Table of Contents

1 Încercări de lungă durată............................................................................................................2

2 Încercarea de fluaj.......................................................................................................................3
2.1 Considerații generale.............................................................................................................3
2.2 Rezistența de durată...............................................................................................................6
2.3 Limita tehnică de fluaj...........................................................................................................6
2.4 Instalație de încercat..............................................................................................................7
2.5 Modul de lucru.......................................................................................................................9
3 Încercări de relaxare...................................................................................................................9
3.1 Consideratii generale.............................................................................................................9
3.2 Metode si aparatura pentru studiul relaxării la temperaturi ridicate.....................................13
3.3 Studiul relaxării tensiunilor prin încercarea la tracțiune.......................................................13
a. Funcționarea instalației ca mașină de încercat la tracțiune...................................................14
b. Funcționarea instalațiilor pentru încercări de fluaj...............................................................16
c. Funcționarea instalației ca mașină de încercat la relaxare....................................................17
3.4 Încercarea de relaxare a tensiunilor prin solicitarea de încovoiere.......................................17
3.5 Încercarea de relaxare a tensiunilor prin solicitări de răsucire.............................................19
3.6 Prelucrarea datelor experimentale........................................................................................20
3.7 Extrapolarea rezultatelor în funcție de timp.........................................................................20

Figure 1: Curba elastică la fluaj..............................................................................................................3

Figure 2:Diagrama rezistenței de durată și a limitei tehnice de fluaj.....................................................7
Figure 3:Reprezentarea schematic a instalației de fluaj cu pârghie orizontală......................................8
Figure 4:Reprezentarea grafică a relatiei (3.1).....................................................................................10
Figure 5:Curba de relaxare..................................................................................................................11
Figure 6:. Aspecte ale curbelor de relaxare a tensiunii:.......................................................................12
Figure 7:Relaxarea tensiunilor după metoda compensării..................................................................14
Figure 8:Schema mașinii universal pentru încercări la temperaturi ridicate.......................................16
Figure 9:Inel Oding..............................................................................................................................19
Figure 10:Hartă tip Wellinger..............................................................................................................20
Figure 11:Explatoarea grafică pe curba de relaxare............................................................................22
Figure 12: Legătura între tensiunile inițiale și cele relaxate.................................................................25
Figure 13:Reprezentarea legăturii σ_0-σ_t în coordonate dublu logaritmice......................................26

1 Încercări de lungă durată

1
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Modificările caracteristicilor de rezistență și plasticitate a metalelor cu creșterea
temperaturii, are o mare importanță în calculele de rezistență a organelor de mașini și a
diferitelor instalații. Totuși, esențial în comportarea metalelor la temperaturi ridicate este
fenomenul de acumulare a deformației plastice în timp. Acest proces depinde de factorii
principali din rezistența materialelor, tensiunea σ și deformație specifică ε, la care se adauga
mărimile specifice: timpul t, temperatura T° și ca mărime derivată viteza de deformare:

dε (1.1)
ε̇ =
dt

Cercetarea procesului de acumulare a deformației plastice presupune deci examinarea

dependenței dinre aceste mărimi:

Φ ( ε ,σ ,t ,T ° , έ )=0 (1.2)

Cum studiul unei asfel de funcții devine foarte greu când toți parametrii sunt variabili,
acesta se face când două, maxim trei mărimi sunt variabile iar restul rămân constante.

Se urmăreste practic dependența de timp a factorilor: tensiune, deformație și

temperatură.

După modul de alegere a mărimii care variază în funcție de timp, se pot deosebi trei
metode diferite de încercări ridicate.

Încercarea de fluaj – încercare la care epruveta se supune la o temperatură și o sarcină

constantă care se mențin constante pe toata durata încercării în vederea măsurării în timp a
deformației produse sau a stabilirii duratei pâna la rupere.

Încercarea de fluaj poate fi de scurtă durată dacă timpul de încercare nu depășeste 100 h
și de lungă durată când acest timp este depășit.

Încercarea de relaxare a tensiunilor – la care epruveta se supune la o temperatură și

deformație ințială constante pe toata durata încercării, măsurând scăderea tensiunii în timp.

Încercarea de autostablizare termică – la care epruveta se supune la o sarcină și

deformație constante pe toata durata încercării, înregistrând scăderea în timp a temperaturii.

Din aceste încercări, interes nu prezinta decât primele două.

2
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 2 Încercarea de fluaj
2.1 Considerații generale
În funcție de natura materialelor din care se confecționează piesele fenomenul de fluaj
poate fi observat la diferite temperaturi. Pentru oțeluri, în mod orientativ, se consideră că
fenomenul este observabil la temperaturi ce depășesc 300°C.

Cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât fenomenul se desfășoară mai intens. La
temperaturi înalte, chiar la o solicitare sub limite de proporționalitate la acea temperatură,
piesa poate acumula în timp o deformație plastică.

Natura materialului, temperatura de încălzire și mărimea tensiunilor sunt factori

principali care determină comportarea în timp a unui organ de mașini. Spre deosebire de
calculele obișnuite unde se considerau ca limite periculoase limita de curgere sau rupere, în
cazul fluajului starea periculoasă va fi considerată aceea când deformațiile și tensiune ating
valori limită care pot deranja condițiile de exploatare normală a pieselor.

