Toaz - Info Licenta Sistemul Financiar Bancar PR

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REŞIŢA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
LUCRARE DE LICENŢĂ
Coordonator ştiinţific:
Conf.univ.dr.Mirela Minică
Absolvent:
Rusalin Florin Băilă
Reşiţa
2014
Programul de studii: Contabilitate şi informatică de gestiune
Semnătura coordonatorului ştiinţific
Sistemul financiar-bancar
Coordonator ştiinţific:
Conf.univ.dr.Mirela Minică
Absolvent:
Rusalin Florin Băilă
Reşiţa
2014
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE ECONOMICE
Declaraţie de asumare a răspunderii
Subsemnatul/a .........………………………...................................................................
absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa, declar
că lucrarea de licenţă/disertaţie este elaborată exclusiv de mine, pe baza efortului personal de
documentare, cercetare, proiectare şi redactare. În cadrul lucrării precizez sursa tuturor ideilor,
datelor şi formulărilor care nu îmi aparţin, conform normelor de citare a surselor.
Declar că toate afirmaţiile din lucrare referitoare la datele şi informaţiile analizate, la
metodele prin care acestea au fost obţinute şi la sursele din care le-am obţinut sunt adevărate.
Înţeleg că falsificarea datelor şi a informaţiilor analizate în lucrare constituie fraudă şi este
sancţionată conform regulamentelor în vigoare. De asemenea, am luat la cunoştinţă conţinutul
Art.7 şi Art.9(licenţă/diplomă)/20(master) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a
examenelor de finalizare a studiilor de licenţă şi master la Universitatea „Eftimie Murgu” din
Reşiţa pentru promoţiile 2014.
Data: Semnătura:
…………………………… ……………………………..
Sistemul financiar – bancar
3
CUPRINS
Introducere …………………………………………………………………... 5
Lista notaţiilor ………………………………………………………………... 7
Lista figurilor ………………………………………………………………… 8
Lista tabelelor ………………………………………………………………… 9
Capitolul 1. Moneda şi instituţiile monetare...……………………………… 10
1.1. Scurt istoric ........................................................…..…………………... 10
1.2. Forme şi rol.......................………………………...…………………… 11
1.3. Rolul băncilor………………………………………………………....... 14
1.4. Repere din istoria băncilor centrale……………………………………. 17
1.4.1. Apariţia şi dezvoltarea băncilor centrale…………………………… 17
1.4.2. Apariţia Băncii Naţionale a României……………………………... 21
Capitolul 2. Piaţa monetară.............................................................................. 23
2.1. Cererea de monedă …........…………………………….......................... 23
2.2. Oferta de monedă…………….. ………………………………….......... 26
2.3. Echilibru şi dezechilibru pe piaţa monetară……………………………. 28
Capitolul 3. Globalizarea financiară şi criza................................................... 31
3.1. Introducere …………………………………………….......................... 31

3.2. Dinamica globalizării financiare.............................……………………. 33
3.3. Globalizarea financiară şi sursele crizei..……………………………… 42
Capitolul 4. Studiu de caz.........................................………………………. 48
4.1. Prezentare generală a BCR S.A............................................................... 48
4.1.1. Scurt istoric al băncii………………………………………………. 49
4.1.2. Date de identificare………………………………………………… 51
4.1.3. Strategie şi obiective principale……………………………………. 51
4.2. Poziţia BCR S.A pe piaţa bancară românescă…………………….…… 53
4.2.1. Cota de piaţă……………………………………………………...... 53
4.2.2. Premii………………………………………………………………. 55
4.3. Indicatori financiari…………………………………………………...... 56
4.3.1. Cifra de afaceri……………………………………………………... 56
4.3.2. Cheltuieli…………………………………………………………… 57
4.3.3. Profitul……………………………………………………………... 60
4.4. Produse şi servicii bancare……………………………………………… 62
4
4.4.1. Etape premergătoare analizei creditului……………………….......... 64

4.4.2. Analiza creditului…………………………………………………… 66
Concluzii ……………………………………………………………………… 73
Bibliografie …………………………………………………………………… 74
5
INTRODUCERE
Am dorit să abordez această temă deoarece consider sistemul financiar-

bancar ca o componentă – cheie a unei economii. Consider că tema aleasă este mai
actuală ca oricând, având în vedere criza economică şi implicaţiile acesteia asupra
unei întregi planete, ca urmare a unor conexiuni foarte puternice între economiile
lumii.
Tema are un pronunţat grad de noutate, cu toate că sunt numeroase lucrările
de specialitate care abordează domeniul financiar – bancar. Prezenta lucrare
expune, în ordine cronologică, o evoluţie a sistemului financiar – bancar, începând
cu primele monede de aur sau de argint până la complexa lume a afacerilor din
ziua de astăzi.
Astfel, în primul capitol, intitulat Moneda şi instituţiile monetare, am
prezentat evoluţia şi rolul banilor în economie începând cu inventarea acestora
până la apariţia primelor bănci centrale. În capitolul al doilea, denumit Piaţa
monetară, am detaliat mecanismele care duc la formarea cererii şi a ofertei de
monedă precum şi posibilele dezechilibre care pot apărea ca urmare a unei cereri
sau a unei infuzii exagerate de monedă în economia unei ţări. În capitolul 3, am
încercat o abordare cât mai originală a celei mai dezbătute şi dificile teme din
lumea economică a zilelor noastre, şi anume globalizarea financiară şi criza
economică. Am încercat astfel, cu ajutorul unui material bibliografic bogat, să
indentificăm principalele cauze care au stat la baza declanşării crizei dar şi modul
în care aceasta au afectat raporturile economice dintre principalele economii ale
lumii, iar în final am formulat posibilele soluţii pentru ca un astfel de eveniment să
nu mai surprindă atât de mult lumea economică, având în vedere că evitarea unui
astfel de fenomen nu este posibilă.
În fine, în ultimul capitol am încercat să dăm prezentei lucrări un caracter cât
mai practic, explicând cum se derulează analiza unei cereri de creditare, pentru
6
persoanele juridice, şi care sunt factorii de care se ţine seama în analiza unei astfel
de cereri de creditare. Am dorit să abordez această problemă, deoarece consider
creditul ca fiind ,,sângele” unei economii, iar băncile principalele ,,organe” ale
acesteia. În acest fel, am abordat într-un mod cât mai cuprinzător atât partea
financiară cât şi partea care ţine de sectorul bancar al unei economii.
În concluzii, am formulat principalele soluţii propuse pentru optimizarea
fluxului de capital dintr-o economie, cât şi măsurile care, considerăm noi, ar fi cel
mai sănătos de implementat, pentru o creştere economică stabilă şi durabilă.
Pe această cale, doresc să aduc mulţumirile mele doamnei conf.univ.dr.
Mirela Minică, coordonatorul ştiinţific al lucrării, pentru sprijinul acordat,
îndrumându-mă în elaborarea studiului.
7
LISTA NOTAŢIILOR (ABREVIERILOR)
AEGRM Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

AGA Adunarea Generală a Acţionarilor
AG Aktiengesellschaft
ANAF Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
ASV Automat de Schimb Valutar
ATM Automated Teller Machine
BCE Banca Centrală Europeană
BCR Banca Comercială Română
BNR Banca Naţională a României
CF Cartea Funciară
CRB Centrala Riscurilor Bancare
CSR Corporate Social Responsability
FDI Financial Developement Index
GmbH Gesellschaft mit beschränkter Haftung
IFI International Financial Integration
JAR Junior Achievement România
ONG Organizaţie Non-Guvernamentală
PCB Puterea de Cumpărare a Banilor
PIB Produsul Intern Brut
POS Point of Sale
SA Societate pe Acţiuni
SEBC Sistemul European al Băncilor Centrale
SIF Societate de Investiţii Financiare
SRL Societate cu Răspundere Limitată
SUA Statele Unite ale Americii
UE Uniunea Europeană
8
LISTA FIGURILOR
Fig. 2.1. Preţul banilor şi cererea de bani…………………………………....... 24

Fig. 2.2. Echilibrul de pe piaţa monetară……………………………………… 28
Fig. 3.1. Evoluţia raportului IFI pentru economiile avansate………………… 33
Fig. 3.2. Evoluţia raportului IFI pentru economiile emergente……………...... 34
Fig. 3.3. Modificarea în timp a raportului IFI pentru: Zona Euro, Statele
Unite şi Japonia………………………………………………………………... 35
Fig. 3.4. Fluxurile financiare internaţionale brute…………………………….. 35
Fig. 3.5. Evoluţia indexului liberalizării conturilor financiare (Indexul Chinn
- Ito)
………………………………………………………………….................... 36
Fig. 3.6. Evoluţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru
economiile avansate)…………………………………………………………... 39
Fig. 3.7. Fluctuaţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru
economiile emergente) în perioada 1980 – 2010……………………………… 40
Fig. 3.8. Fluctuaţia deviaţiei standard(pentru Germania) la nivelul
bilanţurilor de cont curent în perioada 1995 – 2009………………………...... 45
Fig. 4.1. Cotele de piaţă deţinute de principalele bănci din România în anul
2012…………………………………………………………………………….. 53
Fig. 4.2. Cotele de piaţă deţinute de principalele bănci din România în anul
2013…………………………………………………………………………….. 54
Fig. 4.3. Dinamica evoluţiei cifrei de afaceri în perioada 2008-2011……….... 56
Fig. 4.4. Evoluţia cheltuielilor totale în perioada 2008 – 2011……………….. 57
Fig. 4.5. Prezentare comparativă a evoluţiei cifrei de afaceri şi a cheltuielilor
înregistrate în perioada 2008 – 2011………………………………………….. 58
Fig. 4.6. Evoluţia profitului înregistrat de către bancă în perioada 2008 –
2011…………………………………………………………………………….. 59
Fig. 4.7. Evoluţia principalilor indicatori financiari înregistrați de către
bancă în perioada 2008 – 2011………………………………………………... 60
9
LISTA TABELELOR
Tab. 4.1. Structura acţionariatului BCR S.A………………………………….. 48

Tab. 4.2. Graficul de rambursare al creditului contractat de către SC MB
Silvamar Invest SRL…………………………………………………………... 68
10
CAPITOLUL I
MONEDA ŞI INSTITUŢIILE MONETARE
1.1 Scurt istoric
Putem spune că inventarea banilor a fost una din cele mai de seamă
realizări ale omenirii, istoria umanităţii şi istoria banilor fiind două entităţi greu de
separat. Nu se poate aborda însă chestiunea monedei fără o incursiune în istoria
schimburilor de bunuri şi servicii care precedă apariţia banilor.
La început, omul primitiv nu producea bunuri cu intenţia de a le
comercializa, însă odată cu accentuarea diviziunii muncii şi a progresului social,
cand încep să se formeze primele formaţiuni tribale, omul a descoperit o nouă
modalitate de a-şi diversifica paleta de bunuri, şi anume schimbul cu alte triburi.
Astfel a apărut trocul, schimbul de bunuri contra bunuri, primii „bani” folosiţi in
acest scop au fost: sarea, ceaiul, condimentele, securea de silex – considerată de
unii specialişti ca fiind primul instrument monetar al omului primitiv 1, piei de
animale, etc.
Odată cu progresul societăţii omeneşti şi cu întemeierea primelor oraşe-state
în spaţiul european, apare şi nevoia firească de a dispune de un mijloc de schimb
care să faciliteze comerţul.Astfel, între anii 575-570 î.Hr., cetăţile greceşti Atena şi
Corint au început să emită propriile monede, iar la un sfert de secol mai târziu,
legendarul rege Cresus emitea în Lidia monede de aur şi de argint. Romanii au
preluat ideea folosirii monedelor din metale preţioase de la greci, acestea fiind
introduse ca mijloc de plată pe întreg teritoriul roman, ajungând la un moment dat
în istorie, să fie însemne ale suveranităţii şi puterii unui imperiu ce avea să
stăpânească o bună parte din lumea cunoscută a acelor vremuri. Alături de denarii
imperiali romani şi de tetradrahmele de argint ale macedonienilor, pe teritoriul
1
Kiriţescu C. Costin, „Moneda – mică enciclopedie”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982. p.5.
11
Daciei, care corespunde în linii mari cu teritoriul României de astăzi, au mai

circulat şi Kosonii, primele monede dace, emise în timpul domniei regelui
Burebista (82 – 44 î.Hr.), întemeietorul primului stat dac centralizat. De-a lungul
istoriei, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, au circulat mai multe tipuri de
monede. Amintim aici doar monedele ce au tranzitat spaţiul românesc în anii
dinaintea înfiinţării sistemului bănesc autohton, cum ar fi: ducaţii austrieci, lirele
otomane, rublele ruseşti, talerii olandezi, etc.
În anul 1868, prin efectul legii din 4 mai 1867 se adoptă primul sistem
monetar naţional al României, având ca unitate monetară leul.Denumirea de leu,
privine cel mai probabil de la talerul-leu, o monedă de argint olandeză, ce circula
pe teritoriul ţării noastre în secolele XVI – XVIII. Legea monetară de la 1867,
divide leul în 100 de bani, renunţându-se la împărţirea tradiţională a leului de
calcul în 40 de parale. În 1880, se pun în circulaţie şi primele bancnote exprimate
în lei emise de BNR, bancnotele erau convertibile în aur şi argint, la alegerea
băncii.2
De la apariţia primelor monede şi bancnote, până la jocul inscripţiilor
contabile ale băncilor sau la moneda electronică, a fost parcurs un drum
extraordinar, în care moneda în sens larg, a evoluat constant pentru a putea
răspunde cerinţelor unor economii moderne, unde schimbul de bunuri şi servicii nu
se poate efectua altfel decât prin intermediul monedei.
1.2 Forme şi rol

Banii sunt o denumire generică, desemnând toate tipurile de monede şi
bancnote, până la moneda de cont sau scripturală, cea creată de către bănci, în
urma înregistrărilor contabile.În literatura de specialitate putem regăsi o
multitudine de definiţii date banilor, spre exemplu economistul francez J. Riboud
spune despre bani că sunt „o creanţă transmisibilă, emisă arbitrar şi artificial, a
2
Kiriţescu C. Costin., op.cit. p.201.
12
căror funcţie esenţială este aceea de a putea fi schimbaţi direct pe o anumită

cantitate de bunuri şi servicii până în momentul distrugerii lor”3 iar economistul
Karl Marx spune despre bani că sunt: „cel mai înalt produs al dezvoltării
schimbului şi al producţiei de mărfuri”4. Din aceste două definiţii date banilor se
desprind două idei centrale, una care consideră banii ca fiind o marfă specială,
desprinsă din lumea diversă a mărfurilor şi având o existenţă obiectivă, iar alta care
consideră banii ca fiind o expresie a voinţei oamenilor, o creanţă asupra
emitentului, deci un instrument cu însuşiri subiective. Trebuie însă făcută distincţia
între mijlocul de schimb şi instrumentul de schimb.
Banii trebuie consideraţi ca fiind mijloace de schimb, ei fiind elemente care
pot fi folosite mai departe în efectuarea schimburilor sau pot fi oricând
transformaţi în bunuri sau servicii care să satisfacă anumite utilităţi. Moneda însă,
este un instrument de schimb, întrucât scopul şi destinaţia acesteia este numai
schimbul şi plata.
Banii pot apărea sub diferite forme, sub forma fizică, de bancnote şi
monede, sau sub formă de monedă scripturală, cea creată de bănci, sau de monedă
electronică, folosită în efectuarea tranzacţiilor curente la bursă.
Rolul banilor în economie derivă din funcţiile acestora. În literatura de
specialitate, se pot regăsi mai multe clasificări ale funcţiilor banilor, însă cea pe
care o considerăm a fi cea mai adecvată, este cea dată de către economistul Silviu
Cerna, care propune patru funcţii de bază ale banilor, şi anume:
 Funcţia de mijloc de schimb, se referă la faptul că într-o economie de
schimb, banii sunt instrumentul unic al tranzacţiilor, ei servind drept
contrapartidă între oferta şi cererea tuturor bunurilor şi serviciilor de pe toate
tipurile de pieţe.Această funcţie a banilor poate fi analizată, fie prin prisma
caracterului universal al banilor ca instrument de realizare al tuturor
3
Riboud, Jaques, „Une monnaie pour lÈurope: lèurostable”, Paris, 1975, p.25.
4
Karl Marx, ,,Capitalul: critica economiei politice vol. I”, Ed. Alexandria Publishing House, Bucureşti, 2009,
p.143.
13
tranzacţiilor, fie dezvoltând rolul finanţator al monedei ca singurul mijloc de

