Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă a fost un mare prozator român, reprezentant de seamă al

perioadei marilor clasici și al realismului, recunoscut datorită poveștilor și
povestirilor sale. Debutează în revista „Convorbiri literare”, în anul 1875 cu
povestea „Soacra cu trei nurori”. Mai scrie și: povestiri: „Punguța cu doi bani”,
„Capra cu trei iezi” , etc.; parabole: „Povestea unui om leneș”, „Prostia
omenească”; romanul „Amintiri din copilărie” și prea-cunoscutul basm cult
„Povestea lui Harap-Alb”.
„Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă,
fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”. Criticii literari
cad de acord asupra însemnătății pe care această operă o are în cadrul
literaturii române, Tudor Vianu (estetician, critic și istoric literar, filozof și
traducător român) menționează în lucrarea „Studii de literatură română
modernă”: „… animalele și ființele supranaturale sunt la Creangă țărani de-ai
lui, încât în cadrul extraordinar al basmului se constituie scenele unui realism
poporal.”
Perspectiva narativă este prezentată de naratorul omniscient care
relatează întâmplările la persoana a III-a, îmbinând supranaturalul cu planul
real, armonizând eroii fabuloși cu personajele țărănești din Humuleștiul natal al
autorului. Timpul narativ cronologic, situat într-un plan al trecutul fabulos, și
spațiul narativ nemărginit definesc specificul basmului.