Calculul pieselor la fluaj se bazează pe rezultatele încercărilor experimentale ale

fluajului, în cazul stării de tensiuni omogene și monoaxiale. Cel mai simplu tip de încercare
este pe o epruvetă supusă la tracțiune de o forță concentrată și la care se măsoară creșterea
deformației în timp. Reprezenând datele obținute într-un sistem de axe de coordonate, ε –
alungirea specifica și t - timpul, rezultă curba la fluaj.

3
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 1: Curba elastică la fluaj

I – fluaj primar (nestabilizat)

II – fluaj secundar (stabilizat)

III – fluaj tertiar (accelerat)

Prin modificarea tensiunii sau a temperaturii, aspectul curbei de fluaj se schimbă. Se

modifică atât poziția punctelor a, b, c, …, cât și viteza minimă de fluaj.

În ipoteza că pentru un anumit material s-au trasat curbele de fluaj, ce îl caracterizează,

se ridică în continuare o problemă de foarte mare importanță și anume : stabilirea relației
funcționale între mărimile fundamentale ale fenomenului de fluaj, tensiunea σ, temperatura T,
timpul t și deformația de fluaj ε sau viteza acestuia :

dε (2.1)
Vf= ;
dt

Pentru aceasta se limitează numărul de variabile și se face ipoteza că între ele exista o
relație funcțională. Pe baza încercărilor de fluaj și a schematizării reologice a corpului real, s-
au propus pâna în prezent o multitudine de relații analitice, care să lege între ei factorii
fundamentali ai fluajului. Sintetizarea acestor relații este făcută fie în funcție de modul în care

4
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
acoperă o zonă sau alta a curbei de fluaj [4,13] fie în funcție de modul cum sunt grupați
diferiți parametri între ei și cum acesta rezolvă fenomenul de relaxare a tensiunilor [10].

De obicei, se consideră că procesul de acumulare a deformației plastice în cadrul

fenomenului de fluaj este acelaşi ca şi în cazul relaxării tendiunilor. Aceasta înseamnă, că rela
ţiile propuse trebuie să asigure atât obţinerea legii de variaţie a deformațiilor funcție de legea
de variație a tensiunilor, cât şi inversa. Valabilitatea oricărei ipoteze făcute în acest sens, va fi
dată de rezultatele experimentale ale relaxării tensiunilor.

Practic, diferitele relații propuse între deformație plastică, tensiune şi timp la o anumită
temperaturi pentru un material dat se pot grupa în două categorii.

O primă categorie are la bază ipoteza că curbele de fluaj isoterm în coordonate t şi E, la

diferite tensiuni şi aceeaşi temperatura sunt geometric asemenea. Adică se pot obţine curbe de
fluaj pentru diferite tensiuni dacă se înmulțeşte coordonatele ei cu o mărime oarecare functie
de tensiune. Aceasta înseamnă că se poate scrie o relație de format unde :

ε P=Q∙ Ω (2.2)

Q este o funcție de tensiune şi temperatură și Ω este o funcție de tensiune, timp şi

temperatură.

Funcția Q reprezintă ca aproximație viteza minimă de deformație plastică. Literatura de

specialitate recomandă difrite forme pentru funcţia Q.

Cele mai bune rezultate se obţin însă cu relaţiile:

ε P =Q ( σ ) =K ∙ σ n (2.3)
min

σ (2.4)
ε P =Q ( σ ) =Cah∙
min
d

unde: K, n, C, d - coeficienții experimentali ce depind de material şi temperatură.

Luând în consideraţie formala (3.5) rezultă pentru (3.4) expresia:

n
ε p=σ ∙ Ω (2.5)

Funcția Ω (t), se determină foarte simplu prin împărțirea ordonatelor graficului εp la σn.
În zona a doua a curbei de fluaj funcția reprezintă matematic o dreaptă de forma:

Ω=a+ K ∙ t (2.6)

5
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 unde: a este tăietura acestei drepte pe axa Ω.
În a doua categorie de relații se presupune că curbele de fluaj izoterm din prima zonă
sunt geometrice asemănătoare, iar în zona a doua valoarea deformației plastice, depinde liniar
de timp. Expresia corespunzătoare a deformației plastice εp, este în acest caz:
ε p=Q1 ∙ Ψ +Qt (2.7)

în care Q1 și Q sunt funcții de tensiune și temperatura iar Ψ o funcție de timp.

Pentru funcțiile Q1 și Q se aleg aceleași forme ca și în cazul primei categorii iar pentru
Ψ se recomandă formulele cuprinse în tabelul I.3.

a (1−e
−bt
) t 1
a ∙ ln ⁡( 1+ )
b 1+ a ∙t
b

În tabelul de mai sus a și b sunt coeficienți care depind de material și temperatură.

