Laboratoarele 6 și 7

OBOSEALA NEIZOTERMICĂ A OȚELURILOR

UTILIZATE LA CONSTRUCȚIA MATRIȚELOR
1. ASPECTE SPECIFICE DETERIORĂRII PRIN UZARE ÎN EXPLOATARE A MATRIŢELOR DESTINATE
DEFORMĂRII LA CALD

Fig.1.1. Zona de separaţie a matriţei Fig.1.1. Zona de separaţie a matriţei (detaliu)

Fig. 1.3. Matriţă superioară Fig. 1.4. Matriţă superioară-zona de separaţie (detaliu)
 Fig. 1.3. Matriţă superioară Fig. 1.4. Matriţă superioară-zona de separaţie (detaliu)

Fig.1.5. Fisuri dezvoltate în zonele de racordare ale Fig. 1.6. Fisuri dezvoltate pe suprafeţele interioare ale
suprafeţelor interioare ale matriţei matriţei
 2. DETERMINAREA TENSIUNILOR MECANICE DE NATURĂ TERMICĂ LA
MATRIŢELE DESTINATE DEFORMĂRII LA CALD
Din analiza desenului de execuţie se constată că partea inferioară a matriţei este confecţionată
dintro singură bucată, cea superioară fiind prevăzută cu un poanson central detaşabil. Materialul
din care sunt făcute cele două părţi ale matriţei este 34MoCrNi16 cu următoare caracteristici
fizico-mecanice:
- limita de curgere aparentă Rp0,2 = 700 MPa; Parametrii de funcţionare sunt:
- rezistenţa la tracţiune Rm = 900...1100 MPa; - temperatura semifabricatului la începutul
- alungirea totală la rupere A = 12%. matriţării: 1180 oC;
- temperatura semifabricatului la sfârşitul
matriţării: 850 oC;
- timpul de matriţare tm = 50 sec;
- timpul de repaus tr = 300 sec.

Fig. 2.7. Distribuţia de temperatură în matriţa Fig. 2.8. Distribuţia de temperatură în matriţa
superioară la finele procesului de matriţare. inferioară la finele procesului de matriţare.
 Fig. 2.9. Distribuţia tensiunilor echivalente von Fig. 2.10. Distribuţia tensiunilor echivalente von
Mises în matriţa superioară la finele procesului de Mises în matriţa inferioară la finele procesului de
matriţare. matriţare.

Fig. 2.11. Distribuţia temperaturii în matriţa Fig. 2.12. Distribuţia temperaturii în matriţa
superioară inferioară
la finele perioadei de repaus. la finele perioadei de repaus.
 3. CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND DURABILITATEA LA
SOLICITĂRI NEIZOTERMICE CICLICE A MATERIALELEOR METALICE
FOLOSITE LA CONSTRUCŢIA MATRIŢELOR DESTINATE DEFORMĂRII
LA CALD

