TEHNOLOGII NECONVENŢIONALE DE PRELUCRARE A PIESELOR

METALICE. PRELUCRAREA PLASTICĂ CU EXPLOZIVI

Prelucrarea materialelor cu rezistenţă mare poate fi dificilă şi costisitoare deoarece

presiunea necesară deformării plastice este generată hidraulic prin instalaţii complexe, şi, de cele
mai multe ori, soluţia tehnică implică încălzirea piesei care urmează a fi prelucrată. Similar,
pentru obţinerea pieselor de gabarit, ca piese unicat sau în serii mici, costurile legate de
realizarea matriţei fac ca preţul produsului finit să fie extrem de ridicat. Aceste dezavantaje pot fi
eliminate prin utilizarea tehnologiilor neconvenţionale de prelucrare cu explozivi.
Energia necesară deformării poate fi produsă fie prin detonaţie cu ajutorul explozivilor violenţi
(brizanţi ), fie prin deflagraţia unor medii de ardere ( încărcături cu viteză de detonare lentă ). În prima
variantă avem o deformare cu presiune ridicată iar în a doua, cu presiune joasă. Variaţia presiunii în
funcţie de timp pentru cele două cazuri este prezentată în figura 1.1

Fig.1.1. Variatia presiunii

functie de timp la
deformarea prin explozie

Viteza de descompunere (dezintegrare) a unei încărcături detonante se poate regla prin

combinaţii de substanţe aparţinând celor două grupe. Din acest motiv, în literatura americană se utilizează
termenii "low - explosives" şi "high - explosives" (explozive joase sau moderate şi puternic explozive).
Aceşti termeni se pot considera ca echivalenţi ai termenilor de "explozivi brizanţi" şi "încărcături lente
propulsoare (sau pulberi balistice)", întâlniţi în literatura românească de specialitate.

În funcţie de tipul de exploziv folosit, se deosebesc următoarele metode de prelucrare prin

explozie (Ghizdavu, 1997):
 prelucrarea plastică cu explozivi lenţi. Procesul de generare a energiei este de ordinul
milisecundelor, fiind rezultatul deflagraţiei pulberilor. Se impune construirea unei incinte
pentru a prelua energia gazelor;
 prelucrarea plastică cu explozivi brizanţi. Procesul de generare a energiei este de ordinul
microsecundelor.
 Din grupa explozivilor brizanţi se pot aminti: explozivul plastic, caracterizat de o viteză de detonare
de 7500 m/s, densitate de 1,5 kg/dm3 , energie eliberată 1300 kcal / kg şi presiune de 140 kbar,
dinamita, pentrita, nitropentanul, hexogenul ( cunoscut şi sub denumirea de RDX, Ciclonit sau T4 ),
trotilul (trinitrotoluenul TNT sau tolita ), haleita (sau EDNA), melinita (acidul picric), explozivii de tip
PETN, PTX (hexogen + trotil + tetril), BDX (azotat de amoniu + hexogen + trotil + aluminiu), pentolit
(pentrită + trotil), tetril, trolit, tetritol (tetril + trotil), ciclotol (hexogen + trotil), C3, Primacord,
Detasheet, tritonal (trotil + aluminiu), torpex (hexogen + trotil + aluminiu), ednatol (haleită + trotil), etc.
Aceştia se prezintă sub formă de pulberi, cu densităţi de 0,6...1,0 g/cm3 , gelatine (de exemplu,
nitroglicerina gelatinizată ) cu densităţi în jurul valorii de 1,6 g/cm3 sau solizi ( blocuri presate, cartuşe )
cu densităţi de 0,7...1,8 g/cm3
Prelucrarea plastică cu explozivi brizanţi are o serie de avantaje faţă de prelucrarea
clasică, astfel:
 matriţele au o geometrie simplă, fiind proiectate pentru a funcţiona în aer liber. Pentru
piesele de gabarit, incinta (matriţa) poate fi obţinută prin betonarea unei gropi în sol;
 nu există o limitare de gabarit;
 cost scăzut pentru obţinerea energiei. Preţul unui kilogram de exploziv este de
aproximativ 20 euro per kg;
 se pot atinge deformaţii foarte mari folosind cantităţi mici de explozivi.

http://nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/275/Nicolaescu%20G.pdf?sequence=1