a cumpăra bunuri şi servicii.Referitor la primul aspect, o tranzacţie poate
avea loc şi fără monedă, însă existenţa ei uşurează schimbul de bunuri şi
servicii.Este ştiut faptul că într-o economie de troc, bunurile se schimbă
contra altor bunuri.Astăzi trocul apare doar în momente de incertitudine,
cum ar fi: situaţiile inflaţioniste, conflictul armat sau dereglarea sistemelor
monetare. În ceea ce priveşte al doilea aspect, al rolului finanţator al
monedei, considerăm că existenţa prealabilă a unor încasări în monedă este
condiţia care stă la baza tuturor tranzacţiilor reale. Orice agent economic
care vrea să intre pe o anumită piaţă, trebuie să dispună de o încasare egală
sau în raport cu termenul de scadenţă, de capacitatea de a procura această
încasare.
 Funcţia de etalon al valorii, relevă faptul că moneda măsoară valoarea
bunurilor şi serviciilor tranzacţionate.Această funcţie este prima care se
manifestă, deoarece prin aceasta se face o referire unică asupra bunurilor şi
serviciilor existente pe o piaţă.Spre deosebire de alte forme de etalon, ca de
exemplu: metrul, secunda,kilogramul, moneda ca etalon prezintă o anumită
caracteristică, anume inconstanţa.Aceasta poate varia de-a lungul unei
perioade de timp, în acest scop se utilizează puterea de cumpărare aflată în
raport invers proporţional cu modificarea preţurilor.
 Funcţia de mijloc de rezervă a valorii.În economia monetară, între două
tranzacţii, moneda serveşte ca rezervă a puterii de cumpărare, fiind un
instrument de tezaurizare, un instrument permanent de rezervă al
valorii.Nesincronizarea dintre încasări şi plăţi şi incertitudinea viitorului sunt
principalele motive ale constituirilor de rezerve monetare.
 Funcţia de unitate de cont.Toate bunurile şi serviciile dintr-o economie sunt
evaluate din punct de vedere monetar prin intermediul preţurilor, respectiv al
tarifelor, ceea ce face posibilă realizarea de înregistrări contabile şi
14
efectuarea de analize financiare.Îndeplinind funcţia de unitate de cont,

moneda permite realizarea de comparaţii în timp şi măsurarea valorii
adăugate în cadrul activităţilor economice.
Toate aceste funcţii pun în evidenţă importanţa fundamentală pe care o are
moneda într-o economie, aceasta permiţând evoluţia bunurilor şi a serviciilor
produse într-o economie, deci a calităţii vieţii.
1.3 Rolul băncilor
Băncile reprezintă instituţii financiare care se ocupă cu emisiunea şi
gestiunea monedei şi acordarea de credite. Băncile împreună cu instituţiile
financiare non-bancare formează sistemul financiar-bancar, acesta constituie ceea
ce economiştii numesc economia simbolică, adică economia caracterizată de
fluxuri valorice, ca şi contrapartide la fluxurile materiale din economia reală.
Sistemul financiar-bancar este considerat a fi „sistemul sanguin al economiei” şi
are drept funcţie fundamentală asigurarea întâlnirii dintre nevoia de finanţare şi
capacitatea de finanţare din economie.De aici putem deduce că sistemul financiar-
bancar este intermediarul esenţial al sistemului economic având un impact
considerabil asupra reducerii costurilor de tranzacţionare.
Sistemul bancar este compus din totalitatea diferitelor categorii de instituţii
fianciar-bancare ce funcţionează într-un stat.El cuprinde atât cadrul instituţional
(format din Banca Centrală, băncile comerciale şi alte instituţii financiare) cât şi
cadrul legislativ, format din ansamblul de legi care guvernează activitatea bancară.
Într-un sistem cu două niveluri (two – tier system), Banca Centrală este considerată
bancă de rangul întâi, iar băncile comerciale, bănci de rangul doi.Acest sistem este
un sistem ierarhic, existând o relaţie de subordonare între băncile comerciale şi
banca central, în acelaşi timp este şi un sistem interdependent, atât din perspectiva
refinanţărilor, cât şi a capitalului de imagine.
Atribuţiile Băncii Centrale constau în:
15
 Tipărirea şi injectarea în economie a monedei oficiale (bilete de bancă şi

moneda divizionară), din acest motiv banca centrală mai este denumită şi
bancă de emisiune.
 Controlul masei monetare prin utilizarea instrumentelor de politică monetară
pentru a mări sau micşora masa monetară aflată în circulaţie fără a apela la
emisiunea sau retragerea de monedă, în scopul controlării inflaţiei.
 Monitorizarea şi controlul instituţiilor financiar – bancare.
 Bancă a băncilor comerciale, prin urmare băncile comerciale îşi deschid
conturi la banca centrală, banca centrală se mai numeşte şi împrumutător de
ultimă instanţă al băncilor comerciale.
Băncile comerciale, spre deosebire de banca centrală, au ca obiectiv
principal acordarea de credite către agenţii economici şi către populaţie, altfel spus
au rolul de a finanţa economia.Finanţarea economiei nu se poate realiza decât prin
monetizarea creditului, adică prin transformarea creditului bancar în injecţie
monetară, care duce astfel la creşterea masei monetare.Aceasta se poate realiza
prin utilizarea banilor din depozitele constituite la banca respectivă, de persoanele
fizice sau juridice, pe considerentul că nu toţi deponenţii vor veni să îşi retragă
banii concomitent din depozite.Acordarea creditelor se face va face însă în limita
permisă de rata rezervelor minime obligatorii, aceasta se prezintă sub formă de
procent şi se stabileşte de către banca centrală.Aceasta acţionează în sensul
reducerii posibilităţilor de multiplicare a creditului, fiecare depozit fiind diminuat
prin cedarea sumei ce reprezintă rezervele minime obligatorii către banca
centrală.Noile credite vor creşte sumele în conturile beneficiarilor şi mai departe
ale celor în favoarea cărora se fac plăţile.Ele vor ajunge sub formă de depozite la
alte bănci, sau la aceeaşi bancă, care vor proceda în mod similar. În acest fel, masa
monetară va spori în „valuri” succesive însă din ce în ce mai lent datorită
rezervelor obligatorii.Acest mecanism al creaţiei monetare nu se poate realiza dacă
băncile nu dispun de lichidităţile necesare susţinerii creditului, lichidităţi
determinate de preferinţa pentru numerar a publicului şi de politica băncii centrale.
16
Funcţiile de bază ale băncilor comerciale constau în intermedierea

plasamentelor financiare şi intermedierea finanţării subiecţilor economici non-
financiari. Operaţiunile desfăşurate de băncile comerciale constau în: mobilizarea
şi păstrarea disponibilităţilor băneşti, prin formarea de depozite bancare clasice sau
prin constituirea de certificate de depozit, intermedierea schimburilor valutare,
plasarea de titluri financiare pe pieţele financiare primare şi efectuarea, la cerere, a
unor studii de fezabilitate.
După activităţile predominante pe care le desfăşoară se pot indentifica 3 tipuri de
bănci comerciale5:
 Bănci comerciale de depozit, specializate în acordarea de credite pe termen
scurt.În consecinţă, principalele operaţiuni desfăşurate în cadrul acestor
bănci sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul
acordării de credite, în principal către clienţii persoane fizice.
 Bănci de afaceri, creditele acordate de către acest tip de bănci, au o perioadă
de rambursare medie şi lungă.Activitatea lor constă îndeosebi în investirea
fondurilor proprii în capitalul altor societăţi la care devin acţionari.
 Bănci specializate sau instituţii financiare. Din această categorie fac parte
acele bănci sau instituţii financiare care acordă credite speciale: case de
credit agricol, bănci specializate in acordarea de credite imobiliare, bănci
pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, etc.
Pe tot parcursul evoluţiei lor, băncile s-au adaptat în permanenţă
schimbărilor din mediul economic şi social, aceasta reflectându-se prin intermediul
funcţiilor de bază realizate de sistemul bancar: gestiunea mijloacelor de plată,
intermedierea şi transformarea bancară.
1.4 Repere din istoria băncilor centrale

1.4.1 Apariţia şi dezvoltarea băncilor centrale
5
Bucur Ion, „Bazele macroeconomiei”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.105.
17
Banca centrală a unei ţări este singura instituţie de acest fel abilitată să
conducă politica monetară a acesteia.Aceasta este parte a unui sistem bancar
modern bazat pe două niveluri (two – tier system). Politica monetară constituie
primul nivel al acestui sistem, ea fiind reprezentată , la noi în ţară, de Banca
Naţională a Romăniei, instituţie ce indeplineşte rolul de bancă centrală.Al doilea
tip de bănci ce există într-un astfel de sistem, este reprezentat de băncile
comerciale, rolul acestor instituţii fiind acela de creditare, de investiţii, precum şi
al altor activităţi de natură financiară care se adresează publicului larg.
Primul nivel al acestui sistem, reprezentat de către banca centrală, are ca
principal obiect de activitate nu numai implementarea politicii monetare a statului
şi a definirii acesteia, ci şi rolul de păstrare al rezervelor de valută de care dispune
ţara, rolul de supraveghetor al băncilor comerciale şi de creditor de ultimă instanţă
al acestora, rolul de bancher al statului, ş.a.
Din punct de vedere istoric, apariţia primelor bănci centrale s-a produs
relativ târziu.Apariţia băncilor centrale a rezultat din două surse şi anume: fie prin
modificarea obiectivelor unor bănci comerciale, deci prin transformarea acestora
din bănci cu caracter comercial în bănci centrale, fie prin înfiinţarea unor noi
instituţii bancare cu funcţii şi atribuţii specifice unei bănci centrale.
Denumirea băncilor centrale variază de la o ţară la alta, astfel putem efectua
o clasificare a acestora în:
a) Bănci care includ în denumirea acestora numai numele ţării respective, ca de
exemplu: Banca Angliei, Banca Italiei, Banca Greciei, etc.
b) Bănci care poartă denumirea de Bancă Naţională, această denumire fiind
specifică ţărilor central şi est – europene, aici putem da ca prim exemplu
Banca Naţională a României, urmată de alte bănci ca: Banca Naţională a
Ungariei, Banca Naţională a Poloniei, ş.a.
c) Bănci care poartă denumirea de Bănci de Rezerve – Federal Reserves, ţările
care au astfel de bănci sunt: Statele Unite ale Americii, India, Australia.
18
De asemenea, persoana desemnată să conducă banca centrală a unei ţări

poartă
diferite titulaturi, cum ar fi guvernator (în România, Franţa, Anglia), preşedinte
(Germania, Polonia, Olanda) sau „chairmain” în Statele Unite.
Aceste diferenţe de denumire ce există între diferitele instituţii bancare
existente sunt importante, pentru a se evita eventualele confuzii.De pildă, în Grecia
există o bancă comercială care se numeşte Banca Naţională a Greciei, dar care nu
are autoritatea de a emite monedă sau de a stabili politica monetară a statului
respectiv, acestea din urmă revenind instituţiei denumite Banca Greciei.
Apariţia primei bănci centrale, în sens apropiat de cel actual, s-a produs în
Anglia, în anul 1694, aceasta purtând denumirea de Banca Angliei, denumire care,
iată, s-a păstrat de mai bine de 3 secole.Instituţia a fost creată cu scopul de a
finanţa războiul cu Ţările de Jos.De-a lungul timpului, prestigiul Băncii Angliei a
sporit, ajungându – se ca biletele acesteia să capete o largă circulaţie, iar banca
ajunge să joace un rol din ce în ce mai semnificativ.Printr-o lege specială, emisă pe
la mijlocul secolului XIX, Băncii Angliei i se încredinţează rolul de autoritate
monetară, având astfel privilegiul de a emite bancnote, de a fi împrumutător de
ultimă instanţă al sistemului bancar, precum şi de administrare al stocului metalic
(rezervele de aur).
Un aspect foarte important de amintit, este acela că banca nu a fost, până în anul
1997, o bancă centrală independentă, ea fiind subordonată Ministerului de Finanţe
al Marii Britanii.
Unii specialişti sunt de părere că prima bancă centrală din lume a fost Banca
Regală Suedeză.Predecesoarea acesteia este considerată a fi Banco Stockholm,
înfiinţată în anul 1656, aceasta a dat faliment ca urmare a unei emisiuni de
bancnote fără acoperire, astfel încât moştenitoarea sa, Banca Regală Suedeză,
19
înfiinţată în 1668, nu a mai avut dreptul de a emite bancnote.Abia după 33 de ani,

în 1701, Banca Regală Suedeză a primit dreptul de a emite „note de credit”.6
Aşa cum se menţionează în literatura de specialitate, prima bancă centrală
considerată a fi cu adevărat independentă, a fost Sistemul Rezervelor Federale,
creat în anul 1913 ca bancă centrală a S.U.A. Independenţa băncii s-a produs ca
urmare a filosofiei S.U.A. privind divizarea puterilor în stat, şi nu ca o consecinţă a
vreunei noi teorii economice.Însă, chiar şi aşa, independenţa băncii nu a fost totală,
politica valutară fiind până de curând un atribut al Guvernului. Ca o particularitate
a băncii centrale din S.U.A, cunoscută şi sub numele de „Fed”, faţă de alte bănci
centrale, este aceea că banca este rezultatul unifiicării a 12 bănci de o importanţă
majoră în economia Statelor Unite, fiecare din aceste bănci acoperind o arie de
interes corespunzătoare unui anumit număr de state americane. Consiliul de
Administraţie al Fed îşi are sediul în Washington şi este compus din reprezentanţii
celor 12 bănci, aleşi prin rotaţie.Trebuie precizat şi faptul că Fed-ul este în
întregime o proprietate privată, acesta fiind în proprietatea băncilor membre ale
sistemului.
După cea dea doua conflagraţie mondială apare Banca Centrală a Republicii
Federale a Germaniei (Deutsche Bundesbank), catalogată de majoritatea
specialiştilor drept banca centrală cu cel mai mare grad de independenţă.
Independenţa băncii a fost asigurată de lege şi s-a bazat pe aversiunea populaţiei
faţă de inflaţie, considerată a fi cel mai mare inamic. Trăsăturile care fac din
Deutsche Bundesbank, un model de bancă centrală independentă, au fost
considerate de specialişti ca fiind primordiale în evaluarea gradului de
independenţă al unei bănci centrale, acestea fiind următoarele:
 Obiectivul principal al politicii monetare este stabilitatea monetară şi a
preţurilor;
 În exercitarea atribuţiilor sale banca centrală este independentă de orice
indicaţii primite de la Executiv, Parlament sau alte instituţii publice;
6
Isărescu C. Mugur, „Reflecţii economice, vol. 1: Pieţe, banii, bănci” , Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.172.
20
 Conducerea băncii este numită de către puterea legislativă pentru un mandat

care depăşeşte ciclul electoral şi nu poate fi schimbată în această perioadă7.
Un moment deosebit de important în istoria băncilor centrale, îl constituie
apariţia Băncii Centrale Europene.Această instituţie a Uniunii Europene a fost
înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. 8 B.C.E
colaborează cu toate băncile centrale din ţările membre ale U.E, incluzând aici şi
ţările care nu au adoptat moneda unică euro, împreună cu acestea formând
Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C). Pentru nu se crea confuzii în
înţelegerea noilor structuri, băncile centrale ale ţărilor care au adoptat moneda
unică europeană împreună cu B.C.E formează aşa numitul Eurosistem. Această
distincţie între S.E.B.C şi Eurosistem va fi necesară atâta timp cât vor exista state
membre care nu au adoptat încă moneda unică.
Banca Naţională a României a devenit membră a S.E.B.C începând cu 1
ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, iar guvernatorul
B.N.R membru al Consiliului General al B.C.E.9
Structurile decizionale de care dispune Banca Centrală Europeană sunt:
 Comitetul Executiv – are ca sarcină monitorizarea activităţii cotidiene a
B.C.E. Este format din şase membri: un preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi
patru membri, numiţi de către liderii zonei euro pentru un mandat de 8 ani,
fără posibilitatea reînoirii acestuia.
 Consiliul Guvernatorilor – organism ce defineşte politica monetară a zonei
euro şi fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale se pot împrumuta
de la Banca Centrală. Este format din cei şase membri ai Comitetului
Executiv şi din guvernatorii celor 17 bănci centrale ale zonei euro.
 Consiliul general – format din preşedintele şi vicepreşedintele B.C.E şi
guvernatorii băncilor centrale din toate cele 28 de state membre, are rolul de
7
Isărescu C. Mugur, op.cit., p. 174.
8
http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm accesat la data de 22 noiembrie 2013.
9
http://www.bnro.ro/Banca-Centrala-Europeana-1398.aspx accesat la data de 22 noiembrie 2013.
21
a contribui la acţiunile de coordonare şi consultare ale B.C.E şi de a sprijini

