Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul Politehnic Bălți

Echipamente periferice

Dispozitive fără fir

Realizat : Zastavnețchi Alexandru

Grupa : C 415
Verificat: Zabulică Sergiu
Tehnologiile wireless  - o subclasă a tehnologiei informației, sunt utilizate pentru a transfera
informații între două sau mai multe puncte de la distanță, fără a necesita o conexiune prin
cablu. Undele radio pot fi utilizate pentru a transmite informații , precum și radiațiile
infraroșii, optice sau laser.
Există numeroase tehnologii fără fir cunoscute cel mai frecvent de numele de marketing,
cum ar fi Wi-Fi, WiMAX, Bluetooth. Fiecare tehnologie are anumite caracteristici care sunt
determinate de domeniul său de aplicare.

Abordări la clasificarea tehnologiei fără fir 

Există diferite abordări ale clasificării tehnologiilor fără fir.

  Rețele personale fără fir personale ( WPAN - Rețele personale

wireless). Exemple de tehnologie - Bluetooth.
 Rețele locale fără fir ( WLAN- rețele locale fără fir). Exemple de tehnologie
- Wi-Fi.
 Rețele fără fir la nivel local ( WMAN- Wireless Metropolitan Area
Networks). Exemple de tehnologii - WiMAX.
 Rețele  fără fir pe rețeaua fără fir ( WWAN - Rețea fără fir de rețea
extinsă). Exemple de tehnologii sunt CSD, GPRS, EDGE, EV-
DO, HSPA, UMTS, LTE, LTE avansate.

 Prin topologie:
 Punctați la punct.
 „Punct-la-multipunct“.

 Prin cerere:
 Rețele fără fir corporative (departamentale) - create de companii pentru nevoile
lor.
 Operatori rețele fără fir - create de operatorii de telecomunicații pentru servicii
cu plată.
O metodă scurtă, dar capabilă de clasificare poate fi reprezentarea simultană a celor două
caracteristici esențiale ale tehnologiilor fără fir pe două axe: rata maximă de transfer de
informații și distanța maximă.

Diferențe între tehnologiile de transfer de date prin cablu și fără fir

Caracteristică Prin cablu fără fir

Mediu de transmisie Cablu (cupru, optic) Spațiul înconjurător

Mobilitatea abonaților Nu sunt furnizate Pot fi furnizate

1 Zastavnețchi
Alex
 Există mai multe tipuri de dispozitive wireless, în dependență de tehnologie wireless,
caracteristicile și costurile acestor diferă considerabil, respectiv și funcționalitatea nu este de
loc aceeași. Astfel există diferite dispozitive, mouse, tastaturi, camere, monitoare, practic
oricare dispozitiv periferic în zilele de azi este dotata ccu asemenea tehnologii. Depinde
doar de felul în care are loc legătura.

Wi-Fi este o tehnologie radio folosită deseori la implementarea rețelelor locale de

calculatoare de tip rețea locală fără fir (Wireless Local Area Network, WLAN). Un WLAN
este un sistem de comunicații implementat ca extensie la, sau ca alternativă pentru o rețea
locală (LAN) cablată, într-o clădire sau campus, combinând conectivitatea la viteză mare cu
mobilitatea utilizatorilor, într-o configurație mult simplificată. Avantajele evidente, cum ar
fi mobilitatea, flexibilitatea, simplitatea în instalare, costurile de întreținere reduse și
scalabilitatea, au impus Wi-Fi și WLAN ca o soluție tot mai mult utilizată.

Wi-Fi Max o tehnologie suplimentară, care poate primi datele de șapte ori mai repede și de
o mie de ori mai departe decât populara tehnologie Wi-Fi, este tehnologia WiMAX. În timp
ce rețelele Wi-Fi simple au o rază de acțiune de aproximativ 30 m, WiMax utilizează o
tehnologie de microunde radio care mărește distanța la aproximativ 50 km. Astfel se pot
construi chiar rețele metropolitane (MAN) bazate pe tehnologia WiMAX.

Bluetooth este un set de specificații (un standard) pentru o rețea

personală (engleză: personal area network, PAN) fără fir(wireless), bazată pe unde radio.
Bluetooth mai este cunoscut ca și standardul IEEE 802.15.1. Prin tehnolgia Bluetooth se
elimină firele și cablurile între dispozitive atât staționare cât și mobile, facilitează atât
comunicațiile de date cât și pe cele vocale și oferă posibilitatea implementării unor rețele
ad-hoc și a sincronizării între diverse dispozitive.

LTE (Long-Term Evolution) este un standard pentru comunicațiile wireless de mare viteză

pentru telefoanele mobile și terminalele de date, bazate pe tehnologiile GSM/EDGE
și UMTS/HSPA. Crește capacitatea și viteza folosind o interfață radio diferită, împreună cu
îmbunătățirile rețelei de bază. Standardul este dezvoltat de 3GPP (3rd Generation
Partnership Project) și este specificat în seria de documente Release 8, cu îmbunătățiri
minore descrise în Versiunea 9. LTE este calea de upgrade pentru operatorii de rețele GSM /
UMTS și rețelele CDMA2000. Diferitele frecvențe și benzile LTE utilizate în diferite țări
înseamnă că numai telefoanele cu mai multe benzi pot utiliza LTE în toate țările în care este
acceptată.
LTE este frecvent comercializat ca 4G LTE, dar nu îndeplinește criteriile tehnice ale unui
serviciu wireless 4G, așa cum este specificat în seria de documente 3GPP Release 8 și 9,
pentru LTE Advanced. Cerințele au fost inițial stabilite de către organizația ITU-R în
specificația IMT Advanced. Cu toate acestea, din cauza presiunilor de marketing și a
progreselor semnificative pe care WiMAX, accesul la pachete de acces de mare viteză și
LTE aduce la tehnologiile originale 3G, ITU a decis mai târziu că LTE împreună cu
tehnologiile menționate mai sus pot fi numite tehnologii 4G. Standardul LTE Advanced
îndeplinește în mod formal cerințele ITU-R pentru a fi considerat IMT-Advanced. Pentru a
2 Zastavnețchi
Alex
diferenția LTE Advanced și WiMAX-Advanced de tehnologiile actuale 4G, ITU le-a definit
ca fiind „adevăratul 4G”.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_f%C4%83r%C4%83_fir

3 Zastavnețchi
Alex