Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Str. Sindicatelor nr. 7

Cluj-Napoca, RO-400029
Tel.: 0264-40.53.37
Fax: 0264-59.05.59
psiedu@psiedu.ubbcluj.ro
www.ubbcluj.ro

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

INSTITUTUL DE PREGĂTIRE DIDACTICĂ
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

MODUL PEDAGOGIC

NIVELUL II

EVALUARE FINALĂ

ABSOLVENT:

MEZEI MANUEL

CLUJ-NAPOCA

2017

Conf. univ. dr. Cosmin Prodea www.prodea.ro prodeacosmin@gmail.com

 Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Str. Sindicatelor nr. 7
Cluj-Napoca, RO-400029
Tel.: 0264-40.53.37
Fax: 0264-59.05.59
psiedu@psiedu.ubbcluj.ro
www.ubbcluj.ro

EDUCAȚIA FIZICĂ PRIN JOC LA NIVEL LICEAL

STUDENT:

MIHUȚ DAN-EDWIN

CLUJ-NAPOCA
 EDUCAŢIA FIZICĂ PRIN JOC LA NIVEL LICEAL

Talentul câștigă jocuri, dar lucrul în echipă și inteligența în joc câștigă campionatul
(Michael Jordan)

I. INTRODUCERE

Cercetătorii care se ocupă de studierea evoluției omului sunt de acord în unanimitate că jocul,
dorința de joacă reprezintă preocupări ale acestuia din cele mai îndepărtate timpuri, dorința de
mișcare, de bucurie și de voie-bună contribuind în mod efectiv la desăvârșirea lui „homo
sapiens”. De aceea mulți specialiști în pedagogie, psihologie, științele sportului etc. definesc
specia umană prin sintagma homo ludens, adică omul care știe să se joace și care poate să își
creeze propriile jocuri, tocmai ca atribute fundamentale ale unei organizări psiho-motorii
superioare.

II. MOTIVAȚIE PRIVIND ALEGEREA TEMEI

Integrată într-o educație generală cu profund caracter perspectiv, Educația fizică, parte
componentă a procesului de educație, concură, prin conținutul ei specific, la realizarea
idealului educațional şi nu în ultimă instanță a celui social, de formare a unei personalități
care să întruchipeze participantul component şi activ la dezvoltarea societății şi la modelarea
propriei sale persoane. Pe parcursul copilăriei şi al adolescenţei, educaţia fizică în şcoală oferă
o oportunitate excelentă pentru a învăţa şi practica abilitățile necesare pentru îmbunătățirea
stării fizice și a sănătății, pe tot parcursul vieţii. Aceste activităţi zilnice pot include alergarea,
înotul, ciclismul şi alpinismul, precum şi jocuri şi sporturi mai structurate.

III. PREMISE, OBIECTIVE, SCOP

Dobândirea timpurie a abilităților de bază îi ajută în mod crucial pe tineri să practice şi să

înţeleagă mai bine valoarea acestor activităţi în educaţia lor ulterioară sau, ca adulţi, la locul
de muncă sau în timpul liber. Cu toate acestea, educaţia fizică nu se limitează la formarea
abilităților fizice, având mai mult decât o dimensiune recreativă. Implicarea în diverse
activităţi fizice aduce un tip de cunoaştere şi înţelegere axat pe principii şi concepte, ca de
exemplu “regulile jocului”, fair-play şi respect, conştientizare tactică şi fizică și
conştientizarea socială corelată cu interacţiunea personală şi efortul realizat în echipă, în
multe dintre sporturi.

Obiectivele, care nu se limitează doar la educaţie fizică şi sport - precum o stare bună de
sănătate, dezvoltarea personală armonioasă şi incluziunea socială – dau o mai mare greutate
importanţei includerii acestei discipline în curriculumul şcolar. Valoarea socială a educaţiei
fizice şi a sportului a fost, de asemenea, exprimată în diferite documente de către Comisia
Europeană. În Cartea albă privind sportul, (Comisia Europeană, 2007a), Comisia a punctat

3
faptul că timpul petrecut pentru practicarea activităţilor sportive, ca parte a orelor de educaţie
fizică din şcoală, cât şi în cadrul activităţilor extracurriculare, pot produce efecte benefice
substanţiale pentru educaţie şi sănătate.

