L-ar fi considerat ca fiind de partea
romanilor şi L-ar fi urât. Oricum, rezultatul ar fi fost în favoarea împotrivitorilor. Aceasta
era o întrebare care nu putea primi răspunsul „da" sau „nu."
Cum a răspuns Isus? El a spus: „Arătaţi-Mi un ban al birului" (Mat. 22:19). El era înţelept.
El chiar i-a făcut pe împotrivitori să scoată bani din propriile lor buzunare. Apoi El a
întrebat: „Ale cui sunt această imagine şi inscripţia?" (v. 20). Ei au fost nevoiţi să
recunoască faptul că erau ale Cezarului. Isus le-a dat un răspuns excelent: „Atunci daţi
Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" (v. 21). în acest
mod El a încheiat discuţia. în aceasta constă măreţia Sa. El nu a greşit niciodată. Este
imposibil să-L dovedeşti vinovat.
24
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
CALM ŞI MĂREŢIE
Nu pot enumera toate faptele Sale. Tot ceea ce El a făcut poartă o marcă de mare
nobleţe, încât nu există absolut nici o fisură în comportarea Sa. Ca un exemplu final voi
menţiona pe scurt trădarea Sa. Era noaptea foarte târziu, când oameni înarmaţi cu torţe,
suliţe şi săbii au venit să-L aresteze pe acest Isus care era cu mâinile goale. EI i-a
întrebat: „Pe cine căutaţi?" Ei au spus: „Pe Isus Nazarineanul" (loan 18:7). El a replicat:
,V-am spus că Eu sunt" (v. 8). Chiar la acel cuvânt, ceata de oameni de nimic care se
gândeau să pună mâna pe El a căzut la pământ. Dacă Isus nu S-ar fi dat de bună voie în
mâinile lor, ei nu ar fi putut să-L prindă niciodată. Un asemenea calm şi o asemenea
măreţie nu pot fi văzute decât în El!
Cât despre trădător, Isus i-a cunoscut intenţia încă din prima zi. Cu toate acestea, El i-a
îngăduit să-L urmeze şi chiar l-a lăsat să fie cel care ţine banii. Isus a ştiut tot timpul că el
fura banii. Cine poate manifesta o asemenea îngăduinţă şi integritate? Iată un om care
este absolut diferit de toţi ceilalţi. El a fost dovedit că este Fiul lui Dumnezeu sub orice
aspect.
A SĂVÂRŞIT FAPTE IMPOSIBILE
A patra calificare pe care am menţionat-o este aceea că un om care pretinde că este
Dumnezeu încarnat trebuie să fie capabil să săvârşească fapte ce nu le poate săvârşi o
persoană obişnuită. Oare Isus din Nazaret a săvârşit vreun act supranatural? Noi nu
suntem contemporanii Săi; El a umblat pe pământ cu aproape două mii de ani în urmă.
Evident, noi nu putem fi martorii Săi. Dar un lucru este sigur: apostolii care L-au urmat pe
Isus au consemnat, au predicat şi au depus mărturie despre lucrurile privitoare la El.
Toate cele patru Evanghelii au fost completate în primii treizeci de ani de după plecarea
Sa. Cei mai mulţi dintre iudeii care erau atunci în viaţă II văzuseră pe Isus. Dacă
mărturiile apostolilor ar fi false, ele ar fi fost repudiate cu mult timp în urmă. Dar iudeii nu
au făcut altceva decât să nege faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Ei nu l-au tăgăduit
niciodată minunile, căci toate minunile erau fapte.
Astăzi, când citim cele patru Evanghelii, noi nu ne îndoim deloc de autenticitatea lor.
Dacă atunci când au fost scrise s-ar fi strecurat cea mai mică eroare, ar fi existat
probleme grave, deoarece mulţi
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
51
dintre contemporanii lui Isus îl văzuseră şi îl auziseră în realitate. Nu exista nici o şansă
de falsificare. De aceea, aceste cărţi nu pot fi o farsă. Dacă iudeii nu au putut ataca
aceste cărţi, atunci astăzi există cu atât mai puţin o bază pentru un atac.
DOVEDIT PRIN MINUNI
Să analizăm câteva dintre faptele lui Isus din Nazaret. în Matei 11:2 şi 3 se spune:
„Acum, când loan care se afla în temniţă a auzit despre lucrările lui Cristos, a trimis
cuvânt prin ucenicii săi şi I-a spus: Tu eşti Cel care va veni, sau să aşteptăm pe un altul?"
loan voia să se asigure că Isus era Cristosul trimis de Dumnezeu. Dacă nu era El, atunci
loan ar fi aşteptat un altul.
Versetele 4 şi 5 spun: „Şi Isus le-a răspuns şi le-a spus: Mergeţi şi raportaţi-i lui loan
lucrurile pe care le auziţi şi le vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii
sunt curăţiţi şi surzii aud, morţii înviază iar săracilor li se propovăduieşte evanghelia."
Isus nu a răspuns nici „da", nici „nu". El doar i-a cerut mesagerului să-i spună lui loan
lucrurile auzite şi văzute. El voia ca loan să se gândească la ele şi să decidă pentru sine
dacă Isus era Cristosul. Isus Şi-a dovedit divinitatea prin minunile pe care le-a săvârşit.
Iată un om care a îndeplinit lucruri imposibile pentru fiinţele umane. Nu poţi decât să
mărturiseşti că El este Dumnezeu.
loan 7:31 spune: „Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Când va veni Cristosul,
oare El va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?" Mulţi oameni au depus
mărturie că El a săvârşit tot felul de minuni pe care nici un om nu le poate face.
PRETENŢIA LA DIVINITATE
loan 10:24 spune: „Iudeii L-au înconjurat şi l-au zis: ,Până când ne tot ţii sufletele în
încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne-o desluşit.' " Pe de o parte, iudeii şi-au împietrit
inimile şi au refuzat să recunoască divinitatea Sa, iar pe de altă parte, ei erau uimiţi de
numeroasele minuni pe care El le săvârşea. S-au adunat în jurul Lui şi insistau să
primească un răspuns. Există un singur lucru la care Isus nu a renunţat niciodată:
pretenţia Sa la divinitate. El a săvârşit lucruri pe care muritorii nu le-ar putea săvârşi.
Aceste fapte depun mărturie despre divinitatea Sa. El le-a spus oamenilor

26
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
în mod clar: „Lucrările pe care Eu le fac în numele Tatălui Meu mărturisesc despre Mine"
(v. 25). Pe de o parte El a afirmat un lucru, iar pe de altă parte a săvârşit minuni pentru
a-Şi justifica afirmaţia.
SĂ CREDEM ÎN EL PENTRU LUCRĂRILE SALE
în loan 14:11 El le-a spus ucenicilor Săi: „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în
Mine." Este acelaşi lucru cu a spune că El este Tatăl cel invizibil. „Dacă nu, credeţi măcar
pentru lucrările acestea." Dacă El nu ar fi făcut nimic imposibil, acest cuvânt nu ar fi avut
nici o valoare. Dacă El nu ar fi săvârşit nimic ieşit din comun, ei ar fi răspuns: „Ce lucrări
ai făcut? Nu ştim despre ce vorbeşti." Dar ucenicii ştiau ce fapte făcuse El. Toate aceste
fapte dovedeau că El este Fiul lui Dumnezeu.
EL A ARĂTAT CE ESTE DUMNEZEU
Trebuie să vedem dacă Isus din Nazaret se conformează celei de-a cincea calificări. Dacă
este Dumnezeu, El trebuie să ne arate ce este El. El este bun sau este sever? Este blând
sau este violent? Ce fel de Dumnezeu avem noi? De fapt, Isus ne-a arătat ce este
Dumnezeu.
Acesta este cel mai minunat lucru. Dumnezeul veşnic, invizibil, este văzut acum de către
noi. Nu este nici o nevoie să invocăm un Dumnezeu intangibil şi mult deasupra noastră
sau să ne imaginăm cum este El; El ni S-a revelat. El a locuit în mijlocul nostru şi a
umblat printre noi. Isus din Nazaret este însuşi Dumnezeu locuind între oameni şi
împreună cu ei. El ne-a manifestat natura şi atributele lui Dumnezeu. Nu este nici o
nevoie să-L mai căutăm pe Dumnezeu, căci El S-a revelat. Mentalitatea noastră este prea
limitată. Mâinile noastre sunt prea scurte, iar punctele noastre de vedere sunt prea
înguste. Dacă am fi lăsaţi să-L studiem şi să-L căutăm pe cont propriu pe Dumnezeu, pur
şi simplu am ajunge la concluzia că El este Cel necunoscut. Acum noi ştim că lucrul pe
care Dumnezeu îl doreşte este acela de a Se revela pe Sine. De fapt, El ni S-a revelat
deja.
DUMNEZEU A VORBIT ÎN FIUL SĂU
Am spus că cele două mijloace prin care Dumnezeu comunică cu noi sunt limba scrisă şi
vorbită. Din acest motiv, Biblia şi Isus din
DUMNEZEU DEVINE OM (II)
53
Nazaret sunt cei doi factori indispensabili pentru credinţa noastră. Dacă înlături unul
dintre ei, Dumnezeu devine cea mai gravă problemă din lume. Evrei 1:1 spune:
„Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime în multe locuri şi în multe feluri părinţilor prin
profeţi..." Aceste vorbiri constituie Biblia. „...La sfârşitul acestor zile El ne-a vorbit în Fiul"
(v. 2). Acesta este Isus din Nazaret, Acum, oricine este în Cristos poate să-L cunoască. A
auzi cuvintele lui Isus din Nazaret înseamnă a auzi cuvintele lui Dumnezeu.
Iubite cititor, care este atitudinea ta faţă de Isus din Nazaret? Toma a mărturisit:
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (loan 20:28). Petru a proclamat: „Tu eşti...Fiul
Dumnezeului celui viu!" (Mat. 16:16). Marta a spus: „Eu am crezut că Tu eşti Cristosul,
Fiul lui Dumnezeu" (loan 11:27). Chiar şi un centurion roman, când L-a văzut pe Isus
atârnând pe cruce a exclamat: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" (Mat.
27:54b). Sper că şi tu vei face aceeaşi mărturisire.
PARTEA a Il-a CRISTOS ŞI CREŞTINISMUL
CAPITOLUL 5
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
Credinţa noastră creştină se bazează pe revelaţia lui Dumnezeu. Ea este diferită de toate
celelalte religii care sunt atinse prin meditaţie, presupunere şi cercetare. Noi credem că
Biblia este revelaţia lui Dumnezeu pentru noi. Cu alte cuvinte, ea este cuvântul Său pe
care ni l-a vorbit. De asemenea, noi credem că Dumnezeu a devenit un om, care este
însuşi Isus din Nazaret. Dumnezeu, Biblia şi Isus Cristos constituie baza credinţei noastre.
POZIŢIA LUI CEISTOS
Să începem analizând poziţia pe care Cristos o ocupă în credinţa noastră, sau, am putea
spune, în creştinism. Dar creştinismul a fost deformat şi nu este ceea ce ar trebui să fie.
Pentru moment nu vom spune ce ar trebui să fie creştinismul. In loc de asta, vom
compara creştinismul cu celelalte religii, pentru a vedea caracterul distinct al credinţei
noastre. Nu vom încerca în mod intenţionat să înălţăm creştinismul şi să denigrăm
celelalte religii. Vom face doar o comparaţie obiectivă între ele.
în primul rând, să analizăm confucianismul. De fapt, adepţii lui Confucius nu au afirmat,
niciodată în mod oficial că ei au o religie. Confucianismul doar exercită o mare influenţă
asupra culturii, educaţiei, eticii şi filozofiei chineze. Totuşi, un singur lucru este sigur:
învăţăturile şi doctrinele lui Confucius sunt de cea mai mare importanţă, în timp ce
persoana lui Confucius nu este atât de crucială. Nu vreau să spun că confucianismul nu
manifestă nici un interes pentru Confucius. Omul a fost într-adevăr o persoană extra-
ordinară. Totuşi, pentru ca cineva să fie o parte a confucianismului trebuie doar să
înţeleagă doctrinele lui Confucius, să urmeze învăţăturile sale şi să fie pe deplin
familiarizat cu cărţile sale.
27
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Nu contează dacă îl înţelege sau nu pe omul Confucius. Principiile, doctrinele şi
învăţăturile lui Confucius sunt esenţa religiei.
DOCTRINELE BUDISMULUI
Apoi să analizăm budismul. Fondatorul budismului este Sakya Muni. Odată el le-a
predicat ucenicilor săi despre faptul că, după moarte, persoanele rele se reîncarnează
prin Roata Renaşterilor. Aceasta este ceva ce atrage atenţia oamenilor. Dar în întreg
budismul, accentul este pe doctrine şi teorii. Cu privire la Sakya Muni, deşi el are o istorie
şi o biografie, ele sunt ceva în paranteză. Ele nu formează esenţa budismului. Centrul
religiei nu este omul Sakya Muni. Faptul dacă a existat o astfel de persoană nu este
important pentru budismul de astăzi. Numai doctrinele şi învăţăturile sunt necesare.
FONDATORII AU LĂSAT ÎN URMA LOR NUMAI DOCTRINELE
Alte religii, cum ar fi taoismul sau mahomedanismul, toate respectă acelaşi principiu.
După ce fiecare fondator a format o religie şi şi-a lăsat învăţăturile, doctrinele şi
regulamentele ca şi conţinut al religiei sale, fondatorul însuşi a fost disociat de religie şi a
avut prea puţin de-a face cu ea.
CREŞTINISMUL ESTE CONSTRUIT PE CRISTOS
Dar credinţa noastră este complet diferită. De la începutul lui, creştinismul este construit
pe omul Cristos. El nu este construit pe doctrinele şi învăţăturile lui Cristos. Este uimitor
faptul că atunci când deschizi Biblia nu găseşti prea multe capitole de doctrină. Pasajele
în care sunt explicate chestiuni pur doctrinare sunt rare şi de un interes mai mic pentru
oameni. Ceea ce contează cel mai mult este omul însuşi şi ce fel de persoană este El.
Toţi cei care au citit Biblia ştiu că învăţăturile lui Isus din Nazaret nu sunt excepţional de
voluminoase. Persoana Sa ne atrage atenţia. El singur este temelia credinţei noastre.
Cuvântul Cristos provine din limba greacă şi înseamnă Unsul. La chinezi, atunci când un
om îşi asumă o lucrare, el primeşte o scrisoare de angajare. Echivalentul iudaic al acestui
lucru este ungerea. Atunci când Dumnezeu cheamă o persoană pentru o lucrare.
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
59
El toarnă ulei (untdelemn) pe acea persoană, ca un sigiliu al învestiturii sale. Cristos este
însuşi Dumnezeu care a fost separat pentru a veni pe pământ spre a fi un om pentru
manifestarea lui Dumnezeu, pentru ca omul să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu. Cristos
este Unsul. El este însărcinat cu o asemenea lucrare.
CRISTOS LE CERE ALTORA SĂ CREADĂ ÎN EL
Datorită acestei distincţii de bază, Cristos este diferit de fondatorii altor religii. Odată El
Şi-a întrebat ucenicii: „Cine ziceţi voi că sunt Eu?" Iarăşi şi iarăşi, El le-a cerut ucenicilor
Săi să creadă în El. El a spus că cine crede în Fiul are viaţa veşnică. Din nou, El a spus:
„Cine-şi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi
cine-şi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Mat.
10:37). Cât timp un om nu iubeşte în felul acesta, el nu este vrednic să fie ucenicul Său.
Numai El a rostit asemenea cuvinte. Nici un alt lider religios nu a afirmat vreodată ceva
asemănător Confucius nu i-a spus niciodată luiYen-weh sau lui Tze-lu: „Credeţi în mine,"
şi nici nu a spus vreodată: „Iubiţi-mă." Şi nici unul dintre ceilalţi lideri, cum ar fi Sakya
Muni sau Mahomcd, nu le-au cerut ucenicilor lor credinţă în ei. Pentru a fi ucenicul lor, ţi
se cere doar să crezi în doctrinele lor.
ÎNTREBAREA ESTE URMĂTOAREA: CINE ESTE ISUS?
Deci, adevărata credinţă creştină este bazată pe o persoană. Ea este construită pe
Cristos, nu pe câteva doctrine. Esenţa adevăratei credinţe creştine este răspunsul la
întrebarea cine este Isus. Este El numai un iudeu? Este El numai un profet? Sau Isus este
Fiul Dumnezeului celui viu? Totul depinde de cine este Isus din Nazaret. Diferenţa dintre
un creştin autentic şi unul fals nu constă în cunoaşterea doctrinelor lui Cristos. Mai
degrabă, ea constă în cunoaşterea a cine este Isus!
RĂSPUNSUL SE GĂSEŞTE ÎN BIBLIE
Cine este acest om din Nazaret? Din moment ce aceasta este o întrebare crucială legată
de credinţa noastră de bază, trebuie să găsim răspunsul în Biblie. Vom acorda mai multă
atenţie Evangheliei
60
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
lui loan şi vom descoperi că numai Cristos însuşi este centrul Bibliei şi punctul focal al
întregului creştinism.
înainte de a ne ocupa de Evanghelia lui loan trebuie să ne îndreptăm puţin atenţia
asupra originii cărţii. înainte de venirea lui Cristos, Dumnezeu a trimis un înainte-
mergător care să pregătească o cale pentru Cristos, ca astfel oamenii să fie gata să-L
recunoască pe Cristos. înainte-mergătorul a fost loan Botezătorul. Datorită predicării sale
puternice, mulţi oameni au fost convinşi de vinovăţia lor. Ca rezultat, mulţi au crezut că
el este Cristosul care trebuia să vină.
Dar în loan 1:8 se spune: „Nu era el lumina, ci el a venit să depună mărturie despre
lumină." Lumina înseamnă Cristos. El este numit lumina deoarece lumina revelează şi
manifestă. loan nu era Cristosul. El numai depunea mărturie pentru Cristos.
Cu privire la această lumină, versetul 9 spune: „Aceasta este adevărata lumină care,
venind în lume, luminează pe orice om." în această lume întunecată, dacă o persoană îl
are pe Cristos, ea va cunoaşte totul despre Dumnezeu. Atunci când această lumină va
străluci, oamenii vor spune: „Iată-L pe Dumnezeu." Ei vor recunoaşte lumina ca fiind
Dumnezeu.
Până la versetul 9 noi încă nu ştim cine este lumina aceasta. Să citim în continuare, de la
versetul 10 până la versetul 15: „El era în lume, şi lumea a venit în fiinţă prin El, dar
lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-
au primit le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, celor care cred în
numele Lui, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci
din Dumnezeu. Şi Cuvântul a devenit carne, şi Şi-a făcut cortul între noi (iar noi am
contemplat gloria Sa, glorie ca a singurului Născut din Tatăl), plin de har şi realitate. loan
a depus mărturie despre El şi a strigat spunând: .Acesta era Acela despre care spuneam
eu: Cel ce vine după Mine este înaintea mea, deoarece era înainte de Mine.' " După ce aţi
citit versetele de mai sus, aţi înţeles că tot ce este consemnat aici sunt fapte reale, nu
multe doctrine?
ISUS ESTE
Ce a spus loan Botezătorul despre Cristos? El a spus: „El.. .este...
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
28
după mine." Şi totuşi, cel ce era după loan era înaintea lui din cauză că Cristos era
înaintea lui pe primul loc. Acesta este începutul mărturiei lui loan Botezătorul.
loan 1:27: „Cel ce vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua
sandalelor." Predicarea lui loan este începutul credinţei noastre. El a venit numai pentru
a le spune altora cine este Isus din Nazaret. Cristos nu numai că era înainte de loan, dar
El era şi mult mai mare decât loan, aşa încât acesta nu era vrednic să-I dezlege cureaua
sandalelor şi să fie sclavul Său.
loan 1:29: „A doua zi, el L-a văzut pe Isus venind şi a spus: ,Iată Mielul lui Dumnezeu care
ridică păcatul lumii!' "
Versetul 30: „El este Acela despre care spuneam: ,După mine vine un om care este
înaintea mea, deoarece era înainte de mine.' " Când loan L-a prezentat pe Isus, el a spus:
„El este Acela!" (v. 30). Evanghelia începe arătându-ne cine este Isus!
DOCTRINA REGENERĂRII
Acesta este cuvântul înainte-mergătoru lui. Dar Cristos? El ce a spus? Noi recunoaştem
faptul că în Biblie există câteva doctrine de bază. De exemplu, regenerarea este unul
dintre adevărurile de bază. în budism şi în mahomedanism de asemenea se vorbeşte
despre regenerare. In învăţăturile lor, aceste religii susţin că tot ce a fost în trecut este
considerat ca fiind mort ieri, şi tot ce urmează de acum înainte este considerat ca fiind
născut astăzi. Dar ce a spus Isus despre regenerare? Să citim mărturia din loan 3.
„Era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea" (vs.
l-2a).
Nicodim era un fruntaş. De asemenea, el era o persoană învăţată şi înaintată în vârstă. El
a venit la Isus pentru a discuta unele probleme cu El, iar Isus a vorbit despre regenerare.
„Adevărat, adevărat îţi spun, dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea
împărăţia Iui Dumnezeu" (v. 3).
Isus i-a prezentat lui Nicodim subiectul regenerării, spunându-i că trebuie să se nască din
nou. După ce Nicodim a auzit aceste lucruri, a rămas nedumerit şi se întreba cum ar
putea un om bătrân să se nască din nou. Oare aceasta însemna că el trebuia să intre în
pântecele mamei sale şi să iasă afară din nou? Isus i-a spus că
29
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
aceasta nu este o naştere din carne, ci o naştere din duh. Dacă un om nu se naşte din
Duh, chiar dacă el ar putea să intre din nou în pântecele mamei sale, carnea ar naşte tot
carne. Numai Duhul naşte duh. Aici puteţi vedea că, chiar şi într-o problemă atât de
esenţială şi de fundamentală, Isus nu a expus multă doctrină. El nu a făcut altceva decât
să menţioneze un fapt foarte simplu — nevoia de a fi născut din nou.
REGENERAREA ÎNSEAMNĂ PUR ŞI SIMPLU A CREDE
Nu este de mirare faptul că Nicodim a întrebat: „Cum se poate face aşa ceva?" Isus i-a
spus că acesta nu este un lucru pământesc. Este ceva ceresc. Iată de ce el nu a putut
crede. Cum se poate naşte din nou. un om? „Nimeni nu s-a suit în cer în afară de Cel ce
S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat
şarpele în pustie, tot astfel trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în
El, să aibă viaţa veşnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe
singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca
lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este condamnat; dar cine nu crede a şi
fost condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu"
(vs. 13-18). Aţi văzut aceasta? Aceasta este regenerarea!
Isus spunea că regenerarea nu este o doctrină. Ea înseamnă a crede în El. A fi născut din
nou înseamnă a crede în El. Dacă omul nu crede în El, atunci nu poate fi regenerat. După
ce s-au spus atât de multe lucruri, totul se întoarce la „El."
Care este conceptul nostru despre regenerare? Noi credem că dacă un om ieri era un
hoţ, iar astăzi îi înapoiază posesorului tot ce a furat, aceasta înseamnă regenerare. Sau,
dacă ieri a avut gândul de a avea o amantă, dar astăzi renunţă la acea idee, aceasta
înseamnă regenerare. Noi credem că atât timp cât ne lăsăm de lucrurile rele din trecut,
considerând că acele lucruri sunt moarte, şi după aceea ne străduim să facem binele, noi
suntem născuţi din nou. Dar acesta este conceptul omului. Nu este regenerarea pe care
o dă Cristos.
Calea lui Isus depinde de faptul dacă ai crezut în El sau nu. Cine crede în El are viaţa
veşnică! Dumnezeu L-a dat pe singurul
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
63
Său Fiu născut pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Cine
crede nu este condamnat, dar cine nu crede, este condamnat. Aceasta nu este o
doctrină. Este ceva ce ţine de persoană. Este o relaţie între El şi om.
SATISFACŢIA ÎN CONTRAST CU MULŢUMIREA
Pe lângă regenerare există o altă problemă crucială, pe care noi o numim satisfacţia
creştină. Un creştin adevărat simte că speranţele sale sunt împlinite, că aspiraţiile sale
sunt realizate; el nu mai are nici o nevoie; el este deplin satisfăcut. Dar această
satisfacţie este complet diferită de mulţumirea despre care vorbesc de obicei oamenii.
Mulţumirea înseamnă să vezi lucrurile într-un mod optimist, să laşi lucrurile să vină şi să
plece aşa cum sunt, fără să insişti asupra vreunuia dintre ele. Poate nu ai multe bogăţii
sau o bună poziţie. Poate nu ai parte de multă onoare sau de un bun renume. Dar cât
timp poţi trăi în pace fără să fii tulburat, este suficient de bine! Aceasta este mulţumire.
Dar aceasta nu este satisfacţie. Atunci când o persoană este satisfăcută ea simte că are
ceea ce vrea şi nu mai are alte dorinţe.
CINE BEA DIN APA ACEASTA VA ÎNSETA IARĂŞI
1 n loan 4 există o consemnare minunată. Ce i-a spus Isus femeii samaritence? „Oricine
bea din apa aceasta va înseta iarăşi." (v. 13). Dacă doreşti glorie lumească, renume,
bogăţie, poziţie, etc, nu vei fi satisfăcut niciodată. Dacă ai zece mii de dolari, vei vrea să
ai o sută de mii, iar când ai dobândit o sută de mii, vei începe să visezi la un milion.
Niciodată nu vei fi satisfăcut. Cine bea din această apă va înseta iarăşi.
Cum potoleşti această sete? Domnul Isus a spus: „Dar oricine va bea din apa pe care i-o
voi da Eu, nu va mai înseta cu nici un chip vreodată" (v. 14). Un fapt uimitor este acela
că nici Confucius, nici vreun alt lider religios, nu a afirmat vreodată un asemenea lucru,
învăţăturile lui Confucius şi Mencius îţi spun doar să fii mulţumit şi să rămâi în sărăcia ta.
Persoana lui Confucius sau Mencius nu are nimic de-a face cu mulţumirea ta. Dar
persoana lui Isus are foarte mult de-a face cu potolirea setei tale.
Natural, femeia a vrut să bea din această apă care potoleşte setea. Când I-a cerut lui Isus
această apă vie, „Isus i-a răspuns şi i-a zis:
30
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
XJacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi spune: Dă-Mi să beau, tu
însuţi ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie' " (v. 10).
Oare Isus predica o doctrină? Nu. Nu era nici o doctrină. Singurul lucru pe care El l-a făcut
a fost să arate înspre Sine însuşi, ca şi cum ar fi spus: „Ei bine, dacă ştii cine este El, îi vei
cere imediat, iar El îţi va da apă vie, ca să nu mai însetezi niciodată." Aţi văzut aceasta?
Totul se reduce la următoarea întrebare: Cine este Isus din Nazaret?
Femeia samariteancă nu era o femeie decentă. Faptul că avusese şase bărbaţi dovedea
ce fel de femeie era. Cu siguranţă ea nu fusese satisfăcută de nici unul dintre ei. Un soţ
nu a putut s-o facă fericită; un altul tot nu a putut s-o satisfacă. Ca rezultat, ea a
schimbat un soţ după altul, şi apoi al treilea şi al patrulea, până când a ajuns la al
şaselea. într-o zi ea a venit să scoată apă, ca un simbol al faptului că era o persoană care
bea şi tot este însetată. Remarcabil este faptul că în ziua aceea viaţa ei a fost schimbată.
Ea a devenit satisfăcută! Ce a făcut ea? Nu a făcut nimic! în ziua aceea ea a realizat cine
este Isus din Nazaret şi a fost mântuită. Să analizăm din nou felul în care ea a ajuns să-L
cunoască pe Isus şi să creadă în El.
A CUNOAŞTE CINE ESTE EL
„Femeia I-a spus: .Domnule, îmi dau seama că eşti profet'" (v. 19). Deoarece Cristos i-a
spus tot ce făcuse, ea a înţeles că El nu este un om obişnuit. El trebuie să fie un profet.
Isus i-a spus ceva mai mult pentru a-i arăta că El nu era numai un profet: „Crede-Mă" (v.
21). Femeia a spus: „Ştiu că va veni Mesia (care este numit Cristos); când va veni EI, ne
va spune toate lucrurile" (v. 25). Ce i-a răspuns Isus? El i-a spus: „Eu, Cel care vorbesc cu
tine, sunt Acela" (v. 26). Primul lucru pe care trebuie să-1 facă un păcătos nu este acela
de a se pocăi şi a-şi schimba comportarea, ci de a realiza cine este Isus. Dacă el înţelege
cine este Isus, totul va fi bine.
Mai târziu femeia s-a întors în cetate şi le-a spus oamenilor: ,Veniţi şi vedeţi un om care
mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva acesta este Cristosul?" (v. 29). Mie nu-mi plac
cuvintele „Nu cumva acesta este?" Din moment ce ea ştia că El este Cristosul, oare de ce
a spus: „Nu cumva acesta este?" în orice caz, ea a crezut şi a mers să le spună altora că
Cristos venise. Puteţi observa clar că nu se pune problema de doctrine, ci de o persoană!
Preocuparea noastră
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
65
de bază nu sunt doctrinele. Mai degrabă, preocuparea noastră este să vedem cine este
Isus! Odată ce îl avem pe Domnul Isus, vom avea satisfacţia reală; vom avea
simţământul de a fi dobândit totul.
Din loan 5 vom vedea ceva mai mult. Se pare că în capitolul 5 Domnul Isus a prezentat
unele doctrine. Dar de fapt nu au fost date prea multe interpretări. Din nou a fost o
invitaţie de a primi cunoştinţa a cine este Isus din Nazaret. El a spus nişte cuvinte, dar
ele trebuiau să ne aducă la credinţa în El. Domnul Isus a spus că iudeii cercetau
Scripturile. însă Scripturile, a arătat Domnul, sunt o mărturie despre El. Tot ce este scris
acolo îl priveşte pe El. Este important să cunoaştem Scripturile. Dar mai important decât
aceasta este să cunoaştem cine este Isus din Nazaret. întrebarea nu este ce anume
învaţă El, ci ce fel de persoană este El.
EU SUNT
Când ajungem la loan 6, problema este prezentată într-un mod mai clar. „Isus le-a
spus: ,Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi cu nici un chip; şi cine crede
în Mine nu va înseta cu nici un chip vreodată' " (v. 35). El nu a predicat nici o doctrină. El
a spus doar atât: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi cu nici un chip."
Aţi văzut ce implică acest lucru? Dacă eu v-aş spune că eu sunt pâinea voastră a vieţii şi
că cine mă mănâncă pe mine nu va flămânzi niciodată, cu certitudine veţi spune că dl.
Nee este un nebun din Shanghai. Liderii religioşi nu pot să le dea altora altceva decât
doctrine. Ei nu se pot da pe ei înşişi altora. Dar Isus este altfel. El este pâinea vieţii. De
asemenea, El este apa care stinge setea. Problema este că oamenii nu cred în El. Dacă
cineva crede în El, totul va fi în regulă.
„Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Aceasta este
pâinea care se coboară din cer, ca oricine să mănânce din ea şi să nu moară" (vs. 48-50).
Acestea sunt cuvinte pe care nici un alt om nu le poate rosti. Numai Isus poate spune aşa
ceva. El nu este nici nebun, nici mincinos. Şi tot ce spune El întotdeauna indică înapoi
spre El însuşi. Acest om este pâinea vieţii. Cine îl mănâncă pe El nu va muri!
Deci, credinţa noastră creştină se bazează pe răspunsul la întrebarea cine este Isus din
Nazaret. Noi nu petrecem timp doar pentru
66
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
a studia învăţăturile Sale. Nouă ni se cere să răspundem la o singură întrebare: Cine este
El? Cristos nu a proclamat în mod constant pe pământ nu au fost doctrinele Sale, ci însăşi
persoana Sa. Accentul nu este pe doctrine, ci pe persoană. Cât despre doctrine, cărţile lui
Confucius şi Mencius sunt pline de filozofii, etică şi moralitate; ele le depăşesc mult pe
cele din Biblie. Dar există o singură întrebare: Cine este Isus din Nazaret? Ştiţi voi? Cine
este Isus din Nazaret?
EL ESTE PÂINEA VIEŢII
Să citim mai departe. loan 6:51 spune: „Eu sunt pâinea vie care s-a coborât din cer; dacă
mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi pentru totdeauna; şi pâinea pe care o voi da
Eu este carnea Mea, pe care o voi da pentru viaţa lumii."
Aici, cuvintele Sale devin tot mai ciudate. Este suficient de ciudat faptul că a spus că El
este pâinea vieţii care s-a coborât din cer. Acum El spune că eine-L mănâncă pe El nu
numai că nu va muri, ci va trăi pentru totdeauna. Acest lucru este extraordinar. Şi mai
intrigante sunt cuvintele care spun că pâinea pe care o dă El este chiar carnea Sa. Nu
este deloc de mirare faptul că iudeii de la acea vreme au spus că acesta este un cuvânt
prea tare. Cine poate accepta aşa ceva? Aşa este! Noi nu am mai auzit asemenea
cuvinte niciodată. Nu le-am auzit niciodată de la Confucius, de la Mencius, de la Lao-tze,
de la Chuan-tze, sau de la oricare alt înţelept. Noi nu le-am auzit niciodată în China sau în
vreo altă ţară. Nici un om nu a rostit vreodată asemenea cuvinte.
După ce Cristos a rostit asemenea cuvinte, versetul 52 spune: „...Iudeii se certau între ei
şi spuneau: ,Cum poate omul acesta să ne dea carnea Sa ca să o mâncăm?' " Ce doctrină
a predicat Isus? Nici una. Tot ceea ce a spus El a fost să mâncăm carnea Sa. Versetele 55
şi 56 spun: „Căci carnea Mea este adevărata hrană şi sângele Meu este adevărata
băutură. Cine mănâncă carnea Mea şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el." Puteţi
observa că accentul din cuvintele Sale este doar asupra Lui însuşi. Acesta nu este un set
de doctrine. Mai degrabă înseamnă a mânca carnea Sa şi a bea sângele Său. Cei care
mănâncă şi beau vor trăi pentru totdeauna.
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
31
EL ESTE APA VIEŢII
Atunci când ajungem la loan 7, este vorba de ultima zi a unei mari sărbători. Isus a spus
câteva cuvinte în faţa celor care participau la sărbătoare. „în ultima zi, marea zi a
sărbătorii, Isus S-a ridicat în picioare şi a strigat: ,Dacă însetează cineva, să vină la Mine
şi să bea. Cine crede în Mine, din fiinţa lui cea mai lăuntrică vor curge râuri de apă vie'"
(vs. 37-38). Doar imaginaţi-vă: într-una din sărbătorile noastre festive agitate, eu,
Watchman Nee, mă ridic în picioare în mijlocul unei mulţimi şi strig: „Dacă vă este sete,
veniţi la mine şi beţi. Cine crede în mine, din fiinţa lui cea mai lăuntrică vor curge râuri de
apă vie." Ce-aţi spune? Cu certitudine aţi spune că sunt un nebun fără judecată, care
vorbeşte nonsensuri. Dar aceasta este exact ceea ce Isus a făcut şi a spus. Cu adevărat
nu era nici o doctrină; era numai persoana lui Cristos.
în ziua în care Isus a spus aceste cuvinte, între iudei a apărut o dispută. Unii spuneau că
Acesta trebuie să fie cu adevărat Cristosul. Alţii se gândeau cum era posibil ca Cristosul
să vină din Galilea. încercând să afle cine era omul acesta, s-a stârnit o ceartă între iudei.
Cearta s-a centrat în jurul unui singur lucru: cine era acest Isus din Nazaret? Creştin
adevărat este cel care crede că Isus este Cristosul.
EL ESTE LUMINA VIEŢII
în continuare, în loan 8:12 Isus a spus mulţimii: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează
pe Mine nu va umbla nicidecum în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Puteţi observa din
nou că cuvintele Sale nu erau doctrinare. Aici accentul este pe „lumină" şi pe „Eu." Nu
faptul că punem în practică învăţăturile Sale ne califică să fim creştini, ci relaţia noastră
cu Cristos ne acordă această calificare. Numai crezând în El primim lumina vieţii. Numai
priinindu-L pe El nu vom umbla în întuneric.
EL ESTE DE SUS
în loan 8:21-22 se spune: „Isus le-a mai spus: ,Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în
păcatul vostru. Acolo unde Mă duc Eu voi nu puteţi veni.' Atunci iudeii au spus: ,Doar nu
are de gând să Se omoare din moment ce spune ,Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!' "
Iudeii erau din nou nedumeriţi. Care este locul unde Se duce El şi
32
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
noi nu putem merge? Ei credeau că poate El avea de gând să Se sinucidă. De fapt, dacă
în acel loc s-ar fi putut ajunge prin sinucidere, iudeii puteau să ajungă şi ei acolo dacă se
sinucideau. Cum putea Domnul să meargă într-un loc în care ei nu puteau merge?
Versetul 23 spune: „ Voi sunteţi de jos,' le-a spus El; ,Eu sunt de sus; voi sunteţi din
lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.' " Iată motivul pentru care ei nu puteau
merge acolo unde mergea Domnul.
A CREDE SAU A NU CREDE CĂ EL ESTE
Mai mult decât atât, ei urmau să moară în păcatele lor nu pentru că erau ucigaşi sau
curvari. Versetul 24 este crucial, în special ultima sa parte: „De aceea v-am spus că veţi
muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre."
Versiunea King James a adăugat cuvântul „Acela" după „Eu sunt." Să cităm textul
original. Domnul a spus: Veţi muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeţi că Eu sunt,
veţi muri în păcatele voastre." întrebarea este dacă tu crezi sau nu că El este. Ce
înseamnă aceasta? înseamnă că dintre milioanele de oameni din omenire poţi să-1 alegi
pe unul şi să spui: „Acesta este! Acesta este Dumnezeu!" Vrem să-L analizăm pe Isus din
Nazaret pentru a vedea dacă într-adevăr El este! Dacă credem că El este, nu vom muri în
păcatele noastre. Mulţi cred într-un creştinism deformat, dar noi vrem să credem
conform cu ceea ce este creştinismul cu adevărat. Prima întrebare pe care trebuie să o
punem e dacă Isus din Nazaret este sau nu este.
Iudeii au ripostat încă o dată: „Cine eşti Tu?" (v. 25). Răspunsul lui Isus părea să spună:
„Aceasta nu este prima dată când vă spun cine sunt, în legătură cu acest subiect, Eu nu
am renunţat niciodată. V-am spus cine sunt; Eu sunt Acela." în repetate rânduri, El le-a
dovedit altora că El este; El este Fiul lui Dumnezeu.
ESENŢA CREDINŢEI NOASTRE
Care este scopul lucrării lui Cristos? Este acela de a-1 face pe om să creadă că El este
Fiul lui Dumnezeu. în loan 9 Cristos a redat vederea unui om care s-a născut orb. Fariseii
au început o altă ceartă în legătură cu acest lucru. Ei l-au chemat pe cel care fusese
vindecat şi i-au pus tot felul de întrebări. Pentru că nu au obţinut nimic din răspunsurile
sale, ei l-au dat afară. Mai târziu, Domnul
CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE
69
l-a întâlnit. El i-a pus persoanei vindecate o singură întrebare: „Crezi tu în Fiul lui
Dumnezeu?" (v. 35). El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în El?" (v. 36). „Isus i-a
spus: ,L-ai şi văzut, şi El este Cel care vorbeşte cu tine.' ,Cred, Doamne,' I-a spus el; şi I s-
a închinat" (vs. 37-38). Nimic nu este mai clar decât atât. Aceasta este lucrarea lui Isus
din Nazaret. Lucrarea Sa este pur şi simplu aceea de a-i face pe oameni să realizeze cine
este El. El nu a renunţat niciodată la afirmaţia că El este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este
esenţa credinţei noastre. Ea declară că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
NUMAI ACEST UNIC FAPT
Dacă citim Evanghelia lui loan de la un capăt la celălalt, vom descoperi că fiecare pasaj
este în legătură cu acest unic fapt: Isus este Cristosul. în loan 10, iudeii L-au înconjurat şi
l-au spus: „Până când ne vei ţine sufletele în încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne
clar." (v. 24). întrebarea încă gravita în jurul acestui unic fapt.
Cum a răspuns Isus? El a spus: ,V-am spus, şi tot nu credeţi.. .Nu credeţi pentru că nu
sunteţi dintre oile Mele" (vs. 25-26). Toţi cei care nu cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu,
că El este Dumnezeul încarnat ca om, nu sunt creştini. Cei care nu-L recunosc ca Fiu al
lui Dumnezeu nu au viaţa lui Cristos în ei; ei nu sunt oile Sale. Pe acest fapt se sprijină
întreaga credinţă creştină.
în loan 11, Isus a spus iarăşi: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă ar
fi murit, va trăi" (v. 25). Oare poate un muritor să rostească asemenea cuvinte?
DUMNEZEU DEPINDE DE EL
în loan 12, Isus a strigat cu glas tare: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel care
M-a trimis pe Mine; şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am
venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în
întuneric" (vs. 44-46). Puteţi observa că Acela care L-a trimis pe El depinde de El. A crede
în El înseamnă a crede în Cel care L-a trimis pe El. A-L vedea pe El înseamnă a-L vedea
pe Cel care L-a trimis pe El. Lumina depinde şi ea de El. A fi în lumină înseamnă a crede
în El. Totul depinde de El.
Apoi, în loan 14, Domnul a spus: „Să nu vi se tulbure inima.
70
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine" (v. 1). El vrea ca noi să credem în El
în acelaşi mod în care credem în Dumnezeu. Singurul lucru asupra căruia El insistă
mereu este cerinţa de a crede în EI.
loan 15 vorbeşte despre unii care îl urăsc pe Domnul. El a spus: „Cine Mă urăşte pe Mine,
îl urăşte şi pe Tatăl Meu" (v. 23). El revelează din nou faptul că El şi Tatăl sunt unul
singur.
A NU CREDE ÎN EL REPREZINTĂ UN PĂCAT GRAV
In loan 16 Domnul a spus că într-o zi Duhul Sfânt va veni şi va dovedi lumea vinovată în
ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata. De ce în ce priveşte păcatul? Explicaţia se
găseşte în versetul 9: „în ce priveşte păcatul, pentru că ei nu cred în Mine," pentru că ei
nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este un păcat, un păcat foarte grav. Când va
veni Duhul Sfânt, El îi va convinge pe oameni de vinovăţia lor, şi ei vor înţelege cât de
grav este păcatul de a nu crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Vom cita un alt pasaj din Evanghelia lui loan, şi cu acesta vom încheia. In 17:3 se spune:
„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi
pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu." Aici ni se arată ce este viaţa veşnică. Definiţia
vieţii veşnice pe care a dat-o Domnul este aceasta: a-L cunoaşte pe Dumnezeu. A crede
în Dumnezeul cel veşnic şi a crede în Trimisul Său — Isus Cristos — este viaţa veşnică.
Viaţa veşnică depinde de această persoană.
Sper că noi toţi vom realiza cine este Isus din Nazaret. Credinţa noastră nu conţine nici o
doctrină goală. Ea se bazează pe faptul că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. A-L
primi pe Isus Cristos înseamnă a-L primi pe Dumnezeu.
CAPITOLUL 6
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
Am spus că religia creştină nu pune accent pe doctrine. în loc de aceasta, ea pune
accentul pe persoana lui Cristos. Chiar şi atunci când sunt menţionate unele doctrine, ele
sunt puţine la număr, iar când vrei să le interpretezi, întotdeauna ele te îndrumă spre o
persoană. Dacă studiezi cele patru Evanghelii, vei fi uimit să descoperi că tot ce este
scris acolo reprezintă pur şi simplu o descriere a lui Isus din Nazaret. întâi trebuie să ştim
cine este El; doctrinele urmează după aceea. Noi am fost convinşi de persoana lui Isus
Cristos. Acum dorim să ne ocupăm pe scurt de doctrinele credinţei noastre.
COMPARAŢII ÎN DOCTRINE
Nu găsim multe doctrine în cele patru Evanghelii. Şi nici în cartea Faptele Apostolilor nu
sunt multe doctrine. Doctrinele le găsim abia când ajungem la Romani. Acest fapt
demonstrează exact ceea ce tocmai am spus: trebuie să ştii cine este Isus Cristos înainte
de a putea înţelege despre ce este vorba în doctrinele Sale.
De asemenea, în legătură cu doctrinele există o mare diferenţă între doctrinele din
creştinism şi cele din alte religii. Aş vrea să menţionez din nou faptul că, dacă eu sunt
creştin, aceasta nu înseamnă că voi trebuie să simţiţi şi să vedeţi lucrurile ca mine. Nu
voi adopta o atitudine atât de încrezută. Nu voi face altceva decât să prezint din nou
faptele, arătând diferenţa dintre creştinism şi alte religii. Nu voi decide ce este bun şi ce
este rău. Vouă vi se cere numai să examinaţi faptele. Dacă credeţi că ceva este drept,
atunci credeţi. Dacă nu, alegeţi. Cuvintele emoţionale nu sunt necesare aici. De aceea nu
voi face nici o pledoarie şi nici o invitaţie.
Observând toate religiile care există astăzi înaintea noastră, veţi vedea că toate
accentuează pe doctrine, nu pe o persoană. Fie că este vorba de Confucius sau de Lao-
tze, cine sunt ei şi ceea ce învaţă
34
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
ei sunt două lucruri diferite. Sunt două entităţi separate. Doctrinele nu au prea mult de-a
face cu persoana lor. Puteţi înlătura persoana din religie, şi diferenţa nu va fi prea mare.