G.M. Belesev [5] a propus ca deformația plastică ce apare în cazul fluajului să fie scrisă
sub forma:

ε p=Ψ ∙ σ (2.8)

în care Ψ - o funcțională oarecare ce depinde de tensiune, temperatură și timp.Pentru

aceastăfuncțională este recomandată expresia:

t
(2.9)
Ψ =∫ σ
n−1
∙ Bdt
0

unde B este o funcție de timp și temperatură și se obține prin derivarea grafică sau
analitică a funcției Ω din formula 3.7.
Se observă că în cazul zonei a doua de pe curba de fluaj unde Ω =a+k t, resultă pentru
funcția B:

dQ Ψ =K ∙ σ
n−1
t (2.10)
B= =K , și
dt

Iar relația 3.10 devine:

6
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 n
ε p=K ∙G ∙ t (2.11)

Dintre cele 2 categorii principale de relații se leagă între ei parametrii fenomenului de

fluaj, cea dea doua descrie mai exact curbele de fluaj. Dar întrucât fenomenele din prima
categorie (exemplu formula 3.7) prezintă un grad suficient de precizie pentru practică dar au
și avantajul simplității și deci a unor calcule mai comode, de regulă, sunt preferate formule
din această categorie.
Aprecierea comportării unui oțel sub acțiunea sarcinilor componente în timp se face
după următoarele 2 orientări mecanice: de durată și limita de fluaj.
2.2 Rezistența de durată
Rezistența de durată la o anumită temperatură este sarcina constantă maximă raportată
la secțiunea inițială, la care rezistă un material, în mod teoretic, timp nelimitat.
În practică însă durata de funcționare a mașinilor cât și durata încercărilor sunt limitate
și din această cauză interesează doar tensiunea care provoacă ruperea după o durată de timp
anumită. Aceasta definește rezistența tehnică de durată la o temperatură înaltă și se notează
cu σr/t unde t exprimă numărul de ore până la rupere. Exemplu: σ r 1000=250 N/mm2 arată că
ruperea apare după 1000 h la o solicitare de 250 N/mm2.
2.3 Limita tehnică de fluaj
Limita tehnică de fluaj, la o temperatură data este tensiunea practică constantă, care
produce, după o duratăde încărcare dată, o alungire specifică remanentă de o anumită valoare.
Aceastăcaracteristică se notează cu σε/t unde indicele ε este alungirea specifică remanentă în
procente iar t este timpul de încercare în ore. Exemplu σ 0.15/10000=200 N/mm 2 arată că o
alungire specifică de 0.15% se obține la o solicitare de 200 N/mm2 după 10000 h.
Pentru un anumit aliaj, la o temperatură dată variația în timp a rezistenței tehnice de
durată sau a limitei tehnice de fluaj se redă în mod obișnuit sub forma de diagrame,
reprezentate în general, în coordinate dublu logaritmice (logσ-logt) fig.3.9.
Acestea se construiesc pe baza rezultatelor deduse dintr-o familie de curbe de fluaj
obținute la materialul studiat la temperatura dată și cu încercări diferite, (fig.3.8).
2.4 Instalație de încercat
Pentru efectuarea încercărilor de fluaj se vor utiliza instalații cu pârghie orizontală a
căror scheme constructive este arătată în fig.3.10. Astfel epruveta l este montatăî tijele de
tracțiune 2 și 3 în interiorul unui cuptor electric 4. Forța de tractiune este realizată de parghie
5, încărcată cu greutatea G.

7
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 2:Diagrama rezistenței de durată și a limitei tehnice de fluaj.

8
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 3:Reprezentarea schematic a instalației de fluaj cu pârghie orizontală.

9
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Pentru umărirea deformației pe epruvetă, a cărei formă și dimensiuni sunt arătate în
fig.3.9, se montează un extensometru 6 care prin intermediul unui comparator cu cadran redă
în orice moment alungirea probei.
2.5 Modul de lucru.
Se deplasează cuptorul pe verticală lăsând liber spațial dintre tijele de tracțiune. Se
prinde epruveta l în tijele 2 și 3 prin intermediul capetelor filetetate și se montează
extensometrul.
Se coboară apoi cuptorul astfel încât epruveta să se afle la mijlocul acestuia și se
izolează termic intrarea și ieșirea din cuptor cu vată refractată sau azbest.
Se porneste instalația de încălzire, asemănătoare cu cea folosită la încărcarea de scurtă
durată și la atingerea temperaturii prescrise, după o menținere de 10 minute, se reglează
extensometrul și se încearcă pârghia 5 cu greutățile necesare. Periodic se citesc deformațiile
epruvetei și se trasează curba de fluaj.

3 Încercări de relaxare
3.1 Consideratii generale
În unele cazuri practice se intalnesc situatii in cazul unor imbinari care lucreaza la
temperature ridicate cand deformațiile rămân aproximativ constante. De exemplu strângerile
cu şuruburi la îmbinările cu flanşa a conductelor de abur viu, prezoanele de strângere a
chiulasei sau segmenții pistoanelor motoarelor cu explozie, îmbinări fretate, etc.
În astfel de cazuri, deformația elastică iniţială scade în decursul timpului, o parte
trecând în deformație plastică.
Astfel dacă se consideră o piesă solicitată iniţial cu o tensiune elastică σ 0 căreia îi
corespunde o deformație specifică elastică ε0, la o anumită temperatură TºC, după un anumit
timp t va exista relaţia:

ε 0=ε e + ε p (3.1)

în care ε eete deformație plastică acumulată până la timpul t.

Reprezentarea grafică a relatiei (3.1) este arătată în fig.4.

10
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 4:Reprezentarea grafică a relatiei (3.1)

Fig. 4. Reprezentarea grafică a relatiei (3.1)

Ținând cont de legea lui Hooke, relatia (3.1) devine:

σ e =σ 0 −ε p ∙ E T (3.2)

în care σe- tensiunea elastica la timpul t, E T- modulul de elasticitate la temperatura de

încercare T°c.
Formula 3.3 arată că tensiunea elastică scade în funcție de dezvoltarea deformației
plastice.
Fenomenul de scădere a tensiunii elastice în timp în cadrul unei deformații constante
poartă numele de relaxare a tensiunilor.
Reprezentarea grafică a fenomenului de relaxare a tensiunilor conform formulei 3.2 este
dată de curba de relaxare din fig. 5.