În acest sens, și programa școlară destinată ciclului liceal de învățământ pornește de la

anumite premise bine delimitate. Ca parte a învățământului preuniversitar, ciclul liceal trebuie
să asigure pregătirea elevilor pe linia competențelor cheie europene, stabilite ca finalități ale
sistemelor educaționale și de formare profesională din Țările Comunității Europene, fiecare
disciplină de învățământ fiind chemată să își aducă contribuția specifică la realizarea acestora.
Obiectivul general al disciplinei Educație fizică și sport constă în dezvoltarea aptitudinilor
bio-psihomotrice și formarea capacității elevilor de a acționa asupra acestora, în vederea
menținerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase
și manifestării unei capacități motrice favorabile inserției profesionale și sociale. Disciplina
Educație fizică și sport, la clasele IX-XII este prevăzută, conform planului de învățământ, în
aria curriculară Educație fizică și sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la
realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor – finalitate
prevăzută în Legea învățământului.

Încă din Nota de prezentare a programei școlare destinate disciplinei Educație fizică pentru
ciclul liceal, se precizează următoarele: „pentru a putea asigura un proces didactic modern,
bazat pe o ofertă educațională optimă, cât și pe instruirea diferențiată a elevilor, pe baza
unor trasee particulare de învățare, individuale sau de grup, este necesar, corespunzător
realității practice, ca în clasele IX-XII să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor
necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea/
consolidarea în practicarea unor discipline/ probe sportive, astfel:

în clasa a IX-a:

 două probe atletice, de preferat din grupe diferite;

 elemente elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică (din cele făcute
în lasele V-VIII) și variante de legări de elemente;
 o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă;
 două jocuri sportive, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
în clasa a X-a:

 cele două probe atletice făcute în clasa a IX-a;

 gimnastică acrobatică;
 săritura la aparatul de gimnastică prevăzută în programă;
 două jocuri sportive, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
în clasa a XI-a:

 trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor, conform
programei;
 gimnastică acrobatică;
 o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele învățate;

4
 un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
în clasa a XII-a:

 trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor, conform
programei;
 gimnastică, la alegere: aerobică, ritmică, sportivă, artistică sportivă;
 un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
IV. COMPONENTELE CERCETĂRII

O cercetare riguroasă trebuie să aibă la bază parcurgerea unei bibliografii ample de

specialitate, dublată de propria experiență. În ceea ce privește tema aleasă, suntem de părere
că, pentru realizarea obiectivelor stabilite în realizarea coerentă a unui proiect de cercetare
privind lecția de educație fizică și sport, se impune, de la bun început, acordarea unei atenții
deosebite alegerii jocului de mișcare. În acest scop, F. S. Todea (2002, p. 20sqq) notează: „În
acest scop, se va urmări ca jocul de mișcare ales să întrunească următoarele cerințe:

 să asigure o temeinică pregătire multilaterală, fizică și moral-volitivă;

 să țină seama de vârsta participanților, de sex, nivelul de dezvoltare, de pregătire
fizică;
 să țină seama de dorințele participanților la joc;
 să fie atractive, să trezească interesul participanților;
 să se desfășoare într-un cadru și condiții cât mai igienice;
 să se desfășoare într-o ambianță educativă;
 să evite accidentarea participanților, afectarea stării optime de sănătate;
 să fie în concordanță cu posibilitățile participanților;
 să se țină seama de numărul celor dornici să participe la joc;
 să se desfășoare în condiții atmosferice favorabile, în cazul în care jocurile sunt
programate în aer liber;
 să se aibă în vedere condițiile materiale, inventarul de obiecte și echipamente
sportive, care să permită organizarea și desfășurarea corespunzătoare a jocurilor.”