Persoana doar a predicat doctrinele, dar ea a devenit separată de ceea ce a predicat.
Dar nu tot aşa stau lucrurile şi cu credinţa noastră. Când au intrat în existenţă doctrinele
creştine? Doctrinele au apărut după moartea, învierea şi plecarea din lume a persoanei
lui Cristos. Toate doctrinele au apărut mai târziu. Mai mult, toate aceste doctrine sunt
centrate pe Cristos. Doctrinele nu pot fi separate de Cristos. întâi II ai pe El, apoi ai
doctrinele Sale.
UNIREA DINTRE DUMNEZEU ŞI OM
De exemplu, în creştinism există o doctrină care vorbeşte despre unirea lui Dumnezeu cu
omul. Aceasta este o doctrină foarte importantă. Dacă deschideţi Biblia pentru a vedea
cum poate avea loc acest lucru, veţi vedea că sursa unei asemenea doctrine este faptul
că Dumnezeu a devenit un om — Isus. El este Dumnezeu contopit cu omul.
Biblia nu prezintă o doctrină conform căreia Dumnezeu devine una cu omul. în loc de
aceasta, ea îl prezintă pe Isus din Nazaret, care este un exemplu al unităţii dintre
Dumnezeu şi om. La început, Dumnezeu şi omul erau separaţi; între ei exista o prăpastie.
Nu exista nici o posibilitate de unire. Dar Nazarineanul a venit. El a fost Dumnezeu venit
ca să fie un om. El a fost puntea dintre om şi Dumnezeu, unindu-i pe cei doi într-unui
singur. Aceasta nu este o doctrină care-i învaţă pe oameni să fie una cu Dumnezeu. Aici
este vorba de un fapt: de acum înainte, atunci când un om este în Cristos, el poate fi una
cu Dumnezeu.
DOCTRINA MORŢII
O altă doctrină foarte importantă din Biblie este în legătură cu moartea. Biblia îl descrie
pe om ca fiind total corupt, fără nici o posibilitate de a se îmbunătăţi. Singura soluţie este
moartea. Omul este ca o bucată de lemn infestat de viermi, care nu are nici o şansă de a
fi sculptat sau modelat. Singurul său destin este focul. Moartea este soluţia. Numai morţii
nu se vor mândri dacă îi lauzi de o mie de ori. Numai morţii nu se vor supăra dacă îi
mustri în mod repetat.
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
73
Numai morţii nu vor fi ispitiţi de păcat şi nu vor păcătui. Moartea rezolvă toate
problemele legate de păcat.
Dar cum putem muri? Cum poate avea loc o asemenea moarte? O religie te va îndemna
să mori. Fii mort! Dacă eşti mort, păcatul nu va mai avea asupra cui să lucreze! Dar cum
poate cineva să moară? Comiţând sinucidere? Aruncându-se în mare? Sau, aşa cum au
spus savanţii chinezi din vechime, considerând tot ceea ce este trecut ca fiind mort ieri?
Nu! Toate acestea sunt metodele religiilor obişnuite. Ele nu fac parte din învăţătură
creştină.
NOI PUTEM MURI DATORITĂ LUI CRISTOS
Doctrina morţii este legată de Cristos în mod absolut. Persoana Sa Ii determină
doctrinele. Isus a murit. Ce spune Biblia despre acest lucru? Ea ne spune că lumea a
murit împreună cu El (2 Cor. 5:14). Moartea Sa a fost faţă de păcat; astfel întreaga lume
este moartă faţă de păcat. La început, întreaga lume se afla în păcat, moartă în păcat.
Numai Isus nu a fost afectat de moarte. El nu a murit din cauza păcatului; El a murit faţă
de păcat (Rom. 6:10). Dacă suntem una cu El, şi noi suntem morţi faţă de păcat prin
moartea Sa (v. 11). Păcatul nu va avea asupra cui să lucreze. Toate problemele păcatului
din noi vor fi rezolvate.
Aceasta este doctrina creştinismului. Este un fapt legat în mod absolut de persoana lui
Cristos. Nu este un îndemn ca oamenii să ducă o viaţă morală şi să se pocăiască de
relele lor. Acestea nu sunt deloc doctrine creştine. întrucât Cristos a murit, oricine se află
în El este la rândul lui mort, complet mort faţă de păcat. Păcatul nu mai are nici un
impact asupra noastră. Dacă Cristos nu ar fi murit, nu ar fi existat nici o doctrină. Toate
experienţele şi doctrinele se bazează pe această persoană, Isus Cristos.
DOCTRINA ÎNVIERII
Un alt fapt pe care îl avem este învierea lui Isus Cristos. El a murit şi a fost înviat. Astfel,
de partea noastră, noi nu numai că suntem morţi faţă de păcat, disociaţi de el; noi
suntem regeneraţi şi suntem o nouă creaţie în învierea lui Cristos. Toate acestea sunt
legate de persoana lui Isus Cristos. Nici o realizare nu este obţinută prin noi înşine. Totul
depinde de El.
74
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
ÎNVĂŢĂTURILE SUNT LEGATE DE CRISTOS
Biblia nu este complet lipsită de învăţături. Dar toate învăţăturile depind de persoana lui
Cristos Isus. Numai atunci când El are o anumită experienţă poate fi formulată o anumită
doctrină sau o anumită învăţătură. Fiecare doctrină sau învăţătură în parte este legată de
experienţa Sa personală. încarnarea Sa este baza unirii lui Dumnezeu cu omul. Moartea
Sa este baza morţii noastre faţă de păcat şi sine, precum şi temelia unei vieţi de
sfinţenie. învierea Sa este baza pentru primirea vieţii noastre noi. Tot ce am obţinut se
bazează pe ceea ce El a realizat. Doctrinele sunt în mod absolut bazate pe persoană şi
legate de persoană. Acesta este creştinismul autentic. Iată ce face credinţa noastră să fie
diferită de toate celelalte religii.
EL ESTE CALEA, REALITATEA ŞI VIAŢA
Odată, când Cristos Isus era gata să părăsească lumea, El a vorbit despre o doctrină
uimitoare. Desigur, această doctrină era din nou în strânsă legătură cu Persoana Sa. El a
spus: „Eu sunt calea şi realitatea şi viaţa" (loan 14:6). Probabil i-aţi auzit pe alţii citând
acest pasaj. Cristos a spus că El este calea. El este calea de a birui păcatul. El este calea
de a birui ispitele lumii. El este propria Sa învăţătură! Toate căile spre biruinţă sunt El.
De asemenea, Cristos a spus că El este realitatea. Deseori am auzit oameni care spuneau
că în cuvintele anumitor oameni există realitate. Uneori, atunci când cineva emite o
teorie, noi o numim realitate. în geometrie, atunci când am dovedit că ceva este egal cu
altceva, spunem că am descoperit un adevăr. Dar realitatea despre care vorbeşte Cristos
Isus este El însuşi. El este realitatea.
Mai mult, El este viaţa. El nu doar predică o doctrină şi îţi cere să o aplici pe cont propriu;
El este însăşi puterea-viaţă care îndeplineşte ceea ce El predică. Religia îţi spune să fii
cinstit şi să nu minţi. Poate cineva a venit la tine şi ţi-a spus: „Străduieşte-te să nu minţi.
De fiecare dată când minţi, muşcă-ţi limba." Cred că dacă am fi capabili să recunoaştem
fiecare minciună pe care o spunem, limba noastră ar fi în două bucăţi înainte ca să se
sfârşească o zi! Din moment ce viaţa noastră este o viaţă omenească, este imposibil ca
noi să nu minţim sau să nu păcătuim. Viaţa omului este total neputincioasă în această
privinţă. Dacă doar îţi sunt date
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
75
nişte doctrine frumoase, înalte, şi eşti lăsat să le aplici tu singur, atunci aceasta nu este
calea lui Cristos.
Biblia spune că El te face capabil. Capacitatea este din Cristos. Cât timp eşti în El, El este
viaţa ta. El te poate face să nu minţi, indiferent ce fel de persoană eşti!
CEEA CE FONDATORII ALTOR RELIGII NU POT FACE
Nici un alt fondator de religie nu este suficient de mare pentru a susţine aceste trei
articole: calea, realitatea şi viaţa. Toate experienţele omului sunt incluse în aceste trei
lucruri. De fiecare dată când faci un lucru, întotdeauna trebuie să decizi dacă merită să-1
faci. Această analiză reprezintă o cântărire a realităţii. După ce decizia este luată, trebuie
să găseşti o cale. După ce găseşti calea, trebuie să ai puterea. De fiecare dată când te
hotărăşti să realizezi ceva trebuie să parcurgi aceste trei etape: calea, realitatea şi viaţa.
Cele trei etape sunt inseparabile. Nu ţi se dă întâi realitatea, apoi calea, rămânând ca
după aceea tu însuţi să afli viaţa. Toate aceste trei articole se află într-o singură
persoană. Când II ai pe El, orice problemă va fi rezolvată. Acesta este Isus. Aceasta este
credinţa noastră. Cât timp există o cale către El, restul va urma de la sine.
DOAR SĂ FII ÎN CRISTOS
Dacă analizăm câteva pasaje din Biblie vom descoperi cu uşurinţă că atunci când Biblia
menţionează o doctrină, ea întotdeauna spune că este „în Cristos." Cuvintele „în Cristos"
sunt menţionate în mod constant. Alte pasaje spun „de către Cristos." Dar expresia „de
către Cristos" nu este cea mai bună traducere. în aceste situaţii este mai bine să folosim
expresia „prin Cristos." Dumnezeu nu ne dă aceste lucruri în mod direct; ele trebuie să
treacă „prin Cristos." Pe lângă aceasta, există expresii cum ar fi „cu Cristos" şi „împreună
cu Cristos." Ele indică poziţia pe care Cristos o ocupă în Biblie. Totul trebuie să fie prin El.
A-L primi pe El înseamnă a primi doctrinele Sale. Fără El este inutil să avem vreuna dintre
doctrinele Sale.
NICI O LEGĂTURĂ ÎNTRE FONDATORII DE RELIGII ŞI CREZURILE LOR
Cele menţionate mai sus nu se pot aplica la nici una dintre celelalte
36
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
religii. Poţi să fii devotat altor religii, conformându-te fiecăruia dintre crezurile lor, fără a
avea nimic de-a face cu fondatorii înşişi.
In aritmetică există o tablă numită tabla înmulţirii. în ea poţi găsi produsul a oricare două
numere de la unu până la nouă. Totul este aranjat în ordine. Ştii cine a formulat această
tablă? Mă tem că milioane dintre cei care folosesc tabla nu au ştiut niciodată cine a
făcut-o. Dar poţi să foloseşti tabla fără a cunoaşte persoana care a făcut-o. Toate religiile
obişnuite sunt astfel: nu este nevoie să ai vreo legătură cu fondatorii lor, dar poţi să le
aplici doctrinele. Nu există nici o legătură între doctrine şi cei ce le-au predicat.
In Kaifeng am întâlnit un misionar străin. El îmi auzise predicile. Am descoperit că el era
legat de doctrinele lui Cristos dar nu de Cristos însuşi. El i-a spus unuia dintre foştii mei
colegi de clasă, care acum este şi colaboratorul meu, cum să practice învăţăturile lui
Cristos şi să explice doctrinele din Biblie. Colaboratorul meu 1-a întrebat: „Poţi să-i atingi
pe oameni prin toate acestea? S-a pocăit cineva, şi-a părăsit păcatele şi şi-a schimbat
viaţa prin predicarea ta? Ai tu o asemenea putere?" Cuvintele colaboratorului meu l-au
redus la tăcere.
PERLA DOCTRINELOR ESTE CRISTOS
Sursa credinţei noastre este Cristos. Dacă nu avem nici o relaţie cu Cristos, nu avem nici
o putere. Doctrinele lui Cristos sunt în mod absolut legate de Cristos. Perla doctrinelor
este Cristos. Este inutil doar să deduci şi să discuţi într-un mod exterior.
Să ne oprim acum la cartea Romani din Noul Testament. Nu voi da multe explicaţii. în loc
de aceasta vă voi prezenta numai faptele. Vrem să vedem ce spune Biblia.
Romani 3:22, 24: „Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţa lui Isus Cristos pentru toţi cei
care cred, căci nu este nici o deosebire; ...fiind justificaţi fără plată prin harul Său, prin
răscumpărarea care este în Cristos Isus." Aceste versete spun că omul primeşte iertarea
păcatelor şi justificarea înaintea lui Dumnezeu prin răscumpărarea lui Cristos Isus.
Acestea se bazează pe o relaţie cu Cristos. Fără răscumpărare, păcatele nu pot fi iertate.
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
77
PRIN ISUS CRISTOS
Romani 5:1: „Prin urmare, fiind justificaţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin
Domnul nostru Isus Cristos."
Versetul 2: „Prin care am şi obţinut acces prin credinţă în acest har în care stăm şi ne
lăudam din cauza nădejdii slavei lui Dumnezeu."
Versetul 10: „Căci dacă noi, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea
Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi în viaţa Sa."
Versetul 11: „Şi nu numai atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus
Cristos, prin care acum am primit împăcarea."
Tot ce am primit, cum ar fi justificarea, împăcarea, poziţia în har, mântuirea, bucuria în
Dumnezeu, etc, am primit prin Isus Cristos. Pur şi simplu mergând prin El, noi moştenim
toate acestea.
PRIMIREA HARULUI PRIN EL
Romani 5:15: „Dar cu darul fără plată nu este cum a fost cu greşeala; căci dacă prin
greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul
fără plată în har a singurului om Isus Cristos, au fost din belşug pentru mulţi."
Versetul 17: „Căci dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin el singur, cu
mult mai mult cei care primesc abundenţa harului şi a darului dreptăţii vor domni în viaţă
prin acel Unul singur, Isus Cristos."
Din cauza lui Isus Cristos, harul şi darul lui Dumnezeu pot fi revărsate asupra tuturor
oamenilor. De asemenea, noi putem domni în viaţă datorită Lui. Versetul 21 spune:
„Pentru ca după cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel şi harul să domnească prin
dreptate spre viaţa veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru." Primirea vieţii veşnice este
prin El; nu depinde de comportarea bună a omului.
RĂSTIGNIŢI ÎMPREUNĂ CU EL
Romani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El
pentru ca trupul păcatului să fie anulat, ca noi să nu mai slujim păcatului ca sclavi."
Versetul 17: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că voi, deşi eraţi sclavi ai păcatului,
aţi ascultat din inimă de forma de învăţătură pe care aţi primit-o."
78
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Aceasta este o doctrină vitală a credinţei noastre: prin credinţă noi am fost răstigniţi
împreună cu Cristos, şi omul cel vechi este anulat. Eu nu mă răstignesc singur. Când
Cristos a fost răstignit, eu am fost răstignit împreună cu El. Prin aceasta eu sunt eliberat
de păcat, şi nu mai sunt un sclav al lui. în felul acesta eu mă pot socoti pe mine însumi ca
fiind mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu în Cristos. Aceasta este o mare doctrină
care depinde de persoana Cristos.
ELIBERAŢI ÎN EL
Romani 7:24-25: „Nenorocitul de mine! Cine mă va elibera de trupul acestei morţi?
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos Domnul nostru! Aşa că, cu mintea, eu
slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu carnea, legii păcatului."
Iată un om care era înfrânt de propriile sale pofte carnale în mod constant. Când se afla
la capătul speranţelor sale, strigând după eliberare, el a văzut calea mântuirii: eliberarea
prin Domnul Isus Cristos. Puterea eliberării se află tot în Domnul.
NU MAI SUNTEM NEPUTINCIOŞI ÎN EL
Romani 8:1: „Acum deci, nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos
Isus." Nu este nici o condamnare pentru cei din Cristos Isus. „Condamnarea" nu se referă
la un gen obişnuit de condamnare. Potrivit cu anumite manuscrise vechi ale Bibliei,
descoperite recent în Egipt, acest cuvânt are două înţelesuri. Primul este un termen
legal; al doilea este o expresie zilnică obişnuită, în contextul legal, el înseamnă
condamnare ca un verdict. Dar în uzajul său obişnuit, el înseamnă neputincios, lipsit de
putere, legat, etc. Din acest motiv, eu voi traduce această porţiune astfel: „Acum deci,
nu mai există nici o neputinţă..." Nu mai există nici o slăbiciune şi nici o incapacitate.
Versetul 2: „Căci legea Duhului de viaţă m-a eliberat în Cristos Isus de legea păcatului şi
a morţii." Aici este vorba de două legi. La început noi toţi eram legaţi de legea păcatului
şi a morţii. Acum legea Duhului de viaţă ne-a eliberat; noi nu ne mai aflăm sub controlul
legii păcatului şi a morţii. Legea Duhului de viaţă este în Cristos Isus. Aţi văzut acest
lucru? Din nou, relaţia noastră cu El ne pune în libertate.
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
79
Versetul 10: „Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este mort din cauza păcatului,
duhul este viaţă din cauza dreptăţii." Din moment ce Cristos este în mine, eu pot trăi.
MAI MULT DECÂT BIRUITORI ÎN EL
Romani 8:35, 37: „Cine ne va separa de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea,
sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau sabia?...Dar în toate aceste
lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit." Deşi există multe
probleme la exterior, noi tot suntem mai mult decât biruitori. Puterea o obţinem mergând
prin El. Nu că am fi capabili în noi înşine. Totul este prin El.
în acelaşi mod, versetele 38 şi 39 spun: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa,
nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici
înălţimea, nici adâncimea, nici vreo altă creatură nu vor fi capabile să ne separe de
dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus Domnul nostru." De ce nimic nu ne
poate separa de dragostea Sa? Nu din cauza virtuţilor noastre, ci din cauză că această
dragoste este „în Cristos Isus Domnul nostru!" Dragostea este legată de persoana lui
Cristos. Când suntem în Cristos, suntem în această dragoste inseparabilă.
CRISTOS DEVINE ÎNŢELEPCIUNEA NOASTRĂ Acum să analizăm 1 Corinteni.
1 Corinteni 1:30: „Dar de la El voi sunteţi în Cristos Isus, care a devenit pentru noi
înţelepciune de la Dumnezeu: atât dreptate, cât şi sfinţire şi răscumpărare."
Eu însumi am primit mult ajutor prin acest verset. De la Dumnezeu noi suntem în Cristos
Isus. Nu numai atât, dar Dumnezeu L-a făcut pe Cristos înţelepciunea noastră,... etc. Noi
credem că, deşi nu suntem prea străluciţi, dacă studiem mai multe cărţi, dacă citim mai
mult din Biblie şi ascultăm mai multe predici, vom fi mai inteligenţi. Dar Dumnezeu nu
spune asta. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos înţelepciunea noastră. înţelepciunea este din
nou legată de Cristos. Eî devine înţelepciunea omului.
Noi spunem că suntem nedrepţi şi că nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Dar ce spune
acest verset? Dumnezeu L-a făcut pe Cristos
80
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
38
dreptatea noastră. Acum noi putem sta în faţa lui Dumnezeu ca şi cum am fi fără păcat.
Noi credem că suntem prea corupţi; gândurile noastre sunt necurate; suntem mândri şi
minţim mereu. Nu avem nici măcar o urmă de sfinţenie. Dar Dumnezeu L-a făcut pe
Cristos sfinţenia noastră. El poate fi transmis în noi prin Cristos pentru a fi sfinţenia
noastră. Mulţi au experimentat faptul că dacă nu ar fi fost Cristos, nu ar fi existat absolut
nici o sfinţenie.
Cu privire la mântuire, o parte a ei se referă la viitor. Nu o vom menţiona acum. în orice
caz, putem vedea că Cristos este înţelepciunea noastră, dreptatea noastră, sfinţenia
noastră precum şi mântuirea noastră de la început până la sfârşit.
NĂSCUŢI ŞI CRESCÂND ÎN EL
1 Corinteni 3:1: „Şi eu, fraţilor, nu am putut să vă vorbesc ca unor oameni spirituali, ci ca
unor oameni carnali, ca unor prunci în Cristos." Potrivit Scripturii, nu contează care este
vârsta ta fizică. Ceea ce contează este statura ta în Cristos. Din nou, această măsură
este în Cristos.
1 Corinteni 4:15: „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de călăuze în Cristos, totuşi nu aveţi
mai mulţi taţi; căci în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie." Numai în Cristos poţi
fi regenerat şi născut prin evanghelie.
UMBLAŢI ÎN EL
1 Corinteni 4:17: „Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este copilul meu
preaiubit şi credincios în Domnul, care vă va aminti de căile mele care sunt în Cristos,
aşa cum învăţ eu pretutindeni în fiecare biserică."
Aici este vorba despre un om care umblă în Cristos. Veţi descoperi că nu doar aici, ci şi în
alte numeroase pasaje, este menţionat faptul că umblarea creştină ar trebui să fie în
Cristos.
DOCTRINELE SALE SUNT CEEA CE ESTE EL
Acum să ne concentrăm atenţia către ceva foarte important cu privire la credinţa
noastră:
1 Corinteni 15:12-14: „Dar dacă se vesteşte că Cristos a fost înviat din morţi, cum spun
unii dintre voi că nu există nici o înviere din morţi? Dacă nu există nici o înviere din morţi,
nici Cristos nu a fost înviat. Şi dacă Cristos nu a fost înviat, atunci vestirea noastră este
zadarnică; credinţa voastră este şi ea zadarnică."
Versetele 16-17: „Căci dacă morţii nu sunt înviaţi, nici Cristos nu a fost înviat. Iar dacă
Cristos nu a fost înviat, atunci credinţa voastră este inutilă; încă sunteţi în păcatele
voastre."
Nu ni se spune ce vom căpăta pentru comportarea noastră bună sau rea. Totul din
credinţa noastră se bazează pe persoana lui Cristos. Dacă El ar fi murit fără să fi fost
înviat, doctrinele Sale ar fi lipsite de viaţă, şi totul s-ar termina. Credinţa noastră nu ar
avea nici un efect. Doctrinele Sale sunt ceea ce El este. Dar slavă Domnului, El a fost
înviat. De aceea predicarea noastră nu este în zadar. Totul este realitate. Totul din
credinţa noastră este legat de Domnul cel înviat.
DOCTRINELE AU PROVENIT DIN CRISTOSUL ÎNVIAT
Vom trece peste 2 Corinteni, deoarece nu este o carte care tratează doctrinele. Cărţile
care se ocupă de doctrine sunt Galateni, Efeseni şi Coloseni. Dar nu le putem menţiona
decât pe scurt. Vom arăta că toate doctrinele provin din persoana lui Cristos.
Galateni 2:4: „Şi aceasta, din pricina fraţilor falşi, intraţi în secret, care s-au strecurat
înăuntru pentru a spiona libertatea pe care o avem în Cristos Isus, ca să ne aducă în
sclavie." Libertatea noastră este în Cristos.
Versetele 16-17: „Şi ştiind că omul nu este justificat din lucrările legii, ci prin credinţa în
Isus Cristos, am crezut şi noi în Cristos Isus pentru a putea fi justificaţi prin credinţa în
Cristos şi nu prin lucrările legii, deoarece din lucrările legii nu va fi justificată nici o carne.
Dar dacă, în timp ce căutăm să fim justificaţi în Cristos, noi înşine am fi găsiţi păcătoşi,
atunci Cristos este un slujitor al păcatului? Categoric nu!"
Justificarea noastră este datorată faptului că noi suntem în El. Ea nu este un rezultat al
conduitei noastre. Odată ce suntem uniţi cu Cristos, noi suntem justificaţi.
EU ÎN EL
Galateni 2:20 este un alt. verset preţios: „Sunt răstignit împreună
39
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
cu Cristos; şi nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine; iar
viaţa pe care o trăiesc acum în carne o trăiesc în credinţă, credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."
Eu nu m-am omorât pe mine însumi; am fost răstignit împreună cu El. Când El a murit pe
cruce, am murit şi eu, pentru că sunt în El.
TOATE BINECUVÂNTĂRILE SPIRITUALE SUNT DATE ÎN EL
Efeseni 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care
ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Cristos." Toate
binecuvântările spirituale ne sunt date în Cristos. Din acest motiv, tot ce urmează este
primit în El.
Versetele 4-7: „După cum El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii pentru a fi sfinţi
şi fără prihană înaintea Lui în dragoste, predestinându-ne la starea de fiu prin Isus Cristos
pentru Sine însuşi, potrivit cu buna plăcere a voii Sale, pentru lauda slavei harului Său,
pe care El ni l-a dăruit în Cel Preaiubit; în care avem răscumpărarea prin sângele Lui,
iertarea păcatelor, potrivit cu bogăţiile harului Său."
Să citim încă o dată Coloseni 1:14: „în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor."
Răscumpărarea şi iertarea păcatelor sunt în Cel Preaiubit.
Coloseni 3:1-3: „Dacă deci aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus,
unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Fixaţi-vă mintea pe lucrurile care sunt sus,
nu pe lucrurile care sunt pe pământ. Căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu
Cristos în Dumnezeu." Din nou, numai prin Cristos putem primi o viaţă înviată. Relaţia pe
care Dumnezeu o are cu noi se bazează pe relaţia pe care El o are cu Cristos.
TOATE DOCTRINELE ŞI ÎNVĂŢĂTURILE SUNT LEGATE DE CRISTOS
In cartea Romani şi celelalte cărţi care urmează, am descoperit un adevăr: nici măcar o
singură doctrină şi învăţătură cu privire la credinţa noastră nu este legată de lucrarea
noastră. Mai curând, fiecare dintre ele este legată de persoana lui Cristos. Fie că este
CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ
83
vorba de iertarea păcatelor, regenerare, sfinţenie sau libertate, etc, nu există nici o
doctrină care să fie disociată de Cristos. Fără Cristos noi nu avem nici o credinţă. Fără
Cristos noi nu avem ce să predicăm. Aceasta este diferenţa dintre credinţa noastră şi
toate celelalte religii. Fără a trece prin Cristos, noi nu putem face nimic. Fără a fi legaţi
de El, noi nu putem avea nici o doctrină. Totul depinde de El.
Unii ar putea întreba: Oare în Biblie nu există şi unele îndemnuri? Oare creştinismul nu
are nimic de-a face cu binele şi răul? Da, Biblia conţine îndemnuri; de asemenea, ea le
spune oamenilor cum să se comporte şi cum să umble. De exemplu, cartea Romani
conţine câteva îndemnuri şi învăţături. Dar ele apar după capitolul 12. Totuşi, înainte de
capitolul 12 găsim toate doctrinele care sunt legate de Cristos şi de felul în care putem
să fim uniţi cu El. Numai după aceea primim îndemnuri pentru conduita noastră.
ACCENTUL ESTE PE RELAŢIA NOASTRĂ CU CRISTOS
Efeseni rezolvă problema relaţiei dintre noi, Dumnezeu şi Cristos în capitolele 1—3. Apoi,
capitolele 4—6 se ocupă de unele învăţături legate de conduită. Chiar şi când se vorbeşte
despre umblarea noastră, baza este relaţia noastră cu Cristos. Acelaşi principiu îl găsim
în toate celelalte cărţi.
Deci, creştinismul autentic nu ne îndeamnă în primul rând să facem ceva. Mai curând el
ne spune să stabilim o relaţie cu Cristos. Practica urmează după ce relaţia este stabilită.
CAPITOLUL 7
CEI DOI OAMENI CORPORATIVI
Am văzut că Cristos nu poate fi separat de adevăr sau de doctrine. Şi nici nu poate fi
detaşat de credinţa creştină. Atunci care este relaţia pe care o are Cristos cu noi, fiinţele
umane?
TREI CONCEPTE IMPORTANTE
înainte de a ajunge să analizăm relaţia pe care o are Cristos cu omul, trebuie să studiem
puţin legea eredităţii. O viaţă care are o anumită trăsătură sau caracteristică particulară
transmite aceeaşi trăsătură generaţiei următoare. Abordând acest lucru într-un alt mod,
într-un copil putem descoperi temperamentul şi particularităţile tatălui. Dar tot ceea ce
este dobândit prin învăţare nu este ereditar. De exemplu, un fierar poate dobândi braţe
puternice prin antrenament, dar braţele copiilor săi pot rămâne mici şi subţiri. Tot ce este
dobândit după naştere nu poate fi transmis generaţiei următoare. Acesta este un fapt şi
un fenomen recunoscut de biologie.
Unitatea oamenilor este un concept foarte important din Biblie. Potrivit Bibliei, separat de
existenţa noastră individuală, întreaga lume, indiferent câte milioane de oameni există în
ea, poate fi considerată ca fiind compusă din doi oameni. Aceşti doi oameni sunt
corporativi, cuprinzând milioane de alţi oameni. întreaga umanitate este inclusă în aceşti
doi oameni. Ei sunt două persoane juridice. Datorită acestei consideraţii a Bibliei, omul
Isus a putut să moară pentru noi toţi şi a putut lua asupra Sa toate păcatele noastre.
Acum noi toţi putem primi viaţa prin El.
Un student la biologie ne poate spune că în biologie există un concept uimitor, care este
exact contrar conceptului nostru: viaţa unui fiu este considerată ca fiind mai veche decât
a tatălui, şi viaţa unui nepot este mult mai veche decât cea a bunicului. Acest lucru este
perfect adevărat. Fiul moşteneşte viaţa tatălui şi o continuă.
86
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Astfel, viaţa fiului este mai veche decât cea a tatălui. Deci, în mod natural, noi suntem
mai „bătrâni" decât Adam, căci viaţa lui s-a sfârşit la o vârstă puţin peste nouă sute de
ani. Dar tu şi cu mine încă trăim şi vom continua să trăim.
Acestea sunt trei concepte foarte importante de care trebuie să ţinem cont atunci când
ne ocupăm de relaţia dintre Cristos şi om: ereditatea vieţii umane, unitatea oamenilor şi
continuarea vieţii umane.
UN URIAŞ OM CORPORATIV
Omul nu este un simplu individ, care există de unul singur şi este responsabil numai de
propria sa conduită şi comportare, ci în acelaşi timp el aparţine unui om corporativ.
Fiecare persoană este o parte a unei vieţi uriaşe. El este o continuare, şi el continuă
această viaţă uriaşă. Primul om din acest om corporativ a avut o viaţă care a cuprins
orice altă viaţă omenească; conduita sa a devenit conduita oricărui om care a urmat, iar
trăsăturile sale sunt transmise tuturor generaţiilor; toţi au trăsăturile pe care le-a avut el.
Acesta este un subiect vast. Dar înainte de a putea vedea mântuirea lui Dumnezeu şi
relaţia lui Cristos cu omul, trebuie să înţelegem aceste concepte.
MELHISEDEC ŞI AVRAAM
Acum ne putem îndrepta atenţia asupra capitolului şapte din cartea Evrei. Să citim
câteva versete de la 1 la 10: „într-adevăr, Melhi-sedec acesta, împăratul Salemului, preot
al Dumnezeului Prea înalt, care 1-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la
măcelul împăraţilor, care 1-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot;
fiind socotit întâi ca împărat al dreptăţii, şi apoi ca împărat al Salemului, adică împărat al
păcii; fiind fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici
sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne ca preot
neîncetat. Şi gândiţi-vă cât de mare era el, căruia patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din
cea mai bună pradă. Şi cei dintre fiii lui Levi care au primit serviciul preoţesc au poruncă
să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că ei au ieşit din coapsele lui
Avraam. Dar cel a cărui genealogie nu este socotită din numărul lor, a luat zeciuieli de la
Avraam şi 1-a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile. Dar, fără
CEI DOI OAMENI CORPORATIVI
87
nici o discuţie, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Şi aici, oameni care mor
primesc zeciuială; dar acolo, unul despre care se dă mărturie că trăieşte. Iar Levi de
asemenea, el care ia zeciuielile, a plătit zeciuială, ca să zicem aşa, prin Avraam, căci se
afla încă în coapsele tatălui său când Melhisedec 1-a întâlnit."
în acest pasaj, scriitorul cărţii le spunea evreilor că preoţia de care depindeau ei
provenea din linia lui Levi. Dar Cristosul în care credem noi nu provine din leviţi. în loc de
aceasta, El îşi are originea în Melhisedec (care de asemenea a fost un preot).
MELHISEDEC MAI MARE DECÂT LEVI
Cine este mai mare, Levi sau Melhisedec? Desigur, răspunsul este Melhisedec. Dar de ce?
Aici scriitorul 1-a introdus pe Avraam. Avraam i-a oferit lui Melhisedec ca dar o zeciuială
din ceea ce dobândise. Melhisedec nu numai că a acceptat, dar 1-a şi binecuvântat pe
Avraam. Prin urmare, fără nici o discuţie, Melhisedec este mai mare decât Avraam.
Dar ce legătură are aceasta cu Levi? Legătura constă în faptul că Levi „se afla încă în
coapsele tatălui său când Melhisedec 1-a întâlnit." Deşi Levi s-a născut după alţi
aproximativ o sută de ani, potrivit principiului unităţii, Levi i-a oferit zeciuială lui
Melhisedec în timp ce se afla înăuntrul lui Avraam. El a fost binecuvântat de către
Melhisedec înăuntrul lui Avraam în aceeaşi zi. Din acest motiv, Melhisedec este mai mare
decât Levi.
Credinţa noastră are un concept central: tot ce ar face un om sau modul în care ar
acţiona el afectează generaţiile sale viitoare. Dacă strămoşii noştri au făcut un lucru sau
altul, aşa am făcut şi noi. Nu contează dacă eram născuţi sau nu, căci am făcut acelaşi
lucru în timp ce eram în ei.
ÎNCEPUTUL CĂDERII ŞI MÂNTUIRII OMULUI
Aici a început căderea omului. De asemenea, tot aici începe mântuirea omului. Cristos
recunoaşte natura unităţii vieţii umane. Când primul om a păcătuit, toţi cei care au urmat
după el au păcătuit şi ei. Prin urmare, dacă un alt om poate fi stabilit ca sursă a vieţii şi
ca şi cap al unei noi rase, atunci oricine urmează după el va putea să împărtăşească tot
ceea ce este el şi tot ceea ce a făcut în el.
88
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
AM PĂCĂTUIT ÎN ADAM
Cum abordează Biblia căderea omenirii? Ea ne arată că, datorită unităţii tuturor
oamenilor, atunci când primul om Adam a păcătuit, toţi ceilalţi oameni au păcătuit în el,
deşi nu se născuse nimeni încă.
Noi abordăm problema punându-ne întrebarea dacă noi ca indivizi am păcătuit sau nu.
Dumnezeu însă nu tratează problema în acelaşi fel. Chiar dacă eu nu aş fi păcătuit
niciodată din ziua în care m-am născut, Dumnezeu ar întreba de unde am venit. Dacă am
venit din Adam, atunci am fost cu el în grădina Edenului şi i-am fost părtaş atunci când a
păcătuit, chiar dacă nu am păcătuit din ziua în care am fost născut. Conform legii
biologice, viaţa mea îmi este transmisă prin Adam. Viaţa de mai târziu este la fel ca
prima viaţă. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, orice om de Ia Adam încoace este
un păcătos. Adam a păcătuit; deci, toţi oamenii au devenit păcătoşi în Adam.
Să presupunem că un om nu a păcătuit niciodată (desigur, niciodată nu a existat o
asemenea persoană). Dumnezeu tot l-ar consider-a un păcătos, deoarece viaţa sa este o
viaţă care păcătuieşte; el este vlăstarul unei vieţi păcătoase. Chiar dacă noi nu simţim că
avem aceeaşi experienţă ca şi Adam, viaţa sa este în om. Acesta este un adevăr. Noi
purtăm această viaţă în noi până în ziua de astăzi.
UN ALT OM
Biblia ne prezintă şi un alt om, Cristos. Dumnezeu priveşte la Cristos în acelaşi fel în care
priveşte la Adam. Dumnezeu îl socoteşte pe Adam şi pe oricine din el ca fiind un singur
om. In acelaşi fel, Dumnezeu îl consideră pe Cristos ca fiind Capul şi îi consideră pe toţi
cei care au ieşit din El ca un singur om. Viaţa pe care am primit-o din Adam este o viaţă a
păcatului. Dacă noi am putea să ne tragem din Cristos şi să primim viaţa Sa, atunci am
putea fi liberi de păcat în acelaşi mod în care a fost Isus.
Deocamdată nu vom analiza felul în care putem primi această viaţă care vine din El. Vom
explica aceasta mai târziu. Vrem să vedem cum anume viaţa care vine din Cristos este
chiar viaţa lui Isus însuşi. Ea este o viaţă fără păcat, o viaţă care este plăcută lui
Dumnezeu, umplută cu Duhul Sfânt, dreaptă şi sfântă în mod absolut. Dacă noi am primi
o asemenea viaţă, atunci am fi la fel ca Cristos, având aceleaşi experienţe pe care le-a
avut El.
CEI DOI OAMENI CORPORATIVI
42
NICI UN AL TREILEA OM
De aceea, în întreaga omenire nu există decât doi oameni. Fiinţa ta este fie în Adam, fie
în Cristos. Dacă nu eşti una cu Adam, trebuie să fii una cu Cristos. Nu te poţi ataşa de un
al treilea om. Odată cineva m-a întrebat: „Câţi oameni există în iad?" I-am spus că nu
există decât unul singur, şi că de asemenea în cer există numai unul singur. Omul din
Cristos este într-un loc, iar omul din Adam este într-un altul. Este extrem de simplu.
DOI ADAMI, DOI OAMENI
Deoarece Biblia tratează întreaga umanitate ca pe doi oameni, nu vom fi surprinşi atunci
când vom citi 1 Corinteni 15:45 şi 47: „Căci după cum este scris: ,Omul întâi, Adam, a
devenit un suflet viu'; ultimul Adam a devenit un Duh dătător de viaţă... Primul om este
din pământ, pământesc; al doilea om este din cer."
Biblia îl consideră pe Adam ca fiind primul om. De asemenea, ea îl consideră pe Cristos
ca fiind un alt Adam, ultimul Adam. Aceasta înseamnă că nu va exista un al treilea Adam.
Există numai doi Adami. Cum îi consideră Biblia? Ea îl consideră pe Adam ca fiind primul
om şi pe Cristos ca fiind al doilea. De la Adam până la Cristos s-au născut milioane de
oameni. Dar Biblia nu-i socoteşte ca indivizi. Adam a fost primul. Cristos este al doilea.
Astfel, toţi cei care au ieşit din Adam sunt incluşi în el. Toţi sunt legaţi de păcat; toţi sunt
păcătoşi şi toţi sunt pământeşti. în acelaşi mod, cei care primesc viaţa din ultimul Adam
sunt incluşi în Cristos, având toate experienţele lui Isus. Păcatul nu are nici o putere
asupra lor. Ei sunt din cer.
DIN NOU LEGAŢI DE CRISTOS
încă o dată vedem că fiecare doctrină pe care o avem este legată de Cristos. Fiecare
experienţă pe care un creştin o va avea este legată de Cristos. Tot ce ne cere Biblia este
să credem în El, să-L ascultăm, să ascultăm de El şi să-L urmăm. Soluţia tuturor
problemelor depinde de El şi se găseşte în El. Tot ce trebuie să facem este să-L avem pe
Cristos Isus ca viaţă a noastră. Experienţele Sale vor deveni experienţele noastre. El este
centrul credinţei noastre. Cât timp îi suntem ataşaţi Lui, totul va fi în regulă.
42
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Adam este un om corporativ, care ne include înăuntrul său pe mine, pe tine şi pe toţi
ceilalţi. Experienţa sa din grădina Edenului a devenit a noastră. Sfârşitul său devine
soarta noastră. In acelaşi mod, Cristos este un om corporativ. Fiecare persoană din
Cristos are cu El aceeaşi relaţie ca şi cea pe care o avea odinioară cu Adam. Fiecare
experienţă a lui Cristos devine experienţa celor din El. întreaga umanitate este închisă în
interiorul acestor doi oameni şi este legată de ei în mod intim.
RELAŢIA PE CARE CEI DOI OAMENI O AU CU UMANITATEA
Acum vrem să analizăm relaţia crucială pe care cei doi oameni o au cu întreaga
umanitate. Romani 5:12: „Prin urmare, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în
lume, şi prin păcat moartea; şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor pentru
că toţi au păcătuit." Versetul 14: „Dar moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar
şi asupra celor care nu păcătuiseră printr-o greşeală asemănătoare cu a lui Adam, care
este o icoană a Celui ce urma să vină."
De la Adam până la Moise au trecut aproximativ două mii cinci sute de ani. în această
perioadă s-au născut nenumărate persoane şi au fost comise nenumărate feluri de
păcate. Totuşi, conform felului de a calcula al lui Dumnezeu, păcatul a intrat în rasa
umană printr-un singur om, Adam, care era prefigurarea Celui ce urma să vină. El era o
miniatură a Cristosului care trebuia să vină. Dacă-1 vezi pe Adam, vei şti cum este
Cristos.
PRINTR-UN SINGUR OM
Romani 5:15 continuă spunând: „Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci
dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu
şi darul fără plată în har al unui singur om Isus Cristos au fost din belşug pentru cei
mulţi." Dacă prin păcatul lui Adam toţi au devenit morţi, atunci când Isus Cristos a fost
făcut dreptate (neprihănire), harul a fost mult mai îmbelşugat pentru fiecare! Moartea
este printr-un singur om. La fel este şi harul.
Romani 5:16 până la 18 spune în mod repetat: printr-unul, aşa şi aşa, şi printr-un altul,
aşa şi aşa. Versetul 19: „Căci după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au
fost constituiţi
CEI DOI OAMENI CORPORATIVI
91
păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi constituiţi drepţi."
CONSTITUIŢI PĂCĂTOŞI SAU DREPŢI
Biblia ne arată în mod constant faptul că noi nu comitem păcate de unii singuri. în loc de
aceasta, noi suntem păcătoşi în Adam. în acelaşi mod, dreptatea (neprihănirea) nu este
lucrată de către noi. In loc de aceasta, noi suntem drepţi în Cristos. Datorită neascultării
unui singur om, Adam, păcatul a intrat în el, şi toţi oamenii au fost constituiţi păcătoşi. în
acelaşi mod, prin actul de dreptate al unui singur om, Isus Cristos, care nu doar a fost
fără păcat, ci a fost atât de ascultător încât a murit pe cruce, toţi cei din EI primesc viaţă
şi sunt constituiţi drepţi.
CELE DOUĂ SURSE PRINCIPALE ALE UMANITĂŢII
Acestea sunt cele două mari surse, cele două izvoare şi cele două curente ale umanităţii.
Fiecare om se trage din una dintre aceste două surse. Dacă nu eşti în curgerea unei vieţi,
atunci eşti în curgerea celeilalte vieţi. Nu există nici un curs de mijloc.
Cei care cred în Cristos sunt în El. Pavel spunea că el era în Cristos. El se adresa celorlalţi
creştini în acelaşi mod. Mai mult, cei care sunt în Cristos nu sunt indivizi; ei îl au pe
Cristos ca viaţă a lor şi formează Trapul lui Cristos împreună cu toţi cei care au aceeaşi
viaţă. Cristos este Capul. In El, toţi sunt legaţi împreună. Nimeni nu este izolat.
BISERICA, NU CREŞTINISMUL
Acum trebuie să menţionăm cuvântul biserică. Biblia nu foloseşte niciodată termenul
creştinism. Dar noi suntem forţaţi să-1 folosim uneori, pentru ca oamenii să-1 înţeleagă
mai uşor. Dar multă vreme el a fost greşit înţeles şi şi-a pierdut sensul originar.
Biblia numeşte biserică marele om corporativ care este în Cristos. în textul original,
cuvântul biserică înseamnă un grup de oameni chemaţi de către Dumnezeu afară din
Adam şi aduşi în Cristos. Acest grup de oameni era odată în Adam. Ei au răspuns
chemării lui Dumnezeu şi au ieşit din Adam. Acum ei nu se mai află în sfera lui Adam. Ei
au primit viaţa în Cristos şi sunt uniţi cu Cristos pentru a deveni biserica.
92
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
MLĂDIŢELE ŞI VIŢA
Când se apropia timpul ca Cristos să plece din lume, El a vorbit despre relaţia Sa cu
ucenicii Săi. El a spus: „Eu sunt viţa; voi sunteţi mlădiţele" (loan 15:5). „Rămâneţi în Mine
şi Eu în voi" (v. 4). El le-a spus că mlădiţele care rămân în El vor aduce multă roadă.
Creştinii nu sunt indivizi. Ei sunt părţi ale unei singure viţe, Cristos. Mlădiţele şi viţa sunt
unite ca o singură entitate. Viţa alimentează mlădiţele cu sevă, iar mlădiţele îşi trag viaţa
din viţă.
Din moment ce noi, creştinii, suntem complet identificaţi cu Cristos, ascultarea lui Cristos
devine ascultarea noastră, moartea lui Cristos devine moartea noastră, trăirea lui Cristos
devine trăirea noastră, iar slava lui Cristos devine slava noastră. Totul din Cristos este al
nostru. Iată ce implică relaţia intimă dintre Cristos şi noi, creştinii.
Creştinul este un om care a primit viaţă din Cristos şi care se află în Cristos. Dacă vrem
să găsim un creştin în afara lui Cristos, să fim convinşi că nu există un asemenea om.
Pavel spunea că el era o persoană în Cristos. El nu spunea că el, ca şi persoană, era în
Cristos. Când suntem în Cristos, noi nu mai suntem persoane individuale.