11
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 5:Curba de relaxare.

Fig. 5. Curba de relaxare.

Valoarea la care se reduce tensiunea iniţială dată după o durată de timp anumită poartă
nurele de tensiune de relaxare şi este însoțită de indicele h/εo unde h este timpul exprimat în
ore şi εo deformația iniţială exprimată în procente.
De exemplu, σ1000/0,05 = 120 N/mm² înseamnă că după 1000 de ore şi o deformaţie
inițială de 0,05 % tensiunea elastică este de 12 daN/mm².
Ca şi în cazul unei curbe de fluaj, pe o curbă de relaxare se pot întâlni trei zone
distincte:
AB - perioada de relaxare deoelerată a tensiunilor;
BC - perioada relaxăril atabilisate;
CD - perioada relaxării accelerate.
Raportul între variația tensiunii în unitate de timp şi timp poartă numele de viteză de
relaxare:

dσ (3.3)
V r =σ̇ =
dt

12
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 În funcţie de parametrii fundamentali ce caracterizează comportarea metalelor la
temperaturi ridicate aspectul curbei de relaxare se modifică [10]. Astfel perioada I-a poate fi
mai mult sau mai puţin întinsă în funcţie de numărul ciclului de solicitare sau apariţia în
metal a fazelor precipitate.
Perioada a II-a se constată când tensiunile nu sunt prea mari iar temperatura sub cea
critică. În cazul contrar fenomenul se petrece în cadrul primei periade (curbele 2 şi 3, fig.6).
Perioada a III-a apare la temperaturi peste 450 - 500°C şi este justificată.

Fig. 6. Aspecte ale curbelor de relaxare a tensiunii:

Figure 6:. Aspecte ale curbelor de relaxare a tensiunii:

Prin apariția în metal a compușilor definiți (faza sigma), în acest caz compusul dispare
la început și care bloca deplasarea pe granița dislocațiilor ,crește, se coagulează, eliberează
curgerea vâscoasa și deformația plastică creste.
Dacă rețeaua cristalină a metalului este tensionată datorită transformărilor de faza, pot
apărea schimbări de pauză în perioada a doua a curbei de relaxare (curbele 4 şi 5 fig. 6).
În cazul în care temperatura este foarte mare, perioada a doua poate să dispară complet
și tot procesul să se desfășoare în perioadele I și a II a (curbele 6 şi 7 fig. 6) sau numai în
perioada I (curbele 8 şi 9 fig. 6).
Din punct de vedere practic se urmărește ca procesul de relaxare a tensiunilor să
prezinte o perioadă cât mai mare de stabilizare (curbele 1 şi 2 fig. 6) întrucât în acest caz

13
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
viteza de relaxare este minimă ceea ce asigură o durabilitate maximă a îmbinărilor și în plus
permite utilizarea unor formule de calcul relativ simple.
În urma unei încercări de relaxare trebuie sa se poată spune cat va fi tensiunea elastică
într-o piesă după un anumit timp sau cât trebuie sa fie durata de funcționare ca dimensiunea
sa atingă o valoare limita in condiții date de material, temperatură si tensiune inițială.
Fenomenul de relaxare a tensiunilor în metale este influențat de mai mulți factori, din
care cei mai importanți sunt: temperatura, mărimea tensiunii inițiale, timpul, tratamentul
termic si structura, prelucrarea mecanica anterioara si numărul de ciclului de solicitare.
3.2 Metode si aparatura pentru studiul relaxării la temperaturi ridicate

Studiul procesului de relaxare a tensiunilor se poate face prin două căi: prin prelucrarea
si interpretarea datelor fluajului clasic si prin încercări directe de relaxare.
Încercarea de relaxare a tensiunilor se impune atât pentru verificarea oricărei ipostaze si
formule de fluaj cat si pentru studiul direct al scăderii tensiunii elastice in îmbinările si cu
strângeri la temperaturi ridicate.
Aceste încercări se fac in majoritatea cazurilor in ipostaza ca tensiunile sunt suplinite de
elasticitate iar vitezele de încălzire si răcire sunt infinit de mari, obținându-se o relaxare
izotermă si numai la temperatură ridicată
Încercările de relaxare se pot face pe probe tipizate la diferite solicitări: tracțiune,
încovoiere, răsucire și mai rar prin forfecare sau direct pe organe de mașini.

3.3 Studiul relaxării tensiunilor prin încercarea la tracțiune

În prezent există două metode de studiu a fenomenului de relaxare a tensiunilor prin

încercarea la tracțiune.
O alta metodă și cea mai larg răspândită este aceea prin care curba de relaxare este
trasată, fenomenul de relaxare fiind considerat ca o sumă de fenomene de fluaj de durate mici
și tensiuni variabile.

14
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Figure 7:Relaxarea tensiunilor după metoda compensării.

Fig. 7. Relaxarea tensiunilor după metoda compensării.