La nivelul ciclului liceal de învățământ, programele școlare în vigoare prevăd practicarea

unor anumite jocur de mișcare pentru fiecare nivel în parte, în funcție de dotările instituției
școlare, abilitățile elevilor și decizia cadrului didactic, după cum urmează: clasa a IX-a
(volei, handbal, fotbal, baschet); clasa a X-a (baschet, fotbal, handbal, volei); clasele a XI-a
și a XII-a (handbal, baschet, fotbal, volei), precum și a unor jocuri alternative (precum
toolball/goalball/teqball). Toate aceste activități, odată cu includerea lor în planificările
școlare anuale, trebuie să vizeze valorificarea potențialului fizic al elevilor, adaptarea lor la
anumiți parametri (vârstă, sex, baza materială etc), precum și valorificarea judicioasă a
„competențelor specifice”1 prevăzute în programele școlare.

1
Competențele specifice sunt competențe derivate din competențele generale și reprezintă etape în dobândirea
acestora, formându-se pe durata unui an școlar. Pentru realizarea competențelor specifice, în programă sunt
propuse exemple de activități de învățare care valorifică experiența concretă a elevului și care integrează strategii
didactice adecvate unor contexte de învățare variate.

5
 În cadrul literaturii de specialitate consacrate activității umane, jocului, ca factor primordial
de socializare, i se atribuie o importanță deosebită. În principiu și cel mai adesea, se asertează
că jocurile „sunt activități de tip ludic, cu implicații deosebite asupra dezvoltării
personalității (...) o activitate complexă, predominant motrice și emoțională, desfășurată
spontan după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv și totodată de adaptare la
realitatea socială.”2

Jocurile în care rolul mișcărilor este exprimat în mod clar poartă, în general, denumirea
convențională de „jocuri de mișcare” (dinamice). Jocul de mișcare este o variantă a activității
de joc, baza ei constituind-o diferitele acțiuni motrice, active, motivate de un subiect (temă,
idee) și parțial îngrădită de reguli. De asemenea, acestea au scopul de a învinge, în condițiile
mereu schimbătoare ale mediului de joc, a diferitelor dificultăți sau obstacole care survin în
calea atingerii scopului/ obiectivului propus. Se știe că, de cele mai multe ori, în cadrul
jocurilor se pot regăsi părți, mai scurte ori mai extinse, de alergare, acțiuni de viteză, de
îndemânare, de învingere a obstacolelor prin sărituri, rezistență și forță, în timp ce alte acțiuni
solicită utilizarea diferitelor mișcări legate de orientre, de observație sau de auz, în diverse
forme și combinații.

Jocurile dinamice desemnează o activitate fizică sau mentală spontană fără utilitate
imediată, generatoare de distracție, plăcere și reconfortare, depășind „limitele unei activități
pur biologice ori fizice, esența lor fiind mentală”3. În același timp, acestea sunt determinate de
anumite caracteristici (precum: natura lor, vârsta participanților, baza materială existentă),
încât s-au propus numeroase clasificări ale acestor jocuri, cel mai adesea diferite de la un
autor la altul.

Cercetătoarea Iuliana Boroș-Balint (2013, p. 23sqq) face o sinteză a numeroaselor clasificări

ale jocurilor, după cum urmează: K. Gross (jocuri cu funcții generale, jocuri de
experimentare, jocuri motorii, jocuri senzoriale, jocuri intelectuale, jocuri de voință, jocuri
afective); W. Stern (jocuri individuale și jocuri sociale); C. Buhler (jocuri
funcționale/senzorio-motorii, jocuri de ficțiune și iluzie, jocuri de receptivitate, jocuri
construcții, jocuri colective); J. Piaget (jocuri-exerciții, jocuri cu reguli, jocuri simbolice); U.
Șchiopu (jocuri de reproducere a unor evenimente, jocuri de mișcare, jocuri de creație,
jocuri cu subiect, cu reguli); Gh. Cârstea (jocuri de mișcare, jocuri pregătitoare pentru
jocurile sportive, jocuri sportive) etc. Ulterior, autoarea conchide lansând ea propria
clasificare a jocurilor, în: „jocuri creative” vs. „jocuri cu reguli: jocuri didactice, jocuri
populare, jocuri de mișcare”4