Materialele metalice folosite la construcţia cuplelor de frecare uscată din matriţe sunt
supuse ciclic sau pseudo-ciclic la solicitări termice importante; tensiunile şi deformaţiile, de
natură termică care apar în acestea, constituindu-se în principala cauză a degradării structurilor
datorită apariţiei şi propagării fisurilor.
Pentru o cât mai corectă alegere şi folosire a materialelor metalice, atât la construcţia
cât şi la exploatarea matriţelor, este necesară determinarea caracteristicilor intrinseci ale acestora
privind durabilitatea lor la solicitări neizotermice ciclice.
Determinarea experimentală a acestor caracteristici implică în majoritatea cazurilor un
volum mare de încercări experimentale, efectuate în condiţii specifice, mult diferite de cele
folosite la determinările rezistenţei şi durabilităţii pentru încercările la oboseală mecanică
izotermică.
Factorii specifici care măresc gradul de dificultate al acestor tipuri de încercări sunt:
- regimul de încărcare este de tip neizotermic, solicitarea având loc datorită variaţiei
temperaturii între două limite;
- variaţiile tensiunilor şi deformaţiile termice sunt foarte mari, valorile maxime situând
solicitarea în domeniul elastoplastic;
- valorile temperaturii maxime, vitezei de deformare şi vitezelor de încălzire şi răcire sunt mari;
- durabilităţile înregistrate în cazul structurilor solicitate în aceste condiţii sunt în general mici,
situând fenomenul de oboseală în domeniul oligociclic.
 Instalaţie pentru încercări experimentale la oboseală neizotermică
Pentru cercetarea experimentală a caracteristicilor intrinseci ale materialelor metalice privind
durabilitatea şi rezistenţa la solicitări termice ciclice s-a folosit o instalaţie pe care să se poată
efectua încercări, care să ofere datele necesare determinării acestora. Instalaţia se compune
principial din trei subansambluri:
1. subansamblul mecanic, cu rolul de a susţine şi fixa epruveta, de a asigura corecta ei
poziţionare în timpul încercărilor şi de a realiza solicitările mecanice statice, care se pot
eventual suprapune peste cele termice; de asemenea, acest subansamblu poate sigura răcirea
forţată a epruvetei şi este suportul instrumentelor de măsură şi al traductorilor de temperatură
şi de deformaţii;
2. instalaţia electrică de încălzire;
3. aparatura electronică şi electromecanică de măsurare, înregistrare, comandă şi control.
Caracteristici constructiv-funcţionale ale instalaţiei de încercări la oboseală
neizotermică.
- gabaritul subansamblului mecanic: înălţime 1400 mm; lăţime 600 mm; lungime 200 mm.
- masa subansamblului mecanic: cca. 70 kg;
- sarcina de tracţiune maximă: 500 daN;
- rigiditatea sistemului de încastrare al epruvetei supusă la compresiune la temperatura
maximă a ciclului: 12 MN/m....55 MN/m.
- temperatura maximă realizată: 1000oC; viteza de încălzire maximă: 100oC/s; precizia de
măsurare a deformaţiilor termice: 0,01 mm; precizia de determinare a tensiunilor din
epruvetă: ± 5 %; termocuplu de tip K (chromel - alumel);
- transformator sudură trifazat cu Imax=240 A.
 b)

a) c)

Fig. 3.4. Instalaţie de încercări la oboseală neizotermică:

a) vedere generală; b) detaliu cadru de încastrare epruvetă; c) detaliu epruvetă încălzită.
 Destinaţie. Instalaţia pentru încercări la oboseală neizotermică se
poate folosi pentru determinarea caracteristicilor de rezistenţă şi
durabilitate ale materialelor metalice încercate în următoarele condiţii:
- cicluri termice cu epruveta solicitată la întindere la temperatura
maximă a ciclului;
- cicluri termice cu epruveta solicitată la compresiune la temperatura
maximă a ciclului (prin încastrarea sa într-un cadru de rigiditate
determinată).
În ambele cazuri peste solicitările termice se pot suprapune încărcări
statice mecanice obţinute cu ajutorul sistemului de încărcare al
subansamblului mecanic. De asemenea, instalaţia poate fi folosită în
încercări de fluaj ciclic.
Caracteristici constructiv-funcţionale ale instalaţiei de încercări la
oboseală neizotermică.
- gabaritul subansamblului mecanic:
- înălţime 1400 mm;
- lăţime 600 mm;
- lungime 200 mm.
- masa subansamblului mecanic: cca. 70 kg;
- sarcina de tracţiune maximă: 500 daN;
- rigiditatea sistemului de încastrare al epruvetei supusă la compresiune
la temperatura maximă a ciclului:
- min. 12 MN/m;
- max. 55 MN/m.
- temperatura maximă realizată: 1000oC;
- viteza de încălzire maximă: 100oC/s;
- precizia de măsurare a deformaţiilor termice: 0,01 mm;
- precizia de determinare a tensiunilor din epruvetă: ± 5 %;
- termocuplu de tip K (chromel - alumel);
- transformator sudură trifazat cu Imax=240 A.
 Consideraţii privind metodologia de încercare experimentală

