Romanul realist, mitic, interbelic Baltagul

(Mihail Sadoveanu)
Publicat de L onAU GU S T 29, 2009
Romanul realist, mitic, interbelic
Baltagul (Mihail Sadoveanu)
I.Încadrarea autorului în context şi a textului în operă
– Mihail Sadoveanu – important prozator interbelic, autor a numeroase povestiri şi
romane, fie că sunt de inspiraţie mitică, iniţiatică (Baltagul, Creanga de aur), fie
istorică (Fraţii Jderi, Zodia Cancerului)
II. Trăsăturile romanului
Baltagul este un roman pt ca:

 specie epică în proză,

 mari dimensiuni
 cu o acţiune complexă
 un numar mare de personaje, implicate în conflicte diferite

– romanul e construit pe mai multe niveluri, care păstrează la suprafaţă convenţiile

realiste, dar în structura de adâncime poate fi alegoric, mitic
III. Tema = aventura căutării, a descoperirii adevărului într-un univers ghidat mai
ales de legile nescrise, de tradiţii, obiceiuri, superstiţii, de aceea s-a spus ca romanul
poate fi considerat şi o monografie a vieţii pastorale, prin:
a. prezentarea satului Măgura cu scenele de viaţă cotidiană, descrierea gospodăriei
ţărăneşti şi a obiceiurilor păstoritului
b. prezentarea locurilor de popas în călătoria Vitoriei până la Dorna, cu marile
ceremonii ale existenţei umane (botezul, nunta)
c. prezentarea credinţei creştine dar şi a practicilor magice
Totuşi, romanul a beneficiat şi de alte interpretări:  respectă schema specifică
unui roman poliţist: crima, ancheta, decoperirea şi dovedirea ucigaşilor, pedepsirea
acestora, este  roman mioritic prin moto-ul („Stapâne, stăpâne/Mai cheamă şi-un
câine”) si prin motivul transhumanţei (plecarea lui nechifor cu oile la munte), roman
mitic, reformulare a mitului Isis-Osiris, din mitologia egipteană, roman iniţiatic
(bildungsroman) prin iniţierea lui Gheorghiţă, care se maturizează, se formează ca
bărbat, preluând în finalul romanului rolul tatălui , într-un proces de naturală
continuitate
IV. Particularităţi de structură/compoziţie:
a. Titlul:baltagul- toporul cu două tăişuri, obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei
şi instrumentul actului justiţiar
b. Structura: 16 capitole, 3 mari părţi
a. aşteptarea lui Nechifor Lipan
b. călătoria Vitoriei şi a lui Gheorghiţă
c. împlinirea datinii funerare şi a justiţiei
c. 2 mari planuri narative: planul realist – reconstituirea monografică a lumii
pastorale şi planul mitic – sensul ritual al acţiunilor personajului principal
d. incipitul – povestea şi pasajul descriptiv despre satul Măgura, care deschide
romanul, traiul muntenilor, prezentarea familiei Lipan şi a legendei spuse de Nechifor
Lipan la nunţi despre înzestrarea românilor cu inimi puternice şi femei „iubeţe”
e. relaţii temporale şi spaţiale

 timpul – vag precizat prin repere ce ţin de marile sărbători religioase: „aproape
de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”
 spaţiul – ambivalent: închis ( iniţial: satul Măgura, gospodăria familiei Lipan,
semnificând siguranţă, protecţie, intimitate) şi deschis (odată cu plecarea
Vitoriei şi a lui Gheorghiţă: cuprinde atât toponime reale, existente (Dorna,
Bistriţa), cât şi toponime simbolice, cu rezonanţe ce anunţă răul, moartea (râul
Neagra)

