Dezvoltarea florei intestinale

Până să ne naștem, pe când eram încă în uterul mamei, de regulă nu avem nicio
bacterie intestinală. Timp de nouă luni nu ne atinge nimeni în afară de mama
noastră. Mâncarea noastră este digerată înainte, oxigenul este respirat înainte de
a ajunge la noi. Plămânii și intestinul matern filtrează totul, înainte de a ajunge la
noi. Ne hrănim și respirăm prin intermediul sângelui mamei, care este menținut
curat și fără germeni de către sistemul ei imunitar. Suntem înconjurați de sacul
amniotic și prinși în uterul musculos, care este la rândul său închis cu un dop
gros, la fel ca un vas de lut. Așa că nu putem fi atinși de niciun parazit, de niciun
virus, de nicio bacterie, de nicio ciupercă și nici de vreun alt om. Suntem mai
curați decât o masă de operație după dezinfecție.
Această stare de fapt este neobișnuită. Niciodată pe parcursul vieții noastre
nu vom fi mai bine apărați și mai izolați. Dacă am fi făcuți să rămânem și în afara
uterului fără nicio bacterie, am fi construiți într-un alt fel. Dar așa, fiecare ființă
mai mare are cel puțin o ființă mai mică care o ajută și, în schimb, are voie să
locuiască în ea. De aceea avem celule a căror suprafață este foarte potrivită
pentru ca bacteriile să se poată așeza pe ea și bacterii care s-au dezvoltat de-a
lungul mileniilor, odată cu noi.

Imediat ce sacul amniotic protector prezintă o fisură, începe și colonizarea.

Dacă până în acest moment eram niște ființe compuse 100% din celule umane,
suntem în curând colonizați de atât de multe ființe minuscule, încât din punct de
vedere al numărului de celule suntem acum numai 10% oameni și 90% microbi.
Dar pentru că celulele noastre umane sunt cu mult mai mari decât noii noștri
colocatari nu se vede acest amănunt. Înainte ca noi să o privim pentru prima

1
oară în ochi pe mama care ne-a născut, colocatarii noștri au apucat deja să se uite
în ochii noștri. Prima oară facem cunoștință cu flora vaginală — o populație care
este pregătită ca o armată pentru a proteja un teritoriu foarte important. De
aceea se produc, de exemplu, acizi care îndepărtează celelalte bacterii și, astfel, se
menține curat drumul spre uter, centimetru cu centimetru.
În timp ce flora nazală mai oferă încă aproximativ 900 de alte feluri de
bacterii, în canalul de naștere există o politică mult mai strictă. Rămâne numai
grupul de bacterii care ajută, care se amplasează într-un dispozitiv de protecție în
jurul corpului bebelușului. Jumătate din aceste bacterii aparțin unui singur soi:
sunt lactobacili. Ele produc cu mare plăcere acid lactic. Așa că este logic ca în
acest mediu să poată supraviețui numai acele organisme care pot trece de
măsurile de control acide.
Dacă totul merge bine, copilul trebuie numai să se hotărască încotro vrea să
privească atunci când se naște. Există două posibilități atractive: spre anus sau
cât mai departe de el. Apoi urmează o atingere epidermică lungă, până când
suntem prinși, de obicei, de cineva cu mâinile îmbrăcate în mănuși din plastic și
suntem înfășurați în ceva.
În acest moment, membrii fondatori ai primei colonizări microbiene se află
în noi și pe noi: în general floră intestinală și vaginală pe linie maternă, la care se
adaugă organisme care trăiesc pe piele și la alegere tot ce mai are de oferit în
meniu spitalul însuși. Este un amestec destul de bun pentru început. Armata
acidă ne protejează față de infractori, alți germeni se apucă deja să ne antreneze
sistemul imunitar și primele elemenete nedigerabile ale laptelui matern sunt
consumate pentru noi de bacteriile care ne vin în ajutor.
Unele dintre aceste bacterii au nevoie de mai puțin de 20 de minute pentru a
da naștere deja următoarei generații. Noi oamenii avem nevoie de mai mult de 20
de ani pentru a realiza ceea ce aici se petrece pe parcursul unei perioade foarte
scurte de timp — o perioadă la fel de mică precum acești colocatari ai noștri.
Intervalul până la care prima noastră bacterie intestinală își vede stră-stră-străstră-
nepoții înotând pe lângă ea, reprezintă pentru noi cam primele două ore
petrecute în brațele părinților noștri.
În ciuda acestei dezvoltări rapide a populației, durează aproximativ trei ani
până când în câmpurile intestinale se dezvoltă o floră corespunzătoare. Până
atunci în burta noastră au loc răsturnări dramatice de forțe și uriașe bătălii între
bacterii. Unele popoare, care ajung cumva în cavitatea noastră bucală, se
răspândesc într-un ritm amețitor în burta noastră și apoi dispar la fel de repede.
Altele vor rămâne cu noi pe tot parcursul vieții noastre. Cei care se stabilesc sunt
cumva dependenți de noi: acum sugem de la mama noastră, apoi mușcăm dintrun
picior de scaun și între timp mai pupăm și geamul automobilului sau boticul
câinelui din vecini. Tot ce ajunge astfel în gura noastră, poate să-și cucerească
mai târziu un imperiu în lumea noastră intestinală. Nu este clar cine va reuși. De
asemenea, nu se știe ce fel de intenții, bune sau rele, are. Am putea spune că ne
hotărâm soarta cu gura — coprocultura poate demonstra ce iese din asta. Este un
joc cu foarte multe necunoscute.
Există însă și multe lucruri care ne ajută în aceste momente, în special mama.
Indiferent de câte ori ne lipim buzele de geam — cei care au voie să se lipească