ţările care se pregătesc să adere la zona euro.10
1.4.2 Apariţia Băncii Naţionale a României

Banca Naţională a României a fost înfiinţată prin Legea din 17/29 aprilie
1880,fiind astfel prima instituţie bancară de emisiune a tânărului stat român 11, care
îşi dobândise nu cu mult timp înainte independenţa naţională (9 mai 1877).
Înfiinţarea băncii a marcat obţinerea independenţei şi în plan economic, nu doar
politic, a României, emiterea de monedă fiind un domeniu rezervat statelor
independente. La început, Banca Naţională a României a fost o „bancă de scompt
şi circulaţiune”12 deţinând astfel privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul
bancii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi
două treimi particularilor.13
B.N.R fiind o instituţie de credit a avut o contribuţie de seamă în sprijinirea
dezvoltării industriei şi agriculturii, cu capital autohton, contribuind în acest fel la
întărirea suveranităţii economice şi a independenţei naţionale a României.Tot aici
trebuie să menţionăm şi faptul că pe toată perioada Primului Război Mondial
(1916-1918), B.N.R a susţinut financiar efortul de război al guvernului român, însă
evoluţia evenimentelor militare a forţat conducerea băncii împreună cu aparatul
administrativ al statului din acea perioadă, să se retragă la Iaşi şi să accepte
trimiterea tezaurului său la Moscova, de unde acesta nu a mai putut fi recuperat. Pe
tot parcursul perioadei interbelice banca a continuat să sprijine dezvoltarea statului
român luând în acelaşi timp măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul
propriu.
După abolirea monarhiei şi instaurarea regimului comunist, acesta a impus
etatizarea B.N.R şi reorganizarea acesteia conform noilor directive politice. În anul
10
http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm accesat la data de 23 noiembrie 2013.
11
Kiriţescu C. Costin, „Moneda – mică enciclopedie”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.54.
12
Kiriţescu C. Costin, op. cit., p. 54.
13
http://www.bnro.ro/Istorie-BNR-1052.aspx accesat la data de 26 noiembrie 2013.
22
1948 B.N.R devenea Bancă de stat subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar
începând cu anul 1957, Consiliului de Miniştri. Titulatura băncii se schimbă din
nou în anul 1965, aceasta devenind Banca Naţională a Republicii Socialiste
România. În toţi anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial, Banca
Naţională a continuat să îndeplinească un rol central în evoluţia sistemului monetar
şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952 şi
prin controlul asupra circulaţiei monetare şi al creditului.
După evenimentele petrecute în anul 1989, ce au avut ca efect înlăturarea
regimului comunist, B.N.R şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în procesul
de tranziţie de la economia planificată de tip socialist la o economie de piaţă,
asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, comparabile cu cele ale unor
bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său declarat fiind acela de
menţinere al stabilităţii preţurilor.
CAPITOLUL II
PIAŢA MONETARĂ
23
2.1 Cererea de monedă

În literatura de specialitate, cererea de bani este definită drept: „cantitatea de
bani pe care oamenii doresc să o deţină în funcţie de preţul acestor bani”14.Drept
urmare, pentru a înţelege ce este cererea de bani, este necesară descrierea modului
în care se formează preţul banilor şi în ce constă acesta.
Deoarece şi banii sunt o marfă, ei pot fi evaluaţi. Preţul banilor poate fi
exprimat numai în termenii celorlalte mărfuri, banii valorând doar ceea ce oamenii
sunt dispuşi să ofere în schimbul lor, cu alte cuvinte o unitate monetară are o
valoare egală cu cantitatea de bunuri şi servicii pe care aceasta poate să o cumpere,
la un moment dat, de pe piaţă.În consecinţă, putem spune că preţul banilor constă
în puterea de cumpărare a acestora. Pe baza acestei afirmaţii, putem deduce că
puterea de cumpărare a banilor se află într-o relaţie de inversă proporţionalitate cu
preţul bunurilor, adică dacă preţul bunurilor creşte, puterea de cumpărare scade şi
viceversa. Puterea de cumpărare a banilor se poate determina cu ajutorul
următoarei relaţii15:
PCB= unde,
PCB – puterea de cumpărare a banilor

P – nivelul preţurilor bunurilor tranzacţionate.
Este esenţial să menţionăm faptul că preţul banilor nu este acelaşi lucru cu
dobânda practicată de bănci la acordarea unui credit, aceste două noţiuni fiind total
diferite.În timp ce preţul banilor este dat de puterea de cumpărarea a acestora,
dobânda reprezintă preţul capitalului împrumutat.Această diferenţiere între cele
două noţiuni constituie punctul de plecare în separarea analizei monedei şi a pieţei
monetare de piaţa creditului.Obiectul de analiză al pieţei creditului, îl constituie
14
Ionescu V.R, Gavrilă E., „Elemente de macroeconomie”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 156.
15
http://www.ecol.ro/content/moneda-si-sistemul-monetar-0 - accesat ladata de 29 noiembrie 2013.
24
creditul şi preţul acestuia (rata dobânzii), fenomene ce pun în evidenţă schimbul de

valori prezente contra unor valori viitoare.Nevoia unei asemenea disocieri între
termeni, provine din faptul că, cererea de bani nu trebuie şi nu poate fi analizată
drept cerere de credit(de investiţii) şi stocul monetar existent într-o economie nu
poate fi echivalentul ofertei de credit(de economii).
Pe piaţa creditului subiecţii schimbă bunuri diferite, din acest punct de
vedere, creditorul îi acordă debitorului un bun prezent, pe când debitorul oferă doar
o perspectivă, un bun viitor, pentru care creditorul va trebui să aştepte o perioadă
de timp până să îl poată utiliza. Pentru aceasta, creditorul va trebui să perceapă de
la debitor o sumă de bani sub forma dobânzii, adică preţul schimbului de bunuri
prezente contra unor bunuri viitoare. În funcţie de nivelul de economisire, indicator
ce ne arată preferinţa pentru consumul de bunuri prezente sau bunuri viitoare,
evoluează şi rata dobânzii, în sensul că rata dobânzii va scădea, în timp, dacă se
observă o tendinţă accentuată de a economisi şi invers.
Obiectul de analiză pe piaţa monetară îl constituie banii.La fel ca în cazul
tuturor bunurilor, preţul banilor este determinat de cererea şi de oferta de bani. Însă
elementul esenţial al cererii de bani constă în faptul că toate persoanele sunt
interesate de puterea de cumpărare a banilor pe care îi deţin. Dorinţa de a deţine
bani a oamenilor provine din faptul că aceştia reprezintă o rezervă de valoare şi pot
fi utilizaţi imediat în caz de nevoie pentru schimburi viitoare.
Pentru a menţine cererea reală de bani, în condiţiile în care puterea de
cumpărare a banilor (PCB) scade, trebuie să modificăm cererea nominală de bani
proporţional cu modificarea PCB, ceea ce va duce la o creştere a cererii nominale
de bani care va compensa scaderea puterii de cumpărare a banilor, în acest caz
putem spune că am evitat fenomenul iluziei monetare.16
16
Dornbusch R, Fischer S., „Macroeconomia”, Editura Sedona, Timişoara, 1997, p.264.
25
Pentru a exemplifica mai bine

fenomenul modificării cererii de
bani, propunem următorul grafic:
Fig. 2. 1 Preţul banilor şi cererea de bani Sursa:

Ionescu V.R, Gavrilă E., op. cit. p. 161.
După cum se observă, curba cererii de bani(Cb) este descrescătoare în raport

cu preţul banilor (PCB) reprezentat pe axa ordonatelor.Pe axa absciselor se arată
stocul monetar existent în economie.La o valoare iniţială a PCBe 0 îi corespunde o
masă monetară M0 , pentru a compensa scăderea PCB de la PCBe 0 la PCBe1,
cererea nominală de bani creşte determinând o creştere a masei monetare nominale
de la M0 la M1. În concluzie, doar cererea nominală de bani se modifică, cererea
reală rămânând aceeaşi.
Volumul cererii de bani depinde de o serie de factori de natură subiectivă sau
obiectivă.
Factorii obiectivi se referă la: volumul total al schimburilor intermediate de
monedă, viteza de rotaţie a banilor şi amploarea creditului în economie.Spre
exemplu, în economie masa monetară trebuie să fie direct proporţională cu
volumul bunurilor şi serviciilor exprimat în unităţi monetare, astfel dacă asistăm la
o creştere a volumului de bunuri şi servicii, toate celelalte variabile reale rămânând
26
constante, aceasta va duce implicit la o creştere a cererii de bani(în principal de

lichidităţi), deci la creşterea masei monetare.
Viteza de rotaţie a banilor indică numărul mediu de acte de schimb
intermediate de o unitate monetară intr-o anumită perioadă de timp.Aceasta de se
poate calcula conform relaţiei17:
V=
În care: V – viteza de rotaţie

N – numărul de rotaţii
t – timpul
În timp ce factorii obiectivi fac referire la nişte variabile reale, factorii
subiectivi au la bază preferinţa pentru lichiditate a oamenilor, din acest motiv banii
fiind tezaurizaţi.Motivele care stau la baza constituirii de rezerve de numerar pot fi
de natură speculativă sau prudenţială.Un agent economic poate păstra un anumit
volum de bani lichizi pentru a face faţă unor situaţii neprevăzute sau pentru a
profita de situaţiile avantajoase ce se pot ivi în viitor.
2.2 Oferta de monedă

Oferta de bani este definită în literatura de specialitate ca reprezentând:
„cantitatea de monedă pusă la dispoziţia utilizatorilor prin sistemul bancar”18.
Prin sistemul bancar se poate „crea” monedă în două moduri. O dată, prin faptul
că Banca Centrală emite monedă, asigurând astfel necesarul de lichidităţi din
economie şi în al doilea rând prin intermediul băncilor comerciale prin procesul
creaţiei monetare.
În primul caz, Banca Centrală, în calitate de bancă de emisiune, pune la
dispoziţie necesarul de numerar derulării tranzacţiilor din economie.Însă în această
17
Ionescu V.R, Gavrilă E., op.cit., p.157.
18
Bucur Ion, op.cit., p.83.
27
situaţie nu putem vorbi de creaţie monetară, aceasta realizându-se doar la nivelul

băncilor comerciale.
Crearea de monedă la nivelul băncilor comerciale, este posibilă doar prin
sistemul rezervelor minime obligatorii.Rata rezervelor minime obligatorii se
stabileşte de către Banca Centrală şi are în vedere asigurarea posibilităţii de a
susţine cererile de retragere ce pot apărea în cazul în care deponenţii solicită acest
lucru.Pentru a exemplifica cum funcţionează procesul creaţiei monetare,
considerăm trei bănci comerciale: A, B şi C şi o rată a rezervelor minime
obligatorii de 20%. La Banca A se constituie un depozit de 1000 de unităţi
monetare, din această sumă se constituie rezerve în sumă de 200 de unităţi
monetare, restul de 800 u.m fiind acordaţi sub formă de credit unui agent
economic.Agentul economic foloseşte aceşti bani pentru a-şi achita datoria faţă de
un furnizor, depunând suma de 800 u.m în contul acestuia de la Banca B. La rândul
său, din această sumă banca constituie rezerve în valoare de 160 u.m., restul de 640
u.m folosindu-i pentru a acorda un credit unui client. Clientul respectiv foloseşte
banii pentru a achita un furnizor, depunând banii în contul acestuia de la Banca C,
aceasta reia procesul iniţiat de Banca A, constituind rezerve în sumă de 128 u.m.,
iar restul de 512 u.m folosindu-i pentru a acorda credite.În acest fel se poate
continua procesul până la nivelul multiplicatorului de credite.
Multiplicatorul creditelor este definit ca raport între volumul noilor depozite
şi noile rezerve, calculându-se astfel:
D 1
MM = R

r
MM – multiplicatorul monetar
D – depozitul la vedere
R – rezervele obligatorii
r – rata rezervelor
28
Din exemplul precedent, putem spune că masa monetară a crescut cu 1952

u.m şi rezervele au crescut cu 488 u.m.În acest caz, oferta de bani nou creată este
de 1952 u.m. După cum putem observa, rata rezervelor minime obligatorii
influenţează masa monetară nou creată, de aceasta depinzând mărimea masei
monetare scripturale create de către băncile comerciale. În acest sens, rata
rezervelor minime obligatorii acţionează ca un „robinet” pentru reglarea volumului
creditării, fiind un instrument de politică monetară des utilizat de către Băncile
Centrale.
Oferta de bani se constituie din agregatele monetare, ce grupează active
financiare de la cele mai lichide până la cele mai puţin lichide.Agregatele monetare
au fost stabilite în mod convenţional şi se includ unele în celelalte, în funcţie de
gradul de lichiditate al activelor financiare pe care le încorporează. Agregatele
monetare sunt simbolizate diferit: M1,M2,M3 şi L.19
M1 = bilete de bancă, moneda divizionară şi depozitele la vedere (conturi în
bancă), reprezintă masa monetară în sens strict.
M2 = M1 + conturile de economii şi conturile pe librete la bancă, reprezintă
lichiditatea primară din economie.
M3 = M2 + depozitele la termen, bonurile de casă şi certificatele de depozit
L = M3 + bonurile de Tezaur şi titlurile comerciale emise de întreprinderi.
În România se folosesc doar primele trei agregate monetare.
2.3 Echilibru şi dezechilibru pe piaţa monetară

Nu putem vorbi despre echilibru pe piaţa monetară fără să abordăm teoria
cantitativă a banilor şi fără să ne punem întrebarea, firească, a optimului în ceea ce
priveşte masa monetară.Aşa cum apare definită în literatura economică, teoria
cantitativă a banilor „se întemeiază pe înţelegerea faptului că raporturile de schimb
19
Bucur Ion., op.cit., p.80.
29
între monedă şi bunurile economice sunt determinate în aceeaşi manieră ca şi

raporturile de schimb între bunuri (în absenţa monedei).”20
Deci, putem spune că teoria cantitativă a banilor presupune aplicarea legilor
generale ale cererii şi ofertei în cazul banilor.Ea arată cum influenţează masa
monetară preţurile şi producţia dintr-o economie.Este astfel pusă în evidenţă relaţia
dintre cauză şi efect ce se stabileşte între masa monetară existentă într-o economie
şi variabilele aflate sub incidenţa acesteia. O analiză între sfera banilor şi sfera
bunurilor conduce la evidenţierea unei legi fundamentale în economie. O creştere
a stocului de bunuri de capital, caeteris paribus, conduce la o creştere a ofertei de
bunuri de consum. O majorare a producţiei de bunuri fără a avea loc o scădere
simultană a producţiilor altor bunuri constituie un beneficiu pentru societate,
aceasta semnifică o creştere a venitului real al unor persoane fără a determina o
scădere a venitului altor persoane.
În cazul banilor, lucrurile stau cu totul diferit.Banii în sine nu pot fi
consumaţi, deci nu pot fi utilizaţi în procesul de producţie.Ei rămân constanţi în
rezervele monetare ale tuturor celor care îi utilizează în procesul de
schimb.Utilitatea în cazul banilor nu este de natură directă, ei fiind utili doar ca
mijloace generale de schimb, însă sunt indispensabili în procesul alocării raţionale
a resurselor. Pentru a ilustra efectul modificării masei monetare, asupra echilibrului
de pe piaţa monetară şi asupra nivelului preţurilor propunem următorul grafic:
Fig. 2. 2 Echilibrul de pe piaţa monetară