CAPITOLUL 8
CRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂ
Fiecare religie aduce o anumită contribuţie la bunăstarea societăţii. Toate religiile au o
caracteristică în comun: îi oferă omului ceva sau îl conduc către un anumit ţel. Deşi
metodele pe care religiile le folosesc pot să difere, iar ceea ce oferă ele poate să varieze,
toate au ceva de oferit. Credinţa în Cristos implică desigur faptul de a primi ceva de la El.
Acum dorim să vedem ce anume îi oferă Cristos omului.
OMUL POATE SĂ PRIMEASCĂ REGENERAREA
Ceea ce vrem să vedem nu sunt contribuţiile pe care creştinismul le-a adus naţiunilor,
guvernelor, lumii şi societăţii în general, ci vrem să studiem ceva esenţial, crucial şi
practic. Ceea ce Cristos îi oferă omului este regenerarea. Atunci când credem în El, noi
primim regenerarea. Trebuie să recunoaştem faptul că regenerarea este un subiect care
ocupă un spaţiu vast în Biblie. Nu putem decât să aruncăm o privire generală asupra
înţelesului ei.
Dacă citiţi Biblia cu atenţie veţi descoperi că ea accentuează viaţa. în numeroase pasaje
ea face aluzie la viaţă. Pe acest pământ există multe tipuri de viaţă cu multe expresii
diferite. Fiecare viaţă îşi are expresia ei unică, şi de aceea poţi să o identifici cu ajutorul
expresiei sale specifice.
CARACTERISTICILE DIFERITELOR VIEŢI
Să analizăm de exemplu o pasăre. Ştiţi că are viaţă deoarece este vie. De asemenea,
puteţi identifica caracteristica specifică a acestei păsări. Care este această
caracteristică? Fiecare copil ştie că o pasăre poate zbura. Zborul unei păsări este
caracteristica specifică a vieţii sale. Există ceva unic în viaţa păsării. Atunci când această
uiii<;i trăsătură este pusă în evidenţă, ea se exprimă prin zbor.
44
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Să ne gândim şi la peşti. Nu numai că peştele are viaţă, dar în acelaşi timp el exprimă
caracteristicile vieţii sale înotând în apă.
Comparând peştele cu pasărea, putem vedea că, deşi ambele au viaţă, caracteristicile
vieţilor lor individuale sunt diferite. O pasăre nu poate decât să zboare; ea nu poate
înota. Pe de altă parte, un peşte poate înota, dar nu poate zbura. Este imposibil ca o
pasăre să înoate, chiar dacă faci tot posibilul pentru a o învăţa. Tot aşa, este absolut
imposibil să înveţi un peşte să zboare în aer. Vieţi diferite au expresii diferite.
Caracteristicile pe care le exprimă fiecare ne permit să afirmăm că sunt vieţi diferite.
Din moment ce modul de viaţă este determinat de viaţa respectivă, rezultă că viaţa nu
are nimic comun cu învăţarea şi imitaţia. Dacă vieţile sunt diferite, nu există nici o cale
de a schimba o viaţă într-o alta printr-un proces de învăţare. Singura posibilitate este
aceea de a avea o schimbare de viaţă. Dacă viaţa este schimbată, atunci se va schimba
şi caracteristica ei. Dacă viaţa rămâne aceeaşi, este imposibil să modifici caracteristica.
SCHIMBAREA ÎN COMPORTARE ESTE REZULTATUL UNEI SCHIMBĂRI DE VIAŢĂ
Să presupunem că un om este foarte preocupat de studiul animalelor mici. El îşi doreşte
foarte mult să vadă o pasăre înotând. Pentru el nimic nu ar fi mai palpitant decât să
poată învăţa o pasăre să înoate. Aşa că el începe să înveţe o mică pasăre să se cufunde
în apă, să respire în apă, să bată din aripi şi să-şi folosească ghearele aşa cum trebuie.
Credeţi că va reuşi?
Să presupunem că el îşi continuă experimentul schimbând dieta păsării sau modificându-
i poziţia în timpul somnului, etc, pentru a o adapta la viaţa în apă. Oare va reuşi? Nu!
Poate doctrinele sale funcţionează. Dar viaţa păsării este diferită. Această viaţă poate
zbura confortabil în aer, dar nu poate fi făcută să înoate în apă.
Tipul de viaţă determină tipul de expresie. Aceasta este o lege. Nu poţi să o schimbi.
Dacă încerci să schimbi expresia fără să schimbi viaţa, vei suferi un eşec total. Pe baza
principiului acestei legi, în credinţa noastră avem o doctrină vitală şi esenţială —
regenerarea.
CRISTOS CA VIAŢA A NOASTRĂ
95
REGENERAREA ESTE UN SCHIMB DE VIAŢĂ
Fiecare expresie a trăirii noastre ca fiinţe umane se bazează pe tipul de viaţă pe care o
posedăm. O trăire coruptă este cauzată de o viaţă coruptă. Pentru a schimba modul de
trăire, întâi trebuie să schimbăm viaţa. Dacă viaţa este schimbată, se va schimba şi
expresia ei. Dacă prima se rezolvă, atunci nu va exista nici o problemă cu cea de-a doua.
Dacă nu, atunci orice efort va fi la fel de inutil ca şi în cazul în care înveţi o pasăre să
înoate sau un peşte să zboare. Regenerarea este un schimb de viaţă. Ceea ce Cristos ne
oferă nu este doar o schimbare de conduită, ci regenerarea bazată pe o schimbare de
viaţă.
Noi toţi suntem de acord cu un lucru: viaţa umană pe care o posedăm este coruptă şi
rea. Pe de o parte noi blamăm răutatea din lume şi atmosfera demoralizatoare din jurul
nostru, dar pe de altă parte trebuie să recunoaştem că în esenţă noi suntem răi şi întinaţi
în noi înşine. Suntem conştienţi de faptul că pretutindeni în lume există o luptă josnică
pentru putere şi poziţie, dar în acelaşi timp ne dăm seama că suntem plini de gelozie şi
mândrie. Noi recunoaştem faptul că inima omului este încăpăţânată şi nechibzuită. Nu
există nici un om blând sau iubitor. Noi nu suntem doar păcătoşi, ci şi extrem de răi. Ştim
că păcatul este respingător şi că nu. dă pace conştiinţei noastre. De asemenea, noi dorim
sau încercăm să tratăm păcatul şi să scăpăm de el. Dar caracteristica de bază a vieţii
noastre este aceea că suntem uniţi cu păcatul în mod absolut.
EXPRESIA TRĂIRII ESTE PĂCATUL
Eu predic de mai mult de zece ani. Am întâlnit mulţi oameni. Dar încă nu am auzit pe
nimeni care să pretindă că este fără păcat, în toate locurile pe unde am călătorit, nu am
întâlnit încă nici măcar un singur individ care să se poată lăuda cu perfecţiunea sa.
Fiecare om recunoaşte într-o măsură mai mică sau mai mare că există pete întunecate şi
lipsuri în trăirea sa. Noi toţi trebuie să mărturisim că modul nostru de viaţă nu este aşa
cum se cuvine.
NU CORECTARE, CI REGENERARE Pe baza acestei recunoaşteri, omul începe să se
gândească la
96
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
diferite căi de a-şi schimba modul de viaţă. Acesta este scopul atât de multor religii.
Se poate schimba modul de viaţă? Este adevărat că omul ar trebui să fie curat, politicos
şi. să respecte legea, şi că ar trebui să înveţe şi să cultive aceste virtuţi. Dar care este
scopul acestei educaţii şi cultivări? Omul se poate îmbunătăţi puţin la exterior, dar poate
să se schimbe în interior? Ştim foarte de bine că părţile lăuntrice sunt imposibil de
schimbat. Noi nu vrem să contrazicem alte religii; noi nu facem altceva decât să
prezentăm această caracteristică! Un articol foarte important al credinţei noastre este
regenerarea, nu reformarea.
O VIAŢĂ CORUPTĂ NU VA REZULTA ÎNTR-O TRĂIRE CURATĂ
Noi punem accentul pe următorul fapt: nu doar expresia trăirii omeneşti este coruptă şi
păcătoasă, ci viaţa însăşi este corupţie (stricăciune) şi omul însuşi este păcat.
Oamenilor nu le place să audă asemenea lucruri. Dar noi nu putem spune altceva decât
adevărul. în esenţă omul este rău în viaţa sa. Natura sa este coruptă, şi ca rezultat al
corupţiei sale, el păcătuieşte. Mulţi oameni recunosc faptul că purtarea lor este rea, dar
nu vor să recunoască faptul că şinele lor este corupt. Unii recunosc şi acest lucru, dar nu-
şi dau seama că şinele lor este corupt până în adâncuri. Fiind atât de corupt, este normal
ca omul să nu poată avea o trăire curată.
Odată, în timp ce mă aflam în Kaifeng, i-am vorbit unui om care recunoştea că a greşit
într-un singur lucru. După puţin timp a mărturisit că a greşit într-un altul. I-am spus în
mod deschis că problema nu consta în faptul că el făcea bine sau rău; problema era
persoana. Dacă persoana nu este în regulă, atunci cu siguranţă lucrurile pe care ea Ie
face sunt greşite. Dacă eşti peşte, cu siguranţă nu vei putea să zbori. Nu te pot blama
pentru faptul că nu eşti capabil să zbori, din cauză că nu eşti decât un peşte. Dacă omul
nu este aşa cum trebuie, atunci nici expresia trăirii sale nu va fi aşa cum trebuie. Aceasta
este în întregime o chestiune de viaţă. Nu este vorba doar de un mod de comportare
exterior. Corupţia se află înăuntrul omului.
ESTE INUTIL SĂ NE SCHIMBĂM LA EXTERIOR Din moment ce omul este corupt înăuntru,
nu are nici un rost
CRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂ
45
să-1 corectăm la exterior. Un prieten de-al meu se întorcea acasă din Nanking. Atunci
când trenul a trecut prin Wushih, el a cumpărat câteva păpuşi pentru fetiţa sa. Toate
păpuşile erau făcute din lut. Ele erau pictate şi frumos decorate în culori strălucitoare.
Fiica sa avea aproape şapte ani. Când a primit jucăriile, ea a fost copleşită de bucurie.
Imediat şi-a luat rolul de mamă, strângând păpuşile la piept şi punându-le să doarmă.
Când a venit vremea mesei, ea a început să le hrănească. Ea îndopa cu orez păpuşile,
spunând: „De ce nu mâncaţi?" Vai, feţele păpuşilor au devenit murdare de grăsime şi
orez! Fetiţa făcând aşa cum văzuse la mama ei, fetiţa a început să le şteargă feţele cu
apă şi prosoape. Din nefericire, atunci când o parte a fost ştearsă, a apărut o pată
neagră. Cu cât ştergea mai mult, cu atât pata neagră se mărea mai mult. După un timp,
nasul, ochii şi urechile au dispărut toate. Fetiţa a început să plângă. Nu se mai putea face
nimic! Tatăl ei i-a zis: „Aruncă-le. Am să-ţi cumpăr altele noi. Păpuşile de lut nu se spală."
SINGURA CALE - UN SCHIMB DE VIAŢĂ
Eram de faţă când s-au întâmplat cele istorisite mai sus. Eu cred că încercarea de a ne
îmbunătăţi comportarea este similară cu curăţarea feţelor acelor păpuşi. Noi credem că
dacă am scăpa de atitudinea noastră mândră şi de toate minciunile noastre şi ne-am
comporta într-un mod mai rafinat, vom fi persoane mai bune. Acesta este conceptul
nostru omenesc. Dumnezeu spune că corupţia exterioară a omului are drept cauză
corupţia lăuntrică. Singura soluţie este o schimbare fundamentală în viaţă.
Recunoaşterea faptului că omul este fără speranţă şi plin de răutate precum şi
înţelegerea faptului că este nevoie de un schimb de vieţi formează temelia credinţei
noastre creştine.
INIMA OMULUI ESTE PLINĂ DE RĂU
într-o zi mă plimbam pe o stradă din Shanghai împreună cu unul dintre prietenii mei care
are o minte foarte activă. El mi-a spus: „Ce păcat că nu putem vedea în inima altuia.
Oare nu ar fi interesant dacă aş putea să spun dintr-o singură privire ce gândeşte cutare
sau cutare persoană? Ce păcat că nu putem vedea în inimă!"
Am spus: „Nu este deloc aşa. Eu mă simt foarte bine că nu sunt
46
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
capabil să văd prin inima altuia. Nu încerca să ghiceşti ce gândesc alţii, deoarece toate
gândurile oamenilor sunt rele. în minţile noastre nu există nimic altceva decât furt,
înşelătorie şi perfidie. Nu există nici un gând bun. Toate gândurile trebuie să fie ţinute în
secret. Este foarte bine că inima este ascunsă vederii noastre de câteva oase şi de piele.
Dacă am putea vedea clar, ne-am scârbi de ea imediat."
NEVOIA DE REGENERARE
Deci, mântuirea omului nu poate începe de la exterior. Ea trebuie să înceapă dinăuntru.
De aceea este nevoie de regenerare. Regenerarea înseamnă pur şi simplu a arunca viaţa
murdară şi coruptă pe care o avem şi a o schimba cu o viaţă nouă. Este ceva similar cu
schimbarea vieţii unui peşte cu viaţa unei păsări. Nu va mai fi nevoie să înveţi peştele să
zboare; el va zbura în mod natural. Deocamdată nu vom menţiona cum are loc
regenerarea. Vrem doar să ştim ce este regenerarea: abandonarea vieţii păcatului şi
înlocuirea ei cu o viaţă sfântă. Aceasta este mântuirea noastră.
CORUPTĂ DIN INTERIOR
Cu câţiva ani în urmă mă aflam în Amoy. într-una din zile predicam în sate împreună cu
un alt lucrător pe nume Wang. Când ne-am terminat vizitele era aproape miezul nopţii.
Amândoi eram foarte însetaţi. Toate magazinele pe care le-am întâlnit în drum erau
închise şi nicăieri nu puteam găsi apă. Apropiindu-ne de marginea unui orăşel am văzut o
mică băcănie a cărei uşă încă era deschisă. Cu multă bucurie am cumpărat două pere
mari. Cele pe care le-am ales erau cele mai mari şi cele mai curate. Nu exista nici o
gaură şi nici o pată urâtă la exteriorul lor. Le-am luat cu noi şi le-am mâncat pe drum.
După un timp am simţit un gust ciudat. Când am examinat perele sub o lampă, am
descoperit că erau stricate pe dinăuntru. Tot ce-am putut face a fost să îndepărtăm
viermii şi să mâncăm restul.
I-am spus fratelui Wang: „Coaja acestor pere arăta atât de strălucitoare; nu exista nici o
gaură nicăieri. Ştii cum au intrat aceşti viermi în pere? Să-ţi spun eu. Atunci când părul
era încă în floare, viermii şi-au depus ouăle în florile părului. Când florile s-au vestejit şi s-
au format perele, ouăle au fost clocite şi au crescut înăuntru. Pe dinafară aceste pere
arătau frumos, dar pe dinăuntru erau pline
CRISTOS CA VIAŢA A NOASTRĂ
99
de viermi." Exact aşa este şi cu omul. Râul omului nu se află doar în purtarea sa.
Problema esenţială este aceea că el este corupt în viaţa sa. Mântuirea pe care o oferă
creştinismul nu este o schimbare a purtării noastre exterioare, ci un schimb al vieţii
noastre lăuntrice.
FIERBEA PE DINĂUNTRU
Cunosc o doamnă care este foarte calmă; nu se supără niciodată, întotdeauna pe faţa ei
nu poţi vedea decât zâmbet. într-o zi, în timp ce nepoata ei se afla în vizită la ea, o a
treia persoană, cu care nu te puteai înţelege uşor, a mustrat-o pe doamnă timp
îndelungat. Ea a fost copleşită de multe cuvinte insuportabile, dar nu a spus nici un
cuvânt; pe faţa ei încă se putea citi un zâmbet. După ce persoana a plecat, nepoata i-a
spus pe un ton admirativ: „Mătuşico, faptul că nu ţi-ai pierdut cumpătul a fost o
adevărată demonstraţie de răbdare din partea ta. Dacă aş fi fost în locul tău, mi-aş fi ieşit
din fire. Cel puţin i-aş fi dat o replică." Mătuşa a spus: „Nu! Să nu crezi că nu eram
supărată. Fierbeam pe dinăuntru! Dar am cultivat răbdarea şi mi-am reprimat
sentimentele."
Problema noastră nu este dacă explodăm sau nu în exterior. Problema este ce-i înăuntrul
nostru. Vai! Este mult prea adevărat că înăuntru avem tot felul de probleme! Biblia ne
arată că noi suntem păcătoşi din fire. Nu este nimic ciudat în. faptul că omul tinde să
păcătuiască. Atunci când omul păcătuieşte, există o corespondenţă perfectă între
interiorul şi exteriorul său. Pentru el aceasta este o consecinţă. Este imposibil ca viaţa
noastră umană să nu fie manipulată de carne, lume şi păcat.
SĂMÂNŢA PĂCATULUI DINĂUNTRUL OMULUI
Unii oameni arată frumos pe dinafară. Ei au un simţ înalt al moralităţii şi un standard de
purtare decentă. S-ar părea că ei posedă o viaţă mai bună. Dar rafinamentele exterioare
sunt doar consecinţele reprimării de sine. Ei sunt ca un cal ţinut strâns în frâu. Cu prima
ocazie el se va ridica în două picioare. Să vă spun cinstit, fiecare om poate deveni un
tâlhar, şi fiecare gentleman poate deveni un criminal lipsit de scrupule. Doar să dai
drumul frâielor, şi orice nelegiuire poate să izbucnească. Sămânţa păcatului există
înăuntrul omului. Faptul că omul păcătuieşte nu este ceva ciudat.
47
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Nimeni nu trebuie să se hotărască să-şi piardă cumpătul. în schimb trebuie doar să se
hotărască să n-o facă. Nimeni nu a scris vreodată în jurnalul său: „Am luat hotărârea ca
începând de astăzi să-mi pierd cumpătul cel puţin o singură dată pe zi. Dacă voi neglija
să fac acest lucru, mă voi pedepsi!" Numai răbdarea necesită hotărâre. Comiterea răului
este ceva firesc. Nu este necesar nici un efort conştient. O acţiune voluntară este
necesară numai atunci când vrei să faci binele.
PĂCATUL ESTE O NATURĂ ÎNNĂSCUTĂ
Eu dorm în camera aceea mică pe care o găsiţi imediat după uşă. Dacă în această sală ar
fi o lumină intensă, nu aş putea să dorm acolo. Dacă vreau să dorm, tot ceea ce trebuie
să fac este să închid uşa, şi lumina nu va pătrunde până la mine. întunericul este
trăsătura proprie acelei camere; lumina este un element străin. Tot ce pot să fac este să
alung elementul străin. Nu pot alunga întunericul care deja este acolo. Tu poţi închide
uşa aspiraţiilor tale de a nu păcătui, dar niciodată nu poţi închide uşa ispitelor păcătoase.
Deoarece viaţa pe care o avem este coruptă, expresia ei din trăirea noastră este de
asemenea rea.
Mântuirea lui Dumnezeu constă în a ne regenera, aşa încât noi să experimentăm un
schimb de vieţi. Viaţa cea nouă este viaţa lui Dumnezeu însuşi. Regenerarea înseamnă
primirea vieţii lui Dumnezeu. Ea înseamnă că, de acum înainte, întreaga noastră fiinţă
este lăsată deoparte şi Dumnezeu, trăieşte în noi. Noi nu ne mai trăim propria noastră
viaţă. Dumnezeu devine trăirea noastră. Eu nu-i îndemn niciodată pe oameni să facă
binele. Chiar dacă i-aş îndemna astfel zi şi noapte, tot nu ar avea nici un efect. Este
imposibil ca omul să trăiască viaţa lui Dumnezeu. Numai intervenţia vieţii lui Dumnezeu
poate să rezulte într-o trăire ca a lui Dumnezeu. Regenerarea înseamnă a primi viaţa lui
Dumnezeu, şi numai regenerarea va determina schimbarea conduitei exterioare.
UN OM REGENERAT
Trebuie să citim câteva pasaje din Scriptură pentru a înţelege regenerarea. în 1 Corinteni
2:14 se spune: „Dar omul sufletesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci ele
sunt o nebunie pentru el, şi nici nu este capabil să le cunoască, deoarece se discern
CRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂ
101
spiritual." O persoană ne-regenerată este o persoană carnală. Ea nu numai că este
incapabilă să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu, dar le consideră ca fiind o nebunie. Ea nu
le poate pricepe nici chiar dacă ar vrea, căci îi lipseşte capacitatea de a înţelege. Fără
regenerare, ea nu are acea altă viaţă; ca rezultat, ea nu are puterea de a înţelege.
Să citim din nou Romani 8:5-8: „Căci cei care sunt conform cărnii acordă atenţie
lucrurilor cărnii; dar cei care sunt conform duhului, acordă atenţie lucrurilor Duhului. Căci
mintea fixată pe carne este moarte, dar mintea fixată pe duh este viaţă şi pace. Căci
mintea fixată pe carne este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu; căci ea nu se supune legii
lui Dumnezeu şi nici nu se poate supune. Iar cei care sunt în carne nu-I pot fi plăcuţi lui
Dumnezeu."
Aceste versete ne arată clar faptul că unii oameni acordă atenţie cărnii şi trăiesc conform
cărnii. Ei se află sub controlul cărnii şi sunt împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, ei nu se
pot supune niciodată legilor lui Dumnezeu. Chiar dacă ar vrea, ei tot nu pot să se supună.
Cu atât mai puţin pot ei să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu. Dar persoanele regenerate
urmează Duhul Sfânt şi se bucură de viaţă şi pace. Diferenţa dintre cele două tipuri de
persoane este aceea că viaţa persoanei regenerate a fost înlocuită, iar viaţa persoanei
neregerate nu a fost înlocuită.
NĂSCUŢI DIN DUHUL
loan 3:3: „Isus i-a răspuns şi i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun, dacă un om nu este
născut din nou, el nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu." Dacă un om are doar viaţa
sa naturală, adică viaţa pe care o are de la început ca om, el nu poate vedea împărăţia
lui Dumnezeu! Ce este împărăţia lui Dumnezeu? Romani 14:17 spune: „Căci împărăţia lui
Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt."
împărăţia lui Dumnezeu este caracterizată de aceste lucruri spirituale: dreptate, pace şi
bucurie. Şi toate acestea se află în Duhul Sfânt. Fără regenerare, aceste lucruri nu pot fi
nici înţelese şi nici văzute. Dacă un om vrea să vadă aceste lucruri, el trebuie să fie
regenerat.
LINIA DE SEPARARE - VIAŢA în loan 3:6 se spune: „Ce este născut din carne este carne şi
ce
102
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
este născut din Duh este duh." Cristos Isus ne-a dat o linie de separare clară. Ce este
născut din Duhul este absolut diferit de ceea ce este născut din carne. El nu ar veni
niciodată ca să îmbunătăţească carnea omului. Ce este născut din carne este tot carne.
Indiferent cât de mult o corectezi, ea este tot carne. Nu există nici o altă cale decât
aceea de a fi născut din Duh. Ce este născut din Duh este duh.
Regenerarea nu înseamnă să socoteşti că „tot ceea ce este în trecut este mort ieri şi că
tot ceea ce este în viitor se naşte astăzi." Nu este deloc aşa! Fără un schimb de viaţă,
chiar dacă te-ai naşte iarăşi şi iarăşi, eşti tot carne. Nu eşti regenerat. între cele două linii
există o prăpastie mare care nu poate fi trecută. Numai ce este născut din Duh este duh.
Vreau, doar să-ţi pun câteva întrebări. Tu îţi corectezi viaţa, sau ai primit viaţa lui
Dumnezeu? Te afli în procesul de auto-îmbună-tăţire, sau eşti gata să accepţi viaţa lui
Dumnezeu? Adevărata credinţă a lui Isus Cristos îi dă omului viaţa Iui Dumnezeu.
Aceasta este viaţa pe care Cristos i-o oferă omului. Dacă ai primit-o, atunci eşti o
persoană regenerată şi vei putea trăi viaţa lui Dumnezeu pe pământ.
Binecuvântaţi sunt cei care şi-au pierdut nădejdea în viaţa lor proprie. A fost pregătită o
viaţă divină. Dacă eşti satisfăcut cu propria ta viaţă, atunci Cristos nu poate face nimic.
El niciodată nu te ajută să-ţi îmbunătăţeşti propria ta viaţă. Dumnezeu vrea ca tu să fii
născut din nou şi să-ţi schimbi viaţa cu o alta. Aceasta este mântuirea lui. Cristos.
PARTEA a IlI-a CRISTOS ŞI VIAŢA CEA NOUĂ
CAPITOLUL 9
IERTAREA PĂCATELOR
Atunci când îşi îndeplineşte lucrarea în om, Dumnezeu nu Se ocupă de indivizi. El include
întreaga omenire în Cristos. Tot ceea ce El execută în Cristos este îndeplinit în noi.
Doctrina mântuirii se găseşte în Cristos. Dumnezeu îi oferă omului şi o viaţă nouă în El.
Dumnezeu nu are nici o dorinţă să ne schimbe conduita exterioară; El vrea să ne
schimbe doar viaţa. Singura Sa intenţie este aceea de a ne înlocui viaţa noastră veche cu
una nouă. El poate îndeplini acest lucru doar în Cristos Isus. Când suntem în Cristos,
această lucrare de înlocuire ne este aplicată în mod automat.
CÂTEVA CONDIŢII NECESARE
Totuşi, înainte ca Dumnezeu să poată distribui o viaţă nouă în noi trebuie reglate câteva
lucruri. Dacă aceste lucruri nu sunt reglate, Dumnezeu nu ne poate da viaţă niciodată, iar
noi nu vom avea niciodată dreptul de a primi ceva de la El. Ştim că cel mai important
lucru din credinţa creştină este primirea unei vieţi noi de la Dumnezeu. Dar fără
îndeplinirea câtorva condiţii este imposibil să fim părtaşi acestei vieţi. Prin urmare,
aceste articole ocupă o poziţie importantă şi pe drept cuvânt solicită atenţia noastră.
IERTAREA PĂCATELOR
Primul articol este iertarea păcatelor. Aceasta Ii asigură lui Dumnezeu poziţia corectă de
pe care El ne poate împărţi viaţă.
Aşa cum ştim toţi, conduita manifestată de viaţa noastră naturală este extrem de rea. Ea
este complet lipsită de speranţă. Conduita noastră coruptă se manifestă prin păcatele pe
care noi le comitem. Unii comit păcate grosolane şi urâte, în timp ce alţii se răsfaţă în
păcate mai rafinate şi mai subtile. Oricum, toate aceste păcate trebuie să fie iertate. Ele
trebuie să fie iertate în mod just şi corect înainte ca noi să putem primi viaţa lui
Dumnezeu.
106
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
SOLUŢIA PENTRU VIAŢA CEA VECHE
In al doilea rând, însăşi viaţa care activează păcatele trebuie să fie tratată complet. Cât
timp această viaţă nu este înlăturată de la rădăcină, posibilitatea de a păcătui rămâne;
vom continua să aducem roadă coruptă. Păcatul încă se va manifesta în gândurile şi
acţiunile noastre. Dumnezeu trebuie să găsească o soluţie finală pentru viaţa noastră
veche. Ea trebuie să fie terminată o dată pentru totdeauna.
După ce aceste două lucruri sunt rezolvate, Dumnezeu este liber să ne distribuie o viaţă
nouă în Cristos. Atunci noi vom putea umbla conform acestei vieţi zi de zi. De asemenea,
noi vom fi capabili să trăim pe pământ o viaţă ca a lui Dumnezeu şi să împlinim scopul
Său.
A NE POCĂI NU ESTE SUFICIENT
Cum ne iartă Dumnezeu păcatele? Mulţi oameni au un concept eronat cu privire la acest
lucru. Ei cred că deşi au comis multe păcate, păcatele lor pot fi iertate dacă ei se
pocăiesc de comportarea lor rea.
Dar pocăinţa nu poate ierta niciodată un păcat pe care tu l-ai comis. Indiferent cât de
mult te pocăieşti, păcatele tale încă sunt acolo. Poţi să-ţi regreţi păcatele cât de mult
vrei, dar ele nu vor fi înlăturate pur şi simplu prin pocăinţa ta.
Când predicam în Kaifeng, acolo erau prezente câteva persoane oficiale din guvern. Le-
am spus: „Să presupunem că un răufăcător a comis multe crime şi a ucis mulţi oameni,
dar multă vreme nu a fost prins. Dar într-o zi el apare înaintea voastră spunând: ,Mă
pocăiesc de toată purtarea mea rea din trecut. De astăzi înainte am de gând să mă
corectez. M-am hotărât să devin un cetăţean care respectă legea şi să fie un om bun.'
Spuneţi-mi vă rog, oare pocăinţa sa îi va anula crimele din trecut, acuzaţiile aduse
împotriva sa de către victimele sale şi rechizitoriile legii împotriva sa? Vor fi ele anulate?
Oare legea îl va lăsa în libertate?"
DREPTATEA LUI DUMNEZEU TREBUIE MENŢINUTĂ
Biblia ne arată că toate păcatele atrag după ele anumite tipuri de judecăţi. Nimic din
ceea ce facem nu este trecut uşor cu vederea. Manifestarea exterioară a vieţii noastre
este păcătoasă. Noi nu numai că păcătuim împotriva noastră înşine, dar păcătuim şi
IERTAREAPĂCATELOR
49
împotriva altora, şi mai presus de toate, împotriva lui Dumnezeu. El nu poate trece uşor
cu vederea păcatele noastre. Dreptatea Sa nu-i permite să facă acest lucru.
îmi amintesc o istorisire adevărată. Odată, un om a omorât pe cineva şi a furat o sumă
de bani. Apoi el a fugit într-un alt oraş. Acolo s-a căsătorit şi a avut câţiva copii. Oamenii
din locul acela nu ştiau nimic despre trecutul său.
într-o zi au venit să-1 caute trei detectivi. Ei au găsit omul şi erau gata să-1 ia cu ei. Omul
s-a întors către soţia sa şi a întrebat: „în toţi aceşti ani de când sunt cu tine, oare nu am
fost un soţ bun?" Soţia a fost de acord. Apoi el s-a întors către copiii săi, spunând: „Oare
nu sunt un tată bun pentru voi?" Copiii au aprobat şi ei. In cele din urmă, el s-a întors
către vecinii săi: „în toţi aceşti ani, v-am tulburat proprietatea şi v-am făcut vreun rău?
Nu puteţi spune voi că sunt un vecin bun?" Toţi au fost de acord cu faptul că era o
persoană bună.
Apoi el s-a întors către cei trei detectivi şi s-a apărat spunând: ,Vedeţi, în toţi aceşti ani
am fost un om bun. Sunt de faţă toţi aceşti martori care depun mărturie despre
bunătatea mea. Ar trebui să mă eliberaţi!" Cei trei au replicat: „Poţi să fii justificat
înaintea oricui, dar nu eşti justificat înaintea legii. Pocăinţa ta poate să garanteze
inocenţa ta viitoare, dar ea niciodată nu-ţi poate înlătura vinovăţia trecută şi nici nu te
poate elibera de judecata legii." In final, el a trebuit să apară în faţa instanţei.
CONŞTIINŢA NU NE VA LĂSA ÎN PACE
Atunci când păcătuim, conştiinţa noastră nu ne lasă nici ea în pace. Uneori, atunci când
conştiinţa este amorţită, nu ne simţim prea vinovaţi. Dar deşi conştiinţa poate fi
amorţită, ea nu moare niciodată! în clipa în care conştiinţa se trezeşte, ea ne dovedeşte
vinovaţi de păcatele noastre şi ne face să ne simţim foarte neliniştiţi. Poate ea tace
astăzi, dar nu va tăcea pentru totdeauna! Ea nu ne va lăsa niciodată în pace pentru ceea
ce am făcut în trecut.
IERTAREA BAZATĂ PE DREPTATE
Mai mult, Dumnezeu nu poate ierta cu uşurinţă păcatele noastre. Dacă noi păcătuim fără
grijă, iar Dumnezeu ne iartă păcatele într-un mod iresponsabil, atunci, în iertarea Sa,
Dumnezeu însuşi cade în
50
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
păcat. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu are puterea de a ierta păcatele, ci
înseamnă că Dumnezeu poate acorda iertarea numai atunci când ea se ridică la nivelul
demnităţii Sale. în procesul iertării păcatelor noastre, El nu Se poate degrada pe Sine
până la o stare de nedreptate. Dumnezeu este pe veci Dumnezeul cel drept.
In Kaifeng am întâlnit un creştin pe nume Wen. El era ofiţerul şef al unui anumit
departament din guvern. într-o zi el m-a invitat la masă şi mi-a vorbit despre situaţia
dificilă cu care se confrunta. Câteva persoane din departamentul său erau implicate într-
o fraudă evaluată la mai mult de zece mii de dolari. Fapta a fost descoperită, iar
persoanele vinovate au fost arestate. Legea departamentului spunea că cine era implicat
într-o fraudă care depăşea valoarea de cinci mii de dolari trebuie executat. Conform legii,
astfel de oameni trebuiau să moară.
Wen mi-a spus: „Ca şi creştin, am o mare repulsie faţă de faptul de a-i condamna pe
oameni la moarte. Dacă-i iert, eu însumi mă fac vinovat de călcarea legii. Totuşi, nu pot
să suport gândul de a-i executa pe oameni. Aceasta este dilema mea. Ce spui
dumneata?" Nici eu nu am putut să găsesc un mod de a-i salva. Legea este absolută! Nu
se poate trece pe lângă ea. Ca şi creştini, nu putem să încălcăm legea şi să comitem
nedreptate. Totuşi, dacă ne susţinem dreptatea, sacrificăm vieţile altora.
DUMNEZEU L-A JUDECAT PE CRISTOS
Atunci cum ne-a iertat Dumnezeu păcatele? Biblia ne arată că noi nu numai că am
obţinut iertare atunci când am fost mântuiţi, ci am obţinut şi îndreptăţire (justificare). De
multe ori Biblia pune iertarea şi justificarea împreună. Ele reprezintă cele două etape
iniţiale înspre primirea unei vieţi noi.
Să analizăm mai amănunţit iertarea şi justificarea. Noi trebuie să ne întoarcem la Cristos,
deoarece El este cheia tuturor acestor lucruri. Dumnezeu îl consideră pe Cristos ca fiind
Capul unei noi rase. El este al doilea om. De asemenea, El este ultimul Adam. Primul
Adam a fost un om imens care a încorporat întreaga omenire. Atunci când el a păcătuit,
întreaga rasă umană a devenit coruptă. Dumnezeu Şi-a executat judecata asupra unei
singure persoane, Cristos, deoarece Cristos este de asemenea un uriaş om
IERTAREA PĂCATELOR
109
corporativ. Cei care sunt incluşi în El suportă toată judecata lui
Dumnezeu în El.
Din acest motiv, Biblia spune că atunci când Cristos a murit, El a murit pentru noi. Noi nu
murim ca indivizi; noi murim în Cristos. Moartea Sa ne-a inclus pe noi toţi. Odată cu
această moarte, păcatele noastre pot fi iertate. Astfel, iertarea lui Dumnezeu este bazată
pe judecata Sa în Cristos. Aceasta nu este o iertare iresponsabilă. Dimpotrivă, ea este
foarte justă.
PROCEDURA IERTĂRII LUI DUMNEZEU
Odată, cineva a avut cu mine o controversă în legătură cu acest subiect. El mi-a spus:
„Domnule Nee, dacă Dumnezeu vrea să ne ierte păcatele, de ce El nu afirmă acest lucru
pur şi simplu? De ce a trebuit să-L trimită pe Fiul Său pentru a fi răstignit pe cruce? Este
prea complicat!" El credea că Dumnezeu este o persoană drăguţă care ne anulează
păcatele în mod neprincipial, fără a ţine cont de lege! El nu înţelegea că a fost nevoie ca
Dumnezeu să treacă prin multe etape înainte ca să poată acorda iertarea.
Cu câţiva ani în urmă predicam despre acest lucru într-o şcoală de fete din Nanking. Dar
studentele nu prea puteau să înţeleagă ideea. în faţa mea se afla o măsuţă, iar pe ea era
o vază frumoasă. Am întrebat-o pe directoarea şcolii: „Să presupunem că cineva sparge
această vază. Conform regulamentului şcolar, ce-aţi face?" Directoarea a replicat
spunând că greşeala trebuia reparată. Am întrebat: „Ce s-ar întâmpla dacă una dintre
studentele dumneavoastră favorite ar face-o?" Ea a răspuns că s-ar aplica aceeaşi
regulă. Am mers mai departe şi am întrebat: „Dar dacă ea nu ar fi capabilă să
plătească?" Directoarea a repetat că regula s-ar aplica şi în acest caz.
A doua zi, în timpul întâlnirii, vaza nu mai era acolo. Fusese spartă de către una dintre
studentele favorite ale directoarei, care s-a întâmplat să fie şi foarte săracă. M-am folosit
de ocazie pentru a predica încă o dată doctrina mântuirii prin moartea lui Isus.
Directoarea nu putea ca, pe baza dragostei, s-o absolve pe studenta de responsabilitatea
ei. Dar studenta nu avea nici o posibilitate de a repara greşeala. în această dilemă,
rămăsese doar o singura .ii ternativă: directoarea trebuie să-şi folosească proprii ei bani
prul i <> a plăti în locul studentei. Pe de o parte, acest act a respectat
110
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
regulamentul şcolar; pe de altă parte, el a demonstrat dragostea directoarei pentru
studentele ei.
Cristos a venit pe pământ pentru a purta judecata pentru păcatele noastre şi pentru a
suferi consecinţele lor, ca astfel noi să fim iertaţi. Venirea lui Cristos a fost venirea lui
Dumnezeu însuşi. El a venit să plătească pentru noi. Făcând astfel, El nu S-a degradat pe
Sine în nedreptate; dimpotrivă, El S-a dovedit a fi just şi drept.
IERTAREA ÎNSEAMNĂ A SUFERI PIERDERE
Cred că trebuie săstudiemîncă un aspect al iertării. Iertarea implică suportarea pierderii,
cauzată de cel care a făcut fărădelegea, de către cel împotriva căruia s-a înfăptuit
fărădelegea. De exemplu, dacă cineva mi-a furat creionul iar eu l-am iertat, aceasta
înseamnă că eu am suferit pierderea creionului. Atunci ce este ne-iertarea? Ea înseamnă
pur şi simplu a lua înapoi creionul de Ia hoţ pentru a nu suferi o pierdere. Deci, a ierta
înseamnă a suferi o pierdere.
Atunci când studenta a spart acea vază, ea ar fi trebuit să fie cea care să repare
greşeala. Ne-iertarea ar fi însemnat ca ea să sufere pierderea plătind. Pe de altă parte,
iertarea ar fi însemnat ca persoana împotriva căreia se făcuse greşeala (directoarea) să
ia asupra ei pierderea, plătind-o ea însăşi. Astfel, atunci când Dumnezeu ne iartă
păcatele, aceasta înseamnă că El ia asupra Sa pierderea cauzată de păcatele noastre.
Nici o a treia persoană nu ne poate ierta păcatele. Numai cel împotriva căruia s-a greşit
poate suporta pierderea cauzată de cel care a greşit. Cristos este Dumnezeu, Cel
împotriva Căruia noi am păcătuit. Iertarea Sa înseamnă suferirea pierderii cauzată de
păcatele noastre.
CRISTOS CA OM
Aceasta nu este tot. Trebuie să înţelegem că Cristos este un om. El a purtat păcatele
noastre ca om. Dumnezeu a privit la Cristos ca la un om şi ne-a inclus pe toţi în El. Atunci
când Dumnezeu L-a judecat pe Cristos, El ne-a judecat şi pe noi. Astfel Dumnezeu ne-a
judecat în Cristos şi de asemenea ne-a iertat în Cristos. Această iertare este perfect
justă.
2 Corinteni 5:14 spune: „Pentru că am judecat aceasta, că Unul singur a murit pentru
toţi; prin urmare, toţi au murit." Aici,
IERTAREAPĂCATELOR
51
„Unul singur" se referă la Cristos, iar „toţi" se referă la noi. Atunci când Cristos a murit,
noi toţi am murit împreună cu El deoarece toţi am fost incluşi in El. Se spune că toţi
chinezii provin dinlr-un singur bărbat numit Hwang-ti. Dacă la început cineva l-ar fi
omorât pe Hwang-ti, el ar fi ucis întreaga rasă chineză. în acelaşi mod, noi suntem în
Cristos. Când Cristos a trecut prin judecată, am trecut şi noi prin ea. Moartea Sa a
devenit sfârşitul nostru.
Versetul 21: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat El L-a făcut păcat în numele nostru, ca noi să
putem deveni dreptatea lui Dumnezeu în El." Cel „care nu a cunoscut păcat" este din.
nou Cristos. El a fost făcut păcat pentru noi. Ce înseamnă a fi „făcut păcat"? înseamnă că
atunci când Cristos era atârnat pe cruce, Dumnezeu L-a privit pe El ca fiind păcatul tău şi
al meu. El a privit la Cristos ca păcat, reprezentând întreaga rasă umană. Atunci când
Cristos a murit, păcatul a fost terminat şi înlăturat într-un mod a-tot-inclusiv. Acum,
pentru noi toţi care suntem în El, păcatele noastre sunt terminate; noi am devenit
dreptatea lui Dumnezeu în Cristos.
DREPTATEA LUI DUMNEZEU ESTE CEA CARE NE IARTĂ De ce se spune „am devenit
dreptatea lui Dumnezeu," în loc de „am devenit drepţi"? Care este diferenţa dintre cele
două noţiuni? A deveni drept implică faptul de a face o lucrare bună, în timp ce a fi făcuţi
dreptatea lui Dumnezeu declară faptul că Dumnezeu însuşi este drept. Există o mare
diferenţă între cele două noţiuni. Dumnezeu nu ne-a iertat păcatele într-un mod nedrept;
El a iertat într-un mod foarte drept. El L-a pedepsit pe Cristos. Ca rezultat al acestei
pedepsiri, El ne poate ierta în Cristos. Dumnezeu nu a „trecut pe deasupra noastră."
Dumnezeu nu este un Dumnezeu evaziv. Atunci când acordă iertare, El o face într-un
mod just.
Odată călătoream cu un vapor spre Chiu-kang, împreună cu un prieten. Un musulman
citea pe puntea aceluiaşi vapor. După ce am început o conversaţie cu el, i-am spus că
vreau să ştiu dacă scriptura sa menţionează vreo cale de mântuire. El a spus: „Toi. Ce
trebuie să facă omul este să se pocăiască de faptele sale rele din trecut. Atunci toate
păcatele sale vor fi iertate. De ce este nevoie de mântuire
Am replicat că, dacă Dumnezeu ar ierta în felul acesta,El Însuşi ar păcătui iertându-ne.
112
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
El a fost foarte surprins de ce i-am spus. Părea că niciodată înainte nu mai auzise un
asemenea lucru. Am întrebat: „Crezi că este drept ca omul să fie iertat de păcatele sale
dacă se pocăieşte de ele? De exemplu, atunci când un criminal este adus înaintea unui
judecător, oare este drept ca judecătorul să-1 elibereze doar pe baza pocăinţei sale?"
După ce s-a gândit puţin, el a recunoscut că acest lucru nu ar fi just. Din nefericire, nu
am mai avut timp să-i explic moartea lui Cristos. Mântuirea lui Dumnezeu este bazată pe
judecarea Fiului Său. Noi primim iertarea în Fiul.
ISUS A FOST RÂNDUIT CA ŞI CAPAC AL ISPĂŞIRII
Romani 3:25-26: „Pe care Dumnezeu L-a rânduit ca loc de ispăşire prin credinţa în
sângele Lui, pentru demonstrarea dreptăţii Sale, prin aceea că Dumnezeu în îngăduinţa
Sa a trecut peste păcatele care avuseseră loc înainte, având în vedere demonstrarea
dreptăţii Sale în timpul prezent, aşa încât El să fie drept şi în acelaşi timp Cel care-l
justifică pe omul care este din credinţa lui Isus." Această porţiune din Scriptură nu este
uşor de înţeles. Dar' trebuie să acordăm atenţie la două lucruri.
Dumnezeu L-a rânduit pe Cristos ca un loc de ispăşire. în textul originar, cuvintele „loc de
ispăşire" înseamnă capac al ispăşirii. În Vechiul Testament, chivotul legământului era
acoperit cu un capac de aur numit capacul ispăşirii (tradus în Versiunea King James prin
„scaunul îndurării"). Rugăciunea omului trecea prin acest capac pentru a ajunge la
Dumnezeu, iar răspunsul lui Dumnezeu trecea prin acelaşi capac pentru a ajunge la om.
Acela era locul de întâlnire dintre Dumnezeu şi om. Acum, Isus a devenit acest capac al
ispăşirii. El este punctul focal al lui Dumnezeu şi al omului. Ambii se pot întâlni acum în El
pe baza sângelui Său. Isus a murit pentru noi. El Şi-a vărsat sângele şi ne-a iertat
păcatele. Acum El a devenit pentru noi capacul ispăşirii.
