UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ NAPOCA

FCULTATEA EDUCATIE FIZICA SI SPORT

PSIHOPEDAGOGIE

ROLUL PROCESULUI DE PREDARE INVATARE IN LECTIA DE

EDUCATIE FIZICA

NUMELE: POP

PRENUMELE: ALEX-MRIUS

SPECIALIZARE: EDUCATIE FIZICA SI SPORT

GRUPA: 106

FORMA DE INVATAMANT : CU FRECVENTA

LOCALITATEA: CLUJ NAPOCA

2020
„Performanta sportiva este munca de ieri, rezultatul de azi si sacrificiul de maine”(Vita
Csaba,Profesorul meu de educatiefizica si sport din liceu,Colegiul National Pedagogic
“Mihai Eminescu” Targu Mures)

Evolutia tehnico-stiintifica, care face din stiinta, intr-o masura tot mai mare, o forta
nemijlocita de productie, a deschis largi posibilitati omului, in directia afirmarii prin sport.

Reprezentand o valoare deosebita, care-si pune intr-o masura apreciabila pecetea asupra
fizionomiei spirituale a omului, a personalitatii sale, sportul de performanta constituie in
prezent obiectul de studiu al diferitelor discipline stiintifice : filozofie, sociologie,
economie, psihologie, pedagogie, biologie, biochimie, medicina etc.

In epoca noastra, sportul de performanta a devenit o problema sociala, psihologica,

pedagogica si culturala, care priveste, in aceeasi masura, societatea si individul. Priveste
societatea, intrucat mersul sau inainte si progresul omenirii depinde de modalitatea de
intelegere a relatiilor sociale internationale, pe care sportul pune o amprenta puternica;
priveste individul, deoarece dezvoltarea lui fizica, psihica, afectiva si morala este
influentata de timpul folosit in vederea constructiei propriei persoane. In prezent sportul de
performanta se transforma realmente intr-o unitate de masura a bogatiei sociale si
reprezinta un mijloc eficient pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii si pentru
asigurarea resurselor financiare.

In ultimii 50 de ani sportul a cunoscut o puternica dezvoltare, in ceea ce priveste

performanta, bazele sportive, echipamentul, aparatura si instalatiile, organizarea
structurala, competitiile, managementul si nu in ultimul rand cercetarea stiintifica.

Progresele tehnice si economice fac posibila o ridicare substantiala a nivelului de trai si

creeaza in consecinta o posibilitate reala de afirmare a individului, apt astazi de a participa
la o varietate de activitati sportive in afara orelor de munca. Este un fapt evident si, in
acelasi timp,
deosebit de important, ca omul zilelor noastre nu-si mai limiteaza activitatea doar la
productie, si ca are la dispozitie ore de ragaz carora le da intrebuintarea dorita.

Din punct de vedere al sistemului contemporan de valori ale societatii, formarea omului
inseamna in primul rand o activitate psihopedagogica inteleasa intr-un sistem de raporturi
cu lumea inconjuratoare (fenomene, evenimente, obiecte), cu grupul social din care face
parte, cu propriul organism si propria activitate.

Procesul de instruire, specific antrenamentului sportiv, este tratat ca proces cu

caracteristici, abordari, metodologii, continuturi, forme de organizare etc., specifice.
Psihopedagogia sportiva, ca latura a educatiei ce sta la baza instruirii specifice
antrenamentului sportiv, este o abordare noua, care incepe sa fie prezentata in literatura de
specialitate ca ramura noua la granita dintre pedagogie si psihologie.

Intre reperele psihopedagogice, specifice procesului de instruire scolara, Stoica, M., 1996,
pag. 150, include „stadiile dezvoltarii intelectuale, mecanismul formarii structurilor
psihice, motivatia invatarii, experienta anterioara a elevilor, activitatea de redescoperire a
cunostintelor si factorii succesului scolar”. Facand o analogie cu antrenamentul sportiv
putem sublinia ca reperele psihopedagogice specifice sportului de performanta se
concretizeaza in:

Ø stadiile dezvoltarii performantei sportive;

Ø mecanismul formarii deprinderilor motrice si dezvoltarii aptitudinilor psihomotrice

specifice performantei sportive;

Ø motivatia practicarii sportului de performanta;

Ø predispozitiile psihice si fizice pentru un anumit sport;

Ø activitatea de pregatire sportiva propriu-zisa;

Ø factorii succesului performantial.

Predarea, ca noţiune sau concept, este înţeleasă ca fiind procesul de transmitere sau de
expunere a cunoştintelor teoretice şi practice specifice activităţii de educaţie preşcolară,
şcolară şi universitară. înţeleasă în sensul transmiterii cunoştinţelor, predarea precede
învăţarea cel puţin în etapa incipientă a formării copilului şi şcolarului, dar şi în etapa de
iniţiere într-o disciplină sau ramură sportivă. Ea constă în prezentarea conţinutului,
explicarea aspectelor esenţiale a noţiunilor, introducerea în tainele cunoaşterii unei
discipline, a unei. activităţi. Procesul de predare esţe o activitate ce are la bază scopuri,
obiective şi finalităţi prestabilite impuse de comanda socială. Activitatea de predare trebuie
înţeleasă ca fiind o activitate ce are drept scop „modificarea comportamentului
elevului/studentului" prin implicarea acestora în acţiunea de percepţie, de cunoaştere, de
simţire.

