„Baltagul” de Mihail Sadoveanu fără vârstă, scund și cu ochii șterși”,iar Vitoria îl consideră nepriceput

și leneș.
Titlul romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu semnificând un
obiect simbolic, arma crimei, dar și dovada/instrumentul actului
justițiar.
Acțiunea are loc:
 În satul de munte Măgura Tarcăului, apoi în zona Dornelor și a
Bistriței
 În satul de câmpie Cristești.
Timpul este vag precizat prin repere temporale din calendarul
religios:”aproape de Sf. Andrei”, ”Postul Mare”.
În prolog ,Victoria evocă o legend povestită de Nichifor Lipan la
nunți despre ocupațiile și modul de viață al diferitor neamuri.
Conflicte:
 Interior: în conștiința Victoriei, cine se macină, necunoscând
motivul întârzierii lui Nichifor (baba Maranda i-a citit din cărți că
soțul ei a rămas la o femeie cu ochii verzi și sprâncenele îmbinate)
 Exterior: între Victoria și făptașii (la praznic ajunge la apogeu)
Personajele
moș Alexa - bătrânul baci al turmelor de oi ale lui Nechifor Lipan. Se
află cu oile la pășunat în bălțile Jijiei și Prului.
arhimandritul Visarion - starețul mănăstirii Bistrița
David - negustor evreu, prieten cu Nechifor Lipan.
Donea - hangiul de la Bicaz
Anastase Balmez - subprefect al județului Neamț
Spiru Gheorghiu și Iancu Neculau - organizatori de jocuri de
noroc ilegale, originari din Galați. Au fost prinși la Farcașa.
moș Pricop - fierar și potcovar din Farcașa, căsătorit cu baba Dochia.
Îi invită la masă pe Vitoria și pe Gheorghiță.
Dumitru Macovei și Toma - hangiii de la Șaru Dornei și Sabasa la
care se oprește Vitoria pentru a afla pe unde a călătorit Nechifor
Iorgu Vasiliu - hangiul de la Suha
Maria - soția lui Iorgu Vasiliu
Calistrat Bogza - muntean mare și cu buză de iepure din satul Doi
Meri, ucigașul lui Nechifor Lipan
Ilie Cuțui - muntean mititel și negricios din Doi Meri, complice la
uciderea lui Nechifor Lipan
Ileana - soția lui Calistrat Bogza
Gafița - soția lui Ilie Cuțui

Nechifor Lipan - oier bogat din Tarcău și este proprietar al mai multor

turme de oi.
Vitoria Lipan - soția lui Nechifor Lipan. Este aprigă și îndârjită.
Gheorghiță Lipan - fiul lui Nechifor și al Vitoriei.
Minodora Lipan - fiica lui Nechifor și a Vitoriei.
părintele Daniil (Dănilă) Milieș - preotul din satul Tarcău.
baba Maranda - vrăjitoarea satului Tarcău. Locuiește la marginea
satului, lângă cimitir.
Iordan - crâșmarul din satul Tarcău
Mitrea - argatul familiei Lipan. Autorul îl descrie ca fiind un „om
 Identificarea mărcilor eului liric se face pe baza:
Pronumelor personale la persoana I și a II-a singular/plural cu forme
accentuate și neaccentuate:
 Persoana I, forme neaccentuate: (mi-, m-, ne- )
 Persoana I, forme accentuate: (eu, noi, mie)
 Persoana a II-a, forme neaccentuate: (ți-, îți, v-)
 Persoana a II-a, forme accentuate: (tu, voi, ție)
Verbe la persoana a I și a Il-a singular/plural:
 Persoana l: (privesc, răsuflăm)
 Persoana a II-a: (iubești, gândiți)
Pronume posesive la persoana I și a II-a: (al meu, a ta)
Adjective pronominale posesive la persoana I și a ll-a: (tinereţii
mele, umbra ta)
Verbe la imperativ: (grăiește tu)
Substantive în vocativ - evidenţiază în mod indirect prezența eului
liric: „Zice una, surioară,/Ne așteaptă vremuri grele";
Enunțuri exclamative, interogative, imperative: (Fie-ți milă de
faptura mea de om!, Spune-mi, pentru ce ești trecătoare?)
Linia de pauză și punctele de suspensie ca semnele de punctuație
marchează o pauză afectivă și prezența eului liric: (Si eu... Oriunde aş
fi, Și viața lor nu și-o muncesc -și-o plimbă.)
Interjecții: (O rămâi, rămâi la mine)
Figuri de stil
Enumerația: figura de stil care constă în înșiruirea unor termeni,
argumente, aspecte, fapte, privitoare la aceeași temă, care duce la
amplificarea ideii exprimate.
Repetiția: folosirea sugestivă a unui sunet, a unui cuvânt sau a unui
grup de cuvinte pentru a impune atenției o imagine semnificativă, o
idee, un sentiment, o acțiune sau un obiect.
Repetiţia fonetică (aliteraţia): repetarea unui sunet sau a unui
grup de sunete, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic
(muzical), imitativ și expresiv.
Alegoria: figura de stil alcătuită dintr-o înșiruire de metafore,
comparații, personificări, formând o imagine unitară, în care poetul
sugerează noțiuni abstracte prin intermediul concretului.
Comparația: figura de stil care constă în alăturarea a doi termeni pe
baza unor însușiri comune, reale sau fanteziste pentru a scoate în
evidență caracteristicile unuia dintre ei.
Metafora: figura poetică prin care se denumește un obiect, o însușire
sau o acțiune cu ajutorul unei comparații din care lipsește termenul de
comparat.
Antiteza: figura de stil care constă în punerea în opoziție a două
fenomene, situații, personaje, care se evidențiază reciproc.
Epitetul: cuvânt care determină un substantiv sau un verb, cu rolul
de a exprima o însușire deosebită a unui lucru sau a unei fiinţe.
Hiperbola: figura de stil prin care se exagerează proporțiile unor
obiecte, fenomene, întâmplări, pentru a mări expresivitatea.
Personificarea: figura de stil prin care se atribuie calităţi omeneşti
unor lucruri, unor ființe necuvântătoare sau unor abstracţiuni.