TEHNOLOGII NECONVENŢIONALE DE PRELUCRARE A PIESELOR

METALICE. PRELUCRAREA PLASTICĂ CU EXPLOZIVI BRIZANŢI

UNCONVENTIONAL METALWORKING TECHNOLOGIES. EXPLOSIVE

FORMING OF METAL

NICOLĂESCU GIGI-IONUŢ
Doctorand Institutul de Economie Mondială
Academia Tehnică Militară
nicolaescu_ionut@yahoo.com

Rezumat: Prelucrarea materialelor cu rezistenţă mare poate fi dificilă şi costisitoare deoarece

presiunea necesară deformării plastice este generată hidraulic prin instalaţii complexe, şi, de cele
mai multe ori, soluţia tehnică implică încălzirea piesei care urmează a fi prelucrată. Similar, pentru
obţinerea pieselor de gabarit, ca piese unicat sau în serii mici, costurile legate de realizarea matriţei
fac ca preţul produsului finit să fie extrem de ridicat. Aceste dezavantaje pot fi eliminate prin
utilizarea tehnologiilor neconvenţionale de prelucrare cu explozivi.

Cuvinte cheie: prelucrare plastică, ambutisare prin explozie, test de impact Taylor, Torsional
Split Hopkinson Bar

Abstract: The metalworking of the high strength materials can be difficult and expensive, since the
required pressure for plastic deformation is generated using complex hydraulic systems and, most
often, the technical solution involves the heating of the processed parts. Similarly, for the process of
obtaining very large pieces as single part or for small-scale production, the forging dies production
costs increase extremely the price for the final product. These disadvantages can be eliminated by
using the unconventional technologies of explosive forming.

Key-Words: plastic deformation, high explosive forming, Taylor impact test, Torsional Split
Hopkinson Bar

178
1. Introducere
Prelucrarea plastică cu explozivi s-a dezvoltat în ultimii 50 de ani, fiind frecvent utilizată în
domeniul aerospaţial pentru a obţine piese de gabarit, complexe, fără elemente de îmbinare sau
sudură.
La nivel naţional, Academia Tehnică Militară a dezvoltat studii şi proiecte în colaborare cu
diverşi beneficiari privind aplicaţiile de prelucrare plastică prin explozie (Ghizdavu, 1967), având
capacitatea de a aborda probleme specifice deformării sau sudării prin explozie.
Această lucrare prezintă principale etape care trebuie urmate pentru prelucrarea plastică prin
explozie a pieselor metalice, ţinând cont de tehnicile actuale de măsurare a caracteristicilor de
material (legea constitutivă), precum şi de aplicaţiile software dedicate care permit simularea
numerică a proceselor de deformare plastică.
În funcţie de tipul de exploziv folosit, se deosebesc următoarele metode de prelucrare prin
explozie (Ghizdavu, 1997):
- prelucrarea plastică cu explozivi lenţi. Procesul de generare a energiei este de ordinul
milisecundelor, fiind rezultatul deflagraţiei pulberilor. Se impune construirea unei incinte
pentru a prelua energia gazelor;
- prelucrarea plastică cu explozivi brizanţi. Procesul de generare a energiei este de ordinul
microsecundelor.
Prelucrarea plastică cu explozivi brizanţi are o serie de avantaje faţă de prelucrarea clasică,
astfel:
- matriţele au o geometrie simplă, fiind proiectate pentru a funcţiona în aer liber. Pentru
piesele de gabarit, incinta (matriţa) poate fi obţinută prin betonarea unei gropi în sol;
- nu există o limitare de gabarit;
- cost scăzut pentru obţinerea energiei. Preţul unui kilogram de exploziv este de
aproximativ 20 euro per kg;
- se pot atinge deformaţii foarte mari folosind cantităţi mici de explozivi.
În ceea ce priveşte limitările acestei tehnologii, principalul dezavantaj ar fi dat de regimul
special privind depozitarea şi utilizarea explozivilor.
Prelucrarea plastică cu explozivi brizanţi este cea mai utilizată formă deoarece incintele sunt
foarte simple, de cele mai multe ore prelucrarea efectuându-se în medii deschise. Explozivii brizanţi
sunt caracterizaţi prin viteze de detonaţie mari (1800…8500m/s) şi presiuni de detonaţie ridicate
(1000MPa…2600MPa) (Goga, 2007).
Stabilirea unui proces tehnologic de prelucrare plastică implică o bună cunoaştere atât
explozivilor utilizaţi, cât şi a materialului care urmează a fi deformat. În acest sens, în prima fază, se
impune efectuarea unor teste în laborator pentru a caracteriza comportamentul dinamic al
materialului, obţinându-se legea constitutivă a acestuia. Legea de material este validată printr-un test
de impact şi utilizată pentru a efectua simulări numerice privind procesul tehnologic de deformare
prin explozie.
Necesarul de aparatură şi software:
 Aparatură de laborator:
179
 - Maşină de încercat pentru solicitări simple
- Sistem de bare Hopkinson pentru întindere, compresiune sau torsiune (Kolsky)
- Tun Taylor
- Sistem de măsurare a suprapresiunilor caracteristice undei de şoc în aer
 Software dedicat (Ansys, MSC. Dytran, LS-Dyna, etc.):
- care să ţină seama de plasticitatea materialelor la viteze mari de deformare (impact,
unde de şoc în medii solide);
- să permită simularea numerică a exploziilor.
Principalele etape pentru stabilirea unui proces tehnologic de prelucrare plastică cu explozivi
brizanţi constă în: determinarea legii constitutive a materialului, validarea ei printr-un test la impact
şi efectuarea unor teste iniţiale de deformare prin explozie pentru a verifica întreg lanţul.