Oboseala neizotermică a materialelor metalice încadrează, în general,

durabilitatea acestora în domeniul oligociclic (durabilităţi mici).
Încercările din această categorie presupun solicitarea axială ciclică în
regim elastoplastic, în condiţiile menţinerii constante a valorilor
temperaturii maxime şi minime ale ciclului sau uneori a temperaturii
medii, a unor epruvete netede. Spre deosebire de încercările la oboseală
izotermică, care în majoritatea cazurilor se desfăşoară sub amplitudine
constantă, încercările la oboseală neizotermică prezintă particularitatea
variaţiei în timp a amplitudinii deformaţiei. În prima parte a încercării
deformaţia elastoplastică totală variază până la stabiulizarea ciclului de
histerezis, iar în final ea scade datorită apariţiei stării de ecruisare
saturată a materialului. Înaceste condiţii, pentru menţinerea constantă a
amplitudinii deformaţiei, ar trebui majorată valoarea tensiunii, respectiv
cea a temperaturii maxime (medii) a ciclului. Acest fapt ar anula
similitudinea dintre condiţiile de exploatare reale şi cele de încercare.
 Epruvetele ciclindrice sunt recomandate pentru încercări cu
amplitudini ale deformaţiei specifice de până la cca. 2 %, peste care sunt
recomandate epruvete toroidale. Pentru încercările la care se urmăreşte şi
determinarea iniţierii şi propagării fisurilor se folosesc epruvete toroidale
răcite forţat cu aer sau apă, solicitate în regim de şoc termic (cu răcire
aplicată imediat după perioada de încălzire).
Determinările cu gradul cel mai mare de verosimilitate ale rezistenţei
şi durabilităţii la oboseală neizotermică sunt acelea în care încercările se
efectuează cu epruveta încastrată, supusă la compresiune la temperatura
maximă a ciclului. În aceste condiţii variaţia maximă a deformaţiei
elastoplastice este limita de rigiditate a sistemului de fixare al epruvetei,
a cărui modificare implică efectuarea solicitării cu grade diferite de
duritate.
 Un fenomen care apare frecvent în astfel de încercări este relaxarea
tensiunilor, care se manifestă cu precădere în cazul determinărilor cu
menţinere la temperatura maximă a ciclului şi mai ales când aceasta
depăşeşte 500oC. relaxarea tensiunilor, mai ales la temperaturi ridicate,
este asociată apariţiei fluajului, fenomen în general nedorit şi greu de
apreciat, atât cantitativ cât şi calitativ, în privinţa ponderii sale în
mărimea deformaţiei elastoplastice totale a epruvetei. În acest context
este necesar ca atunci când se determină caracteristicile de rezistenţă şi
durabilitate ale materialelor metalice folosite la construcţia matriţelor, să
se evite sau să se reducă la maximum relaxarea tensiunilor. Acest lucru
este posibil numai prin alegerea unei rigidităţi adecvate a sistemului de
fixare al epruvetei, deoarece asupra valorii maxime a temperaturii nu se
poate interveni din motivele expuse mai sus.
 Condiţii concrete de efectuare a încercărilor
Încercările experimentale ale materialelor metalice folosite la
construcţia matriţelor s-au desfăşurat în următoarele condiţii:
- a fost testat oţelul mediu aliat de deformare plastică 34MoCrNi16 (STAS 791
– 88) atât în stare normalizată, cât şi în stare îmbunătăţită. Compoziţia chimică
şi caracteristicile mecanice ale acestui tip de oţel sunt prezentate în Tabelul 3.1.
respectiv în Tabelul 3.2.
Tabelul 3.1. Compoziţia chimică a oţelului 34MoCrNi16
Compoziţia chimică, %
C Mn Cr Ni Mo S P
0,34 0,55 1,55 1,60 0,23 max. 0,025 max. 0,025
Tabelul 3.2. Caracteristicile mecanice ale oţelului 34MoCrNi16
Caracteristici mecanice
Duritatea
Felul Limita de Rezistenţa Alungire Gâtuirea Energia
Rezilienţa Brinell în
tratamentului curgere la rupere la rupere la rupere de
KCU300/2 stare
termic Rp0,2 Rm A5 Z rupere
[J/cm2] recoaptă
[MPa] [MPa] [%] [%] [J]
[HB]
Normalizare 700 900-1100 12
Călire +
revenire 1000 1200-1400 9 40 - 40 248
înaltă
- încercările epruvetelor s-au desfăşurat în regim neizotermic, variaţia temperaturii
având loc între două limite menţinute fixe;
- epruvetele au fost fixate prin încastrare fiind solicitate la compresiune la temperatura
maximă a ciclului;
- variaţia deformaţiei elastoplastice totale maxime a fost limitată prin folosirea a trei
trepte de rigiditate ale sistemului de fixare al epruvetei, respectiv: 12, 28, 55 MN/m.
- viteze medii de încălzire ale epruvetei cuprinse în domeniul 30 … 50 oC/s;
- viteze medii de răcire ale epruvetei cuprinse în intervalul 5 … 10 oC;
- absenţa timpului de menţinere la temperatura maximă a ciclului;
- folosirea epruvetelor pline cu diametrul de 4 mm şi lungimea părţii calibrate de 30 mm
(Fig. 3.5);
- criteriul de întrerupere al încercării a fost scăderea deformaţiei termice la 50 % din
valoarea iniţială stabilizată.