20
http://www.ecol.ro/content/moneda-si-sistemul-monetar-0 , accesat la data de 30 noiembrie 2013.
Sursa: Ionescu V.R, Gavrilă E., op. cit. p. 161.
30
După cum se poate observa, punctul iniţial de echilibru de pe piaţă este E,

dacă presupunem că are loc o modificare a masei monetare, în sensul dublării
acesteia, ceea ce va conduce la o deplasare de la M0 la 2M0 , punctul de echilibru
se va deplasa în poziţia E`, iar preţul banilor va scădea de la 1/P0 la 1/2P0. Putem
spune că o creştere sau o descreştere a masei monetare într-o anumită proporţie va
duce la creşterea sau scăderea preţului în exact aceeaşi proporţie.
Cel mai important atribut al cantităţii de bani existente într-o economie,
trebuie să fie constanţa.De vreme ce banii îndeplinesc doar funcţia de schimb orice
cantitate de bani este la fel de bună ca oricare alta, cu condiţia să fie constantă.
Atunci când masa monetară nu este constantă, au loc modificări ale preţurilor şi ale
producţiei de bunuri, cu fiecare modificare a masei monetare, ceea ce poate duce la
dezechilibre pe piaţa monetară.
Una din teoriile privitoare la inflaţie şi anume teoria inflaţiei prin bani,
spune că pentru o viteză de circulaţie a banilor constantă, orice creştere a cantităţii
de bani superioară sporirii producţiei reale va duce la o majorare a preţurilor în
ansamblu.21Această teorie pleacă de la două premise: una din aceasta afirmă că
economia este formată din două părţi distincte, o economie reală, în care sunt
produse bunurile şi serviciile şi în care se stabilesc preţurile mărfurilor, iar cea de-
a doua componentă o constituie economia monetară. Cea de-a doua premisă afirmă
că oferta şi cererea de bani depind de factori distincţi.Iată un caz în care
instabilitatea masei monetare poate duce la dezechilibru pe piaţa monetară şi poate
duce la inflaţie.
21
Niţulescu G., „Ghidul financiar bancar al României”, Editura House of Guides, Bucureşti, 2007, p.9.
31
CAPITOLUL III
GLOBALIZAREA FINANCIARĂ ȘI CRIZA
3.1 Introducere
Criza financiară globală oferă un important teren de testare pentru modelul
de globalizare financiară. Apar însă trei întrebări majore. În primul rând, a
contribuit globalizarea financiară la apariţia crizei financiare globale? În al doilea
rând, odată ce criza financiară a apărut, cum a afectat globalizarea financiară
incidenţa şi propagarea crizei în diferite ţări? Iar în al treilea rând, cum a afectat
globalizarea financiară managementul crizei la nivel naţional şi internaţional?
Deceniul de dinaintea crizei financiare globale a fost marcat de o creştere
foarte rapidă a poziţiilor financiare transfrontaliere. Deşi crizele din Mexic şi Asia
ale anilor `90 au indus cu siguranţă mai multă prudenţă în rândul economiilor
emergente, în timp ce cele mai avansate economii au îmbrăţişat în totalitate
modelul globalizării financiare22. Deşi potenţialele riscuri rezultate din aceste
dezvoltări au fost mult discutate, în mare au fost puţine răspunsuri la schimbările
structurale generate de globalizarea financiară. Calmul relativ din economia
globală din aceasta perioadă a însemnat că implicaţiile totale ale globalizării
financiare nu au putut fi evaluate. În primul rând, doar privind în trecut putem
aprecia pe deplin acumularea vulnerabilităţilor din perioada de dinaintea crizei. În
al doilea rând, variaţiile dintre ţări şi dintre grupuri privite din perspectiva
integrării financiare internaţionale ar putea oferi rezultate diferite în miezul crizei
22
Mishkin FS (2007) Is financial globalization beneficial? J Money, Credit, Bank 39(2–3): pp. 259–294
32
financiare faţă de perioada în care criza nu apăruse. În al treilea rând, capacitatea

guvernelor naţionale şi a sistemului internaţional de a gestiona eficient o criză
financiară într-un mediu financiar internaţional foarte interconectat, nu a fost încă
testat în timpul acestei perioade.
Prin urmare, criza financiară, oferă un important teren de testare pentru
modelul globalizării financiare23. Deşi faza de panică a pieţelor din perioada crizei
globale a fost cea mai intensă în timpul toamnei lui 2008 şi a primăverii lui 2009,
etapele care au urmat crizei încă sunt în plină desfăşurare, având Europa în centrul
fazei curente a crizei.
Este util să ne gândim în general la trei dimensiuni ale inter-relaţionării
dintre globalizarea financiară şi criza globală. În primul rând, a contribuit efectiv
globalizarea financiară la formarea crizei financiare globale? În al doilea rând,
odată ce criza a apărut, cum a afectat globalizarea financiară incidenţa şi
propagarea crizei în diferitele ţări? Iar în al treilea rând, cum a afectat globalizarea
financiară managementul crizei la nivel naţional şi internaţional?
În abordarea acestor întrebări vor exista doua teme recurente. În primul
rând, experienţele diferite ale economiilor dezvoltate şi ale celor emergente din
timpul crizei globale pot fi legate direct în modurile lor diverse de abordare a
globalizării financiare din timpul perioadei de dinaintea crizei. În al doilea rând,
criza europeană prezentă oferă importante lecţii pentru restul lumii din perspectiva
unei integrări financiare transfrontaliere intense în Europa (în special din zona
euro)24.
Există o vastă literatură de specialitate în ceea ce priveşte globalizarea
financiară. Riscurile legate de integrarea financiară internaţională s-au bucurat de
foarte multă atenţie, deşi accentul principal a fost pus pe vulnerabilităţile
economiilor emergente şi în curs de dezvoltare. În special crizele pieţelor
23
Kose MA, Prasad E, Rogoff K, Wei S-J (2009a) Financial globalization: a reappraisal. IMF Staff Pap
56(1):pp 8–62.
24
Lane PR (2011) The Irish crisis. In: Beblavy M, Cobham D, Odor L (eds) The Euro area and the financial
crisis. Cambridge University Press, Cambridge, pp 59–80.
33
emergente din timpul anilor `90 au condus la o abordare mult mai sceptică a unei
integrări financiare la scara largă a acestor economii(a se vedea printre altele şi
Rodrik 199825,Rodrik 200026; Obstfeld 200927; Prasad şi Rajan 200928; Jeanne et al.
201229).
Spre deosebire de acestea, a existat un mai mare optimism în ceea ce
priveşte impactul globalizării financiare asupra economiilor dezvoltate. În mod
special, dovezi empirice au sugerat că globalizarea financiară a oferit beneficii în
termenii îmbunătăţirilor performanţelor macroeconomice, în timp ce dezvoltarea
instituţională a fost supusă unor riscuri mai mari pentru ţările care au pornit de la
un nivel scăzut al venitului per capita, chiar daca aceste câştiguri au fost minore
din punct de vedere cantitativ (Kose si alţii 2009a, b, c)30.În termenii factorilor de
risc, pentru economiile dezvoltate, accentul principal a fost pus pe dezvoltarea
conturilor curente globale dezechilibrate având ca principală preocupare finanţarea
unui mare deficit de cont curent al SUA. Totuşi, riscul unei crizei financiare la
scară largă nu a fost mult discutat, cu câteva excepţii binecunoscute (Rajan 2005;
Stulz 2005)31.
3.2. Dinamica globalizării financiare

Suma activelor străine şi a pasivelor străine (exprimate ca raport între PIB –
Produsul Intern Brut şi raportul IFI – raportul de Integrare Financiară
Internaţională) este o măsură utilă a scării de facto a integrării financiare
25
Rodrik D (1998) Who needs capital-account convertibility?, in should the IMF pursue capital-account
convertibility?, Princeton Essays in International Finance no. 207.
26
Rodrik D (2000) How far will international economic integration go? J Econ Perspect 14(1):177–186.
27
Obstfeld M (2009) International finance and growth in developing countries: what have we learned? IMF
Staff Pap 56(1):pp. 63–111.
28
Prasad ES, Rajan RG (2009) A pragmatic approach to capital account liberalization. J Econ Perspect
22(3): pp. 149–172.
29
Jeanne O, Subramanian A, Williamson J (2012) Who needs to open the capital account?, Peterson Institute
for International Economics.
30
Kose MA, Prasad ES, Terrones ME (2009b) Does openness to international financial flows raise productivity
growth? J Int Money Finance 28(4):pp. 554–580.
31
Rajan RG (2005) Has financial development made the world riskier?, Symposium Proceedings, Federal
Reserve Bank of Kansas City, pp. 313–369.
34
transfrontaliere (Lane şi Milesi-Ferretti 2001, 2007) 32. Cu toate că globalizarea

financiară deja operează prin determinarea preţurilor activelor şi a sensibilităţii
căderii capitalului internaţional, şocurile acumulate de activele şi pasivele străine
reflectă istoria unor căderi trecute ale capitalului, plus impactul evaluării câtorva
ajustări asupra poziţiilor precedente. În plus, nivelul şi compoziţia bilanţului
internaţional a contat pentru expunerea câtorva ţări în special, la şocurile care stau
la baza preţurilor activelor şi a ratelor de schimb. În cele din urmă, situaţia
investiţiei internaţionale nete este o variabilă statală cheie în multe dintre modelele
macroeconomice dinamice. Figurile 3.1 şi 3.2, arată combinaţia raporturilor IFI
pentru grupurile economiilor avansate şi emergente . Figura 3.1 arată expansiunea
remarcabilă în poziţiile financiare transfrontaliere pentru grupul economiilor
avansate, care a crescut de la 68,4% în 1980 la un vârf de 438,2% în 2007. În
timpul acestei perioade au fost două faze de accelerare, cu o creştere de nivel în
dezvoltarea poziţiilor transfrontaliere în mijlocul anilor `90 şi cu o intensificare şi
mai mare în timpul perioadei dintre anii 2004-2007. După ce raportul IFI s-a
prăbuşit în 2008, şi-a revenit ulterior în perioada dintre 2009–2010.
450
400
350
300
250
ADV
200
150
100
50
1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010
Fig. 3. 1 Evoluţia raportului IFI pentru economiile avansate
32
Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2007) The external wealth of nations mark II: revised and extended estimates
of foreign assets and liabilities, 1970–2004. J Int Econ 73:223–250.
35
În interiorul grupului economiilor avansate, este important să subliniem că

nivelul integrării financiare transfrontaliere este mare, cu Europa depăşind de
departe nivelurile observate pentru alte ţări cu venituri mari. Pentru a ilustra acest
fapt, figura 3.3 reprezintă rapoartele IFI pentru zona euro, Statele Unite şi Japonia (
unde poziţiile transfrontaliere intrazonale sunt incluse în calculul zonei euro).
Putem observa că tranzacţiile financiare internaţionale au crescut mult mai repede
pentru ţările europene de la mijlocul anilor `90 încoace.
Figura 3.2 arată câteva diferenţe importante pentru grupul economiilor
emergente; deşi raportul IFI a crescut de mai mult de doua ori, de la 34.9% în 1980
până la 73.3% în 2007, acesta este cu mult sub nivelul poziţiilor internaţionale
înregistrate de grupul economiilor dezvoltate. În plus, raportul IFI a fost cât de cât
stabil între 1999 şi 2007, aşa încât grupul economiilor emergente nu a participat
într-o atât de mare măsura la boom-ul financiar de la mijlocul anilor 2000. În
cazul grupului economiilor avansate raportul IFI a căzut în timpul anului 2008 dar
s-a redresat până aproape de valoarea sa maximă până în 2010.
75
70
65
60
55
EM
50
45
40
35
30
1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010
Fig. 3.2 Evoluţia raportului IFI pentru economiile emergente

36
Până acum am pus accentul pe bilanţul internaţional, este însă folositor să

examinăm şi datele despre fluxurile financiare extrase din balanţa de plăţi. Figura
3.4 arată fluxurile de intrare şi de ieşire ale agregatului financiar pentru grupul
economiilor avansate şi emergente pentru perioada 2002-2010. Fluxurile financiare
brute au înregistrat o creştere mai mult decât dublă (în raport cu PIB-ul) între anii
2002 şi 2007 pentru economiile avansate înainte să înregistreze o scădere
dramatică în 2008, cu o recuperare parţială în perioada 2009-2010 (a se vedea şi
Milesi-Ferretti şi Tille 2011).
550
Zona Euro
500
450
400
350
300 Statele Unite
250
200 Japonia
150
100
50
0
1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010
Fig. 3. 3 Modificarea în timp a raportului IFI pentru: Zona Euro, Statele Unite şi Japonia
Modelul dinamic este similar din punct de vedere calitativ cu cel al

economiilor emergente dar la nivelul boom-ului de dinainte de criză inversarea
ulterioară nu este aşa de accentuată pentru acest grup.
27
FLOWA(ADV)
24 FLOWL(ADV)
FLOWA(EM)
FLOWL(EM)
21
18
15
12
0
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
37
Fig. 3. 4 Fluxurile financiare internaţionale brute
În viziunea unui orizont de timp limitat, este dificil de cuantificat factorii

care au stat la baza variaţiei integrării financiare internaţionale. Desigur,
globalizarea financiară a fost facilitată de declinul secular în ceea ce priveşte
barierele legale în fluxurile financiare transfrontaliere. Figura 3.5 arată evoluţia
indexului de liberalizare financiară a conturilor dezvoltat de Chinn şi Ito (2006,
2008).
10
KLIB_ADV
9 KLIB_EM
1980 1984 1988 1992 1996 2000 2004 2008
Fig. 3. 5 Evoluţia indexului liberalizării conturilor financiare (Indexul Chinn - Ito)
Sursa: Chinn MD, Ito H (2006), What matters for financial developement? Capital controls, institutions and interactions.
J Dev Econ 81(1) pp. 163-192.
Deşi restricţiile aplicate conturilor financiare au fost în mare anulate pentru

economiile dezvoltate, economiile emergente “se încăpăţânează” să opereze într-un
cadru legal mai rigid. De fapt, asemenea măsuri juridice ale deschiderii financiare
explică prea puţin variaţia la scară a comerţului financiar între state la nivel
temporal şi transfrontalier. În cercetarea lor empirică Lane şi Milesi-Ferretti (2008)
38
arată că inovaţia financiară şi liberalizarea sistemului financiar european ar fi

factori importanţi în accelerarea comerţului financiar transfrontalier în rândul
economiilor avansate. În ceea ce priveşte inovaţia financiară, noi clase de investiţii
(cum ar fi asigurările acoperite de active), noi metode de investiţii (cum sunt
metodele speciale) cât şi creşterea administrării de active mai puţin reglementate
(fondurile de investiţii), toate au încurajat comerţul financiar transfrontalier.
În aceeaşi direcţie s-a îndreptat şi creşterea cotei de piaţă a băncilor active la
nivel global care au oferit un important suport de infrastructură, în viziunea rolului
jucat de tranzacţiile între sucursale şi a creării unei pieţe internaţionale de către
aceste bănci în facilitarea tranzacţiilor globale cu active. (Goldberg 2009;
McCauley et al. 2010; Bruno şi Shin 2012).Într-adevăr o parte din inovaţiile
financiare au fost direcţionate către arbitrajul de reglementare transfrontalier,
eliminând lanţul intermediar al finanţelor pentru a minimiza fiscalitatea şi pentru a
maximiza flexibilitatea de reglementare. Din acest punct de vedere diferite tipuri
de centre financiare internaţionale au avut un rol special, cu ţări care s-au
specializat pe diferite nişe în furnizarea de servicii financiare internaţionale (Lane
si Milesi-Ferretti 2011a).
Liberalizarea sistemului financiar european şi lansarea monedei euro au
oferit un şi mai mare impuls pentru comerţul financiar transfrontalier (Lane 2006,
2011).
Armonizarea reglementarilor şi libertatea de înfiinţare au facilitat integrarea
pe pieţele financiare europene, în timp ce moneda unică a condus, în special, la o
creştere rapidă în comerţul transfrontalier cu bani şi cu piaţa creditelor.
Oportunităţile reale de investiţii oferite de integrarea Europei Centrale şi de Est în
Uniunea Europeană, care au oferit un şi mai mare imbold comerţului
transfrontalier, în special în ceea ce priveşte FDI – Indexul Dezvoltării Financiare
(în special cu un FDI al sectorului bancar proeminent). Deşi integrarea financiară
europeană a afectat în mod diferit comerţul intra-european, crearea unei singure
39
mari pieţe unice a impulsionat de asemenea comerţul vis-à-vis de partenerii

financiari non-europeni.
În ceea ce priveşte variaţia integrării financiare internaţionale, Lane şi
Milesi-Ferretti (2008) identifică un număr robust de co-variabile aleatorii. În
special, pare că acele ţări cu mari sisteme financiare proprii, cu nivele ridicate ale
producţiei per capita şi populaţii mai mici, etalează cele mai mari valori ale
raportului IFI. Nu este imediat evident că comerţul financiar naţional şi comerţul
financiar internaţional ar trebui să se completeze, în vederea unor posibile
substituţii între aceste două activităţi, dar efectul complementar domină în ceea ce
priveşte datele. Corelaţia pozitivă cu producţia per capita este în legătură cu o mai
mare capacitate în ţările mai bogate, de a plăti costurile fixe implicate în
dezvoltarea capacităţilor instituţionale asociate cu comerţul financiar
transfrontalier. Cu toate că o capacitate mai scăzută pentru diversificarea riscurilor
interne constituie unul din motivele pentru care ţările mai mici au, în special,
poziţii financiare externe mai mari.
Aceşti factori structurali ajută la explicarea nivelului integrării financiare
internaţionale pentru economiile emergente mai mult decât pentru economiile
avansate. Un nivel mai scăzut al dezvoltării financiare şi un PIB/locuitor mai mic
diferenţiază aceste ţări de ţările avansate. În plus, economiile emergente nu au
aceleaşi tipuri de legături instituţionale care să stimuleze comerţul financiar printre
ţările europene. În cele din urmă, reglementările mai stricte din sectorul bancar (şi
un control mai strict asupra capitalului, în unele ţări emergente) au descurajat
băncile de pe pieţele emergente să ia parte la valul inovaţiilor financiare de la
mijlocul anilor 2000 în asemenea măsură cu băncile din economiile dezvoltate.
In completarea acestor factori structurali, este de asemenea important să
ţinem cont de schimbările de situaţie în strategiile pieţelor emergente în urma
crizelor financiare ale anilor `90. Aşa cum s-a arătat de către Lane, Milesi-Ferretti
(2007); Lane, Shambaugh (2010) şi Prasad (2011), aceste ţări şi-au redus pasivele
40
nete externe prin punerea în circulaţie a surplusurilor de cont curent,