Astfel, într-un timp inițial t0 ce dă eprubetei o deformație elastică ε0 corespunzătoare

unei tensiuni τ 0. Menținând eprubeta la tensiunea τ 0 un interval de timp Δt1, datorită
fluajului, deformația ε 0 va crește cu cantitatea Δε0 (parcurge intervalul 1’ -2’).Întrucât
deformația trebuie să rămână constantă se va micșora tensiunea până la o mărime τ1(parcurge
distanța 2-3) astfel încât deformația probei revine la mărimea inițială ε0 (parcurge intervalul
2’-3’) .În continuare procesul se repetă prin unirea pantelor 1,3,5.....rezultă curba de relaxare a
materialului. Dacă se însumează deformația Δε0 până la un timp oarecare t , va rezulta
deformația acumulată de probă ℇρβ 1 cea rămasă elastică ℇα - corespunzătoare tensiunii σt .
Pentru ca fenomenul de relaxare să se încadreze în dfiniție este necesar ca variația
alungirii probei Δ ℇοsă poată fi reglată la limitele ± ( 1−2 ) 10−4 % .
Dacă variațiile sunt mai mari fenomenul se îndepărtează de relaxare apropiindu-se de
fluaj.
Pornind de la metoda în trepte de trasare a curbei de relaxare a tensiunilor se constată că
principal se poate utiliza pe orice mașină de încercat la tracțiune cu condiția reglării fine a
deformației și a adaptării unui sistem de încălzire și menținere a temperaturii în limitele
prestabilite prin norme.

15
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Cum însă încercările de relaxare pot dura mii de ore , instalațiile moderne sunt complet
automatizate.
Ținând cont că instalațiile de încercări la temperaturi ridicate prezintă un grad de
complexitate mult mai mare decât cele pentru încercările obișnuite la rece , fapt care conduce
la un preț de cost ridicat a acestor instalații și desemnăm că pentru a caracteriza un material
trebuie să se cunoască atât caracteristicile mecanice de scurtă durată cât și cele de lungă
durată, la catedra de mecanică și rezistența materialelor , I.P.Iași s-a proiectat și executat o
instalație universală pentru încercările la temperaturi ridicate de o largă utilizare.
Schema acestei instalații care permite efectuarea încercărilor de tracțiubne la cald,
încercarea de relaxare a tensiunilor pe epruvete standardizate, încercarea de fluaj și studiul
relaxării tensiunilor de îmbinări cu șuruburi este arătată în fig.8. În principiu s-au cumulat
funcțional patru mașini în una singură.

Se va reda pe rînd modul de funcționare a instalației pentru fiecare variantă:

a. Funcționarea instalației ca mașină de încercat la tracțiune.
Proba de încercat 1, filetată la ambele capete este montată în tijele 2 și 3 . Tija
superioară 3, formata din douăbucăți, este prinsă articulat de o pârghia 4 prevăzută de un
șurub de mișcare 5 pe care se poate deplasa o greutate de echilibrare 6. tija inferioară 2 este
prinsa, asemeni articulat, de un pahar 7 fixat pe cadru de transmitere a forței format din
trversele 8 și 9 și tiranții de legătură 10.

16
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 8:Schema mașinii universal pentru încercări la temperaturi ridicate.

Fig. 8. Schema mașinii universal pentru încercări la temperaturi ridicate.

17
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Transmiterea forței de încărcare se face prin șurubul găurii 11 care prin transmisiile
melcate 12 și 13, arborele intermediar 14, variatorul de turație 15, arborele intermediar 16
primește mișcarea de la electromotorul 17.
Echilibrarea forței astfel introdusă se face prin tija 3 , cu pîrghia 4 care ridicându-se
formează un prim contact electric b și astfel printr-un tablou de comandă 18 este pus în
funcțiune un electromotor superior 19 de la care printr-un angrenaj melc-roată melcată 20 și
niște roți elicoidale 21 mișcarea ajunge la șurubul de mișcvare 5 provocînd deplasarea
greutății de echilibrare 6.Dacă greutatea de echilibrare 6 se deplasează prea repede atunci se
formează un al doilea contact electric a care prin același tablou de comandă 18 oprește
electromotorul superior 19; acest proces repetându-se până la obținerea forței de âncărcare
dorită.Dacă deplasarea greutății de echilibrare 6 mu acoperă forța introdusă de electromotorul
17, contactul b persistînd, se formează un al treilea contact electric d care printr-un al doilea
tablou de comandă 22 oprește electromotorul 17 până ce se formează un nou contact electric
a care va conduce la pornirea din nou a acestuia.
În scopul măririi preciziei de citire și înregistrare a forței, aceasta se face direct pe
pârghia de echilibrare 4 utilizând un potențiometru electronic cu coordonate polare 23 și
respectiv un milivometru îregistrator 24 care folosește variația de tensiune de pe o rezistență
electrică 25 prin deplasarea unui cursor 26 simulat cu greutatea de echilibrare 6.
Descărcarea mașinii se face scoțând din circuit contactele b,c,d,e si comandând direct
prin tablourile 18 și 22 mișcările inverse ale electromotoarelor 17 și 19.
Pentru citirea sau înregistrarea deformațiilor probei 1 se montează pe acesta un
extensometru cu tijele 27 și 28 care acționează fie asupra unui comparator cu cadran 29 în
cazul citirilor directe fie asupra unui traducător inductiv în cazul în care deformația se
înregistrează pe milivolmetrul 24/
b. Funcționarea instalațiilor pentru încercări de fluaj.
Această încercare se poate executa în două variante, funcție de mărimea forței de
încărcare.Până la o forță de 3 ⋅ 104 N se procedează astfel, se blochează pârghia 4 deplasând
greutatea 6 la capăt ( contactele electrice b,c,d,e fiind scoase din circuit). Se elimină tija 2 și
paharul 7 și se prinde capătul inferior al probei in tija 30, ce străbate șurubul 11, legată
articulat de pârghia 31. Încărcarea probei se realizează de către greutatea 32 ce se poate
deplasa în lungul pârghiei 31 pe șurubul 33 acționat de electromotorul 34 prin blocul de
comandă 35.
Dacă forța de încărcare trebuie să aibă valori mari, până la 2 ×105 N se păstrează
pontajul de la punctul a. Se încarcă proba până la forța dorită și apoi se scot din circuit
contactele electrice b și c.
Datorită fluajului, proba se alungește, pîrghia 4 se înclină și se formează contactul e
care prin tabloul de comandă 20 pornește electromotorul 17 și pîrghia se ridică pînă formează
contactul d și motorul se oprește. În continuare procesul se repetă, pîrghia 4 avînd mici
oscilații față de orizontală.
Mașina este dotată cu un traductor inductiv tip diferențial, montat în locul
comparatorului 29 care permite înregistrarea automată a curbei de fluaj.

