STRUCTURA LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ

(Teorie și exemple practice)

Integrată într-o educație generală cu profund caracter perspectiv, educația fizică, parte componentă
a procesului de educație, concură, prin conținutul ei specific, la realizarea idealului educațional şi nu în
ultimă instanță a celui social, de formare a unei personalități care să întruchipeze participantul
component şi activ la dezvoltarea societății şi la modelarea propriei sale persoane. Lecția de Educația
fizică nu are ca obiective doar ameliorarea sănătății, dezvoltarea musculaturii, creşterea îndemânării
sau însuşirea de deprinderi motrice. Prin activitatea corporală, copilul devine conştient de posibilitățile
sale, în condițiile reuşitei sau nereuşitei, alături de ceilalți, în lupta cu sine sau contra naturii, tânărul
învață, în acelaşi timp, să se înțeleagă pe sine şi să cunoască mai bine lumea. Stimularea unui copil
pentru a participa la activitățile educației fizice şi sportului înseamnă mai mult decât a-i oferi un
simplu antrenament corporal. Înseamnă a-i oferi o adevărată educație personală şi socială, înseamnă a-
l situa în raport cu ceilalți, a-i permite să se manifeste, a-l dezvălui pe el, sie însuşi şi lumii prin
intermediul propriului corp (Mârza D. N., 2007).

Pe parcursul copilăriei şi al adolescenţei, educaţia fizică în şcoală oferă o oportunitate excelentă

pentru a învăţa şi practica abilitățile necesare pentru îmbunătățirea stării fizice și a sănătății, pe tot
parcursul vieţii. Aceste activităţi zilnice pot include alergarea, înotul, ciclismul şi alpinismul, precum
şi jocuri şi sporturi mai structurate. Dobândirea timpurie a abilităților de bază îi ajută în mod
crucial pe tineri să practice şi să înţeleagă mai bine valoarea acestor activităţi în educaţia lor ulterioară
sau, ca adulţi, la locul de muncă sau în timpul liber. Cu toate acestea, educaţia fizică nu se limitează la
formarea abilităților fizice, având mai mult decât o dimensiune recreativă. Implicarea în diverse
activităţi fizice aduce un tip de cunoaştere şi înţelegere axat pe principii şi concepte, ca de exemplu
“regulile jocului”, fair-play şi respect, conştientizare tactică şi fizică și conştientizarea socială corelată
cu interacţiunea personală şi efortul realizat în echipă, în multe dintre sporturi.

Obiectivele, care nu se limitează doar la educaţie fizică şi sport - precum o stare bună de sănătate,
dezvoltarea personală armonioasă şi incluziunea socială – dau o mai mare greutate importanţei
includerii acestei discipline în curriculumul şcolar. Valoarea socială a educaţiei fizice şi a sportului a
fost, de asemenea, exprimată în diferite documente de către Comisia Europeană. În Cartea albă privind
sportul, (Comisia Europeană, 2007a), Comisia a punctat faptul că timpul petrecut pentru practicarea
activităţilor sportive, ca parte a orelor de educaţie fizică din şcoală, cât şi în cadrul activităţilor
extracurriculare, pot produce efecte benefice substanţiale pentru educaţie şi sănătate.

În acest sens, și programa școlară destinată ciclului liceal de învățământ pornește de la anumite
premise bine delimitate. Ca parte a învățământului preuniversitar, ciclul liceal trebuie să asigure
pregătirea elevilor pe linia competențelor cheie europene, stabilite ca finalități ale sistemelor
educaționale și de formare profesională din Țările Comunității Europene, fiecare disciplină de
învățământ fiind chemată să își aducă contribuția specifică la realizarea acestora. Obiectivul general al
disciplinei Educație fizică și sport constă în dezvoltarea aptitudinilor bio-psihomotrice și formarea
capacității elevilor de a acționa asupra acestora, în vederea menținerii permanente a stării optime de
sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase și manifestării unei capacități motrice favorabile
inserției profesionale și sociale. Disciplina Educație fizică și sport, la clasele IX-XII este prevăzută,
conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație fizică și sport și are menirea să-și aducă
contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor
– finalitate prevăzută în Legea învățământului.