2
des de mama lor vor fi bine protejați împotriva microbilor. La fel și alăptatul
stimulează anumite bacterii din flora intestinală, de exemplu bacteriile bifido,
cărora le place foarte mult laptele matern. Aceste bacterii contribuie, datorită
colonizării lor timpurii, la formarea multor funcții ale corpului, precum sistemul
imunitar sau metabolismul. În cazul în care un copil dispune pe parcursul
primului său an de viață de prea puține bacterii bifido, există posibilitatea, destul
de ridicată, ca mai târziu, acest copil să fie supraponderal.
Printre multele și diversele tipuri de bacterii există unele care sunt bune și
altele care sunt mai puțin bune. Prin alăptare se poate înclina balanța către cele
bune și, prin asta, se poate reduce de exemplu riscul de a căpăta intoleranță la
gluten. Primele bacterii intestinale ale bebelușilor pregătesc intestinul pentru
bacteriile sale „adulte“, îndepărtând oxigenul și electronii din intestine. Când
aerul nu mai conține oxigen, acolo se pot stabili microbii tipici.
Laptele matern poate face atât de multe încât o mamă hrănită sănătos se
poate relaxa în ceea ce privește alimentația sănătoasă a copilului. Dacă am
măsura substanțele hrănitoare conținute și le-am compara cu necesarul zilnic al
copiilor, am observa că laptele matern este campionul printre alimentele
complementare. Laptele acesta are tot ce-i trebuie, știe tot ce trebuie, poate face
tot ce trebuie. Și, de parcă nu ar fi îndeajuns conținutul de substanțe hrănitoare,
laptele matern mai primește o bilă albă pentru că asigură copilului în mod
suplimentar și la o parte din sistemul imunitar al mamei. În laptele matern sunt
anticorpi care pot împiedica întâlnirea cu bacterii prea periculoase (de exemplu,
cele ingerate prin pupatul animalelor domestice).
După încetarea alăptării, lumea bacteriilor intestinale ale bebelușului
cunoaște prima sa revoluție. Asta pentru că, deodată, se modifică întreaga
compoziție a alimentației. Din fericire, natura a dotat primele bacterii
colonizatoare în așa fel, încât acelea cărora le place laptele matern dispun și de
genele pentru carbohidrații simpli și pentru orez. Dacă ar fi hrăniți sugarii direct
cu alimente complexe de origine legumicolă de genul mazărei, flora intestinală de
bebeluși nu s-ar descurca de una singură. Este nevoie de existența unor
organisme care să ajute digestia. Aceste bacterii pot învăța sau dezvăța anumite
caracteristici, în funcție de alimentație. Copiii africani dispun de unele bacterii
care știu să-și confecționeze cele mai felurite unelte pentru a putea digera și
alimentația mai fibroasă, de proveniență vegetală. Microbii copiilor europeni
renunță la această muncă grea; și pot face asta cu conștiința curată, pentru că
alimentația copiilor europeni constă mai ales din piureuri și ceva carne.
Dar bacteriile nu numai că pot confecționa, în funcție de necesități, anumite
unelte, dar uneori ele își împrumută cele necesare: în cazul populației japoneze
(intestinale) bacteriile s-au amestecat cu bacterii marine. Ele au împrumutat de la
colegele lor din mare o genă care le este de ajutor în digerarea algelor marine, de
exemplu, acelea în care sunt învelite bucățelele de sushi. Deci se pare că felul în
care se compune populația intestinală depinde în mare parte de ce unelte este
nevoie pentru a putea fi digerată mâncarea noastră.
Bacteriile intestinale bune pot fi moștenite de la o generație la alta. Europenii
care au suferit de constipație, după ce s-au servit de la bufetul „All you can eat“
cu produse de sushi, pot să se gândească că ar fi fost destul de drăguț dacă în