Potrivit acestei din urmă clasificări, jocurile de mișcare pot să fie împărțite, la rândul lor, în
„jocuri școlare” și „jocuri sportive”. Primele (jocurile școlare) se caracterizează prin faptul că
ele pot să fie folosite în vederea realizării obiectivelor didactice și educative, au reguli proprii,
dar, totodată, modificabile, putându-se practica într-un timp efectiv flexibil, cu/fără mijloace
didactice. Or, odată modificate regulile, se influențează complexitatea și dificultatea jocului,
încât rezolvarea cu succes a unor probleme ale jocului constituie eficiența acestuia, iar
2
Cârstea (2000, p. 128).
3
Vezi Sabău (2005).
4
Boroș-Balint (2013: 26).

6
caracteristica dominantă o reprezintă „întrecerea”, care dezvoltă spiritul competitiv al
copiilor, fapt evidențiat în mod detaliat în lucrarea mai sus citată.

În prezenta lucrare, atenția noastră se focalizează în mod special și voit asupra modului în
care jocurile dinamice/de mișcare se regăsesc în cadrul ciclului liceal de învățământ. Ca
parte a învățământului preuniversitar, ciclul liceal trebuie să asigure pregătirea elevilor pe
linia competențelor cheie europene, stabilite ca finalități ale sistemelor educaționale și de
formare profesională din țările Comunității Europene, fiecare disciplină, inclusiv Educația
fizică și sportul, fiind solicitată să își aducă contribuția specifică la realizarea acestora. În
acest sens, în cadrul documenetlor reglatoare specifice disciplinei, sunt prevăzute, punctual,
competențele generale și specifice, precum și setul de valori și atitudini care trebuie avute în
vederea în vederea unui demers didactic predare-învățare-evaluare coerent și corect.
Suntem de părere că, în calitate de posibil viitor profesor de Educație fizică și sport,
cunoașterea și aplicarea acestor coordonate au valoare de referință. Ne permitem, astfel, să
reproducem, aici, o parte dintre acestea, întocmai așa cum se regăsesc ele în „Programele
școlare” destinate ciclului liceal de învățământ.

Așa cum am evidențiat deja în rândurile de mai sus, jocurile de mișcare prezintă numeroase
atribute, fapt pentru care sunt recomandate în activitatea zilnică a copiilor și a tinerilor, deci
implicit în cadrul orelor de educație fizică și sport. În scopul obținerii unei eficiențe maxime
și pe planul instructiv-educativ, este necesar să se aibă în vedere judicioasa, corecta alegere,
organizare, desfășurare și conducere a jocurilor de mișcare.

Acest lucru este posibil în condițiile cunoașterii temeinice a subiecților, a celor care
participă la acest gen de activități. În primul rând, trebuie cunoscute de către profesorii de
educație fizică, organizatorii acestor activități, starea de sănătate a participanților la jocurile
de mișcare, particularitățile de vârstă și sex, nivelul de pregătire fizică generală, sub aspectul
dezvoltării calităților motrice și al gradului de stăpânire al deprinderilor și priceperilor motrice
de bază, utilitar-aplicative și specifice unor probe sau ramuri sportive. De asemenea, se ține
seama de condițiile materiale (spații, terenuri, materiale, obiecte sportive etc.), care, la rândul
lor, determină, într-o bună măsură, conținutul și nivelul activităților de educație fizică și sport.