îmbunătăţindu-şi lichiditatea prin acumularea de rezerve valutare străine şi
scăderea rapoartelor datoriei reale din compoziţia pasivelor externe.
Raportul IFI doar surprinde dimensiunea agregatului în bilanţul
internaţional.Este deosebit de important să considerăm mixul datorie-active cu
dobândă variabilă (equity) în viziunea proprietăţilor purtătoare de riscuri ale
instrumentelor datoriei şi acestor tipuri de active. Figurile 3.6 şi 3.7 arată
rapoartele datorie-active cu dobândă variabilă internaţionale pentru economiile
avansate şi emergente. În legătură cu mixul datorie-echitate acest tip de active
pentru economiile avansate, figura 3.6 arată o importantă inversare între anii 1998
şi 2008, după o perioada susţinută în care poziţiile activelor cu dobândă variabilă
transfrontaliere au crescut mai repede decât poziţiile datoriei transfrontaliere,
deceniul de dinainte de criză a cunoscut o creştere bruscă în ceea ce priveşte
raporturile datorie- equity. Mai mult decât atât raportul datorie - equity pentru
economiile avansate a fost mai mare pentru pasivele externe decât pentru activele
externe.
3.6
3.3
2.7
2.4
2.1
1.8 DEQL
1.5
DEQA
1.2
1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010
Fig. 3. 6 Evoluţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru economiile avansate)

41
Figura 3.7 arată că modelele datorie-equity sunt destul de diferite pentru

economiile emergente. Raportul datorie- equity este mult mai mare pentru activele
străine decât pentru pasivele străine. Din perspectiva activelor străine a fost o
creştere mult mai rapidă în raportul datorie- equity între 1999 şi 2002, care a fost
parţial inversat în perioada 2003-2007. În legătura cu pasivele străine, s-a resimţit
o cădere în raportul datorie- equity din 2001 încoace, pe măsura ce ţările au
preferat intrările de active cu dobândă variabilă (equity) şi FDI în portofoliu în
dauna intrărilor de datorii.
4.5
3.5
3 DEQA
2.5
1.5
1
DEQL
0.5
0
1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010
Fig. 3. 7 Fluctuaţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru economiile emergente) în

perioada 1980 – 2010
Strategia equity lungă, datorie scurtă a convins multe economii avansate că

are clar şi multe riscuri. Deşi acest mix poate avea avantajul unor randamente
pozitive nete în timpul perioadelor normale, ea este destabilizatoare pe timpul unei
perioade de criză de vreme ce un declin al valorilor echităţii reduce câştigul net al
investitorilor autohtoni şi în acelaşi timp restrângerea condiţiilor pe pieţele de
credit creste riscul unor finanţări a riscurilor pentru pasivele îndatorate.
În contrast cu aceasta, profilul datorie lungă, equity scurtă al economiilor
emergente a oferit o protecţie substanţială. Tamponul oferit de deţinerea de
42
lichidităţi străine în valută activelor de îndatorare străine au oferit o acoperire în

cazul unei “fracturi” pe pieţele de credit pe seama deprecierii valutelor, în timp ce
componenta de equity ridicată din pasivele externe a oferit un transfer considerabil
de risc din exterior, în eventualitatea unui declin al preţurilor activelor autohtone.
Totuşi, în acelaşi timp, profilul a conţinut şi vulnerabilităţi, de vreme ce
activele străine îndatorate sunt expuse riscului de nerambursare pe timpul acestei
perioade de criză. În plus, finanţarea dobânzii variabile a pasivelor şi a valorii
activelor autohtone poate fi compromisă de efectele multiplicatorului financiar
internaţional, pentru care investitorii străini pot înfrunta un mediu financiar
autohton mai dur, pot fi forţaţi să-şi vândă poziţiile străine printr-o varietate de
mecanisme (Krugman 2008).
Din perspectiva perioadei 2006-2007, a părut ca globalizarea financiară a
fost un proces complex şi de durată care a creat legaturi şi mai puternice între ţări.
Acest fapt este adevărat în special pentru economiile avansate, grupul economiilor
emergente adoptând o abordare mult mai rezervată. Criza care a început în 2008 şi
este încă în plină desfăşurare va oferi un important test pentru proprietăţile
globalizării financiare. Vom reveni asupra inter-relaţionarii dintre criză şi
globalizarea financiară în secţiunea următoare.
3.3 Globalizarea financiară şi sursele crizei

În primul rând este necesar să ne întrebăm dacă globalizarea financiară a
avut o contribuţie majoră în formarea crizei financiare globale. În al doilea rând,
odată cu apariţia crizei, putem să analizăm mecanismul prin care globalizarea
financiară a afectat propagarea şi incidenţa de-a lungul diferitelor ţări, de vreme ce
unele proprietăţi ale globalizării financiare ar fi putut amplifica şocurile crizei iar
altele ar fi putut oferi un tampon care sa reducă impactul şocurilor create de criză.
În al treilea rând, este posibil ca globalizarea financiară să fi afectat managementul
43
crizei prin intermediul factorilor de decizie din politică printr-o varietate de

moduri. În această secţiune abordăm fiecare aspect în parte al acestor probleme.
A contribuit oare creşterea comerţului financiar transfrontalier la formarea
crizei financiare globale? Este posibil să identificăm două moduri prin care
globalizarea financiară a contribuit la formarea condiţiilor financiare care au
condus în cele din urmă la o amplificare a crizei.
În primul rând, participarea investitorilor străini (in special a băncilor
străine) a alimentat creşterea accelerată a pieţelor titlurilor de valoare garantate cu
active din SUA, fapt care a constituit motivul central pentru panica iniţială din
anii 2007-2008.
Aşa cum au arătat: Acharya, Schnabl (2010) şi Bernanke et al. (2011),
băncile europene au fost cumpărători majori de titluri de valoare garantate cu
active. În mare parte aceste bănci au obţinut, de asemenea, şi o finanţare în dolari
de pe pieţele de capital americane, aşa cum a arătat în detaliu Shin (2011). Din
acest motiv rolul băncilor europene în permiterea expansiunii pieţelor americane
nu este evidenţiat de datele din balanţa de plăţi, deşi riscul implicit al unei expuneri
a băncilor-mamă europene a crescut în conformitate cu aceste activităţi ale SUA.
În al doilea rând, globalizarea financiară a permis o creştere rapidă în
bilanţurile multor bănci. Acest fenomen a avut loc în două etape. În ceea ce
priveşte băncile active la nivel global, mărimea şi complexitatea acestor bănci a
crescut rapid, făcând dificilă activitatea de reglementare a autorităţilor naţionale,
de a-şi ajusta profilurile riscurilor de politici şi strategii. În plus, capacitatea
băncilor locale de a-şi extinde influenţa prin presarea pieţelor internaţionale de en-
gros (cu ridicata), a alimentat o creştere rapidă a creditului în unele tari.
În al treilea rând, rolul crescând al pieţelor emergente în sistemul financiar
mondial poate, de asemenea, să fi contribuit la acumularea riscurilor de pe pieţele
de credit. În special, impactul echilibrului general al cererii pentru active de
creanţe cu risc scăzut din partea surselor oficiale ale pieţelor emergente şi oferta
44
crescută de oportunităţi de capital din aceste ţări, ar fi putut alimenta securitizarea

boom-ului (a se vedea, printre mulţi alţii, Bernanke et al. 2011).
Acestea fiind spuse, deşi nu există o metodă uşoară de a cuantifica
importanţa relativă a altor factori, este posibil ca globalizarea financiară să fi
contribuit la apariţia vulnerabilităţilor pieţei de credit care au stat la originea crizei
financiare globale. În esenţă, globalizarea financiară a amplificat impactul
distorsiunilor care stau la baza acesteia, cum ar fi o reglementare inadecvată a
pieţelor de credit şi a băncilor, prin permiterea dezvoltării activităţilor financiare
care ar fi putut avea limitări în sistemele financiare autarhice (Borio şi Disyatat
2011).
Mergând mai departe, variaţia în propagarea şi incidenţa trans-frontalieră a
crizei globale poate avea legătură cu nivele diferenţiate si tipuri diferite de
participare la comerţul financiar internaţional. De exemplu, Lane şi Milesi-Ferretti
(2011b) au identificat rata creşterii creditului din perioada pre-criză şi scara
deficitelor de cont curent din aceeaşi perioadă, ca importante corelaţii pe scara
declinului în veniturile şi cheltuielile autohtone pe perioada lui 2009. În general, o
creştere a creditului este un important indicator al crizelor financiare ulterioare, cu
estimări recente oferite de Jordan et al. (2011), Gourinchas, Obstfeld (2012). În
aceeaşi măsură, Lane şi Milesi-Ferretti (2012) arată că scara “excesului” deficitelor
de cont curent din perioada pre-criză a fost asociată cu mari redresări de cont
curent pe perioada 2008-2010, care au fost în mare parte realizate prin reducerea
absorbţiei autohtone.
Globalizarea financiară a contribuit, posibil, şi la creşterea rapidă a
creditului intern prin operarea în acelaşi timp şi a factorilor cererii şi ai ofertei. În
legătură cu oferta de credit, băncile autohtone şi filialele (sucursalele) băncilor
străine au putut ridica niveluri diferite ale tipurilor de finanţare en-gros pe pieţele
internaţionale, având în investitorii străini o importantă sursă pentru capitalul
băncii (ambele prin capitalul de portofoliu şi FDI).
45
În legătură cu cererea de credit, fluxurile de capital pot contribui la o mai

mică rată a dobânzii şi la o îmbunătăţire a câştigului net intern pentru
împrumutători prin stimularea preţurilor la activele interne.
Pentru un eşantion de ţări europene, Lane şi McQuade (2012) au dovedit că
fluxurile de capital internaţional au fost într-adevăr corelate cu o creştere a
creditului intern pe perioada pre-criză din 2003-2008. În special, un nivel ridicat al
intrărilor nete de datorii a fost asociat cu o creştere şi mai rapidă a creditului intern.
Acest lucru este în concordanţă cu căile de finanţare prin care băncile interne au
fost capabile să-şi extindă capacitatea de creştere a finanţărilor en-gros a pieţelor
internaţionale. Reversul medaliei este că ratele mari are ieşirilor de datorii nete au
fost asociate cu o reducere a creşterii creditului intern în ţări-cheie ca Germania.
După cum s-a menţionat, este de asemenea plauzibil ca globalizarea
financiară să fi facilitat apariţia unor mari si persistente dezechilibre de cont
curent. Figura 3.8 arată deviaţia standard la nivelul întregii ţări în bilanţurile de
cont curent pe perioada 1995-2010, care surprinde o creştere accentuată în
expansiune pe perioada 2002-2007, urmată de o fază de restrângere în perioada
2008-2010. Pe partea de deficit, o masă mai mare de investitori internaţionali au
făcut mai uşoară obţinerea finanţărilor externe, pe partea de surplus,
disponibilitatea activelor străine a oferit o un debuşeu alternativ de economisire
internă.
La nivel global, Blanchard şi Milesi-Ferretti (2010) au subliniat că factorii
directori ai balanţelor de cont curent au variat in diferite faze. Totuşi integrarea
financiară internaţională a crescut cu siguranţă, elasticitatea fluxurilor de capital la
aceste forţe de bază, atât în ceea ce priveşte factorii de creştere ai bunăstării (cum
ar fi diferenţele demografice şi de productivitate) şi factorii care reduc bunăstarea
(“bule” de active, deformări ale supra-îndatorării).
Pentru un eşantion european, Lane şi Pels (2012) au descoperit că co-
variabilele dezechilibrelor de cont curent s-au schimbat în jurul anului 2003.
46
Înainte de 2003, dezechilibrele externe au fost mult corelate cu diferenţele din

producţia pe cap de locuitor, în care ţările europene mai bogate înregistrau
surplusuri, iar cele mai sărace înregistrau deficite. Acest model a fost greşit
interpretat de către Blanchard şi Giavazzi (2002) în conformitate cu modelele neo-
clasice conform cărora capitalurile descendente ar trebui să accelereze convergenţa
producţiei si să crească bunăstarea.
Însă Lane şi Pels (2012) au arătat că diferenţele din proiecţiile de creştere în
diferitele ţări au apărut ca urmare a unor puternice corelaţii ale dezechilibrelor de
cont curent din perioada 2003-2007, în care nivelul dispersiei în poziţiile externe a
crescut brusc.
16
14
12
10
DEVIAŢIA STANDARD
1995 1997 1999 2001 2003 2005 2007 2009
Fig. 3. 8 Fluctuaţia deviaţiei standard(pentru Germania) la nivelul bilanţurilor

de cont curent în perioada 1995 - 2009
În măsura în care aceste proiecţii ale creşterii au rezultat în urma unor

extrapolări ale unor expansiuni nesustenabile ale sectoarelor non-tranzacţionate din
unele ţări (ca de exemplu Irlanda, Spania şi câteva ţări europene), aceste tipuri de
deficite de cont curent nu au îmbunătăţit în mod special nivelul bunăstării. Într-
adevăr, aceşti autori au arătat că o sursă primară a co-variaţiei dintre proiecţiile de
47
creştere şi contul curent din perioada 2003-2007 a însemnat de fapt o creştere a

investiţiilor din sectorul construcţiilor din ţările cu probleme, ceea ce a reprezentat
un semnal de alarmă în ceea ce priveşte capacitatea de rambursare (Blanchard
2007; Giavazzi si Spaventa 2011; Chen et al. 2012).
În concluzie, putem spune că globalizarea financiară a contribuit la formarea
crizei prin faptul că a permis extinderea boom-ului din sectorul de asigurări din
SUA, acesta fiind principalul declanşator al crizei. Este greu de imaginat că
creşterea de pe aceste pieţe de credit ar fi avut o asemenea magnitudine fără
aportul investitorilor străini. În plus, globalizarea financiară a avut un rol principal
in apariţia unor mari şi persistente diferenţe în creşterea creditului şi a
dezechilibrelor de cont curent din diferite ţari, iar aceste dezechilibre vor avea un
rol important în determinarea incidenţei şi propagării crizei iniţiale pe toate
continentele.
48
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ
4.1 Prezentare generală a BCR S.A
Banca Comercială Română (BCR) S.A, membră a Erste Group, este cel mai
important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală
(retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi
societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor
private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil.Banca
deţine o poziţie de top în ceea ce priveşte sectorul bancar din România, fiind cea
mai importantă instituţie de acest gen.
Banca este o instituţie de creditare care oferă toate tipurile de operaţiuni
specifice unei bănci cu caracter universal.Totodată BCR este apreciat ca fiind cel
mai de valoros grup financiar, după încrederea acordată de clienţi, atât în ceea ce
priveşte clienţii persoane fizice cât şi clienţii persoane juridice.
Banca administrează cea mai extinsă reţea de ATM-uri (Automated Teller
Machine, cunoscut şi sub denumirea de bancomat) la nivel naţional, având în
patrimoniul său un număr de peste 2 200 de asemenea aparate. Banca Comercială
Română este lideră şi în ceea ce priveşte numărul de terminale POS (Point of Sale)
aflate la partenerii săi comerciali, deţinând 13 500 de asemenea terminale.
49
Reţeaua bancară a BCR S.A este formată din 667 de sucursale şi agenţii de
retail, dispuse pe întreg teritoriul naţional, acestea putând fi găsite în oraşele cu
peste 10 000 de locuitori.Societatea este, totdată, şi unul dintre cei mai importanţi
angajatori la nivel de ţară, având un număr de circa 8 500 de angajaţi.
Structura acţionariatului BCR S.A la data de 31mai 2014, este conformă cu
datele din tabelul 4.1:
Tabelul 4. 1 Structura acţionariatului BCR S.A Sursa: https://www.bcr.ro/ro/investitori/structura-actionariat
Denumire acţionar Cotă procentuală