1
 Încă din Nota de prezentare a programei școlare destinate disciplinei Educație fizică pentru ciclul
liceal, se precizează următoarele: „pentru a putea asigura un proces didactic modern, bazat pe o
ofertă educațională optimă, cât și pe instruirea diferențiată a elevilor, pe baza unor trasee particulare
de învățare, individuale sau de grup, este necesar, corespunzător realității practice, ca în clasele IX-
XII să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării
fizice și a calităților motrice, cât și inițierea/ consolidarea în practicarea unor discipline/ probe
sportive, astfel:

în clasa a IX-a:

 două probe atletice, de preferat din grupe diferite;

 elemente elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică (din cele făcute în lasele V-
VIII) și variante de legări de elemente;
 o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă;
 două jocuri sportive, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.

în clasa a X-a:

 cele două probe atletice făcute în clasa a IX-a;

 gimnastică acrobatică;
 săritura la aparatul de gimnastică prevăzută în programă;
 două jocuri sportive, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.

în clasa a XI-a:

 trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor, conform programei;
 gimnastică acrobatică;
 o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele învățate;
 un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.

în clasa a XII-a:

 trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor, conform programei;
 gimnastică, la alegere: aerobică, ritmică, sportivă, artistică sportivă;
 un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.

În cadrul literaturii de specialitate consacrate activității umane, jocului, ca factor primordial

de socializare, i se atribuie o importanță deosebită. În principiu și cel mai adesea, se asertează
că jocurile „sunt activități de tip ludic, cu implicații deosebite asupra dezvoltării
personalității (...) o activitate complexă, predominant motrice și emoțională, desfășurată
spontan după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv și totodată de adaptare la
realitatea socială.”1 Jocurile în care rolul mișcărilor este exprimat în mod clar poartă, în
general, denumirea convențională de „jocuri de mișcare” (dinamice). Jocul de mișcare este o
variantă a activității de joc, baza ei constituind-o diferitele acțiuni motrice, active, motivate de
un subiect (temă, idee) și parțial îngrădită de reguli. De asemenea, acestea au scopul de a
învinge, în condițiile mereu schimbătoare ale mediului de joc, a diferitelor dificultăți sau
obstacole care survin în calea atingerii scopului/ obiectivului propus. Se știe că, de cele mai
multe ori, în cadrul jocurilor se pot regăsi părți, mai scurte ori mai extinse, de alergare,
acțiuni de viteză, de îndemânare, de învingere a obstacolelor prin sărituri, rezistență și forță,

1
Cârstea (2000, p. 128).

2
în timp ce alte acțiuni solicită utilizarea diferitelor mișcări legate de orientre, de observație sau
de auz, în diverse forme și combinații.

Pentru realizarea obiectivelor stabilite în realizarea coerentă a lecției de educație fizică și

sport, se impune, de la bun început, acordarea unei atenții deosebite alegerii jocului de mișcare.
În acest scop, F. S. Todea (2002, p. 20sqq) notează : „În acest scop, se va urmări ca jocul de
mișcare ales să întrunească următoarele cerințe:

 să asigure o temeinică pregătire multilaterală, fizică și moral-volitivă;

