histologie. Ţesuturile sunt grupări de celule interdependente, care îndeplinesc o anumită funcţie, având aceeași origine și structură. Animalele au 4 tipuri principale de ţesut, fiecare subîmpărţite în subtipuri: ţesutul epitelial, muscular, nervos şi conjunctiv. 1. Ţesutul epitelial Ţesutul epitelial intră în compunerea: dermei (stratul superior al pielii), mucoasei gastrice, mucoasei intestinale, mucoasei nazale etc. După funcţiile pe care le îndeplineşte, ţesutul epitelial este de 3 tipuri: - de acoperire (derma, mucoasa gastrică) - secretoare (care intră în componenţă glandelor) - senzoriale, care conţine receptorii unor organe de simţ (mucoasa nazală) Epiteliile de acoperire învelesc suprafaţa corpului şi căptuşesc cavităţile interioare, protejându-le. Există şi epitelii de acoperire cu funcţii specifice: absorbţia substanţelor hrănitoare (mucoasa intestinală). Epiteliile (ţesuturile epiteliale) pot fi alcătuite din unul (unistratificate) sau mai multe straturi de celule (pluristratificate). Epitelii pluristratificate sunt derma, mucoasa gastrică etc., iar unistratificate mucoasa intestinală, a uterului, a vezicii biliare etc. 2. Ţesutul muscular Principala funcţie a ţesutului muscular (muşchilor) este contracţia musculară, care are rol în locomoţia organismului şi îndeplinirea diverselor funcţii ale acestuia. Celula ţesutului muscular este fibra musculară. Muşchii sunt de 2 tipuri: striaţi (scheletici) şi netezi (viscerali). Muşchii striaţi sunt ataşaţi pe schelet şi ajută la mişcarea acestuia, fiind formaţi din fibre striate. Contracţia lor este voluntară, organismul contractându-i în mod conştient. Muşchii netezi sunt muşchii organelor interne (stomacului). Muşchiul stomacului ajută la digestie împingând prin contracţia sa hrana în intestinul subţire. Contracţia acestor muşchi este involuntară, omul necontrolând în mod conştient activitatea organelor interne. Miocardul (muşchiul inimii) este un tip particular de muşchi, care, deşi muşchi al unui organ intern (viscer), conţine fibre striate. Contracţia lui este tot una involuntară. 3. Ţesutul nervos - realizează integrarea organismului în mediu, ajutându-l să-şi găsească hrană, să se împerecheze şi să se ferească de pericole - celulele sale = neuronii şi celulele gliale - formează creierul, măduva spinării şi nervii 4. Ţesutul conjunctiv Este cel mai variat şi cel mai întins tip de ţesut, formând oasele, cartilajele, tendoanele, ligamentele şi ţesutul adipos (grăsimea). Acest tip de ţesut este format din: - celule - substanţa fundamentală (aflată între spaţiile dintre celule) - fibre (străbat substanţa fundamentală) După consistenţa substanţei fundamentale, se clasifică în ţesut conjunctiv dur, semidur, moale şi fluid. a) Ţesutul conjunctiv dur formează oasele şi este de 2 feluri: compact şi spongios. Ţesutul osos este format din lamele osoase. În ţesutul osos compact, aceste lamele au dispoziţie concentrică, fiind dispuse în jurul unor canale care conţin nervi şi vase de sânge. În ţesutul osos spongios, lamelele se întretaie, lăsând între ele spaţii libere, ceea ce le conferă aspectul spongios. b) Ţesutul conjunctiv semidur formează cartilajele şi este de 3 feluri: fibros, elastic şi hialin. Ţesutul fibros este bogat în fibre, ceea ce îi conferă o rezistenţă deosebită. Ţesutul elastic este bogat în fibre de elastină (o proteină), ceea ce îi conferă elasticitate. Ţesutul hialin are un aspect translucid, albicios şi elasticitate redusă. c) Ţesutul conjunctiv moale are variate funcţii şi de aceea este de mai multe tipuri: ţesutul lax, fibros, elastic, adipos şi reticulat. d) Sângele este o varietate de ţesut conjunctiv fluid.