Fig. 3.5. Epruveta

 Cercetări privind rezistenţa şi durabilitatea la solicitări neizotermice ciclice
a oţelurilor încercate experimental
Influenţa temperaturii asupra durabilităţii la solicitări ciclice neizotermice
(3.15)

Fig. 3.6. Dependenţa dintre durabilitate şi temperatura maximă a ciclului pentru oţelul
34MoCrNi16 normalizat şi îmbunătăţit
Influenţa deformaţiei şi tensiunii asupra durabilităţii şi rezistenţei
la solicitări neizotermice ciclice
(3.16)

 p  C2  N k2 (3.17)

unde:  este variţia deformaţiei elastoplastice totale, %; p – variaţia

deformaţiei plastice, %; N – durabilitatea, cicluri; k1 – exponentul
durabilităţii; C1 – factorul de durabilitate; k2 – exponentul de ductilitate
la oboseală; C2 – factorul de ductilitate la oboseală; (k1, k2, C1, C2 –
constante de material).
 10 1

o
Tmax=800 oC, Normalizat Tmax=800 C, Îmbunătăţit
totale relative  [%]
Variaţia deformaţiei

relative totale  , [%]

Variaţia deformaţiei
1
 = 3E+06N
-3,0281

 = 1E+07N
2 -3,3143
R = 0,9199
2
R = 0,9202

0.1
0.1
100 1000
100 1000
Durabilitatea N, [cicluri] Durabilitatea N, [cicluri]

Fig. 3.7. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei Fig. 3.8. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia
totale relative pentru oţelul 34MoCrNi16 normalizat şi pentru o deformaţiei totale relative pentru oţelul 34MoCrNi16
temperatură maximă aciclului de solicitare neizotermic de îmbunătăţit şi pentru o temperatură maximă aciclului de
800oC. solicitare neizotermic de 800oC.
1 1

 = 3E+09N-3,9831
Variaţia deformaţiei totale

 = 5E+08N-3,5237

relative totale  , [%]

Valoarea deformaţiei
2
R = 0,9827
relative  , [%]

R2 = 0,9681

T max =700oC, Normalizat T max =700oC, Îmbunătăţit

0.1 0.1
100 1000 100 1000
Durabilitatea N, [cicluri] Durabilitatea N, [cicluri]