înainte ca Isus să moară, „Dumnezeu a trecut peste păcatele care avuseseră loc înainte,
având în vedere demonstrarea dreptăţii Sale în timpul prezent." Timp de mai mult de
patru mii de ani, de la Adam până la Isus, omul a comis nenumărate păcate. Deşi Dum-
nezeu a trecut peste ele, El nu le-a ignorat. Aceasta arată felul în care dreptatea Sa s-a
manifestat odinioară. în timpul prezent, El L-a
IERTAREA PĂCATELOR
52
trimis pe Fiul Său. Acum noi suntem justificaţi în El. In ea însăşi, această justificare este
un act drept. Acest pasaj ne vorbeşte despre diferitele moduri in care Dumnezeu a
rezolvat aceste două lucruri, în primul rând, El a trecut peste păcatele comise odinioară,
luând în considerare faptul că Isus urmaşă vină; în aceasta El S-a dovedit pe Sine drept.
în al doilea rând, El iartă toate păcatele comise acum, pe baza judecării lui Cristos; în
acelaşi timp, prin aceasta El Se declară drept pe Sine însuşi. Prin moartea lui Isus,
Dumnezeu ne-a declarat pe noi fără păcat şi în acelaşi timp S-a declarat pe Sine însuşi
drept.
CUM ESTE POSIBIL CA DUMNEZEU SĂ FIE NEDREPT?
Odată am întâlnit o soră în Domnul. Ea mi-a spus că fusese o persoană foarte rea şi că
făcuse multe păcate. Ea se răsfăţase în tot ceea ce o femeie putea comite vreodată. Din
această cauză ea credea că nu putea fi iertată niciodată. Am vrut să mă conving dacă ca
credea că Domnul Isus Şi-a vărsat sângele pentru păcatele omului, adică pentru
răscumpărarea omului. Ea mi-a spus că toate aceste doctrine îi erau familiare, clar
pentru că era creştină de atâţia ani şi totuşi comisese atâtea păcate, era imposibil să mai
fie iertată.
Şedeam în faţa ei. în acel moment m-am ridicat în picioare şi am privit-o solemn în ochi,
spunând răspicat: „Nu-mi pasă dacă păcatele tale sunt iertate sau nu! Dar felul în care
vorbeşti implică faptul că Dumnezeu a păcătuit. De asta îmi pasă! Pe de o parte, tu crezi
că eşti în Cristos. Totuşi, pe de altă parte, nu crezi că păcatele tale pot fi iertate. Dar
dacă Dumnezeu nu te iartă, oare aceasta nu înseamnă că El este nedrept? Dacă El este
nedrept, atunci El păcătuieşte. Cum ar putea Dumnezeu să păcătuiască vreodată? Mie
nu-mi pasă dacă eşti condamnată şi vei pieri. Dar Dumnezeu te-a iubit şi L-a trimis pe
Fiul Său ca să moară pentru a plăti toate datoriile păcatelor tale. Moartea Fiului Său este
acum moartea ta. Toate păcatele tale sunt pe umerii Săi. Dacă tot ceea ce spui tu este
adevărat, înseamnă că Dumnezeu într-adevăr Şi-a retras cuvintele. El vine din nou
pentru a colecta datoriile păcatelor tale! Tu spui că Dumnezeu nu poate să-ţi ierte
păcatele şi că El a devenit un Dumnezeu nedrept! Ce fel de vorbire este aceasta? De
aceea trebuie să mă ridic în pi cioare! Dumnezeul meu niciodată nu poate fi nedrept!"
114
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
în ziua aceea, din ochii ei au ţâşnit lacrimi. A exclamat: „Sunt păcătoasă, dar Dumnezeu
este drept! El trebuie să mă ierte în Cristos. Deşi păcatele mele sunt numeroase, Ii
mulţumesc Lui; El este obligat să mă ierte! El ar fi nedrept dacă n-ar face-o."
MÂNTUIŢI CONFORM DREPTĂŢII LUI DUMNEZEU Este adevărat că Dumnezeu este plin de
har, dar tu nu trebuie să fii mântuit prin harul Său. Poţi fi iertat prin dreptatea Sa. Harul
lui Dumnezeu are ca bază dragostea Sa faţă de noi. Ea îl face doritor să ne mântuiască.
Dar dreptatea Sa se bazează pe moartea Fiului Său pentru noi. Ea II face incapabil să nu
ne mântuiască. înainte ca Isus să moară, Dumnezeu era liber să ne mântuiască sau să nu
ne mântuiască. Dar odată ce Isus a murit, Dumnezeu este legat! El este obligat să
mântuiască pe oricine vine la Dumnezeu prin sângele lui Isus! Am citit noi aşa ceva? Este
imposibil ca El să nu. ne ierte!
Aceasta este mântuirea conform dreptăţii Sale. înainte de moartea lui Cristos, dacă El ar
fi iertat vreunul dintre păcatele noastre sau ne-ar fî achitat de pedeapsa pentru păcat,
atunci S-ar fi făcut, pe Sine păcătos. Acum El a făcut ca Fiul Său să fie răstignit pe cruce.
Judecata păcatelor a fost îndeplinită. Problema păcatului este rezolvată. Dumnezeu nu
mai poate respinge pe nici unul dintre cei care vin la El prin sângele lui Isus. Acum, dacă
nu iartă, El Se va face pe Sine păcătos şi nedrept.
ESTE IMPOSIBIL CA DUMNEZEU SĂ NU NE MÂNTUIASCĂ
Unii s-ar putea gândi: „Oare este atât de uşor să fii mântuit? Mă tem că trebuie să mă
rog mai mult. Trebuie să mă rog atât de mult încât Dumnezeu să-Şi înmoaie inima şi să
obţin trecere înaintea Sa. Numai atunci voi fi mântuit!" Nu este aşa. Astăzi, chiar dacă
Dumnezeu nu Şi-ar înmuia inima, El tot trebuie să-ţi ierte păcatele! Chiar dacă Dumnezeu
este complet dezgustat de tine, El tot trebuie să-ţi acorde această iertare. Nu contează
dacă te rogi mult timp sau nu. în loc de aceasta, totul depinde de faptul că
răscumpărarea a fost îndeplinită. Chiar dacă Dumnezeu nu vrea să te mântuiască, este
prea târziu ca El să Se răzgândească. Ar fi fost în regulă dacă acest lucru s-ar fi întâmplat
cu două mii de ani în urmă. Dar Dumnezeu a acceptat jertfa lui Cristos; acum este
imposibil ca El
IERTAREAPĂCATELOR
53
să nu te mântuiască. Un păcătos poate suferi judecata numai o singură dată! El nu poate
fi judecat de două ori.
Pentru a ne ierta păcatele, Dumnezeu a trebuit să-Şi dea toată osteneala pentru a
îndeplini mântuirea în Cristos. Acum El ne-a însărcinat să mergem în întreaga lume
pentru a le arăta altora că Dumnezeu a îndeplinit această lucrare de mântuire. Acum El
poate să ierte păcatele fără ca astfel să Se afle într-o poziţie nepotrivită.
DUMNEZEU IARTĂ ÎN MOD DREPT Alţii ar putea spune: „De ce nu mă simt mântuit? De ce
după ce am crezut nimic deosebit nu a părut să se întâmple? Nu simt pace înăuntru." Te
rog să reţii faptul că nu contează deloc dacă ai sau nu ai pace. Faptul dacă ai sau nu ai
pace are o foarte mică importanţă. Important este ca Dumnezeu să aibă pace. El trebuie
să acorde o iertare justă şi cinstită. Atunci când Dumnezeu te iartă în Cristos, El o face
într-un mod atât de drept, atât de just şi atât de deschis. Tot ce trebuie să faci este să
primeşti această iertare.
Marcu 10:35 este un pasaj deosebit de familiar multora: „Căci Fiul Omului n-a venit ca să
I se slujească, ci ca El să slujească." Din nefericire, mulţi se opresc aici cu cititul. Ei
elimină jumătatea cealaltă. Cuvântul „şi" care urmează după această expresie ar trebui
tradus prin: „până acolo încât." Până unde a venit Domnul Isus ca să slujească? El a venit
să slujească până acolo încât să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.
In Matei 26:28 Domnul Isus a spus: „Căci acesta este sângele Meu al legământului, care
se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor." Deci, vărsarea sângelui Său este pentru
iertarea păcatelor noastre şi pentru răscumpărarea noastră. Noi putem obţine
răscumpărarea numai în Cristos. In afara Lui, orice fel de iertare ai avea, ea nu ar fi justă.
CRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE Vom mai selecta câteva pasaje pentru a
vedea felul în care Cristos a îndeplinit răscumpărarea pentru noi.
Romani 5:6-8: „Căci pe când eram noi încă slabi, la vremea cuvenită, Cristos a murit
pentru cei ne-evlavioşi. Pentru un om drept, cu greu s-ar găsi cineva să moară, dar poate
pentru un om
54
CREDINŢA CREŞTINA NORMALA
bun cineva ar îndrăzni chiar să moară. Dar Dumnezeu îşi recomandă propria Sa dragoste
faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi."
Romani 5:9-10: „Cu mult mai mult acum, fiind justificaţi în sângele Său, vom fi mântuiţi
prin El de mânie. Căci dacă noi, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin.
moartea Fiului Său, cu mult mai mult vom fi mântuiţi în viaţa Lui, fiind împăcaţi." Aceasta
ne arată clar faptul că moartea lui Cristos nu a fost moartea unui martir. El nu a murit
pentru un crez sau pentru o cauză. El a murit pentru păcat, pentru ca să fie deschisă o
cale pentru păcătoşi, ca ei să fie declaraţi nevinovaţi! Astfel, 1 Corinteni 15:3 spune că
Cristos „a murit pentru păcatele noastre."
Evrei 9:22b: „Fără vărsare de sânge nu există nici o iertare." Păcatul poate fi iertat numai
după judecată.
1 Petru 2:24: „Care a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi,
murind faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni aţi fost vindecaţi."
Apoi, 3:18: „Căci Cristos a suferit o dată pentru păcate, El, Cel drept, pentru cei nedrepţi,
ca să vă aducă la Dumnezeu, pe de o parte fiind dat la moarte în carne, dar pe de altă
parte făcut viu în duh,"
1 loan 1:7: „Dar dacă umblăm în lumină după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie
unii. cu alţii, şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat."
TOATE PĂCATELE SUNT ASUPEA LUI ISUS
Isaia 53:6: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi; fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul
a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor." Cuvintele „a cădea asupra" pot
fi traduse aici şi prin: „a fi plasat asupra." Toate păcatele noastre au fost plasate asupra
lui Isus. Un frate care este contabil a comparat acest lucru cu transferul unui cont. La
început păcatul era în contul tău. Acum el a fost transferat în contul lui Isus Cristos.
Odată, cineva i-a cerut unui creştin să-i vorbească despre calea iertării. Creştinul i-a citit
acest pasaj din Isaia şi i-a spus că dacă el ar intra prin primul „toţi" şi ar ieşi prin al doilea
„toţi (tuturor)" ar fi mântuit. Noi toţi suntem ca nişte oi rătăcite. Da, mă includ şi pe mine
aici. Sunt un păcătos rătăcit. Domnul a făcut ca nelegiuirea
IERTAREAPĂCATELOR
117
noastră a tuturor să fie plasată asupra Lui. Da, toate nelegiuirile mele sunt asupra Lui.
Există un imn care descrie bine bucuria acestei mântuiri:
De ce m-aş teme şi-ndoi, Când Fiul pentru min' muri, Păcatul meu purtând? Când tot ce
datoram s-a şters, Mi-ar cere oare Dumnezeu Din nou ca să plătesc?
Răscumpărat de Domnul sunt,
El datoria mi-a plătit,
De lege-s izbăvit!
Şi de mânie am scăpat,
Căci cu-al Său sânge preţios
El m-a acoperit!
Iertare El mi-a câştigat, Şi. pe deplin sunt achitat, Dator eu nu mai sunt. Chezaş când e
chiar Dumnezeu, Cum poate fi osânda Sa încă asupra mea?
Odihnă, pace mi-a adus Cristos, Mântuitorul meu; El m-a eliberat! Prin sângele Său
preţios De condamnare am scăpat, Prin cruce sunt iertat!
CAPITOLUL 10
RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS
Scopul cel mai înalt al mântuirii lui Dumnezeu este dispensarea (împărţirea) vieţii Sale în
om. Aceasta este dorinţa finală a Iui Dumnezeu. Numai fiind părtaşi ai vieţii divine putem
avea o trăire divină. Cu viaţa noastră omenească este imposibil să avem o trăire
asemănătoare cu a lui Dumnezeu. Manifestarea vieţii noastre nu este altceva decât
păcat. In această privinţă, Dumnezeu ne-a tratat păcatele şi nelegiuirile astfel încât
dreptatea Lui să fie satisfăcută. Am văzut că Fiul lui Dumnezeu a fost judecat pentru
acest scop. Cei care sunt în El au fost iertaţi de păcatele lor.
SURSA PĂCATULUI
Dar mântuirea lui Dumnezeu nu s-a oprit la iertarea păcatelor; ea este mult mai profundă
şi tratează sursa păcatului. Am spus că păcatele omului nu au drept cauză mediul în care
el se află. In loc de aceasta, ele îşi au originea în însăşi persoana sa. Trăirea noastră este
pur şi simplu consecinţa naturală a tipului de viaţă pe care o posedăm. Din moment ce
viaţa omului este coruptă, purtarea sa exterioară nu poate fi altfel decât rea.
De exemplu, atunci când lovesc cu degetele amvonul din faţa mea se produce un anumit
sunet. Poţi spune imediat că acesta este un sunet produs de lemn. Dacă lovesc o bucată
de metal, ea va scoate un alt tip de sunet, şi vei putea spune cu uşurinţă care este
diferenţa dintre cele două. Deosebirea dintre sunete este cauzată constituţia diferită.
Oricum aş lovi cu degetele o bucată de lemn, nu o pot face să sune ca un metal. Şi nici
invers.
Acelaşi lucru este valabil şi în legătură cu comportarea omului. Mediul nostru nu poate
determina apariţia a ceva ce nu există în interiorul nostru. O persoană lentă este lentă în
orice împrejurare.
120
CREDINŢA CREŞTINA NORMALA
Iar un temperament aprig este detectat cu uşurinţă de cel mai mic stres din mediu. Orice
comportare exterioară este rezultatul direct al vieţii noastre lăuntrice. De aceea, mediul
nueste altceva decât catalizatorul care grăbeşte expunerea substanţei noastre lăuntrice.
El nu poate produce nimic ce nu a existat în om până atunci.
MEDIUL NOSTRU EXPUNE VIAŢA NOASTRĂ Un prieten mi-a spus odată că viaţa
omenească este programată de mediul în care se află. Un mediu bun produce
personalităţi rafinate, iar un mediu nesănătos cauzează apariţia tuturor viciilor. Tot ce
trebuie să faci este să ţii mediul sub control, iar personalităţile bune vor fi un rezultat
spontan.
Am spus: „Conform afirmaţiilor tale, ar însemna că peştii de apă sărată au devenit ceea
ce sunt din cauza vieţuirii în mare, iar peştii de apă dulce sunt produsul direct al apei de
râu. Cu siguranţă acest lucru nu este adevărat. Mediul nu poate niciodată să guverneze
ceea ce nu este în noi. Mediul nu poate face altceva decât să expună ceea ce se află în
interiorul nostru în stare latentă!"
în ce constă viaţa noastră omenească? Ea constă din tot felul de lucruri rele şi
stricăciune. Dă-i o lovitură uşoară şi totul va deveni evident. Mulţi moralişti spun că tot
ceea ce trebuie să facem este să ne reprimăm pe noi. înşine. Mulţi au încercat acest
lucru. S-au înfrânat cu putere, temându-se că natura lor rea se va dezlănţui dacă ar lăsa-
o liberă chiar şi pentru o clipă. O asemenea persoană este o persoană cu adevărat
nenorocită. In fiecare zi ea îşi reprimă dorinţele. Dar noi ştim că acest lucru nu ţine
niciodată prea mult.
DUMNEZEU NU NE SCHIMBĂ NICIODATĂ VIEŢILE Putem să schimbăm viaţa omenească?
Niciodată! Nu numai că noi nu suntem capabili să o schimbăm; nici chiar Dumnezeu nu o
poate schimba. Viaţa omului este ca o fabrică de păcat care manufacturează zilnic sute
de produse. Prin urmare, pe lângă lucrarea de iertare Dumnezeu a trebuit să se ocupe de
sursa păcatului. Din moment ce El nu ne va schimba viaţa, ce soluţie de bază a conceput
El pentru a ne mântui? Trebuie să analizăm cel de-al doilea aspect al mântuirii Sale.
Romani 6:7 spune: „Căci cine a murit este izbăvit de păcat." Dacă un
RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS
56
om vrea să fie eliberat de păcat, singura cale este aceea de a muri. Cel care a murit este
eliberat de păcat; este imposibil ca el să păcătuiască.
Aveam un prieten care avea un apetit nesăţios pentru jocurile de cărţi. Zi şi noapte era
obsedat de ele. Când nu putea găsi parteneri de joc, se simţea chinuit peste măsură.
Chiar şi atunci când nu avea cărţi în mână, el se simţea mai bine doar privind la ele.
întreaga sa viaţă era guvernată de cărţi. Dar acum el este mort. După ce a murit, el nu a
mai iubit cărţile. Chiar dacă i-ai umple mâinile cu cărţi, el nu le mai poate lua. Moartea l-a
eliberat de cărţile sale.
Să analizăm un alt exemplu: acela al unui om arogant. El se laudă cu orice lucru în
legătură cu sine însuşi. Nu există nici o cale de a-i înlătura sau suprima mândria. într-o zi
el moare. Dacă întreaga lume s-ar aduna în jurul lui pentru a elogia şi a lăuda faptele sale
glorioase, ce-ar face ? Ar mai fi mândru de sine?
MOARTEA NE ELIBEREAZĂ DE PĂCAT Mântuirea lui Dumnezeu pentru om este moartea!
Cel care a murit este eliberat de păcat. Trebuie să vedem versetul care-1 precede pe cel
pe care tocmai I-am citat.
Romani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El
pentru ca trupul păcatului să fie anulat, iar noi să nu mai slujim păcatului ca sclavi."
Trebuie să analizăm cu atenţie acest pasaj. Cuvântul grecesc „anulat" are două sensuri:
unul este „neutilizat"; celălalt este „paralizat" sau „infirm." în acest pasaj este mai
puternică ideea de neutilizare. De aceea putem traduce această propoziţie prin „pentru
ca trupul păcatului să fie neutilizat."
PĂCATUL, OMUL CEL VECHI ŞI TRUPUL în acest pasaj există trei agenţi importanţi. Primul
este păcatul, al doilea este omul cel vechi, iar al treilea este trupul. Păcatul este
personificat; el este un stăpân. Acest păcat nu se referă la păcatele individuale. Mai
degrabă el este un domn puternic care îl leagă, îl seduce şi îl obligă pe om să comită
toate păcatele specifice. Omul devine un sclav al păcatului, un supus al unui asemenea
tiran care-i împlineşte toate poruncile.
în împrejurări obişnuite, omul nu simte prea multă presiune din partea acestui stăpân.
Dar în clipa în care se hotărăşte să-1
122
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
învingă, el va descoperi că, indiferent câtă energie ar consuma, niciodată nu va putea
reuşi să-i învingă puterea. Cu cât încearcă mai mult să-şi controleze cumpătul, cu atât
mai uşor şi-1 va pierde. Păcatul este stăpânul. El îl forţează pe om să se supună.
Omul cel vecin menţionat în Biblie este propria noastră persoană. In adâncul omului
există dragoste pentru păcat. Atunci când vine ispita, omul se bucură să-i audă
chemarea şi cu bucurie se lasă dominat de ea. Este adevărat că păcatul este un agent
puternic; dar atunci când se întâlneşte cu omul cel vechi, rezultatul este o colaborare
instantanee.
Intr-o asemenea situaţie, cei doi se duc să caute un instrument şi descoperă trupul.
Astfel trupul este utilizat. Ei fie că le vor spune ochilor să privească, fie urechilor să audă,
fie mâinilor să acţioneze. în felul acesta trupul execută ordinul dictat de păcat şi
secondat de omul cel vechi. Păcatul este directorul, omul cel vechi se supune ordinelor
sale, iar trupul le îndeplineşte în mod practic sub forma fărădelegilor. Aceştia trei sunt
una. Ei sunt în armonie unul cu celălalt. Rezultatul acestei colaborări este mulţimea
păcatelor pe care le comitem.
ERADICAREA PĂCATELOR
Mântuirea lui Dumnezeu este diferită de conceptele noastre omeneşti. Calea Sa este
eliberarea de păcat. Noi credem că totul ar fi în regulă dacă păcatele ar fi dezrădăcinate
din fiinţa noastră. Dar mântuirea lui Dumnezeu nu este eradicarea păcatelor. El nu ne
scoate păcatele ca şi cum ai scoate pomii din rădăcină.
Gândirea orientală crede că perfecţiunea este atinsă de îndată ce îţi reprimi păcatele.
Dar persoanei noastre îi place să păcătuiască. Ea nici măcar nu vrea să reprime păcatul.
Chiar şi atunci când încearcă în silă acest lucru, nu există nici un rezultat de durată.
Calea lui Dumnezeu nu este nici subjugarea păcatului şi nici mortificarea trupului. Ea
este un schimb de persoane. Omul cel vechi care a fost ataşat de păcat este dat la o
parte, şi în locul său este pusă o nouă viaţă, o viaţă care urăşte păcatul. Când vine ispita,
viaţa nouă o alungă în mod natural. în acest mod, trupul îşi pierde funcţia în ceea ce
priveşte înfăptuirea păcatelor.
DUMNEZEU NU TRATEAZĂ DECÂT OMUL CEL VECHI Deci, mântuirea lui Dumnezeu este în
întregime diferită de
RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 57
conceptele altor religii. Dumnezeu nu tratează păcatul şi nici nu atinge trupul. El nu face
altceva decât să se ocupe de omul cel vechi din interior. Acest om vechi este pur şi
simplu viaţa noastră. Atunci când omul cel vechi este dat la moarte, aceasta înseamnă
că viaţa cea veche este terminată şi în locul ei este pusă o nouă viaţă. Cele două capete,
păcatul şi trupul, rămân neatinse, dar agentul din mijloc este înlăturat. Păcatul nu mai
poate comunica cu trupul.
Omul care este constituit cu viaţa cea nouă este numit în Biblie omul cel nou. Atunci
când vine ispita, omul cel nou reacţionează foarte diferit de cel vechi. El nu le mai dă
ascultare amăgirilor. El nu secondează niciodată mişcarea păcatului şi nu activează nici-
odată trupul ca să comită păcat. Omul cel nou este diametral opus păcatului. El este surd
la sugestia păcatului.
NEUTILIZAT ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PĂCATUL Dar cum rămâne cu trupul? în acest caz, deşi
trupul încă doreşte să fie un sclav al păcatului, prin omul cel nou puterea acestuia din
urmă este blocată şi nu mai poate fi transmisă trupului. Acest om nou nu mai ascultă de
păcat şi nici nu mai este de acord cu propunerile lui. în această situaţie, trupul nu mai
are nimic de făcut; el devine neutilizat. înainte gura mea blestema în mod constant.
Acum ea nu mai. funcţionează în felul acesta; şi-a pierdut slujba. Mâinile mele, care
altădată obişnuiau să se lupte cu alţii, au fost descurajate de către omul cel nou. Ele nu
mai luptă; ele sunt de asemenea neutilizate. Ochii mei, urechile mele şi chiar întregul
meu trup au devenit neutilizate în ceea ce priveşte păcatul.
Acesta este sensul cuvintelor Bibliei din pasajul citat: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel
vechi a fost răstignit împreună cu El." Biblia ne spune clar faptul că Dumnezeu tratează
omul cel vechi. Rezultatul este acela că trupul păcatului este neutilizat, că noi nu ar mai
trebui să slujim păcatului ca sclavi. Aceasta înseamnă că noi nu vom mai ajunge sub
dominaţia păcatului. Noi nu mai avem nimic comun cu el.
Strategia de bază în mântuirea lui Dumnezeu este înlăturarea vieţii noastre. Viaţa
noastră este pur şi simplu omul cel vechi. In ochii lui Dumnezeu, ea trebuie să moară.
Dacă nu moare, ea va produce milioane de vlăstare păcătoase. Ea va da naştere la
gelozie, mândrie, crimă, adulter şi aşa mai departe. Ea are o dragoste inerentă
57
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
şi nesăţioasă pentru păcat, şi indiferent cât de mult o reprimi, ea tot va alerga după
păcat. Ea nu trebuie să se forţeze pentru a face răul, dar îi este imposibil să fie
răbdătoare, iubitoare şi sfântă. Dumnezeu nu poate aplica nici o altă metodă decât aceea
de a-i aplica acestei vieţi sentinţa morţii. Trebuie să-î fie luată ultima suflare. Trebuie să i
se pună capăt complet. Când se întâmplă acest lucru, păcatul îşi va pierde partenerul
pentru totdeauna.
OMOAE-O
Odată mă aflam acasă la unui dintre prietenii mei. El avea o servitoare care-i crea multe
probleme. Nu numai că era leneşă, dar avea şi obiceiul de a fura. Ea avea toate viciile pe
care le poate avea o servitoare. Prietenul meu mi-a cerut sfatul Intenţia lui era ca eu să-i
predic ceva. servitoarei, cu speranţa că ea se va schimba. I-am dat un răspuns extrem de
simplu: „Renunţă Ia ea şi angajează alta!" Acesta este exact modul în care Dumnezeu ne
tratează pe noi. Viaţa omenească nu poate ii îmbunătăţită niciodată prin predi-care.
Dumnezeu spune: „Nu mai am nevoie de tine." Astfel El pur şi simplu o omoară. Aceasta
este mântuirea lui Dumnezeu.
Aceasta este diferenţa dintre provizia lui Dumnezeu şi conceptul nostru. Noi sperăm să
suprimăm, păcatul pentru a-i îmblânzi dorinţele sălbatice. Dar ce rezultat obţinem? Mulţi
necredincioşi îşi schimbă conduita în anumite împrejurări. Ei erau păcătoşi şi respin-
gători; acum sunt calmi şi blânzi. Dar nu aceasta este mântuirea lui Dumnezeu.
Mântuirea lui Dumnezeu nu depinde nici de numărul păcatelor pe care le-ai comis în
trecut şi nici de măsura în care ţi-ai îmbunătăţit comportarea. Nu înseamnă că din violent
devii blând. Dumnezeu vede păcatul ca fiind ceva legat de viaţa noastră. El tratează
problema de la rădăcină, înlăturând viaţa. Cât timp această viaţă continuă, păcatul
rămâne. Dar în ziua în care această viaţă este dată la moarte, păcatul dispare.
NU O SOCOTIRE MINTALĂ
Mai mult decât atât, această moarte nu este moartea despre care vorbesc unii oameni,
care consideră că tot ceea ce s-a întâmplat odată pur şi simplu a trecut. Este uimitor
faptul că poţi să socoteşti cât de mult vrei că temperamentul tău iritabil s-a dus şi este
mort,
RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 125
căci în realitate el se manifestă întotdeauna. Nu poţi avea decât
o socotire psihologică. în realitate, temperamentul tău încă este foarte viu. El te urmează
oriunde mergi. Oriunde-ai merge, el este acolo. Oricât de mult ai încerca, nu te poţi
debarasa niciodată de temperamentul tău iritabil.
BĂ MORI ÎN CRISTOS
Cum putem muri? Răspunsul este din nou acest unic fapt:
Dumnezeu ne-a pus în Cristos. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos să moară, iar atunci când
suntem în EI am murit şi noi. Am spus că iertarea păcatului are loc deoarece noi suntem
în Cristos. Dumnezeu ne-a pus în Cristos. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos să moară, şi din
moment ce suntem în El, am murit şi noi. Atunci când Dumnezeu L-a judecat pe Cristos,
El ne-a judecat şi pe noi. Prin această judecată toate păcatele noastre sunt iertate. Noi nu
ne putem da la moarte pe noi înşine. Moartea lui Cristos, în care Dumnezeu, ne-a inclus,
ne face morţi împreună cu EL
Să citim din nou Itomani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignii
împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie anulat, ca noi să nu-i mai slujim
păcatului ca sclavi." Pentru omul cel vechi nu există nici o altă alternativă decât moartea.
El nu are nimic altceva de ales. Totuşi, a muri nu este un lucru atât de simplu. Dumnezeu
a trebuit să ne includă în Cristos şi apoi să-L răstignească pe cruce. Atunci când Cristos a
murit pe cruce, noi toţi eram incluşi în Ei. Din acel moment noi nu mai eram noi înşine;
noi nu mai existam. Niciodată nu putem să ne răstignim pe noi înşine, si nici nu vom face
acest lucru. Numai răstignirea noastră împreună cu El a rezolvat problema omului vechi.
Aceasta este soluţia de bază ia problema păcatului.
răstigniţi Împreună cu cristos
Nu doar în Romani, dar şi în alte locuri din Biblie se spune că noi suntem răstigniţi
împreună cu Cristos. Galateni 2:20 spune: „Sunt răstignit împreună cu Cristos; şi nu mai
sunt eu cel ce trăieşte, ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine." Nu mai sunt eu cel care
trăieşte, deoarece „eu"-l a fost răstignit împreună cu Cristos pe cruce.
Citiţi din nou Galateni 5:24: „Dar cei ce sunt ai lui Cristos Isus
126
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
şi-au răstignit carnea împreună cu poftele şi patimile ei." Nu noi facem răstignirea; noi
deja suntem răstigniţi împreună cu Cristos.
Am văzut că Cristos a purtat păcatele noastre pe cruce. Acum vedem că El a purtat pe
cruce însăşi persoana noastră. El a devenit un înlocuitor atât al păcatelor noastre cât şi al
persoanei noastre. In ziua aceea, pe cruce nu au fost numai păcatele noastre, ci şi per-
soana noastră. Dumnezeu a inclus în Cristos atât păcatele noastre cât şi persoana
noastră. Atunci când Cristos a fost răstignit, şi noi am fost răstigniţi. Dacă vedem acest
unic aspect, restul va fi clar.
Un imn descrie foarte bine acest fapt:
Cu Cristos sunt răstignit, Crucea m-a eliberat; El ca Domn în min' trăieşte; Cu Cristos am
înviat.
Cu Cristos să mori, e dulce, Pentru lume, sine şi păcat; Cu Cristos ce dulce-i să trăieşti,
Când în tine-i împărat.
(Imnuri, #482, strofa 1 şi refrenul)
CRISTOS ESTE UN OM CORPORATIV
Din Biblie putem vedea faptul că Cristos nu este o persoană individuală. El este un om
corporativ. Acesta este ca un termen legal, o „persoană juridică." Toţi sunt încorporaţi
într-o asemenea persoană corporativă. Orice face persoana juridică devine acţiunea
fiecărei persoane incluse în ea. Folosindu-ne de analogia noastră anterioară, este exact
ca şi cum am spune că dacă Hwang-ti ar fi murit, atunci toţi descendenţii săi ar fi murit;
rasa chineză ar fi dispărut. Noi suntem incluşi în Cristos. Atunci când Cristos a murit pe
cruce, noi, cei care suntem în El, am murit la rândul nostru. Prin judecata lui Cristos
suntem iertaţi; prin moartea Sa suntem eliberaţi de noi înşine. De partea negativă, la
exterior noi primim iertarea păcatelor, iar în interior terminarea vieţii vechi. De partea
pozitivă avem un nou început în Cristos cu viaţa cea nouă obţinută de la Dumnezeu.
CAPITOLUL 11
CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL
Am văzut că, incluzându-ne în Cristos, Dumnezeu a îndeplinit răscumpărarea. Această
identificare cu Cristos este în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Acum se pune
următoarea întrebare: Cum poate fi Cristos introdus în noi? Cu alte cuvinte, cum poate fi
legat de noi în mod personal şi subiectiv?
Faptul de a-L avea pe Cristos introdus în noi şi faptul de a avea o relaţie vitală cu El
constituie esenţa vieţii creştine. în Evanghelia lui loan, Cristos a repetat deseori expresia
„voi în Mine şi Eu în voi." Faptul de a fi unul în interiorul celuilalt în mod reciproc cons-
tituie realitatea şi esenţa unirii. Numai în această unire Dumnezeu poate îndeplini ce a
plănuit pentru noi.
UNIREA DEPLINĂ
Dumnezeu ne-a inclus deja în Cristos. Acum trebuie să vedem modul în care Cristos
poate fi introdus în noi. Numai atunci când Cristos este în noi unirea noastră poate fi
reală şi completă, şi numai atunci tot ceea ce El are va fi introdus în noi. Această relaţie
cu Cristos reprezintă unirea în sensul ei ultim şi deplin.
într-o zi am privit îndelung un fierar care lucra. După ce a aprins focul, a aruncat o bucată
mare de fier în foc şi a început să bată cu ciocanul metalul incandescent. Un ucenic care
stătea lângă el încerca să obţină nişte foc. El folosea o bucată de hârtie pe care a făcut-o
sul, şi în loc de a o introduce în foc a atins fierul incandescent cu unul dintre capete.
Hârtia a luat foc într-o clipă. Am fost extrem de surprins să văd cum focul ieşea din fier.
Acum această bucată de fier era diferită de toate celelalte bucăţi de fier. Puteai spune că
era fier şi în acelaşi timp puteai s-o consideri o minge de foc. Focul era înăuntrul fierului
şi fierul era înăuntrul focului. EI ave avea natura fierului şi aparenţa focului. Când îl
atingeai cu o bucată de hârtie, hârtia ardea
128
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Intenţia lui Dumnezeu este ca unirea noastră cu Cristos să fie Ia fel de intimă ea şi cea a
fierului ea focul. Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a pus capăt omului nostru cel vechi în
Cristos. Dar Si nu S-a oprit doar ia aceasta. Si vrea ca noi să fini una cu Cristos în mod
absolut, exact la fel cum fierul era una cu focul. Fiecare moleculă de fier era contopită cu.
focul şi fiecare caracteristică a iocuiui era manifestată în fier. Acesta este gradul în care
Dumnezeu, vrea. să-L introducă pe Cristos în noi.
Încă trebuie să ne ocupăm de partea lui Dumnezeu, din lucrare. Momentan nu vom
spune care este partea noastră. Vrem să vedem modul în care Dumnezeu ue-a introdus
pe noi şi pe Cristos într-o singură „bucată." Până acum ne-am ocupat de lucrarea lui
Dumnezeu de a ne pune în Cristos precum şi de lucrarea Sa de răscumpărare. Pentru, ca
Cristos să poată fi introdus în noi şi să rezulte o unire care să semene cu. cea dintre fier
şi foc, Dumnezeu a trebuit să facă un. singur pas foarte important în Cristos. În acest
capitol dorim să explicăm acest pas.
ISUS CEL LIMTAT
Noi toţi ştim că Isus din Nazaret este Dumnezeu încarnat. Cu alte cuvinte, Ei este
Dumnezeu îmbrăcat cu umanitatea. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi îmbrăcat cu carnea,
niciodată nu ar îi putut îndeplini răscumpărarea. Acesta este motivul pentru care El a fost
încarnat. Dar în clipa. în care S-a îmbrăcat cu carnea, El a fost limitat în două moduri. El a
fost limitat în tim.p şi în spaţiu. Dacă El rămânea numai Dumnezeu, nu ar fi fost în
limitele spaţiului şi timpului. Dar în clipa în care S-a îmbrăcat cu umanitatea, El a fost
„prins în. cursă" de către aceşti doi factori. El a devenit la fel ca şi noi.
Cum este legată carnea de timp şi spaţiu? Dacă eşti în Tientsin, nu poţi fi şi în Peking în
acelaşi timp. Dacă apari în China, nu poţi să apari simultan şi în Anglia. Câtă vreme ai un
trup, eşti mărginit de distanţe. La un moment dat nu te poţi afia decât într-un singur loc.
Fiinţele umane sunt legate de trup.
Mai mult, eşti limitat şi de timp. Nu poţi exista în mod simultan în două momente de timp
diferite. Eu. nu te pot cunoaşte decât aşa cum eşti. Nu pot să văd ce vei fi mâine sau
anul viitor. Deseori se întâmpla să-i vorbesc unei persoane un singur minut. în clipa

CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL


129
următoare ea nu îmi mai era disponibilă. Persoana căreia îi vorbeam era limitată; ea nu
putea să apară în faţa mea decât la un moment dat, dar nu într-altul. Aceasta este limita
pe care timpul o pune cărnii noastre. Putem fi împreună, dar nu pentru totdeauna.
Timpul pune capăt tuturor relaţiilor umane.
Isus din Nazaret, Cristosul care S-a îmbrăcat cu carnea omenească, a fost şi El limitat de
cele două condiţii ale timpului şi spaţiului. Tot ceea ce Dumnezeu a putut să facă atunci a
fost să ne considere ataşaţi de Cristos şi să îndeplinească răscumpărarea în felul acesta.
Pentru noi încă nu exista nici o cale de a fi în realitate în El, deoarece noi nu puteam intra
într-un alt trup de carne. Pentru ca noi să fim în Cristos sau Cristos să fie în noi, era
nevoie ca El să fie altceva decât numai în carne. El trebuia să vină într-o altă formă
înainte de a putea fi una cu noi. Focul poate fi una cu fierul deoarece este ceva ce a
„ieşit" din foc. Este imposibil să amesteci o bucată de lemn cu una de fier. El a trebuit să
apară într-o altă formă înainte de a putea intra în noi.
NU ÎN FELUL, CÂRNII
2 Corinteni 5:16 spune: „Aşa că noi, de acum încolo, numai cunoaştem pe nimeni în felul
cărnii; chiar dacă L-am cunoscut pe Cristos în felul cărnii, acum nu-L mai cunoaştem în
felul acesta." Aici apostolul a revelat una dintre cele mai elementare doctrine ale
creştinismului. Cristosul pe care noi îl predicăm nu mai este Cristosul în carne. El este
foarte diferit de Cel pe care cei doisprezece ucenici L-au cunoscut în Galileea. Atunci
Cristos a umblat împreună cu ei, a mâncat împreună cu ei, a trăit împreună cu ei şi a
călătorit împreună cu ei. Ei l-au văzut faţa şi l-au atins mâinile; ei l-au auzit vocea şi I-au
privit minunile. Tot ceea ce ei cunoşteau despre El era potrivit cărnii. Dar acest pasaj
uimitor ne spune că noi nu-L mai cunoaştem în felul cărnii. Relaţia carnală nu rnai este
validă.
De ce este nevoie de un asemenea verset? Există un motiv foarte puternic. Dacă Cristos
încă ar fi în carne, El ar continua, să fie blocat de timp şi spaţiu. Noi am putea să-L
contactăm numai o anumită perioadă de timp. El ar fi disponibil numai într-un singur loc.
Oricine nu s-ar afia în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu EI nu L-ar putea atinge.
Vă rog să acordaţi o atenţie deplină acestui apogeu al credinţei noastre.
130
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Dacă Cristosul pe care noi îl predicăm astăzi ar fi încă in carne, imaginaţi-vă ce s-ar
întâmpla! Dacă în acest moment El s-ar afla în Ierusalim, El nu ar mai putea fi disponibil
în Tientsin. Dacă El ar veni în Tientsin, cei din Ierusalim nu L-ar putea vedea. Atunci El ar
deveni un prizonier al spaţiului, exact ca şi noi.
Dar dacă El ar voi să stea în permanenţă la Ierusalim? Cum L-am putea vedea? Poate că
din când în când ar trebui să cheltuim ceva pentru a călători până la Ierusalim pentru a-L
vizita. Ar trebui să facem acest pelerinaj cel puţin o dată pe an, pentru a-L contempla pe
Dumnezeul încarnat. în Ierusalim ar fi posibil să stăm foarte aproape de El, dar în
momentul în care am părăsi Ierusalimul, din nou am fi separaţi de El. Deci, dacă Cristos
încă ar fi în carne, credinţa noastră ar fî o religie materialistă. Creştinismul ar avea pe
pământ un centru universal de unde i-ar controla şi i-ar dirija pe toţi creştinii.
Când cei doisprezece ucenici erau cu Cristos, El încă îşi avea carnea cu El. Când le
vorbea celor trei ucenici, ceilalţi nouă nu erau de faţă. Când vorbea cu unsprezece dintre
ei, unul nu era de faţă. Chiar şi când cinau toţi împreună, unii erau mai aproape de EI
decât alţii. Nu toţi se puteau rezema pe pieptul Său aşa cum a făcut loan. El era limitat
de timp şi spaţiu.
CRISTOS TREBUIA SĂ SE DEZBRACE DE CARNEA SA
La întrebarea dacă mi-ar place să-L văd pe Cristos umblând astăzi în carne în felul în care
L-au cunoscut cei doisprezece ucenici, v-aş răspunde cu un „nu" răspicat. Acest lucru mi-
ar fi absolut inutil! Dacă Isus din Nazaret S-ar afla astăzi aici, El ar fi izolat. El nu ar putea
intra în mine. Şi nici eu nu aş putea intra în El. El încă ar fi în carnea Sa. Carnea Sa nu ar
putea fi o parte a cărnii mele şi nici carnea mea nu ar putea fi o parte a cărnii Sale. De
aceea a existat o nevoie crucială! Cristos trebuia să Se dezbrace de carnea Sa.
PRIN MOARTE
Cristos S-a dezbrăcat de carnea Sa prin moarte! Vă rog să reţineţi faptul că moartea lui
Cristos nu a fost numai pentru a trata păcatele noastre şi omul cel vechi. în acelaşi timp
ea a fost o dezbrăcare de propria Sa carne. De acum înainte El nu mai este în carne. Prin
CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL
61
moarte El S-a dezbrăcat de carnea Sa şi acum este în Duhul. Nu spun că Cristosul înviat
nu are un trup, ci spun că în înviere Cristos a devenit Duhul. El încă posedă un duh, un
suflet şi un trup, dar toate sunt spirituale.
ÎN DUH
Care este diferenţa între a fi în carne şi a fi în duh? A fi în carne este ceva similar cu
îmbrăcarea unei haine. Când Cristos era pe pământ, El avea haina cărnii pe El. La
moartea Sa El S-a dezbrăcat de această haină, iar în înviere S-a îmbrăcat cu un trup nou
cu o haină diferită — Duhul. Cristosul de acum a fost îmbrăcat cu Duhul exact în acelaşi
sens ca şi atunci când a fost îmbrăcat cu carnea omenească.
Deci, noi îl putem cunoaşte pe Cristos într-unui din cele două moduri posibile. îl putem
cunoaşte pe Cristos în carne, sau II putem cunoaşte în Duh. Unii îl preţuiesc pe Cristos în
carne. Dar Cristosul din Duh este mai preţios. Cristos din Duhul poate să vină acum în noi
şi ne poate îngădui să fim în El. Acum noi putem avea o uniune indisolubilă cu El.
ÎN NOI
Biblia ne aminteşte mereu că Dumnezeu este triunic. La un anumit moment din timp
Dumnezeu S-a îmbrăcat cu carnea pentru a deveni Cristos. Acum El S-a îmbrăcat cu
Duhul. Dumnezeu, Cristos şi Duhul Sfânt sunt toţi o singură entitate. Cristosul care era
îmbrăcat cu carnea era limitat în multe privinţe. Cristosul care este îmbrăcat cu Duhul
este omniprezent. El poate locui chiar şi în tine. Oricine îl doreşte poate să-L obţină, şi
oricine crede în El poate să-L primească. El nu mai este mărginit de timp şi spaţiu. Noi
putem fi una cu El oriunde suntem şi oricând dorim.
Dacă Cristos nu trăieşte în Duhul Sfânt, atunci credinţa noastră este moartă, iar
creştinismul este o religie moartă. Dacă Cristos nu este în Duhul, atunci convingerile
noastre sunt doar învăţături şi teorii, iar noi nu posedăm nimic în realitate, deoarece
nimic din Cristosul în carne nu poate intra în noi.
MÂNA CARE SCRIE Eu scriu foarte mult, dar scrisul meu de mână nu este foarte
132
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
frumos. Motivul este probabil eşecul pe care l-am avut în copilărie, când am învăţat
această artă. Când eram copil, tatăl meu a angajat un profesor în vârstă care să mă
înveţe să scriu. Cât era cu mine mă împotriveam lui tot timpul; niciodată nu şedeam cum
trebuie pentru a învăţa. Aşa că reuşeam să-1 indispun foarte tare. Odată mi-a spus:
„Uită-te la fraţii şi la surorile tale. Toţi scriu frumos. Tu eşti singurul care nu scrie bine.
Aşa că lasă-mă să-ţi tin mâna şi să scriu împreună cu tine." Mâna sa mare a apucat-o
strâns pe a mea şi a început să se deplaseze de-a lungul paginilor. încercam să fiu
încăpăţânat şi să nu cooperez. Când el se oprea, în mod intenţionat făceam tot posibilul
ca să nu mă opresc, iar când el încerca să traseze o linie dreaptă, mâna mea se răsucea
la dreapta şi ia stânga. Niciodată nu a reuşit să obţină de la mine un scris de mână
frumos.
într-o zi el rai-a adresat nişte cuvinte usturătoare pe care nu le voi uita niciodată. A spus:
„Aş vrea să mă pot strecura în tine ca să scriu pentru tine. Altfel nu ştiu cum ai putea să
scrii bine."
Calea de mântuire a lui Dumnezeu, este aceea de a intra în noi. Aceasta este soluţia
eficace şi finală. Ea nu este o învăţătură exterioară. Nu. înseamnă că El ne ţine mâinile
pentru a le mişca înainte şi înapoi. Nu este un set de reguli care îţi spun. ce să faci şi ce
să nu faci. Când S-a dezbrăcat de carnea Sa El a intrat în Duhul şi acum El poate să intre
înăuntrul nostru pentru a fi viaţa noastră şi pentru a trăi prin noi. Ceea ce bătrânul
profesor nu a putut face niciodată este realizat acum de către Dumnezeu în Duhul.