EGB Ceps Holding GmbH (societate
deţinută 100% de Erste Group Bank
93,5742 %
AG prin EGB Ceps Beteiligungen
GmbH)
SIF Oltenia 6,2973%
Acţionari persoane juridice
române (inclusiv SIF Muntenia şi SIF
0,0015%
Banat-Crişana care mai deţin câte o
acţiune fiecare)
Alţi acţionari (persoane fizice) 0,1270%
4.1.1 Scurt istoric al băncii

Banca Comercială Română S.A a luat fiinţă în anul 1990, fiind organizată
sub forma unei societăţi pe acţiuni, preluând activităţile comerciale desfăşurate
până atunci de către Banca Naţională a României. Acţionarul majoritar al băncii
era, la acea dată, Statul Român, banca fiind astfel o instituţie cu caracter public.
Primul eveniment major în ceea cea priveşte existenţa băncii, îl constituie
fuziunea prin absorbţie, în anul 1999, cu banca denumită Bancorex, instituţie aflată
tot în proprietatea Statului Român.
În perioada 1990 – 1999, banca întreprinde şi unele activităţi cu caracter de
pionierat, în ceea ce priveşte sectorul bancar din România, devenind astfel, în anul
50
1994 prima bancă românească care acceptă plata cu carduri, şi totodată prima
bancă membră a organismului bancar european EUROPAY33. Cu un an mai târziu,
în anul 1995, BCR emite primele carduri de debit sub siglă internaţională (carduri
de tip Visa şi Mastercard); tot în acelaşi an are loc şi prima tranzacţie efectuată la
un aparat de de tip ATM, aflat în proprietatea BCR, din România.
În decursul activităţii sale, BCR a desfăşurat mai multe astfel de activităţi de
pionierat în ceea ce priveşte activitatea bancară din România, amintim câteva
repere demne de luat în calcul:
- Anul 2002 – include în paleta de produse oferite clienţilor săi, primul credit
ipotecar;
- Anul 2004 – banca instalează primele Automate de Schimb Valutar(ASV)
din România;
- Anul 2005 – permite utilizarea cardurilor cu chip(smart-card), în reţeaua sa
proprie de ATM-uri şi POS-uri.
Cel mai important eveniment petrecut în decursul existenţei sale, îl
constituie însă, preluarea pachetului majoritar al acţiunilor de către grupul
financiar austriac Erste Group, în anul 2006. Acesta s-a petrecut în urma unei
licitaţii organizate de către Guvernul Român, în urma căreia a fost desemnat ca
fiind câştigător grupul financiar Erste Group, care a preluat astfel 61,8825% din
pachetul de acţiuni al BCR S.A, devenind astfel acţionarul majoritar al băncii,
obţinând astfel şi toate drepturile ce decurg din deţinerea pachetului majoritar de
acţiuni. Astfel se realizase privatizarea celei mai importante bănci comerciale din
România.
Grupul Erste este cel mai important actor de pe piaţa serviciilor financiare
din Europa Centrală şi de Est, având peste 51 000 de angajaţi care deservesc circa
17,5 milioane de clienţi din 8 ţări, în cadrul a 3000 de sucursale. Ţările în care
Grupul Erste este prezent sunt: Austria, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia,
33
http://www.bcr.ro/ro/despre-noi accesat la data de 15.03.2014
51
Croaţia, România. Serbia şi Ucraina. Grupul financiar austriac are o lungă tradiţie
în oferirea de servicii financiare la cele mai înalte standarde de performanţă, fiind
fondat în anul 1819, sub denumirea de ,,Erste österreichische Spar-Casse” (în
traducere însemnând: ,,prima banca de economii austriacă”)34.
4.1.2 Date de identificare

BCR S.A este o societate comercială pe acţiuni care are drept domeniu de
activitate desfăşurarea de activităţi specifice domeniului financiar bancar, fiind o
societate administrată în sistem dualist.
Datele de indentificare ale BCR S.A35 sunt următoarele:
Denumire: BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A
Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta Nr. 5, municipiul Bucureşti, judeţul Ilfov,
cod poştal: 33041
Număr de înmatriculare la Registrul Comerţului: J40 /90 /1991
Codul Unic de Identificare: 361757
Telefon: 0213100245
Data constituirii societăţii: 23 ianuarie 1991
4.1.3 Strategie şi obiective principale
În activitatea BCR, coordonarea şi trasarea principalelor direcţii în ceea ce
priveşte viitorul companiei sunt stabilite, în principal, de către AGA(Adunarea
Generală a Acţionarilor), dar şi indirect prin organismele subordonate acesteia, şi
aici ne referim în special la Comitetul Executiv. Atribuţiile Comitetului Executiv
constau, în principal, în conducerea eficientă şi performantă a corporaţiei,
respectând cadrul legislativ şi prevederile Actului Constitutiv al BCR. Membrii
Comitetului Executiv sunt autorizaţi să reprezinte astfel banca, să încheie
parteneriate şi să angajeze juridic societatea, totodată ei fiind principalii autori ai
programului strategic al corporaţiei.
34
Raportul CSR al BCR din anul 2011, p. 4.
35
http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html accesat la data de 15.03.2014
52
Membrii Comitetului Executiv sunt răspunzători de situaţia şi de

performanţa societăţii în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată. Atribuţiile şi
responsabilităţile fiecărui membru al Comitetului Executiv sunt stabilite de către
Consiliul de Supraveghere, în conformitate cu cadrul legislativ din domeniul
financiar – bancar şi cu principiile de guvernanţă corporativă ale Erste Group.
Membrii Comitetului Executiv sunt în număr de şase, dintre care un
preşedinte executiv, patru vicepreşedinţi şi un director de operaţiuni(Chief
Operating Officer).
Responsabilitatea supravegherii activităţii desfăşurate de către membrii
Comitetului Executiv revine în mod direct Consiliului de Supraveghere, acesta
fiind principalul organism responsabil cu desfăşurarea activităţii de control şi audit
la nivelul întregii organizaţii. Membrii Consiliului de Supraveghere trebuie să
îndeplinească cumulativ o serie de criterii, cum ar fi: să aibă o experienţă
profesională bogată, cunoştinţe teoretice dar şi practice relevante şi o bună
reputaţie, pentru a putea accede la statutul de membru al Consiliului de
Supraveghere.
Strategia companiei trebuie să asigure performanţe financiare ridicate, un
model de afaceri echilibrat, o politică solidă de creditare, o bună lichiditate, o
clientelă numeroasă şi nu în ultimul rând, un personal format din profesionişti de
elită. Pentru a putea atinge aceste obiective strategice, banca este organizată pe
două nivele: un nivel central şi unul teritorial36.
La nivel central, banca este structurată pe şapte linii de afaceri (business
lines): retail&private banking, finanţe şi managementul riscurilor, corporate
banking, trezorerie&pieţe de capital şi operaţiuni.
La nivel teritorial, banca este organizată pe opt regiuni, la nivelul fiecărei
regiuni existând câte un director regional, care are ca atribuţii organizarea
36
Raportul CSR al BCR din anul 2011, p.9.
53
activităţilor la nivel de regiune şi raportarea rezultatelor către vicepreşedinţii

responsabili cu domeniile respective.
Strategia companiei nu priveşte însă doar performanţele financiare, ea are ca
şi arii de interes: implicarea în comunitate, mediul şi responsabilitatea socială ce
revine instituţiei în educaţia financiară a membrilor societăţii unde aceasta îşi
desfăşoară activitatea.
În ceea ce priveşte componenta implicării în comunitate, principalele direcţii
strategice ale companiei vizează: educaţia financiară şi facilitarea accesului la
informaţia economică tinerilor şi copiilor dezavantajaţi din punct de vedere social,
încurajarea educaţiei antreprenoriale prin implementarea unor programe menite să
încurajeze iniţiativele tinerilor antreprenori, donarea unor anumite sume de bani
pentru o anumită cauză prin intermediul ONG-urilor(organizaţii non-
guvernamentale) de profil.
Politicile de mediu reprezintă o componentă cheie a strategiei pe termen
lung a companiei. Conştientizarea unor astfel de schimbări climatice
impulsionează adoptarea unor măsuri ca: reducerea consumului de energie
electrică, reducerea consumului de hârtie şi reciclarea hârtiei uzate. În acest sens,
organizaţia s-a afiliat la Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu – Iniţiativa
Financiară, încă din anul 199237.
4.2 Poziţia BCR S.A pe piaţa bancară românească

4.2.1 Cota de piaţă
BCR este lider de piaţă în ceea ce priveşte cota deţinută în raport cu
concurenţa. Pentru a putea observa dinamica evoluţiei cotei de piaţă a BCR în
raport cu concurenţa, am ales anii 2012 şi 2013 pentru a analiza evoluţia cotei de
piaţă deţinute de către BCR şi de către principalii săi competitori de pe piaţa
bancară românească din ultimii doi ani.
37
Raportul CSR al BCR din anul 2011, p.26.
54
Fig. 4. 1 Cotele de piaţă deţinute de principalele bănci din România în anul

2012. Sursa: grafic realizat de către autor, datele au fost preluate de pe site-ul
http://www.bankingnews.ro/top-banci-2.html
Din datele afişate în figura 4.1 putem observa că BCR S.A a deţinut cea mai
mare cotă de piaţă dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa bancară
românească, fiind lider de piaţă în ceea ce priveşte sectorul bancar din România.
BCR S.A se află la o diferenţă de 6,2% de banca aflată pe cea dea doua poziţie,
diferenţa fiind una destul de semnificativă, deci putem spune că banca are o poziţie
solidă în ceea ce priveşte cota de piaţă deţinută.
Pentru a putea analiza performanţa băncii în funcţie de cota de piaţă
deţinută, din datele disponibile, considerăm că este folositor să prezentăm şi
poziţia băncii în raport cu concurenţa şi pentru anul 2013.
Aşa cum ce poate observa în figura 4.2, valoarea cotei de piaţă deţinută de
BCR a înregistrat un regres în comparaţie cu anul precedent, diferenţa fiind de
1,8%, însă banca şi-a păstrat în continuare statutul de lider de piaţă în ceea ce
priveşte serviciile oferite clienţilor săi, atât persoanelor fizice cât şi persoanelor
juridice. Banca se situează la o diferenţă de 4,5% faţă de banca concurentă aflată
55
pe locul imediat următor deci, putem concluziona că banca a dobândit o anumită

stabilitate în ceea ce priveşte ierarhia băncilor comerciale de pe piaţa românească.
Fig.4. 2 Cotele de piaţă deţinute de principalele bănci din România în anul 2013. Sursa: grafic realizat de către autor,
datele au fost preluate de pe site-ul http://www.bankingnews.ro/top-banci-2.html
4.2.2 Premii obţinute
De-a lungul existenţei sale pe piaţa bancară românească, BCR a obţinut

numeroase premii atât de la publicaţii economice prestigioase din ţară cât şi din
străinătate.
În anul 2009 BCR a fost declarată ca fiind ,,Banca Română a Anului 2009”
de către publicaţia The Banker. Tot în acelaşi an, BCR a fost nominalizată, în
cadrul prestigioasei Gale a Premiilor Euromoney de la Londra, drept ,,Cea mai
bună bancă din România în domeniul Private Banking”38.
În anul 2010, BCR este desemnat ca fiind cel mai de încredere brand bancar
din România, premiul fiind decernat de către cunoscuta revistă Readers Digest.
38
Op.cit., p.12.
56
Tot în anul 2010, BCR a obţinut Premiul Voluntarul Anului 2010 oferit de Junior
Achievement România(JAR), pentru cei mai multi voluntari implicaţi în
programele educaţionale JAR39.
BCR a obţinut mai multe premii şi distincţii dea lungul timpului, noi
menţionându-le aici doar pe cele mai recente şi reprezentative dintre acestea.
Toate aceste premii şi distincţii obţinute de către bancă, ne arată faptul că
BCR este o instituţie puternică, care se bucură de o largă recunoaştere şi apreciere,
atât din partea instituţiilor de profil cât şi din partea clienţilor, care acordă băncii o
mare încredere.
4.3 Indicatori financiari

4.3.1 Cifra de afaceri
Pentru o analiză cât mai pertinentă, am decis să analizăm indicatorul
financiar cel mai des vehiculat, şi anume cifra de afaceri. Cifra de afaceri poate fi
definită ca indicatorul financiar care reprezintă totalul vânzărilor realizate
(facturate) sau al serviciilor prestate pe parcursul unui exercițiu fiscal. Cifra de
afaceri nu include Taxa pe Valoarea Adăugată.
În cazul BCR, cifra de afaceri reprezintă totalul veniturilor din serviciile
prestate de către bancă, constând în operaţii specifice sectorului bancar în care
compania activează. Datele disponibile privind indicatorul financiar în cauză, au
fost preluate din contul de profit şi pierdere al companiei, depus de către aceasta la
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală40.
Pentru a observa dinamica evoluţiei în timp a cifrei de afaceri, am ales să
analizăm situaţia cifrei de afaceri pentru anii: 2009, 2010, 2011 şi 2012.
Din figura 4.3 se poate observa că în anul 2009 compania a înregistrat o
cifră de afaceri de 12 277 251 226 lei, urmând un trend ascendent în anul următor,
cifra de afaceri ajungând la 17 482 888 215 lei; cifra de afaceri a înregistrat o
39
Op.cit., p.12.
40
http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html accesat la data de 20.04.2014
57
creştere semnificativă de 5 205 636 989 lei, aceasta însemnând că a crescut cu

42,41% faţă de valoarea înregistrată în anul 2009. În anii următori se poate observa
un trend descendent al cifrei de afaceri, aceasta înregistrând scăderi succesive.
Fig.4. 3 Dinamica evoluţiei cifrei de afaceri în perioada 2008-2011. Sursa: calculele autorului bazate pe datele preluate de
pe site-ul www.mfinante.ro
În anul 2011 banca a înregistrat o cifră de afaceri de 15 055 854 499 lei, în
scădere faţă de anul precedent cu 2 427 033 716 lei, aceasta însemnând o scădere
de 13,89% faţă de anul precedent. Putem aprecia faptul că scăderea s-a produs ca
urmare a efectelor crizei economice, care a declanşat o diminuare a creditelor
acordate atât în rândul populaţiei dar şi în rândul clienţilor persoane juridice.
În fine, în anul 2012 cifra de afaceri continuă trendul descendent ajungând la o
sumă de 14 595 294 829 lei, în scădere faţă de anul 2011 cu 460 559 670 lei,
aceasta însemnând 3,1% din suma înregistrată în anul precedent. Putem observa o
diminuare a scăderii cifrei de afaceri, aceasta ajungând la valori relativ omogene.
4.3.2 Cheltuieli
Am decis să abordăm problema cheltuielilor deoarece acestea reprezintă o
componentă cheie a oricăror situaţii financiare, indicând într-o oarecare măsură
58
performanţa firmei analizate. În cazul de faţă, discutăm de cheltuielile totale

înregistrate de o instituţie cu o anvergură naţională, parte a unei companii
multinaţionale, care are ca scop îmbunătăţirea performanţelor de la an la an şi
reducerea, pe cât posibil, a cheltuielilor înregistrate, printr-un management eficient
şi profesionist, care să asigure corporaţiei performanţe ridicate cu cheltuieli şi
consumuri cât mai reduse.
Reducerea cheltuielilor este un imperativ, care vine să sprijine politica de
mediu a companiei, care vizează reducerea cheltuielilor cu materialele (hârtia) şi
cu energia electrică.
Pentru a putea efectua o analiză cât mai corectă a evoluţiei cheluielilor
înregistrate de către compania în cauză, am ales ca perioadă de studiu anii: 2009,
2010, 2011 şi 2012.
Fig. 4. 4 Evoluţia cheltuielilor totale în perioada 2008 – 2011. Sursa: calculele

autorului bazate pe datele preluate de pe site-ul www.mfinante.ro
Din figura 4.4 se poate observa că cheltuielile au înregistrat o creştere foarte

mare în anul 2010 faţă de anul 2009, această creştere fiind în cuantum de 6 281
59
754 396 lei, ceea ce semnifică o creştere cu 57,44% faţă de anul de referinţă 2009.
În anul imediat următor, 2011, se poate observa o scădere nominală a cheltuielilor
cu 2 236 480 505 lei, ceea ce înseamnă o scădere cu 13,00% faţă de anul anterior,
2010. În anul 2012 se observă o menţinere a trendului descendent, cheltuielile
înregistrând o scădere de 123 735 241 lei, aceasta însemnând o diminuare cu
0,84% faţă de anul 2011.
Fig. 4. 5 Prezentare comparativă a evoluţiei cifrei de afaceri şi a cheltuielilor