Fig. 3.9. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia Fig. 3.10. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei totale
deformaţiei totale relative pentru oţelul 34MoCrNi16 relative pentru oţelul 34MoCrNi16 îmbunătăţit şi pentru o temperatură
normalizat şi pentru o temperatură maximă aciclului maximă a ciclului de solicitare neizotermic de 700oC.
de solicitare neizotermic de 700oC.
Variaţia tensiunii s , [MPa] 1000

o
Tmax=800 C, Normalizat

s = 51497N
-0,9112

2
R = 0,8628

100
100 1000
Durabilitatea N, [cicluri]

Fig. 3.11. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei totale Fig. 3.12. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei totale
relative pentru oţelul 34MoCrNi16 normalizat solicitat ciclic relative pentru oţelul 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitat ciclic
neizotermic la temperatura maximă de 800oC. neizotermic la temperatura maximă de 800oC.

s  C3  N k3 (3.18)
1000

s = 9E+12N-3,9426

Variaţia tensiunii s , [%]

2
R = 0,94

o
Tmax=700 C, Îmbunătăţit

100
100 1000
Durabilitatea N, [cicluri]

Fig. 3.13. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei totale Fig. 3.14. Dependenţa dintre durabilitate şi variaţia deformaţiei totale
relative pentru oţelul 34MoCrNi16 normalizat solicitat ciclic relative pentru oţelul 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitat ciclic
neizotermic la temperatura maximă de 700oC. neizotermic la temperatura maximă de 700oC.
 Influenţa timpului de solicitare asupra durabilităţii

v  D  N d (3.20)

Fig. 3.16. Dependenţa dintre durabilitate şi viteza de deformaţie la încălzire pentru oţelul
34MoCrNi16:
1) normalizat, tmax = 800oC; 2) îmbunătăţit, tmax = 800 oC; 3) normalizat, tmax = 700 oC;
2) 4) îmbunătăţit, tmax = 700 oC.
 Fenomene specifice care însoţesc solicitările neizotermice ciclice în
domeniul durabilităţilor mici
t t
EXCITAŢIA
Temperatura

t
t
Interval t
constant 0  0 

-s -s
Tensiunea
Interval s 0

0

variabil
s s
RĂSPUNSUL
 
Deformaţia
Interval  0

0

variabil
 

s
s

GRAFICUL s -    

Bucla de histerezis

s
s

ÎNTĂRIRE CICLICĂ ÎNMUIERE CICLICĂ

a) b)
Fig.3.17. Model simplificat al fenomenelor de întărire ciclică (a) şi de înmuiere ciclică (b) în cazul
solicitărilor ciclice neizotermice
 700 1000
900
Tm ax=800oC, Îmbunătăţit

Variaţia tensiunii s , [MPa]

600 Tm ax=800oC, Normalizat
Variaţia tensiunii s , [MPa]

800
500 700 1
600 2
400
500 3
300 400
12 MN/m 300
200
28 MN/m 200
100 55 MN/m 100
0
0
0 50 100 150 200 250
0 50 100 150 200 250
Nr. de cicluri, [cicluri] Nr. de cicluri N, [cicluri]

Fig. 3.18. Evoluţia valorii variaţiei tensiunii cu numărul de cicluri
pentru oţelul 34MoCrNi16 normalizat solicitat neizotermic la Tmax =
800 oC şi Tmin = 100 oC, pentru diferite valori ale rigidităţii cadrului
de încastrare al epruvetei (1-12 MN/m; 2-28 MN/m; 3-55 MN/m).
700
Fig. 3.19. Evoluţia valorii variaţiei tensiunii cu numărul de cicluri
pentru oţelul 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitat neizotermic la Tmax =
800 oC şi Tmin = 100 oC, pentru diferite valori ale rigidităţii cadrului
de încastrare al epruvetei (1-12 MN/m; 2-28 MN/m; 3-55 MN/m).
900

600
800 Tm ax=700oC, Îmbunătăţit

Variaţia tensiunii s , [MPa]

Tm ax=700oC, Normalizat
Variaţia tensiunii s , [MPa]

