Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In anii 1918-1923 Franța, Marea Britanie, Italia, Germania Austria, Ungaria, Bulgaria, România și alte
state se aflau intr-o criză provocată de Primul Război Mondial. Mii de fabrici si uzine nu funcționau,
ogoare imense au fost pustiite, căile de comunicare și comerț necesitau o restabilire. Datoriile externe ale
acestor țări au ajuns la miliarde de dolari din cauza dependenței de creditele finanțatorilor americani.
Către anul 1924 economia statelor europene a cunoscut prosperitatea, atingând nivelul de dezvoltare de
până la război. In următorii 5-6 ani a început să se dezvolte industriile. Criza economică mondială
provocată de falimentul bursei din New York din 1929 a afectat economia din Europa, prelungindu-se In
unele state până în anul 1934, iar in Franța chiar până in 1936. In a doua jumătate a anilor 30 economia
mondială a cunoscut o nouă etapa de înviorare. Viața politică in aceste state era afectată de lupta pentru
putere intre partidele de extremă dreapta și extremă stânga. Din cauza lipsurilor, sindicatele încercau să
mobilizeze oamenii la acțiuni împotriva magnaților Statele învinse în anul 1918 se găseau intr-o situație și
mai dificilă, fiind obligate să plătească mari reparații de război. Aceasta a stimulat forțele, mai ales din
Germania nazista, spre consolidarea potențialului militar și provocarea in anii '30 ai sec. XX a noi conflicte
armate intre statele din Europa.
Viața politică în Marea Britanie în anii '20-'30 ai secolului al XX-lea
Sistemul politic din Marea Britanie a fost cel mai stabil in perioada interbelică. La începutul anilor '20
locul Partidului Liberal a fost luat de Partidul Laburist. Pe parcursul următorilor ani, la putere s-au suc-
cedat Partidul Conservator și cel Laburist. Guvernul conservator, condus de prim-miniștrii B. Law, St.
Baldwin și N. Chamberlain, promova o politică de susținerea oamenilor bogați. Primul guvern laburist,
condus de McDonald in 1924, s-a menținut la putere 9 luni, iar al doilea guvern - 2 ani. Laburiștii atrăgeau
atenția asupra problemelor sociale. Electoratul britanic rămânea tradiționalist, deși dreptul de vot era
acordat tuturor bărbaților de la vârsta de 21 de ani şi femeilor de la 30 de ani. În perioada interbelică au
activat și partide extremiste: de stânga Partidul Comunist, și de dreapta - Uniunea Fascistă Britanică. In
această perioadă monarhia britanică își menținea prestigiul în societate și avea un rol de mediator în viața
politică.
Rivalitatea pentru putere dintre partidele politice în Franța
In anii 1920-1924, Franța a fost guvernată de Blocul Național, o coaliție a partidelor de dreapta Partidul
Comunist Francez, creat în anul 1920, era supus Internaționalei a III-a Comuniste, care avea sediul la
Moscova. In anul 1924, nemulțumiți de guvernarea Blocului Național, electoratul a votat pentru Cartelul
Stângii, care a realizat mai multe reforme in societate: restabilirea zilei de muncă de 8 ore, introducerea
unui impozit fix pe venit, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale tinerilor și femeilor și altele. In anul 1926,
la putere vine un guvern condus de R. Poincaré, care stabilizează valoarea francului francez. In Franța se
succed la putere o serie de guverne monocolore sau de coaliție, care încearcă să înlăture efectele crizei
economice mondiale. Forțele de dreapta s-au unit în Crucea de Foc și Acțiunea Franceză. Cele de stânga
au creat Frontul Popular, care în anul 1936 a câștigat alegerile, formând guvernul condus de socialistul L.
Blum. Politica Frontului Popular a fost continuată de guvernul condus de E. Daladier, care a naționalizat
industria de război și a dizolvat partidele de extremă dreapta.