18
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 c. Funcționarea instalației ca mașină de încercat la relaxare.
Pentru încercarea de relaxare se pot folosi ca și în cazul precedent două variante de
funcționare a instalației. O primă variantă este de înregistrare automată a curbei de relaxare.
În acest caz se folosește pîrghia superioara 4. Încarcarea probei se face conform
procedeului descris la punctul a, după care contactele electrice b, c, d, e se scot din circuit.
În scopul măririi rigidității mașinii și a evita influența deformației elastice a batiului
asupra proecesului de relaxare, se ancorează cadrul de susținere a pîrghiei de echilibrare 4,
compus din două coloane 38 și o grindă transversală 39, de traversa superioara 9 a cadrului
de tracțiune.
Ansamblul de ancorare este compus dintr-un cilindru superior 40 fixat de grinda
transversală 39 și un cilindru inferior 41 fixat de traversa superioară 9. Pe cilindrul inferior se
poate deplasa prin înșurubare piulița 42.
După încheierea operației de ancorare se relează contactul electric f făcut de tijele 36 și
37 ale extensometrului montat pe probă care prin intermediul unui microșalter
(mikroschalter) electronic inclus în tabloul de comandă 18 va comanda funcționarea
electromotorului 19. Astfel, datorită fenomenului de fluaj proba 1 se alungește, contactul f se
formează și comandă ca electromotorul 19, prin lanțul cinematic descris anterior, să retragă
greutatea 6. Retragerea greutății și deci descărcarea probei are loc pînă ce contacul electric f
se întrerupe.
În continuare procesul se repetă iar milivoltmetru 24 înregistrează curba de relaxare a
tensiunilor.
În cazul în care menținerea constantă a deformației probei nu se face automat,
compensarea forței făcîndu-se manual, la intervale de timp bine stabilite, de exemplu în cazul
sîrmelor sau a oțelurilor beton se poate utiliza pîrghia inferioara 31 prin eliminarea tijei 2 și a
paharului 7; prinderea probei efectuîndu-se în tijele 3 și 30, cu pîrghia superioara 4 blocată;
și în acest caz compensarea se poate face automat dacă în locul contactului electric se
introduce coontactul f 1 care prin blocul de comandă 35 va dicta electromotorului 34
retragerea greutății 32, rămînînd ca citirile să se faca periodic.
Proba utilizată are forma și dimensiunile celei folosite și în cazul fluajului ( vezi fig.
3.3).
Extensometrul întrebuințat trebuie să asigure redarea cu fidelitate a variației
deformației, să aibă o rigiditate și stabilitate ridicată, să asigure precizia necesară și să fie cît
mai puțin sensibil la variațiile de temperatură.
Principial, extensometrele folosite în cazul încercării de relaxare sînt similare celor
folosite la încercările de fluaj dar trebuie să aibă un grad de multiplicare al deformației mult
mai mare. Dacă în cazul fluajului este suficientă precizie de citire a deformației de 0,01 mm
în cazul relaxării aceasta trebuie să fie de minim 0,0001 mm.
În aceste condiții o atenție deosebită trebuie acordată modului de fixare pe probă a
colierelor cu tijele prelungintoare ale extensometrului.

19
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 3.4 Încercarea de relaxare a tensiunilor prin solicitarea de încovoiere.
Pentru studiul relaxării tensiunilor prin încovoiere se folosesc de regulă probe inelare,
confecționate din materialul încercat. Inelele se secționează și sunt deformate elastic prin
introducerea unei pene calibrate. Prin măsurarea deformației plastice accumulate după un
anumit timp se stabilește mărimea tensiunii relaxate.
Aceste probe pot fi de secțiune constantă și poartă numele de inele Nalmov sau cu
secțiune variabilă, urmărind profilul unei bare curbe de egala rezistență și poartă numele de
inele Oding.
Întrucât în cazul unei secțiuni de mărime constantă tensiunile sunt variabile în funcție
de poziția secțiunii procesului de relaxare variind ca intensitate de la o secțiune la alta. În
present se utilizează pentru studiul relaxării tensiunilor prin încovoiere inelul Oding. Forma și
dimensiunile acestui inel sunt prezentate în fig.7.