700
500 12 MN/m
600
28 MN/m
400 500 55 MN/m
300 400
300
200
12 MN/m 200
100 28 MN/m
100
55 MN/m
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350 400 0 100 200 300 400 500
Nr. de cicluri, [cicluri] Nr. de cicluri N, [cicluri]
Fig. 3.21. Evoluţia valorii variaţiei tensiunii cu numărul de cicluri pentru
Fig. 3.20. Evoluţia valorii variaţiei tensiunii cu numărul de cicluri
oţelul 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitat neizotermic la Tmax = 700 oC şi
pentru oţelul 34MoCrNi16 normalizat solicitat neizotermic la Tmax =
Tmin = 100 oC, pentru diferite valori ale rigidităţii cadrului de încastrare al
700 oC şi Tmin = 100 oC, pentru diferite valori ale rigidităţii cadrului
epruvetei (1-12 MN/m; 2-28 MN/m; 3-55 MN/m).
de încastrare al epruvetei (1-12 MN/m; 2-28 MN/m; 3-55 MN/m).
 a) b) c)
Fig. 3.24. Epruvete din oţel 34MoCrNi16 normalizat solicitate la tmax = 800 oC:
a)  = 0,19 %, N = 224 cicluri; b)  = 0,70 %, N = 180 cicluri; c)  = 1,00 %, N = 136 cicluri.

a) b) c)
Fig. 3.25. Epruvete din oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitate la tmax = 800 oC:
a)  = 0,19 %, N = 200 cicluri; b)  = 0,70 %, N = 154 cicluri; c)  = 0,80 %, N = 136 cicluri.
 Fig. 3.26. Epruvete din oţel 34MoCrNi16 normalizat solicitate la tmax = 700 oC:
a)  = 0,16 %, N = 380 cicluri; b)  = 0,30 %, N = 321 cicluri; c)  = 0,70 %, N = 271 cicluri.
 a) b) c)
Fig. 3.27. Epruvete din oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit solicitate la tmax = 700 oC:
a)  = 0,20 %, N = 460 cicluri; b)  = 0,36 %, N = 400 cicluri; c)  = 0,53 %, N = 358 cicluri.
 4. CERCETĂRI TEORETICE ŞI EXPERIMENTALE PRIVIND TRANSFORMĂRILE
MICROSTRUCTURALE ALE MATERIALELOR METALICE SOLICITATE TERMOCICLIC
FOLOSITE LA CONSTRUCŢIA MATRIŢELOR DESTINATE DEFORMĂRII LA CALD

Materialele metalice supuse solicitărilor termociclice, în special

la temperaturi ridicate, care implică transformări metalurgice, suferă
modificări microstructurale importante, care capătă aspecte specifice,
uneori mult diferite de cele care caracterizează fenomenele termo-fizice,
care au loc în condiţii de echilibru.
Un factor important, care influenţează în mod hotărâtor
transformările care se produc în asemenea situaţii, este timpul de
menţinere la temperatura maximă a ciclului, care de cele mai multe ori
este echivalent cu o menţinere izotermă. În condiţiile în care acest
parametru are valori foarte mici, tinzând spre zero, majoritatea
proceselor de difuziune iniţiate în timpul perioadei de încălzire sunt
stopate. Alţi parametri ai ciclurilor termice, de care depind intensităţile
transformărilor microstructurale care apar, sunt vitezele de încălzire
respectiv de răcire ale structurilor solicitate termociclic, ale căror valori
pot încetini sau accelera procesele de difuziune şi de creştere a grăunţilor.
 Având în vedere faptul că încercările experimentale, prezentate în
cap. 3, au fost efectuate pe epruvete încălzite electric în condiţii cât mai
apropiate de cele caracteristice funcţionării cuplelor de frecare uscată din
domeniul matriţării, adică viteze de încălzire relativ mari (30 … 50 oC/s)
respectiv de răcire cu valori cuprinse în intervalul 5 … 10 oC/s, şi că atât
încălzirea cât şi răcirea s-au efectuat în aer, fără menţinere la temperatura
maximă a ciclului, la analizarea stării microstructurale, pentru fiecare
material în parte, trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
- încălzirea epruvetelor s-a efectuat în majoritatea cazurilor în regim
rapid, caz în care, în transformările care au avut loc, au apărut
fenomene specifice;
- temperatura maximă a ciclului de solicitare a fost, de 800 oC sau 700
oC, valori situate pentru toate tipurile de oţeluri cercetate în intervalul