Este bine de relevat faptul că sarcina jocului determină stabilirea acțiunilor jucătorilor în
conformitate cu obiectivul/ scopul propus, caracterul și dezvoltarea conflictului de joc,
întrucât această latură a jocului are o dublă valență: pe de o parte, existența unui sens/ a unei
motivații, motivează acțiunile complexe ale jucătorilor, iar, pe de altă parte, conferă o
notă/caracteristică emoțională folosirii diferitelor procedee tehnice sau elemente de tactică. De
cele mai multe ori, regulile sunt cele care determină, în cadrul fiecărui joc, elementele
constante privin așezarea jucătorilor, precum și cele tipice în deplasarea acestora, precizează/
reglementează caracterul comportării, drepturile și obligațiile jucătorilor, stabilesc mijloacele
de conducere a jocului, condițiile și procedeele de stabilire a rezultatului. Acest aspect nu
exclude, ci, dimpotrivă, presupune manifestarea unei activități creatoare din partea jucătorilor,
precum și folosirea inițiativei personale pe măsura capacităților/ abilităților, a dorințelor și, nu
în ultimul rând, a intereselor fiecăruia.

7
 Pentru a conferi prezentei lucrări și elemente de originalitate, ne permitem ca, pornind de la
baza bibliografică parcursă, să oferim o definiție a conceptului de „joc dinamic”. În opinia
noastră, „jocul dinamic” reprezintă o activitate distractivă și recreativă în același timp, care se
caracterizează printr-o mișcare continuă și un activism intensiv. V. Iacovlev (1981, passim)
relevă faptul că termenul „joc” este polisemantic și variabil din punct de vedere istoric, fiind
utilizat pentru a exprima opinii, acțiuni, fenomene diverse (jocul prețurilor, jocul forțelor,
joc de cuvinte, jocuri sportive, jocuri olimpice etc.).

Jocurile motrice destinate tuturor ciclurilor de învățământ, inclusiv nivelului liceal,

atractive prin ineditul lor, prin starea de emulație pe care o conferă, dar și prin caracterul
adeseori spectaculos, asigură o eficiență crescută atât în ceea ce privește creșterea densității
lecției, cât și în ceea ce privește rezultatele. Ele constituie un exercițiu complex cu efecte
cumulative asupra organismului, impunând manifestări motrice multiple și complexe, efectul
lor fiind condiționat de scopul urmărit în lecție de către profesor odată cu planificarea
activității. Tocmai de aceea, acestea fac parte din grupa activităților globale în cadrul cărora
se valorifică, în condiții noi, nestudiate în prealabil, cunoștințele, priceperile și deprinderile
motrice însușite. Nu întâmplător, se afirmă, în acest sens, că „jocurile dinamice sunt
principala activitate prin care se verifică posibilitățile elevilor de a aplica bagajul de
cunoștințe și priceperi. Structura de mișcări frecvent utilizate sunt: mersul, alergarea,
aruncarea, prinderea, echilibrul, transportul de greutăți, săritura, cățărarea și
escaladarea.” (Stănescu et alii 2006: 87). De asemenea, specialiștii recomandă introducerea
unor elemente de atletism, de gimnastică și de jocuri sportive.

În lucrările de metodica predării educației fizice, se regăsesc și reprezentări grafice și imagini privind
modul în care profesorul sau antrenorul poate gestiona dezvoltarea abilităților motrice, a jocurilor de
mișcare/dinamice:

Conținutul jocului de mișcare (acțiunile motrice și subiectul) determină forma acestuia ori,
altfel spus, caracterul tipic de organizare a participanților. În esență, caracteristica jocului de
mișcare se reflectă „în organizarea acțiunilor participanților, care să le permită o largă
inițiativă creatoare în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului propus”.5