MÂNGÂIETORUL
Cum este Cristos în Duhul Sfânt? Trebuie să analizăm în mod detaliat un pasaj din
Evanghelia lui loan. loan 14:16 spune: „Şi Eu II voi ruga pe Tatăl, şi Ei vă va da un alt
Mângâietor, ca El să fie cu
voi pentru totdeauna."
De aici se deduce faptul că Mângâietorul este Duhul Sfânt. Cuvântul folosit în textul
original este parakletos. El este format din două rădăcini. Prima parte, para, înseamnă
„alături." A doua parte, kletos, transmite ideea de ajutor şi sprijin. Deci, acest cuvânt
înseamnă ajutor alături de tine. Numele Mângâietor descrie o persoană care este lângă
tine, ajutându-te, veghindu-fe şi susţinându-te. Aici Domnul Se roagă Tatălui ca să trimită
un Mângâietor pentru a te ajuta şi a te susţine.
CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL
62
DUHUL REALITĂŢII
Versetul 17 spune: „Şi anume Duhul realităţii, pe care lumea nuli poate primi, pentru că
nu-L vede şi nici nu~L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în
voi." Acest Mângâietor este Duhul realităţii. 'Toata realităţile spirituale sunt în Duhul
Sfânt. Dacă îl avem pe Duhul Sfânt, avem realitatea. Deci, Mângâietorul oste în acelaşi
timp Duhul realităţii.
Duhul realităţii are de-a face doar cu credincioşii. El nu are nici o legătură cu lumea. De
ce nu-L primeşte lumea? în primul rând lumea im- Tj primeşte pentru că. nu-I. vede. Când
oamenii din lume nu văd uin lucru, în mod natural ei nu-I primesc. în al doilea rând, ei nu-
L emu)»»:. De regulă, este greu do acceptat ceva necunoscut. Totuşi Domnul spune:
„Dar voi îl. cunoaşteţi." (.Veşlimi îl cunosc pe Duhul liiîmt deoarece „El rămâne ca voi."
Chiar şi astăzi, Duhul Sfânt este cu credincioşii în mod constant. Acesta este un fapt. Dar
vă rog să remarcaţi expresia care urmează: „Şi va fi îu voi." Va fi" indică un timp viitor.
Domnul spunea: „Acest Duh Sfânt este în prexont cu voi. Dar va veni o vreme când El va
mir» înăuntrul voM.ruiîii «iţim mai departe pentru a vedea ceva mai mult cu privire: la
acest lucru.
Versetul 18 itpima: „Mu vii voi lăsa orfani; vin la voi."* Ce este un orfan?'(ra orfan, este
un copii care nu are parte de grija tatălui. întreaga existenţă a unui fiu, hi ana, cărţile,
ete., sunt asigurate de către tatăl său. Tatăl pregăteşte totul şi face totul pentru el. Pe de
altă parte, un copil fără tată -trebuie să pregătească totul de unul singur Domnul spune
că nu ne va lăsa orfani pentru a ne ocupa singuri de toate problemele noastre spirituale.
în. Ioc de aceasta, El va veni pentru a fi Tată! nostru, pentru a se îngriji de noi şi a ne
proteja.
DOUĂ PRONUME
Va rog să remarcaţi pronumele din versetele 17 şi 18. Versetul 17 spune că „El" va fi în
voi, în timp ce versetul 18 spune că „Eu" vin ia voi. Care este relaţia dintre „El" din
versetul 17 şi „Eu" din versetul 18? Se referă la două persoane sau la una singură? Cel
mai bine este să citim din nou cele două versete, pentru a descoperi la cine se referă „El"
şi „Eu" din versetele 17 şi 18.
Dacă eu v-aş spune ceva de genul: „Un om tocmai a oprit un taxi
62
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
lângă primărie. El a plătit cinci dolari şi şoferul l-a adus până aici. Când am ajuns, am
alergat şi v-am văzut pe voi toţi şezând aici şi am început să predic." Spuneţi-mi vă rog,
ce relaţie există între mine şi omul acela? Cu siguranţă, omul acela sunt eu, iar eu sunt
omul acela. Nu am făcut altceva decât să folosesc un mod diferit de a menţiona aceeaşi
persoană. Tot astfel, „Eu" din versetul 18 este acelaşi cu „El" din versetul 17. înţelesul
acestui pasaj este clar; Domnul îl va ruga pe Tatăl, iar Tatăl va trimite un Mângâietor în
mijlocul vostru. Acest Mângâietor, care este Duhul Sfânt, este tocmai Cristosul care va
locui înăuntrul vostru. In felul acesta ucenicii nu vor mai fi orfani.
EU ÎN EL
Aceasta este unul dintre cele mai preţioase pasaje din Biblie. Când Cristos era pe
pământ, Duhul Sfânt, care este Mângâietorul, trăia înăuntrul Lui. După moartea, învierea
şi înălţarea Sa, El trăieşte înăuntrul Duhului. Când Cristos era împreună cu ucenicii pe
pământ, Duhul Sfânt era deja cu ucenicii, căci Duhul era înăuntrul lui Cristos. Dar ce s-a
întâmplat după acele zile? Prin moartea şi învierea Sa, Cristos este acum în Duhul. Deci,
El vine la ucenici pe calea Duhului, prin Duhul şi în Duhul. Ai putea spune că Duhul Sfânt
este acum în ucenici. Dar de fapt Cristos este în ucenici. Iată de ce în prima parte a
acestei porţiuni se spune „EL..va fi în voi"; dar apoi ultima parte se schimbă în „Eu vin la
voi." „Eu" este în „El."
MÂNA DIN MĂNUŞĂ
Odată vorbeam cu un prieten de-al meu din Kaifeng cu privire la faptul că Cristos este în
Duhul Sfânt. întâmplător, o doamnă străină a trecut pe acolo. Ea m-a salutat şi era pe
punctul de a-şi scoate mănuşile pentru a-mi strânge mâna. M-am grăbit să-i spun: „Nu
este nevoie să vă scoateţi mănuşile." Am ţinut mâna cu mănuşa şi m-am întors către
prietenul meu spunând: „Acum eu îi ţin mâna sau mănuşa? Ai putea spune că îi ţin
mănuşa, dar de fapt îi ţin mâna. Exact aceeaşi relaţie există între Cristos şi Duhul Sfânt.
Când primeşti Duhul de fapt îl primeşti pe Cristos înăuntru. Primirea Duhului Sfânt este
egală cu primirea lui Cristos." Prietenul meu a aprobat dând din cap şi a spus: „Acum
înţeleg!"
Acest lucru este similar cu ce am spus mai devreme despre divini
CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL
135
tatea lui Isus din Nazaret. Ai putea spune că El este Dumnezeu şi de asemenea ai putea
spune că El este un om. Când atingi divinitatea Sa nu poţi evita să atingi şi umanitatea
Sa. Când umanitatea Sa este manifestată, divinitatea Sa este manifestată şi ea în mod
spontan. în acelaşi mod, Cristos şi Duhul sunt o singură entitate inseparabilă. Aceşti
termeni sunt sinonimi. Duhul este în El, iar El este în Duhul.
ÎN ZIUA ACEEA
Să citim versetele 19 şi 20: „încă puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă
veţi vedea, pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în
Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi."
Aici Domnul ne vorbeşte despre scopul dezbrăcării Sale de carne şi venirii Sale ca Duh.
Domnul a spus acest lucru cu intenţia ca credincioşii să poată cunoaşte faptul că „Eu
sunt în Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi," pentru ca să poată fi realizată o unire
deplină şi perfectă. Acest fapt urma să aibă loc numai „în ziua aceea," ziua în care
Cristos şi Duhul au venit în noi. Numai în ziua aceea vom cunoaşte unitatea de a-L avea
pe Cristos în Tatăl, pe noi în Cristos şi pe Cristos în noi.
Mai mult decât atât, această unire ne transmite tot ceea ce Dumnezeu a făcut în Cristos
şi tot ceea ce Dumnezeu este prin Cristos. Totul al Său devine totul al nostru. Dumnezeu
şi omul, omul şi Dumnezeu, devin contopiţi într-unui singur pe deplin.
UN SINGUR DUH CU CRISTOS
Cristos a murit şi a înviat pentru noi. Dar dacă El nu ar fi venit la noi în Duhul Sfânt,
mântuirea nu ar fi putut să fie îndeplinită. Cristos nu ar fi putut să fie unit cu noi. El ar fi
ca bătrânul meu profesor, dorind ca într-un fel sau altul să intre înăuntrul meu.
Dar acum Cristos a îmbrăcat o formă spirituală. El este liber să intre în noi. Noi putem să-
L primim deoarece acum El este în Duhul. Biblia spune de asemenea că „cine este unit
cu Domnul este un singur duh" (1 Cor. 6:17). Cristos este în Duhul. Noi toţi avem un duh.
Când duhul nostru îl primeşte în noi pe acest Cristos care este în Duhul, cele două duhuri
devin un singur duh. Acesta este mărgăritarul
63
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
credinţei noastre. Fără acest lucru, credinţa noastră este o religie obişnuită, fără nici o
legătură cu. viaţa noastră. Fără acest lucru, nu poate exista o mântuire lăuntrică.
UN CRISTOS MAI APROPIAT
Citiţi din nou loan 16:7: „Dar vă spun adevărul, vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu
Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite." Aici Domnul
ne vorbeşte despre adevărul morţii Sale. Cât timp El era în carne, Mângâietorul nu putea
veni. Dacă exista Cristosul în carne, nu putea să existe niciodată Cristosul în Duh. Iată de
ce moartea Sa este de folos pentru noi.
Când mă aflam în Shanghai, un prieten mi-a spus: „Ah, ce rău îmi pare că Cristos S-a
înălţat la ceruri! Dacă astăzi El ar fi îacă pe pământ, în mod cert m-aş duce să-L caut,
oricât de departe ar fi. Ce mult aş vrea să fiu ca ucenicii din zilele Lui, care au avut privi-
legiul să umble, să trăiască şi să mănânce împreună cu învăţătorul." In timp ce ascultam,
l-am privit în ochi şi. i-am spus: „Eu nu aş vrea să fiu ca Petru, loan şi ceilalţi!" El a
întrebat: „Cc vrei să spui?" „Ştii tu. oare," i-am spus, „că Cristosul pe care-L cunosc ou
este mult mai apropiat do mine decât Cel pe care Petru L-a cunoscut pe pământ? Oricine
L-a primit pe Cristos ar trebui să fie capabil să spună că Cristosul! nostru nu este doar
Cristosul în carne pe care L-a. atins Petru; Cristosul nostru este Cristosul din Duhul.
Cristosul .lor putea fi separat de ei. El putea fi cu ei într-o zi dar putea fi plecat în
următoarea zi. Dar Cristosul nostru rămâne ca noi pentru totdeauna. Oriunde suntem noi
este şi El. Eu bk mă tem să. rnă duc nici chiar în iad, căci dacă mă duc, Dumnezeu din
mine va merge si El acolo împreună cu mine."
CRISTOSUL DIN DUHUL
Când a început Petru să-L cunoască pe Cristos într-un mod atât de clar? Nu în timpul
celor trei ani când. L-a urmat pe Domnul dintr-un loc în altul. Cel pe care-L cunoştea el
atunci nu era decât Isus din Nazaret. Numai după înviere şi în Duhul a început să-L
cunoască pe Cristos în felul în care noi îl cunoaştem. Cât timp Cristos nu este în Duhul şi
cât timp El nu intră în noi, nu-L putem cunoaşte niciodată într-un mod real.
CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUBIUL
137
Cu câţiva ani în urmă am trecut prin Egipt. In grupul nostru erau câţiva misionari care au
încercat să mă convingă să fac un tur al Palestinei şi să stau acolo două luni. Ei mi-au
spus: „Du-te şi vizitează Ierusalimul, Betleemul şi muntele Golgota. Contemplă toate
locurile pe unde Isus a călcat cu picioarele. Aceasta îţi va întări credinţa."
Aveam atât timpul cât şi banii necesari pentru călătorie. Dar le-am spus: „Nu am nici cea
mai mică dorinţă să merg acolo. Asta nu-mi va întări credinţa şi nici nu mă va ajuta să-L
cunosc mai bine pe Cristos. Cristosul în care cred eu nu va fi afectat de Ierusalim
niciodată. Chiar dacă Ierusalimul, Galileea şi Nazaretul vor dispare, faptul că eu îl cunosc
va rămâne. Eu sunt una cu El, iar experimentarea Sa de către mine nu. va putea fi
afectată de vreun factor exterior. Nu am absolut, nici un interes pentru aşa-numita iesle,
lemnul crucii şi cuiele, şi nici pentru alte relicve. Aceste lucruri mă pot ajuta cel mult să-L
cunosc pe Cristosul în carne. Dar eu II preţuiesc mai. mult pe Cristosul în Duhul. El este
mai real, iar pentru mine faptul de a-L cunoaşte este ceva mai solid decât prezenţa fizică
a voastră şi a mea."
CRISTOSUL CARE TRĂIEŞTE ÎN NOI
Un pasaj pe care noi l-am citit mai devreme spune că nu-L mai cunoaştem pe Cristos
potrivit cărnii. Dacă noi credem numai într-o religie exterioară, atunci vom avea nevoie
de o ţară sfântă, o Mecca. sau o Roma care să ne fie centru, unde să ne ducem pentru
închinare şi slujire. Dar noi credem într-un Cristos care este înăuntrul nostru. Noi ştim că
EI este atât Dumnezeul din. ceruri cât şi Domnul din noi.
El nu este doar însuşi Creatorul, ci şi Cristosul care S-a îmbrăcat cu carnea. Şi acum El
este în n.oi ca Duh Sfânt. Cristosul în carne a încetat să mai existe! Cristos în Duhul
locuieşte în noi pe veci.
ÎN CARNE SAU ÎN DUHUL
Iubiţi prieteni, permiteţi-mi să vă pun o întrebare. Cristosul pe care voi îl cunoaşteţi, este
în carne sau este în Duhul? Cu alte cuvinte, Cristosul vostru este Cel din Evanghelii sau
Cel din Epistole? Eu nu spun că nu ar trebui să credeţi în Cristosul din cele
138
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
patru Evanghelii. Este corect să credem în El. Dar aceasta reprezintă numai o jumătate. A
doua jumătate este aceea de a-L cunoaşte şi a-L experimenta pe Cristosul din Duhul.
Am văzut care sunt cele trei aspecte ale lui Dumnezeu. în primul rând El este Dumnezeul
din ceruri; în al doilea rând El este Dumnezeul care a venit pe pământ pentru a fi un om;
şi în al treilea rând El este Dumnezeul din Duhul Sfânt. Aceste trei aspecte constituie cei
trei paşi ai experimentării lui Dumnezeu de către noi.
CAPITOLUL 12
VIAŢA PRIN CREDINŢĂ
Acum ajungem la aspectul crucial al credinţei creştine; este apogeul mântuirii lui
Dumnezeu. Vrem să vedem cum anume Cristos poate fi viaţa noastră într-un mod
subiectiv.
Ca să-L putem cunoaşte şi contacta, Dumnezeu a fost încarnat pentru a fi un om. Prin
acest om noi ajungem să înţelegem cum este Dumnezeu. Acest om nu a fost altul decât
Isus din Nazaret. El a fost Dumnezeu îmbrăcat cu umanitatea.
Fizic vorbind, trupul lui Isus nu era deloc diferit de al nostru. Dar viaţa dinăuntrul Său era
complet diferită. Viaţa Sa era în mod pur viaţa lui Dumnezeu. Ea avea caracteristicile lui
Dumnezeu. Celor care sunt în Cristos, Dumnezeu le împarte exact aceeaşi viaţă care a
fost întrupată în Isus din Nazaret.
MOARTEA A ELIBERAT VIAŢA
Dar atunci când Isus umbla pe pământ, viaţa pe care El o poseda nu putea fi împărţită în
noi. Viaţa Sa era legată de timp şi spaţiu. Ea era limitată la El însuşi. Ea nu putea intra în
credincioşi pentru a fi noua lor sursă de existenţă. De aceea a fost nevoie ca Cristos să
moară în carne. Când El a murit, cătuşele cărnii au fost zdrobite, şi viaţa Sa a fost
eliberată.
în loan 12:24 Domnul a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă grăuntele de grâu care
a căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă."
Domnul S-a comparat pe Sine cu un grăunte de grâu. In sămânţă este întrupată viaţa.
Atunci când grăuntele de grâu cade în pământ şi moare, viaţa din interior este eliberată
şi este produsă multă roadă.
Deci Dumnezeu nu S-a oprit la încarnare. El a trecut prin moarte, pentru ca viaţa Sa să
fie eliberată de carne şi să fie eliberaţii in Duhul Sfânt. El nu mai este limitat de timp şi
spaţiu. Acum viaţa Sa
140
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
poate fi împărţită fără rezerve tuturor celor ce cred. Moartea lui Cristos de pe cruce nu a
fost doar pentru răscumpărare, ci şi pentru eliberarea vieţii divine. Acesta este scopul
primordial; moartea pentru răscumpărare a fost necesară doar pentru a remedia situaţia.
MOARTEA REZOLVĂ ŞI PROBLEMA PĂCATULUI
Dar înainte ca noi să fi putut primi această viaţă a fost nevoie ca Dumnezeu să rezolve
pentru noi şi problema păcatului. De aceea, moartea lui Cristos a inclus şi aspectul
răscumpărării. Acum Dumnezeu are un teren corect de pe care ne poate dispensa viaţa,
iar noi la rândul nostru avem o poziţie corectă de pe care putem primi cu îndrăzneală
această viaţă nouă de la Dumnezeu.
In Biblie există un pasaj cu care noi suntem foarte familiari. Este vorba despre loan 3:16,
care spune: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu
născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Din acest
verset doresc să scot în evidenţă două lucruri.
în primul rând, nu se spune că Dumnezeu iubeşte păcătoşii; se spune că Dumnezeu
iubeşte lumea. Lumea reprezintă omenirea în general şi are un sens mai înalt decât
păcătoşii. Nu vreau să spun că Dumnezeu nu-i iubeşte pe păcătoşi. Dar împărţirea vieţii
veşnice, care este scopul lui Dumnezeu revelat în acest verset, nu este acordată
păcătoşilor. Păcătoşii se află la un nivel inferior cerinţei de bază pe care Dumnezeu o are
de la omenire. Există un standard de bază de pe care Dumnezeu poate să dispenseze
viaţa în mod liber. Dar păcătoşii se află sub acest standard. De aceea, înainte de a se
putea îndeplini ceva, a fost nevoie ca Dumnezeu să ne ierte şi să ne trateze păcatele.
Moartea lui Cristos a plătit preţul de răscumpărare pentru păcat. Acum noi trebuie să nu
mai fim păcătoşi.
APOGEUL MÂNTUIRII
Dar primirea iertării păcatelor nu face altceva decât să ne readucă la starea în care se
afla omul înainte de căderea lui Adam. El era doar un om, iar viaţa sa nu era decât o
viaţă omenească la nivelul corect. Dar Dumnezeu intenţionează să ni-L dea pe singurul
Său Fiu născut pentru ca noi să primim viaţa veşnică. Acesta este apogeul mântuirii lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că recâştigă ceea ce noi am pierdut
VIAŢA PRIN CREDINŢĂ
65
în Adam; El împarte ceea ce Adam nu a avut niciodată. Adam nu a mâncat din pomul
vieţii. Dacă el nu ar li păcătuit deloc, el ar fi rămas tot uman. El nu a avut nici o relaţie cu
viaţa lui Dumnezeu. Dar în Cristos noi am moştenit ceva mult mai minunat. Pe lângă
viaţa omenească noi avem o viaţă nouă, o viaţă din Dumnezeu, care este însuşi Fiul lui
Dumnezeu. Aceasta este viaţa veşnică.
VIAŢA VEŞNICĂ
Ce este viaţa veşnică? Ea este pur şi simplu o viaţă a veşniciei. Viaţa omului este
trecătoare; ea nu va supravieţui în veşnicie. Numai viaţa Fiului lui Dumnezeu poate
exista acolo. Dacă eu îmi aduc propria viaţă în veşnicie, ea se va „usca" imediat. Ea nu
va dăinui! Ea va pieri ca un peşte în aer sau ca o pasăre în apă. Viaţa omului nu poate să-
i ofere decât o existenţă temporară pe acest pământ. Ea nu va rezista în veşnicie. Numai
o viaţă veşnică poate să supravieţuiască în veşnicie.
1 loan 5:11-12 spune: „Şi mărturia este aceasta, că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi
această viaţă este în Fiul Său. Cine-L are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui
Dumnezeu, nu are viaţa." Aici ni se spune că această viaţă a veşniciei este în Fiul. Ea nu
se află în nici un alt loc. Oricine nu are această viaţă din Fiul este doar o fiinţă umană; el
poate exista doar pe pământ, dar nu poate supravieţui în veşnicie. El nu are acea viaţă
care 1 califică pentru veşnicie.
După ce Fiul lui Dumnezeu a trecut prin moarte şi înviere şi a devenit Duhul Sfânt, El nu
mai este limitat de timp şi spaţiu. Acum noi îl putem primi în orice timp şi în orice loc.
Până acum, oricine îl primea pe Fiul lui Dumnezeu îl primea pe Dumnezeu, în acelaşi
mod, oricine primeşte Duhul Sfânt îl primeşte pe Fiul. 1 Corinteni 15:45b spune: „Ultimul
Adam a devenit un Duh dătător de viaţă." Aceasta îi face în stare pe toţi cei care L-au
primit pe Cristos să obţină o viaţă nouă. Nu numai că păcatele lor sunt iertate, dar ei
moştenesc şi o viaţă veşnică de la Dumnezeu.
REGENERAREA
loan 3:7 spune: „Trebuie să fiţi născuţi din nou." Această viaţă nouă este o necesitate de
bază. Ea este esenţa credinţei noastre creştine. în aceasta constă diferenţa dintre un
creştin fals şi unul
142
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
adevărat. 1 loan 5:12 spune: „Cine îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui
Dumnezeu, nu are viaţa." Versetul 13 continuă: ,y-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că
voi, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică." Nu este vorba de
doctrine, fapte sau de o conduită morală, ci de a-L avea sau a nu-L avea pe Fiul lui
Dumnezeu.
Soluţia lui Dumnezeu pentru viaţa omenească nu este corectarea, ci răstignirea.
Dumnezeu a răstignit pe cruce omul nostru cel vechi împreună cu Cristos; el este
terminat. Acum noi suntem vii împreună cu Cristos; Cristos a devenit noua noastră viaţă.
Noi suntem un om nou; avem un nou început şi putem avea un nou mod de viaţă. Toate
acestea sunt lucrările pe care Dumnezeu le-a împlinit în Cristos.
Omul nu poate face nimic în acest sens. Tot ce poate face este să creadă şi să accepte.
Numai religia obişnuită îi cere omului să se îmbunătăţească pe sine, să lucreze (să facă
fapte) şi să se dea la moarte pe sine însuşi. Dar Cristos este aici pentru a fi viaţa noastră.
Prima dată când am predicat în sudul provinciei Fukien am ţinut întâlniri cu aproape o
mie cinci sute de oameni. După trei întâlniri, pastorii întregului oraş au devenit îngrijoraţi.
Ei m-au invitat la ei şi mi-au spus: „Domnule Nee, când v-am cerut să veniţi să predicaţi,
ne-am aşteptat să îndemnaţi adunarea noastră să fie plină de râvnă, să lucreze mult şi
să-L slujească pe Domnul cu mai multă sinceritate. Dar dumneavoastră spuneţi că nu
trebuie să facem nimic; că tot ceea ce trebuie să facem este să-L primim pe Cristos. Ei
deja sunt leneşi. După predicile dumneavoastră probabil vor avea o dorinţă şi mai mică
de a lucra! Dumneavoastră vă aflaţi aici numai în vizită; veţi fi liber să plecaţi. Dar noi
suntem aici tot timpul! Ce vom face după ce veţi pleca?"
Le-am spus: „Aceasta nu este decât a doua zi a conferinţei. Mai sunt încă şaisprezece
zile. Nu aţi vrea să aveţi încă puţină răbdare şi să aşteptaţi pentru a vedea ce se va
întâmpla în cele din urmă? Lucrarea lăuntrică a lui Cristos poate să depăşească mult
lucrarea exterioară a omului! Eu am încredinţarea că dacă vreun om acceptă evanghelia
pe care o predic, în el va avea loc o schimbare evidentă."
Ei nu prea au crezut cuvintele mele atunci. Dar din moment ce mă invitaseră, nu mă
puteau opri. Deşi le-am spus că îmi asum răspunderea deplină a rezultatului, ei încă
clătinau din capete
VIAŢA PRIN CREDINŢĂ
66
spunând: „Este ceva prea primejdios!" Dar după aproximativ o săptămână, mulţi pastori
au venit la mine şi s-au scuzat spunând: „Faptul de a accepta lucrarea lăuntrică a Fiului
lui Dumnezeu este într-adevăr mult mai eficace decât propriile noastre eforturi."
NU TREBUIE DECÂT SĂ PRIMEŞTI
Versetul loan 3:16 ar trebui citit împreună cu versetul 1:12 din aceeaşi carte. loan 3:16
ne spune că Dumnezeu L-a dat omului pe singurul Său Fiu, iar 1:12 spune: „Dar tuturor
celor ce L-au primit le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, celor care
cred în numele Lui." Cum obţinem această viaţă? Este foarte simplu. Dumnezeu a dat, iar
noi primim; asta este tot. Pur şi simplu primeşte şi acceptă, fără vreo îndoială sau teamă,
ceea ce Dumnezeu a dat. Cu cât suntem mai simpli, cu atât este mai bine.
D-l C.H. Spurgeon a fost un evanghelist britanic renumit. Odată le vorbea câtorva dintre
studenţii săi despre rugăciune. Unul dintre ei a întrebat cum putea şti dacă rugăciunile
sunt ascultate. Spurgeon a scos un ceas de aur din buzunarul său şi l-a pus pe masă.
Apoi le-a spus studenţilor că oricine îl voia putea să-1 ia.
Toţi studenţii au fost foarte surprinşi. Unii nu prea puteau crede că un ceas atât de
frumos putea fi oferit cadou. Alţii se gândeau: „Dacă îmi întind mâna să-1 iau şi el decide
să-1 ia înapoi, nu ar fi stânjenitor?" Un altul a spus: „Dar dacă se răzgândeşte brusc?"
După un timp, o fetiţă a venit spre d-l Spurgeon şi a spus: „Eu îl vreau." Imediat el a pus
ceasul în mâinile ei mici şi a instruit-o cum să aibă grijă de el. Când toţi ceilalţi studenţi
au început să-şi regrete ezitarea, d-l Spurgeon le-a spus: „Când am spus că vreau să-1
dau, am vorbit serios. De ce n-aţi crezut? Dumnezeu ne-a dat ceva mult mai preţios
decât ceasul; El ni L-a dat pe Fiul Său pentru a fi viaţa noastră. Când Dumnezeu este atât
de doritor să dea, de ce încă ezităm să primim?" Pur şi simplu crede şi primeşte, şi atunci
vei obţine viaţa veşnică.
CA RESPIRAŢIA
O altă persoană mult folosită de către Domnul a fost F. B. Meyer. La un moment dat el nu
înţelegea cum poate fi Cristos viaţă pentru noi în Duhul Sfânt şi nici nu vedea cum era
posibil să primească
67
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
această viaţă. într-o zi el se ruga pe un munte, sperând că îl va putea primi pe Fiul lui
Dumnezeu ca viaţă. Deodată i-a venit gândul că tot ceea ce trebuia să facă era pur şi
simplu să creadă. A respirat adânc şi s-a rugat: „Doamne, în acelaşi mod în care respir
aerul acesta, îmi exersez credinţa pentru a Te lua pe Tine înăuntru." După ce a coborât
de pe munte, el le-a spus altora: „Din ziua în care L-am inspirat în mine pe Fiul lui
Dumnezeu, viaţa mea a cunoscut o schimbare totală." A-L primi pe Fiul lui Dumnezeu ca
viaţă este ceva foarte simplu. Este la fel de simplu ca şi atunci când inspiri aerul.
PRIN CREDINŢĂ
Un prieten mi-a spus odată: „D-le Nee, cu adevărat vreau să-L primesc pe Fiul lui
Dumnezeu în viaţa mea. M-am rugat lui Dumnezeu şi I-am spus că doresc să-L am pe
Cristos în mine. Mi s-a spus că atunci când Cristos intră în mine voi avea o senzaţie
arzătoare înăuntru. Dar atunci când am îngenuncheat, inima mea era rece ca o stâncă.
Iar după ce m-am rugat nu părea să se fi întâmplat ceva. Cum pot şti că L-am primit cu
adevărat pe Fiul lui Dumnezeu în mine ca viaţă?"
I-am spus: „Biblia nu spune că atunci când îl primeşti pe Fiul lui Dumnezeu vei avea o
senzaţie arzătoare sau vei rămâne rece. Tot ceea ce se spune este să crezi. Este ceva
prin credinţă, nu prin sentimente. Dacă te bizui pe sentimentul tău, atunci tu nu crezi ce
spune Dumnezeu; îl faci mincinos pe Dumnezeu! Când Dumnezeu a spus că a dat, atunci
El chiar a dat. Aceasta nu are nici o legătură cu sentimentele tale."
SENTIMENTUL VINE DUPĂ CREDINŢĂ
Odată mă aflam în Chefoo. Un frate mi-a spus: „Am crezut în Fiul lui Dumnezeu pentru a
fi viaţa mea. Dar nu am nici o senzaţie glorioasă când mă gândesc la acest lucru. Oare L-
am primit cu adevărat?" I-am spus o pildă. Trei oameni merg pe un zid îngust. Cel din
faţă reprezintă adevărul conform căruia Cristos este viaţa noastră. Cel din mijloc
simbolizează credinţa noastră. Ea vine întotdeauna după faptele împlinite ale lui
Dumnezeu. Ultima
VIAŢA PRIN CREDINŢĂ
145
persoană reprezintă simţământul nostru de glorie. Simţământul vine după ce omul crede.
El este ultima dintre cele trei persoane.
Când cei trei merg pe zid, persoana de la mijloc nu poate privi decât înainte. Credinţa
noastră vine în fiinţă atunci când noi privim cu statornicie la lucrarea împlinită a lui
Dumnezeu. Dumnezeu ni L-a dat deja pe Fiul Său ca să fie viaţa noastră. Când vedem
acest fapt, noi avem credinţă. Al doilea îl urmează întotdeauna pe primul.
După credinţă vine simţământul gloriei. Al treilea om nu-1 poate vedea decât pe cel de-al
doilea; însă dacă al doilea om încearcă să se întoarcă pentru a privi la al treilea, imediat
va cădea de pe zid. Credinţa care nu este centrată pe adevăruri este o credinţă care se
clatină. în clipa în care al doilea om cade, al treilea nu poate să nu-1 urmeze. Atunci se
vor pierde toate simţămintele de glorie. Prin urmare, nu privi în urmă pentru a căuta
senzaţia glorioasă. Urmează în mod simplu faptele divine.
Dumnezeu a împlinit totul în Cristos. El a murit şi a fost înviat şi a fost transformat în
Duhul Sfânt. Acum El este gata să intre în tine. Tot ce trebuie să faci este să crezi. Dacă
Dumnezeu nu a făcut toate aceste lucruri, atunci, chiar dacă te simţi radiant şi plin de
entuziasm, aceasta nu înseamnă absolut nimic.
După ce Cristos intră în noi pentru a fi viaţa noastră, va exista o schimbare remarcabilă
sub toate aspectele. Această schimbare nu poate fi activată niciodată de restricţia legii,
de o educaţie morală, sau impunerea îmbunătăţirilor şi a disciplinării. Pot să vă dau
repede treizeci sau patruzeci de exemple de păcătoşi extrem de răi care s-au schimbat
radical de când L-au acceptat pe Cristos ca viaţă a lor. Dar există sute şi mii de alţi
creştini care pot depune mărturie despre schimbarea minunată care s-a petrecut prin
acceptarea lui Cristos, schimbare iniţiată nu de disciplină şi mortificare, ci de această
viaţă minunată şi puternică a lui Cristos care lucrează în noi.
Partea a iv-a
CRISTOS ŞI CREŞTINII
CAPITOLUL 13
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
Creştinul este o persoană care L-a primit pe Cristos şi marea Sa mântuire. Cum II poate
primi cineva pe El şi lucrarea Sa împlinită? Această întrebare ar putea să pară dificilă, dar
răspunsul este foarte simplu. Există numai un singur mod de a-L primi pe Cristos, şi
acesta este prin credinţă. De fapt, a primi înseamnă tocmai a crede.
DE O SUTĂ CINCIZECI DE ORI
Cineva a numărat de câte ori apare cuvântul „credinţă" în Noul Testament. El apare de o
sută cincizeci de ori. De treizeci şi cinci de ori, cuvântul este folosit ca substantiv; în rest
este folosit ca verb. Atunci când este folosit ca verb, el este tradus prin „a crede." Motivul
pentru care acest cuvânt este menţionat şi accentuat în mod repetat este acela că
credinţa este calea unică şi crucială de a-L primi pe Cristos.
Locul pe care credinţa îl ocupă în creştinism este de maximă importanţă. Nici o altă
religie nu accentuează credinţa în felul în care o face creştinismul. Sakya Muni nu a spus
niciodată: „Credeţi în mine." Nici de la Confucius nu s-a auzit această afirmaţie. Nu poţi
găsi o asemenea afirmaţie nici în scrierile lui Lao-tze, Chuan-tze, sau ale vreunui alt
înţelept. Dar pentru creştini, credinţa este un lucru repetat în mod constant. Biblia repetă
de o sută cincizeci de ori faptul că trebuie să credem în Cristos. Nu există nici o altă cale
decât credinţa. Noul Testament menţionează şi alte lucruri, cum ar fi pocăinţa, botezul,
împărăţia cerurilor, comportamentul, etc. Dar ele apar mult mai rar decât credinţa. Biblia
trebuie să repete şi să accentueze acest lucru deoarece el implică primirea de către noi a
lui Cristos şi a mântuirii Sale. Atunci când cineva crede, el primeşte. Dacă nu crede,
atunci el este gol.
150
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
DEFINIŢIA CREDINŢEI
Să analizăm întâi înţelesul credinţei. Vom încerca să găsim o definiţie pentru acest
cuvânt.
Este remarcabil faptul că, deşi cuvântul „credinţă" a fost folosit de o sută cincizeci de ori
în Noul Testament şi de mai multe ori în Vechiul Testament, definiţia sa apare numai o
singură dată. Acest cuvânt este explicat într-un singur verset. Trebuie să analizăm cu
atenţie acest unic verset. Să deschidem Biblia la Evrei 11:1. Aici găsim o definiţie unică a
credinţei. „Credinţa este asigurarea lucrurilor sperate, o convingere în legătură cu
lucrurile nevăzute" (Versiunea Americană Standard, 1901).
CE ESTE ASIGURAREA
Dacă citim acest verset în grabă, am putea crede că înţelegem definiţia credinţei.
Credinţa este asigurarea lucrurilor sperate, convingerea în legătură cu lucrurile nevăzute.
Dar dacă ne gândim cu atenţie la această definiţie, vom descoperi că ea nu ne duce
nicăieri. Trebuie să mărturisesc faptul că eu personal am petrecut câţiva ani gândindu-
mă la cuvântul „asigurare." Am reflectat asupra lui mereu şi mereu. Nu am putut găsi
nici o interpretare inteligentă.
Am petrecut mult timp pentru a compara diferitele traduceri englezeşti ale acestui
verset. După ce am analizat cel puţin o duzină de versiuni diferite, am ajuns la concluzia
că acest cuvânt este tradus cel mai bine prin „substanţă." Atunci versetul s-ar citi astfel:
„Credinţa este substanţa lucrurilor sperate." Dar această redare nu conţine forţa deplină
a cuvântului.
SUBSTANŢIERE
Apoi, am petrecut destul de mult timp studiind limba greacă, în cele din urmă am fost
capabil să descopăr înţelesul deplin al cuvântului. Dar nu am putut găsi o traducere
potrivită pentru el. înţelesul era clar pentru mine. Dar nu puteam găsi un cuvânt potrivit
care să-1 exprime.
în cele din urmă, am găsit cuvântul potrivit în traducerea lui J.N. Darby. D-l Darby a fost o
autoritate britanică renumită în materie de interpretare biblică. El a tradus cuvântul prin
„substanţiere." Cuvântul „substanţă" este uşor de înţeles. Noi toţi ştim că substanţa
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
69
acestei mese este lemnul, iar substanţa acestui metal este fierul. Dar ce este
substanţierea? Trebuie să petrecem ceva timp pentru
a explica acest cuvânt.
Eu cred că substanţierea este capacitatea care ne face în stare să realizăm o substanţă.
De exemplu, atunci când vedem o masă avem realizarea (înţelegerea) că substanţa ei
este lemnul. Sau gândiţi-vă la acoperitoarea mesei. După ce privim la ea putem spune că
substanţa acestei acoperitori este metalul. Această capacitate în sine este însăşi puterea
substanţiatoare.
FUNCŢIA CELOR CINCI SIMŢURI
Lumea din jurul nostru este compusă din nenumărate obiecte de culori şi forme diferite.
De asemenea, există o mulţime de imagini şi obiecte înăuntrul nostru. Ele formează o
lume a lor. între această lume lăuntrică şi cea exterioară există o comunicare constantă
în ambele sensuri. Impulsurile lumii exterioare sunt transmise lumii interioare, iar lumea
interioară reacţionează la lumea exterioară şi o proiectează. Organele intermediare care
leagă cele două lumi sunt cunoscute în principal ca fiind cele cinci simţuri. Prin aceste
cinci simţuri, impulsurile lumii exterioare sunt transmise în noi pentru a produce anumite
percepţii, iar prin aceleaşi cinci facultăţi noi comunicăm lumii de afară tot ce se află
înăuntrul nostru.
Dacă un om ar fi deposedat de cele cinci simţuri ale sale, ar fi extrem de dificil ca vreun
lucru din lumea de afară să intre în el. în lumea din jurul nostru există un spectru larg de
culori. Dar dacă un om este orb, el nu poate primi aceste culori în el. El nu poate aprecia
frumuseţea lor, căci îi lipseşte capacitatea de a substanţia culorile. Dacă-i spui că zăpada
este frumoasă, el te va întreba: „De ce este atât de frumoasă?" Dacă îi răspunzi că
albeaţa ei o face atât de atractivă, el va spune: „Ce este de fapt albul?" Iar dacă îi spui că
albul este opusul negrului, el va spune: „Nu ştiu cum arată negrul." Există tot felul de
culori în lume. Dar ele pot intra în noi numai prin capacitatea substanţiatoare a ochilor.
Nevăzătorii nu au o asemenea capacitate. Lumea dinăuntrul lor este lipsită de orice
culoare.
Unele lucruri au nevoie de capacitatea noastră de a auzi. Noi primim acele lucruri cu
ajutorul organului nostru pentru auz. Dacă suntem surzi, sunetul nu are nici un efect
asupra noastră. Pentru unele lucruri
69
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
este nevoie de facultăţile gustului sau mirosului. Funcţia celor cinci simţuri este aceea de
a transfera toate lucrurile obiective în noi, ca astfel ele să devină experienţa noastră
subiectivă. Dacă nu avem aceste cinci simţuri, atunci toate obiectele exterioare vor
rămâne în afara noastră; ele nu vor putea intra în noi niciodată. întotdeauna vor constitui
o barieră între cele două părţi. Lucrarea pe care o fac cele cinci simţuri este o lucrare de
substanţiere.
TRANSFER ÎNĂUNTRU
Permiteţi-mi să vă explic încă puţin. Voi folosi din nou exemplul culorii. Albastrul este o
substanţă. El se află acolo tot timpul. Dar atunci când te uiţi la el, ochii tăi încep să
transfere albastrul în tine. Iată ce se înţelege prin substanţiere. Acum poţi spune că ai
substanţiat albastrul în tine. Acum ştii că există o asemenea culoare numită albastra.
De fapt, fiecare dintre noi substanţiază zilnic nenumărate lucruri. Acum îl pot vedea pe d-
1 Chang şezând aici şi pe d-1 Lee acolo. Deasupra mea se află o lampă, iar în faţa mea
este un drum. Toate acestea sunt substanţiate de către ochii mei. în fiecare zi
substanţiez în mine milioane de obiecte cu ajutorul organelor mele substanţiatoare. în
acest mod noi venim în contact cu lumea exterioară. în acelaşi sens noi spunem că
credinţa este substanţierea lucrurilor sperate. Nu pot găsi o traducere mai bună decât
acest cuvânt.
CREDINŢA ÎN LUCRURILE SPIRITUALE
Dumnezeu foloseşte cuvântul „substanţiere" pentru a ne arăta ce înseamnă credinţa.
Biblia ne vorbeşte despre multe lucruri, şi câteva dintre ele le-am menţionat anterior.
înainte, aceste lucruri nu erau legate de noi; ele existau în afara noastră în mod
independent. Noi le numim lucruri spirituale. Cum pot fi substanţiate în noi lucrurile
spirituale? Aici intră în acţiune credinţa.
Permiteţi-mi să spun ceva mai mult despre funcţiile celor cinci simţuri, după care ne vom
ocupa de funcţia credinţei. în după-amia-za aceasta, câţiva dintre noi am făcut un tur de
recunoaştere în Pali-tai. Era într-adevăr un loc pitoresc, şi am „absorbit" priveliştea. D-l
Jan ne-a spus că, peste câteva zile, atunci când urmau să înflorească prunii, priveliştea
va fi chiar mai frumoasă. Un altul a comentat faptul că zăpada care fusese prezentă cu
câteva zile în urmă constituia de aseme
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
153
nea o privelişte impresionantă. Toate aceste peisaje minunate pot fi transmise în noi
numai prin capacitatea de a vedea. Toate aceste frumuseţi sunt inexistente pentru un
om orb.
Iată o floare foarte parfumată. Când îţi apropii nasul de ea îi poţi detecta parfumul, dar
dacă nu ai avea nas sau dacă ai fi răcit, atunci nu ai avea capacitatea de a mirosi. Nu ai
şti cât de parfumată este floarea. Mireasma ca şi substanţă ar fi inexistentă pentru tine.
Iată aici un pian. El produce muzică frumoasă. Pianistul este priceput şi expresiv. Dar nici
unul dintre aceste acorduri melodioase nu pot fi percepute de o persoană surdă. Pentru
ea muzica este inexistentă, deoarece îi lipseşte capacitatea de a auzi.
CREDINŢA SUBSTANŢIATOARE
Motivul pentru care m-am străduit atât de mult să vă explic aceste lucruri este ca voi să
înţelegeţi ce vrea să spună Biblia prin cuvântul „credinţă." Este ceva foarte important.
Aşa cum ochiul este pentru vedere, urechea este pentru auzire, iar nasul este pentru
mirosit, tot astfel credinţa este organul prin care noi substanţiem în noi orice lucru
spiritual. Fără credinţă, orice lucru spiritual este o non-entitate pentru noi. Iată de ce
Biblia numeşte credinţa substanţierea lucrurilor sperate.
DINCOLO DE CELE CINCI SIMŢURI
Lucrurile spirituale sunt reale, sau nu sunt? Nu te poţi convinge de existenţa lor prin cele
cinci simţuri. Dumnezeu ne-a pus în Cristos; noi suntem răstigniţi împreună cu El. El a
purtat asupra Sa toate păcatele noastre. Astăzi Cristos este înviat şi se află în Duhul
Sfânt. Dar oare putem să substanţiem vreunul dintre aceste lucruri cu cele cinci simţuri
ale noastre? Ele sunt inutile în această privinţă. Când este vorba de aceste lucruri, ochii
sunt orbi, urechile sunt surde, nasul este fără miros, limba este fără gust şi toate
simţurile sunt nule. Dacă ne folosim doar cele cinci simţuri, atunci vom ajunge la
concluzia că Dumnezeu nu există, că nu este nici un Cristos şi că nici iertarea păcatelor,
nici răscumpărarea păcătoşilor nu sunt lucruri reale, că nu există aşa ceva ca viaţa nouă
şi că toate lucrurile spirituale sunt pure fantezii. Adevărul este că substanţa este
prezentă acolo, dar capacitatea substanţiatoare este absentă.
70
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Să presupunem că un om orb se ridică în picioare şi proclamă: „Nu există culoare. Toate
panoramele şi priveliştile despre care vorbesc oamenii sunt iluzii. Toate aceste tablouri
despre care voi spuneţi că sunt vii şi pline de viaţă nu sunt decât non-entităţi abstracte."
Dacă aţi auzi o asemenea afirmaţie, probabil nu aţi fi surprinşi. Aţi înţelege că acelui om
îi lipseşte capacitatea de a vedea. Pentru el, toate aceste lucruri sunt cu adevărat
inexistente. Teoria sa este teoria orbului. Numai orbii o aprobă şi îi dau dreptate.