Figure 9:Inel Oding.

Fig. 9. Inel Oding.

Constructiv se observă că inelul este format din două porțiuni groase pentru
transmiterea încărcării și o porțiune de lucru , semicirculară de secțiunea variabilă. Se
procedează astfel :
Se trasează în apropierea crestăturii două repere mn la o distanță oarecare a , c
constituită la un microscop.

20
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Se introduce forțat in deschidere și se mărește ditanța dintre reperele mn până la o
mărime x. Deformația inițială a probei în dreptul crestăturii este Δ0=x-e mm. , iar tensiunea
pe porțiunea de lucru σ0=f(Δ0). Proba astfel solicitată se introduce într-un cuptor cu
temperatură controlată și după un timp se scoate afară, se extrage restul și se măsoară din nou
distanța dintre reperele x1.
Deformația elastică la timpul t va fi Δt=x-x1 , iar tensiunea elastică va fi dată de
formula

σ t=0,0003583∙ Et ∙ ∆t (3.4)

Pentru trecerea curbei de relaxare se introduc în cuptor 30-40 de inele așezate pe un

dorn, aflate în aceeași axa de solicitări. Din timp în timp se scoate câte unul. O probă va
conduce astfel la un sunet pe curba de relaxare.
În comparație cu trasarea curbei de relaxare si încercările de tracțiune, metoda inelului
Oding prezintă facilitarea procesului și aparatură foarte simplă, și se folosește în diferite
procese a căror execuție nu este simplă.
3.5 Încercarea de relaxare a tensiunilor prin solicitări de răsucire.
Încercarea de relaxare prin răsucire este mai răspândită decât încercările de tracțiune
sau încovoiere amintite mai sus deși instalațiile folosite in acest scop sunt mult mai simple.
Această reținere se datorează în primul rând faptului că nu în toate țările încercarea de
răsucire este standardizată și în al doilea rând faptul că vitezele de relaxare a tensiunilor
obținute prin răsucire sunt ceva mai mari decât prin tracțiune. Analizând însă instalațiile
utilizate se poate creea iluzia că este vorba mai mult de un viciu de măsurare și modelare
constantă a deformației decât viciu de metodă.
În cadrul laboratorului pentru încercarea de relaxare a tensiunilor prin solicitare de
răsucire se utilizează o mașină de tip Wellinger, fig.3.17.

Figure 10:Hartă tip Wellinger.

Fig.10. Hartă tip Wellinger.

21
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Proba 1 montată in bacurile arborilor 2 si 3 este răsucită de un electromagnet prin
intermediul axului roților cu curele și melcată 4 și rotește pendulul 5. Pe măsură ce axul 6 se
relaxează firul 7 se încarcă. Tensiunea din fir reprezentată în funcție de timp dă la o simplă
scară curba de relaxare a tensiunilor. Se observă că în acest caz curba de relaxare este
obținută in mod continuu.
Variația deformației oțel-fontă de alungire a firului de acționare și de relaxare este
practic neglijabilă în comparație cu deformația totală a probei.
3.6 Prelucrarea datelor experimentale
În urma încercărilor de relaxare, indiferent ce metodă a fost folosită se trasează curba
de relaxare a tensiunilor în coordonate naturale G-t, în coordonate semi sau dublu
logaritmice, urmărindu-se ca în perioada a doua curba de relaxare să aibă un caracter liniar.
După părerea unor autori [7, 10, 13] cel mai bine se pretează în acest scop reprezentarea în
coordonate semi-logaritmică, ca şi în cazul fenomenului de fluaj, timpii de încercare, sunt
limitați, din acest motiv se recurge la extrapolarea rezultatelor obținute, având în vedere ca
perioada extrapolată să nu depăşească de zeca pri durata de încercere.
Aşa cum era arătat, parametrii fundamentali ai încercării sunt timpul, tensiunea iniţială
şi temperatura.
Problema care se pune este de a se determina marimea tensiunii relaxate atunci când
unul din parametri este variabil şi celialți doi rămân constanți. Apar astfel trei aspecte ale
extrapolării rezultatelor în funcție de parametrul variabil.
3.7 Extrapolarea rezultatelor în funcție de timp.
Deoarece la încercările de durată se observă o dispersie pronunţată a rezultatelor se
impune efectuarea unui număr mai mare de experiențe decât în cazul încercărilor de scurtă
durată. In legătură cu aceasta apare ca evidență necesitatea de a scurta la maximum timpul de
încercare şi posibilitatea unei extrapolări sigure la durata maxim posibile.
Extrapolarea prezintă totdeauna nesiguranţă atunci când rezultatele încercărilur sunt
foarte dispersate. Din acest motiv trebuiesc găsite cauzele dispersiei şi posibilitatea
diminuării acesteia şi apoi să se deducă cu precizie valori medii pe baza rezultatelor
încercării.
Trebuie avuți în vedere următorii factori:
a. Precizia de solicitare. În conformitate cu normele ISO abaterea admisibil a sarcinii
este ± 1 %.
b. Temperatura. Normele ISO stabilesc pentru temperaturi variații 2S indice T = ± 3°c.
Temperatura dispersează foarte mult rezultatele. Astfel la ± 3°C se obține o dispersie de ±
20% ,iar la + 1°C se obține o dispersare de 7,7 %.
c. Lărgirea. Abaterea standardizată dublă admisă este de 3,2 %.
d. Materialul. Se apreciză ca priminută insuficienței rezultatelor. Acesta influența
conținutul și altora elementelor de eliere, fanele ca se capară în structură.
O importanță foarte mare în structura metalului o are marirea raportului. De aceea , în
funcție de exemplu, la rezultatul unei încercări la încovoiere a oțelului. Dacă oțelul nu

