Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Micro Econom I e
Micro Econom I e
*
Activitatea economică reprezintă un proces complex ce reflectă comportamentele şi deciziile oamenilor
privind atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei şi consumului
de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.
** Scopul radiografierii vieţii economice înconjurătoare este de a stabili diagnosticul şi de a lua, în
consecinţă, măsurile ce se impun pentru însănătoşirea economiei.
Microeconomia (l.gr.“mikros” = mic) studiază procesele şi fenomenele
economice la nivelul firmei (agentului economic), considerată ca fiind celula
de bază a oricărei economii naţionale.
Piaţa, cererea, oferta, preţul constituie preocupări ale microeconomiei.
Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al
consumatorilor, ci pe baza acestora explică şi funcţionarea generală a
sistemului economic în ansamblul său.
Spre deosebire de macroeconomie, microeconomia arată cum funcţionează
fiecare piaţă, cum aleg producătorii şi consumatorii şi cu ce consecinţe.
Aceasta se face prin analiza modului în care se formează preţurile şi cum se
determină cantităţile care vor fi vândute sau cumpărate.
Analiza microeconomică s-a dezvoltat odată cu marginalismul şi cu teoria
neoclasică.
Macroeconomia (l.gr.“makros” = mare) studiază procesele şi fenomenele
economice la nivel agregat (global), adică la nivelul tuturor agenţilor
economici dintr-o ţară.
Macroeconomia vizează agregarea comportamentelor individuale ale
agenţilor economici la nivelul întregii economii, ca şi efectele globale care
rezultă (şomaj, inflaţie, dezechilibrul schimburilor economice externe etc). În
aceeaşi măsură, pune accent pe comportamentul reglator al puterii publice,
respectiv politica sa economică.
Analiza macroeconomică are drept obiect de cercetare economia naţională
în întregul ei. Dezvoltarea teoriei macroeconomice moderne este în bună
măsură rezultatul cercetărilor întreprinse de John Maynard Keynes, teoriile
sale fiind un punct de referinţă în domeniu . Termenul de macroeconomie nu
*
*
Cartea lui John Maynard Keynes intitulată „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a
banilor” apărută pentru prima dată în anul 1936, reprezintă încă punctul de cotitură către noua înţelegere a
ştiinţei economiei prin regândirea rolului guvernului în societate, respectiv folosirea de măsuri fiscale şi
monetare pentru temperarea efectelor adverse ale recesiunilor, crizelor şi boom-urilor economice.
Mezoeconomia, neologism propus de Stuart Holland (1975).
**
a economiei (primar, secundar, terţiar, cuaternar) , o ramură de activitate *
Introducere:
Obiective:
Cuprins:
1. Ştiinţa economică ………………………………………………..……………........5
1.1.Obiectul şi metoda ştiinţei economice ……………………………………...6
1.1.1. Retrospectivă asupra evoluţiei ştiinţei economice …………………..6
1.1.2. Obiectul de studiu al economiei politice ………………...…………12
1.1.3. Metode de cunoaştere economică ştiinţifică …………….…………14
1.1. OBIECTUL ŞI METODA ŞTIINŢEI ECONOMICE
Ştiinţa economică a evoluat de-a lungul timpului, parcurgând patru faze mai
importante şi anume:
o faza preştiinţifică, începând din antichitate şi durând până în secolul al
XVIII - lea;
o faza constituirii propriu - zise a ştiinţei economice, între anii 1750 -
1870;
o faza descoperirii şi elaborării principiilor sale teoretice
fundamentale, 1870 - 1930 şi
o faza contemporană, de adâncire şi extindere a teoriei economice
(din 1930 până în prezent).
Prima fază (preştiinţifică) a fost marcată de gândirea economică a lui
Aristotel şi Platon, a stoicilor şi epicurienilor, care în studiile lor politice au
abordat şi problemele vieţii economice din punct de vedere al unei aristocraţii ce
se confrunta cu o clasă de negustori în ascensiune.
Aristotel (384 - 322 î.Hr.) - filozof grec, unanim apreciat ca fiind cel mai
mare gânditor al antichităţii, în scrierile sale, a definit pentru prima dată
economia ca ştiinţă a bogăţiei şi a adus contribuţii importante la teoria valorii
(sesizând pentru prima dată cei doi factori ai mărfii - valoarea de întrebuinţare şi
valoarea de schimb), a preţurilor şi a monedei.
Dintre lucrările cu caracter economic, reprezentativ face parte: „Politica”.