înregistrate în perioada 2008 – 2011. Sursa: calculele autorului bazate pe
datele preluate de pe site-ul www.mfinante.ro
Din datele prezentate mai sus şi din figura 4.5 putem observa că există o
corelaţie între valorile înregistrate în anii 2009 şi 2010, atât cifra de afaceri cât şi
cheltuielile înregistrând creşteri semnificative; o creştere a cifrei de afaceri cu
42,41% generând o creştere a cheltuielior totale cu mai mult de jumătate din
valoarea înregistrată în anul precedent, şi anume cu 57,44% din valoarea de
referinţă.
60
În anul 2011 se poate observa că s-au înregistrat scăderi atât în ceea ce

priveşte cifra de afaceri cât şi cheltuielile totale înregistrate, totodată în anul 2011
se înregistrează cele mai omogene valori în ceea ce priveşte cifra de afaceri şi
cheltuielile totale.
În anul 2012 se poate observa un fenomen foarte important, şi anume faptul
că cheltuielile depăşesc cifra de afaceri realizată cu suma de 510 818 823 lei,
acesta însemnând faptul că rezultatul economic al băncii din anul 2012 este
negativ, pierderea fiind egală cu diferenţa dintre cheltuielile înregistrate şi cifra de
afaceri.
4.3.3 Profitul
Profitul este principala raţiune pentru care o companie există, scopul
principal fiind acela al obţinerii unui profit suficient pentru a-şi asigura o
dezvoltare durabilă. Rezultatul economic al unei societăţi se calculează ca
diferenţă între veniturile totale şi cheltuielile totale înregistrate de-a lungul unui an
fiscal (an care, în ţara noastră, corespunde cu anul calendaristic). În cazul în care
veniturile depăşesc cheltuielile, se spune că societatea a obţinut profit, iar în
situaţia inversă, când cheltuielile depăşesc veniturile, se spune că societatea
înregistrează un rezultat economic negativ, sau o pierdere.
În cazul BCR, obţinerea unui profit cât mai consistent, reprezintă o obligaţie
a societăţii faţă de stakeholderii săi. Din datele disponibile afişate pe site-ul
Ministerului de Finanţe, am obţinut valorile înregistrate de către bancă pentru anii:
2009, 2010,
2011, 2012.
Fig. 4. 6 Evoluţia profitului înregistrat de către bancă în perioada 2008 –

2011. Sursa: calculele autorului bazate pe datele preluate de pe site-ul
www.mfinante.ro
61
Din figura 4.6 se poate observa că profitul a urmat un trend descendent, în primul
an înregistrând o valoare foarte de mare, de 1 340 146 706 lei, urmând ca în anul
2010 să se prăbuşească efectiv, ajungând la suma de 264 029 299 lei, aceasta
însemnând o scădere cu 80,30% faţă de valoarea înregistrată în anul precedent.
În anul următor, 2011, scăderea continuă, profitul ajungând la valoarea de 73
476 088 lei, diminuându-se faţă de anul precedent cu 72,20% sau în valori
nominale cu 190 553 211 lei.
În anul 2012, scăderea este şi mai dramatică, aceasta însemnând că, pentru
prima data după doi ani, cheltuielile societăţii depăşesc veniturile înregistrate cu
510 818 823 lei, societatea înregistrând o pierdere. Din punct de vedere al
diminuării profitului, putem spune că acesta a scăzut cu 595,30% faţă de valoarea
înregistrată în anul precedent.
Fig. 4. 7 Evoluţia principalilor indicatori financiari înregistrați de către bancă

în perioada 2008 – 2011. Sursa: calculele autorului bazate pe datele preluate
de pe site-ul www.mfinante.ro
62
Am considerat ca fiind utilă prezentarea evoluţiei principalilor indicatori

financiari într-un singur grafic – figura 4.7 – pentru a putea avea o imagine de
ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat în cei patru ani analizaţi. Putem observa
astfel, că valorile înregistrate de către cifra de afaceri şi de către cheltuielile totale
sunt valori relativ omogene, cu o singură excepţie, anul 2009, când valorile diferă
substanţial.
În ceea ce priveşte profitul, se poate observa clar trendul descrescător,
influenţat fiind de o diminuare a veniturilor şi de o creştere a cheltuielilor, fapt ce
influenţează negativ performanţa economică a băncii. Putem spune că începând cu
anul de debut al crizei economice, se observă şi o diminuare a profitului înregistrat
de bancă, criza economică punându-şi astfel amprenta asupra activităţii defăşurate
de către aceasta.
4.4 Produse şi servicii bancare

BCR fiind o bancă de tip universal oferă toate tipurile de servicii
bancare destinate atât persoanelor fizice cât şi clienţilor de tip corporate(persoane
juridice).
Banca oferă atât servicii bancare generale cât şi servicii bancare
personalizate, în funcţie de nevoile şi cerinţele clienţilor săi.
Persoanele fizice pot alege dintr-o gamă largă de servicii şi pachete puse la
dispoziţie de către bancă. Pentru serviciile de tip economisire clienţii persoane
fizice pot alege dintre următoarele pachete de tip cont de economisire:
MAXIPLUS BCR şi SUCCES BCR.
Depozitul MAXIPLUS BCR oferă posibilitatea deschiderii unui cont de
economisire atât în lei cât şi în euro, având următoarele caracteristici:
- Termen de constituire: 24 luni;
- Nu există o sumă minimă pentru constituire;
- Dobândă fixă pe perioada dintre constituire şi data scadenţei, clientul
putând opta pentru prelungirea automată a depozitului la data scadenţei
63
pe o perioadă egală de timp. Menţionăm că dobânda se capitalizează la

termen.
Depozitul SUCCES BCR oferă posibilitatea constituirii de depozite pe o
perioada de : 1 lună, 3, 6, şi 12 luni. Caracteristicile principale ale acestui tip de
depozit sunt:
- Moneda de constituire: lei, euro sau dolari americani;
- Dobândă fixă pe perioada dintre constituire şi data scadenţei, clientul
putând opta pentru plata dobânzii la scadenţă într-un alt cont;
- Acest tip de depozit oferă posibilitatea minorilor până la 14 ani, prin
reprezentanţii legali ai acestora să deschidă depozite beneficiind de toate
caracteristicile enumerate mai sus; iar minorii cu vârsta cuprinsă între 14
şi 18 ani, pot constitui depozite doar cu acordul reprezentanţilor legali ai
acestora;
- Lichidarea depozitului se poate face la scadenţă sau înainte de termen,
clientul, iar în cazul în care clientul nu optează pentru niciuna dintre
aceste posibilităţi, depozitul va fi prelungit automat pe o perioadă egală
cu cea pentru care a fost constituit.
Pentru serviciile de creditare oferite clienţilor persoane fizice, BCR pune la
dispoziţia clienţilor săi o gamă largă de credite adaptate nevoilor personale ale
acestora. Banca oferă o serie de credite, cum ar fi:
- Credite pentru nevoi personale: creditele de tip DIVERS BCR şi
MAXICREDIT BCR, cel mai des solicitat dintre acestea fiind creditul
DIVERS BCR;
- Credite imobiliare şi ipotecare, creditele:
 ,,Locuinţă şi credit de la BCR” – credit de tip ipotecar;
 ,,BCR Prima Casă” – credit ipotecar garantat de stat(beneficiarii
acestui tip de credit trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de
condiţii pentru a putea accesa acest tip de credit;
 ,,Casa mea BCR” – credit de tip ipotecar/imobiliar.
64
Banca oferă, de asemenea, servicii de leasing operaţional şi funcţional, atât

pentru persoane fizice cât şi pentru firme, prin BCR Leasing.
Pentru clienţii de tip corporate, BCR are o paletă largă de credite şi servicii
bancare adaptate fiecărui tip de afacere, şi în funcţie de mărimea şi de capacitatea
financiară a clientului.
Clienţii pot beneficia de o serie de produse şi servicii bancare cum ar fi:
- Operaţiuni curente (schimb valutar, tranzacţii, plăţi, încasări, deschidere
de conturi curente de tip debit sau credit);
- Finanţări – clienţii pot opta pentru diverse pachete de finanţare în funcţie
de nevoile şi capacităţile financiare ale acestora;
- Depozite – clienţii pot constitui depozite în orice monedă, lei sau valută;
- Deschiderea de acreditive pentru clienţii care desfăşoară operaţiuni în
străinătate;
- Produse de trezorerie – clienţii pot alege dintr-o serie de produse
destinate protejării acestora împotriva unor riscuri cum sunt: riscul de
schimb valutar, riscul de fluctuaţie al dobânzii;
Pentru a exemplifica cum decurge o operaţiune de creditare pentru un client
persoana juridică, am ales să parcurgem paşii cei mai importanţi în derularea unei
astfel de activităţi.
4.4.1 Etape premergătoare analizei creditului
Înainte de verificarea criteriilor de eligibilitate, banca va trebui să parcurgă
următoarele etape:
1. încadrarea clientului în segmentul clienţi persoane juridice
(microintreprideri, IMM – întreprinderi mici şi mijlocii, clienţii mari corporatişti),
2. identifică necesităţile de finanţare ale clientului,
3. oferă acele produse tip credit care să corespundă cel mai bine necesităţilor
clientului,
4. informeaza clientul despre condiţiile de creditare, costuri şi garanţiile
asiguratorii,
65
5. informează clientul despre necesitatea semnării, o dată cu cererea de

credit, a unui acord cu privire la consultarea diverselor baze de date (CRB –
Centrala Riscurilor Bancare, Biroul de Credit).
După parcurgerea acestor etape, clientul Micro va trece la verificarea propriu
zisă a criteriilor de eligibilitate.
Prima etapă, obligatorie, în activitatea de creditare o reprezintă verificarea
de către bancă a condiţiilor de eligibilitate, pe care clientul Micro trebuie să le
îndeplinească cumulativ, respectiv 1:
a) sunt constituiţi şi functionează conform legii;
b)desfăşoară activităţi potrivit obiectului de activitate înscris în actul
constitutiv;
c) acceptă administrarea informaţiei de risc bancar în cadrul CRB;
d) sunt eligibili conform criteriilor eliminatorii prezentate (datorii la buget –
certificate fiscale emise de ANAF(Agenţia Naţională de Administrare Fiscală),
raport biroul de credite, verificări la Centrala Incidentelor de Plată, propriri pe
conturi, verificări AEGRM - Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare);
e) prezintă credibilitate şi garanţii asiguratorii pentru rambursarea creditelor
şi plata dobânzilor la termenele stabilite ;
f) derulează şi/sau vor derula operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturi
deschise la unităţile teritoriale ale băncii;
g) din analiza economico-financiară trebuie să rezulte că există posibilităţi
de rambursare la scadenţă a ratelor din credit şi de plată a dobânzilor aferente.
h) indicatorii de bonitate stabiliţi pe baza bilanţurilor (situaţiilor contabile
periodice) prezintă niveluri acceptabile.
Criteriile eliminatorii trebuie verificate şi îndeplinite cumulativ. Dacă cel
puţin unul din aceste criterii nu este îndeplinit, clientul persoană juridică nu este
eligibil pentru creditare.
4.4.2 Analiza creditului
66
Dacă sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate descrise mai sus, iar clientul
nu se încadrează în niciunul din criteriile eliminatorii, banca va parcurge
urmatoarele etape de analiză:
1.) Calcularea expunerii totale pe client/debitor unic;
2.) Analiza economico-financiară propriu zisă a activităţii clientului;
3.) Analiza bilanţului contabil;
4.) Analiza contului de profit şi pierdere;
5.) Analiza indicatorilor de bonitate;
6.) Analiza capacităţii de rambursare;
7.) Analiza aspectelor non - financiare şi a garanţiilor;
8.) Determinarea volumului creditelor;
9.) Limite de autoritate de aprobare a creditelor;
10.) Scadenţarea şi rambursarea creditelor;
11.) Costurile creditelor pentru investiţii;
12.) Comisioane percepute pentru credite;
13.) Alte costuri.
Pentru a exemplifica cât mai practic, am ales societatea comercială MB
Silvamar Invest SRL, societate care a solicitat un credit pentru investiţii în sumă de
200 000 de Euro.
Studiul de caz în prezenta lucrare s-a efectuat asupra clientului BCR SA
Agenţia Oţelu Roşu, şi anume SC MB Silvamar Invest SRL. Acesta a solicitat cu
cererea înregistrată în bancă sub nr. 2805/13.05.2008 contractarea unui credit
pentru investiţii în sumă de 200.000 EUR, pe o perioadă de 60 luni, destinat
achiziţionării a 5 mijloace de transport (semiremorci) de la furnizorul extern
Omeps Silotrailers SRL Italia.
Valoarea investiţiei se ridică la suma de 212.500 euro, conform facturilor
proforme nr. 272/E, 273/E, 274/E, 275/E si 276/E din 12.05.2008 de la furnizorul
Omeps Silotrailers SRL Italia.
67
În vederea efectuării investiţiei în sumă de 212.500 euro, clientul solicită

credit bancar în valoare de 200.000 euro (reprezentând 94,12% din investiţie), iar
diferenţa de 12.500 euro (reprezentând 5,88% din investiţie) va fi achitată din surse
proprii. Plata surselor proprii se va face concomitent cu plata din credit.
Necesitatea acestei investiţii este justificată de dorinţa de a extinde
activitatea de transport rutier de mărfuri, precum şi necesitatea achiziţionării unor
mijloace de transport moderne, care pot transporta încărcătura în condiţii optime de
siguranţă.
Documentaţia creditului pentru investiţii a constat în:
- note contabile de comisioane;
- grafic de rambursare al creditului pentru investiţii;
- contractul de credit bancar;
- documentele justificative de plată (dispoziţii de plată externe şi facturi
fiscale);
- contractul de ipoteca asupra terenului ce a fost admis în garanţie;
- extras CF(Carte Funciară) grevat cu ipotecă de rang I în favoarea
BCR SA;
- contractul de garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra soldului
creditor al conturilor şi subconturilor deschise la BCR SA;
- avizul de înscriere iniţială a garanţiei mobiliare (soldul creditor al
contului curent);
- adresa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş
Severin;
- decizia de vot II;
- decizia de vot I;
- referatul de credit;
- analiza bilanţului;
68
- nota de propuneri a unor preţuri diferenţiate la SC MB Silvamar

Invest SRL;
- fluxul de lichidităţi (cash-flow) întocmit de către bancă;
- raportul de evaluare;
- avizul de legalitate împreună cu documentele contractuale;
- consultare în baza de date “buletinul insolvenţei”;
- consultare pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice;
- consultare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;
- consultare în baza de date falsuri gestionată de BCR SA;
- verificări pe contul curent în vederea evetualelor popriri pe cont;
- consultare la Centrala Incidentelor de Plăţi;
- consultări ale asociaţilor la Biroul de credite;
- consultări la Centrala Riscurilor Bancare;
- fişele de rating analizate;
- starea financiară a clientului şi a grupului de debitor unic;
- cererea de credit;
- lista garanţiilor propuse de client;
- proiecţia graficului de rambursare a creditului şi de plata a dobânzilor;
- declaraţia asociaţilor de a contracta creditul;
- nota de verificare a planului de afaceri;
- planul de afaceri;
- bugetul de venituri şi cheltuieli;
- fluxul de lichidităti întocmit de client;
- actele de constituire a societăţii comerciale ;
- facturile proforme care au stat la baza creditării;
- certificat constatator eliberat de Registrul Comerţului;
- certificat de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor
Publice;
69
- licenţa de funcţionare (transport mărfuri);