V. Acţiunea

1. prima parte (primele 6 capitole) include expoziţiunea şi intriga

– prezentarea satului şi portretul Vitoriei, neliniştită în legătură cu întâtzierea soţului

său, plecat la Dorna să cumpere oi
– pregătirile pentru plecarea în căutarea acestuia: ţine post negru, merge la Mănăstirea
Bistriţa, anunţă autorităţile, face rost de bani, o lasă pe Minodora la mănăstire.
b. partea a doua (următoarele 7 capitole) – desfăşurarea acţiunii
– Vitoria şi Gheorghiţă reconstituie traseul lui Nechifor, poposind la Gura Bicazului,
la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop în Fărcaşa, la Vatra
Dornei, Broşteni, Borca
– întâlnesc o nuntă şi un botez la care participă conform obiceiurilor, element cu
valoare anticipativă, trimiţând la înmormântarea din final
– Vitoria realizează că soţul său a dispărut între Suha şi Sabasa şi, cu ajutorul câinelui
regăsit, Lupu, cei doi descoperă într-o râpă rămăşiţele lui Nechifor
c. partea a treia (ultimele 3 capitole): ancheta poliţei, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor şi pedepsirea ucigaşului
– Gheorghiţă coboară în râpă şi-şi veghează tatăl o noapte întreagă, semn al
maturizării acestuia
– punctul cuminant- Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i pe
Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuţui
– Cuţui îşi recunoaşte vina, dar Bogza devine agresiv, ceea ce atrage gestul de
înfăptuire a dreptăţii realizat de către Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor
– deznodământul – recunoaşterea vinei de către Bogza, şi reluarea vieţii de către
Vitoria şi familia ei
VI. Personajele
a. tipuri de personaje: principale (Vitoria şi Nechifor – personaj absent), secundar
(Gheorghiţă), episodice (Minodora, moş Pricop, baba Maranda)
b. Vitoria – personaj reprezentativ pentru lumea rurală, un „exponent al
speţei”(Călinescu), personaj de factură realistă, cu o personalitate complexă, 
individualizat prin caracterizare directă şi indirectă
  portetul fizic reiese din caracterizarea directă a naratorului, este realizat concis,
prin tehnica detaliului semnificativ: „ochii ei căprui în care parcă se răsfrângea
lumina castanie a părului”, „acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări
necunoscute”
 statutul social al personajului dezvăluie de la început condiţia de mamă şi soţie,
îndatoriri pe care şi le îndeplineşte cu dăruire: pe cei doi copii, Gheorghiţă şi
Minodora, încearcă să-i educe în spiritul tradiţiei: pe Minodora o trimite la
mănăstire pentru a-i desăvârşi educaţia, dar o pregăteşte şi pentru viaţa de
familie, încercând sa-i insufle mentalitatea tradiţională: „Îţi arăt eu coc, valţ şi
bluză…!Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n
legea noast ră trebuie să trăieşti şi tu!”.  Gheorghiţă este singurul sprijin al
mamei sale, de aceea ea contribuie la maturizarea lui prin căătoria întreprinsă.
De altfel, el o caracterizează în mod direct, observând schimbările ei de
comportament: „şi maică-sa s-a schimbat, se uită numai cu supărare şi i-au
crescut ţepi de aricioaică”; „ mama asta e fărmecătoare, cunoaşte gândul
omului”.
 portretul ei moral este dezvăluit prin mijloacele caracterizării indirecte, din
faptele, vorbele, gesturile, relaţiile ei cu alte personaje.
 concepţia asupra vieţii dezvăluie în Vitoria o personalitate contradictorie:
îngrijorată de absenţa lui Nechifor, ea caută explicaţii la autorităţile morale ale
satului (părintele Milieş, ceea ce-i arată latura credincioasă, la baba Maranda,
accentuându-i latura supersiţioasă)
 sensibilitate: trăirile intense, dar neexteriorizate dezvăluie un personaj sensibil,
căruia i se conturează latura feminină:  „se desfăcuse încet-încet de lume şi
intrase oarecum în sine”
 pe parcursul drumului, ea dovedeşte o inteligenţă deosebită: alege acelaşi
traseu ca al soţului şi încearcă să afle de la oamenii întâlniţi cât mai multe
amănunte, merge din sat în sat, întrebându-i şi răsplătindu-i pe cei care îi oferă
detalii
 Bună cunoscătoare a psihologiei oamenilor din felul în care desprinde
informaţii despre drumul lui NL
 Fler detectivist în momentul praznicului, când face reconstituirea uciderii lui
NL

VII. Tehnica narativă

– naraţiune la pers. a III-a, perspectivă auctorială
– narator omniprezent, omniscient, obiectiv
– predomină naraţiunea, completată de descriere (aspecte ale cadrului sau ale
portretului personajelor) şi de dialog