LIPSA SIMŢULUI SUBSTANŢIERII
Poate credeţi că toate acestea sunt o glumă. Dar există oameni care îi critică pe alţii
astfel: „Nu mai ascultaţi toate aceste discuţii despre lucrurile spirituale, despre iertarea
păcatelor prin Cristos, despre înviere şi primirea vieţii noi. Ele nu sunt altceva decât o
colecţie de cuvinte goale." Adevărul este că lucrurile spirituale există, dar acestor oameni
le lipseşte ceva. Ei sunt orbi faţă de lucrurile spirituale. Ceea ce lor le lipseşte este ceea
ce ar trebui să aibă, dar nu au; este vorba de acel simţ care substanţiază toate lucrurile
spirituale. Fără acel simţ, tot ceea ce este spiritual este în întuneric pentru ei. Acest simţ
este credinţa. Credinţa face totul real şi clar din punct de vedere spiritual.
Universul material este real. La fel este şi lumea spirituală. Dar ai nevoie de o facultate
specială pentru a vedea şi a auzi lumea spirituală. Această facultate sau acest simţ este
credinţa pe care am menţionat-o. Credinţa este substanţierea lucrurilor sperate şi con-
vingerea despre lucrurile care nu se văd. Deşi sunt nevăzute, pentru noi ele sunt
manifestate într-un mod tangibil. Cum poate fi substan-ţiat în noi un lucru spiritual
aparent abstract? în nici un alt fel decât prin credinţă. Avem noi această credinţă? Dacă o
avem, atunci toate acestea vor deveni reale pentru noi.
DE NETĂGĂDUIT ŞI SIGURE
Cele cinci simţuri substanţiază pentru noi toate lucrurile din lumea fizică. Credinţa este
facultatea care substanţiază pentru noi toate lucrurile din lumea spirituală. Ea este un
simţ în plus pe lângă celelalte cinci simţuri ale noastre. întrebarea este dacă noi o folosim
(exercităm) sau nu. D-l Chang stă în faţa mea. El devine real pentru
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
155
mine prin ochii mei. Dar eu pot să depun mărturie că Cristosul dinăuntrul meu este mai
real decât d-l Chang. Nu doar locuirea Sa lăuntrică este o realitate; ci răscumpărarea Lui,
răstignirea omului meu vechi de către El, precum şi învierea mea împreună cu El, sunt
lucruri la fel de reale. Sunt mai sigur de ele decât de d-l Chang. înăuntrul meu există un
organ care mă face în stare să le percep pe toate acestea. Ele sunt de netăgăduit şi
sigure. Nu doar eu, dar şi mii de alţi creştini le-au văzut. Ele sunt făcute reale prin unicul
organ al credinţei.
CREDINŢA ÎNSEAMNĂ A PRIMI
Dumnezeu a pregătit şi a îndeplinit totul în Cristos. De asemenea, El L-a pus pe Cristos în
Duhul Sfânt pentru ca de acum înainte oricine să-L poată savura oriunde şi oricând. Tot
ceea ce trebuie să facă omul este să-L primească. Dar cum are loc această primire? Prin
credinţă. Credinţa înseamnă a primi. Când omul crede, el primeşte înăuntrul său tot ce
este în Cristos.
De fapt, cele cinci simţuri primesc şi ele. Urechile primesc sunetul prin a uzi re, iar ochii
primesc culoarea prin vedere. Prin contactul constant cu lumea exterioară, cele cinci
simţuri primesc totul în lumea interioară.
Credinţa este actul primirii. Cristos Şi-a vărsat sângele pentru a ne înlătura păcatele.
Când noi credem în acest lucru, noi primim acelaşi lucru în noi. Dumnezeu a pus în noi
moartea lui Cristos. Prin credinţă, această tratare a omului vechi este primită în noi. Alte
fapte, cum ar fi învierea Lui şi iniţierea unei vieţi noi, sunt primite prin credinţă. Eu nu
ştiu cum intră în noi toate aceste lucruri. Dar ştiu că atunci când credem în cuvintele şi în
lucrările lui Dumnezeu, ele intră în noi. Aceasta este funcţia credinţei.
CREDINŢA NU ESTE O APROBARE
Am menţionat un lucru important: credinţa şi aprobarea suni. două lucruri diferite.
Credinţa este vie, în timp ce aprobarea este o exersare a minţii. Numai credinţa va
moşteni toate lucrurile <lm
lumea spirituală. Aprobarea mintală nu are nici un rol aici. A percepe lucrurile spirituale
prin aprobare mintală este ca şi cum ţi-ai folosi
71
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
ochii pentru a vedea sunete sau limba pentru a gusta culoarea, în felul acesta nu vei
primi niciodată nimic.
De exemplu, toată lumea este de acord că muntele Hwang este un loc foarte pitoresc.
Aşa se spune în cărţi, iar noi îl vedem în fotografii. Noi ne dăm consimţământul şi suntem
de acord cu faptul că este foarte pitoresc. Dar muntele Hwang nu a fost niciodată primit
în noi. Nici una dintre frumuseţile de acolo nu sunt reale pentru noi. Primirea lucrurilor
spirituale nu ţine de consimţământ, ci de credinţă. Avem nevoie de credinţă în cuvintele
lui Dumnezeu. Trebuie să amestecăm cuvintele Sale cu credinţa noastră. Să nu ne
îndoim de cuvintele lui Dumnezeu şi să nu aducem argumente împotriva lor. Mai degrabă
să ne identificăm cu ele şi să fim mântuiţi.
Dacă ai această credinţă vie, atunci poţi fi mântuit, fie că eşti acasă sau în biserică, fie că
eşti în deşert sau în orice alt loc. Astăzi Cristos este în Duhul Sfânt. El este omniprezent.
Oriunde te-ai afla, poţi fi mântuit pur şi simplu atingându-L prin credinţă. Aşa cum electri-
citatea din această cameră este complet instalată şi va răspândi lumină atunci când
acţionezi întrerupătorul, tot astfel mântuirea va fi realizată de îndată ce îţi exerciţi
credinţa pentru a-L primi pe El.
MĂRTURISEŞTE
Poate ai auzit despre doctrinele lui Cristos de mai mult de zece ani. Dar tot timpul nu ai
făcut altceva decât să le aduni în mintea ta. Aceasta nu înseamnă decât pură aprobare
mintală. Până în ziua de astăzi, tu încă eşti un om căzut. Aprobarea ta nu ţi-a făcut nici
un bine. Trebuie să mărturiseşti faptul că crezi. Trebuie să proclami: „Cred că Isus din
Nazaret este Fiul lui Dumnezeu. Cred că El este acum în Duhul Sfânt. De asemenea cred
că pe cruce El mi-a luat păcatele, mi-a răstignit omul meu vechi şi mi-a dat o viaţă nouă."
Având această credinţă, vei fi adus faţă în faţă cu Dumnezeu. îl vei atinge şi în tine va fi
realizată mântuirea. Este ceva ce ţine de credinţă, nu de aprobare.
„BĂTRÂNUL ŞAPTEZECI"
Cu câţiva ani în urmă, un vas de război italian era ancorat în Gibraltar. Seara toţi
marinarii s-au dus pe ţărm ca să joace cărţi,
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
157
să bea şi să facă gălăgie. Printre ei se afla un om cu numele de „Bătrânul Şaptezeci." El
era întotdeauna şeful grupului.
în seara aceea, în timp ce rătăcea în jurul portului, a văzut o casă înăuntrul căreia câteva
doamne cântau la pian, cântau imnuri şi predicau. Nu fusese niciodată într-un loc ca
acesta. Aşa că, din curiozitate, a intrat înăuntru. O predicatoare s-a apropiat de el şi a
început să-i predice. Ei nu i-a păsat dacă omul era beat sau nu, ci a început să-i spună
despre moartea lui Cristos pentru păcătoşi, iertarea de păcate pe care o dă El şi faptul că
El împarte o viaţă nouă. La sfârşit ea i-a spus că tot ceea ce trebuia el să facă pentru a fi
mântuit era să creadă. Bătrânul Şaptezeci a fost foarte impresionat. El s-a rugat
Domnului Isus, a crezut în El şi L-a acceptat ca Mântuitor al său.
După aceea s-a întors pe vas. Era pe punctul de a se duce la culcare, dar a simţit că ar
trebui să se roage din nou, aşa că a îngenuncheat în faţa patului său. în cameră se aflau
mai mult de douăzeci de marinari. Când l-au văzut ce făcea, au început să strige: „Ura,
ceva nou! Bătrânul Şaptezeci are un nou truc! O! Acţionează exact ca şi cum s-ar ruga.
Grozav! Acum poţi să te ridici." Dar Bătrânul Şaptezeci se ruga în continuare.
Marinarii au început să arunce cu cizme în el. Dar el nu le-a dat nici o atenţie. După
rugăciune s-a ridicat în picioare şi în faţa tuturor a declarat cu solemnitate că crezuse în
Cristos. La auzul acestor cuvinte, toţi au început să-1 ovaţioneze şi să-1 aplaude pentru
spectacolul său excelent.
NU MAI ERA ACELAŞI
în dimineaţa următoare, în timp ce freca puntea, un marinar mai în vârstă a venit la el şi
i-a spus că şi el este creştin. El l-a întrebat pe Bătrânul Şaptezeci dacă simte în mod clar
înăuntrul său pace şi bucurie. Dacă nu, el se temea că nu se întâmplase ceva autentic.
Bătrânul Şaptezeci a replicat: „Americancele nu mi-au spus decât că atunci când cred în
Cristos păcatele mele vor fi iertate. Ele nu mi-au spus nimic despre pace şi bucurie.
Trebuie să aflu aceasta de la ele." Şi-a luat rămas bun şi a plecat pe ţărm ca să le întrebe
pe doamne de ce după convertirea sa nu avea pace şi bucurie, şi dacă credinţa sa nu era
cumva o înşelăciune.
73
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
O doamnă în vârstă i-a oferit un scaun şi i-a spus: „Nu te îngrijora în legătură cu ceea ce
simţi. Permite-mi să-ţi pun o singură întrebare: Eşti altfel decât erai înainte?" Bătrânul
Şaptezeci a răspuns: „Sunt cu totul altfel decât eram înainte." După o pauză, a repetat cu
voce tare: „Nu, nu mai sunt acelaşi. Eram cel mai gălăgios şi mai răutăcios dintre
tovarăşii mei. Când era vorba de răutate, eram primul întotdeauna. După noaptea
trecută, nu am mai putut să rostesc cuvinte murdare. Când i-am auzit pe alţii folosind
cuvinte obscene, nu numai că nu am mai putut să mă alătur lor, dar chiar mi-a fost
ruşine de ei. în noaptea trecută au aruncat cu cizmele în mine. Altă dată m-aş fi ridicat şi
i-aş fi bătut pe toţi. Dar m-am simţit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici măcar nu
am simţit că vreau să-i bat. Cu certitudine nu mai sunt la fel ca înainte! Nu, nu pot să mai
fiu la fel!" După ce a spus aceste cuvinte, el s-a întors şi alergat înapoi pe vas.
EFECTUL LUI CRISTOS
Dacă un om nu a crezut în Cristos, nu se va întâmpla nimic cu el. Dar odată ce crede, tot
ce se află în Cristos va intra în el. Chiar dacă nu se simte diferit, în realitate el nu mai
este acelaşi. Unii spun că acesta este efectul emoţiei. Dar nu este efectul emoţiei. Este
efectul lui Cristos!
Când mă aflam în Kaifeng, l-am întâlnit pe şeful unui departament din guvern. Odinioară
el era doar un aprobator al creştinismului. De data aceasta el crezuse în Cristos. Mi-a
spus: „Obişnuiam să cred că nu există o diferenţă prea mare între a crede şi a aproba.
Dar un incident recent mi-a arătat că nu mai sunt aşa cum obişnuiam să fiu înainte. Mi s-
a încredinţat o clădire de club cu un teren de tenis unde persoane oficiale din guvern vin
în mod regulat. Nu este ceva neobişnuit ca aceşti oameni să ofere clubului diverse sume
de bani pentru achiziţionarea echipamentului necesar pentru tenis. Recent, printr-un
ordin din partea guvernului, mulţi ofiţeri au fost transferaţi în altă parte. Ei au lăsat la
club foarte mulţi bani şi bunuri.
Din moment ce ei plecaseră şi nimeni nu ştia unde se aflau, în mod natural banii şi
bunurile au intrat în posesia mea. Ei nu urmau să se întoarcă niciodată să le ia şi nimeni
nu s-ar fi interesat vreodată de ele. Dar într-un fel simţeam că nu puteam să-mi însuşesc
acele
ÎNŢELESUL CREDINŢEI
159
lucruri. A trebuit să mă străduiesc să caut adresele lor şi să le trimit lucrurile înapoi. Aşa
ceva nu mi s-ar fi întâmplat niciodată înainte. Cu certitudine sunt schimbat."
PUTERE în credinţă Un om care L-a întâlnit pe Cristos în credinţă este diferit. Puterea lui
Cristos se manifestă doar prin cei care L-au atins. Toate păcatele murdare şi păcatele
care ne robesc sunt aruncate de pe noi atunci când 11 atingem pe Cristos. în clipa în
care credem în El, viaţa Sa de înviere intră în noi. Prin credinţă toate acestea devin reale
în noi.
Nu numai că vieţile noastre sunt schimbate prin credinţă, dar în interiorul acestei
credinţe există o mare putere care motivează mii de oameni să devină misionari şi
martiri. Această mare putere dinăuntrul lor nu poate fi reprimată şi este nelimitată. Ea îi
face gata să sufere pentru Domnul, să treacă prin pericole şi în cele din urmă să fie
martirizaţi. Toate aceste capacităţi sunt rezultatul credinţei. Atunci când îl atingem pe
Cristos, tot ce este în El va fi transmis în noi.
CAPITOLUL 14
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
Am vorbit despre învierea lui Cristos şi am arătat cum putem primi o viaţă nouă în
această înviere. Dar există un alt lucru crucial care are o influenţă decisivă asupra vieţii
noastre creştine. Trebuie să dedicăm capitolul de faţă studierii acestui lucru. Dacă-L
ratăm, atunci vom rata un aspect vital al credinţei noastre. In plus, vrem să adăugăm la
mesajele noastre anterioare câteva lucruri privitoare la credinţă. Le vom combina pe
toate în capitolul de faţă.
SCOPUL UNEI VIEŢI NOI
în primul rând, vrem să întrebăm de ce Dumnezeu ne dă o viaţă nouă. Trebuie să
abordăm această problemă de la început. Voi considera că voi toţi sunteţi creştini şi ca
urmare voi trata totul din punctul de vedere biblic. Vechiul Testament conţine legile şi
toate rânduielile. Legile nu constau numai din cele zece porunci; ele cuprind sute de
rânduieli şi regulamente. Există legi care guvernează modul în care să te îmbraci. Există
legi care le spun oamenilor când să planteze şi când să semene. Există legi cu privire la
folosirea boilor sau a catârilor. Ţesutul şi gătitul îşi au aranjamentele lor. Totul este
guvernat de legi stricte. Suma tuturor acestor coduri de conduită constituie legea. Vrem
să aflăm de ce este nevoie de toate aceste legi. De ce Dumnezeu a stabilit toate aceste
rânduieli în Vechiul Testament?
A FOST DATĂ LEGEA PENTRU A FI PĂZITĂ?
Dacă întrebi orice naţiune din lume de ce au instituit variatele lor legi, cu certitudine
fiecare ar răspunde că legile sunt date pentru ca cetăţenii lor să le păzească (să le
respecte). Oare acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu a instituit legile Sale? Oare
Dumnezeu a stabilit legea interzicerii închinării la idoli deoarece vrea ca noi să nu ne
74
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
închinăm la idoli? Oare El ne-a dat legi pentru că vrea să ne onorăm părinţii sau să nu
poftim, să nu ucidem sau să nu furăm? Oricui am pune această întrebare, răspunsul ar fi
cu certitudine da. Toţi ar spune că Dumnezeu a dat legile, poruncile şi rânduielile pentru
ca noi să le păzim şi să stăruim în ele, în acelaşi mod în care fiecare naţiune le cere
cetăţenilor ei să fie supuşi legilor ei.
Dar creştinii niciodată nu ar trebui să răspundă la această întrebare în felul acesta.
Trebuie să-mi permiteţi să vă adresez un cuvânt foarte onest. Dacă voi credeţi că
Dumnezeu a introdus aceste legi pentru ca să le respectaţi, atunci nu ştiţi nimic despre
credinţa creştină, încă vă aflaţi afară.
Fireşte, poate veţi întreba: „Dacă atunci când ne-a dat legile scopul lui Dumnezeu nu a
fost ca noi să Ie păzim, atunci care a fost motivul pentru care El ni le-a dat?" Răspunsul
meu este următorul: pentru ca noi să le încălcăm! Toate rânduielile scrise în legi sunt
pentru ca noi să le încălcăm! Acesta este adevărul potrivit Bibliei. Cărţile Galateni şi
Romani ne spun acest lucru într-un mod insistent.
LEGEA IESTE PENTRU A-L EXPUNE PE OM Aici avem nevoie de o explicaţie. De ce
Dumnezeu ne-a dat legea? Duhul lui Dumnezeu ne-a dat răspunsul prin cuvintele lui
Pavel: „Legea a intervenit pentru ca păcatul să prisosească" (Rom. 5:20). Legea a fost
adăugată din cauza prezenţei păcatului. Pavel ne-a mai spus şi că legea expune păcatele
omului (Rom. 3:20). Cu alte cuvinte, scopul legii nu este acela de a ne îndepărta
păcatele, ci mai degrabă de a le expune (a le demasca). Dacă legea este pentru
îndepărtarea păcatelor, atunci trebuie s-o păzim. Dar legea nu este făcută pentru
aceasta. Ea are rolul de a ne expune. „Legea a intervenit" cu scopul de a ne arăta
păcatele.
Dumnezeu ştie foarte bine ce fel de oameni suntem. El ne cunoaşte toate slăbiciunile şi
corupţia. El înţelege faptul că conduita şi comportarea noastră sunt de o aşa manieră
încât chiar dacă am vrea să facem binele, nu am putea. Pe dinăuntru suntem corupţi; pe
dinafară suntem degradaţi. Rădăcina problemei este faptul că noi avem nu doar o
conduită rea, ci şi o viaţă rea.
Aici este problema: Dumnezeu ne cunoaşte răutatea, dar noi suntem ignoranţi în
legătură cu ea. El este conştient de depravarea
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
163
noastră totală, dar noi nu am renunţat la orice nădejde în noi înşine. Noi credem că dacă
am putea fi puţin mai puternici sau dacă am avea puţin mai multă voinţă, atunci am
putea asculta cuvintele lui Dumnezeu. Sau poate credem că ceea ce ne lipseşte este mai
mult efort, doctrine mai înalte, sau vreun alt fel de ajutor de la Dumnezeu. Noi credem că
putem face ceva, dar Dumnezeu ştie că nu putem face nimic! De aceea Dumnezeu i-a
dat omului o lungă listă de legi, nu pentru a le păzi, ci mai degrabă pentru a Ie încălca. în
felul acesta omul va fi expus (demascat) de către răul din el şi va realiza faptul că
mântuirea nu poate veni niciodată prin lege.
Dumnezeu ne cunoaşte prea bine pe toţi. Dar noi nu ne cunoaştem pe noi înşine.
Dumnezeu ştie că suntem doar nişte copilaşi, şi că, alergând în felul în care o facem, vom
cădea. Dar noi nu realizăm acest lucru. în cele din urmă cădem, şi atunci credem că
suntem supuşi greşelii. Nu ne cunoaştem pe noi înşine.
Din acest motiv, Biblia spune că legea ne-a închis pe noi toţi sub păcat (Gal. 3:22). De-a
lungul secolelor, Dumnezeu ne-a învăţat o singură lecţie, pentru ca noi să ştim că este
imposibil să păzim legea. Niciodată nu putem reuşi. Nici una dintre porunci nu este dată
pentru ca noi să o păzim. Toate sunt date pentru ca noi să le încălcăm. Rezultatul este
acela că noi vom ajunge să ne cunoaştem pe noi înşine. Când ne vom cunoaşte, vom
spune: „O Dumnezeule, renunţ! Acum ştiu ce vrei Tu să faci cu mine!"
CE ESTE DE FĂCUT?
Când Cristos Se afla pe pământ, un tânăr israelit a venit la El. Era o persoană foarte
nobilă şi rafinată. El a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" (Luca 18:18).
în ziua aceea, Domnul nu i-a spus ceea ce noi suntem obişnuiţi să auzim, şi anume că,
dacă crede în El va avea viaţa veşnică. în loc de aceasta, El i-a spus: „Cunoşti
poruncile: ,Să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturie mincinoasă,
să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta' " (v. 20).
După ce tânărul a auzit aceasta, el a răspuns cu încredere: „Toate aceste lucruri le-am
păzit din tinereţea mea" (v. 21). Domnul ştia că el nu se cunoaşte pe sine însuşi. El a
spus: „îţi lipseşte încă un singur lucru." Era ca şi cum El ar fi spus: „Deci crezi că eşti
perfect. Să vedem dacă într-adevăr este aşa sau nu." El a continuat: ,Vinde tot ce ai şi dă
164
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
la săraci, şi vei avea o comoară în cer; apoi vino, urmează-Mă" (v. 22). Cum a reacţionat
tânărul la aceste cuvinte? El a început să înţeleagă faptul că nu va putea face niciodată
ceea ce îi cere Dumnezeu. Lucrul pe care Domnul l-a adăugat era ceva ce el nu putea să
facă. Aşa că a plecat plin de întristare. El trebuia să se cunoască pe sine însuşi; el trebuia
să vadă faptul că era incapabil.
LA OM ESTE CU NEPUTINŢĂ
Ce a spus Cristos? El a spus: „Cât de dificil este ca aceia care au bogăţii să intre în
împărăţia lui Dumnezeu. Este mai uşor pentru o cămilă să intre prin urechile unui ac,
decât pentru un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (vs. 24-25). Iată ce a urmărit
Cristos atunci când l-a umilit pe acel tânăr: El vrea ca noi să realizăm faptul că la oameni
aceste lucruri sunt cu neputinţă. Eu nu spun că Domnul îi cere fiecăruia să-şi vândă toate
posesiunile înainte de a putea fi mântuit. Pe toţi cei care credeau că sunt capabili, El îi
făcea să-şi înţeleagă adevărata situaţie. Dumnezeu nu vrea altceva decât să-i arate
omului că el este incapabil. Viaţa omului este o viaţă neputincioasă. Este imposibil ca el
să devină capabil.
Dacă omul şi-ar mărturisi incapacitatea şi ar capitula înaintea Iui Dumnezeu, totul ar fi în
regulă. O, tinere! O, tinere fruntaş! De ce a trebuit să te îndepărtezi plin de întristare?
Este normal să-ţi recunoşti incapacitatea. Dar este greşit să pleci întristat. Tu ai fi putut
spune: „Doamne, nu pot s-o fac. Nu am nici o cale. Salvează-mă." Dacă ai fi spus
aceasta, totul ar fi fost diferit. Scopul Domnului nu este ca tu să te întorci şi să pleci, ci să
te facă să vezi că nu eşti capabil.
Când un om spune: „Pot," Dumnezeu devine incapabil în el. Dar ori de câte ori omul
devine incapabil, Dumnezeu devine capabil. Atunci când noi ne-am epuizat puterea,
Dumnezeu îşi va manifesta puterea şi slava.
ISTORIA ISRAELIŢILOR
Să analizăm puţin mai mult istoria israeliţilor. După ce Dumnezeu le-a dat legea, copiii lui
Israel au răspuns într-un mod aparent bun. Ei au spus că vor face tot ceea ce Domnul le-
a poruncit (Exod 19:8). Prima poruncă pe care Dumnezeu le-a dat-o era aceea că nu
trebuia să existe nici un Dumnezeu în afară de El (20:3). Moise
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
165
a primit această poruncă pe munte. Dar chiar înainte ca el să se coboare, copiii lui Israel
deja făcuseră un viţel de aur, şi au spus: „Acesta este Dumnezeul nostru." Ei au promis
cu uşurinţă că vor asculta poruncile lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu le-a arătat că ei erau
incapabili s-o facă. Acest lucru li s-a întâmplat copiilor lui Israel. I s-a întâmplat tânărului
fruntaş. Ni se întâmplă şi nouă. Mereu şi mereu, Dumnezeu ne arată că suntem
incapabili.
CINE POATE PĂZI LEGEA LUI DUMNEZEU?
Ei bine, atunci cine poate păzi legea lui Dumnezeu? Aceasta este cea de-a doua întrebare
crucială la care trebuie să răspundem. Vă rog să reţineţi faptul că fiecare poruncă din
Biblie este o cerinţă nerezonabilă. Fiecare om bogat trebuie să-şi vândă toate
posesiunile, să le dea săracilor, şi apoi să-L urmeze pe Isus din Nazaret. Ce este aceasta?
Oare nu este ceva nerezonabil? Cerinţele lui Cristos sunt extrem de severe; ele îţi iau
viaţa! El spune că oricine îşi iubeşte tatăl, mama, sau copiii mai mult decât pe El nu este
vrednic să fie ucenicul Său. Şi de asemenea, că oricine nu-şi ia crucea pentru a-L urma
nu este vrednic de El (Mat. 10:37-38). Oare nu înseamnă aceasta să ţi se ceară viaţa?
Clauza privitoare la purtarea crucii implică în special acest lucru. Echivalentul modern al
crucii este de a duce un criminal la locul de execuţie cu mâinile şi picioarele legate şi
apoi de a-1 târî pe străzi pentru a primi ruşinea publică. Dacă nu poţi fi ca acel criminal,
nu eşti vrednic să fii ucenicul Său! Oare aceasta nu înseamnă să ţi se ceară viaţa?
Din nou, El spune: „lubeşte-ţi vrăjmaşii" (5:44). Simpla iertare este aproape imposibilă
pentru noi. Şi totuşi El vorbeşte despre dragoste. De aceea, trebuie să realizăm faptul că
toate poruncile lui Dumnezeu sunt imposibil de păzit.
NUMAI DUMNEZEU ÎNSUŞI
Dumnezeu însuşi este singurul capabil. Poruncile lui Cristos nu pot fi împlinite decât de
Cristos însuşi. Nici tu şi nici eu nu putem face nimic. Astfel, răspunsul la cea de-a doua
întrebare este acela că numai Fiul lui Dumnezeu poate să împlinească cerinţele lui
Dumnezeu. Noi toţi suntem incapabili. Numai Dumnezeu este capabil.
De aceea, de fiecare dată când un frate în Domnul îmi spune că
166
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
este fără speranţă, că e! cade de îndată ce se ridică şi că, cu cât încearcă, cu atât
falimentează mai mult, eu mă bucur mult. Cu cât el plânge mai mult pentru fărădelegile
şi căderile sale, cu atât eu râd mai mult înăuntru. Eu voi spune: „Astăzi ai văzut că eşti
un faliment total. Trebuie să fii felicitat pentru asta. Deşi ar fi trebuit să ştii asta mai
devreme, nu este prea târziu s-o afli nici acum." Noi nu putem asculta de voia lui
Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu poate fi împlinită numai de Dumnezeu însuşi, iar poruncile
lui Cristos nu pot fi împlinite de nimeni altul decât de Cristos.
VESTEA BUNĂ
Evanghelia noastră este numită şi vestea cea bună. De ce este numită vestea cea bună?
Oare din cauză că Biblia conţine porunci care au un standard mai înalt decât toate
celelalte religii? Dacă este aşa, atunci noi predicăm vestea cea tristă. într-un test de edu-
caţie fizică, dacă cerinţa este să sari numai un metru, atunci toată lumea poate trece
testul cu uşurinţă. Dar dacă cerinţa este de zece metri, atunci avem o veste tristă.
Care este vestea bună pe care Dumnezeu ne-a dat-o? Ea este aceea că El ni L-a dat pe
Fiul Său. Prin învierea Sa, noi suntem înviaţi. Acum El trăieşte înăuntrul nostru pentru a fi.
viaţa noastră, pentru ca noi să-L trăim şi să-I împlinim, cerinţele. Aceasta este vestea cea
bună. Vestea cea bună este aceea că Dumnezeu îşi împlineşte propriile Sale cerinţe
înăuntrul nostru! Evanghelia nu este un set de „să faci" şi „să. nu faci." Nu este nevoie să
te târăşti înjurai pământului zi şi noapte, ca şi crabul, spunându-ţi mereu şi mereu că nu
trebuie să păcătuieşti. Aceasta nu este o veste bună. Aceasta este o veste tristă.
Evanghelia este faptul că Dumnezeu intră în noi pentru a trăi şi a asculta pentru noi.
EL NE FACE CAPABILI
Nu numai că trebuie să vedem că suntem incapabili; trebuie să realizăm faptul că
Dumnezeu este capabil! (Luca 18:27). Tânărul fruntaş a văzut numai că el este incapabil
şi a dedus că Dumnezeu era la fel, şi a plecat întristat. Dar Dumnezeu este capabil! Să nu
crezi că atunci când nu eşti în stare s-a terminat cu tine. Incapacitatea omului este
începutul capacităţii lui Dumnezeu. Este timpul
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
167
în care Dumnezeu să-Şi arate puterea. Nu că noi suntem capabili, ci faptul că El face o
lucrare pentru noi ne face capabili.
înţelesul faptului că Cristos este viaţa noastră este acesta: odinioară, omul trăia prin
viaţa sa proprie, dar viaţa naturală este „evacuată" de către intrarea vieţii de înviere a lui
Cristos. „Eu"-1 care trăia odinioară este eliminat, iar viaţa lui Cristos intervine pentru a-i
lua locul. Apoi nu mai sunt eu cel ce trăieşte. Când viaţa din interior este dată la schimb,
comportarea de la exterior nu poate rămâne aceeaşi. Deoarece viaţa noastră este
Cristos, noi putem împlini poruncile lui Cristos. Nu înseamnă că Cristos ne ajută să ne
conformăm rânduielilor Sale. în loc de aceasta, viaţa lui Cristos o înlocuieşte pe a noastră
pentru a-I împlini poruncile. Când viaţa Sa dinăuntru lucrează, noi putem păzi legile Sale.
VECHIUL LEGĂMÂNT - UN EŞEC
Trebuie să analizăm cu atenţie un pasaj. Evrei 8:8-9 spune: „Căci ca o mustrare
Dumnezeu a zis lui Israel: ,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu
casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care I-am făcut cu părinţii lor, în ziua
în care i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, pentru că nu au rămas în
legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.' "
Cum a stabilit Dumnezeu legământul Său cu copiii lui Israel? El a făcut-o luându-i de
mână. A fost ceva exterior. Legile erau scrise pe table de piatră. Erau exterioare.
Rezultatul a fost acela că copiii lui Israel nu au stăruit în legământul lui Dumnezeu, iar lui
Dumnezeu nu I-a păsat de ei. Poruncile lui Dumnezeu sunt un lucru. Ascultarea noastră
este un alt lucru. Rezultatul întregului experiment a fost un eşec.
NOUL LEGĂMÂNT LĂUNTRIC
Acum să analizăm noul legământ. Evrei 8:10 şi 11 spun: „Căci acesta este legământul pe
care-1 voi face cu casa lui Israel după acele zile. zice Domnul: voi împărţi legile Mele în
mintea lor şi le voi înscrie pe inimile lor; şi Eu voi fi Dumnezeu pentru ei, iar ei vor fi un
popor pentru Mine. Şi nu vor mai învăţa nicidecum fiecare pe concetăţeanul lui, spunând:
,Cunoaşte-L pe Domnul!' Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai
mare dintre ei."
Acum legea este pusă înăuntrul omului. Ea nu mai este înscrisă
168
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
pe pietre şi nici nu este doar consemnat în Biblie; ea este scrisă pe inimile noastre. Care
este avantajul faptului de a avea legea înăuntrul nostru? Ezechiel 36:27 spune: „Şi voi
pune Duhul Meu înăuntrul vostru şi vă voi face să umblaţi în statutele Mele, şi veţi păzi
judecăţile Mele, şi le veţi face." Vă rog să remarcaţi cuvintele „vă voi face." Este o
expresie puternică în limba ebraică. Rezultatul faptului că Dumnezeu a pus Duhul Său în
noi este acela că noi devenim capabili să ascultăm de rânduielile Sale şi să umblăm în
statutele Sale.
Sub vechiul legământ, omul trebuia să lupte să împlinească poruncile lui Dumnezeu.
Acum Duhul lui Dumnezeu este în noi. El ne face să ascultăm. Până acum, Dumnezeu a
dat poruncile, iar noi contribui am cu propria noastră putere pentru a le împlini. Acum,
Cel care porunceşte este Dumnezeu, dar Cel care contribuie este tot Dumnezeu. După
înviere, Cristos a intrat în noi pentru a deveni viaţa noastră. Rezultatul este acela că noi
suntem făcuţi în stare să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Aceasta este evanghelia.
Suficienţa lui Cristos a devenit capacitatea noastră. Deoarece Cristos trăieşte pentru noi,
toate problemele sunt rezolvate.
SUNT RĂSTIGNIT ÎMPREUNĂ CU CRISTOS
Acum vă pun o întrebare. V-aţi abandonat orice nădejde în voi înşivă? încă încerci să te
îmbunătăţeşti pe tine însuţi şi să te corectezi pentru a ajunge la o stare mai bună? Eu
unul am abandonat orice nădejde în mine însumi! Eu sunt răstignit pe cruce. Bunătatea
şi răutatea mea deopotrivă sunt terminate. Acum totul este Cristos. Aceasta este singura
cale. Pavel spunea: „Sunt răstignit împreună cu Cristos; şi nu mai sunt eu cel ce trăieşte,
ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine; şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc
în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit, şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine"
(Gal. 2:20).
Credeţi voi că Dumnezeii v-a răstignit? Credeţi voi că omul vostru cel vechi este anulat şi
că Cristos este în voi? Dacă da, atunci trebuie să substanţiaţi aceste lucruri. Atunci veţi ti
capabili să spuneţi că de acum încolo Cristos este Cel ce trăieşte în voi.
NU ESTE NICI O NEVOIE SĂ AŞTEPŢI
Odată am fost invitat la cină în casa unui misionar. Ne-am aşezat
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
169
şi am discutat multă vreme în legătură cu acest lucru. L-am întrebat: „Poţi spune că ţi-ai
biruit toate păcatele?" El a răspuns: „Trebuie să aştept să văd dacă [ceea ce spui] va
merge sau nu." Iată ce voia el să spună de fapt: „Pavel a spus că murise şi că a fost
înviat. Dar eu nu pot spune la fel, deoarece dacă spun acest lucru şi apoi îmi pierd
cumpătul, ce mă voi face? Oare nu sunt încă viu? De aceea, trebuie să aştept câteva zile
pentru a vedea dacă merge sau nu."
I-am spus: „Dumnezeu te-a pus în Fiul Său; acum tu eşti mort împreună cu El. Dumnezeu
te-a pus şi în învierea Sa pentru ca El să fie viaţa ta înăuntru. Ceea ce tu ar trebui să faci
este să crezi, în loc de aceasta, tu nu faci altceva decât să aştepţi. Crezi tu cu adevărat?
Nu crezi, căci dacă ai crede, L-ai lăuda pe Dumnezeu pentru faptul că Cristos este viaţa
ta. Nici măcar nu te-ai îngrijora dacă acest lucru va merge sau nu. Dumnezeu este
răspunzător şi El nu greşeşte niciodată. Toate lucrările Sale împlinite devin reale atunci
când tu îţi exerciţi credinţa. Ce aştepţi? Te îndoieşti de Cuvântul lui Dumnezeu?"
CREDINŢA ÎN FAPTE
încă o dată, totul ţine de credinţă. Credinţa este întotdeauna în legătură cu faptele
împlinite. Orice lucru care este pentru mâine nu este credinţă. Nici nu este ceva în
nădejde. După ce aud asemenea mesaje, mulţi spun că ei au credinţă. Dar faptul că ei o
posedă în realitate sau nu o posedă, rămâne sub semnul întrebării.
Permiteţi-mi să ilustrez ceea ce vreau să spun printr-o istorisire adevărată. Eu am doi
colaboratori. Unul este un frate pe nume Nee. Celălalt este o soră pe nume Lee. Ambii şi-
au început recent lucrarea creştină şi ambii sunt miopi. în cele din urmă, ambii şi-au luat
câte o pereche de ochelari. D-ra Lee a mers înaintea Domnului şi s-a rugat: „Doamne, Tu
i-ai vindecat pe orbi. Oare nu poţi să faci acelaşi lucru pentru mine? îmi este foarte greu
să merg şi să predic prin sate cu această pereche de ochelari. Doamne, vindecă-mă." Ea
a rostit această rugăciune în timp ce se afla pe o mică ambarcaţiune cu aburi în drumul
său spre un sat. După rugăciune, ea a ştiut că Dumnezeu îi răspunsese la cerere. Ea a
avut înăuntrul ei credinţa să-şi arunce ochelarii în râu. în consecinţă ochii ei au fost
vindecaţi.
170
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
CREDINŢA NU ESTE PENTRU "VIITOR
Vestea a ajuns la urechile d-lui Nee. într-o zi, el a venit la mine şi mi-a spus: „Domnul a
vindecat ochii d-rei Lee. Eu cred că El va face acelaşi lucru şi pentru mine." Am răspuns:
„Ai. spus că Dumnezeu te va vindeca. Aceasta dovedeşte că încă nu ai credinţa. Nu vei fi
vindecat." Cu toate acestea, el a insistat că Dumnezeu va face o minune şi că el avea o
asemenea credinţă.
După două zile se afla pe un vapor cu aburi. Şi-a scos ochelarii şi i-a aruncat în apă. L-am
văzut la o lună după aceea, şi mi-a spus că ochii săi nu se îmbunătăţiseră deloc. Se părea
că Dumnezeu nu-1 vindecase încă. Am spus: „Dacă eşti înţelept, mai bine ai cheltui
douăzeci de dolari ca să-ţi cumperi o altă pereche de ochelari." El a spus că avea de
gând să predice în Ku-tien şi că se va întoarce după patru luni. El avea credinţa că până
atunci va fi vindecat. Am spus: „Dacă crezi că după patru luni. Dumnezeu te va vindeca,
îţi pui credinţa în viitor. Aceasta nu este o credinţă autentică."
ADEVĂRATA CREDINŢĂ
înţelegeţi acum? D-ra Lee a avut credinţa autentică. Ea a spus: „Doamne, îţi mulţumesc
că nu mai sunt mioapă. Pentru, acest motiv îmi arunc ochelarii." Dar d-l Nee spunea:
„Când îmi voi arunca ochelarii, voi fi vindecat." Ea credea că Dumnezeu îndeplinise deja
vindecarea ei. Pentru asta este nevoie de adevărata credinţă. Este o credinţă care crede
că Dumnezeu a îndeplinit şi a împlinit voia Sa în întregime.
Acelaşi principiu se aplică la mântuirea noastră şi la trăirea unei vieţi biruitoare. Noi nu
sperăm că Dumnezeu ne va mântui. Mă tem că unii vor continua să spere chiar şi după
ce vor ajunge în iad. Nici nu credem că biruinţa va veni în următoarele două zile. Iată ce
ar trebui să spunem: „Doamne, îţi mulţumesc. Păcatele mele sunt iertate. îţi mulţumesc,
Doamne, că nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Tu trăieşti înăuntrul meu." Trebuie să
credem în ceea ce este şi în ceea ce a fost. Când facem aceasta, vom fi mântuiţi.
PRIMIT PRIN CREDINŢĂ
în Biblie există un alt pasaj cu privire la credinţă. Marcu 11:24 ar trebui citit cu atenţie:
„De aceea vă spun că toate lucrurile pentru care vă rugaţi şi le cereţi, să credeţi că le-aţi
şi primit, şi le veţi avea."
O VIAŢĂ A CREDINŢEI
171
Cuvântul cheie din acest verset este „primit." Eu am subliniat acest cuvânt în Biblia mea.
„Să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea." Prima clauză este la timpul trecut, în timp
ce a doua este în viitor. Biblia menţionează numai acest gen de credinţă. Este credinţa
care crede că a primit, nu una care speră să primească. Numai primirea care este prin
credinţă este adevărata primire. Fără primirea în credinţă, nu există nici o primire în
realitate.
Uneori, colaboratorii mei sau eu, îi ungem cu untdelemn pe oamenii bolnavi şi ne rugăm
pentru ei. Adesea îl întreb pe cel bolnav: „Ţi-a răspuns Dumnezeu Ia rugăciuni?" Cei care
au credinţă spun: „Da, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor. Boala mea a dispărut." Un
asemenea pacient poate să aibă încă febră mare şi să nu arate prea bine, dar în cele din
urmă se va face bine. Alţii spun: „Dumnezeu mă va vindeca," sau ,Voi fi vindecat."
Trebuie să ne rugăm din nou pentru aceştia, deoarece nu detectăm nici o credinţă în ei.
Ceea ce au ei nu este credinţă, ci numai nădejde. A spera să fii vindecat şi a crede că eşti
vindecat sunt două lucruri foarte diferite. Cei care cred că au primit vor primi.
BIRUINŢĂ
Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte trăirea biruitoare. Dacă crezi că eşti deja
biruitor, atunci vei experimenta biruinţă după biruinţă. Dar dacă îţi pui nădejdea în viitor,
poţi experimenta biruinţă numai în viitor. Timpul trecut ocupă o poziţie vitală în
rugăciunile noastre. Este ceea ce am, nu ceea ce vreau. A vrea ceva este un semn al
necredinţei. Cuvântul vreau deseori blochează răspunsul la rugăciunile noastre. Cuvântul
Domnului este clar: cine crede că a primit, va primi.
CAPITOLUL 15 FAŢĂ DE LUME
Un prieten m-a întrebat odată: „Am crezut în Isus Cristos şi am primit iertarea păcatelor
prin răscumpărarea Sa. Acum, din moment ce sunt mântuit, care ar trebui să fie
atitudinea mea faţă de ţara mea, faţă de societate şi faţă de problemele internaţionale?
Ar trebui să adopt o atitudine pasivă şi să-mi închid ochii la tot ce se petrece, sau să
particip în mod activ la soluţionarea tuturor problemelor?"
Trebuie să recunosc că aceasta nu este o întrebare uşoară, ci constituie o mare
problemă. Nu putem răspunde în două sau trei propoziţii. Totuşi, această problemă se
află într-o relaţie strânsă cu credinţa noastră. Pentru a o clarifica, doresc să folosesc
acest capitol pentru a trata pe scurt atitudinea creştină corectă faţă de problemele
sociale şi politice.
CELE DOUĂ VENIRI ALE LUI CRISTOS
în primul rând, Biblia ne arată în mod clar faptul că Cristos trebuie să vină pe pământ de
două ori. Prima Sa venire a avut loc în trecut. A doua nu a avut loc încă. în timpul primei
Sale veniri, El a îndeplinit anumite lucruri. In a doua Sa venire, El va îndeplini mai multe
lucruri. Sperăm că El va veni în curând şi că nu va trebui să aşteptăm prea mult. Dar EI
are timpul Său. Cristos nu este indiferent faţă de toate problemele sociale şi politice. Dar
El are timpul Său.
Din Biblie putem vedea că in prima Sa venire El a tratat în principal păcatul, i-a eliberat
pe păcătoşi şi le-a distribuit o viaţă nouă. în a doua Sa venire, El Se va îngriji de
problemele sociale şi va înnoi sistemul politic. Mântuirea noastră personală a fost rezol-
vată în mod clar la prima Sa venire. Naţiunea, societatea şi sistemele existente vor fi
tratate în mod eficace la a doua Sa venire.
NUMEROASELE PROBLEME DIN ACEASTĂ LUME Ceea ce Cristos a rezolvat în prima Sa
venire a fost menţionat în
174
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
capitolele precedente. Nu este nevoie să repetăm. Vrem să tratăm problemele din
situaţia noastră prezentă, din ţara noastră şi din sistemele noastre sociale.
Ca şi creştini, avem anumite poziţii şi atitudini faţă de aceste lucruri. Totuşi, noi nu
încercăm să rezolvăm toate problemele. Aceste probleme vor fi definitiv rezolvate numai
atunci când Cristos va veni a doua oară.
Recunoaştem că societatea noastră are multe defecte. Nu putem nega faptul că ţara
noastră are multe nevoi. Sistemul este în esenţă nesănătos; există numeroase
contradicţii în structura noastră politică. In mod constant apar tensiuni la scară
internaţională, iar viitorul este neclar. In special tineretul modern este preocupat de
aceste probleme. Cu cât reflectă mai mult asupra acestor lucruri, cu atât devin mai
confuzi. Pretutindeni există oameni inteligenţi care încearcă să rezolve aceste probleme
şi pretutindeni poţi întâlni şi mai multe probleme. Unii se întreabă cum va putea omul să
supravieţuiască pe această planetă în generaţia următoare. Alţii studiază impactul global
al lipsei de hrană. Apoi există problema mediului şi a transportului. Oamenii se întreabă
de ce trebuie să existe crimă şi nedreptate şi de ce închisorile sunt mereu pline de
deţinuţi. Alţii contestă validitatea existenţei de clasă, prin faptul că unii membri ai
societăţii sunt bine hrăniţi fără să facă nimic, în timp ce alţii muncesc de dimineaţă până
seara numai pentru a descoperi că se cufundă într-o sărăcie tot mai adâncă. Pretutindeni
există crize: între naţiuni, între rase şi între culori.