22
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
prezintă o durabilitate cerută inseamna ca existe o insuficiența și este greu să se facă o
extrepolare fină.
Această extrepolare ce poate face grafic sfero-analitic.
Extrepolarea grafică. Având curba de relație între experimentul pînă în punctul a
fig.3,18 pentru a obține fanea la un timp oarecare t m și prelucrează invers punctul M
corespunzator tensiuni σm.

Figure 11:Explatoarea grafică pe curba de relaxare.

Fig. 11. Explatoarea grafică pe curba de relaxare.

Extrapolarea ciclică. În acest caz se face apel la o relație analizată care are dependență
dintre timpul aplicații respective și parametrii al relaxării.
Numărul mare de formule propria penoru a oglinit fenomenul de relaxare acestora că
aceste firi au insuficiență statică, formulele propun vizibilitate limitată , în funcție de unul sau
altul din parametrirelaxării.
Utilizarea oricărei formule impune în primul rănd determinarea conetantelor ce întră în
componența ei.
De exemplu pentru formula lui Monrell;

23
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 −t
(3.5)
σ t=σ 0 ∙e− Kt =σ 0 e ❑

Se iau două puncta C și D in perioade stabilite a relaxării cu timpul t 1 și t2 (fig. 3,18). și

tensiunile σ1 și σ2 din sistemul de ecuații care se formează:

−k t 1
σ 1=σ ⋅ⅇ
σ 2=σ ⋅ⅇ
−k t 2 (3.6)

Va rezulta:

K= ( ln σ 1−ln σ 2 ) / ( t 2−t 1 ) (3.7)

Sau

t 0=( t 2−t 1 ) / ( ln σ 1 −ln σ 2 ) (3.8)

Se verifica apoi rezultatul pentru un punct oarecare N:

−t m ⋅ ( ln σ1−ln σ 2) /( t 2−t1 )
σ m=σ 0 ⋅ ⅇ (3.9)

Dacă există concordanță între valoarea astfel determinată și cea de pe diagramă, relația
va fi utilizată și pentru timpii aflați în afara perioadei de încastrare.
Extrapolarea grafo-analitică. În acest caz se prelungește dreapta Db pâna în punctul
B a cărui ordonată este σ o '
Aplicând în mod corespunzător formula 3.21 rezultă:

t 0=t c / ( ln ⋅ σ 0−ln σ 0 ) (3.10)

'

În perioada a doua tensiunea va fi dată de formulă:

24
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 −t
' t (3.11)
'
σ t=σ ⋅ ⅇ
t0 ln ⋅σ t=ln ⋅σ 0−
0 t0

Extrapolarea în funcție de tensiuni

Se pune problema că în cazul în care se cunosc la o anumită temperature ,două trei
curbe de relaxare cu tensiuni inițiale diferite și se poate deduce tensiunea de relaxare pentru
orice altă tensiune inițială.
S-a arătat că în limitele perioadei a doua curba de relaxare are un caracter liniar. La
temperature sub cele critice și tensiunini prea mari ,familia de curbe σ 0−σ t poate fi
reprezentată ca un fascicol de drepte care trece prin originea sistemului de axe (fig.3.19)

Dacă tensiunile și temperaturile sunt ridicate funcție σ t=f ( σ 0 ) nu mai este liniară și se
trece la reprezentarea log σ 0−log σ t care este întotdeauna liniară, (fig.3.20)
Din fig 3.20 se vede că:

log σ t=log a+ p log σ 0 (3.12)

unde:

σ t=a⋅ σ 0p (3,13)

Sau corespunzător:
log σ 0=log a+ p log σ t

P
σ a=a 1 ⋅σ t ;
1 −1
1 (3.14)
a 1=a P ; p1 =
P

25
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 12: Legătura între tensiunile inițiale și cele relaxate.

Fig. 12. Legătura între tensiunile inițiale și cele relaxate.

26
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
Figure 13:Reprezentarea legăturii σ_0-σ_t în coordonate dublu logaritmice.

Fig. 13. Reprezentarea legăturii σ 0−σ t în coordonate dublu logaritmice.

Pentru două puncte A și B rezultă:

logσ t ( A )−logσ t ( B ) log a=log σ t ( A )− p log σ 0 ( A) (3.15)

p= ;
logσ 0 ( A )−logσ 0 ( B )

Cunoscând acești coeficienti se pot determina tensiunile elastice la un timp oarecare

pentru orice altă tensiune inițială.
Extrapolarea în funcție de temperaturi.
Se poate pune problema că în funcție de câteva curbe de relaxare obținute la tensiuni
inițiale constante iar la temperaturi diferite, să se poată stabili tensiunea elastică la orice altă
temperatură.

27
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași
 Formulele existente însă în literatura de specialitate sunt complicate și conțin prea mulți
parametri experimentali, astfel că acest tip de extrapolare se practică foarte rar.

28
Universitatea “Gheorghe Asachi” Iași