 să țină seama de vârsta participanților, de sex, nivelul de dezvoltare, de
pregătire fizică;
 să țină seama de dorințele participanților la joc;
 să fie atractive, să trezească interesul participanților;
 să se desfășoare într-un cadru și condiții cât mai igienice;
 să se desfășoare într-o ambianță educativă;
 să evite accidentarea participanților, afectarea stării optime de sănătate;
 să fie în concordanță cu posibilitățile participanților;
 să se țină seama de numărul celor dornici să participe la joc;
 să se desfășoare în condiții atmosferice favorabile, în cazul în care jocurile
sunt programate în aer liber;
 să se aibă în vedere condițiile materiale, inventarul de obiecte și
echipamente sportive, care să permită organizarea și desfășurarea
corespunzătoare a jocurilor.”
 La nivelul ciclului liceal de învă ță mâ nt, programele școlare în vigoare prevă d
practicarea unor anumite jocur de mișcare pentru fiecare nivel în parte, în funcție
de dotă rile instituției școlare, abilită țile elevilor și decizia cadrului didactic, după
cum urmează : clasa a IX-a (volei, handbal, fotbal, baschet); clasa a X-a
(baschet, fotbal, handbal, volei); clasele a XI-a și a XII-a (handbal, baschet,
fotbal,volei), precum și a unor jocuri alternative (precum
toolball/goalball/teqball). Toate aceste activită ți, odată cu includerea lor în
planifică rile școlare anuale, trebuie să vizeze valorificarea potențialului fizic al
elevilor, adaptarea lor la anumiți parametri (vâ rstă , sex, baza materială etc),
precum și valorificarea judicioasă a „competențelor specifice” 2 prevă zute în
programele școlare.
 Este bine de relevat faptul că sarcina jocului determină stabilirea acțiunilor
jucă torilor în conformitate cu obiectivul/ scopul propus, caracterul și dezvoltarea
conflictului de joc, întrucâ t această latură a jocului are o dublă valență : pe de o
parte, existența unui sens/ a unei motivații, motivează acțiunile complexe ale
jucă torilor, iar, pe de altă parte, conferă o notă /caracteristică emoțională folosirii
diferitelor procedee tehnice sau elemente de tactică . De cele mai multe ori,
regulile sunt cele care determină , în cadrul fiecă rui joc, elementele constante
2
Competențele specifice sunt competențe derivate din competențele generale și reprezintă etape în dobândirea
acestora, formându-se pe durata unui an școlar. Pentru realizarea competențelor specifice, în programă sunt
propuse exemple de activități de învățare care valorifică experiența concretă a elevului și care integrează strategii
didactice adecvate unor contexte de învățare variate.

3
 privin așezarea jucă torilor, precum și cele tipice în deplasarea acestora,
precizează / reglementează caracterul comportă rii, drepturile și obligațiile
jucă torilor, stabilesc mijloacele de conducere a jocului, condițiile și procedeele de
stabilire a rezultatului. Acest aspect nu exclude, ci, dimpotrivă , presupune
manifestarea unei activită ți creatoare din partea jucă torilor, precum și folosirea
inițiativei personale pe mă sura capacită ților/ abilită ților, a dorințelor și, nu în
ultimul râ nd, a intereselor fiecă ruia.

Înspre încheierea lucră rii, valorificâ nd informațiile din studii de specialitate (documentele
școlare reglatoare, studii de didactică ), dar și în urma constată rilor personale însușite pe
parcursul studiilor universitare, inclusiv în cadrul practicii pedagogice, încercăm să formulă n o
serie de concluzii.
Jocul de mişcare folosit ca mijloc al educaţiei fizice exercită, aşa cum am mai ară tat, şi o
influenţă asupra caracterului şi personalită ţii elevilor, mai ales în cazul tierilor aflați la vâ rsta
adolescenței. Pentru ca această influenţă să se realizeze este absolut necesară prezenţa şi
intervenţia atentă şi promptă a profesorului.
Rolul profesorului/ antrenorului în joc este deosebit de important, astfel că se impun anumite
cerinţe pe care acesta trebuie să le aibă în vedere, şi anume:
 în primul râ nd, profesorul trebuie să urmă rească atent desfă şurarea jocului pentru a
putea observa corectitudinea execuţiei elevilor şi respectarea regulilor;
 observarea atentă permite stabilirea greşelilor care vor trebui corectate
ulterior;
 urmă rirea desfă şură rii jocului îi crează condiţii profesorului pentru cunoaşterea mai
completă a comportă rii şi particularită ţilor de manifestare ale elevilor. Astfel va observa, de
exemplu: dacă jucă torii participă cinstit la joc, fă ră tendinţă de a fura sau a împiedica
adversarul; dacă luptă pentru victoria comună sau au manifestă ri de vedetism; dacă manifestă
iniţiativă ; dacă se ajută între ei; dacă au curajul ră spunderii pentru faptele lor.
Profesorul care predă la nivelul ciclului liceal trebuie să combată tendinţa unor elevi de a
obţine victoria cu orice preţ, nesocotind regulile stabilite. De asemenea, este necesar să se
combată eventualele aspecte de brutalitate. Elevii care nu se încadrează corespunză tor trebuie
sancţionaţi prompt fie prin scoaterea temporară din joc, fie prin atribuirea unor puncte
negative echipei din care fac parte.
Această din urmă mă sură este recomandabilă deoarece colectivul va fi determinat să ia o
atitudine critică şi astfel se poate dezvolta la elevi spiritul combativ şi se va crea opinia
colectivă.
În conducerea jocului profesorul trebuie să ţină seama de anumite recomandă ri. Dintre
acestea, cele mai importante sunt: să fie imparţial în stabilirea rezultatelor; să fie atent şi
preocupat de joc; să folosească tonul potrivit, moderat; la clasele mici să participe chiar la joc
ală turi de copii; să asigure disciplina elevilor în joc.
În lucră rile de specialitate ale lui Gh. Câ rstea (1993, 1997), am gă sit o serie de indicaţii
metodice adresate cadrului didactic, profesor sau antrenor sportiv, care, rezumate sunt:
 pentru conducerea jocului profesorul poate folosi ca semnale: fluierul, bă taia din
palme sau cuvâ ntul. În cazul folosirii fluierului nu trebuie să se exagereze intensitatea sonoră a
acestuia pentru a nu obosi şi irita participanţii;
 asigurarea disciplinei în joc nu înseamnă încă tuşarea manifestă rilor de entuziasm.
Profesorul trebuie să permită participarea afectivă la joc şi manifestarea sentimentelor, dar, în
acelaşi timp, va evita exageră rile în acest sens.
În opinia noastră , a fi disciplinat în joc înseamnă, de fapt, a respecta regulile şi cerinţele jocului
şi a avea o comportare civilizată faţă de colectiv. Lipsurile în pregă tirea profesorului se pot
manifesta prin alegerea necorespunză toare a jocului, prin greşeli organizatorice, explicaţii
incomplete, neadecvate sau conducere necorespunză toare a acestuia.
Se impune astfel ca niciun amă nunt să nu fie neglijat de că tre profesor. În acelaşi timp, acesta
trebuie să se preocupe de crearea unei atmosfere de bună dispoziţie pentru ca elevii să participe