Recunosc faptul că pretutindeni există probleme. Pe de o parte, omul decretează în mod
continuu legi care să prevină izbucnirea catastrofelor. Pe de altă parte, cu cât omul
adoptă mai multe legi, cu atât fărădelegea devine mai violentă. Multe lucruri sunt
atacate şi susţinute cu egală vehemenţă. Unii oameni ucid mii de animale zilnic pentru a
satisface stomacul. Alţii cred că este respingător să maltrateze chiar şi cea mai mică
creatură. Deoarece toate aceste probleme apar în lumea noastră, un şir nesfârşit de
întrebări se nasc în minţile noastre zilnic.
ATITUDINEA CREŞTINĂ
Ca şi creştini, care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de
FAŢĂ DE LUME
175
toate aceste probleme? în mijlocul tuturor acestor controverse şi argumente, unde ar
trebui să se situeze creştinii?
în primul rând, trebuie să ştim că Dumnezeu deja a pregătit soluţia pentru toate aceste
probleme. El deja a stabilit programul pentru executarea soluţiei. Toate aceste probleme
îi sunt clare lui Dumnezeu. Din Biblie puteţi vedea faptul că nimănui nu-i sunt atât de
clare aceste lucruri cum îi sunt lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să vă agitaţi, să vă
îngrijoraţi sau să propuneţi în grabă propriile voastre sugestii.
Când Cristos a venit pentru prima oară, El ne-a mântuit în mod individual. El nu S-a
ocupat de lume sau de sistemele ei. El nu a atins nici una dintre problemele sociale.
Prima Sa venire a avut ca scop rezolvarea problemelor spirituale, nu a celor materiale.
Dar aceasta nu înseamnă că El le ignoră pe cele din urmă. Cristos Se va ocupa de aceste
probleme; El le va trata pe fiecare într-un mod detaliat. Dar ca şi creştini, lucrarea şi
responsabilitatea noastră este de a ne concentra numai asupra a ceea ce Dumnezeu
însuşi Se concentrează. Noi facem numai ceea ce face Cristos. Acesta este principiul
nostru de bază.
TOATE PROBLEMELE ÎŞI AU ORIGINEA ÎN PĂCAT
Nu este nici o îndoială că în societatea şi în lumea noastră există multe probleme. Fiecare
dintre ele reprezintă un punct major în litigiu. Fiecare necesită o soluţie imediată. Dar noi
trebuie să vedem că singurul factor care se află la originea tuturor acestor probleme este
păcatul. Toate aceste probleme au apărut deoarece omul a devenit căzut şi înstrăinat de
Dumnezeu. Ordinea în care Dumnezeu îşi lucrează mântuirea este aceea că întâi ne
mântuieşte pe noi şi rezolvă problema păcatului nostru. Aceasta este regenerarea
noastră. După ce omul este mântuit, în consecinţă sunt rezolvate toate problemele în
legătură cu el.
să ne ocupăm de interesul lui dumnezeu
Astfel, cei răscumpăraţi trebuie ca înainte de toate să cunoască lucrarea lui Dumnezeu şi
să se concentreze asupra intereselor Sale. Ceea ce-L preocupă cel mai mult pe
Dumnezeu este problema păcatului. Noi trebuie să fim preocupaţi de aceeaşi problemă.
Din moment
176
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
ce Dumnezeu Se ocupă de mântuirea personală şi de sfinţire, noi nu avem nici o altă
alternativă decât aceea de a acorda atenţie aceluiaşi lucru. Soluţia la aceste probleme
este lucrarea lui Dumnezeu astăzi. Ea ar trebui să fie lucrarea fiecărui om care îi
aparţine. Astăzi, Cristos îi distribuie omului viaţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să facem la
fel la rândul nostru. Aceasta este lucrarea Sa. Ea este şi lucrarea noastră.
Deoarece astăzi lucrarea rânduită de Dumnezeu pentru creştin este mântuirea de păcate
a păcătoşilor şi dispensarea vieţii lui Dumnezeu, indiferent de clasa socială în care ne
aflăm, noi trebuie să facem lucrarea de a-i mântui pe oameni de păcate. Fie că suntem
regi sau sclavi, misiunea noastră este aceeaşi: să distribuim altora viaţa lui Dumnezeu.
INFLUENŢĂ INDIRECTĂ
Poate că vei riposta imediat spunând: „Să ne ignorăm societatea şi să ne trădăm ţara?
Să trecem lucrurile cu vederea când rasele sunt oprimate, naţiunile sunt hărţuite, iar
clasele sunt exploatate?"
La aceste întrebări nu pot să dau decât un răspuns simplu: trebuie să ne concentrăm
atenţia asupra unui singur lucru. Biblia ne arată care este acest unic lucru. Restul nu este
responsabilitatea noastră. Când un. om este mântuit, în mod natural el va avea o
influenţă benefică asupra societăţii. în mod natural el va fi o comoară pentru
comunitatea şi naţiunea în care trăieşte, şi nu va face nici un rău nici celorlalţi oameni şi
nici animalelor. Nu este nici o îndoială cu privire la acest lucru. Noi trebuie să facem o
singură lucrare directă, şi anume aceea de a evangheliza. Rezultatul va fi în mod
automat transmis comunităţii şi naţiunii. Totuşi, acest rezultat nu este decât o roadă
indirectă. Noi suntem preocupaţi în primul rând de consecinţa spirituală; cea fizică va fi în
mod categoric rezolvată. Dacă noi ne îngrijim de indivizi, atunci societatea ca întreg va
primi beneficiile.
să-i mântuim PE ALŢII
Slujba noastră nu este aceea de a trata în mod direct problemele naţiunilor, de a
reorganiza instituţiile noastre, sau de a revoluţiona sistemul nostru politic. Noi nu ne
aflăm aici pentru a rezolva în mod direct problemele dintre rase. Nu găsim asemenea
porunci în
FAŢĂ DE LUME
177
Biblie. Ceea ce Biblia ne arată este faptul că noi ar trebui să facem tot ce putem pentru
a-i mântui pe alţii şi pentru a rezolva problemele individuale ale păcatului şi sfinţirii.
Atunci când păcătoşii sunt mântuiţi, în mod automat ei vor afecta comunitatea lor,
naţiunea lor şi instituţiile omeneşti. Dar tot acest ajutor este acordat în mod indirect. Noi
nu tratăm aceste lucruri în mod direct.
LUMINĂ ŞI SARE
Domnul Isus a spus: .Voi sunteţi sarea pământului...Voi sunteţi lumina lumii." Unii
interpretează în mod greşit aceste cuvinte şi se ridică pentru a propune faptul că noi ar
trebui să facem din lumea noastră un loc mai strălucitor şi mai curat.
Dar trebuie să înţelegem ce sunt lumina şi sarea. Biblia ne arată ce este lumina numai
într-un singur loc. Efeseni 5:13 spune: „Ceea ce dă totul la iveală este lumina." Lumina
este cea care expune. Ca şi creştin, a fi lumina lumii înseamnă că tu îi demaşti pe
oamenii din jurul tău. De exemplu, dacă toţi oamenii din jurul tău sunt alcoolici, şi nici
unul dintre ei nu s-a simţit neliniştit din această cauză până acum, prezenţa ta îi va
convinge de vinovăţia lor. Sau poate sunt jucători de jocuri de noroc şi sunt insensibili la
păcătoşenia lor. Prezenţa ta îi va face să se simtă ruşinaţi. Toţi cei din jurul tău sunt
certăreţi şi provocatori. Dar tu nu faci altceva decât să le zâmbeşti, fără să participa la
activităţile lor. Prezenţa ta îi va dovedi vinovaţi de stricăciunea lor. Iată ce înseamnă a fi
o lumină. Când le expui răul în mijlocul lor, tu eşti o lumină pentru ei.
Noi nu suntem decât lumini. Rolul nostru nu este acela de pune foc cazinourilor, de a-i
pune la zid pe nelegiuiţi şi de a reforma societatea. A fi o lumină înseamnă că altă dată
alţii nu ştiau ce este rău, dar prezenţa ta ca şi creştin îi dovedeşte vinovaţi de viciile lor.
Lumina este cea care scoate totul la iveală.
conservant
Dar sarea pământului? Rolul sării este aceea de a împiedica obiectele moarte să se strice
sau să devină urât mirositoare. Dacă pui sare pe ceva deja mort, atunci stricarea şi
putrezirea acelui lucru va fi oprită. Există multe obiecte moarte în lumea aceasta. Dacă
priveşti în jurul tău, vei găsi tot felul de obiecte care se află în
178
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
procesul descompunerii. Ele zac putrezind. Prezenţa ta ca şi creştin va opri deteriorarea
acestor lucruri.
Slujba noastră nu este aceea de a face curăţenie în casă, spălând lumea de toată
murdăria ei. Domnul nu ne-a însărcinat niciodată să reformăm societatea sau să
schimbăm instituţiile. El doar ne-a dat autoritatea de a-i mântui pe alţii. Noi suntem
sarea pământului. Noi nu facem altceva decât să prevenim stricarea continuă a siste-
melor moarte. Noi nu avem nici o responsabilitate de a le reforma.
să-i MÂNTUI M pe oameni
Lumea este ca un vapor mare şi vechi care este construit din diferite materiale. Există
lemn şi metal. Dar nici unul dintre aceste materiale nu este întreg; fiecare piesă este
stricată. Cârma s-a rupt şi vaporul se duce la fund. Este o gaură mare şi s-ar putea
scufunda în orice moment. Timpul se scurge. Trebuie să decideţi dacă vreţi să salvaţi
vaporul sau pe oamenii de pe el. Dacă ar fi suficient timp, poate că aţi fi capabili să
salvaţi şi vaporul, şi oamenii. Dar nu este timp. Ce aţi salva voi?
Atitudinea noastră creştină califică vaporul ca fiind inutil. El este prea vechi. Chiar dacă
ar fi salvat, el nu este altceva decât o epavă. Motorul nu este decât o masă de fier vechi.
Nici o parte nu poate fi recuperată. Noi renunţăm la vapor şi salvăm numai oamenii.
Scoateţi-i afară pe oameni şi lipsiţi-vă de recipient. Pe lângă aceasta, Proprietarul
vaporului construieşte un vapor mai mare, unul nou-nouţ. Pe acesta noi îl aşteptăm cu
nerăbdare. Aceasta este atitudinea noastră faţă de lume.
cerul nou şi un pământ nou
Noi credem că nu există absolut nici o soluţie pentru problemele sistemului prezent, ale
guvernelor şi societăţii. Singura cale este aceea de a le ignora. Problemele vor fi
rezolvate. Atunci când vor fi inaugurate cerul nou şi pământul nou, vechea ordine
împreună cu toate problemele vor dispare. Astăzi, nouă nu ne pasă de aceste probleme.
Noi nu facem altceva decât să-i salvăm pe oameni. Chiar dacă în mare, societatea va fi
într-o oarecare măsură afectată de mântuirea oamenilor, misiunea noastră nu este aceea
de a salva lumea.
FAŢĂ DE lume
179
isus ca mântuitor
Să privim din nou la Domnul Isus. El nu a atins niciodată politica. Au existat mulţi israeliţi
care I-ar fi jurat credinţă dacă El S-ar fi proclamat pe Sine împărat. Dar El a refuzat să-Şi
asume acea poziţie. Oare nu avea El puterea de a revoluţiona sistemul? Oare nu putea El
să-Şi salveze ţara? Cu certitudine putea. Dar El nu a făcut-o. El a venit să-i mântuiască pe
indivizi de păcate. El a murit pe cruce şi a înviat numai pentru a ne elibera de păcate şi a
ne da o viaţă nouă.
Prima venire a lui Cristos a avut ca scop îndeplinirea lucrării de mântuire. Ea ne
mântuieşte de păcat şi ne distribuie viaţă. El nu a participat la reformele sociale. Dar
chiar şi astăzi, mulţi II consideră ca un reformator social. Totuşi, El nici măcar o singură
dată nu i-a instigat pe oameni să reorganizeze guvernul sau să pună la cale o revoluţie.
nici un interes în politică
Odată, nişte iudei au venit să-L ispitească. Ei au întrebat dacă se cuvine să plătească bir
Cezarului sau nu. Romanii erau o naţiune războinică, iar împăratul lor era un tiran. Cum
le-a răspuns Isus? El a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este
al lui Dumnezeu." El voia să spună că El nu era preocupat de politică. El a lăsat la o parte
toate lucrurile lumeşti. Acesta este Domnul nostru. Dacă ar fi vrut să răstoarne domnia
Romei, nu ar fi fost dificil. Dar El nu avea ochi pentru aceste lucruri. El a accentuat numai
un singur lucru — credinţa in El. Noi trebuie să credem în El.
El a spus că El este Păstorul cel bun care a lăsat nouăzeci şi nouă de oi în staul şi a mers
să caute oaia pierdută. El este ca o femeie care are zece monede de argint, dar pierde
una. Ea aprinde un sfeşnic şi îşi mătură casa până când o găseşte. El a spus că El este şi
ca un tată, care nu poate avea odihnă până când fiul său mai tânăr, fiul risipitor, nu vine
acasă. Scopul Său este să-i mântuiască pe oameni. El nu are nici o altă intenţie. El nu a
atins niciodată problemele sociale. Obiectivul Său este omul. Tot ceea ce vrea El să facă
este să-1 mântuiască şi să-1 ţină în siguranţă.
180
CREDINŢA CREŞTINA NORMALĂ
preocuparea lui Pavel
Apoi, să ne întoarcem la apostolul Pavel. Ce fel de lucrare făcea el? El nu a încercat să
schimbe ordinea socială nici măcar o singură dată. El a venit numai pentru a acoperi
nevoile spirituale ale oamenilor şi pentru a pune la punct problemele spirituale ale
bisericii. El nu a manifestat nici un interes faţă de chestiunile politice ale zilei.
în zilele acelea, Roma domnea peste imperiul ei cu o mână de fier. Istoria ne spune că
romanii aveau instituţia inumană a sclaviei. Nu numai că legea permitea comerţul public
cu fiinţe umane, dar de asemenea era îngăduit ca sclavii să fie bătuţi sau răstigniţi, după
voie. Ce Ie-a poruncit Pavel creştinilor să facă? El a spus că sclavii (robii) trebuie să fie
supuşi stăpânilor lor, şi nu doar celor buni, dar şi celor indispuşi sau cruzi. Oare lui Pavel
îi lipsea curajul de a se ridica împotriva sistemului sclaviei? Toţi cei care au citit epistolele
lui Pavel vor fi de acord cu faptul că dacă în lumea aceasta a existat o persoană bravă în
afară de Isus din Nazaret, aceea trebuie că a fost Pavel.
soluţia la toate problemele
Astăzi, Dumnezeu mântuieşte oameni individuali. Când ei sunt mântuiţi, multe alte
probleme vor fi rezolvate în mod spontan şi natural. Printre creştini, nu există nici o
diferenţă între iudei şi greci. Nici nu se face distincţie între oameni liberi şi sclavi, sau
între bogaţi şi săraci. Printre ei chiar şi vrăjmăşiile adânc înrădăcinate dintre rase şi
naţiuni sunt dizolvate. Iudeii au cea mai puternică mândrie naţională. Ei îi consideră pe
păgâni ca fiind câini. Ei sunt poporul cel mai separatist. Dar de îndată ce se întorc la
Domnul, ei sunt aduşi împreună cu creştinii de alte culturi. Toate tensiunile şi conflictele
dispar.
persoana greşită
Dacă un creştin nu cunoaşte ordinea lucrării lui Dumnezeu şi dacă renunţă la lucrarea de
evanghelizare pentru a se angaja în reforme politice şi sociale, rezultatul nu este doar o
chestiune de bine sau rău; este o linie moartă.
Cauza tuturor problemele de astăzi este faptul că oamenii sunt în afara ordinii. Sistemul
devine rău pentru că omul este rău.
FAŢĂ DE LUME
181
Deoarece omul este rău, nici un sistem nu poate fi bun. Chiar dacă el este capabil să
instituie un sistem bun, natura sa rea tot nu se schimbă şi omul nu poate face nimic.
Există filozofii măreţe şi logice, dar sub mâna coruptă a omului, nu se poate realiza
nimic. Totuşi, dacă omul este corect, nu contează dacă sistemul este puţin greşit. Dar
dacă omul este greşit, un sistem bun este inutil. Prima venire a lui Cristos a fost pentru a-
Şi asigura oameni. Fără oameni, El nu are nici o cale.
pilda lumii
Trebuie să analizăm un pasaj din Scriptură pentru a vedea modul în care Cristos tratează
lumea. întâi vom analiza pilda şi apoi explicaţia.
Matei 13:24-30 spune: „Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: împărăţia cerurilor se
aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ogorul lui. Dar, în timp ce
dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când
au răsărit firele de grâu şi a rodit, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au
venit şi i-au zis: „Doamne, nu ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De unde a apărut
deci neghină?" El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta." Şi robii i-au zis: ,Vrei
deci să mergem s-o smulgem?" „Nu," le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să
smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la recoltă; şi, la
vremea recoltei, le voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca
s-o ardem, iar grâul strângeţi-1 în hambarul meu."
Citiţi şi versetele 36 până la 40 din acelaşi capitol: „Atunci Isus le-a dat drumul
noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne
pilda cu neghina din ogor." El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa este Fiul Omului.
Ogorul este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău;
vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul epocii; secerătorii sunt
îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul epocii."
sfârşitul lumii Domnul a spus cava exista un sfârşit, al lumii acesteia. Ce se va
182
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
întâmpla la sfârşitul lumii? Vă rog să remarcaţi versetele 41 până la 43. „Fiul Omului îşi
va trimite îngerii şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de
poticnire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi
plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia
Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă."
LUCRURILE CARE SUNT PRICINĂ DE POTICNIRE
La sfârşitul lumii, Domnul va aduna afară din împărăţia Sa toate lucrurile care cauzează
poticnire şi pe cele care cauzează nelegiuiri. Acesta este un cuvânt minunat. El va
desfiinţa tot ceea ce cauzează poticnire. Problema rasială cauzează poticnire. Ea va fi
anihilată. Lupta pentru putere pe plan internaţional este de asemenea un element de
poticnire. Va fi înlăturată şi ea. Va exista numai o singură împărăţie: împărăţia lui Cristos,
Nu vor mai exista conflicte internaţionale. Toate problemele care cauzează poticnire,
cum ar fi exploatarea de clasă şi lupta ideologică, vor dispare.
LUCRURILE CARE CAUZEAZĂ NELEGIUIRI
Aceasta nu este totul. Toate lucrurile care cauzează nelegiuiri vor fi de asemenea
înlăturate. Nu vei mai găsi mese de jocuri de noroc sau baruri. Toate canalele care
conduc la păcat vor fi anulate. Chiar dacă vei vrea să păcătuieşti, nu vei fi capabil s-o
faci, căci toate mijloacele fărădelegii vor dispare. Dar aceasta se va întâmpla numai la a
doua venire a lui Cristos. Toate problemele vor fi rezolvate atunci.
CEI NEPRIHĂNIŢI VOR STRĂLUCI
La acea vreme, împărăţia lui Dumnezeu va fi inaugurată pe pământ. Toţi cei mântuiţi vor
deveni cei neprihăniţi deoarece toate păcatele lor vor fi fost distruse. Toţi aceşti
neprihăniţi vor străluci în împărăţia Sa. Ei vor domni peste împărăţia Sa. Prezenţa lor va fi
ca soarele, ale cărui raze ajung până in cel mai îndepărtat colţ şi a cărui putere cuprinde
întregul pământ. Dar toate acestea se vor întâmpla numai la cea de-a doua venire a lui
Cristos.
Nu este nici o mirare că veţi falimenta dacă vreţi să lucraţi pentru Cristos astăzi. Numai
în ziua aceea împărăţia pământului va deveni împărăţia lui Cristos şi a sfinţilor Săi. Când
va veni acea zi, nu numai
FAŢĂ DE LUME
183
că toate defectele sociale vor dispare, dar cartea Isaia ne spune că chiar şi vrăjmăşiile
din cadrul regnului animal vor fi înlăturate. Copiii vor putea să se joace cu şerpii, iar leii
vor paşte iarbă ca vitele. Chiar şi natura de fiară din interiorul animalelor va fi
transformată. Toate acestea vor fi realizate la cea de-a doua venire a lui Cristos.
ISTORIA UNEI POLITICIENE BRITANICE
în secolul trecut, a existat o politiciană britanică pe nume Cristobel Pankhurst. Ea era
conducătoarea mişcării pentru acordarea dreptului de vot femeilor. înainte de primul
război mondial, ea a încercat tot posibilul pentru a opri războiul. Dar viclenia şi răutatea
politicienilor zilei au declanşat în curând catastrofa. Atunci ea şi-a dat toate silinţele
pentru a pune capăt războiului. Dar eforturile ei au fost zadarnice; războiul a luat sfârşit
numai după patru ani grei. Ea a crezut că dacă ar putea ajunge la putere, ar fi capabilă
să îndeplinească reforme politice. Dar în cele din urmă, ea a fost convinsă că nu există
onestitate în politică. Faptul de a fi onest nu te va ajuta să ai succes în arena politică. Ea
a început să-şi piardă încrederea în sistemele lumeşti.
într-o zi, ea căuta nişte cărţi într-o librărie veche din Londra. Dintr-o grămadă a scos o
mică broşură scrisă de un creştin. Ea spunea că situaţia lumii se va înrăutăţi şi că nu
există nici o şansă de îmbunătăţire. Soluţia finală va veni numai atunci când Cristos Se
va întoarce din nou. Femeia a fost capturată complet de mesaj. A vrut să ştie preţul
cărţii. Proprietarul, recunoscând-o pe renumita politiciană, i-a dat-o în dar.
Cartea fusese publicată cu câteva decenii mai înainte, iar autorul decedase de mult timp.
Dar ea şi-a dat seama că ceea ce menţiona cartea în legătură cu situaţia lumii este
absolut corect. Alte cărţi nu discutau decât despre aparenţele exterioare; aceasta dădea
la iveală rădăcina situaţiei. Ea spunea că Isus Cristos a venit prima dată pentru a-i
mântui pe păcătoşi. Când va veni a doua oară, El va schimba sistemele politice. Broşura
menţiona de asemenea câteva profeţii din Biblie cu privire la sfârşitul lumii. Datorită
acestei cărţi, ea a început să citească Biblia şi L-a acceptat pe Isus Cristos ca Mântuitor şi
împărat al ei. Mai târziu a renunţat la cariera politică
184
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
şi a scris câteva cărţi bune cu privire la lucrarea lui Cristos şi la a doua Sa venire.
SĂ AŞTEPTĂM VENIREA DOMNULUI
Astăzi trebuie să fim creştini adevăraţi. Nu trebuie să încercăm să schimbăm instituţiile
sau să reformăm societatea. Toată nădejdea noastră este în venirea Domnului nostru.
Când va veni El, toate problemele vor fi rezolvate. Astăzi noi nu facem nimic altceva
decât să-L căutăm pe Dumnezeu. Noi aşteptăm venirea Fiului Său, şi avem încrederea că
în acea zi vom domni împreună cu El în gloria Sa.
APENDICE 1
CĂTRE BISERICĂ
Unii oameni cred că, atât timp cineva este creştin, este suficient de bine; nu este nevoie
ca el să fie o parte a unei biserici. Cu alte cuvinte, ei II vor pe Cristos, dar nu vor biserica.
Este în regulă să aibă rugăciuni individuale şi studii biblice, dar e prea complicat să fie
legaţi de alţi oameni. Din acest motiv, mulţi oameni refuză să se alăture vreunei biserici.
Acesta este un concept nesănătos şi eronat care există printre creştini. Atunci când o
persoană a crezut în Cristos, nu numai că, din punct de vedere negativ, ea a respins
lumea, dar, din punct de vedere pozitiv, ea trebuie să fie o parte a bisericii.
PARTE DINTR-UN ÎNTREG
Conform Cuvântului lui Dumnezeu, există un aspect corporativ (colectiv) al credinţei
creştine. In primul rând, noi suntem născuţi în familia lui Dumnezeu. Suntem copii în
această familie. Familia lui Dumnezeu este o familie mare şi noi trebuie să fim copii
împreună cu mulţi alţii. în al doilea rând, toţi răscumpăraţii lui Dumnezeu sunt, în mod
corporativ, o casă pentru locuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi face locaşul aici. în al
treilea rând, noi constituim împreună Trupul lui Cristos. Sub aspect individual, noi suntem
mădulare ale acestui unic Trup şi suntem legaţi unii de ceilalţi.
Astfel, indiferent din ce unghi priveşti, creştinii individuali sunt numai părţi ale unui
întreg. Nu eset corect ca noi, creştinii, să trăim în mod individual fără a fi legaţi de alţii. O
astfel de atitudine nu poate dura mult timp şi este dăunătoare creşterii. Creştinul care
adoptă o asemenea poziţie nu va fi niciodată capabil să atingă bogăţiile lui Dumnezeu
sau să manifeste gloria luminii vieţii.
NĂSCUŢI ÎN CEA MAI MARE FAMILIE
Având în minte acest punct de vedere, trebuie să înţelegem că
188
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
noi nu suntem singurul fiu născut în această familie. Dacă tatăl meu m-a născut numai
pe mine, atunci nu trebuie să-mi pese de nimeni altcineva, deoarece nu am nici un frate.
Dar dacă mai am cinci fraţi şi surori în familia mea, atunci nu pot spune: ,yreau să fiu
doar fiul tatălui meu. Nu vreau să am nimic comun cu ceilalţi cinci fraţi şi surori. Ei nu mă
interesează." Nu pot să spun aşa ceva.
Acum, pentru că suntem regeneraţi şi am devenit creştini, trebuie să realizăm faptul că
suntem născuţi în cea mai mare familie din lume. In această mare familie, noi avem sute
şi mii de fraţi şi de surori. Viaţa pe care o posedăm ne cere să avem părtăşie cu ei. Dacă
înăuntrul tău nu există nici dorinţă o de a-i vizita pe alţi fraţi şi surori sau de a le strânge
mâinile, mă îndoiesc că regenerarea ta este autentică.
Dorinţa de a-i considera pe copiii lui Dumnezeu ca pe fraţii şi surorile tale este ceva care
îşi are sursa în viaţa lui Dumnezeu. Este ceva dulce şi plin de dragoste. Natura vieţii lui
Dumnezeu ne interzice să fim creştini individuali. Nu putem să urmărim doar propriul
nostru câştig. Trebuie să avem părtăşie cu toţi copiii lui Dumnezeu şi să trăim în această
familie a dragostei, care este biserica lui Dumnezeu.
PIETRE VIÎ PENTRU CLĂDIRE
Există multe revelaţii importante în cartea Efeseni care sunt în legătură cu biserica. In
capitolul 2 vedem una dintre ele — biserica este locaşul lui Dumnezeu. Ceea ce
Dumnezeu a dorit de multă vreme este un locaş, sau o locuinţă. Capitolul doi revelează
faptul că locaşul lui Dumnezeu este biserica.
Biserica poate fi locaşul lui Dumnezeu deoarece noi, ca şi creştini individuali, suntem
pietre vii (1 Petru 2:5). Dar dacă pietrele vii nu sunt zidite împreună, tot nu există nici un
locaş. Poate un creştin individual este o piatră moartă; poate el este foarte viu. Dar el
este doar o piatră izolată. El nu este de nici un folos in locaşul lui Dumnezeu; Dumnezeu
nu poate locui niciodată acolo.
Aceasta nu este totul. Viaţa cea nouă dinăuntrul nostru ne îndeamnă in mod constant să
fim zidiţi împreună cu alte pietre. Ea nu va fi niciodată în largul ei şi nu se va simţi
folositoare până când noi nu suntem zidiţi într-o casă spirituală în care să locuiască
CĂTRE BISERICĂ
189
Dumnezeu. Dacă noi nu facem aceasta, vom simţi că suntem un rebut. Eu trebuie să mă
pun pe mine însumi în clădirea lui Dumnezeu. Prin mine, este umplut un gol. Când sunt
zidit, eu devin o parte a gloriei şi maiestăţii acestei case.
MĂDULARE ALE TRUPULUI
Efeseni 4 ne spune că creştinii sunt Trupul lui Cristos. Ne spune de asemenea că nu
există decât „un singur Trup." In acest univers există doar o singură biserică. 1 Corinteni
12 spune că „trupul este unul şi are mai multe mădulare." Aceasta ne arată şi mai clar că
faptul nu putem rămâne izolaţi sau independenţi.
Eu sunt un creştin. Am fost pe deplin răscumpărat de Domnul şi am primit harul complet
al lui Dumnezeu. Nu este nici o îndoială că sunt un copil al lui Dumnezeu. Dar în acest
Trup uriaş, eu nu sunt decât un mădular. Chiar dacă aş fi un mădular mare, unul foarte
folositor, cu toate acestea nu sunt decât un singur mădular. Nu sunt decât o parte a
Trupului. Trebuie să depind de celelalte mădulare. împreună noi devenim Trupul.
De exemplu, trupul meu are ochi, o gură, mâini şi picioare. Toate acestea sunt mădulare
individuale. Ochii mei sunt folositori numai atunci când sunt în capul meu. Dacă-i las
acasă, ei vor deveni inutili. Mâinile mele pot funcţiona numai atunci când sunt ataşate de
braţele mele. Dacă sunt încuiate într-un seif, ele sunt nefolositoare. Mădularele nu pot fi
detaşate de trup niciodată. Dacă sunt detaşate, ele devin nefolositoare. Aceasta este o
relaţie foarte crucială.
Nu numai că mădularele detaşate sunt inutile, dar ele sunt şi urâte. Dacă pe această
masă ar zace un picior omenesc, sau dacă ai ridica un braţ de pe stradă, cum te-ai simţi?
Este imposibil să fii detaşat de Trup. Mădularele nu pot fi independente. Ele trebuie să fie
ataşate împreună.
O VIAŢĂ RECIPROCĂ
Trebuie să vedem faptul că viaţa pe care am primit-o este perfectă, dar nu completă.
Dumnezeu nu ne-a dat o viaţă completă. Viaţa noastră depinde de alte vieţi. Viaţa pe
care am primit-o de la Cristos este o viaţă reciprocă. Ea nu este independentă. Eu trebuie
190
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
să depind de tine, iar tu trebuie să depinzi de mine. Nu putem trăi unul fără celălalt. De
aceea, avem nevoie de biserică.
Unele instituţii din lume au departamente ataşate, iar unele colegii au şcoli ataşate. în
acelaşi fel, noi, creştinii, suntem ataşaţi unii de alţii. Noi trăim ataşându-ne unii de alţii.
începând din prima zi, noi trebuie să învăţăm să nu fim independenţi. Trebuie să fim o
parte a bisericii şi să trăim împreună cu alţi copii ai lui Dumnezeu.
Astfel, a veni în biserică nu înseamnă a fi convertit dintr-un necredincios într-un
credincios. înseamnă că cei care sunt deja creştini ar trebui să nu fie independenţi; mai
degrabă, ei ar trebui să fie legaţi de alţii în biserică.
NU ESTE O CHESTIUNE SIMPLĂ
Atunci cărei biserici ar trebui să-i aparţinem?
La început acest lucru nu constituia o mare problemă deoarece în întreaga lume nu
exista decât o singură biserică. Dar astăzi, lucrurile s-au complicat foarte mult. în
prezent, numai denominaţiile organizate şi de mărime considerabilă sunt în număr de cel
puţin o mie cinci sute. în unele oraşe poţi enumera cu uşurinţă o sută de organizaţii care
se auto-numesc biserică. Ca şi creştin, nu este uşor să alegi una dintre cele o mie cinci
sute fără a fi oarecum afectat de influenţa celorlalte.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU REVELEAZĂ CALEA
Din cauza confuziei, identificarea cuiva cu o biserică este o problemă foarte dificilă.
Totuşi, dacă urmezi Cuvântul lui Dumnezeu şi abordezi problema din punct de vedere
biblic, există totuşi o cale. Cuvântul lui Dumnezeu conţine o revelaţie clară cu privire la
această chestiune. El ne arată foarte clar cărei biserici ar trebui să-i aparţinem.
Totuşi, trebuie să ştim ceva mai mult despre diviziunile din biserică. Numai atunci vom
şti ce urmăreşte Dumnezeu. Când vom avea discernământul, vom şti care biserică este
în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
CAUZELE DIVIZIUNILOR
Cauzele confuziei şi diviziunilor de astăzi între biserici pot fi rezumate la următoarele
categorii:
CĂTRE BISERICĂ
191
(1) Grupurile sunt denominate pe baza unor raţiuni geografice. Biserica Anglicană sau
Biserica Episcopală constituie un exemplu în această privinţă. Anglican înseamnă că
aparţine Englezilor. Este Biserica Angliei. Când ea a fost adusă în America, a fost numită
Biserica Episcopală. Dar în realitate încă era Biserica Angliei. Când a fost adusă în China,
a devenit Biserica Angliei din China. Iar când Biserica Episcopală a ajuns şi ea în China,
ea a devenit Biserica Angliei din America în China!
Un alt exemplu este Biserica Catolică. în realitate, ea este Biserica Romei. Atunci când a
venit în China, ea a întemeiat biserici în Shanghai şi Foochow. Acum, Roma este
amestecată cu Foochow. Multe denominaţii, care îşi datorează originea unor raţiuni
geografice, pun în confuzie bisericile din toată lumea.
(2) Confuzia poate să apară datorită diferenţelor în timp. De exemplu, atunci când
catolicismul a fost introdus în China în timpul dinastiei Tang, el s-a numit Nestorianism.
Apoi, în timpul dinastiei Min, a venit un nou val, care a fost diferit de vechii nestorieni. în
timpul dinastiei Ching, tot felul de secte şi denominaţii au început să apară. Nici una
dintre ele nu era legată în vreun fel de cele două grupuri anterioare. Când toate au ajuns
în Shanghai, timpul scurs între întemeierile lor produsese o mulţime de biserici diferite.
(3) Bisericile pot fi divizate după oameni. Grupul pe care d-l John Wesley l-a iniţiat a
devenit în cele din urmă Biserica Metodistă. Ea are organizaţia şi administraţia ei
independentă, şi are filiale în toată lumea. Apoi, există denominaţia luterană, care a fost
formată după moartea lui Martin Luther. Acum, bisericile luterane sunt răspândite de
asemenea în întreaga lume. Toate aceste diviziuni sunt împărţite după oameni. Există
multe alte organizaţii care se denominează în felul acesta.
(4) Ar putea să existe o diferenţă legată de accentuarea adevărurilor. Cei care
accentuează justificarea prin credinţă instituie Biserica Luterană. Cei care caută
experienţe penticostale au început bisericile Penticostale. Iar cei care cred în cufundare,
opusă stropirii pentru botez, au format Biserica Baptistă.
Unele grupuri accentuează administraţia bisericii. Cei care cred în independenţa de
jurisdicţie' au format bisericile Congrega ţioniste. Cei care au propus clasa prezbiteriului,
au început Biserica
192
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Prezbiteriană. Cei care accentuează succesiunea apostolică au început Biserica
Apostolică.
Astfel, au fost formate toate aceste o mie cinci sute de denominaţii. Fiecare grup îşi are
istoria şi doctrinele sale. Dacă asculţi numai istoria sau doctrinele lor, este foarte dificil să
găseşti calea pe care s-o urmezi. Astăzi, dacă te afli în Shanghai sau în Foochow, este
greu să decizi cărei biserici ar trebui să i te alături.
O SINGURĂ BISERICĂ, UN SINGUR ORAŞ
Dar Biblia vorbeşte în mod clar şi simplu cu privire la chestiunea bisericii. Ea nu este
deloc confuză. Dacă citeşti Faptele Apostolilor, sau începutul tuturor epistolelor, sau
primul capitol din Apocalipsa, poţi vedea cum numeşte Biblia bisericile. Ele sunt numite
„biserica din Roma," „biserica din Ierusalim," „biserica din Corint," „biserica din Colo.se,"
etc. In Apocalipsa 1, se vorbeşte despre şapte biserici din şapte localităţi. Putem vedea
că Biblia denumeşte bisericile într-un singur mod. Nu există nici un alt mod. Roma este
numele unui oraş. La fel şi Corintul, Efesul, Colose sau Filipi. Toate sunt nume de oraşe.
Bisericile sunt identificate potrivit după numele oraşelor. In afară de diferenţa de
localităţi, nu există nici un alt mod de a diferenţia bisericile. Biserica îşi are ca unitate
localitatea ei. In afară de împărţirea după această unitate, Biblia nu mai menţionează nici
o altă ramificaţie.
NICI MAI MICĂ, NICI MAI MARE
Astfel, indiferent dacă o biserică este mică sau mare, unitatea ei este localitatea. Orice
este mai mic decât o localitate şi orice este mai mare decât o localitate nu poate fi
unitatea bisericii. Ce înseamnă să avem ceva mai mic decât o localitate?
Primul capitol din 1 Corinteni ne arată clar că în Corint nu exista decât o singură biserică.
Dacă unii dintre ei ar spune: „Eu sunt al lui Pavel," în timp ce alţii ar spune: „Eu sunt al
lui Apolo," un al treilea grup ar spune: „Eu sunt al lui Chila" iar un al patrulea ar
proclama: „Eu sunt al lui Cristos," atunci biserica ar fi divizată în patru părţi. Fiecare
dintre aceste părţi ar fi mai mică decât graniţele localităţii. Biblia numeşte aceasta
diviziune şi umblare potrivit cărnii. Acest gen de diviziune produce sectele pe care
Dumnezeu le urăşte.
Dar biserica nu poate fi nici mai mare decât o localitate. Biblia ne
CĂTRE BISERICĂ
193
arată că Galatia, o provincie care conţinea mai multe oraşe, avea mai multe biserici. Ea
le numeşte „bisericile Galatiei" (Gal. 1:2).
Din nou, Asia este o regiune. Ea constă din diferite zone. Biblia spune că în Asia existau
şapte biserici. Remarcaţi faptul că nu se menţionează o organizaţie unificată. In loc de
aceasta se menţionează şapte biserici locale individuale.
în Foochow, Dumnezeu a rânduit să existe numai o singură biserică: biserica din
Foochow. Nu putem avea mai multe biserici într-un singur oraş. Totuşi, Fukien este o
provincie care cuprinde mai multe oraşe. în această provincie, Dumnezeu nu a aprobat o
biserică a Fukien-ului. Tot ce este mai mare sau mai mic decât o localitate nu poate
constitui baza pentru biserică.
NICI UN ALT NUME
Aceasta nu este totul. O biserică nu poate fi numită decât după localitatea ei. Ea nu
poate avea nici un alt nume. Acest lucru de asemenea este foarte clar în Biblie. Biserica
nu ar trebui să fie prefixată de numele vreunei persoane, sistem, ţară, origine sau
doctrină. Ea trebuie să conţină doar numele localităţii.
De aceea, nu poţi avea o biserică a Romei în Shanghai sau Biserica Angliei în Foochow.
Chiar şi Biserica lui Cristos din China este ceva ce nu găsim în Biblie. Oriunde v-aţi afla,
sunteţi biserica din acea localitate. Dacă vreţi să schimbaţi bisericile, trebuie să vă
mutaţi într-o altă localitate.
NĂSCUŢI ÎN BISERICĂ
După ce a crezut în Isus Cristos prin îndurarea lui Dumnezeu, orice om trebuie să
realizeze faptul că Dumnezeu l-a pus în biserică. El este născut în biserică în acelaşi mod
în care un mădular este născut ca o parte a trupului. Nu este nici o nevoie ca el să se
alăture bisericii, deoarece el este o parte din ea. Totuşi, de dragul cunoaşterii altor fraţi şi
surori şi a părtăşiei cu ei, el ar trebui să caute o biserică ce se află pe terenul localităţii.
Ar trebui să meargă la ei şi să le spună: „Sunt creştin. Haideţi să avem părtăşie
împreună." în felul acesta el va fi capabil să funcţioneze împreună cu alte mădulare din
Trupul lui Cristos şi va fi capabil să alerge în alergarea cea dreaptă şi să experimenteze
un progres rapid în viaţa sa creştină.
APENDICE 2
EXISTĂ UN DUMNEZEU
Lectură biblică: Ps. 14:1; Evr. 11:6; Rom. 3:19-20
In după amiaza aceasta, vom aborda un subiect dificil. De fapt, s-ar putea să fie foarte
greu să vorbeşti din acest subiect. Trebuie să recunosc faptul că aceasta este a doua
oară în viaţa mea când am vorbit despre acest subiect. Care este acest subiect? Este
ceea ce spune Evrei 11:6: „Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este."
De asemenea este ceea ce spune Psalmul 14:1: „Nebunul spune în inima lui: Nu este
Dumnezeu." De fapt, nu este nici o nevoie să vorbim despre existenţa lui Dumnezeu.
Biblia nu dezbate acest subiect; ea porneşte de pe premisa că omul crede că există un
Dumnezeu. Omul nu are nici un motiv să spună că nu există Dumnezeu. Este ca şi cum
acest lucru este stabilit odată pentru totdeauna. Totuşi, în lume există oameni care se
consideră pe ei înşişi atei. Ei spun că nu există nici un Dumnezeu, şi că ei nu recunosc
existenţa unui Dumnezeu care domneşte peste orice lucru. Această filozofie pare să fie
foarte la modă şi atrăgătoare pentru oameni. Cei care susţin o asemenea filozofie par să
fie mai progresivi decât alţii în mentalitatea lor şi mai capabili decât alţii. De aceea, ei
îndrăznesc să vorbească în felul acesta. Dar înainte de a vă arăta erorile lor, aş vrea să
vă arăt că există mai multe tipuri diferite de atei. Câte tipuri de atei există? Unii dintre ei
nu sunt vrednici de discuţia noastră; ei nu sunt vrednici nici măcar de salutul nostru. Alţii
sunt mai nobili şi merită să discuţi cu ei. S-ar putea ca astăzi printre noi să fie prezenţi
câţiva atei. Trebuie să vă spun că merită să le vorbeşti numai unor anumite tipuri de atei.
Permite-mi să te întreb: „Ce fel de ateu eşti?" Deşi ateii nu recunosc faptul că sunt de
diferite categorii, noi, cei de afară, suntem mai obiectivi şi-i putem clasifica.
196
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
ATEII imorali
Nu este nevoie să vorbim cu acest gen de atei sau să ne contrazicem cu ei. Tot ceea ce
trebuie să facem este să privim la conduita lor. Deşi mulţi oameni nu vor recunoaşte
faptul că sunt atei, conduita lor ne spune că sunt atei. Nu este nevoie ca ei să spună
ceva; de fapt, ei nu au poziţia de a spune ceva, deoarece imoralitatea lor vorbeşte mai
tare şi mai. clar decât cuvintele lor. Ei au devenit atei deoarece conduita lor le cere să fie
atei, nu pentru că au motive serioase pentru a-şi susţine punctul de vedere. Imoralitatea
lor îi împiedică să recunoască faptul că există un Dumnezeu în univers. Un hoţ ar vrea să
creadă că nu există nici un poliţist, un student rău că nu există nici un profesor, un
angajat dificil că nu există nici un patron, şi o persoană rea că nu există, nici o lege. Nu
înseamnă că ei cred cu adevărat că aceştia nu există. înseamnă numai că, felul lor de a
se comporta îi forţează să spună că aceste lucruri nu există. Dacă o persoană spune: „Eu
nu cred în Dumnezeu; în mintea mea nu există loc pentru aşa ceva," atunci poţi să-1
prinzi de mână şi să-1 întrebi: „Prietene, eşti un om moral?" Nu trebuie să spui nimic
altceva; trebuie doar să întrebi el este moral. Un om poate să creadă că nu există
Dumnezeu, dar este imposibil să creadă că nu există nici o moralitate. Deşi nu sunt un
om în vârstă, nouăzeci şi nouă la sută dintre ateii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor
aveau un caracter moral îndoielnic. Nu. am văzut niciodată, un. ateu al cărui caracter
moral să fie vrednic de încredere. Unii dintre voi cei care vă aflaţi aici sunteţi mai în
vârstă decât mine. Nu ştiu dacă aţi întâlnit vreun ateu al cărui caracter moral să fie
vrednic de încredere. Colegii noştri de clasă, de la serviciu şi prietenii noştri care sunt
atei nu cred în Dumnezeu deoarece ei sunt foarte răi din punct de vedere moral. Trebuie
să vă spun un adevăr: ori de câte ori Dumnezeu iese din viaţa unui om, imoralitatea are
cale liberă.
în America exista un predicator renumit pe nume R. A. Torrey. Odată el predica într-un
anumit loc, şi un student de colegiu a venit la el şi i-a spus: „Qbişnuiam să cred că există
un Dumnezeu. Dar acum nu mai cred." Atunci când d-l Torrey l-a întrebat care este
motivul, el a spus: „Atunci când am început colegiul, am dobândit mai multă cunoştinţă
şi nu am mai vrut să cred în Dumnezeu. După ce am citit diferite cărţi, Dumnezeu nu mai
putea fi
EXISTĂ UN DUMNEZEU
197
găsit nicăieri." D-l Torrey a spus: „Nu. Nu mă înşela. Am terminat şi eu un colegiu şi am
citit multe cărţi. Am obţinut chiar şi un titlu de doctor. Dar nu L-am alungat pe Dumnezeu
prin studiile mele. Trebuie să existe un alt motiv. Dealtfel, ar fi imposibil să-L alungi pe
Dumnezeu prin studiile tale. Permite-mi să-ţi pun o întrebare: De când negi existenţa lui
Dumnezeu, cum a devenit caracterul tău moral?" Studentul a răspuns cu onestitate: „Nu
pot decât să recunosc faptul că din punct de vedere moral nu mai sunt ca înainte."