2. Obţinerea legii constitutive a materialului

O astfel de lege permite simularea numerică a proceselor tehnologice care implică viteze mari
de deformare (forjare, ambutisare prin explozie), precum şi a problemelor de impact. Legile
constitutive sunt empirice sau semi-empirice şi se bazează pe o serie de experimente, stabilite în
funcţie de natura materialului, solicitarea la care va fi supus precum şi de accesul la tehnologia de
testare.
În ultimii ani s-au impus mai multe modele, denumite în continuare, modele de materiale, care
stabilesc relaţia dintre tensiune, deformaţia specifică, viteza de deformare şi temperatură. Cele mai
utilizate modele de materiale sunt: modelul Johnson-Cook, modelul Zerilli-Amstrong, modelul
Steinberg–Cochran–Guinan–Lund, modelul Johnson-Cook modificat, şi altele (Cristescu, 2007),
(Rotariu, 2008).
În continuare voi aborda cazul legilor de material obţinute prin modele de material Johnson-
Cook. Pentru a obţine legea constitutivă au fost efectuate următoarele tipuri de teste:
- teste cvasi-statice la întindere/compresiune;
- teste dinamice la torsiune .
Testele cvasi-statice au fost efectuate (fig.1) la patru viteze de deformare diferite (0,00025 s -
1
, 0,001 s-1, 0,01 s-1 şi 0,02 s-1), trasându-se pentru fiecare caz în parte diagrama tensiune – deformaţie
specifică liniară (curba caracteristică).
Testele dinamice la răsucire au fost efectuate folosind Sistemul de bare Hopkinson pentru
torsiune (Kolsky) (fig.2).
În urma prelucrării datelor experimentale, pentru alama CW614N, am obţinut o lege
constitutivă de forma (Johnson, 1991):
𝜺̇
𝝈(𝜺, 𝜺̇ ) = [𝟑𝟒𝟎 𝑴𝑷𝒂 + 𝟒𝟖𝟎 𝑴𝑷𝒂 𝜺𝟎.𝟒𝟗𝟐 ] [𝟏 + 𝟎. 𝟎𝟓𝟐 −𝟏 ] (1)
𝟏𝒔

180
 Fig. 1 Maşina universală de încercări mecanice Fig. 2 Sistemul de bare Hopkinson pentru
INSTRON 8802 torsiune (Kolsky)

Sursa: Fotografie realizată de autor în urma testelor Sursa: Fotografie realizată de autor în urma testelor
efectuate în cadrul institutului COMOTI efectuate în cadrul laboratoarelor Cavendish ale
Universităţii Cambridge

3. Validarea legii constitutive a materialului

Validarea legii de material constă în efectuarea unor teste de impact cu proiectile cilindrice,
realizate din materialul testat, şi compararea formei reale deformate cu cea obţinută prin simularea
numerică a impactului. Principalii paşi urmaţi în cadrul acestei etape sunt (Meyers, 1994):
- efectuare de teste la impact folosind tunul Taylor;
- simularea numerică a impactului folosind legea constitutivă Johnson-Cook;
- compararea datelor numerice cu cele experimentale în vederea validării legii constitutive.
În acest sens am realizat trei tipuri de epruvete, cu lungimi diferite (fig. 3 şi 4), care au fost
propulsate din tunul Taylor (fig. 5). Pentru fiecare experiment în parte s-a măsurat viteza la impact.
Simularea impactului dintre proiectilul cilindric şi placa rigidă a fost realizată în Ansys
Explicit (fig. 6). Materialul proiectilului a fost definit folosind modelul constitutiv Johnson-Cook.