de transformare intercritic;
- epruvetele au fost solicitate, în timpul încălzirii şi răcirii, la deformaţii
termice cu valori cuprinse între 0,2 … 1,0 % şi corespunzător la
tensiuni termice cu o variaţie s = 140 … 875 MPa.
 Cercetări experimentale privind transformările microstructurale
ale oţelurilor hipoeutectoide slab şi mediu aliate solicitate termociclic
Cercetările experimentale privind modificările microstructurale suferite de
oţelul 34MoCrNi16, au fost efectuate pe epruvetele încercate la oboseală oligociclică
neizotermică. Încălzirea acestor epruvete s-a efectuat electric-rezistiv în tot volumul
materialului, cu viteze relativ mari cuprinse în intervalul 30 … 50 oC/s, iar răcirea a
avut loc în aer cu viteze relativ moderate (5 … 10 oC/s). Temperatura maximă a ciclului
de solicitare a fost tmax = 800 oC; 700 oC, iar în unele cazuri şi de 600 oC. Ciclurile
termice au fost însoţite de deformaţii totale cuprinse în intervalul 0,19 … 1,02 % şi de
tensiuni cu o variaţie s = 275 … 866 MPa. Compoziţia chimică a oţelului cercetat şi
caracteristicile sale mecanice au fost prezentate în tabelele 3.1 şi 3.2.
Starea microstructurală iniţială a oţelului studiat a fost conformă cu
tratamentele termice premergătoare încercărilor termociclice la care au fost supuse
(Tab. 4.1).
Tabelul 4.1. Starea microstructurală iniţială a oţelurilor încercate la oboseală
neizotermică
Tipul oţelului Ultimul tratament termic la care a fost supus Structura
34MoCrNi16 Recoacere de normalizare la t=870 oC, cu răcire în Ferito - perlitică
normalizat aer
34MoCrNi16 Călire cu încălzire la t=860 oC şi răcire în ulei; Sorbită de
îmbunătăţit revenire înaltă la t=680 oC, cu răcire în aer revenire
Fig. 4.11. Oţel 34MoCrNi16 normalizat, tmax=800
o
C, 1,0 , N=136 cicluri; structură din zona
centrală a epruvetei (x1000)
Fig. 4.12. Oţel 34MoCrNi16 normalizat, tmax=800
o
C, 1,0 , N=136 cicluri; structură adiacentă
vârfului unei fisuri din centrul epruvetei (x1000).
Fig. 4.13. Oţel 34MoCrNi16 normalizat, tmax = 800
o
C, 1,0 , N=136 cicluri; structură din axa
epruvetei în zona de întindere (de gâtuire), x1000
Fig. 4.14. Oţel 34MoCrNi16 normalizat, tmax = 800
o
C, 1,0 , N=136 cicluri; structură din zona de
gâtuire (de întindere) adiacentă unei fisuri (x1000).
Fig. 4.15. Oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit, tmax = 800
o
C, 0,70 , N=149 cicluri; structură din axa
epruvetei în zona centrală de compresiune (x1000)
Fig. 4.17. Oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit, tmax = 800
o
C, 0,80 , N=136 cicluri; structură din
marginea epruvetei în zona întindere (x500)
Fig. 4.16. Oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit, tmax = 800
o
C, 0,80 , N=136 cicluri; structură din
marginea epruvetei în zona centrală de compresiune
(x1000)
Fig. 4.18. Oţel 34MoCrNi16 îmbunătăţit, tmax = 800
o
C, 0,80 , N=136 cicluri; structură din axa
epruvetei în zona de întindere (x1000)
Fig. 4.19. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,30 , N=321 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei (margine), x100
Fig. 4.22. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,16 , N=380 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei (margine), x500
Fig. 4.20. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,30 , N=321 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei (margine), x500
Fig. 4.23. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,16 , N=380 cicluri;
structură din zona de întindere
(margine), x200
Fig. 4.21. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,16 , N=380 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei, x500
Fig. 4.24. Oţel 34MoCrNi16
normalizat, tmax = 700 oC,
0,70 , N=271 cicluri;
structură din zona de întindere
(margine), x200
Fig. 4.25. Oţel 34MoCrNi16
îmbunătăţit, tmax = 700 oC,
0,36 , N=400 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei, x200
Fig. 4.26. Oţel 34MoCrNi16
îmbunătăţit, tmax = 700 oC,
0,36 , N=400 cicluri;
structură din zona centrală a
epruvetei (margine), x200
Fig. 4.27. Oţel 34MoCrNi16
îmbunătăţit, tmax = 700 oC,
0,36 , N=400 cicluri;
structură din zona de întindere
(margine), x200
 Fig. 4.28. Schema de determinare a
microdurităţii pe epruvetele solicitate
0 5 10 15 l, mm
la oboseală neizotermică
0 5 10 15 l, mm
400 Fig. 4.29. Variaţia
350 microdurităţii cu distanţa de
300
la centrul epruvetei pentru
Microduritatea ,