Platon (427 - 347 î.Hr.) - filozof şi scriitor grec, fondatorul Academiei
ateniene, stăruie asupra unor fenomene social - economice precum: diviziunea
muncii, funcţiile banilor, organizarea statului etc. El poate fi considerat
precursor al teoriei nominaliste a banilor. Printre lucrările cu caracter economic
pe care acesta le-a elaborat putem cita: „Republica” şi „Banchetul”.
1
Termenul de Economie politică provine de la grecescul “Oikonomia” format la rândul său din trei cuvinte: “oikos” -
casă, gospodărie economică, “nomos” - lege şi “polis” - cetate, stat. Aceasta înseamnă legile (regulile) administrării
cetăţii.
2
Unele studii indică anul 1613 drept dată pentru prima utilizare a termenului de „Economie Politică”.
3
Este vorba despre Adam Smith: „Avuţia naţiunilor. Despre sistemele de economie politică”; David Ricardo: „Despre
principiile economiei politice şi ale impunerii”; Jean Baptiste Say: „Tratat de economie politică”; „Curs de economie
politică” (în şase volume); John Stuart Mill: „Principiile economiei politice”.
4
Profesorul american Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (în anul 1970) consideră că termenii
Economie Politică şi Economics au acelaşi conţinut, primul fiind tradiţional, iar al doilea actual, modern, fiind rezultatul
unui proces ce a parcurs mai multe etape.
Test de autoevaluare 1.
Care sunt fazele pe care le-a parcurs știința economică de-a lungul timpului și ce
le-a marcat?
Test de autoevaluare 2.
Care este în viziunea economistului american John Kenneth Galbraith, cea mai
cunoscută definiție a științei economice?
Test de autoevaluare 3.
În ce constă importanța studierii cursului de economie politică, în viziunea lui Virgil
Madgearu?
Test de autoevaluare 4.
Enumerați principalele metode și procedee folosite în știința economică.
Lucrare de verificare:
1. Știința economică a evoluat de-a lungul timpului, parcurgând patru faze mai
importante și anume:
o faza preștiințifică, începând din antichitate și durând până în secolul
al XVIII- lea. Aceasta a fost marcată de gândirea economică a lui Aristotel
și Platon, a stoicilor și epicurienilor, care în studiile lor politice au abordat
și problemele vieții economice din punct de vedere al unei aristocrații ce se
confrunta cu o clasă de negustori în ascensiune;
o faza constituirii propriu-zise a științei economice (1750 - 1870) a
fost inaugurată de apariția unui nou curent de gândire economică, care a
mutat analiza bogăției din sfera circulației în cea a producției. Această nouă
orientare s-a referit, mai întâi la agricultură, sub impulsul fiziocraților în
frunte cu François Quesnay, iar apoi și la industrie, sub influența școlii
clasice engleze;
o faza descoperirii și elaborării principiilor sale teoretice
fundamentale (1870 - 1930), în care știința economică este așezată pe
fundamente noi. Această perioadă a fost dominată de trei școli economice:
Școala de la Viena, Școala de la Lausanne și cea de la Cambridge;
o faza contemporană, de adâncire și extindere a teoriei economice
(din 1930 până în prezent). Știința economică contemporană nu respinge
contribuțiile marilor economiști de la sfârșitul secolului trecut și din secolul
nostru. Totodată, ea dezvoltă și completează analiza economică cu
elemente și aspecte noi.
Economistul american John Kenneth Galbraith consideră că cea mai
cunoscută definiție a științei economice este aceea că ea reprezintă
„știința care studiază comportamentul uman ca o relație între țeluri și
resursele rare, care au întrebuințări alternative”.
2. Cursul de economie politică contribuie la cunoașterea și înțelegerea vieții
economice, la identificarea tehnicilor de investigație științifică. În acest
context, profesorul Virgil Madgearu lega posibilitățile și virtuțile viitoarei
conduceri democratice din țara noastră de pregătirea temeinică și
multidisciplinară a membrilor societății. Pe lângă pregătirea lor strict
profesională, el consideră necesară dezvoltarea conștiinței cetățenești, a
sentimentului solidarității și voinței de a construi. „Dacă o democrație nu
crește generațiile noi, în așa fel încât să le facă destoinice să gândească, să
judece, să observe și mai ales să aibă interes pentru treburile publice, este
amenințată în existența ei”.
2. Principalele metode și procedee folosite în știința economică sunt:
abstracția, inducția și deducția, analiza și sinteza, comparația, analogia,
ipoteza, logicul și istoricul, modelarea economico - matematică etc.
Rezumat:
Bibliografie:
1992;
Smith, Adam Avuția națiunilor, Editura Publică, 2011;
Valier, Jacques Scurta istorie a gândirii economice de la
Aristotel pînă azi, Editura Compania, 2005.