Alexandru Lăpuşneanul: 

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice
trăsături de caracter,  un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice
personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având
puternice trăsături de caracter.

Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ
(răzbunător), trăsături ce reies indirect,  din faptele şi vorbele personajului. în organizarea
răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat
pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le
ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere".
Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu  [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai
degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".

Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă
atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în
aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată
la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai
ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni
pentru un om, nu ar fi păcat?".

Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă,
îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce
pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor
47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.

Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele

scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea
violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură
romantică.

Caracterizarea directă:

Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de

disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-,
cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".

Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară,
după regula de mişcare şi de gândire unitară,  reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase
cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în
toate inimile fu ca o schinteie electrică."

Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii,  iar pentru a numi mulţimea
constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive,  ca: "gloata",
"norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".

Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic
pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între
care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.

Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru

construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către
influenţe clasiciste, iar

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase

elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din
"Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: 

• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie,  între

1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu
Spanciog spătarul"; replica lui  Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ
iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi
a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri:  "...închis-au poarta şi ca nişte
lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai
boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în
samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii
lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să
în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi
boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei
leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie
Pahomie. 

Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre
unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au
murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore
Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda:  "La moartea părintelui ei,
bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în
sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi
fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un
desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o

• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului

de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De
pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui
Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.

Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache

Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet,
dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate
închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie
psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".
Doamna Ruxandra
- personaj secundar de nuvela istorica -
- personaj atestat istoric -
- personaj romantic -
"Alexandru Lapusneanul",
de Costache Negruzzi
- nuvela istorica si romantica - 

Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache

Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara",
inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie",
conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru
crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche,
"Letopisetul Tarii Moldovei", ce ilustreaza perioada cuprinsa între anii 1359 si 1594. Tema
nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei si anume cea de a
doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).
Doamna Ruxanda, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de
Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are
atestare istorica. Componenta istorica a eroinei, insusirile exceptionale rezultate din fictiunea
naratorului contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana.
Doamna Ruxanda este inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, care
ocupase pentru a doua oara tronul Moldovei (1564-1569) cu scopul de a se razbuna pe
boierii tradatori din prima domnie. In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza
dintre blandetea, delicatetea Doamnei Ruxanda si cruzimea, violenta sotului sau, domnitorul
Alexandru Lapusneanul, procedeu romantic folosit pentru amplificarea emotiei si
intensificarea trairilor naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar pe
parcursul discursului sau narativ - n.n.).
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire sensibila si
miloasa, ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile: "- Vreau
sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, ca sare inima din
mine". Ruxanda este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui
boier ucis de voda, care o amenintase, "Ai sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne
taie parintii, barbatii si fratii". Cu profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca sa-l
convinga dandu-i argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante
cinstea si omenia, deoarece "cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales ispitesti si
infrunti pre Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca". 

Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi "un leac de frica", dar cand o cheama
sa-i arate piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor ucisi, Ruxanda lesina la
vederea acestei grozavii, spre dezamagirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se
bucure, ea se sperie".
Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct
printr-un epitet, "gingasa Ruxanda", ce exprima nobletea si delicatetea ei sufleteasca.
Pentru verosimilitatea istorica a personajului, Costache Negruzzi face o scurta biografie
doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la "cronica", ceea ce argumenteaza atestarea istorica a
eroinei. Dupa moartea tatalui sau, bunul domnitor Petru Rares, Ruxanda ramasese orfana la
o varsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari, Ilias si Stefan. Urmand la domnie tatalui
sau, Ilias se dovedise un desfranat, ba, mai mult, trecuse la mahomedanism, iar fratele sau,
Stefan, ocupand tronul dupa el, se dovedeste chiar mai rau, saracind tara si fiind un afemeiat
nestapanit. Negruzzi citeaza din nou pe cronicar, de aceasta data cu fraza: "Nu haladuia de
raul lui nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice hronicarul in naivitatea sa". Stefan fusese
ucis de boieri, iar tanara domnita este harazita lui Joldea, "pre care ei il alesesera de domn".
Adevar istoric este si felul in care Alexandru Lapusneanul se casatoreste cu domnita
Ruxanda, care ramasese singura din intreaga familie. In dorinta de a ocupa tronul Moldovei si
ca sa-l misture ca pretendent la mana domnitei Ruxanda, Lapusneanul ii taiase nasul lui
Joldea, din care cauza acesta se retrasese la manastire. Ca sa atraga simpatia poporului prin
memoria "bunului Petru Rares", a carui domnie era inca vie, Lapusneanul "lua el pre fiica lui"
de sotie si astfel devine domnitorul Moldovei.
Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, pentru ca "vazuse murind pre parintii
sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis". Naratorul o caracterizeaza,
in mod direct, printr-un epitet dublu, "trista si tanjitoare", iar prin comparatia "ca floarea
expusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca", sugereaza, indirect, sensibilitatea si
sufletul chinuit al Ruxandei. Casatorita prin viclenie cu Alexandru Lapusneanul, "gingasa
Ruxanda" ar fi fost dispusa acum "sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire
omeneasca".
Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le
profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca
este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si
intre fiu". Eroina isi strange "cu furie copilul la san", cere sfatul mitropolitului Teofan cu
privire la decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea acestuia, accepta sa puna
otrava in pahar si sa-i dea sotului bolnav s-o bea. Dusmanii domnitorului, Spancioc si Stroici,
o silesc sa-l otraveasca motivand ca "viata mariei-tale si a copilului acestui este in primejdie".
Ruxanda traieste un acut conflict interior, stare sugerata, indirect, de narator printr-un epitet
dublu, "tremuranda si galbana". Pacatul savarsit o ingrozeste si, cu lacrimi in ochi, le spune
celor doi boieri veniti sa se răzbune pe voda: "- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu [...],
ca voi m-ati facut sa fac acest pacat". Probabil ca si acest episod al otravirii lui voda
Lapusneanul l-a determinat pe Al.Russo sa-l numeasca pe Costache Negruzzi "un Dumas al
literaturii moldave".
Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa antiteza cu
Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea femeii in
contradictie cu sadismul si inversunarea vindicativa a domnitorului.
In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul Costache
Negruzzi "a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si literaturii romane
din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandru Lapusneanul" care "va ramane
totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa de creatie dramatica si de o
necontestata originalitate". (Vasile Alecsandri)