5
Sabău (2005: 122).

8
V. CONCLUZII

Jocul sportiv reprezintă, de facto și de jure în același timp, izvorul principal al deprinderilor
motrice specifice, are valenţe multiple, influenţând atât dezvoltarea aptitudinilor motrice cât şi
manifestarea trăsăturilor de personalitate. Absolventul ciclului gimnazial trebuie şă ştie să
joace regulamentar şi să organizeze aceste activităţi. LOCUL JOCULUI în lecţia de educaţie
fizică este prezent în toate cele trei părţi ale lecţiei (predare, învățare, evaluare), îndeplinind
anumite funcţii şi realizând anumite obiective. Astfel în învăţământul preșcolar, dar și ulterior.
O concluzie tranzitorie care se desprinde din cele menționate mai sus este aceea că jocul
reprezintă aproximativ 60-70 % din activitate, procentaj care scade treptat în celelalte cicluri.
Valoarea multidimensională a jocului de mişcare îl recomandă ca fiind unul dintre cele mai
eficiente mijloace ale educaţiei fizice. Datorită multitudinii efectelor în plan formativ, jocurile
de mişcare sunt utilizate în toate formele organizate ale educaţiei fizice în şcoală: în lecţia de
educaţie fizică, în timpul liber al elevilor (activităţi sportive, activităţi turistice). Utilizate ca
mijloace ale educaţiei fizice, jocurile de mişcare vizează influenţarea personalităţii umane,
urmărind atingerea unor obiective specifice acestei activităţi.

BIBLIOGRAFIE ȘI SITOGRAFIE

1.***Programe școlare, Clasele IX-XII. Educație fizică. MECI,

București, 2009.

9
2. Boroș-Balint 2013 = Iuliana Boros-Balint, Jocuri dinamice.
Suport de curs, FEFS, UBB, 2013.
3. Cerghit 1976 = I. Cerghit, Metode de învățământ, Becurești,
Editura Didactică și Pedagogică, 1976.
4. Cârstea 1993 = Gh. Cârstea, Programarea și planificarea în
educația fizică și sportivă, București, Editura Universul, 1993,
5. Cârstea 1997 = Gh. Cârstea, Educație fizică. Teorie și bazele
metodicii, București, ANEFS, 1997.
6. Cârstea 2000 = Gheorghe Cârstea, Teoria și metodica educației
fizice și sportului. Pentru examenele de definitivat și gradul didactic
II, București, Editura AN-DA, 2000.
7. Coakley, J., 2003, Sport in society: issues and controversies, 7th
edition, New York.
8. Cucoș, C., 2002, Timp și temporalitate în educație – Elemente de
management al timpului, Iași, Editura Polirom.
9. Curriculum Național pentru Educație fizică, 2004, București,
MEN.
10. Didactica generală a educației fizice (www.edu.ro,
https://www.google.ro/#q=didactica+educatiei+fizice+si+sportului.
11. Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2013. Educaţia fizică şi
sportul în şcolile din Europa Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul
pentru publicaţii al Uniunii Europene.
12. Dumitrescu, Ion Puiu, ÎNCEPUTURI SPORTIVE
BUCUREȘTENE, Editura Sport-Turism, București, 1975.

13. Iacovlev
1981 = V. Iacovlev, Jocuri pentru copii, București,
Editura Didactică și Pedagogică, 168 pag., 1981.

14. Mârza, Dănilă, Dănuț Nicu, Teoria Educației Fizice și Sportului,

Iași, Editura PIM, 2007.
15. Motroc 2009 = Nicoleta-Lücy Motroc, Jocul de mișcare, mijloc
al educației fizice, în „Marathon”, vol I, nr. 2, p. 199-206, 2009.
16. Sabău 2005 = Gh. Sabău, Jocurile dinamice și deprinderile
motrice, Cluj-Napoca, Editura GMI, 2005.
17. Stănescu, M et alii 2004 = M. Stănescu, C. Ciolcă, C. Urzeală,
Jocuri de mișcare –metodă și mijloc de instruire în educație fizică și
sport, București, Editura Cartea Universitară, 2004.
18. Șchiopu 1967 = U. Șchiopu, Psihologia copilului, București,
Editura Pedagogică și Enciclopedică, 1967.
19. Todea 2002 = Septimiu Florian Todea, Jocuri de mișcare,
București, Editura Fundației România Mare, 216p, 2002.
20. file:///C:/Users/Pomii/Downloads/ghid_pentru_profesorii_de_e
ducatie_fizica_si_sport.pdf

10