În grădină fâlfâiau miresme dulci, pierdute.

Globurile de sticlă colorată licăreau în lumina

rece a lunei ca nişte turbane pestriţe din poveşti, se înălţau, se îndoiau, se ridicau parcă în
vârful picioarelor şi, ca şi Anastasiu, se uitau pe cărarea prunduită care se pierdea în
întunericul depărtării. Pe cărare, pietricelele albe, obraznice scârţăiau sau alergau, ca nişte
copii zburdalnici, să anunţe din vreme pe Anastasiu că se apropie cineva.

— Eleonora! a şoptit Anastasiu dintre turbanele de sticlă.

Fata a vrut să fugă, dar Anastasiu a căzut în genunchi şi i-a sărutat piciorul.

— Ce cauţi d-ta aici, domnule Anastasiu? zise Eleonora încet, strângându-şi pe umeri şalul de
caşmir. Scoală-te, te rog… Ce-ar fi să te vadă cineva aşa…

— Mie puţin îmi pasă de prejudecăţile lumii!a strigat tânărul. Eu vreau ca, împotriva lumii
întregi, să fii a mea! Vreau să te duc de aici departe, unde prejudecăţile, clevetirile lumii să nu
ne poată ajunge…

— Dar, domnule,a murmurat Eleonora, d-ta nu te gândeşti la urmări…

— La copii? a întrebat Anastasiu.

Eleonora se roşi ca racul, căci ea nu s-a gândit la aceasta.

— Copiii, a zis Anastasiu cu căldură, se nasc liberi şi independenţi. Părinţii n-au dreptul să le
octroieze prejudecăţile lor…

Eleonora şi-a ascuns obrajii în palme şi de-abia a putut zice:

— Domnule, d-ta eşti greşit… Dar nu mă miră de loc… D-ta încă n-ai cunoscut o femeie în
care să găseşti delicateţea…

— Eleonora! Eleonora! s-a auzit dinspre casă, unde câinii au început să latre furioşi.

— Pe mine mă caută!păli fata. Trebuie să mă duc… Adio!

— Nu, nu te las! a zis Anastasiu apucând mîna Eleonorei. Las’ să ştie toată lumea că te
iubesc, că te vreau şi că je m’en fous de toată lumea! Dacă mă iubeşti trebuie să rămâi cu
mine…

— Domnule, dacă eşti impertinent…a şovăit Eleonora.

Dar Anastasiu a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o de mai multe ori, murmurând:

— Ah! mă iubeşti! Mă iubeşti!

Pe cărare s-a ivit o figură de bărbat care lumina cu un felinar prin tufişuri.

— Tata, a şoptit fata tremurând.

La luat pe Anastasiu de mînă şi l-a târît după ea în desişul parcului. Anastasiu s-a mirat că se
duceau tocmai spre casă. Au înconjurat toată grădina şi au ajuns în dosul casei.Au deschis uşa
bucătăriei şi au intrat deodată într-o odaie mare. Dintr-un fotoliu adânc s-a ridicat un preot
tânăr, în care Anastasiu recunoscu îndată pe zelosul şi cucernicul preot al târgului. Cei doi
bărbaţi s-au privit o clipă cu ochi de lup, până ce Anastasiu s-a hotărît, şi cu o ironie
superioară întinse mâna preotului. Eleonora a făcut un semn preotului să nu se supere. Preotul
l-a informat pe Anastasiu că Eleonora a împărtășit cu el taina ei, faptul că îl iubește pe tânăr.
La vorbele acestea Eleonora o tuli repede din odaie. Anastasiu cam deziluzionat continuă să îl
asculte pe preot. Acesta îi mărturisește că înțelege pericolul în care se află Anastasiu și e
pregătit să îl ajute să se însoare cu Eleonora dacă respectă formalitățile cele sfinte și
onorabile. În vreme ce preotul vorbea, Anastasiu zâmbea ironic din colţul buzelor, dar
acceptă cerințele acestuia. Uşa s-a deschis şi au intrat părinţii Eleonorei. Preotul l-a condus pe
Anastasiu în fața lor pentru a cere binecuvântarea lor așa cum se cuvine. Anastasiu a vrut să
rămână stăpânul situaţiei până la sfârşit şi a zis scurt:

— Mâna fiicei d-voastră. Inima ei este a mea de mult.

— Tatăl d-tale îţi cunoaşte intenţiile? a întrebat tatăl Eleonorei.

— Eu, a răspuns Anastasiu, sunt stăpânul răspunzător şi independent al hotărârilor şi faptelor

mele. Cât priveşte formalităţile de drept, învoirea tatălui meu pot spune c-o am cu siguranţă.

Tatăl Eleonorei a vorbit din nou:

— Noi nu vrem să împiedicăm fericirea fiicei noastre. Ea te iubeşte, şi aceasta ne obligă să

fim cât se poate de indulgenţi în privinţa formalităţilor. Din partea noastră deci nu va
întâmpina nicio împotrivire…

Anastasiu şi-a păstrat sângele rece şi astfel a simţ, a văzut cât de teatral a fost aranjată toată
scena. Dar în clipa următoare a intrat Eleonora, a alergat la părinţii ei, i-a sărutat, apoi s-a
aruncat plângând în braţele lui Anastasiu…Apoi a venit nunta… sfârşitul idilei…