Fig. 3 Epruvete cilindrice pentru Fig. 4. Geometria epruvetelor pentru testul la

testul la impact impact

Sursa: Fotografie realizată de autor în urma testelor

efectuate în cadrul Academiei Tehnice Militare

181
 Fig. 5 Tunul Taylor Fig. 6 Simularea numerică a impactului

Sursa: fotografie realizată de autor în urma

testelor efectuate în cadrul Academiei
Tehnice Militare

Validarea legii constitutive s-a făcut prin compararea epruvetelor deformate din testele reale
cu cele din simulări.

4. Deformarea prin explozie a plăcilor metalice

Pentru acest experiment s-au folosit epruvete din tablă din alamă CW614N, cu grosimea de 1
mm, având caracteristicile geometrice prezentate în fig. 7 şi 8.

Fig. 7 Epruvetă supusă deformării plastice Fig. 8 Caracteristicile geometrice ale epruvetei
prin explozie

Sursa: fotografie realizată de autor în urma testelor

efectuate în cadrul poligonului Ups Dragomireşti

Epruveta este prinsă între două placi groase din oţel prin intermediul a 36 de şuruburi,
împiedicând astfel alunecarea epruvetei. Plăcile de oţel sunt găurite (fig. 9), zona din epruveta de
alamă supusă suprapresiunii undei de şoc fiind un pătrat cu latura de 200 mm. Folosind un sistem de

182
achiziţii de date s-au înregistrat suprapresiunile în aer la nivelul epruvetei. În acest sens au fost
montaţi în plăcile de oţel doi traductori de presiune.

Fig. 9 Prinderea epruvetei în suport

Traductor de
presiune

Traductor
de presiune

Sursa: fotografie realizată de autor în urma testelor efectuate în cadrul poligonului Ups Dragomireşti

Încărcătura explozivă este suspendată deasupra epruvetei printr-un fir (fig.10). S-au efectuat
teste folosind un exploziv de tipul Compoziţie B, sub formă cilindrică, cu masa de 200g, amplasat la
diferite înălţimi faţă de epruvetă.
În figura 11 se poate vedea o epruvetă deformată prin explozie.

Fig. 10 Suspendarea încărcăturii Fig. 11 Epruvetă deformată prin explozie

explozive deasupra epruvetei

Sursa: fotografii realizată de autor în urma testelor efectuate în cadrul poligonului Ups Dragomireşti

183
 Măsurarea suprapresiunii în unda de şoc
Au fost deformate plastic trei epruvete, folosind aceeaşi masă de exploziv (200g compoziţie
B), amplasată la diferite distanţe faţă de epruvete (66 cm, 55,5 cm şi 50 cm) (Larcher, 2008). Datorită
unor probleme legate de sistemul de achiziţii de date, au fost înregistrate doar suprapresiunile pentru
explozivul situat la 66 cm şi 55,5 cm.
Încărcătura utilizată este un exploziv de tipul compoziţie B, sub formă cilindrică, cu masa de
200g (fig. 12), fiind un amestec de 59,5% RDX şi 39.4%TNT, flegmatizat cu 1% parafină.

Fig. 12 Exploziv de tipul Compoziţie B

Sursa: fotografie realizată de autor în urma testelor efectuate în cadrul poligonului Ups Dragomireşti

În figurile 13 şi 14 sunt prezentate undele de şoc măsurate cu traductorii montaţi la nivelul

plăcilor.

Fig. 13 Unda de şoc generată de o masă de exploziv situată la 0,66m faţă de centrul plăcii

Sursa: Captura realizată de autor în urma prelucrării datelor experimentale

În figura 13 se poate vedea o diferenţă de presiune măsurată de cei doi traductori. Această
diferenţă se poate justifica printr-o poziţionare nu foarte precisă a explozivului în raport cu centrul
plăcii. În figura 14 se poate constata că valorile măsurate de cei doi traductori sunt mult mai apropiate,
explozivul fiind poziţionat deasupra centrului plăcii.
184
 Fig. 14 Unda de şoc generată de o masă de exploziv situată la 0,555m faţă de centrul plăcii

Sursa: Captura realizată de autor în urma prelucrării datelor experimentale

În figurile 15, 16, 17 18, 19 şi 20 se pot vedea formele deformate ale plăcilor de alamă, pentru
cazurile prezentate anterior:

Fig.15 Placă deformată plastic folosind Fig. 16 Săgeata maximă pentru o placă deformată
o încărcătură explozivă situată la 0,66m plastic folosind o încărcătură explozivă poziţionată la
0,66m faţă de centrul păcii

Sursa: fotografie realizată de autor în urma Sursa: Captura realizată de autor în urma prelucrării datelor
testelor experimentale experimentale

Fig.17 Placă deformată plastic folosind Fig. 18 Săgeata maximă pentru o placă deformată
o încărcătură explozivă situată la plastic folosind o încărcătură explozivă poziţionată la
0,555m 0,555m faţă de centrul plăcii

Sursa: fotografie realizată de autor în urma Sursa: Captura realizată de autor în urma prelucrării datelor
testelor experimentale experimentale

185
 Fig.19 Placă deformată plastic folosind o Fig. 20 Săgeata maximă pentru o placă deformată
încărcătură explozivă situată la 0,50m plastic folosind o încărcătură explozivă
poziţionată la 0,50m faţă de centrul plăcii

Sursa: fotografie realizată de autor în urma testelor Sursa: Captura realizată de autor în urma prelucrării datelor
experimentale experimentale

Concluzii
Din punct de vedere economic deformarea plastică prin explozie constituie o soluţie ieftină şi
rapidă pentru obţinerea pieselor de gabarit, complexe, fără elemente de îmbinare sau sudură, ca piese
unicat sau în serii mici.
Pentru a controla cât mai bine procesul de deformare prin explozie s-au efectuat o serie de
teste în vederea determinării legii constitutive a materialului supus deformării plastice. În acest sens,
s-au efectuat teste cvasi-statice pe maşina universală de încercări mecanice INSTRON 8802 şi teste
dinamice folosind Sistemul de bare Hopkinson (Kolsky) pentru torsiune, determinând astfel legea
constitutivă folosind modelul de material Johnson-Cook. Validarea legii constitutive s-a făcut printr-
un test de impact.
De asemenea, pentru a caracteriza explozivul utilizat s-a măsurat la diferite distanţe
suprapresiunea caracteristică undei de şoc în aer pentru o masă de 200g de exploziv Compoziţie B.
Suprapresiunea undei de şoc în aer la nivelul epruvetei a fost măsurată printr-un sistem de achiziţii
de date, traductorii de presiune fiind montaţi în suportul epruvetei.
Sistemul de bare Hopkinson a devenit principala tehnică de experimentare utilizată pentru a
caracteriza comportamentul dinamic al materialelor pentru viteze de deformare cuprinse în intervalul
. La nivel european s-a constituit un grup de cercetare pe probleme de impact, care se
întruneşte periodic (25 de laboratoare din 10 ţări) (www.dymat.org). România nu face încă parte din
acest grup. Academia Tehnică Militară are în dotare un tun Taylor şi urmează să pună în funcţiune
un Sistem de bare de presiune Hopkinson.

186
Bibliografie
1. Bia, C., Ilie, V., Soare, M. (1983) - Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică
2. Cristescu, N. D. (2007) - Dynamic Plasticity, Singapore, World Scientific Publishing Co. Pte. Ltd.,
2007.
3. Ghizdavu, V. (1997) - Tehnologii neconventionale de prelucrare plastica, Iasi, Editura Cermi
4. Ghizdavu, V. (1967) - Prelucrarea metalelor cu puteri si viteze mari, Bucuresti, Editura Tehnica
5. Goel, M.D., Matsagar, V.A., Gupta, A.K., Marburg, S. (2012) - An Abridged Review of Blast Wave
Parameters, Defence Science Journal, Vol. 62, No. 5
6. Goga, D.-A. (2007) - Probleme speciale de detonică, Bucuresti, Editura Academiei Tehnice Militare
7. Larcher, M. (2008) - Pressure-time functions for the description of air blast waves, Institute for the
Protection and Security of the Citizen, Italy
8. Meyers, M. A. (1994) - Dynamic Behavior of Materials, John Wiley & Sons
9. Rotariu, A.-N. (2008) - Comportamentul materialelor la viteze mari de deformare. Modelare şi
testare, Bucuresti, Editura Univers Știinţific
10. Johnson, G., Holmquist, T. (1991) - Determination of constants and comparison of results for
various constitutive models, Journal de Physique, vol. IV

Acknowledgements
Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de studii
doctorale şi postdoctorale: „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea
interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică
fundamentală şi aplicată românească” Contract POSDRU/159/1.5/S/140106.

187