3
familia sa ar fi existat cândva niște bacterii japoneze de prelucrare a algelor. Dar
nu este chiar atât de ușor să-ți faci rost, ție și copiilor tăi, de niște ajutoare de
digerare a produselor de tip sushi. Bacteriilor le place să trăiască acolo unde
trebuie să și muncească.
Atunci când un microorganism se potrivește foarte bine cu intestinul nostru,
putem spune că îi place arhitectura celulelor intestinale, clima și oferta din
meniul alimentar. Toți acești trei factori sunt diferiți de la om la om. Genele
noastre contribuie la proiectarea corpului nostru — dar ele nu sunt arhitecții-șefi
atunci când este vorba despre selecția microbilor. Gemenii univitelini dispun de
aceleași gene, dar nu și de o compoziție identică a bacteriilor. Și nici nu dispun de
similitudini mai mari decât alte perechi de frați. Stilul nostru de viață, întâlnirile
ocazionale, bolile sau hobby-urile noastre contribuie la imaginea acestei
microscopice lumi din interiorul burții noastre.
Pe drumul până la flora intestinală relativ matură, pe care o atingem pe la
vârsta de trei ani, băgăm tot felul de lucruri în gură, iar de unele ne putem folosi
și sunt bune pentru noi. Astfel achiziționăm tot felul de microorganisme, până
când ajungem, încetul cu încetul, de la câteva sute de specii diverse de bacterii, la
multe sute de feluri diferite de locuitori ai intestinului. Ar putea reprezenta o
ofertă destul de bună pentru o grădină zoologică, dacă le-am putea face o ofertă.
Faptul că primele populații din burta noastră reprezintă baza pentru viitorul
întregului nostru corp, este deja ceva ce știe oricine. Studiile au demonstrat mai
ales importanța primelor noastre săptămâni de adunare a bacteriilor pentru
sistemul nostru imunitar. La nici 3 săptămâni după naștere se poate evalua în
funcție de rezultatele metabolismului coordonat de bacteriile noastre intestinale,
dacă există un risc mai ridicat pentru alergii, astm sau neurodermatită. Dar cum
se poate oare întâmpla ca noi să adunăm atât de devreme bacterii care ne pot
mai mult dăuna decât ajuta?
Aproximativ o treime din copiii din țările vestice industrializate vin pe lume
prin intermediul operației de cezariană. Nu se înghesuie prin canalul de naștere,
nu există efecte secundare neplăcute de genul „ruperea perineului“ sau
„expulzarea placentei“ — de fapt toate astea sună foarte bine. Copiii născuți prin
operația de cezariană intră pe parcursul primelor momente din viață în contact
cu pielea multor altor oameni. Ei sunt nevoiți să-și adune cumva flora intestinală,
pentru că ea nu se compune din germenii specifici ai mamei. S-ar putea să
provină și de la degetul mare din dreapta al asistentei Susi, puțin și de la
angajatul florăriei care i-a vândut tatălui buchetul de flori sau chiar și puțin de la
câinele bunicului. Dintr-odată, s-ar putea ca unele lucruri să capate o importanță
specială, de exemplu motivația femeii de serviciu din spital, care nu este plătită
chiar așa de bine. A șters ea oare aparatele de telefon, mesele și obiectele sanitare
din baie temeinic sau mai degrabă superficial?
Flora bacteriană de pe piele nu este controlată așa de sever precum cea din
canalul de naștere și este mult mai expusă mediului înconjurător. Orice germeni
se adună acolo, pot ajunge eventual în intestinele bebelușului. Ar putea fi agenți
de boală — dar și indivizi mai puțin vizibili, care ar putea antrena tânărul sistem
imunitar cu ajutorul unor metode mai ciudate. În cazul copiilor născuți prin
cezariană poate dura luni sau chiar mai mult până ei vor dezvolta bacterii

4
intestinale normale. Trei sferturi dintre copiii nou-născuți, care se infectează cu
germenii tipici pentru spitale sunt copii născuți prin cezariană. Și, în afară de
asta, ei au un risc ridicat de a dezvolta alergii sau astm. Conform unui studiu
american se pare că înghițirea unor anumiți lactobacili poate reduce riscul de a
dezvolta alergii. Dar nu și în cazul sugarilor născuți pe cale naturală. Asta pentru
că ei au căzut deja în timpul nașterii în licoarea magică probiotică.
După cel de-al șaptele an de viață de-abia se mai poate face diferența între
flora intestinală a copiilor născuți pe cale naturală și celor aduși pe lume prin
operație de cezariană. Fazele timpurii, în timpul cărora sunt influențate sistemul
imunitar și metabolismul, au trecut deja. Dar nu numai operația de cezariană
poate cauza probleme de început în privinața componenței florei intestinale —
dar și alimentația necorespunzătoare, utilizarea excesivă și inutilă a
medicamentelor antibiotice, curățenia excesivă sau întâlnirile prea dese cu
germeni periculoși pot să contribuie și ele. Dar nu ar trebui să ne lăsăm
influențați prea mult de aceste lucruri. Noi, oamenii, suntem niște ființe atât de
mari, încât nu putem controla tot ce se află la nivel microscopic.

Capitol din
Sarmul discret al intestinului. Povestea celui mai subestimat organ al corpului - Giulia Enders