Atunci D-l Torrey i-a dat un răspuns minunat: „Nu este nici o nevoie să mai discutăm în
contradictoriu şi nici nu mai este nevoie să-ţi aduc argumentele mele în favoarea
existenţei Iui Dumnezeu. Dacă încetezi să faci faptele tale rele şi caracterul tău moral
devine mai nobil, atunci Dumnezeu se va întoarce la tine imediat." Acesta este un
adevăr. Mulţi oameni nu cred în Dumnezeu deoarece au mii de păcate care-i împiedică să
creadă, nu pentru că au multe motive. Ei sunt forţaţi să devină atei.
ATEII EMOŢIONALI
Ce este emoţia? Ea este partea structurii psihologice a omului care îi controlează
dorinţele, simpatiile şi antipatiile, preferinţele şi aversiunile, plăcerile şi neplăcerile. Unii
oameni nu-L vor pe Dumnezeu; lor nu le place de Dumnezeu. Din moment ce ei preferă
să nu-L aibă pe Dumnezeu, ei spun că nu există nici un Dumnezeu. Permiteţi-i să vă
relatez o istorie. Există o pasăre numită struţ. Ea are un trup mare şi este înaltă. Omul
poate chiar să călărească pe ea. Dar este foarte stupidă. Pentru a o prinde, câţiva
oameni o înconjoară şi o gonesc până oboseşte. Struţul are un corp mare, dar capul lui
este foarte mic. Când vede că mulţi oameni îl gonesc şi sunt în jurul lui, el va săpa cu
picioarele o mică groapă în pământ şi îşi va îngropa capul său mic în groapă. Struţul
crede că va fi în siguranţă dacă nu mai vede pe nimeni. El nu-şi dă seama că chiar dacă
capul său este în groapă, oamenii continuă să fie prezenţi. Trupul său mare continuă să
fie expus şi nu ascuns. Unii oameni vor să nu existe nici un Dumnezeu. Ei doresc să nu
existe un astfel de lucru ca Dumnezeu. Oare dorinţa lor poate să însemne ceva? Oare
Dumnezeu nu există numai pentru că ei nu doresc să aibă un Dumnezeu?
198
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Odată predicam evanghelia într-un loc şi o persoană foarte rea a venit direct la mine şi
mi-a spus: „Mie să nu-mi spui nimic despre Isus, despre Biblie sau despre evanghelie. Nu
trebuie să vorbeşti despre aceste lucruri, deoarece o problemă fundamentală nu a fost
încă rezolvată. Cum poţi vorbi despre evanghelie, când cea mai crucială problemă, şi
anume dacă există sau nu Dumnezeu, nu este rezolvată?." Arunci l-am întrebat:
„Prietene, nu crezi că există un Dumnezeu?" El a spus: „Ţi-am spus deja că nu există nici
un Dumnezeu. Ce te face să crezi că Dumnezeu există? Explică-mi te rog." I-am spus:
„Desigur, tu nu crezi că există un Dumnezeu." El a întrebat: „De ce insişti că există un
Dumnezeu când eu spun că nu există nici un Dumnezeu?" I-am spus: „Ştii tu însuţi
răspunsul." A părut stânjenit şi a spus: „Cum ştiu?" I-am spus: „Ştii înăuntrul tău." El a
fost puţin încurcat şi a spus: „Ce înseamnă că ştiu înăuntrul meu?" Am spus: „Tu ai vrea
să nu existe nici un Dumnezeu. Nu mai e nevoie să spun altceva. Ştii înăuntrul tău." El a
părut să înţeleagă puţin şi a plecat tulburat. Nu este nici o nevoie să le spui ceva unor
asemenea oameni sau să discuţi cu ei. De fapt, ei nu pot fi consideraţi atei; ei nu fac
decât să încerce să-L respingă pe Dumnezeu în sentimentele lor.
ATEII „VERBALI"
Aceşti oameni nu aduc argumente raţionale; ei doar afirmă cu gura lor că nu există nici
un Dumnezeu. Ei sunt foarte încăpăţânaţi şi nu există nici o cale de a discuta cu ei. Dacă-
i întrebi de ce nu cred în Dumnezeu, ei nu-ţi pot spune nici un motiv. Ei îţi spun doar că
nu cred. Poţi să le enumeri o sută de motive care dovedesc că există un Dumnezeu şi ei
se vor întoarce de o sută şi una de ori pentru a-ţi spune că nu există nici un Dumnezeu.
Chiar dacă le aduci o mie de argumente, ei ţi se vor împotrivi cu o mie şi unu de
argumente. Nu poţi face nimic cu aceşti oameni. Ei sunt numai încăpăţânaţi. Ei nu vor
schimba ceea ce au spus. Chiar dacă discuţi cu ei trei zile şi trei nopţi, şi chiar dacă ştiu
că greşesc, ei tot vor insista şi se vor certa cu tine. Deşi poate că aduc multe argumente,
toate argumentele lor sunt pline de prejudecăţi şi încrezute. Ei sunt foarte insistenţi în
legătură cu ceea ce spun şi nimeni nu poate face nimic cu ei. Minţile lor sunt goale şi
lipsite de judecată. Dar gurile
EXISTĂ UN DUMNEZEU
199
lor sunt. pline de un vocabular ateist. Iată de ce eu îi numesc atei „verbali."
Este imposibil să convingi pe cale raţională cele trei grupuri de oameni menţionaţi până
acum. Dar există un alt grup de atei. Pentru acest grup există mai multă speranţă, dar
numărul lor este foarte mic. Ce fel de atei sunt aceştia?
ATEII INTELECTUALI
Cine sunt ateii intelectuali? Aceştia sunt cei care vor să argumenteze. Dacă le poţi da
argumentele potrivite, ei vor accepta ceea ce le spui. Există o oarecare măsură de
justificare şi valoare în a discuta cu acest gen de atei. Dar câţi atei din lume sunt ca
aceştia? Mi-e teamă că sunt foarte puţini. Nu spun că nu există absolut nici unul. Dar
există foarte puţini; numărul lor nu este mare. Astăzi nu voi avea o dispută cu aceştia şi
nici nu voi aduce multe argumente pentru a dovedi că există un Dumnezeu în univers.
Biblia nu pune întrebări pe marginea existenţei lui Dumnezeu; ea îl menţionează numai
pe Isus Cristos, pe Duhul Sfânt, etc. Aceasta înseamnă că problema existenţei lui
Dumnezeu nu este esenţială, deoarece toţi deja cunosc răspunsul. Existenţa lui
Dumnezeu este un adevăr de nezguduit; prin urmare, ea este presupusă în mod implicit.
CUM ÎNDRĂZNEŞTE CINEVA SĂ SPUNĂ CĂ NU EXISTĂ DUMNEZEU?
Dacă unul dintre prietenii atei (pe care îi întâlnim adesea atunci când predicăm
evanghelia) vine astăzi şi vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu, cu siguranţă el va
spune că nu există Dumnezeu. Dacă-1 întrebi de ce nu crede el în existenţa lui
Dumnezeu, s-ar putea să-ţi spună că are una sau două motive. De fiecare dată când
întâlnesc, asemenea oameni, eu nu le dau ocazia să termine ce au de spus. în loc de
aceasta, îi întreb: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că. nu există
Dumnezeu?" S-ar putea ca ei să mai aibă unul sau două motive, dar eu îi întrerup din
nou, spunând: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că nu există
Dumnezeu?" S-ar putea ca el să mai aibă unul sau două argumente, dar eu îi spun
acelaşi lucru: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că nu există
Dumnezeu?" S-ar putea ca el să se mire de ce întreb
200
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
acelaşi lucru. Atunci îi spun că întâi trebuie să rezolvăm problema calificării sale înainte
de a putea discuta ceea ce spune el. „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să
spună că nu există Dumnezeu?" Unii ar putea crede că este o impertinenţă să răspunzi în
felul acesta. într-adevăr, un asemenea răspuns ar putea să-i jignească pe oameni. Dar
contează foarte mult ce fel de persoană eşti tu. Tu nu eşti calificat să pui în discuţie
existenţa lui Dumnezeu. Pentru a spune acelaşi lucru într-un mod mai deschis, te-am
putea întreba ce cunoşti tu de ai îndrăzneala de a spune că nu există Dumnezeu? Pe
acest pământ există 1.900.000.000 de creaturi ca tine. Cine eşti tu? Nici măcar nu-ţi poţi
cunoaşte trupul sau lucrurile care se întâmplă în jurul tău zi de zi. Cum poţi spune că nu
există Dumnezeu? Ştii tu cum îţi cresc unghiile şi cum îţi bate inima? Tu nu ştii dacă va
ploua mâine sau dacă vei mai. mânca mâine. Nu poţi cunoaşte nici măcar un lucru atât
de mic. Cum îndrăzneşti, să spui că nu există Dumnezeu? Eu nu am studiat chimia decât
timp de doi ani. Iată de ce nu îndrăznesc să spun. prea multe despre chimie; dacă aş
face-o, atunci cei care cunosc mai multe despre acest subiect vor râde de mine. Tu nu
eşti decât unul dintre cei 1.900.000.000 de oameni de pe acest pământ şi totuşi
îndrăzneşti să spui că nu există nici un Dumnezeu! Iată de ce spun că o persoană sau o
creatură aşa mică precum eşti tu, nu este calificată să spună că nu există Dumnezeu. Ştii
tu cât de mic eşti? La momentul de faţă există 1.900.000.000 de „lucruri" ca tine pe
acest pământ. Ştii tu cât este de mare pământul acesta? S-ar putea să fii isteţ şi să spui
că pământul acesta nu este atât de mare. Atunci cât de mare este sistemul solar? S-ar
putea ca încă să crezi că nu. este chiar atât de mare. Poţi să aduci soarele şi să-1
masori? Dacă ar fi posibil să goleşti interiorul soarelui, câte planete ca pământul ai putea
să pui înăuntrul lui? Un singur „pământ" nu l-ar umple. Două nu l-ar umple. Ai putea să
continui şi să pui mai multe planete ca pământul în el, o sută, o mie, zece mii, chiar un
milion, şi soarele încă ar fi foarte gol. Câte planete ca pământul poate să conţină soarele?
Cel puţin un milion şi jumătate! Există nenumărate sisteme solare în ceruri care sunt la
fel de mari ca sistemul nostru solar. Un astronom a spus că în univers există cinci sute de
milioane de stele la fel de mari ca soarele nostru. Cât de mare eşti tu? Cum poţi spune că
nu există Dumnezeu?
EXISTĂ UN DUMNEZEU
91
Permiteţi-mi să vă relatez o istorisire. Eu am un frate mai mic. Când avea şase ani, el a
terminat grădiniţa şi a adus un certificat. El era foarte mândru de sine şi credea că
realizase ceva extraordinar. El a venit la mine plin de mândrie şi mi-a spus: „Am absolvit
astăzi!" L-am întrebat la ce anume absolvise. El a răspuns: „La Universitatea grădiniţei."
Astăzi există prea mulţi oameni care au absolvit universităţile grădiniţei! Există prea
multe doctorate de grădiniţă!
Să ne întoarcem la astronomie. Astronomii ne spun că viteza, luminii este de o sută
optzeci şi şase de mii de mile pe secundă. O milă este egală cu aproximativ trei mile
chinezeşti (1,609 km), într-o singură secundă, lumina străbate o sută optzeci şi şase de
mii de mile. Câte mile străbate ea într-un minut? într-o oră? într-o zi? într-un an? Nu este
uşor să ne imaginăm această viteză. Deşi lumina călătoreşte cu o asemenea viteză
fantastică, astronomii ne spun că lumina unor stele călătoreşte de peste două mii de ani
şi totuşi lumina lor încă nu a atins pământul. Cât de vast este universul! Un om are
numai şase picioare înălţime şi el ocupă numai un picior pătrat de pământ. Ar cu toate
acestea, el îndrăzneşte să spună că nu există Dumnezeu! Acesta trebuie să fie cel mai
înfumurat şi mai comic lucru pe care cineva l-ar putea spune vreodată. Oare este drept
ca un asemenea om minuscul să se ridice şi să declare cu mândrie, cu solemnitate şi în
mod dogmatic că nu există Dumnezeu? Nu am nimic de spus; voi toţi cunoaşteţi
răspunsul.
CINE GUVERNEAZĂ UNIVERSUL?
Nu ştiu dacă cineva poate fi atât de îndrăzneţ încât să spună că nu există nici un
Dumnezeu în univers. Dar pentru moment să lăsăm la o parte această problemă. Gândiţi-
vă din nou la univers. Este foarte mare, dar în acelaşi timp este foarte mic. Obiecte care
nu sunt detectabile nici chiar sub microscop au o ordine, structuri şi legi definite. Acest
lucru este valabil pentru orice micro-obiect ai analiza. Oamenii obişnuiau să spună că
atomii sunt cele mai mici obiecte. Mai târziu ei au descoperit că electronii sunt şi mai
mici. Recent, oamenii au descoperit că există particule care sunt chiar mai mici decât
electronii. Deşi aceste particule sunt mici, ele au o anumită ordine, principii şi legi
definite care le guvernează. Dacă nu există Dumnezeu, atunci cine organizează aceste
lucruri?
91
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
Cum poate fi o coincidenţă? Trebuie să existe un Dumnezeu care guvernează şi
aranjează totul. Altfel cum am putea avea o ordine atât de minunată cum este ce
actuală? Ordinea lucrurilor pune în evidenţă numai două posibilităţi. Este vorba fie de o
întâmplare, sau cineva le-a pus la locul lor. Poate fi întâmplător sau prin aranjament. Fie
cineva a aranjat aceste lucruri, fie ele au apărut prin accident. Una dintre cele două
posibilităţi trebuie să fie cea adevărată.
ÎNTÂMPLĂTOR?
Tot ce se petrece întâmplător nu are nici un motiv; tot ce este rezultatul unui aranjament
este o mărturie a faptului că în culise există cineva care plănuieşte şi execută. Dacă
nimeni din acest univers nu aranjează totul şi dacă totul are loc întâmplător, atunci
suntem pierduţi şi ne aflăm într-o mare confuzie. Unii prieteni au spus că universul a fost
format atunci când un obiect s-a ciocnit de un altul şi astfel a fost produs un al treilea
obiect. Eu nu pot să înţeleg această logică. Eu nu am văzut niciodată vreun obiect din
lumea aceasta care să fie rezultatul ciocnirii (coliziunii) la întâmplare a două lucruri.
Batista mea nu a fost produsă în urma ciocnirii câtorva ramuri una de alta pentru a
produce bumbac, în urma ciocnirii bumbacului cu bumbacul pentru a produce fire şi în
urma ciocnirii firelor unele de celelalte pentru a produce o batistă. Pur şi simplu nu pot să
înţeleg această logică. Nimic din acest univers nu a fost produs prin coliziune
întâmplătoare.
Permiteţi-mi să vă relatez o istorisire adevărată care ilustrează această idee a producerii
lucrurilor într-un mod întâmplător. Cineva a vizitat o fabrică din America ce producea
maşini de tocat carne, şi a discutat cu directorul fabricii. Maşinile de tocat carne pot fi
găsite aproape pretutindeni în Shanghai, în special la măcelari şi la negustorii de carne;
sunt maşini mici care taie carnea de vită în bucăţi mărunte. In timpul vizitei, omul discuta
cu directorul despre originea universului. Directorul spunea că trebuie să existe un Dum-
nezeu înţelept şi puternic care a pus în ordine totul din acest univers. Se afla acolo şi o
altă persoană, care a spus: „Nu există Dumnezeu în univers şi totul s-a format din
întâmplare." Directorul nu s-a certat cu el, ci l-a condus în locul unde se fabricau maşinile
de tocat carne.
EXISTĂ UN DUMNEZEU
203
El i-a spus omului: „Mica mea maşină este alcătuită din numai opt părţi. întrucât
dumneata ai spus că universul s-a produs din întâmplare, încearcă te rog şi asamblează
această maşină folosindu-te de întâmplare. Eu voi pune cele opt părţi şi câteva şuruburi
într-o cutie. Te rog agită cutia şi vezi dacă poţi să faci o maşină de tocat carne din ele. Eu
am câteva sute de muncitori în această fabrică. Cei mai capabili pot să asambleze două
sute de maşini pe zi. Dacă aş angaja o fată simplă de la ţară care nu a văzut niciodată o
asemenea maşină, ea ar putea să asambleze maşina în câteva zile, oricât de înceată ar
fi. Dar dacă dumneata ai agita cutia aşa cum am spus, nu ai putea obţine o maşină nici
într-o lună şi nici chiar într-un an. Este imposibil!" O mică maşină care valorează numai
3,70 de dolari nu poate fi produsă prin întâmplare. Oare este posibil ca acest vast univers
să fi fost produs prin întâmplare? Un tâmplar poate să facă un scaun asemănător cu cel
pe care stau eu într-o jumătate de oră. Dar dacă am aştepta ca el să fie produs prin
întâmplare, mi-e teamă că astăzi nu am avea un scaun pe care să stăm. Este prea
incredibil ca numeroasele lucruri din acest univers să fi fost produse prin întâmplare.
Trebuie să existe cineva care să fi plănuit acest univers, pentru ca acesta să fie atât de
ordonat şi logic cum este. Chiar şi cea mai stupidă şi mai needucată persoană din
această lume poate ajunge la această concluzie. Cât timp un om nu este nebun, el
trebuie să creadă că există un Dumnezeu. Dacă el nu crede aceasta, înseamnă că ceva
este în neregulă cu mintea sa. în orice caz, există un Dumnezeu. Este ilogic ca omul să
creadă că nu există Dumnezeu. Ceva nu este în regulă în mintea celor care nu cred în
Dumnezeu.
MĂRTURIA CONŞTIINŢEI
Exemplele de mai sus sunt numai dovezi obiective ale existenţei lui Dumnezeu. Să
analizăm chestiunea existenţei lui Dumnezeu dintr-un alt unghi: structura psihologică a
omului. în America există o mare organizaţie numită Societatea Geografică Naţională. Ea
investighează culturile şi geografia diferitelor părţi ale lumii. în urma numeroaselor
investigaţii ale membrilor ei, această societate a obţinut o singură concluzie — fiecare
rasă de pe pământ, oricât de cultivată sau de sălbatică, avansată sauînapoiată este, are
în comun un singur lucru — credinţa în Dumnezeu. Oriunde merge nnev.-i,
93
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
chiar şi printre băştinaşii Miao necivilizaţi, oamenii cred în Dumnezeu. Un om poate să fie
neinteligent şi incapabil de a gândi logic; el poate să nu fie capabil de a aduce multe
argumente. Dar dacă îşi cercetează inima, el ştie că există un Dumnezeu. Mulţi oameni
sunt încăpăţânaţi numai în vorbirea lor; în conştiinţa lor ei ştiu că există Dumnezeu.
Li 1925, exista un predicator care trecea printr-o junglă din America de sud. Deodată el a
auzit un strigăt de ajutor şi a alergat spre locul de unde se auzea sunetul. Când s-a
apropiat de un râu, el a văzut un om pe un canoe care era purtat la vale de apă. Curentul
râului era puternic şi nu departe de el era o cascadă. Dacă nimeni nu venea să-1 salveze,
omul ar fi căzut în cascadă şi ar fi murit, în acel moment, omul striga cu toată puterea:
„O Dumnezeule, O Dumnezeule, salvează-mă, salvează-mă!" Când predicatorul l-a văzut,
a făcut tot ce i-a stat în putere şi l-a salvat pe om.
A doua zi predicatorul a trecut din nou prin aceeaşi junglă şi a văzut câteva sute de
oameni adunaţi în jurul unui om care vorbea, şi s-a apropiat ca să audă ce spunea. Omul
vorbea despre Dumnezeu şi aducea multe argumente împotriva existenţei Sale. După ce
a terminat, el a provocat audienţa: V'-am dat multe argumente care dovedesc
inexistenţa lui Dumnezeu. Dacă cineva nu este mulţumit de aceste argumente, acum îşi
poate aduce argumentele sale." Predicatorul s-a urcat pe platformă şi a spus: „Eu nu ştiu
să discut în contradictoriu şi nu pot aduce multe argumente. Dar vă pot spune o
istorisire. Ieri, în timp ce mă plimbam prin junglă, am auzit pe cineva strigând: „O
Dumnezeule, o Dumnezeule, salvează-mă, salvează-mă!" Am alergat către râu, de unde
venea strigătul, şi am văzut un om şezând într-un canoe. Apa era repede, iar barca se
îndrepta spre o cascadă. Viaţa sa era în primejdie, iar eu l-am salvat şi l-am dus acasă.
Aş vrea să vi-1 prezint acum pe omul acesta. Cel care striga la Dumnezeu pentru ajutor
ieri este domnul de aici care astăzi vă aduce multe argumente împotriva existenţei Sale.
îl puteţi întreba pe el dacă am sau nu dreptate."
într-adevăr, conştiinţa multor oameni este acoperită. înainte de a le fi trezită conştiinţa,
ei pot aduce multe argumente pentru a dovedi că nu există Dumnezeu. Dar atunci când
au ajuns la propriul lor capăt, când sunt pe punctul de a muri şi atunci când se
EXISTĂ UN DUMNEZEU
205
gândesc la viitorul lor, conştiinţa lor le poate spune că există un Dumnezeu. Astăzi, ei pot
lăsa la o parte chestiunea. Ei pot spune că sunt tineri şi că asemenea lucruri nu contează.
Dar va veni ziua în care ei vor păşi în veşnicie, iar conştiinţa lor adormită va vorbi. Am
spus de multe ori: conştiinţa poate dormi, dar ea nu va muri niciodată. Când vine
vremea, ea va vorbi. Dar atunci s-ar putea să fie prea târziu ca să-L cunoască pe
Dumnezeu.
în Anglia trăiau un tată şi un fiu, şi amândoi erau atei puternici şi zeloşi. într-o zi, tatăl era
pe patul de moarte şi se răsucea în patul său. Părea să fie foarte neliniştit. Când fiul a
văzut aceasta, i-a fost teamă că bătrânul se va clătina în convingerea sa şi l-a încurajat
spunând: „Tată, ţine-te tare." Tatăl său s-a întors către el în lacrimi şi a întrebat: „Să mă
ţin tare de ce anume?" Din moment ce nu-L aveau pe Dumnezeu, de ce anume se puteau
ei ţine strâns? Dar noi trebuie să-I mulţumim Domnului că există ceva de care noi ne
putem ţine. Există ceva de care ne putem sprijini. Noi ştim în cine credem.
Prieteni, vă rog ascultaţi de vocea lăuntrică. De multe ori mintea noastră ne va da idei
greşite; ea este afectată de influenţe exterioare. Dar vocea lăuntrică este demnă de
încredere; ea reprezintă adevăratul nostru sine. Vă rog să ascultaţi îndemnul lăuntric.
Am cercetat chestiunea şi am ajuns la concluzia că nimeni nu este născut ateu; toţi ateii
au devenit astfel din cauza influenţei mediului. Iată de ce conştiinţa noastră este cel mai
valoros ghid, iar noi ar trebui să-i urmăm călăuzirea tot timpul.
O MĂRTURIE A RUGĂCIUNII
Am văzut mărimea şi micimea universului, ordinea universului, şi psihologia omului, şi
am arătat că toate dovedesc existenţa lui Dumnezeu în univers. Acum vom analiza un alt
aspect, şi anume experimentarea lui Dumnezeu de către creştin. în lumea aceasta,
creştinii îl cunosc cel mai bine pe Dumnezeu. Putem dovedi existenţa lui Dumnezeu prin
experienţele creştinilor. îl cunoaştem pe Dumnezeu din răspunsurile Sale la rugăciuni, din
harul iertării şi din protecţia specială a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu ar
exista nici un credincios.
Vă voi relata o mică parte din experienţa mea proprie în rugăciune. De obicei nu Ie spun
altora despre experienţa mea în rugăciune, dar
206
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
astăzi voi spune puţin. în timpul Anului Nou Chinezesc 1928, lucram în sate. Pe atunci,
câţiva fraţi, cum ar fi fratele Wang Lien-chun, Simon Blândul şi Luca Credinciosul, se
aflau în Foochow, pregătindu-se pentru o întâlnire de evanghelizare. Ei m-au invitat să
mă alătur lor, dar eu m-am gândit că deja erau mulţi, şi că nu era nevoie să merg şi eu.
M-am gândit ca în loc de aceasta să mă duc să predic la ţară. Ulterior am invitat şase
fraţi să vină cu mine. Doi dintre ei îl
ajută acum pe d-î_în grădina Kun-shan din Shanghai. Unul
este în Pai-ya-tan în Fukien, doi învaţă să piloteze avioane în Amoy, iar unul se află în
Lien-jiang. îi menţionez pe nume deoarece toţi au fost implicaţi în incidentul pe care
urmează să-1 relatez şi pot da mărturie în legătură cu cele întâmplate. Am luat o barcă şi
am mers într-un sat care se numea Satul Florii de Prun. în acel loc sunt mulţi peşti, iar
pescarii de acolo câştigau mulţi bani din pescuit. Dintre cei şase fraţi, unul avea doar
şaisprezece sau şaptesprezece ani. El fusese exmatriculat de către şcoala sa. Mama sa
nu putea face nimic cu el, aşa că î-a adus la noi. în timpul primei luni, practic am pierdut
orice nădejde pentru el. Dar în a doua lună a fost mântuit. După ce a fost mântuit, a
început să-i placă foarte mult să lucreze, în luna a treia a mers împreună cu noi să
predice în Satul Florii de Prun. Aranjasem dinainte cu un învăţător pe care-1 cunoşteam
din acel sat, ca în timp ce ne aflam acolo să stăm la şcoală. Dar atunci când am sosit
acolo, învăţătorul ne-a respins şi n-a vrut să ne îngăduie să stăm acolo, deoarece aflase
că venisem acolo pentru a predica evanghelia. Ne-am plimbat încoace şi încolo până
seara şi tot nu am găsit un loc unde să stăm. în cele din urmă am găsit un magazin de
plante medicinale, al cărui proprietar a fost dispus să ne găzduiască şi am stat în
mansarda lui.
Prima dată am ieşit în seara zilei de 7. Era ceva special în legătură cu oamenii de acolo:
toţi erau foarte politico.şi. Dar erau şi foarte reţinuţi. înainte ca noi să putem termina o
propoziţie, ei plecau. După ce vorbeam puţin cu ei, ne cereau să ne oprim. Dacă îi
întrebam care este motivul, ei nu spuneau nimic. Eram foarte nedumeriţi. Seara, când
am venit acasă, ne-am dat seama că toţi am simţit la fel şi am avut aceeaşi experienţă.
L-am întrebat pe proprietarul magazinului de plante medicinale, cu care deveniserăm
mai familiari, în legătură cu experienţa noastră. El ne-a spus să nu fim tulburaţi
EXISTĂ UN DUMNEZEU
207
de aceste lucruri. A doua zi am ieşit să vindem literatură de evanghelizare şi să predicăm
din nou evanghelia. în cele din urmă fratele tânăr a intrat în încurcătură. în ziua aceea nu
s-a mai putut reţine şi l-a silit pe un sătean să-i spună ce se întâmplă. Săteanul a spus:
,yoi nu ştiţi cât de mulţi zei avem aici deja. Nu mai putem avea alţi zei. Avem un Mare
împărat (Dah-wang-shen) aici, care în fiecare an iese afară pentru paradă şi carnaval. Nu
aţi ales momentul potrivit deoarece pe data de 11 noi vom fi la carnaval şi fiecare este
prea ocupat pentru a asculta despre Isus al vostru. Acest mare zeu a fost credincios încă
din timpul dinastiei Ming. Din timpul dinastiei Ching au trecut două sute de ani, şi de
fiecare dată când este carnaval, avem parte de o zi senină. Niciodată nu a plouat."
Fratele tânăr s-a supărat când a auzit toate acestea şi a spus: „Anul acesta va ploua în
timpul carnavalului." Acolo se aflau mulţi tineri când el a spus aceste cuvinte. Când le-au
auzit ei, au început să se agite şi să strige: „Aceşti predicatori spun că anul acesta va
ploua atunci când marele zeu iese pentru parada sa." în mai puţin de două ore, întregul
Sat al Florii de Prun aflase de acest lucru. Ei au răspândit vestea că predicatorii au
afirmat că va ploua în ziua în care Marele împărat va ieşi pentru paradă. Unii au început
un zvon, spunând: „Dacă plouă, atunci Dumnezeul lor este adevărat; dacă nu plouă,
Marele împărat este adevărat." După ce ne-am întors acasă, am ştiut că ceea ce spusese
fratele tânăr nu era un lucru uşor. Am spus fratelui tânăr: „Nimeni nu poate controla
vremea. Cum ai putut să spui aşa ceva?" El a răspuns: „Putem să mergem să ne rugăm."
Am spus: „Da, ne putem ruga. Dar oare Dumnezeu ne va răspunde la rugăciune? Este
ceva după voia Sa?" Totuşi, toţi am mers şi ne-am rugat. Fusese pregătită o masă, dar
nimeni dintre noi nu a vrut să mănânce. Toţi am mers şi ne-am rugat până când ne-a
dispărut îngrijorarea şi am fost plini de pace şi de încredere. Apoi ne-am întors să
mâncăm. în timp ce mâneam, i-am spus proprietarului magazinului: „Noi ştim că va
ploua pe data de 11, atunci când Marele împărat va ieşi pentru paradă." Proprietarul a
spus: „Nu cred. Nu încercaţi să mai vorbiţi absurdităţi, în primul rând, în Satul Florii de
Prun există mai mult de două mii de case şi toţi bărbaţii depind de pescuit pentru
existenţa lor. Credeţi că ei sunt ignoranţi în legătură cu vremea? Ei vă pot spune cum va
fi vremea cu câteva zile înainte. în al doilea rând, vă rog să aveţi
208
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
grijă de micul meu magazin. Existenţa mea depinde de acest magazin. Să nu puneţi în
pericol micul meu magazin." Cu toate acestea, noi toţi eram foarte plini de pace şi de
încredere, şi eram siguri că Dumnezeu ne ascultase rugăciunea. A doua zi, pe data de
10, nu numai fratele tânăr ie spunea altora că va ploua pe data de 11, ci noi toţi
spuneam acelaşi lucru. Noi toţi am spus că va ploua a doua zi. Când am încercat să le
vindem literatura de evanghelizare, ei nu au vrut s-o cumpere şi nu au primit cuvântul pe
care noi I-am predicat. Toţi spuneau: „Să aşteptăm şi să vedem ce se va întâmpla mâine.
Dacă plouă, Isus este Dumnezeu. Dacă nu plouă, Marele nostru împărat este adevărat".
A fost atât de ciudat că în noaptea de 9, am primit o promisiune care spunea: „Unde este
Dumnezeul lui Ilie?" Era un lucru de care era legată gloria lui Dumnezeu. în ajunul zilei de
11, adică în noaptea zilei de 10, ne-am rugat din nou. Dacă a doua zi nu ploua, era
imposibil, să predicăm din nou evanghelia celor peste zece mii de oameni din Satul Fiorii
de Prun, iar uşa pentru evanghelie ar fi fost închisă acolo. Nimeni nu ar mai fi mers acolo
iarăşi. Unul sau doi dintre noi, care erau mai slabi în credinţă, s-au gândit că ar trebui să-i
ceară lui Dumnezeu să trimită ploaia chiar atunci. Li se părea că era mai bine să plouă
chiar în noaptea aceea. Am mers la culcare şi ne-am trezit a doua zi dimineaţa foarte
târziu. Eu am dormit lângă o fereastră, şi când m-am trezit, soarele strălucea în ochii
mei. M-am gândit: „Este rău! Soarele a ieşit. Ce vom face?" Nu m-am străduit nici măcar
să-mi pun hainele şi am îngenuncheat ca să mă rog. Mai târziu, toţi fraţii s-au sculat unu!
câte unul şi toţi au îngenuncheat ca să se roage spunând: „O Dumnezeule, astăzi este
ziua în. care Tu trebuie să-Ţi manifeşti gloria. Te rugăm trimite ploaia şi dovedeşte că Tu
eşti Dumnezeu." Ne-am rugat toţi cu intensitate. Mai târziu, ne-am reproşat nouă înşine
că ne rugasem cu atâta disperare (îndârjire), din moment ce ştiam că Dumnezeu deja ne
ascultase rugăciunea. Am coborât pentru a ne servi micul dejun. Eu eram conducătorul în
mijlocul lor, şi, pentru a le ridica moralul, i-am spus fratelui care se ocupa de mâncare:
„Nu este nevoie să pregăteşti hrană la pachet astăzi; astăzi nu vom putea ieşi, deoarece
va ploua." Am binecuvântat hrana. După ce ne-am binecuvântat hrana, un frate a
continuat şi s-a rugat astfel:
EXISTĂ UN DUMNEZEU
95
„Doamne, fie ca Tu să ne păstrezi credinţa şi să dovedeşti că Tu eşti Dumnezeu." Desigur
aceasta a fost o rugăciune spontană. După aceasta, am mers să ne umplem farfuriile cu
porridge. Eu stăteam în faţa geamului. La scurt timp după ce ne-am terminat primul
castron, am auzit sunetul, stropilor de ploaie care cădeau pe acoperiş. Am privit unii la
ceilalţi şi am început să înţelegem, ce se petrecea. Am continuat cu al doilea castron de
porridge. Am întrebat: „Să ne rugăm?" n frate a spus: „De ce nu? Ploaia aceasta pare
prea slabă. Trebuie să plouă foarte tare pentru ca alţii să vadă că acesta este un act clar
al lui Dumnezeu şi nu un. accident." Atunci, am început să ne rugăm din nou. După
rugăciunea noastră, cerul s-a înnegrit şi ploaia s-a. înteţit. Sunetul ploii pe acoperiş a
devenit mai puternic. Ploaia cădea tot mai des. După micul dejun, am mers în faţa
magazinului pentru a-I privi pe Marele împărat ieşind pentru parada sa. Marele împărat
era. programat să iasă Ia ora nouă dimineaţa. Dar de la ora nouă până la ora unsprezece
a plouat fără încetare. întrucât parada nu putea avea loc mai târziu de o anumită oră,
şovăitori, sătenii l-au scos afară pe marele zeu. în ziua aceea ploaia a fost într-adevăr un
torent şi peste tot pe drum erau bălţi de două sau trei picioare (60-90 cm). Când Marele
împărat a ieşit afară din. templu, el nu a reuşit să se deplaseze mai mult de câţiva paşi.
Unul dintre purtători a alunecat şi a căzut în apă, iar marele zeu a căzut şi el. Trei dintre
degetele sale şi un braţ au fost rupte, iar capul său a fost răsucit. Sătenii l-au ridicat din
nou pe Marele împărat, i-au aşezat capul în poziţia iui iniţială şi au încercat să meargă în
continuare. Cam atunci mulţi tineri au început să strige în spate: „Marele împărat a intrat
în încurcătură anul acesta. Este în încurcătură anul acesta". Ei strigau în timp ce
mărşăluiau înainte. Ploua din ce în ce mai tare şi a devenit evident faptul că ei nu mai
puteau merge mai departe. L-au adus pe Marele împărat într-o sală antică ce aparţinea
clanului Chan. Unii bătrâni din sat au intrat înăuntru şi l-au întrebat pe Marele împărat de
ce plouase anul acela. Şi în cele din urmă au găsit un tertip! Ei au reuşit să le spună
tuturor: „Iniţial, Marele împărat nu a intenţionat să iasă pentru paradă în ziua aceasta.
Voi, oamenii, aţi făcut o greşeală. Marele împărat a spus că intenţionase să iasă la ora 8
seara pe data de 14. Astăzi suntem abia pe 11." Bătrânii au propus ca parada să
210
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
aibă loc pe data de 14. Dar tinerii au întrebat: „Atunci de ce Marele împărat a făcut
călătoria, şi de ce i s-au frânt braţul şi degetele?"
La prânz, ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea o zi senină pentru ca să putem ieşi din
nou în lucrare. Am devenit puternici în credinţa noastră şi de asemenea ne-am rugat ca
Dumnezeu să trimită o altă ploaie pe data de 14. După ce am mâncat, am ieşit să
predicăm din nou. în după amiaza aceea, cerul a fost senin iar cantitatea de cărţi pe care
am luat-o cu noi nu a fost suficientă pentru a acoperi nevoia, într-un minut au fost
vândute toate.
Trebuia să părăsim satul şi să ne întoarcem acasă pe data de 15. De aceea, ne-am rugat
pentru un cer senin pentru zilele de 12, 13, şi 14, pentru a putea lucra. De asemenea, ne-
am rugat să plouă în seara de 14, pentru ca toată lumea să ştie că Marele împărat nu
este Dumnezeu. Zilele de 12, 13 şi 14 au fost toate zile senine. Hotărâsem să ţinem o
întâlnire de evanghelizare în magazinul de plante medicinale în seara de paisprezece.
Proprietarul deja crezuse. Astăzi el încă este un frate bun. In seara zilei de 14 a început
să plouă, şi mulţi oameni aşteptau în afara magazinului. Ne-am urcat la mansardă şi ne-
am rugat ca Dumnezeu să trimită mai multă ploaie. Slavă Domnului, ploaia a devenit tot
mai puternică. în timp ce sătenii II urmau pe Marele împărat afară din templu, şapte-
sprezece sau optsprezece oameni mergeau în urma lui. Dar ei s-au împiedicat de cinci
sau şase ori. în spatele lui erau mulţi tineri, care strigau: „Există Dumnezeu. Nu există
nici un Mare împărat." Am putut să terminăm lucrarea acolo. în dimineaţa zilei de 15 am
plecat înainte ca să se lumineze de ziuă. Slavă Domnului!
Am primit multe răspunsuri la rugăciuni. Aceste răspunsuri dovedesc că există
Dumnezeu. Experienţele noastre spirituale ne dovedesc că Dumnezeul nostru este viu.
cum îl poate întâlni omul pe dumnezeu?
Nu putem abandona cu uşurinţă acest subiect. Trebuie să întrebăm: „Dacă există
Dumnezeu, ce ar trebui să facem?" Nu este suficient să credem că există Dumnezeu. Vă
rog citiţi Amos 4:12: „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău." Prieteni, sunteţi
pregătiţi să-L întâlniţi pe Dumnezeul vostru? Dacă ştiţi că există Dumnezeu, nu puteţi să
trăiţi în mod nesăbuit sau să staţi nepăsă
EXISTĂ UN DUMNEZEU
96
tori. în primul rând, trebuie să fiţi pregătiţi să-L întâlniţi pe Dumnezeul vostru. Prieteni,
sunteţi gata să-L întâlniţi pe Dumnezeu? Sper că nimeni dintre noi nu va mai fi înşelat de
atei.
Dacă există Dumnezeu, atunci ce trebuie să facem pentru a-L întâlni? Trebuie să facem
un singur lucru: să credem în Domnul Isus. Aceasta este singura cale de a-L întâlni pe
Dumnezeu deoarece El ne dă har prin Cristos. Separat de Cristos, toţi sunt condamnaţi.
Efeseni 2:16-18 spune: „Şi să-i împace pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur Trup prin
cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. Şi venind, El a anunţat pacea ca evanghelie pentru
voi cei care eraţi departe şi pace pentru cei ce erau aproape, căci prin El avem acces, şi
unii şi alţii, într-un singur Duh la Tatăl." Vă rog să acordaţi o atenţie specială versetului
3:12: „în care avem îndrăzneala şi accesul în încredere prin credinţa în El." Cum îl putem
întâlni pe Dumnezeu? Biblia ne spune că numai crezând în Isus, vom avea îndrăzneala de
a veni la El.
Un singur lucru ne împiedică să-L întâlnim pe Dumnezeu — păcatul. Odată ce păcatul
există, noi nu putem vedea faţa lui Dumnezeu. Păcatul ne depărtează de Dumnezeu.
Dumnezeu a pregătit pentru noi o cale de a ne trata păcatele, iar această cale este
răstignirea Domnului pe cruce. Prin cruce, El ne-a luat păcatele. El a murit pentru
păcatele noastre şi El a fost bătut pentru noi. El a fost atârnat pe cruce pentru păcatele
noastre. Domnul Isus a murit şi a fost înviat. Acum, oricine crede în El poate veni cu
îndrăzneală la Dumnezeu, deoarece zidul despărţitor de la mijloc a fost înlăturat.
Problema păcatului este rezolvată, iar noi putem veni la Dumnezeu fără nici o frică. într-o
zi, noi toţi îl vom vedea pe Dumnezeu. Fie vom fi acceptaţi ca popor al lui Dumnezeu, fie
vom fi respinşi ca vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Domnul a murit şi toate problemele
păcatului au fost rezolvate. Să venim la Dumnezeu şi să-L primim. Nimeni nu poate veni
la Dumnezeu dacă există vreo piedică în calea sa. Cine sunt cei care nu pot veni la
Dumnezeu? Prieteni, sunteţi creştini? Sunteţi atei? Eu vă implor să credeţi în Domnul
Isus. Este astăzi cineva aici care vrea să-L primească pe Isus Cristos ca Mântuitor?
Prieteni, nu uitaţi că într-o zi îl veţi vedea pe Dumnezeu. Nu vă veţi putea ascunde; în
cele din urmă va trebui să veniţi faţă în faţă
97
CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ
cu Dumnezeu. Singurul loc în care vă puteţi ascunde este în Domnul; nu există nici un alt
loc. într-o zi, când veţi vedea faţa lui Dumnezeu şi veţi vrea să vă ascundeţi, s-ar putea
să fie prea târziu. De aceea, toţi cei care doresc să-L primească pe Domnul ar trebui să-L
primească acum. Nu amânaţi.
Unii ar putea spune că ei nu prea înţeleg răscumpărarea Domnului. S-ar părea că ei nu
pot înţelege modul în care sângele Domnului ne-ar putea aduce la Dumnezeu. Tot ceea
ce trebuie este să ne verificăm conştiinţa. Există un proces înaintea noastră — păcatele
noastre. De asemenea există un martor înăuntrul nostru — conştiinţa noastră. Conştiinţa
preţioasă aduce mărturie împotriva păcatelor noastre. Mulţi oameni se tem să se
gândească la Dumnezeu; ei încearcă să-L evite pe Dumnezeu deoarece au un mare
proces în conştiinţa lor. Ei încearcă să-L respingă pe Dumnezeu. Prieteni, nu trebuie să vă
temeţi, deoarece Domnul Isus este Mediatorul nostru.
Domnul nostru a părăsit cerurile splendide şi glorioase pentru a ne aduce pe noi acolo. El
a suferit pedeapsa pentru ca noi să putem avea pacea. El a murit pentru noi ca să putem
avea viaţa. El a fost respins pentru ca noi să fim acceptaţi. Ne putem lăsa jos povara de
păcate, deoarece Dumnezeu L-a judecat pe Domnul. Tot ce trebuie să facem este să
credem în El şi să ne apropiem de Dumnezeu. Dacă nu credem că Domnul ne-a luat
păcatele, viitorul nostru este într-adevăr sumbru. Am speranţa că noi toţi ne vom
deschide inimile pentru a-L primi pe Domnul. Dacă facem aceasta, vom vedea că
Dumnezeu nu mai este Judecătorul nostru, ci Tatăl nostru iubitor.
Mulţi dintre noi ştiu că în Italia există cutremure frecvente. Odată a fost un mare
cutremur şi multe case au fost dărâmate iar copacii au fost doborâţi la pământ. Mulţi
oameni şi-au luat posesiunile şi au fugit cu copiii lor în braţe. Toţi erau foarte
înspăimântaţi. Dar o bătrână nu alerga cu febrilitate ca alţii; ea stătea sprijinită de
canatul uşii şi râdea. Ea nu a luat nimic cu ea şi nu a încercat să caute un loc sigur în
care să se ascundă. Tot ceea ce făcea ea era să râdă de cei care fugeau să-şi scape
vieţile. Unii oameni curioşi i-au spus: „Bătrânico, eşti nebună? Cutremurul te-a făcut să-ţi
pierzi minţile? Dragă bătrânico, împachetează-ţi repede bunurile şi fugi." Bătrâna n-a
făcut altceva decât să continue să râdă şi le-a spus: ,V-am vorbit despre lucrurile care au
să vină şi v-am sfătuit să credeţi în Isus
EXISTĂ UN DUMNEZEU
213
Cristos. V-am spus că dacă nu credeţi în Isus veţi merge în iad şi veţi suferi focul şi
pucioasa. Dar voi nu m-aţi băgat în seamă şi nu m-aţi ascultat, crezând că eu glumesc.
Astăzi, Dumnezeu nu face altceva decât să mişte un singur deget mic şi voi toţi sunteţi
atât de înspăimântaţi. Nu ştiţi ce să faceţi şi fugiţi încoace şi încolo neajutoraţi. Aceasta
este o privelişte foarte nostimă pentru mine." Prieteni, v-aţi gândit vreodată la viitorul
vostru? Când va veni ziua aceea, oare veţi fi ca oamenii aceia care fugeau ca să-şi scape
vieţile şi care erau atât de neajutoraţi? Toţi cei care au crezut în Domnul Isus nu vor fi
clătinaţi; ei vor fi în pace. Vă temeţi de cutremure? Dacă da, cu cât mai rău este iadul?
Vă temeţi de iad? Un cutremur este teribil şi înspăimântător, dar el nu se poate compara
cu iadul. Prieteni, nu există nici o comparaţie între iad şi cutremure. Gândiţi-vă la iad
când vă gândiţi la un cutremur. Vreţi să suferiţi durerea iadului? Prieteni, vă rog veniţi şi
credeţi în Domnul Isus ca să puteţi scăpa de durerea iadului şi să vă bucuraţi de
binecuvântarea cerului.