250
oţelul
HV0,05

200
150 34MoCrNi16 normalizat,
100
Oţel 34MoCrNi16; normalizat; încălzit ciclic neizotermic
T max =800 oC;  = 1,00 %
50 (Tmax=800 oC, 1,00 ,
0
N=136 cicluri)
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]

600

500
Oţel 34MoCrNi16; îmbunătăţit; Fig. 4.30. Variaţia
T max=800 oC;  = 0,70 %
microdurităţii cu distanţa de
Microduritatea ,

400
HV0,05

300
la centrul epruvetei pentru
200
oţelul 34MoCrNi16
îmbunătăţit încălzit ciclic
100
neizotermic (Tmax=800 oC,
0
0 2 4 6 8 10 12 14
0,70 , N=149 cicluri)
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]
 450
400
Fig. 4.31. Variaţia microdurităţii cu
350 distanţa de la centrul epruvetei
Microduritatea ,

300
pentru oţelul 34MoCrNi16
HV0,05

250
200 îmbunătăţit încălzit ciclic
150
100
Oţel 34MoCrNi16; îmbunătăţit; neizotermic (Tmax=800 oC, 0,70
T max =800 oC;  = 0,80 %
50 , N=136 cicluri)
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]

400
Fig. 4.32. Variaţia microdurităţii cu
350
300 distanţa de la centrul epruvetei
Microduritatea ,

250 pentru oţelul 34MoCrNi16

HV0,05

200
150
normalizat, încălzit ciclic
100
Oţel 34MoCrNi16; normalizat;
T max =700 oC;  = 0,16 %
neizotermic (Tmax=700 oC, 0,16
50 , N=380 cicluri)
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]

600
Fig. 4.33. Variaţia microdurităţii cu
Oţel 34MoCrNi16; normalizat;
500
T max =700 oC;  = 0,70 % distanţa de la centrul epruvetei
Microduritatea ,

400
pentru oţelul 34MoCrNi16
HV0,05

300
normalizat, încălzit ciclic
200
neizotermic (Tmax=700 oC, 0,70
100
, N=271 cicluri)
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]
 400
350
300
Microduritatea ,

250
HV0,05

200
150 Oţel 34MoCrNi16; îmbunătăţit;
100 T max =700 oC;  = 0,36 %
50
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16
Distanţa de la centrul epruvetei l, [mm]

Fig. 4.34. Variaţia microdurităţii cu distanţa de la centrul epruvetei pentru oţelul 34MoCrNi16
îmbunătăţit încălzit ciclic neizotermic (Tmax=700 oC, 0,36 , N=400 cicluri)