- contracte comerciale încheiate cu diverşi parteneri de afaceri;
- situaţia lunară a clienţilor şi furnizorilor;
- documentele contabile (bilanţul contabil şi balanţa de verificare) la
trei perioade analizate.
În urma analizelor efectuate de către angajaţii băncii, clientul a fost declarat
eligibil, urmând a se întocmi actele necesare pentru derularea creditului.
Menţionăm faptul că clientul garantează împrumutul printr-o garanţie reală
mobiliară fără deposedare asupra soldului creditor al conturilor şi subconturilor
deschise la BCR înscrisă la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi
printr-o ipotecă convenţională de rangul I asupra imobilului identificat conform CF
nr. 11862 Caransebeş.
În continuare, ataşăm graficul de rambursare al creditului, după cum
urmează:
Tabelul 4. 2 Graficul de rambursare al creditului contractat de către SC MB Silvamar Invest SRL
Nr. crt Data scadenţei Rata de Observaţii

rambursat
(euro)
1. 21.07.2008 3.353
2. 21.08.2008 3.333
3. 22.09.2008 3.333
4. 21.10.2008 3.333
5. 21.11.2008 3.333
6. 22.12.2008 3.333
7. 21.01.2009 3.333
8. 23.02.2009 3.333
9. 23.03.2009 3.333
10. 21.04.2009 3.333
11. 21.05.2009 3.333
12. 22.06.2009 3.333
13. 21.07.2009 3.333
14. 21.08.2009 3.333
70
15. 21.09.2009 3.333

16. 21.10.2009 3.333
17. 23.11.2009 3.333
18. 21.12.2009 3.333
19. 21.01.2010 3.333
20. 22.02.2010 3.333
21. 22.03.2010 3.333
22. 21.04.2010 3.333
23. 21.05.2010 3.333
24. 21.06.2010 3.333
25. 21.07.2010 3.333
26. 23.08.2010 3.333
27. 21.09.2010 3.333
28. 21.10.2010 3.333
29. 22.11.2010 3.333
30. 21.12.2010 3.333
31. 21.01.2011 3.333
32. 21.02.2011 3.333
33. 21.03.2011 3.333
34. 21.04.2011 3.333
35. 23.05.2011 3.333
36. 21.06.2011 3.333
37. 21.07.2011 3.333
38. 22.08.2011 3.333
39. 21.09.2011 3.333
40. 21.10.2011 3.333
41. 21.11.2011 3.333
42. 21.12.2011 3.333
43. 23.01.2012 3.333
44. 21.02.2012 3.333
45. 21.03.2012 3.333
46. 23.04.2012 3.333
47. 21.05.2012 3.333
48. 21.06.2012 3.333
49. 23.07.2012 3.333
50. 21.08.2012 3.333
51. 21.09.2012 3.333
52. 22.10.2012 3.333
53. 21.11.2012 3.333
54. 21.12.2012 3.333
71
55. 21.01.2013 3.333

56. 21.02.2013 3.333
57. 21.03.2013 3.333
58. 22.04.2013 3.333
59. 21.05.2013 3.333
60. 12.06.2013 3.333
TOTAL 200.000
Din tabelul 4.2 putem observa că, clientul a ales rambursarea creditului
folosind rate egale pe întreaga perioadă de creditare.
72
CONCLUZII
Pentru a da prezentei lucrări un caracter cât mai complet, am considerat ca

fiind necesar să formulăm principalele concluzii care reies din acest studiu.
Din conţinutul primului capitol, Moneda şi instituţiile monetare, se poate
concluziona că moneda a apărut ca o necesitate a economiei, înlesnind astfel
schimburile comerciale dintre ţări. Apariţia banilor, sub forma monedelor şi a
bancnotelor nu a fost însă bruscă, ci ea s-a produs treptat ca urmare a progresului
tehnologic şi economic.
În capitolul al doilea, intitulat Piaţa monetară, am prezentat mecanismele
formării cererii şi ofertei de monedă, dar şi posibilele efecte ale dezechilibrului
monetar. Cea mai importantă concluzie care se poate desprinde din acest capitol
este aceea a importanţei rezervelor minime obliagatorii, ca principală pârghie de
control a masei monetare dintr-o economie.
În capitolul al treilea, Globalizarea financiară şi criza, am prezentat
principalele cauze care au dus la formarea crizei şi efectele acestora asupra
economiilor avansate şi emergente. Concluzia cea mai importantă a capitolului,
fiind aceea că globalizarea financiară a contribuit la formarea crizei prin faptul că a
permis extinderea boom-ului din sectorul de asigurări din SUA, acesta fiind
principalul declanşator al crizei.
În fine, în capitolul cu caracterul cel mai practic al lucrării, şi anume Studiul
de caz, am prezentat factorii cei mai importanţi ai analizei unei cereri de creditare
pentru persoane juridice, evidenţiind astfel importanţa documentelor financiar –
contabile în cadrul unei asemenea analize.
73
BIBLIOGRAFIE
1. Acharya VV, Schnabl P (2010) ,,Do global banks spread global

imbalances? asset-backed commercial paper during the financial crisis of
2007–09”. IMF Econ Rev 58(1):37–73.
2. Bernanke BS, Bertaut C, Pounder DeMarco L, Kamin S (2011)
,,International capital flows and the returns to safe assets in the United
States, 2003–2007”. Banque de France Financ Stab Rev 15:13–26.
3. Blanchard O (2007) ,,Current account deficits in rich countries”. IMF Staff
Pap 54(2):191–219.
4. Blanchard O, Giavazzi F (2002) ,,Current account deficits in the Euro Area:
the end of the feldstein-horioka puzzle?” Brookings PapEcon Act
2(2002):147–186.
5. Blanchard O, Milesi-Ferretti GM (2010) ,,Global imbalances: in midstream.
In: SaKong IL, Blanchard O(eds) Reconstructing the world economy”.
International Monetary Fund, Washington DC.
6. Borio C, Disyatat P (2011) ,,Global imbalances and the financial crisis: link
or no link?”, BIS working paper no. 346.
7. Bruno V, Shin HS (2012) ,,Capital flows, Cross-border banking and global
liquidity, mimeo”. Princeton University.
8. Bucur Ion, (1999) „Bazele macroeconomiei”, Editura Economică,
Bucureşti.
9. Chen R, Milesi-Ferretti GM, Tressel T (2012) ,,Euro area debtor countries:
external imbalances in the Euro area”, Econ Policy, forthcoming.
74
10.Chinn MD, Ito H (2006) ,,What matters for financial development? capital
controls, institutions, and interactions”. J Dev Econ 81(1):163–192.
11.Chinn MD, Ito H (2008) ,,A new measure of financial openness”. J Comp
Policy Anal 10(3):309–322.
12.Dornbusch R, Fischer S., „Macroeconomia”, Editura Sedona, Timişoara,
1997.
13.Giavazzi F, Spaventa L (2011) ,,Why the current account matters in a
monetary union. In: Beblavy M,Cobham D, Odor L (eds) The Euro area and
the financial crisis”. Cambridge University Press, Cambridge, pp 59–80.
14.Goldberg LS (2009) ,,Understanding banking sector globalization”. IMF
Staff Pap 56(1):171–197.
15.Gourinchas P-O, Obstfeld M (2012) ,,Stories of the twentieth century for the
twenty-first”. Am Econ J:Macroecon 4(1):226–265.
16.Ionescu V.R, Gavrilă E., (1999) „Elemente de macroeconomie”, Editura
Economică, Bucureşti.
17.Isărescu C. Mugur, (2001) „Reflecţii economice, vol. 1: Pieţe, banii,
bănci” , Editura Expert, Bucureşti.
18.Jeanne O, Subramanian A, Williamson J (2012) ,,Who needs to open the
capital account?”, Peterson Institute for International Economics.
19.Karl Marx (2009) ,,Capitalul: critica economiei politice vol. I”, Ed.
Alexandria Publishing House, București.
20.Kiriţescu C. Costin, (1982) „Moneda – mică enciclopedie”, Editura
ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
21.Kose MA, Prasad E, Rogoff K, Wei S-J (2009a) ,,Financial globalization: a
reappraisal”. IMF Staff Pap 56(1):8–62.
22.Kose MA, Prasad ES, Terrones ME (2009b) ,,Does openness to
international financial flows raise productivity growth?” J Int Money
Finance 28(4):554–580.
75
23.Krugman P. (2008) ,,The international finance multiplier, mimeo”, Princeton

University.
24.Lane PR (2006) ,,The real effects of European Monetary Union”. J Econ
Perspect 20:47–66.
25.Lane PR (2011) ,,The Irish crisis. In: Beblavy M, Cobham D, Odor L (eds)
The Euro area and the financial crisis”. Cambridge University Press,
Cambridge, pp 59–80.
26.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2001) ,,The external wealth of nations:
Measures of foreign assets and liabilities for industrial and developing
countries”. J Int Econ 55(2):263–294.
27.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2007) ,,The external wealth of nations mark
II: revised and extended estimates of foreign assets and liabilities, 1970–
2004”. J Int Econ 73:223–250.
28.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2008) ,,The drivers of financial
globalization”. Am Econ Rev (Pap Proc) 98(2):327–332.
29.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2009) ,,Where did all the borrowing go? a
forensic analysis of the US external position”. J Jpn Int Econ 23(2):177–
199.
30.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2011a) ,,Cross-border investment in small
international financial centers”. Int Finan 14(2):301–330.
31.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2011b) ,,The cross-country incidence of the
global crisis”. IMF Econ Rev 59 (1):77–110.
32.Lane PR, Milesi-Ferretti GM (2012) ,,External adjustment and the global
crisis”, J Int Econ, forthcoming.
33.Lane PR, Pels B (2012) ,,Current account imbalances in Europe”, Moneda
y Credito, forthcoming.
34.Lane PR, Shambaugh JC (2010) ,,Financial exchange rates and
international currency exposures”. Am Econ Rev 100(1):518–540.
76
35.McCauley R, McGuire P, Von Peter G (2010) ,,The Architecture of Global

Banking: from International to Multinational?”, BIS Quart Rev (March),
25–37.
36.Mishkin FS (2007) ,,Is financial globalization beneficial?” J Money, Credit,
Bank 39(2–3):259–294.
37.Mishkin FS (2009) ,,Why we shouldn’t turn our backs on financial
globalization.” IMF Staff Pap 56(1):139–170.
38.Niţulescu G., (2007) „Ghidul financiar bancar al României”, Editura House
of Guides, Bucureşti.
39.Obstfeld M (2009) ,,International finance and growth in developing
countries: what have we learned?” IMF Staff Pap 56(1):63–111.
40.Prasad ES, Rajan RG (2009) ,,A pragmatic approach to capital account
liberalization.” J Econ Perspect 22(3):149–172.
41.Rajan RG (2005) ,,Has financial development made the world riskier?”,
Symposium Proceedings, Federal Reserve Bank of Kansas City, 313–369.
42.Riboud, Jaques, (1975) „Une monnaie pour lÈurope: lèurostable”, Paris.
43.Rodrik D (1998) ,,Who needs capital-account convertibility?, in should the
IMF pursue capital-account convertibility?”, Princeton Essays in
International Finance no. 207.
44.Rodrik D (2000) ,,How far will international economic integration go?” J
Econ Perspect 14(1):177–186.
45.Shin HS (2011) ,,Global banking glut and loan risk premium, mimeo”,
Princeton University.
46.Stulz RM (2005) ,,The limits of financial globalization.” J Finance
60(4):1595–1638.
47.***, Raportul CSR al BCR din anul 2011.
Surse electronice:
77
Cosmin Marinescu, Moneda şi sistemul monetar. Disponibil pe:

http://www.ecol.ro/content/moneda-si-sistemul-monetar-0 , la data de 29.11.2013.
***, Instituţiile Uniunii Europene. Disponibil pe: http://europa.eu/about-
eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.html , la data de 22.11. 2013.
***, Topul celor mai mari bănci. Disponibil pe: http://www.bankingnews.ro/top-
banci-2.html , la data de 15.03.2014.
***, Despre noi. Disponibil pe: http://www.bcr.ro/ro/despre-noi , la data de
15.03.2014.
***, Banca Centrală Europeană. Disponibil pe: http://www.bnro.ro/Banca-
Centrala-Europeana-1398.aspx , la data de 22.11.2013.
***, Istorie BNR. Disponibil pe: http://www.bnro.ro/Istorie-BNR-1052.aspx ,
la data de 26.11.2013.
***, Info cod fiscal. Disponibil pe: http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html , la
data de 15.03.2014.
***, Structură acţionariat. Disponibil pe:
https://www.bcr.ro/ro/investitori/structura-actionariat. , la data de 19.04.2014.

Toaz - Info Licenta Sistemul Financiar Bancar PR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toaz - Info Licenta Sistemul Financiar Bancar PR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REŞIŢA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Semnătura coordonatorului ştiinţific

Declaraţie de asumare a răspunderii

3.1. Introducere …………………………………………….......................... 31

4.4.1. Etape premergătoare analizei creditului……………………….......... 64

Am dorit să abordez această temă deoarece consider sistemul financiar-

LISTA NOTAŢIILOR (ABREVIERILOR)

AEGRM Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

Fig. 2.1. Preţul banilor şi cererea de bani…………………………………....... 24

Tab. 4.1. Structura acţionariatului BCR S.A………………………………….. 48

1.1 Scurt istoric

Daciei, care corespunde în linii mari cu teritoriul României de astăzi, au mai

1.2 Forme şi rol

căror funcţie esenţială este aceea de a putea fi schimbaţi direct pe o anumită

tranzacţiilor, fie dezvoltând rolul finanţator al monedei ca singurul mijloc de

efectuarea de analize financiare.Îndeplinind funcţia de unitate de cont,

 Tipărirea şi injectarea în economie a monedei oficiale (bilete de bancă şi

Funcţiile de bază ale băncilor comerciale constau în intermedierea

1.4 Repere din istoria băncilor centrale

De asemenea, persoana desemnată să conducă banca centrală a unei ţări

înfiinţată în 1668, nu a mai avut dreptul de a emite bancnote.Abia după 33 de ani,

 Conducerea băncii este numită de către puterea legislativă pentru un mandat

a contribui la acţiunile de coordonare şi consultare ale B.C.E şi de a sprijini

1.4.2 Apariţia Băncii Naţionale a României

2.1 Cererea de monedă

PCB – puterea de cumpărare a banilor

creditul şi preţul acestuia (rata dobânzii), fenomene ce pun în evidenţă schimbul de

Pentru a exemplifica mai bine

Fig. 2. 1 Preţul banilor şi cererea de bani Sursa:

După cum se observă, curba cererii de bani(Cb) este descrescătoare în raport

constante, aceasta va duce implicit la o creştere a cererii de bani(în principal de

În care: V – viteza de rotaţie

2.2 Oferta de monedă

situaţie nu putem vorbi de creaţie monetară, aceasta realizându-se doar la nivelul

Din exemplul precedent, putem spune că masa monetară a crescut cu 1952

2.3 Echilibru şi dezechilibru pe piaţa monetară

între monedă şi bunurile economice sunt determinate în aceeaşi manieră ca şi

Fig. 2. 2 Echilibrul de pe piaţa monetară

După cum se poate observa, punctul iniţial de echilibru de pe piaţă este E,

financiare faţă de perioada în care criza nu apăruse. În al treilea rând, capacitatea

3.2. Dinamica globalizării financiare

transfrontaliere (Lane şi Milesi-Ferretti 2001, 2007) 32. Cu toate că globalizarea

Fig. 3. 1 Evoluţia raportului IFI pentru economiile avansate

În interiorul grupului economiilor avansate, este important să subliniem că

Fig. 3.2 Evoluţia raportului IFI pentru economiile emergente

Până acum am pus accentul pe bilanţul internaţional, este însă folositor să

300 Statele Unite

Modelul dinamic este similar din punct de vedere calitativ cu cel al

Fig. 3. 4 Fluxurile financiare internaţionale brute

În viziunea unui orizont de timp limitat, este dificil de cuantificat factorii

1980 1984 1988 1992 1996 2000 2004 2008

Fig. 3. 5 Evoluţia indexului liberalizării conturilor financiare (Indexul Chinn - Ito)

Deşi restricţiile aplicate conturilor financiare au fost în mare anulate pentru

arată că inovaţia financiară şi liberalizarea sistemului financiar european ar fi

mari pieţe unice a impulsionat de asemenea comerţul vis-à-vis de partenerii

nete externe prin punerea în circulaţie a surplusurilor de cont curent,

Fig. 3. 6 Evoluţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru economiile avansate)

Figura 3.7 arată că modelele datorie-equity sunt destul de diferite pentru

Fig. 3. 7 Fluctuaţia raporturilor internaţionale datorie-equity (pentru economiile emergente) în

Strategia equity lungă, datorie scurtă a convins multe economii avansate că

lichidităţi străine în valută activelor de îndatorare străine au oferit o acoperire în

3.3 Globalizarea financiară şi sursele crizei