4
cu plă cere la joc.
Analiza jocului va cuprinde: aprecieri privind realizarea de ansamblu a jocului; evidenţierea
manifestă rilor pozitive şi negative; evidenţierea prin nominalizarea elevilor care s-au comportat
corespunză tor sau necorespunză tor; momentul de analiză nu trebuie să lipsească deoarece
acesta ar duce la scă derea valorii educative a jocului.
BIBLIOGRAFIE ȘI SITOGRAFIE

1. ***Programe școlare, Clasele IX-XII. Educație fizică. MECI, București,

2009.
2. Boroș-Balint 2013 = Iuliana Boros-Balint, Jocuri dinamice. Suport de
curs, FEFS, UBB, 2013.
3. Cârstea 2000 = Gheorghe Cârstea, Teoria și metodica educației fizice și
sportului. Pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, București,
Editura AN-DA, 2000.
4. Coakley, J., 2003, Sport in society: issues and controversies, 7th edition,
New York.
5. Cucoș, C., 2002, Timp și temporalitate în educație – Elemente de
management al timpului, Iași, Editura Polirom.
6. Curriculum Național pentru Educație fizică, 2004, București, MEN.
7. Didactica generală a educației fizice (www.edu.ro,
https://www.google.ro/#q=didactica+educatiei+fizice+si+sportului.
8. Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2013. Educaţia fizică şi sportul în
şcolile din Europa Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul pentru publicaţii al
Uniunii Europene.
9. Mârza, Dănilă, Dănuț Nicu, Teoria Educației Fizice și Sportului, Iași,
Editura PIM, 2007.
10. Motroc 2009 = Nicoleta-Lücy Motroc, Jocul de mișcare, mijloc al
educației fizice, în „Marathon”, vol I, nr. 2, p. 199-206, 2009.
11. Piaget 1969 = J. Piaget, Psihologia copilului, București, Editura
Didactică și Pedagogică, 1969.
12. Sabău 2005 = Gh. Sabău, Jocurile dinamice și deprinderile motrice, Cluj-
Napoca, Editura GMI, 2005.
13. Stănescu, M et alii 2004 = M. Stănescu, C. Ciolcă, C. Urzeală, Jocuri de
mișcare –metodă și mijloc de instruire în educație fizică și sport, București,
Editura Cartea Universitară, 2004.
14. Todea 2002 = Septimiu Florian Todea, Jocuri de mișcare, București,
Editura Fundației România Mare, 216p, 2002.
15.file:///C:/Users/Pomii/Downloads/ghid_pentru_profesorii_de_educati
e_fizica_si_sport.pdf