Predarea, ca operaţie a educaţiei, stă la baza procesului de schimbare a comportamentului,

pe care-1 influenţează. Eficienţa predării depinde de stilul abordat de către fiecare cadru
didactic în parte, stil ce depinde la rândul sau de măiestria pedagogică, dar şi de
particularităţile elevilor / subiectilor.Stilul de predare abordat, de către fiecare cadru
didactic în parte, constă în modalitatea personală de realizare a predării în conformitate cu
achiziţiile ce urmează a fi realizate. Cadrul didactic (profesorul) poate aborda un stil de
predare care poate fi: democratic, autoritar, neglijent(“Laissez-faire”)

Stilul democratic (cooperant, afectiv, apropiat, amabil şi în acelaşi timp sever) este bazat
pe o colaborare desăvârşită între profesor şi elev, pe o stimulare permanentă a iniţiativei
elevilor, dar şi pe o realizare a unei motivaţii temeinice prin aprecieri pozitive şi
argumentate corect etc. Acest stil de predare are cea mai mare eficienţă datorită bazei de
încredere formată la elevi, prin acomodarea cadrului didactic cu specificul activităţii
elevilor, dar şi cu posibilităţile acestora.

Stilul dictatorial este un stil abordat în principal de profesorii mai slab pregătiţi, de cei
încrezuţi, dominatori, care au impresia că titlul de profesor asigură de la sine o bună
învăţare. Acest stil constă în transmiterea cunoştinţelor în mod autoritar, distant sau ursuz
şi nu permite realizarea unui dialog între elev şi profesor. Vina neînvăţării în acest caz este
dată în totalitate asupra elevilor care nu sunt capabili sau nu vor să înveţe, ceea ce este fals.

Stilul neglijent (neinteresat de rezultatele muncii), denumit şi „laissez- faire" este stilul
abordat în principal de cadrele didactice care au făcut o facultate şi s-au încadrat din
motive neprofesionale (dorinţa de a avea o diplomă, îndemnul părinţilor sau prietenilor),
lipsite de atracţia şi dragostea pentru copii, pentru miracolul învăţării şi progresului.
Profesorul care abordează un astfel de stil, are în lecţie un rol pasiv, acceptă cu uşurinţă
deciziile şi sugestiile elevilor, nu manifestă exigenţă, nu face aprecieri pozitive sau
negative privind comportamentul elevilor, favorizează nivelul slab al pregătirii şi deci
obţinerea unor rezultate sub posibilităţile reale.

Procesul de predare-învăţare realizat printr-o succesiune de operaţiil prezentate anterior

se poate îmbunătăţi atunci când intervine şi cea de-i cincia operaţie, cea de reglare a celor
anterioare. Reglarea are la bază analiza cantitativă şi calitativă a fiecărei operaţii
anterioare, găsirea greşelilor şi îndepărtarea acestora. Reglarea celor patru operaţii
specifice procesului de predare-învăţare (planificarea, organizarea, conducerea, evaluarea)
ajută profesorul să-şi îmbunătăţească măiestria pedagogică.

Un proces de predare-învăţare este considerat pozitiv atunci când:

-elevul lucrează 50 % din timpul alocat lecţiei;

-profesorul alocă 50 % din timpul lecţiei intervenţiilor individuale şi descoperă foarte

repede cauza eşecului şi cum poate fi evitat;

-fiecare elev este ajutat să lucreze în ritm propriu;

-profesorul realizează cel puţin 2-3 minute supravegherea asupra colectivului fără
intervenţie;

-observaţiile sunt bine recepţionate;

-eşecurile sunt corectate imediat după execuţie;

-elevii nu ignoră intervenţia profesorului;

-profesorul stabileşte imediat şi cu multă uşurinţă nivelul de însuşire al elevilor;

-profesorul descoperă imediat cauza eşecului;

-succesiunea de învăţare este una bine gândită şi analizată, nu unacopiată la întâmplare de

la un profesor "binevoitor";

-profesorul ştie exact, în caz de eşec, cu ce să intervină pentru a înlătura.

Din punctual meu de vedere avand experienta anilor de liceu pe care i-am trecut foarte
frumos si repede la Colegiul National Pedagogic “Mihai Eminescu “ din Targu Mures , am
avut ocazia sa realizez numeroase proiecte de lectie si sa studiez aceasta “arta” Pedagogia
in adancul ei. Eu mi-am luat drept model in aceasta viitoare cariera in domeniul sportului si
al educatiei fizice, chiar pe profesorul meu de “educatie fizica si sport” si “metodica
predarii orei de educatie fizica si sport”,domnul profesor Vita Csaba.La orele de practica
am avut ocazia sa sustin la clasa a III-a o ora de educatie fizica si sport unde m-am
descurcat foarte bine atat din punct de vedere al planului de lectie cat si din punct de
vedere practic.

Acest process de predare-invatare este foarte complex si tot odata foarte important nu
doar in lectia de educatie fizica cat si la celelalte discipline.

Rolul procesului de predare-invatare in educatia fizica este unul deosebit ,deorece cadrul
didactic trebuie sa fie bine pregatit pentru sustinerea unei ore,material didactice foarte bune
,metode si procedee didactice puse foarte bine la punct. Peocesul de predare cuprinde 3
stiluri mari: stilul democratic,stilul dictatorial si stilul neglijent cunoscut si sub numele
classic de “laissez faire”.Fiecare cadru didactic isi foarmeaza un stil de predaredin acestea
3. Deasemenea pentru invatarea mai rapida a copilului se folosesc numeroase metode de
transmitere a informatiei prin mai multe procedee didactice pentru a reusi sa capteze in
totalitate atentia eleviilor si sa se concetreze asupra procesului de invatare.

In concluzie rolul procesului de predare-invatare este unu foarte complex si foarte

important